Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(518-602)
• Iustin I: 518-527
• Iustinian I: 527-565
• Iustin II: 565-578
• Tiberiu II: 578-582
(adoptat; asociat la tron)
• Mauricius: 582-602
Iustin I
518-527
Ascensiunea
• Probabil că s-a născut în 453, căci în 518, la
urcarea pe tron, avea 65 ani.
• Originea: ţăran din Bederiana, în apropiere de
Naissus (Prefectura Iliricului, Dioceza Dacia,
Provincia Dardania
• Împreună cu doi prieteni, Zimarchus şi
Ditybistus, pleacă la Constantinopol, unde, În
timpul împăratului Leon, intră în garda
excubiţilor (300)
• Îl întâlnim în campania organizată de
împăratul Anastasius împotriva isaurienilor
• Anastasius îl numeşte pe Iustin comes
excubitorum, căpetenie a excubiţilor
• Deşi Anastasius avea trei nepoţi: Hypatius,
Probus şi Pompei, nu a numit niciun succesor
dintre ei
• La moartea lui Anastasius, trei erau
persoanele cele mai importante de la curte:
- Amantius: praepositus sacri cubiculi
- Celerius (Keller): magister officiorum
- Iustin: comes excubitorum
Procopius din Cezareea:
despre Iustin
Istoria Secretă
(ed. Mihăiescu), pp. 63-65
POLITICA RELIGIOASĂ DIN TIMPUL
LUI IUSTIN
SFÂRŞITUL SCHISMEI ACACHIENE
•Iustin rupe cu politica monofizită a lui
Anastasius
•În 518, ca urmare a hotărârilor unui sinod
constantinopolitan, sunt organizate mai multe
sinoade în Siria şi Palestina (Ierusalim), unde
este condamnat Sever de Antiohia
•Iustin, Iustinian şi patr. Ioan de Const. trimit
scrisori papei Hormisdas pentru anularea
schismei.
• Papa trimite legaţi la Constantinopol, iar
aceştia reuşesc să impună semnarea (28
martie) a Regula fidei Hormisdae:
- Anularea Henoticonului şi a tuturor
condamnărilor Sinodului de la Calcedonlui
- Condamnarea lui Acachie şi a tuturor
succesorilor săi în scaunul patriarhal (Eufemie
şi Macedonie),
- condamnarea împăraţilor Zenon şi Anastasius.
- Toleranţă zero pentru eretici.
CĂLUGĂRII SCIŢI
•519: vin la Constantinopol
•Erau susţinuţi de Vitalian, deci calcedonieni
•formula de compromis: „Unus ex Trinitate
passus in carne”; “Unus de Trinitate crucifixus
est” – formulă teopashită.
•Aceştia intră în conflict cu achimiţii (măn.
Sostenion)
•Pleacă la Roma, la papa Hormisdas
•Iustinian are o atitudine şovăielnică
• trimite papei două scrisori
- În prima îi condamnă pe aceşti călugări.
- În cea de-a doua, pe baza textelor citite de el
la Dionisie Exiguus şi Fulgenţiu de Ruspe,
vorbeşte despre ortodoxia lor.
• Papa îi expulzează
PERSECUŢIILE MONOFIZIŢILOR
• În 518 iniţiate persecuţii sistematice ale
monofiziţilor.
• Sever reuşeşte să se ascundă în mănăstiri
egiptene, fiind adăpostit în cele din urmă de
Timotei III, patr. Alexandriei.
• Comuniunea cu Alexandria şi întregul Egipt
este întreruptă.
• În această perioadă, monofizitismul se
scindează în două ca urmare a unei teze
radicale susţinută de Iulian de Halicarnas:
aftartodochetismul.
- Monofizitism iulian
- Monofizitism severian
• CONFLICTUL CU THEODORIC
• Iustin închide bisericile ariene şi îi obligă pe
soldaţii germanici arieni să se convertească la
ortodoxia calcedoniană.
• Theodoric îl trimite pe papa Ioan în 526 să-l
convingă pe Iustin să redeschidă bisericile
ariene, iar germanicii să se reconvertească la
arianism.
• Ioan întăreşte din nou unirea refăcută în 519,
dar eșuează în misiunea încredinţată, încât la
întoarcere este arestat. Moare la câteva zile
din cauza epuizării.
Regatul himyarit
(Yemen)
O politică externă bizantină
cu iz religios
Himyar
se afla la confluenţa
• trei religii majore: • trei state
- Creştinismul - Imperiul Persan
- Iudaismul - Regatul de Axum
- Păgânismul - (Imperiul bizantin)
• O căpetenie iudaică, Dhu Nuwas, pune
stăpânire pe Himyar şi începe persecutarea
creştinilor.
• Masacrarea creştinilor din Najran în 523,
ajunge la urechile regelui abisinian, Elesboas
(Ela Atzheba).
• Acesta se hotărăşte să cucerească Himyarul,
dar, in ciuda armatei de care dispune, nu are
la dispoziţie corăbii cu care să treacă marea.
• Timotei III, patr. Alexandriei, îl pune în legătură
cu Iustin, care îi trimite corăbii şi, astfel,
etiopienii ies biruitori – Dhu Nuwas este ucis.
• Kebra Nagast (Gloria regilor), o producţie
literară etiopiană de secol XIV, îi proiectează
pe cei doi conducători, Iustin şi Elesboas
(numit aici Kaleb), într-o istorie eshatologică,
unde, la Ierusalim, vor împărţi pământul (între
ei).
IUSTINIAN ŞI TEODORA
ORIGINI
• IUSTINIAN
- FLAVIUS PETRUS SABBATIUS (IUSTINIANUS)
- Născut în jurul lui 482, în Tauresium, în
apropiere de Scupi.
- TEODORA
- De origine orientală, n. cca. 500.
- Căsătoria a avut loc în 525, după moartea
Eufemiei (524).
Epoca lui
IUSTINIAN CEL MARE
527-565
Răscoala Nika (532)
CUVÂNTAREA TEODOREI ÎN TIMPUL
“Este inutil să ne certăm dacă o femeie are voie
să ia cuvântul în mijlocul bărbaţilor sau chiar să
braveze atunci când bărbaţii nu mai ştiu pe unde
să scoată cămaşa. Dacă cineva se află într-un
pericol extrem, atunci pur şi simplu trebuie să ia
aminte cum este cel mai bine să scape de pericol.
După părerea mea, fuga în acest moment este
mai puţin oportună ca oricând altă dată chiar
dacă pentru moment ne pune la adăpost.
Oricărui om care se naşte îi este imposibil să
scape de moarte.
Pentru un împărat [însă] ar fi insuportabil să
trăiască în exil. Personal nu vreau să renunţ la
purpură. Nu vreau să trăiesc ziua în care nu voi
mai fi salutată cu „Domina”. Împăratul meu, dacă
vrei să te pui la adăpost, fă-o! Nu e nicio
problemă. Avem, totuşi, suficienţi bani; jos [acolo]
este marea şi [tot acolo] sunt corăbiile. Dar
gândeşte-te bine dacă [în locul] siguranţei
câştigate n-ai prefera mai degrabă moartea. În
ceea ce mă priveşte, prefer zicala: „purpura este
cel mai frumos linţoliu/giulgiu” (după Otto Mazal,
Justinian, p. 354.)
OPERA JURIDICĂ A LUI IUSTINIAN
Legislaţia în perioada
Imperiului roman păgân
1. Singura formă de legislaţie o reprezenta publicarea
constituţiilor imperiale, numite legi sau
reglementări legislative (leges)
2. Legile date de împăraţii anteriori se numeau jus
vetus sau jus antiquum.
3. Decadenţa jurisprudenţei începe cu sec. III. Din cauza
lipsei de sistematizare a textelor juridice şi a
imposibilităţii de a le cunoaşte în întregime,
judecătorii se aflau adesea în imposibilitatea de a
da verdictul corect într-un proces.
4. Constituţiile se publicau sporadic şi nu exista un
organ abilitat să facă aceasta.
Legislaţia în perioada lui
Teodosie II Caligraful (408-450)
1. Codex Theodosianus conţinea: Codex
Gregorianus şi Codex Hermogenianus.
2. Aceste coduri de legi nu făceau referire la
literatura juridică.
Primul Cod/Codex al lui Iustinian
528-529
a. Lucrările au fost conduse de Tribonian (quaestor
sacri palatii) şi Teofil (prof. Univ. Const.). Din
comisie au mai făcut parte doi avocaţi şi doi
funcţionari. Daca la Teodosie II lucrările au durat
nouă ani, comisia lui Iustinian şi-a îndeplinit scopul
într-un an şi două luni.
b. Sarcinile comisiei:
α) revizuirea celor trei coduri anterioare;
β) eliminarea elementelor caduce;
δ) sistematizarea constituţiilor apărute
după Codex Theodosianus.
Codex repetitae praelectionis
• Surse:
1. Ioan Malalas (Cronica)
2. Agathias de Myrina (Istorii)
Ioan Malalas
• Sub consulatul lui Flavius Decius Junior (529),
împăratul dă o ordonanţă pe care o trimite la
Atena, prin care interzice oricui de a preda
filosofia şi de a e explica dreptul în acel oraş.
Agathias
“Florile filosofiei timpului nostru”: Damascius
Sirianul, Simplicius din Cilicia, Eulamius
Frigianul, Priscian Lidianul, Eneas, Diogene din
Fenicia şi Isidor din Gaza.- descrierea Persiei.
Politica externă
Pregătiri pentru marile campanii
• 528 întreprinde o campanie în zona Crimeii
pentru a-şi asigura flancul Nord-estic al
Imperiului, importantă zonă comercială
(capătul aşa-numitului drum al mătăsii), dar şi
un izvor important de mercenari goţi pentru
imperiu. Bosporus devine punctul de sprijin
principal bizantin în această zonă.
• În Est, încheie „o pace eternă” cu perşii în 532
după un război de patru ani, plătindu-le
acestora 11000 livre de aur şi promiţând
subsidii suplimentare.
Războiul cu vandalii
533-548
• Motivul pentru bizantini a fost răzbunarea lui
Hilderich, regele vandal pro-bizantin, detronat şi
înlocuit cu Gelimer, un strănepot al lui Geiserich,
distrugătorul Romei.
• Hilderich era fiul Evdochiei, nepoata Athenais
Evdochiei, căsătorită cu Hunerich, fiul lui
Geiserich
• Campania începe în 533, condusă de Belizarie
armata bizantină avea:
- 10000 infanterişti
- 5000 cavaleri
- 6000 soldaţi din trupe străine aliate
- O gardă de mai multe mii de marinari
GELIMER
- Armata vandalilor era slăbită de un război dus
împotriva maurilor;
- O parte a armatei (5000 de soldaţi) fusese trimisă
în Sardinia, dar guvernatorul vandal Godas
trecuse de partea lui Iustinian.
- Deşi într-o primă bătălie vandalii dobândiseră o
poziţie favorabilă, aceştia încep să piardă teren ca
urmare a dezorientării apărute după moartea
fratelui lui Gelimer, Ammatas.
- Bizantinii reuşesc să intre în Cartagina ca urmare
a sprijinului flotei.
- O altă bătălie (mijlocul lui 533) se va solda cu
victoria bizantinilor tot datorită pierderii unui
apropiat al lui Gelimer, cel de-al doilea frate,
împreună cu o armată de 800 de soldaţi.
• Gelimer reuşeşte să fugă, dar se predă în 534
ca urmare a promisiunilor lui Belisarie. Va fi
colonizat împreună cu rudele sale în Galatia.
• Miile de soldaţi vandali luaţi prizonieri au
intrat în armata bizantină şi au fost încartiruiţi
la graniţa cu Imperiul persan.
• Africa a fost reorganizată, primind un prefect
al pretoriului propriu, dar peste el un magister
militium.
• Biserica „catolică” şi-a primit bunurile înapoi,
iar donatiştilor, arienilor, evreilor şi păgânilor
le-au fost confiscate averile.
• Războiul a continuat cu maurii.
• Abia Ioan Troglita a reuşit să pună capăt
răzmeriţelor din Africa de Nord, care redevine
bizantină în 551.
Războiul cu ostrogoţii
535-554
• Şi acest război este purtat în numele
răzbunării unui aliat preţios al imperiului:
Amalaswintha.
• Teodoric lăsase imperiul moştenire fiului
acesteia, Atalarich, care domneşte până în
anul morţii premature 534.
• Amalaswintha, care purta titlul de „regină”, îl
numeşte pe nepotul său Theodahat succesor
la tron, dar tocmai acesta o exilează pe insula
Martana din lacul Bolsano, ucigând-o în cele
din urmă.
• Bizanţul deschide un front dublu:
- Dinspre Est, generalul Mundo cucereşte
Dalmaţia.
- Dinspre Sud, Belizarie cucereşte Sicilia, urcă spre
Neapole, pe care îl cucereşte în 536. Opoziţia
principală o reprezintă evreii, înrolaţi în armata
ostrogotă de frica încreştinării forţate.
- Din cauza lipsei de reacţie a lui Theodahat, goţii îl
încoronează pe Witigis „rege al goţilor şi
italioţilor”, îl căsătoresc cu o altă nepoată a lui
Teodoric, Mataswinta.
- Theodahat îl trimisese în 535 pe papa Agapet la
Constantinopol pentru tratative.
• Witigis face o alianţă cu regele francilor
Theudebert, reuşind, astfel, să cucerească
Milano în 539.
• În 540 trimite o ambasadă la Chosroes I,
reuşind să pornească ostilităţile pe frontul
oriental.
• Cu toate abilităţile diplomatice, Witigis este
împresurat de armata bizantină în Ravena,
oraş care se predă ca urmare a actelor de
sabotaj săvârşite chiar de soţia acestuia.
• Belizarie este mutat pe frontul oriental; Witigis
primeşte titlul de patricius, iar goţii săi înrolaţi
în armata bizantină.
• Totila se va dovedi o nouă speranţă a goţilor
după Teodoric.
• Organizează o flotă şi reuşeşte să cucerească
Neapole în 543 şi să asedieze Roma timp de
mai bine de doi ani, până în 546 când o va
cuceri. În 550 va reuşi să o recucerească.
• Recuceritorul bizantin al Italiei va fi Narses,
numit în locul lui Germanos, vărul lui Iustinian,
mort pe drum spre Italia.
• Armata lui Narses, estimată la 15-30000
soldaţi, era compusă preponderent din
germanici: gepizi, heruli, longobarzi.
• Bătălia decisivă s-a dat la Busta Gallorum, în
552, unde rolul principal l-au avut longobarzii
în victoria lui Narses.
• Reorganizarea Italiei:
- Printr-o lege solemnă, „sanctio pragmatica”, din
anul 554, sunt confirmate legile date de
Amalaswintha, Atalarich şi Theodahat şi anulate
cele ale regilor ostrogoţi ulteriori.
- Bunurile goţilor trec în posesia împăratului,
pământul Bisericii ariene în posesia papei, care
devine cel mai puternic proprietar de pământuri
din Italia.
- Decizia ca pe viitor guvernatorii provinciilor să fie
aleşi în înţelegere cu episcopii din rândul nobilimii
funciare pune temelia sistemului feudal în Apus.
- De iure, rangul administrativ cel mai mare îl are
praefectus praetorio per Italiam, de facto Narses,
care rămâne în post până în 568.
Războiul împotriva vizigoţilor 552
• Chiar din 533 trupele bizantine au reuşit să ia
sub control insulele Baleare şi strâmtoarea
Gibraltar.
• Campania de recucerire a Spaniei a demarat în
urma disputelor interne ale vizigoţilor, când
antiregele Athanagild a chemat Bizanţul în
ajutor.
• Între timp, Athanagild s-a răzgândit, dar
armatele sale nu au mai putut recuceri din
mâinile bizantinilor Malaga, Cartagina
(Cartagena) şi Cordoba.
• În frunte cu un magister militium Spaniae,
teritoriul sud-estic al Peninsulei Iberice va
rămâne în stăpânirea Bizanţului până în 625,
când va reintra sub dominaţie vizigotă.
Războaiele cu perşii
• 532 – pacea eternă
• 540 perşii atacă din nou, ca urmare a implicării lui
Iustinian în războaiele germanice. Reuşesc să
cucerească: Edessa, Apameea, Antiohia şi Petra, cea
mai importantă fortăreaţă din Lazica.
• În 545, ca urmare a prezenţei militare a lui Belizare,
Chosroes oferă o pace de cinci ani în schimbul unei
subsidii de 2000 livre de aur (c. 1 tonă aur).
• În 551, pacea a fost reînnoită pentru alţi cinci ani la
suma de 2600 livre
• 561/562 a fost încheiată pacea de 50 de ani,
pentru care Iustinian trebuia să plăteasc
30000 aureum anual
Iustinian – curs nr. 2
Politica bisericească
Închiderea şcolii ateniene
Politica internă a lui Iustinian
Comerţul în timpul lui Iustinian
Symphonia bizantină
• „Cele mai mari daruri, pe care Dumnezeu în
nemăsurata sa iubire de oameni le-a dat oamenilor,
sunt: sacerdotium şi imperium (preoţia şi puterea
imperială); primul [dar] slujeşte lucrurilor
dumnezeieşti, [în timp ce] al doilea celor omeneşti,
[dar] ambele au unul şi acelaşi principiu şi
împodobesc viaţa omului. Niciunei alte demnităţi nu
ar trebui ca împăratul să arate o atenţie mai mare
decât celei a preoţilor, de vreme ce ei se roagă
neîncetat lui Dumnezeu, chiar şi în numele lui. Dacă
primul [dar], orientat spre Dumnezeu, este în orice
privinţă impecabil, iar celălalt împodobeşte corect şi
potrivit imperiul, [atunci] există o splendidă armonie
[gr. συμφωνία] care va oferi oamenilor binele
general şi tot ceea ce este necesar. De aceea, noi ne
îngrijim de adevăratele învăţături revelate de
Dumnezeu şi de integritatea preoţimii“ (Prooim. Nov.
6)
Politica bisericească în timpul lui Iustin
• 519 împăcarea cu Biserica Romei
- Se adoptă “Regula fidei Hormisdae”, prin care
sunt condamnaţi:
a. Henoticonlul
b. orice document care condamna sinodul de
la Calcedon şi Tomus Leonis
c. foştii patriarhi Eufemie şi Macedonie, dar şi
Zenon şi Anastasie
Chestiunea călugărilor sciţi
• Ajung în Constantinopol în 519
• Formula Teopashită: “Unus de Trinitate passus in
carne”; “Unus de Trinitate crucifixus est”.
• Intră în curând în conflict cu achimiţii
• Pleacă la Roma pentru a face apel, unde papa îi
alungă din oraş în 520.
• Iustinian scrie papei că a ajuns, pe baza teologiei lui
Dionisie Exiguus şi a lui Fulgenţiu de Ruspe, la
concluzia că formula este corectă.
Scindarea monofizitismului
• Două direcţii:
- Iulian de Halikarnasus: Aftartodochetismul
- Sever de Antiohia
Chestiunea bisericilor ariene - Teodoric
• Papa Ioan vine în 526 în numele lui Teodoric
să negocieze în privinţa politicii antiariene a lui
Iustinian
• Se întăreşte din nou unirea refăcută în 519
• Nu realizează nimic în privinţa bisericilor
ariene
• La întoarcere este arestat şi moare la scurt
timp în închisoare.
Încercările de unire cu monofiziţii
• 531 schimbarea de optica a lui Iustinian
- Cheamă din exil pe călugării monofiziţi
- Organizează aşa numitul dialog: collatio cum
Severiani (532/533):
a. Monofiziţii recunosc că Eutihie este eretic şi că lui
Dioscor i se pot reproşa greşeli;
b. Monofiziţii nu recunosc formula calcedoniană “în
două firi” şi nici reabilitarea de la Calcedon a lui
Teodoret de Cir şi Ibas de Edesa
c. Ortodocşii recunosc formula teopashită
• 535, alegerea lui Antim, venirea papei Agapet
• 536: La Constantinopol, are loc depunerea lui Antim
şi anatematizarea împeună cu Sever de Antiohia,
Petru Mongos şi fanaticul călugăr Zooras.
• În locul lui Antim, este ales Mina - hirotonit de
papă.
• În urma acestor măsuri, Teodora organizează în
Palatul Hormizdas o adevărată lume a deşertului
(ca. 500 călugări monofiziţi).
• În Antiohia ajunge patriarh un calcedonian din
Amida, un fost „comes orientis”, Efrem, care
impune un regim de teroare printre monofiziţi.
• Teodosie al Alexandriei este chemat în capitală
pentru a renunţa la monofitism. Neacceptând după
un an de discuţii, este demis şi trimis în exil
împreună cu Petru din Apameea şi Zooras la Derkos
(Marea Neagră),
• În locul lui Teodosie este numit hirotonit de către
Mina patriarh al Alexandriei un anume Pavel, care a
fost împuternicit de Iustinian şi cu toate drepturile
unui guvernator de provincie.
• Atât de drastic a fost regimul lui Pavel, încât la un
sinod ţinut la Gaza a fost depus din treaptă chiar de
coreligionarii săi. A fost înlocuit cu Zoilos.
• 536/37 depunerea papei Silverius şi numirea
în locul său a lui Vigilius.
Al-Ḥārit b. Ğabala
• Teodor de Hirta
• Iacob Baradai
Schisme în cadrul monofizitismului
• Doi dintre episcopii hirotoniţi de Iacob
Baradeul devin adepţii triteismului. Iacob
rupe comuniunea cu ei.
• Actiştii, reprezintă o concepţie monofizită
conform căreia trupul lui Hristos a fost necreat
(aktistos)
• Agnoeţii (agnostos) negau că Hristos pe
pământ a fost atotştiitor şi Dumnezeu
desăvârşit
Controversa origenistă
• Ştefan Bar Soudhaili (monah din Edessa) – redeschide
controversa în jurul anului 500 interpretând învăţătura lui
Origen despre apocatastază în sens neoplatonic, radical
• Această concepţie găseşte adepţi în Lavra Sf. Sava din
Palestina, unde izbucneşte o dispută care îi face pe unii
călugări să plece şi să întemeieze o “nouă lavră” în
apropiere de Betleem.
• 531 Sava pleacă cu un anume Leontius la
Constantinopol pentru a aduce împăratului la
cunoştinţă problema iscată. Sava se ceartă cu
Leontius, iar acesta rămâne la Constantinopol intrând
în istorie ca Leontiu de Bizanţ
• În 532 origenismul găseşte ecou şi în Marea Lavră a
Sf. Teodosie din Palestina. Stareţul Ghelasie alungă ca
la 40 de călugări din mănăstire.
• De partea lui Origen: Teodor Askidas din Cezareea
Capad., Domiţian de Ancira şi Leonţiu de Bizanţ.
• Împotriva lui Origen: Mina de Const. şi diac. Pelagius
Intervenţia lui Iustinian în
Disputa origenistă
• Au fost emise două edicte împotriva
origenismului, în 543 şi 553.
• În mare, i se reproşau lui Origen ereziile
despre: subordinaţianism, preexistenţa
sufletelor, apocatastază şi consecinţele
teologice ale acestora.
• Interesant este faptul că toate cele cinci
patriarhii au fost de acord cu politica
antiorigenistă a lui Iustinian
Disputa celor trei capitole
Politica internă a lui Iustinian
• Răscoala Nika (532) şi demele hipodromului
• Politica financiară
Lupta împotriva marilor proprietari de
pământuri; Capadocia este un exemplu în
acest sens: marii proprietari se comportau ca
şi cum erau stăpâni absoluţi peste provincie.
Novella 30 (44), 5; ed. Zachariä von
Lingenthal, I, 268 către guvernatorul
Provinciei Capadocia
„Am primit veşti despre abuzuri extrem de
grave [care au loc] în provincii, încât
îndreptarea lor cu greu poate fie săvârşită de o
persoană de rang înalt. Şi chiar ne este ruşine
să spunem cu cât de multă nepăsare se plimbă
administratorii pământurilor moşierilor,
înconjuraţi de gărzi de corp, cum merg în
urma lor mari mase de oameni şi cum jefuiesc
cu neruşinare orice [...].
Averea statului a ajuns aproape în totalitate în
stăpânire privată, deoarece a fost furată şi
jefuită, inclusiv de toate hergheliile de cai, şi nici
măcar un singur om nu a ridicat glasul împotriva
acestui lucru, pentru că toate gurile erau
astupate cu aur”
Măsuri luate împotriva lor
• Imixtiuni în chestiunile de moştenire: donaţii
forţate către împărat (uneori chiar false)
• Confiscarea averilor pentru mărturie
mincinoasă sau pentru;
• instigarea unor procese religioase cu scopul de
a deposeda Biserica de pământurile ei.
• Acţiuni îndreptate împotriva corupţiei
• Obligativitatea plătirii taxelor în întregime şi la
timp;
– Guvernatorii trebuie să se arate înţelegători faţă
de cei mai puţini avuţi; Novella 8 (16), 8;
– Funcţionarii „păzindu-şi mâinile curate [de orice
mită] oriunde”, trebuie să se îngrijească cu atenţie
de venitul statului, „mărind vistieria statului şi
depunând tot efortul posibil în folosul ei”. Novella
28 (31), 5
• Funcţionarii depuneau un jurământ că vor
colecta în mod cinstit taxele, dar, în acelaşi
timp, erau drept răspunzători pentru plata
integrala a taxelor în provinciile lor;
• Episcopii trebuiau să supravegheze
comportamentul funcţionarilor
• Pentru a economisi, a micşorat efectivul
militar, dar, nu de puţine ori, amâna plata
către soldaţi - consecinţe: revolte, devastări de
oraşe, graniţa lăsată nesupravegheată.
• Calamităţile naturale
– Ciuma din 542 - a început în apropierea oraşului
Pelusium;
– Din Egipt, infecţia s-a răspândit înspre Nord, în
Palestina şi Siria; anul următor, ea a ajuns în
Constantinopol, apoi s-a răspândit peste Asia Mică
şi, prin Mesopotamia, în Persia.
– În Constantinopol a durat 4 luni
Comerţul în timpul lui Iustinian
• Se făcea mai ales cu Orientul, în special cu
China şi India;
• Intermediarul era Imperiul persan;
• Chinezii şi indienii duceau mărfurile pe insula
Taprobane (Ceylon/Sri Lanka) de unde plecau
pe oceanul Indian şi golful Persic până la gurile
Tigrului şi Eufratului de unde urcau spre
punctele vamale cu Imperiul bizantin.
Mărfurile principale importate de bizantini
• Mătasea chinezească
• Mirodeniile
• Parfumuri
• Pietre preţioase
• bumbac
Primul Khaganat turc (Göktürk-turcii cerului) cca. 600 d.Hr.
Cosmas Indicopleustes
(cel care a călătorit spre India)
• Topogragia/Cosmogragia creştină
• sec. VI
CTITORIILE LUI IUSTINIAN
Sf. Irina
• Construită în secolul al IV-lea, a fost incendiată
în timpul răscoalei NIKA, pe 15 ianuarie 532.
• Pe 23 februarie a fost pusă noua piatră de
temelie, iar peste şase ani, în 537, a fost
inaugurată.
• 10000 de muncitori au lucrat la ea.
• Timp de o mie de ani nu a fost întrecută.
Catedralei Sf. Petru din Roma avea să o
depăşească.
• S-a prăbuşit în timpul unui cutremur de
pământ din anul 740.
• Această formă reprezintă biserică reconstruită
în secolul al VIII-lea
• În perioada otomană a devenit armurărie,
arsenal militar.
• În ultima perioadă, muzeu militar.
Marele Palat/Palatul Sacru
Palatul Daphne
Băile lui Zeuxippos
Senatul – foarte aproape de Marele Palat
SENATUL
• A fost construit de Constantius II în 360 şi
reconstruit de Iustinian;
• Foarte probabil, acesta este identic cu sala de
recepţie imperială care a fost în uz până în sec.
X şi numită Magnaura, de la latinescul Magna
Aula;
• Din sec. al IX-lea a adăpostit Universitatea din
Constantinopol
Spitalul lui Samson – aflat între Sf. Sofia şi Sf. Irina
Succesorii lui Iustinian
curs 4.
Iustin II (565-578)
Tiberiu I (II) Constantin (578-582)
Mauricius (582-602)
Iustin II şi Sofia
Izvoare pentru epoca lui Iustin
• Flavius Cresconius Corippus, In laudem
Iustini Augusti minoris.
• Menader Protector, Istorii (continuă pe cea
a lui Agathias): 558-582;
• Evagrius Scholasticus, Historia
Ecclesiastica: 431-594;
• Ioan de Efes, Istoria bisericească (Partea a
treia): 571-586;
• Ioan din Biclaro (Iohannes Biclarensis),
Cronica: 567-590.
• Paul Diaconul, Historia Longobardorum (sec.
VIII);
• Importantă este Cronica luiTeofan
Mărturisitorul scrisă în secolul al VIII-lea.
cei doi Iustini, cei doi rivali
• Iustin, fiul Vigilantiei, sora lui Iustinian
– Avea funcţia de curopalates (administrator al
palatului imperial) Căsătorit cu nepoata
Teodorei, Sofia, probabil fiica lui Komito cu
generalul Sittas.
• Iustin, fiul lui Germanos, vărul lui Iustinian
– General de marcă, preferat pentru tron, dar
tatăl său fusese unul dintre cei neiubiţi de
Teodora. În plus, în momentul morţii lui
Iustinian şi al alegerii succesorului se afla într-
o campanie împotriva avarilor.
• Deşi Iustinian nu numise pe nimeni succesor,
praepositus sacri cubiculi, Callinicus, a afirmat că
pe patul de moarte Iustinian l-ar fi numit pe fiul
surorii sale Vigilantia, Iustin.
• Acesta mai avea de partea sa pe Ioan de Sirimis
sau Scolasticul, patriarhul Constantinopolului şi
pe ex-patriarhul oraşului, Eutihie. Ambii
afirmaseră că prevăzuseră ascensiunea la tron a
acestui Iustin. În plus, şeful excubiţilor Tiberiu.
• Deşi juraseră în faţa lui Iustinian că oricare din ei
va ajunge pe tron, celălalt îi va fi secund, Iustin II
nu s-a ţinut de cuvânt şi l-a exilat pe vărul său în
Alexandria, unde a fost asasinat în somn. Se
pare că de moartea lui a fost vinovată Sofia.
Politica externă
Europa
641-668
Luptele cu arabii după Heraclius
• Generalul Manuel reuşeşte să
recucerească în 644 Alexandria, dar Amr,
care fusese destituit de Otman, este
retrimis în Egipt şi reuşeşte cucerirea
definitivă a Alexandriei în 646
• Copţii, în frunte cu patriarhul lor Veniamin,
încheie un tratat cu noua orânduire,
arătând, astfel, că o preferă celei de la
Constantinopol
Muawija
Campania terestră
• Începe deja în 642/643 campanie terestră înspre
Nord, atacând teritoriul armean
• 647 intră în Capadocia şi cucereşte Cezareea
Maritimă
• 649 începe construirea unei flote, angajând
marinari greco-sirieni
• Imediat atacă insula Cipru, cucerind-o –
încheierea unui armistiţiu cu Bizanţul pe trei ani
• 654 atacă insula Rhodos, pe care o
pustieşte. Statuia colosală a zeului Helios
(Colosul din Rhodos), care se prăbuşise în
225 î.Hr., dar care încă reprezenta una
dintre cele şapte minuni ale lumii, este
vândută unui negustor evreu din Edesa
care o dezmembrează şi o transportă pe
900 de cămile
• 654/5 are loc bătălia de pe litoralul lician al
Mării Mediterane. Constans II se află în
fruntea armatei bizantine care suferă o
înfrângere totală. Constans abia scapă.
• 656 asasinarea lui Otman – relaxarea situaţiei
pentru Bizanţ
• 659 Muawija încheie pace cu Bizanţul,
obligându-se chiar să plătească tribut.
• Disputa dintre Muawija şi Ali ibn Abu Talib
• 661 este ucis Ali, iar în Califat este instaurată
dinastia Umayyad-ă, Muawija devenind primul
calif al ei. (Muawija era cumnat cu Mahomed,
care se căsătorise cu sora sa Ramlah)
Politica religioasă
• 638, Heraclius promulgă Ekthesis-ul
(῞Eκθεσις πίστεως - Expunerea credinţei)
• 648, Constans II (641-668) promulgă
Typos-ul (Regula de credinţă)
• Martirii Ortodoxiei:
• Papa Martin I – exilat în Cherson (ca.
†655/6)
• Sf. Maxim Mărturisitorul – exilat în Tracia
şi Lazica († 13 August 662).
Constantin IV
668-685
• Muawija reia atacul pe mare asupra
Bizanţului cu scopul vădit de a cuceri
Constantinopolul.
• Un general al său cucereşte în 670 insula
Chios şi peninsula Cizic.
• 672, o flotă arabă cucereşte Smirna, iar o
alta atacă litoralul Ciliciei.
• Între 674-678 au loc asedii anuale ale
Constantinopolului – focul grecesc şi flota
bizantină au jucat un rol esenţial în
apărarea capitalei.
• La succesul bizantin a contribuit şi o
furtună care a surprins flota arabă pe
coasta Pamfiliei, precum şi o înfrângere a
arabilor în Asia Mică.
•Muawija încheie pace cu Bizanţul, plătind
anual acestuia 3000 de galbeni şi trimiţând
50 de prizonieri şi 50 de armăsari.
Bulgarii
• Împinşi de chazar înspre vest, bulgarii s-
au stabilit în zona nord-balcanică a
imperiului.
• Bătălia pregătită încă din 680 de către
Constantin IV s-a sfârşit printr-un eşec
total al bizantinilor, obligaţi acum să
plătească ei înşişi tribut.
Sinodul VI ecumenic
• Nov. 680 – Sept. 681
• 18 şedinţe, între care împăratul a luat
parte activă la primele 11, unde a fost şi
preşedinte, implicându-se activ în discuţiile
teologice. A participat şi la şedinţa festivă
de închidere.
• Monotelismul a fost condamnat.
• Interesant este faptul că a fost ovaţionat
ca păstrător şi interpret al Dreptei
Credinţe:
• „Mulţi ani împăratului! Tu ai expus esenţa
naturilor lui Hristos. Doamne, ţine-l pe
luminătorul lumii! Lui Constantin, noului
Marcian, veşnică pomenire! Lui
Constantin, noului Iustinian, veşnică
pomenire. Tu, cel care i-ai distrus pe toţi
ereticii” (după Ostrogorsky, Byzantinische
Geschichte, p. 97).
Iustinian II Rinotmetul
685-695/705-711
• Ca urmare a conflictelor interne din
Califatul arab, Iustinian reuşeşte
încheierea unui nou tratat de pace cu
Abdalmalik, noul calif, care se dovedeşte
chiar mai avantajos decât precedentul:
- Plăţile arabilor sunt mărite
- Impozitele şi taxele ridicate din Cipru,
Armenia şi Iberia sunt împărţite de Califat
cu Imperiul bizantin.
• Iustinian reuşeşte să obţină o victorie
împotriva slavilor în 688/89, fapt ce-l va
determina pentru reiniţierea politicii de
transplantare de populaţii în spaţii libere.
• Va muta:
– Slavi în Asia Mică
– Ciprioţi în zona Cizicului (coasta occidentală a
Asiei Mici)
– Mardaiţi (din Siria), ca marinari militari în:
Peloponez, pe insula Kephallenia, în portul epirot
Nikopolis, precum şi în Attalia (în zona sudică a
Asiei Mici).
• Aceasta va atrage un conflict cu arabii în
691/2, încheiat cu înfrângerea bizantinilor la
Sebastopolis, în Armenia.
• Arabii vor lua modelul bizantin şi-i vor
transplanta pe salvii capturaţi în Siria.
Dezvoltarea Themelor
• Într-un document emis de Iustinian II în
februarie 687 se vorbeşte despre:
- Exarhii:
- Italiei şi Africii
- Strategii:
- Opsikion
- Anatolikon
- Armeniakon
- Karabisienilor
- Traciei (împotriva bulgarilor)
• Mai târziu, apare Thema Hellas, în Grecia
Meridională
• Transplantarea de populaţii, în special a
slavilor, a dus la o creştere a numărului de
stratioţi şi ţărani în themele nou înfiinţate.
• O altă consecinţă a fost apariţia micii
proprietăţi funciare.
Politica religioasă
• Ca expresie a evlaviei sale, Iustinian II se
autointitulează servus Christi şi pune să fie
bătut pe reversul monedelor bizantine
chipul lui Hristos. Este primul împărat care
face asta.
• Organizează în 691/2 un sinod la
Constantinopol, cunoscut ca Sinodul
Trulan (ţinut în sala boltită-Trullos), care a
emis canoane pentru Sinoadele
ecumenice V şi VI – el mai este cunoscut
şi ca Sinodul Qunisext/Qunisextum.
• Au fost date 102 canoane privind chestiuni
canonice şi de ritual, accent punându-se pe
morala creştină în rândul poporului şi al
clerului
• Quinisextum ne oferă şi informaţii despre
viaţa poporului în general:
- Există încă sărbători păgâne precum
Brumalia, unde, mascaţi şi travestiţi, bărbaţi
şi femei umblă pe străzile localităţilor.
- La culesul viilor se cântă încă în cinstea
zeului Dionisios;
- Când este lună plină, sunt aprinse focuri în
în faţa caselor, peste care sar băieţi şi fete.
Toate acestea sunt interzise.
•Le este interzis studenţilor Universităţii din
Constantinopol să organizeze reprezentaţii
teatrale.
•Este păstrat obiceiul căsătoriei preoţilor de
mir;
•Este criticat postul de sâmbăta, obişnuit în
Biserica Romei.
A doua domnie a lui Iustinian II
(705-711)
• Este înlăturat în 695 de la domnie de către un
general răsculat, pe nume Leontiu (695-698), care
îi taie nasul. Este trimis în exil, în Cherson.
• Acest Leontios este, la rândul său, detronat şi
suferă aceeaşi mutilare din partea noului
uzurpator, Tiberius III Apsimar (698-711), fiind
trimis la mănăstire.
• Iustinian II fuge în 698 la cazari şi se căsătoreşte
cu sora haganului.
• Tiberiu III îi cere haganului să-l predea pe Iustinan,
iar acesta fuge la timp. Se aliază cu hanul bulgar
Tervel şi porneşte împotriva Constantinopolului în
705
• Reuşeşte să recucerească oraşul şi începe o
întreagă serie de răzbunări sângeroase:
- Leontiu şi Tiberiu Apsimar sunt executaţi după
ce fuseseră deferiţi oprobiului public;
- Patriarhului Calinic, cel care-l încoronase pe
Leontiu, îi scoate ochii;
- Au loc execuţii în masă a celor care au susţinut
regimurile uzurpatorilor;
- Din cauza atitudinii ostile a ravenaţilor din
timpul primei sale domnii, este trimisă o
expediţie de pedepsire a Ravenei. Mulţi dintre
cetăţeni sunt aduşi la Const., unde sunt
executaţi. Episcopul Ravenei suferă aceeaşi
pedeapsă ca patriarhul Const.
- Trimite o expediţie împotriva chersonezilor,
unde răzbunările au fost şi mai groaznice →
răscoala Chersonului → detronarea sa.
- Iustinian a fost executat, iar capul său trimis la
Ravena şi Roma. A fost executat şi fiul său
Tiberiu.
Perioada de incertitudine
• Philippikos Bardanes (711-713)
- Chestiunea îndepărtării imaginii Sinodului VI
Ecumenic de la Const. din Palatul Imperial şi
înlocuirea lor cu chipurile împăratului şi al
patriarhului Serghie;
- Politica bisericească a lui Philippikos este
una monotelită
- Respingerea scrisorii de întronizare a lui
Philippikos de către papa Constantin I şi
expunerea imaginilor celor şase sinoade
ecumenice în Basilica Sf. Petru
• Tervel, hanul bulgar, atacă Bizanţul ca
răzbunare a lui Iustinian II Rinotmetul
• Revolta armatei din Opsikion, detronarea şi
orbirea lui Philippikos (3 iunie 713)
• Protoasekretis-ul Artemios este încoronat
împărat sub numele de Anastasie II (713-715) .
- Măsuri luate:
a) Înlocuirea politicii monotelite a lui Philippikos cu
una ortodoxă şi readucerea în Marele Palat a
tabloului reprezentând sin. VI ecumenic
b) Pregătirea pentru contraatac împotriva arabilor:
cartierul general – insula Rodos.
• Iarăşi se revoltă opsikienii şi îl detronează
pe Anastasie, înlocuindu-l cu Teodosie III
(715-717); Anastasie se călugăreşte şi
trăieşte până la sfârşitul vieţii la Tesalonic
• Teodosie III împărăţeşte chiar mai puţin.
• Alianţa dintre strategul Leon al themei
Anatolicilor şi Artabasdos al themei
Armeniakon – detronarea lui Teodosie –se
călugăreşte şi moare într-o mănăstire la
Efes.
Dinastia Isauriană sau Siriană
(717-802)
Curs 6
• Leon III (717-741)
• Constantin V Copronimul (741-775) din
căsătoria lui Leon cu fiica hanul cazar,
Irina.
• Intermezzo – Artabasdos (742-743)
• Leon IV Cazarul (775-780) – căsătorit cu
Irina, ateniană.
• Irina şi Constantin VI (780-797)
• Irina – „împărat“ al Bizanţului (797-802)
Leon III Isaurul/Sirianul
717-741
Situaţia externă a imperiului
Asediul Constantinopolului (aug. 717- aug. 718)
• Maslama atacă pe mare Constantinopolul cu o flotă
de aproximativ 1800 de ambarcaţiuni
• Asediul Constantinopolului eşuează din cauza:
- focului grecesc
- a iernii foarte grele
- a foametei
• Pe uscat, armata arabă este atacată de bulgari.
• 726 – reluarea ofensivei arabe, dar pe uscat.
Atacurile sunt puternice, dar nu mai pun sub
semnul întrebării existenţa imperiului.
Atacurile vor fi anuale
• 740 are loc bătălia de la Akroinon, în Frigia,
care pune capăt ofensivei arabe în Asia Mică.
• A fost ajutat de alianţa cu cazarii, încheiată în
733 şi pecetluită de căsătoria fiului lui Leon,
Constantin cu fiica hanului, viitoarea
împărăteasă Irina (cazara).
Reorganizarea sistemului themelor
• Împarte thema Anatolikon în două:
- Partea vestică: Thrakesion
- Partea estică: Anatolikon
• Oferă Opsikion-ul ginerului său Artabasdos –
greşeală îndreptată de fiul său Constantin,
care va împărţi această themă în: a) partea
estică – Bukellarion; b) partea vestică –
Opsikion
• Tot Constantin va împărţi thema maritimă a
Karabisianilor în două unităţi: a) thema
Kibyrhaiot-ilor – S/V Asiei Mici + insulele
învecinate; b) drungariatul Aigaion Pelagos
formată din insulele din Marea Egee.
1. Exarhatul de Ravenna; 2. Veneţia şi Istria; 3. Roma; 4. Ducatul
de Neapole; 5. Ducatul Calabriei; 6. Thema Hellas; 7. Thema
Tracia; 8. Thema Opsikion; 9. Thema Thrakesion; 10. Thema
Anatolikon; 11. Thema Karabisianilor; 12. Thema Armeniakon
1. Exarhatul de Ravenna; 2. Veneţia şi Istria; 3. Roma; 4. Ducatul de Neapole; 5. Ducatul
Calabriei; 6. Thema Hellas; 7. Thema Tracia; 8. Thema Opsikion; 9. Thema Thrakesion; 10. Thema
Anatolikon; 11. Thema Karabisianilor; 12. Thema Armeniakon
Reformat juridică
• Ecloga (selecţie sau extragere)
• - emisă în 726 în numele “înţelepţilor şi pioşilor
împăraţi Leon şi Constantin”.
• Este o selecţie de texte din mai vechile: Instituţii,
Digeste, Codex şi Novele ale lui Iustinian.
• Între principiile enunţate în introducere amintim:
- Dreptatea trebuie făcută indiferent de originea
socială a celui judecat: “să nu dispreţuiţi pe cei
săraci şi să-i lăsaţi nepedepsiţi pe cei bogaţi”; Se
introduce, astfel, egalitatea în faţa legii.
- Funcţionarii sistemului juridic vor fi plătiţi din
trezoreria statului şi se vor abţine de la primirea
darurilor
• Se pune accent puternic pe familie: Femeile şi
copiii dobândesc drepturi sporite în societate,
iar căsătoria un sprijin deosebit din partea
statului;
• Sunt introduse în dreptul penal mutilările ca
pedepse curente (tăierea mâinii, a nasului sau
a limbii, orbirea, tăierea părului şi arderea lui
publică);
- Cele mai multe dintre aceste pedepse
înlocuiesc pedeapsa capitală, dar şi
penalităţile în bani, impuse de codul lui
Iustinian. Acest cod a fost considerat ca dând
dovadă de mai mare “iubire faţă de oameni”;
• Influenţe mari asupra acestui cod îl au dreptul
canonic şi dreptul cutumiar oriental.
Iconoclasmul
Izvoarele cu privire la debutul
iconoclamului
• Multe dintre textele iconoclaste au dispărut ca
urmare a „damnatio memoriae” – extirparea
lor din memoria colectivă - sau au fost
falsificate de învingători.
• Puţinele izvoare credibile sunt:
1. Trei scrisori ale patriarhului Gherman (715-
730) către:
- Ioan de Synnada,
- Constantin al Nacoleei
- Toma de Claudiopolis.
2. Fragmente atât din invitaţia la sinodul roman
din 731, convocat de papa Grigorie III (731-741),
cât şi din procesul verbal al acestuia;
3. Fragmente din două scrisori ale papei Grigorie
III către Leon III din anul 731;
4. Aşa-numita scrisoare a papei Grigorie II către
Gherman I, de fapt a papei Zaharia (741-752)
către patriarhul Anastasie (730-754) din anul
743
5. Viaţa Sfântului Ştefan cel Nou (713-765)
6. Scrierile patriarhului Nichifor I (806-815)
7. Cronica lui Teofan, apărută între 810-814 şi
care se bazează pe actele Sinodului de la Niceea
din 787.
Promotorii iconoclasmului teologic
• Mitropolitul Toma de Claudiopolis
• Constantin al Nacoleei – ereziarhul
• Origini – neclare (iudaice, arabe, monofizite)
• Antecedente iconoclaste,
- Sinodul de la Elvira (în Spania) a hotãrât cã nu
trebuie sã fie picturi (picturas) în bisericã,
zidurile nu trebuie sã poarte icoane a ceea ce
este venerat şi adorat.
- Eusebiu de Cezareea ar fi mustrat-o pe sora
împăratului Constantin, Constantia, pentru
faptul de a-i fi cerut o imagine a lui Hristos.
- Epifanie al Saleminei – ar fi sfâşiat o bucată de
ţesătură cu chipul lui Hristos pentru că
pângărea biserica.
- Papa Grigorie cel Mare îl felicită pe episcopul
de Marsilia pentru zelul său cu privire la
icoanele din biserici, dar îl mustră pentru
distrugerea lor: scopul pedagogic al icoanelor
• 726 – decret – Leon este numit (saracinofron)
• Silentium: 7 ianuarie 730 – Gherman, Grigorie
II, Grigorie III – Italia sustrasă influenţei
bizantine.
Cele 7 argumente ale lui Gherman în
favoarea icoanelor
• În scrisoarea către Toma de Claudiopolis,
scrisă în jurul lui 726, Gherman aduce
următoarele argumente (S. Hausammann, Alte
Kirche, vol. 4, p. 257):
1. Icoanele nu sunt nimic altceva decât
lămurirea cuvintelor propovăduirii creştine
pentru credincioşii simpli.
2. Icoanele sfinţilor sunt de înţeles ca imbold
pentru imitarea sfinţeniei lor, la care contribuie
împreună cuvântul şi imaginea.
3. Icoanele lui Hristos slujesc combaterii
docheţilor, care negau adevărata întrupare a lui
Hristos;
4. Închinarea în faţa imaginii lui Hristos nu se
aduce acestuia, ci Lui Dumnezeu Logosul şi prin
aceasta şi lui Dumnezeu Tatăl;
5. Aprinderea de lumânări şi cădirea în faţa
icoanelor nu ar fi un semn al adorării lor, care se
cuvine doar lui Dumnezeu însuşi, ci un simbol al
luminării şi umplerii de Duhul Sfânt;
6. Cinstirea icoanelor ar fi fost de la început o
tradiţie bisericească şi, în plus, chiar împăratul ar
fi înălţat o icoană, în timp ce a lăsat să fie adusă
în faţa palatului său crucea de viaţă făcătoare
înconjurată de apostoli şi profeţi cu filactere.
7. Minunile sunt însoţite încă din perioada
neotestamentară de imagini.
Epoca lui
Constantin V Copronimul
(741-775)
G. Ostrogorsky, Istoria statului bizantin
“Constantin V a fost un şi mai mare general şi un şi
mai pătimaş iconoclast decât tatăl său. Potrivit
constituţiei sale fizice şi psihice, el nu era cel mai
robust soldat aşa cum fusese tatăl său. Nervos,
suferind de boli grele, chinuit de patimi nesănătoase,
el era o fire complicată, duală. Nu din brutalitate
primitivă, ci dintr-o exaltare bolnăvicioasă a rezultat
cruzimea sa nemăsurată cu care el i-a persecutat şi
torturat pe adversarii săi religioşi. Nu bravada
spontană, ci inteligenţa superioară a unui strateg
vizionar, combinată cu un mare curaj personal, i-au
dat şansa să celebreze victorii strălucitoare asupra
arabilor şi bulgarilor, victorii care au făcut din el un
idol al soldaţilor săi”.
Politica internă
• Războiul civil 741-743
• Disputa iconoclastă
Politica externă
• Atacurile arabilor
• Pericolul bulgar
Războiul civil
• Constantin fusese încoronat la vârsta de doi ani
(720) de către tatăl său.
• La un an după moartea lui Leon III Isaurul (741)
Artabasdos, cumnatul lui Constantin V ridică
pretenţii asupra tronului (742). Artabasdos
pretextează în acest sens politica iconoclastă a
moştenitorului tronului.
• În timpul unui marş iniţiat împotriva arabilor (742),
Constantin este surprins de trupele lui Artabasdos
în teritoriul temei Opsikion, lovit şi învins.
• Uzurpatorul intră în negocieri cu o bună parte din
aparatul de stat, care i se alătură – inclusiv Teofan
Monutes, cel căruia Constantin îi încredinţase
regenţa în lipsa sa.
• Artabasdos intră triumfal în Constantinopol şi
este încoronat împărat de patriarhul
Anastasie.
• Fiii uzurpatorului ocupă cele mai importante
posturi în imperiu:
- Nichifor – co-imperator
- Nichita - comandant suprem al armatei
• Are loc restaurarea cultului icoanelor sub
acelaşi patriarh care semnase condamnarea
lor.
Configurarea părţilor
• Artabasdos era susţinut de:
- Thema Tracia, condusă de fiul lui Teofan
Monutes – zona eurpeană
- Thema Opsikion şi Armeniakon (vechiul său
centru de comandă din timpul lui Anastasie II).
• Constantin V
- După înfrângerea din 842, el găseşte sprijin în
oraşul Amorion, vechiul centru de comandă a
themei Anatolikon
- Thrakesion, partea apuseană a vechiului
Anatolikon, i se alătură.
Conflictele decisive
• Mai, 743 are loc o bătălie la Sardes, care se încheie
cu victoria răsunătoare a lui Constantin
• August, 743, bătălia de la Modrina, unde fiul lui
Artabasdos este înfrânt.
• Răzbunarea lui Constantin:
- Artabasdos, Nichifor şi Nichita, fiii săi, sunt supuşi
oprobriului public în hipodrom şi la urmă orbiţi;
- Susţinătorii lor, în parte orbiţi, în parte executaţi.
- Patriarhul Anastasie, purtat pe un măgar în
hipodrom, dar a rămas în scaun.
ARABII
Războaiele cu arabii
• În această chestiune, situaţia în timpul lui
Constantin era mai favorabilă imperiului:
- Datorită victoriilor lui Leon III împotriva
arabilor;
- Datorită disensiunilor din interiorul califatului
– dinastia umayiadă va fi înlocuită de cea
abasidă în 750;
- Datorită mutării capitalei califatului de la
Damasc la Bagdad.
• 746 – Constantin cucereşte Nordul Siriei, inclusiv
oraşul de obârşie al neamului său, Germanikeia
• Pe cei mai mulţi dintre prizonierii de război îi
implantează în Tracia, unde aveau să existe colonii
siriene chiar şi în secolul al IX-lea;
• Strategul Kibyrhaiotilor, amiralul flotei bizantine,
repurtează o victorie în 747 împotriva unei armate
arabe venite din Alexandria
• 752 – întreprinde o campanie în Armenia şi
Mesopotamia şi cucereşte două cetăţi foarte
importante: Theodosiopolis şi Melitene – iarăşi sunt
transplantaţi prizonierii în Tracia, la graniţa cu statul
bulgar.
• Astfel, în Orient, Bizanţul devine agresor.
BULGARII
• Împotriva politicii bizantine de întărire a
graniţei, prin ridicarea de fortăreţe şi
fortificaţii, precum şi împotriva transplantării
prizonierilor din Orient, Bulgaria răspunde cu
un atac în 756, fapt ce deschide ostilităţile cu
bulgarii
• Au fost în jur de nouă campanii militare
împotriva bulgarilor, conduse de Constantin
TELETZ
• 762 ajunge la putere în Statul bulgar, Teletz,
reprezentantul boierilor de sorginte bulgară, aflaţi
în opoziţie faţă de populaţia majoritară, slavă.
• Mulţi slavi emigrează în Imperiul bizantin, fiind
colonizaţi de împărat în Bithynia
• 763 – răspunsul militar al lui Constantin.
- O flotă care transporta cavaleria bizantină urcă până
la gurile Dunării, iar o armata de infanterie urcă pe
uscat prin Tracia – se întâlnesc la Anchialos
(Pomoria) – victorie decisivă a bizantinilor
• Teletz este ucis într-un complot intern.
• Urmează o perioadă de schimbări succesive de
poziţie faţă de Bizanţ
• 772, TELERIG ia puterea în Bulgaria, care devine
iarăşi anti-bizantină;
• Se repetă cu acelaşi succes istoria din 763, căci în
773, armata bizantină atacă, după aceeaşi tactică,
armata bulgară, obligându-i pe bulgari să încheie un
tratat avantajos de pace pentru bizantini
• Telerig va sfârşi ca fugar în Constantinopol de frica
unor conspiratori dintre boierii bulgari
• 775, Constantin V moare în timpul unei campanii
împotriva bulgarilor
Politica în Occident
• Papa Zaharia începe tratativele cu Pepin
• Papa Ştefan II se întâlneşte cu Pepin la
Ponthion în ianuarie 754.
• Constantin V trece de sub jurisdicţia papei în
cea a patriarhului Constantinopolului:
- Sudul Italiei;
- Sicilia
- Iliricul
Iconoclasmul
• Politica dură iconoclastă începe în anii 50 ai sec. al
VIII-lea
• Propagandă pentru iconoclasm în imperiu; arestarea
opozanţilor;
• Constantin desfăşoară o activitate literară pe tărâm
teologic;
• Pe 10 februarie deschide lucrările sinodului
iconoclast la Hiereia (februarie-august), sau sinodul
akephal, Anastasie murise în 753.
• La ultima şedinţă, Constantin de Sylaion este declarat
patriarh.
• Nu a participat niciun reprezentant al Patriarhiilor
orientale.
• Caracter anti-monahal
• Persecuţii drastice: martiri: Ştefan cel Tânăr
sau Nou, ucis pe una din străzile
Constantinopolului de gloata iconoclastă
înfuriată;
• Mulţi dintre călugări sunt biciuiţi în public,
deferiţi oprobriului public, orbiţi, obligaţi să se
lepede de haina monahală şi să se
căsătorească (Mihail Lachanodrakon,
strategul Thrakesionului, este unul dintre cei
mai duri persecutori);
• Multe mănăstiri au fost închise sau
transformate în cazărmi sau băi publice
• Mulţi demnitari bizantini iconoduli cad victime
persecuţiei lui Constantin: în jur de 19 înalţi
demnitari şi ofiţeri:
- Protostrator-ul lui Constantin (conducătorul
gărzii personale a împăratului)
- Marele Logofăt al Dromurilor
- Domesticul gărzii excubiţilor,
- Comes-ul themei Opsikion,
- strategii Traciei.
Tezele sinodului de la Hiereia
(S. Hausamman, Alte Kirche 4, p. 264-265)
811-813
• Fire slabă şi incapabil să gestioneze crize populare,
Nichifor începu o politică de dezmăţ financiar: oferi
sume mari armatei, poporului şi Bisericii;
• Vrând să facă pe plac monahilor, reîntăreşte
excomunicarea lui Iosif, preotul care săvârşise cea
de-a doua cununie a lui Constantin VI, declarând
căsătoria aceasta nulă.
• Creşte influenţa politică şi bisericească a Sf. Teodor
Studitul
RECUNOAŞTEREA LUI CAROL CEL
MARE
• Dacă predecesorul său nici nu a vrut să audă de o
recunoaştere a lui Carol cel Mare, interzicând chiar
patriarhului Nichifor să trimită papei scrisoarea de
întronizare, Mihail se văzu obligat să reconsidere
poziţia imperiului;
• Posesiunile lui Carol se întindeau deja chiar şi
asupra unor teritorii bizantine:
- În perioada Irinei, pusese stăpânire pe Istria şi mai
multe oraşe dalmate;
- În 810, fiul său, Pepin, anexase şi Veneţia.
- După 810, Nichifor, în schimbul retrocedării
teritoriilor, era dispus să îl recunoască pe Carol
împărat al Apusului;
- Ca urmare a nenorocirii din 811, Mihail I trimise în
812 o solie la Carol, la Aachen, care îi aduse la
cunoştinţă recunoaşterea Bizanţului ca împărat, dar
nu ca împărat al romanilor!
- Carol nu avusese pretenţia de a fi recunoscut ca
împărat roman, aceasta avea să fie ridicată şi
proclamată de împăraţii ottonieni.
BULGARII
• Bulgarii reluară ofensiva împotriva bizantinilor,
cucerind oraşul Develtos şi transplantând populaţia
în teritoriul lor;
• Hanul Krum oferă PACEA, dar Mihail o refuză, fapt
ce duce la reluarea atacurilor bulgare soldate acum
cu cucerirea în 812 a Mesembriei (Nesebar), unde
puse mâna nu doar pe aur şi argint, ci şi pe provizii
consistente pentru focul grecesc.
• Mihail era cât pe ce să accepte pacea cu bulgarii,
susţinut de patriarh şi câţiva senatori, dar partidul
care se opunea acestei măsuri, condus de Teodor
Studitul, câştigă;
• Bătălia decisivă se dădu pe 22 iunie 813 în
apropiere de Adrianopol:
- Strategul temei Tracia atacă, dar strategul temei
anatolicilor, Leon Armeanul, se retrase brusc,
oferindu-i lui Krum o nouă victorie.
- Pe 11 iulie, Leon îl răsturnă de la putere pe Mihail şi
urcă pe tron
AL DOILEA ICONOCLASM
Leon V Armeanul (813-820)
820-829
Politica religioasă
• În politica bisericească, Mihail II a fost
moderat, încetând persecuţiile împotriva
iconofililor;
• Cu toate acestea, el rămâne iconoclast:
- Mentor al fiului său, Teofil, l-a ales Ioan
Grammatikos.
- În locul patriarhului defunct, Teodotos
Melissenos, l-a ales pe Antonie de Sylaion,
ierarh iconoclast.
- Singurul persecutat de Mihail a fost
Metodie, mijlocitorul unei scrisori din partea
papei pentru el, persecuţie rezumată la biciuire
şi încarcerare; faptul că la scurt timp a intrat în
anturajul familiei imperiale, demontează ideea
unei persecuţii ca iconofil. (vezi H.-G. Beck,
Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin,
193 ff.).
Răscoala lui Toma Slavul
821-823
• Armata lui Toma, slav din Asia Mică, era compusă din:
arabi, persani, armeni, iberi şi alte popoare caucaziene;
• S-a declarat apărătorul săracilor şi protectorul
icoanelor;
• Theophanes Continuatus descrie astfel răscoala:
„sclavul şi-a ridicat mâna ucigaşă asupra domnului, iar
soldatul asupra ofiţerului”
• Susţinut de Al-Mamun
• Încoronat împărat în Antiohia de către patriarhul Iov.
• Singurele teme bizantine care au rămas fidele
împăratului a fost: Opsikion şi Armeniakon
• A atacat şi asediat Constantinopolul timp de
un an (dec. 821 - ian. 823) atât pe mare
(susţinut de tema Kybiraiotilor) cât şi pe uscat.
• Mihail II Gângavul a fost ajutat de bulgarii lui
Omurtag, aşa cum odinioară Tervel îl ajutase
pe Leon III., care au zdrobit armata terestră a
lui Toma.
• Abia în octombrie Toma a fost prins şi ucis
după o cruntă tortură.
Conflictele cu arabii
• Nu arabii lui Al-Mamun au ameninţat Bizanţul
• 826, arabii spanioli, care cuceriseră în 816 Egiptul,
pun stăpânire pe Creta pe care o vor stăpâni mai
bine de 150 ani, devenind temuţi piraţi ai mărilor.
• 827: arabii africani (aghlabiţi) încep cucerirea Siciliei
ca urmare a chemării lor în ajutor de către un
răsculat, Euphemios, împotriva împăratului bizantin.
• În timpul lui Nichifor I arabii africani i-au ajutat pe
slavii din Peloponez în insurecţia lor şi asedierea
cetăţii Patras.
Teofil
829-842
Teofil
829-842
Războaiele lui Teofil cu arabii
• În Sicilia, luptele dintre bizantini şi arabii africani au
culminat cu cucerirea oraşului Palermo în 831 de către
cei din urmă.
• În Asia Mică, Teofil, a fost înfrânt în anul 830, dar la
începutul anului următor (831) a obţinut o victorie în
Cilicia împotriva unei armate arabe a trupelor de
frontieră şi, pentru succesul său.
• Teofil a trimis lui Al-Mamun o ambasadă cu oferte de
pace. Dar, în anul 833, Al-Mamun a murit şi i-a succedat
fratele său, Al-Mu'tasim.
• În timpul primilor ani ai guvernării lui Al-
Mu'tasim, ostilităţile au fost suspendate.
• În anul 837, Teofil a reluat ofensiva. A capturat
şi incendiat fortăreaţa Zapetra şi a invadat alte
localităţi.
• în anul 838, Mutasim a echipat o armată
numeroasă care a pătruns adânc în Asia Mică,
cucerind Ankyra şi, după un lung asediu,
Amorion, în Phrygia.
• Al-Mu'tasim a pornit spre Constantinopol, dar
a abandonat expediţia din cauza conspiraţiilor
militare din califat.
Politica iconoclastă
• Perioada lui TEOFIL a fost cel mai dur moment din a
doua perioadă iconoclastă, deşi el s-a remarcat prin
cinstirea Maicii Domnului.
• Artizanul principal al iconoclasmului lui Teofil a fost
Ioan Gramaticianul sau Grămăticul (Gramatikos),
care, în 837, a urcat pe scaunul patriarhal.
• La fel ca şi în perioada lui Constantin V, persecuţia s-
a îndreptat acum cu precădere împotriva
monahilor:
- Astfel, palmele monahului Lazăr, un meşter iconar,
au fost arse cu fierul înroşit;
- Doi fraţi iconari Teofan şi Teodor au fost flagelaţi,
iar frunţile lor au fost tatuate cu anumite versuri
greceşti calomnioase, compuse de însuşi Teofil în
acest scop, şi, astfel, au primit supranumele de „cei
însemnaţi” (graptoi)
- Despre Teofan se ştie că era şi poet şi că închinase
versuri sfintelor icoane; după persecuţie a ajuns
mitropolit de Niceea.
• Potrivit mai multor savanţi, iconoclasmul lui Teofil
a fost limitat doar la capitală.
• În Orientul Apropiat, a doua perioadă
iconoclastă a fost marcată de publicarea unei
scrisori comune în favoarea icoanelor, sub
numele celor trei patriarhi orientali ai
secolului al IX-lea, Hristofor al Alexandriei, Iov
al Antiohiei şi Vasile al Ierusalimului.
Teodora a II-a şi Mihail al III-lea
de Amorion
842-867
Personalităţile epocii
• Politice:
- Teodora
- Bardas şi Petronas (fraţii Teodorei)
- Teoctist, logothetēs tou dromou, favoritul
împărătesei.
- Magistrul Sergios Niketiates, probabil unchi al
Teodorei
• Bisericeşti
- Metodie
- Ignatie
- Fotie
- Constantin (Chiril) şi Metodie
Restaurarea cultului icoanelor
• Al doilea sinod iconofil de la Constantinopol, 843
• În cinstea acestui eveniment – Duminica Ortodoxiei
• Iconoclaştii au fost trataţi cu indulgenţă;
• Asta a dus la apariţia unei noi schisme – studiţii au
fost excomunicaţi de patriarhul Metodie
• 847, după moartea lui Metodie, a fost ales patriarh
Ignatie, fiul fostului împărat Mihail I
• Actul a fost considerat o concesie pentru
studiţi, dar alegerea acestuia a fost
necanonică – a fost impus de Teodora.
Problemele externe
• Lupte cu:
• Arabii (843-846), încheiate printr-o pace cu califul
Al-Wathiq, marcată de schimbul de prizonieri.
Califul era supus unei noi provocări: apariţia
elementelor turceşti şi întărirea forţelor feudale,
fapt ce a dus la constituirea de imperii separate.
• Arabii spanioli din Egipt (853), susţinătorii piraţilor
din Creta; atacul bizantin este doar unul
demonstrativ şi, chiar dacă victorios, pe termen
lung, duce la ideea reconstrucţiei unei flote
arabe şi mai puternice.
• Pavlicienii, susţinuţi de împăraţii iconoclaşti ai
secolului al VIII-lea şi care se răspândiseră în
părţile estice ale Asiei Mici. Luptau de partea
arabilor.
• Slavii în Sudul Greciei; aceştia recunosc în cele
din urmă autoritatea bizantină şi plătesc
tribut.
• Primul atac rus asupra Constantinopolului
(860/861) s-a putut stabili pe baza descoperirii
unei Cronici anonime la Bruxelles în 1894.
• Fotie vorbeşte despre ruşi în termeni
foarte duri:„un popor scit, barbar şi necioplit”,
• Apariţia lor în apropierea Constantinopolului
este descrisă de acelaşi Fotie ca „o mare
barbară, îndârjită şi înspăimântătoare” şi o
„teribilă furtună nordică”.
Lovitura de stat: 856
• Mihail III, ajutat de Cezarul Bardas, o înlătură
pe Teodora de la domnie, după ce Teoctist
fusese asasinat chiar în faţa ei.
Probleme bisericeşti