Sunteți pe pagina 1din 12

Corrado Malanga “Rădăcinile Conștiinței și natura omului”

13.10.2021 – Il Giardino dei Libri - Webinar


Traducere de A.B.
În această seară trebuie să vorbim despre Conștiință. Din punctul meu de vedere nu
este important să facem ceva în viața noastră, ci, orice am face, să o facem în mod
conștient. E la fel ca atunci când traversezi strada. Dacă traversezi strada în mod
conștient, ești sigur că ajungi pe partea cealaltă. Dar dacă faci asta fără să fii conștient,
prima dată când traversezi strada vei fi călcat de un camion. Deci, în viața noastră,
nu este important să ajungem pe partea cealaltă, adică să obținem rezultatul pe care
ni-l dorim, ci este mult mai important să încercăm să îl obținem cu inteligență, în
mod conștient, adică cu Conștiință. Ce diferență există între Conștiință și
conștientizare? Conștiința este punctul de pornire al creației. Conștientizarea este
ideea pe care o avem (ce credem) despre Conștiința. Cât de conștienți suntem că
suntem Conștiință? Eu dădeam mereu aceste exemplu: ai 100 de milioane de dolari
în bancă, dar nu știi că-i ai. Deci tu ai Conștiință, tu ești Conștiință, dar nu știi că știi
asta. E ca și când eu aș zice la finalul acestui webinar "Noi suntem creatorii acestui
univers, dar nu ne dăm seama de asta." De unde să pornim? Să pornim de la acest
fapt: Cum s-a născut universul? În această seară voi încerca să pictez un tablou ca să
vă arăt cum și de ce s-a născut universul din punctul meu de vedere. Iar cei care sunt
interesați să aprofundeze, pot citi mai mult în carte, dar noi vom face un parcurs light,
fără să intrăm în calcule, în geometrie.
Eu cred că s-a întâmplat următoarea chestie și apoi vom vedea și dovezile.
Conștiința este ceva ce nu poate fi descriptibil din punct de vedere matematic. Din ce
motiv? Pentru că aceasta a fost, este și va fi mereu la fel. Nu s-a schimbat niciodată.
Este în eternitatea sa mereu fixă. Știți ce înseamnă asta dintr-un punct de vedere
matematic? Că noi nu suntem capabili să o descriem. De ce? Pentru că matematica
poate să descrie foarte bine doar lucrurile care se schimbă în timp și în spațiu și atunci
scrii o ecuație matematică, o funcție și arăți cum se schimbă x în funcție de y, spațiul
în funcție de timp în univers. Când un lucru rămâne la fel, nu există nicio funcție
care să o poate descrie, pentru că nu reușim să vedem bine în acest Univers lucrurile
decat atunci când se schimbă, când variază. Dacă universul ar fi static, noi nu am
vedea nimic. Universul vibrează, face ceva și obiectele se mișcă aparent, atât în
spațiu cât și în timp, și noi verificăm această diferență dintre un moment înainte și
unul moment după. Vreau să dau un exemplu! Dacă un obiect este aici acum și acolo
după aceea, s-a deplasat, deci, "aici" și "acolo" reprezintă spațiul, iar " înainte" și
"după" reprezintă timpul. Și până aici nu există nicio problemă. Dar dacă un obiect
este aici acum și aici după aceea, adică nu s-a mișcat, "acum" și "după aceea" nu
folosesc la nimic. Timpul nu ar fi existat dacă obiectul nu s-ar fi deplasat. Acesta
este un mod simplu de a spune că noi vedem lucrurile pentru că ele se schimbă,
pentru că, dacă ele nu se schimbă, noi nu reușim să le descriem nici măcar matematic
și nu am avea nevoie să le descriem matematic pentru că ele sunt mereu acolo. Deci,
Conștiința este ceea ce noi numim realitate reală, adică singurul lucru care există cu
adevărat.
De ce tot apelez la mitul indian și la istoria preariană? Pentru că este cel mai vechi
mit. Fiind cel mai vechi, este cel care este cel mai apropiat de ceea ce s-a întâmplat,
deci este cel care are chiar în descrierea mitului cele mai puține erori. Este cel mai
sigur. Shiva și Vishnu sunt cei doi creatori, care au fost creați de cele două Conștiințe.
În mit avem într-o parte demonii și într-o parte îngerii, pe cei răi și pe cei buni, pe
cei albi și pe cei negri. După cum puteți vedea, în momentul în care Conștiința s-a
divizat în două, în acel moment s-a născut singura chestie importantă din acest
univers - dualitatea. Imaginați-vă că noi, în interiorul acestui univers creat de Shiva
și Vishnu, adică de cele două Conștiințe, avem o singură problemă. Voi credeți că
viața este compusă dintr-o grămadă de probleme, nu știți cum să mergeți mai departe,
lipsesc banii, locul de muncă, mâncarea, raporturile cu ceilalți. Sunt toate probleme
legate de separație, adică acel lucru care contează în înțelegerea dualității. Fiecare
dintre noi facem o experiență care are legătură cu dualitatea. Fiecare dintre noi
trebuie să rezolve o problemă legată de dualitate. Adică să rezolve separarea de
cineva, de o persoană, de un fiu, de un părinte, de o mamă, de un loc de muncă, de
o carte, de o experiență - o separație nerezolvată. De ce se întâmplă asta? Pentru că
Conștiința are necesitatea, în momentul în care s-a divizat, pentru că înainte
Conștiința nu are niciun chef , pentru că e acolo, capabilă să facă orice, dar total
inconștientă de sine. În momentul în care se separă înțelege... exact imediat după ce
s-a născut dualitatea, că cealaltă parte din sine e altceva și înțelege că a deveni
conștient și a știi cine ești sunt unul și același lucru. Sunt un lucru unic, deci eu
trebuie să înțeleg ce înseamnă unicitate. Singurul mod prin care poate cineva să
înțeleagă ce este unicitatea este acela de a se separa în multe bucăți, după care, toate
aceste bucăți de Conștiință vor studia cealaltă partea a sa, cu care se oglindește. Deci,
vor avea de-a face cu dualitatea, cu separația. Vor experimenta, așa cum facem și
noi, ca părți de Conștiință, vor experimenta ceva care are de-a face cu separația. Cu
toții facem asta. La final, cu toții ne vom unifica și vom deveni Conștiință unificată,
purtând cu noi experiența unui tip de separație. Adică Conștiința va fi înțeles ce este
unicitatea, pentru că a studiat separația și va spune "Acum am înțeles ce este
separația, am înțeles totul despre separație și pot spune că eu sunt contrariul."
Conștiința se va autodefini pentru că a înțeles ce nu este. Aceasta este singura
posibilitate pe care o are un obiect unic, un lucru unic, o existență unică, pentru a se
înțelege pe sine. Singurul lucru pe care ea nu îl știe fiind unică este ce înseamnă două
lucruri. Singurul mod prin care poate înțelege asta este acela de a se separa în două,
să studieze toată dualitatea, ca apoi să spună "Eu sunt altceva. Eu sunt contrariul."
Deci, Conștiința se împarte în două Conștiințe, care dau naștere dualității. Și
dualitatea Universului cum este făcută? Spațiul - pot merge înainte sau înapoi,
Timpul - poate merge înainte și poate merge înapoi. Energia - înaltă sau joasă,
operațiile + și - sau x și ÷, radical si putere, una este contrariul celeilalte. Vedeți cum
și în matematică totul este dual? Nu există un operator matematic care să nu fie așa.
Atunci cum este posibil să definim Conștiința în interiorul la toate acestea? Din
fericire, putem face o observație științifică. Noi trebuie să înțelegem cum este făcută
creația, dar noi suntem în interiorul creației. Nu putem ieși din univers ca să privim
din exterior, pentru că exteriorul nu există din punct de vedere matematic. Și asta se
poate demonstra prin niște raționamente fizice, pe care acum nu vreau să le fac, dar
ele există. Fizica cuantică demonstrează că exteriorul nu există pentru că universul
este ca o particulă într-o cutie, iar această particulă este ca o muscă care se învârte în
interiorul acestei cutii. Dar cutia are pereții infiniți, gigantici, iar musca nu reușește
să iasă din cutie. Dar ceea ce se întâmplă este faptul că atunci când pereții se
depărtează (se lărgesc), cutia se mărește și devine infinită. Cu cât cutia devine mai
infinită, pereții devin tot mai joși, până dispar. În momentul în care cutia a ajuns la
lungimea infinită - gândiți-vă la univers - infinit în spațiu și timp - pereții nu mai
sunt. Deci, nu mai există interior și exterior. Musca închisă în cutia originală ar putea
ieși, fără să facă vreun efort, dar unde să plece dacă exteriorul nu există? Iată! Fizica
cuantică, prin această problemă, care se numește PARTICULĂ ÎNTR-O CUTIE,
demonstrează că universul este unic. Exteriorul nu există. Nu vă imaginați universul
ca pe o minge, noi aflându-ne în interiorul ei și existând și un exterior, pentru că nu
este așa. Dacă ar fi fost așa, ar fi existat o barieră care divide interiorul de exterior.
Această barieră nu există.
Așa cum spun și textele antice, universul este o ființă unică. Dacă ființele ar fi fost
două, între cele două ființe ar existat nonființa. Dar cum nonființa nu există,
universul este unul singur. Chiar și cu un joc de cuvinte care poate părea o capcană,
filozofii antici greci înțeleseseră unicitatea locului în care suntem. Dar, așa cum vă
spuneam, cum putem înțelege noi, din interiorul cutiei, cum este făcută această
panaramă de cutie? Universul conține niște reguli, pe care a fost construit întregul
univers. Și una dintre aceste reguli este un principiu. Știți care este diferența dintre
un principiu și o lege? Legea se poate demonstra matematic, dar principiul nu.
Principiul este așa: lucrurile stau așa și cu asta basta. Cel de-al doilea principiu al
termodinamicii spune că entropia se mărește mereu. Și ce este entropia? Entropia se
poate demonstra în 1000 de moduri, dar este o măsură a conștientizării de sine. Este
o măsură a ordinii și a dezordinii din univers. Lucrurile din univers sunt mai mult
sau mai puțin ordonate, adică sunt mai mult sau mai puțin simetrice (simetria este
un cuvânt-cheie). Dacă lucrurile sunt mai mult sau mai puțin simetrice, atunci sunt
mai mult sau mai puțin entropice. Cu cât o acțiune e mai simetrică față de timp și
față de spațiu, cu atât mai mult conținutul de entropie, adică conștientizarea pe care
o conține, va fi mai înaltă. Putem folosi acest principiu și în acțiunile noastre
cotidiene. Atunci când vreau să fac un lucru, dar pot decide să fac și un alt lucru, și
nu știu care dintre cele două este cel corect, analizați acest lucru din punct de vedere
al comportamentului, adică printr-o analiză comportamentală ar spune un PNL-ist
(Programatorul NeuroLingvist), verificați dacă cele două lucruri vor produce
rezultate mai mult sau mai puțin simetrice. Să dăm un exemplu! Să coborâm
Conștiința în social și să vorbim despre bani. Banii nu sunt o resursă, ci sunt mijlocul
prin care putem obține resurse. Dacă discursul despre Conștiință este adevărat, toți ar
trebui să aibă aceiași bani, pentru că astfel planul de simetrie dintre săraci și bogați
ar fi perfect. Nu ar exista de-o parte bogații și de cealaltă parte săracii. Nu ar exista
mai multă energie de-o parte și mai puțină de cealaltă parte. Deci, ar exista simetrie
în societate. Cu cât simetria crește, așa cum am spus puțin mai devreme, crește și
entropia. Deci, Conștiința ființei umane, sub formă de conștientizare, crește dacă
banii sunt distribuiți în mod egal pe toată suprafața planetei noastre, în toate clasele
sociale, adică dacă nu ar mai exista clasele sociale. Singurul mod prin care se poate
obține acest rezultat este acela de a elimina banii. În momentul în care banii au fost
eliminați de pe această planetă, atunci conștientizarea ființei umane de pe această
planetă va face un salt imens. Iată cum poate fi folosit social cel de-al doilea principiu
al termodinamicii pentru a înțelege ce trebuie să facem și cum trebuie să ne
comportăm în societate.
Pe de altă parte, este o măsură a ceea ce se s-a întâmplat la începutul timpului.
Conștiința s-a împărțit în două. Apoi fiecare Conștiință s-a împărțit și ea în două, în
două, în două, mereu dual. Și diferitele Conștiințe i-au creat pe mine și pe cei care
ne ascultă în acest moment, dar și pe cei care nu ne ascultă din tot universul. Totul
s-a produs printr-o sciziune duală, nu primară. Creierul nostru așa este făcut. Dacă
trebuie să alegem între două lucruri, alegem cu o anumită viteză între cele două
lucruri, dar dacă trebuie să alegem unul din 3 lucruri, alegem dintre prima și a doua,
dintre a doua și a treia, și dintre prima și a treia. Deci, facem trei alegeri duale. Din
acest motiv, creierului nostru îi ia mai mult timp dacă trebuie să alegem unul din trei
lucruri. Toate acestea ne ajută să înțelegem că, din punctul de vedere al realității
virtuale din acest moment, noi vedem universul dual, adică credeam că este așa,
pentru că, în esență, l-am creat așa, pentru că este evident că noi suntem creatorii
universului, noi care la început eram o Conștiință unică, ne-am divizat în două, și încă
în două, și încă în două, și încă în două și așa mai departe. Gândiți-vă că matematica
arată asta în două sau trei momente. Cine a studiat matematică știe asta. Adică,
entropia este o formulă exactă. Entropia, care este notată cu S, egal cu minus
logaritmul microstărilor. Dar ce sunt microstările? Acestea sunt exact cum ești. Dacă
ești așezat, ai o singură microstare, dar dacă ești așezat, dar apoi te ridici și în picioare,
microstările vor fi două. Înțelegeți că dacă S este egal cu minus logaritmul
microstărilor, entropia este mai mare, adică ajunge la valoarea maximă, care e zero,
când microstările = 0 microstare. Ce înseamnă în termeni de Conștiință? Dacă
Conștiințele sunt două, au o entropie mai joasă. Dar pentru că în univers entropia
crește mereu...Ce înseamnă? Înseamnă că Conștiința care s-a separat în două, apoi iar
în două, face acum procesul invers. După ce fiecare dintre noi a înțeles bucățica pe
care trebuia să o înțeleagă, cu toții ne reunificăm într-un singur lucru, pentru că
entropia universului merge în acea direcție. Oricine vrea să ne facă să credem că
există cei bogați și cei săraci, oricine vrea să-l facă pe altul să devină mai sărac, face
un proces contratermodinamic. Problema se va rezolva de la sine, pentru că cei care
vor să continue să se bazeze pe diviziune - Divide et impera - vor avea de suferit, și
asta nu pentru că o zic eu sau o religie sau un partid politic, ci pentru că entropia, care
este un principiu al universului, direcționează lucrurile în direcția dorită de ea.
Oricine vrea să divizeze, de exemplu poporul, cum se întâmplă în acest moment, va
plăti, pentru că universul nu-i va permite asta. Poate nu acum, ci peste 15 zile, o lună,
10 ani, 100 de ani, dar această lume nu mai putea să meargă mai departe, pentru că
parcursul său este contratermodinamic. Universul nu permite asta. Și aceasta mi se
pare o idee bună.

Răspunsuri la întrebări:
X: De ce cei doi creatori nu fac experiența morții și folosesc sufletele ființelor
umane pentru a face experiența? Se tem sau din alt motiv?
CM: Țineți cont că fiecare dintre noi a fost unul dintre cei doi creatori, pentru că
noi de acolo venim, dintr-o diviziune, și în interiorul ființei noastre avem informațiile
pe care le au și cei doi creatori. Deci, noi suntem ei. Din acest punct de vedere trebuie
să spun că cei doi creatori au făcut ceea ce se numește în mit păcatul originar. Adică,
în momentul în care Conștiința s-a divizat, fiecare Conștiință s-a adresat creatorului
pe care l-a creat și i-a zis "Dragă creator, având în vedere că eu te-am creat, dar nu
înțeleg ce este dualitatea, te rog, vrei mă divizi?" Și creatorul, cu un cuțit creat de
Conștiință, a împărțit Conștiința în două, în trei, în patru. Și în momentul în care a
divizat-o i-a zis "Ce bine că mi-ai cerut asta. Tu vei putea înțelege făcând experiența
ce este dualitatea, separația. Dar nu te împart numai așa, ci îți creez o trinitate - o
minte, un suflet și un spirit, cu trei Conștiințe diferite, care în momentul în care te-
am divizat, acestea nu-și vor mai aminti că sunt părți dintr-un lucru unic." Pentru că
asta este experiența. Experiența implică ștergerea memoriei. "Și în acest timp, eu voi
rămâne în locul tău să guvernez Universul. Eu devin Conștiința și voi face totul ca
Conștiința să nu se reunifice, pentru că dacă se reunifică, nu mai e nevoie de mine,
deci eu voi muri, voi disparea. Îmi voi pierde identitatea." Prin acest sistem, creatorul
a făcut acea greșeală, care era o eroare logică, pentru că acest creator este dual. Cei
doi creatori sunt duali. Au fost creați în mod dual, deci ei nu reușesc să înțeleagă ce
este Conștiința și conștientizarea. Deci, reunificarea le stârnește frică, pentru că le
este frică să își piardă acea identitate. Nici măcar nu-ți amintești că nu este a ta.
Identitatea ta este identitatea Conștiinței, nu identitatea unuia dintre cei doi creatori.
Dar și frica că poți ajunge să fii și celălalt este aceeași frică pe care o vedem în
oglindă și în societatea noastră. Gândiți-vă câtor bărbați le este teamă să devină
femei, adică să accepte partea lor feminină pe care o au în interiorul lor, și viceversa.
Asta le spun și femeilor. Majoritatea femeilor din acest univers sunt foarte spirituale,
prea puțin animice, pentru că partea spirituală din acest univers a transformat această
societate într-o societate masculină, chiar și pe femei. Vedeți ce se întâmplă? În
realitatea noastră fractalică și mică, avem aceleași probleme pe care le aveau cei doi
creatori.
X: Totul sau nimic, cum a putut crea realitatea virtuală dacă realitatea reală
este singurul lucru care există? De unde a luat acest spațiu extra? CM: Este clar că
dintr-un punct de vedere virtual, din interiorul universului, avem posibilitatea doar
de a privi ce se întâmplă. Și ceea ce se întâmplă se înțelege foarte bine dintr-o teorie
care se numește Zero Point Energy, teorie care spune că nu există principiul
incertitudinii lui Heisenberg. Efectiv îl demolează. În Zero Point Energy, spațio-
timpul este o mare de particule virtuale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu exista
nimic, dar în nimic este totul. Adică se nasc fotoni și antifotoni - eu așa îi numesc -
încontinuu. Deci, unde nu se vede nimic, nu este adevărat că nu există nimic, ci
există totul și contrariul la tot care se anulează în același timp. De aici m-am
inspirat când am spus: “Conștiința este totul și nimic împreună”. Pentru că noi nu
vedem nimic, dar acel nimic conține totul. În Triade Color Test Dinamico Flash,
când cele trei sfere se unesc în interiorul simulării mentale care le arată, care le
creează, sfera Conștiinței are toate culorile, adică ea e totul, dar devine complet
invizibilă, adică este nimicul. Din punct de vedere tehnic, creația are o obligație
fundamentală - nu trebuie să coste nimic, deoarece Conștiința nu are energie, nu are
spațiu, nu are timp. Deci, când creează, creează o antienergie, un antispațiu, un
antitimp în același timp, astfel încât, calculele, conservarea SPT (sarcină-paritate-
timp), adică conservarea a tot, adică a simetriei, există. Simetria universului trebuie
să rămână mereu aceeași. Pentru că dacă s-ar schimba energia, pentru că universul
este un sistem izolat, s-ar schimba energia sistemului, adică ori se mărește, ori
scade, dar nu intră și nu iese nimic din această sferă. Atunci cum se schimbă
energia? Nu se schimbă, pentru că simetria sistemului este mereu aceeași. Deci,
universul nu costă nimic (aici are în vedere că nu e nevoie de energie pentru a-l
crea). Din nimic s-a născut acest ceva și anticeva, care împreună dau tot nimic. Dar
pentru o secundă, din punctul de vedere al realității virtuale le vezi separate - timp
și antitimp. Realitatea virtuală există doar pentru că tu ai conștientizarea asta și așa
o creezi. În momentul în care înțelegi mai mult, vezi universul într-un mod total
diferit.

X: Putem accelera procesul de conștientizare pentru a ajuta planeta să urce la


ceva mai bun?
CM: Cuvintele au o semnificație exactă: a ajuta - conștientizare - să urce. Să
ajuți! Nu! Tu te ajuți doar pe tine însuți. Procesul de conștientizare este un proces
personal. Să ne înțelegem foarte bine în legătură cu acest lucru! Ce te învață la școală
religia catolică? Că trebuie să fii bun, trebuie să o ajuți pe bătrânică să traverseze
strada. Când tu ajuți bătrânica să traverseze strada descoperi că ai ajutat bătrânica ca
să te ajuți pe tine însuți. În realitate pe tine nu te interesează de bătrânică. Vai, dar
cum poți să spui așa ceva? Foarte simplu. Ajut bătrânica să traverseze strada pentru
că îmi este milă, adică suferi, deci tu încerci să te ajuți pe tine, nu pe bătrânică. Sau
ajut bătrânica pentru că așa ajung în paradis. Atunci te interesează de tine, ca să
ajungi în paradis, nu de bătrânică.
Nu trebuie să-l ajuți pe celălalt în acest fel, pentru că celălalt ești tu. Ce faci?
Te ajuți pe tine? Celălalt nu ar înțelege. Dacă celălalt nu are instrumentele cu care să
înțeleagă, tu îi poți explica într-un miliard de feluri și el nu va înțelege niciodată.
Procesul de conștientizare este un proces prin care cel care te învață, nu te învață de
fapt nimic. Cel care te învață se arată pe sine și îți arată cum vede el harta teritoriului,
iar tu faci singur procesul de conștientizare dacă vrei să-l faci. Se pune pentru un
moment în locul tău, privește dacă din punctul tău de vedere, vede tot ce vezi tu. Tu
i-ai dat fotografia ta cu realitatea - harta teritoriului, așa o numesc PNL-iștii, și apoi
o puteți împărtăși. Deci, nu există niciun profesor și niciun student niciodată! Pe mine
mă fac să râd cei care fac cursuri. Cursuri de ce? Tu nu trebuie să înveți pe cineva, ci
trebuie să îl pui pe celălalt să-și amintească cine este. Asta e pentru prima parte. Adică
conștientizarea. Apoi era al doilea termen - a urca. Problema ascensiunii ține de new
age, care e legată de toată acea serie de channeling care există în univers. New Age-
ul este vocea îndepărtată a extraterestrului, care vrea să te convingă că el este un înger
și care vrea să te inspire să faci niște lucruri bune. Nimeni nu te va ajuta! Pentru că
dacă îngerul te ajută, de fapt se ajută pe sine, pentru că nu-i pasă de tine, deci doar te
folosește. Și aici îți spune niște lucruri care trebuie să fie credibile și lucrurile care
sunt credibile sunt cele care sunt apropiate de realitate, dar la final este acea minciună
micuță, care îi face extraterestrului bine. "Dacă te comporți bine, dacă faci aia și
aia..." Nu îți spune că universul este în coborâre, adică că fiecare clipă a universului
cuantificat este un plan care se separă și mai mult, și mai mult, până se ajunge la
acest nivel, care este al șaptelea, unde masculinul și femininul sunt complet despărțiți,
complet separați, și noi suntem aici pentru a trăi acea experiență pe care îngerul din
planul de sus - așa îl numesc eu - nu vrea să o trăiască, pentru că se teme să vină aici,
pentru că aici, se trăiește, se moare, se suferă, și el nu vrea, refuză experiența morții,
ne pune pe noi să o facem și apoi ne fură această experiență. Deci, nu este vorba de
a urca, ci de a coborî prin punct de vedere geometric, pentru a fi cu totul conștienți.
Nu se poate să ne reîntoarcem înapoi la Conștiința unificată mergând pe același drum
pe care am coborât, ci trebuie să ajungem, pentru că universul e circular, timpul e
circular, parcurgând tot turul cercului, nu făcând jumătate din cerc și apoi revenind
înapoi. Deci, ascensiunea e un cuvânt urât pentru mine. De fapt coborârea ne face să
înțelegem totul despre universul nostru.
X: Ce părere aveți despre inteligența artificială, având în vedere că ea se
bazează pe creșterea conștientizării mașinilor?
CM: Conștiința artificială nu există și nu va exista niciodată. Asta o spun eu,
dar o spun și experții din domeniu. Aș vrea să-l citez pe Prof. Faggin, care este cel
mai mare expert. Adică el a inventat touch screen-ul și procesorul. El a inventat
aceste lucruri, un italian de care aproape nimeni nu știe. El a avut o experiență tip
conștientizare. Într-o zi mergea cu bicicleta, avea 25 de ani și în acel moment a
înțeles că nu există computerul inteligent, computerul care să fie conștient.
Computerul este și va rămâne mereu mort, pentru că cel viu este cel care este
Conștiință. Mortul nu are Conștiință. Știți ce încearcă să fac aceștia, experții în
informatică și biotronică? Vor să construiască un computer conectat la o bucată de
creierul uman, pentru că doar așa ar putea lua partea sufletească a cuiva pentru a o
băga în creierul unui computer, obligând acest computer semiuman să devină
inteligent. Eu am atins așa ceva cu mulți ani în urmă, când, în hipnoză progresivă,
unul dintre subiecții noștri a descris ce simte partea sa sufletească când se află într-o
mașină în care a fost introdusă. Și vă asigur că după acel moment m-am simțit un pic
rău. Noi încercăm să nu îi lăsăm să facă acest lucru.

X: Eu am creat îngerii și demonii doar pentru a trăi experiența cu ei? CM: În


principiu da. În mod inconștient, dar da. În momentul în care Conștiința s-a dus la
creator, pe care îl crease și pe care îl rugase să o dividă, creatorul a făcut ceea ce
Conștiința dorea. Dar în acel moment, creatorul și toate creaturile creatorului -
odată se numeau îngeri și demoni, dar acum se numesc extratereștri (cu și fără corp,
de diferite naturi), ce vor ei de fapt? Reprezintă o altă parte de noi, pe care noi nu o
cunoaștem. Îl reprezintă pe cel care este separat, pe cel care nu este animic=cu
suflet, reprezintă acea parte din univers despre care noi nici nu credeam că există.
De exemplu, de ce există răpiții - cei care povestesc că au fost luați de extratereștri?
Pentru că răpitul a decis să folosească experiența răpirii pentru a înțelege ceva. El ar
trebui să se întrebe la un moment dat "De ce oare vine extraterestrul la mine și îmi
face toate acele lucruri?". Răspunsul este: extraterestrul vine la tine pentru că vrea
un lucru pe care tu îl ai și pe care nu știi că îl ai - partea ta sufleteasca/animică,
pentru că voi sunteți făcuți dintr-o minte, un spirit și un suflet, care au trei
conștiințe diferite, pe care șefii noștri, cu mult timp în urmă, le-au făcut așa
dinadins. Deci, extraterestru îți este de folos pentru ca tu să poți înțelege prin
intermediul lui, cine ești acum și cine erai înainte. Și, în acest context, când noi nu
vom mai avea nevoie de această experiență, pentru că vom ști exact cine suntem,
nu-l vom mai crea pe extraterestru în acea clipă, având în vedere că timpul nu
există, nu va mai fi pentru că nici nu a fost vreodată.

X: Nu am înțeles de ce 20% dintre ființele umane sunt suflet/au suflet? Există un


mod prin care putem știi cine are și cine nu are?
CM: Da! Sigur că da! De ce 20%? Sincer să fiu nu știu. Această dată reiese din
diferite observații. În hipnoza regresivă sufletul unui număr destul de mare de
subiecți dădea acest procent de 20%. Dar și observând alte tipuri de cercetări. De
exemplu, voi poate îl cunoașteți pe Pim van Lommel, care este un medic olandez,
care a scris niște cărți despre viața după moarte. El este cardiolog, care a studiat vreo
360 de cazuri de oameni care au murit de infarct și care apoi au revenit la viață. Dintre
aceștia, doar 17-18% aveau o experiență de viață după moarte, adică aproape același
procent. De ce doar atât de puțini au avut această experiență? Pentru că pentru
experiența în afara corpului trebuie să fie partea sufletească. Partea sufletească este
cea care iese din corp, face această experiență și apoi reintră. Nu este spiritul sau
partea mentală și nu e nici Conștiința. Pentru că, dacă Conștiința iese din corp, nici
că mai intră în corp, pentru că numai are niciun motiv să facă asta, pentru că a făcut
experiența. Dedublările demonstrează că partea sufletească este cea care iese din
corp. De ce 20%? Odată, într-o hipnoză, a apărut un discurs de acest tip, și
extraterestrul Lux, parazitul intern al corpului, a zis "Da, nu pot fi toți animici(cu
suflet). E nevoie să fie și unii fără suflet și aceștia trebuie să fie mai mulți. " De ce?
Pentru că astfel cel cu suflet e înconjurat de mulți fără suflet și nu se poate oglindi
prea rapid. Experiențele sale tinde să și le țină pentru sine. Non-animicii ar fi un
solvent al reactivului. Dacă toți ar fi cu suflet, în opinia extraterestrului, noi am vorbi
despre experiențele noastre de răpire și am înțelege imediat că se întâmplă ceva, pe
când, prin această tactică lucrurile merg în favoarea extraterestrului și-l țin pe cel
non-animic într-o ignoranță de sine totală.
X: Conștientizarea copiilor de azi este diferită de conștientizarea copiilor de acum
30 - 40 de ani?
CM: Da și asta nu pentru că copiii sunt copii, ci pentru că conștientizarea noastră
s-a schimbat în timp. Gândiți-vă la Buddha! Cineva mi-a zis "Buddha zice niște
lucruri pe care le spui și tu." Nu! Buddha s-a oprit mult mai devreme. Eu am mers
mult mai departe, dar asta nu pentru că eu sunt mai tare decât Buddha, ci pentru că
Buddha a fost înainte. Buddha s-a oprit sub copac pentru a gândi. Nu! De ce să te
oprești? Pentru că îngerul din planul de sus ți-a spus că acum că ai descoperit tot, e
bine să rămâi acolo (căci dacă mergi mai departe, mă descoperi și pe mine, iar mie
nu-mi place ca tu să mă descoperi!). Aceasta era poziția lui Buddha. Noi am mers
mai departe și am descoperit că dincolo de extratereștrii, de îngeri și demoni, sunt și
aceste ființe din planul de sus, care nu sunt altceva decât noi înșine, dar care nu au
avut curajul să coboare (este banal!), dar care trebuie să coboare. Buddha nu a înțeles
asta. A intuit asta și câte un psihanalist, ca Jung, care în Cartea Roșie abordează
aceste situații. Copiii din ziua de astăzi sunt mai conștienți de sine în mod potențial,
pentru că ei suntem noi, deci, conștientizarea lor este și a noastră, pentru că noi toți
avem o Conștiință unică, suntem conectați cu toții la o matrice unică. Problema
copiilor din ziua de astăzi este că merg la școala din ziua de astăzi, și, chiar dacă au
o Conștiință gata să explodeze, școala le taie aripile imediat. Deci, avem o școală
condusă de docenți un pic cretini, care produc, conform planurilor de la minister,
care sunt făcute exact pentru ca noi să rămânem cretini, subiecți care în viața lor vor
fi castrați de o experiență școlară care e bazată toată pe dualitate și pe faptul că 2+2
egal cu 4. 2+2 dă ce vrei tu, adică tu ești copilul mic care este experimentul în sine.
Când copilul gustă un pahar cu mentă și simte că e dulce, va înțelege că el este mașina
care produce datele și tot el este interpretatorul datelor. Deci, în fața la două pahare,
unul un pic mai dulce și celălalt un pic mai puțin, școala va decide care este
paharul mai dulce și care este cel mai puțin dulce. De ce? Pentru că conștientizarea
ta te va face să simți care este paharul mai mult sau mai puțin dulce, și ea este cea
care creează acea realitate. În lucrările de fizică cuantică modernă asta scrie. Tu ești
creatorul rezultatului experimentului. Școala modernă încearcă să producă persoane
care să fie capabile să voteze pe cineva, pe oricine, e suficient să voteze pe cineva.
Dacă oamenii nu ar mai merge să voteze cam 60%, atunci clasa politică s-ar teme
foarte mult dar, din "fericire", oamenii încă merg să voteze.

X: De ce sufletul în corpul uman nu face acea acțiune de întinerire care se


întâmplă cu corpurile extratereștrilor care o împrumută?
CM: Pentru că este important să facă experiența îmbătrânirii. Este important să
înțeleagă ce se întâmplă în transformare. O spun altfel. Dacă problema ar fi a face
experiența vieții și a morții, și dacă această experiență ar fi fost ca și când ar fi aprins
și ar fi stins un întrerupător, Conștiința ar fi făcut asta mai devreme. Aprins/ stins și
nu aș fi avut nevoie de 80 de ani pentru a înțelege asta. Cum de durează 80 de ani?
Așa se înțelege la ce folosește să mori. Ca să mori nu este suficient să fii aprins și
apoi stins, pentru că așa faci experiența începutului și sfârșitului, dar se poate termina
în multe moduri, se poate să vrei să mori, să nu vrei să mori, să vrei să mori fără să
suferi etc. Adică, viața colorează experiența morții și tu ai putea muri într-un miliard
de moduri diferite. Iată de ce trebuie să îmbătrânești, pentru a înțelege ce înseamnă
ideea de timp. Pentru că a înțelege ce este timpul la nivel virtual înseamnă a înțelege
ce nu este timpul la nivel de Conștiință.

X: Ce ne recomandați să facem pentru a depăși această perioadă dificilă? CM:


Conștiința se atinge lucrând în interior, nu în exterior. Exteriorul reprezintă tot ceea
ce noi nu am înțeles, Acum de exemplu, de ce există această pandemie, de ce
guvernul face aceste lucruri. Pentru că trebuie să înțelegem ce este virusul. Virusul
este un parazit care se agață de corpul tău și trăiește pentru că tu trăiești, pentru că,
dacă mori, parazitul moare cu tine. Deci, tu nu ai nevoie de parazit, dar parazitul
are nevoie de tine. Ce diferență este între tine și parazit? Tu ești o persoană cu
Conștiință, cu suflet, parazitul nu. Aceasta este aceeași oglindă a situației pe care
trebuie să o înțelegem despre situația actuală - faptul că noi suntem un staul cu vaci
de muls și extratereștrii sunt cei care ne mulg. Noi avem chestia asta sub ochii
noștri sub formă de parazit. Să înțelegi asta înseamnă să înțelegi la ce folosește rasa
umană. Și ce face mare parte din rasa umană? Se lasă mulsă. Dar altul, cum sunt și
eu, a decis că pe el nu-l mulge nimeni. Ce ciudat! Asta este de înțeles. Să înțelegi
asta trebuie să fi făcut TCT-ul, să fi vorbit cu Conștiința sufletului, a minții și a
spiritului și să le fi unificat într-un singur exemplar, o bucată de Conștiință
Integrată. Când ai ajuns la Conștiința integrată, ai devenit armonios și vei crea în
mod inconștient, așa cum ai făcut mereu, un exterior armonios. Tot ceea ce îi va
implica pe alții, pe tine nu te va mai implica. Se vor întâmpla lucruri, dar tu vei fi în
afara lor, a pandemiei. Poate vor apărea evenimente care te vor conduce într-o țară
străină sau poate în orașul tău nu mai e nimeni pandemizat, totul e liniștit și se
întâmplă de la sine. Dar primul pas e să ajungi în interiorul tău la conștientizare, la
propria Conștiință, pentru a putea crea o lume fericită.
Vorbim despre Conștiință, deci voi sunteți creatorii universului vostru, ați creat
această situation-comedy, în care mă folosiți pe mine ca oglindă, pentru a înțelege
niște lucruri pe care le aveați în interiorul vostru, dar pe care nu știați că le aveți.
Deci, când le spun eu, le regăsiți în interiorul vostru, pentru că le-ați avut întotdeauna
în interiorul vostru, deci, în realitate, eu nu am făcut nimic, sunt doar un obiect
tranzițional pe care voi l-ați folosit în acest moment.
Momentul pe care-l trăim este o ocazie. Să nu credem că este un lucru negativ. Este
o ocazie pe care o avem pentru a înțelege lucrurile pe care nu le-am înțeles. Să
înțelegem ce nu am înțeles și de ce am creat aceste momente pe care le trăim! Din
acest motiv Conștiința este fundamentală - să știi cine ești înseamnă să-ți amintești
cine ești. Dacă am fi fost mai conștienți, această pandemie nu ar fi mai avut loc.
Răbdare! Acum că am trecut prin ea și am trăit această experiență, să încercăm să
ieșim rapid din ea, dar cu unicul fapt care contează cu adevărat, adică, haideți să ne
uităm în interior și să ne amintim cine suntem.

Sfârșit!

S-ar putea să vă placă și