Duminica a XXVII-a după Rusalii - Tămăduirea gârbovei

Iubiți credincioși, Evanghelia de astăzi ne relatează minunea vindecării

femeii celei gârbove de optsprezece ani. S-a întâmplat la sinagogă, într-o zi
de sâmbătă, şi de aici o întreagă tevatură, pentru că fariseii şi cărturarii
ajunseseră la vremea aceea să respecte mai mult ziua de odihnă decât pe
om şi să se teamă mai mult de sabat decât de Dumnezeu.

Este motivul pentru care mai marele sinagogii, văzând cu ochii lui minunea
săvârşită de Domnul, este cuprins parcă subit de o „orbire” ce îl scoate din
minţi şi, dorind cu orice preţ să-şi arate autoritatea sa de conducător,
ceartă poporul care nu greşise cu nimic altceva decât cu faptul că fusese
martor vindecării. Nici femeia nu greşise cu nimic, pentru că Mântuitorul a
surprins-o până şi pe ea cu vindecarea, căci nu a întrebat-o dacă doreşte
sau nu să se tămăduiască.

„Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci, intr-acestea

vindecaţi-vă, iar nu în ziua sâmbetei!” - a strigat cel ce se vedea pus în
umbră de puterea nemaivăzuta a Domnului, ca şi cum tămăduirea femeii
ar fi fost munca la câmp sau lucru pe şantier. În locsă admire minunea a
stârnit în el pizmă şi mânie. Şi, fiind laş, nu a avut curajul să-L atace pe Cel
ce încălcase, chipurile, sâmbăta, ci a ridicat tonul la cei care nu vedeau nici
o contradicţie între respectarea sabatului şi admiraţia pentru Domnul, mai
cu seamă că Acesta săvârşise o aşa faptă minunată.

Văzând Mântuitorul ipocrizia aceluia, l-a certat şi El la rându-I,

generalizând aceasta asupra întregii tagme a fariseilor şi cărturarilor:
„Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul
de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar această, fiică a lui Avraam fiind, pe
care a legat-o satana, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura
aceasta în zi de sâmbătă?”

Domnul condamnă astfel o mare confuzie în care ajunsese mentalitatea şi

concepţia iudaică despre sabat. Este ceea ce îl va face să declare că
„sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Mc. 2,
27).

Făţărnicia şi răutatea îi aduc pretinsului „îndrăgostit” de sabat izolare din

partea celor veniţi să cinstească o sâmbătă care nu avea nicicum menirea
nici să-l izoleze şi nici să-l desconsidere pe om. Dimpotrivă, potrivit spusei
Domnului, ea trebuia să „cultive” şi să slujească omului, lucru care s-a şi
întâmplat prin tămăduirea femeii gârbove. O sâmbătă pentru sâmbătă,
sau o sărbătoare de dragul sărbătorii - a vrut să ne spună Hristos - nu este
nimănui de nici un folos: „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra
în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.
7, 21).

Dragii mei, să nu fim neînţelepţi! Păcatul formalismului, cel al ipocriziei,

al pizmei şi al răutăţii ne pândesc deopotrivă şi pe noi! Căci, de câte ori nu
ne-am surprins şi noi a fi formalistul, ipocritul, invidiosul ori mâniosul din
Evanghelia de astăzi? Să luăm aminte, însă, că toate acestea, de vreme ce
l-au aruncat în izolare şi ridicol pe mai marele sinagogii, nu ne vor putea
aduce nici nouă decât aceeaşi dureroasă şi amară ruşine. Atitudini de
complex faţă de cel mai bun decât noi, de mimat ori de ignorat
creştinismul - de vreme ce nu îl iubim cu adevărat - de mânie ca replică a
neputinţei noastre, precum şi de invidie în locul competiţiei constructive
sunt tot atâtea expresii ale asemănării noastre cu cel înfierat în Evanghelia
de astăzi.

Aţi văzut cum se finalizează pericopa? „Şi zicând El acestea, s-au ruşinat
toţi cei ce erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele
strălucite săvârşite de Dânsul“. Iată de ce spun că mai marele sinagogii a
fost izolat şi ridiculizat căci atitudini de felul acesta nu pot decât să ne
aducă complex şi nerodire duhovnicească. De aceea, văzând puterea
Domnului şi înţelegând aşa cum se cuvine mesajul Evangheliei de astăzi,
să fugim de făţărnicie, iubind mai degrabă sinceritatea şi curăţia! Să nu fim
răutăcioşi şi invidioşi pe cei mai buni decât noi, ci să învăţăm să-i iubim pe
toţi deopotrivă - până şi pe vrăjmaşii noştri - şi „aşa vom împlini legea lui
Hristos” (Gal. 6, 2).

Să ne deprindem a-l iubi pe aproapele mai înainte de a-l judeca ori a-l
dispreţui, bine ştiind că în fiecare din cei din jurul nostru se poate ascunde
un fiu sau o „fiică a lui Avraam”. Să punem iubirea lui Dumnezeu mai
presus de orice faptă bună, şi ne va pune şi El pe noi mai presus de orice!
Să ne iubim aproapele şi să-l slujim cu dragoste, şi atunci „plata noastră
multă va fi în ceruri” [Mt. 5,12]. Spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră
mântuire ! Amin