IOAN SLAVICI

Moara cu noroc
-relatia dintre doua personaje intr-o nuvela realista, psihologica, din perioada marilor clasici-

Mare clasic al literaturii romane, Ioan Slavici are meritul urias de a fi deschis drumul
romanului realist-obiectiv in literatura romana, dar mai ales pe acela de a fi parintele nuvelei
psihologice de factura realista, in Moara cu noroc, viziunea despre lume fiind realista, tema
nuvelei, consecintele nefaste pe care le are dorinta de inavutire asupra individului, evidentiind
chiar ea apartenenta la aceasta estetica, numai ca tema sociala si realista a consecintelor
nefaste pe care le are dorinta de inavutire asupra individului este urmarita de Slavici cu
instrumente ale analizei psihologice: monologul interior sau analiza comportamentala si stilul
indirect liber.
Titlul textului, o structura nominala, are nu doar rolul de a fixa toposul in care sunt
plasate evenimentele, ci si rolul de a prefigura evolutia acestora. Motivul norocului
schimbator, fortuna labilis, anticipeaza unul dintre conflictele centrale ale textului, acelasi
motiv putand fi identificat si in incipitul textului: „noroc nou”.
Incipitul imbraca in Moara cu noroc forma unui prolog, functia sa fiind anticipativa, el
oferind cheia de interpretare si prefigurand conflictele centrale ale textului. Batrana, simbol al
vocii populare, este o voce morala, prin ale carei cuvinte este adresat un avertisment: „Omul
sa fie multumit cu saracia sa, ca, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit.” Ea nu intelege dorinta lui Ghita de a cauta un „noroc nou” la moara cu noroc, singurul
noroc adevarat parandu-i armonia caminului, dar femeia accepta deciziile celor doi, Ana si
Ghita, sperand in ocrotirea lui Dumnezeu, aceeasi viziune fatalista fiind vizibila si in replica
sa din finalul nuvelei: „Asa le-a fost data!”. Destinul asezat sub semnul norocului este destinul
fiintei umane care nu are puterea de a se apara de rau prin credinta si prin pastrarea caii
morale: „Se vede ca au lasat ferestrile deschise.”. Dar drumul vietii continua pentru copiii
celor doi, batrana asumandu-si rolul de indrumator moral, imaginea hanului ars, simbol al
disparitiei raului prin puterea purificatoare a focului, ramanand fundalul acestui nou inceput.

In centrul nuvelei, al carei subiect este construit pe un singur fir narativ, prin
inlantuirea episoadelor, evenimentele fiind narate cronologic, este plasata evolutia
personajului central, Ghita, evolutia acestuia fiind determinata nu doar de conflictele
interioare, conflictul dintre a ramane cinstit, dar sarac si a deveni bogat, pierzandu-si insa
curatenia sufleteasca, ci si de conflictul exterior, conflictul cu Lica Samadaul.
Ghita, personaj principal, masculin, individual si complex, este surprins intr-o evolutie
sociala, de la cizmar sarac la hangiu, dar si intr-o evolutie morala, de la a fi om cinstit la a fi
complice la jaf si crima, mai apoi chiar ucigasul sotiei sale. Personaj realist, acesta se
comporta tipic in situatii tipice, fiind supus determinismului social. Produsul mediului in care
traieste, eroul isi doreste depasirea statutului social, dar superioritatea sociala intr-o societate
care valorizeaza indivizii doar prin ceea ce detin este accesibila numai prin acumularea
banilor, astfel ca alegerea de a arenda Moara cu noroc este singura decizie care poate sa aduca
schimbarea.

Nevoia de tipicitate a autorului are ca efect lipsa individualizării, portretul fizic al lui
Ghita fiind mai mult decat sarac, „inalt si spatos”.

In dorinta de a asigura bunastarea familiei, Ghita ia in arenda hanul de la Moara cu

noroc, iar afacerile par sa mearga bine. Armonia din familie este reflectata in scena in care,
impreuna, Ghita, Ana, mama acesteia si copiii participa la numararea castigului saptamanal,
scene pline de caldura afectiunii si de multumirea unui spor care „era de la Dumnezeu”.
Aparitia lui Lica tulbura insa echilibrul familiei, dar si echilibrul interior al personajului
central, relatia dintre cei doi fiind cea care va schimba definitiv cursul existential al tuturor
personajelor.
Initial Ghita refuza sa se lase prins in afacerile lui Lica, insa dorinta de a avea banii
devine din ce in ce mai puternica. Dorinta de a avea banii pentru bunastarea familiei se
transforma treptat intr-o patima care ii intuneca mintea si ii tulbura definitiv viata interioara:
„Se gandea la castigul pe care l-ar face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa
si i se impaingeneau parca ochii”. Se indeparteaza de copii si Ana, iar gandurile sale sunt
acaparate definitiv de obsesia banilor, framantarile sufletesti fiind consecinta neputintei de a
alege definitiv intre bani si familie. Constient de slabiciunea sa, dar incapabil sa reziste
gandului de imbogatire, protagonistul cedeaza impulsurilor interioare, abatandu-se astfel de la
calea morala.

.”. După pierderea a tot ceea ce a avut, mai ales a familiei si a linistei sufletesti, personajul se
lasa stapanit de o singura dorinta, razbunarea impotriva celui in care vede singurul vinovat:
„A venit vremea sa te rafuiesti!”. In Ana nu vede acum decat fiinta care l-a tradat: „Din clipa
in care ea si-a aratat banuielile pe fata, se stansese orice tragere de inima pentru dansa din
sufletul lui” si care nu poate sa-i intelega framantarile.
 Gandul razbunarii stapaneste acum singura toata existenta lui Ghita, iar alianta cu
Pintea nu este decat alianta dintre doi oameni care vad in Lica pe diavolul insusi, pe omul care
le-a distrus vietile. Dezechilibrul interior este definitiv, iar deciziile sale evidentiaza starea
paroxistica pe care o parcurge. Fara regrete, pleaca de la han lasandu-si sotia drept momeala,
si se duce sa-l aduca pe jandarm care sa-l prinda pe Lica, acesta avand banii asupra lui. Intors
la Moara cu noroc, intr-o stare de incordare maxima, nascuta dintr-o tensiune sufleteasca
extrema, Ghita o ucide pe Ana, acuzand-o de adulter, fiind, la randul sau ucis de Raut, omul
lui Lica.
In opinia mea, in constructia personajului din „Moara cu noroc” este reflectata nu doar
tema nuvelei, Ghita fiind infatisat ca victima a neputintei de a-si stapani slabiciunea pentru
bani, ci si formula estetica realista prin urmarirea personajului de-a lungul unei evolutii
sociale si morale, determinate de presiunea unui context social care obliga individul la
adoptarea valorilor sale, chiar daca ele nu corespund cu cele proprii. Dar personajele lui Ioan
Slavici sunt mai ales fiinte umane condamnate, a caror forta de lupta impotriva destinului este
mereu diminuata de slabiciuni morale, victime ale lumii in care traiesc dar mai ales ale
propriilor alegeri, alegeri condamnate de autor, intentia didactico-moralizatoare fiind mereu
prezenta.