4.

BAZELE BIOLOGICE ALE PSIHIATRIEI: NEUROTRANSMITATORI,

NEUROANATOMIE FUNCTIONALA

Neurotransmitatorii = substante biologic-active purtatoare de informatii pe care le transmit altor

celule cu receptori specifici; sunt secretati de celulele nervoase si eliberati in spatiul sinaptic.

Neurohormonii sunt eliberati in sange. Neuromodulatorii sunt eliberati in spatiul extrasinaptic.

Compusi:
1. Metaboliti ai acizilor aromatici:
 adrenalina (A);
 noradrenalina (NA);
 dopamina (DA);
 serotonina = 5-hidroxitrptamina (5-HT);
 histamina (HyS);
2. Aminoacizi cu rol:
 excitator:
o acid aspartic;
o acid glutamic;
o acid homocistic.
 inhibitor :
o ac γ aminobutiric (GABA);
o glicina;
o taurina;
o β-alanina.
3. Acetilcolina;
4. Purine;
5. Peptide:
 substanta P;
 somatostatina (SS);
 colecistokinina (KK);
 peptidul vasoactiv intestinal (VIP).

Receptorii sunt structuri proteice membranare specializate, care constau dintr-un situs de recunoastere
si un efector; o substanta care se ataseaza de receptor si activeaza efectorul = agonist; anatagonist =
substanta care se ataseaza de receptor, dar nu produce activare.

Receptorii de pe suprafata celulara sunt grupati in doua clase:

 clasa I = canale ionice cu poarta-ligand. Activarea lor produce cresterea tranzitorie rapida a
permeabilitatii membranare cu cresterea excitatiei/inhibitiei membranei postsinaptice; ex:
receptorii colinergici nicotinici – excitatori; receptorii GABA – inhibitori.
 clasa II = produc efecte mai lente. Sunt alcatuiti dintr-un lant de peptide cu doua subunitati
membranare si o bucla intracelulara care leaga proteina G.

Sinapsa = conformatie biochimica spectrala cu neurotransmitatori, receptori, canale ionice, mesageri

secunzi; este locul unde au loc interferentele biochimice.

1
Neurotransmitatorii (NT) sunt eliberati in fanta sinaptica si se fixeaza pe receptorii postsinaptici →
depolarizare celulara → transmitere impuls nervos.
Fixarea neurotransmitatorilor de receptorii presinaptici reprezinta mecanismul de autoreglaj (feed-
back) al eliberarii lor → scade eliberarea de noi cantitati de neurotransmitator in fanta sinaptica.

Dopamina

Este relativ ubicuitara. Avansarea in varsta scade sinteza DA din SNC si numarul receptorilor
postsinaptici ai DA.

Caile dopaminergice:
a) calea nigrostriata (din substanta neagra – corpii striati) – controleaza motilitatea si regleaza
extrapiramidal miscarile;
b) calea mezolimbica (din mezencefal-tegmentum-nucleul accumbens) – controleaza
comportamentul instinctual si comportamentul de recompensa (senzatiile de placere). Implicat
in consumul de droguri, halucinatiile si delirul din psihoze;
c) calea mezo-cortico-frontala (din mezencefal-tegmentum-cortexul limbic) – controleaza
functiile cognitive; rol in medierea simptomelor pozitive si negative psihotice sau efectele
secundare cognitive din tratamentul cu antipsihotice;
d) calea tubero-infundibulara (hipotalamus-glanda pituitara) controleaza secretia de prolactina;
e) calea diencefalo-spinala – rol in nociceptie.
Exista un cuplaj functional intre caile a, b si c.

Nivelele neurofunctionale:
1. mezo-striatul dorsal: aici se realizeaza jonctiunea functionala intre DA si Ach, responsabila de
fenomenele deteriorative induse de blocarea receptorilor D 2 prin NL (neuroleptice) tipice;
sindromul extrapiramidal determinat de NL apare prin blocarea DA la acest nivel;
2. mezostriatul ventral prin care se realizeaza „contactul cu lumea”;
3. mezolimbic: impreuna cu sistemul mezo-cortical joaca un rol major in „focalizarea
comportamentului”;
4. sistemul tubero-infundibular – influenteaza tulburarile de crestere si eliberarea prolactinei.

Implicatiile psihopatologice ale DA

Modificarile DA la nivelul corpilor striati determina:

 boala Parkinson (scaderea dopa-decarboxilazei)
 cresterea dopa-decarboxilazei – cresterea DA + cresterea receptorilor DA. In general, receptorii DA
scad cu varsta. La tinerii cu schizofrenie numarul receptorilor DA e mult crescut fata de o persoana
sanatoasa.

Receptorii dopaminergici

Receptorii D1 si D2 sunt prezenti in toate ariile dopaminergice, in special in nucleul striat a carui functie
principala e controlul functiei motorii voluntare.

Receptorii D2 din adenohipofiza sunt implicati in secretia prolactinei, avand afinitate pentru
antipsihotice.

Activarea familiei de receptori de tip D1 stimuleaza formarea de AMPc.

2
Activarea familiei de receptori de tip D2 inhiba formarea de AMPc.

Receptorul D1 e exprimat in campurile terminale ale cailor nigrostriate si mezolimbice, cu nivele

ridicate in striatul dorsal, nucleul accumbens si amigdala. In contrast, nivele mici de receptori D 1 s-au
gasit in zone ca pars compacta din substanta neagra. Studii electrofiziologice au aratat ca D 1 este folosit
in activarea D2 striatal pentru a atinge potentialul maxim.

Receptorul D3 – se gaseste cu predilectie in sistemul limbic (nucleul accumbens), implicat in controlul

emotional si procesele cognitive din patogenia schizofreniei, anormalitatea lor influentand expresia
clinico-evolutiva a formelor clinice de schizofrenie.

Receptorul D4 – in cortexul prefrontal, mezencefal, amigdala, trunchi si striat – implicat in

mecanismele aparitiei schizofreniei. Receptorii D3 si D4 se considera a fi receptori D2-like.

Receptorul D5 – in nucleul striat si aria parahipocampica.

Receptorii D4 sunt mai frecventi in inima decat in creier. Postmortem, s-au gasit nivele de receptori D 4
in creierul pacientilor cu schizofrenie, in special la cei netratati.

Functiile dopaminei dupa modelele patologice:

 termoreglare: hipertermia maligna si sindrom neuroleptic malign;
 motricitate: boala Parkinson;
 reglarea emotiilor: depresia si mania, motivatia si recompensa;
 functiile cognitive: boala Alzheimer;
 reglarea TA: agonistii DA (bromocriptina, L-Dopa) produc hTA ortostatica;
 functia neuroendocrina – regleaza secretia prolactinei si hormonilor de crestere; neurolepticele
(NL), prin actiunea lor pe receptorii DA, produc hiperprolactinemie → ginecomastie, galactoree,
scaderea libidoului, anovulatie;
 functia vizuala.

Astfel, sistemul dopaminergic disfunctional intervine in mecanismul patologic al unor boli psihice si
neurologice.

Neurolepticele tipice blocheaza receptorii D2 → efecte extrapiramidale.

Neurolepticele atipice blocheaza receptorii D2 si D3 → efecte secundare reduse.

Scaderea nivelului acidului homovanilmandelic (HVA) in LCR a fost propus ca element de apreciere a
raspunsului la terapia cu antipsihotice. Hiperfunctia DA cu cresterea HVA in LCR este corelata cu
delirul. Bromocriptina (agonist DA) are un oarecare efect antidepresiv.

Noradrenalina (NA)

Neuronii noradrenergici sunt organizati in nuclee distincte in trunchiul cerebral cu originea in bulb si
punte (nuclei A1, 2, 3, 7)

3
La nivelul locus coeruleus (A6) se gaseste cel mai important nucleu noradrenergic de unde trimite
proiectii spre neocortex, sistemul limbic, talamus, hipotalamus, formatiunea reticulata si cerebel. S-a
sugerat ca rolul NA este acela de a scadea rata descarcarilor spontane ale neuronilor, crescand astfel
responsivitatea la stimuli exteriori.

La nivelul tractului mezencefalic se realizeaza interactiunea functionala NA/DA.

Lobotomia frontala distruge transmisia noradrenergica → apare pe termen lung o hiperactivitate

dopaminergica cu acutizari piramidale si agresivitate.

Excesul de NA la nivelul zonei centrale a locus coeruleus determina agitatia psiho-motorie din
psihozele endogene.

Deficitul de NA din zona ventrala poate realiza doua tablouri clinice:

 inhibitia catatonica;
 depresia inhibata.

Deficitul de NA in zona dorsala duce la alterarea cognitiva si motorie cu aparitia:

 hipermobilitatii din sindromul hiperkinetic;
 deficitului specific de atentie din schizofrenie (disprosexia prin neimplicarea afectiva = marker
clinic de diagnostic).

Sistemul NA paraventricular e implicat in perturbarile grave din catatonie. Precursorii endocrini

hipotalamici devin indicatori de predictie ai evolutiei schizofreniei catatonice si ai melancoliei
stuporoase.

Fasciculul NA descendent este responsabil, prin deficit de NA, de tendintele antisociale si hiperstenie.

Dezaferentarea cailor NA bulbospinale poate explica moartea subita in terapia cu neuroleptice (NL).

Metabolitul principal al NA este MHPE (nu a fost dovedit rolul modificarilor concentratiilor de NA si
MHPE in LCR la depresivi).

Activitatea NA poate fi stabilita prin dozarea MPHE urinari, care insa poate proveni si de la alte surse
necerebrale (periferice). MPHE scade in depresie, in special cea bipolara si creste in manie.

Sistemul adrenergic

Are originea in 2 grupe celulare:

 C1 – caudal si lateral din complexul olivo-bulbar;
 C2 – din substanta reticulata bulbara.

Amfetaminele si derivatii simpatomimetici cresc cantitatea de A si NA si scad recaptarea atat central

cat si periferic.

Hiperactivitatea adrenergica determina:

 stimulare cu agitatie psiho-motorie;

4
  efecte anorexigene prin implicarea hipotalamo-hipofizara cu promovarea unei hiperactivitati
tiroidiene.

Receptorii adrenergici: α1, α2, β1, β2.

α1 – cuplati cu proteina G stimulatoare si fofolipaza C → cresterea Ca2+ intracelular;

α2 – cuplati cu proteina G inhibitoare → scade AMPc in celulele tinta. Subtipuri: α2A, α2B, α2C.
β – cuplati cu proteina G stimulatoare → cresterea AMPc in celulele tinta.

Efectele stimularii receptorilor α2 :

 blocarea eliberarii NA postsinaptic;
 cresterea numarului receptorilor NA postsinaptici;
 scaderea eficientei NA la nivelul fantei sinaptice.

Prin interferenta jonctionala NA/Acetilcolina sunt influentate efectele α1 adrenergice:

 vasoconstrictie;
 relaxarea musculaturii netede;
 scaderea secretiei insulinei;
 favorizarea agregarii plachetare.

Efectele stimularii β1:

 creste renina → HTA;
 stimularea functiei cardiace;
 creste lipoliza si nivelul acizilor grasi serici;
 excitatie centrala.

Toate aceste efecte pot fi corelate cu cardiotoxicitate si risc de moarte subita in terapia cu neuroleptice.

Efectele stimularii β2:

 bronhoconstrictie, contractura musculara;
 anxietate;
 scaderea tonusului musculaturii netede gastro-intestinale;
 tremor;
 cresterea K+ intracelular→scaderea K+ extracelular →tulburari de ritm cardiac;
 atacuri de panica (substante betablocante = propranolol au efecte anxiolitice).

Serotonina (5 hidroxitriptamina – 5-HT)

Structurile cerebrale unde exista un numar crescut de neuroni ce contin 5-HT sunt:
 nucleii rafeului median si dorsal;
 sistemul limbic;
 nucleul caudat;
 scoarta cerebrala si cerebeloasa;
 substanta cenusie medulara.

Structurile non-cerebrale cu cantitati importante de 5-HT sunt:

 tubul digestiv;

5
  mastocite;
 trombocite;
 glanda pineala.

Sinteza serotoninei: triptofan (triptofan hidroxilaza)→5-hidroxi-triptofan (decarboxilare)→5-HT.

Serotonina participa la controlul si reglarea unor functii fiziologice:

 comportamentul alimentar;
 termoreglare;
 controlul central cardiovascular;
 comportamentul emotional;
 activitatea sexuala;
 ciclu somn-veghe (considerat hormonul somnului, are actiune potentiala pe catecolamine);
 mecanismele fiziologice cognitive (procese de invatare);
 senzoriale;
 emotionale;
 autonome;
 neuro-endocrine.

In patologie, perturbarea 5-HT e implicata in:

 tulburarea de panica;
 depresie;
 tulburari obsesiv-compulsive;
 alcoolism;
 schizofrenie;
 tulburari de conduita alimentara;
 demente;
 abuz de substante;
 tulburari de stress;
 agresivitate;
 suicid;
 impulsivitate.

Unele substante halucinogene (de ex. LSD sau tranchilizante) interfera cu medicatia serotoninergica →
demonstreaza implicarea in etiopatogenia schizofreniei si a psihozelor.

Tipuri de receptori 5-HT:

 5-HT1 cu subtipurile: 5-HT1A, 5-HT1B, 5-HT1C (modificat in 5-HT2C); dupa Kaplan: 5-HT1A, 5-
HT1Da, 5-HT1Db, 5-HT1E, 5-HT1F);
 5-HT2 cu subtipurile: 5-HT2A, 5-HT2B, 5-HT2C, 5-HT4;
 5-HT3.

Receptorii 5-HT1A sunt cei mai studiati. Sunt situati pe membrana postsinaptica a neuronilor
serotoninergici. Desensibilizarea lor cu SSRI cronic conduce la efecte antidepresive.

Receptorii 5-HT1D sunt situati in axonii terminali ai neuronilor serotoninergici si neserotoninergici,

presinaptic. Actioneaza prin reducerea eliberarii de neurotransmitator.

6
Receptorii 5-HT1E sunt putin studiati din cauza lipsei unor markeri selectivi. Sunt situati in striat si
cortexul entorhinal.

Receptorii 5-HT1F sunt putin studiati din cauza lipsei unor markeri selectivi. Sunt situati in nucleul
rafeului dorsal, hipocamp, cortex si nucleul striat.
In plus, receptorii 5-HT1D si 5-HT1F sunt exprimati la nivelul vaselor cerebrale si sunt stimulati de
sumatriptan (antimigrenos).

Receptorii 5-HT2A apar in cantitati crescute in neocortex si locatii periferice (trombocite, musculatura
neteda).

Receptorii 5-HT2A si 5-HT2C au contributie in actiunea antagonistilor de serotonina-dopamina

(clozapina, risperidona, olanzapina) prin ipoteza ca blocada 5-HT 2A se coreleaza cu eficacitatea
terapeutica a acestor antipsihotice.

Receptorii 5-HT2C sunt crescuti in multe regiuni ale SNC, incluzand hipocamp, cortexul prefrontal,
amigdala, striatul, hipotalamusul si plexul coroid. Stimularea lor produce efecte anxiogene si anorexice.
Halucinogenele au efect agonist pe receptorii 5-HT2.

Receptorii 5-HT3 – legarea serotoninei de acesti receptori permite pasajul ionilor de K + si Na+ printr-un
canal ionic situat in complexul receptorului 5-HT3. Produc efecte rapide excitatorii in neuronii
postsinaptici. Sunt exprimati in hipocamp, neocortex, amigdala, hipotalamus si in ncnucelii motori din
trunchiul cerebral. Extracerebral sunt situati in glanda pituitara, ganglionii simpatici enterici si
ganglionii senzoriali.

Receporii 5-HT4 sunt exprimati in hipocamp, nucelul striat, substanta neagra, coliculii superiori. Sunt
implicati in reglarea serotoninergica a cognitiei si anxietatii.

Receptorii 5-HT5 prezinta 2 subtipuri: 5-HT5A si 5-HT5B. Sunt exprimati in neocortex, hipotalamus,
nucleii rafeului si cerebel.

Receptorii 5-HT6 par sa contribuie la actiunile mai multor antidepresive sau halucinogene. Sunt
exprimati in neocortex, striat si amigdala.

Receptorii 5-HT7 sunt exprimati in hipotalamus si talamus. Se presupune ca ar contribui la modularea

serotoninergica a ritmului circadian.

Serotonina (5-HT) este implicata in:

1. depresie: deficitul transmiterii 5-HT poate fi corectata prin administrarea de antidepresive
serotoninergice triciclice sau SSRI;
2. schizofrenie: implicarea receptorilor 5-HT2 si 5-HT3 in mecanismul etiopatogenic al unor forme
de schizofrenie explica actiunea unor NL selective (ex. clozapina);
3. stari anxioase: tratamentul cu substante partial agoniste pt 5-HT1A (buspirona) e eficient in
starile anxioase si potenteaza actiunea SSRI;
4. alcoolism;
5. deficite cognitive, actiunea pe receptorii 5-HT1A, 5-HT2 si 5-HT3 → stimularea functiei
mnezice, ameliorarea somnului, anxioliza si efect antidepresiv cu scaderea consumului etanolic.

7
Metabolitul principal al 5-HT – 5 hidroxiindolacetaldehida (5HIAA) ce pote fi dozat in LCR, plasma,
urina → scade in depresie. Scaderea cu 30% a HIAA fata de normal → factor predictiv pentru tentativa
de suicid.

Sistemul colinergic

Are origine in mezencefal de unde pornesc cai spre talamus, hipotalamus, corpii striati, nucleii
amigdalieni, cortex limbic.

Exista 2 tipuri de receptori pentru acetilcolina:

 receptori muscarinici cuplati cu prot G (M1 – M5);
 canale ionice poarta-ligand nicotinice (α, β, γ).

Repartitia terminatiilor colinergice in SNC este ubicuitara, cu urmatoarele tipuri de receptori:

 Receptorii M1, M3, M5 stimuleaza turnover-ul fosfatidil inozitolului;
 Receptorii M2, M4 inhiba adenilat ciclaza;
 Receptorii M1 sunt implicati in procesele de invatare si memorare;
 Receptorii M4 striati implicati ca tinte probabile pentru anticolinergicele folosite ca agenti
antiparkinsonieni;
 Receptorii M2 periferici regleaza ritmul cardiac si contractilitatea;
 Receptorii M3 mediaza contractia muschilor netezi si secretia glandulara;
 Receptorii nicotinici se gasesc in numar mare in formatiunea hipocampica, neocortex, substanta
neagra, aria tegmentala ventrala, nucleul rafeului dorsal, substanta cenusie periapeductala si
complexul colinergic bazal cortical.

In neocortex, acetilcolina are rol stimulator in conditiile hipostimularii DA, NA si 5-HT, realizand o
jonctiune functionala complexa.

In sistemul hipocampic, interactiunea acetilcolina-dopamina pare sa fie implicata in psihozele

colinergice sau atropinice.

Scaderea acetilcolinei determinata de unele antidepresive poate produce „blocada colinergica” si

fenomene deteriorative cognitive.

Anticolinergicele scad tremorul si rigiditatea, dar influenteaza putin ataxia.

Din perspectiva psihiatrica, anticolinergicele accentueaza fenomenele deteriorative si negative prin

blocarea colinergica prelungita, dar pot produce si fenomene psihotice corelate cu stimularea
hipercolinergica ce apare compensator la blocarea DA indusa de NL.
In schimb, balanta DA/Ach este reglata de implicarea receptorilor M1 si M2.

Sinteza acetilcolinei:
colin
Acetat activ (AcetilCoA) + colina - - - - - - - - - - - - - - - → Ach +CoA
acetilaza

Inactivarea se realizeaza cu ajutorul acetilcolinesterazei (AchE):

8
 AchE
Acetilcolina - - - - - - - - - - - - - - → Acid acetic + colina
Acizii aminati

GABA exista la nivelul tuturor structurilor cerebrale, dar mai mult in substanta neagra si nucleii
cerebelosi profunzi, mai putin in trunchi si maduva.

GABA:
 Are actiune inhibitoare pe SNC;
 Nu se gaseste in general in neuronii periferici;
 Se gaseste in unele structuri endocrine incluzand insulele β pancreatice si ovare.

Caile GABA-ergice sunt:

1. Nigro-striata si palidonigrala (in ganglionii bazali);
2. Nigro-cerebeloasa;
3. Interneuronala;
4. Cortico-nucleara;
5. Striato-corticala.

Cea mai comuna functie a neuronilor GABA-ergici este de a concentra si rafina generarea impulsului
nervos al neuronilor de protectie care transfera informatia neurala de la o unitate functionala la alta.

Hipofunctia GABA apare in epilepsie si sindroame extrapiramidale (boala Parkinson, coreea

Huntington).

In schizofrenie, GABA controleaza interactiunea DA/NA. Scaderea activitatii GABA duce la cresterea
eliberarii de DA si NA cu favorizarea aparitiei fenomenelor psihotice si agitatiei psihomotorii.

Vulnerabilitatea primara a transmiterii GABA este raspunzatoare pentru simptomatologia pozitiva, iar
cea secundara pentru simptomatologia negativa.

Sindromul extrapiramidal indus precoce de NL este indicator clinic de risc pentru vulnerabilitate
secundara.

Transmisia GABA este implicata in depresie prin deficit de NA iar formele rezistente pot raspunde la
agonisti GABA.

Receptorii GABA sunt postsinaptici, iar blocarea lor produce efecte anxiolitice, sedative si
antiaritmice.

Exista 2 tipuri de receptori GABA: GABA A si GABA B. Receptorii GABA mai sunt implicati si in:
 Anestezie;
 anxietate si tulburari ale somnului;
 abuzul etanolic creste functia receptorilor GABA;
 benzodiazepinele si barbituricele active pe GABA A pot avea ca efecte secundare toleranta si
dependenta in utilizarea pe termen lung.

9
Neuromediatori peptidici (NP)

Sunt lanturi de aminoacizi din care doar anumite zone sunt „portiuni active”. Sunt inhibati de diferite
substante ce blocheaza sinteza proteica. Au roluri multiple si pot modifica: TA, metabolismul hidric,
perceptia durerii, foamea, setea, temperatura, respiratia, comportamentul sexual si social.
Neuromediatorii peptidici sunt reprezentati de:
 Substanta K;
 Substanta P;
 Enkefaline;
 Angiotensina;
 TRH;
 Oxitocina;
 Vasopresina;
 VIP;
 Opioizii endogeni.

Angiotensina
Este implicata in diverse mecanisme neuro-endocrine centrale: generarea ritmului intracelular →
moartea celulei. Are rol in:
 Reglarea ritmului nictemeral;
 Neurosecretia si focalizarea transmisiei sinaptice adrenergice;
 Aparitia senzatiei de sete;
 Reglarea echilibrului hidro-electrolitic cerebral.

Substanta P
Are actiune neurala de tip polarizant, excitator. Este implicata in etiopatogenia unor efectiuni
neurologice (boala Parkinson, boala Huntington) si in psihoze.

Enkefalinele
Pot fi utilizate in schizofrenie. Nalotanul, prin efect agonist D 1 poate fi utilizat ca antipsihotic in
tratamentul schizofreniei.

TRH are efecte bune in tratamentul depresiilor endogene.

ACTH este util in tratamentul unor demente.

Peptidele opioide endogene

Clasa de NP care se leaga de receptorii membranari pentru morfina. Legarea opiaceelor endogene de
receptorii specific produce efecte similare administrarii de morfina. Vulnerabilitatea sistemului
endorfinic si absenta enzimelor de degradare a opiaceelor endogene constituie un defect endogen
primar ce poate fi implicat in patogeneza schizofreniei.

Glicina
Neurotransmisia glicinergica este importanta in controlul inhibitor din maduva spinarii.

10
Defectele genetice ale sintezei glicinei sunt cauze pentru reflexele hipersenzitive si spasticitate.
Etanolul si propofolul (anestezic) sunt agonisti ai receptorilor glicinici.

Glutamatul si Aspartatul

Functioneaza ca neurotransmitatori excitatori. Sunt rapid metabolizati intracelular.

Neurodegenerarea indusa de ischemie apare prin scaderea moleculelor de stocare a energiei (ATP,
fosfocreatina) cu depolarizarea celulei → inhibarea metabolizarii glutamatului din spatiul extracelular
si activarea canalelor de Ca2+ voltaj-dependente in terminalele sinaptice → eliberarea in exces a
gluatmatului → activarea receptorilor NMDA si AMPA → acumularea crescuta a Ca 2+ intracelular →
moartea celulara. Mecanismul apare si in hipoglicemie, TCC, traumatisme medulare, status epilepticus,
abuzul de droguri sau intoxicatii alimentare (glutamat monosodic, intoxicatia cu scoici).

Tulburarile neurodegenerative cronice prin dereglarea gluatmatului si aspartatului si supra-activarea

receptorilor apar in: dementele din SIDA, boala Parkinson, sindromul de neuron motor (incluzand
scleroza laterala amiotrofica).

In epilepsie s-a identificat ca in majoritatea crizelor o caracteristica importanta este activarea anormala
si excesiva a cailor glutaminergice.

In schizofrenie au fost facute o serie de observatii care implica anomalii in transmiterea glutamatergica.
Ipoteza s-a bazat pe administrarea de fenilciclidina (PCP), un antagonist necompetitiv al receptorilor
NMDA care declanseaza comportamente psihomimetice similare celor din schizofrenie. In plus,
studiile post-mortem pe fragmente de tesut recoltate de la pacientii schizofreni au aratat o crestere
consistenta a densitatii receptorilor glutamatului (NMDA si non-NMDA) in cortexul frontal si
temporal, impreuna cu probe ale scaderii productiei si eliberarii glutamatului.

In durerea neuropata antagonistii NMDA, ketamina si acidul D-amino-propil-valeric, reduc activitatea

nociceptorilor din cornul dorsal medular.

In abuzul de substante unul din efectele consumului acut etanolic este inhibitia functiei receptorilor
glutamatului (NMDA) → scaderea transmisiei sinaptice → deficitele cognitive induse de etanol.

11