Curs 4 Educația și învățământul în Germania și Marea Britanie

Analiza sistemelor educaționale de învățământ din cele două state europene dintr-o perspectivă
comparativă nu este un demers lipsit de dificultăți chiar dacă asemănarea dintre ele conferită de
fața economică, poziția lor în cadrul Comunităii Europene sau specificul administrativ şi politic
(existența landurilor în cazul Germaniei şi a diferitelor „componente naționale” în cazul Regatului
Unit) le apropie foarte mult. Deşi un stat federal – cuprinde 16 landuri şi 3 oraşe autonome, porturi
la Marea Nordului şi cu o populație mult mai mare decât cea a Regatului Unit al Marii Britanii şi
al Irlandei de Nord (de aproximativ 60 milioane de locuitori în anul 1998) – Germania, cu o
populație de peste 84 milioane de locuitori, reuşeşte să direcționeze şi să controleze la nivel
național, regional şi departamental cu mult mai multă rigurozitate sistemul național de educație şi
învățământ decât poate realiza Marea Britanie datorită specificului ei administrativ. Analiza
comparativă a acestor elemente specifice va fi realizată, aşa cum am evidențiat anterior, pe cele
cinci domenii de interes educațional major şi anume:
- organizarea şi desfăşurarea învățământului general obligatoriu;
- educația terțiară (universitară), în paralel cu cea vocațional-profesională;
- educația specială;
- educația adulților/permanentă;
- formarea personalului didactic.
În Germania există mai multe forme de îngrijire a copiilor de la 0 – 3 ani, fie prin instituţii de stat,
private sau aparţinând diferitor forme de organizaţii.
Kinderkrippen ( Creşe ) sunt în Germania instituţii de îngrijire a copiilor de la până la 3 ani. În
cadrul creşelor se mai face o împărţire a acestora în funcţie de vârsta copiilor, aşadar copiii vor
putea fi încadraţi fie la Liegekrippe ( grupa de sugari de la 0 la 6 luni ), fie la Krabbelkrippe ( grupa
de sugari de la 6 luni până la 12 luni ) sau dacă au împlinit un an la Laufkrippe.
Tagesmutter (mama de zi ) este o altă formă de îngrijire a copiilor,specific acestei ţări, iar locul în
care este desfăşurată această activitate este de obicei chiar locuinţa persoanei care ia în îngrijire
copii. Numărul de copii luaţi în îngrijire este de maximum cinci. Copilul care este îngrijit de o
mămică de zi are parte de o îngrijire intensivă, individuală, modelată pe nevoile copilului.
Avantajul este că o Tagesmutter este mult mai flexibilă în ceea ce priveşte orele de aducere a
copilului şi aceasta poate fi în prealabil stabilită cu parinţii, iar copilul rămâne în acelaşi mediu
familial. Foarte multe mămici de zi sunt dispuse să îngrijeasca copii şi în week-end sau peste
noapte. Costurile la o Tagesmutter sunt mai reduse decât la o creşă, în funcţie de numărul de ore
ales. Tot în funcţie de numărul de ore alese este inclusă mâncarea şi băutura.
Kindergarten/Kindertagesstätte - educaţia preşcolară de la vârsta de 3 până la 6 ani se face
îndeosebi în cadrul grădiniţelor ( Kindergarten ) sau în cadrul căminelor de zi pentru copii (
Kindertagesstätte ) Toţi elevii din Germania, în anul în care ajung la vârsta de şase ani intră la
Grundschule, care, în aproape toate landurile se referă la clasele de la 1 la 4. După etapa de şcoala
primară, învăţământul secundar se caracterizează prin divizare în căi diferite de învăţământ.
Hauptschule – şcoala generală care cuprinde clasele 5 –9, se încheie cu un examen de absolvire
(Qualifizierter Hauptschulabschluss). Există şi posibilitatea de a absolvi clasa a 10-a specială al
cărei corespondent este echivalent cu absolvirea unei Realschule, adică a avea Mittlere Reife,
aceasta constând într-o notă foarte bună la examenul de absolvire (Qualifizierter
Hauptschulabschluss) a unei Hauptschule şi o situaţie şcolară foarte bună în clasa a 9-a din cadrul
acesteia, la final făcându-se o medie între cele două. De asemenea, există şi posibilitatea după
abolvirea celei de-a zecea clase, de a da examenul de admitere în cadrul unei Fachoberschule -
„FOS“. După ce elevii au terminat învăţământul obligatoriu se muta în învăţământul secundar
superior.Gama de cursuri din oferta include învăţământul general şi şcoli profesionale, precum şi
formarea profesională în cadrul Sistemului de Duales (sistem dual). Realschule este şcoala cu
profil specilizat care presupune absolvirea a 10 clase (Mittlere Reife). Absolvirea cu succes a celor
10 clase poate deschide calea către admiterea în cadrul unui gimnaziu sau în cadrul
Fachoberschule. Diferenţe există însă, de la land la land, în ceea ce priveşte momentul de începere
a unei Realschule, în sensul că se poate începe cu clasa a 5-a sau cu clasa a 7-a. Fachoberschule –
este corespondentul unei postliceale şi perioada de studiu este de 2 ani, adică clasele a 11-cea şi a
12-cea, care se încheie cu susţinerea unui examen de bacalaureat de profil tehnic sau economic
(Fachabitur). Cu ajutorul acestui tip de bacalaureat veţi putea fi admişi în cadrul învăţământului
universitar, dar numai în cadrul unei facultăţi cu acelaşi profil, care poartă denumirea de
Fachhochschule. Gymnasium – este corespondentul unui liceu şi se finalizeaza cu un examen
general de bacalaureat ( Allgemeines Abitur ) la sfârşitul clasei a 12-cea; absolvirea clasei a 10 –
cea în cadrul unui gimnaziu este echivalentă cu obţinerea Mittlere Reife. Gesamtschule – este o
formă de învăţământ şcolar, care nu există în toate landurile şi care începe cu clasa a 5-a şi se
încheie cu clasa a 9-a sau a 10-cea. Sectorul terţiar cuprinde instituţiile de învăţământ superior şi
alte instituţii care oferă cursuri de studiu eligibile pentru intrarea într-o profesie pentru studenţii
care au absolvit nivelul secundar superior şi au obţinut o mai mare calificare în învăţământ.
Sistemul de invăţământ preuniversitar în Germania este axat pe trei forme de învăţământ.
Gymnasium, Fachoberschule şi Berufsoberschule. Fachoberschule ( FOS ): condiţia frecventării
unei astfel de şcoli este absolvirea examenului de Mittlere Reife. Berufsoberschule ( BOS ):
frecventarea cursurilor unei astfel de şcoli este condiţionată de deţinerea de Mittlere Reife sau de
Fachoberschulreife şi de deţinerea unei meserii; prin absolvirea unei astfel de şcoli, adică a
Fachhochschulreife ( este echivalent cu examenul de bacalaureat specializat din cadrul unei
Fachoberschule – Fachabitur ), se deschide calea către învăţământul universitar. De asemenea,
prin susţinerea unui examen la o a doua limbă străină se poate absolvi această şcoală şi cu
Allgemeine Hochschulreife (echivalentul examenului de bacalaureat din cadrul unui gimnaziu –
Allgemeines Abitur). Cei ce vor să studieze în Germania, au posibilitatea să aleagă între mai multe
forme de învăţământ universitar cum ar fi pe de o parte Universităţi şi Universităţi tehnice, iar pe
de altă parte facultăţi, care au la bază asimilarea materiilor din punct de vedere practic şi mai puţin
teoretic, aşa numitele Fachhochschulen. Dacă primele două tipuri de facultăţi se întâlnesc
pretutindeni în Europa, în ce priveşte Fachhochschulen, acestea sunt mai mult o particularitate a
sistemului de învăţământ universitar german.
Principalele caracteristici ale unui astfel de tip de facultate sunt:
- accentul se pune pe practică şi mai puţin pe teorie;
- cursurile au loc cu un număr mic de studenţi;
- materii care au foarte mare legatură cu ceea ce se confruntă un absolvent la locul de muncă;
 - şi nu în ultimul rând timpul de studiu este mult mai redus ca la o facultate/ universitate
normală;
- absolvenţii unei Fachhoschule care au absolvit studiul cu note foarte bune se pot înscrie la
doctorat doar în cadrul unei universităţi, deoarece Fachhochschulen nu oferă posibilitatea
absolvirii unui doctorat.
Metode de evaluare Aproape jumătate din landurile din Germania efectuează o evaluare a muncii
şi a comportamentului social al elevilor din şcoala primară. Germania a lansat evaluarea elevilor
pe baza standardelor naţionale din învăţământ în 2005. Standardele adoptate în Germania în 2004
au fost implementate prin testarea naţională în învăţământul secundar în toate landurile în 2005-
2006, pentru a ajuta la acordarea certificatelor, precum şi la notarea elevilor şi la trecerea lor în
noul stadiu de învăţământ.. Pe lângă testarea pentru comparaţia centralizată dintre landuri, testele
comparative bazate pe standardele educaţionale au fost date în fiecare land începând cu 2009.
Testul pentru certificatul de la finalul studiilor în Germania care se eliberează în anul 9 sau 10 este
corelat cu curriculum-ul din fiecare Land dar şi cu standardele educaţionale naţionale agreate la
nivel federal. Germania testează atât limba germană şi matematică cât şi o limbă străină. Pentru
elevii cu CES din şcolile normale care oferă o calificare, participarea la testarea naţională este
obligatorie. Pentru aceia din şcolile CES care nu oferă o calificare, participarea nu este obligatorie.
În Germania, testele sunt stabilite la nivel de land. Există doar un singur test naţional în timpul
învăţământului obligatoriu. Conţinutul lor reflectă atât curriculum-ul landului în ceea ce priveşte
disciplinele şi anii şcolari implicaţi, cât şi standardele educaţionale care au fost definite de către
Institutul German pentru Dezvoltarea Educaţională şi adoptate în 2004 de Conferinţa Permanentă
a Ministerelor de Învăţământ şi Afaceri Culturale din landuri. Testele sunt notate iniţial de către
profesorul responsabil de predarea disciplinei care face obiectul testului. Acestea sunt notate apoi
pentru a doua oară de către un profesor din aceeaşi şcoală sau de la o şcoală din vecinătate, profesor
calificat în acelaşi domeniu şi desemnat de director.
O r g a n i z a r e a ş i d e s f ă ş u r a r e a î n v ă ț ă m â n t u l u i g e n e r a l o b l i g a t oriu
Fiecare l a n d g e r m a n posedă o legislație educativă proprie, hotărăşte în probleme de finanțare
a activităților de învățământ dar colaborează cu celelalte landuri în direcția compatibilizării
politicii lor educaționale, fapt care, în pofida diversității interlanduri în materie de educație,
determină existența multor trăsături comune. Astfel:
- î n v ă ță m â n t u l o b l i g a t o r i u , care demarează la o vârstă fragedă (6 ani), durează
9 ani în regim de frecvență completă şi 12 ani (până la vârsta de 18 ani) în regim de
frecvență redusă;
- î n v ă ță m â n t u l p r e ş c o l a r (grădinița sau kindergarten cum este ea cunoscută în
Germania) şi î n v ă ț ă m â n t u l p r i m a r sunt organizate în mod identic, deosebirile
apărând doar odată cu trecerea la î n v ă ț ă m â n t u l s e c u n d a r i n f e r i o r când sunt
evidențiate patru variante diferite aflate la alegerea elevilor (şi a părinților acestora);
deosebiri apar şi cu ocazia trecerii la î n v ă ț ă m â n t u l s e c u n d a r s u p e r i o r când
apare posibilitatea orientării spre un învățământ de tip vocațional sau universitar. Indiferent
de land, copiii sunt orientați de la început, în unele landuri chiar de la 3 ani, spre
frecventarea grădinielor organizate atât de autoritățile locale cât şi de diferite
 asociații/organizații nonguvernamentale. Proporția copiilor care frecventează instituțiile
aparținând învățământului preşcolar (preprimar) este tot mai mare pe măsură ce vârsta
acestora depăşeşte 5 ani. În unele landuri, între 5 şi 6 ani, se organizează c l a s e p r e g ă
t i t o a r e pentru educația primară, fapt pentru care se consideră că ş c o a l a d e b a z ă
(prima etapă a educației primare) începe la 6 ani şi se parcurge pe o perioadă de timp de 4
ani (în unele situaii 5 ani). De remarcat faptul că în cazul evaluării performanțelor şcolare,
conform tendinței existente la nivel european în ceea ce priveşte educația primară, tot mai
multe landuri renunță la o apreciere prin note în primii doi ani de şcolarizare. Primul ciclu
al educației secundar-inferioare începe în Germania la 10 ani când, specific acestei țări,
elevii sunt puşi să aleagă, la această vârstă fragedă, o direcție posibilă a viitoarei lor rute
profesionale şi anume:
- şcoala principală;
- şcoala generală;
- școala reală;
- gimnaziul.
Şcoala principală, cea generală şi cea reală fac parte din e d u c a ț i a s e c u n d a r - i n f e r i o a
r ă (considerată ca fiind inclusă în învățământul general-obligatoriu), în timp ce gimnaziul se poate
prelungi şi pe perioada învățământului secundar-superior. Astfel, gimnaziul poate fi extins până la
vârsta de 19 ani (până la obinerea acelui ABITUR – un gen de bacalaureat), dar trecerea de la
învățământul secundar-inferior la cel secundar-superior nu se poate realiza decât după parcurgerea
unui examen deosebit de sever. Raportându-ne acum la cazul Marii Britanii vom afirma faptul că,
pentru aceleaşi perioade de şcolarizare, în afara unor aspecte asemănătoare, putem evidenția şi
unele elemente specifice. Astfel, reținem în primul rând ideea că în Regatul Unit coexistă t r e i s
- su b s i s t e m e e d u c a ț i o n a l e distincte: subsistemul de învățământ galez şi englez (sunt
foarte apropiate privind structurile organizatorice şi aspectele de ordin curricular);
- subsistemul de învățământ scoțian;
- subsistemul de învățământ nord-irlandez apropiat mai mult de Irlanda în ceea ce priveşte
organizarea sistemului de învățământ decât de Regatul Unit.
Chiar dacă la nivel central există un Departament al Educației, problemele în materie de educație
(inclusiv cele de ordin legislativ) nu sunt total compatibile ci doar cel mult apropiate sub aspectul
înțelegerii semnificației lor pentru pregătirea viitorilor profesionişti sau al structurării de ansamblu.
Astfel, deosebirile încep chiar din ciclul preşcolar când, dacă în Scoția acesta este obligatoriu de
la 3 ani până la 6 ani (dar poate să înceapă chiar de la 2 ani), în Anglia şi în țara Galilor el este
facultativ şi începe de la 3 ani. Deosebirile se păstrează şi pentru ciclul primar când, dacă pentru
Anglia şi țara Galilor el durează de la 5 la 11 ani, pentru Scoția el este limitat pentru vârsta de 6-
12 ani. Şi într-un caz şi în celălalt însă, ciclul primar cuprinde d o u ă s u b c i c l u r i :
- s u b c i c l u l i n f a n t i l : 5(6)-7(8) ani;
- s u b c i c l u l j u v e n i l : 7(8)-11(12) ani.
Activitățile din şcolile primare de tip „infant” au un caracter predominant informal, programul
instructiv este centrat pe joc, activitățile sistematice de învățare a abilităților specifice
învățământului primar fiind amplificate în cel de-al doilea subciclu – „junior”.
Deosebirile dintre modul de organizare şi desfăşurare a învățământului în Anglia şi țara Galilor pe
de o parte, şi Scoția pe de altă parte, se atenuează într-o oarecare măsură, odată cu trecerea la î n v
ă ț ă m â n t u l s e c u n d a r . Acesta începe la vârsta de 11 ani şi durează până la 16 ani când se
încheie etapa şcolarizării obligatorii. Acest nivel este diversificat în forma a patru tipuri de şcoli
secundare:
a) t i p u l „ g r a m m a r ” şcolarizează elevii cu cele mai înalte performanțe şcolare în
domeniul umanist sau al ştiințelor exacte, având un pronunțat caracter elitist;
b) ş c o l i l e s e c u n d a r e t e h n i c e organizează programe de instruire pentru elevii cu
aptitudini tehnice;
c) ş c o l i l e s e c u n d a r e m o d e r n e oferă un conținut educațional de orientare generală
elevilor care nu au fost selectați în primele două tipuri de şcoli; durata de şcolarizare se
suprapune şcolarității obligatorii şi sunt cele mai numeroase pe întreg teritoriul Regatului
Unit;
d) ş c o l i l e s e c u n d a r e d e t i p „ c o m p r e h e n s i v ” , bilateral sau multilateral sunt
organizate numai de stat şi nu sunt precedate de examene selective de admitere, oferind
posibilități de şcolarizare tuturor elevilor indiferent de nivelul performanțelor şcolare
prealabile.
În ultimii ani se manifestă tendina de extindere a şcolilor secundare de tip comprehensiv în vederea
egalizării şanselor de acces în instituțiile şcolațre a tuturor copiilor indiferent de statutul lor social
(admiterea în primele două tipuri de şcoli secundare este precedată de un examen de selecție care,
de multe ori, evidențiază nu numai cunoştințele elevului, ci şi categoria socială de proveniență a
acestuia). Extinderea şcolii de tip comprehensiv a generat problema diferențierii programelor de
instruire în funcție de aptitudinile şi performanele şcolare ale elevilor pe t r e i f i l i e r e :i n f e r
i o a r e , m e d i i şi s u p e r i o a r e (C, B, A) existând posibilitatea de trecere dintr-o filieră în
alta. Această modalitate de diferențiere aduce cu sine în cadrul unei şcoli care dorea să aibă caracter
„de masă” un nou mod de orientare şi canalizare a elevilor pentru viitoarele perspective şcolare şi
sociale. După terminarea celor 5 ani de şcoală secundară (la 16 ani), elevii trebuie să promoveze
un examen organizat pe discipline în mod opțional dintr-un număr total de opt, pentru a obține c e
r t i f i c a t u l g e n e r a l d e î n v ă ță m â n t d e n i v e l o b i ş n u i t. După promovarea acestui
examen, elevii pot trece în clasa a VI-a a şcolii secundare (ciclul secundar superior de fapt, care
are durata de 2 ani şi un curriculum mult mai complex). La sfârşitul clasei a VI-a, în urma unui
examen, elevii obțin c e r t i f i c a t u l g e n e r a l d e î n v ă ț ă m â n t d e n i v e l a v a n s a t (de
tip A), care dă dreptul de acces la învățământul superior.
Educațiaterțiară(universitară)
Diferențele privind modul în care sunt organizate sistemele de învățământ în cele două țări –
Germania şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord – sunt şi mai clar evidențiate în
ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea educației terțiare. Dacă în Regatul Unit trecerea de la
învățământul secundar (inferior) la cel terțiar nu este suficient de clar evidențiat printr-un nivel al
învățământului de tip secundar superior (acest tip de învățământ nu există sub această formă în
marea Britanie, decât ca „ f u r t h e r e d u c a t i o n ” , un fel de continuare a educației de bază –
„basic/compulsory education”), în Germania, o asemenea formă de învățământ este cu mult mai
clar particularizată. Astfel, în Germania, educația secundar-superioară este reprezentată, pe de o
parte, de studiile academice de tip g i m n a z i u s u p e r i o r (urmate doar de un sfert din
absolvenții ciclului secundar inferior), iar, pe de altă parte, de un sistem de educație specific
Germaniei şi anume s i s t e m u l d u a l (numit astfel întrucât el este, în acelaşi timp, secundar-
inferior şi secundar superior). Caracteristic acestui sistem de învățământ este faptul că el este urmat
de către tinerii care învață la locul de muncă o meserie dar urmează în acelaşi timp o instituție de
învățământ pentru a-şi completa studiile secundar-inferioare. Tinerii care nu urmează nici cursurile
gimnaziului superior, nici instituțiile integrate în sistemul dual se vor orienta spre ş c o l i l e p r o
f e s i o n a l e / v o c a ț i o n a l e propiu-zise, integrate şi ele în sistemul învățământului secundar-
superior (post-obligatoriu). La finalul studiilor profesionale/vocaționale absolvenții primesc – pe
baza unui examen suficient de sever – un a t e s t a t p r o f e s i o n a l care le va da posibilitatea
să urmeze o carieră profesională într-un anumit domeniu de activitate. Pentru a le da posibilitatea
şi acestor tineri de a urma o instituție de învățământ superior cu profil tehnic, după 1990 a luat
ființă un nou tip de gimnaziu care, urmat în regim de frecvență redusă pe parcursul a 5 ani, oferă
posibilitatea absolvenților de a obține o diplomă de ABITUR TECHNIC. Orientarea profesional-
vocațională a învățământului german încă din ciclul secundar se regăseşte – într-o formă
amplificată – în cadrul învățământului terțiar. Astfel, educația terțiară este organizată pe d o u ă n
iveluridistincte:
- u n i v e r s i t ă ț i l e p r o p r i u - z i s e (clasice, ştiințifice şi medicale);
- ş c o l i l e s u p e r i o a r e v o c a ț i o n a l e (tehnice şi inginereşti).
Până în anul 2000 toate universităȚile germane ofereau o formare iniȚială pe durata de 4 ani şi o
specializare prin studii postuniversitare de masterat de 1-2 ani sau alȚi 4 ani pentru studii
postuniversitare de doctorat. Începând din anul 2000, unele universităȚi germane (ca şi altele din
ElveȚia, de pildă), au aderat la structura Bologna, fiind primele care au dat în 2003promoȚii de
absolvenȚi pregătite în conformitate cu obiectivele stabilite prin DeclaraȚia de la Bologna din
iunie 1999. Se poate spune că, anticipând cu 5 ani momentul aplicării măsurilor stabilite de statele
semnatare - desigur, printre ele s-a numărat şi Germania - (măsurile urmau să fie efectiv aplicate
doar odată cu începerea anului universitar 2005-2006) aceste universități au căpătat o oarecare
experiență, fapt care a contribuit într-o mai mare măsură la calitatea şi eficiența studiilor
universitare şi postuniversitare. Desigur, în virtutea autonomiei universitare, nu toate instituțiile
de învățământ superior din Germania au trecut cu aceeaşi promptitudine la punerea în practică a
sistemului de învățământ de tipul 3-2-3 prefigurat la Bologna. Procesul este însă – ca şi în Regatul
Unit – în plină desfăşurare. Şi aici, ca şi în Germania, u n i v e r s i t ă ț i l e p r o p r i u - z i s e
(unele dintre ele vechi de peste 500 de ani: „Oxford”, „Cambridge” în Anglia sau „Edinburg” în
Scoția) sunt supuse unui proces de modernizare, de adaptare a lor la schimbările produse în
Uniunea Europeană. Alături de aceste universități, învățământul superior britanic include:
 - colegiile şi instituțiile universitare, cum sunt cele tehnice şi pedagogice care
funcționează pe lângă marile universități şi de aceea nu pot oferi şi o pregătire
postuniversitară;
- universitățile tehnice, numite politehnici înainte de 1992, care pregătesc specialişti în
domeniul tehnic şi pot să desfăşoare şi învățământ postuniversitar („Master” şi
„Doctor”) de foarte bună calitate. De astfel, calitatea întregului învățământ superior
englez este asigurată prin Agenția pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior
(Quality Assurance Agency for Higher Education - QAA) care întocmeşte anual
rapoarte pe domenii de studiu şi instituții. Studiile postuniversitare sunt deosebit de
riguroase, diplomele de „Master” oferindu-se după încheierea unui program
postuniversitar cu componenta de predare sau a unei perioade de cercetare. Programele
cu componenta de predare oferă studenților posibilitatea de a cunoaşte mai profund un
anumit domeniu de cercetare. Ele pot însemna şi trecerea către o altă disciplină sau o
etapă de pregătire în vederea unui doctorat.
Programele de cercetare presupun îndrumare individuală din partea unui cadru didactic. Accentul
pe îndrumarea personală şi studiul independent este caracteristica principală a programelor de
cercetare din Marea Britanie.
Educațiaspecială
În pofida faptului că Marea Britanie este țara în care s-a născut ideea educației integrate/inclusive,
ca proces prin care copiii cu cerințe educative speciale (special educational needs – CES) urmau
să fie integrați în structurile învățământului general, nu se poate spune astăzi că problema acestei
categorii de copii este rezolvată în spiritul acestui deziderat. Deşi numărul şcolilor speciale
destinate educării copiilor cu CES a scăzut considerabil, în ultimele două decenii, cel puin 30%
dintre aceştia (în anul 2003) se mai găseau încă în astfel de şcoli. Aplicarea modelului integrant
(integrarea într-o şcoală obişnuită a unui număr redus de copii cu CES şi îndrumați de către
profesori de sprijin / itineranți de specialitate) devine tot mai atractiv şi constituie o modalitate
eficientă de soluționare autentică a unei astfel de probleme. În Germania în schimb, ideea educației
integrate este respinsă aproape în totalitate chiar dacă landurile fac eforturi susținute pentru a oferi
resursele financiare şi materiale necesare unei colaborări mai strânse între şcolile speciale şi cele
incluse în reeaua învățământului general obligatoriu. Cu toate acestea, există un interes aparte
pentru pregătirea copiilor cu CES începând cu nivelul preşcolar şi terminând cu cel de tip
vocațional, cât şi pentru protejarea acestora prin intermediul unor măsuri legislative care să le
faciliteze integrarea în comunitate.
Educația adulțilorcontinuă
Atât în Germania cât şi în Marea Britanie acest segment educațional este foarte apreciat şi, în
consecință, s-au constituit numeroase oportunități pentru a-l promova. La nivelul fiecărui land
german, în raport de specificul şi de cerințele social-economice şi culturale ale acestuia, sunt
elaborate proiecte şi programe de completare a studiilor de specializare şi perfecționare a
diferitelor categorii de oameni (chiar dacă au depăşit vârsta de 50 de ani) şi, uneori, chiar de
schimbare a carierei profesionale. Multe instituții cu specific formator, dar şi multe firme sunt
interesate în sporirea cunoştințelor şi capacităților profesionale ale cursanților/angajaților. La nivel
federal există, de asemenea, o „Comisie Federală a Landurilor pentru Planificarea şi Organizarea
Educației Adulților” iar fondurile oferite în acest sens sunt printre cele mai mari din Europa. În
Marea Britanie educația adulților / educația continuă („life long learning”) este considerată una
dintre priorităile sistemului educațional prin intermediul căreia societatea trebuie să asigure tuturor
membrilor ei posibilitatea de a învăța şi a crea de-a lungul întregii vieți. Urmărind scopuri variate
(completare de studii, reorientare profesională, specializări diverse, învățarea limbilor străine etc.)
şi apelând la forme variate (învățământ la distanță, stagii de perfecționare, frecvență redusă etc.),
diferitele instituții cu rol formativ (vezi o p e n u n i v e r s i t y ) asigură îndeplinirea acestor
obiective şi deziderate pentru toți cei care au depăşit vârsta de 30 de ani dar continuă să învețe şi
să se perfecioneze.
Pregătireapersonaluluididactic
Pregătirea personalului didactic se realizează, în linii mari, în mod asemănător atât în Anglia cât
şi în Germania, în funcie de ciclul (primar sau secundar) în cadrul căruia acesta îşi va desfăşura
activitatea, dar şi de pregătirea sa inițială. Astfel, cei care se orientează spre o carieră didactică
urmează în cadrul universităților o pregătire de 3 ani (în cazul în care îşi vor desfăşura activitatea
în învățământul primar) sau de 5 ani (în cazul în care vor activa în învățământul secundar).
Pregătirea este prioritar una academică, fiind însă completată şi de o activitate practică, de predare.
Pentru cei care posedă deja o pregătire academică şi sunt specializați pentru 1-2 obiecte de
învățământ, se organizează cursuri postuniversitare cu durata de 1-2 ani, iar după intrarea în
activitate continuă pregătirea didactică sub îndrumarea unor profesori cu experiență încă o
perioadă de 2 ani. În condițiile trecerii la sistemul european de formare universitară şi
postuniversitară, obținerea diplomei de tip „BACHELOR” după studii universitare de licență,
conferă dreptul titularului de a desfăşura activități didactice în cadrul învățământului primar, în
timp ce pentru învățământul secundar este necesară o pregătire de tip „MASTER”.