Dinastia Iustiniană

(518-602)
• Iustin I: 518-527
• Iustinian I: 527-565
• Iustin II: 565-578
• Tiberiu II: 578-582
(adoptat; asociat la tron)
• Mauricius: 582-602
Iustin I
518-527
 Ascensiunea
• Probabil că s-a născut în 453, căci în 518, la
urcarea pe tron, avea 65 ani.
• Originea: ţăran din Bederiana, în apropiere de
Naissus (Prefectura Iliricului, Dioceza Dacia,
Provincia Dardania
• Împreună cu doi prieteni, Zimarchus şi
Ditybistus, pleacă la Constantinopol, unde, În
timpul împăratului Leon, intră în garda
excubiţilor (300)
• Îl întâlnim în campania organizată de
împăratul Anastasius împotriva isaurienilor
• Anastasius îl numeşte pe Iustin comes
excubitorum, căpetenie a excubiţilor
• Deşi Anastasius avea trei nepoţi: Hypatius,
Probus şi Pompei, nu a numit niciun succesor
dintre ei
• La moartea lui Anastasius, trei erau
persoanele cele mai importante de la curte:
- Amantius: praepositus sacri cubiculi
- Celerius (Keller): magister officiorum
- Iustin: comes excubitorum
Procopius din Cezareea:
despre Iustin
Istoria Secretă
(ed. Mihăiescu), pp. 63-65
POLITICA RELIGIOASĂ DIN TIMPUL
LUI IUSTIN
SFÂRŞITUL SCHISMEI ACACHIENE
•Iustin rupe cu politica monofizită a lui
Anastasius
•În 518, ca urmare a hotărârilor unui sinod
constantinopolitan, sunt organizate mai multe
sinoade în Siria şi Palestina (Ierusalim), unde
este condamnat Sever de Antiohia
•Iustin, Iustinian şi patr. Ioan de Const. trimit
scrisori papei Hormisdas pentru anularea
schismei.
• Papa trimite legaţi la Constantinopol, iar
aceştia reuşesc să impună semnarea (28
martie) a Regula fidei Hormisdae:
- Anularea Henoticonului şi a tuturor
condamnărilor Sinodului de la Calcedonlui
- Condamnarea lui Acachie şi a tuturor
succesorilor săi în scaunul patriarhal (Eufemie
şi Macedonie),
- condamnarea împăraţilor Zenon şi Anastasius.
- Toleranţă zero pentru eretici.
CĂLUGĂRII SCIŢI
•519: vin la Constantinopol
•Erau susţinuţi de Vitalian, deci calcedonieni
•formula de compromis: „Unus ex Trinitate
passus in carne”; “Unus de Trinitate crucifixus
est” – formulă teopashită.
•Aceştia intră în conflict cu achimiţii (măn.
Sostenion)
•Pleacă la Roma, la papa Hormisdas
•Iustinian are o atitudine şovăielnică
• trimite papei două scrisori
- În prima îi condamnă pe aceşti călugări.
- În cea de-a doua, pe baza textelor citite de el
la Dionisie Exiguus şi Fulgenţiu de Ruspe,
vorbeşte despre ortodoxia lor.
• Papa îi expulzează
PERSECUŢIILE MONOFIZIŢILOR
• În 518 iniţiate persecuţii sistematice ale
monofiziţilor.
• Sever reuşeşte să se ascundă în mănăstiri
egiptene, fiind adăpostit în cele din urmă de
Timotei III, patr. Alexandriei.
• Comuniunea cu Alexandria şi întregul Egipt
este întreruptă.
• În această perioadă, monofizitismul se
scindează în două ca urmare a unei teze
radicale susţinută de Iulian de Halicarnas:
aftartodochetismul.
- Monofizitism iulian
- Monofizitism severian
• CONFLICTUL CU THEODORIC
• Iustin închide bisericile ariene şi îi obligă pe
soldaţii germanici arieni să se convertească la
ortodoxia calcedoniană.
• Theodoric îl trimite pe papa Ioan în 526 să-l
convingă pe Iustin să redeschidă bisericile
ariene, iar germanicii să se reconvertească la
arianism.
• Ioan întăreşte din nou unirea refăcută în 519,
dar eșuează în misiunea încredinţată, încât la
întoarcere este arestat. Moare la câteva zile
din cauza epuizării.
 Regatul himyarit
(Yemen)
O politică externă bizantină
cu iz religios
 Himyar
se afla la confluenţa
• trei religii majore: • trei state
- Creştinismul - Imperiul Persan
- Iudaismul - Regatul de Axum
- Păgânismul - (Imperiul bizantin)
• O căpetenie iudaică, Dhu Nuwas, pune
stăpânire pe Himyar şi începe persecutarea
creştinilor.
• Masacrarea creştinilor din Najran în 523,
ajunge la urechile regelui abisinian, Elesboas
(Ela Atzheba).
• Acesta se hotărăşte să cucerească Himyarul,
dar, in ciuda armatei de care dispune, nu are
la dispoziţie corăbii cu care să treacă marea.
• Timotei III, patr. Alexandriei, îl pune în legătură
cu Iustin, care îi trimite corăbii şi, astfel,
etiopienii ies biruitori – Dhu Nuwas este ucis.
• Kebra Nagast (Gloria regilor), o producţie
literară etiopiană de secol XIV, îi proiectează
pe cei doi conducători, Iustin şi Elesboas
(numit aici Kaleb), într-o istorie eshatologică,
unde, la Ierusalim, vor împărţi pământul (între
ei).
IUSTINIAN ŞI TEODORA
 ORIGINI
• IUSTINIAN
- FLAVIUS PETRUS SABBATIUS (IUSTINIANUS)
- Născut în jurul lui 482, în Tauresium, în
apropiere de Scupi.
- TEODORA
- De origine orientală, n. cca. 500.
- Căsătoria a avut loc în 525, după moartea
Eufemiei (524).
 Epoca lui
IUSTINIAN CEL MARE
527-565
Răscoala Nika (532)
CUVÂNTAREA TEODOREI ÎN TIMPUL
“Este inutil să ne certăm dacă o femeie are voie
să ia cuvântul în mijlocul bărbaţilor sau chiar să
braveze atunci când bărbaţii nu mai ştiu pe unde
să scoată cămaşa. Dacă cineva se află într-un
pericol extrem, atunci pur şi simplu trebuie să ia
aminte cum este cel mai bine să scape de pericol.
După părerea mea, fuga în acest moment este
mai puţin oportună ca oricând altă dată chiar
dacă pentru moment ne pune la adăpost.
Oricărui om care se naşte îi este imposibil să
scape de moarte.
Pentru un împărat [însă] ar fi insuportabil să
trăiască în exil. Personal nu vreau să renunţ la
purpură. Nu vreau să trăiesc ziua în care nu voi
mai fi salutată cu „Domina”. Împăratul meu, dacă
vrei să te pui la adăpost, fă-o! Nu e nicio
problemă. Avem, totuşi, suficienţi bani; jos [acolo]
este marea şi [tot acolo] sunt corăbiile. Dar
gândeşte-te bine dacă [în locul] siguranţei
câştigate n-ai prefera mai degrabă moartea. În
ceea ce mă priveşte, prefer zicala: „purpura este
cel mai frumos linţoliu/giulgiu” (după Otto Mazal,
Justinian, p. 354.)
OPERA JURIDICĂ A LUI IUSTINIAN
codificarea dreptului roman
http://merilynsimonds.com/books-unpacked-blog/scrolls-tablets-scrolling-tablets/
Rotulus, Volumen.
https://www.historyhit.com/roman-inventions/
Codex Albeldense
https://www.facsimilefinder.com/facsimiles/codex-albeldense-facsimile
 Legislaţia în perioada
Imperiului roman păgân
1. Singura formă de legislaţie o reprezenta publicarea
constituţiilor imperiale, numite legi sau
reglementări legislative (leges)
2. Legile date de împăraţii anteriori se numeau jus
vetus sau jus antiquum.
3. Decadenţa jurisprudenţei începe cu sec. III. Din cauza
lipsei de sistematizare a textelor juridice şi a
imposibilităţii de a le cunoaşte în întregime,
judecătorii se aflau adesea în imposibilitatea de a
da verdictul corect într-un proces.
4. Constituţiile se publicau sporadic şi nu exista un
organ abilitat să facă aceasta.
 Legislaţia în perioada lui
Teodosie II Caligraful (408-450)
1. Codex Theodosianus conţinea: Codex
Gregorianus şi Codex Hermogenianus.
2. Aceste coduri de legi nu făceau referire la
literatura juridică.
 Primul Cod/Codex al lui Iustinian
528-529
a. Lucrările au fost conduse de Tribonian (quaestor
sacri palatii) şi Teofil (prof. Univ. Const.). Din
comisie au mai făcut parte doi avocaţi şi doi
funcţionari. Daca la Teodosie II lucrările au durat
nouă ani, comisia lui Iustinian şi-a îndeplinit scopul
într-un an şi două luni.
b. Sarcinile comisiei:
α) revizuirea celor trei coduri anterioare;
β) eliminarea elementelor caduce;
δ) sistematizarea constituţiilor apărute
după Codex Theodosianus.
 Codex repetitae praelectionis

• Este ediţia revizuită şi adăugită a primului

Cod/Codex al lui Iustinian din 529.
• Lucrarea a intrat în uz ca singur izvor al
dreptului în decembrie 534.
• Are 12 cărţi, care tratează chestiuni de drept:
– bisericesc (I);
– procedural (II);
– privat (III-VIII);
– penal (IX);
– administrativ şi fiscal (X-XII).
 Revizuirea operelor juriştilor clasici
530-533
• Responsabilii proiectului: Tribonian, Teofil (prof.
Const.) şi Dorotei (prof. Beirut); plus 11 avocaţi şi
alţi doi profesori din Constantinopol şi Beirut.
• Scop:
a) Scoaterea de extrase din operele juriştilor,
b) Eliminarea elementelor caduce din ele;
c) Ordonarea tematică a materialului.
• Au fost citite 2000 de cărţi cuprinzând cca.
3.000.000 de rânduri.
• A fost împărţit în 50 de cărţi şi a fost intitulat
Digeste (lat. Digesta = expunere ordonată) sau
Pandecte (gr. Pandectai = atotcuprinzător)
 Institutiones
Responsabili: Teofil şi Dorotei

• Este un manual de drept civil pentru uzul

studenţilor la drept
• A apărut în 533.
• Scopul: simplificarea celor două lucrări
anterioare (Codex şi Digestae) şi
accesibilitatea rapidă la textul legii pentru
studenţi.
 Novellae leges

• Novellae leges/legile noi, reprezintă o colecţie

de legi date după anul 534 şi sunt redactate în
limba greacă
 Corpus juris civilis/Corpul de legi civile

• Reprezintă toate operele lui Iustinian sus-

menţionate cuprinse într-o singură colecţie.
• Colecţie realizată de juriştii Universităţii din
Bologna în sec. al XII-lea.
 ÎNVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC

• Numărul şcolilor de drept din imperiu au fost

reduse la trei: Roma, Const. şi Beirut.
• Iustinian a mărit perioada de studii de la
patru la cinci ani.
a) Anul I: Instituţiile
b) Anii II-IV: Digestele/Pandectele
c) Anul V: Codex Justinianus
• Studenţii din Anul I nu se mai numeau
Dupondi (de doi bani), ci Justiniani novi;
Scopul învăţământului juridic în concepţia
lui Iustinian
„când toate secretele dreptului vor fi
descifrate, nimic nu va mai fi ascuns
studenţilor şi după citirea tuturor operelor
adunate pentru noi de Tribonian şi de alţii, ei
vor ieşi avocaţi distinşi şi slujitori ai justiţiei,
cei mai capabili şi mai fericiţi dintre oamenii
din toate timpurile şi locurile” (Constitutio
Omnem, 6)
• Şcoala din Beirut avea să sufere enorm în urma
cutremurului din 551.
• A fost mutată la Sidon, dar nu şi-a mai
recăpătat niciodată strălucirea de altădată.
• Participarea la opera lui Iustinian este ultima
mare realizare a acestei celebre şi vechi şcoli
de drept
ÎNCHIDEREA ŞCOLII ATENIENE
529
Pictură în frescă: Rafael Academia lui Platon ( databilă 1509-1510)- Palatul Vatican
Academia lui Platon, mozaic din Pompei
LEGILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUB
IUSTINIAN
 Cod. Just. I, 5, 18, § 4:

Cei care nu urmează “Bisericii catolice şi

apostolice şi credinţei ortodoxe” nu pot sluji şi
nici nu pot primi demnităţi, nici nu au voie ca
“sub acoperirea oricărei forme de învăţământ
să atragă la erorile lor sufletele simple”
 Cod. Just. I, 11, 10
• “Niciun tip de învăţământ să nu fie oferit de
cei care sunt bolnavi de nebunia sacrilegiului
elinilor”
 Fuga profesorilor din Atena la Chosroes

• Surse:
1. Ioan Malalas (Cronica)
2. Agathias de Myrina (Istorii)
 Ioan Malalas
• Sub consulatul lui Flavius Decius Junior (529),
împăratul dă o ordonanţă pe care o trimite la
Atena, prin care interzice oricui de a preda
filosofia şi de a e explica dreptul în acel oraş.
 Agathias
“Florile filosofiei timpului nostru”: Damascius
Sirianul, Simplicius din Cilicia, Eulamius
Frigianul, Priscian Lidianul, Eneas, Diogene din
Fenicia şi Isidor din Gaza.- descrierea Persiei.
Politica externă
 Pregătiri pentru marile campanii
• 528 întreprinde o campanie în zona Crimeii
pentru a-şi asigura flancul Nord-estic al
Imperiului, importantă zonă comercială
(capătul aşa-numitului drum al mătăsii), dar şi
un izvor important de mercenari goţi pentru
imperiu. Bosporus devine punctul de sprijin
principal bizantin în această zonă.
• În Est, încheie „o pace eternă” cu perşii în 532
după un război de patru ani, plătindu-le
acestora 11000 livre de aur şi promiţând
subsidii suplimentare.
 Războiul cu vandalii
533-548
• Motivul pentru bizantini a fost răzbunarea lui
Hilderich, regele vandal pro-bizantin, detronat şi
înlocuit cu Gelimer, un strănepot al lui Geiserich,
distrugătorul Romei.
• Hilderich era fiul Evdochiei, nepoata Athenais
Evdochiei, căsătorită cu Hunerich, fiul lui
Geiserich
• Campania începe în 533, condusă de Belizarie
armata bizantină avea:
- 10000 infanterişti
- 5000 cavaleri
- 6000 soldaţi din trupe străine aliate
- O gardă de mai multe mii de marinari
GELIMER
- Armata vandalilor era slăbită de un război dus
împotriva maurilor;
- O parte a armatei (5000 de soldaţi) fusese trimisă
în Sardinia, dar guvernatorul vandal Godas
trecuse de partea lui Iustinian.
- Deşi într-o primă bătălie vandalii dobândiseră o
poziţie favorabilă, aceştia încep să piardă teren ca
urmare a dezorientării apărute după moartea
fratelui lui Gelimer, Ammatas.
- Bizantinii reuşesc să intre în Cartagina ca urmare
a sprijinului flotei.
- O altă bătălie (mijlocul lui 533) se va solda cu
victoria bizantinilor tot datorită pierderii unui
apropiat al lui Gelimer, cel de-al doilea frate,
împreună cu o armată de 800 de soldaţi.
• Gelimer reuşeşte să fugă, dar se predă în 534
ca urmare a promisiunilor lui Belisarie. Va fi
colonizat împreună cu rudele sale în Galatia.
• Miile de soldaţi vandali luaţi prizonieri au
intrat în armata bizantină şi au fost încartiruiţi
la graniţa cu Imperiul persan.
• Africa a fost reorganizată, primind un prefect
al pretoriului propriu, dar peste el un magister
militium.
• Biserica „catolică” şi-a primit bunurile înapoi,
iar donatiştilor, arienilor, evreilor şi păgânilor
le-au fost confiscate averile.
• Războiul a continuat cu maurii.
• Abia Ioan Troglita a reuşit să pună capăt
răzmeriţelor din Africa de Nord, care redevine
bizantină în 551.
 Războiul cu ostrogoţii
535-554
• Şi acest război este purtat în numele
răzbunării unui aliat preţios al imperiului:
Amalaswintha.
• Teodoric lăsase imperiul moştenire fiului
acesteia, Atalarich, care domneşte până în
anul morţii premature 534.
• Amalaswintha, care purta titlul de „regină”, îl
numeşte pe vărul său Theodahat succesor la
tron, dar tocmai acesta o exilează pe insula
Martana din lacul Bolsano, ucigând-o în cele
din urmă.
• Bizanţul deschide un front dublu:
- Dinspre Est, generalul Mundo cucereşte
Dalmaţia.
- Dinspre Sud, Belizarie cucereşte Sicilia, urcă spre
Neapole, pe care îl cucereşte în 536. Opoziţia
principală o reprezintă evreii, înrolaţi în armata
ostrogotă de frica încreştinării forţate.
- Din cauza lipsei de reacţie a lui Theodahat, goţii îl
încoronează pe Witigis „rege al goţilor şi
italioţilor”, îl căsătoresc cu o altă nepoată a lui
Teodoric, Mataswinta.
- Theodahat îl trimisese în 535 pe papa Agapet la
Constantinopol pentru tratative.
• Witigis face o alianţă cu regele francilor
Theudebert, reuşind, astfel, să cucerească
Milano în 539.
• În 540 trimite o ambasadă la Chosroes I,
reuşind să pornească ostilităţile pe frontul
oriental.
• Cu toate abilităţile diplomatice, Witigis este
împresurat de armata bizantină în Ravena,
oraş care se predă ca urmare a actelor de
sabotaj săvârşite chiar de soţia acestuia.
• Belizarie este mutat pe frontul oriental; Witigis
primeşte titlul de patricius, iar goţii săi înrolaţi
în armata bizantină.
• Totila se va dovedi o nouă speranţă a goţilor
după Teodoric.
• Organizează o flotă şi reuşeşte să cucerească
Neapole în 543 şi să asedieze Roma timp de
mai bine de doi ani, până în 546 când o va
cuceri. În 550 va reuşi să o recucerească.
• Recuceritorul bizantin al Italiei va fi Narses,
numit în locul lui Germanos, vărul lui Iustinian,
mort pe drum spre Italia.
• Armata lui Narses, estimată la 15-30000
soldaţi, era compusă preponderent din
germanici: gepizi, heruli, longobarzi.
• Bătălia decisivă s-a dat la Busta Gallorum, în
552, unde rolul principal l-au avut longobarzii
în victoria lui Narses.
• Reorganizarea Italiei:
- Printr-o lege solemnă, „sanctio pragmatica”, din
anul 554, sunt confirmate legile date de
Amalaswintha, Atalarich şi Theodahat şi anulate
cele ale regilor ostrogoţi ulteriori.
- Bunurile goţilor trec în posesia împăratului,
pământul Bisericii ariene în posesia papei, care
devine cel mai puternic proprietar de pământuri
din Italia.
- Decizia ca pe viitor guvernatorii provinciilor să fie
aleşi în înţelegere cu episcopii din rândul nobilimii
funciare pune temelia sistemului feudal în Apus.
- De iure, rangul administrativ cel mai mare îl are
praefectus praetorio per Italiam, de facto Narses,
care rămâne în post până în 568.
 Războiul împotriva vizigoţilor 552
• Chiar din 533 trupele bizantine au reuşit să ia
sub control insulele Baleare şi strâmtoarea
Gibraltar.
• Campania de recucerire a Spaniei a demarat în
urma disputelor interne ale vizigoţilor, când
antiregele Athanagild a chemat Bizanţul în
ajutor.
• Între timp, Athanagild s-a răzgândit, dar
armatele sale nu au mai putut recuceri din
mâinile bizantinilor Malaga, Cartagina
(Cartagena) şi Cordoba.
• În frunte cu un magister militium Spaniae,
teritoriul sud-estic al Peninsulei Iberice va
rămâne în stăpânirea Bizanţului până în 625,
când va reintra sub dominaţie vizigotă.
 Războaiele cu perşii
• 532 – pacea eternă
• 540 perşii atacă din nou, ca urmare a implicării lui
Iustinian în războaiele germanice. Reuşesc să
cucerească: Edessa, Apameea, Antiohia şi Petra, cea
mai importantă fortăreaţă din Lazica.
• În 545, ca urmare a prezenţei militare a lui Belizare,
Chosroes oferă o pace de cinci ani în schimbul unei
subsidii de 2000 livre de aur (c. 1 tonă aur).
• În 551, pacea a fost reînnoită pentru alţi cinci ani la
suma de 2600 livre
• 561/562 a fost încheiată pacea de 50 de ani,
pentru care Iustinian trebuia să plăteasc
30000 aureum anual
Politica bisericească
Politica internă a lui Iustinian
Comerţul în timpul lui Iustinian
Symphonia bizantină
• „Cele mai mari daruri, pe care Dumnezeu în
nemăsurata sa iubire de oameni le-a dat oamenilor,
sunt: sacerdotium şi imperium (preoţia şi puterea
imperială); primul [dar] slujeşte lucrurilor
dumnezeieşti, [în timp ce] al doilea celor omeneşti,
[dar] ambele au unul şi acelaşi principiu şi
împodobesc viaţa omului. Niciunei alte demnităţi nu
ar trebui ca împăratul să arate o atenţie mai mare
decât celei a preoţilor, de vreme ce ei se roagă
neîncetat lui Dumnezeu, chiar şi în numele lui. Dacă
primul [dar], orientat spre Dumnezeu, este în orice
privinţă impecabil, iar celălalt împodobeşte corect şi
potrivit imperiul, [atunci] există o splendidă armonie
[gr. συμφωνία] care va oferi oamenilor binele
general şi tot ceea ce este necesar. De aceea, noi ne
îngrijim de adevăratele învăţături revelate de
Dumnezeu şi de integritatea preoţimii“ (Prooim. Nov.
6)
 Încercările de unire cu monofiziţii
• 531 schimbarea de optica a lui Iustinian
- Cheamă din exil pe călugării monofiziţi
- Organizează aşa numitul dialog: collatio cum
Severiani (532/533):
a. Monofiziţii recunosc că Eutihie este eretic şi că lui
Dioscor i se pot reproşa greşeli;
b. Monofiziţii nu recunosc formula calcedoniană “în
două firi” şi nici reabilitarea de la Calcedon a lui
Teodoret de Cir şi Ibas de Edesa
c. Ortodocşii recunosc formula teopashită
• 535, alegerea lui Antim, venirea papei Agapet
• 536: La Constantinopol, are loc depunerea lui Antim
şi anatematizarea împeună cu Sever de Antiohia,
Petru Mongos şi fanaticul călugăr Zooras.
• În locul lui Antim, este ales Mina - hirotonit de
papă.
• În urma acestor măsuri, Teodora organizează în
Palatul Hormizdas o adevărată lume a deşertului
(ca. 500 călugări monofiziţi).
• În Antiohia ajunge patriarh un calcedonian din
Amida, un fost „comes orientis”, Efrem, care
impune un regim de teroare printre monofiziţi.
• Teodosie al Alexandriei este chemat în capitală
pentru a renunţa la monofitism. Neacceptând după
un an de discuţii, este demis şi trimis în exil
împreună cu Petru din Apameea şi Zooras la Derkos
(Marea Neagră),
• În locul lui Teodosie este numit hirotonit de către
Mina patriarh al Alexandriei un anume Pavel, care a
fost împuternicit de Iustinian şi cu toate drepturile
unui guvernator de provincie.
• Atât de drastic a fost regimul lui Pavel, încât la un
sinod ţinut la Gaza a fost depus din treaptă chiar de
coreligionarii săi. A fost înlocuit cu Zoilos.
• 536/37 depunerea papei Silverius şi numirea
în locul său a lui Vigilius.
 Al-Ḥārit b. Ğabala
• Teodor de Hirta
• Iacob Baradai
 Schisme în cadrul monofizitismului
• Doi dintre episcopii hirotoniţi de Iacob
Baradeul devin adepţii triteismului. Iacob
rupe comuniunea cu ei.
• Actiştii, reprezintă o concepţie monofizită
conform căreia trupul lui Hristos a fost necreat
(aktistos)
• Agnoeţii (agnostos) negau că Hristos pe
pământ a fost atotştiitor şi Dumnezeu
desăvârşit
 Controversa origenistă
• Ştefan Bar Soudhaili (monah din Edessa) – redeschide
controversa în jurul anului 500 interpretând învăţătura lui
Origen despre apocatastază în sens neoplatonic, radical
• Această concepţie găseşte adepţi în Lavra Sf. Sava din
Palestina, unde izbucneşte o dispută care îi face pe unii
călugări să plece şi să întemeieze o “nouă lavră” în
apropiere de Betleem.
• 531 Sava pleacă cu un anume Leontius la
Constantinopol pentru a aduce împăratului la
cunoştinţă problema iscată. Sava se ceartă cu
Leontius, iar acesta rămâne la Constantinopol intrând
în istorie ca Leontiu de Bizanţ
• În 532 origenismul găseşte ecou şi în Marea Lavră a
Sf. Teodosie din Palestina. Stareţul Ghelasie alungă ca
la 40 de călugări din mănăstire.
• De partea lui Origen: Teodor Askidas din Cezareea
Capad., Domiţian de Ancira şi Leonţiu de Bizanţ.
• Împotriva lui Origen: Mina de Const. şi diac. Pelagius
 Intervenţia lui Iustinian în
Disputa origenistă
• Au fost emise două edicte împotriva
origenismului, în 543 şi 553.
• În mare, i se reproşau lui Origen ereziile
despre: subordinaţianism, preexistenţa
sufletelor, apocatastază şi consecinţele
teologice ale acestora.
• Interesant este faptul că toate cele cinci
patriarhii au fost de acord cu politica
antiorigenistă a lui Iustinian
Disputa celor trei capitole
 Politica internă a lui Iustinian
• Răscoala Nika (532) şi demele hipodromului
• Politica financiară
Lupta împotriva marilor proprietari de
pământuri; Capadocia este un exemplu în
acest sens: marii proprietari se comportau ca
şi cum erau stăpâni absoluţi peste provincie.
 Novella 30 (44), 5; ed. Zachariä von
Lingenthal, I, 268 către guvernatorul
Provinciei Capadocia
„Am primit veşti despre abuzuri extrem de
grave [care au loc] în provincii, încât
îndreptarea lor cu greu poate fie săvârşită de o
persoană de rang înalt. Şi chiar ne este ruşine
să spunem cu cât de multă nepăsare se plimbă
administratorii pământurilor moşierilor,
înconjuraţi de gărzi de corp, cum merg în
urma lor mari mase de oameni şi cum jefuiesc
cu neruşinare orice [...].
Averea statului a ajuns aproape în totalitate în
stăpânire privată, deoarece a fost furată şi
jefuită, inclusiv de toate hergheliile de cai, şi nici
măcar un singur om nu a ridicat glasul împotriva
acestui lucru, pentru că toate gurile erau
astupate cu aur”
 Măsuri luate împotriva lor
• Imixtiuni în chestiunile de moştenire: donaţii
forţate către împărat (uneori chiar false)
• Confiscarea averilor pentru mărturie
mincinoasă sau pentru;
• instigarea unor procese religioase cu scopul de
a deposeda Biserica de pământurile ei.
• Acţiuni îndreptate împotriva corupţiei
• Obligativitatea plătirii taxelor în întregime şi la
timp;
– Guvernatorii trebuie să se arate înţelegători faţă
de cei mai puţini avuţi; Novella 8 (16), 8;
– Funcţionarii „păzindu-şi mâinile curate [de orice
mită] oriunde”, trebuie să se îngrijească cu atenţie
de venitul statului, „mărind vistieria statului şi
depunând tot efortul posibil în folosul ei”. Novella
28 (31), 5
• Funcţionarii depuneau un jurământ că vor
colecta în mod cinstit taxele, dar, în acelaşi
timp, erau drept răspunzători pentru plata
integrala a taxelor în provinciile lor;
• Episcopii trebuiau să supravegheze
comportamentul funcţionarilor
• Pentru a economisi, a micşorat efectivul
militar, dar, nu de puţine ori, amâna plata
către soldaţi - consecinţe: revolte, devastări de
oraşe, graniţa lăsată nesupravegheată.
• Calamităţile naturale
– Ciuma din 542 - a început în apropierea oraşului
Pelusium;
– Din Egipt, infecţia s-a răspândit înspre Nord, în
Palestina şi Siria; anul următor, ea a ajuns în
Constantinopol, apoi s-a răspândit peste Asia Mică
şi, prin Mesopotamia, în Persia.
– În Constantinopol a durat 4 luni
 Comerţul în timpul lui Iustinian
• Se făcea mai ales cu Orientul, în special cu
China şi India;
• Intermediarul era Imperiul persan;
• Chinezii şi indienii duceau mărfurile pe insula
Taprobane (Ceylon/Sri Lanka) de unde plecau
pe oceanul Indian şi golful Persic până la gurile
Tigrului şi Eufratului de unde urcau spre
punctele vamale cu Imperiul bizantin.
Mărfurile principale importate de bizantini

• Mătasea chinezească
• Mirodeniile
• Parfumuri
• Pietre preţioase
• bumbac
Primul Khaganat turc (Göktürk-turcii cerului) cca. 600 d.Hr.
 Cosmas Indicopleustes
(cel care a călătorit spre India)
• Topogragia/Cosmogragia creştină
• sec. VI
CTITORIILE LUI IUSTINIAN
Sf. Irina
• Construită în secolul al IV-lea, a fost incendiată
în timpul răscoalei NIKA, pe 15 ianuarie 532.
• Pe 23 februarie a fost pusă noua piatră de
temelie, iar peste şase ani, în 537, a fost
inaugurată.
• 10000 de muncitori au lucrat la ea.
• Timp de o mie de ani nu a fost întrecută.
Catedralei Sf. Petru din Roma avea să o
depăşească.
• S-a prăbuşit în timpul unui cutremur de
pământ din anul 740.
• Această formă reprezintă biserică reconstruită
în secolul al VIII-lea
• În perioada otomană a devenit armurărie,
arsenal militar.
• În ultima perioadă, muzeu militar.
Marele Palat/Palatul Sacru
Palatul Daphne
Băile lui Zeuxippos
Senatul – foarte aproape de Marele Palat
 SENATUL
• A fost construit de Constantius II în 360 şi
reconstruit de Iustinian;
• Foarte probabil, acesta este identic cu sala de
recepţie imperială care a fost în uz până în sec.
X şi numită Magnaura, de la latinescul Magna
Aula;
• Din sec. al IX-lea a adăpostit Universitatea din
Constantinopol
Spitalul lui Samson – aflat între Sf. Sofia şi Sf. Irina
Succesorii lui Iustinian
curs 4.
Iustin II (565-578)
Tiberiu I (II) Constantin (578-582)
Mauricius (582-602)
Principalele provocări ale Imperiului bizantin
în timpul succesorilor lui Iustinian:
- conflictele cu perşii capătă dimensiuni
dramatice pentru Bizanţ, care pierde teren
politic şi militar în faţa vechiului rival.
- Nesiguranţa crescândă în Iliric şi Tracia
din cauza barbarilor (huni, avari, slavi,
gepizi, longobarzi) şi pierderea controlului
bizantin asupra regiunilor în cauză.
Iustin II şi Sofia
 Izvoare pentru epoca lui Iustin
• Flavius Cresconius Corippus, In laudem
Iustini Augusti minoris.
• Menader Protector, Istorii (continuă pe cea
a lui Agathias): 558-582;
• Evagrius Scholasticus, Historia
Ecclesiastica: 431-594;
• Ioan de Efes, Istoria bisericească (Partea a
treia): 571-586;
• Ioan din Biclaro (Iohannes Biclarensis),
Cronica: 567-590.
• Paul Diaconul, Historia Longobardorum (sec.
VIII);
• Importantă este Cronica luiTeofan
Mărturisitorul scrisă în secolul al VIII-lea.
 cei doi Iustini, cei doi rivali
• Iustin, fiul Vigilantiei, sora lui Iustinian
– Avea funcţia de curopalates (administrator al
palatului imperial) Căsătorit cu nepoata
Teodorei, Sofia, probabil fiica lui Komito cu
generalul Sittas.
• Iustin, fiul lui Germanos, vărul lui Iustinian
– General de marcă, preferat pentru tron, dar
tatăl său fusese unul dintre cei neiubiţi de
Teodora. În plus, în momentul morţii lui
Iustinian şi al alegerii succesorului se afla într-
o campanie împotriva avarilor.
• Deşi Iustinian nu numise pe nimeni succesor,
praepositus sacri cubiculi, Callinicus, a afirmat că
pe patul de moarte Iustinian l-ar fi numit pe fiul
surorii sale Vigilantia, Iustin.
• Acesta mai avea de partea sa pe Ioan de Sirimis
sau Scolasticul, patriarhul Constantinopolului şi
pe ex-patriarhul oraşului, Eutihie. Ambii
afirmaseră că prevăzuseră ascensiunea la tron a
acestui Iustin. În plus, şeful excubiţilor Tiberiu.
• Deşi juraseră în faţa lui Iustinian că oricare din ei
va ajunge pe tron, celălalt îi va fi secund, Iustin II
nu s-a ţinut de cuvânt şi l-a exilat pe vărul său în
Alexandria, unde a fost asasinat în somn. Se
pare că de moartea lui a fost vinovată Sofia.
Politica externă
 Europa

Zona Balcanilor şi Italia

• Din păcate, politica externă a lui Iustin II nu are
nimic din strălucirea celei a lui Iustinian. Este
caracterizată mai mult de înfrângeri decât de
victorii.
• În zona dunăreană şi învecinată există o
concentraţie mare de popoare ostile Bizanţului,
dornice să intre în posesia unora dintre
teritoriile aparţinând imperiului, iar oraşul râvnit
de toţi, nod de legătură, este Sirmium.
- gepizi;
- longobarzi;
- slavi şi avarii (din 558)
• Bătălia pentru Sirmium (Sremska
Mitrovica), implică aproape toate
popoarele din zonă şi începe chiar în anul
urcării pe tron a lui Iustin II: 565.
• Aliindu-se iniţial cu Bizanţul împotriva
longobarzilor, gepidul Cunimund uită rapid
de înţelegerea de a preda Sirmium
• Înspăimântat, apoi, de alianţa lombardo-
avară, Cunimund promite din nou Sirmium-
ul Bizanţului, dar este înfrânt prin
neimplicarea aliatului său.
• Regatul gepid este distrus în întregime,
dar golul este umplut acum de avari, care
stăpânesc zona estică Dunării.
• După pierderea Darei în Orient de către
bizantini, lovitură care a zdruncinat imperiul,
avarii trec Dunărea, zdrobind armata lui
Tiberius trimisă împotriva lor.
• Astfel, în 574, bizantinii au fost nevoiţi să
plătească pacea prin subsidii anuale în
valoare de 60.000 solidi de aur.
• Sirmium rămâne până în 582 bizantin, dar
prezenţa slavă este din ce în ce mai
puternică în toată Grecia. Între 587-805
slavii au controlat Peloponezul.
• 4, 55 gr. aur
Ascensiunea longobarzilor
• Considerând poziţia lor precară, lombarzii s-
au îndreptat în 568 spre Italia. Se spune că
Alboin i-ar fi invitat pe saxoni să i se alăture –
20000 dintre aceştia, cu femei şi copii, i s-au
alăturat.
• Armata pestriţă a lui Alboin număra şi: gepizi,
bulgari, sarmaţi, populaţii (romanizate?) din
Noricum şi Panonia şi suebi.
• Primele cuceriri au fost Veneţia, iar în anul
următor, 569, Liguria, cucerind aproape
toată partea nordică a Italiei care astăzi,
în bună măsură, se numeşte Lombardia.
•Armatele bizantine au fost surprinse pe
picior greşit atât din cauza epuizării suferite
în urma unei ciume de curând izbucnite, dar
şi din cauza demiterii lui Narses,
recuceritorul Italiei, la porunca împărătesei
Sofia (Narses a rămas la Roma până la
sfârşitul vieţii sale (574) murind bătrân şi
bogat).
• Longobarzii, la scurt timp, au reuşit să
ajungă chiar în sudul Italiei, ocupând
Beneventum. Nu au putut cuceri Roma,
dar au împresurat-o din trei părţi, izolând-o
total de Ravenna.
• Ceea ce se întâmplă începând cu 572 în
Italia pare mai degrabă mâna diplomaţiei
bizantine. Alboin, regele lombard, este
ucis în 573 în urma unei lovituri de stat
eşuate, condusă de soţia sa, Rosamunda.
• Uciderea succesorului său, Cleph, la doar
un an, a dus la fărâmiţarea longobarzilor
în 30 de grupuri împânzite peste toată
Italia, conduse de duci. Mai celebre au fost
ducatele de Spoleto şi Benevento.
• Cu toate acestea, contraofensiva bizantină
din 576, condusă de Baduarius, a eşuat.
 Orientul - Persia
• În 572 Iustin II refuză să mai plătească
subsidia stipulată de pacea din 562
încheiată de Iustinian şi Chosroes I
• Deşi începuse bine pentru bizantini,
războiul se va termina dezastruos pentru
ei.
• Marcian, nepot al lui Iustinian, reuşeşte să
ajungă la Nisibis şi să o asedieze. Înlocuit
de împărat din cauza prelungirii asediului,
armata s-a răsculat şi, astfel, asediul, a
fost ridicat.
• O altă mişcare proastă a lui Iustin a fost
încercarea de a-l ucide pe Al-Mundhir,
căpetenia ghassanidă, pentru faptul de a-i fi
solicitat mai mulţi bani pentru recrutarea de
soldaţi. Aflând de intenţiile lui Iustin, Al-
Mundhir fuge în deşert împreună cu întreg
tribul şi, astfel, privează Bizanţul de un ajutor
militar esenţial. S-a mai întors abia în 575.
• Asta a atras după sine raiduri repetate şi
violente ale “conaţionalilor” lor, lakhmizii, în
Siria.
• Au apărut două fronturi, unul în Siria şi altul
în Mesopotamia.
• La sfârşitul anului 573 sau începutul lui 574
cetatea Dara cade în mâinile lui Chosroes
• Iustin a făcut un atac de panică şi a devenit
irecuperabil din punct de vedere mental -
demenţă.
• Ioan de Efes consemnează în a sa Istorie
bisericească o afirmaţie a împărătesei Sofia
despre soţul dement: “Împărăţia (i)-a venit prin
mine şi s-a întors la mine: în ceea ce-l priveşte
pe el, a fost pedepsit şi a căzut în această
încercare din cauză că nu m-a preţuit suficient
şi m-a ofensat pe mine.”
• În 574 este asociat la tron generalul Tiberius.
• Pentru a continua luptele cu perşii, Tiberiu i-a
plătit pe avari cu 80.000 solidi cu scopul de a
pune Dunărea la adăpost timp de un an. Aşa a
reuşit să transfere armata în Orient.
• Italia nu-i mai dădea bătaie de cap, longobarzii
se aflau ei înşişi în conflict intern.
• Între timp, Sofia reuşise să obţină un armistiţiu
cu perşii, trimiţând o scrisoare lui Chosroes, în
care îi amintea că atunci când a fost grav
bolnav Constantinopolul i-a trimis cei mai buni
medici care l-au vindecat şi nu l-a atacat.
• Chosroes s-a arătat generos şi după expirarea
armistiţiului din 575. L-a reînnoit de câteva ori.
• Acest lucru l-a făcut pe Tiberiu să-i îndrepte
privirea spre Italia, trimiţându-l pe Baduarius
împotriva longobarzilor – eşec 576.
• Dar succes a avut mai mult în Orient, unde,
după două înfrângeri, armata bizantină
reuşeşte sub conducerea generalului Mauriciu
să intre în 578 în teritoriul persan şi să
cucerească două cetăţi, Aphumon şi Singara.
Armata îl va îndrăgi pe Mauricius, viitorul
împărat.
 Politica religioasă
• Justin II, după modelul lui Zenon, a emis în 571
o Programma, numită adesea cel de-al doilea
Henotikon, care, deşi ortodox în structură, nu
menţiona deloc Calcedonul.
• La o conferinţă în Callinicum (Leontopolis), la
graniţa siriană, le-a fost prezentat monofiziţilor
Programma. Iacob Baradeul înclina să îl
accepte, dar călugării monofiziţi fanatici nu au
fost de acord, încât prima şedinţă a sinodului s-
a terminat printr-o revoltă.
• Iustin a mai încercat cu un edict, în care vorbea
despre o singură fire a Logosului, dar făcea
distincţie între firile lui Hristos –Logosul întrupat.
Monofiziţii au fost de neînduplecat.
• Iustin, aţâţat de patriarhul Ioan Scoasticul, a
început persecutarea monofiziţilor prin
încetarea oricărei subvenţie către preoţii
monofiziţi şi prin închiderea mănăstirilor lor.
Persecuţia a durat până în momentul în care
Iustin a înnebunit. Tiberiu a oprit-o.
• Lui Iustin II i se atribuie introducerea Crezului în
cadrul Sfintei Liturghii.
 Tiberiu, singur împărat
• În 578 a redus orice impozit şi taxă pentru
următorii patru ani de domnie cu 25%.
• A intrat în conflict cu Sofia, care nu-i
permisese până atunci să îşi aducă soţia
la palat, pe Ino (Anastasia).
• Sofia chiar se gândea să se căsătorească
cu Tiberiu, dar acesta a reuşit să se opună
planurilor ei şi să îşi aducă soţia.
• În 580 are loc o mare invazie avaro-slavă în
Balcani.
• Hormizdas IV, profitând de situaţia precară a
Imperiului bizantin în Balcani, refuză tratatul de
pace propus de Tiberiu, începând astfel
ostilităţile.
• Bizanţul se concentrează în Orient şi pierde
oraşul Sirmium în 582. Evacuează oraşul de
cetăţeni, dar pentru asta plăteşte avarilor suma
de 240.000 solidi.
• Îmbolnăvindu-se, desemnează ca cezari pe cei
doi gineri ai săi, Mauricius şi Germanos, dar pe
13 august 582 încoronează împărat doar pe
Mauricius, se pare, la recomandarea Sofiei.
 MAURICIUS (582-602)

• În timpul său, imperiul este ameninţat din

patru părţi
– Spania
– Italia
– Zona Balcanilor
– Persia
• În 584 pierde ultima posesiune bizantină din
Spania, Cordoba.
• Pentru a proteja teritoriile apusene, înfiinţează
exarhatele de Ravenna şi Cartagina.
• În Italia, în acelaşi an 584, căpetenia
longobardă îşi ia titlul de rege al Italiei.
• Avarii şi slavii asediază în:
• 586 Tesalonicul,
• 587 Adrianopolul.
• 600 ajung la Constantinopol, dar sunt respinşi
de generalul Priscus.
• Se implică în problemele interne ale Persiei.
• Hormizda IV este asasinat în 590 de complotişti
conduşi de fiul său, Chosroes, dar, pentru a
scăpa de represaliile comandantului armatelor
persane, Vahran Chubin, fuge în teritoriul
bizantin.
• Chosroes reuşeşte cu ajutorul lui Mauricius,
după ce se căsătorise cu fiica sa Maria, să urce
pe tron un an mai târziu. Va fi cunoscut în
istorie cu numele de Chosroes II Parvez (cel
victorios).
 Politica religioasă a lui Mauricius
Roma
• În timpul său şi cu susţinerea sa patriarhul Ioan
Postitorul ia titlul de patriarh ecumenic.
• Împotriva acestui titlu a protestat papa Grigorie
cel Mare, care, într-o scrisoare către
împărăteasa Constantina, spunea că infatuarea
patriarhului Ioan demonstrează că antihristul
este aproape.
• Mauricius, ca răspuns, a dat o lege prin care
interzicea funcţionarilor imperiali să intre în
mănăstire înainte de pensionare - Grigorie
fusese funcţionar imperial.
 ORIENT
Monofiziţii
• Ca orice capadocian, Mauricius era
calcedonian convins, de aceea
• îi persecută pe monofiziţi, iar dacă este să
credem ce spune Ioan de Efes în a sa
Istorie bisericească, în Edessa ar fi fost
executaţi 400 de călugări care nu ar fi
acceptat doctrina Calcedonului.
Biserica Asiriană
• Are loc în iarna lui 586-87 o întâlnire a
împăratului Mauricius cu catolicosul
Bisericii Asiriene, Ishoʿyahb I (582-595),
trimis în Bizanţ de Hormizda IV.
• Pe baza unei mărturisiri de credinţă
prezentată de Ishoʿyahb I, considerată de
împărat ca ireproşabilă, cei doi s-au
împărtăşi împreună. A rămas în legătură
epistolară şi cu succesorul acestuia,
Sabrisho I (596-604) (Cronica Se’ert,
Historia Nestoriana, Bar Hebraeus,
Cronica).
• Armenii şi georgienii
• Ca urmare a tratatului de pace încheiat cu
cu perşii, bizantinii primesc înapoi
Armenia, care era monofizită. Mauriciu a
încercat deportarea armenilor monofiziţi.
• Georgienii se rup din punct de vedere
teologic de armeni, catolicosul georgian
Kyrion (585–610), alăturându-se Bisericii
Bizantine – Armenii şi Georgienii, într-un
sinod ţinut la Dvin în 506, respinseseră
Calcedonul.
 Teoria lui
Jacob Philipp Fallmerayer
(*1790 -†1861)
din lucrarea:
Istoria Peninsulei Moreea (1830)
Rasa elenă a fost exterminată complet din
Europa. Frumuseţea fizică, sublimitatea
spiritului, simplitatea obiceiurilor, creativitatea
artistică, întrecerile, oraşele şi satele,
splendoarea columnelor şi a templelor, chiar
numele poporului însuşi, au dispărut de pe
pământul grecesc. Un strat dublu de ruine şi
clisa a două rase diferite acoperă mormintele
grecilor antici. […] Niciun singur strop de sânge
real pur elen nu curge prin venele populaţiei
creştine a Greciei moderne. Un uragan
groaznic a împrăştiat pe toată suprafaţa dintre
Dunăre şi cel mai îndepărtat colţ al
Peloponezului un nou trib înrudit cu rasa slavă.
Slavii scitici, ilirii albanezi, copii ai ţărilor din Nord,
fraţii de sânge ai sârbilor şi ai bulgarilor, ai
dalmaţilor şi ai moscoviţilor – aceia sunt cei pe
care noi îi numim în prezent greci, şi a ăror
genealogie, spre marea lor mirare, şi-au trasat-o
în istorie până la Pericle şi Philopoeme. […] O
populaţie cu trăsături faciale slave şi cu gene
ondulate şi cu trăsături tăioase ale ciobanilor
albanezi de la munte nu se trage, fireşte, din
sângele lui Narcis, Alcibiade şi Antinous; şi doar o
imaginaţie romantică zeloasă poate încă visa la
renaşterea în zilele noastre a elenilor antici cu ai
lor Sofocle şi Platon.
 Adversarii lui Fallmerayer
- Carl Hopf (Istorie Greciei de la începutul
Evului Mediu până în vremea noastră,
1867) – cade în altă extremă: consideră
că în Grecia nu au existat colonii slave
înainte de 750.
- A se vedea A. Vasiliev, Istoria
Imperiului Bizantin!
Phokas

602-610
• Domnia lui Phokasa fost caracterizată de o dorinţă acută
a sa de a-şi consolida domnia.
• Nu a fost un împărat înţelept. Domnia sa a fost de la
bun-început una de teroare împotriva celor mai capabili
generali şi importanţi senatori ai Imperiului.
• Între 604-605 au eşuat două încercări de detronare
organizate în jurul fostei împărătese Constantina, care
se soldaseră cu executarea acesteia împreună cu cele
trei fiice ale sale şi cu nora sa, fosta soţie a fiului ei,
Teodosie.
• În plan extern, Chosroes I a pornit ostilităţile, motivând
că se răzbună pentru prietenul său Mauricius, detronat
şi ucis de Phokas. Teofam Mărturisitorul ne spune că
acesta avea demult în plan să atace imperiul, iar motivul
nu a fost decât ipocrit.
• Narses, de departe cel mai experimentat general al
armatei bizantine, „al cărui nume era atât de temut şi
respectat de inamic, încât până şi copiii perşilor
tremurau auzindu-l pronunţat” (J.B. Bury, HLRE), a
fost ucis mişeleşte de Phokas, după ce fusese
ademenit să vină în capitală prin tot felul de promisiuni
mincinoase.
• Bizantinii au fost nevoiţi în 604 să încheie o pace cu
avarii, pentru a se putea apăra de atacurile perşilor.
• Cu toate mutările de trupe din Iliric şi Tracia în Asia,
perşii repurtează o victorie în 606, cucerind cetatea
Daras, invadând, astfel, vestul Mesopotamie şi
întreaga Sirie. Mulţi au ajuns captivi în Imperiul
persan.
• Generalii Germanus şi Leontius, singurii oameni capabili
pe care se mai putea baza Imperiul bizantin, au suferit
însă multe înfrângeri din partea perşilor, cel din urmă
murind chiar de pe urma unei răni dobândite pe front.
Germanus a avut o soartă similară cu cea a lui Narses.
Conducerea armatei a ajuns pe mâna unui nepot al lui
Phokas, Domentziolos.
• Armata persană a reuşit printr-o campanie susţinută să
cucerească rând pe rând Armenia, Capadocia,
Paflagonia şi Galatia, ajungând în 608 chiar la porţile
Constantinopolului, fapt ce l-a determinat pe acelaşi
cronicar, Teofan Mărturisitorul, să afirme că „în timp ce
perşii îi chinuiau pe romani în afara oraşului, în interior
Phokas […] îi ucidea şi-i întemniţa” (TM, AD. 6100). Mai
mult decât atât, oraşul a fost bântuit în acelaşi an şi de
ciumă, dublată de foamete.
• Mai mult, în Constantinopol chiar susţinătorii de
odinioară ai lui Mauricius s-au revoltat împotriva lui,
insultându-l public în hipodrom: ţi-ai pierdut minţile,
strigau la el. Asta a dus la revolte de stradă înăbuşite în
sânge de împărat şi la interzicerea partidului verzilor.
• Cum situaţia nu era suficient de gravă, Phokas a iniţiat şi
o convertire forţată a evreilor la creştinism, ceea ce a
dus la o revoltă a evreilor din Antiohia, ajungându-se,
astfel, în 610, la anarhie generalizată în Siria şi Egipt şi
la o atitudine extrem de favorabilă a populaţiei locului
faţă de armata invadatoare.
• Răsturnarea lui Phokas de pe tron avea să vină de unde
acesta se aştepta, probabil, cel mai puţin, şi anume de
la ginerele său, fostul comes excubitorum care îi stătuse
alături la înlăturarea lui Mauricius, Priscus. Acesta era
bănuit de împărat că ar complota împotriva lui. Temerea
nu era chiar neîntemeiată.
• Priscus a intrat în 608 într-o corespondenţă epistolară cu
exarhul bizantin din Cartagina, Heraclie cel Bătrân,
căruia i s-au plâns de situaţia insuportabilă din capitală
foarte mulţi senatori.
• Exarhul a început on campanie de înarmare şi de
ignorare a centrului, pus la adăpost, fireşte, de distanţa
destul de mare faţă de Constantinopol şi de
incapacitatea împăratului de a reacţiona.
• Abia peste doi ani, în 610, exarhul Heraclie l-a trimis pe
fiul său omonim la Constantinopol cu trupe.
• Exarhul Heraclie avea şi un motiv suplimentar de a-l
răsturna pe Phokas. Soţia lui, Epifania, şi logodnica fiului
său, Eudocia, se aflau în Constantinopol, iar împăratul
ştia asta, fapt pentru care le-a închis într-o mănăstire.
• Exarhul Heraclie a trimis două armate spre Constantinopol:
una navală, formată din „corăbii crenelate” ticsite de soldaţi
mauri, condusă chiar de fiul său Heraclie, şi una de
cavalerie, care a pornit pe uscat, pe ţărm, sub conducerea
nepotului său, Nichita, fiul fratelui său Grigorie. Convenţia a
fost că cel care ajunge primul la Constantinopol şi reuşeşte
să-l ucidă pe Phokas va fi noul împărat.
• La intrarea în Hellespont (Dardanele), „contele de Abydos” l-
a pus la curent cu situaţia din Constantinopol, unde Priscu îl
aştepta cu boukelarii (Βουκελλάριοι – trupe de pază pentru
demnitari) săi. Mulţi dintre cei nemulţumiţi, foarte mulţi la
număr, altminteri, s-au alăturat trupelor lui Heraclie cel
Tânăr.
• Intrarea în Constantinopol a trupelor africane nu s-a
împiedicat de niciun obstacol. Trupele de pază l-au
abandonat pe Phokas, care a fost nevoit să se retragă în
palat.
• Din palat, Phokas a fost târât afară dezbrăcat de
însemnele şi de hainele imperiale de un anume Fotie, pe
care îl umilise înainte, şi aruncat la picioarele lui Heraclie.
Întrebat fiind dacă el este cel care a stăpânit peste imperiu
până atunci, Phokas a răspuns: „tu ai face-o mai bine?”
• Răspunsul lui Heraclie la ironia lui Phokas este greu de
ales dintre cele două variante existente. În orice caz,
deznodământul a fost identic. După o variantă, l-ar fi lovit
cu piciorul, poruncind să fie tăiat în bucăţi, după alta, ar fi
fost victima demelor dornice de răzbunare. Împreună cu el
au fost ucişi şi oamenii săi de încredere, puţini cât mai
rămăseseră, Domentziolus, Bonosos şi Leontios. Toate
cele patru trupuri au fost arse într-un loc numit Bous (Bury).
• Heraclie, care ajunsese în Constantinopol pe 3 octombrie,
a fost proclamat împărat pe 5 octombrie 610.
• Aşa a luat naştere o nouă epocă în istoria Bizanţului, cea
Epoca Heraclidă
610-711
 Împăraţii epocii heraclide
1. Heraclius: 610-641;
2. Constantin III – câteva luni în prima parte a
anului 641 (fiul lui Heraclius cu prima soţie sa -
Evdochia);
3. Heracleonas - câteva luni în a doua parte a
anului 641 (fiu din partea celei de-a doua soţii a
lui Heraclius - Martina)
4. Constans II (fiul lui Constantin III): 641-668
5. Constantin IV (fiul lui Constans II) : 668-685
– supranumit şi Pogonatul – bărbosul.
6. Iustinian II Rhinotmetos – cel cu nasul tăiat:
685-696/705-711

Împăraţi întâmplători, neaparţinând dinastiei:

1. Leontios (695-98) – căpetenia militară
bizantină din Isauria;
2. Tiberiu III Apsimar (698-705) – se pare că a
fost de origine goto-greacă;
Slavii
 Invazia slavilor
• Ameninţă întreaga Peninsulă Balcanică,
ajungând până în sudul Peloponezului.
• Au cucerit oraşele:
- Singidunim (Belgrad)
- Viminacium (Kostolac),
- Naissus (Niš),
- Sardica/Serdica (Sofia)
 Bastioane bizantine pe coasta
Mării Adriatice
Oraşe necucerite de slavi:
În Nordul Dalmaţiei:
- Jader (Zadar/Zara);
- Tragurium (Trogir).
În Sudul Dalmaţiei:
- Butua (Budva);
- Scodra (Skadar);
- Lissus (Lješ)
 Primul război persan
• 611 – bizantinii recuceresc Cezareea
Palestinei
• 613 – bizantinii sunt înfrânţi la Antiohia
• 613-614: perşii cuceresc: în Nord, în
Cilicia, Tarsul, în Sud, Damascul şi, după
3 săptămâni de asediu, Ierusalimul (614)
• 619/620 Egiptul
 Sistemul temelor

O combinaţie între sistemul

limitanei-lor şi al exarhatelor
 Temele înfiinţate de Heraclius
• Armeniakon (Armeniacilor)
• Anatolikon (Anatolicilor)
• Opsikion (Obsequium)
• Karabisianion/Kybirrhaiotai (Tema
maritimă a Carabisienilor/Chibirheoţilor).
 Temele înfiinţate de urmaşii lui
Heraclius
• Armeniakon (Armeniacilor)
• Anatolikon (Anatolicilor)
• Opsikion (Obsequium)
• Khibirheoţilor/Karabisienilor (Tema
maritimă)
• Bukellarion
• Thrakesion
• Optimaton
• Dispare funcţia de Prefect al Pretoriului şi apare
cea de Logothetos/Logofăt care, la rândul ei,
cunoaşte mai multe trepte:
- Stratiotikon logothesion – responsabil pentru
finanţele armatei (plata şi aprovizionarea
armatei, recrutarea de soldaţi).
- Genikon logothesion – responsabil pentru
colectarea taxelor şi impozitelor.
- Idikon – responsabil de departamentul special
de afaceri ale împăratului (trezorerie,
armament, ateliere, depozite, etc).
• logothetēs tou dromou ia locul vechiului
magister officiorum; responsabil de poşta
imperială, diplomaţie, chiar “servicii secrete”.
Sistemul Temelor – sec. VII
 Contraofensiva bizantină
• Biserica pune la dispoziţia statului averile
pentru a începe contraofensiva pe frontul
oriental
• Pe perioada războiului regenţa este
transferată în mâinile patriarhului Serghie
şi ale patriciului Bonos.
• Începe un nou tip de război: războiul sfânt.
• 619 – încheie pace cu avarii
• 622 – a doua zi de Paşti, 5 aprilie, Heraklios
părăseşte capitala şi se duce în “teritoriul
temelor”.
– Recrutează noi soldaţi
– Pune accent pe cavalerie, în special pe uşoara şi
mobila cavalerie de arcaşi.
– Exersează toată vara, punând la punct o nouă tactică
militară.
Contraofensiva începe în toamna lui 622
• Repurtează o primă victorie împotriva
generalului Persan Šahrbarâz.
• 623 se întoarce la Constantinopol şi plăteşte o
sumă mărită hanului avar, trimiţând drept
garanţie la curtea acestuia rude foarte apropiate
ale sale
• 623 – reia contraofensiva. Prin Capadocia, iarăşi
în Armenia
• Chosroes II refuză pacea.
• Heraclios se îndreaptă spre Ganzak, pe care îl
cucereşte. Oraş religios pentru zoroastrieni
asemenea Ierusalimului pentru creştini.
• 625 recrutează soldaţi dintre creştinii dintre
lazici, abasgi/abhazi şi iberi.
 Contraofensiva persană
• 626 atac asupra Constantinopolului din partea
perşilor şi avarilor
• Avarii, împreună cu bulgari, gepizi şi slavi
asediază Const. de pe uscat.
• Perşii dinspre Calcedon
• Patriarhul Serghie ţine trează încrederea
constantinopolitanilor
• Flota bizantină respinge atacurile flotei avare
condusă de slavi.
• Avarii se retrag în derută
• Perşii ridică tabăra şi se îndreaptă spre Siria
 626-627
• Heraclios pleacă în Lazica şi recrutează
soldaţi dintre creştinii de acolo
• Încheie un tratat de alianţă cu Chazarii.
• Decembrie 627 armata bizantină apare în faţa
oraşului Ninive – victorie răsunătoare bizantină.
Armata persană este măcelărita
• 628 Chosroes este detronat şi ucis, iar fiul său
Kovrad-Široe încheie pace cu Heraclius
• Toate posesiunile bizantine cucerite de perşi
sunt restituite Imperiului bizantin: Armenia,
Mesopotamia romană, Siria, Palestina şi Egiptul.
• Pe patul de moarte Kovrad-Široe îl va desemna
pe împăratul bizantin tutorele fiului său şi se va
intitula sclav al împăratului romanilor.
• 628 – Hraclius este primit cu ovaţii la
Constantinopol
• 630 readuce Sf. Cruce la Ierusalim
Bizanţul şi arabii
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
• Mai 634 Khalid ibn al Walid cucereşte
Bostra
• 23 August 634 moare califul Abu Bakr.
• 635, septembrie, prima cucerire a
Damascului
• 635, noiembrie, cucerirea Emesei
• 636, primăvară, arabii evacuează
Damascul şi Emesa – ofensiva bizantină
 636 înseamnă cucerirea teritoriilor interne
ale Siriei şi Libanului
• a) iulie – primele lupte de la Jabiya – lupte
indecise.
• b) 15-20 august bătălia de la râul Yarmuk,
înfrângerea armatelor bizantine.
• c) a doua cucerire a Damascului de către
arabi
• 637, August-sept.: Gaza se predă arabilor
• 637, Sept.: Ierusalimul acceptă predarea, dar doar în
mâinile lui Omar
• 638, ianuarie, Ierusalimul se predă lui Omar al Katab
• 640, arabii cuceresc zona de litoral a Siriei şi
Palestinei
• 639/640 arabii cuceresc Mesopotamia bizantină
• Din Mesopotamia arabii năvălesc asupra Armeniei şi
distrug în 640 cea mai puternică cetate armenească,
Dvin.
• 639, decembrie, arabii, conduşi de Amr Ibn al As,
invadează Egiptul
• 11 febr. Moare Heraclius
• 642 este cucerită Alexandria.
 Politica religioasă
• 638, Heraclius promulgă Ekthesis-ul
(῞Eκθεσις πίστεως - Expunerea credinţei)
• 648, Constans II (641-668) promulgă
Typos-ul (Regula de credinţă)
• Martirii Ortodoxiei:
• Papa Martin I – exilat în Cherson (†655)
• Sf. Maxim Mărturisitorul – exilat în Tracia
şi Lazica († 13 August 662).
Bizanţul şi arabii
 Încâlcelile la tron
641
• Heraklios Neos Konstantinos (Constantin
III)
• Herakleonas – Martina
• 641-668 Constans II – senatul
Domnia lui Constans II

641-668
Luptele cu arabii după Heraclius
• Generalul Manuel reuşeşte să
recucerească în 644 Alexandria, dar Amr,
care fusese destituit de Otman, este
retrimis în Egipt şi reuşeşte cucerirea
definitivă a Alexandriei în 646
• Copţii, în frunte cu patriarhul lor Veniamin,
încheie un tratat cu noua orânduire,
arătând, astfel, că o preferă celei de la
Constantinopol
 Muawija
Campania terestră
• Începe deja în 642/643 campanie terestră înspre
Nord, atacând teritoriul armean
• 647 intră în Capadocia şi cucereşte Cezareea
Imperiul bizantin în 648
Maritimă
• 649 începe construirea unei flote, angajând marinari
greco-sirieni
• Imediat atacă insula Cipru, cucerind-o – încheierea
unui armistiţiu cu Bizanţul pe trei ani
• 654 atacă insula Rhodos, pe care o pustieşte.
Statuia colosală a zeului Helios (Colosul din
Rhodos), care se prăbuşise în 225 î.Hr., dar care
încă reprezenta una dintre cele şapte minuni ale
lumii, este vândută unui negustor evreu din Edesa
care o dezmembrează şi o transportă pe 900 de
cămile
• 654/5 are loc bătălia de pe litoralul lician al Mării
Mediterane între flotele bizantine şi arabe. Constans
II se află în fruntea flotei bizantine care suferă o
înfrângere totală. Constans abia scapă ca urmare a
curajului unui tânăr soldat bizantin.
• Şansa ca această înfrângere să nu se transforme într-un
dezastru pentru armata bizantină a venit din interiorul
califatului. Pe 17 iunie 656 este asasinat califul Otman,
ceea ce duce la o relaxare în plan militar a situaţiei
pentru Bizanţ
• 659 Muawija încheie pace cu Bizanţul, obligându-se
chiar să plătească tribut.
• Disputa dintre Muawija şi Ali ibn Abu Talib, vărul şi
ginerele lui Mahomed, căsătorit cu fiica acestuia,
Fatimah bint Muhammad.
• De partea lui Muawija se află una dintre soţiile profetului
Mahomed, Aischa bint Abi Bakr.
• 661 este ucis Ali, iar în Califat este instaurată dinastia
Umayyad-ă, Muawija devenind primul calif al ei.
(Muawija era cumnat cu Mahomed, care se căsătorise
 Politica externă a lui Constans în
Occident
• BALCANI
• Ca urmare a relaxării situaţiei în Orient, Constans şi-a
îndreptat întâi privirea spre Balcani, în anul 658. La nivel
simbolic, era prima contraofensivă bizantină împotriva
slavilor de la împăratul Mauricius.
• Din punct de vedere militar, Campania a avut rezultate
modeste. Cele mai importante dintre acestea fiind
capturarea unui număr destul de mare de slavişi
impunerea recunoaşterii supremaţiei bizantine în
Macedonia. Slavii au fost transplantaţi în Asia Mică, dar
nu s-a reuşit fidelizarea lor faţă de imperiu, căci în 665
un număr de 5000 de bărbaţi trec de partea arabilor.
• AFRICA
• Aşa cum monofizitismul dusese la o opoziţie făţişă faţă de
Constantinopol, generând o criză internă bizantină politico-
bisericească ce a facilitat cucerirea Siriei, Palestinei şi
Egiptului de către arabi, monotelismul ameninţa să
vulnerabilizeze teritoriul de Nord al Africii.
• În Africa, Ortodoxia calcedoniană era cea care se situa în
opoziţie cu Constantinopolul.
• Liderul ortodocşilor este aici Sf. Maxim Mărturisitorul (c.
580-662).
• Sunt convocate la îndemnul Sf. Maxim, în 646, o seamă
de sinoade locale care condamnă monotelismul.
• Această opoziţie bisericească s-a reflectat şi într-una
politică, în persoana exargului Cartaginei, Grigorie, care s-
a autoproclamat împărat, rupând orice legătură politică cu
centrul.
• Salvarea pentru Constantinopol a reprezentat-o invadarea
în 647 a Nordului Africii, adică a Exarhatului Africii, de
către arabi şi moartea autoproclamatului împărat.
• Cu toate acestea, Exarhatul Africii a rămas în posesia
Bizanţului, care s-a obligat să plătească tribut arabilor în
schimbul retragerii din teritoriu.
• În contextul opoziţiei politico-religioase din Africa,
Constans a luat o măsură de natură religioasă menită să
aplaneze tensiunile, dar care avea să tulbure şi mai mult
apele în Imperiu, având reverberaţii puternice la Nord de
Africa, în Italia. Astfel, Constans a emis în 648 „Typos”-ul,
un edict imperial care, de faţadă, anula Ektesis-ul lui
Heraclie, dar nu se exprima pe fond în chestiunea
teologică atât de arzătoare a momentului. Ca intenţie şi
formă, semăna cu Henoticonul lui Zenon, din 482, sau cu
Programma lui Iustin II, din 571. Era, în schimb, mult mai
• Discuţiile cu privire la energiile sau voinţele în Hristos sunt
interzise sub ameninţarea pedepsei. Se ajunsese într-o
nouă fundătură, dar mult mai periculoasă din punct de
vedere social şi politic.
• ITALIA
• Prima reacţie împotriva politicii bisericeşti a lui Constans a
venit din Italia, unde, un an mai târziu, pe 5 iulie 649, Martin
urca pe scaunul pontifical fără a cere din partea exarhului
Ravenei, a reprezentantului oficial al împăratului în Italia,
confirmarea alegerii sale.
• Mai mult chiar, noul papă a convocat un sinod în Lateran, la
Roma, în octombrie acelaşi an, care prin vocea celor 105
episcopi participanţi, a condamnat atât Ektesis-ul lui
Heraclie, cât şi Typos-ul lui Constans, dar fără a-l numi pe
împărat vinovat, ci doar patriarhii Constantinopolului,
Serghie, Pyrrhus (Pir) şi Pavel. Astfel, neoficial, cele două
scaune romane se aflau în schismă.
• Şi ca lucrurile să se complice sigur, o enciclică papală a fost
trimisă tuturor episcopilor din imperiu, iar la Constantinopol
au fost trimise în traducere grecească actele sinodale,
însoţite de o scrisoare către împărat, formulată după toate
rigorile administrative ale timpului (G. Ostrogorsky).
• Constans a interpretat acest demers al papei ca pe un afront,
ca pe o trădare, poruncind exarhului Ravenei, Olympios, să
meargă la Roma şi să îl aresteze, iar pe episcopi să-i oblice
să semneze Typos-ul.
• Exarhul a ajuns la Roma cu puţin timp de închiderea
sinodului, dar s-a lovit de o puternică susţinere a papei din
partea clerului şi a populaţiei, ceea ce l-a făcut să îşi
schimbe intenţiile, trecând de partea acestora. S-a
autoproclamat împărat, proclamând ruperea Italiei de
Constantinopol.
• Acest lucru a complicat şi mai mult situaţia din Italia, căci,
dintr-o criză bisericească, aceasta dăduse într-una politică.
• Olympios s-a stabilit cu armata în Sicilia, iar pentru
moment reacţia Constantinopolului a întârziat din cauza
războiului pe care acesta îl purta cu arabii în Orient.
• Paradoxal, revolta militară nu s-a sfârşit într-un mod
militar, ci de la sine, după moartea subită a lui Olympios
din 652.
• Un an mai târziu, în 653, i-a venit rândul papei Martin, care
a fost arestat de noul exarh de Ravena şi trimis la
Constantinopol, unde a ajuns în luna decembrie.
• Procesul papei Martin a fost unul exclusiv politic,
refuzându-se orice apel din partea sa la chestiunile
teologice pe care el le condamnase. A fost învinuit de
înaltă trădare şi a fost judecat în faţa senatului. A fost
supus unui tratament public umilitor şi degradant, iar asta
din ordinul împăratului. Inclusiv patriarhul Pavel a fost
oripilat de tratamentul la care a fost supus adversarul său,
• A fost condamnat la moarte, dar sentinţa i-a fost comutată în
exil, fiind trimis în Cherson, unde a murit în aprilie 656 în
urma relelor tratamente, între care lipsirea intenţionată de
hrană, după mai vechiul model aplicat Sf. Ioan Gură de Aur,
a fost, probabil, decisivă.
• În acelaşi an, 653, a fost arestat şi monahul Maxim,
supranumit ulterior Mărturisitorul.
• Şi el a fost iniţial învinuit de trădare, asociat fiind cu Grigorie,
fostul exarh rebel al Cartaginei, dar i s-a imputat şi
nerecunoaşterea Typos-ului, transformând, nolens, volens,
procesul dintr-unul politic într-unul teologic.
• Încarcerarea lui în Constantinopol a durat până în 655, când
a fost exilat în Tracia, la Lazica, la Marea Neagră, fiind
readus în capitală în 662. În urma unui nou şi scurt proces,
în timpul căruia Sf. Maxim a refuzat orice concesie faţă de
monoteletism, i s-a tăiat limba şi mâna dreaptă, pentru a nu
mai putea vorbi şi scrie. A murit pe 13 august în acelaşi an.
• Moartea celor doi martiri ai Bisericii a fost o victorie a
Bisericii în faţa încercării puterii seculare de a se
amesteca în treburile ei interne. Principiul susţinut cu tărie
de Sfântul Maxim Mărturisitorul, potrivit căruia împăratul
nu are dreptul de a se pronunţa în chestiuni de teologie,
pentru că el este laic, a rămas fundamental în Biserica
Răsăritului, ceea ce a făcut-o să facă faţă multor abuzuri
viitoare din partea statului.

• Din cauza firii sale agresive şi răzbunătoare, acesta a

reuşit să fie urât chiar în anturajul său.
• Mai întâi din cauza faptului că 660 îşi ucisese fratele, pe
Teodosie, după ce în prealabil poruncise să fie hirotonit
preot cu forţa. Motivele sale cum că acesta ar fi complotat
împotriva sa, învinuindu-l de înaltă trădare, trebuie să fi
convins pe foarte puţină lume, dacă nu chiar pe nimeni.
• Este evident că se temea pentru propriul tron, de vreme ce
fratele său avea şi el dreptul la domnie, după modelul instaurat
de Heraclie pentru fiii săi, Constantin III şi Heraklonas.
• Constans îşi asociase la tron pe toţi cei trei fii ai săi, mai întâi
pe Constantin al IV-lea, în 654, mai apoi, în 659, pe Heraclie şi
Tiberiu.
• Pentru populaţia Constantinopolului, Constans era un al
doilea Cain.
• Ura a sporit şi mai mult atât în rândul populaţiei, cât şi în
rândul curţii, când Constans îşi exprimă clar convingerea că
şansa de supravieţuire a imperiului ar consta în abandonarea
Noii Rome şi găsirea unui nou centru de comandă, undeva în
Italia.
• Părăsirea Constantinopolului a avut loc în 662. A zăbovit o
perioadă în Atena, ca în 663 să intre în Tarentum (Tarent), în
Sudul Italiei, unde şi-a organizat centrul de comandă pentru un
război cu longobarzii.
• În primă fază, Constans a repurtat victorii promiţătoare,
multe cetăţi italiene deschizându-i porţile, ceea ce l-a făcut
să meargă să cucerească Beneventum, importantă cetate
longobardă, pe care a supus-o asediului. În ciuda
diminuării proviziilor, finanţelor şi a soldaţilor campania
militară a lui Constans în Italia a durat uimitor de mult.
• Cu timpul însă, Constans şi-a atras şi ura populaţiei
autohtone asupra căreia făcea presiuni exagerate a de a-i
susţine campania militară.
• A ridicat asediul Beneventum-ului şi s-a îndreptat spre
Neapole, de unde s-a îndreptat spre Roma.
• În apropierea Romei a fost primit cu onoruri de papa
Vitalian (657-672), Constans fiind primul împărat roman
care vizita Roma după căderea Imperiului roman de Apus
în 476.
• În iulie 663 s-a întors la Neapole, de unde a plecat direct
• În Sicilia, unde, în Siracusa, intenţiona să-şi stabilească
cartierul general împotriva atacurilor arabilor. Dorea chiar
să-şi aducă şi familia, care nu s-a lăsat, totuşi,
înduplecată.
• Sicilia era, în opinia sa, locul perfect de a purta războaie
atât împotriva longobarzilor, cât şi împotriva arabilor din
Nordul Africii.
• Deţinem puţine informaţii despre răstimpul dintre 663 şi
668 petrecut de el în Sicilia. Foarte iubit nu a fost nici aici
de populaţia locală şi nici de anturajul său, fapt pentru
care sfârşitul său brutal nu mai miră pe nimeni. Pe 15
septembrie 668 a fost ucis în baie de către un cubicular.
• Moartea sa a atras după sine în 669 o revoltă a populaţiei
romane din Italia care a fost înăbuşită de exarhul Ravenei.
• Trupul lui Constans a fost dus la Constantinopol şi
îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli, necropola imperială.
Constantin IV

668-685
• Încă din 663, pe când Constans al II-lea se afla în Italia
în căutarea unei noi capitale pentru imperiu, arabii au
reînceput atacurile asupra Bizanţului, dar acestea nu au
depăşit dimensiunea unor simple incursiuni, chiar dacă,
uneori, au reuşit să ierneze în imperiu şi să ajungă şi în
apropierea Constantinopolului, în Calcedon. Cele mai
mari pierderi pentru bizantini erau în oameni, pe care
arabii îi luau în robie cu ei în califat.
• Arabii au înţeles că singura lovitură puternică pe care ar
fi putut-o da Bizanţului era pe mare.
• Muawija reia atacul pe mare asupra Bizanţului cu scopul
vădit de a cuceri Constantinopolul.
• Un general al său cucereşte în 670 insula Chios şi
peninsula Cizic.
• 672, o flotă arabă cucereşte Smirna, iar o alta atacă
• Între 674-678 au loc asedii anuale ale
Constantinopolului – focul grecesc şi flota
bizantină au jucat un rol esenţial în apărarea
capitalei.
• Inventatorul focului grecesc este considerat
arhitectul grec originar din Siria, Calinic
(Kallinikos)
• La succesul bizantin a contribuit şi o furtună
care a surprins flota arabă pe coasta Pamfiliei,
precum şi o înfrângere a arabilor în Asia Mică.
• Muawija încheie pace cu Bizanţul, plătind anual
acestuia 3000 de galbeni şi trimiţând 50 de
prizonieri şi 50 de armăsari.
• Victoria bizantinilor asupra arabilor a reprezentat nu
doar o primă stopare a celor din urmă de a pătrunde în
teritoriile creştine europene, dar şi o consolidare a puterii
militare bizantine în regiune.
• Avarii şi slavii au trimis ambasade la Constantinopol prin
care îşi arătau disponibilitatea de a încheia tratate de
pace şi relaţii de prietenie cu Bizanţul, a cărui
superioritate erau dispuşi să o recunoască, încât, potrivit
cronicarului Teofona Mărturisitorul, „s-a aşternut o pace
netulburată atât în Răsărit, cât şi în Apus” (Ostrogorsky).
• Dincolo de optimismul lui Teofan, rezultatele esenţiale
ale Bizanţui pentru moment au fost:
1. stoparea invaziilor constante ale arabilor în teritoriul
Bizantin;
2. Blocarea accesului islamului în Europa prin
zona de Răsărit, un prim pas din întreita blocarea
a acestuia continuată în 718 cu victoria lui Leon
al III-lea şi în 732 cu cea a lui Carol Martel la
Poitiers, în Occident.
3. Domolirea pericolului avaro-slav în zona
balcanică.
Din Cronica lui Ioan Skylitzes din Madrid
https://historyofyesterday.com/the-greek-fire-cb9bc33190ab
https://historyofyesterday.com/the-greek-fire-cb9bc33190ab
https://fr.wikipedia.org/wiki/Feu_gr%C3%A9geois#/media/Fichier:Greek_Fire_Catapult_(Harper's_Engraving).png
 Bulgarii
• Împinşi de khazari înspre vest, bulgarii, conduşi de
Isperih/Asparuh, au apărut în zona Nord-Est a
Balcanilor, la gurule Dunării.
• Constantin al IV-lea a intuit din prima pericolul
reprezentat de bulgari, încât, după încheierea tratatului
de pace cu arabii, a început pregătirea războiului
împotriva acestora.
• Constantin al IV-lea a început războiul în 680, folosind o
tactică de încercuire a bulgarilor: o flotă militară
bizantină şi-a făcut apariţia la gurile Dunării, trupele
debarcate având misiunea de a face joncţiunea cu
armata bizantină terestră venită prin Tracia.
• Bătălia a avut loc în teritoriul Bugeacului de astăzi, la
Nord de Braţul Chilia al Dunării.
• În avantajul bulgarilor avea să se dovedească zona
mlăştinoasă în care s-au purtat luptele; bizantinii
neanticipând o astfel de situaţie, unităţile militare fiind
incapabile să se coordoneze între ele.
• Bulgarilor le-a fost foarte uşor să se sustragă atacurilor
directe, făcând ca trupele bizantine să-şi epuizeze
forţele în mişcări ineficiente pe terenul inospitalier.
• La toate acestea s-a adăugat şi îmbolnăvirea
intempestivă a împăratului, obligând trupele bizantine să
bată în retragere.
• La traversarea Dunării, bizantinii au fost surprinşi de
bulgari şi au suferit pierderi foarte mari.
• Ca atare, Bulgarii au prins curaj şi au trecut Dunărea,
traversând toată Dobrogea românească de astăzi şi
îndreptându-se spre actuala Varna.
• Astfel, bulgarii au reuşit să-i cucerească pe slavi în
număr de opt triburi pe atunci, dintre care cei mai
importanţi fiind aşa-numiţii „severi”, apărând după un
timp oarecare un imperiu slavo-bulgar între provincia
romană de odinioară Moesia şi Munţii Balcanici. Cu
timpul, bulgarii au fost asimilaţi de slavi, iar imperiul lor a
devenit unul slav.
• Bizantinii au fost nevoiţi să încheie un tratat de pace cu
bulgarii, obligându-se să le plătească tribut anual .
Pierderea cea mai mare a bizantinilor nu a fost în bani,
ci în autoritate, căci, pentru prima dată, s-au văzut
nevoiţi să recunoască formal existenţa unui stat străin
independent pe un teritoriu al său. Totuşi, pierderea era
mai mult politică, pentru că acel teritoriu nu mai fusese
demult administrat de facto de către autoritatea
bizantină.
 Sinodul VI ecumenic
• Nov. 680 – Sept. 681
• 18 şedinţe, între care împăratul a luat
parte activă la primele 11, unde a fost şi
preşedinte, implicându-se activ în discuţiile
teologice. A participat şi la şedinţa festivă
de închidere.
• Monotelismul a fost condamnat.
• Interesant este faptul că a fost ovaţionat
ca păstrător şi interpret al Dreptei
Credinţe:
• „Mulţi ani împăratului! Tu ai expus esenţa
naturilor lui Hristos. Doamne, ţine-l pe
luminătorul lumii! Lui Constantin, noului
Marcian, veşnică pomenire! Lui
Constantin, noului Iustinian, veşnică
pomenire. Tu, cel care i-ai distrus pe toţi
ereticii” (după Ostrogorsky, Byzantinische
Geschichte, p. 97).
 Consecinţe dinastice ale unor
probleme interne de familie
• Ca şi în cazul tatălui său, Constans al II-lea, care l-a
înlăturat de la domnie pe fratele său, Teodosie, lăsându-
l singur moştenitor pe fiul său, Constantin al IV-lea, şi
acesta din urmă a dorit ca tronul să fie moştenit de fiul
său, Iustinian.
• Ca atare, Constantin a încercat înlăturarea fraţilor săi
mai tineri de la domnie, şi anume a lui Heraclie şi
Tiberiu.
• A apărut o opoziţie în rândul senatului, dar şi a armatei,
care doreau ca starea de fapt să nu fie schimbată.
„Credem în Sfânta Treime, [aşa că] trei împăraţi vrem să
vedem încoronaţi”, strigau soldaţii temei Anatolikon.
• Constantin nu s-a lăsat intimidat de nimeni, încât, în 681, nu la
mult timp de la încheierea lucrărilor Sinodului al VI-lea
Ecumenic, a poruncită să le fie tăiate nasurile fraţilor săi, iar
comandanţii militari din Anatolikon, care i s-au opus, au fost
executaţi.
• Acest demers brutal al lui Constantin al IV-lea, care însuma
toate disputele fratricide asupra puterii izbucnite după moartea
primului heraclid, a statornicit, totuşi, în lumea bizantină
principiul unicului moştenitor la tron în persoana celui mai
mare dintre fiii (în viaţă ai) împăratului.
• Continuă să existe instituţia coîmpăratului sau împăratului
asociat la tron, dar limitată la o singură persoană, care nu are
nicio autoritate politică atât timp cât împăratul titular este în
viaţă.
• După 17 ani de domnie, la 33 de ani, în 685, Constantin al IV-
lea a încetat din viaţă, lăsând în urma sa pe tron un fiu care
avea aceeaşi vârstă pe care el însuşi o avusese atunci când
Iustinian II Rinotmetul

685-695/705-711
 Georg Ostrogorsky despre Iustinian II:
• Iustinian II „nu stăpânea prudenţa şi echilibrul care îl
caracterizează pe adevăratul om de stat. Natură
pătimaşă, spontană, el semăna, potrivit predispoziţiei
sale sufleteşti, mai degrabă bunicului său [Constans al
II-lea]. Voinţa de stăpânire, care era proprie tuturor
reprezentanţilor Dinastiei heraclide, se exprima în cazul
lui, ca şi în cel al lui Constans al II-lea, într-un despotism
nesăbuit, care nu cunoştea înfrânări şi scrupule. În plus,
purta un nume, care îl obliga la prea multe, dar în care
se afla şi o mare ispită. [Având] modelul lui Iustinian I. în
faţa ochilor, pătruns total de sentimentul măreţiei
demnităţii sale imperiale, tânărul domn, necopt şi
instabil, s-a lăsat prea des răpit de ambiţia sa arzătoare
şi de o neostoită sete de glorie. Despotismul său
• dezinhibat şi nervozitatea sa extremă l-au amăgit
adesea spre fapte care i-au atras în rândul
contemporanilor şi a urmaşilor săi un nume rău famat şi
care au determinat încă şi istoriografia modernă să
treacă cu vederea însemnătatea domniei sale. Cu toate
acestea, Iustinian al II-lea, ca autentic reprezentant al
neamului heraclizilor, a fost un împărat foarte talentat,
cu o înţelegere clară pentru exigenţele statului”.
• Ca urmare a conflictelor interne din Califatul
arab, Iustinian reuşeşte încheierea unui nou
tratat de pace cu Abdalmalik, noul calif, care se
dovedeşte chiar mai avantajos decât
precedentul:
- Plăţile arabilor sunt mărite.
- Impozitele şi taxele ridicate din Cipru, Armenia
şi Iberia sunt împărţite de Califat cu Imperiul
bizantin. Mai multe secole de-a rândul, Cipru a
reprezentat un condominiu al ambelor puteri.
• Iustinian îşi concentrează politica externă
militară asupra Balcanilor, reuşind să obţină o
victorie împotriva slavilor în 688/89. Acest lucru
l-a determinat să reiniţieze o politică de
transplantare de populaţii în spaţii libere.
• Va muta:
– Slavi în Asia Mică, în Tema Opsikion, ca stratioţi şi
agricultori, facilitând, astfel, bizantinilor accesul de la
Constantinopol spre Tesalonic şi viceversa. Numărul
bărbaţilor a fost estimat la 30000.
– Ciprioţi în zona Cizicului (coasta occidentală a Asiei
Mici), care fusese aproape depopulată în timpul
asediului asupra Constantinopolului din 674-6787.
– Mardaiţi (din Siria), „un popor creştin de tâlhari”
(Ostrog.), ca marinari militari în: Peloponez, pe insula
Kephallenia, în portul epirot Nikopolis, precum şi în
Attalia (în zona sudică a Asiei Mici).
• Aceasta va atrage un conflict cu arabii în 691/2,
încheiat cu înfrângerea bizantinilor la Sebastopolis, în
Armenia.
• Arabii vor lua modelul bizantin şi-i vor transplanta pe
salvii capturaţi în Siria.
 Dezvoltarea Themelor
• Într-un document emis de Iustinian II în
februarie 687 se vorbeşte despre:
- Exarhii:
- Italiei şi Africii
- Strategii:
- Opsikion
- Anatolikon
- Armeniakon
- Karabisienilor
- Traciei (împotriva bulgarilor)
• Mai târziu, apare Thema Hellas, în Grecia
Meridională
• Transplantarea de populaţii, în special a
slavilor, a dus la o creştere a numărului de
stratioţi şi ţărani în themele nou înfiinţate.
• O altă consecinţă a fost apariţia micii
proprietăţi funciare.
 Politica religioasă
• Ca expresie a evlaviei sale, Iustinian II se
autointitulează servus Christi şi pune să fie
bătut pe reversul monedelor bizantine
chipul lui Hristos. Este primul împărat care
face asta.
• Organizează în 691/2 un sinod la
Constantinopol, cunoscut ca Sinodul
Trulan (ţinut în sala boltită-Trullos), care a
emis canoane pentru Sinoadele
ecumenice V şi VI – el mai este cunoscut
şi ca Sinodul Qunisext/Qunisextum.
• Au fost date 102 canoane privind chestiuni
canonice şi de ritual, accent punându-se pe
morala creştină în rândul poporului şi al
clerului
• Quinisextum ne oferă şi informaţii despre
viaţa poporului în general:
- Există încă sărbători păgâne precum
Brumalia, unde, mascaţi şi travestiţi, bărbaţi
şi femei umblă pe străzile localităţilor.
- La culesul viilor se cântă încă în cinstea
zeului Dionisios;
- Când este lună plină, sunt aprinse focuri în
în faţa caselor, peste care sar băieţi şi fete.
Toate acestea sunt interzise.
•Le este interzis studenţilor Universităţii din
Constantinopol să organizeze reprezentaţii teatrale.
•Este păstrat obiceiul căsătoriei preoţilor de mir;
•Este criticat postul de sâmbăta, obişnuit în Biserica
Romei.
•Papa Sergius I (687-701) nu a vrut să accepte
hotărârile sinodului, fapt ce l-a determinat pe împărat,
după modelul bunicului său, să trimită la Roma
reprezentanţi militari, pentru a-l aresta pe papă. Nu au
mai avut acelaşi succes ca în cazul papei Martin I şi s-
au la Constantinopol cu mâna goală. Pentru împărat,
acest gest a reprezentat o umilire a sa. Nu s-a putut
răzbuna, căci la scurt timp a fost detronat.
 A doua domnie a lui Iustinian II
(705-711)
• Politica militară a lui Iustinian al II-lea, care a avut
repercusiuni importante asupra politicii agrare a imperiului,
micşorând marea proprietate funciară, a dus la nemulţumirea
aristocraţiei vechi şi, ca atare, la o lovitură de palat.
• Este înlăturat în 695 de la domnie de către un general
răsculat, pe nume Leontiu (695-698), care îi taie nasul. Este
trimis în exil, în Cherson.
• Au urmat douăzeci de ani de instabilitate politică.
• 697 arabii cuceresc Cartagina africană, dar o flotă bizantină
trimisă de împăratul Leontios a reuşit să recucerească zona
pentru o scurtă perioadă de timp, căci arabii au reuşit în 698
să intre din nou în stăpânirea lui. Asta a dus la revolta
bizantinilor împotriva lui Leontios.
• Leontios este, la rândul său, detronat şi suferă aceeaşi
mutilare din partea noului uzurpator, drungariul kibyraioţilor,
Tiberius III Apsimar (698-711), fiind trimis la mănăstire.
• Iustinian II fuge în 698 la khazari şi se
căsătoreşte cu sora haganului.
• Tiberiu III îi cere haganului să-l predea pe
Iustinan, iar acesta fuge la timp. Se aliază cu
hanul bulgar Tervel şi porneşte împotriva
Constantinopolului în 705.
• Reuşeşte să recucerească oraşul şi începe o
întreagă serie de răzbunări sângeroase:
- Leontiu şi Tiberiu Apsimar sunt executaţi după
ce fuseseră deferiţi oprobiului public;
- Patriarhului Calinic, cel care-l încoronase pe
Leontiu, îi scoate ochii;
- Au loc execuţii în masă a celor care au susţinut
regimurile uzurpatorilor;
- Din cauza atitudinii ostile a ravenaţilor din
timpul primei sale domnii, este trimisă o
expediţie de pedepsire a Ravenei. Mulţi dintre
cetăţeni sunt aduşi la Const., unde sunt
executaţi. Episcopul Ravenei suferă aceeaşi
pedeapsă ca patriarhul Const.
- Trimite o expediţie împotriva chersonezilor,
unde răzbunările au fost şi mai groaznice →
răscoala Chersonului → detronarea sa.
- Iustinian a fost executat, iar capul său trimis la
Ravena şi Roma. A fost executat şi fiul său
Tiberiu.
- Arabii au profitat cel mai mult.
- 709 au asediat Tyana, o cetate importantă din
Capadocia, care s-a predat în cele din urmă.
- 710-711 a continuat campania de cucerire în
teritoriul microasiatic al imperiului. Ba chiar o
mică unitate militară arabă a reuşit să ajungă în
Chrysopolis, în apropierea Constantinopolului.
 Perioada de incertitudine
• Philippikos Bardanes (711-713)
- Chestiunea îndepărtării imaginii Sinodului VI
Ecumenic de la Const. din Palatul Imperial şi a
inscripţiei de deasupra porţii Milion care amintea de
acest sinod şi înlocuirea lor cu chipurile împăratului şi
al patriarhului Serghie;
- Decretarea monotelismului ca singură doctrină
hristologică ortodoxă.
- Trimite la Roma o scrisoare de întronizare cu un
pronunţat caracter monotelit.
- Respingerea scrisorii de întronizare a lui Philippikos
de către papa Constantin I şi expunerea imaginilor
celor şase sinoade ecumenice în Basilica Sf. Petru.
- Interzicerea expunerii în Roma a chipului împăratului
şi emiterii de monede cu chipul acestuia.
• Tervel, hanul bulgar, atacă Bizanţul ca răzbunare a lui
Iustinian II Rinotmetul.
• Fiindcă bulgarul reuşeşte să jefuiască nestingherit tot
teritoriul din Balcani până la Constantinopol, incendiind
cartierele din jurul capitalei şi supunând unui scurt
asediu oraşul, au fost chemate trupe din Asia Mică, din
Opsikion. Nici nu au ajuns bine în Constantinopol că
opsikienii se revoltă, detronându-l şi orbindu-l pe
Philippikos (3 iunie 713)
• Nu pun în locul lui un militar, ci pe protoasekretis-ul
Artemios, care este încoronat împărat sub numele de
Anastasie II (713-715). În ciuda modului cum a ajuns
pe Tron, Anastasie II a fost un împărat vizionar, ale
cărui măsuri politico-militare vor salva mai târziu
- Măsuri luate:
a) Înlocuirea politicii monotelite a lui Philippikos cu una
ortodoxă şi readucerea în Marele Palat a tabloului
reprezentând sin. VI ecumenic.
b) Pregătirea pentru contraatac împotriva flotei arabilor:
cartierul general – insula Rodos.
• Când se pregătea să înceapă contraatacul împotriva
arabilor, opsikienii care fuseseră chemaţi să participe
se întorc pe ţărm şi îl proclamă împărat pe un colector
de taxe din thema lor, pe un anume Teodosie. Acesta,
speriat de „darul otrăvit” care i se oferea, a fugit, dar a
fost prins şi pus cu forţa pe tron sub numele de
Teodosie III (715-717). Împăratul detronat, Anastasie
se călugăreşte şi trăieşte până la sfârşitul vieţii la
Tesalonic
• Teodosie III împărăţeşte chiar mai puţin. De la sfârşitul
anului 715 până la începutul lui 717.
• Împotriva noului împărat şi a themei Opsikion se ţese o
alianţă condusă de strategul themei Anatolicilor, Leon, şi
al themei Armeniakon, Artabasdos.
• Cel dintâi îi dă în căsătorie fiica celui de-al doilea.
• Leon era de origine din Siria şi intrase în armată în
slujba împăratului Iustinian II, pe când acesta se
întorcea împreună cu Tervel pentru a-şi relua domnia. A
urcat apoi la treapta de Spatharios, poziţie în care s-a
aflat şi în timpul împăratului Philippikos Bardanes.
• Graţie abilităţilor sale militare, împăratul Anastasie II l-a
numit strateg al themei Anatolia/Anatolicilor.
• Astfel, Leon a intrat cu trupele sale în thema Opsikion, a
cucerit Nikomedia, unde l-a luat prizonier pe fiul
• împăratului împreună cu tot staful curţii sale, şi
a înaintat apoi spre Constantinopol, oprindu-se
la Chrysopolis. Aici l-a forţat pe împărat să
negocieze. În schimbul renunţării la tron,
Teodosie a primit asigurări că, intrând în
monahism, el şi fiul său vor scăpa cu viaţă.
Teodosie şi-a continuat viaţa ca monah în Efes.
Dinastia Isauriană sau Siriană
(717-802)
Curs 6
• Leon III (717-741)
• Constantin V Copronimul (741-775), din
căsătoria lui Leon cu fiica hanul cazar,
Irina.
• Intermezzo – Artabasdos (742-743)
• Leon IV Cazarul (775-780) – căsătorit cu
Irina, ateniană.
• Irina şi Constantin VI (780-797)
• Irina – „împărat“ al Bizanţului (797-802)
Leon III Isaurul/Sirianul

717-741
 Situaţia externă a imperiului
Asediul Constantinopolului (aug. 717- aug. 718)
• Maslama atacă pe mare Constantinopolul cu o flotă
de aproximativ 1800 de ambarcaţiuni
• Asediul Constantinopolului eşuează din cauza:
- focului grecesc
- a iernii foarte grele
- a foametei
• Pe uscat, armata arabă este atacată de bulgari.
• 726 – reluarea ofensivei arabe, dar pe uscat.
Atacurile sunt puternice, dar nu mai pun sub
semnul întrebării existenţa imperiului. Atacurile vor
fi anuale
• 740 are loc bătălia de la Akroinon, în Frigia, care
pune capăt ofensivei arabe în Asia Mică.
• A fost ajutat de alianţa cu cazarii, încheiată în 733 şi
pecetluită de căsătoria fiului lui Leon, Constantin cu
fiica hanului, viitoarea împărăteasă Irina (cazara).
 Reorganizarea sistemului themelor
• Împarte thema Anatolikon în două:
- Partea vestică: Thrakesion
- Partea estică: Anatolikon
• Oferă Opsikion-ul ginerului său Artabasdos –
greşeală îndreptată de fiul său Constantin,
care va împărţi această themă în: a) partea
estică – Bukellarion; b) partea vestică –
Opsikion
• Tot Constantin va împărţi thema maritimă a
Karabisianilor în două unităţi: a) thema
Kibyrhaiot-ilor – S/V Asiei Mici + insulele
învecinate; b) drungariatul Aigaion Pelagos
formată din insulele din Marea Egee.
1. Exarhatul de Ravenna; 2. Veneţia şi Istria; 3. Roma; 4. Ducatul
de Neapole; 5. Ducatul Calabriei; 6. Thema Hellas; 7. Thema
Tracia; 8. Thema Opsikion; 9. Thema Thrakesion; 10. Thema
Anatolikon; 11. Thema Karabisianilor; 12. Thema Armeniakon
1. Exarhatul de Ravenna; 2. Veneţia şi Istria; 3. Roma; 4. Ducatul de Neapole; 5. Ducatul
Calabriei; 6. Thema Hellas; 7. Thema Tracia; 8. Thema Opsikion; 9. Thema Thrakesion; 10. Thema
Anatolikon; 11. Thema Karabisianilor; 12. Thema Armeniakon
 Reformat juridică
• Ecloga (selecţie sau extragere)
• - este emisă în 726 în numele “înţelepţilor şi
pioşilor împăraţi Leon şi Constantin”.
• Este o selecţie de texte din mai vechile: Instituţii,
Digeste, Codex şi Novele ale lui Iustinian.
• Între principiile enunţate în introducere amintim:
- Dreptatea trebuie făcută indiferent de originea
socială a celui judecat: “să nu dispreţuiţi pe cei
săraci şi să-i lăsaţi nepedepsiţi pe cei bogaţi”; Se
introduce, astfel, egalitatea în faţa legii.
- Funcţionarii sistemului juridic vor fi plătiţi din
trezoreria statului şi se vor abţine de la primirea
darurilor
• Se pune accent puternic pe familie: este puternic
restrânsă „patria potestas” (dreptul tatălui asupra
copiilor şi a soţiei)
• femeile şi copiii dobândesc drepturi sporite în
societate, iar căsătoria un sprijin deosebit din partea
statului;
• Dreptul de proprietate nu se bucură de prea mare
atenţie, în schimb se bucură dreptul de moştenire.
• O atenţie deosebită acordă împăraţii dreptului penal,
care suferă influenţe orientale. Sunt introduse în
dreptul penal mutilările ca pedepse curente (tăierea
mâinii, a nasului sau a limbii, orbirea, tăierea părului şi
arderea lui publică);
- Cele mai multe dintre aceste pedepse înlocuiesc
pedeapsa capitală, dar şi penalităţile în bani, impuse de
codul lui Iustinian. Acest cod a fost considerat ca dând
dovadă de mai mare “iubire faţă de oameni”;
• Influenţe mari asupra acestui cod îl au dreptul canonic
şi dreptul cutumiar oriental.
Iconoclasmul
 Izvoarele cu privire la debutul
iconoclamului
• Multe dintre textele iconoclaste au dispărut ca
urmare a „damnatio memoriae” – extirparea
lor din memoria colectivă - sau au fost
falsificate de învingători.
• Puţinele izvoare credibile sunt:
1. Trei scrisori ale patriarhului Gherman (715-
730) către:
- Ioan de Synnada,
- Constantin al Nacoleei
- Toma de Claudiopolis.
2. Fragmente atât din invitaţia la sinodul roman
din 731, convocat de papa Grigorie III (731-741),
cât şi din procesul verbal al acestuia;
3. Fragmente din două scrisori ale papei Grigorie
III către Leon III din anul 731;
4. Aşa-numita scrisoare a papei Grigorie II către
Gherman I, de fapt a papei Zaharia (741-752)
către patriarhul Anastasie (730-754) din anul
743
5. Viaţa Sfântului Ştefan cel Nou (713-765)
6. Scrierile patriarhului Nichifor I (806-815)
7. Cronica lui Teofan, apărută între 810-814 şi
care se bazează pe actele Sinodului de la Niceea
din 787.
 Promotorii iconoclasmului teologic
• Mitropolitul Toma de Claudiopolis
• Constantin al Nacoleei – ereziarhul
• Origini – neclare (iudaice, arabe, monofizite)
• Antecedente iconoclaste,
- Sinodul de la Elvira (în Spania) a hotãrât cã nu
trebuie sã fie picturi (picturas) în bisericã,
zidurile nu trebuie sã poarte icoane a ceea ce
este venerat şi adorat.
- Eusebiu de Cezareea ar fi mustrat-o pe sora
împăratului Constantin, Constantia, pentru
faptul de a-i fi cerut o imagine a lui Hristos.
- Epifanie al Saleminei – ar fi sfâşiat o bucată de
ţesătură cu chipul lui Hristos pentru că
pângărea biserica.
- Papa Grigorie cel Mare îl felicită pe episcopul
de Marsilia pentru zelul său cu privire la
icoanele din biserici, dar îl mustră pentru
distrugerea lor: scopul pedagogic al icoanelor
• 726 – decret – Leon este numit (saracinofron)
• Silentium: 7 ianuarie 730 – Gherman, Grigorie
II, Grigorie III – Italia sustrasă influenţei
bizantine.
 Cele 7 argumente ale lui Gherman în
favoarea icoanelor
• În scrisoarea către Toma de Claudiopolis,
scrisă în jurul lui 726, Gherman aduce
următoarele argumente (S. Hausammann, Alte
Kirche, vol. 4, p. 257):
1. Icoanele nu sunt nimic altceva decât
lămurirea cuvintelor propovăduirii creştine
pentru credincioşii simpli.
2. Icoanele sfinţilor sunt de înţeles ca imbold
pentru imitarea sfinţeniei lor, la care contribuie
împreună cuvântul şi imaginea.
3. Icoanele lui Hristos slujesc combaterii
docheţilor, care negau adevărata întrupare a lui
Hristos;
4. Închinarea în faţa imaginii lui Hristos nu se
aduce acestuia, ci Lui Dumnezeu Logosul şi prin
aceasta şi lui Dumnezeu Tatăl;
5. Aprinderea de lumânări şi cădirea în faţa
icoanelor nu ar fi un semn al adorării lor, care se
cuvine doar lui Dumnezeu însuşi, ci un simbol al
luminării şi umplerii de Duhul Sfânt;
6. Cinstirea icoanelor ar fi fost de la început o
tradiţie bisericească şi, în plus, chiar împăratul ar
fi înălţat o icoană, în timp ce a lăsat să fie adusă
în faţa palatului său crucea de viaţă făcătoare
înconjurată de apostoli şi profeţi cu filactere.
7. Minunile sunt însoţite încă din perioada
neotestamentară de imagini.
 Domnia lui
Constantin V Copronimul
(741-775)

Mutinensis gr. 122 din Biblioteca Estense Modena
(https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_V)
“Constantin al V-lea a fost un şi mai
mare general şi un şi mai pătimaş
iconoclast decât tatăl său. Potrivit
constituţiei sale fizice şi psihice, el
nu era cel mai robust soldat aşa
cum fusese tatăl său. Nervos,
suferind de boli grele, chinuit de
patimi nesănătoase, el era o fire
complicată, contradictorie. Nu din
brutalitate primitivă, ci dintr-o
exaltare bolnăvicioasă a rezultat
cruzimea sa nemăsurată cu care el i-
a persecutat şi torturat pe adversarii
săi religioşi. Nu bravada spontană, ci
inteligenţa superioară a unui strateg
vizionar, combinată cu un mare
curaj personal, i-au dat şansa să
celebreze victorii strălucitoare
asupra arabilor şi bulgarilor, victorii
care au făcut din el un idol al
soldaţilor săi” (G. Ostrogorsky,
Istoria statului bizantin)
Politica internă
– Războiul civil 741-743
– Disputa iconoclastă

Politica externă
– Atacurile arabilor
– Pericolul bulgar
 Războiul civil
• Constantin fusese încoronat la vârsta de doi ani
(720) de către tatăl său.
• La un an după moartea lui Leon III Isaurul (741)
Artabasdos, cumnatul lui Constantin V ridică
pretenţii asupra tronului (742). Artabasdos
pretextează în acest sens politica iconoclastă a
moştenitorului tronului.
• În timpul unui marş iniţiat împotriva arabilor (742),
Constantin este surprins de trupele lui Artabasdos
în teritoriul temei Opsikion, lovit şi învins.
• Uzurpatorul intră în negocieri cu o bună parte din
aparatul de stat, care i se alătură – inclusiv Teofan
Monutes, cel căruia Constantin îi încredinţase
regenţa în lipsa sa.
• Artabasdos intră triumfal în Constantinopol şi
este încoronat împărat de patriarhul
Anastasie.
• Fiii uzurpatorului ocupă cele mai importante
posturi în imperiu:
- Nichifor – co-imperator
- Nichita - comandant suprem al armatei
• Are loc restaurarea cultului icoanelor sub
acelaşi patriarh care semnase condamnarea
lor.
 Configurarea părţilor
• Artabasdos era susţinut de:
- Thema Tracia, condusă de fiul lui Teofan
Monutes – zona eurpeană
- Thema Opsikion şi Armeniakon (vechiul său
centru de comandă din timpul lui Anastasie II).
• Constantin V
- După înfrângerea din 842, el găseşte sprijin în
oraşul Amorion, vechiul centru de comandă a
themei Anatolikon
- Thrakesion, partea apuseană a vechiului
Anatolikon, i se alătură.
 Conflictele decisive
• Mai, 743 are loc o bătălie la Sardes, care se încheie
cu victoria răsunătoare a lui Constantin
• August, 743, bătălia de la Modrina, unde fiul lui
Artabasdos este înfrânt.
• Răzbunarea lui Constantin:
- Artabasdos, Nichifor şi Nichita, fiii săi, sunt supuşi
oprobriului public în hipodrom şi la urmă orbiţi;
- Susţinătorii lor, în parte orbiţi, în parte executaţi.
- Patriarhul Anastasie, purtat pe un măgar în
hipodrom, dar a rămas în scaun.
ARABII
 Războaiele cu arabii
• În această chestiune, situaţia în timpul lui
Constantin era mai favorabilă imperiului:
- Datorită victoriilor lui Leon III împotriva
arabilor;
- Datorită disensiunilor din interiorul califatului
– dinastia Ummayyad-ă/Omeiadă (661-
749/50) va fi înlocuită de cea Abbasid-ă în 750
(750-1258);
- Datorită mutării capitalei califatului de la
Damasc la Bagdad.
• 746 – Constantin cucereşte Nordul Siriei, inclusiv oraşul
de obârşie al neamului său, Germanikeia/Germanicea
(azi Marash/Turcia)
• Pe cei mai mulţi dintre prizonierii de război îi
transplantează în Tracia, unde aveau să existe colonii
siriene chiar şi în secolul al IX-lea;
• Strategul Kibyrhaiotilor, amiralul flotei bizantine,
repurtează o victorie în 747 în apropiere de Cipru
împotriva unei armate arabe venite din Alexandria
• 752 – întreprinde o campanie în Armenia şi
Mesopotamia şi cucereşte două cetăţi foarte
importante: Theodosiopolis şi Melitene – iarăşi sunt
transplantaţi prizonierii în Tracia, la graniţa cu statul
bulgar.
• Bizanţul în epoca lui Constantin V depăşeşte etapa
luptei pentru supravieţuire şi devine, astfel, în Orient,
agresor. Războaiele cu arabii se transformă în conflicte
de graniţă, Bizanţul neputând păstra teritoriile cucerite.
 BULGARII
• Împotriva politicii bizantine de întărire a
graniţei, prin ridicarea de fortăreţe şi
fortificaţii, precum şi împotriva transplantării
prizonierilor din Orient, Bulgaria răspunde cu
un atac în 756, fapt ce deschide ostilităţile cu
bulgarii
• Au fost în jur de nouă campanii militare
împotriva bulgarilor, conduse de Constantin
 TELETZ/TELERIG
• 762 ajunge la putere în Statul bulgar, Teletz,
reprezentantul boierilor de sorginte bulgară, aflaţi
în opoziţie faţă de populaţia majoritară, slavă,
dominată mai degrabă de o atitudine favorabilă faţă
de Bizanţ.
• Mulţi slavi emigrează în Imperiul bizantin, fiind
colonizaţi de împărat în Bithynia.
• 763 – răspunsul militar al lui Constantin.
- O flotă care transporta cavaleria bizantină urcă până
la gurile Dunării, iar o armata de infanterie urcă pe
uscat prin Tracia – se întâlnesc la Anchialos
(Pomoria) – victorie decisivă a bizantinilor
• Teletz este ucis într-un complot intern.
• Urmează o perioadă de schimbări succesive de
poziţie a puterii bulgare faţă de Bizanţ. Bizanţul se
implică agresiv, prin intimidare sau forţă, în
treburile interne ale bulgarilor.
• 772, TELERIG ia puterea în Bulgaria care devine
iarăşi anti-bizantină;
• Se repetă cu acelaşi succes istoria din 763, căci în
773, armata bizantină atacă, după aceeaşi tactică,
armata bulgară, obligându-i pe bulgari să încheie un
tratat avantajos de pace pentru bizantini
• Telerig va sfârşi ca fugar în Constantinopol de frica
unor conspiratori dintre boierii bulgari
• 775, Constantin V moare în timpul unei campanii
împotriva bulgarilor
 Politica în Occident
• Papa Zaharia începe tratativele cu Pepin
• Papa Ştefan II se întâlneşte cu Pepin la
Ponthion în ianuarie 754.
• Constantin V trece de sub jurisdicţia papei în
cea a patriarhului Constantinopolului:
- Sudul Italiei;
- Sicilia
- Iliricul
 Iconoclasmul
• Politica dură iconoclastă începe în anii 50 ai sec. al VIII-lea.
Între 743 şi 752 nimic special nu se întâmplă în materie de
iconoclams.
• Propagandă pentru iconoclasm în imperiu; arestarea
opozanţilor;
• Constantin desfăşoară o activitate literară pe tărâm
teologic;
• Pe 10 februarie deschide lucrările sinodului iconoclast la
Hiereia (februarie-august), sau sinodul akephal, Anastasie
murise în 753.
• La ultima şedinţă, Constantin de Sylaion este declarat
patriarh.
• Nu a participat niciun reprezentant al Patriarhiilor
orientale.
 Tezele sinodului de la Hiereia
(S. Hausamman, Alte Kirche 4, p. 264-265)

1. Dumnezeu-Logosul nu poate fi reprezentat

nici potrivit întrupării Sale, deoarece ar fi contrar
învăţăturii de la Calcedon prin faptul că firile sale
ar fi ori împărţită, ori amestecate prin
reprezentarea ambelor într-o singură imagine.
Asta ar duce inevitabil ori la nestorianism, ori la
monofizitism.
2. Chipul (prosopon) lui Hristos nu poate fi
reprezentat, căci, potrivit „unirii sale cu Cuvântul
lui Dumnezeu, firea omenească îndumnezeită nu
poate fi separată de Dumnezeire, care şi-o
asumă şi o îndumnezeieşte”.
3. Cel care, împotriva textelor de la Ioan 4, 24 şi
2 Cor. 5, 16 încearcă să-L picteze cu culori
materiale pe Hristos şi cinsteşte această
imagine, acela adaugă Trinităţii o a patra
Persoană, şi anume pe omul Iisus.
4. Cine încearcă să o zugrăvească pe
Născătoarea de Dumnezeu, o transformă în
zeiţă; dar cine nu o ridică pe ea, Maică a lui
Hristos cel întrutotul om şi Dumnezeu, deasupra
tuturor creaturilor şi nu îi cere mijlocirea, să fie
anatema.
5. Cine încearcă să reprezinte chipurile sfinţilor
în culori materiale, în loc să le ceară mijlocirea şi
să devină chip adevărat şi viu al virtuţilor lor, îi
transformă în idoli şi, astfel, devine victimă a
unei plăsmuiri a diavolului.
• Paradoxal, după 765, Constantin V interzice şi
cultul sfinţilor şi al Maicii Domnului, admiţând
doar crucea.
• După 761, Constantin al V-lea nu mai ţine cont nici de
hotărârile sinodului său de la Hiereia. Este interzis şi cultul
Maicii Domnului şi al sfinţilor, iar persecuţiile încep să fie din
ce în ce mai brutale.
• Ele au un caracter prin excelenţă anti-monahal
• Martiri:
– În 761, un „monah venerabil din Vlacherne” pe nume Andrei,
supranumit calivitul, este biciuit până la moarte în Hipodromul de
la Sf. Mamas, pentru faptul de a-l fi mustrat pe împărat pentru
lipsa de evlavie, numindu-l „Noul Valens şi [noul] Iulian”. Deşi
împăratul a poruncit ca trupul să-i fie aruncat în râu, surorile
acestuia au reuşit să-l ia şi să îl îngroape.
– În 765/766, Ştefan cel Tânăr sau Nou, un ascet din Mănăstirea Sf.
Auxentius, nu departe de Calcedon (12 km), a fost târât de către
soldaţi legat de picior cu o funie pe străzile din Constantinopolului
până la locul lui Pelagius [un şanţ unde se sacrificau şi se jupuiau
animale], fiind rupt în bucăţi şi apoi aruncat în groapa comună a
condamnaţilor. Motivul: „pentru că i-a povăţuit pe mulţi spre viaţa
monahală şi i-a convins să dispreţuiască demnităţile împărăteşti şi
banii”. (vezi PSB serie nouă 7).
– Un an mai tîrziu (766/767) l-a dat jos cu forţa de pe stânca sa pe
vestitul stâlpnic Petru şi pentru că a refuzat să condamne cinstirea
icoanelor l-a târât de picioare pe străzi, aruncându-l de viu pe
acelaşi loc al lui Pelagius, unde a fost ucis în mod brutal.
• A poruncit îngroparea sau înlăturarea Sfintelor Moaşte,
ameninţându-i cu moartea, cu exilul sau confiscarea averii pe toţi
care le-ar fi cinstit. A poruncit, spre exemplu, ca moaştele Sfintei
Eufemia să fie închise într-un cufăr şi aruncate în mare. Ele au
reapărut pe insula Lemnos şi au fost readuse de împărăteasa Irina în
biserica ce îi purta numele din Calcedon.
• Multe mănăstiri au fost închise sau transformate în cazărmi, precum
cea numită al lui Dalmatos, sau băi publice. Altele, precum „cea a lui
Calistrat”, mănăstirea lui Dios, ce a lui Maximinus, au fost dărâmate
din temelii.
• Mulţi demnitari bizantini iconoduli cad victime persecuţiei lui
Constantin: în jur de 19 înalţi demnitari şi ofiţeri:
- Protostrator-ul lui Constantin (conducătorul gărzii personale a
împăratului)
- Marele Logofăt al Dromurilor
- Domesticul gărzii excubiţilor,
- Comes-ul themei Opsikion,
- strategii Traciei.
• În provincie s-a remarcat Mihail Lachanodrakon,
strategul themei Thrakesionului, ca unul dintre cei mai
duri persecutori:
- În Efes, în 770/771, a poruncit călugărilor să se adune
într-un loc al întrecerilor sportive, să lepede haina
monahală, să se îmbrace în alb şi să se căsătorească.
Cine nu s-a supus a fost orbit şi exilat în Copru.
- În multe alte locuri călugării sunt biciuiţi în public,
deferiţi oprobriului public, orbiţi, obligaţi să se lepede
de haina monahală şi să se căsătorească.
- A vândut toate averile mănăstirilor, iar preţul câştigat
pe ele l-a trimis împăratului.
- A ars cărţile părinţilor monahismului.
- Pentru toate acestea, împăratul i-a trimis o scrisoare de
recunoaştere/apreciere.
 IRINA
ÎMPĂRAT AL BIZANŢULUI
• În limba română:
• Lynda Garland, Împărătesele Bizanţului, femeile şi
puterea în Bizanţ între anii 527 şi 1204, trad. din
eng. Maria Yvonne Băncilă, Damian Alexandru
Anfile, Nemira, Bucureşti, 2014, pp. 120-153.
• Dominique Barbe, Irina. Împăratul Bizanţului, trad.
din lb. franceză Ioan Doru Brana, prefaţă Sebastian-
Laurenţiu Nazâru, Bucureşti, Nemira, 2013.
 Origini
• Izvor principal despre viaţa Irinei este Viaţa Sf. Filaret.
• Născută 750/755 în Atena
• Se trăgea din neamul Sarantapechos
• Pe 1 noiembrie 769 vine la Constantinopol pentru a
se căsători cu Leon IV Cazarul, fiul lui Constantin V
Copronimul
• A fost a doua opţiune pentru fiul lui Constantin
(prima, Gisela, fiica lui Pepin cel Scurt), probabil
aleasă în urma unui concurs de mirese.
• Este obligată să facă jurământ că nu va tolera
cultul icoanelor.
• Încoronarea ca împărăteasă (dec. 769) este
urmată de cununia religioasă în biserica Sf.
Ştefan din palatul Daphne.
• 771 îi naşte un fiu lui Leon IV, care este numit
după numele bunicului său, Constantin.
 Leon IV şi Irina
• Leon îl încoronează în 776 pe Constantin ca
împărat punând armata, senatul şi poporul să
jure că nu vor recunoaşte alt succesor al său
decât pe Constantin şi pe urmaşii acestuia.
• Cei cinci fraţi vitregi ai lui Leon vor reprezenta
opoziţia de mai târziu împotriva Irinei
 Politica iconoclastă a lui Leon IV
• În ciuda politicii dure iconoclaste iniţiată de
Constantin V Copronimul, în ultima parte a vieţii sale,
acesta pare să fi tolerat o anume simpatie faţă de
monahism în familia sa:
• a. Eudokia, cea de-a treia soţie a sa, a făcut daruri
bogate mănăstirii Sf. Antuza din Mantineon pe timpul
sarcinii sale, iar fiica născută, numită Antuza, avea să
devină monahie.
• b. Chiar prima sa soţie, Irina Cazara, avea simpatii
iconofile
• După 780, când patriarh este numit Pavel de
Cipru, Leon porneşte (în Postul Mare) o
prigoană împotriva icoanelor care s-a soldat
cu multe victime dintre înalţii demnitari
(arestaţi, bătuţi, tunşi, încarceraţi, ucişi).
• Kedrenos, scriitor din sec. IX, spune că
împăratul Leon ar fi găsit chiar împărătesei
Irina două icoane într-o pernă – ruperea
legăturii dintre ei.
• În septembrie 780 moare Leon.
 Opoziţia împotriva Irinei
• Disputa cu cei cinci fraţi vitregi ai lui Leon,
adunaţi în jurul cezarului Nichifor.
• Sunt tunşi întru monahism şi hirotoniţi preoţi
şi obligaţi să împărtăşească mulţimile în Sf.
Sofia în ziua de Crăciun a anului 780.
• Antuza este chemată de Irina să i se alăture la
regenţă, dar refuză.
 Irina – regentă
• Bate monede cu chipul ei şi al lui Constantin, iar pe
verso cu imaginile celor trei împăraţi iconoclaşti:
Leon III, Const. V şi Leon IV. (Ea şi nu Constantin V
ţine globul pământesc în mână).
• 781 încheie o alianţă cu Carol cel Mare, prin
logodirea fiului ei cu fiica acestuia Rotrud, numită
de sursele greceşti (Erythro). Trimite pe un anume
Elisei pentru a o introduce pe viitoarea împărăteasă
în limba şi cultura greacă.
• Staurakios, un eunuc, devine omul de încredere al
Irinei.
• Complotul lui Elpidios (781), strategul Siciliei şi
dezertarea acestuia la arabi.
• Complotul lui Tatzatios (Tatzates), strategul
temei Bukellarion şi dezertarea la arabi
a. motivul: neacceptarea lui Staurakios, a unui
eunuc în posturile cheie.
b. Consecinţa dezertării: ruperea încercuirii
bizantine a armatei arabe condusă de Harun
al-Rashid, fiul califului. Anatolia rămâne pradă
trupelor arabe.
• Staurakios reuşeşte în 782 să-i înfrângă pe
slavii din sudul Greciei, din Peloponez, şi să-i
supună. Armatele bizantine au reuşit să urce
până la Philippopolis.
• Ca urmare a acestei victorii, Beroia (Veria) a
fost reconstruită şi redenumită: Irinoupolis. De
asemenea, a fost reconstruit Anchialos
(Pomorie).
 Politica religioasă a Irinei
• Iată cum descrie Teofan Cronicarul situaţia religioasă
din timpul Irinei:
“De atunci încolo, cucernica a început să vorbească
liber. Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit peste tot,
cei care căutau mântuirea puteau acum să renunţe
la lume fără vreo oprelişte, slavoslovii s-au ridica
către cer, mănăstirile au fost redeschise, iar toată
fapta cea bună a ieşi la iveală”
• Bine poziţionată în Peninsula Balcanică, având
sprijinul Vestului iconofil, Irina începe o politică
favorabilă cultului icoanelor.
• Reconstruieşte un număr important de biserici şi
construieşte mănăstirea închinată Maicii Domnului
de pe insula Prinkipo, din apropiere de
Constantinopol.
• Donează vase liturgice multor biserici şi mănăstiri,
iar la Biserica închinată Maicii Domnului din afara
zidurilor Constantinopolului lasă să se zugrăvească
chipul ei şi al lui Constantin făcând danii.
• Mulţi înalţi dregători au intrat în monahism. Acum
îmbracă haina monahală Teofan Mărturisitorul şi
Teodor Studitul.
• 784, patriarhul Pavel se retrage la mănăstire pentru
a se pocăi de păcatul de a fi acceptat politica
iconoclastă a lui Leon IV: “Mi-aş fi dorit să nu fi stat
pe tronul preoţiei în timpul în care Biserica lui
Dumnezeu suferea prigoane, ruptă, aşa cum a fost,
de celelalte tronuri catolice şi dată anatemei!” – de
aceea şi tonul laudativ la adresa acestuia din Viaţa
lui Tarasie.
• Tot Pavel ar fi sfătuit-o pe Irina să convoace un
sinod ecumenic ca să restaureze cultul icoanelor şi l-
ar fi recomandat pe Tarasie ca succesor.
 Al VII-lea Sinod Ecumenic
(787)
• Tarasie a fost ales patriarh în urma unui consiliu
format din senatori, cler şi popor, ţinut în palatul
Magnaura, iar în 784, în ziua de Crăciun, a fost
hirotonit arhiereu.
• Deşi mirean, având funcţia de secretar imperial
(asekretis), Tarasie întemeiase o mănăstire în afara
zidurilor oraşului, la Stenon.
• 785 – Tarasie trimite papei Adrian I o scrisoare, în
care îl roagă să trimită legaţi la un sinod în
Constantinopol. La fel solicită şi din partea celorlalte
patriarhii.
• Deşi papa critică în scrisoarea de răspuns
alegerea unui mirean pe scaunul patriarhal, el
susţine demersul lui Tarasie şi trimite la
Constantinopol pe Petru, iconomul bisericii Sf.
Petru şi pe Petru, stareţul mănăstirii Sf. Sava
din Roma.
• 786 – au fost chemaţi episcopi din toate cele
cinci patriarhii să participe la sinod.
• 1. august 786 începe sinodul în Biserica Sf.
Apostoli din Constantinopol.
• Scholarii şi excubiţii zădărnicesc continuarea
sinodului.
• Cu ajutorul lui Staurakios, Irina scapă de trupele
iconoclaste din Constantinopol, pretinzând un atac
împotriva arabilor, drept pentru care acestea sunt
mutate în Asia Mică şi înlocuite de trupe iconofile.
• În plus, Irina a înfiinţat în această perioadă o gardă
personală, numită: “Straja”.
• Mai, 787, redeschide şedinţele sinodului în oraşul
Niceea, atât pentru a preîntâmpina eventuale
intervenţii nedorite din partea unor soldaţi
iconoclaşti, cât şi pentru a-i da sinodului autoritate,
amintind de cel din 325.
• Au participat 365 de episcopi, care au respins
iconoclasmul şi i-au condamnat pe patriarhii
iconoclaşti, dar nici un alt episcop nu a mai fost
condamnat, chiar dacă mulţi dintre cei care în 786
aplaudaseră intervenţia soldaţilor erau acum în sală.
• Cu obligaţia de a se pocăi şi respinge iconoclasmul,
toţi foştii episcopi iconoclaşti puteau să-şi păstreze
posturile, căci aceştia “s-au născut, au crescut şi au
fost educaţi în erezie”.
• Ultima şedinţă s-a ţinut la Constantinopol, unde s-a şi
adoptat Horos-ul.
 Horosul
sau
Definiţia credinţei
13 octombrie 787

În: „IISUS HRISTOS

PROTOTIP AL ICOANEI SALE”
- tratatele contra iconomahilor –
Traducere de Diac. Ioan I. Ică jr.,
Editura Deisis, 1994
• […] într-un cuvânt, spunem: păzim fără a inova toate
predaniile orânduite nouă, fie în scris fie în mod nescris, între
care una este şi figurarea zugrăvirii în icoană, ca una ce este în
acord cu relatarea propovăduirii Evangheliei şi este folositoare
spre încredinţarea adevăratei, şi nu după închipuire, întrupări
a lui Dumnezeu Cuvântul şi spre câştigul nostru unanim; căci
ca unele ce în chip neîndoielnic se arată una pe cealaltă, ele
(cuvântul şi icoana) au în mod evident şi aceeaşi valabilitate.
Aşa stând lucrurile, mergând noi pe calea împărătească şi
urmând învăţăturii de-Dumnezeu-grăitoare a Sfinţilor noştri
Părinţi şi Predaniei Bisericii Universale (căci cunoaştem că
aceasta este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa), hotărâm
şi definim cu toată exactitatea şi purtarea de grijă ca, alături
de şi asemenea tipului cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, să
fie reînălţate în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase
şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri, şi
veneratele şi sfintele Icoane alcătuite din culori şi mozaic, , ca
şi din orice altă materie potrivită, şi anume: Icoana Domnului
• şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a
Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare-de-
Dumnezeu, a cinstiţilor îngeri şi a tuturor Sfinţilor şi Cuvioşilor
bărbaţi. Căci cu cât mai mult sunt văzuţi aceştia prin
întipărirea lor iconică, cu atât şi cei ce privesc la ele şi sunt
ridicaţi spre amintirea şi dorirea prototipurilor lor, le vor
aduce sărutare şi închinare de cinstire, iar nu adoraţia
adevărată, care potrivit credinţei noastre se cuvine numai
Naturii dumnezeieşti (a Sfintei Treimi); şi în acelaşi fel ca
tipului cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, Sfintelor
Evanghelii şi celorlalte sfinte aşezăminte, întru cinstirea lor se
vor face şi aducere de tămâie şi lumini, precum era obiceiul în
mod evlavios la cei din vechime. Căci, „cinstirea icoanei urcă
la prototip” şi cel ce se închină la icoană se închină la
ipostasul celui zugrăvit în ea. Fiindcă aşa e întărită învăţătura
Sfinţilor Părinţilor noştri, adică Predania Bisericii Universale,
care a primit Evanghelia de la o margine până la cealaltă a
lumii. Aşa urmăm lui Pavel, celui ce a grăit în Hristos
• (II Cor. 2, 17), întregii cete dumnezeieşti a Apostolilor şi
sfinţeniei Părinţilor, ţinând tare predaniile pe care le-am
primit (II Tes. 2, 14) şi cântând Bisericii împreună cu proorocul
cântarea de biruinţă: „Bucură-te foarte, fiica Sionului!
Vesteşte fiica Ierusalimului! Saltă şi te bucură din toată inima
ta. Căci Domnul a ridicat de la tine nedreptăţile potrivnicilor
tăi, şi te-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor tăi. Domnul este
împărat în mijlocul tău; nu vei mai vedea încă rele” (Sofonie 3,
14-15) şi va fi pace peste tine vreme veşnică. Iar cei ce
cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau să încalce predaniile
bisericeşti potrivit blestemaţilor eretici, să născocească
inovaţia sau să respingă ceva din cele aşezate în biserică: fie
Evanghelie, fie tip al Crucii, fie zugrăvire iconică, fie trup sfânt
de Martir; sau să cugete strâmb şi viclean spre a răsturna ceva
din predaniile legiuite ale Bisericii Universale, încă şi să se
folosească de Sfintele Vase şi de Sfintele Mănăstiri ca de nişte
lucruri comune, poruncim ca, dacă sunt episcopi sau clerici, să
se caterisească, (depună), iar dacă sunt monahi sau laici, să se
scoată afară de la împărtăşanie (să se afurisească).
 Alte chestiuni de familie
• 788, ruperea logodnei cu Rotrud şi căsătoria lui
Constantin cu Maria de Amnia în urma unui concurs
de mirese.
• Maria era nepoata (de bunic) a lui Filaret, un magnat
din tema Armeniacon, dar Constantin nu a fost
mulţumit de alegerea mamei sale.
• Irina obligă armata să-i jure credinţă şi să jure că nu
va accepta niciodată ca fiul ei Constantin să
domnească atât timp cât ea trăieşte şi că nu va
aclama niciodată numele acestuia înaintea numelui
ei.
Trupele din Constantinopol au făcut acel
jurământ, dar cele din tema armeniacilor au
refuzat, provocând o schimbare a situaţiei.
Deşi Alexios Mousalon, căpetenia gărzii
“Străjerilor” a fost trimis să înăbuşe revolta
armeniacilor, aceştia din urmă l-au pus strateg
al lor, provocând o contra-mişcare în toate
temele asiatice. Totul se îndreaptă împotriva
Irinei.
• În octombrie 790, Irina pierde în faţa fiului şi
este obligată să părăsească palatul imperial,
dar primeşte în 792 îngăduinţa să se întoarcă.
• 792 eşec total al armatei bizantine în faţa bulgarilor.
Mulţi ofiţeri de rang înalt sunt luaţi prizonieri, iar
Constantin al VI-lea scapă cu fuga, lucru interpretat de
bizantini ca laşitate. Din acest motiv, izbucneşte o revoltă
împotriva lui Constantin, răsculaţii aclamându-l împărat
pe fratele cel mai mare din cei cinci ai împăratului Leon
IV, Nichifor. Pentru a preveni o uzurpare a tronului,
Constantin îl orbeşte pe Nichifor, iar celorlalţi patru fraţi
ai tatălui său le taie limba.
• Tot în urma acestei revolte este orbit şi susţinătorul său
de odinioară, Alexios, strategul armeniacilor. Ca urmare
acestui fapt, izbucneşte o revoltă a armeniacilor, care, din
prietenii devotaţi ai împăratului, devin duşmanii acerbi ai
acestuia.
 Disputa miheană 795
• Disputa împotriva adulterului.
• Teodota, cubiculară a împărătesei Irina, devine
amanta lui Constantin. Era verişoara lui Teodor
Studitul şi nepoata lui Platon de la mănăstirea
Sakkudion.
• Constantin o obligă pe soţia sa Maria să plece
la mănăstire şi se căsătoreşte cu Teodota,
acordându-i titlul de augustă, titlu ce nu-i
fusese acordat Mariei.
• Deoarece a doua căsătorie nu era acceptată în
Bizanţ, Platon se revoltă împotriva împăratului şi a
propriei sale nepoate şi declară această relaţie
adulteră (moichos).
• Deoarece patriarhul consimţise ca Iosif, stareţul
mănăstirii Kathara să săvârşească Sf. Cununie, Platon
rupe comuniunea cu Tarasie şi-l consideră
excomunicat.
• 797 Constantin, eşuând în încercările de aplanare a
conflictului cu Palton şi cu ceilalţi monahi susţinători
ai săi, îl arestează pe Platon, iar pe susţinătorii săi,
inclusiv Teodor Studitul, îi biciuieşte şi îi exilează la
Tesalonic.
• Lipsit şi de susţinerea iconoclaştilor, a trupelor
asiatice şi a iconodulilor, aşadar, rămas fără
nicio susţinere politică sau religioasă,
Constantin a fost orbit pe 15 august 797, se
pare, din porunca mamei sale chiar în camera
de purpură unde se născuse.
• Irina devenea, astfel, singură stăpână a
imperiului, împărat al Bizanţului.
Carol cel Mare
• Carol reuşise să facă din regatul lui cel mai puternic
stat din Apus prin:
- Anexarea Bavariei;
- Încreştinarea şi anexarea saxonilor;
- Împingerea spre Est a slavilor vestici şi extinderea
propriului imperiu în teritoriul rămas;
- Distrugerea definitivă a regatului avar;
- Distrugerea regatului longobard şi anexarea
teritoriului acestuia
• Toate acestea au făcut ca Biserica Apusului să
încheie definitiv o alianţă cu Carol.
 Rănile nevindecate ale
Bisericii Apusului în raport cu Bizanţul
• Deşi din punct de vedere dogmatic, ca urmare a
sinodului al VII-lea ecumenic nu mai existau
neînţelegeri între Biserica apuseană şi cea
răsăriteană, totuşi, Roma aşteptase în zadar
rezolvarea problemelor sale de natură
jurisdicţională.
1. Nu i s-a restituit autoritatea jurisdicţională asupra
Sudului Italiei şi a Iliricului; pretenţia aceasta
menţionată în scrisoarea papei Adrian I. către sinodali
fusese trecută cu vederea în traducerea grecească;
2. Tot cu vederea a fost trecut şi protestul papei faţă
de ocuparea necanonică a scaunului patriarhal de
Constantinopol de către Tarasie;
3. de asemenea, şi critica la adresa titlului de
„patriarh ecumenic” folosit de patriarhul
Constantinopolului.
4. Ignorate au fost şi pasajele, multe la număr, în care
papa vorbea de dreptul de primat al episcopului
Romei sau despre cel al Sf. Petru.
 Receptarea Nicaenum II de către Carol
• Caro respinge atât concepţia iconoclastă a
împăratului Constantin V. cât şi pe cea iconodulă,
formulată la sinod.
• La aceasta s-a ajuns atât din cauza unei traduceri
defectuoase în limba latină a hotărârilor sinodului
de la Niceea, care, efectiv, denatura sensurile
exprimate în greacă, cât şi pe fondul dorinţei
regatului franc de afirmare a propriei independenţe
religioase faţă de Constantinopol.
• În ciuda insistenţelor papei Adrian, Carol nu şi-a
schimbat poziţia faţă de sinod.
• Ca atare, în 794, un sinod al episcopilor franci,
întrunit la Frankfurt în absenţa reprezentanţilor
papali, a condamnat sinodul al VII-lea ecumenic.
• Cu toate acestea, papa Adrian a continuat politica
de alianţă cu Carol.
• Mai mult chiar, de Crăciunul anului 800, papa Leon
al III-lea îl încoronează împărat pe Carol în biserica
Sf. Petru din Roma.
• Izvoarele care vorbesc despre o preistorie a acestui
eveniment, cât şi despre el sunt:
a) Cronica lui Einhard, Vita Caroli Magni – izvor franc
b) Liber pontificalis – izvor roman
c) Cronica lui Teofan – izvor bizantin
Deşi papa l-a încoronat împărat al romanilor, iar
poporul l-a ovaţionat în ca atare („Augustului Carol,
de Dumnezeu încoronatului împărat al romanilor,
făcătorului de pace, Mulţi ani şi victorie!”), Carol nu s-
a autointitulat astfel, ci imperium Romanum
gubernans şi a căutat recunoaştere din partea
Bizanţului.
• Încercarea lui Carol de a se căsători cu Irina
eşuează în 802 ca urmare a uzurpării tronului
de către Nichifor.
PERIOADA DE TRANZIŢIE
802-820
 Împăraţii tranziţiei
• Nichifor I (802-811)
• Staurakios (811)
• Mihail I Rangabe (811-813) căsătorit cu
Procopia, sora lui Staurakios
• Leon V Armeanul (813-820)
 Nichifor I (802-811)
un restaurator al finanţelor
imperiului
• Nichifor îl numeşte patriarh pe Nichifor
(Mărturisitorul), fost înalt funcţionar de stat,
ignorând dorinţa studiţilor care-l vedeau patriarh pe
Teodor Studitul.
• Este o dovadă clară de antimonahism din partea
împăratului, care, aşa cum crede Ostrogorsky, nu
era iconoclast, ci iconodul, dovadă faptul că îşi
căsătorise fiul, pe Staurakios, cu o nepoată a Irinei,
Teofana
• Anulează caterisirea stareţului Iosif şi decretă ca
validă cea de-a doua căsătorie a lui Constantin VI cu
Teodota; ca urmare
• studiţii se revoltă împotriva patriarhului şi dau
drumul la o nouă schismă.
• Măsurile de reformă economică întreprinse de
Nichifor I au fost denumite de Teofan
Mărturisitorul ca „cele 10 vexaţiuni” (ed. PSB
7 (serie nouă), 463-465):
1) A mutat bizantini în zonele dominate de
populaţia slavă – rebizantinizare; slavii
complotaseră împotriva împărătesei Irina la
instigarea fiilor lui Constantin V, aflaţi în exil la
Atena şi s-au răsculat la începutul secolului al
VIII-lea, atacând în 805 Patras care scapă cu chiu
şi vai cuceririi lor.
• O reorganizare a temelor în spaţiul european:
• În Grecia erau cunoscute în sec. VIII temele
Tracia şi Hellas, acum apar temele:
- Macedonia (partea de vest a Traciei)
- Peloponez
- Kephallenia (insulele Ionice: Corfu, Paxos,
Itaca, Cefalonia, Leucada, Zakynthos,
Cythara/Kythira)
- Tesalonic, cu ţărmul egeic
- Dyrrhachion, coasta dalmată/ adriatică
2) A înrolat în armată săraci pe cheltuiala celor
bogaţi din satele de provenienţă;
3) A mărit taxele;
4) A anulat toate scutirile de taxe acordate de Irina;
5) A impus fumăritul (kapnikon) şi „parecilor” (cei cu
rezidenţă temporară, în general săraci, în mănăstiri
şi biserici), caselor de binefacere, pensiunilor,
orfelinatelor, azilelor de bătrâni, bisericilor şi
mănăstirilor;
6) Cei îmbogăţiţi peste noapte au fost puşi sub
urmărire şi li s-au cerut bani ca „de la descoperitori
de comori”;
7) Cei care „au găsit orice fel de oală sau vas” în
ultimii douăzeci de ani să fie taxaţi;
8) Săracii care în acelaşi interval de douăzeci de
ani au primit moştenire de la bunici sau părinţi
să fie taxaţi;
9) Proprietarii de corăbii care locuiau pe ţărm să
cumpere din pământul confiscat la un preţ
stabilit de împărat;
10) I-a împrumutat forţat pe proprietarii de
corăbii cu câte 12 lire de aur la o dobândă de 4
keratia la monedă (cca. 16,66%), după ce
interzisese tuturor cetăţenilor să dea bani cu
dobândă. Era permisă doar statului.
• În ORIENT,
- Răscoala lui Bardanes Turkos 803
- 806 reluarea de către Harun al Rashid a
ostilităţilor împotriva Bizanţului ca urmare a
refuzului acestuia de a mai plăti tribut;
- După cuceriri spectaculoase ale arabilor, Nichifor
cere pace şi este obligat să plătească tribut şi,
suplimentar, capitaţie pentru sine şi fiul său în
valoare de 3 monede de aur ca semn de umilinţă.
- Moartea lui Harun în 809 şi disputele interne în
Califat au lăsat imperiul să răsufle.
• În BALCANI
• Ca urmare a distrugerii regatului avar, bulgarii au
putut să se regrupeze şi să devină o forţă zonală
sub conducerea hanului Krum cu reşedinţa la
Pliska;
• În 809 cuceresc şi distrug Sardica, ceea ce atrage un
contraatac al bizantinilor, care rămâne indecis;
• În 811, Nichifor reia atacul împotriva bulgarilor,
îndreptându-se spre Pliska.
- hanul cere pace, dar Nichifor ignoră dorinţa
acestuia, distrugând capitala bulgară şi incendiind
palatul hanului;
- hanul cere pace din nou, dar din nou este refuzată;
- Hotărât să distrugă definitiv hanatul bulgar din
Balcani, Nichifor pleacă în urmărirea hanului, dar, în
trecătorile montane, armata bizantină încercuită şi
nimicită până la ultimul soldat (28 iulie 811).
- Din ţeasta împăratului bizantin Krum îşi face un
pocal cu care bea la banchetele boiereşti;
- Singur fiul împăratului, Staurakios, a scăpat cu greu,
dar rana mortală primită avea să-l scoată din cărţi
pentru domnie.
- Adus la Constantinopol, Staurakios mai reuşi doar
să-l desemneze pe succesorul său, Mihail I Rangabe
(811-813), cumnatul său.
- Din cauza opoziţiei soţiei muribundului, Teofana,
care dorea să ia pârghiile puterii precum mătuşa sa
Irina, şi pe fondul agitaţiilor din ce în ce mai mari
din capitală, Mihail dădu o lovitură de stat
(ovaţionat în hipodrom de armată şi senat şi
încoronat de patriarhul Nichifor) şi-i puse atât pe
Staurakios cât şi pe Teofana în faţa unui fapt
împlinit.
Mihail I Rangabe

811-813
• Fire slabă şi incapabil să gestioneze crize populare,
Nichifor începu o politică de dezmăţ financiar: oferi
sume mari armatei, poporului şi Bisericii;
• Vrând să facă pe plac monahilor, reîntăreşte
excomunicarea lui Iosif, preotul care săvârşise cea
de-a doua cununie a lui Constantin VI, declarând
căsătoria aceasta nulă.
• Creşte influenţa politică şi bisericească a Sf. Teodor
Studitul
 RECUNOAŞTEREA LUI CAROL CEL
MARE
• Dacă predecesorul său nici nu a vrut să audă de o
recunoaştere a lui Carol cel Mare, interzicând chiar
patriarhului Nichifor să trimită papei scrisoarea de
întronizare, Mihail se văzu obligat să reconsidere
poziţia imperiului;
• Posesiunile lui Carol se întindeau deja chiar şi
asupra unor teritorii bizantine:
- În perioada Irinei, pusese stăpânire pe Istria şi mai
multe oraşe dalmate;
- În 810, fiul său, Pepin, anexase şi Veneţia.
- După 810, Nichifor, în schimbul retrocedării
teritoriilor, era dispus să îl recunoască pe Carol
împărat al Apusului;
- Ca urmare a nenorocirii din 811, Mihail I trimise în
812 o solie la Carol, la Aachen, care îi aduse la
cunoştinţă recunoaşterea Bizanţului ca împărat, dar
nu ca împărat al romanilor!
- Carol nu avusese pretenţia de a fi recunoscut ca
împărat roman, aceasta avea să fie ridicată şi
proclamată de împăraţii ottonieni.
 BULGARII
• Bulgarii reluară ofensiva împotriva bizantinilor,
cucerind oraşul Develtos şi transplantând populaţia
în teritoriul lor;
• Hanul Krum oferă PACEA, dar Mihail o refuză, fapt
ce duce la reluarea atacurilor bulgare soldate acum
cu cucerirea în 812 a Mesembriei (Nesebar), unde
puse mâna nu doar pe aur şi argint, ci şi pe provizii
consistente pentru focul grecesc.
• Mihail era cât pe ce să accepte pacea cu bulgarii,
susţinut de patriarh şi câţiva senatori, dar partidul
care se opunea acestei măsuri, condus de Teodor
Studitul, câştigă;
• Bătălia decisivă se dădu pe 22 iunie 813 în
apropiere de Adrianopol:
- Strategul temei Tracia atacă, dar strategul temei
anatolicilor, Leon Armeanul, se retrase brusc,
oferindu-i lui Krum o nouă victorie.
- Pe 11 iulie, Leon îl răsturnă de la putere pe Mihail şi
urcă pe tron
AL DOILEA ICONOCLASM
Leon V Armeanul (813-820)

Debutul celei de-a doua perioade

iconoclaste
• Cauza insuccesului militar: iconofilia împăraţilor
anteriori.
• Krum, încurajat de victoriile avute, pornește spre
Constantinopol, unde ajunge la puţin timp după
urcarea pe tron a lui Leon V.
• În faţa zidurilor inexpugnabile, Krum propune o
discuţie faţă către faţă cu împăratul pentru
încheierea unei păci.
• El vine, aşa cum pretinsese Leon, neînarmat, fiind
cât pe ce să cadă în capcana întinsă de Leon;
• Reuşeşte să fugă în ultimul moment şi soarta
bizantinilor din zona de periferie a capitalei este
pecetluită de eşecul împăratului.
• Krum intră în Adrianopolul asediat şi
deportează populaţia oraşului şi a satelor
învecinate la nord de Dunăre
• În Primăvara lui 814 reporneşte împotriva
Constantinopolului, dar moare subit în urma
unei hemoragii violente.
• Este ales Omurtag care oferă pace
• Reapariţia iconoclasmului:
- Nichifor şi Teodor Studitul sunt de aceeaşi
parte împotriva lui Ioan Grammatikos, liderul
iconoclast, numit de împărat
- Nichifor este dat jos din scaun şi înlocuit cu
Teodotos Melissenos şi, împreună cu Teodor
Studitul, pleacă în exil.
• Sub noul patriarh ales, este convocat şi ţinut la
Constantinopol un nou sinod iconoclast în 815
care anulează sinodul ecumenic din 787 şi îl
repune în drepturi pe cel din 754.
- Deşi acceptă întru totul sinodul din 754,
sinodul din 815 este mult mai slab în
argumentare teologică, servil faţă de cel al lui
Constantin V, fapt ce l-a determinat pe Georg
Ostrogorsky să vorbească de o „impotenţă
epigonică” în cazul său.
• Leon V nu avea haloul unui Leon III sau
Constantin V, lucru de care era el însuşi
conştient şi care îl făcea să tremure pentru
tronul său.
• De Crăciunul anului 820 a fost ucis de către
vechiul său tovarăş de arme, Mihail II
Amorianul, chiar în faţa altarului, în timpul
Sfintei Liturghii din Sfânta Sofia
Dinastia de Amorium
(820-867)
• Mihail II Gângavul (820-829)
îşi petrecuse tinereţea în Phrygia „printre eretici, evrei
şi phrygieni semi-elenizaţi”(J. B. Bury); „abia dacă
era în stare să citească şi să scrie” (G. Ostrogorsky)
• Teofil (829-842) „avea nu doar o cultură bogată, ci
şi o dragoste evidentă pentru artă şi ştiinţă”, dar „un
împărat însemnat nu a fost, probabil doar o
personalitate extrem de interesantă” (G.
Ostrogorsky)
• Mihail III (842-867) “depravat şi incapabil” (Al.
Vasiliev); „mare nu a fost el, mare a fost epoca sa”
(G. Ostrogorsky).
 Califatul arab
• Harun-al-Rashid (786-809)
• Al-Mamun (813-833)
• Al-Mu'tasim (833–842).
Mihail II de Amorium

820-829
 Politica religioasă
• În politica bisericească, Mihail II a fost
moderat, încetând persecuţiile împotriva
iconofililor;
• Cu toate acestea, el rămâne iconoclast:
- Mentor al fiului său, Teofil, l-a ales Ioan
Grammatikos.
- În locul patriarhului defunct, Teodotos
Melissenos, l-a ales pe Antonie de Sylaion,
ierarh iconoclast.
- Singurul persecutat de Mihail a fost
Metodie, mijlocitorul unei scrisori din partea
papei pentru el, persecuţie rezumată la biciuire
şi încarcerare; faptul că la scurt timp a intrat în
anturajul familiei imperiale, demontează ideea
unei persecuţii ca iconofil. (vezi H.-G. Beck,
Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin,
193 ff.).
 Răscoala lui Toma Slavul
821-823
• Armata lui Toma, slav din Asia Mică, era compusă din:
arabi, persani, armeni, iberi şi alte popoare caucaziene;
• S-a declarat apărătorul săracilor şi protectorul
icoanelor;
• Theophanes Continuatus descrie astfel răscoala:
„sclavul şi-a ridicat mâna ucigaşă asupra domnului, iar
soldatul asupra ofiţerului”
• Susţinut de Al-Mamun
• Încoronat împărat în Antiohia de către patriarhul Iov.
• Singurele teme bizantine care au rămas fidele
împăratului a fost: Opsikion şi Armeniakon
• A atacat şi asediat Constantinopolul timp de
un an (dec. 821 - ian. 823) atât pe mare
(susţinut de tema Kybiraiotilor) cât şi pe uscat.
• Mihail II Gângavul a fost ajutat de bulgarii lui
Omurtag, aşa cum odinioară Tervel îl ajutase
pe Leon III., care au zdrobit armata terestră a
lui Toma.
• Abia în octombrie Toma a fost prins şi ucis
după o cruntă tortură.
 Conflictele cu arabii
• Nu arabii lui Al-Mamun au ameninţat Bizanţul
• 826, arabii spanioli, care cuceriseră în 816 Egiptul,
pun stăpânire pe Creta pe care o vor stăpâni mai
bine de 150 ani, devenind temuţi piraţi ai mărilor.
• 827: arabii africani (aghlabiţi) încep cucerirea Siciliei
ca urmare a chemării lor în ajutor de către un
răsculat, Euphemios, împotriva împăratului bizantin.
• În timpul lui Nichifor I arabii africani i-au ajutat pe
slavii din Peloponez în insurecţia lor şi asedierea
cetăţii Patras.
Teofil

829-842
 Teofil
829-842
 Războaiele lui Teofil cu arabii
• În Sicilia, luptele dintre bizantini şi arabii africani au
culminat cu cucerirea oraşului Palermo în 831 de către
cei din urmă.
• În Asia Mică, Teofil, a fost înfrânt în anul 830, dar la
începutul anului următor (831) a obţinut o victorie în
Cilicia împotriva unei armate arabe a trupelor de
frontieră şi, pentru succesul său.
• Teofil a trimis lui Al-Mamun o ambasadă cu oferte de
pace. Dar, în anul 833, Al-Mamun a murit şi i-a succedat
fratele său, Al-Mu'tasim.
• În timpul primilor ani ai guvernării lui Al-
Mu'tasim, ostilităţile au fost suspendate.
• În anul 837, Teofil a reluat ofensiva. A capturat
şi incendiat fortăreaţa Zapetra şi a invadat alte
localităţi.
• în anul 838, Mutasim a echipat o armată
numeroasă care a pătruns adânc în Asia Mică,
cucerind Ankyra şi, după un lung asediu,
Amorion, în Phrygia.
• Al-Mu'tasim a pornit spre Constantinopol, dar
a abandonat expediţia din cauza conspiraţiilor
militare din califat.
 Politica iconoclastă
• Perioada lui TEOFIL a fost cel mai dur moment din a
doua perioadă iconoclastă, deşi el s-a remarcat prin
cinstirea Maicii Domnului.
• Artizanul principal al iconoclasmului lui Teofil a fost
Ioan Gramaticianul sau Grămăticul (Gramatikos),
care, în 837, a urcat pe scaunul patriarhal.
• La fel ca şi în perioada lui Constantin V, persecuţia s-
a îndreptat acum cu precădere împotriva
monahilor:
- Astfel, palmele monahului Lazăr, un meşter iconar,
au fost arse cu fierul înroşit;
- Doi fraţi iconari Teofan şi Teodor au fost flagelaţi,
iar frunţile lor au fost tatuate cu anumite versuri
greceşti calomnioase, compuse de însuşi Teofil în
acest scop, şi, astfel, au primit supranumele de „cei
însemnaţi” (graptoi)
- Despre Teofan se ştie că era şi poet şi că închinase
versuri sfintelor icoane; după persecuţie a ajuns
mitropolit de Niceea.
• Potrivit mai multor savanţi, iconoclasmul lui Teofil
a fost limitat doar la capitală.
• În Orientul Apropiat, a doua perioadă
iconoclastă a fost marcată de publicarea unei
scrisori comune în favoarea icoanelor, sub
numele celor trei patriarhi orientali ai
secolului al IX-lea, Hristofor al Alexandriei, Iov
al Antiohiei şi Vasile al Ierusalimului.
Teodora a II-a şi Mihail al III-lea
de Amorion
842-867
 Personalităţile epocii
• Politice:
- Teodora
- Bardas şi Petronas (fraţii Teodorei)
- Teoctist, logothetēs tou dromou, favoritul
împărătesei.
- Magistrul Sergios Niketiates, probabil unchi al
Teodorei
• Bisericeşti
- Metodie
- Ignatie
- Fotie
- Constantin (Chiril) şi Metodie
 Restaurarea cultului icoanelor
• Al doilea sinod iconofil de la Constantinopol, 843
• În cinstea acestui eveniment – Duminica Ortodoxiei
• Iconoclaştii au fost trataţi cu indulgenţă;
• Asta a dus la apariţia unei noi schisme – studiţii au
fost excomunicaţi de patriarhul Metodie
• 847, după moartea lui Metodie, a fost ales patriarh
Ignatie, fiul fostului împărat Mihail I
• Actul a fost considerat o concesie pentru
studiţi, dar alegerea acestuia a fost
necanonică – a fost impus de Teodora.
 Problemele externe
• Lupte cu:
• Arabii (843-846), încheiate printr-o pace cu califul
Al-Wathiq, marcată de schimbul de prizonieri.
Califul era supus unei noi provocări: apariţia
elementelor turceşti şi întărirea forţelor feudale,
fapt ce a dus la constituirea de imperii separate.
• Arabii spanioli din Egipt (853), susţinătorii piraţilor
din Creta; atacul bizantin este doar unul
demonstrativ şi, chiar dacă victorios, pe termen
lung, duce la ideea reconstrucţiei unei flote
arabe şi mai puternice.
• Pavlicienii, susţinuţi de împăraţii iconoclaşti ai
secolului al VIII-lea şi care se răspândiseră în
părţile estice ale Asiei Mici. Luptau de partea
arabilor.
• Slavii în Sudul Greciei; aceştia recunosc în cele
din urmă autoritatea bizantină şi plătesc
tribut.
• Primul atac rus asupra Constantinopolului
(860/861) s-a putut stabili pe baza descoperirii
unei Cronici anonime la Bruxelles în 1894.
• Fotie vorbeşte despre ruşi în termeni
foarte duri:„un popor scit, barbar şi necioplit”,
• Apariţia lor în apropierea Constantinopolului
este descrisă de acelaşi Fotie ca „o mare
barbară, îndârjită şi înspăimântătoare” şi o
„teribilă furtună nordică”.
 Lovitura de stat: 856
• Mihail III, ajutat de Cezarul Bardas, o înlătură
pe Teodora de la domnie, după ce Teoctist
fusese asasinat chiar în faţa ei.
 Probleme bisericeşti

• Fotie şi Ignatie (23 oct.).

- Ignatie fusese numit în 847 patriarh de către
Teodora II în locul lui Metodie; Asbestas.
- S-a implicat în disputa dintre iconodulii
conservatori, studiţi şi cei moderaţi. A ţinut partea
primilor.
- A fost înlăturat din scaun de Bardas şi Mihail III în
857 ca adept al Teodorei.
- A fost înlocuit cu Fotie, care a urcat pe tronul
patriarhal pe 25 decembrie 858 (858-867; 877/78-
886)
• Fotie şi papa Nicolae
• Fotie trimite intronistica papei Nicolae, iar acesta îi
reproşează alegerea necanonică;
• 861. Un prim sinod ţinut în timpul lui Mihail III a
confirmat depunerea lui Ignatie şi alegerea lui Fotie
– trimişii papali au fost mituiţi şi, astfel, au fost de
acord cu hotărârile bizantinilor:
• 863, într-un sinod ţinut în Lateran, Fotie este
declarat depus din treaptă.
• 864 încreştinarea lui Boris
• 865 retrimiterea misionarilor Franci în Bulgaria
după asasinarea lui Bardas de către Vasile
Macedoneanul.
• 867 Fotie convoacă un sinod la Constantinopol
(local) care condamnă Filioque
• 867/68– aşa-zisul al VIII-lea sinod ecumenic,
unde Fotie este depus.