„O scrisoare pierdută” de Ion Luca

Caragiale
-Tema și viziunea despre lume –

Ion Luca Caragiale, dramaturg și prozator român , a fost un observator ironic al societății din
vremea lui, un scriitor realist și moralizator, un excepțional creator de personaje. . Comediile sale „O
noapte furtunoasă” , „O scrisoare pierdută” , „D-ale carnavalului” , „Conu Leonida de față cu
reacțiunea” ilustrează un spirit de observație necruțător pentru cunoașterea firii umane.

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, ,având ca scop primar moralizarea
și inducerea râsului în rândul cititorilor sau al spectatorilor, prin utilizarea diverselor forme de
comic.Reprezentată pe scena Teatrului Național din București la 13 noiembrie 1884, „O scrisoare
pierdută” este o comedie realistă de moravuri politice și sociale, bazată pe conflicte dramatice.
Această formă de artă dramatică se evidențiază prin câteva trăsături distincte, cum ar fi :orientarea sa
principală spre divertismentul publicului, prezentarea personajelor care reprezintă diferite categorii
sociale, abordarea tematicilor umane universale, aducerea pe scenă a unor caractere distincte de
către protagoniști, plasarea conflictului în sfera aparenței și esenței (unde valorile se dovedesc a fi
false), deznodământul fericit și stilul parodic.

Tema principală a piesei se concentrează pe viața politică și familială a unor politicieni care
încearcă prin orice mijloace să parvină.Accentul este pus pe contrastul dintre adevărata lor natură și
imaginea pe care încearcă să o proiecteze , dorind să dea impresia că cetățeanul de rând este cel care
decide prin puterea votului său.

O primă secvență elocventă pentru tema operei se regăsește în actul 1 , care surprinde
conversația dintre Trahanache și Tipătescu cu privire la scrisoarea de amor către Zoie pe care
Cațavencu o deține .Trahanache încearcă să-l consoleze pe Tipătescu, susținând că scrisoarea este
doar o simplă ficțiune, desi contribuie și el la exacerbarea temereilor prefectului, deoarece scrisul
seamănă izbitror : „Să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!" . Neștiind cum sa reacționeze
Tipătescu devine confuz, derutat și nervos ,plimbându-se agitat prin camera ,iar la un moment dat ,
se manifestă într-un acces de furie, afirmând că : „Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă
parte — la păstrare ".Acest lucru il dezmageste pe Trahanche care este de parere ca un om politic ar
trebui să se stăpânească și să nu-și dezvăluie sentimentele , mai ales când e vorba de adversarii
politici.

O altă secvență semnificativă are loc in actul 2 , cand Tipătescu se află într-o discuție directă cu
Cațavencu. În încercarea de a obține scrisoarea de dragoste, Tipătescu îi oferă lui Cațavencu diverse
poziții înalte, precum " postul de advocat al statului" , de primar sau de " epitrop-efor la Sf. Nicolae"
oferindu-i chiar și o moșie la marginea orașului.Cu toate acestea, Cațavencu respinge disprețuitor
ofertele ilegitime, ceea ce îl determină pe Tipătescu să izbucneasca violent, amenințând că îl va ucide
cu bastonul . În final , Tipătescu capitulează, fiind șantajat sentimental de Zoie .

Titlul operei ilustrează intriga subiectului, în text fiind vorba de două scrisori de amor. Prima este
o scrisoare de dragoste a lui Tipătescu pentru Zoe, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă cu
vicleșug de către Catavencu, pierdută apoi în încăierarea dinaintea alegerilor, regăsită de către
cetățeanul turmentat și în final înmânată Zoei. O altă scrisoare asemănătoare este cea pe care
Agamemnon Dandanache o gasește in pardesiul unei persoane importante care îi fusese musafir ,cu
ajutorul căreia câștigă postul de deputat. La nivel simbolic, scrisoarea devine o armă de șantaj folosită
pentru preluarea puterii, denotând lipsa de scrupule a personajelor.

Perspectiva spațială este una reală și deschisă fiind precizată de către autor „ în capitala unui
județ de munte”. Relațiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, pe alocuri perspectiva
temporală e discontinuă. Aflăm din discursul lui Cațavencu că este vorba de anul de grație 1883.

Piesa are o structură clasică, fiind împărțită în patru acte și 44 de scene. Este utilizată tehnica
amplificării treptate a conflictului (a bulgărelui de zăpadă) și o serie de procedee compoziţionale
(modificarea raporturilor dintre personaje, răsturnări bruşte de situaţie, introducerea unor elemente
surpriză, anticipări, amânări), care menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat, prin complicarea şi
multiplicarea situaţiilor conflictuale.

În realizarea comediilor lui Ion Luca Caragiale principala metodă de construire a situațiilor în care
sunt puse personajele este comicul. Deosebirea dintre comic și umor constă în faptul că umorul
stârnește râsul folosind ironia ,fără a avea ca obiectiv corectarea defectelor umane .În schimb,
comicul utilizează atât ironia, cât și sarcasmul pentru a provoca hohote puternice și profunde , având
drept scop îndreptarea trăsăturilor negative ale oamenilor și ale societății. Pentru a stârni
amuzamentul, scriitorii se folosesc de diverse mijloace specifice,accentuând anumite aspecte ale
ficțiunii.

Comicul de moravuri se realizează prin prezentarea unor situații neconforme cu normele etice.
Legătura Tipătescu-Zoe este cu atât mai odioasă cu cât atrage mai mult relația de prietenie dintre
prefect și Trahanache.

Comicul de situație se realizează prin prezentarea unor întâmplări neprevăzute, neașteptate,

confuzii, coincidențe. Astfel Cațavencu pierde scrisoarea și devine șantajistul șantajat, cel care o
găsește și a doua oară este tot cetățeanul turmentat;Dandanache ajunge să fie deputat folosind
același mijloc ilegal- șantajul.

Comicul de limbaj se realizează prin prezentarea unor fapte de limbă ce se abat în mod direct de
la normele de exprimare corectă. Se manifestă prin ticurile verbale ale personajelor ( Pristanda ”curat
mișel ”, Trahanache ”puțintică rabdare”), cuvinte greșite prin pronunție (”bampir”, ”famelie”, etc).
Alte efecte comice se obțin și prin exprimări contradictorii ( ”douăsprezece trecute fix”).

Personajele comediei, sunt numite de autor ”persoane” și sunt menționate cu statutul social
pentru a spori verosimilitatea operei. Ele „fac concurenţă stării civile”, sunt atât de vii şi de bine
conturate, încât trăiesc parcă independent de paginile cărţii. În centrul comediei stă triunghiul
conjugal alcătuit din Zoie Trahanache, Zaharia Trahanache, Ştefan Tipătescu, vrând cu toţii să pară
oameni morali şi oneşti, dar dovedindu-se a fi imorali.

În concluzie, Ion Luca Caragiale face referiri la fariseism, prostie, incultură, demagogie, fiind de
părere că prin viziunea adoptată, mai exact, prin satirizarea defectelor umane se obține corectarea
acestora.Astfel , indiferent de trecerea timpului, de contextul social și politic, tarele umane surprinse
de acesta vor fi mereu actuale.