Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arma Nucleara
Arma Nucleara
Arma nucleară face parte din categoria armelor de distrugere în masă destinate uciderii unui număr
mare de oameni și distrugerii structurilor construite de om, respectiv a biosferei în general.
Prima armă nucleară cu fisiune a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea rezultată din
explozia a 20.000 tone de TNT (trinitrotoluen), în timp ce prima armă termonucleară (cu fisiune și
fuziune) a eliberat o energie echivalentă cu 10.000.000 tone de TNT. La nivelul anului 2012 pe plan
mondial existau circa 19.000 de focoase nucleare din care 4.400 sunt menținute în stare
operațională, gata oricând pentru a fi utilizate.[2]
Distrugerea reciprocă este asigurată în cazul folosirii acestora împotriva unei entități care posedă
arme nucleare.
Armele bazate pe fisiunea nucleară constau dintr-o cantitate de uraniu îmbogățit care formează
o masă supracritică în care se dezvoltă exponențial reacția în lanț. Masa supracritică se realizează
fie prin implantarea unei piese din material fisionabil în masa subcritică (metoda proiectilului) fie prin
comprimarea (cu explozivi chimici) unei sfere de material fisionabil până se atinge masa supracritică
(metoda imploziei).
Arma nucleară cu fuziune (arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește energia rezultată
din fisiune pentru a comprima și încălzi deuteriul și tritiul până aceștia fuzionează.
Există și arme nucleare cu destinații speciale precum arma cu neutroni sau arma cu contaminare
radioactivă. Arma cu neutroni este o armă termonucleară construită special pentru a produce
un flux mare de neutroni ce produce multe decese dar nu produce contaminare radioactivă și nu
afectează construcțiile. Arma cu contaminare este o armă cu fisiune învelită cu un material (cobalt,
aur) care prin activare produce o contaminare radioactivă extrem de puternică. Proiectile cu uraniu
sărăcit au fost dezvoltate și testate în anii `70 în scopul întăririi puterii de penetrare. Aceste muniții
sunt cu dispersie de substanțe radioactive care, inhalate sau ingerate devin letale.
Din punct de vedere al strategiei militare armele nucleare se împart în : arme strategice (care
vizează țări sau populații mari) sau tactice (utilizate numai pe câmpul de luptă). Armele nucleare
strategice sunt transportate la țintă cu avioane sau rachete. Armele tactice sunt transportate cu
rachete, artilerie, torpile, etc.
În perioada 1960-1980 SUA și URSS au folosit dispozitive explozive bazate pe energie nucleară
pentru scopuri comerciale (explozii nucleare pașnice). Tratatul de eliminare a testelor nucleare din
1966 a interzis toate exploziile nucleare, indiferent de scopul lor.[4]
Efectele radiațiilor nucleare directe sunt în general mai mici decât cele ale undei de șoc
sau radiației termice. La armele cu neutroni spre exemplu efectul radiației directe
(neutroni) este cel mai puternic. Iradierea directă cu radiații nucleare duce la deces sau
în cazul dozelor mai mici la boala de iradiere.
Particulele radioactive ridicate în atmosferă (norul în formă de ciupercă) revin pe pământ
în apropierea locului exploziei. Ele nu produc multe decese deoarece afectează zona
unde oamenii au fost deja uciși de celelalte efecte. În funcție de condițiile
meteorologice, norul radioactiv poate fi deplasat la distanțe mari iar depunerile pe sol pot
afecta zonele mai îndepărtate.
Undele electromagnetice produse de explozie rezultă prin absorbția radiației gama în
aer și în sol. Pulsul de unde electromagnetice generează câmpuri electrice de mii de
volți pe durate extrem de scurte. Consecințele privesc în special comunicațiile și rețelele
electrice.