Sunteți pe pagina 1din 7

SERBARE DE CRACIUN- DATINI SI OBICEIURI

C1: Ninge. Ninge alb şi blând peste ţară.


La porţile sufletelor noastre de creştini bat Sfintele Sărbători de iarnă.
Astăzi noi, elevii vom prezenta un program artistic cu datini şi obiceiuri de iarnă.

C2: Bine-aţi venit la noi, aici!


Bine-aţi venit, părinţi, bunici!
Programul nostru să vă fie
Prilej de bucurii şi veselie.
Dragi invitaţi, vă rog să ascultaţi,
Apoi, firesc, să şi aplaudaţi.

Iarna
de Vasile Alecsandri

C3 Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,


Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!


Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

C4 Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,


Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare


Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Cântec: Iarna a sosit în zori


SCENETA: POVESTEA LUI MOȘ CRĂCIUN

C1. Am sǎ vǎ spun povestea


Unui copilaş ,
Ce se nǎscu umil în iesle
Cǎci nu avu lǎcaş.

Iisus , micuţul se numeşte ,


Maria-i mama Lui ,
Cu Iosif Ea cǎlǎtoreşte ,
Cǎ aşa Domnul vru .

C2: Dar noaptea-ncet , încet se lasǎ


Ei bat umili din casǎ-n, casǎ
Un adǎpost sǎ îşi gǎseascǎ
Maria sǎ poatǎ sǎ nascǎ .
Și se opresc în al lor drum
La casa unui bătrân,
Cu numele de Crăciun.

C5: Cine-i cel ce-mi bate-n poartă,


L-aşa oră-naintată?
Nu am loc pentru străini,
Caută pe la vecini.

C6 - Bună seara, omule!


Lasă-mă în casa ta,
Că afară-i vreme rea!
-Astăzi, Domnul Sfânt se naște
Bucurie vei cunoaște!

C7 Dar Crăciun, tare hapsân


Era-n casa lui stăpân,
Pe Maica n-a ascultat-o
Și pe loc a alungat-o.

C8 Maica plângea de durere


Nici nu mai avea putere,
Ca să meargă undeva.
Și atuncea o chema
Pe nevasta lui Crăciun.
Și-o ruga cu glas fierbinte
S-o lase-n grajd, la vite.
Și acolo, pe fân, jos
S-a născut Domnul Hristos!
Colind La Viflaim, colo jos,
Cerul arde luminos,
Preacurata
Naşte astăzi pe Hristos.

Naşte-n ieslea boilor


Pe-mpăratul tuturor,
Preacurata
Stă şi plânge-ncetişor.

N-are scutec de-nfăşat,


Nici hăinuţe de-mbrăcat,
Preacurata
Pentru fiul de-mpărat.

C7 Ieslea-n rai s-a prefăcut,


Când s-a născut Fiul Sfânt.
Mii și mii de luminițe
Străluceau ca niște stele.
Fânu-n flori se prefăcea,
Maica se-nveselea
Pruncul Sfânt îmbrățișa.

- C6 Taci Fiule, nu mai plânge!


Că m-oi duce, ți-oi aduce,
Scutec de înfășat
Și cununi de aur pe cap.

C8 Moașa Crăciuneasă
La suflet aleasă
Se umplu de milă
De Maica copilă
Cu Pruncul plăpând
La sân legănând.
Pânză albă și curată
I-a adus de-ndată
Pruncul a-nfășat
Maica l-a culcat.

C9 Crăciun mânios
Om răutacios
Pe-a lui Crăciuneasă
La suflet aleasă,
O ia la bătaie
Mâinile îi taie.
C10 Dar, vaai, ce minune!
Căci la loc îi pune
Mâinile îndată
Maica Preacurată.

C9 Crăciun de-a văzut,


Îndată-a căzut
Cerându-și iertare
Cu lacrimi amare.

C6 - De vrei îndurare,
De la prunc iertare,
Daruri la copii,
Multe bucurii,
Să le dai mereu
Pentru Dumnezeu.

C11 Iar Crăciun, omul cel rău,


Tare mult a suferit
Și să știți că s-a căit.
Daruri multe a cumpărat
Pentru Pruncul de-nfășat
Și s-a făcut un om bun
Cum e astăzi Moș Crăciun.

Crăciunul nu-i despre un moș


Ce în ajun sosește,
E sărbătoarea lui Hristos,
Ce-n lume poposește !

Crăciunul nu-i doar a primi


In mâini sau buzunare,
E din puțin a dărui
Și celui ce nu are !

Crăciunul nu-i despre bogați


Și cât li-i bogăția,
E despre dragostea-ntre frați
Și sfântă omenia !

Crăciunu –i magii și –s păstorii


E Maica Preacurată,
E vestea ce colindătorii
O duc din poartă-n poartă !
Crăciunu-i una din minuni
Ce Domnu-o săvârșește,
Cu scopul de a fi mai buni,
Și semn că ne iubește !

C10 Foaie verde busuioc


Să intre şi capra în joc.

CAPRA (BĂIEŢII):
Toți :
Frunză verde de pelin
Noi suntem de la Mălini….
Foicica foi trifoi
Hai căprițo după noi
Si te pune pe jucat
Că ai stat și ai mâncat
Atențiune si răbdare
Au aterizat țiganii
Au aterizat forțat
Pe pământul democrat

Tiganul: Sunt țiganul Hambulina


Conduc flota și marina
Am 3 firme de import
Și vreo 6 de export
Stați ca mă așteaptă țiganca afară
(către țigancă):De unde venim noi fă?
Tiganca: Din America
Tiganul: Si cu ce am venit noi?
Tiganca: Cu avionul
Tiganul: Și câți copii avem noi?
Tiganca: Doi și cu 2 fac 22
Sunt tziganka mariana
De pe strada Sfânta Ana
Bat metalu cu ciocanu
Ca să iasă gologanu

Hop Hop și iar Hop


Am ajuns în iarmarok
La ciobanu cu cojoc
Ciobanul: Sunt ciobanul Ionel
Din Comuna Cireșel
Sunt frate cu Iliescu
Botezat de Ceaușescu
Și am venit în astă seară
Cu o capră de vânzare
Tiganul: De vânzare capra asta?
Ciobanul:De vânzare măi țigane
Tiganul: Și cât ceri pe ea?
Ciobanul: 2.000 de parai și o para și capra va fi a ta
Tiganul: Mai putzin nu o lași ?
Ciobanul: Asta-i Capră din Mălini
Ce consumă doar pelin
Tiganul: Lapte dă?
Ciobanul: Dă mai țigane
Tiganul: De jucat joacă?
Ciobanul(în bătăi de tobe): joacă capro bine bine
Nu mă face de rușine
Nu sta ca o domnișoară
Ca pe post de secretară
Joacă bine din buric
Că mata te crezi la circ
Joacă bine din picior
Ca la domnu director

Țiganu: Nici a ta, nici a mea


Bag cuțitu-n ea
Ciobanul: Haoleu mai tzigane mi-ai omorât capra
Tiganul: Tu țigancă suna un doctor
Tiganca: Doctore, doctore. Esti acasă?
Doctor.: Mănânc sarmale
Tiganca: I-auzi mă! Sparge oale
Tiganca: Dr. Dr. Esti acasă?
Doctor.:Acasă
Tiganca: Vină să vezi doctore ce are capra asta
Doctor: Stați puțin să mă prezint(în bătaie de tobe): Eu sunt Doctor Mădălin
Spaima sticlelor de vin
Scot măsele bune rele
Cu guma de la izmene
Și mai scot și cu patentul
De se miră pacientul
Și mai scot și cu ciocanul
De se umple tot lighianul
Tziganca:Capra ce are până la urmă?
Doctor: Are carii la măsele
Și un pui de drac în ele
Cred că a mâncat ceapă
Si a uitat ca să bea apă
Dar cu un pic de usturoi
Capra va-nvia înapoï

Țiganul: SÂNGE ROȘU ÎNCHEGAT


CAPRA NOASTRĂÎ A ÎNVIAT
MULȚUMIM LUI D-ZEU
CA-NVIAT CAPRITZU MEU
DE LA MĂNĂSTIRE-N SUS
TOATE LĂMPILE S-AU STINS
NUMAI LA CĂSUȚA MEA
ARDE LAMPA CA O STEA
CA LA STEA SA TE INCLINI
ASTA-I CAPRĂ DIN MĂLINI
ASTA-I CAPRA CAPRELOR
SPAIMA ORAȘENILOR

DANS

VĂ DORIM SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LA MULŢI ANI!

S-ar putea să vă placă și