Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Parintele Arsenie Papacioc
Parintele Arsenie Papacioc
3
15:32 – S-a putut vedea că, prin trăire, cunoşti multe şi nu ştii
de unde cunoşti. Şi vin şi teologii să se împrospăteze la trăitori, care sunt simpli, după calculul oamenilor, ca
şi cunoştinţe, sau ca diplome în buzunar. Dar aceştia au o prezenţă continuă cu Dumnezeu şi dacă mlădiţa
cere sevă mereu, i se va da din abundenţă, dacă cere cu abundenţă şi trăieşte şi rodeşte. Vă rog ceva: dacă
ne-am întâlnit aşa aici, să încercaţi să faceţi un pas tainic şi poate şi mai mulţi paşi, începând de la
primul, spre a trăi, spre a face cunoştinţă cu Dumnezeu, pentru că, precis Dumnezeu vă luminează şi
vă spune tainic ce este de făcut în continuare. Acum ne întrebăm: „De ce?”. Ştiţi că spune proorocul Isaia:
„Dacă dai voinţă, iei putere”. Lucrul acesta l-a spus un prooroc şi câţi nu au citit acest lucru? Dar, cred că
este un punct esenţial pentru viaţa noastră, a renunţa la voinţa ta proprie, a te pierde, ca să te poţi găsi;
să te pierzi din personalitatea omenească şi să te înfiinţezi în cea îngerească; „să-ţi tai voia ta când este
vorba de o împlinire a cuvântului Meu”, zice Dumnezeu. Deci, cu alte cuvinte, tăindu-ţi voia, care te duce la
Dumnezeu, eşti în luptă chiar cu Dumnezeu şi El se simte foarte bine dacă Îl înfrângi. Adică ţi-ai tăiat voia.
Şi atunci asculţi de El, pentru că El Este Cel Ce Este. Din interpretări greşite s-au născut fel de fel de erezii.
17:51 Aşa că, dragii mei, acestea vă spun în ceea ce priveşte adevărul de credinţă, pe care îl mărturisim
prin Crez, care l-au fixat prin dogme Sinoadele Ecumenice. Toate aceste lucruri trebuiesc apărate şi
trebuie să le afirmi cu tărie, nu trebuie să taci. Aşa cum se recomandă: „O rugăciune adâncă înseamnă o
tăcere adâncă”. Aceasta este altceva. Dar, când este vorba de adevăr, atunci să nu taci. Avva Pimen zice
aşa: „Dacă fratele tău îţi scoate ochiul, degeaba te superi. Dacă îţi taie mâna, degeaba te superi, dar dacă
4
ştiţi că, atunci trebuie să ieşi din „omul cuminte”, aşa cum a zis lumea că eşti şi să fii „omul de sabie”.
De aceea şi Sfântul Apostol Pavel, în anumite icoane şi am să vă şi arăt un desen, pe care am reuşit să îl
procur şi eu, este cu sabie. Deci, dacă aţi observat, grija mea cea dintâi, când me-am întâlnit cu un grup, a
fost să vă răspund dumneavoastră şi să vedem cu ce inimă aţi venit şi eu cu ce inimă am vorbit. Uitaţi, un
punct, pentru care mă întreabă multe şi diferite persoane: Sfântul Apostol Pavel zice că unii aleargă şi
numai unii iau premiul.
19:52 -Haideţi să ne întrebăm acum, ce facem cu aceia, că au alergat şi ei? Apostolul numai atât spune,
dar de ce spune numai atât?
Ca fiecare să alerge cu toate forţele, precum primul. Dar, nu a ajuns decât unul. De ce? Şi aici vă spun că,
este important să te mulţumeşti cu daruri mai mici. Fiecare este un pahar mai mic, sau mai mare. Acela
care a luat premiul, a fost un pahar mai mare şi a reuţit. Aceştia care, însă, au fost pahare mai mici s-a
umplut, dar s-a umplut numai dacă au depus toată forţa în acest sens, să ajungă plin, nu cu rezerve. Şi atunci,
mulţumiţi-vă cu ceea ce sunteţi, atunci când, bunăoară, paharul, mai mic, sau mai mare, cum este el,
se umple. Nu trebuie să se nască invidia că unul sau altul a ajuns primul, sau altceva de acest gen. Dacă tu te
mulţumeşti cu darurile pe care le ai, eşti mult mai mare ca unul care se afişează altfel. Altceva nu contează,
pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu sunt atâtea şi atâtea locuri pentru fiecare, dacă Dumnezeu rânduieşte să
se ajungă acolo.
21:20 – Interlocutor: – Părinte am dori să ne vorbiţi puţin despre pocăinţă.
21:25 – Pr. Arsenie: - Dragii mei, pocăinţa aceasta este: a te vedea pe tine aşa cum eşti. Şi progresul
este atunci când reuşeşti să te smereşti, adică să stai la locul tău.
21:43 – Interlocutor: - Şi cum putem să ajungem să ne pocăim?
21:45 – Pr. Arsenie: – Aceasta este o întrebare pe care o pun toţi. M-a întrebat cineva, ca şi
dumneavoastră, sigur că am avut impresia că întreabă aşa, de dragul întrebării: „Părinte, cum să facem să
scăpăm de diavol?”. Şi i-am spus: „Dar ce ne facem fără diavol?”. Şi le-am dat un răspuns care a creat
curiozitate. Dacă Dumnezeu, care a intrat după moarte în Iad şi a nimicit pe Satana, de ce i-a mai lăsat ceva
putere? De ce nu l-a biruit de tot? De ce i-a mai lăsat vârful cozii, după cum zic Sfinţii Părinţi? Pentru că,
dragii mei, el este un tolerat, el nu este o putere în sine. Aici este marea greşeală a oamenilor, că îl
consideră o forţă, dar el este un tolerat. Dacă poate să se strecoare, acolo unde este lipsă de credinţă, acolo
unde omul se teme, o face. Mi-a spus acum vreo două zile o fetiţă, că la moartea bunicului ei, atunci când
era la priveghi, a intrat un pisoi în cameră şi s-a zis: „Uitaţi, acesta este strigoiul”. Vă daţi seama, cine putea
să-i convingă de altceva? „Este strigoiul”. S-a auzit despre strigoi că înseamnă un fel de diavol, dar care, de
fapt, nu există. Era un pisoi nevinovat. Deci, teama aceasta că diavolul, care este considerat o putere, aceasta
a făcut să spunem că: „Frica este un păcat de moarte. Deci, nu vă temeţi. Puterea este la noi”. Daţi-vă
seama că, fără de El nu putem face nimic şi El este cu noi, pentru că suntem mlădiţă în viţă. Diavolul nu este
nimic, nu are nici o sursă de existenţă, ci numai cât îi îngăduie Dumnezeu să ispitească. Aşa că, stăm cu
viaţa pe loc, pentru acest diavol? Ferească Dumnezeu!
23:56 – Deci, este nevoie de puţină vitejie în toate cele ce sunt de făcut. Pocăinţa înseamnă să ştii să te
smereşti; să ştii să te măsori; să ştii să te înregistrezi în tot ceea ce faci. Dacă te-ai spălat într-o parte, dar
nu „te-ai înregistrat”, atunci nu „te-ai spălat” şi în cealaltă, unde poate este o nuanţă de sufocare, o nuanţă de
miros al sufocării. Deci, trebuie să ştii de tine. De aceea spuneam că: „Unde erai atunci când nu erai în
tine, cu tine?”. Pocăinţa este aceasta: gândul la Dumnezeu neapărat şi mai ales, dragii mei, să cunoaşteţi,
să ştiţi cu orice chip că, nu suntem creaţi de Dumnezeu numai pentru noi, ci suntem creaţi pentru toată
lumea, pentru întreaga creaţie. Vrei să vezi întâi Raiul? Lasă-l să fie văzut mai întâi de ceilalţi.
Mântuind, mântuieşte-te. Altfel nu poţi, dacă nu ştii să jertfeşti. Pentru că, viaţa este o continuă jertfire.
Şi concepţia despre mântuirea creştină, este jertfa. La fel cum există şi alte concepţii, aşa – zise de mântuire,
ale diferitelor religii, care au ca scop să scape de suferinţă. Mântuitorul zice contrariul: „ Nu tocmai prin
suferinţă, scapi de alte suferinţe. Pentru că, dragii mei, Crucea a împuternicit pe Hristos să judece suferinţa.
Minunile grozave pe care le-a făcut Iisus Hristos, de au stat şi istoria şi lumea şi veacurile şi creaţia, au stat
înfrânte şi pe loc, dar nu au mântuint lumea. Învieri, vindecări şi nu se mai ştiu câte alte minuni, dar se ştie
că au fost la nesfârşit, dar nu au mântuit lumea aceste lucruri.
26:17 – Despre învierea lui Lazăr Sfânta Scriptură spune: „Doamne, miroase că este mort de patru zile”.
Tocmai asta era. De aceea a spus acest lucru, ca să se ştie că trupul lui era deja în putrefacţie şi tot l-a înviat,
dat tot nu a mântuit lumea prin asta.
5
La schimbarea la faţă de pe Muntele Tabor, a zis Petru: „Doamne, să facem aici trei colibe”. Săracul Petru,
era depăşit ca om cu totul, era copleşit de lumina aceea pe care a văzut-o, L-a vâzut pe Mântuitorul Iisus
Hristos într-o ipostază nemaivăzută, pentru că până atunci El s-a arătat numai ca om. Şi ar fi zis Petru: „Să
facem trei colibe, adică noi să slujim, că Te vedem că Eşti dincolo de închipuirile omeneşti, de închipuirea
măsurată a minţii omeneşti”. Mântuitorul Hristos, prin ceea ce s-ar fi întâmplat, i-ar fi spus lui Petru, adică
se înţelege că asta trebuia să urmeze: „Bine Petre, facem şi aşa, dar ce facem cu Răstignirea? Pentru că
acolo de fapt este tocmai misiunea Mea. Tocmai acolo se împlineşte misiunea Mea, pe Cruce”. Nu putea
Iisus Hristos oare să-i nimicească pe toţi? Că vă daţi seama, era Dumnezeu şi putea nimici totul într-o clipă.
Dar nu a făcut aşa. Scopul a fost să salveze jignirea pe care a adus-o Adam lui Dumnezeu, prin neascultare.
27:57 – Deci, trebuie să ştiţi că, această Cruce este importantă. Noi toţi trebuie să ne încheiem această viaţă
Cruce, înţelegând faptul că, ea este cel mai lăudat lucru al pământului, al lumii, al vieţii noastre. Şi suferinţa
este la fiecare pas, dacă eşti prezent şi o poţi observa. Gândiţi-vă, vreţi un cuvânt duhovnicesc,
vreţi liniştire că sunteţi spre împlinirea lucrului duhovnicesc? Să te doară puţin şi pentru
celălalt. Dar, observaţi dumneavoastră ce se întâmplă? Îl judeci: „Aşa îi trebuie”. „Uite dacă nu a
ascultat”. Nu ai aruncat un cuvânt de genul: „Doamne, iartă-l”. Sunt cerşetori de traistă, sau oricum i-am
considera, dar uneori poate că nu ai ce să îi dai, dar nu îl dispreţui. Ştiţi cât de mult ţine el la acest lucru?
Credeţi dumneavoastră că, este puţin lucru să stai cu mâna întinsă? Orice om are o personalitate, o dorinţă
de fi considerat om. Tocmai acest dispreţ al tău îl distruge pe el, dându-i cel mai mic ban, pe care
chiar îl cauţi în ochii lui, să fie cel mai mic. Eu am păţit acest lucru, odată, cu o persoană pe stradă. Nu
aveam nimic la mine, dar probabil cu barba mea şi mă apropiam de el, credea că eu îi voi umple sacoşa. Dar
chiar nu aveam nimic, mergeam pe jos pentru că nu aveam nimic la mine, nu aveam bani de tramvai, sau de
maşină, că, uneori, se mai întâmplă. Dar, nu am trecut nepăsător şi i-am spus: „Crede-mă că nu am
nimic la mine, dar îţi dau o mână caldă”. Şi mi-a zis: „Părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni
niciodată”. Deci el simţea lucrurile care au valoare. Deci asta spun: să nu-i dispreţuiţi. Eu vă spun că, de
aceştia nu vom scăpa niciodată, pentru că să ştiţi că aceştia sunt personaje biblice. De cerşetori nu
scăpăm niciodată şi avem atâtea exemple, de-ţi stă mintea în loc.
30:22 – Ce a făcut mila, pentru că, dragii mei, iadul este marea durere a lui Dumnezeu. De ce? Pentru că
El este şi Drept, este dincolo de închipuire, nu a noastră, ci a îngerilor. Este Milostiv, dar este şi Drept.
Dumnezeu a lăsat o serie de porunci şi l-a pedepsit imediat pe Adam pentru că a încălcat dreptatea
Lui. Şi iată că, învăţătura creştină zice aşa: „S-a ridicat mila împotriva dreptăţii”. Dacă jetfeşti, dacă faci
şi tu ceva, atunci ai înmuiat dreptatea Lui Dumnezeu. Pentru că, vă spun încă odată, sau, mai bine zis, vă
spun ca să înţelegeţi cel puţin acest lucru: „Dumnezeu poate face orice. Nici nu se poate discuta altceva în
această privinţă. Dar un lucru nu poate să-l facă: să-şi încalce cuvântul”. Acest lucru nu-l poate face. A
poruncit ceva şi imediat îndeplineşte. Nu porunceşte lucruri imposibile, sau utopice. Ceea ce spune El, se
poate împlini. Deci, cei care ajung în suferinţă, în iad, este pentru că au încălcat dreptatea Lui Dumnezeu şi
„să nu credeţi că va avea sfârşit”, [cum] zice Origen, mai ales că Sinodul al V-lea Ecumenic a precizat clar
acest lucru, dar nu era nevoie de un sinod ca să-l spună. Deci, ca să putem să ne mântuim, în afară de ce ştiţi,
adică metanii, rugăciuni, acestea sunt cuviincioase şi sunt lăudate, binecuvântate, dar nu este mijlocul cel
mai bun, ci este necesară şi trezirea aceasta continuă, gândul la Dumnezeu, aşa cum v-am spus.
Trebuie să izvorăşti mereu către Dumnezeu, Stăpânul nostru.
32:32 – Interlocutor: – Ce ne puteţi spune despre rugăciune? Rugăciunea ne uneşte cu Dumnezeu?
32:40 – Pr. Arsenie: -Am început să spun acest un lucru şi am văzut că a plăcut. Am şi primit scrisori
pentru aceste cuvinte neînsemnate şi vă repet: „Orice clipă, poate fi un timp şi orice suspinare, poate fi o
rugăciune”. „De ce nu te-ai gândit şi la Mine?”, va întreba Dumnezeu. Trebuie starea aceasta de
prezenţă continuă, pentru că unul dintre criteriile de judecată va fi iubirea. „De ce nu ai iubit în
dreapta şi în stânga?”.
33:16 – Interlocutor: - Rugăciunea ne înţelepţeşte?
33:20 – Pr. Arsenie: – Dragii mei, starea de simţire continuă este o permnentă rugăciune. Chiar dacă nu
ştii multe, zici ca şi acei oameni neînvăţaţi: „Trei voi trei noi, mântuieşte-ne pe noi”. Un frate într-o
mănăstire a fost văzut de către stareţ că mergea pe sus şi a zis: „Acesta are o lucrare”. Era un băiat simplu,
cel mai simplu de acolo. Şi la un moment dat stareţul l-a văzut că mergea pe pământ. Şi a zis: „ Să ştii că şi-a
încetat lucrarea de mai înainte”. Şi l-a chemat şi i-a spus: „Cum te rugai tu până acum?”. Şi a răspuns: „Mă
6
rugam aşa: „Doamne, nu mă milui pe mine păcătosul! Doamne, nu mă milui pe mine păcătosul!”. „Şi am
început să zic odată mai tare în biserică şi cineva de lângă mine mi-a zis: Să nu mai zici aşa, ci să zici:
„Doamne, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Şi atunci i-a spus stareţul: „De acum înainte, să zici tot ca mai
înainte”. Adică, nu îi cerea Dumnezeu nimic. El însă, Îl trăia pe Dumnezeu în mod continuu, într-o
formă paradoxală, dar Îl trăia intens pe Dumnezeu. Credeţi dumneavoastră că, dacă ştii cum să te rogi, te
rogi cu adevărat aşa, exact ca un înger? Tot ca un om te vei ruga, dar nu asta contează, ci contează ca inima
ta să fie cu adevărat acolo, în rugăciune.
34:46 – Un frate într-o mănăstire, să zicem că îl chema Ion a intrat în biserică, în momentul slujbei şi se
uita din locul lui, din biserică, de unde stătea el, în Sfântul Altar pe Sfânta Masă, la Sfântul Chivot unde, de
obicei păstrăm Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi nu îşi putea lua ochii
de acolo deloc. Sigur că, era cântare, erau tonuri ridicate, erau răspunsuri, dar el, dacă îi venea un gând să
vadă cine a cântat frumos, respingea gândul: „Cum să-mi întrerup eu privirea de la Mântuitorul Iisus
Hristos?”. Şi săracul de el, înfrângea toate aceste atacuri, din dreapta şi din stânga, ca să nu-şi ia ochii
de la Mântuitorul Iisus Hristos. Dar, se terminase slujba şi au început să iasă preoţii şi oamenii din
biserică. Acum el, cum să întrerupă, să nu se mai uite la Mântuitorul? Şi se uita acolo, dar uşa bisericii, fiind
deschisă, a trecut iconomul pe acolo şi i-a zis: „Frate, vino la ascultare”. El s-a gândit că, acum este
momentul culminant! Şi a zis: „Doamne, du-Te de la Mine. Lasă-mă să plec, că aşa cere ascultarea”. Iar
Dumnezeu i.a răspuns: „Dacă Mă iubeşti tu, frate Ioane, ia să văd dacă faci ceea ce am zis Eu: Cine ascultă
de voi de Mine ascultă”. Deci, Hristos era aici la ascultări, la milostenii, nu mai era acolo la ideile tale
fixe, cu o rugăciune fixă şi în tot acest timp în jurul tău este răceală.
36:25 – S-a dus un oarecare trăitor la o mănăstire, să caute folos duhovnicesc la un părinte de acolo. Şi s-
au rugat şi la un moment dat au plecat toţi părinţii la ascultările lor. Acela a zis: „Cum să întrerupem
rugăciunea?”. Şi celălalt de lângă el i-a zis: „Tu ai venit să te rogi, dar noi aici ne ducem la ascultare”. Dar
a sosit ora mesei şi nu i-a adus nimeni să mănânce acestui trăitor care se ruga. Se făcuse ora trei, patru şi îl
răzbise foamea. Şi s-a dus la părinte, la trapeză şi a întrebat: „Aţi mâncat?”. „Cum să nu. Am mâncat”. „Dar
mie nu mi-a adus nimeni de mâncare”. „Aşa este. Nu ţi-a adus de mâncare pentru ca să nu-ţi întrerupă
rugăciunea”. Şi atunci, a văzut el adevărata viaţă de mănăstire şi a întrebat: „Cum să fac?”. „Uite, vino la
8
„nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu”, era că nici nu s-a arătat la lume, dar nu mai era
nevoie, ci i-a lăsat să creadă mai departe, chiar dacă ştiau acest lucru.
46:13 – Interlocutor: – Părinte, suntem aici un grup de tineri din lume, care urmează să ne căsătorim,
să ne facem familii. Cum ar trebuie să fie prietenia dintre un băiat şi o fată?
46:34 – Pr. Arsenie: – Dragii mei, uitaţi eu discut foarte mult, mai ales cu studenţii teologi, care nu pot
fi preoţiţi fără să se însoare mai înainte. Mai întâi de toate pentru legătura dintre bărbat şi femeie s-au făcut
atâtea acte, atâtea viersuiri, atât de frumos, atât de înălţător, s-a vorbit despre iubire, despre iubita mea: „Pe
lângă plopii fără soţ/Adesea am trecut/Mă cumoşteau vecinii toţi/Tu nu m-ai cunoscut”. Dar, dragii mei,
despre aceste lucruri trebuie să ştiţi că femeia nu trebuie luată în căsătorie numai pentru satisfacţia
aceasta strict omenească, care la măsura ta are un aspect omenesc. Dumnezeu aşa a hotărât să se placă
unul pe celălalt, dar scopul este altul. Această viersuire de care vă spuneam, nu a vorbit cine este femeia, dar
dacă ai şti, tu tinere, cine este femeia, atunci ai intra în haina ta de bărbat, dar dacă nu o cunoşti, nu poţi.
Dragii mei, este creaţia lui Dumnezeu şi ţineţi cont de acest lucru. Dumnezeu a creat lumea, lumea
cerească: Tronurile, Heruvimii, Serafimii, Stăpâniile, Domniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi
Îngerii, a creat-o numai dintr-un cuvânt şi s-a făcut. Dar pe om l-a creat cu mâna Lui şi încă cum: după
chip şi asemănare.
48:38 – Deci această fiinţă, omul, fiinţa omenească, este deasupra întregii creaţii a lui Dumnezeu, este
cu adevărat dincolo de orice a creat Dumnezeu şi i-a dat posibilitatea să se facă dumnezeu după ha r.
Deci, a creat şi femeie şi bărbat. „Femeie” înseamnă împărăteasă dăruitoare. Şi ea, dacă este împărăteasă,
aşteaptă ca bărbatul să o pună pe tronul împărătesc. Acela este bărbat, care face acest lucru. Ea nu stă pe un
tron ca să domnească, ci stă pe un tron ca să creeze, ca să-i dea nume mult mai mare, decât tronul, soţului ei,
care se zice că este mintea, dar ea este inima. Acum, vă daţi seama, ce se petrece dacă se produc înşelătorii
în această legătură? Nu trebuie să ţii cont de ele, că aceasta predomină cel mai mult relaţia: plăcerile şi
oricum le-ai lua, nu sunt cuvinte să se spună. Dar, încă odată vă spun despre acel „L’Espirite de finesse”,
„Spiritul de fineţe”, care îl are mai mult femeia. Da. Dar nu acesta este scopul acestei relaţii, ci răspunderea
care ne aşteaptă în ziua de mâine, în legătură, în nuntă. Adică, o stimulare continuă şi reciprocă în
vederea mântuirii. Deci, trebuie să consideri că, femeia, pentru a împlini raiurile cu creştini, joacă cel
dintâi rol. Pentru că, în momentul în care ar întreba Dumnezeu: „Cum o duceţi pe pământ”, ar întreba
maternitatea, ci nu paternitatea, pentru că ea naşte, ea renaşte. Şi e puţin lucru să-l naşti pe om într-o formă
normală biologică? Dar a renaşte lumea întreagă? Care este pedagogul cel mai bun? Şi atunci se răspunde:
„Femeia, ea este pedagogul cel mai bun, pentru că ea ştie să iubească cu adevărat, până la jertfirea totală a
ei”.
51:36 – Deci tu, dacă înţelegi valorile din femeie, vei vedea că aceasta este nunta cea mai iubită de
Dumnezeu. Pentru că, într-adevăr, iubirea rabdă totul, crede totul, fără discuţie şi se bucură numai de
adevăr, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este altceva. Deci, educaţia femeii este aceea de a şti
să-l preţuiască pe el, să ia un bărbat cu adevărat. Să vă spun ce mi-a spus o fată, pentru că eu discut cu
tinerii mereu: „Părinte, este îngăduit să ne sărutăm?”. Eu mă aflu într-o dificultate la acest răspuns. Dar,
sunt în dificultate şi pentru că a început să se considere o lipsă de iubire, dacă nu se sărută şi acesta este un
început fals într-o relaţie. Şi am ajuns să accept acest lucru, numai cu scopul unei căsătorii. Dar, acest este
toată ziua şi nu face decât să facă din femeie, altceva decât ceea ce este ea în realitate. Şi mi-a spus o fată
aşa: „Părinte, am fost cu iubitul meu la munte”. Acum la „iubit” se mai zice şi „prieten”, dar „prieten”
este doar un paravan. Nu există prietenie între un băiat şi o fată, ci există numai iubire, să ştiţi. „ Părinte,
am fost cu el la munte şi nici nu m-a atins”, zice. Şi era aşa de fericită: „Ce băiat!”. Vedeţi, acesta era
bărbatul care a răscolit dorinţele ei de a se împlini, pentru că este plină de comori şi aşteaptă pe acela care
să-i descopere valorile. Deci, nu este vorba de plăcere. Dragii mei, plăcerea este o consecinţă, nu este un
scop în sine. Eu mănânc să mă hrănesc, nu mănânc pentru că este mâncarea dulce. Dacă este şi dulce
este foarte bine, dar nu contează, pentru că nu acesta este scopul.
53:52 – Interlocutor: – Părinte, în ziua de astăzi tinerii se luptă cu foarte multe gânduri, care vin
împotriva mântuirii. Cum să luptăm cu gândurile rele?
54 :00 – Pr. Arsenie: – Mai întâi de toate, nu trebuie să spunem „în ziua de astăzi”. Când se zice „în
ziua de astăzi” înseamnă că toată lumea este la fel? Noi respectăm ceea ce a spus Mântuitorul Hristos, ceea
ce au spus Sfinţii Părinţi şi ceea ce spune Dumnezeu despre noi. În relaţii, mai ales, nu este îngăduit acest
lucru, înşelătorii şi o serie întreagă de jumătăţi de măsură. Dacă ai şti, cât de mult te înţelege celălalt, în toate
9
mişcările tale, în felul tău de a mişca ochii, în felul tău de a vorbi, sau în felul tău de a tăcea, sau în felul tău
de a gesticula şi toate celelalte. Trebuie să fii natural în permanenţă. Eu nu primesc vorba aceasta „în ziua
de astăzi”. Eu vă spun că, Sfânta Scriptură este valabilă acum, ca şi la început ei.
54:45 – Interlocutor: – Atunci, dacă permiteţi, voi pune altfel întrebarea: Cum să luptăm noi tinerii cu
gândurile celui rău, cu gândurile rele?
54:52 – Pr. Arsenie: – Dragii mei, este ca şi cum ţi-ai face o cruce întreagă şi nu trebuie să o luaţi drept
glumă. Dacă aţi şti, care este valoarea unei închinări, aşa cu adevărat! Să vă rugaţi, să fiţi trăitori, să
nu vă lăsaţi cu nici un preţ pradă. Eu am recomandat mereu: nu căuta fata, sau băiatul la discotecă,
sau în alte locuri de acest gen, cum este specific astăzi, ci caută la biserică, sau în mediile acestea mai
decente. Foarte multe fete mi-au spus că au văzut băieţi la biserică şi aveau de gând să se însoare şi ele să se
mărite şi îmi spuneau deschis aceste sentimente: „Şi mi-ar plăcea de băiatul acela şi când văd cum se
închină şi cât de serios este în biserică, aş vrea să mă mărit cu el”. Deci, caută bărbatul şi bărbatul este
acela care observă în ea valorile ei religioase, valorile ei duhovniceşti, pentru că acesta este un lucru foarte
important într-o relaţie dintre un bărbat şi o femeie. Ce te-ai face, în familie, dacă unul se roagă şi altul
înjură, sau îi dă cu cratiţa în cap, sau o ceartă, sau altceva?
56:06 – Am avut chiar şi astăzi câteva cazuri, care m-au şi supărat. Soţia nu-i dă voie să înveţe teologie, să
se roage. Nu se ruga prea mult, dar făcea şi el o rânduială acolo. Şi el era şofer. Pe şoferi, chiar de sunt buni,
îi denaturează meseria. Şi acesta era un şofer foarte credincios şi i-a spus aşa: „Când ţi-oi trage o bătaie de
aceea şoferească, pe care văd că nu o cunoşti …”. Adică el s-a revoltat. „Părinte, ce să fac?”, m-a întrebat
bietul om. „Dragul meu, luptă din răsputeri să descoperi, dacă ea poate cu orice chip să se schimbe”.
Grav este că aveau şi două fetiţe. Cum cresc fetiţele acelea, dacă nu este Hristos în ele? Uitaţi, eu nu
pot să nu recunosc, că sunt un nimic. Vă rog să mă credeţi, că am străbătul pustii şi închisori şi lanţuri
şi cum pot să spun eu, că sunt gata de mântuire? Sincer vă spun: sunt departe de aceasta, dar nu-mi
pierd nădejdea. Trebuie să vorbesc orice cuvânt, cu gândul că dau răspuns de el la Dumnezeu. Şi dacă mă
învinuiţi de ceva, din ceea ce v-am spus, vă rog să spuneţi, ca să aduc alte argumente, să pot susţine ceea ce
v-am spus. Dar nu cred că aveţi ce spune în acest sens. Din contra, eu revin asupra unui lucru şi să nu ziceţi:
„Da, a fost un lucru frumos” şi atât. Ferească Dumnezeu!
(Transcriere şi prelucrare: Diac. Marian Pătraşcu)
10