“Femei pentru femei” - Program naţional de calificare şi acreditare a femeilor în

ocupaţia de baby-sitter
Numărul de identificare al contractului:
POSDRU/97/6.3/S/59542

Curs de calificare în ocupația de baby sitter

Manualul cursantei

2011
AUTORI:
Dora Baba
Silvia Borţeanu
Melania Iancu
Roxana Nicolau

Petronela Antip
Anamaria Anton
Nicoleta Mănescu
Oana Păşălan

La elaborarea şi revizuirea acestui material au contribuit: Iuliana Copil, Tatiana Dabija, Cristina
Enache, Fidelie Kalambayi, Iuliana Sîrbu.

Coordonator manual: Nicoleta Mănescu

MANAGER DE PROIECT: SILVIA ASANDI

©Romanian Angel Appeal

2
Cuprins:
CAPITOLUL 1. BUNĂ ZIUA! SUNT NOUA BABY SITTER .................................................................... 5
1. Despre mine ......................................................................................................................... 5
2. Pot, știu, vreau ..................................................................................................................... 5
3. Ce am de făcut? ................................................................................................................... 8
4. Sunt atentă când lucrez ....................................................................................................... 9
5. Acte și documente ............................................................................................................. 11
CAPITOLUL 2. BINE AI VENIT ÎN FAMILIE! ..................................................................................... 16
1. Familia ................................................................................................................................ 16
1.1. Mă bucur să vă cunosc! .............................................................................................. 16
1.2. Regulile casei .............................................................................................................. 17
1.3. Nu vreau să fiu discriminat ......................................................................................... 19
1.4. Tipuri de familii ........................................................................................................... 19
1.5. Momente dificile în familie......................................................................................... 21
1.6. Cum ne educăm copiii? .............................................................................................. 24
2. Comunicarea cu familia ..................................................................................................... 25
3. Drepturile copiilor. Zona interzisă - Abuzul ....................................................................... 28
CAPITOLUL 3. DEZVOLTAREA FIZICĂ A COPILULUI ....................................................................... 34
1. Uită-te cum cresc! .............................................................................................................. 34
1.1. Corpul meu se dezvoltă .............................................................................................. 34
1.2. Mă mișc din ce în ce mai bine..................................................................................... 38
1.3. Am grijă de tine! Ești în siguranță! ............................................................................. 43
2. Uite ce curat sunt! ............................................................................................................. 51
2.1. La baie! ....................................................................................................................... 51
2.2. Îmbrăcămintea şi încălţămintea adecvată ..................................................................... 58
3. Poftă bună! ........................................................................................................................... 59
3.1. Când, ce, cât mâncăm? .................................................................................................. 59
3.2. Bun și sănătos! ............................................................................................................... 63
3.3. Fără microbi! .................................................................................................................. 66
3.4. S-a îmbolnăvit copilul? ............................................................................................... 67
3.5. Sunt bolnav!................................................................................................................ 71
3.6. Relaţia cu părinţii şi personalul medical ..................................................................... 77
3.7. Cum ajutăm când copilul este bolnav?....................................................................... 78
3.8. Împreună descoperim cât ești de special ................................................................... 81
3.9. O să depășim criza! ..................................................................................................... 86
CAPITOLUL 4. CUM GÂNDEȘTE COPILUL? .................................................................................... 94
1. Primul an de viață .............................................................................................................. 95
2. Copilul cu vârsta de 1-3 ani ................................................................................................ 99
3. Copilul cu vârsta între 3 - 7 ani ........................................................................................ 104
CAPITOLUL 5. COPII ŞI EMOŢII .................................................................................................... 111
1. Să învăţăm despre emoţii ................................................................................................ 111
2. Ce sunt atașamentul și temperamentul? ........................................................................ 119
3. Când copilului îi este frică ................................................................................................ 121

3
 4. Când apare gelozia ........................................................................................................... 125
5. Cum îl învățăm pe copil să aibă încredere în el însuși? ................................................... 126
CAPITOLUL 6. SOCIALIZAREA ...................................................................................................... 128
1.Ne cunoaștem din ce în ce mai bine .................................................................................... 128
6.1 Etape de dezvoltare a comportamentelor sociale........................................................ 128
2. Cum învaţă să trăiască printre ceilalţi? ............................................................................... 128
3. Printre ceilalți – sfaturi practice.......................................................................................... 131
CAPITOLUL 7. CUM VORBIM CU COPII DESPRE SEX ................................................................... 141
CAPITOLUL 8. COMPORTAMENTUL ............................................................................................ 147
1. Ce ştim despre comportamentul copiilor? ...................................................................... 147
2. Cum învață copiii comportamente? ................................................................................ 149
3. Cum disciplinăm copiii? ................................................................................................... 154
4. Rutinele ............................................................................................................................ 165
CAPITOLUL 9. HAI LA JOACĂ! ...................................................................................................... 171
1. Jocul, activitatea de bază a copilăriei .............................................................................. 171
1. Jucăria și rolul ei în dezvoltarea copilului ........................................................................ 178
2. Să ne amintim de jocurile copilăriei! ............................................................................... 181
CAPITOLUL 10. CUM ÎNVAȚĂ MAI BINE COPILUL ....................................................................... 189
1. Mergem la gradiniță......................................................................................................... 189
2. Mergem la școală ............................................................................................................. 189
CAPITOLUL 11. CE FAC ASTĂZI? .................................................................................................. 194
1. Planificarea activității zilnice ............................................................................................ 194
CAPITOLUL 12. TEHNICI DE SUPRAVIEȚUIRE CA BABY SITTER .................................................... 199
1. Stabileşte o relație bună cu părinții ................................................................................. 199
2. Împrieteneşte-te cu copilul .............................................................................................. 200
3. Ai grijă şi de tine! ............................................................................................................. 201
Bibliografie: ................................................................................................................................. 204

4
CAPITOLUL 1. BUNĂ ZIUA! SUNT NOUA BABY SITTER

1. Despre mine

O baby sitter este persoana angajată de o familie pentru a avea grijă de copii, o persoană pe care familia
o investește cu încredere și căreia îi transferă un rol important în dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a
propriilor copii. Familia poate ţine cont de mai multe aspecte atunci când angajează o baby sitter, cum
ar fi: vârsta, nivelul de educaţie, starea de sănătate etc. Condiția de bază este ca persoana care doreşte
să fie baby sitter să iubească copiii și evident să-i placă această meserie, care nu este întotdeauna foarte
uşoară.
Într-o zi obișnuită de muncă, în funcție de vârsta, nevoile și interesele copiilor pe care îi are în grijă, o
baby sitter poate desfășura următoarele tipuri de activități: hrănește, spală și îmbracă copiii, le spune
povești sau se joacă cu ei, îi supraveghează în casă sau la locurile de joacă, îi duce la grădiniță sau la
școală, îi asistă în efectuarea temelor. Uneori, baby sitterei i se poate cere să efectueze și alte activități
în gospodărie: spălat, călcat, cumpărături, prepararea hranei etc., deşi acestea nu sunt activităţile
caracteristice acestei ocupaţii.
Când părinții angajează o baby sitter se așteaptă la ceva mai mult decât simpla supraveghere, ei caută
pe cineva care să-i ajute să-și crească și să-și educe copiii. Asta înseamnă că vei avea nevoie de
cunoștințe practice legate de situații ce uneori pot pune în dificultate un părinte fără experiență sau un
părinte temător, cum ar fi: educarea copilului să folosească olița, crizele de furie ale copilului mic,
refuzul de a sta la grădiniță sau de a merge la şcoală etc..
Să supraveghezi și să îngrijești copiii poate fi uneori extrem de solicitant atât fizic, cât și emoțional, însă
la sfârșitul unei zile de muncă, poţi avea satisfacții legate de progresele copiilor, de recunoștința și
încrederea acordate de familie, de rezolvarea unei situații tensionate etc. În plus, ocupaţia de baby sitter
îți poate asigura stabilitate și siguranță financiară în timp.

Îndatoririle și responsabilitățile tale nu se referă numai la copii, ci și la părinții acestora cu care vei
avea o relație de muncă, pe baza unui contract. Este responsabilitatea ta să oferi servicii profesioniste.
Ca baby sitter, vei lucra sub supervizarea directă a unui părinte. Relația cu părinţii copilului pe care îl
vei avea în grijă poate să ducă uneori la conflicte a căror rezolvare, de foarte multe ori, va depinde de
abilitățile și experiența ta.

2. Pot, știu, vreau

Fiecare părinte are în vedere un set de calități personale şi profesionale pe care le caută la persoana
care va avea grijă de copiii lui. Lista poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de experiența lor ca
părinți, de nivelul de educație, de venituri, de credințele și principiile personale de viață.
Reține că o astfel de persoană trebuie să fie un bun model pentru copii și să se adapteze uşor la situaţii
diferite pentru a putea răspunde metodelor și cerințelor de creștere exprimate de familie. Sunt niște
cerințe firești ce izvorăsc mai mult din îngrijorarea părinților. Nu trebuie să te simți jignită dacă eşti

5
întrebată diverse lucruri personale. Gândeşte-te dacă tu ai vrea ca o persoană care are grijă de copiii tăi
să vorbească urât, să certe copilul, să îl lase ore întregi în fața televizorului sau să nu respecte indicațiile
tale. Cel mai probabil nu vei dori ca persoana care îţi îngrijeşte copilul să facă lucrurile astfel.
Tot ce vei învăţa la curs te va ajuta atât în relația cu copiii, cu familiile lor, cât și în relația cu alţi
profesioniști care se ocupă de îngrijirea, creșterea și educarea copiilor (educatori, învățători, profesori,
medici, antrenori, instructori).
Cursurile de pregătire și perfecționare te vor ajuta atât pe tine, cât şi pe copiii cu care vei lucra. Fiind
bine pregătită profesional, îi vei putea ajuta pe copii să îşi dezvolte mult mai bine capacitatea de
comunicare, să se adapteze mai rapid și să aibă rezultate bune la grădiniţă sau la școală.
Abilităţile şi cunoştinţele tale se vor îmbunătăți cu fiecare copil cu care vei lucra și vei putea fi din ce în
ce mai sigură pe tine în lucrul cu copiii.

Ce trebuie să ştii/
Exemple de situaţii în care va trebui să aplici lucrurile învăţate
să faci?

 În relația cu părinții, bunicii și educatorii - ca să obții informații despre

starea copilului, despre nivelul lui de dezvoltare, despre programul
zilnic
Să comunici cu  În relația cu copiii - ca să-i ghidezi, să-i sprijini, ca să știi ce simt și cum
copilul şi cu poți să-i ajuți să-și satisfacă nevoile și dorințele
familia  În situațiile în care copilul este în conflict cu alți copii - pentru a-i ajuta
să rezolve problema cât mai bine
 În situațiile în care discuţi cu familia despre progresele făcute de copil
sau despre eventuale probleme apărute peste zi
 În cazul în care mai mulți copii se ceartă pentru aceeași jucărie sau
doresc să se joace afară, dacă condițiile meteo nu permit acest lucru
 Atunci când copiii nu respectă regulile și indicațiile adultului
Să rezolvi diverse
 În situaţia în care, din diferite motive, părinții nu pot lua un copil de la
probleme
școală, grădiniță, stau peste program sau lipsesc mai mult timp
 În situaţiile apărute în prepararea hranei (ingrediente lipsă) sau în
administrarea unor medicamente
 Pentru a putea adapta activitățile de îngrijire, hrănire, disciplinare,
Să ai cunoştinţe petrecerea timpului liber la vârsta şi nivelul de înţelegere al copilului
despre  Pentru a avea aşteptări realiste din partea copiilor
dezvoltarea  Pentru a ști să vorbești cu copiii în funcție de vârstă și de stadiul de
copiilor dezvoltare a acestora (nivel de cunoştinţe, nivel de dezvoltare fizică și
emoțională etc)
 În orice situație de lucru cu copii, este recomandat să cunoști care sunt
drepturile copiilor, să le respecți și să știi că aceste drepturi sunt
Să ştii care sunt
susținute prin legi
drepturile copiilor
 Tu ești o persoană care stă foarte mult timp cu copilul și poți fi printre
primele persoane care pot observa dacă aceste drepturi sunt încălcate

6
  Cu privire la meniul copiilor, în anumite situații
 Cu privire la activitățile potrivite pentru copii în funcție de context,
Să poţi lua decizii
starea copilului, obiective urmărite
 Dacă un copil se accidentează
 Organizarea activităților de supraveghere și îngrijire pe ore/zile
 Planificarea și organizarea activităților de petrecere a timpului liber și
Să poţi organiza și activităților de învățare
planifica  Planificarea bugetului de cumpărături împreună cu părinţii sau în
activităţile funcţie de planul de buget realizat de părinţi
 Completarea fișelor de urmărire a progreselor copiilor
 Planificarea discuţiilor zilnice cu părinții
 Cunoștințele și experiența legată de disciplinarea pozitivă (corectarea
Să ştii cum se
eficientă și sănătoasă a comportamentelor problematice ale copiilor) îţi
disciplinează
pot ușura munca și îţi pot oferi un mod plăcut de interacțiune cu
copiii
copilul
 Munca de supraveghere și îngrijire a copiilor devine mai ușoară atunci
când aplici cunoștințe legate de igienă, siguranță, hrănire adecvată,
Să ştii cum să
sănătate și boală
îngrijeşti copiii
 Organizarea spațiilor de locuit și de joacă astfel încât acestea să fie
sigure pentru copii
 Lucrul cu copii necesită răbdare. O persoană nerăbdătoare și iritabilă
nu este un bun model pentru copil și va intra foarte ușor în conflict cu
acesta sau cu părinții
Să ai răbdare  Răbdarea te va ajuta, de exemplu, în situațiile în care copilul de vârstă
mică va pune un lung șir de întrebări, nu pentru a te enerva, ci pentru
că aceasta este modalitatea lui de învățare la acea vârstă sau în
situațiile în care copilul face o criză de furie
 Rezistență fizică – de multe ori în activitatea de îngrijire a copilului
programul durează mai mult de 8 ore, cu puține momente de repaus,
unele zile pot fi mai grele și mai solicitante decât altele
Să fii o persoană
 Rezistență psihică adică să poți face față stresului provocat de situațiile
rezistentă
dificile cu care te confrunți: dispoziția plângăcioasă a copilului,
comportamentele problematice, evenimentele neprevăzute care îți
modifică programul
 Empatia (comunicarea afectivă cu semenii) îţi este necesară în relația
cu copilul și familia acestuia și te poate ajuta să înţelegi cum gândește
Să fii empatică
copilul și ce simte el, te poate ajuta să-l orientezi să se adapteze în
relațiile cu ceilalți și la schimbările prin care poate trece

7
  Copiii au tendința să copieze comportamentele adulților importanți
pentru ei şi, din acest motiv, trebuie să fii un model pentru ei; până
când vor putea evalua singuri ce este bine și ce este rău, vor imita
Să fii un model
comportamentul tău și al părinților
pentru copii
 Nu poți pretinde de la un copil un anumit comportament dacă tu te
comporţi altfel decât îi ceri pentru că vei crea confuzie în mintea
copilului
 Părinții au nevoie să vadă în tine o persoană de încredere pentru că îţi
Să fii o persoană încredințează ce au mai de preț - copiii. Au nevoie să știe că soseşti la
de încredere timp, că respecţi indicaţiile lor, că nu ţipi la copil, că îi arăţi afecţiune,
pentru copil şi că-l îngrijești corespunzător și că micile probleme din casă nu vor
pentru părinţi deveni subiect de bârfă cu alte baby sittere în timp ce plimbi copilul în
parc
 În situațiile în care părerile tale nu corespund cu ale părinților
Să fii
 În situațiile în care este posibil să apară un conflict (cu copilul sau
înţelegătoare
familia) și ai nevoie să regândești situația și din alte perspective
 Să ai grijă de copiii altor persoane înseamnă să te poți adapta la medii
Să te adaptezi uşor noi, la persoane noi
la situaţii noi  Poţi fi în situația în care trebuie să respecţi indicaţiile părinţilor, deşi
acestea nu se potrivesc cu părerile tale

Respectă modul în care părinții doresc să-și crească copiii. O baby sitter cu experiență și bine informată
știe ce se așteaptă de la ea, cum să-și evidențieze cunoștințele și abilitățile și cum să ofere acel
sentiment de încredere pe care părinții îl caută la persoana pe care o vor angaja.

3. Ce am de făcut?

Cea mai importantă responsabilitate a unei baby sitter este aceea de a acorda îngrijire, supraveghere și
educație copilului la domiciliul propriu sau la domiciliul acestuia. În acest context, este bine să nu uiți
niciodată că fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice vârstei.

În funcție de vârsta copiilor pe care-i ai în grijă, pot fi identificate următoarele responsabilități:

 Pentru copiii mici: prepararea hranei și hrănirea, schimbatul lenjeriei (scutecului absorbant de
unică folosinţă) și igiena locală, respectarea programului de somn, plimbarea în aer liber etc;
 Pentru copiii mai mari: luarea copilului de la grădiniță/școală, pregătirea mesei, efectuarea
toaletei înainte de masă, supravegherea copilului în timpul mesei, a jocului și a activităților de
învățare, respectarea programului de odihnă, citirea cărților de povești, însoţirea copilului la
activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare specifice vârstei sau sprijinirea
acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi. De asemenea, poţi lucra cu copilul
pentru dezvoltarea unor deprinderi de viaţă independentă cum ar fi: să se hrănească singur, să-

8
 și aleagă singur ținuta de a doua zi și să și-o pregătească de seara, să-și asume mici
responsabilități (să aibă grijă de ghiozdănel, de pachetul cu mâncare, să se spele pe mâini
înainte și după masă, să își facă singur patul, să își strângă jucăriile etc).

Nu uita!
 Un copil trebuie să petreacă o perioadă cât mai îndelungată de timp în aer liber (atunci când
vremea permite). De aceea, se recomandă scoaterea copiilor afară şi iarna, cu acordul
părinţilor şi pentru perioade mai scurte de timp.

Totodată, pe toată durata interacțiunii cu copilul, trebuie să poţi identifica și înlătura situațiile de risc și
să acorzi primul ajutor dacă situația o impune. De asemenea, trebuie să colaborezi în permanenţă cu
familia copilului, pentru a o informa despre orice se întâmplă cu acesta şi pentru a stabili împreună
activităţile pe care le vei desfăşura cu copilul.

4. Sunt atentă când lucrez

Pentru a câștiga încrederea părinților și dragostea copiilor cu care lucrezi, este bine să ai grijă în
permanență de aspectul și de sănătatea ta. Aspectul fizic este cartea ta de vizită, iar prima impresie
contează întotdeauna. În acest sens, sunt câteva reguli simple, dar utile, care te ajută să îţi desfășori
activitatea în mod plăcut și sigur.

Așadar, atunci când te prezinţi la locul de muncă, vei fi supusă unei analize amănunțite din partea
părinților. Aceştia îţi vor privi cu atenție mâinile, unghiile, care nu trebuie să fie prea lungi pentru a nu le
da impresia că ai putea să le răneşti copilul; se vor uita la părul tău, dacă este îngrijit și aranjat, la hainele
tale, la aspectul general, în speranța că acesta nu prezintă un pericol pentru sănătatea și siguranța
copilului lor.

Evident, ritualul poate continua. Copilul va dori, poate, să îţi testeze vigilența, răbdarea și atenția,
încercând să facă anumite lucruri despre care știe sigur că părinții nu le permit, urmărind să vadă dacă
”bona” este mai îngăduitoare și îi permite absolut orice....că doar nu e mama, nu?

Pentru siguranţa ta şi a copilului, îţi recomandăm să verifici, de fiecare dată, dacă ușile și ferestrele sunt
închise, dacă prizele sunt protejate corespunzător, dacă mobilierul nu are colțuri ascuțite. Discută cu
părinții despre măsurile de prevenire a accidentelor, pentru a evita accesul copiilor în locurile
periculoase. De asemenea, trebuie să te asiguri că cei mici nu au acces la medicamente, detergenți și
substanțe toxice, băuturi, obiecte ascuțite sau de mici dimensiuni, alimente nepermise sau aparatură
electrocasnică, să discuți cu părinții despre acest aspect și să stabiliți care vor fi măsurile de siguranță pe
care le veți lua.

9
Nu uita!
Dacă lucrezi cu copiii, unghiile tale trebuie să fie tăiate cât mai scurt și îngrijite.
Când pregăteşti hrana copiilor, nu trebuie să uiți să îți strângi părul sau să ți-l acoperi.
Înainte de a schimba copilul sau de a-l hrăni, trebuie să te speli bine pe mâini. De altfel, este bine ca
spălatul pe mâini să devină o rutină atât pentru tine, cât şi pentru copil.

Mai sunt câteva reguli, pe care trebuie să le respecți ca baby sitter, pe care poate le cunoşti, reguli ce țin
de siguranța copilului, atât în casă, cât și în afara ei:
 În casă
 nu lăsa copilul nesupravegheat nicio clipă, chiar dacă mănâncă, se joacă ori doarme;
 acoperă colţurilor mobilierului cu burete și protejează cu paravane, dacă în casă există trepte
sau diferențe de nivel;
 nu vorbi la telefon în timp ce schimbi copilul de pampers, haine sau când îl hrănești ;
 verifică dacă programele TV urmărite de copil sunt potrivite pentru vârsta acestuia;
 joacă-te cât mai mult cu copilul, adaptând jocul la vârsta acestuia.

 În afara casei
 când ieși cu copilul din casă, ai grijă ca acesta să nu fugă pe scări sau la lift, să nu se aplece pe
balustrada scărilor, să nu fie îmbrăcat neadecvat anotimpului. Cel mai bine este, mai ales în
cazul copiilor mici, să ai un schimb de haine la tine, apă, ceva de mâncare, o jucărie etc;
 când sunteţi pe trotuar, copilul nu trebuie să fie poziționat spre partea carosabilă (spre stradă);
 fii un exemplu pozitiv pentru copil și respectă regulile de circulație ca pieton. Este bine să îi
explici și lui aceste reguli, folosind un limbaj cât mai adecvat vârstei (de ex. – traversăm strada
doar la culoarea verde a semaforului și suntem atenți, nu alergăm pe stradă pentru că putem fi
accidentați etc)
 la locul de joacă supraveghează copilul și nu te angaja în discuții cu însoțitoarele celorlați copii,
chiar dacă aceștia sunt parteneri de joacă cu copilul pe care-l ai în grijă;
 în cazul în care copilul este implicat în vreun conflict cu partenerii de joacă, păstrează-ţi calmul și
ia măsurile cele mai bune pentru aplanarea conflictului (cum ar fi: explică-i copilului că nu toate
jucăriile sunt ale lui, că e bine să le împartă și cu ceilalți parteneri de joacă, că locul de joacă este
mare și încăpător și aparține tuturor etc).
Deoarece răspunzi de sănătatea și securitatea copiilor în absența părinților, dacă observi orice
nereguli care pun în pericol siguranţa copilului, atenţionează imediat părinții și găsiți împreună
soluțiile cele mai potrivite pentru a te asigură că, cel puțin în prezența ta, nu se produc evenimente
nedorite, care pot duce mai târziu la pierderea încrederii părinților și, în final, la pierderea locului
de muncă.

Cere părinților numerele personale de telefon, numerele de telefon ale bunicilor sau ale câtorva vecini
de încredere, al medicului de familie/pediatru. Nu uita să treci pe listă și numerele de telefon de urgență
112 – Poliția, Salvarea, Pompierii. Poți să-ți întocmești chiar un dosar care să conțină informații utile în

10
cazuri de urgență. Pe lângă numerele de telefon utile poți avea date despre starea de sănătate a
copilului (dacă are alergii sau alte probleme speciale), adresa domiciliului în care lucrezi pentru ca în
cazuri de urgență - de exemplu, când chemi ambulanţa - să ştii numele străzii și alte detalii utile ce te pot
ajuta să acționezi rapid. Este important să iți păstrezi calmul în situații critice, pentru a le putea evalua
corect și a lua cea mai bună decizie și pentru a furniza persoanelor autorizate informații relevante
despre succesiunea evenimentelor, persoanele implicate, locul în care s-a accidentat copilul și starea
acestuia. De asemenea, nu uita să îi întrebi pe părinți care sunt cele mai sigure căi de părăsire a
apartamentului în caz de cutremur sau de incendiu.

Respectarea normelor de Protecția muncii și Paza și stingerea incendiilor este obligatorie pe toată
perioada serviciului tău.
Este bine să aeriseşti apartamentul, de preferat când copilul nu este prin preajmă (când ieşi la plimbare
cu copilul, când acesta doarme sau se joacă într-o altă cameră, în care, bineînțeles, temperatura este
optimă).
Atunci când ieşi cu copilul la plimbare sau la joacă în aer liber este bine să verifici aragazul, apa și lumina,
asigurându-te că sunt închise și ușa, dacă este încuiată.

5. Acte și documente

În cazul în care te angajezi ca baby sitter, ca în orice meserie, vei încheia un contract cu părinții copiilor
care îţi vor fi lăsați în grijă. În acest contract trebuie specificate foarte clar următoarele: programul tău
de lucru, salariul, drepturile și obligațiile tale, ca angajat și ale familiei, ca angajator. De asemenea, va
trebui să existe și fișa postului, în care sunt specificate clar sarcinile pe care le vei avea de îndeplinit.
Fişa postului cuprinde:
 atribuțiile şi responsabilităţile tale;
 aptitudinile speciale, cunoștințele și abilitățile de care trebuie să dai dovadă pentru a putea
ocupa postul respectiv;
 calificările necesare;
 standardele de performanță;
 condițiile de lucru în care îţi vei desfășura activitatea;
 modalitățile de compensare, de promovare etc;
 relațiile de subordonare şi de colaborare.
Contractul şi fişa postului îţi sunt necesare pentru că îţi protejează drepturile şi te ajută să ştii clar ce ai
de făcut şi în ce condiţii. Dacă lucrezi fără contract şi fără fişă de post, ţi se poate întâmpla să ţi se ceară
să faci lucruri suplimentare, să lucrezi mai multe ore, să fii plătită cu o sumă mai mică decât ai stabilit cu
familia, să îţi fie încălcate drepturile. Contractul de muncă şi fişa postului trebuie semnate atât de tine,
cât şi de către angajator (familia sau firma de recrutare, după caz). Dacă se schimbă condiţiile de muncă,
se face o nouă fişă de post şi un act adiţional la contract care, de asemenea, trebuie semnate de tine şi
de angajator. Fişa de post trebuie să prevadă cât mai exact condiţiile în care vei lucra și să existe în două
exemplare.
Înainte de a semna contractul şi fişa postului, citeşte-le cu atenţie şi asigură-te că ai înţeles tot ce e scris

11
în acestea. Dacă sunt lucruri pe care nu le înţelegi, cere să ţi se explice sau amână semnarea cu o zi sau
două, pentru a avea timp să te informezi.
Relația dintre tine și părinții copilului trebuie să se bazeze pe încredere și respect reciproc. Atât tu, cât și
familia aveți drepturi, dar și obligații. Ele vor trebui menționate clar în contractul pe care îl veți încheia în
două exemplare.

Un aspect important este confidențialitatea tuturor informațiilor ce privesc viața privată a familiei care
te angajează, eventualele probleme de sănătate sau de comportament ale copilului/familiei. Nimănui
nu-i place să audă în parc sau printre vecini informaţii ce țin de viața personală, cu atât mai mult cu cât
acestea fac referire la copii.
În munca ta vei avea de completat documente care să dovedească faptul că ţi-ai îndeplinit obligaţiile şi
care te vor ajuta să urmăreşti evoluţia copilului. Un astfel de document este Fișa de observație asupra
dezvoltării copilului în care vei înregistra periodic informaţii despre evoluția copilului. În funcţie de
vârsta copilului pe care îl îngrijeşti, poţi să realizezi o fişă de observaţie în care să-ți stabilești câteva
repere pe care să le urmărești.

Fișa de observație asupra dezvoltării copilului cuprinde:

o informații legate de starea de sănătate; eventuale probleme medicale, cum ar fi alergiile,
tratamente pe care le urmează copilul;
o informații legate de stadiul de dezvoltare în care se află copilul, de evoluţia copilului;
o informaţii legate despre probleme pe care le are copilul.

De exemplu:
1. Pentru un copil cu vârste între 4 și 18 luni, poţi include în fişă următoarele informaţii:
- Dacă are sau nu poftă de mâncare, dacă nu mănâncă anumite alimente etc.
- Dacă adoarme cu ușurință și are un somn liniștit
- Dacă îi place să se joace
- Dacă răspunde unui program de rutine stabilit
- Dacă și cum apucă obiectele
- Dacă și cum își controlează/coordonează mișcările
- Dacă reacționează la vocea adulților cunoscuți
- Dacă arată că înțelege ce se vorbește cu el/ce i se spune
- Dacă îi recunoaște pe cei care îl îngrijesc
- Dacă arată afecțiune față de persoanele familiare
- Dacă devine atent când i se spune numele
- Dacă îndepărtează de lângă el obiecte sau persoane care nu-i fac plăcere
- Dacă plânge pentru a-și comunica frica, durerea sau singurătatea
- Dacă devine atașat de o jucărie sau o păturică
- Dacă manifestă curiozitate legată de propriul corp: își atinge corpul, inclusiv zonele intime
- Dacă manifestă curiozitate legată de corpul adulților

2. Pentru un copil cu vârste între 18 luni și 4 ani, poţi include în fişă următoarele informaţii:

12
 - Dacă are sau nu poftă de mâncare, dacă nu mănâncă anumite alimente etc.
- Dacă se păstrează sau nu curat pe timpul zilei (masă, toaletă, joc)
- Dacă adoarme cu ușurință și are un somn liniștit
- Dacă se joacă cu ceilalți copii și cum anume (se înțeleg sau nu, se ajută sau nu etc.)
- Dacă se poate concentra asupra jocului cel puțin 15 minute
- Dacă are temeri și care sunt ele
- Dacă și cum merge
- Dacă și cum stă în șezut/ în picioare
- Dacă și cum apucă obiectele
- Dacă și cum își controlează/coordonează mișcările
- Dacă are probleme cu pronunția unor sunete/cuvinte
- Dacă vorbește în propoziții
- Dacă înțelege ce i se spune
- Dacă imită comportamentul adultului în timp ce se joacă
- Dacă are preferințe la îmbrăcăminte
- Dacă devine interesat de ceilalți copii și își împarte jucăriile cu ei
- Dacă începe să recunoască anumite emoții (furie, frică, bucurie) după expresia feței
- Dacă utilizează cuvinte pentru a exprima emoțiile: sunt supărat, sunt trist, sunt furios
- Dacă încearcă să consoleze un copil/adult care pare supărat
- Dacă este interesat de activitățile din baie, dorește să discute despre baie sau despre corpul
adulților, cercetează corpul celorlalți copii și se uită la ceilalți copii când merge la toaleta
- Dacă începe să fie preocupat de venirea pe lume a bebelușilor

3. Pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 4 - 7 ani, poţi include în fişă următoarele informaţii:
- Dacă are sau nu poftă de mâncare, dacă mănâncă singur sau nu, dacă are alimente preferate
etc.
- Dacă știe să folosească singur toaleta, cunoaște și respectă regulile de igienă
- Dacă doarme la prânz sau nu
- Dacă se joacă cu ceilalți copii și cum anume (se înțeleg sau nu, se ajută sau nu etc.)
- Dacă se poate concentra asupra jocului sau asupra unei activități de învățare cel puțin 30 minute
- Dacă și cum merge, aleargă, se cațără etc
- Dacă și cum stă pe scaun
- Dacă și cum manevrează jucării, obiecte de scris, unelte de desenat, pictat etc.
- Dacă și cum își controlează/coordonează mișcările
- Dacă și cum practică diferite sporturi
- Dacă are probleme cu pronunția unor sunete/cuvinte
- Dacă utilizează dialoguri în jocurile cu rol
- Dacă participă activ la discuțiile dintr-un grup, ascultând și intervenind în conversație,
exprimându-și opinia
- Dacă știe cum să utilizeze și să păstreze cărțile, este interesat să le folosească/răsfoiască etc
- Dacă joacă anumite roluri, imitând situații din viața reală
- Dacă devine interesat să stabilească relații de prietenie

13
 - Dacă începe să înțeleagă judecățile morale
- Dacă învață să tolereze frustrarea și să se obișnuiască cu ideea că nu întotdeauna poate primi
ceea ce își dorește, când își dorește
- Dacă începe să învețe cum să controleze forța emoțiilor negative, cerând ajutorul adultului sau
plecând din situația supărătoare
- Dacă manifestă interes pentru emoțiile celor din jur ( de exemplu, întreabă: De ce plângi? De ce
ești supărat?)
- Dacă pune multe întrebări legate de sex
- Dacă învață cuvinte cu conotație sexuală și îi face plăcere să le utilizeze pentru a vedea reacția
adulților
- Dacă se joacă de-a doctorul, de-a mama și de-a tata sau alte jocuri în care copiii pot explora în
joacă părți intime ale celorlalți
Așadar, pentru a nu uita sau a nu scăpa din vedere informaţii importante despre copil, este bine să scrii
periodic în această fișă și lucrurile bune care se întâmplă copilului, dar și cele care trebuie corectate sau
îmbunătăţite.

Primele informații despre copil pe care le vei scrie în această fişă vor fi cele pe care le-ai aflat inițial de la
părinți. Este vorba de informații legate de starea de sănătate sau eventualele probleme, cum ar fi
alergiile sau bolile cronice, informații legate de programul zilnic, mâncarea sau programul TV preferat,
despre modalitățile prin care acesta poate fi consolat atunci când este supărat ș.a. Nu uita să scrii toate
aceste lucruri pe fișa de observație a copilului, la începutul activității tale contractuale. Apoi periodic,
trebuie să notezi ce cunoștințe noi a asimilat copilul, ce aptitudini/abilități ai descoperit că are, ce
comportamente nedorite ale copilului ai reuşit să schimbi etc. Îți va fi mult mai ușor să-ți concepi propria
fișă de observație după parcurgerea capitolelor dedicate dezvoltării copilului, atât din punct de vedere
fizic cât și psihic, pe etape de vârstă.

Atunci când planifici diferite activități împreună cu copilul, este bine să ții seama de preferințele lui și să-
i urmărești cu atenție starea și reacțiile pe durata programului comun. În funcție de modul în care
reacționează, poți adapta programul de activități în așa fel încât să îi facă plăcere copilului, pe de o
parte, și să țină seama de nevoile lui de îngrijire și educare, pe de altă parte. Nu trebuie să scapi din
vedere nici dezvoltarea emoțională și socială a copilului. De aceea:
 Arată-i respect și încredere copilului, discută cu el despre relațiile cu ceilalți, despre
activitățile zilnice și evenimentele semnificative pe care le-a trăit
 Oferă-i un model adecvat de comunicare și evită să îl întrerupi când vorbește. Astfel va
învăța să-și aștepte rândul și să nu vorbească în același timp cu alte persoane
 În momentul în care face o greșeală, discută cu copilul despre ce a învățat din asta
 Încurajează copilul să-și exprime părerea și emoțiile, să identifice mai multe variante de
rezolvare a unei situații. Comunică cu claritate regulile și comportamentele așteptate, dând
argumente pentru fiecare aspect. Copiii respectă mai ușor regulile când li se explică cum le
pot fi de folos

14
  Laudă copiii ori de câte ori au făcut față unei situații frustrante, întărind ceea ce au făcut
bine pentru că în acest fel, îi vei încuraja să se comporte adecvat și în alte situații similare.
De asemenea, nu trebuie să uiți faptul că orice schimbare care apare în comportamentul copilului
trebuie discutată cu părinții, pentru că ei sunt primii care vor lua decizii. Chiar dacă are câteva luni sau
este un copil mai mare, pentru părinți tot ”micuțul lor” rămâne și toată grija și atenția lor sunt
îndreptate asupra lui.
Părinţii îşi doresc să-i fie bine copilului, să fie sănătos, în siguranță, îngrijit cu atenție, să participe la
activități care să-i stimuleze capacitățile intelectuale, să se dezvolte armonios, iar toate acestea depind și
de tine.

15
CAPITOLUL 2. BINE AI VENIT ÎN FAMILIE!

1. Familia
1.1. Mă bucur să vă cunosc!

Părinţii îşi doresc, de obicei, de la copil să respecte și să urmeze părerile lor despre viață. Este util să
cunoști care sunt valorile și principiile familiei pentru că în funcţie de acestea, unele familii pot crea
reguli pe care îţi vor cere şi ţie să le respecţi. Înainte de a începe lucrul, trebuie să te asiguri că poţi
îndeplini toate cerinţele familiei şi că poţi respecta valorile şi regulile acesteia.

În orice familie vei munci, vei descoperi anumite valori, adică convingeri referitoare la ceea ce este
important în viaţă, în relațiile cu ceilalţi şi în munca pe care o desfășoară. În funcție de valorile în care
cred, oamenii îşi aleg prietenii, partenerul de viață, locul în care trăiesc, profesia, modul de petrecere al
timpului, modul de educare a copilului, inclusiv o baby sitteră pentru copilul lor.

Deciziile pe care le iau oamenii, modul în care acţionează într-o anumită situaţie, convingerile lor
despre ceea ce e bine sau rău sunt determinate de valorile personale şi ale comunităţii în care
trăiesc.

Exemple de valori: Onoarea, Respectul, Responsabilitatea, Sinceritatea,Adevărul, Familia, Libertatea

etc.

O parte dintre valorile familiei sunt cultivate şi respectate datorită religiei, etniei sau culturii comunităţii
din care familia face parte.

S-ar putea să îngrijeşti un copil care să vorbească altă limbă, să se îmbrace diferit faţă de cei din afara
casei, să practice anumite ritualuri religioase diferite de majoritatea celor din jur, să adopte un stil diferit
de alimentaţie în comparaţie cu ceilalţi copii. Trebuie să discuţi cu părinţii despre modul în care doresc
să fie crescut copilul lor, să stabiliţi clar ce să facă şi ce să nu facă acesta. E bine să observi dacă stilul în
care este crescut copilul îngreunează adaptarea acestuia la grupurile de copii, la grădiniţă şi şcoală, dacă
îi provoacă stări de disconfort. În cazul acesta, informează părinţii şi ajută-i să sprijine copilul să se simtă
acceptat şi valorizat în mediul în care trăieşte.

Îngrijirea unui copil de etnie şi cultură diferite poate însemna şi pentru tine o provocare. E prilejul ca
tu să înveţi despre alte culturi, despre alte popoare, ai ocazia să creezi jocuri în care să pui în valoare
elementele de diversitate, poţi sprijini copilul pe care-l îngrijeşti să-şi păstreze cultura şi s-o
împărtăşească celor din jur, respectând faptul că toţi copiii sunt egali şi valoroşi.

În acest caz, se poate întâmpla ca valorile tale personale să fie diferite de cele ale familiei în care

16
muncești. Dacă este așa, e de dorit să analizezi în ce măsură poți respecta în munca ta valorile familiei,
fără ca tu acest lucru să te afecteze. Dacă descoperi ceva ce nu poți accepta, e necesar să discuți acest
lucru încă de la început cu părinții. De exemplu, se poate întâmpla să nu accepți faptul că cei mici nu au
voie să-și exprime punctul de vedere într-o decizie a adulților datorită faptului că în familie se consideră
că adultul are întotdeauna dreptate.

Ca baby sitteră va trebui să respecți mereu ceea ce doresc părinţii pentru copilul lor, exceptând
situațiile în care vei sesiza un abuz asupra copiilor. În acest caz, contactează imediat autorităţile
competente. Dacă valorile unei familii sunt diferite de ale tale și îți este greu să le respecți, este
mai bine să refuzi să lucrezi cu familia în cauză.

1.2. Regulile casei

Regulile casei reprezintă un set de obiceiuri după care familia funcţionează, îşi desfăşoară activitatea,
comunică sau îşi rezolvă problemele. Aceste reguli pot fi diferite de la o familie la alta. Respectarea unor
reguli, indiferent de modul în care sunt stabilite (de exemplu, discutate între membri, impuse de către
unii, moștenite de la părinţi, preluate de la alte familii sau pur și simplu învăţate prin imitare) asigură
buna organizare şi funcționare a familiei.

De exemplu:
REGULA
La intrarea în casă ne
descălțăm
Înainte de efectuarea
temelor, copilul se
odihnește cel puțin o
jumătate de oră
REZULTATUL AȘTEPTAT
Nu se murdăresc covoarele
Copilul nu va fi obosit și se va
putea concentra mai bine
CONSECINȚA
Ne simțim mai bine
Copiii se pot juca pe covor
Nu pierdem timpul cu curățatul, îl
putem folosi pentru altceva
Temele vor fi terminate mai
repede, rămânându-i timp pentru
activitățile preferate
Temele vor fi efectuate corect

Nicio persoană străină nu Evităm pericole (furt, lovire) Baby sittera și părinții sunt liniștiți
intră în casă știind copilul în siguranță

Interesează-te înainte cum se procedează de obicei în familia pentru care lucrezi.

În munca ta de baby sitter, descoperirea valorilor şi regulilor familiei îţi va fi de mare ajutor, deoarece
vor fi multe cazuri în care valorile pot genera anumite reguli, care te vor influenţa în munca ta. De
exemplu:

17
  dacă într-o familie se respectă foarte mult sănătatea, atunci vei înțelege de ce copilul este
încurajat să facă sport, să meargă mult pe jos, de ce există regula de a mânca mereu salate la
masa de prânz, etc.
 dacă într-o familie, egalitatea între membrii acesteia e preţuită, regula va fi să implici copilul în
diverse activități ale familiei: stabilirea programului zilei, propuneri de petrecere a timpului liber,
luarea deciziilor.
 dacă protejarea naturii este o valoare fundamentală a familiei, o regulă poate fi să foloseşti
drept activităţi de recreere plantarea de flori sau reciclarea obiectelor.
 dacă într-o familie se prețuiește foarte mult respectarea tradițiilor, o regulă poate fi implicarea
copilului în pregătirea unor evenimente, cum ar fi decorarea camerei lui pentru Crăciun sau
realizarea unei felicitări de ziua mamei.

Cum descoperi valorile, principiile şi regulile familiei?

a) Discutând cu părinţii şi copilul
Ar fi bine să te interesezi despre aceste valori şi reguli încă de la prima întâlnire, deoarece este foarte
important să descoperi dacă există ceva ce nu poţi accepta nicidecum (de exemplu, să nu foloseşti deloc
carne în alimentaţia copilului datorită faptului că părinții sunt vegetarieni sau să ţi se ceară să duci
copilul la biserică, tu având o altă religie).

În aceste discuţii, ţine seama de următoarele aspecte:

- să NU foloseşti întrebări care pot deranja: (De ce...? ). În schimb, POŢI întreba:
- Ce reguli aţi hotărât să respectaţi în creşterea copilului dumneavoastră?
- Ce vă doriţi de la mine în mod special/ în primul rând, atunci când am grijă de copilul
dumnevoastră?
- În ce măsură v-ar afecta dacă eu nu aș putea să...?
b) Urmărind cu atenţie cum comunică și se comportă membri familiei zi de zi;
c) Observând modul în care este amenajată casa și obiectele din interior.

Ai dreptul ca baby sitter să modifici valorile şi regulile familei?

Rolul tău de baby-sitter este de a spriji părinții în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului. În niciun
caz, nu eşti în măsură să stabilești tu modul în care trebuie să se întâmple toate acestea. Acesta este
dreptul părinților și ei îţi vor spune ce așteaptă de la tine, ce ai de făcut, care este modul în care va
trebui să lucrezi și ce reguli ai de respectat. Ai dreptul să propui schimbări care consideri că pot veni în
sprijinul copilului. În niciun caz însă, nu ai dreptul să modifici înțelegerea cu părinții.

Prin urmare, este foarte important:

- să nu judeci stilul de viață al familiei. Nu stabileşti tu dacă e bun sau rău;
- să nu discuți cu alte persoane despre familie, decât în cazul în care copilul este victima unui abuz şi în
acest caz te adresezi doar persoanelor abilitate – Poliţia, Direcţia Generală de Asistență Socială și
Protecţia Copilului.

18
 1.3. Nu vreau să fiu discriminat

Ca baby sitter poţi descoperi în cadrul familiei cu care lucrezi, anumite păreri/ idei fixe despre cineva/
ceva sau cum ar trebui să se întâmple unele lucruri. De cele mai multe ori, acestea sunt idei false, nu
sunt bazate pe o experienţă reală şi conduc la discriminarea unei persoane sau a unui grup. De regulă,
copiii imită adulţii şi le preiau părerile, indiferent dacă acestea sunt corecte sau nu.

Exemple de idei care pot duce la discriminare:

- caracterizări gata formate despre persoane sau grupuri minoritare (Ex: toţi romii sunt hoţi);
- păreri despre diferenţele dintre persoane în funcţie de gen (Ex: toți băieții sunt puternici; toate
mamele sunt îngăduitoare; bărbații sunt mai obiectivi, iar femeile sunt mai subiective);
- convingeri generale despre copii (Ex: toate fetele sunt emotive, toţi copiii care nu au fraţi sunt
egoişti, toţi copiii din familii înstărite sunt zgârciţi).

Orice poate deveni sursa unei discriminări, din diferite motive: convingerile religioase, vârsta, sexul,
averea etc.

Exemple de discriminare în viaţa copiilor:

- un copil sărac nu este acceptat în grupul de joacă şi este jignit în legătură cu îmbrăcămintea sa;
- unui copil de altă religie nu îi este permis să meargă într-o excursie, din cauza faptului că se vizitează
obiective turistice religioase (diferite de religia sa);
- băieţii refuză să primească fetele în jocul lor, considerând că acesta „e doar pentru băieţi”;
- un copil refuză să stea în bancă cu un copil cu dizabilităţi.

În munca ta, trebuie să încurajezi copilul să îi accepte pe ceilalţi, să nu discrimineze, indiferent de

situaţia materială, etnie, religie etc.

Dacă observi la copilul pe care îl îngrijeşti, că îi jigneşte pe alţii, că îi respinge, explică-le părinţilor cu
atenţie şi sinceritate că îl vor face pe copil să devină intolerant, că nu va fi capabil să acorde şanse egale
celor din jur şi nu va reuşi să facă diferenţa (în relaţia cu ceilalţi) între comportament şi persoană (Ex:
Andrei nu e tâmpit, ci s-a comportat urât cu mine). Învaţă copilul să facă diferenţa între persoană şi
comportament (Ex: Diana nu este o persoană rea, ea a ţipat la tine pentru că nu îi place că i-ai luat
jucăria fără să îi spui. Data viitoare îi poţi spune că i-ai luat jucăria şi ea nu se va supăra). Astfel, ajuţi
copilul să fie tolerant şi să poată să se integreze în grupuri diferite, pentru că acceptă oamenii aşa cum
sunt ei.

1.4. Tipuri de familii

Ca baby sitter, vei întâlni mai multe tipuri de familii, care pot influenţa în manieră diferită relaţia ta cu
copilul.
Familiile pot fi clasificate în funcţie de numărul de generaţii, astfel:

19
  Familia simplă: mama, tata şi copilul/copiii
Dacă vei lucra într-o astfel de familie, se poate întâmpla să observi că:
- există relații strânse între membrii familiei;
- fiecare membru al familiei are spațiul său în casă și timp pentru activitățile care-l bucură.
 Familia în care locuiesc împreună copii, părinţi, bunici, mătuşi etc.
Uneori, în cadrul unei astfel de familii, se pot întâlni următoarele situaţii:
- persoanele mai în vârstă pot impune respectarea regulilor și tradițiilor lor;
- luarea unei decizii poate dura mai mult, fiind nevoie de acordul mai multor persoane;
- odată cu apariția copilului, e posibil ca bunicii să preia rolul de părinți, deoarece au mai mult timp
liber, pe care îl petrec cu copilul;
- poate apărea avantajul că există mai multe persoane care să iubească şi să ofere siguranţă
copilului;
- copilul are în preajmă multe modele de la care poate învăța sau dimpotrivă îl pot deruta pe copil
dacă sunt total diferite.

În funcţie de numărul de părinţi:

 Familia cu un singur părinte
Dacă vei lucra într-o astfel de familie, se poate întâmpla să observi că:
- părintele unic preia şi rolul celuilalt părinte – apare posibilitatea ca părintele să îşi schimbe
comportamentul. Ex: mama să devină mai autoritară sau tatăl mai afectuos;
- alţi adulţi apropiaţi familiei pot sprijini părintele singur în creşterea copilului/copiilor;
- părintele singur trebuie să muncească mai mult pentru a putea susține financiar familia (e posibil
chiar ca familiile cu un singur părinte să se confrunte cu lipsuri materiale sau financiare);
- părintele singur depune un efort suplimentar pentru a răspunde nevoilor sau programului
familiei (aprovizionarea, relația cu școala, timpul petrecut cu copilul etc.).
 Familia cu doi părinţi. Părinţii pot fi naturali sau unul din părinţi poate fi părinte vitreg
În cazul familiilor în care unul dintre părinţi este vitreg, ca baby sitter, uneori te poţi confrunta cu
următoarele situaţii:
- părintele vitreg să nu fie acceptat de copil (care poate să simtă gelozie, furie, respingere, ură);
- copilul să nu fie în totalitate acceptat de către părintele vitreg;
- părintele vitreg poate fi foarte afectuos cu copilul, dorind să-i câştige afecţiunea; uneori asta
poate duce la indulgenţa acestui părinte, la dorinţa lui de a stabili mai puţine reguli;
- conflicte între frații proveniți din căsătorii/relații diferite (unii se pot simţi dezavantajați sau
pedepsiți mai des).

În funcţie de numărul de copii:

 Familia cu un singur copil
În cadrul acestui tip de familie, uneori se poate întâmpla ca:
- părinții să manifeste protecție excesivă față de copil; cerințele și controlul acestora pot fi foarte
mari;

20
 - trăind mult printre adulți în cadrul familiei, copilul poate să se maturizeze mai repede, având în
permanenţă modelul de adult lângă el şi imitându-l;
- mare parte din resursele familiei (financiare, materiale, de timp etc.) sunt îndreptate către copil,
ceea ce îi poate oferi un confort fizic și psihic;
- copilul singur la părinți poate avea dificultăți în a împărți lucrurile cu ceilalți sau e posibil să nu
știe să cedeze aşteptărilor şi dorinţelor celorlalţi, deoarece nu a exersat aceste abilități cu un/o
frate/soră.

 Familia cu doi copii

Muncind în acest tip de familie vei vedea uneori cum:
– copiii învață să colaboreze și își împart sarcinile;
– poate apărea competiția (mai ales dacă sunt apropiați ca vârstă), aceasta nefiind neapărat
dăunătoare, deoarece îi motivează pe copii să își îndeplinească sarcinile cât mai bine pentru a
ieși în evidență și a fi apreciați de către adulți;
– poate apărea rivalitate între frați pentru a beneficia de atenție din partea adulților
– unul sau ambii copii pot crede că adulții ”îl iubesc mai mult pe celălalt” și că îi oferă mai multă
afecțiune sau mai multe jucării, bani etc.

 Familia cu trei sau mai mulţi copii

Ca baby sitter, uneori vei putea observa că:
- e posibil să apară o competiție între tine și frații mai mari, în creşterea şi îngrijirea celor mici;
- poţi întâlni situaţia în care fratele mai mare să preia rolul de părinte, indicându-ţi cum să
procedezi sau urmărindu-te;
- în cazul familiilor cu trei copii, copilul mijlociu se poate simţi neglijat.

În orice tip de familie te vei afla, vei constata că există avantaje şi dezavantaje (datorate tipului de
familie) atât pentru tine, cât şi pentru membrii acesteia.

Situaţiile de mai sus reprezintă doar o parte dintre cele cu care te poţi confrunta. Vei descoperi că există
membri care au mai multă sau mai puţină influenţă asupra copilului, vei descoperi că părinţii se
comportă diferit dacă au doar un copil sau dacă au mai mulţi copii şi va trebui să ţii cont de aceste
aspecte în relaţia cu familia. De asemenea, trebuie să ţii cont de faptul că relaţiile dintre membrii
familiei se pot modifica în timp.

1.5. Momente dificile în familie

Relațiile din cadrul familiei influenţeză modul de dezvoltare al copilului. Într-un fel creşte un copil dacă
în familie există respect, înţelegere, iubire, încredere şi altfel cel care trăieşte în tensiune, certuri,
spaime, umilire, neacceptare, neîncredere. Relaţiile dintre membrii familiei se manifestă prin:
- felul în care îşi vorbesc;
- modul în care îşi împart sarcinile;

21
- timpul petrecut împreună;
- felul în care au grijă unii de alţii;
- felul în care se privesc, stau unii lângă alţii;
- modul în care se preocupă de nevoile şi sentimentele celuilalt.

Ca persoană prezentă zilnic într-o familie, vei putea observa dacă toate aceste lucruri îl influențează pe
copil în sens negativ sau pozitiv. Totodată, vei observa preferinţele şi persoanele importante pentru
copil, dacă părinţii favorizează unul dintre copii sau dacă există tensiuni între fraţi.

În funcţie de lucrurile pe care le observi, poţi sprijini copilul să se întâlnească cu persoanele de care se
simte apropiat şi să evite persoanele în preajma cărora nu se simte bine.

În viața familiei pot exista și momente de criză, conflicte, perioade dificile. Unul dintre evenimentele
dificile pe care le poţi trăi alături de copilul de care ai grijă este divorțul părinților acestuia. Divorțul
părinților afectează în general foarte mult copiii, deoarece uneori se întâmplă ca renunțarea la rolul de
soț să implice și renunțarea la rolul de părinte. Copilul cu părinți divorțați poate întâmpina dificultăți de
adaptare la grădiniță/școală, poate trăi diferite spaime, schimbări emoționale, poate avea tendința de
izolare, agresivitate sau violență. El îşi dă seama de reacțiile și atitudinea părinților divorțați unul față de
altul, descoperă și simte foarte clar dacă relaţia lor nu e bună.

În cazul fericit în care ambii părinți își asumă în mod egal creșterea copilului după divorț și se conduc
după aceleași principii în creșterea și educarea acestuia, efectele negative ale divorţului asupra copilului
sunt mai mici.

În cazul părinților divorțați

- nu judeca nici unul dintre părinți sau tipul de relaţie al părinţilor cu copilul;
- oferă informaţii despre copil fiecărui părinte, de preferat și în prezența celuilalt;
- nu-i vorbi urât copilului despre părinți;
- stăpâneşte-ţi curiozitatea de a obţine multe informații despre relația destrămată;
- nu minţi copilul promiţându-i împăcarea părinţilor;
- propune părinţilor ca ei să răspundă întrebărilor copilului legate de această situaţie. Tu poți
doar să explici copilului că asemenea situaţie se poate întâmpla şi altor familii şi că părinţii
nu s-au despărţit din vina lui, iar cei din jurul lui îl vor iubi și sprijini în permanenţă.

Moartea unui membru al familiei

Când unul dintre membri familiei moare, în familie se instalează o situaţie extrem de dificilă şi foarte
greu de suportat. Copilul simte pierderea şi durerea, dar, spre deosebire de adult, îşi explică în mod
diferit ce s-a întâmplat, în funcţie de ceea ce ştie şi înţelege. În general, copilul nu pricepe corect ideea
de moarte şi are un alt mod de a o privi: ori nu-l îngrijorează foarte tare, ori îl înspăimântă foarte tare.

22
În aceste situaţii, urmărind indicaţiile familiei, e importantă comunicarea cu el şi adaptarea explicaţiilor
la capacitatea sa de înţelegere:
- sub 5 ani, copiii nu înţeleg timpul sau distanţa, nu înţeleg că a plecat „de tot”, „i s-a
sfârşit/terminat viaţa”. A minţi că cel decedat „doarme” poate speria copilul şi îi poate tulbura
propriul program de somn, pentru că îi va fi teamă că nici el nu se va mai trezi;
- între 5 ani – 8/9 ani, copiii încep să înţeleagă că moartea reprezintă un „sfârşit”, şi-o imaginează
ca pe un personaj înfricoşător; uneori înmormântările pot fi interesante pentru ei;
- peste 9 ani, copiii percep moartea ca finală, înţeleg că persoana decedată nu se mai întoarce.

Moartea cuiva din familie poate să-i provoace copilului:

 comportamente de copil mai mic decât cei de vârsta lui;
 nelinişte, spaimă, supărare;
 frica de abandonare;
 iritabilitate crescută, agresivitate;
 tulburări de somn;
 ticuri;
 rezistenţă scăzută la boli;
 dureri de cap, dureri de burtă;
 sensibilitate emoţională ridicată (trece de la o stare la alta, e trist, speriat, înfricoşat);
 adaptabilitate scăzută (nu se mai descurcă, mai ales în situaţii noi);
 retragere în sine (nu vrea să mai facă nimic şi nu mai vorbeşte);
 dezinteres faţă de activităţile altădată plăcute (nu-i mai plac activităţile care-l bucurau);
 evitarea întâlnirii cu alţi copii sau adulţi.

Ce poţi face tu ca baby sitter?

- să ajuţi familia să păstreze programul şi rutinele obişnuite;
- să ajuţi familia să discute cu copilul în funcţie de vârsta şi capacitatea lui de înţelegere (oferindu-
i explicaţii, fără a-l minţi);
- să încurajezi copilul să pună întrebări;
- să conduci copilul la funeralii (fără a-l forţa şi numai cu acordul familiei);
- să încurajezi copilul să păstreze obiecte care să-i amintească de cel pierdut;
- să sprijini copilul să-şi exprime durerea prin desen, cântec, discuţii, joc;
- să fii în permanenţă atentă la stările copilului;
- să ajuţi copilul să înțeleagă schimbările de comportamente şi schimbările emoţionale ale celor
din jur și ale sale;
- să dai explicaţii copilului în termeni religioşi pentru a-i alina durerea, dar numai ținând cont de
religia familiei și de aprobarea acesteia în utilizarea unor astfel de explicații despre moarte;
- să oferi copilului afecţiune şi atenţie, asigurându-l de faptul că este iubit şi în niciun caz nu e
vinovat pentru cele întâmplate.

23
 1.6. Cum ne educăm copiii?

Stilul educativ al părinţilor

În creşterea şi educarea copiilor, părinţii au diferite stiluri predominante. De multe ori, aceştia se pot
regăsi într-unul din tipurile descrise mai jos:

 Părinț indulgenţi:
- permit copiilor să facă în general ce vor, fără multe restricţii, considerând că libertatea este principiul
esenţial în creşterea şi dezvoltarea copilului;
- sunt interesaţi de tot ceea ce face copilul;
- copilul este încurajat să ia decizii;
- copilul e pedepsit foarte rar.

 Părinți autoritari:
- cer copilului respectarea cu stricteţe a regulilor;
- orice greşeală a copilului este pedepsită;
- independenţa copilului este limitată şi copilul ar putea întâmpina greutăți în a lua decizii singur;
- părinţii impun disciplină și respect faţă de cei din jur.

 Părinți protectori:
- mereu atenţi la nevoile copilului, mai ales la siguranţa acestuia;
- văd la tot pasul pericole pentru copil, fiind în general îngrijoraţi şi agitaţi;
- la apariţia unei probleme caută vinovaţi şi moralizează;
- acceptă greu manifestările de independenţă ale copilului.

 Părinți indiferenţi:
- neglijează copilul, nu sunt preocupaţi de activităţile lui, lăsându-l să se descurce singur;
- nu laudă copilul, nu îi arată afecţiune, nu îi acordă atenţie.

 Părinți democratici:
- respectă drepturile copilului;
- sunt deschişi la nou şi încurajează încercările copilului;
- explică copilului regulile şi urmăresc respectarea lor;
- oferă copilului căldură şi atenţie;
- apreciază şi preţuiesc copilul, oferindu-i prilejul de a lua parte la hotărârile familiei;
- îl învaţă pe copil să fie atent la nevoile, dorinţele şi sentimentele celorlalţi, încurajându-l în acelaşi
timp să şi le exprime pe cele proprii.

Orice stil educativ are avantaje şi dezavantaje, dar cel democratic este cel mai potrivit pentru creşterea
şi educarea copiilor. Nu există stil educativ pur. Fiecare părinte, îngrijitor şi educator se comportă mai

24
mult conform caracteristicilor unui stil, dar poate reacţiona, în anumite situaţii, ca şi cum ar „uita”
principiile în care crede. De exemplu, unui părinte indiferent, un accident suferit de copil îi poate
modifica comportamentul devenind, cel puţin pentru o vreme, părinte protector. Un părinte indulgent,
într-o perioadă dificilă, devine mai autoritar, deoarece nu mai are timp suficient de petrecut cu copilul.
Comportamentul schimbător al adultului poate deruta copilul, poate să-i provoace frustrare sau
supărare. Pe cât posibil, trebuie să îi explicaţi motivele acestor schimbări şi să-l încurajaţi să le accepte.

Stilul educativ al baby sitterei

Ca baby sitter, ai la rândul tău, un stil educativ predominant. Dacă acesta este același cu cel al părinţilor,
îţi va fi mai uşor să comunici cu copilul şi să satisfaci cerinţele şi aşteptările familiei.

Este important să urmăreşti cu atenţie stilul educativ al părinţilor, să fii atentă la consecinţele pe care le
are asupra copilului şi să încerci să te armonizezi cu acesta.

Din aceste motive, e important să discuţi aceste aspecte cu părinţii, fără teama de a greşi sau jigni.
Încearcă să vorbeşti cu ei şi să găsiţi împreună soluţii pentru potrivirea stilurilor. Acelaşi lucru trebuie să-l
faci şi dacă consideri că părinţii greşesc în educaţia copilului şi poţi observa la cel mic consecinţele
acestor greşeli. Fii sinceră şi exprimă-ţi părerea, însă fii deschisă la adaptarea stilului tău sau chiar la
utilizarea unui stil educativ diferit de al tău, dacă acesta duce la rezultate pozitive în dezvoltarea
copilului.

2. Comunicarea cu familia

Pentru o adaptare cât mai bună în familia în care vei lucra, este bine să ştii să comunici clar şi eficient,
astfel încât să poți înțelege cerințele și așteptările membrilor ei și să le poţi transmite cât mai bine pe ale
tale. Comunicarea are loc permanent şi în mai multe forme:

A. Comunicarea verbală reprezintă ceea ce vorbeşti, scrii, mai exact mesajele pe care le trimiţi şi le
primeşti cu ajutorul cuvintelor.

Relaţia de comunicare cu părinţii copilului pe care-l îngrijeşti este o relaţie profesională. Pentru a nu lăsa
loc interpretărilor, în formularea mesajului verbal transmis de tine, încearcă să exprimi cât mai direct,
precis şi simplu ceea ce gândeşti şi nu oferi foarte multe informaţii în acelaşi timp.

Câteva sugestii despre cum ar fi potrivit să vorbeşti:

- vorbeşte direct, formulând clar ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi;
- arată implicarea personală (prin utilizarea expresiilor de genul: îmi doresc, îmi place, m-am
gândit...);
- vorbeşte politicos şi arată respect de fiecare dată;

25
 - nu evita comunicarea verbală de teamă că deranjezi, că vei fi criticată, că pari ridicolă, că poţi să
greşeşti sau nu obţii nimic; e dreptul tău să îți exprimi gândurile, sentimentele, convingerile, în
mod sincer, fără să jignești.

Câteva sugestii despre ce să eviți:

- să critici (E numai vina dumneavoastră că Radu e obişnuit să primească tot ce-şi doreşte...)
- să jignești copilul (Astăzi Maria a fost rea, nu a vrut....)
- să dai ordine (Trebuie să îl învăţaţi să salute!)
- să ameninţi (Dacă Elena mă mai muşcă o dată, atunci....)
- să pui întrebări nepotrivite şi prea multe (V-aţi simţit rău când v-a părăsit soţul? Cât timp aţi fost
aşa?)
- să dai sfaturi (Dacă aş fi în locul dumneavoastră...)
- să moralizezi (Nu trebuia să o pedepsiţi pe Ioana când şi-a pătat rochiţa, acum e foarte supărată,
cred că ar fi trebuit să...)
- să-ţi impui stilul tău de argumentare, fără a ţine cont de emoţiile părintelui din faţa ta (Uitaţi
cum stau lucturile: dacă m-aţi fi ascultat săptămâna trecută când v-am spus că Mihai nu învaţă
suficient la istorie şi i-aţi fi cumpărat și alte cărţi, acum nu ar fi luat nota aceasta...)
- să lauzi părinții pentru a obţine ceea ce-ţi doreşti (Întotdeauna m-aţi ajutat când am avut
nevoie. Ştiu că mă veţi ajuta şi de data aceasta. Aş avea nevoie de....)

Cuvintele şi expresiile de mai sus sunt de evitat deoarece blochează comunicarea, creează disconfort
părinţilor, îi jignesc, deteriorează relația cu familia.

B. Comunicarea nonverbală - mesajele transmise fără a folosi cuvinte, prin: îmbrăcăminte, poziţia
corpului, gesturi, expresia feței, înfăţişare. Mesajele transmise în acest fel pot completa contrazice sau
accentua cele spuse.

Pentru a te adapta cât mai bine la stilul de comunicare al familiei în care lucrezi, pentru a transmite
exact ceea ce doreşti cât mai eficient şi fără a determina emoţii negative, încearcă să-ţi îmbunătăţeşti
cât mai mult abilităţile de comunicare nonverbală. Pentru aceasta:
 privește persoana cu care comunici;
 ajută-te de mimică, în mod special de zâmbet. Dacă nu zâmbești, s-ar putea ca cel de lângă tine
să se simtă stingher. Zâmbeşte:
- când saluţi;
- când vrei să începi un dialog;
- când mulţumeşti;
- când primeşti sau când faci un compliment.
 nu zâmbi dacă celălalt e furios sau necăjit; dacă ţi se atrage atenţia că ai greșit.
 adaptează-ţi poziția corpului şi distanţa pe care o păstrezi faţă de cei cu care vorbeşti, ținând
cont, de exemplu, de faptul că faţă de părinţi ai o relaţie profesională, iar cu copilul ai o relaţie
mai apropiată (distanța mică poate arăta că ești apropiată de o anumită persoană, o distanță
foarte mare poate să indice lipsă de respect și să nu permită o comunicare bună)

26
  fă gesturi potrivite situaţiilor în care te afli (ai grijă cum te aşezi, cum stai în picioare, ce atitudine
adopţi (distantă sau prietenoasă, încordată sau relaxată), cum pari în general (entuziastă sau
fără energie).

C. Comunicarea paraverbală - exprimată prin tonul vocii, viteza vorbirii, pauzele din timpul vorbirii,
ritmul vorbirii, sunete, gemete, oftat, râs. Prin acest mod de comunicare susţinem cele spuse, întărim
ceea ce transmitem sau contrazicem şi deformăm mesajul (de exemplu, când ne prefacem).
 fii conştientă de vocea ta şi controleaz-o:
 fii conştientă de faptul că vocea îți transmite emoţiile (furie, neputință, veselie, nerăbdare etc);
 poate fi diferită: hotărâtă, bucuroasă, duşmănoasă, isterică, vibrantă, aşadar ajută-te de ea
pentru a transmite ceea ce vrei;
 adaptează vocea la situaţie: volumul, debitul (rapid, lent), gradul de articulare (claritate în
exprimare, bâlbâială).

Ştiai că tipul de comunicare care transmite cele mai multe mesaje de la cineva este, în primul
rând, comunicarea nonverbală şi apoi cea paraverbală?

Deşi nu ne dăm seama de multe ori, comunicarea eficientă presupune atât calităţi de exprimare, cât şi
capacitatea de a asculta.

Atitudinea ta este nepotrivită și trebuie schimbată dacă:

- în discuţii, eşti convinsă că numai tu ai dreptate şi vrei întotdeauna să dovedeşti asta;
- te simţi victimă de foarte multe ori şi cei din jur ţi se par egoişti;
- în cazul problemelor, crezi că tu nu ai contribuit cu nimic, că nu ai nicio vină;
- nu suporţi să auzi nicio critică la adresa ta şi te aperi mereu;
- aştepţi tratament special din partea familiei;
- te înfurii foarte tare când nu obţii ceva;
- îţi oferi mereu ajutorul, chiar dacă nu e nevoie.

Atunci când discuţi cu ceilalţi, te ajută dacă arăţi interes şi respect privindu-i, dacă adopţi o atitudine
deschisă şi binevoitoare şi reuşeşti să te pui în locul celuilalt încercând să-i înţelegi gândurile şi
sentimentele (întrebându-te Ce înseamnă asta pentru el? Cum vede ea problema? Oare ce simte acum?).
Încearcă să nu schimbi subiectul, să nu vorbeşti despre tine, să nu oferi sfaturi. Gesturile, mimica,
postura şi vocea persoanei cu care vorbeşti te vor ajuta să înţelegi ceea ce-ţi transmite şi cum se simte și
să-ți adaptezi stilul de comunicare la persoana din fața ta.
Vei câştiga respect dacă vei şti când să taci. Lasă-i celuilalt timp să-şi găsească cuvintele, să-şi ordoneze
ideile, fii alături de el când suferă sau îşi aminteşte ceva important pentru el. Foloseşte întrebări
potrivite care să-i arate celuilalt că-l asculţi, că te interesează ceea ce spune, iar dacă simţi că nu ai
înţeles, întreabă, nu face presupuneri (verifică şi confirmă ce ai înţeles întrebând Doriţi să spuneţi că...?,
Sugeraţi să...?, Asta înseamnă că....?). Vorbeşte pe un ton cald, apropiat, pentru a-l ajuta pe celălalt să-şi
exprime nevoile, procupările, spaimele şi dificultăţile.

27
De mare ajutor în comunicarea cu familia este să înțelegi preocupările și sentimentele membrilor
acesteia și să privești situația și din punctul lor de vedere. Se poate întâmpla ca în anumite discuții să
realizezi că și tu ai trăit situații asemănătoare, așadar e posibil să crezi că cel cu care vorbești simte ceea
ce ai simțit tu atunci. S-ar putea să ai dreptate, dar s-ar putea să te înșeli. Observarea comportamentului
nonverbal și paraverbal al celui cu care comunici îți oferă indicii despre starea acestuia, dar cel mai bine
e să-l întrebi: Cum te simți cînd îmi spui asta? Cum te simți în această situație? Ce-ți dorești? Ce te
sperie?.
Fără să le verifici, părerile tale pot duce la o interpretare greșită a stărilor celuilalt, la neînțelegerea lui și
la comunicare ineficientă. De exemplu, deoarece copiii tăi s-au adaptat foarte repede la grădiniță, ți se
poate părea exagerată durerea mamei copilului pe care-l îngrijești, aceasta fiind foarte speriată de
plânsul celui mic și suferind foarte mult când el se agață dimineața de gâtul ei. E total nepotrivit să-i
spui: Stați liniștită doamnă, o să fie bine! Îi va trece! În două – trei săptămîni o să meargă țopăind la
grădiniță...Trebuie să-l lăsați și să plecați, fără să vă întoarceți să-i mai faceți cu mâna! când ea suferă
enorm, consideră că cel mic e extrem de nefericit și s-ar putea îmbolnăvi pentru că nu-i place acolo. Ar
ajuta-o mult mai mult să-i spui: Vă înțeleg, e o schimbare foarte mare și pentru copil și pentru
dumneavoastră. Ce credeți că i se poate întâmpla? De ce vă este frică cel mai tare? Ce credeți că v-ar
liniști? Ce soluție vi se pare cea mai potrivită? etc. Doar răspunsurile mamei la aceste întrebări îți vor
arăta cât de mult suferă și te vor ghida ce să-i spui și cum să procedezi.

3. Drepturile copiilor. Zona interzisă - Abuzul

Drepturile copiilor
Orice copil are drepturi obținute încă de la naștere și fiecare dintre aceste drepturi este important și
protejat de lege. Copiii sunt mai vulnerabili decât adulții în fața dificultăților vieții și au nevoie ca adulții
de lângă ei să-i protejeze pentru a se putea dezvolta înr-un mod sănătos și armonios.

Ocupația de baby sitter presupune cunoașterea unor reguli generale privind respectarea drepturilor
copiilor. Drepturile copilului sunt foarte importante şi trebuie respectate întotdeauna.

Ca îngrijitor al copilului trebuie să ai grijă să nu încalci aceste drepturi și, de asemenea, să te asiguri că nu
i se vor încălca drepturile în timpul în care copilul este sub directa ta supraveghere: la joacă, la grădiniță
sau școală și chiar în casă, dacă sesizezi vreo formă de abuz din partea părinților.

 copiii au dreptul să trăiască, să crească și să se dezvolte

 toți copiii sunt egali în drepturi
 copiii sunt protejați împotriva oricărei forme de exploatare, neglijență sau abuz
 orice decizie ce privește copiii trebuie luată avându-se în vedere ceea ce este
mai bine pentru copil
 părerea copilului în ceea ce privește propria persoană trebuie respectată

28
Dreptul de a trăi, a crește și a se dezvolta este respectat atunci când familia sau orice persoană de
îngrijire asigură copilului:
 hrană, îngrijire și condiții de trai adecvate;
 educație adecvată propriei culturi;
 menținerea stării de sănătate și îngrijire medicală, când e cazul;
 posibilitatea de a se recrea și de a se implica în activități culturale.
Dreptul la egalitate este respectat atunci când adulții nu fac diferență între copii indiferent de religia pe
care o au, indiferent de sex sau de etnie, indiferent de condiția lor medicală.
Dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare, neglijență sau abuz este respectat atunci
când adulții din preajma copilului:
 nu utilizează violența în creșterea și educarea copilului;
 nu neglijează nevoile copilului;
 nu îl abuzează sub nicio formă (fizică, emoțională sau sexuală).
Dreptul de a i se respecta interesele este asigurat atunci când adulții din jurul copilului iau decizii care
să nu afecteze:
 copilul, din punct de vedere fizic, mental sau emoțional;
 relația copilului cu familia;
 relația copilului cu societatea.
Dreptul la o opinie proprie este respectat atunci când adulții din preajma copilului:
 permit exprimarea opiniilor copilului;
 permit ca acesta să facă propriile alegeri.

Principalele forme de abuz asupra copilului

Comportamentele adultului în raport cu copilul influențează dezvoltarea acestuia pe termen lung. Dacă
aceste comportamente sunt nepotrivite, ele pot conduce la abuz şi la perturbarea dezvoltării
armonioase a copilului.

Uneori, din diferite motive, adulții din preajma copiilor pot, intenționat sau din lipsă de informații, să
interacționeze cu copiii într-un mod care să le dăuneze acestora. Sunt situații în care oboseala, stresul,
situațiile de criză financiară pot determina adulții să-și verse supărarea și furia asupra copiilor. Un prim
pas pe drumul prevenirii abuzului este să te informezi referitor la formele de abuz.

Atenție, ți se poate întâmpla și ție: mintea ta îți poate juca feste atunci când ești obosită sau stresată.
Este posibil să te simți nervoasă, iritată, neînțeleasă de către copii sau familia acestora. Este posibil ca
uneori să intri în situații conflictuale cu copilul sau familia acestuia și să riști să îți verși nervii pe copii.
Cea mai bună metodă de a evita situațiile în care să răspunzi necorespunzător la comportamentele
copiilor este să aştepţi până te calmezi.

29
Dacă treci printr-o perioadă mai dificilă (eşti supărată, ai vreo problemă în familie etc.), încearcă să
discuți cu cineva despre dificultățile pe care le ai. Menţine un stil de viață sănătos și din când în când,
odihneşte-te. Nu este benefic nici pentru copil și nici pentru tine să te soliciți foarte mult, să te enervezi,
deoarece oboseala, stările de furie sau de nesiguranță pot crea uneori situații care să favorizeze abuzul
asupra copilului (de exemplu, să ţipi la el).

Atunci când se discută despre abuzul asupra copilului, orice adult aflat în preajma lui trebuie să fie atent
la orice semn ce ar putea anunța o situație de abuz: comportamente ale adulților sau comportamente
ale copilului care să indice un abuz. Mai jos sunt descrise atât principalele forme de abuz, cât și diverse
semne care ar putea ridica niște semnale de alarmă.

Abuzul prin neglijare - neglijarea copilului presupune ca părinții sau persoanele responsabile pentru
copil să nu îi satisfacă acestuia nevoile de bază (fiziologice – somn, hrană, igienă, de siguranță etc.) și să
nu îl îngrijească corespunzător.

Neglijarea apare atunci când adultul:

 lasă copilul de vârstă mică nesupravegheat pe parcursul zilei sau al nopții.
 lasă copilul în grija altor copii.
 consumă droguri și alcool în preajma copilului, lasă copilul în grija persoanelor care consumă
droguri și alcool, în situații periculoase pentru copil.
 nu asigură copilului îngrijirea medicală adecvată, necesarul de hrană sau posibilitatea de a se
recrea.
 neglijează nevoile de educație ale copilului prin neînscrierea copilului la școală, nu acordă
copilului suportul necesar privind activitățile educaționale.

Atenție!
Neglijarea presupune intenția de a nu oferi și este diferită de situația de sărăcie și lipsă a
condițiilor. Chiar și în aceste situații, părinții sunt obligați să apeleze la ajutorul statului privind
asigurarea nevoilor copiilor.

Cum se comportă și ce putem observa la copiii neglijaţi:

 stare de sănătate precară;
 greutate sub limita minimă indicată de specialiști pentru vârsta copilului;
 igienă inadecvată și aspect neîngrijit: haine rupte, murdare, păr nespălat, haine sau încălțăminte
de mărime nepotrivită;
 copilul este mereu înfometat și cere de mâncare (foame psihologică);
 oboseală constantă;
 frecvent, copiii neglijați manifestă comportamente de autoliniștire ca: legănarea ritmică (de
regulă înainte-înapoi), lovituri ritmice de obiecte și perete, își sug degetele, își provoacă
intenționat răni.

30
Abuzul de natură fizică este cel mai ușor de observat si presupune următoarele comportamente ale
adultului:
 Bătaia sau bruscarea de orice natură, trasul de urechi sau de păr, smucirea sau zgâlțâirea
copilului.
 Rănirea copiilor prin folosirea obiectelor cu scopul de a-i pedepsi (curea, băț, linie, palmă, carte).

Cum se comportă și ce putem observa la copiii abuzați fizic:

 urme de muşcături sau zgârieturi;
 fracturi;
 vânătăi;
 răni deschise;
 decolorarea pielii;
 poartă frecvent haine cu mâneci lungi astfel încât să ascundă urmele;
 arsuri care provin din contactul cu diferite obiecte electrocasnice (sobă, aragaz) sau arsuri de
ţigară pe diferite părţi ale corpului;
 se accidentează și se rănesc mai des decât majoritatea copiilor de aceeași vârstă;
 evită contactul fizic cu ceilalţi;
 pot deveni la rândul lor agresivi și dominatori în jocul cu alți copii.

Abuzul de natură emoțională este lipsa de dragoste şi afecţiune faţă de copil. Acest abuz are un impact
negativ asupra dezvoltării copilului în mai multe domenii, cum ar fi: stabilirea unor relații sănătoase cu
persoanele importante din viața lui, învățarea şi dezvoltarea modalităților de a depăși stresul, integrarea
în societate şi altele.

Poate că a ridica tonul la un copil pare ceva obișnuit, însă acest comportament se numeste
abuz și nu sunt admise justificări de genul am fost supărată, am avut probleme, m-a scos din
minți, eram furioasă. Ești o persoană adultă, ai capacitatea de a-ți controla emoțiile neplăcute,
trebuie doar să încerci.

Comportamentul adultului care abuzează emoțional:

 jignește și etichetează frecvent copilul: ești prost, ești handicapat, nu ești bun de nimic;
 este excesiv de critic și moralist cu copilul. Utilizează frecvent ironia și sarcasmul;
 ridică tonul pentru a domina copilul și a-l face să-l asculte și folosește intimidarea și
manipularea;
 nu este afectuos cu copilul, nu îl ia în brațe, nu-l susține emoțional – atunci când copilul face
ceva bine sau când se implică în activităţi pentru care are nevoie de încurajare (activităţi
culturale, piese de teatru sau activităţi intelectuale, să înveţe să cânte la un instrument sau să
înveţe o limbă străină);
 nu permite copilului să-şi exprime emoţiile: nu plânge în public, nu mă îmbrățișa, de ce te alinți?

31
  utilizează strategii de șantaj emoțional, se foloseşte de sentimentele pe care copilul le are
pentru el ca să-l determine să facă ceea ce doreşte: dacă nu ești cuminte înseamnă că nu mă
iubești; dacă nu-ți faci lecțiile, nu mă respecți;
 face diferențe între copii, exprimând clar preferința pentru alții: prietenul tău este mai deștept
decât tine pentru că ia note mai mari.

Cum se comportă și ce putem observa la copiii abuzați emoțional:

 sunt retraşi, foarte timizi sau temători, rareori privesc în ochii persoanei cu care vorbesc;
 au obiceiuri neobișnuite pentru vârsta lor (își sug degetul, mușcă);
 sunt obosiţi aproape tot timpul, sunt indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor;
 sunt nervoşi și agresivi cu ei înșiși sau cu alte persoane.

Abuzul de natură sexuală - este o formă de abuz asupra copiilor în care un adult sau un copil mai mare
forțează un alt copil în scopul obținerii unei stimulări de natură sexuală. Comportamentele specifice
pentru abuz sexual asupra copiilor includ:
 solicitarea sau obligarea unui copil să se implice în activități sexuale (indiferent de rezultatul
acestora);
 expunerea organelor genitale ale abuzatorului în fața copilului;
 prezentarea de materiale pornografice unui copil;
 contactul sexual efectiv cu un copil;
 contactul fizic dintre abuzator și organele genitale ale copilului;
 privirea organelor genitale ale copilului, chiar și fără atingere sau contact sexual;
 folosirea copiilor pentru a produce materiale pornografice.

Semne și simptome care pot să apară la copiii abuzați sexual:

 coșmaruri frecvente;
 dificultăți de concentrare și de menținere a atenției;
 răni în zonele intime;
 interes pentru masturbare cu mult peste interesul manifestat de copii de vârste asemănătoare;
 simularea contactului sexual de față cu alt copil;
 interes pentru pornografie.

În cazul în care suspectezi existența acestor forme de abuz asupra copilului, anunță părinții.
În cazul în care unul dintre părinți este cel ce abuzează copilul, anunță cea mai apropiată
Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Dacă nu vei informa
autoritățile competente despre existența abuzului, este posibil să ajungi în situația de a fi tu
cea bănuită de o astfel de faptă, care se pedepseşte penal.

Respectă și Protejează copilul și familia sa!

32
Verifică orice semn ce îți trezește suspiciuni legate de o situație: Poate fi abuz? S-a repetat? Există
semne de violență în familie?

Este posibil ca ulterior raportării abuzului, să apară consecințe neplăcute pentru tine și să îți pierzi locul
de muncă. Gândește-te însă la efectele negative pe care le are abuzul asupra copilului și cât de greu îți
va fi să lucrezi într-o astfel de situație. Nu ezita și semnalează cazul de abuz, vei găsi cu siguranță alți
copii care să beneficieze de experiența ta.

33
CAPITOLUL 3. DEZVOLTAREA FIZICĂ A COPILULUI

1. Uită-te cum cresc!

1.1. Corpul meu se dezvoltă

Dezvoltarea fizică a copilului se face într-un ritm extrem de rapid în primele luni de viață, schimbările
putând fi observate zilnic, iar, mai târziu, mai lent. În fiecare zi vei fi tentată să compari copilul pe care îl
îngrijeşti cu ceilalţi copii, să verifici dacă se dezvoltă normal. Deşi ritmul de dezvoltare al copilului este
rapid, nu este și uniform, adică, într-o lună, copilul poate creşte în greutate mai mult decât media,
pentru ca, în luna următoare, să aibă grame/kg în plus sau în minus. Din acest motiv, fiecare copil
trebuie comparat numai cu el însuşi.

Nou-născutul la termen – caracteristici:

 Greutatea la naştere - 2500 – 4000 grame
 Lungimea - 49 - 54 cm
 Perimetrul cranian - 34 -37 cm
 Primetrul toracic - 34 – 37 cm

În prima lună de viaţă, nou-născutul creşte rapid, atât în greutate, cât şi în lungime. La sfârşitul primei
luni de viaţă, nou-născutul cântăreşte mai mult cu 750 -1000 grame faţă de cât cântărea la naştere şi
crește cu 5 cm în lungime.

Bontul ombilical reprezintă restul de țesut rămas în urma tăierii cordonului ombilical, ce a legat copilul
de placenta mamei în timpul sarcinii, care apoi se usucă şi cade în aproximativ 5-10 zile de la naştere.

La nivelul craniului, fontanela anterioară („moalele capului”), care, la naştere, are dimensiuni normale
cuprinse între 2,5/5 cm, se va micşora treptat şi se va închide pâna la vârsta de 9-18 luni.

Pentru a observa dacă există abateri grave de la medie, poţi lua în considerare faptul că în mod obişnuit:
- între 1 - 4 luni, copilul creşte în greutate cu 750 – 1000 grame pe lună, iar în lungime câte 5-
4-3-2 cm pe lună;
- între 5 - 8 luni, copilul ia mai puţin în greutate: câte 500 grame pe lună, iar în lungime câte 1
cm pe lună. Este perioada în care încep să apară și dinţii „de lapte”. Primii dinţişori sunt, de
regulă, cei de jos, incisivii centrali. Dacă primii dinţişori apar după vârsta de 8 luni, nu este
motiv de îngrijorare.
- între 9 – 12 luni, copilul ia în greutate doar câte 250 grame pe lună, iar în lungime creşte tot
cu 1 cm pe lună.
Astfel, la vârsta de un an, un copil care s-a născut cu greutatea de 3 kg va avea aproximativ 9 kg şi va
măsura cu 20 de cm mai mult decât la naştere.

34
Acum apar, de regulă, dinţişorii incisivi centrali de sus şi cei laterali de jos şi de sus. În perioada în care îi
apar dinții, copilul poate fi uşor agitat, poate refuza alimentația din cauza durerilor gingiilor, poate avea
febră, scaune mai moi, poate saliva mult. Uneori, aceste simptome pot fi greşit puse pe seama creşterii
dinților, dar, de fapt, să fie semne ale unei boli. Din acest motiv, ele nu trebuie ignorate, ci semnalate
părinților.

Între 1 – 3 ani, copilul creşte în greutate cu aproximativ 2, 5 – 3 kg pe an, iar în lungime cu câte 10 – 12
cm pe an.
În medie, copilul de 2 ani va avea 12 kg şi 85 cm lungime, iar copilul de 3 ani va avea aproximativ 15 kg si
95 cm lungime.
Dinții „de lapte” apar în totalitate, în general ordinea de apariție a lor fiind:
- primele măseluţe (molari),,de lapte” - în număr de 4 – între 18 -24 luni;
- caninii (în număr de 4) – între 18-24 luni;
- al doilea rând de molari (4 în total) – între 24 – 30 luni;
Până la vârsta de 2,5 - 3 ani, apar toţi dinţii temporari („de lapte”) – în număr de 20.
Nu este foarte importantă vârsta la care apar dinţii, ci modul în care se întâmplă, dacă ies corect și dacă
se menţin sănătoşi.

Copilul preşcolar (4-6 ani) creşte în greutate în medie cu câte 2 kg pe an, iar în lungime în medie cu câte
6 -8 cm pe an.

Şcolarul de 7 – 14 ani creşte în greutate în medie cu câte 3 - 5 kg pe an, iar în lungime în medie cu câte 6
cm pe an.

Este intervalul în care încep să cadă dinţii de lapte şi apar dinții permanenți. În jurul vârstei de 7 ani
apare prima măsea definitivă („molarul de 6 ani”). Înlocuirea dinţilor se face pe o perioada de 5 ani; se
înlocuiesc aproximativ 4 dinţi pe an. Cel de-al doilea molar permanent poate apărea între 12-14 ani
(„molarul de 12 ani”), iar al treilea molar („măseaua de minte”) după 18-20 ani.

Ca şi în cazul dinţilor de lapte, dar mai ales la dinţii permanenţi, este foarte important cum arată dinții.
Dacă dinţii ies strâmbi, înghesuiţi sau distanţaţi, trebuie să informezi părinţii că este necesară montarea
unui aparat ortodontic – care aşează dinţii în poziţia corectă, deoarece, pe lângă problemele de
sănătate, copiii care au dinții strâmbi se pot simți inferiori celorlalți copii.

Pubertatea este perioada vieţii dintre copilărie şi adolescenţă. În acestă perioadă, copilul trece prin
transformări care duc la maturizarea fizică, cognitivă (a gândirii) și psiho-socială (a dezvoltării relațiilor
cu ceilalți).
o Pubertatea începe odată cu apariţia primei menstruaţii la fete (numită menarha) şi a
spermatogenezei (producerea de spermatozoizi în testicule) la băieţi. La sfârşitul pubertăţii, din
punct de vedere fiziologic, organismul este pregătit pentru reproducere şi intră într-o noua etapă –
adolescenţa.

35
o La fete, pubertatea începe de obicei la 10-11 ani, iar la băieţi la 11-12 ani. În general, pubertatea se
termină la 14 -15 ani.
o În perioada pubertății, procesul de dezvoltare a organismului se accelerează. Între 12 şi 13 ani, apare
părul în regiunea pubiană (zona organelor sexuale) şi axilară (zona subsuară), iar fetele cresc foarte
mult în înălţime. Accelerarea creşterii la băieţi are loc între 13 ani jumătate şi 14 ani. În jur de 15 ani,
uneori apare acneea pe faţă, băieţilor li se îngroaşă vocea şi începe creşterea părului facial (barba,
mustața).
o Este bine să recunoşti semnele pubertăţii şi să cunoşti vârsta normală de apariție a pubertăţii
deoarece pot apărea şi anomalii ale dezvoltării fiziologice a copilului, precum pubertatea precoce
sau cea târzie.
o Pubertatea precoce se referă la pubertatea care apare înaintea vârstei de 9 ani la fete şi 10 ani la
băieţi. Simptomele pubertăţii precoce sunt: dezvoltarea sexuală rapidă, înălţime mai mare decât a
copiilor de aceeaşi vârstă, dezvoltarea rapidă a sânilor la fete, creşterea timpurie a penisului şi a
testiculelor la băieţi.
o Opusul pubertăţii precoce este pubertatea târzie, care apare la vârsta de 15-16 ani.

Tulburări de dezvoltare şi afecțiuni medicale ale copilului

0 – 1 lună (nou-născut)
- Bontul ombilical nu s-a detaşat după prima săptămână de viață
Poate fi un semn de infecție a bontului ombilical – numită granulom ombilical sau poate fi un semn de
imunitate scăzută. În această situație, trebuie să anunţi părinţii, care ar trebui să ducă copilul la un
consult de specialitate.

- Icterul se prelungeşte mai mult de 10 zile

Dacă copilul este alăptat la sân, cauza poate fi dată de trecerea unor hormoni materni în laptele supt de
copil, hormoni ce împiedică scoaterea bilirubinei (care dă colorația galbenă a pielii) din corp.
O altă cauză poate fi deshidratarea nou-născutului care conduce la încetinirea formării urinii și fecalelor,
ceea ce are ca rezultat creșterea timpului de eliminare din organism a bilirubinei. În cazuri rare, icterul
se poate prelungi și din cauza altor afecțiuni, cum sunt bolile aparatului digestiv, infecțiile sau
incompatibilitatea dintre grupele sanguine ale părinților, probleme ce necesită consult şi tratament
medical.
- Colici însoțite de plâns violent.
Copilul poate avea o afecțiune mascată de durerile datede colici. Alertează părinții!

1 – 12 luni
- Tulburările apariției dinților
Dinții apar la o altă vârstă decât cea standard, într-o altă ordine sau poziție.
Erupția precoce se referă la apariția înainte de termen a dinților care au însă aspect normal.

Erupția întârziată
Înseamnă apariția dinților mai târziu decât normal. Frecvent, dinții apar cu întârziere, însă erupția

36
întârziată este considerată boală şi necesită tratament dacă dinţii nu a apărut după aproximativ un an de
la momentul considerat normal. Adică, dacă nu i-au apărut caninii până la vârsta de 1 an si 8 luni – 2 ani,
trebuie ca părinții să se adreseze unui dentist.

- Rahitismul
Copilul are toracele mai evazat (baza toracelui e mai largă decât partea superioară), are abdomenul
mare ( ca un „broscoi”), prezintă îngroşări ale încheieturilor mâinilor. Rahitismul este dat de insuficienta
fixare a calciului în oase. Simptomele apar în general după vârsta de 6 luni. Alertează părinții care
trebuie să se adreseze medicului. „Băile de soare” ajută la fixarea calciului în oase, astfel că plimbările
lungi în zilele însorite împreună cu tratamentul adecvat, ajută la combaterea rahitismului. Ai grijă să
protejezi copilul de acțiunea nocivă a ultravioletelor folosind pălăriuțe, căciulițe sau umbreluțe şi, în
general, evită expunerea copilului la soare între orele 10.00-17.00 !

- Picior plat – platfus

Până la vârsta la care copilul pleacă în picioare, are talpa plată. Abia după ce începe să îşi susțină
greutatea pe picioare, se formează bolta plantară scobită la mijloc. Pentru a preveni sau trata platfusul,
încalță copilul cu încălțăminte cu talonete sau informează-i pe părinți că trebuie să îi cumpere
încălțăminte specială.

1 – 7 ani
- Fontanela anterioară nu s-a închis până la vârsta de 1 an şi 6 luni
Poate fi semn de rahitism. Trebuie consultat medicul pediatru.

- Anemia
Copilul este palid, uşor apatic, fără poftă de mâncare. Anemia e o afecțiune frecventă în perioada de
creştere rapidă (între 1 -3 ani), dar chiar şi mai târziu. Alimentele bogate în fier (carne, ouă, ficat de
pasăre, mazăre, linte, spanac, nuci, caise, etc.) previn apariția anemiei. Gătește copilului cât mai
diversificat!

- Cariile dentare
Frecvent apar datorită igienei insuficiente a dinților sau a excesului de alimente dulci sau acide (sucuri
acidulate). Învață copilul să se spele pe dinți după fiecare masă.

- Scolioza (deformarea coloanei vertebrale în formă de „S”) sau cifoza (cocoşarea)

Apar cel mai frecvent datorită pozițiilor incorecte ale şcolarului în bancă sau acasă, la biroul unde îşi face
temele. Corectează-i poziția în timpul scrisului şi recomandă părinților să cumpere copilului doar
ghiozdane care se poartă pe spate, nu pe un umăr.

Pubertatea și adolescența
- Pubertatea timpurie sau târzie
Dacă semnele pubertății apar mai devreme de vârsta 10-11 ani sau întârzie peste vârsta de 13-14 ani,
este indicat să recomanzi părinților un consult medical de specialitate. Cunoașterea și rezolvarea acestor

37
tulburări în perioada pubertății îi va pregăti pe copii pentru o adolescență sănătoasă.

1.2. Mă mișc din ce în ce mai bine

Dezvoltarea abilităților motorii sau de mișcare se referă la învățarea pas cu pas a abilităților de
coordonare a picioarelor și a mâinilor. Abilitățile motorii depind în mare măsură de gradul de maturizare
fizică a copilului, dar e nevoie ca adulţii care îngrijesc copilul să îl ajute pe acesta să exerseze mișcările și
înveţe mişcări noi.

Există credința că abilitățile motorii se dezvoltă pe măsură ce corpul se maturizează și, astfel, se crede că
toți copiii vor învăța, la un moment dat, să meargă sau să sară fără prea mult ajutor din partea adulților.
Acest lucru nu este decât parțial adevărat; copiii care nu primesc ajutor din partea adulţilor vor fi
capabili să execute mișcări, însă nu întotdeauna o vor face într-un mod corect și sănătos. Un copil învață
mai repede și mai bine să execute mișcări dacă este încurajat și îndrumat de către adulții din jurul său.

 Copiii îşi dezvoltă treptat abilitățile de mişcare. Chiar dacă abilitățile de

mişcare nu pot fi dezvoltate până când mușchii nu sunt pregătiți, este bine
ca adulții din jur să creeze un mediu adecvat, plin de factori stimulanți
(sunete, lumini, interacțiuni cu adultul), motivând astfel copilul să exerseze
diferite mișcări.

 Copiii au nevoie să fie încurajați și lăudați pentru orice progres făcut.

Abilitățile motorii se dezvoltă prin repetarea mişcărilor și cu încurajări din
partea adultului. Practica este cea mai bună metodă de învățare.

 Nu îl critica pe copil când greşeşte, nu îi spune că este “stângaci,

neîndemânatic, anormal”. Priveşte greșeala unui copil ca pe o ocazie de a
învăța și nu ca pe un eșec.

 Încearcă să ai așteptări realiste de la copil, în acord cu posibilitățile lui de a

face anumite mișcări. Nu forța copiii care nu vor sau le este frică să facă
anumite mișcări.

 Ține cont de faptul că există diferențe în dezvoltarea copiilor și nu face

comparații între ei.

38
 0-1 an

În primul an de viață, bebelușul trece de la mișcări făcute din reflex la mișcări care presupun dobândirea
stabilității și a controlului. Neavând dezvoltată musculatura, copilul are nevoie de susținere din partea
adulților, mai ales de susţinerea gâtului și a capului.
 În prima lună de viață, mișcările copilului par haotice, nu face propriu-zis mișcări, ci sunt mai
mult reflexe. Copilul tresare la sunete sau mișcări puternice și strânge pumnul când îi este așezat
ceva în palmă.
 Până pe la 3-4 luni, bebelușul își poate ține capul ridicat pentru câteva minute dacă este sprijinit
de adult, poate urmări cu privirea jucării din imediata apropiere (maxim 15-20 de cm).
 După 5 luni, copilul începe să pipăie obiectele și jucăriile, încearcă să le tragă lângă el, se poate
rostogoli, poate întoarce capul când aude un zgomot, își poate susține capul, atunci când este
așezat în șezut. Toate acestea sunt posibile deoarece, după primele 4-5 luni, copilul își poate
controla mișcările capului, gâtului și ale trunchiului. Copilul începe să imite mişcări ale adulţilor
și să execute mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. Tot la această vârstă, tendința este de a
duce mâinile sau obiectele la gură.
 Până pe la 6 luni, copilul învață să se întindă după obiecte și să le apuce, mișcarea fiind o
combinație între un reflex și o mișcare coordonată de apucare. Totuşi, nu toţi copiii pot să dea
drumul obiectelor pentru că asta presupune o eliberare voită a obiectelor, iar mulţi copii
dobândesc acest control după vârsta de un an și jumătate.
 După 7 luni și până spre 9 luni, copilul începe să se târască, se poate ridica susținându-se de
adulți sau de mobilă, poate sta în șezut fără să fie sprijinit. În această perioadă, copilul începe să-
și formeze deprinderi de mers.
 Spre finalul primului an de viaţă, copilul deja a învăţat să meargă de-a bușilea, să se cațere, să se
ridice cu ajutor, să arunce obiecte accesibile (pe care le poate prinde în mână, care se găsesc în
jurul lui).

Ce poţi face pentru a susține învățarea mișcărilor specifice acestui interval de vârstă?
 În primele luni de viață, pentru a ajuta mișcarea mâinilor și picioarelor, sunt utile jucăriile care
atârnă deasupra pătuțului şi care fac zgomote sau cântă o melodie. În paralel cu dezvoltarea
motorie, copilul va învăța că, dacă lovește acele jucării, se vor auzi niște sunete. Sunetele îi fac
plăcere și îl vor face să repete mișcările.
 După baie, poţi face gimnastică cu mâinile și picioarele bebelușilor așa cum ţi-a fost indicat de
către părinți sau medici. Gimnastica și masajul ajută la tonifierea musculaturii.
 Ajută și susține efectiv bebelușul atunci când sesizezi că face mișcări.
 Oferă-i jucării de plastic sau cauciuc, de preferat jucării zornăitoare, pentru a-i atrage atenția cu
ajutorul sunetelor și pentru a favoriza repetarea mișcării. Și jucăriile plăcute la atingere sunt
preferate de bebeluș.
 Amenajează spațiul astfel încât să fie atractiv pentru copil. Fii atentă ce obiecte aranjezi în jurul
copilului, să fie uşoare, eventual de plastic sau pluş, pentru că el va fi tentat să le apuce/arunce.
 Muzica în surdină favorizează mișcarea datorită ritmului pe care copilul va începe să-l exerseze.

39
 1–2 ani

 După primul an de viață, copilul, deși nu se coordonează foarte bine, începe să capete abilități
legate de stabilitate, de manipulare a obiectelor și de mers.
 poate merge greoi, clătinându-se (și înainte și înapoi);
 poate urca scările cu ajutorul adulților;
 se ajută de brațe pentru a se echilibra;
 poate sări pe loc cu ambele picioare;
 poate începe să se îmbrace cu ajutorul adulților.

Ce poţi face pentru a susține învățarea mișcărilor specifice acestei perioade?

 oferă copilului ocazia de a exersa mișcările învățate;
 foloseşte jocuri și exerciții în care se aplaudă pentru a stimula dezvoltarea musculaturii mâinilor
și coordonarea;
 încurajează și ghidează fizic copilul să meargă, să urce și să coboare scări;
 încurajează-l să dea paginile cărților în timp ce vă uitați la poze și spuneți povești.

2–3 ani

 În al treilea an de viață, copilul poate urca și coborâ treaptă cu treaptă.

 aleargă rigid (țeapăn) și are dificultăți în întoarcerea la colțuri și la oprirea rapidă (nu stăpâneşte
destul de bine viteza și direcția);
 aleargă bine și corect în direcție dreaptă;
 încearcă să se cațere pe ceva chiar dacă nu mai poate să coboare;
 lovește o minge care stă pe loc;
 aruncă mingea cu ambele mâini;
 aruncă mingea peste cap;
 se balansează câte puțin pe un picior (în jurul vârstei de 3 ani);
 își periază dinții fără ajutor;
 se îmbracă fără ajutor.
 execută mișcări de răsucire a încheieturii mâinii, palmei și degetelor – poate pune mărgele pe
ață, taie hârtia cu foarfeca, controlează prinderea și eliberarea cu mâna (face de exemplu stive
de jucării);
 scrie cu creionul, dar mâna și brațul nu ating foaia de hârtie, sunt mai mult suspendate în aer;
 rotește încheietura mâinii sau a antebrațului, manipulează diverse obiecte;
 Închide și deschide capacele borcanelor sau ale sticlelor.

40
Ce poţi face pentru a susține învățarea mșcărilor specifice acestui interval de vârstă?
 exerciții de mers: mersul piticului, pasul uriașului, mersul târâș, mersul pe vârfuri, săritura
broscuței sau a iepurașului;
 exerciții de urcare și coborâre a treptelor;
 exerciții de aruncare și prindere a mingilor, de lovire sau aruncare a baloanelor;
 cântă și dansează împreună cu copilul;
 ajută copilul să-și dezvolte dexteritatea motorie fină, adică acele mişcări precum: apucatul unui
obiect (de toartă, cu degetele potrivite, nu cu toată mâna), dusul cănii la gură, scrisul, utilizarea
unor jucării care să solicite în mod special folosirea încheieturilor, degetelor, mâinilor;
 nu te îngrijora de preferința copilului pentru o anumită mână, încurajează-l să folosească mâna
preferată, deoarece, astfel, el va deveni mult mai îndemânatic în folosirea acesteia;
 ajută/încurajează copilul să înfileteze și desfileteze capacele sticlelor de plastic de diferite
mărimi și culori. Deoarece copilul, la această vârstă, scapă adesea lucrurile din mână, este
indicat să foloseşti obiecte din plastic care nu se pot sparge (nu folosi niciodată sticlă);
 asigură-te că există mai multe tipuri de obiecte ce ar putea fi folosite de copil și schimbă-le din
când în când. Obiectele de diferite forme care pot fi modificate sunt mult mai interesante
pentru copii decât cele rigide, care nu se pot modifica. În plus, noutatea este, de asemenea,
foarte importantă în trezirea interesului copilului. Când noutatea dispare, copiii sunt mai puțin
interesați să se joace cu ele.

3–4 ani

 merge mișcând brațele pe lângă corp;

 urcă și coboară treptele fără sprijin sau ajutor, alternând picioarele;
 aleargă mult mai sigur și coordonat, cu control asupra direcției și vitezei;
 fuge evitând obstacolele;
 în unele cazuri, sare înainte pe podea cu ambele picioare;
 sare peste un obiect cu un singur picior;
 prinde mingea cu două mâini;
 îşi foloseşte ambele mâini pentru activități simple;
 trasează modele, taie hârtia după model;
 folosește ambele mâini pentru a turna lichid într-un pahar;
 închide nasturii mari și fermoarele;
 se leagănă atunci când începe să se miște leagănul.

Ce poţi face pentru a susține învățarea mișcărilor specifice acestei perioade?

 pe măsură ce mișcările învățate de copil devin mai complicate, demonstrează copilului în mod
practic cum este corect să facă;

41
  până la această vârstă, mișcările ce țin de picioare sunt învăţate și trebuie să te concentrezi pe
dezvoltarea mișcărilor ceva mai fine, ale mâinilor și degetelor;
 implică copilul în diferite activități ca: pictatul cu mâinile și degetele, sortarea pastelor făinoase
pe care poți apoi să le foloseşti pentru realizarea unor șiraguri, lănţişoare, brăţări;
 oferă-i cărți să coloreze;
 oferă-i imagini ce pot fi decupate și colorate.

4–5 ani

 aruncă mingea mare cu o singură mână;

 prinde mingea de tenis aruncată de la cel mult un metru;
 se dă cu sania folosindu-și picioarele pentru a se împinge și mâinile pentru a se ține;
 stă într-un picior, fără suport, cu ochii închiși;
 urcă și coboară, cățărându-se pe obiecte cu ușurință;
 copiază figuri, scrie litere de tipar;
 poate sări într-un picior (sare și aterizează pe același picior).

Ce poţi face pentru a susține învățarea mișcărilor specifice acestui interval de vârstă?
 organizează mici întreceri de alergare: în linie dreaptă, ocolind obstacole, predat ștafeta;
 foloseşte cercuri prinse de perete în care să arunce mingi sau jucării. Dacă nu se poate, foloseşte
găletușe de plastic sau cutii;
 folosiți pernele și jucați-vă cu ele pentru a exersa aruncarea;
 încurajează copilul să se cațere pe obiectele amplasate în parc, în zonele de joacă, dar
supraveghează-l cu atenție sporită;
 puzzle-urile oferă posibilități multiple de exersare a coordonării și a motricității fine odată cu
dezvoltarea rotirii mâinii;
 pentru sărituri, poţi să-i ceri să ridice un picior de pe podea și să încerce să sară pe celălalt. Dacă
își pierde echilibrul, îl poţi ruga să încerce să sară într-un picior lângă un perete astfel încât să se
poată sprijini cu o mână. Foloseşte linii sau șotronul, coarda;
 pentru copiii care nu au abilități de menţinere a echilibrului, este necesar să se facă cât mai
multe exerciții pentru a învăța această abilitate înainte de a-i pune să sară într-un picior (de ex.,
să stea într-un picior cât mai mult timp fără să se dezechilibreze);
 deoarece săritura într-un picior este mult mai dificilă decât săritura cu ambele picioare, copiii au
nevoie să exerseze cât mai frecvent execiții scurte. Ei au nevoie să își întărească mușchii, nu să
facă febră musculară.
 foloseşte muzică ritmată și dansează cu copii oferindu-le un model – poate fi un model
alternativ util de învățare. Poţi folosi și tobe de jucărie pentru a putea controla ritmul.

42
 5–6/7 ani

 pe lângă ce a învățat să facă până la această vârstă, copilul poate executa mișcări complexe cu
mingea, minim grupate câte 2: prinde-lovește, driblează-aruncă;
 se dă singur în leagăn;
 se cațără într-un mod apropiat de cel al adultului;
 mișcă mâinile și picioarele, ținând cu ușurință ritmul;
 execută diferite variante de mers;
 încheie și descheie fără dificultate nasturi și fermoare;
 lovește cuiul cu ciocanul;
 copiază desene cu grad mai mare de dificultate;
 aleargă respectând reguli, poate face gimnastică urmărind un program;
 participă autonom la diverse jocuri de grup.

Ce poţi face pentru a susține învățarea mișcărilor specifice acestui interval de vârstă?
 de la această vârstă este bine să încurajezi jocurile de echipă: fotbal, volei, baschet, handbal,
dansuri sportive, gimnastică;
 încurajează jocuri ca șotronul, elasticul, coarda, pentru îmbunătăţirea mişcărilor ample
(grosiere) şi întărirea musculaturii.

1.3. Am grijă de tine! Ești în siguranță!

Nevoia de îngrijire a copilului

Pentru a creşte sănătos şi armonios, mediul în care creşte copilul trebuie să fie sigur, sănătos şi
curat, iar igiena copilului trebuie făcută cu rigurozitate.
 Spațiul în care creşte copilul trebuie să fie sigur, ferit de pericole sau poluanţi, protejat de
pericolul accidentelor.
 Jucăriile, obiectele pe care le foloseşte copilul, mobilierul, vesela, îmbrăcămintea copilului
trebuie să fie menținute curate şi în siguranță (obiectele trebuie înlocuite dacă se strică, sparg,
uzează).
 Starea de sănătate a baby sitter-elor şi a adulților cu care locuieşte copilul este importantă în
păstrarea stării de sănătate a copilului.
 Igiena copilului trebuie menținută cu rigurozitate. Toaleta copilului se face de cel puțin 2 ori pe
zi, indiferent de vârsta copilului. În funcție de vârstă, sex, starea de sănătate a copilului,
anotimp, se adaptează programul de spălare a copilului însă regulile de menținere a igienei
copilului sunt aceleaşi.

43
 a) Sănătatea şi igiena personală a unei baby-sitter

Ce este sănătatea?
o Sănătatea este un concept larg care include aspecte privind sănătatea fizică, mentală, intelectuală,
socială şi spirituală, toate într-o strânsă legatură şi dependență, care contribuie la bunăstarea şi
echilibrul nostru. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii: „Sănătatea
este acea stare de complet bine fizic, mental şi social şi nu constă numai în absenţa bolii şi a
infirmităţii.”
o E mult mai simplu să previi decât să tratezi. De aceea ar trebui să avem grijă de noi, să încercăm să
creăm un echilibru în tot ceea ce facem.
o Toate dimensiunile sănătății sunt influențate, afectate chiar, de mai mulți factori, care pot fi grupați
în factori ai îngrijirii sănătății, factori de mediu, factori genetici şi factori ai stilului de viață.
o Stilul de viață include reguli de conduită ce afectează în mod diferit viața unei persoane. Acesta este
foarte important atunci când vorbim de sănătate, pentru că presupune un cumul din factorii
prezentaţi anterior, fiecare influenţând starea ta de sănătate.

Cum îţi menţii sănătatea în parametri normali:

o prin respectarea unui regim de viaţă sănătos, cu evitarea exceselor alimentare, evitarea fumatului şi
a consumului de alcool;
o printr-o alimentaţie sănătoasă, echilibrată;
o prin respectarea unui program de odihnă, adecvat vârstei și activității zilnice depuse;
o prin efectuarea de exerciţii fizice zilnice;
o prin respectarea regulilor de igienă personală şi a spaţiului de locuit;
o prin efectuarea de controale medicale regulate şi tratarea afecţiunilor depistate cu aceste ocazii.
Persoanei care doreşte să lucreze ca baby-sitter este posibil să i se ceară la angajare buletine medicale
care să ateste starea de sănătate şi lipsa unor afecţiuni precum: hepatite, infecție cu HIV, sifilis și alte
boli infecto-contagioase, afecţiuni neurologice sau psihiatrice.
Orice modificare în starea de sănătate este anunţată imediat familiei/ medicului, pentru întreruperea
temporară a activităţii. Nu este indicat să îngrijești un copil, bolnavă fiind, deoarece copiii sunt foarte
receptivi la infecții şi riști să îl îmbolnăveşti.

Ce este igiena personală?

Igiena este un ansamblu de reguli şi măsuri menite să apere sănătatea, să ne permită în mod simplu şi
eficient să rămânem sănătoşi şi să fim o prezenţă plăcută pentru cei din jurul nostru.

Care sunt regulile igienico-sanitare care trebuie respectate?

Îngrijirea unui copil este o mare responsabilitate. În afara obligaţiei de a cunoaşte şi respecta regulile de
îngrijire şi educare a unui copil, o baby sitter are şi obligația de a respecta normele de bază ale igienei
personale şi de a proteja copilul de adulţii sau de alţi copii bolnavi.

44
o este obligatoriu ca, imediat ce ai ajuns în casa în care locuieşte copilul pe care îl îngrijești, să îți
schimbi hainele de stradă cu haine de casă, curate și, dacă este posibil, călcate;
o pe hainele de stradă pot fi microbi, virusuri sau se pot murdări în mijloacele de transport etc.
o este obligatoriu să îţi speli mâinile cu apă şi săpun înainte de a ajunge în camera copilului, înainte de
fiecare masă, înainte şi după folosirea toaletei. Măsurile de igienă personală şi, în special, a mâinilor
trebuie aplicate și respectate cu conştiinciozitate pe toată perioada supravegherii şi îngrijirii
copilului;
o mâinile vin în contact frecvent cu uşile sau barele din mijloacele de transport, cu balustradele
de susținere etc., acestea fiind de regulă murdare, chiar contaminate cu microbi. Nespălarea
mâinilor imediat ce ați ajuns în casa copilului, poate crește riscul îmbolnăvirii atât a copilului
cât și a familiei acestuia.
o preferabil este să te speli pe dinţi după fiecare masă;
o între mese, dacă dinții nu sunt spălați, mâncarea fermentează şi se dezvoltă bacterii ce pot fi
transmise copilului prin picăturile de salivă ce ies din gură în timp ce vorbeşti, tuşeşti sau
strănuți. Aceste picături au dimensiuni microscopice dar au conținut mare de microbi.
o prin spălarea regulată a dinților eviţi şi mirosul urât al gurii (cauzat de prezența bacteriilor) și
poți deveni un bun exemplu de urmat pentru copilul pe care îl ai în grijă.
o părul trebuie să fie spălat, pieptănat, eventual prins cu agrafe;
o părul murdar este inestetic şi cade mai uşor decât cel spălat.. Prinzându-ți părul cu agrafe
sau elastic, eviți ca firele de păr să ajungă pe hainele sau jucăriile copilului sau chiar în
mâncarea pe care i-o pregătești!
o unghiile trebuie să fie tăiate scurt, curate;
o unghiile lungi ascund microbi ce nu pot fi îndepărtați nici chiar prin spălare, iar aceştia pot
îmbolnăvi copilul. De asemenea, se poate întâmpla să zgârii copilul în timp ce îl speli sau
îmbraci.
o evită să porţi inele cu pietre, mari, sub care se pot ascunde microbi;
o şi cu inelele mari poţi răni copilul.
o lenjeria intimă trebuie schimbată zilnic;
o pentru sănătatea ta, este recomandat ca tampoanele igienice să fie schimbate la câteva ore iar după
folosire, să fie aruncate la gunoi şi nu în vasul WC;
o nerespectarea regulilor de igienă intimă poate crește riscul îmbolnăvirii copilului.
o încălţămintea de stradă trebuie schimbată cu încalţăminte de casă, comodă, care trebuie curăţată
periodic;
o la fel ca şi în cazul hainelor, încălțămintea poate aduce „de afară” murdărie şi microbi.

Cum procedezi când un alt membru din familia copilului suferă de o afecţiune acută (răceală,
gripă, boală infecto-contagioasă):
o încearcă să eviți contactul copilului cu persoana bolnavă;
o aeriseşte bine camera în care stă persoana bolnavă;
o aeriseşte bine şi camera copilului;
o dacă persoana afectată este mama, tatăl sau un frate al copilului, recomandă-le să poarte o mască
facială, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea copilului

45
o după consultarea medicului şi la indicaţiile părinţilor, acționează preventiv administrându-i copilului
medicaţie pentru creşterea imunităţii, sucuri naturale din fructe și legume proaspete etc.

b) Igiena obiectelor şi a spaţiului de locuit

Camera şi mobilierul din camera copilului:

O curăţenia camerei şi a mobilierului se face zilnic, după ce copilul a fost mutat în altă cameră, folosind
aspiratorul pentru podea şi lavete umede pentru mobilier;
O spălarea şi uscarea hainelor copilului nu se vor face în camera copilului (pe calorifer, sobă etc),
deoarece, datorită prezenței vaporilor de apă cu detergenți şi parfumuri rezultați în urma uscării
hainelor, există riscul apariţiei alergiilor;
O ferestrele camerei trebuie menţinute în permanenţă curate, pentru a permite pătrunderea în
interior a razelor solare, necesare pentru iluminatul natural al încăperii, pentru bogaţia lor în raze
ultraviolete cu rol în fixarea calciului în organismul copilului, dar şi cu rol antiinfecţios;
O lenjeria de pat trebuie schimbată regulat, fiind obligatoriu spălată şi călcată înainte;
O jucăriile trebuie spălate periodic, deoarece copiii au obiceiul de a le băga în gură. Jucăriile din
material plastic pot fi spălate cu apă şi săpun şi clătite bine cu apă curate, iar cele din materiale
textile pot fi spălate în maşina de spălat sau manual, conform indicaţiilor de pe etichetă și fără a
folosi în exces detergenți. Este foarte importantă clătirea abundentă pentru îndepărtarea urmelor
de săpun, detergent sau balsam și diminuarea riscului de apariție a alergiilor;
O biroul şcolarului trebuie plasat lângă fereastră, pentru ca acesta să beneficieze de lumină naturală,
din partea stângă, pentru a se evita apariţia umbrelor pe caiet;
O înălţimea biroului şi a scaunului trebuie adaptată taliei şcolarului, pentru a preveni apariţia unor
poziții incorecte ale coloanei vertebrale, în timpul scrisului/cititului.

Igiena spaţiului: temperatură, luminozitate, sistemul de încălzire, praf, zgomot, miros

o temperatura în camera copilului mic trebuie menţinută între 22 – 24 C, iar pentru copiii mai mari
este su cientă o temperatură de 18- 22 C. Nu lăsa să scadă temperatura în camera copilului sub 16
C;
o dacă îngrijeşti un copil mic, verifică periodic mânuţele şi picioruşele și dacă nu sunt calde şi colorate
în roz, e semn că trebuie să-l îmbraci suplimentar/corespunzător;
o lumina naturală trebuie să fie din belşug în camera copilului;
o lumina artificială nu trebuie să fie puternică, de aceea este recomandată folosirea unui abajur;
o în situația în care familia îți solicită să rămâi cu copilul peste noapte, pentru a-i putea supraveghea
somnul, foloseşte o lampă de veghe;
o sistemul de încălzire recomandat este cel care nu usucă aerul şi care permite reglarea temperaturii
aerului (calorifere cu termostat, sobe de cărămidă, teracotă);
o umiditatea aerului trebuie menţinută între 60-65%. Aerul uscat predispune la apariţia afecţiunilor
respiratorii la copii; dacă aerul este uscat poți să folosești un umidificator special (se găseşte în
farmacii) sau să pui un vas cu apă pe sobă sau pe calorifer;
o aeriseşte în fiecare zi camera copilului, pentru a menţine aerul proaspăt și curat;

46
o evită plasarea copilului în spaţii zgomotoase sau cu praf (ex. în balcon). Închide geamurile dacă se
aud zgomote ce pot deranja somnul copilului sau dacă bate vântul şi poate intra praf în camera
copilului. Atenție! Praful poate conduce la apariția crizelor de astm bronșic (o boală care se
manifestă prin greutate în respirație);
o dacă este cazul, sugerează părinților să evite plasarea pătuțului copilului între ușă și fereastră
precum și montarea aparatului de aer condiționat în camera copilului; acesta poate optimiza
temperatura pe timp de vară şidacă este instalat într-o cameră alăturată camerei copilului;
o nu folosi odorizante de cameră în camera copilului;
o nu folosi parfumuri personale cu miros puternic, mai ales când îngrijești un sugar sau un copil mic;
o închide uşa la camera copilului când în bucătărie se găteşte.

c) Securizarea casei pentru copil. Evitarea pericolelor

Rolul baby sitterei, alături de părinţi, este de a asigura copilului un mediu de viaţă sănătos şi sigur. O
casă lipsită de pericole implică 3 măsuri principale de siguranţă:
1. Supravegherea – cel mai important rol al unei baby sitter. Trebuie să te afli mereu în preajma
copilului pentru a-i supraveghea cu atenție mișcările;
2. Îndepărtarea obiectelor şi substanţelor periculoase - obiectele tăioase, înțepătoare, pesticidele,
dezinfectanţii, medicamentele, produsele cosmetice etc. vor fi păstrate în locuri în care copilul
nu poate avea acces, iar limitarea accesul copilului la orice substanță periculoasă se va face
ținând cont de vârsta și dezvoltarea acestuia!
3. Folosirea obiectelor de protecţie: capace de siguranţă pentru prize, zăvoare (încuietori speciale
din plastic sau metal) şi opritoare pentru dulapuri şi sertare, gărduţ de protecţie pentru zonele
cu diferențe de nivel (scări, praguri) în care copilul nu trebuie să ajungă pentru a nu se
accidenta.

 Pentru a evita producerea arsurilor:

o nu consuma cafea, supă sau a orice lichid fierbinte în timp ce ţii copilul în braţe;
o testează mereu temperatura laptelui din biberon, a mâncării din farfurie înainte de a hrăni
copilul;
o testează temperatura apei pentru baia copilului (cu cotul sau încheietura mâinii);
o pe cât posibil, îmbracă copilul doar în haine din fibre naturale (bumbac, in, cânepă) sau alte
materiale care sunt mai greu inflamabile;
o nu fuma şi nu permite altor persoane să fumeze în apropierea copilului;
o nu lăsa copilul să se joace în apropierea aragazului pe care se găteşte sau a meselor pe care se
află vase cu lichide sau alimente fierbinţi;
o nu lăsa fierul de călcat, uscătorul de păr sau orice alt aparat electric/electrocasnic în preajma
copilului, nici după folosirea acestora.

 Pentru a evita pericolul electrocutării:

o verifică dacă toate prizele sunt protejate cu capace speciale care împiedică introducerea de
obiecte în găurile prizei;

47
 o chiar dacă ştii că toate prizele sunt securizate, nu lăsa copiii să se joace în preajma lor, pentru că
te pot surprinde prin desfacerea capacelor de protecţie;
o atenţie la prizele supraîncărcate cu consumatori și la cablurile electrice deteriorate! Există riscul
producerii de scurtcircuite şi de incendii, deci este recomandat să le semnalezi părinților
rezolvarea acestor aspecte și remedierea defecțiunilor!

 Pentru a evita accidentele prin căzături, loviri:

o nu lăsa copiii mici în supravegherea fraţilor mai mari. Riscul ca fratele mai mare să-i facă rău în
mod intenţionat bebeluşului este scăzut (deşi posibilitatea există întotdeauna), dar, în mod
accidental, cel mare îl poate răni, încercând să-l ridice din pătuţ, să-l îmbrăţişeze sau să-l ţină în
braţe;
o niciodată nu lăsa bebeluşul nesupravegheat pe masa de schimbat, pe canapea, pe pat sau pe
orice altă suprafaţă aflată la o anumită distanţă de podea, cu excepţia celor destinate
bebeluşilor: pătuţ cu grilaj, ţarc sau coşuleţ;
o întotdeauna când bebeluşul este în pătuţ, ţine grilajele ridicate;
o fii foarte atentă când urci și cobori scările cu copilul în braţe!
o îndepărtarea pericolelor la care poate fi expus un copil nu se face doar prin blocarea închiderii
uşilor sau a sertarelor. Atenţia trebuie acordată şi colţurilor ascuţite ale măsuţelor de cafea,
oglinzilor, veiozelor, feţelor de masă și, în general, a oricăror obiecte ce pot face curios un copil.

 Pentru a evita pericolul sufocării sau al înecării:

o ţine departe de patul bebeluşului jucăriile foarte mici, ale fraţilor mai mari;
o în general, jucăriile pentru copii nu trebuie să poată trece printr-un cerc cu diametru de 5 cm.
Dacă jucăriile au dimensiuni prea mici, pot fi înghiţite sau introduse în nas și urechi;
o în patul copilului nu se pun jucării de pluş și nici pături plușate sau cu franjuri– există riscul
sufocării cu ele în timpul somnului;
o nu agăţa suzete sau lănţişoare la gâtul copilului;
o nu agăţa jucării sau alte obiecte cu fire mai lungi de 30 cm de patul copilului, deoarece există
riscul de a-şi prinde degetele în ele sau, și mai grav, de a și le înfășura în jurul gâtului;
o nu lăsa copilul nesupravegheat în timp ce mănâncă, chiar dacă poate mânca singur – există riscul
să se înece/sufoce “jucându-se” cu mâncarea, tocmai când nu ești în preajma lui; nu permite nici
fraților mai mari să hrănească nesupravegheați copilul, din motivele enumerate anterior;
o nu lăsa nicio clipă copilul nesupravegheat la baie;
o în timp ce îmbăiezi copilul, nu răspunde la uşă sau la telefon, lăsând copilul nesupravegheat;
o fă baie copilului într-o cadă pe măsură, în care să nu poată aluneca sub nivelul apei (dacă
îmbăiezi un sugar cu vârsta de până la 6-8 luni poți folosi un suport, care să împiedice
alunecarea copilului).

 Nu brusca copilul!
o Nu scutura (zgâlţâi) copilul! Scuturarea puternică poate afecta creierul sau măduva spinării,
uneori cu urmări grave;
o Nu legăna puternic copilul! Legănatul puternic poate produce leziuni ale creierului;

48
 o Nu lăsa fraţii mai mari să îl ridice pe cel mic prinzându-l de mâini sau să îl învârtă în aer ţinut de
mâini – există pericolul de a deplasa articulația brațului din umăr sau de a-l scăpa din mâini.

d. Mobilizarea şi transportul copiilor

Reguli de respectat când mergi cu copilul de mână sau îl ții în brațe:
 ţine bine mâna copilului în mâna ta. Ai grijă să nu îl strângi prea tare dar nici să nu îți alunece;
 la traversarea străzilor, fii foarte atentă și explică-i copilului ce urmează să faceți împreună și de
ce este necesar să rămână lângă tine. Asigură-te că a înțeles ca să poți preveni situații
periculoase: să-și continue “jocul” alergând, să se întorcă din mers în timpul traversării, să se
împiedice sau să-ți scape din mână;
 nu „trage” copilul după tine forțându-l să meargă în direcția dorită de tine, dar nici nu-l împinge
înaintea ta, pentru “a nu-l scăpa din ochi”. Trebuie să îl convingi să meargă ținut de mână,
alături de tine, în direcția dorită ;
 când ridici copilul în brațe, prinde-l de subsuori, nu îl ridica de mâini. Articulațiile umerilor sunt
fragile şi se pot luxa uşor!
 atenție la poziția copilului când îl ții în brațe! Dacă este un copil mai mare, se poate „smuci” şi te
poate surprinde scăpându-ți din brațe;
 când porți copilul în brațe nu ține într-o mână copilul folosind cealaltă mână pentru a căra o
sacoşă ori pentru a împinge căruciorul. Ține-l în brațe folosindu-ți ambele mâini sau așează-l în
cărucior;
 când traversezi și copilul se află în cărucior, mai întâi vei coborî tu de pe bordură asigurându-te
că participanții la trafic au oprit mașinile și apoi vei coborî căruciorul, continuând traversarea
numai prin locurile marcate.

Tehnici de folosire a căruciorului, hamului și a scaunului de mașină

Căruciorul
Diversitatea modelelor de căucioare pentru copii este mare: cu roţi solide, cu piedici pentru roţi,
încăpător, colorat, cu sertare şi buzunare pentru biberoane sau scutece, cu plasă, cu umbrelă pentru
ploaie etc. Important este să te adaptezi şi să poţi utiliza orice model de cărucior, într-un mod care să
asigure transportul copilului în siguranţă.
Dacă modelul căruciorului/hamului etc. și modul lor de folosire îți sunt necunoscute, roagă-i pe părinți
să te instruiască. Este preferabil să le pui întrebări suplimentare la început, decât să le oferi ulterior
explicații, în cazul în care are loc vreun incident sau accident nedorit!

Reguli de respectat:
o în cărucioarele acoperite (landouri), ideale pentru copiii mici, este bine să transporţi copilul cu
faţa către tine, pentru a-l putea observa permanent;
o când nu e foarte cald afară, pune copilul mic între două pături moi, curate, din bumbac, astfel
încât să se simtă confortabil;
o copiii mai mari pot fi transportaţi în cărucioare neacoperite, cu faţa către direcţia de mers,
pentru ca ei să poată fi atenţi la peisaj, pentru o mai bună stimulare intelectuală;

49
 o protejează capul copilului de acţiunea soarelui cu o căciuliţă sau pălăriuţă (vara) sau chiar cu o
umbreluţă;
o atenţie la traversarea străzilor! Nu coborâ căruciorul de pe trotuar înainte să te asiguri că
traversarea este permisă, sigură și marcată (trecere pentru pietoni, semafor etc) și că șoferii au
înțeles intenția ta, reducând viteza de deplasare până la oprirea autovehiculelor. Când ești la
plimbare cu copilul, niciodată nu traversa strada în fugă!!
o la trecerile peste borduri sau alte obstacole, manevrează căruciorul cu atenţie, pentru a nu
zgudui copilul;
o evită plimbările în locuri aglomerate, zgomotoase (pieţe, adunări de oameni etc).
Hamul
Poate fi folosit în primele luni de viaţă ale copilului. După ce copilul va cântări 6-8 kg, va fi prea greu
pentru a-l mai putea transporta într-un astfel de ham, însă poţi folosi rucsaci pentru copii. Când copilul
este foarte mic, hamul este util deoarece copilul va sta foarte aproape de pieptul tău.
Pentru a te asigura că transporţi copilul în siguranţă, verifică dacă:
o copilul este bine susţinut de ham;
o înainte de a-l folosi, trage ușor de curele, verifică cataramele şi cusăturile pentru a te asigura că
nu există riscul să cedeze;
o orificiile prin care ies picioarele copilului sunt destul de lejere, pentru a nu–l strânge. Pentru că
este moale, suportul hamului lasă aerul să circule şi este călduros;
o ţine bebeluşul cu faţa spre tine, atunci când vrei să fie liniştit sau să doarmă şi cu faţa spre
exterior atunci când vrei să observe ce se întâmplă în jur.

Scaunul de maşină
Ori de câte ori însoţeşti copilul care este transportat cu mașina, aşează-te pe bancheta din spate, lângă
copil şi aşează copilul în scaunul special de maşină, adaptat vârstei şi greutăţii acestuia. Scaunul îl apără
în caz de accident şi îţi oferă siguranţa că nu poate încerca să deschidă geamul sau portiera maşinii.

Reguli de respectat:
o foloseşte un scaun corespunzător vârstei copilului, fără a lăsa prea mult spaţiu în jurul lui;
o reglează bine centurile şi sprijină copilul bine, astfel încât capul să îi fie bine protejat în caz de
accident;
o cel mai sigur loc în maşină pentru copil este locul din mijloc al banchetei din spate, iar pentru
copiii sub un an, scaunul va fi asezat cu spatele spre şofer (cu spatele spre direcţia de mers).

Tehnici specifice pentru transportul copiilor care sunt imobilizaţi în aparate gipsate (ca urmare a unor
fracturi, luxaţii) sau în bandaje (ca urmare a unor entorse, traumatisme, intervenţii chirurgicale) Copiii
aflaţi în astfel de situaţii trebuie transportaţi fie utilizând cărucioare normale sau speciale, fie cu maşina:
o la transportarea în cărucioare normale pentru copii, respectă regulile descrise mai sus, cu
atenţie deosebită la urcarea în maşină şi la poziţionarea copilului, pentru a nu-i produce
neplăceri;
o acordă o grijă deosebită traversării bordurilor, zonelor accidentate, pentru a nu produce
suferinţă copilului;

50
 o la transportarea cu maşina, asigură-te că poţi aşeza corect copilul în scaunul de maşină. Dacă
copilul are un membru imobilizat în gips şi este nevoie de mai mult spaţiu, atunci plasează
copilul pe locul din spate dreapta, după ce ai coborât spătarul scaunului din faţă dreapta;
o este recomandat să ceri ajutorul unei alte persoane pentru a conduce maşina, iar tu să te așezi
pe bancheta din spate, stânga, pentru a te asigura că poziția copilului imobilizat este comodă pe
toată durata transportului.

2. Uite ce curat sunt!

Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, este necesar ca el să fie îngrijit şi să înveţe de mic regulile
elementare ale igienei personale. O baby sitter are un rol extrem de important în formarea deprinderilor
de igienă ale copilului, care, însușite corect, devin utile pentru toată viaţa şi asigură sănătatea copilului şi
a viitorului adult.

2.1. La baie!

Reguli generale:
Nou-născutul şi sugarul au imunitatea (apărarea împotriva bolilor) scăzută la nivelul pielii, de aceea ei
trebuie spălaţi ori de câte ori scutecul de unică folosinţă s-a murdărit, ori de câte ori hăinuţele s-au pătat
cu lapte, seara înainte de culcare.
o Aşa cum noi adulţii ne facem toaleta dimineaţa şi duşul sau baia seara, aşa şi copiii trebuie
spălaţi obligatoriu dimineaţa şi seara, iar peste zi – ori de câte ori este nevoie.
o Dimineaţa, curăţă organele genitale, mâinile, faţa, gâtul şi picioarele copilului, insistând să-i
deschizi pumnii (din reflex, sugarii obișnuiesc să strângă pumnii adunând scame și resturi
alimentare nedorite).
o De obicei, în primele luni de viaţă este recomandat să îmbăiezi sugarul înainte de masa de seară,
dar momentul poate fi ales înaintea oricărei mese din timpul zilei.
o În primele zile de viaţă, până la detaşarea bontului ombilical, va trebui să faci toaleta bontului
ombilical prin curăţare cu o compresă sterilă îmbibată în alcool alb sau iodat, urmată apoi de
ștergerea cu atenție și eventual de pudrarea cu un antibiotic (Baneocin-pudră, de exemplu).
Ideea că până nu se detaşează bontul ombilical, copilul nu trebuie îmbăiat este depășită! Baia nu
dăunează nicidecum bontului (care este un ţesut mort) aşa că poţi îmbăia copilul fără teamă.
După baie, bontul ombilical va fi curăţat și mai ales, șters cu atenție, prin tamponare. Este
indicat să repeți această manevră ori de căte ori bontul se udă (cu urină de obicei), deoarece
păstrarea umezelii la nivelul bontului, va întârzia uscarea și desprinderea acestuia. De
asemenea, este recomandat să respecți aceleași măsuri de igienă locală și după căderea
bontului ombilical pentru a favoriza vindecarea și cicatrizarea zonei. Să nu aplici niciodată
cremă/unguent/gel pe bontul ombilical sau în jurul acestuia! Va întârzia desprinderea și va spori
riscul infectării.
Scutecele de unică folosinţă trebuie schimbate atunci când s-au umplut cu urină (îţi vei da seama că sunt

51
pline deoarece devin mai grele) sau ori de câte ori copilul a avut scaun, chiar dacă scutecul abia fusese
schimbat. Pielea bebeluşului, fiind foarte subţire şi sensibilă, nu trebuie ţinută în contact cu urina sau
materiile fecale acide deoarece se irită şi chiar erodează.
o Înaintea oricărui contact cu copilul, trebuie să te speli şi să-ți dezinfectezi mâinile!

Pregătirea materialelor şi cosmeticelor necesare toaletei şi îmbăierii copilului mic

Înainte de a începe să schimbi, să speli copilul sau să-i faci toaleta, asigură-te că ți-ai pregătit şi ai la
îndemână tot ce e necesar, pentru a evita situaţia în care trebuie să pleci după un obiect şi să laşi copilul
nesupravegheat:
o Masa de înfăşat trebuie să fie acoperită cu un scutec sau prosop curat.
o Să ai la îndemănă:
 scutece de unică folosinţă curate;
 şerveţele umede;
 comprese sterile;
 beţişoare de urechi;
 ser fiziologic, de preferat dozat în fiole de plastic;
 alcool de 90° C sau spirt medicinal;
 pudră cu Baneocin;
 cremă de protecţie pentru zona scutecului;
 cremă pentru tratamentul iritaţiilor fesiere (care conține zinc);
 ulei de corp pentru masaj;
 haine curate, adaptate vârstei;
 2 prosoape curate: unul pentru şters copilul după baie şi celălalt de pus în cădiţă pentru
a evita alunecarea;
 şampon pentru copii sau săpun cu pH neutru;
 foarfeci mici pentru tăiat unghiile;
 perie de păr;
 pompă sau aspirator pentru secreţii nazale;
 cădiţă de baie curate;
 un coş în care să pui scutecul murdar şi alte şerveţele sau comprese folosite.
o Copilul trebuie îmbăiat într-o cameră în care temperatura e constantă și în jur de 25 ° C.
o Dacă bebeluşul este alimentat artificial, nu uita să îi pregăteşti biberonul cu lapte înaintea îmbăierii,
pentru că după baie va fi obosit şi ar putea adormi înainte să îi pregăteşti laptele.
o Foloseşte o cădiţă cu apă caldă (aproximativ 37° C) în care ai pus un prosop pentru a împiedica
alunecarea copilului. Săpunul pentru adulţi va usca pielea bebeluşului, deci foloseşte un săpun sau
şampon pentru bebeluşi, cu pH neutru și care nu provoacă lăcrimare în cazul în care, din greșeală
ajunge în contact cu ochii sugarului. Până la vârsta de 6-8 luni, după baie, usucă pielea sugarului
doar prin tamponare, folosind un prosop curat, din bumbac. Atenție! Ștergerea pielii prin fricționare,
poate provoca microleziuni ce reprezintă posibile porți de intrare pentru germeni.

52
 Principii de toaletare şi îmbăiere:

Toaleta capului:
Părul
 se spală în fiecare seară la baie;
 se limpezește părul cu atenție, pentru a nu rămâne șampon în contact cu pielea capului;
 se usucă prin tamponare cu un prosop din bumbac și nu se folosește foenul;
 se periază cu o perie cu păr fin (doar dacă copilul are părul des);
 Nu trebuie să te temi să speli copilul în zona fontanelei (moalele capului) care nu este
osificată, deoarece nu îi poţi face rău.
Ochii
După spălare cu apă călduţă se şterge fiecare ochi cu câte o compresă sterilă îmbibată în ser fiziologic,
dinspre colţul extern spre colţul intern al ochiului; odată folosită, aruncă compresa! Nu te întoarce cu
compresa folosită spre exteriorul ochiului și, în niciun caz, nu folosi aceeași compresă la ambii ochi!
După deschiderea fiolei cu ser fiziologic, verifică dacă au pătruns în interior fragmente de sticlă. Este
recomandat să fie folosite fiole din plastic cu un capăt ușor detașabil, pentru a evita accidentele
nedorite.
Nasul
Până la 1 an, nou-născutul respiră numai pe nas, care devine astfel calea principală de pătrundere în
organism a bacteriilor, virusurilor, prafului, substanţelor poluante sau a altor alergeni.
Curăţirea căilor respiratorii îi ajută pe sugari şi în momentul suptului sau al somnului; cu nasul înfundat,
copilul suge cu greutate şi în consecinţă mănâncă mai puţin sau se poate îneca și vărsa în timpul
suptului. De asemenea, respirând cu greutate, nu poate avea un somn odihnitor. De aceea se
recomandă ca nasul să fie curăţat de câteva ori pe zi.

Nasul se curăţă după baie şi ori de câte ori este nevoie prin picurarea, pe rând, în fiecare nară- a câte 1-2
picături de ser fiziologic sau apă de mare (produs farmaceutic). După ce picuri ser în nara stângă, ai grijă
să apeși cu degetul arătător nara dreaptă. Astfel forțezi copilul să respire doar prin nara stângă,
antrenând în exterior, odată cu serul și mucozitățile care-l deranjează. Procedeul se repetă identic și
pentru nara dreaptă, având grijă ca în timpul acestor manevre neplăcute pentru sugar, să-i imobilizezi
capul pentru evitarea accidentelor. Această manevră poate stimula copilul să strănute, eliminând
secrețiile ce pot fi curățate la exterior cu ajutorul unor bețișoare cu opritor sau a unei comprese sterile
rulate.
Nu te speria dacă uneori, în timpul zilei sau seara, imediat după baie, copilul va începe să strănute de 3-4
ori, fără să-i fi făcut toaleta nazală! Nu este vorba despre guturai, ci este doar un act reflex de curățare a
nărilor. Dacă, în schimb, strănutul persistă și ulterior e însoțit și de alte simptome ca tuse, febră,
vărsătură etc., devine necesar consultul medical de specialitate.

Gura
Trebuie curăţată de 1-2 ori pe zi cu o compresă sterilă îmbibată în glicerină simplă, pentru a preveni
apariţia candidozei bucale (infecție a mucoasei de la nivelul limbii si obrajilor provocată de unele

53
ciuperci din genul Candida), ca urmare a fermentării laptelui rămas în guriţă. Este bine să știi că doar la
sugarii care sunt alimentați artificial (cu lapte praf) poate apărea Candida, nu și la cei alimentați natural
(la sân). Dacă ciuperca s-a instalat, vei observa depozite albicioase pe suprafața limbii și pe mucoasa
obrajilor pentru care este nevoie de consult medical și tratament specific. Anunță părinții de îndată ce ai
observat astfel de depozite albe în gurița copilului!
Urechile
 Trebuie curăţate după baie cu ajutorul unui bețişor de vată cu opritor.
Atenţie! Nu se introduce beţişorul adânc în ureche, ci doar la nivelul pavilionului extern.

Toaleta corpului:
Pielea
 Se curăţă la baie şi ori de câte ori este nevoie.
 Se întreţine cu o cremă emolientă, dacă este mai uscată. Nu folosi cosmetice în exces,
pentru a putea lăsa pielea să respire și a nu sensibiliza și mai mult pielea micuțului.
“Zona scutecului” (inghinală)
 Se curăţă la fiecare schimb de scutece, întrucât scaunele şi urina sunt acide şi purtătoare
de bacterii.
 După scaun, întotdeauna se curăţă fundulețul copilului cu un șervețel umed sau, dacă
situația ne permite, se spală cu apă și săpun (la chiuvetă, sub jetul de apă călduță sau
într-un lighean destinat doar toaletei copilului). Manevra se face întotdeauna dinspre
faţă spre spate pentru a nu transporta germenii din zona anusului spre organele
genitale.
 Dacă copilul a fost spălat cu săpun și apă din abundență, nu este nevoie să continui
toaleta organelor genitale.
 Dacă toaleta fundulețului s-a făcut doar prin ștergere, se continuă cu atenție toaleta
organelor genitale, urmărind reguli specifice sexului copilului:
Pentru fetiţe: Se şterge zona genitală dinspre față spre spate, cu un șervețel/compresă
umedă și, cu delicateţe, se depărtează labiile pentru a verifica și curăța eventualele urme
rămase după ce fetița a avut scaun. Atenție! Este foarte important să respecți aceste
reguli pentru a reduce riscul apariției infecțiilor urinare, care sunt mai frecvente în cazul
fetițelor!
Pentru băieţi:
Se curăță cu un șervețel umed zona genitală (penisul şi scrotul), fără a forţa pielea dar
insistând la pliuri. Atenție! Evită decalotarea – descoperirea penisului prin împingerea
înapoi a prepuţului (pielea ce acoperă capul penisului), deoarece este o manevră foarte
delicată, ce se recomandă a fi executată doar de către medicul pediatru!
 Dacă prin contactul cu materiile fecale sau urina s-au produs iritaţii ale pielii, după
spălare și tamponare, se unge zona scutecului cu o cremă specială, cicatrizantă.
Unghiile
 Se taie o dată pe săptamână, după baie, după ce s-au înmuiat şi preferabil în timp ce
copilul doarme, pentru a evita accidentele.

54
  Cele ale picioarelor se taie drept pentru a nu se încarna, cele de la mâini se taie rotund
pentru evitarea eventualelor zgârieturi pe care şi le-ar putea provoca.

Masajul
Masajul are efecte benefice în dezvoltarea psihologică şi fiziologică a bebeluşului.
 Copiii cărora li se face masaj în mod regulat sunt mai calmi, mai relaxaţi, mai atenţi la lumea
înconjurătoare şi mai receptivi către învăţare.
 De asemenea, se consideră că masajul întăreşte, în timp, încrederea în sine şi legătura cu
persoana care îl îngrijeşte.
 Masajul ajută la reducerea spasmelor colonului, la eliminarea gazelor, normalizează şi
stimulează digestia, ajută la creşterea cantităţii de endorfină (hormon ce ajută la reducerea
durerilor în mod natural), ameliorează durerile cauzate de colici (NU le elimină).
Atenţie:
 Bebeluşul nu trebuie să doarmă în timpul masajului!
 Nu trebuie efectuat masaj dacă copilul are febră sau o stare de agitaţie a cărei cauză nu este
cunoscută pe deplin!
 Nu este indicat să îi faci masaj copilului dacă eşti grăbită sau într-o stare de nervozitate sau de
îngrijorare!

Schimbarea scutecelor
 Așează bebeluşul pe spate pe măsuţa de înfăşat. Desfă scutecul şi, cu un capăt uscat al
scutecului sau cu un şerveţel umed, şterge orice urme de materii fecale de pe pielea
bebeluşului.
 Şterge întotdeauna dinspre zona genitală spre anus (din faţă spre spate). Rulează scutecul
murdar şi pune-l în coșul de colectare a deșeurilor, pe care va trebui să-l ai mereu la îndemână
 Spală zona genito-anală a bebeluşului, fie folosind o cădiţă sau un lighean cu apă caldă şi un
prosopel, fie mai simplu, la chiuvetă, sub jetul de apă călduță. Şterge-l apoi prin tamponare cu
un prosop uscat.
 Pentru a reduce riscurile apariţiei iritaţiei de scutec, lasă pielea copilului să se usuce şi să respire
după schimbarea scutecului şi spălarea zonei genitale. Evită folosirea unor substanţe
nerecomandate de medic (ex.: talcul). Dacă zona fesieră este iritată, poţi folosi o cremă specială
cicatrizantă. Atenție! Pe o zonă iritată și umedă, nu folosi niciodată pudră sau pulbere pentru
vindecare, ci doar cremă sau unguent!
 Pentru a-i pune scutecul curat: ridică ambele picioare, apucând cu grijă, dar ferm, zona gleznelor
cu o singură mâna. După ce ai poziţionat scutecul (zona din faţă se deosebeşte de cea din spate
printr-un desen aflat pe banda adezivă) şi ai eliberat picioarele copilului, potriveşte marginile
simetric şi încheie scutecul, lipind capetele adezive pe suprafața desenată.
 Ai grijă să nu fie nici prea larg, dar nici prea strâmt. Un scutec bine pus va trebui să nu jeneze
copilul, lăsându-i urme pe piele și să nu fie larg astfel încât conținutul său să dea pe dinafară,
murdărind copilul.
 Schimbatul scutecului nu trebuie să dureze mai mult de 5 minute!

55
  Verifică la final ca între abdomenul copilului și marginea scutecului să poți strecura lejer un
deget (acest spațiu este necesar destinderii abdomenului după alimentație).

Controlul sfincterelor
 Înainte de împlinirea vârstei de 1 an, eliminarea materiilor fecale şi a urinei se întâmplă fără
voinţa copilului.
 Între 1 si 2 ani, copilul învaţă treptat să-şi controleze scaunele şi urinarea, la început, în timpul
zilei, apoi şi noaptea. În această etapă, micuţul consideră acest lucru ca pe un joc.
 Începând cu vârsta de 2 ani, copilul trebuie lăsat să se familiarizeze cu olița, explicându-i
utilitatea sa, dar fără să-l învinovățim dacă n-o folosește.
 Progresiv, spre vârsta de 3 ani trebuie învăţat să folosească corect oliţa.
 Rolul tău este deosebit de important în această perioadă de învățare și adaptare deoarece este
necesar să îl întrebi frecvent pe copil dacă trebuie „să facă pipi sau caca”, să îl încurajezi, să-l
ajuți să se așeze pe oliță şi să îl recompensezi ori de câte ori reuşeşte s-o folosească.
 Foloseşte cuvinte simple, pe înţelesul copilului şi nu îl certa niciodată dacă nu a reuşit „să se
ţină”.

TOALETA COPILULUI MARE (3 ani – pubertate)

De la 3 ani, copilul trebuie învăţat să se spele singur pe faţă şi să îşi spele dinţii. Rolul tău este acela de a-
i arăta, de a-l ajuta, de a-l supraveghea şi încuraja.
o Copiii mai mari care merg în parc la joacă trebuie spălați imediat ce se întorc în casă – pe
mâini, pe față sau chiar li se va face duş dacă s-au murdărit în nisip.
o După întoarcerea de la grădiniță, şcoală sau din orice altă colectivitate, copiii trebuie
îndrumați să îşi spele mâinile.
o Înainte și după masă sau după ce s-au jucat cu culori, acuarele, plastilină, etc., copiii trebuie
îndrumați și supravegheați să îşi spele mâinile. Atenție! Încă de la vârstă mică, spălarea
mâinilor va trebui să devină primul gest pe care copilul îl poate învăța și exersa ușor iar cu
ajutorul tău și al părinților și-l poate transforma în obicei sănătos pentru toată viața.

După vârsta de 5 ani, copilul trebuie încurajat şi supravegheat când se spală singur, la toaleta matinală şi
seara, la baie. Trebuie acordată atenţie deosebită igienei pielii, mucoaselor (din nas, gură, urechi),
igienei dinţilor, unghiilor prin tăiere, spălării şi pieptănării părului.

Igiena la adolescenţi
Chiar dacă îngrijeşti un copil mai mare, care a deprins deja rutinele zilnice de îngrijire, va trebui ca, în
permanenţă, să supraveghezi şi îndrumi efectuarea toaletei şi menţinerea stării de curăţenie corporală a
copilului şi să intervii ori de câte ori copilul „uită” sau nu se descurcă singur.
 La pubertate, creşte activitatea glandelor sudoripare (sub brat, de exemplu), copilul transpiră mai
mult. Când această transpiraţie intră în contact cu bacteriile de pe piele, poate da naştere unui
miros neplăcut. Adolescenţii trebuie educaţi că este important să poarte îmbrăcăminte curată şi să-

56
 şi facă toaleta în mod regulat (atât printr-un duş sau o baie zilnică, cât şi după fiecare activitate
sportivă, de exemplu).
 La unii tineri, părul are tendinţa de a se “îngrăşa”. Este suficient să fie spălat cu produse adecvate.
Sugerează-le să-şi spele părul, dacă din proprie iniţiativă nu o fac.
 Recomandă-i să-şi spele dinţii de trei ori pe zi sau după fiecare masă.

Toaleta intimă a adolescentului

O baby sitter nu poate interveni în efectuarea toaletei organelor genitale datorită caracterului intim şi
delicat, însă, prin discuţii cu copilul, se poate asigura că acesta cunoaşte modalitatea de toaletare
corectă şi o respectă. Informaţiile pe care o baby sitter le transmite copilului stau la baza formării
obiceiurilor corecte şi a menţinerii stării de sănătate a copilului.
La fete
 Este recomandat ca toaleta intimă să se facă o dată sau de două ori pe zi. Excesul toaletei
organelor genitale (mai mult de două ori pe zi) poate distruge stratul protector al pielii, iar
folosirea produselor antiseptice şi antibacteriene (care trebuie să prevină şi să înlăture apariţia
infecţiilor), uneori poate chiar să favorizeze apariția infecţiilor.
 După toaletare, zona trebuie uscată bine cu un prosop pentru a reduce umiditatea si este
recomandat ca adolescenta să înțeleagă că este impoartant ca fiecare membru al familiei să
folosească propriul prosop.
 Recomandă fetelor să nu poarte îmbrăcăminte prea strâmtă şi lenjerie intimă sintetică ce
favorizează și întreține umiditatea, aceasta fiind o condiţie propice înmulţirii bacteriilor. Sunt
recomandate materiale naturale, cum ar fi bumbacul, inul şi mătasea.
 Şerveţelele intime, deşi foarte practice, nu trebuie folosite prea des. Recomandă evitarea
produselor ce conţin săpun cu pH acid, parfum şi coloranţi în exces.
 Învaţă fetele să nu mascheze mirosul de transpirație cu deodorante, deoarece, în afara faptului
că mirosul va deveni și mai neplăcut, acestea pot provoca senzaţii de arsură la nivelul pielii.
 În timpul ciclului menstrual, fetele trebuie învăţate să schimbe regulat absorbantele zilnice
(imediat ce observă că s-au umezit) şi tampoanele la un interval de maxim 4 ore pentru a
preveni dezvoltarea bacteriilor la nivelul aparatului uro-genital.
 Deși subiectul este delicat, poți propune o discuție deschisă și prietenoasă în care să te asiguri că
adolescenta are informații corecte despre întreținerea igienei intime, folosirea absorbantelor și
a diferitelor produse cosmetice, iar dacă simți că evită să discutați, verifică dacă mama a abordat
aceste aspect.
La băieţi
 Începând cu prima perioadă a pubertății pot apărea erecțiile și ejaculările nocturne (poluții), iar
părinții nu ar trebui să evite discuția despre aceste subiecte, deoarece adolescenții se tem foarte
repede pentru sexualitatea lor și își imaginează ușor că sunt diferiți sau anormali. Este important
ca băieților să li se explice nu numai modificările corporale care apar începând cu pubertatea,
dar și respectarea igienei zonei intime. În timpul toaletei zilnice obişnuite a organelor genitale,
trebuie spălată cu atenție extremitatea penisului care este învelită de o piele numită prepuţ.
Acesta se poate retracta-decalota pentru a permite curățarea unei substanțe albicioase

57
 (smegmă) ce este secretată ca lubrifiant natural de celulele din interiorul prepuțului. Chiar dacă
decalotarea și dezvelirea glandului nu se face în totalitate, spălarea zilnică cu apă și săpun,
executată corect, este suficientă pentru a păstra o igienă corespunzătoare.
Băieţii trebuie învăţaţi să evite să poarte frecvent lenjerie intimă şi îmbrăcăminte prea strânsă pe corp
(de exemplu slip sau jeans). Este indicat ca testiculele care produc spermatozoizii să nu fie ţinute strâns
aproape de corp, pentru a se preveni apariția, în timp, a sterilității.

2.2. Îmbrăcămintea şi încălţămintea adecvată

În fiecare zi, baby sittera va trebui să decidă asupra hainelor şi încălţămintei pe care le va purta
copilul. Pentru a asigura copilului un confort fizic şi psihic şi pentru a preveni apariţia îmbolnăvirilor,
baby sittera trebuie să cunoască şi să respecte o serie de reguli în alegerea hainelor pentru copii.
Îmbrăcămintea:
 să fie corespunzătoare ca mărime și comodă la purtare;
 să fie adaptată anotimpului;
 să fie confecţionată din materiale naturale: bumbac, in, mătase;
 să fie spălată şi călcată.
Încălţămintea :
 să fie corespunzătoare ca mărime;
 să fie adaptată anotimpului;
 să fie comodă, confecţionată din piele naturală, să permită piciorului să respire.
Îmbrăcămintea sugarului se încheie cu capse sau cu nasturi, în niciun caz cu ace de siguranţă care se pot
desface şi răni grav copilul. E recomandabil să fie de culoare deschisă, uşor de spălat şi călcat. Când
îmbrăcămintea este de culoare albă, tentația de a scoate petele cu înălbitor este mare, deci ai grijă să
limpezești suplimentar hăinuțele care au fost albite, dezinfectate sau decolorate cu substanțe chimice
pentru a evita riscul apariției reacțiilor alergice!
Garderoba copilului trebuie să cuprindă: bluzițe/cămăşuţe/tricouri, pantalonași, body-uri (sugarul cu
picioarele lăsate libere, având scutec absorbant sub pantalon, se va putea mişca în voie, dezvoltându-şi
musculatura şi capacitatea de coordonare a mişcărilor).

Costumaşele groase din bumbac, lână sau fibre în amestec se folosesc atunci când condiţiile
meteorologice o cer, când scoatem copilul afară din casă. Botoşeii trebuie tricotaţi din bumbac, lână sau
croiţi din pânză, iar în senzonul rece pot fi purtați peste șosete sau pantalonași prevăzuți cu botoșei. Fii
atentă la reacția sugarului după ce l-ai îmbrăcat! Dacă în primele 5-10 minute începe să plângă aparent
fără un motiv întemeiat, este posibil să fie deranjat de hăinuțe prea groase sau prea strâmte. În acest
caz, controlează-i elasticul șosetuțelor, siretul de sub bărbie (dacă poartă căciulă) sau dezbracă-l de ceea
ce consideri a-i fi incomod. Prin “înfofolire”, riști să-i produci: supraîncălzirea corpului, înroșirea feței,
transpirație, plâns, iritare și în felul acesta poți compromite plimbarea pentru care v-ați pregătit. După
ce copilul începe să meargă în picioare, sunt necesari pantofiori cu talpa rigidă, eventual cu talonete,
ridicaţi deasupra gleznelor.

Căciuliţele se poartă numai în anotimpul rece, afară şi în casă, doar la nevoie, după baie.

58
Baveta e necesară mai ales sugarilor cu regurgitaţii, dar și copiilor mici, mai ales când învață să manânce
singuri. E confecţionată din pânză simplă şi prinsă cu un şiret care o fixează la baza gâtului.
Copiii mai mari vor fi îmbrăcaţi respectând aceleaşi principii, însă se va ţine cont de preferinţele lor.

Reguli de respectat când îmbrăcați un copil mic:

1. Copiii mici nu îşi controlează mâinile şi picioarele pe care, în general, le mişcă haotic, făcând
îmbrăcatul şi încălțatul dificile. Manevrează copilul cu delicatețe, introducând degetele mâinii
tale prin mâneca hăinuței şi trăgându-i pumnul şi brațul prin ea; procedează la fel și cu cealaltă
mânuță. Trage body-ul sub copil, apoi introdu-i câte un picior, pe rând și asigură-te că ai închis
capsele. Dacă hainele sunt prevăzute cu etichete mari, incomode sau din material sintetic, este
recomandat să le îndepărtezi cu foarfecele pentru a nu jena sau zgâria copilul;
2. Copiilor mici nu le place să li se acopere ochii şi capul, astfel că la îmbrăcarea hăinuțelor „peste
cap”, trage de ele pentru a lărgi orificiul apoi trage rapid, dar delicat haina peste capul copilului.
Ai grijă să nu îi rămână capul blocat! Va plânge de cele mai multe ori.
3. Acordă atenție la punerea căciulițelor pe cap și ai grijă, să nu îl loveşti cu capul de masa de
înfăşat.
4. Copilul trebuie manevrat cu delicatețe, dar destul de rapid, pentru a preveni, după caz,
creșterea sau scăderea temperaturii corpului în timpul îmbrăcatului. Atenție! Mai întâi îmbracă-
te pentru a ieși afară și numai când tu ești pregătită, îmbracă copilul cu hainele pentru exterior!
În anotimpul cald, adaptează ținuta copilului când îl scoți la plimbare sau la joacă și nu uita că, în
mod fiziologic, micuții au temperatura corpului mai ridicată decât adulții. Este recomandat să
îmbraci copilul foarte lejer și, eventual, să ai ca rezervă un pled subțire pentru a-i acoperi
ulterior extremitățile (de exemplu, când adoarme afară în cărucior).
5. Nu zgâlțâi şi nu trânti copilul. Va plânge, va face îmbrăcatul şi mai dificil, va fugi prin casă sau se
va ascunde şi va prinde teamă de îmbrăcat sau chiar de tine. Este de preferat să-i distragi
atenția, rugându-l chiar să te ajute la alegerea hainelor Începând cu vârsta de 3 ani, poți încuraja
copilul să încerce să se îmbrace sau încalțe singur, în prezența ta. Nu va reuși de prima dată, își
va pune bluza pe dos sau sandaua dreaptă în piciorul stâng, dar corectându-l cu blândețe, îl vei
ajuta să facă progrese și să fie mândru de reușitele sale.
6. Copiii mai mari devin capricioşi când vine vorba de îmbrăcat. Ai grijă să le respecți dorințele
vestimentare, dar, totodată, să îi convingi explicându-le cum să aleagă hainele adaptate
anotimpului şi temperaturii de afară.

3. Poftă bună!

3.1. Când, ce, cât mâncăm?

Sugarul de 0 – 6 luni
 Ideal ar fi ca, până la vârsta de 6 luni, copiii să fie alăptaţi exclusiv la sân. Laptele mamei este cel
mai bun aliment pentru copil, asigurând totodată și o bună protecție imunitară!
 În cazul copiilor alăptaţi la sân, cea mai bună metodă este cea a alăptatului la cerere: atunci
când nou-născutul vrea să mănânce, va plânge! Astfel, el primeşte cantitatea de lapte de care

59
 are nevoie, atunci când are nevoie, cu condiția ca timpul alocat alăptării să nu fie prelungit, iar
intervalul dintre mese să fie micșorat. O nouă porție de lapte care ajunge în stomacul copilului
mai devreme de 2-3 ore, poate crea neplăceri în contact cu laptele supt anterior, care este încă
insuficient digerat. Aceasta poate fi una din cauzele apariției colicilor, alături de un supt
zgomotos și lacom, fără pauze, cu posibilitatea de înghițire a multor bule de aer. Cu cât
înaintează în vârstă și crește în greutate, perioada dintre două mese se va prelungi în mod
natural, deoarece copilul va avea un somn mai lung între orele de masă, iar stomacul său va fi
mai adaptat pentru digestia hranei.
 Obligaţia ta este de a duce sugarul mamei lui, ori de câte ori acestuia îi este foame. La jumătatea
şi la finalul mesei, copilul trebuie ridicat pentru eliminarea aerului din burtică.
Cum recunoşti că îi este foame copilului?
 Copilul plânge puternic, cu un anumit timbru pe care încă din primele zile vei reuşi să îl identifici.
Dacă îi vei atinge obrazul cu degetul, se va întoarce pe partea obrazului atins şi va deschide gura,
căutând sânul. Atunci când copilul plânge din alte cauze - colici sau alte dureri, timbrul vocal
este diferit, mai ascuţit, ţipă fără încetare, îşi freacă picioarele sau îşi freacă urechea de pat
(când îl doare urechea).
 Înainte de a fi dus la sân, este bine să schimbi scutecele sugarului, pentru ca acesta să poată
suge liniştit. Una din cauzele refuzului hranei de către copil este aceea că are scutecul murdar şi
nu se simte confortabil.
 Copiilor hrăniţi cu lapte praf li se poate face mai uşor un orar al alimentaţiei. În principiu,
numărul meselor depinde de vârsta şi greutatea copilului:
VÂRSTA NR. MESE/ZI CANTITATEA DE LAPTE/MASĂ
0-7 zile 6-10 30-90 ml
Săptămâna 2 6-7 80-90 ml
Săptămâna 3-4 6-7 90-100 ml
Luna I 6-7 100-120 ml
Lunile II-III (și 5 Kg greutate) 6 120-180 ml
Lunile IV- V 4-5 180-210 ml

 Trebuie să cunoşti porţia alimentară necesară sugarului şi să prepari cantitatea de lapte potrivită,
însă cantitatea de lapte poate diferi de la o masă la alta, în mod absolut normal. La o masă copilul
poate suge 100 ml lapte pentru ca, la următoarea, să sugă doar 70 ml. Nu te îngrijora şi nu încerca
să îl forţezi să mănânce toată cantitatea pregătită. Nu alimenta copilul cu laptele rămas în biberon
de la masa anterioară!
 Dacă totuşi copilul refuză hrana la mai multe mese, spune acest lucru părinţilor şi, dacă e cazul,
medicului copilului.
 Pentru prepararea formulei de lapte, regula general valabilă este că o măsură de lapte praf se
diluează cu 30 ml apă (plată sau fiartă şi răcită), dar recomandarea este să respecți indicațiile de
pregătire a laptelui menționate pe ambalaj.

60
 Copilul de 6 – 12 luni
După vârsta de 6 luni (pentru copilul alăptat la sân) sau chiar de la 4-5 luni (pentru copilul alimentat
cu lapte praf), se începe diversificarea alimentaţiei, adică pe lângă lapte, copilul începe să primească şi
alte alimente.
Numărul meselor de lapte se reduce, dar creşte cantitatea de lapte la fiecare masă:
VÂRSTA NR. MESE/ZI CANTITATEA DE LAPTE/MASĂ
Luna VI 4-5 180-210 ml
Lunile VII-IX 3-4 210-240 ml
Lunile X-XII 2-3 240-250 ml

Pe lângă aceste mese de lapte, vei începe să alimentezi copilul cu 1-2, apoi progresiv, cu 3 mese cu
alimente lichide (sucuri, supe), semisolide (piureuri de fructe sau legume) pentru ca treptat, să introduci
și alimente solide, în funcţie de vârstă şi toleranţă:
Dimineaţa, la trezire, va primi biberonul cu lapte.
La ora 10 – 11, o masă de fructe (suc, piure).
La prânz, supă şi eventual un piure de legume.
După – amiază, pe la ora 17 – 18, o masă solidă cu iaurt, brânză de vaci, piure de legume, orez
cu lapte etc.
Seara, înainte de culcare, lapte cu cereale în biberon.

Reguli de respectat la începerea diversificării alimentaţiei:

 Diversificarea se începe cu copilul în stare de perfectă sănătate! Nu încerca să îi dai un
aliment nou când este bolnav sau indispus deoarece, dacă îl va refuza, nu vei şti care e
motivul (pentru că e bolnav sau pentru că nu îi place gustul).
 Introducerea alimentului nou se face treptat, începând cu cantități mici care se cresc de la o
zi la alta, și urmărind dacă organismul copilului îl acceptă (adică nu varsă, nu are scaune
diareice, nu se constipă).
 Alimentul nou va fi administrat când copilului îi este foame, cu linguriţa; diversificarea
presupune şi trecerea de la supt la mestecare. Formează-i deprinderi sănătoase. Dacă îi vei
da supa pasată în biberon, nu va începe să mănânce corect decât târziu.
 Nu se introduc două alimente noi în acelaşi timp! Dacă unul din ele nu va fi tolerat de copil,
nu vei şti care este acela.
 Dacă la introducerea unui aliment nou, apar semne de intoleranţă (diaree, vărsături) va fi
oprită administrarea pentru 1-2 săptămâni, apoi reintroducerea se va face din nou treptat,
cu cantități mici ce se vor creşte de la o zi la alta. Odată ce un copil s-a obișnuit cu gusturile
individuale – după primele 2-3 săptămâni – poți încerca amestecuri de alimente.
 Nu trebuie insistat dacă copilul refuză alimentul nou. Copilul poate crede că de fiecare dată
îi vei da acel aliment şi poate să refuze orice alt aliment imediat ce te apropii cu mâncarea
de el.
 Nu se dau medicamente dizolvate în toată cantitatea de lapte sau mâncare în ideea de a
ascunde gustul sau mirosul medicamentului. Copilul va simţi gustul diferit şi va refuza

61
 laptele/mâncarea. Dacă însă ai de administrat picături sau prafuri, poți să folosești o
cantitate mică de lapte pentru a le dizolva, urmând ca ulterior să-i dai copilului să bea lapte
simplu pentru a atenua gustul mai puțin plăcut al medicamentelor.

Copilul de 2 – 5 ani
La această vârstă, copiii încep să mănânce singuri, să îşi aleagă alimentele şi la 4-5 ani sunt capabili chiar
să-și stabilească meniul. Obiceiurile alimentare fixate la această vârstă se păstrează pentru toată
perioada de creștere, uneori și la maturitate, de aceea este foarte important să contribui la stabilirea
unor obiceiuri alimentare sănătoase, precum:
 3 mese principale pe zi: mic dejun, prânz, cină şi gustări între mesele principale;
 nu da copilului alimente dulci sau sucuri de fructe între mese, pentru a nu scădea pofta de
mâncare; dulciurile se vor oferi ca desert, la sfârşitul mesei;
 nu-i da copilului băuturi dulci înainte de culcare pentru că pot provoca apariția cariilor dentare;
 dă-i cât mai multe fructe şi legume să “ronțăie” ca gustare;
 dacă gătești mâncarea copilului, evită să folosești condimente, vegeta, zahăr, sare sau grăsimi în
exces;
 încurajează copilul să încerce alimente noi, feluri diferite de mâncare, dar nu insista dacă
micuțul nu e interesat; pofta de mâncare a micuțului poate varia de la o masă la alta și de la o zi
la alta;
 nu forța copilul să mănânce tot din farfurie; dacă e mai mic, va întoarce capul când s-a săturat
iar mai târziu, se va ridica de la masă sau se va juca cu mâncarea;
 ţine cont că porția medie a unui copil de 2-4 ani este cât un sfert din cea a unui adult.

Preşcolarul şi şcolarul
Copilul mai mare are un ritm de creştere foarte rapid, astfel că nevoile lui alimentare sunt mari,
asemănătoare cu ale adultului. Pentru o alimentație sănătoasă, trebuie să ții cont de nevoile
copilului:
 3 mese principale şi 1-2 gustări;
 micul dejun trebuie servit înainte de a pleca la şcoală şi e bine să fie la fel de hrănitor ca
orice masă principală;
 gustarea de la şcoală e bine să fie pregătită în casă, pentru a se evita consumul de produse
fast-food sau de ciocolată, pufuleți, grisine, sucuri carbogazoase;
 masa de prânz e bine să fie servită între orele 13-14 şi să fie constituită din 3 feluri de
mâncare: ciorbă sau supă, mâncare gătită, eventual cu salată de legume, desert;
 gustarea de după-amiază poate conține fructe sau lactate şi biscuiți sau prăjituri de casă;
 cina poate conține un fel de mâncare şi un desert şi e bine să fie servită înainte de ora 19
sau cu cel puțin o oră înainte de culcare;
 un şcolar poate mânca aproximativ jumătate din cantitatea de mâncare pe care o consumă
un adult la o masă sau chiar o cantitate egală;

62
3.2. Bun și sănătos!

De multe ori tu vei fi persoana care va prepara masa copilului. Va trebui să cunoşti ce alimente sunt
recomandate în funcţie de vârsta copilului, dar, foarte important, întreabă părinţii şi ţine cont de
preferinţele copilului. Nu uita regula de aur: nu se introduc în meniul copilului 2 alimente noi în același
timp!
Dacă copilul este hrănit numai cu lapte praf, diversificarea poate începe chiar la 4 luni, iar alimentele cu
care vei hrăni copilul, în funcţie de vârstă pot fi:
La 4 luni
 suc de fructe și legume (mere + morcovi + caise sau banane);
 cereale din orez cu lapte, în biberon. Atenție! Recomandarea este să-l alimentezi doar cu cereale
destinate sugarilor și adaptate fiecărei categorii de vârstă deoarece grâul, de exemplu, conţine
gluten și poate produce alergii.
La 4 luni 1/2
 fructe;
 supă de legume (morcov+cartof+ţelină+pătrunjel, adăugate treptat);
 cereale din orez adăugate în lapte.
La 5 luni
 fructe (pulpă de fruct, eventual amestecată cu cereale de orez);
 supă legume + piept de pui, strecurate. De la 5 ½ luni, carnea şi legumele vor fi mixate şi date cu
linguriţa;
 piure de legume;
 iaurt (fără fructe);
 brânză de vaci preparată în casă din calciu lactic;
 cereale în biberon.
Dacă înțărcarea se face la 6 luni, vei începe diversificarea cu alimente recomandate pentru
sugarii de 4 luni!
La 6 luni
 la fel ca la 5 luni, însă se pot introduce și piureul de fructe cu biscuiţi, citricele;
 la prânz ar putea mânca 2 feluri mâncare (supă + piure legume);
 piureul de legume cu carne mixată poate avea şi 1/8 gălbenuş ou proaspăt bine fiert (nu mai
proaspăt de 3 zile şi nici mai vechi de 2 săptămâni); cantitatea de gălbenuş se măreşte treptat de
la 1/8 - 1/4 - 1/2 - 1 gălbenuş pe masă la vârsta de 8 luni (cam de 2-3 ori pe săptamână se poate
da copilului gălbenuş);
 brânză de vaci, iaurt;
 cereale în biberon (fără cereale din grâu).
La 8 luni
 fructe pasate cu biscuiţi raşi sau cereale cu iaurt, sana, prăjitură de casă;
 ciorbă de perişoare (vită) cu borş şi gălbenuş de ou; sufleuri, piureuri de legume; carne de
curcan.
După 10 luni

63
  se poate adăuga în meniu peşte alb, slab (şalău, păstrăv, ştiucă) în piureul de legume sau fiert şi
pasat;
 cereale în biberon (inclusiv cele din grâu, dar nu în exces).

Alimente interzise sau care trebuie evitate la sugar şi la copilul până la 3 ani:
 alimente cu care copilul se poate îneca: nuci, alune, fructe cu seminţe, porumb fiert, floricele de
porumb, cartofi prăjiţi, peşte cu oase, bomboane etc.;
 alimente care pot provoca alergii la copilul mic: lapte de vacă sau nefiert, albuş de ou, cacao,
ciocolată, fructe cu seminţe mici (zmeură, capşuni). Aceste alimente se pot da după vârsta de 1
an, iar alunele și nucile care pot provoca reacții foarte grave se pot introduce în alimentație
după vârsta de 3 ani! Părinții ar trebui să ceară sfatul unui specialist în cazul în care există cazuri
de alergie la arahide, rinită, astm sau erupții alergice în istoria familiei;
 miere, înainte de împlinirea vârstei de 2 ani (poate fi contaminată cu spori de Clostridium
botulinum care provoacă botulism – o boală ce duce la paralizia muşchilor mâinilor, picioarelor
şi a muşchilor respiratori producând moartea);
 alimente greu de digerat: carne de porc, cârnaţi, şuncă, prăjeli, condimente;
 grăsimile (smântâna grasă >15%, unt 65%);
 dulciuri sau alimente care le înlocuiesc pe cele nutritive: prăjituri cu arome și coloranți artificiali,
cereale cu conținut mare de zahăr, cozonac, sucuri acidulate.

Necesarul de apă. Cum îți dai seama că îi este sete copilului?

Sugarul alimentat exclusiv cu lapte matern îşi asigură necesarul de apă din laptele primit. Dacă îi este
sete, va plânge, va ţipa şi se va agita. Dacă îi este foarte cald (e cald afară sau în cameră, e îmbrăcat prea
gros) va avea buzele şi limba uscată. Când se începe difersificarea, poți să-i dai copilului să bea apă atât
cât cere. Atunci când o va refuza înseamnă că a primit suficient.

Copilul de 1-3 ani

Pentru ca un copil să crească sănătos, el trebuie să primească o alimentație variată:
 pâine, cereale, orez, paste făinoase, respectând mențiunile anterioare;
 carne, peşte, ouă, boabe uscate (fasole, linte);
 produse lactate (lapte, iaurt, brânză proaspătă);
 fructe şi legume;
 grăsimi/uleiuri, dulciuri (cu moderaţie).
Copiii mici au nevoie de gustări frecvente, însă ai grijă să nu fie afectată pofta de mâncare pentru cele 3
mese principale.
Atenţie la obezitate! Pentru prevenirea obezităţii, gustările trebuie să conţină fructe, legume şi alimente
cu conţinut caloric redus şi să fie mâncate doar atunci când copilului îi este foame! Evită să-i dai copilului
mâncare tip fast-food, chips-uri și dulciuri din comerț!
Preşcolarul
o Nevoia de lichide, în această perioadă, este de 70-100 ml/kg corp/zi. De exemplu, dacă copilul are 20
de kg, el ar trebui să consume aproximativ 1,5 – 2 litri de lichide pe zi. Dă apă preşcolarului în doze

64
 mici (50-100 ml, adică un sfert – o jumătate de pahar), în intervalul dintre mese, pentru a uşura
procesul de digestie.

o Hrana zilnică se împarte în 4-5 mese, din care una sau două vor fi câte o gustare. Perioada dintre
mese va fi de 3-3,5 ore. În pauzele dintre mese nu se vor da copiilor dulciuri.

o Pentru ca hrana preşcolarului să fie completă şi potrivită, trebuie să cuprindă toate componentele
indispensabile vieţii şi creşterii: proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale şi apă. În această
perioadă de viaţă, copilului i se asigură proteinele necesare din lapte, carne, brânză, ouă, pâine,
legume etc. Glucidele le primeşte din făinoase, dulciuri, fructe, iar lipidele din grăsimile conținute în
lactate și carne.

Şcolarul şi puberul
O atenţie specială trebuie acordată nevoilor pe care le are organismul oricărui copil - de calciu, fier,
vitaminele A, C şi D. Trebuie ţinut cont că această etapă de vârstă se caracterizează printr-un ritm rapid
al creşterii şi dezvoltării fizice și intelectuale, începe pubertatea, iar în cazul fetelor apare și menstruaţia.

Sfaturi practice pentru o masă cât mai plăcută:

 Aspectul mâncării să fie cât mai interesant şi diversificat: sandwich-urile tăiate sub formă de
animăluţe sau feţe zâmbitoare ornate cu ketchup sau cremă de brânză vor fi mâncate totdeauna cu
plăcere de către copiii mici.
 Porţiile să fie mici şi atractive, lăsându-i copilului opţiunea de a alege singur cantitatea de
consumat.
 Implică-l pe copil în pregătirea alimentelor şi în aranjarea mesei. Va aprecia provocarea şi va
respecta masa.
 Dacă copilul refuză un anumit aliment, îndepărtează alimentul respectiv de lângă el şi evită să
acorzi prea mare atenţie acestui lucru. Nu-i oferi alt aliment imediat, ci aşteaptă până la masa
următoare.
 Nu îi da aceeaşi mâncare la masa următoare.
 Masa nu trebuie să dureze mai mult de 30 de minute.
 Nu-i umple niciodată farfuria. Dacă mai doreşte, îi poţi adăuga.
 Copiii au nevoie de gustări sănătoase între cele 3 mese principale, precum fructe proaspete, legume
crude, fructe uscate, brânză, iaurt.
 Nu îl certa pe copil dacă se murdăreşte sau nu reuşeşte să mănânce tot. Masa trebuie să fie un
moment plăcut.
 Lasă-l pe copil să mănânce singur. De la vârsta de 10-11 luni, copilul poate să apuce şi să ducă la
gură alimente mai mari precum bucăţi de fructe, legume, chiar linguriţa cu mâncare. Pune-i o bavetă
în jurul gâtului şi, chiar dacă se va murdări sau va murdări în jurul lui, lasă-l să experimenteze fără să-
l critici.
Atunci când începi să îl înveţi să bea din cană, chiar dacă refuză, insistă câte 5 minute, timp de câteva
zile şi, între mese, lasă-i la îndemână o cană goală din plastic. Încet-încet se va juca cu ea, o va duce la
gură, se va obişnui cu forma şi gustul şi va deprinde şi mişcarea corectă de băut, după care va fi încântat.

65
3.3. Fără microbi!

Pentru a contribui la menţinerea stării de sănătate a copilului, este esenţial să prepari hrana respectând
regulile de igienă. Vesela şi alte tipuri de recipiente pentru uz casnic sau pentru păstrarea
medicamentelor cu care copilul intră în contact trebuie să fie curate, chiar sterile pentru copilul mic
(tetinele şi biberoanele sugarului cu vârsta până la 8 luni - 1 an).

 La alimentarea cu lapte în biberon, asigură-te că acesta nu a fost preparat de mai mult de o

jumătate de oră. După această perioadă, laptele poate fermenta şi îmbolnăvi copilul. Aruncă
laptele care nu a fost consumat în cel mult o jumătate de oră de la preparare.
 Dacă copilul este hrănit cu lapte de mamă muls, ţine cont că acesta poate fi păstrat în frigider,
într-un biberon ce a fost sterilizat înainte, maxim 24 ore. Înainte de a hrăni copilul, încălzeşte
biberonul cu lapte la bain-marie (baie de abur). Dacă mama lipsește de lângă copil pentru mai
multă vreme (ex. este spitalizată), laptele de muls şi congelat este valabil până la 6 luni dacă se
păstrează în recipiente curate și etanșe. Dezgheţarea se face tot prin încălzire treptată la baie de
abur, nu se fierbe, pentru a nu-și pierde proprietăţile.
 Mâncarea trebuie consumată la puţin timp după preparare. După maximum o oră de la
preparare, dacă nu a fost consumată, se aruncă. Nu reîncălzi mâncarea mai mult de o dată.
 Nu amesteca alimentele preparate cu cele neprelucrate termic (de exemplu, carnea crudă cu
carnea gătită) pentru că există riscul contaminării bacteriene.
 Întotdeauna verifică termenul de valabilitate al alimentelor.
 Înainte de a-i da copilului din mâncare, verifică temperatura, să nu fie prea fierbinte sau prea
rece.
 Nu se dau alimente reci, la temperatura din frigider!
 Nu se dau alimente fierbinți (nici atunci când copilul este răcit)!

Cum se sterilizează tetinele şi biberoanele:

Sterilizarea termică – După ce se spală şi se clătesc tetinele, suzetele şi biberoanele, se fierb la 100° C,
timp de 20-30 minute.
Tetinele, suzetele şi biberoanele se fierb într-un vas emailat sau din inox dedicat sterilizării; se pot folosi
dispozitive electrice speciale sau sterilizatoare pentru cuptorul cu microunde.

Sterilizarea chimică
Se face folosind o soluţie specială pentru sterilizarea la rece, care se poate cumpăra din farmacii. Soluţia
se diluează cu apă fiartă şi răcită (concentraţie necesară 2%), se scufundă tetinele, suzetele şi
biberoanele în soluţie şi se ţin aprox. 30 min, după care se clătesc bine cu apă fiartă şi răcită. Soluţia
poate fi folosită 24 ore.
După sterilizare, este bine să păstrezi biberoanele şi tetinele într-un vas curat, acoperit, până când ai
nevoie să le foloseşti. Este o metodă rapidă şi foarte practică, mai ales pentru situaţiile în care ești

66
plecată de acasă sau nu poți fierbe vesela.

3.4. S-a îmbolnăvit copilul?

Supravegherea stării de sănătate; prevenţia - vaccinările

Baby sittera are obligaţia de a recunoaşte şi de a anunţa părinţii atunci când sunt motive de îngrijorare
legate de starea de sănătate a copilului!

Cum recunoști un copil sănătos:

o crește în greutate conform standardului pentru grupa lui de vârstă;
o copilul are înfăţişare veselă şi ochii vii, obrajii sunt roz, mâinile și picioarele calde;
o se simte bine, vrea să se joace, se interesează de lucrurile din jurul lui;
o are poftă de mâncare, doarme bine, scaunele sunt normale.

Motive de îngrijorare:
o copilul nu are poftă de mâncare, nu vrea să bea lichide;
o scade în greutate (simptom specific sugarilor);
o este palid, are cearcăne, limba este încărcată, albă;
o este indispus, somnolent în timpul zilei, nu are chef de joacă, nu îl interesează ce se întâmplă în
jurul lui;
o poate fi agitat, nervos, plângăcios și capricios;
o doarme prost, zbuciumat;
o se plânge că are dureri;
o varsă și are scaune modificate (diareice, urât mirositoare);
o are febră, tuşeşte, este răguşit etc.

Atenție! Dacă vei constata că, după primele doze de tratament administrate, dispar unele semne de
boală, nu înseamnă că şi boala a dispărut! Copilul trebuie îngrijit corespunzător, conform indicațiilor
medicului, pe toată perioada prescrisă, chiar dacă pare că se simte mai bine, altfel semnele de boală
se pot reîntoarce. Niciodată nu se întrerupe tratamentul când copilul pare că se simte mai bine, fără
indicația medicului.

Prevenirea bolilor
Pentru a asigura şi menține starea de sănătate a copilului, este important să aplicăm regulile de igienă a
obiectelor şi a spațiului de locuit, de igienă a alimentației, măsurile de protecție, dar, foarte important
este să cunoaştem şi să respectăm și o serie de măsuri specifice de prevenție cum este programul de
vaccinare a copilului.

Care este rolul vaccinărilor?

Vaccinările previn apariţia unor boli infecto-contagioase. Prin vaccinare au fost eradicate o serie de boli

67
grave precum variola, iar frecvența altora precum difteria sau tusea convulsivă (măgărească) au scăzut
semnificativ. Numai prin vaccinare pot fi prevenite epidemii ale unor boli (îmbolnăviri ale unui număr
foarte mare de oameni).

Ce este un vaccin?
Vaccinul este un preparat biologic ce conține fragmente modificate din diverşi microbi sau virusuri, care
se administrează prin injecții sau pe cale bucală în scop preventiv (pentru a căpăta anticorpi împotriva
bolilor infecțioase) sau curativ. La o întâlnire ulterioară a organismului cu microbii sau virusurile pentru
care are anticorpi (obținuți prin vaccinare), sistemul imunitar reacționează protejându-l şi prevenind
apariția bolii.
Calendarul vaccinărilor:
Vârsta recomandată Vaccin
Primele 24 de ore Hepatitic B (doza 1),
4-7 zile BCG (împotriva tuberculozei)
2 luni Difterie-Tetanos-Pertusis,
Hepatitic B (doza 2)
Antipoliomielită
4 luni Difterie-Tetanos-Pertusis
Antipoliomielită
6 luni Difterie-Tetanos-Pertusis,
Hepatitic B (doza 3),
Antipoliomielită
12 luni Difterie-Tetanos-Pertusis,
Antipoliomielită
12-15 luni Rubeola-Rujeola-Oreion

30-35 luni Difterie-Tetanos-Pertusis

7 ani (clasa I) Difterie-Tetanos, Rubeola-

Rujeola-Oreion
9 ani (clasa a III-a) Antipoliomielită
Doza de rapel pentru
Hepatitic B
14 ani (clasa a VIII-a) Difterie-Tetanos, Rubeola
BCG (împotriva tubeculozei)
18 ani (clasa a XII-a) Hepatitic B

Reacţii adverse după administrarea unui vaccin

o În general sunt reacţii locale de roşeaţă a pielii, umflarea zonei unde a fost injectat vaccinul,
durere şi incapacitatea de a folosi acel membru pentru o scurtă perioadă de timp.

68
 o Rareori, s-au observat: stare de agitație a copilului, lipsa poftei de mâncare, somnolență sau
insomnie. Aceste reacţii dispar de obicei în 48 - 72 de ore şi sunt reacţii uşoare.
o Reacția la vaccin diferă de la un copil la altul, dar este bine de știut că, dacă apare febra la copil
în ziua vaccinării sau a doua zi, acesta nu e răcit ci are o reacție febrilă, ca răspuns firesc la
vaccinare.
o După vaccinarea împotriva rujeolei sau rubeolei, la câteva zile poate apărea pe corp o erupție ce
seamănă cu boala dar mult mai atenuată.

Ce trebuie să faci?
o Dacă tu însoţeşti copilul la vaccinare, imobilizează-l după indicaţia medicului, pentru ca acesta să
poată vaccina copilul fără risc de accidentare.
o După vaccinare, dă-i copilului medicamente care scad febra (antitermice, de tip Paracetamol),
după indicaţia medicului.
o Nu îmbăia copilul în ziua vaccinării.
o În ziua vaccinării nu duce copilul în locuri aglomerate (supermarket-uri sau farmacii) pentru a
reduce riscul unei posibile îmbolnăviri.
o Lipsa poftei de mâncare, apatia sau agitația după vaccinare pot apărea firesc și sunt trecătoare,
nu se tratează cu medicamente!
o Atenție! Dacă, înainte de data vaccinării, copilul este bolnav sau are febră din cauze
necunoscute încă, este recomandat să anunți medicul pediatru pentru amânarea vaccinării.
Copilul se vaccinează doar dacă este sănătos!

Cum vede copilul boala?

Perioada de boală reprezintă pentru copil o perioadă în general dificilă, datorită durerii, limitării
unor activități (ex. ieșitul afară, întâlnirea cu prietenii), imposibilităţii de a mânca alimente preferate
(dacă trebuie să respecte un regim alimentar), nevoii de a se supune unui tratament (uneori dureros). Pe
de altă parte, pot exista şi beneficii ale situaţiei de boală. De exemplu, în această perioadă copilul este în
centrul atenţiei, adulții îi îndeplinesc dorinţele poate mai mult decât de obicei, îl alintă, îl îmbrățișează,
copilul lipseşte de la grădiniţă/şcoală, poate stârni gelozia fraţilor/surorilor etc.
Modul în care copiii îşi imaginează boala sau se gândesc la boală este diferit, în funcție de nivelul
lor de cunoştinţe și informaţii, de starea şi reacțiile celor din jur. Copiii pot considera boala ca fiind:
 Experiență normală (boala este acceptată ca o experiență firească, care trebuie trecută). În
acest caz, este bine să îl asiguri pe copil că gândeşte şi procedează corect, să îl lauzi pentru
comportamentul său în timpul bolii, să discuţi cu el despre boala sa în aşa fel încât s-o înţeleagă,
folosindu-te de imagini, desene sau filme şi să administrezi copilului tratamentul conform prescripţiilor
medicale, asigurându-i totodată regimul de viaţă indicat de medic în timpul bolii.
 Duşman (copilul este speriat, furios sau revoltat, imaginându-şi că organismul său a fost cucerit
și invadat de duşmani). În aceste condiții, copilul poate fie să se resemneze și să capituleze, fie să lupte
cu boala, mobilizându-și forțele. Explică-i copilului ce se întâmplă cu el în timpul bolii, folosindu-te de
imagini, desene sau filme; dacă simţi că-l ajută, îi vei putea explica copilului mic că medicamentele,
alimentele, timpul de odihnă sunt armele lui cu care luptă împotriva acestor duşmani şi îl vei asigura că e

69
puternic şi poate să-i învingă (poţi să creezi poveşti cu această temă); important în acest caz e să-l ajuţi
pe copil să-şi mobilizeze forţele pentru a lupta cu boala.
 Pedeapsă (copilul se simte vinovat și umilit crezând că s-a îmbolnăvit deoarece nu a fost
cuminte). În acest caz, dacă copilul consideră că a primit o pedeapsă pe care nu o merită, trebuie să-i
explici pe înţelesul lui faptul că îmbolnăvirea nu ţine neapărat de modul în care ne comportăm. Spune-i
că există totuşi situaţii când ne putem îmbolnăvi dacă nu respectăm nişte reguli de igienă (dacă nu ne
spălăm pe mâini înainte de masă, dacă nu spălăm fructele şi legumele, sau dacă nu respectăm indicațiile
medicului pentru tratarea unei afecțiuni deja existente) și reguli de comportament (să nu stăm lângă cei
bolnavi dacă boala e contagioasă, să avem grijă cum ne jucăm pentru a evita accidentările). De
asemenea, explică-i copilului că acestea sunt ocazii din care poate învăţa şi pe care le poate evita în
viitor. Dacă copilul s-a îmbolnăvit fără să fi încălcat vreo regulă de igienă sau de comportament, e bine
să-l asiguri că nu este vina lui, să-i explici că boala e o experienţă firească, ni se întâmplă tuturor şi nu
întotdeauna ne putem feri şi proteja.
 Eșec (copilul este jenat, slab, datorită faptului că nu a fost capabil să evite boala). Este posibil ca
în acest caz copilul să ascundă faptul că este bolnav şi să mintă în legătură cu starea lui. Dacă remarci
modificări în comportamentul său obişnuit, dacă îl vezi mai trist, mai abătut, dacă renunţă la activităţile
preferate, la întâlnirea cu prietenii sau mâncarea preferată, e cazul să te gândeşti că cel mic s-a
îmbolnăvit; prezintă-le şi părinţilor presupunerea ta, apoi discutaţi cu copilul şi mergeţi cu el la un
control medical pentru a-i verifica starea de sănătate; explică-i copilului că nu e o ruşine să fii bolnav, că
nu reuşim întotdeauna să ne ferim de boli şi asigură-l că, împreună cu părinții, îl vei ajuta să se facă bine.
 Eliberare (bucuria soluției temporare, a amânării unor situații deranjante, de exemplu,
examene, probleme la școală, în grupul de prieteni). În acest caz, se impune să discuţi cu copilul despre
problemele sale şi să-i explici că acestea nu se vor rezolva singure, cât timp e bolnav. Chiar dacă mai
câştigă timp şi are o scuză, va trebui să recunoască ce îl deranjează și să găsească soluţia cea mai
potrivită pentru a-şi rezolva problemele. Asigură-l că atât tu, cât şi ceilalţi membri ai familiei şi prietenii îl
veţi ajuta să depăşească situaţiile dificile.
 Strategie (copilul foloseşte boala pentru a se bucura de cât mai multe beneficii secundare).
Copilul de multe ori profită de situaţia de boală pentru a obţine favoruri şi bunuri pe care şi le doreşte.
Profitând de mila şi compasiunea celor din jur, copilul cere dulciuri, jucării, acces nelimitat la televizor
sau la calculator, atenţie permanentă din partea adulţilor, smulge promisiuni, încearcă să-şi facă uitate
greşelile. În acest caz, e bine să-l asiguri pe cel mic că îi vei sta alături, îl vei îngriji şi vei face tot ce-ţi stă
în putinţă să-l ajuţi să se simtă cât mai bine şi să se însănătoşească cât mai repede, dar că asta nu
înseamnă să nu mai respecte regulile casei şi programul obişnuit. Copilul se va bucura de atenţie şi grijă
permanentă, fără să profite de situaţie pentru a obţine tot ce-şi doreşte. De asemenea, e important să-i
atragi atenţia să nu mintă şi să nu se prefacă bolnav doar pentru a obţine ceva, deoarece riscă să nu mai
fie crezut când va fi bolnav cu adevărat, şi să piardă din încrederea şi respectul celor din jur.
 Pierdere iremediabilă (copilul este înfricoșat şi crede că boala e o catastrofă, iar el pierde tot).
Cu excepţia bolilor incurabile, a deficienţelor fizice și mentale şi a bolilor cronice, restul bolilor se pot
trata şi vindeca; dacă copilul pe care-l îngrijeşti consideră boala sa o catastrofă, se gîndeşte că e
îngrozitor că s-a îmbolnăvit şi a pierdut tot ce avea, e bine să îl ajuţi să înţeleagă că e o stare temporară,
că va lua sfârşit şi că şi de el depinde modul şi timpul de vindecare. Poţi să-i dai exemplu de copii
luptători care se descurcă în viaţă deşi suferă de boli cu care o să trăiască toată viaţa. Încurajează-l şi

70
atrage-i atenţia asupra progreselor făcute în vindecare, atrage-i atenţia că pierderile sunt temporare
(timp de joacă, întâlniri cu prietenii, anumite evenimente plăcute). Arată-i şi câştigurile obţinute în
situaţia de boală: îşi demonstrează sie însuşi că e puternic, e apreciat pentru modul în care respectă
indicaţiile medicului, descoperă câte persoane din jur se interesează şi au grijă de el.
 Valoare (situaţia în care copilul învaţă ce are de preţuit cu adevărat, reevaluându-şi valorile şi
convingerile). Este posibil ca, în timpul sau după ce învinge o boală, copilul să realizeze faptul că
sănătatea este foarte importantă pentru el. E bine să-i întăreşti această idee în permanenţă, chiar şi
atunci când copilul nu e bolnav şi să-l determini să-şi formeze și să respecte un stil de viaţă sănătos.

Este important să-ţi dai seama cum vede copilul boala, pentru a putea să-l linişteşti şi să-i asiguri
o stare de confort psihic. Îţi poţi da seama cum se raportează copilul la boală discutând despre aceasta,
punându-l s-o deseneze şi întrebându-l despre desen, jucându-vă pe această temă (De-a doctorul,
Virusache, Farmacia).
Pe lângă obligaţia de administrare corectă a tratamentului şi respectare a indicaţiilor medicului,
poţi sprijini vindecarea copilului dacă:
 îi explici simplu, pe înţelesul lui, ce se întâmplă cu organismul său, ce poate urma, precum şi despre
evoluția vindecării în cazul în care respectă indicațiile și tratamentul medicului, dar și posibile
consecințe dacă nu le respectă (ar fi foarte bine să ai imagini, filme despre organism, atlase);
 reuşeşti să-i schimbi ideile fixe şi convingerile greşite (nu o să-mi treacă niciodată, arăt îngrozitor cu
bubiţele astea, nu mai pot, mă dor toate);
 îl faci să-şi dorească să se vindece (Când o să te vindeci vei putea ieşi la joacă cu prietenii/o să te
simţi mai bine/putem organiza o petrecere, nu o să te mai doară);
 îl ajuţi să-şi controleze durerea (în funcţie de vârsta copilului); pe lângă tratamentul medicamentos,
un ursuleţ cu puteri magice care-i ia durerea, un praf de la spiriduşi ca să nu-l mai doară burtica, o
păturică fermecată care îl ajută să se liniştească, vocea ta blândă spunându-i o poveste, ţinutul în
braţe, mângâiatul, pot face minuni;
 eviţi să-l protejezi exagerat (altfel o să-i convină foarte mult să fie bolnav), fără a-l lipsi de
observarea ta atentă;
 nu insişti pe “beneficiile” stării de boală;
 nu transformi perioada de boală în perioada de cadouri şi dorinţe îndeplinite;
 în cazul bolilor cronice reuşeşti să vezi copilul şi nu bolnavul, adică nu-l sufoci prin protecţie
exagerată sau spaimă continuă.

3.5. Sunt bolnav!

Colicile sugarului

Ce sunt colicile?
Colicile sunt dureri localizate în zona abdomenului (burticii) care apar de obicei în primele 20 zile de
la naștere şi dispar spontan înainte de luna a IV-a de viață. Sunt provocate de o distensie (întinderea sau
umflarea excesivă) a tubului digestiv din cauza cantității mari de lapte pe care copilul o înghite brusc, fie
când este alăptat la sân, fie când este hrănit cu biberonul.

71
 Cum se comportă un copil cu colici?
o Copilul plânge tare, se înroşeşte la faţă şi chiar are o expresie tensionată, burtica se întăreşte din
cauza contracțiilor musculaturii abdominale şi a plânsului.
o Strânge din picioruşe şi încleştează pumnii, aceasta fiind reacţia cel mai usor de recunoscut la
copilului cu colici.
o Este recomandat ca, la prima criză de plâns de acest fel, să fie chemat medicul, pentru a exclude
alte boli.

Cum poţi ajuta ca baby-sitter un bebeluş care are colici ?

o Nu ignora plânsul copilului! Ia-l în brațe! O apropiere plină de căldură şi afecţiune este
întotdeauna binevenită.
o Ai grijă ca micuțul să nu bea laptele prea repede, fapt ce poate agrava senzația de balonare
(deoarece în primele luni de viață, laptele este digerat mai lent și este eliminat mai greu din
stomac spre intestin).
o Masează-i ușor abdomenul de la dreapta spre stânga sau culcă-l cu burtica pe genunchii tăi și
masează-l pe spate.
o Leagănă-l uşor. Pune-i muzică, dansează cu el în braţe. Vorbeşte-i blând.
o Alege pentru copil poziția verticală în brațe, rezemat de umerii tăi, ținându-i fundulețul în palmă;
această poziție îl ajută să se destindă, să râgâie și să evacueze gazele mai ușor.
o Verifică dacă trebuie schimbat scutecul, dacă îi este prea cald sau prea frig, dacă este obosit.
Aeriseşte camera.
o Dacă părinţii îţi cer, dă-i copilului să bea ceaiuri din plante, speciale, pentru bebeluşi, care conţin
muşeţel, lemn dulce şi seminţele carminative care calmează durerile abdominale (ex. fenicul,
anason). Pe lângă ceaiuri, medicul poate recomanda medicamente care ajută la reducerea
colicilor. Atenţie la respectarea dozajului recomandat!

Febra
Ce este febra?
Este un semn de boală, caracterizat de creşterea temperaturii corpului peste valoarea de 37 C.
Ce faci când copilul are febră?
o Anunţă părinţii ori de câte ori copilul are febră!
o Nu înveli copilul, ci dimpotrivă, dezveleşte-l.
o Administrează-i medicamente (antitermice de tip Paracetamol, Nurofen) care scad febra
numai la recomandarea medicului pediatru sau a părintelui!
o Înfăşoară copilul în prosoape umede, puţin mai reci decât temperatura corpului sau fă-i baie
în apă cu 2-3 grade mai puțin decât temperatura corpului. Când prosoapele se încălzesc, le
înmoi din nou în apă mai rece, le storci şi le pui pe capul, trunchiul şi membrele copilului.
o Verifică-i temperatura frecvent cu termometrul poziționat la ureche/ rectal/ în axilă, în
funcție de vârsta copilului și indicația medicului.
o Nu scufunda copilul în apă rece! Diferenţa mare de temepratură îi poate produce un şoc şi
stop respiratoriu!

72
 o Nu folosi prosoape înmuiate în alcool sau oţet! Există riscul intoxicării copilului cu alcool.
Oţetul irită mucoasa năsucului. Cel mai bine este să foloseşti apă rece.
o După ce ai scăzut temperatura corpului la valoarea normală sau dacă copilul tremură sau se
palidează, scoate prosoapele umede, şterge-l cu un prosop uscat şi îmbracă-l adecvat.
o Febra conduce la pierderea lichidelor din corp. Dă-i copilului să bea apă dar și ceea ce îi
place: suc de portocale, lămâie, ceai, compot, supă.

Vărsăturile
Ce sunt vărsăturile?
Vărsăturile reprezintă eliminarea bruscă, forțată, a conținutului stomacului prin gură. Vărsăturile
pot conține alimentele mâncate - digerate complet sau parțial, însoțite de suc gastric, acid (cu
miros acru). Alteori pot conține suc biliar (cu aspect verzui) și în cazuri grave, sânge.
Ele pot fi întâlnite frecvent în boli digestive, respiratorii, metabolice, infecţii ORL, infecţii urinare,
meningite sau alte afecţiuni neurologice.

Ce măsuri iei?
o Notează când au apărut, ce a mâncat copilul, cât de des şi cât de abundente sunt
vărsăturile.
o Aspectul şi conţinutul: trebuie făcută diferenţa între regurgitaţii (care reprezintă
eliminarea de aer şi cantități mici de lapte nedigerat la interval scurt după masă) şi
vărsături (eliminarea de cantităţi mai mari de lapte digerat, brânzit şi, de regulă, după
un interval mai mare de timp, după masă).
o Dacă este vorba despre regurgitaţii la un nou-născut/sugar cu stare generală bună, care
creşte bine în greutate, nu trebuie decât să ții copilul după alimentație mai mult timp în
poziție verticală, pentru a te asigura că a scos aerul înghițit în timpul suptului; nu-l așeza
în pătuț cu fața în sus sau pe burtă, ci doar pe o parte.
o În cazul vărsăturilor repetate, anunţă părinţii şi medicul.

Diareea
Ce este diareea?
Eliminarea a mai mult de 3 scaune moi sau apoase, într-o zi, se numeşte diaree acută. Dacă
copilul elimină doar 2 scaune moi într-o zi, apoi are scaune normale, nu trebuie să te îngrijorezi
şi nu trebuie să administrezi un tratament, dar este indicat să ții copilul sub observație. Diareea
acută poate fi un semn al unei alte boli (de multe ori e vorba de o gastroenterită). Copiii cu
diaree pot pierde mari cantităţi de lichide prin scaunele apoase repetate, ceea ce poate duce în
scurt timp la deshidratare, cu implicaţii serioase asupra stării de sănătate.

Ce trebuie să faci?
o Dă copilului să bea lichide (apă plată, ceaiuri) şi medicamente conform indicaţiei medicului.
o Copilul alăptat la sân face rareori diaree și doar dacă mama a consumat alimente care i-au
produs tulburări digestive. Este recomandat ca mama să-și rezolve problema și copilul poate
primi în continuare lapte matern. Dacă afecțiunea mamei este serioasă și necesită tratament cu

73
 antibiotice, se va întrerupe alăptarea deoarece medicamentele se transmit prin lapte și-i
modifică gustul.
o Dacă micuțul este alimentat artificial (cu lapte praf), opriți imediat alimentarea cu laptele
obișnuit și procurați din farmacie un lapte special antidiareic, conform recomandării medicului
pediatru.
o Copiii mai mari vor primi regim alimentar conform indicaţiilor medicului.
o Copiii vor primi mese mici şi dese, cu alimente uşor de digerat, precum orezul, pastele, morcovii
fierţi, merele coapte sau bananele, iaurtul natural cu bifidus activ; biscuiţii şi covrigeii săraţi
înlocuiesc sarea pierdută prin deshidratare.
o Trebuie evitate alimentele care conţin concentraţii mari de zahăr sau grăsimi (exemplu: sucuri
acidulate, dulcețuri, ciocolată, smântână).
o Menţine o bună igienă în jurul anusului, prin spălare după fiecare scaun şi aplică o cremă de
protecţie pentru pielea sensibilă.

Constipaţia

Ce este constipaţia?
Constipaţia înseamnă eliminarea unor materii fecale tari şi uscate, la intervale mari de timp, la
mai mult de 2-3 zile. Dacă eliminarea scaunelor se face fără dificultate și scaunele au consistenţă
normală, nu este vorba despre constipaţie şi nu se ia nicio măsură ( chiar dacă copilul are scaune la 2-3
zile). Adesea poate apărea în momentul în care se face trecerea la hrănirea cu alimente solide și tranzitul
se va regla de la sine, în câteva zile.

Ce trebuie să faci?
o Dă sugarului sau copilului ceaiuri din plante cu efect laxativ;
o Evită alimentele care constipă: cereale, banane, orez, morcovi etc.
o Alege o alimentație variată, bogată în legume verzi și fructe.
o Verifică după fiecare scaun dacă anusul are fisuri şi menţine o bună igienă prin spălarea zonei
după fiecare scaun;
o Dacă constipația persistă și copilul se plânge de dureri abdominale, spune-i părintelui şi
medicului pediatru;
o În cazul copilului mai mare, asigură-te că nu există alte cauze cum ar fi: învățarea curățeniei
precoce, frica de cuva WC-ului sau de toaleta colectivă de la creșă/grădiniță etc.

Paraziţii intestinali

Ce sunt paraziţii intestinali? Care sunt paraziţii cel mai des întâlniţi?
Prezența paraziților intestinali în organismului uman reprezintă una dintre cauzele frecvente de diaree
acută şi cronică, atât la adulţi, cât şi la copii. Transmiterea bolii (parazitoză) se face pe cale digestivă, prin
consum de apă sau alimente contaminate, precum şi prin folosirea mâinilor murdare, în timpul mesei.
Paraziţii intestinali apar mai des la vârsta la care copilul începe să meargă „de-a buşilea” şi începe să
introducă în gură tot ce găseşte la îndemână.

74
Cei mai des întâlniţi paraziţi intestinali la copii sunt Giardiaza (lambliaza), Ascaridioza (limbricii), Teniaza
(panglica), Oxiuraza (enterobiaza), Echinococoza (hidatidoza).

Cum îţi dai seama dacă copilul are paraziţi intestinali?

o Copilul scade în greutate, e nervos şi mereu obosit;
o Are cearcăne. Copilul cu oxiuri nu se odihneşte, are un somn agitat, tulburat de mâncărimile din
zona funduleţului;
o Se scarpină în zona anală, mai ales noaptea. Limbricii secretă o substanță care îl face pe copil
foarte nervos şi agitat;
o Are dureri în jurul buricului;
o Îi lipsește pofta de mâncare;
o Are frecvent diaree sau se constipă;
o Giardia poate cauza diaree cu scaune mai decolorate, apariția cearcănelor și respirație urât
mirositoare;
o Apar şi deficienţe mari de calciu şi fier care vor fi depistate la analiza sângelui.

Măsuri pentru prevenirea și tratarea parazitozelor intestinale:

o Respectă cu rigurozitate măsurile de igienă, atât personală, cât şi a copilului pe care îl îngrijeşti:
spălarea atentă a mâinilor cu apă şi săpun înainte de masă, după folosirea toaletei, la revenirea
în casă de la locurile de joacă şi ori de câte ori este nevoie;
o Schimbă des lenjeria intimă, fierbe și calcă lenjeria intimă și cea de pat la temperaturi înalte
(pentru a distruge posibilitățile de înmulțire a paraziților);
o Nu lăsa copilul să se joace cu pisici și câini necunoscuţi;
o Dă copilului medicamentele și respectă indicațiile prescrise de medic;
o Spală fructele, legumele, brânza, ouăle, sub jet de apă;
o Foloseşte un tăietor special pentru carne, diferit de cel pentru legume;
o Nu ţine în acelaşi loc legumele şi fructele cu pâinea, carnea etc.

Bolile copilăriei („eruptive”)

Care sunt ”bolile copilăriei” şi cum se manifestă?

Cele mai frecvente boli ale copilăriei sunt: rujeola (pojarul), rubeola (pojărelul) şi varicela (vărsatul de
vânt).

Cum recunoşti o boală a copilăriei?

În general, înaintea apariţiei erupţiei (petelor) pe piele, copilul are o serie de semne precum:
o febră;
o stare generală proastă, lipsa poftei de mâncare, agitaţie;
o îi curg nasul şi ochii.

După câteva zile (7-14 zile ), apar petele pe piele, care au diferite caracteristici.
Rujeola este cea mai frecventă boală eruptivă și afectează cu precădere copiii între 2-4 ani care nu sunt

75
vaccinați. Se manifestă prin pete roşiatice, mici cu o mică umflătură, care se pot uni între ele. Petele
apar întâi pe faţă, în spatele urechilor, pe umeri, apoi pe trunchi şi membre. Un semn caracteristic este
apariţia unor pete mici roșii, cu puncte albe pe faţa internă a obrajilor. Copilului îi curg ochii şi nasul ca și
cum ar avea guturai. Perioada de incubaţie (timpul care trece din momentul în care copilul a luat boala
până la apariţia erupţiei pe piele) este de aproximativ 10 zile. Transmiterea se face prin contact direct cu
un bolnav sau, mai exact, prin picăturile de saliva.

Rubeola este cea mai benignă dintre toate bolile eruptive, putând trece neobservată uneori. Erupția
apare imediat și se manifestă prin pete de culoare roz pal; în cazuri rare, petele pot lipsi. Petele apar
întâi în jurul gurii şi gâtului, apoi pe trunchi şi pe fese. Febra depăşeşte rar 38,5 oC. Alte semne sunt
umflarea ganglionilor limfatici din regiunea gâtului şi cefei, durerile articulare. Boala are o incubaţie de
11-21 zile, se transmite prin aer și, spre deosebire de rujeolă, complicațiile sunt foarte rare la copii: după
3-4 zile de la eruptive, copilul este din nou pe picioare și imunizat pe viață.
Atenție! Este bine de știut că rubeola este periculoasă pentru făt dacă mama nu este imunizată.

Varicela este o boală contagioasă care apare mai ales după vârsta de 2 ani, este provocată de un virus
din familia herpes și se transmite fie prin picăturile de salivă, fie prin atingerea bubițelor.
După 2 săptămâni de incubație (perioada în care virusul se înmulțește în organism) apar pete uşor
umflate, care se transformă în bube mici fără lichid, apoi în băşicuţe cu conţinut lichid care se usucă
devenind cruste ce vor cădea singure în circa 7 zile. Înainte de aceste semne, poate apărea febra. Petele
apar peste tot (pielea capului, în regiunea organelor genitale şi chiar pe mucoase, în gură şi pe pleoape).
Pot apărea de la 10 – 20 la peste 100 de "băşicuţe". Pe lângă febră şi starea proastă, principalul necaz
poate fi cauzat de mâncărimile supărătoare, scărpinat şi riscul de infectare a bubiţelor.
Ce trebuie să faci?
o Supraveghează copilul, monitorizează temperatura, asigură-te că nu se scarpină şi nu îşi rupe
bubiţele (pot rămâne cicatrici care nu se estompează în timp);
o Administrează mixtură mentolată tamponând bubiţele, pentru ca acestea să se usuce şi să nu se
(supra)infecteze;
o Se administrează un sirop antihistaminic, pentru a diminua mâncărimile;
o Anunţă părinţii ori de câte ori creşte febra sau ai alte motive de îngrijorare.

Nu da copilului antibiotic! În toate situațiile descrise mai sus, sunt suficiente medicamentele prescrise
de medic, care scad febra. Este foarte important să supraveghezi copilul, să-l hidratezi și să-i asiguri
condiții optime pentru un somn odihnitor.

Alergiile

Ce sunt alergiile?
O alergie este o reacţie a corpului la o substanţă din mediu. Când un copil cu alergii intră în contact cu
una dintre aceste substanţe, cunoscute sub numele de alergeni, prin atingere, respirație, înghițire sau
injectare, corpul său priveşte această substanţă ca pe un invadator şi începe să lupte împotriva lui. Cele
mai comune alergii la copiii mici sunt produse de:

76
  Microorganismele din praf — organisme care se dezvoltă pe piele și sunt atât de mici încât se
pot vedea doar la microscop
 Părul animalelor: pisici, câini, cai
 Polenul
 Alimente ca: albuș de ou, lapte de vacă, miere, arahide, nuci și alte fructe uscate sau exotice
(citrice), crustacee, ciocolată sau alte produse ce conțin cofeină, dulciuri ce conțin coloranți
artificiali, făină de grâu ce conține gluten, soia, anumite specii de pește
 Medicamente ca aspirină, antibiotice
 Mucegaiuri — ciuperci care se dezvoltă în medii umede cum ar fi băi, subsoluri
 Penele din perne, lâna din pături.
 Căpușele
 Fumul de ţigară, care poate să înrăutățească alergia.

Cum recunoşti o alergie?

o În cazul alergiilor respiratorii, rezultatele sunt: înfundarea și curgerea nasului (rinită alergică),
dureri ale gâtului, ochi roşii, apoşi (conjuctivită alergică), apariția urticariei pe piele însoțită de
mâncărime.
o Alergiile la nivelul pielii (eczemele) se recunosc prin apariția unor pete de culoare roşie, cu formă
neregulată, uneori însoțite de mâncărime. În general, eczema dispare pe la 4-5 ani, dacă avem
grijă s-o tratăm prin măsuri igienice stricte și tratament local adaptat.
o Sensibilitatea la alergii este de cele mai multe ori moştenită de la părinţi. Există un risc de 58%
ca un copil să fie alergic dacă ambii părinți sunt alergici, dar se știe, totuși, că 15% dintre copiii
care suferă de rinită alergică, nu au niciun antecedent în familie.

Ce trebuie să faci?
o Evită expunerea copilului la substanţele la care ştii că face alergie (ex: praf, polen, păr de
animale etc);
o Încearcă să îți dai seama, împreună cu părinții și medicul, ce a produs alergia, dacă aceasta apare
pentru prima dată;
o Acoperă salteaua şi perna copilului cu un material realizat din vinil sau ceva asemănator pentru
a împiedica copilul să inspire alergeni din saltea;
o Dacă îngrijești copiii la tine acasă, spală aşternutul de pat o dată pe săptămână în apă fierbinte
(peste 80 oC) pentru a elimina microorganismele;
o Respectă cu strictețe recomandările medicale, în cazul în care copilul prezintă o sensibilitate
alergică pentru a diminua efectele pe termen lung.

3.6. Relaţia cu părinţii şi personalul medical

Cum şi când ne adresăm medicului?

77
Baby-sittera trebuie să fie un ajutor valoros pentru medic în stabilirea diagnosticului unei boli, deoarece
aceasta este mult timp în contact direct cu copilul şi are obligaţia de a recunoaşte şi descrie simptomele
bolilor clar și sigur. Atunci când copilul prezintă semne de boală, trebuie să alertezi părinţii şi să te
adresezi medicului copilului.
 Informaţiile pe care trebuie să le oferi părinţilor şi medicului trebuie să fie: clare, prezentate pe
scurt, bazate pe date exacte (ora la care copilul a vărsat sau a avut un scaun modificat,
temperatura măsurată corect etc).
 Încearcă să găseşti legătura cu alte evenimente: când a intrat în contact cu un copil sau cu un
adult bolnav, ce a mâncat, dacă a mai avut astfel de semne în trecut etc.
 Istoricul bolilor copilului este foarte important pentru medic, asigură-te că-i prezinți toate
informațiile utile.
 Evită să foloseşti termeni medicali. E treaba medicului să pună diagnosticul.
 Pune întrebări medicului referitor la diagnostic şi la tratament. După ce medicul a consultat
copilul, a pus diagnosticul şi a stabilit schema de tratament, asigură-te că ai înţeles tot şi îţi este
foarte clar cum trebuie administrat tratamentul și în ce cantitate.
Cere-i medicului să îţi facă o schemă a tratamentului pe ore şi zile. Dacă nu înţelegi scrisul
medicului, cere-i să îţi repete denumirea medicamentelor şi cantităţile şi scrie-le şi tu pe o
hârtie. La farmacie, ai din nou posibilitatea de a verifica dacă ai înțeles corect ce ai de făcut. Un
medicament administrat într-o doză greşită poate pune în pericol viaţa copilului!.

3.7. Cum ajutăm când copilul este bolnav?

Măsurarea temperaturii rectale:

o Cea mai corectă metodă de măsurare a temperaturii corporale la copii este măsurarea
temperaturii rectale (în anus). Temperatura măsurată sub braț nu este concludentă deoarece
poate diferi cu până la 0,5 C de temperatura internă a organismului;
o Asigură-te că termometrul este curat (trebuie spălat după ecare folosire), apoi scutură-l as el
încât mercurul să coboare sub 35 C;
o Pune puţină cremă cu glicerină sau vaselină pe vârful cu rezervor care se introduce în anus;
o Dacă măsori temperatura unui sugar, acesta trebuie culcat pe spate, apoi, cu o mână i se ridică
picioarele, iar cu cealaltă se introduce termometrul;
o Dacă măsori temperatura unui copil mai mare, acesta trebuie culcat pe burtă pentru a-i
introduce termometrul;
o Termometrul trebuie menţinut intrarectal timp de două minute, după care este scos şi se citeşte
valoarea temperaturii;
o În timpul măsurării, asigură-te că bebelușul/copilul mic nu va face mișcări bruște care pot
conduce la incidente nedorite.

Măsurarea pulsului:
O Palpează cu degetul arătător artera aflată la încheietura mâinii, aproape de baza degetului
mare;

78
 O Se numără bătăile inimii prin presarea arterei, timp de un minut;
O Se notează valoarea pe minut. Valorile normale sunt:
 Nou-născut: 120-140 bătăi/minut
 Copil la 2 ani: 110 bătăi/minut
 Copil la 6 ani: 100 bătăi/minut
 Adolescent: 60-80 bătăi/minut

Examinarea gâtului
O Aşează-te pe un scaun şi ia copilul în braţe cu spatele lipit de corpul tău.
O Picioarele copilului se ţin între picioarele tale.
O Orientează copilul cu faţa spre lumină, ţinându-i fruntea cu o mână, iar mânuțele cu cealaltă
mână a ta.
O Medicul îi deschide gura şi o examinează cu ajutorul apăsătorului de limbă.
O Dacă copilul este mai mare, atunci, cu faţa la lumină, este rugat să deschidă gura mare, pentru a
se putea verifica aspectul amigdalelor.

Toaleta nasului
O Se încălzeşte ser fiziologic la temperatura camerei şi se pun câte 1-2 picături în fiecare nară, cu o
pipetă;
O După 1 minut, se aspiră cu o pompiţă pentru nas secreţiile din fiecare nară, având grijă ca atunci
când aspiri o nară, cealaltă sa fie acoperită cu degetul tău;
O După ce au fost curăţate nările, tot cu ajutorul pipetei se pun câte 1-2 picături de soluţie
medicamentoasă în fiecare nară. Se pot folosi dispozitive tip spray;
O După fiecare întrebuinţare/folosire, se curăţă pipeta și apoi se dezinfectează cu alcool.

Inhalaţiile
O Este dificil să convingi un copil mic să facă inhalaţii. Dacă nu ai un aparat special pentru
inhalaţii/aerosoli, umple o cădiţă cu apă caldă. Dizolvă soluţia pentru inhalaţii în apă şi lasă
copilul în cădiţă aproximativ 10-15 min. Aburul ridicat va ajuta copilul să elimine ușor
mucozitățile și să respire mai bine, dar ai grijă ca apa să nu se răcească prea mult.
O Nu lăsa copilul nesupravegheat în baie!
O Dacă ai folosit un aparat pentru aerosoli, ai grijă ca, după folosirea lui, să îl cureţi cu atenţie.
O După inhalație, aspiră şi şterge nasul copilului.

Pansamentele
O În cazul rănilor, după ce se curăță şi se dezinfectează, este necesar să pansezi zona afectată
pentru a o proteja de reinfectare dar și de traumatizare/lovire;
O Foloseşte dezinfectante ca apa oxigenată și Betadina şi apoi pansează cu comprese sterile, fașă
din tifon și fixează cu leucoplast. Uneori poți folosi și alcoolul medicinal, doar pentru a
dezinfecta în jurul rănii.
O Foloseşte bandaje lejere, din tifon sau bumbac; evită să foloseşti vata;
O Nu strânge fașa tare pentru a nu împiedica circulația normală a sângelui.

79
 Injecţiile:
O Chiar dacă ştii să faci injecţii, este recomandat să apelezi la un cadru medical specializat pentru
efectuarea injecţiilor intradermice (sub piele), subcutanate (sub țesutul cutanat), intramusculare
(în muşchi) sau intravenoase (în venă);
O Ajută cadrul medical prin imobilizarea copilului în poziţia cerută de acesta. Se imobilizează
membrul care urmează să fie injectat. Pentru injecţiile intramusculare în zona fesieră, se aşează
copilul pe burtă şi se imobilizează picioarele şi trunchiul.

Administrarea siropurilor:
O În general administrarea unui sirop nu ridică probleme, trebuie doar să respecţi cantitatea
prescrisă de medic şi orarul de administrare;
O Verifică întotdeauna dacă medicamentul se află în termenul de valabilitate! Dacă găsești în casă
medicamente expirate, este recomandat să le arunci, iar dacă sunt valabile, asigură-te că în
niciun caz nu vor ajunge la îndemâna copilului!

Administrarea supozitoarelor:
O Ţine supozitorul în mână câteva secunde pentru a-l încălzi;
O Dacă administrezi supozitorul unui sugar, după ce l-ai introdus, ține-i fesele strânse câteva
minute, ca să nu îl elimine înainte de a-și face efectul.

Administrarea tabletelor/drajeurilor:
O Verifică dacă medicamentul nu a expirat, verifică doza prescrisă şi intervalul orar;
O În cazul sugarilor, tabletele se pot sfărâma între 2 linguriţe, până devin pulbere, apoi se
amestecă cu o cantitate mică de lichid (apă, ceai);
O Asigură-te că pulberea nu a rămas pe linguriţă sau pe fundul paharului;
O Drajeurile (pilulele acoperite de un înveliş lucios, dulce la gust, ca o glazură) nu trebuie
sfărâmate pentru că acestea trebuie să traverseze intacte stomacul, (anumite produse nu
trebuie să se dizolve în stomac, ci în intestine, numai aşa putând avea efectul dorit).

Vreau să te ajut să te simți mai bine!

Supravegherea şi îngrijirea copilului bolnav/convalescent

După ce medicul a stabilit diagnosticul şi tratamentul, este important să supraveghezi evoluţia bolii şi să
administrezi în mod corect tratamentul prescris.

Sarcinile baby-sitterei:

80
 o Notează pe un grafic (o hârtie marcată cu rânduri și coloane ) temperatura copilului. Măsurarea
acesteia zilnic, dimineața și seara, va ajuta părinții să transmită medicului informații corecte
despre evoluția bolii;
o Notează toate schimbările apărute în starea de sănătate a copilului: dispoziţia (plânge mult, nu
mănâncă, doarme agitat), apariția vărsăturilor (număr, aspect, ora), scaune diareice (număr,
aspect, interval orar), frecvența urinărilor etc;
o Anunţă medicul dacă unul din membrii familiei sau chiar tu prezentați semnele unei boli
contagioase;
o Anunță de fiecare dată apariția unui nou semn în evoluția bolii și spune-i medicului orice
informaţie ţi se pare importantă pentru că ești persoana care își petrece foarte mult timp în
compania copilului.

3.8. Împreună descoperim cât ești de special

Copiii cu nevoi speciale au aceleași drepturi privind îngrijirea și creșterea ca și copiii cu o dezvoltare
normală. Pentru a avea grijă de acești copii, este nevoie să ai anumite abilități și competențe
suplimentare precum: cunoștințe despre diverse boli, sindroame, anumite abilități de comunicare. În
plus, este posibil să fie nevoie să faci față unui stres suplimentar legat de relația cu părinții acestor copiii,
deoarece sunt mult mai îngrijorați, mai protectivi și mai preocupați de siguranța copiilor. În unele cazuri,
acești părinți pot fi ceva mai nervoși, mai iritabili, mai triști sau mai supărați, mai preocupați de grija zilei
de mâine.

81
Familiile acestor copiii au multe îngrijorări comune: cum va fi copilul meu privit de ceilalți copii, ce va
face copilul meu în viitor, va fi dependent de mine ca adult, va trebui să fac față unor costuri
suplimentare ce presupun un efort financiar deosebit și, pentru unele dintre cazuri, întrebarea la care
mulți preferă să nu se gândească - va ajunge copilul meu la vârsta adultă?

Ca baby sitter, primul pas ce trebuie să-l faci este să te informezi cu privire la diagnosticul copilului.
Solicită informații părinților și, eventual, profesioniștilor care supraveghează copilul (medic de familie,
medic specialist, psiholog). Informațiile despre tulburările respective îţi vor ușura munca, pentru că vei
înțelege condițiile speciale în care se va desfășura îngrijirea și supravegherea acelui copil. Asigură-te că
ai informații care să te ajute să te descurci în situații de criză. În unele cazuri, este posibil să fii solicitată
să faci diverse cursuri care să te ajute în supravegherea copilului, de cele mai multe ori plătite de către
părinți.

Recomandări generale
 Înainte de a discuta cu copilul despre boala lui verifică cu părinții dacă i-au spus copilului, ce
anume i-au spus. Este de preferat să dai copiilor aceleași mesaje ca și părinții pentru a nu le
crește teama sau nesiguranța.
 Când discuți cu copilul despre boala lui, utilizează un limbaj cât mai simplu, pe înțelesul lui.
Răspunde clar, concis fără să te emoţionezi sau să plângi.
 Alege-ți cuvintele cu atenție. Ai mare grijă la felul în care descrii o persoană cu dizabilități. La
vârste mai mici, copilul poate fi influențat de felul în care descrii o persoană ce se confruntă cu
dizabilități fizice sau psihice.
 Încearcă să afli care este părerea și concepția copilului despre boală. Foarte des copiii văd boala
ca pe o pedeapsă. Este foarte important să nu confirmi această idee a lor.
 Nu îl ajuţi pe copil dacă eşti exagerat de protectoare cu copilul, trebuie să te porţi cu el cum te
porţi cu orice alt copil. Oferă-i șansa să își consolideze stima de sine. Dacă îl protejezi prea tare,
există riscul să creadă că sigur este diferit de ceilalți copii.
 Informează-te în permanenţă cu privire la schimbările apărute în condiția medicală a copilului.
 Laudă și recompensează-i orice mic progres pe care îl face.
 Încearcă să analizezi cu atenție comportamentele copilului, pentru că, de multe ori, aceste
comportamente exprimă o nevoie a lui.
 Nu uita că un copil cu nevoi speciale, în cele mai multe cazuri, nu va face progrese ca și copiii cu
o dezvoltare normală, aşa că trebuie să ai aşteptări realiste de la el.
 Niciodată nu jigni copilul legat de problemele sale de sănătate și nu glumi pe seama acestora.

1. Condiții medicale deosebite:

Diabet:
 Sunt copii care necesită un regim de viață și un regim alimentar deosebit.
 În cele mai multe cazuri, acești copii sunt dependenți de insulină (o substanță ce ajută
glucoza să treacă din mâncare în organism, organismul folosind glucoza pe post de
combustibil pentru a avea energie), ceea ce înseamnă că au nevoie de supraveghere
atentă pentru administrarea insulinei și monitorizarea glicemiei.

82
  Uneori, acești copii pot fi mai triști sau mai nervoși, emoțiile lor fiind mai mult un efect
al condiției medicale.
 Explică-i copilului că este la fel ca ceilalți copii, chiar dacă are diabet și că tratamentul
este important pentru a se simți bine, a mânca și a se juca.
Astm
 Este o boală respiratorie ce se manifestă prin episoade în care copilul prezintă probleme
de respirație. În astfel de crize, copilul poate tuși până obosește, poate avea o respirație
șuierătoare.
 Este o boală care se tratează, iar cu medicație adecvată, copilul poate duce o viață
normală în intervalul dintre aceste crize. Din fericire, 60% dintre copiii care respectă
tratamentul atent supravegheat de adulți, se pot vindeca până la vârsta de 3 ani.
Epilepsie
 Epilepsia este o tulburare neurologică în urma căreia, în creier, apar niște descărcări
electrice ce duc la convulsii, niște crize în care copii pot să cadă pe jos, pot să devină
rigizi (țepeni) pentru câteva secunde sau minute, după care își revin la normal.
 Pentru a-i feri de accidentare în timpul crizelor prin casă, colţurile mobilierului trebuie să
fie protejate cu ceva moale, întrerupătoarele să fie protejate, uşile cu sticlă să aibă
grilaje de protecţie, copilul să nu facă baie singur în cadă (ar fi indicat să facă doar duş).
 Important este ca aceşti copii să nu se simtă izolaţi sau excluşi de ceilalţi și să ia parte la
toate activităţile şi programele şcolare. Copiii care suferă de epilepsie pot să facă sport,
pot să înveţe să înoate sub supraveghere, pot să meargă cu bicicleta (cu cască de
protecţie pe cap) şi pot şi patina.
 Epilepsia nu schimbă caracterul unei persoane, însă la unii copii se pot observa
modificări ale dispoziţiei sau comportamentului, aceştia devenind iritabili sau retraşi.
Comportamentul iritabil sau agitat poate să apară uneori ca efect advers al
medicamentelor antiepileptice.
HIV
 HIV sau virusul imunodeficienței umane este un virus ce atacă sistemul imunitar,
scăzând posibilitatea ca organismul să se poată lupta cu amenințările mediului.
 Evită situațiile în care copiii se pot tăia, pot avea răni deschise, limitează contactul cu
rana copilului infectat dacă tu însăți prezinți răni pe piele și mai ales, protejează-ți
rănile cu pansament și mănuși din latex, dacă este nevoie să-i faci toaleta plăgii sau să-i
schimbi pansamentul. Este important de știut că virusul se transmite doar dacă sângele
copilului infectat intră în contact cu sângele unei persoane sănătoase.
 Supraveghează atent îngrijirea medicală a copiilor, respectă recomandările medicilor și
pe cele ale părinților, supraveghează medicația dacă este cazul.
 Ca și în restul cazurilor speciale, acești copii au nevoie să-și mențină o cât mai bună
condiție medicală prin alimentație bogată, variată, odihnă, evitarea infecțiilor.
 Copiii au nevoie de susținere și suport emoțional, aşa că e bine să le arăţi afecţiune, să îi
îmbrăţişezi, să îi faci să se simtă iubiţi şi acceptaţi.

83
2. Copii cu tulburări în dezvoltare
Autism
 Copiii cu autism pot prezenta probleme de comunicare, întârzieri în dezvoltarea
limbajului, nu sunt interesaţi să interacționeze cu alți copii sau adulți. Uneori, pot face
gesturi neobișnuite și repetitive cu mâinile și au un mod aparte de a interacționa. De
cele mai multe ori, acești copii îţi vor crea senzația că sunt în lumea lor.
 De cele mai multe ori, în aceste situații părinții îţi vor da instrucțiuni foarte clare despre
ce ai de făcut, despre preferințele copilului și, în cazul în care copilul beneficiază de un
terapeut comportamental, probabil că vei fi învățată cum anume să monitorizezi
anumite comportamente problematice.
 În cazul acestor copii, comunicarea este piatra de încercare a adulților, de aceea ai
nevoie de abilități foarte bune de comunicare și de foarte mult calm. Copiii cu autism
au în general probleme în a ieși din universul lor și de a comunica. Odată ce îi vei învăţa
modul în care comunică, îţi va fi mult mai ușor.
Sindrom Down
 Apare în urma unui accident genetic petrecut în perioada sarcinii.
 Copii cu acest sindrom se pot naște prematur și curând capătă un aspect specific: față
rotundă, ochi cu orientare mongoloidă, gât scurt, degete scurte. Ritmul de creștere este
redus și frecvent apare obezitatea.
 Prin aspectul lor, este posibil să atragă atenția atunci când vi merge cu ei în parc, la
plimbare sau la joacă. Unii copii pot prezenta probleme în funcționarea organelor
interne; cei mai mulți dintre ei înregistrează o întârziere cognitivă, nivelul maxim de
dezvoltare fiind de maxim 6-8 ani.
 În cazul în care supraviețuiesc multiplelor probleme de sănătate, acești copii nu vor
putea duce o viață independentă și vor depinde de părinți și de alte persoane de
îngrijire.
Întârziere mentală
 Copiii cu întârziere mentală au un aspect normal, dar, pe măsură ce cresc, rămân în
urmă cu dezvoltarea abilităților cognitive. Atenție, nu discutăm despre copii care rămân
în urmă dar au capacitatea de a recupera, ci despre copii la care maximul atins în
dezvoltare este sub cel normal pentru vârsta lor.
 Frecvent, în cazul acestor copii poate să apară și creșterea în greutate.
 Din cauza capacității reduse de a face anumite operații mentale, atenția și memoria lor
vor fi afectate, așa că principala provocare în lucrul cu acești copii va fi suportul
educativ acordat.
 Acești copii se pot comporta și pot acționa ca și copiii mai mici decât ei. Atunci când le
ceri ceva sau le comunici informații, trebuie să vorbeşti cât mai simplu și cât mai clar.
Tulburări de limbaj
 De cele mai multe ori, în cazul acestor copii, părinții vor apela la un logoped care îi va
ajuta să-și îmbunătățească limbajul și maniera de a comunica.

84
  Vei putea ajuta un copil cu tulburări de limbaj vorbindu-i clar şi exersând cu el exerciții
de îmbunătățire a pronunției.
3. Copii cu deficiențe
Deficiențe de auz
 Auzul este foarte important pentru dezvoltarea vorbirii și a limbajului. De aceea, este
important ca pierderea de auz să fie descoperită cât mai devreme cu putință. O
întârziere în dezvoltarea vorbirii și a limbajului poate fi evitată dacă sunetele sunt
amplificate suficient.
 Copiii cu o pierdere de auz învață adesea să compenseze acest neajuns, fiind mult mai
atenți la informațiile pe care le primesc pe alte căi, cum ar fi schimbarea intensității
luminii, deschiderea sau închiderea unei uși, vibrațiile podelei sau mișcările aerului.
 În acest caz, dificultatea de îngrijire constă în faptul că trebuie să fii extrem de atentă, să
soliciți copilului să facă ceva într-o manieră clară și concisă, poziționându-te astfel încât
copilul să îţi poată urmări buzele.
Deficiențe de vedere
 Copiii cu deficiențe de vedere îţi vor solicita atenția și ajutorul pentru a se orienta în
spațiu. În astfel de familii, după cum îţi vor explica și părinții, vei avea de respectat o
serie de reguli referitoare la așezarea mobilei în casă pentru a preveni micile accidente,
a obiectelor în dulapuri pentru ca acestea să fie mai ușor accesibile.
 Vei constata că majoritatea copiilor vor fi fericiţi să te ţină de mână. Copiii cu deficienţe
de vedere pot avea nevoi de comunicare diferite. Majoritatea vor avea nevoie să
vorbeşti mai rar şi mai tare decât în mod obişnuit. Este cel mai bine să te apropii de
copii din faţă, vorbind în timpul apropierii.
 Comunică cu copiii cât se poate de mult. Nu îţi faceţi griji în privinţa folosirii unor cuvinte
şi expresii comune, cum ar fi „priveşte”, „vezi” sau „ne uităm la televizor” în preajma
lor.
 Dă instrucţiuni unde este necesar, dar nu exagera cu ele şi fii atentă să nu împingi sau să
tragi copilul pe care îl ghidezi.
 Încetineşte când te apropii cu copilul de scări sau curbe. Anunţă copilul când traversaţi o
stradă sau intraţi într-o clădire.
 Explică-i zgomotele puternice care pot fi alarmante, cum ar fi cele produse de lucrări de
construcţie şi sirene. Este foarte posibil să se sperie.
 Explică-i schimbările în suprafaţa drumului, de exemplu dacă treceţi de pe asfalt pe iarbă
sau pietriş, respectiv dacă drumul este pavat cu piatra cubică sau este deosebit de
accidentat.
Deficiențe motorii
 Astfel de deficiențe apar de cele mai multe ori ca urmare a unei leziuni cerebrale
apărute fie în perioada sarcinii, fie în primii ani de dezvoltare. Manifestările sunt foarte
variate, de la copii care vor fi foarte apatici până la copii ceva mai agitați, care pot
executa involuntar mișcări ale mâinilor sau picioarelor, deoarece nu dobândesc o
coordonare bună.

85
  În acest caz, vei fi solicitată mai mult la nivel fizic și este foarte bine să îţi păstrezi
condiția fizică.
 Astfel de copii au nevoie să aibă încredere în tine, să nu se teamă că vor cădea și se vor
lovi sau că vor greși în manipularea unor obiecte.
 În supravegherea și îngrijirea acestor copii, probabil că vei avea de respectat un program
privind gimnastica copilului și, de cele mai multe ori, va trebui să-l însoțeşti la
fizioterapie.
 Frecvent, acești copii au și alte deficiente asociate: auz, văz, întârzieri în dezvoltare. Pot
întâmpina frecvent dificultăți în exercitarea unor activităţi simple: îmbrăcat, spălat,
alimentat.

3.9. O să depășim criza!

Grăbit și curios să descopere lumea, copilul se poate răni. Ignorând pericolele, el trebuie să facă propriile
experiențe și să-și obțină propria autonomie pentru a se dezvolta. Indiferent de cât de bine protejezi
copilul, accidentele casnice se pot întâmpla. În astfel de momente de criză, este important:
 Să evaluezi corect situaţia
 Să decizi rapid, în funcţie de gravitatea situaţiei
 Să anunți părinții și serviciul de urgență
 Să acţionezi corect, acordând primul ajutor rapid, până la venirea echipei medicale

Ce trebuie să faci în cazul în care copilul s-a intoxicat cu medicamente sau alte substanţe chimice:
o Evaluează starea de conştienţă a copilului:
- Reacţionează dacă îl atingi?
- Răspunde când este strigat pe nume?
- Răspunde coerent la întrebările tale?
o Verifică dacă copilul respiră.
o Dacă are medicamentul/produsul în gură, pune copilul să scuipe și clătește-i gura fără să înghită
apa!
o Sună urgent la 112! Dacă este posibil, precizează ce a înghițit copilul.
o Măsoară-i pulsul prin palpare la nivelul gâtului sau la încheietura mâinii.
o Dacă copilul este inconştient, aşează-l în poziţia de siguranţă (culcat pe o parte) și asigură-te că
nimic nu-l împiedică să respire (corp străin, vomă, pastile de mari dimensiuni etc.).
o În caz de oprire a respirației, fă-i respirație gură la gură. Atitudinea ta poate salva viața copilului
până la venirea echipajului medical!
o Cheamă în ajutor orice persoană din apropiere și roagă să sune părinții copilului.
o Nu pune copilul să vomite, mai ales dacă nu știi ce substanță a înghiţit! Dacă este vorba de
înghițirea unei substanțe acide, corozive, a o provoca să facă drumul invers poate agrava arsurile
gurii şi aparatului digestiv!
o Nu-i da să bea apă sau lapte!
o Nu administra alte medicamente pentru că poți agrava reacțiile!

86
 o Verifică respirația și bătăile inimii, punându-ți urechea pe toracele copilului. În caz de oprire a
bătăilor inimii, fă-i masaj cardiac, alternând cu respirație gură la gură. Dacă nu ai exersat
niciodată și nici nu ai asistat la resuscitare cardio-respiratorie, roagă persoana de ajutor să
intervină, iar dacă nimeni dintre cei prezenți nu poate face manevra, asumă-ți responsabilitatea!
In cel mai rău caz, îi poți fractura 1-2 coaste, dar îi salvezi viața! Este recomandabil ca înainte de
angajare ca baby-sitter să urmezi cursuri specializate de prim ajutor sau să propui părinților să-ți
plătească această instruire.
o Dacă constați că copilul s-a intoxicat cu medicamente, caută ambalajele acestora sau ale
recipientelor cu substanţele chimice pentru a le putea descrie medicilor. Până la sosirea echipei
medicale, poţi apela serviciul TOXAPEL pentru indicaţii sau sugestii de îngrijire a copilului până la
sosirea echipei medicale (Tel: 021/210.61.83, 021/210.62.82 - serviciu de urgenţă pentru
intoxicaţii din cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” pentru a solicita
informaţii cu privire la acordarea primului ajutor).

Ce trebuie să faci în caz de arsuri:

o Pune zona afectată de arsură sub apă rece timp de 10 minute;
o Dacă arsurile sunt uşoare (nu se formează băşici), lasă rana să se vindece în circa 5-7 zile;
o Nu folosi pe arsură produse ca: ulei, unt, creme, pudră, făină, iaurt, dezinfectanţi sau cuburi de
gheaţă, nici pansamente cu biogaz (care conţin camfor) deoarece acestea afectează şi mai mult
pielea arsă;
o Acoperă zona afectată cu un bandaj curat sau chiar steril, folosind faşă din tifon și în niciun caz
vată medicinală;
o Poţi folosi Bioxiteracor, un spray special pentru arsuri doar după ce copilul a fost văzut de
medicul specialist;
o Dacă arsurile sunt profunde (se formează băşici) sau acoperă suprafeţe mari de piele, apelează
serviciul de urgenţă şi apoi sună părinţii;
o Până la venirea echipajului medical, scoate-i copilului îmbrăcămintea, doar dacă este din fibre
naturale (bumbac/in). Dacă îmbrăcămintea este din materiale sintetice (nylon, acrilat), nu
trebuie scoasă, pentru că există riscul să-i jupoi zonele de piele intacte;
o Nu-i da să bea apă, ci umezeşte-i doar buzele;
o În cazul de arsuri foarte grave, va fi trimis către o unitate spitalicească specializată, învelit în
cearșafuri curate.

Ce trebuie să faci dacă copilul are cucuie şi vânătăi:

o Pune o pungă cu gheaţă pe cucui sau vânătaie, timp de 20 minute, apoi aplică o cremă pe bază de
arnică sau heparină (Lioton), care să reducă vânătaia.

Ce trebuie să faci în caz de înţepături sau aşchii intrate în piele?

o Spală zona unde se află aşchia. Dacă aşchia iese în afară, este suficient să o apuci cu o pensetă.
Verifică zona, să nu laşi un capăt mic sub piele.
o Dacă aşchia se găseşte sub piele, dar e vizibilă, explică-i copilului cum vei proceda și asigură-te că nu
asistă la “pregătirea intervenției”.

87
o Folosește un ac steril, de la o seringă sau, dacă nu ai în casă, dezinfectează un ac cu alcool de 90°
(sau flambează-l şi apoi răcește-l cu alcool). Cu acest ac, ridică uşor primul strat al pielii şi
îndepărtează aşchia. Ai grijă ca în timpul manevrei, copilul să nu facă mișcări bruște și să-i înfigi prea
tare acul în piele!
o Dacă copilul este mic sau nu te lasă, cere ajutorul părinților sau mergi cu copilul la camera de gardă
pediatrie.

Ce trebuie să faci în cazul în care copilul are răni, tăieturi:

o Curăţă rana sub jet de apă;
o Toarnă peste rană apă oxigenată care are rolul de a scoate mizeria din profunzime, dar și de a
reduce sângerarea și apoi șterge ușor prin tamponare;
o Nu încerca să extragi fragmente de sticlă/plastic/lemn/metal din plagă; uneori aceste fragmente pot
juca rolul unui dop ce oprește sângerarea, deci acoperă rana cu pansament steril și transportă
copilul la serviciul medical de urgență;
o Dacă nu există fragmente de sticlă/plastic/lemn/metal la suprafața rănii, continuă toaletarea,
curățând ușor cu ajutorul unei comprese sterile îmbibată în Betadină, dinspre interior spre exterior
și aplică un pansament care va fi schimbat zilnic sau ori de câte ori se murdărește;
o După 3-4 zile, când rana a început să prindă o crustă (coajă), poți renunța la pansament, pentru a
grăbi vindecarea. Explică-i copilului că nu este bine să rupă crusta (chiar dacă are senzația de
mâncărime) deoarece își poate produce sângerare, iar cicatrizarea se produce mai greu.
o Dacă rana este profundă, este indicat să anunți părinții şi medicul care va hotărî dacă este nevoie ca
plaga să fie cusută și să i se facă copilului imunizare antitetanos. Până la camera de gardă, este
recomandat să protejezi rana cu comprese sterile și să ții apăsat timp de cel puţin 5 minute, cu
degetul sau palma ta, pentru a opri hemoragia.
o Dacă sângerarea este masivă, leagă un garou sau fașă/cordon/fular/prosop deasupra rănii (la
membrele superioare sau inferioare), timp de 5 minute, după care slăbește legătura pentru a
permite irigarea cu sânge a membrului afectat. Notează ora și minutul când a fost aplicat și
transportă de urgență copilul la spital.
o Reține că, în cazul sângerării abundente, pansamentul compresiv (apăsat) este una din cele mai
eficiente metode folosite pentru a opri provizoriu hemoragia!

Ce trebuie să faci dacă copilului îi curge sânge din nas:

Sângerarea nazală poate avea loc spontan, fără niciun motiv aparent sau după un traumatism al
nasului
o Înainte de toate, nu așeza copilul cu capul pe spate! Acest lucru îl va forţa să înghită
sânge şi se poate îneca!
o Așează copilul pe scaun cu capul aplecat în față și pune-i un recipient/vas sub nas
o Șterge nasul copilului pentru a îndepărta cheagurile de sânge, dacă e cazul
o Roagă-l să respire pe gură și asigură-te că o face
o Strânge-l de nas circa 10 minute, amintindu-i să respire pe gură

88
 o Dacă după acest interval, sângerarea nu se oprește, transportă copilul la camera de
gardă unde i se va aplica un pansament special în fosele nazale pentru oprirea
hemoragiei (tamponament nazal)

Ce trebuie să faci dacă copilul şi-a strivit degetul:

o Pune degetul rănit sub apă rece pentru a calma durerea.
o Aplică gheață înfășurată în tifon, timp de 20 minute, pentru a preveni acumularea de
lichid și umflarea degetului.
o Verifică apoi dacă degetul nu are vreo luxație/fractură, mișcându-l cu delicatețe și
urmărind reacția copilului. Dacă acesta țipă sau plânge violent, poate fi semnul unei răni
mai profunde, care implică și afectarea osului. Va trebui așadar să te adresezi unui
serviciu de urgență sau ortopedie pentru evaluare, radiografie și tratament de
specialitate.
o Dacă lovirea este superficială și culoarea degetului nu s-a modificat, după îndepărtarea
gheții, poți aplica unguent/gel antiinflamator.

Ce trebuie să faci dacă copilul a căzut:

o Dacă copilul cade pe o suprafaţă dură, cum ar fi pardoseala/podeaua din casă sau
betonul din curte sau în cădere se lovește cu capul de obiecte/mobilier, este important
să observi cu atenție reacțiile copilului: dacă plânge imediat și dacă în zona lovită apare
roșeață, umflătură, vânătaie iar dacă ulterior își pierde starea de conştiență sună urgent
la 112 și anunță părinții!
o Între timp aplică pe zona afectată o pungă cu gheaţă învelită în tifon.
o Dacă copilul şi-a pierdut conştienţa, chiar şi pentru scurtă vreme, părinții nu sunt
disponibili iar ambulanța întârzie, va trebui să-l duci imediat la serviciul de urgenţă cel
mai apropiat, fără să intri în panică, pentru o evaluare de specialitate (pentru a verifica
dacă există riscul unui cheg de sânge pe creier).
o Dacă copilului a căzut pe mochetă sau pe un covor gros, iar copilul nu are cucuie sau
vânătăi, nu este nevoie să te îngrijorezi. Totuşi, deşi poate să nu pară ceva grav imediat
după căzătură, este recomandat să fii atentă la starea copilului și în zilele următoare.
o Atenție! Nu ascunde părinților dacă se întâmplă să cadă copilul și să se lovească la cap,
fără să-și piardă conștiența! Uneori simptomele pot apărea după câteva zile de la
căzătură și se pot agrava nedorit.

Ce trebuie să faci dacă pe copil l-a muşcat un câine:

o Dacă este o muşcătură superficială, spală zona cu apă şi săpun antibacterian, apoi pune-
o sub jet de apă câteva minute şi apoi dezinfecteaz-o cu apă oxigenată sau Betadină.
Protejează rana cu o compresă sterilă pe care o fixezi cu leucoplast.
o Dacă sângerează mult, aplică un pansament compresiv după ce ai dezinfectat rana şi du
copilul la spital. Poate avea nevoie de vaccinare antirabică.
o Anunță părinții pentru a continua imunizarea copilului contra rabiei.

89
 o Dacă este posibil, câinele va fi arătat unui medic veterinar pentru a fi supravegheat și
confirmată turbarea (rabia).

Ce trebuie să faci dacă pe copil l-a înțepat o insectă:

o Înţepăturile insectelor provoacă de obicei umflături mici, roşeaţă, durere şi mâncărimi, dar
sunt situații în care unele înțepături provoacă reacții alergice care pot pune în pericol viața
copilului, de aceea este bine să știi cum acționezi.
o Când reacțiile sunt doar locale și starea generală a copilului nu se modifică după înțepătură,
atitudinea va fi următoarea: îndepărtează insecta, iar dacă e vorba de albină, încearcă să
extragi acul în primul minut, prinzându-l cu 2 degete, prin răzuirea pielii din jurul înțepăturii
sau cu ajutorul unui ac steril; dacă copilul este mai mic, folosește o bandă de leucoplast
aplicată la locul înțepăturii care va fi smulsă brusc.
o Atenție! Nu “stoarce” zona respectivă pentru că favorizezi extinderea veninului!
o Spală zona cu apă rece și aplică gheață împachetată în tifon pentru a scădea absorbția
veninului.
o Dacă în timpul manevrelor de mai sus, copilul se înroşeşte, i se umflă faţa, nu mai respiră
bine, tuşeşte, îi apar pete roşii pe corp, sună de urgenţă la 112 şi anunţă-i părinţii!
Dacă ambulanța întârzie, mergi cu copilul la orice spital din apropiere! Șocul anafilactic cauzat de
reacțiile alergice este considerat una dintre cele mai grave urgențe medicale!

Ce trebuie să faci în caz de sufocare

o Copilul a înghiţit un aliment sau obiect care-i blochează căile respiratorii (o bucăţică de
prăjitură, o bilă, o bomboană, o monedă etc.). Dacă mâncarea este moale și copilul
tușește, trebuie încurajat să continue până la dislocarea fragmentului.
o Nu încerca niciodată să-i scoți alimentul/obiectul din gât dacă nu e vizibil!
o Dacă copilul nu poate vorbi sau tuși și este panicat, nu respiră normal, își cuprinde gâtul
cu mâinile, i se înroșește sau învineţeşte fața, sunt semne că sufocarea e severă şi
trebuie să suni urgent la 112!
o Între timp, până la sosirea ambulanței, gesturile tale sunt foarte importante pentru
sănătatea și viața copilului, așa că: nu-l suspenda de picioare şi nu-l zgâlţâi, nu-i da să
mănânce sau să bea!
o Dacă un sugar (copil sub 1 an) prezintă semnele descrise anterior, înseamnă că
obstrucția este mai jos, pe căile respiratorii. În primul rând, cu copilul în braţe, adoptă o
poziţie confortabilă: fie te aşezi pe scaun, fie pe jos, în genunchi. Așează copilul cu fața
în jos și cu abdomenul de-a lungul antebrațului tău, astfel încât capul copilului să
depășească nivelul genunchiului tău; sprijină-ți antebrațul pe coapsă și susține ferm cu
aceeași mână bărbia copilului (degetul mare va fixa un obraz iar degetul arătător și cel
mediu, obrazul opus, fără a-i astupa gura sau nasul!). Cu podul palmei celeilalte mâini
aplică 5 lovituri ferme între omoplați, pentru a ajuta la eliminarea alimentului/
obiectului care a provocat obstrucția căilor respiratorii. După fiecare lovitură, verifică
rapid dacă obiectul s-a dislocat, întorcând uşor copilul pe o parte. Dacă observi că

90
 fragmentul alimentar/obiectul a fost expulzat şi a ajuns in gură, îndepărtează-l cu
degetul mic, cu atenție, pentru a nu-l împinge inapoi.
o Dacă nu reuşeşti și obstrucția persistă, până la venirea ambulanței, va trebui să aplici
sugarului un set de 5 compresii toracice: întoarce bebeluşul cu faţa în sus pe cealaltă
mână susţinându-i capul şi ceafa cu mâna şi corpul cu antebraţul plasat pe coapsa ta.
Capul trebuie să fie situat mai jos decât trunchiul. Dacă copilul este greu şi nu poate fi
susţinut pe antebraţ, aşează-l pe un plan dur, adică pe masă sau chiar pe jos. Cu 2
degete plasate pe stern, la 1 cm sub linia imaginară care uneşte mameloanele,
efectuează 5 apăsări ritmice (numite compresii toracice), apăsând de jos în sus, pentru a
provoca tusea artificială. Întoarce capul copilului pe o parte şi verifică-i cavitatea bucală.
Dacă fragmentul alimentar sau corpul străin nu a fost eliminat, întoarce din nou
bebeluşul cu faţa în jos sprijinindu-l pe cealaltă mână şi aplică-i din nou 5 lovituri ferme
între omoplaţi. Verifică gura sugarului după fiecare lovitură şi, dacă este cazul,
îndepărtează obiectul sau fragmentul alimentar care a cauzat obstrucţia. Dacă
obstrucţia persistă, continuă alternanţa de 5 lovituri între omoplaţi cu 5 compresii
toracice până la expulzia obiectului străin. Dacă sugarul devine inconştient (nu mai
răspunde la stimuli şi nu respiră), începe resuscitarea cardio-pulmonară!

La copiii de 1 – 8 an care s-au înecat cu mâncare sau corpi străini, apleacă copilul înainte
sprijinindu-i pieptul şi aplică-i un set de 5 lovituri ferme între omoplaţi. Dacă acest lucru nu
ajută, efectuează manevra Heimlich (compresii abdominale):
o Poziţionează-te în spatele copilului aşezat în picioare şi pune-ţi braţele în jurul taliei
acestuia, iar unul dintre picioare între picioarele copilului pentru a-l putea susţine dacă
îşi pierde conștiența. Așează copilul cu bărbia în piept.
o Așează-ți un pumn pe abdomenul copilului, deasupra ombilicului, sub coaste, median
(sub stern) și cuprinde-ți pumnul cu cealaltă mână. Se apasă abdomenul rapid în sus,
ceea ce poate determina obiectul să iasă afară. Manevra se poate repeta până când
obiectul este eliminat şi se opreşte dacă copilul îşi pierde conștiența.

Resuscitarea cardiopulmonară (RCP) la copil

Manevrele de resuscitare cardiopulmonară se pot aplica cu anumite particularităţi legate de vârsta

copilului. În acest sens, se diferenţiază 2 grupe de vârstă: copilul sub 1 an (sugarul) şi copilul între 1-8
ani. La copilul cu vârsta peste 8 ani, manevrele de resuscitare se realizează ca şi la adult.
La sugar (copil sub 1 an) efectuăm 2 respiraţii gură la "gură şi nas" urmate de compresii toracice:
- aşează sugarul pe un plan dur (pe masă, pe jos) cu faţa în sus;
- verifică, într-un interval de timp care să nu depăşească 10 secunde dacă sugarul respiră. Dacă
sugarul nu respiră, efectuează imediat respiraţia gură la gură şi nas:
o apăsând cu o mână pe frunte, împinge capul sugarului uşor pe spate şi cu cealaltă
mână ridică-i bărbia aşa încât faţa copilului să fie in poziţie orizontală; această
manevră are rolul de a deschide larg căile aeriene superioare;
o apasă-i mandibula uşor din lateral pentru a-i deschide gura;

91
 o acoperă cu buzele nasul şi gura sugarului şi efectuează o insuflaţie mică de aer, timp
de o secundă;
o fă o pauză de 1 secundă şi insuflă a doua cantitate de aer; (nu insufla aer mult şi cu
forţă, pentru că plămânii sugarului sunt mult mai mici decât ai tăi!);
o urmăreşte ridicarea toracelui, semn că aerul intră în căile respiratorii;
o dacă toracele nu se ridică, repoziţionează capul bebeluşului orizontal şi repetă
respiraţia artificială;
- în caz de eşec, efectuează 30 compresii toracice cu o frecvenţă de aproximativ 130
compresii/minut, la nivelul sternului, la aproximativ 1 deget sub linia care uneşte mameloanele, fie
cu 2 degete (arătător şi mijlociu), fie cu degetele mari de la ambele mâini, în timp ce celelalte
degete înconjoară toracele. O compresie toracică eficientă realizează depresia (adâncirea) peretelui
toracic cu 1,5-2,5 cm.
- dacă copilul continuă să nu respire, reiei procedura (2 insuflaţii de aer urmate de 30 compresii
toracice) până la sosirea ambulanţei.

La copilul peste 1 an se face „respiraţie gură la gură" ca la adult. Masajul cardiac se face ca la adult, dar
cu o singură mână întinsă, cu podul palmei aşezat în mijlocul sternului şi comprimând toracele cu o
frecvenţă de 100 compresii/minut, compresii care trebuie să deprime (adâncească) sternul cu 2,5-3,5
cm. Se execută 5 respiraţii gură la gură, urmate de 30 compresii toracice până când copilul îşi revine sau,
dacă acest lucru nu se întâmplă, până la sosirea ambulanţei.

Ce trebuie să faci în caz de insolaţie:

o Copilul pare obosit, somnolent, are febră, gura îi este uscată.
o Dezbracă-l complet, culcă-l la răcoare pe cât posibil, de preferinţă la umbră.
o Dă-i să bea apă.
o Fă-i o baie cu apă mai rece cu 2 °C decât temperatura sa corporală.
Dă-i medicamente antiinflamatoare (paracetamol, nurofen) pentru a scădea umflătura
(edemul) creierului care se produce în insolaţii.
Materiale necesare în trusa de prim-ajutor:
- Comprese din tifon, sterile
- Feșe din tifon, de diferite mărimi
- Feșe elastice
- Alcool 90˚ sau alcool alb
- Spirt medicinal
- Apă oxigenată
- Alcool iodat sau Betadină
- Vată medicinală
- Termometru rectal
- Leucoplast, diferite dimensiuni; benzi adezive
- Garou cauciuc (putem improviza cu un elastic)
- Spray Bioxiteracor sau Bepanthene - (pentru arsuri)
- Fenistil gel – (pentru alergii)

92
- Lioton gel sau unguent cu arnică (pentru lovituri)
- Nurofen, Paracetamol sirop
- Novocalmin supozitoare (pentru febră > 38,5 C, în cazul sugarilor și copiilor mici)

93
CAPITOLUL 4. CUM GÂNDEȘTE COPILUL?

Gândirea copilului se dezvoltă în fiecare moment, de la naştere. Atunci când se mişcă, când atinge
lucruri din mediul său, când este atins, când priveşte în jurul său sau când i se vorbeşte.

Astfel, stimularea gândirii copilului se poate face atunci când:

 comunici cu el învățându-l să vorbească, să scrie și să citească;
 când îi atragi atenția către lucruri interesante;
 când îl ajuți să înțeleagă mediul înconjurător, stimulându-l să exploreze și să înțeleagă cauzele și
consecințele acțiunilor și fenomenelor;
 când e curios și întreabă despre diverse lucruri;
 când își imaginează lucruri și creează;
 când memorează imagini, idei sau trăiri;
 când analizează, compară, găsește soluții și alege ce să facă în diferite situații.

Pentru a stimula dezvoltarea gândirii copilului, ar fi bine să ții seama de următoarele principii:
1. Nu toți copiii se dezvoltă în același ritm și în același fel, de aceea nu trebuie comparaţi cu alţi
copii de aceeaşi vârstă.
2. Copilul mic are nevoie să-i acorzi mult timp, atenție și să faceţi împreună multe activități. Asta
înseamnă că trebuie să observi ceea ce face, să îți dai seama de ceea ce știe și să acorzi învățării
mare parte din timpul petrecut cu el.
3. Dezvoltarea gândirii se realizează continuu și e greu de observat trecerea de la o etapă la alta.
Vei fi surprinsă uneori că cel mic știe sau înțelege lucruri de care nu ți-ai dat seama. E indicat să
verifici ceea ce a învățat la intervale mai mari de timp.
4. Copilul își dezvoltă inteligența doar dacă interacționează cât mai mult cu cei din jurul lui, de la
care învață lucruri noi.
5. În primii ani de viață, copilul învață prin joc, cu sprijinul constant al adultului care îi dirijează
atenția, mişcările şi acţiunile.
6. În îndrumarea copilului, atrage-i atenția către sarcină, împarte-o pe pași mai mici, explică-i și
arată-i cum se face, amintește-i pasul următor, ai grijă să-l ajuți dacă nu reușește, analizează
împreună cu el rezultatul, recompensează-i reușitele sau încurajează-l în caz de insucces.
7. Copilul învață trecând de la simplu la complex, de la concret (folosind și mânuind obiectele și
observând fenomenele din jurul său) la abstract (folosind noţiuni și termeni care nu au
corespondent în realitate, de exemplu, numere, operații, judecăți).
De reţinut!
- Nu ai nevoie de jucării noi de fiecare dată când vrei să îl înveţi ceva pe copil. Poţi folosi aceleaşi
jucării pentru a-l învăţa lucruri diferite.
- Oferă copilului laude, îmbrăţisări, atunci când învaţă un lucru nou, nu dulciuri sau jucării.

94
- Printr-un singur joc copilul îşi poate dezvolta mai multe abilităţi (de ex, jucându-te cu el cu
mingea, îl ajuţi să îşi dezvolte şi atenţia şi coordonarea mişcărilor).

1. Primul an de viață

În primul an de viață, bebelușul învață despre sine și lumea din jurul său cu ajutorul simțurilor. Rolul tău
ca baby sitter va fi să îl stimulezi pe copil să observe, să descopere și să experimenteze.

1.1.Cunoașterea mediului
A. Cum vede copilul?
 bebelușul vede la început doar la distanțe mici (20 – 30 cm);
 după două luni distinge culorile din jurul său, mai ales dacă acestea sunt puternice;
 la 3 luni recunoaște chipurile familiare. Așadar, deoarece stai zilnic în preajma copilului, acesta
te va răsplăti cu zâmbete;
 la 6 luni e interesat de obiectele colorate sau care se mișcă; când le apucă, le manevrează sau le
gustă, învață despre ele;
 după 8 luni începe să vadă la distanțe mari, ca și adulţii.

B. Cum aude copilul în primul an?

 deși sistemul prin care copilul aude este foarte bine dezvoltat încă de la naștere, nou născutului
îi este foarte greu la început să diferențieze sunetele din jur, care sunt foarte multe;
 când aude prima dată sunete puternice (de exemplu dacă latră un câine) se sperie, apoi se
obişnuieşte cu ele;
 după o lună, se mișcă atunci când aude o melodie simplă pe care a auzit-o de multe ori, așadar o
recunoaște;
 la 2 luni e fascinat de sunetele vocii, e interesat de tonalitățile vocii și începe să le imite;
 pe la 4 luni, simte și reacționează la voci, în primul rând la a mamei, dar și la vocea ta, dacă ești
deja prezentă des în viața lui; tot acum îşi dă seama de unde vin sunetele şi îşi întoarce capul la
zgomot;
 mai târziu este atras de jucăriile care sună, care fac zgomot, zornăie, cântă.

C. Cum învață copilul în primul an de viaţă prin atingere și pipăit ?

 nou născutul recunoaşte durerea și face diferența între cald și rece;
 percepe atingerea uşoară drept ceva plăcut;
 după ce mai crește și începe să cerceteze ce e în jurul său, cel mic atinge și pipăie pentru a învăța
lucruri noi despre obiectele din jur.

D. Cum îl ajută gustul și mirosul în primul an?

 suptul pumnului, al pernei, al jucăriei sunt primele forme de învăţare ale sugarului;

95
  când vine pe lume, cel mic își dă seama de gustul dulce și acru, iar după 4 luni deosebește gustul
amar și sărat;
 diversificarea alimentației îl obișnuiește încet pe copil cu multe gusturi și combinații; e nevoie ca
noile alimente să se introducă treptat, deoarece copilul le preferă pe cele cu care e obișnuit, pe
care le ține minte și le recunoaște, în acest fel el se simte în siguranță; deoarece nu cunoaște un
gust nou, acesta îl poate speria, așadar când îi dai să mănânce un nou aliment, ai răbdare să se
obișnuiască cu noul gust;
 nou născutul simte mirosul încă de la naștere, în acest mod recunoscându-și, la început, mama;
dacă îngrijești un nou născut, evită parfumurile și deodorantele cu miros puternic fiindcă îl
deranjează și poate ajunge să refuze mâncarea.

1.2. Atenția și memoria

 memoria bebelușului funcționează încă din primele 2 săptămâni și are ca rezultat recunoașterea
vocilor, mirosului, gustului;
 spre un an, copilul își amintește mişcări, imagini și obiecte;
 amintirile sunt foarte importante, deoarece îl ajută pe copil să recunoască lucruri şi persoane,
cel mic reușind astfel să înțeleagă și să folosească ceea ce are în jur, să se adapteze și să se
orienteze în situații noi;
 ajunge să recunoască lucrurile din jurul său, dacă nu sunt aglomerate şi sunt mereu aşezate în
acelaşi loc;
 până la vârsta de un an, bebeluşul oboseşte uşor; are nevoie de reprize dese şi scurte în jocul cu
o anumită jucărie, pentru a ţine minte cum se foloseşte.

1.3. Logica și rezolvarea de probleme

 până la vârsta de un an, copilul foloseşte plânsul sau zâmbetul și chiar râsul să-şi rezolve
problemele: foamea, nevoia de somn și confort (să fie curat, să i se schimbe scutecul), nevoia de
atenţie, îngrijire şi iubire;
 până la vârsta de un an poate înţelege că dacă nu poate face ceva singur, altcineva îl va ajuta.

1.4. Jocul și creativitatea

 una din primele forme de joacă cu bebelușul e mângâiatul și legănatul care devine și mai plăcut
dacă aude o melodie în timp ce se întâmplă asta;
 jocul cu mâinile - în primele luni bebeluşul se joacă cu figurinele care atârnă deasupra patului,
apoi cu jucăriile care fac zgomot și produc lumini; acestea îl ajută pe copil să îşi dezvolte
creativitatea;
 mai târziu te poți juca ascunzându-te sau ascunzând obiecte în fața lui; în acest fel va învăţa să
te urmărească şi îşi va da seama în ce direcţie trebuie să privească;
 baia e un prilej de joacă pentru bebeluș, mai ales atunci când stă în șezut și se poate juca cu
rățuște, vaporașe;
 pe la 7-8 luni poți ascunde obiecte în preajma lui și să-i ceri să le găsească;

96
  stând în șezut, îi place să umple cutii și vase, să le golească, să le lovească pentru a produce
sunete.

1.5. Comunicarea și limbajul

 prima formă de comunicare a copilului este plânsul și țipătul - modalitatea prin care bebelușul
comunică faptul că îi este foame, frig, cald sau că nu se simte bine;
 pe la 2-3 luni bebelușul emite sunete, adică gângurește, mai ales când te afli lângă el, imitând
astfel intonațiile și tonurile vocii tale;
 între 4-8 luni pronunţă silabe (ba-ba, la-la, ma-ma), începe să imite sunetele auzite, e atent la
salut, exprimă bucuria sau disconfortul prin sunete, mișcări și gesturi și își dă seama dacă-i
rostești numele;
 bebelușul comunică și prin gesturi (zâmbește pentru a arăta că se bucură când te vede, întinde
mâinile ca să-l iei în brațe, se mișcă sau se supără dacă se simte inconfortabil);
 în luna a 9-a, copilul reacționează când îi spui NU pentru a-i interzice ceva, deși el îl va pronunța
abia după vârsta de un an;
 spre 10 luni, copilul numește obiectele din jur prin silabe sau uneori, câteva cuvinte și imită
animalele;
 la 9 – 10 luni, în dorința lui de comunicare, copilul face gesturi și folosește mimica (cu sau fără
cuvinte): face pa!pa!, trimite bezele, se încruntă pentru a arăta Cum e supărat copilul, zâmbește
pentru a sugera Cum e vesel copilul. Acestea sunt forme de comunicare nonverbală pe care le
învață cel mic pentru a transmite un mesaj, pentru a întări un mesaj verbal sau pentru a exprima
emoții. E important să-l obișnuiești să se exprime folosind limbajul corporal, gesturile, mimica,
tonalitățile vocii.
 de la un an începe să vorbească, numeşte obiectele cunoscute, spune ce îşi doreşte, răspunde la
cerinţele şi acţiunile tale (Deschide guriţa, Dă-mi jucăria, Adu paharul, Fă pa, pa); vorbeşte cu
sine în oglindă şi începe să vorbească cu intenţia de a transmite ceva, de a comunica (Mama,
papa – aceasta putând însemna Mi-e foame, Uite mâncare pe masă).
 unii bebeluși vorbesc timpuriu, alții mai târziu, fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui. Nu te speria
și nu te simți vinovată dacă copilul pe care-l îngrijești nu vorbește la fel de mult ca ceilalți, în
preajma vârstei de un an. La această vârstă, copilul înțelege mai mult decât exprimă.

Ce poţi face ca baby sitter, pentru stimularea învăţării şi gândirii la copil, în primul an de viață?
1. Pentru stimularea vederii:
 bebelușului aflat în primele 3 luni arată-i obiecte viu colorate sau cu contrast mare (alb/negru);
 după 6 luni, atrage-i atenția asupra obiectelor și lucrurilor din casă și de afară; numește-le și
vorbeşte-i simplu depre ele (masa – la masă mâncăm, pe masă e farfuria, găina – găina face
cotcodac, găina face ouă...);
 după 8 luni, folosește imagini clare, mari, bine conturate și viu colorate (de exemplu cărţi de
poveşti ilustrate, imagini cu animale) – spune-i ce reprezintă și povestește-i despre ele;
 spre un an, poți folosi imagini mai complicate pe care să i le explici copilului și să-l întrebi despre
ele (Cum face câinele?, Ce face fetița?, Cine e acesta?);

97
  încurajează copilul să se joace cu cărți cu imagini colorate, să le deschidă, să le răsfoiască;
 așează/ascunde/acoperă obiecte și jucării în diferite poziții față de el după ce i le-ai arătat și
lasă-l să le caute.

2. Pentru stimularea auzului:

 mișcă în fața lui jucării care fac zgomot în diferite direcții, pentru a-l ajuta să identifice de unde
vine zgomotul și să se orienteze (își va întoarce capul);
 oferă-i posibilitatea să producă sunete prin mototolire (hârtii foșnitoare, pungi de plastic – sub
supravegherea ta), lovire (xilofon, clape, obiecte de lemn, metal), scuturare/apăsare buton
(jucării);
 oferă-i jucării care sună (chei pe inel, zornăitori, clopoței, telefon, sonerie, instrumente simple),
dar care nu scot sunete stridente; ai grijă ca obiectele oferite să nu aibă dimensiuni foarte mici
pentru a evita introducerea lor în gură și nas;
 pune-i muzică liniștitoare în cameră;
 cântă-i cât mai mult.

3. Pentru stimularea învăţării prin pipăit (stimularea tactilă):

 oferă-i jucării de forme și mărimi diferite, de diferite texturi (moale, tare, aspră, fină, netedă...)
și temperaturi (rece, călduț), care-i dau senzații diferite la atingere;
 încurajează-l să atingă obiecte din jur din materiale și forme diferite și explică-i (forma, mărimea,
consistența); copilul va învăța și va reține mai ușor experimentând senzații noi la atingerea
obiectelor din jur;
 lasă-l să te atingă, mângâie-l; mâna va deveni în acest caz instrument de cunoaștere și de
relaționare cu ceilalți;
 oferă-i obiecte cu orificii de diferite mărimi și lasă-l să le manevreze; e în căutare de stimuli, de
aceea îți va băga degetele în nas, în ochi, te va trage de păr.

4. Pentru stimularea gustului şi mirosului:

 spune-i ce gust au alimentele pe care i le oferi;
 explică-i calitatea gusturilor prin tonalitate și gesturi (Ce bună e banana! Vezi? E dulce și moale)
 prezintă-i calitatea mirosurilor plăcute prin tonalitate și gesturi (Uite ce frumos miroase
șamponul!)

5. Pentru stimularea jocului şi creativităţii:

 joacă-te cu copilul ascunzând obiecte în faţa sa (sub pătură, după masă, sub covoraş), apoi lasă-l
şi pe el să le ascundă;
 pune-i la dispoziţie jucării noi pentru a le studia şi observă ce preferinţe are;
 lasă copilul să se joace cât mai mult pentru a vedea cum funcţionează jucăriile (ce se întâmplă
dacă apasă pe butoane, dacă le scutură, dacă le aruncă, dacă le lasă să cadă);
 arată-i un obiect şi cere-i să găsească altul la fel (de exemplu, o minge, un cub sau o farfurioară)
 arată-i un obiect şi cere-i să găsească unul asemănător într-o imagine;

98
  arată-i, apoi cere-i să grupeze obiecte după culori (roșu la roșu, galben la galben, albastru la
albastru), forme (mingi la mingi, maşinuţe la maşinuţe);
 după 6 luni poți să-i oferi și să-i vorbești despre imaginile din cărticele cu coperți tari, de plastic,
(dar fără colţuri ascuţite) sau din pânză cauciucată;
 explică-i și arată-i pe cât e posibil la ce folosesc obiectele, ce se poate face cu ele;
 poţi aranja lucruri în casă în aşa fel încât el să se poate ghida după ele (de exemplu, trasee cu
perne, mingi sau alte obiecte) – poţi face concurs cu el, doar dacă a început să meargă în
picioare - cine ajunge mai repede dintr-un capăt într-altul al camerei, având grijă să-l
supraveghezi atent dacă aleargă;
 poţi să joci cu copilul jocuri în care să-şi folosească simțurile (văzut, pipăit, gustat, manevrat)
oferindu-i diferite obiecte și jucării din diferite materiale, forme și texturi;
 oferă-i cât mai multe ocazii de a vedea, mirosi, gusta, pipăi, manevra (să apuce, să le învârtă, să
le arunce, să le lase să cadă, să le aşeze în diferite poziţii); nu îi interzice să le studieze, fii doar
atentă să îl protejezi de pericole.

6. Pentru stimularea comunicării și limbajului:

 priveşte copilul atunci când vorbeşti cu el, așează-te în fața lui; dacă e mic, vorbește-i în cuvinte
simple, iar, pe măsură ce crește, folosește cuvinte mai multe și diversificate;
 întoarce-i cu delicatețe capul spre tine când îi vorbești sau atinge-i mânuța pentru a-i atrage
atenția;
 schimbă și variază tonalitatea vocii;
 zâmbește-i copilului și răspunde-i la gesturile prin care cere atenție (vorbindu-i, luându-l în
brațe, mângâindu-l);
 vorbește-i cât mai mult, exprimându-te corect, fără a deforma cuvintele, fără a folosi diminutive
în exces și explicându-i tot ce faci;
 citește-i zilnic și cântă-i cât mai mult;
 folosește imagini cu obiecte, animale, plante, oameni, povestește-i despre ele;
 solicită-i răspunsuri, atât cât poate.

2. Copilul cu vârsta de 1-3 ani

2.1. Cunoașterea mediului

 la un an și jumătate devine interesat de muzică, iar după 2 ani devine atent la ritm și începe să-l
respecte când dansează;
 gustul și mirosul copilului devin acum mai rafinate și poate să prefere sau să respingă anumite
alimente;
 între 1-2 ani, copilul este foarte curios şi extrem de interesat de modul în care funcţionează
lucrurile, jucăriile. Scotoceşte prin toate locurile accesibile şi explorează mereu spaţiul din jurul
său; aşadar nu consideră că e rău dacă trage tot ce se află pe masă, dacă se întinde și apucă tot
ce se află în preajma lui; dorește să vadă de aproape obiectele, să le studieze ;

99
  aceasta e perioada în care cel mic denumeşte părţile corpului şi lucrurile cunoscute din fotografii
şi imagini;
 e curios şi face descoperiri, răspunde la întrebări, înţelege jos, sus, pe, sub, deasupra, dedesubt
atunci când îi ceri să caute, să arate sau să așeze un obiect;
 dacă la un an și jumătate îl atrag figurile colorate, spre 2 ani îi atrag atenția și cele necolorate; își
dă seama greu de lucrurile care nu sunt aproape (ci în planul îndepărtat), atât în imagini, cât și în
realitate;
 îl interesează (pune întrebări) și examinează fenomene ale naturii (ploaie, ceață, zăpadă,
curcubeu) și își dă seama de diferența între vară și iarnă (vara e cald și ne îmbrăcăm subțire,
iarna e frig și folosim haine groase);
 îşi dă seama de ceea ce se întâmplă în jurul lui numai din punctul lui de vedere, fără a înţelege
că alte persoane pot avea alte păreri, gânduri, dorinţe şi sentimente diferite. E centrat pe sine
însuşi, pe propriile-i dorinţe şi plăceri, crezând că e centrul universului, cel care controlează
lumea şi consideră că ceilalţi au aceleaşi dorinţe ca ale lui; acest lucru este diferit de egoism, el
poate să împartă lucrurile (de exemplu, dacă eşti supărată, copilul îţi întinde jucăria lui pentru a
te bucura, crezând că şi pe tine te bucură aceleaşi lucruri);
 la 2-3 ani copilul este interesat de caracteristicile obiectelor: culoare, dimensiune, formă,
textură;
 copilul mic descoperă noi modalităţi de a manevra obiecte şi de a se juca cu ele,
experimentează/face încercări pentru a vedea ce se întâmplă;
 la această vârstă copilul își dă seama doar de prezent (fără a înțelege trecutul sau viitorul);
 copilul trece foarte ușor de la ceea ce este real la ceea ce este fantastic, fără a face deosebire
între ele; nu te mira prea tare dacă, atunci când îți povestește ce i s-a întâmplat, o să auzi că s-a
plimbat cu Alba ca Zăpada și a întâlnit un zmeu.

2.2. Atenția și memoria

 reține mai ales lucrurile care-l atrag, care-i plac și mai mult recunoaște lucruri decât repetă
acțiuni pe care le-a învățat;
 în jurul vârstei de 2 ani, copilul este foarte atent cum vorbești și gesticulezi, așadar este foarte
important ce-i spui și cum îi spui, deoarece te va imita, tu fiind unul dintre principalele lui
modele;
 la 2 ani se poate juca neîntrerupt peste 10 minute, iar la 3 ani– peste 15 minute.

2.3. Logica și rezolvarea de probleme

 la 2 ani copilul observă și te imită în mânuirea obiectelor; experimentează și manevrează lucruri
pentru a vedea ce se întâmplă (de exemplu apasă întrerupătorul – se face lumină);
 sub supravegherea adultului, lucrează sarcini simple, repetă câteva acţiuni în ordinea
prezentată, discută despre obiecte care lipsesc de lângă el, știind deja că acestea există, chiar
dacă nu le vede;
 acum poate pune la un loc şi poate potrivi obiecte care au aceeași formă sau culoare (jucării,
cuburi, puzzle-uri uşoare);

100
  la 2-3 ani îşi dă seama de mărimea obiectelor și le sortează după mari/mici şi înţelege mult/puţin
(adică poate spune inclusiv în care grămadă sunt mai multe obiecte sau jucării);
 constată asemănarea și deosebirea dintre obiecte (rochia mea e la fel ca a ta, mașina mea e mai
mică decât a ta);
 identifică obiecte după părţile componente ale acestora, grupează obiecte în funcţie de formă,
culoare, mărime, sortează culorile din care recunoaște și numește cel puţin 4;
 numără până la 5 și își dă seama de cantitatea unor obiecte (2 mingi, 3 mere, 5 copii);
 face legătura între obiecte și rolul lor (cana e pentru băut, furculița pentru mâncat, coșul pentru
rufe murdare);
 cu sprijinul tău poate să identifice categorii (lupul, vulpea, veverița sunt animale, trandafirul,
laleaua, crizantema sunt flori, păpușa, mingea, mașinuța, cubul sunt jucării).

2.4. Jocul și creativitatea

 începe să-şi folosească imaginaţia şi fantezia în joc; lucrurile sunt animate (au viață) și totul este
posibil: păpușile vorbesc cu căluții, mașinuțele discută între ele, animalele cer mâncare, o cutie
devine căsuța care-i primește pe pitici să doarmă, iar săpuniera e brusc un vapor care plutește
prin cada de baie, invitând pasagerii în călătorie. Încurajează astfel de jocuri, inventează și tu și
acceptă să fii un personaj alături de el; nu uita în acest timp că ai prilejul de a-l învăța pe cel mic
cuvinte și gesturi noi, că-i poți transmite reguli simple de comportament (că un prinț nu-și face
apariția fără să salute) și poți pune în cârca vrăjitoarei rele sau a zmeului comportamentele de
evitat (manifestări agresive, nepăsarea față de ceilalți, distrugerea lucrurilor – prilej perfect
pentru a-i sancționa, izola, a-i învinge, pentru a fi copilul mulțumit și fericit);
 la 2-3 ani, copilul începe activităţile creative (construcţii, modelaj, desen); implică-te în jocurile
lui și creează alături de el. În timp ce meșteșugiți castele și poduri, cetăți și soldați, prințese și
dinozauri înaripați, inventează povești și sporește farmecul jocului. Copilul va fi stimulat să
rămână în joc și să creeze mai departe;
 îi plac jocurile cu cântece și poezii însoțite de gesturi (Bate vântul frunzele, Dacă vesel se
trăiește, La castelul cel mai mic);
 îşi creează situaţii imaginare în joc, foloseşte unele obiecte ca fiind altceva (de exemplu,
hrăneşte păpuşa cu o cutiuţă care e lingură, un cub devine o maşinuţă, un băţ devine avion) și,
în acelaşi timp, vorbește și imită sunetele produse de acestea (de maşină, de aspirator).

2.5. Comunicarea și limbajul

 la un an și jumătate asociază două cuvinte (stai scaun, carte masă, papă fetița...). Nu imita
copilul vorbind la fel, chiar dacă sună drăgălaș. Vorbește corect și folosește propoziții și fraze
întregi;
 la 2 ani, copilul folosește cu insistență întrebarea Ce e asta?. Chiar dacă uneori simți că te-ai
săturat și ai impresia că nu mai termină, răspunde-i pe înțelesul lui de fiecare dată, deoarece o
face fiindcă își dorește să cunoască obiectele şi fenomenele din jurul său, iar tu ai prilejul de a-l
învăța acum multe lucruri (și cuvinte) despre lumea din jurul său;

101
  la 2 ani discută despre obiecte fără ca acestea să fie prezente lângă el; mai târziu ( la 2-3 ani) îşi
dezvoltă limbajul, povestind ce s-a întâmplat, cu cuvintele lui, spune ce a desenat, vorbeşte
folosind propoziţii de 2-3 cuvinte, la început vorbind despre sine cu el, ea, (A mâncat fetiţa,
adică ea), spre sfârșitul perioadei ajungând să spună despre sine eu, al meu; foloseşte cuvinte ce
denumesc categorii (ex. flori, oameni, animale) și utilizează trecutul (Mama a plecat). Acum
pronunță corect cuvintele.
 e perioada în care cuvântul NU este folosit foarte mult de către copil, chiar dacă nu întotdeauna
exprimă refuzul; în general pronunţă corect cuvintele; spre 3 ani, copilul întreabă în mod
frecvent De ce? Cum? Pentru ce? Este etapa în care îşi dă seama de rostul lucrurilor. Răspunde-i
și explică-i, încercând să te folosești de obiecte sau imagini; dacă nu știi ceva – informează-te, nu
îl învăța greșit, deoarece e greu să corectezi mai târziu; nu refuza să îi răspunzi la întrebări
deoarece după un timp se va feri să te mai întrebe;
 ascultă povești și povestiri scurte preferând să se termine cu bine; citește-i zilnic sau inventează
povești;
 cunoaște și folosește numele celor din jur și folosește gesturi în exprimarea sentimentelor și
dorințelor (îmbrățișări, cereri);
 îi plac cărțile, revistele și imaginile, le răsfoiește, întorcând paginile una câte una, se preface că
citește, sau face comentarii pe marginea lor (îți povestește ce se întâmplă acolo...);
 recită și cântă, mâzgălește, dar explică ce a desenat, colorează fără a respecta conturul,
folosește corect instrumente de scris/desenat/pictat;

Ce poţi face ca baby sitter, pentru stimularea învăţării şi gândirii la copilul cu vârsta între 1 şi 3 ani?
1. Pentru cunoașterea mediului:
 încurajează-l să atingă și să se joace cu lucruri de consistenţă diferită: dure, moi, fine, aspre (din
lemn, plastic, material textil);
 oferă-i cât mai multe ocazii de a vedea, mirosi, gusta, pipăi, manevra (să apuce, să le învârtă, să
le arunce, să le lase să cadă, să le aşeze în diferite poziţii);
 plimbă-te cu el cât mai mult, arată-i ce este în jur, lasă-l să examineze și vorbește-i despre ființe
și lucruri;
 oferă-i ocazia de a observa plantele în diferite stadii (când răsar, când cresc, când înfloresc, când
fac fructe, când rămân fără frunze) și animalele în diferite ocazii (când mănâncă, când dorm,
când beau apă, când scot sunete);
 după observarea în natură, oferă-i ocazia copilului de a observa în imagini; astfel îl vei ajuta să le
înțeleagă mai bine;
 grupați animale și plante în categorii (sălbatice, domestice, insecte, păsări, mamifere, flori,
copaci);
 discută cu copilul despre fenomenele meteorologice și despre vreme;
 lasă-l să folosească cât mai mult apa, nisipul, pietricelele, mărgelele pentru a umple și goli vase –
preferabil de plastic (observându-l în permanență pentru a urmări ce face cu ele și a evita
accidente – introducerea lor în nas, urechi, gură).

102
2. Pentru stimularea atenției și memoriei:

 arată-i un obiect şi cere-i să găsească altul la fel (de exemplu, o minge, un cub sau o farfurioară);
 arată-i un obiect şi cere-i să găsească unul asemănător într-o imagine.

3. Pentru stimularea logicii şi rezolvării de probleme:

 joacă-te cu copilul ascunzând obiecte în faţa sa (sub pătură, după masă, sub covoraş), apoi lasă-l
şi pe el să le ascundă;
 pune-i la dispoziţie jucării noi pentru a le studia şi observă ce preferinţe are;
 lasă copilul să se joace cât mai mult pentru a vedea cum funcţionează jucăriile (ce se întâmplă
dacă apasă pe butoane, dacă le scutură, dacă le aruncă, dacă le lasă să cadă);
 arată-i, apoi cere-i să grupeze obiecte după culori (roșu la roșu, galben la galben, albastru la
albastru), forme (păpuși la păpuși, maşinuţe la maşinuţe);
 răspunde-i la întrebările despre obiecte, explicându-i și demonstrându-i pe cât e posibil la ce
folosesc, ce se poate face cu ele;
 încurajează folosirea cuburilor mari, construind cu ele prin așezarea lor unul peste altul și unul
lângă altul; dați denumiri construcțiilor; obișnuiește-l să spună ce face;
 cere-i să grupeze obiecte după un criteriu (culoare, formă, mărime: Așează obiectele roșii aici,
Adună obiectele mici în cutie, Alegem cercurile din grămadă, Pune păpuși la păpuși, vase la vase,
animale la animale, pătrate la pătrate, triunghiuri la triunghiuri).

4. Pentru stimularea jocului și a creativității:

 încurajează-l să-și folosească degetele, inventând joculețe pentru aceasta, dându-le denumiri
(aplaudăm, ploaia, cântat la pian, cad fulgi...), modelați, pictați cu degetele;
 joacă-te împreună cu copilul, mimând activități (pregătirea mesei, mâncatul, spălatul,
îmbrăcatul, mersul la plimbare);
 oferă-i obiecte alături de jucării, pentru a le folosi în joc, dându-le un rol (o cutie = casă, o eșarfă
= rochie, un pahar = omuleț, un cub = mașinuță);
 ajută-l să creeze jucării prin modelaj, lipituri, pictat.

5. Pentru stimularea comunicării și limbajului:

 vorbeşte-i cât mai mult (pronunţând corect cuvintele);
 răsfoiește împreună cu el cărți cu imagini și obișnuiește-l să dea pagina (punându-l să caute o
anumită imagine); explică-i imaginile (numește obiectele desenate, explică-i la ce folosesc
acestea, ce fac personajele);
 citește-i scurte povești din cărți cu imagini mari și clare; încurajează-l să “citească” și el povestea
cunoscută, răsfoind paginile; pune-i în permanență întrebări despre ceea ce aţi citit (Ce a
făcut...? Unde a mers...? Ce s-a întâmplat acolo/după aceea...?/, Cu cine s-a întâlnit?);

103
  oferă-i creioane cerate, cretă, pensule groase și încurajează-l să tragă linii, să deseneze pe foi
mari, pe faianță, pe lemn;
 dansaţi, cântă-i, încurajează-l să facă mişcări în timp ce cântaţi sau ascultaţi muzică, inventează
jocuri de mişcare după versuri, semnale (bătut din palme, ridicarea unui steguleţ, a unei batiste,
a unei mâini), stări (bate vântul, zboară păsările, ne e frig, ne ascundem);
 ajută-l să întâlnească alţi copii şi să se joace alături de ei; obişnuieşte-l să-i salute, să schimbe
jucării, să picteze împreună, să se plimbe, să alerge, să facă alegeri (de parteneri de joacă, de loc,
de jucării, de mâncare); ajută-l în rezolvarea conflictelor;
 inventează jocuri de întrebări şi răspunsuri, schimbând rolul cu copilul (întrebând şi răspunzând
pe rând).

3. Copilul cu vârsta între 3 - 7 ani

3.1. Cunoașterea mediului

 la 3-5 ani percepe timpul: vorbește cu ieri - azi; spune în ordine zilele săptămânii, lunile anului și
anotimpurile;
 descrie și discută ce se întâmplă în jurul lui, după ce observă (de exemplu, cum arată fructele
copacilor, florile plantelor);
 după 4 ani, copilul folosește instrumente pentru a descoperi ce e în jurul lui (binoclu, lupă,
pahare gradate) și îi plac foarte mult experimentele;
 face diferența între formele de relief și este interesat de situațiile excepționale (cutremure,
inundații, incendii);
 spre 6-7 ani folosește corect zilele săptămânii și lunile anului, indicând și data nașterii, aşadar se
orientează în timp şi îşi poate planifica activităţi sau evenimente (Sâmbătă mă duc la ziua
Sabinei);
 poate descrie obiecte doar pipăindu-le, fără a le vedea, gusta sau mirosi.

3.2. Atenția și memoria

 la 3-4 ani îşi poate menţine atenţia 5-10 minute. Recunoaşte dacă o poveste pe care o ştie e
incompletă, repetă 3-6 cuvinte în ordinea prezentată;
 spre 4 ani începe o activitate cerută fără a-i reaminti, se concentrează 10-25 minute;
 între 4-5 ani, copilul se poate concentra la o sarcină care durează între 10-20 minute, repetă în
întregime o poveste simplă, recită fără ajutor o poezie scurtă, povestește evenimente trecute;
 la 6-7 ani copilul poate fi atent 40-50 minute; se poate concentra singur asupra unei activități
aproximativ 20 minute;
 redă o poveste auzită pentru prima dată în mod corect, dacă nu conține mai mult de 4
evenimente.

3.3. Logica și rezolvarea de probleme

104
  spre 4 ani numără până la 20, recunoaște cifre și folosește numere în jocuri și activități;
 măsoară cu diferite recipiente (lingură, capac, pahar, sticlă) sau numără pași pentru a aprecia
distanța;
 recunoaște forme geometrice și sortează obiectele în categorii, comparându-le în funcție de
două criterii;
 identifică primul, cel din mijloc, ultimul obiect dintr-un șir de mai multe obiecte;
 explică o situație sau o problemă în funcție de experiențele pe care le-a trăit;
 foloseşte ceea ce a învăţat într-o altă situaţie;
 între 4-5 ani aşează imagini una după alta în ordinea desfășurării evenimentelor, desenează sau
spune soluția unei probleme, răspunde la întrebări legate de un material prezentat, descrie
secvențe în ordinea desfășurării acțiunilor;
 identifică obiecte și imagini care nu aparțin aceleiași categorii, alege un obiect în funcţie de o
caracteristică, de exemplu: cel mai lung, cel mai scurt, cel mai mare, cel mai mic, grupează
obiectele după două criterii (de exemplu mari și roşii);
 spre 6 ani face adunări și scăderi (cu 1 și 2) folosindu-se de degete, obiecte, numără până la 100;
 își dă seama ce activități sau evenimente vor urma;
 grupează obiectele după 3 criterii (formă, culoare, mărime), persoanele în funcție de rolul
acestora (doctor, mamă, soră);
 identifică un obiect ce nu aparține unui grup (de exemplu o minge într-un grup de mașinuțe, un
cerc într-un grup de pătrate);
 găsește sursa unei probleme și poate identifica mai multe soluții;
 identifică numărul care este înainte și numărul care urmează după cel indicat și poate selecta un
obiect dintr-un șir de 10, după poziția indicată;
 copilul exprimă acum relaţii logice de genul dacă – atunci, (Dacă mâine plouă, atunci nu mergem
în parc, dacă mint, atunci o supăr pe mama) și îşi dă seama de distanţă, durată, viteză;
 la această vârstă, copilul gândeşte pe baza acţiunilor cu obiecte, prin observarea lucrurilor,
fenomenelor sau imaginilor reale din jur. Este foarte important aşadar, când vrei să-l implici în
activităţi pentru stimularea gândirii, să foloseşti jucării, obiecte şi imagini.

3.4. Jocul și creativitatea

 copilul începe să joace, împreună cu ceilalţi copii, diverse roluri: de-a mama, de-a doctorul, de-a
grădiniţa - jocuri prin care cei mici imită adulții;
 crede că toate lucrurile sunt vii (ursuleţul se supără, cățelul e fericit, păpuşa vorbeşte, soarele
râde, şoricelul dansează);
 jocul îl ajută pe copil să-și dezvolte imaginația; mare iubitor de basme și povești, copilul
confundă la 3 ani lumea fantastică a poveştilor cu lumea reală, dar după 5 ani, ştie să facă
diferenţa între ce e real şi ce nu e real în jocul lui;
 după 5 ani, jocul este activitatea de bază. La această vârstă, copilul are capacitatea de a inventa
şi interpreta roluri, bazându-se pe experienţele trăite de el. Jocurile (De-a mama, De-a grădiniţa,
De-a magazinul, De-a pompierii etc) reconstituie episoade din realitate. În acest context, poţi

105
 observa cum percepe persoanele şi relaţiile din jur, ce reacții, emoţii şi comportamente a
observat şi a imitat copilul.

3.5. Comunicarea și limbajul

 dacă la 3 ani copilul știe 700 - 800 cuvinte (dintre care mai multe înțelege decât folosește), la 7
ani ajunge la aproximativ 2600, (iar numărul cuvintelor pe care le folosește în vorbire se apropie
de cel al cuvintelor pe care le înțelege);
 dacă la 3 ani copilul folosește un limbaj expresiv și original, însoțit de mimică și intonație, spre 6
ani, copilul vorbește în fraze corecte și bogate, folosind însușiri ale obiectelor și comparații;
 dacă la 5-6 ani nu pronunță corect toate sunetele, se impune ajutorul logopedului;
 spre 4 ani spune poveşti, începe o activitate cerută înainte fără a-i reaminti, se concentrează 10-
25 minute, repetă o poveste ascultată, povesteşte întâmplări trecute din viaţa lui, desenează
oameni. Recunoaşte obiectele sau imaginile care nu fac parte din aceeaşi categorie, selectează -
face seturi de obiecte după criterii - lung/scurt, (cel mai) mare/(cel mai) mic;
 vorbeşte tot mai corect, cere, ordonă, întreabă, numeşte culorile, spune poezii, povesteşte
despre întâmplări şi persoane absente;
 doar după 5 ani, copilul poate vorbi despre lucrurile pe care le face; până atunci, deşi face multe
acţiuni, nu reuşeşte să le reproducă în cuvinte;
 inventează foarte mult, uneori inventează pentru a compensa ce-i lipseşte şi a transforma
realitatea după dorinţele lui. Dacă observi că cel mic inventează uneori fără niciun scop, doar
pentru a părea interesant, lasă-l; dacă însă face asta foarte des, gândeşte-te că e posibil să
încerce să-ţi atragă atenţia, aşadar, fii atentă la nevoile şi grijile lui. Totodată, imaginaţia bogată
din această perioadă de dezvoltare îi permite să creeze finaluri noi pentru poveşti neterminate;
 e posibil să mintă destul de mult în această perioadă; dacă observi asta, încearcă să te comporţi
echilibrat cu copilul:
- nu fi prea severă cînd îţi spune un adevăr neplăcut, pentru că atunci copilul va regreta că nu te-a
minţit;
- apreciază o greşeală recunoscută;
- şi, extrem de important, nu minţi nici tu, în nicio situaţie, în faţa copilului!
 după 6 ani, participă la conversaţii şi înţelege ce se discută, poate prezenta un eveniment sau o
poveste cunoscută, poate inventa finalul unei povești, poate crea o poveste după imagini și
poate să spună ideea principală dintr-o poveste; de asemenea, răspunde la întrebări după citirea
unei povești, demonstrând că a înțeles-o (face legături, analize);
 identifică sunetele iniţiale şi finale ale cuvintelor, dă exemple de cuvinte care încep cu acelaşi
sunet, desparte în silabe, asociază sunetul cu litera, numește litere și scrie literele mari ale
alfabetului (îşi scrie numele fără ajutor);
 recunoaşte cărţi după copertă, preferă anumite cărţi, le răsfoieşte, e posibil să citească pe
silabe; e de dorit să încurajezi prietenia copilului cu cartea, citind alături de el, discutând despre
imagini şi texte, având grijă de cărţi; puteţi să vă creaţi împreună un ritual de citire, la anumită
oră, într-un spaţiu special amenajat în camera copilului (cu fotoliu, rafturi);

106
  se distrează când vorbeşte, imitând intonaţia celor apropiaţi, explică cuvinte simple dând
definiţia lor, poate explica cauza evenimentelor şi întâmplărilor şi efectele unor acţiuni simple
asupra obiectelor;
 leagă întâmplări prezente de întâmplări trecute şi explică o situaţie nouă sau o problemă pe
baza experienţei sale de viaţă;
 la această vârstă, copilul răspunde la întrebări despre lucruri care nu reprezintă obiecte sau
fiinţe, trecând încet de la gândirea concretă (bazată pe observarea obiectelor, imaginilor,
fenomenelor reale) la gândirea abstractă (de exemplu minciună, emoții);
 se oprește pentru a le permite celorlalți să vorbească și așteaptă răspunsul la o întrebare sau să i
se dea cuvântul.

Ce poţi face ca baby sitter, pentru stimularea învăţării şi gândirii la copilul cu vârsta între 3 şi 7 ani?

1. Pentru cunoaşterea mediului:

 vorbeşte cu el şi cere-i să spună din ce sunt alcătuite obiectele şi la ce folosesc;
 încurajează-l permanent să pună întrebări despre lumea din jurul lui şi răspunde-i;
 implică copilul în activităţile tale zilnice, încercând mereu să îl înveţi ceva nou; de exemplu, poţi
exersa număratul, punându-l să-ţi dea 3 cartofi/fire de zarzavat în timp ce pregăteşti mâncarea,
sau făcând împreună cumpărăturile;
 explică-i în permanenţă la ce folosesc lucrurile – copilul va reţine mult mai uşor asta;
 după 5 ani, explică-i ce se întâmplă în jurul lui și cere-i şi lui să facă acest lucru. Folosește cât mai
multe obiecte și imagini. Întreabă-l ce se întâmplă în cărţi sau în evenimente personale, solicită-i
să găsească soluții pentru diferite probleme pe care le întâmpină, ajută-l să își imagineze care
poate fi finalul unei acțiuni, să explice ce se poate întâmpla și ce nu e de dorit să se întâmple;
 dacă părintele este de acord, încurajează-l să crească o plantă, un animal; povestește-i despre
nevoile acesteia/acestuia, studiați cum crește, determină-l să fie responsabil;
 fă-l atent la detalii; oferă-i situații de învățare variate pentru a-l menține atent și interesat (de
exemplu, roagă-l să-ți numească copiii cu care s-a jucat azi în parc sau în câte leagăne s-a jucat și
cum erau colorate);
 ajută-l să înveţe noțiuni legate de timp (zile, luni, ani, anotimpuri), orele pe cadranul ceasului de
masă, utilizându-le apoi cât mai des în vorbire, desenând calendare, planificări.

2. Pentru stimularea logicii și rezolvării de probleme:

 utilizează multe jucării, piese şi imagini, cerându-i copilului să le numească şi să spună ce putem
face cu ele;
 învață-l să numere, transformă prin desen cifrele în personaje (din poveşti), pentru ca cel mic să
le îndrăgească și să rețină făcând asocieri;
 după 4 ani, cere-i să aleagă obiecte folosind două criterii (mari şi roşii, mici şi rotunde);

107
  foloseşte obiecte, desene şi imagini când îi soliciţi să numere, să le pună împreună, să le împartă
(te poţi folosi pentru asta de ceea ce ai la îndemână - castanele din parc, pietricelele din nisip,
frunzele de lângă bancă);
 după 5 ani oferă-i zilnic posibilitatea de a compara, sorta și clasifica obiecte, fenomene, trăiri,
situații de viață, în funcție de diferite criterii;
 la 6 ani, sprijină-l să învețe operațiile matematice, folosindu-te de obiecte la început; ajută-l să
înțeleagă ce înseamnă acestea folosindu-te de situațiile de viață: adunarea – când adunăm
jucării, când cumpărăm alimente, când culegem flori diferite într-un buchet, când pregătim
tacâmuri pentru cei ai casei, când aranjăm haine în dulap; scăderea - când se termină mâncarea,
banii, detergentul, trec zilele; înmulțirea – pregătirea materialelor pentru aniversarea zilei de
naștere, calcularea banilor din pușculiță (monede/bancnote), la cumpărături; împărțirea –
împărțire de fructe, dulciuri cu ceilalți, pregătire de pachețele...; de exemplu: Acum mâncăm o
pară şi două mere, dacă le punem împreună, câte fructe sunt? Le poţi număra?

3. Pentru stimularea jocului şi creativității:

 joacă-te şi comunică cât mai mult cu copilul, inventând personaje şi poveşti, interpretând roluri
prin limbaj verbal şi nonverbal, folosind costume improvizate şi obiectele din jur;
 oferă-i cât mai mult posibilitatea de a se juca alături de alţi copii; copiii apreciază jocul colectiv la
această vârstă și astfel învață mai ușor să fie sociabili;
 ţine la îndemână o cutie cu resturi de materiale, lipici, carton, hârtie colorată, staniol, pentru a le
folosi în confecţionarea/ improvizarea de jucării.

4. Pentru stimularea comunicării şi limbajului:

 citeşte-i poveşti, împarte-le în secvenţe cât mai scurte pentru a fi mai uşor de reţinut; discută cu
el, analizând: cine sunt personajele, ce a făcut fiecare, ce dorea fiecare, cum a procedat pentru a
obţine ceea ce dorea, dacă exista şi altă posibilitate, cum ar fi făcut copilul în locul personajului;
 corectează în permanenţă modul în care pronunță cuvintele, ajută-l să numească corect pluralul
(jucându-te Eu spun una, tu spui mai multe, Un...doi/două....);
 după 5 ani, cere-i copilului să-ți povestească ce trăiește zilnic, ce evenimente s-au petrecut, care
au fost etapele evenimentelor, cum s-a simțit în diferite situații și alături de diferite persoane,
astfel vei descoperi probleme sau preferințe ale copilului;
 citește-i cât mai mult; oferă-i ocazia să creeze finaluri/începuturi de povești, să modifice povești
schimbând cursul acțiunii sau personajele; discutați despre cele citite și raportați la realitate
întâmplările din povești;
 joacă-te cu el cu sunete, litere, cuvinte, cifre, numere; determină-l să citească și să scrie cu
plăcere; ajută-l să descopere ce poate afla și învăța prin citit și scris;
 încurajează-l să aibă inițiativă, să îndeplinească singur sarcini, să rezolve singur probleme, să se
descurce singur; analizează cu el rezultatele și dificultățile și nu uita să-i lauzi reușitele.

Cum poţi ajuta copilul să înveţe lucruri noi:

108
Etapa 1: Atrage atenţia copilului asupra activităţii pe care urmează să o facă.
Asigură-te că în momentul în care vrei să îl înveţi ceva nou, copilul este atent la tine. Îi poţi atrage atenţia
folosind, de exemplu, personaje de desene animate sau animale (Ursuleţul are nevoie de ajutorul tău).

Etapa 2: Explică-i copilului ce aştepţi să realizeze.

Oferă copilului explicaţii în funcţie de vârsta lui şi de nivelul de înţelegere. Dacă e nevoie, repetă
explicaţia; asigură-te că a înţeles ce are de făcut.

Etapa 3: Împarte sarcina sau activitatea pe paşi mai mici.

De exemplu, dacă îl înveţi o poezie, întâi îi spui tu poezia, apoi îl înveţi prima strofă, îl pui să o repete etc.

Etapa 4: Arată-i, demonstrează cum se face, explicând în acelaşi timp fiecare lucru pe care îl faci.

Etapa 5: Spune-i copilului care este pasul următor şi reaminteşte-i ce are de făcut.

Etapa 6: Controlează emoţiile negative ale copilului (teama de eşec, nemulţumirea, furia).
Încurajează copilul, nu îl certa dacă nu reuşeşte din prima. Explică-i încă o dată ce are de făcut şi spune-i
că ai încredere că va reuşi. Explică-i că furia şi nemulţumirea îl poate împiedica şi că, dacă va fi calm şi
încrezător, va reuşi.

Etapa 7. Apreciază tot ceea ce face, explicându-i ce a reuşit şi ce nu, precum şi calitatea rezultatului
obţinut, încurajându-l la tot pasul şi recompensându-l acolo unde ţi se pare potrivit. Dacă sarcina nu a
putut fi îndeplinită, apreciază-i totuși efortul de a încerca s-o rezolve și propune-i să o reluați împreună
când va dori. Ai grijă să adaptezi sarcina la posibilitățile reale ale copilului pentru a evita un al doilea eșec
și, implicit, pierderea încrederii copilului în forțele proprii.

Etapa 8. După ce a învăţat ceva nou, gândeşte activităţi asemănătoare pentru a sprijini copilul să înveţe
foarte bine un tip de acţiune şi pentru a-l ajuta să-şi formeze priceperi şi deprinderi, adică să-și dezvolte
capacitatea de a rezolva sarcini corect şi rapid.

Rolul poveştilor în dezvoltarea copilului:

 transmit informaţii despre lucruri, natură şi oameni;
 transmit reguli de comportament şi relaţionare cu ceilalţi;
 facilitează înţelegerea emoţiilor, a sentimentelor și a valorilor umane;
 învaţă copilul cum să găsească soluţii la probleme;
 îl ajută pe copil să depăşească o situaţie dureroasă;
 îl ajută pe copil să înţeleagă boala, s-o accepte şi să dorească să se vindece.

E important ca poveștile să aibă ilustrații, care să îl ajute pe copil să înțeleagă mai bine și să îi mențină
atenția și curiozitatea.

109
Pentru a verifica ceea ce a înțeles copilul, după citirea poveștii discută cu el, având grijă să pui întrebări
ale căror răspunsuri să nu se reducă la un cuvânt (da, nu), să-l determine să se gândească, să facă
legături între informațiile deținute dinainte și cele primite prin intermediul poveștii și să găsească
explicații, să-și imagineze lucruri, să-și exprime părerea în legătură cu anumite situații, să își motiveze
preferința față de un personaj, să extragă mesajul poveștii (Ce ai învățat din această poveste?).

110
CAPITOLUL 5. COPII ŞI EMOŢII

1. Să învăţăm despre emoţii

Cunoștințele despre emoții îţi vor fi de folos în meseria ta, pentru că vei înţelege ceea ce simte copilul, îl
vei ajuta să-și exprime stările și emoțiile şi să le înțeleagă pe ale celorlalți, pentru a se adapta la situațiile
din viața lui.

Ca adult, poți să ghidezi copilul, să îi oferi ajutor pentru a putea să înțeleagă ceea ce simte (prin emoțiile
pe care le comunici și le exprimi față de el, prin modul în care răspunzi la emoțiile lui). Treptat, copilul va
prelua controlul asupra propriilor emoții, adică va ști cum să le facă față și să nu se lase copleșit de
intensitatea lor.

Ce sunt emoțiile?

Emoțiile sunt reacții la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Noi, oamenii, trăim mereu emoții și starea noastră variază în funcție de modul în care interpretăm
diferite evenimente. Uneori, emoțiile se văd datorită schimbărilor corpului nostru: înroșirea feței,
transpirație, modificări ale pulsului, mușchi încordați, accelerarea respirației, accelerarea bătăilor inimii.
De regulă, oamenii îşi arată emoţiile: râd sau zâmbesc când sunt bucuroşi, plâng când sunt supăraţi. Nu
toţi oamenii simt la fel în aceeaşi situaţie. De exemplu, unii oameni se supără sau se enervează mai uşor
decât alţii în aceeaşi situaţie. De asemenea, nu toţi oamenii îşi exprimă la fel emoţiile: unii preferă să le
ascundă, să nu-i lase pe ceilalţi să vadă când sunt supăraţi, nervoşi. De exemplu, nu vor să fie văzuţi
plângând.
 Când evenimentele și situațiile din jurul nostru sunt ceea ce ne dorim să se întâmple, de
regulă trăim emoții pozitive: fericire, liniște, mulțumire, relaxare, mândrie.

Situaţie Emoţie Mod de exprimare a emoţiei

Tudor a luat o notă bună Fericire Tudor zâmbeşte
Mama e mulţumită de rezultatul copilului Mândrie Mama râde
Copilul este luat în braţe Mulţumire Copilul zâmbeşte

 Când evenimentele și situațiile din jurul nostru nu sunt ceea ce ne dorim sau chiar sunt
opuse așteptărilor noastre, trăim emoții negative: tristețe, supărare, frică, teamă,
nemulțumire, îngrijorare, vinovăție, rușine.

111
 Situaţie Emoţie Mod de exprimare a emoţiei
Raluca s-a certat cu prietena ei cea mai Îi tremură mâinile, nu vrea să
Supărare, nervozitate
bună discute cu nimeni
Copilul îşi vede mama ieşind din cameră Teama că aceasta dispare Plânge
Jucăria preferată a copilului s-a stricat Supărare Plânge, ţipă, se agită

Mituri despre emoții

De ce e necesar să clarificăm miturile despre emoții? – Deoarece le putem transmite copiilor idei
greșite despre emoții.
o Există un mod corect de a simți.
Fals: nu există un mod corect sau incorect de a simți. Emoțiile ne spun cum ne simțim într-o anumită
împrejurare. Persoane diferite pot simți emoții diferite în aceeași situație sau, chiar dacă simt aceeași
emoție, este posibil să o simtă la intensități diferite.
De exemplu: Dacă Ionuț îl lovește pe George din greșeală, s-ar putea ca George să se enerveze. George
va simți furie și nu este greșit să simtă această emoție, chiar dacă Ionuț l-a lovit neintenționat.

o Dacă îi las pe ceilalți să-mi vadă emoțiile înseamnă ca sunt slab.

Fals: exprimarea emoțiilor reprezintă un semn de sănătate psihică.
De exemplu: Mihai este trist. Dacă arată celor din jur că este trist (de exemplu, dacă plânge) nu
înseamnă că este slab, înseamnă doar că, într-un moment de tristețe, el exprimă ceea ce simte.

o Dacă nu îmi manifest emoțiile negative atunci acestea vor fi din ce în ce mai puternice și mai
greu de controlat.
Fals: emoțiile nu cresc în intensitate la nesfârșit, nici chiar cele negative, la un moment dat rămân la
fel sau scad la o intensitate mai mică.
De exemplu: Dacă Ionuț este furios, nu înseamnă că trebuie să fie agresiv (să țipe, să spargă lucruri, să
lovească) pentru a scăpa de furie. Mult mai util este să învețe să îşi controleze furia, să aştepte până se
linişteşte.

o Emoțiile negative sunt rele și distructive.

Fals: nu există emoții bune sau rele – Emoţiile sunt fireşti, indiferent dacă sunt pozitive sau negative,
doar modul în care se manifestă emoţiile, comportamentele care rezultă din ele pot fi nepotrivite:
agresivitatea manifestată în cazul furiei, consumul de alcool ca urmare a unei tristeți sau depresii.

o Toate emoțiile apar spontan, fără motiv.

Fals: emoțiile apar cu un motiv, sunt o reacţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și au rolul de a ne
informa cum ne simțim.

112
 o Emoțiile negative sunt de nesuportat.
Fals: chiar dacă unele emoții sunt mai greu de suportat, oamenii pot învăța să le tolereze și să le
depășească. Pentru a suporta mai uşor emoţiile, e bine să schimbi modul în care interpretezi situaţia
supărătoare.
De exemplu: George este supărat că prietenul lui nu iese afară. Dacă el crede că prietenul nu iese afară
pentru că nu-i place să se joace cu el, se va simți trist și supărat. Dacă, însă, se gândeşte că George nu și-
a făcut temele sau nu l-a lăsat mama lui să iasă afară, va fi mai puţin supărat.

o Unele emoții sunt stupide și fără rost.

Fals: Nu există emoţii bune şi emoţii rele; emoțiile ne ajută să ne dăm seama ce ne place și ce nu, ne
ajută să comunicăm cu ceilalți, ne ajută să ne mobilizăm în situații de criză.

o Emoțiile negative trebuie ignorate deoarece nu sunt importante.

Fals: emoțiile negative au importanța lor deoarece ne comunică ceva despre noi, ne avertizează
asupra unui pericol sau asupra unor efecte nedorite. Dacă le ignorăm, nu vor dispărea. E important să
ne recunoaştem emoţiile şi să controlăm modul în care le manifestăm.
De exemplu: dacă spre tine se îndreaptă un câine care mârâie, frica te avertizează că există pericolul de
a fi muşcat de câine. Uneori, să nu simți teamă când te afli în fața unui pericol real poate fi mai rău,
pentru că te împiedică să te ferești de acel pericol.

o Dacă am emoții negative înseamnă că este ceva în neregulă cu mine.

Fals: în situații negative e normal să avem emoții negative, nu este nimic în neregulă cu noi.
De exemplu: dacă moare o rudă, este firesc să fim triști și supărați, tristețea are rolul ei în perioada de
doliu după despărțirea de o persoană dragă.

Cum discuți cu copilul astfel încât să-l ajuți să îşi înțeleagă propriile emoții şi să înțeleagă emoțiile
celorlalți?
Îţi spui părerea şi spui ce simţi fără să critici și fără să etichetezi, fără să faci copilul să se simtă vinovat.
Descrii comportamentul copilului, spui ce simți și ce efect are comportamentul copilului asupra ta.
De exemplu, îi spui: Când ai ţipat la mine, pentru că erai supărat, m-am întristat. M-aș bucura ca
data viitoare în loc să țipi, să-mi spui de ce te simţi supărat sau nefericit şi eu voi încerca să te
ajut să te simţi mai bine.
În acest exemplu sunt descrise: comportamentul copilului („când ai ţipat la mine”), emoţia copilului
(„erai supărat”) şi emoţia ta, ce efect are comportamentul copilului asupra ta („m-am întristat”).

Cum învațăm copilul despre emoții?

Primul pas spre înțelegerea emoțiilor presupune ca el să numească corect ce simte el şi ce simt cei din
jur. Dacă înțelege ce simt ceilalți și învață să se comporte adecvat în funcție de ceea ce simte el, copilul
va reuși:
o să se adapteze la grădiniță și la școală;
o să formeze și să mențină relații cu copiii și cu adulții din jurul lui;

113
 o să nu dezvolte probleme emoționale, cum ar fi depresia, anxietatea sau comportamente
problematice, de exemplu, violența.

Să vedem ce se întâmplă din punct de vedere al dezvoltării emoționale pe măsură ce copilul crește.

Primul an de viaţă:

În primul an de viață, bebelușul învață despre emoții, de regulă, prin relația cu persoana care îl
îngrijește.
 În primele 3 luni de viață, copilul zâmbește în mod spontan, apoi zâmbeşte în funcție de
persoanele cu care intră în contact, deoarece este bucuros să le vadă (zâmbet social).
 Plânge cu lacrimi pentru a-și comunica frica, durerea, disconfortul sau singurătatea.
 După primele 5-6 luni, se simte mai bine în prezența celor cunoscuți și arată disconfort în
prezența străinilor (întoarce privirea, refuză să fie luat în brațe de necunoscuți).
 Ca să nu se mai simtă neplăcut în prezența străinilor, îşi suge degetele sau caută sprijinul
adulților cunoscuți.
 Poate deveni atașat de o jucărie sau de o păturică.
 Îndepărtează de lângă el obiecte sau persoane care nu-i fac plăcere.

Copilul cu vârsta de 1-3 ani:

 În această perioadă, copilul învață să treacă de la teamă și nesiguranță la încredere. Furia și
teama sunt cele mai frecvente emoții care îi pot ridica probleme copilului în această perioadă.
Acum apar teama de întuneric, teama de necunoscut, teama de animale, teama de foc sau de
apă.
 Începe să recunoască anumite emoții (furie, frică, bucurie) după expresia feței.
 Este perioada în care are frecvent accese de furie. Când se enervează, are tendința de a se
manifesta agresiv.
 Caută suportul și apropierea fizică a adultului, ca să se simtă confortabil.
 La vârsta de 3 ani poate folosi cuvinte pentru a exprima emoții: sunt supărat, sunt trist, sunt
furios.
 Spre vârsta de 3 ani, începe să se desprindă de persoana care îl îngrijește, arată interes pentru
alte persoane. În același timp, poate manifesta teamă (anxietate) de separare față de părinți.
Este precaut și rușinos față de străini.
 Dacă un adult apropiat pare supărat, încearcă să-l consoleze. Deci, înțelege că acesta este
supărat.

Copilul cu vârsta de 3-6 ani:

 Înțelege mai multe emoții exprimate prin trăsăturile feței și prin tonul vocii.
 Începe să accepte mai ușor separarea de adulții care îl îngrijesc.
 Manifestă interes pentru emoțiile celor din jur: De ce plângi? De ce eşti supărat?

114
  Nu poate înțelege faptul că o persoană poate simți mai mult de o singură emoție în același timp.
 Învață să tolereze frustrarea și să se obișnuiască cu ideea că nu întotdeauna poate primi ce își
dorește, atunci când își dorește. Aproape de vârsta de 6 ani, începe să observe că, în fața
aceleiași situații, oamenii pot simți emoții diferite. De exemplu, dacă doi copii văd un câine, unul
se poate gândi: „ce câine frumos și jucăuș” și să simtă încântare și celălalt să gândească: „ce
câine mare” și să i se facă frică.
 Spre 5-6 ani, începe să învețe cum să controleze forța emoțiilor negative, cerând ajutorul
adultului, plecând din situația supărătoare sau interpretând-o diferit (oricum nu voiam să mă
mai joc cu jucăria aceea; nu o să mă doară așa de tare, după ce se vindecă buba; o să mă mai joc
și mâine afară, dacă astăzi plouă).
 Încearcă să rezolve conflictele care apar în timpul jocurilor: stă de vorbă, solicită ajutor,
părăsește locul disputei.

Copilul cu vârsta de 6-12 ani:

 Numește emoții precum surpriza, plăcerea, furia, rușinea, stresul, teama, interesul, neplăcerea.
 Folosește cuvinte care exprimă intensități diferite ale emoțiilor (furios, nervos, iritat).
 Exprimă emoții prin gesturi și expresia feței.
 Recunoaște emoțiile altora pe baza expresiilor feței: surpriză, plăcere, furie, rușine, stres, teamă,
interes, neplăcere, dispreț.
 Descrie situații în care a trăit astfel de emoții.
 Își dă seama că în anumite situații pot apărea anumite emoții (de exemplu, dacă un copil se
lovește e foarte posibil ca, pe lângă durere, să simtă și supărare).
 Poate să își exprime emoțiile în funcție de context. De exemplu, la biserică respectă anumite
reguli: nu râde în hohote, nu își exprimă furia, nu face gesturi prea agitate. Începe să înțeleagă
emoțiile unei alte persoane și se pune în locul altora (manifestă empatie). Aceasta se poate
observa în modul în care reacționează în fața unui copil care plânge (dacă îl interesează, dacă
pune întrebări “de ce plânge copilul” sau dacă merge la el și încearcă să îl liniștească,
mângâindu-l).
 Începe să înțeleagă că trebuie să respecte anumite norme sociale de comportament, chiar dacă
nu sunt adulți în preajmă.
 Întelege și exprimă sentimentul de vină și încearcă să repare ce a greșit. Poate avea expresii
emoționale care exprimă jena.
 Știe care sunt cauzele unor emoții trăite de el sau de ceilalți.
 Își dă seama că emoțiile apar din contactul cu alți oameni.
 Poate să își imagineze ce se va întâmpla (cum vor reacționa ceilalți) dacă exprimă o anumită
emoție.
 Foloseşte diferite metode prin care să se simtă din nou bine (să se reechilibreze emoțional), de
exemplu, să nu se mai gândească la evenimentul supărător.
 Poate să îi ajute pe ceilalți să se reechilibreze emoțional. De exemplu, dacă un copil plânge,
merge la el, îl mângâie și îl consolează.

115
Ce poţi face ca baby sitter pentru a-l ajuta pe copil să învețe despre emoții ?
Zi de zi copiii trebuie să facă față emoțiilor pe care le simt. Dacă adulții îi sprijină să își exprime adecvat
emoțiile, fie ele pozitive sau negative, ei vor învăța treptat cum să își mențină o stare de echilibru
emoțional.

 Primul an de viață este perioada în care bebelușului îi face plăcere să fie ținut în brațe și să i se
vorbească. Ajută bebelușul să se simtă în siguranță; răspunde-i atunci când plânge, ia-l în braţe,
mângâie-l, vorbește-i cu blândețe. Chiar dacă nu înțelege sensul cuvintelor, faptul că ascultă
tonul calm al vocii persoanelor care îl au în grijă este liniștitor și reconfortant pentru sugar. Dacă
se simte în siguranţă, va începe să se mişte cu încredere în mediu şi să înveţe lucruri noi. Stai
lângă copil când apar persoane noi pentru el, ajută-l să se acomodeze cu ele.
 După 1 an, datorită dezvoltării muşchilor şi, implicit, a mişcărilor, copilul începe să se cațere
căutând constant sprijinul adultului. Oferă-i sprijin și încurajează-l să exploreze mediul și să
învețe lucruri noi. Uneori, îi poate fi teamă când nu mai știe cum să coboare de pe obiecte mai
înalte. Creează situații în care copilul să se simtă mulțumit că a rezolvat o problemă apărută. De
exemplu: atunci când îl vezi că se cațără, pune în drumul lui obstacole mici pe care să se poată
urca fără riscuri, pentru a crea ocazia să vă bucurați împreună: ce bucuroasă sunt că te-ai urcat
aici, bravooo (zâmbiți și bateți și din palme).
 Utilizează frecvent cuvinte pentru a exprima cum te simți și pentru a ajuta copilul să facă o
legătură între expresia feței și emoție.
o Exemplu: când zâmbești la o ghidușie a copilului, spune că ți se pare amuzant;
când ridici sprânceana întrebător, spune-i că ești nedumerită sau că nu înțelegi
ce a spus; când te încrunți, spune că esti supărată.
Dacă cei din jurul lui vorbesc despre sentimente și emoții, copilul va învăța să identifice și să
exprime și el, la rândul lui, ceea ce simte.
 Consolează-l când este trist sau furios, explică-i că emoțiile negative sunt normale și toată
lumea trece prin experiențe neplăcute. Ascultă-l, îmbrățișează-l, mângâie-l pentru a-l ajuta să
treacă de la teamă sau supărare la calm și relaxare.
 În faza în care copilul are diverse emoții și nu reușeste încă să le recunoască, spune-i care e
emoția pe care pare că o simte (de exemplu, pare să-ți fie greu, pari furios, pari fericit).
 Oferă copilului răspunsuri simple atunci când te întreabă cum te simți tu sau cum se simt ceilalți
adulți.
 Nu amplifica starea negativă a copilului printr-o reacție exagerată. De exemplu:
o dacă îi este frică, nu accentua pericolul pentru că rişti să se sperie mai tare, dar nici
nu îl ignora, deoarece copilul își poate pierde încrederea în spusele tale. Dacă, în
urma unei experiențe, el a simțit teamă, are un motiv serios, deci linişteşte-l, dar cu
explicații sincere despre ce se întâmplă, fără păcăleli inutile de genul: hai că n-ai pățit
nimic, lasă că-ți trece;
o dacă este furios, rămâi calmă pentru a-l ajuta să se liniștească, analizând împreună
situația sau conflictul.

116
 Uneori, copilul se simte speriat atunci când merge într-un mediu nou cum este grădinița, unde
va trebui să stea câteva ore printre necunoscuți. Pregătește copilul pentru perioada de
grădiniță, ajută-l să înțeleagă că uneori cei de lângă el pleacă, dar revin. Fă exerciții în care
mergi în altă cameră iar când revii în cameră spui “m-am întors” și întrebi copilul “unde am
fost?”. Este foarte util să-l înveți să citească ceasul pentru a putea să-i explici mai ușor cum, la o
anumită oră, părinții sau tu veniți la grădiniță după el: „uite cât este ceasul, acum limba mică
este la ora... și limba mare la ora... când limba mică va ajunge la ora și limba mare la ora...
atunci venim după tine”. Această pregătire îl ajută pe copil să nu îi fie teamă sau să fie trist în
perioada de început a grădiniței.

 Evită să-i dai copilului dulciuri sau orice altceva de mâncare atunci când este supărat, deoarece
riști să-l înveți să mănânce atunci când este supărat.

 La vârste mai mici, până la 3 ani, după ce spune cum se simte, poți să îi distragi atenția de la
emoții puternice (de exemplu, durere, supărare, furie) folosindu-te de exemple din povestiri sau
din realitate, sau implicându-l în jocuri noi.

 Poţi folosi povești și personaje pentru a schimba comportamentul copilului atunci când este
furios, supărat sau trist. De exemplu, poți inventa personaje de poveste care, atunci când sunt
furioase, se retrag într-un loc liniştit pentru a se calma.

 Vorbeşte-i şi tu copilului despre emoţiile tale, mai ales despre cele legate de comportamentul
lui: eu sunt supărată, eu sunt mândră, mie îmi este teamă că....

 Ajută-l să vorbească despre emoțiile și sentimentele lui pentru a căpăta o obișnuință în a vorbi
despre ele, dar și pentru a exersa limbajul, a învăța cuvinte noi și a-și îmbunătăți comunicarea.

 Evită să etichetezi copilul (ești încăpățânat, răutăcios etc.); explică-i ce a făcut și arată că te-a
deranjat comportamentul, nu el: în loc de mă enervezi spune mă enervează când arunci jucăriile.

 Laudă copilul ori de câte ori găsește soluții pentru situații dificile. Pentru a-l ajuta să se simtă
mai bine când îi este teamă, e furios, supărat sau trist, încurajează-l să-ți vorbească despre ceea
ce simte.

 Evită să faci diferențe între băieți și fete în ceea ce privește exprimarea emoțiilor. Nu îi spune
unui băiat băieții nu plâng, băieții sunt puternici deoarece este posibil ca ulterior să nu își mai
exprime emoțiile.

 Ascultă copilul și nu îl dezaproba când este trist sau furios pentru a nu-i transmite mesajul că
trebuie să se simtă rușinat: nu mai plânge că ne facem de râs sau nu mai urla că ne aud vecinii
sunt expresii care nu ajută pe nimeni, în nicio situație. Ar fi ca și cum l-ai pedepsi pentru că îți

117
 spune și îți arată cum se simte. De asemenea, aceste mesaje pot deruta copilul, care nu înțelege
cum te faci tu de rușine dacă plânge el.

 Nu reduce importanţa emoției. De exemplu, nu-i spune că nu are motive să-i fie frică atunci
când se află într-o anumită situaţie și este evident că asta simte. Încearcă să-l linişteşti: O să
treacă curând, mai încolo te ve simţi mai bine şi atenuează impactul emoţiei: Ştiu că te-ai
speriat, însă ai văzut că nu ai păţit nimic, eşti în siguranţă acum.

 Discută frecvent cu copilul în situațiile în care se teme de ceva, este supărat sau furios, și
pentru a-i oferi alternative la modul în care interpretează situația.
De exemplu: ești trist pentru că învățătoarea nu ți-a răspuns la întrebare. E posibil să nu te fi
auzit, nu cred că te-a ignorat, cum spui tu. Încearcă să pui și mâine aceeași întrebare, mai tare,
ca să vezi cum reacționează.

 Folosește un exemplu pentru a-i arăta că, în aceeași situație, cineva se poate simți bucuros și
altcineva se poate simți speriat. Exemplu: doi copii sunt în parc şi văd o buburuză: unuia îi plac
culorile ei şi se bucură să o vadă iar celălalt o vede ca pe un gândac şi se sperie de ea.

 Ajută copilul să-și identifice propriile emoții întrebându-l: Cum te simți? Cum te face să te simți
acest lucru?

 Oferă copilului explicații simple referitoare la comportamentul şi emoţiile celorlalți copii. De

exemplu: Ionuţ e trist pentru că şi-a pierdut jucăria.

 Șarada sentimentelor – este un joculeț pe care îl poți juca cu mai mulți copii pentru a-i ajuta să
conștientizeze sentimentele și să le exprime nonverbal. Scrie pe niște bucățele de hârtie cuvinte
care să exprime sentimente și pune-le într-o cutie sau pălărie. Primul copil ia un bilețel și după
ce îi citești cu voce tare ce e scris pe bilet, acesta mimează emoția respectivă fără să vorbească,
iar ceilalți copii trebuie să ghicească despre ce este vorba. Poți adapta acest joc pentru copiii
peste 5-6 ani și să le ceri să povestescă o situație când au simțit emoția respectivă. Poți pune
întrebări pentru a afla ce informații are copilul despre acea emoție sau acel sentiment (Din ce
cauză crezi că te-ai simțit așa? Cum ți-ai dat seama că îl urăști pe Robert, de ce ai spus asta?).
Este o bună ocazie să discuți despre sentimentele copiilor, verificând dacă fiecare cunoaște
sensul real al cuvintelor folosite în timpul jocului și să explici diferențele între a fi supărat și a urî
pe cineva sau între a fi dezamăgit și a fi trist etc.

O altă situație bună de învățare este atunci când vă uitați împreună la televizor. Poți întreba
copilul cum crede că s-a simțit personajul atunci când prietenii lui l-au făcut mincinos, de
exemplu, sau când a pierdut o întrecere importantă cu alt personaj.

118
 2. Ce sunt atașamentul și temperamentul?

În activitatea de îngrijire și creștere a copiilor, vei avea nevoie de informații privind atașamentul copilului
și temperamentul acestuia. Aceste informații te vor ajuta în relaţia cu copilul, deoarece ataşamentul şi
temperamentul intervin în modul în care copiii arată ceea ce simt. Atașamentul influențează modul
copilului de a interacţiona cu ceilalți și de a stabili relații, iar temperamentul influenţează intensitatea cu
care copiii exprimă ceea ce simt.

Temperamentul copilului și al părintelui au un rol important în stabilirea relației de atașament.

Atașamentul ne dă o idee despre cum învață copilul să relaționeze cu persoanele importante pentru el,
cu persoanele dragi, de care se simte legat emoțional.

Felul de a se atașa al unui copil nu este ceva ce a ales sau ceva ce poate să schimbe singur, fără ajutor din
exterior. Este doar un model de a se comporta, pe care îl învață în funcție de primele experiențe cu cei
din jur.

Atașamentul:
Copilul se naște cu predispoziția de a deveni atașat de persoana care îi oferă îngrijire și siguranță, așa că,
în momentul în care vei intra într-o familie, vei observa foarte ușor care este persoana de care copilul
este atașat (de regulă mama). Sunt și situații în care copilul este la fel de atașat de ambii părinți sau
situații în care este atașat de o bunică sau de un bunic. Dacă tu vei rămâne destul timp în acea casă este
foarte probabil să se atașeze și de tine, dacă relația cu tine devine importantă pentru el.

De ce îți este utilă această informație? Pentru că modul în care copilul este atașat de persoanele
importante pentru el se va repeta și se va regăsi în modul în care el va stabili relații cu ceilalți. Dacă
persoana de care este ataşat copilul îl face pe acesta să se simtă în siguranţă, el va avea curaj să se
relaţioneze cu ceilalţi şi să cunoască mediul. În primii ani de viață, atașamentul este o legătură solidă și
de lungă durată cu persoana care oferă îngrijire, confort și stabilitate. Copilul învață în familie pentru
prima dată despre emoții; felul în care ceilalți interacționează cu el încă de când este bebeluș îl ghidează
și îi transmite informații despre emoții. Atașamentul are rolul de a asigura un echilibru pentru copil și se
realizează prin relația cu părinții sau cu persoana care i-a acordat îngrijire încă din prima lună de viață.

În funcție de modul în care copilul s-a atașat de primele persoane de îngrijire, poți întâlni următoarele
situaţii:
a. Copii cu un tip de atașament securizant
Copiii cu ataşament securizant au o relație echilibrată cu persoana de care sunt ataşaţi și au încredere în
ea. Ei au învățat că orice s-ar întâmpla, cineva este lângă ei și le acordă sprijin. Copiii au încredere că
adultul care îi îngrijește le oferă siguranță și confort: „pot fi liniștit, cel ce are grijă de mine îmi va oferi
tot ce am nevoie”. Acești copii pot să îşi exprime emoţiile deschis și direct deoarece au încredere în ei şi
în părinţii lor și au siguranța că nu vor fi judecați și pedepsiți pentru ceea ce simt. Ei vor vorbi deschis și
nu se vor feri să ceară ajutorul adulților din preajmă în situaţiile în care trăiesc stări care le ridică
probleme (când sunt supăraţi, temători, triști, furioşi etc).

119
De exemplu: un copil de 2 ani cu o relație de atașament securizantă, nu se va întrerupe din jocul lui cu
tine ca să alerge spre ușă plângând când părinții ies din casă, ci se va opri din joc, le va face liniștit semn
cu mâna, va spune pa-pa și-și va întoarce privirea la tine, fiind sigur că mami și tati se vor întoarce
curând acasă și se vor juca împreună.

b. Copii cu un tip de atașament nesigur

Dacă vei lucra cu copii cu ataşament nesigur, poţi întâlni următoarele situaţii:
- Copii care caută atenția adulților importanți pentru ei, sunt timizi în situații noi și îşi exprimă
emoţiile foarte puțin. E posibil să nu fi fost ascultați și încurajați, să fi fost respinși în mai multe
situații în care și-au exprimat sentimentele sau au cerut ajutor și, de aceea, au tendința de a și le
ascunde (mai bine nu mai spun fiindcă oricum nu mă aude nimeni, mai bine nu mai simt decât să
mă doară). Vor învăța destul de greu să exprime ceea ce simt, deoarece strategia lor este de a
evita orice disconfort, oricât de mic.
- Copii care sunt greu de consolat şi supărați când pleacă părinții, iar când părinţii se întorc, sunt
greu de împăcat. Aceşti copii se înfurie, plâng uşor, sunt deseori nemulțumiți și nu știu să spună
ce-i supără, sunt extrem de dependenți de adulți și uneori pot avea comportamente
problematice.
- Copii care nu au încredere în nimeni şi acceptă foarte greu să comunice cu alte persoane.
Aceștia pot avea comportamente prin care să încerce să provoace adulții.

Dacă îngrijești un copil cu un astfel de atașament, e bine să știi că nesiguranța copilulului nu apare din
cauza ta. Acesta este de fapt modul copilului de a se proteja, pentru că a dobândit convingerea că
adultul nu este de încredere. În primii 3 ani de viață, lipsa unei relații sigure de atașament cu cel puțin
unul dintre părinți poate aduce neajunsuri mari în dezvoltarea emoțională a copilului, care îl pot afecta
pe termen lung (poate avea dificultăți la grădiniță și la școală, apoi în adolescență). De aceea, va trebui
să ai răbdare cu el fiindcă va fi timid, retras, nesigur pe forțele proprii și pe susținerea celorlalți. Este
bine să începi prin a-l încuraja să vorbească despre ceea ce simte, a-l asculta despre ceea ce-l supără și a-
l susține în ceea ce face. Dacă copilul va începe să se deschidă în comunicarea cu tine, rolul tău este la fel
de important și în menținerea acestui comportament, care îl va ajuta apoi în relațiile cu ceilalți. Dacă îți
recunoști cu sinceritate propriile emoții în fața lui, va redobândi încrederea în oamenii mari și va începe
să-și modifice comportamentul problematic. De multe ori, prezența unei noi persoane care-i oferă grijă,
încredere, siguranță și respect poate ajuta copilul cu un atașament nesigur să-și schimbe modelul de a
relaționa. Schimbarea va avea mai mult succes cu cât vârsta copilului este mai mică.

Copilul se aşteaptă ca persoanele din jurul lui să-i acorde mereu sprijin, să îl ajute când
se simte supărat, să ştie că poate să aibă încredere în ele. E bine să încerci să îi oferi
copilului un mediu securizant, care să îi dea încrederea că este protejat de pericole și
că se poate baza pe tine.

120
Temperamentul:
Temperamentul are un rol important în exprimarea emoțiilor, deoarece scade sau crește intensitatea
lor. Nu este ceva ce poate fi modificat, este pur și simplu felul de a fi al copilului. Temperamentul
copilului ne dă indicații despre cum este el ca nivel de activitate (mai agitat, mai liniștit), cum
reacționează în situații noi (se adaptează mai ușor sau mai greu), dacă se concentrează bine asupra unei
sarcini sau este distras de mediul înconjurător, dacă are o stare emoțională stabilă sau trece rapid de la
o emoție la alta.

Tipuri de temperament
a. Copiii cu temperament inhibat sunt precauți în relația cu ceilalți, sunt mai puțin spontani și sunt
percepuți ca fiind timizi și retrași. Ei vor avea mai rar inițiativa de a comunica cu ceilalți și nu se vor
adapta ușor la situații noi. În relația cu ei este bine să:
 îi încurajezi în tot ceea ce fac;
 folosești un ton cald;
 nu îi duci în locuri gălăgioase, cu mulți copii.

b. Copiii cu temperament dezinhibat sunt mai activi și abordează situațiile noi cu încredere, nu sunt
temători față de persoanele noi, sunt curioși și plini de energie. Sunt extrem de sociabili și uneori pot
reacționa impulsiv, se plictisesc repede și sunt ușor de atras în activități noi. În relația cu ei, este bine să:
 le oferi structură și ordine, printr-un program în care se respectă activitățile
de rutină;
 le propui activități variate;
 îi implici cât mai mult în stabilirea regulilor, deoarece au tendința de a le
încălca;
 îi înveți cum să își controleze furia, deoarece se enervează rapid.

Astfel de informații îți vor fi utile în meseria ta deoarece te vor face să fii atentă la copilul care s-a
dezvoltat mai puțin din punct de vedere emoțional. Cunoscând tipurile de ataşament şi temperament,
vei şti cum să îl sprijini în dezvoltarea emoţională, care îl va ajuta să se integreze mai uşor în societate. E
bine ca prin atitudinea ta să îl faci pe copilul cu care lucrezi să se simtă bine și în siguranță, pentru a nu-i
fi teamă să învețe lucruri noi. Tipul de atașament îți arată care sunt așteptările lui de la tine, iar
temperamentul îți dă informații despre felul lui de a fi și de a se exprima.

3. Când copilului îi este frică

Pentru mulți adulți, fricile copiilor nu au sens, însă, pentru copii, monștrii care pândesc în întuneric sau
sub pat sunt cât se poate de reali.

În jurul vârstei de 2 ani, copiii încep să se sperie de diverse lucruri sau personaje care până atunci nu i-au
înfricoșat: cățelul vecinului, întunericul, scurgerea de la baie, zgomotele puternice, umbrele, mușcăturile

121
etc. O explicație este că imaginația lor se îmbogățește. Încep să dobândească informații despre forme,
mărimi, dar nu destul încât să își dea seama că monștrii nu au cum să treacă prin scurgerea căzii, odată
cu apa.

Copiii nu gândesc precum adulții, astfel încât, chiar dacă ți se pare ceva caraghios, nu glumi despre
această frică. Nu ajută să le spui că se poartă copilărește sau să râzi. În schimb, e bine să vorbești cu ei și
să găsești diferite situații cu care să exemplifici ce ar trebui să facă. Evită să fii exagerat de protectivă și
să încerci să-i ferești de ceea ce provoacă aceste frici, nu vor scăpa de ele dacă nu se vor confrunta cu
ele. Nu reacționa exagerat, riști ca reacția ta să crească frica copilului.

Frica de separare:
Apare în jurul vârstei de 2 ani. Dacă până acum se liniștea relativ repede după plecarea părinților, deja
de la această vârstă începe să se îngrijoreze ceva mai puternic când adulții pleacă. În astfel de cazuri,
copilul poate plânge la plecarea părinților, poate refuza să stea cu alte persoane decât părinții, poate fi
foarte furios când părinții pleacă și poate verifica dacă părinții sunt încă în casă. Începe să fie extrem de
vigilent și de atent și sesizează când părinții încep să se îmbrace, pregătindu-se de plecare. Nu ajută ca
părinții să se furișeze afară, deoarece copilul va fi din ce în ce mai atent la acest aspect. Nici distragerea
atenției nu funcționează întotdeauna.

Cum poți ajuta copilul să depășescă această frică:

 Inițiază discuții de pregătire, ritualuri de plecare în care copilul învață treptat că adultul pleacă,
dar revine.
 Învață-l cât este ceasul pentru a putea să-i explici mai ușor când revin părinții acasă.
 Încearcă să obișnuiești copilul cu ideea de începere a grădiniței, explicându-i ce va presupune
mersul la grădiniță. Faceți vizite la grădiniță, arată-i cum se joacă copiii, spune-i diferite povești
cu personaje care merg la grădiniță și după-amiaza se întorc acasă, nu sunt abandonate.
 Pot să creeze probleme și situațiile în care copilul trebuie să stea cu o rudă (când părinții sunt la
serviciu iar tu ai nevoie de o zi liberă) - și în acest caz, acomodarea ajută. Explică-i din timp
copilului ce urmează să se întâmple, du-l în vizită la rudele respective, obișnuiește-l cu locul și
împrejurimile, permite-i să ia cu el câteva jucării favorite.
 Încurajează independența copilului, învățându-l să mănânce singur, să se îmbrace singur, să
doarmă singur.
 Oferă recompense atunci când copilul acceptă separarea de părinți (de exemplu, implică-l
dimineața în diferite activități plăcute după ce aceștia pleacă din casă).

Frica de întuneric:
Acest tip de frică apare în jurul vârstei de 2 ani când copilul este destul de mare pentru a-și imagina
diverse pericole ce pândesc din întuneric sau din locurile mai izolate, dar este prea mic pentru a face
distincția între realitate și fantezie. Uneori, copilului îi este frică de întuneric și poate cere o lumină de
veghe chiar și până la vârsta de 8-9 ani. Majoritatea copiilor se tem că ceva înfricoșător va țâșni din
întuneric și le va face rău.

122
Cum poți ajuta copilul să depășescă acestă frică:

 Dacă nu au luat deja măsuri, discută cu părinții aceste aspecte; regula de bază este să nu
grăbești copilul și să-l obişnuieşti treptat fără lumina de siguranță.
 Dacă motivul pentru care copilul se teme de întuneric este legat de persoane care ar putea intra
în casă, explică-i cum sunt închise ușile, arată-i că nu se pot deschide și ce măsuri de siguranță
există.
 Uneori ajută dacă copilul are o jucărie favorită, o pernă sau o păturică norocoasă care să-l apere
de frica lui.
 Acest tip de frică se asociază cu visele urâte și cu coșmarurile – în cazul în care copilul se trezeşte
noaptea, panicat și speriat, este indicat să fii calmă, să liniștești copilul și să-l faci să se simtă în
siguranță.
 Joacă-te cu copilul în locuri mai întunecoase pentru a-l ajuta să se acomodeze cu ceea ce simte
atunci când nu vede foarte clar ce este în jurul lui. Folosește proiecția umbrelor pe perete
pentru a se acomoda cu umbrele. Ghicește împreună cu el cu ce seamănă umbrele proiectate,
învață-l să le dea diferite nume haioase pentru a mai domoli puțin teama de necunoscutul
ascuns în întuneric.
 Dacă această frică se menține după vârsta de 3-4 ani, este indicat să verifici programele de
desene animate pe care le urmărește frecvent copilul și să-i reduci treptat timpul petrecut în
compania lor, înlocuindu-le cu povești sau filme plăcute și adaptate vârstei.

Frica de zgomote puternice:

Copilului mic se poate speria de zgomotul făcut de aspirator, de uscătorul de păr, de claxoane.
Cum poți ajuta copilul să depășească această frică:

 Învață copilul cum funcționează respectivele obiecte. Ai răbdare și lasă-l să se acomodeze cu ele.
Frica de zgomote este trecătoare, va dispărea ca multe din fricile copilăriei.
 Explică-i cum se formează tunetele sau inventează povești despre cum apar aceste zgomote
atunci când plouă sau este întunecat afară. Dacă copilul este micuț, sugerează-i idei ca: cerul se
bucură zgomotos așa cum te bucuri tu când îți place ceva sau norii se îmbrâncesc pe cer și apoi
plâng și apare ploaia.

Frica de diverse animale sau insecte:

Este destul de obișnuit ca unui copil să-i fie frică de câini. Frica aceasta va dispărea după primii ani de
grădiniță sau de școală, mai ales dacă va avea ocazia să se acomodeze cu prezența câinilor.

Cum poți ajuta copilul să depășescă acestă frică:

 Când încerci să îl obișnuiești cu prezența câinilor, alege unul care să fie liniștit și blând. Stai lângă
copil și arată-i cum să se joace cu el. Dacă refuză să îl atingă, nu insista, poți încerca altă dată.

123
  Spune-i povești în care personajul principal este un copil căruia îi este frică de câini sau de alte
animale și insecte și care se obișnuiește cu frica sa, pentru a-l ajuta să vadă că această frică
poate la un moment dat să dispară la fel de simplu cum a apărut.

Frica de medici:
De multe ori, dacă anunți Trebuie să mergem la doctor, ai foarte multe șanse să alergi copilul prin casă
deoarece, în cele mai multe cazuri, vizita la medic nu este asociată cu ceva plăcut. Unii copii chiar se tem
și refuză să mai meargă dacă experiențele lor trecute au fost dureroase.

Cum poți ajuta copilul să depășescă această frică:

 Ar fi util să afli de la părinți despre comportamentele lui anterioare ca să-l poți pregăti pe copil.
Dacă vizita la medic presupune doar o consultație, un control periodic, o vaccinare sau analize
poți începe să-i explici copilului, cu o zi înainte de programare, motivele vizitei, îndemnându-l să
te întrebe tot ce vrea să știe în legătura cu vizita la cabinet/spital. Atenție! Nu minți copilul și nu-
i ascunde nimic din ceea ce știi că se va întâmpla pentru că își va pierde încrederea în tine.
 În nicio situație, nu îi promite copilului că la doctor nu i se va întâmpla nimic rău pentru că nu
poți controla ce va urma.
 Nu deschide discuția despre durere, dar nici nu nega existența ei, mai ales dacă ești întrebată.
Este de preferat să-i spui: nu știu dacă va fi și o injecție, dacă va fi, probabil o vei simți ca pe o
înţepătură de țânțar.
 Pe cât posibil, când ești în cabinet încearcă să descrii încă o dată ce se va întâmpla și roagă și
medicul să-i ofere explicații.
 Spune-i că înțelegi că îi e frică, însă medicul îl va ajuta să se simtă mai bine.
 Nu folosi niciodată vizita la medic ca pe o pedeapsă (dacă nu stai cuminte, să știi că mergem la
doctor să-ți facă injecție!) Pentru moment, nu rezolvi neastâmpărul iar pe viitor va refuza cu
tărie să meargă la doctor.

Frica de școală/refuzul școlar:

Uneori, în primele zile de grădiniță, dar mai ales de școală, copilul poate avea diferite frici și poate refuza
să meargă. Este firesc, este un mediu necunoscut și unii copii se adaptează mai greu decât alții la medii
și situații noi de viață.

Cum poți ajuta copilul să depășescă această frică:

 Refuzul de a merge la școală apare adesea când copilului i se întâmplă să fie respins de ceilalţi
copii, când colegii se iau de el fără motiv, dacă este extrem de timid când i se pun întrebări sau,
pur și simplu, pentru că nu poate sta atât de multe ore separat de părinți sau de casa lui atât de
familiară. Alteori poate să îi fie rușine dacă în clasă, în fața colegilor, este întrebat ceva de
doamna educatoare/învățătoare și nu știe să răspundă. Copiii trec ceva mai greu peste astfel de
experiențe neplăcute.
 Discută cu copilul, dacă tu ești cea care îl iei de la școală și observi că este mai trist sau mai
abătut. De multe ori, astfel de frici dispar prin simpla discuție despre ele și despre cum au

124
 apărut. Anunță părinții atunci când există astfel de probleme, nu minimaliza aceste frici și
importanța lor.
 Pregătește din timp mersul la grădiniță sau la școală prin povești, prin vizite la noua grădiniță
sau școală. Discută cu copilul și spune-i despre cum își va face prieteni și cum va afla multe
lucruri interesante.
 Formează-i un program care să-i asigure odihna și astfel să nu întâmpine probleme în primele
zile de școală.
 La începerea grădiniței sau a școlii, ajută copilul să se integreze și să facă cunoștință cu noii
colegi. Stai cu el dimineața până când încep orele, observă unde are dificultăți de adaptare la
noul mediu și discută cu copilul despre acestea. Asigură-l că vei fi acolo când el va ieși de la ore și
îl vei duce acasă.

4. Când apare gelozia

Uneori, pentru copilul pe care îl ai în grijă, nașterea unui frate sau a unei surori sau apariția unui alt copil
în jurul său poate să îi creeze un sentiment de gelozie. În acest caz, problema este de regulă preluată de
către părinți, însă îi vei putea sprijini şi tu. Alteori copilul poate să manifeste crize de gelozie față de
copilul tău sau față de alți copii pe care îi îngrijești. O astfel de emoție este firească deoarece copilul
simte că nu va mai beneficia de întreaga atenție a celor din jur.

Gelozia poate începe să se manifeste încă din perioada în care mama este însărcinată și atunci copilul
face diverse gesturi cu scopul de a se asigura că este singurul care primește iubire și atenție. De regulă,
discuțiile pregătitoare și implicarea copilului în pregătirile de primire a noului bebeluș pot ajuta foarte
mult. Nu pedepsi şi nu critica apariția geloziei, încearcă să discuți cu copilul despre ea, spunându-i că în
familie nimeni nu-i poate lua locul, că fiecare copil este unic și că părinții au întotdeauna suficientă
atenție și iubire pentru toți copiii lor.

Evită să faci comparații între copii sau să tratezi copiii în mod diferit. Nu lăuda un copil comparându-l cu
altul: construiești mai bine decât fratele tău, ești mai cuminte decât sora ta, ai făcut curat mai bine decât
au făcut frații tăi.

De multe ori, vei observa că frații mai mari vor dori să se poarte ca nişte bebeluși: vor cere sucul în
biberon, vor vrea să fie luați mai mult timp în brațe, uneori vor pune întrebări legate de hrănitul la sân și
vor dori și ei lucrul acesta. Acestea vor trece relativ ușor. Nu te speria dacă, pe lângă gelozie, copiii vor
manifesta și furie; este mai mult rezultatul neputinței copiilor în fața unui eveniment pe care nu îl pot
controla. Când observi că frații se ceartă pentru o jucărie, pentru locul de la calculator sau pe vreun
program la TV, încearcă să-ți dai seama daca nu cumva o regulă din casă ar trebui schimbată. Discută cu
ei și încearcă să te lămurești asupra motivelor de ceartă și apoi informează și părinții.

Preșcolarii sunt extrem de posesivi cu jucăriile lor, așa încât dacă un frate sau o soră le ia o jucărie, de
cele mai multe ori vor reacționa agresiv. Este bine să tratezi copiii în mod individual, ținând cont de
particularitățile fiecăruia și de nevoile fiecăruia. Exemplu: nu încerca să le dai tuturor aceeaşi jucărie sau
să împartă pe ore de joacă aceeaşi jucărie, ci încearcă să-i ajuți să descopere fiecare cu ce îi place să se

125
joace astfel încât să petreacă plăcut timpul împreună.
Atunci când copiii intră într-un conflict, așteaptă întâi să vezi cum își rezolvă ei conflictul - poți interveni
atunci când conflictul riscă să devină serios și copiii se pot răni. În acest caz, spune ceea ce vezi, în mod
neutru: ”văd că vă certați” în loc de ”Mihai, lasă-l în pace că nu ai dreptate”. Dacă intervii imediat
pentru a rezolva o problemă, este posibil să înveți copilul că are nevoie de ajutorul tău pentru a se
descurca în disputa cu fratele sau sora sa.
Nu te poziționa în rol de arbitru între frați decât dacă vă jucați și tu eşti cea care urmărește respectarea
regulilor jocului. Altfel, nu e de dorit ca, în rezolvarea unei situații tensionate, să-l favorizezi pe unul,
neglijându-l pe celălalt, nici măcar dacă cel favorizat este cel mai mic. Poți adânci conflictul, poți crea
competiție între ei, poți fi nedreaptă cu fratele cel mare doar ca să-l protejezi pe cel mic etc.

5. Cum îl învățăm pe copil să aibă încredere în el însuși?

Stima de sine sau încrederea în sine se dezvoltă la copil din relațiile acestuia cu părinții și cu adulții din
jurul său. Cu cât mediul în care crește și se dezvoltă copilul este mai cald, asigură securitate și confort, cu
atât copilul va învăța să aibă încredere în el însuși, în ceea ce știe și poate să facă.

Stima de sine se referă la emoțiile pe care copilul le simte față de propria persoană. Copilul cu stima de
sine crescută este mai relaxat și mai încrezător, se implică mai mult în activități, cooperează cu ceilalți,
este perseverent, așadar are șanse mai mari să aibă succese. La polul opus, copilul cu stimă de sine
scăzută se teme de eșec, nu are încredere în sine, se desconsideră, tinde să fie mai critic și crede deseori
că este vina lui când ceva nu merge bine.

În primii 2-3 ani de viață, primul pas către construirea stimei de sine a copilului este făcut odată cu
încercările sale de a deveni independent. Copiii de vârstă mică învață că sunt persoane diferite de ceilalți
făcând lucruri prin propria putere, prin atingere, gust, prin experimentarea emoțiilor. Din acest moment
îi auzim frecvent spunând Nu, Al meu, Eu fac. Asigurându-i copilului un mediu în care se simte în
siguranță şi e încurajat să exploreze, îi crești sentimentul de independență, fiindcă asta e ceea ce-și
dorește (pot să fac și singur!). Apoi, lăudându-i reușita, copilul se va simți bine și va fi dispus și încântat
să repete experiența.

După 3 ani, copilul exersează deja sentimentul de independență, începe să imite adulții și să le caute
aprobarea. Stima de sine în această perioadă este strâns legată de îndemânarea lui în realizarea
anumitor activități.
Exemplu: un copil de 3 ani nu se gândește dacă desenul lui este frumos sau urât, ci doar că îi place
să deseneze.

Un copil de 5 ani este mult mai atent la detalii și acordă mai multă atenție desenelor făcute de ceilalți
copii. Este perioada în care copilul devine mai atent şi poate să compare ceea ce face el cu ceea ce fac
alți copii. Este foarte important ca adulții să-l susțină dacă rezultatele lui sunt mai slabe decât ale altor
copii, să-i laude efortul și încercările, să nu-i pedepsească eșecurile sau să râdă pe seama lor și să-l

126
încurajeze în a munci mai mult pentru reușită (sunt sigură că data viitoare îți va ieși mai bine, dar cred că
te-ar ajuta să exersezi mai mult).

După vârsta de 6-7 ani și până pe la 10 ani, copilul are încredere în ceea ce poate să facă; uneori este
exagerat de optimist, însă o astfel de atitudine îl ajută.
Orice copil poate avea încredere în sine, dar acest lucru nu se întâmplă peste noapte. Rolul adulților din
preajma copiilor este să ajute copiii să se simtă iubiți și acceptați - mângâindu-i și îmbrățișându-i cu
căldură - și să-i învețe să se descurce în diferite situații, întărindu-le ideea că, la nevoie, vor fi lângă ei să-i
susțină, orice s-ar întâmpla.

Reține!
Copilul va avea încredere în el dacă cei din jurul lui vor avea încredere în posibilitățile lui, îl vor
încuraja și îi vor permite să fie independent și să învețe din propriile greșeli. Oferă-i mereu sprijin
copilului, nu îl critica excesiv și centrează-te pe ceea ce face el bine, nu pe ceea ce ar fi trebuit să facă.

 Acceptă copilul, astfel încât el să se simtă apreciat și valoros.

 Acordă-i atenție, astfel încât el să vadă că este o persoană importantă pentru tine.
 Susține-l, astfel încât să reușească în ceea ce face și să capete încredere că poate face
ce și-a propus.
 Apreciază orice mic progres pe care îl face, copiii au nevoie de cuvinte de laudă
pentru a se mobiliza.

127
CAPITOLUL 6. SOCIALIZAREA

1.Ne cunoaștem din ce în ce mai bine

6.1 Etape de dezvoltare a comportamentelor sociale

Dacă vei îngriji un bebeluș, vei fi pentru el o importantă sursă de confort, îți va recunoaște vocea, îți va
căuta fața și te va răsplăti cu zâmbete. Dacă vei îngriji un copil mic, vei fi partenerul lui de joacă, modelul
de la care învață cum să comunice cu ceilalți copii și adulți, cum să se comporte, ce să facă pentru a fi
acceptat și a-i accepta pe ceilalți și cum să-și facă prieteni.

Una dintre responsabilitățile cele mai importante în munca ta de baby sitter este să îl sprijini să se
adapteze la regulile din familie și din societate, adică să îl înveți cum să salute, cum să se integreze în
grupuri, cum să își facă prieteni, cum să respecte reguli de comportament pentru diferite locuri și
situații.

Prin urmare, e nevoie să ajuți copilul:

 să întâlnească cât mai mulți copii și adulți;
 să-și împartă lucrurile;
 să solicite și să ofere ajutor;
 să formuleze cereri;
 să-și aștepte rândul (la masă, la magazin, la intrarea la spectacol și în spaţiile de joacă etc);
 să știe să se comporte în contexte noi;
 să nu fie intimidat de oamenii agresivi și să evite relațiile periculoase;
 să tolereze și să-i accepte pe cei diferiți (ca înfățișare, comportament, naționalitate, religie);
 să-și dezvolte stima de sine, condiție esențială pentru a avea încredere în forțele sale, să
îndrăznească să comunice, să acționeze și să intre în contact cu cei din jur.

Dacă copilul de care ai grijă se bucură cînd merge la grădiniță sau școală, vorbind cu plăcere despre colegii
lui, dacă e primit cu bucurie de copii şi adulţi când ajunge în preajma lor, dacă poate atrage atenția într-un
grup în mod plăcut, iar ceilalți îi ascultă și îi prețuiesc părerile, vei trăi satisfacția că ai contribuit cu succes,
alături de familie, la socializarea celui mic, ajutându-l astfel să se descurce și să se simtă bine printre
oameni.

2. Cum învaţă să trăiască printre ceilalţi?

Primul an de viaţă

128
  în primele trei luni de viaţă copilul urmărește și reacționează la stimulii auditivi, vizuali și tactili
adică vocea, imaginea și mângâierile fiecărei persoane care-l îngrijește. Tot acum el descoperă
că e separat de adulții pe care îi aude, ale căror umbre le zărește, care-l ating și îl țin în brațe.
Treptat însă, devine interesat de ceilalți, îi recunoaște pe cei ce-l îngrijesc, iar pe perioade scurte
de timp se simte bine alături de ei. Dacă îl soliciți prea mult, va obosi, iar dacă nu îi vei acorda
mult timp atenție, se va simţi părăsit;
 între 3-6 luni, devine atent dacă i se spune numele și face diferența între persoanele familiare și
necunoscuți;
 între 9-12 luni, devine neliniștit dacă e despărțit de persoana care îl îngrijește de obicei. Tot
acum începe să imite gesturile simple ale adulților din preajma lui.

Recomandări:
- fii calmă, blândă şi arată afecţiune copilului;
- spune-i pe nume, zâmbeşte-i cât mai mult, îmbrăţişează-l, priveşte-l în ochi când îi vorbeşti;
- încurajează-l mereu să imite gesturi şi sunete;
- reacţionează la gesturile lui (de exemplu, dacă îţi întinde un obiect, acceptă-l, îmbrăţişează-l
când întinde braţele spre tine, zâmbeşte-i atunci când îţi zâmbeşte);
- vorbeşte-i şi cântă-i cât mai mult;
- explică-i ce urmează să faceți împreună de fiecare dată, chiar dacă tu crezi că nu înţelege ce-i
propui.

Copilul cu vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani

 la această vârstă, copilul e mult mai interesat de relația cu cei din jur, iar față de persoanele
familiare arată afecțiune (le îmbrățișează, le pupă). În această perioadă începe să se joace
singur, imitând comportamentul adultului în timp ce se joacă, începe să ajute adultul (de
exemplu, la adunarea jucăriilor) și e fericit de progresele făcute.

Recomandări:
- oferă-i cât mai mult ocazia de a sta cu cei din familie (frați, surori, bunici), dar mergi cu el și în
alte grupuri cu persoane necunoscute;
- arată-i mereu că eşti lângă el: vorbește-i, oferă-i alinare când suferă, cântă-i, distrează-te și joacă-
te mult cu el;
- nu uita că eşti mereu un model pentru el, aşadar arată-i cum se face (implicându-l în cât mai
multe activități).

Copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani

 aceasta e vârsta jocului paralel, copilul se joacă lângă alți copii, dar nu neapărat împreună cu
aceștia și nu în același joc;
 își dă seama că e fetiță sau băiat, începe să se vadă pe el însuși (dacă e murdar sau curat, aranjat
sau nearanjat) și apar preferințe la îmbrăcăminte;

129
  își schimbă des și brusc dispoziția, se înfurie și se comportă agresiv în anumite situații și îi e frică
de întuneric, de anumite jucării sau personaje;
 oscilează între nevoia de a fi protejat şi dorinţa de a fi independent.

Recomandări:
- evită stereotipurile despre băieţi şi fete. De exemplu, nu spune: Toți băieții sunt puternici și nu plâng,
Toate fetele sunt sensibile, Maşinuţa e numai pentru băieţi, Doar fetele gătesc... Încearcă să le
înlocuiești, spunând, de exemplu: Și fetele și băieții plâng uneori, când sunt supărați, Dacă plângem
nu înseamnă că suntem slabi, ci doar triști, Mașinuța e o jucărie: se pot juca și fetele și băietii cu
mașinuța etc.
- oferă-i jucării cât mai variate, învață-l diverse jocuri;
- comunică cât mai mult cu el, arătându-i că-l asculţi și că ții seama de părerea lui;
- oferă-i cât mai mult ocazia de a se întâlni cu copii şi a se juca în preajma lor;
- povesteşte-i despre copiii din jur, spune-le numele, vorbeşte despre cum arată (păr, haine, culoarea
ochilor etc).

Copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 ani

 copilul devine mai independent, face anumite activităţi după instrucțiuni și cu ajutor (adună
jucării, se spală pe mâini, aduce obiectele cerute) sau singur, fără ajutorul adultului (bea apă, își
șterge nasul, se spală pe mâini, mănâncă);
 la această vârstă, copilul devine mult mai interesat de ceilalți copii, își împarte cu aceștia
jucăriile, își așteaptă rândul, inventează și începe jocuri alături de alți copii și se joacă de multe
ori cu aceștia, preluând roluri (eu sunt…, tu ești…..) și imitând adulții;

Recomandări:
- insistă pe învăţarea şi folosirea salutului, explicându-i când şi unde se salută;
- obişnuieşte-te să vorbeşti cu el despre cei din jur spunându-le pe nume;
- implică-l în activităţi simple alături de tine, dându-i sarcini uşoare (de exemplu Dă-mi, te rog
cana de pe masă, Închide ușa de la cameră, Te rog vino lângă mine, Poți arunca asta la gunoi?,
Hai să aranjăm pantofii, Pune merele în coș etc.);
- arată-i și explică-i că, de multe ori, e nevoie de mai mulți pentru a realiza ceva (de exemplu,
adună jucăriile împrăștiate împreună cu el - și cu frați/surori, dacă există- explicând că terminaţi
mai repede; în același scop poți crea/citi povești din care să învețe despre ajutor, colaborare,
munca în grup);
- laudă-l atunci când se comportă frumos cu cei din jur;
- ajută-l să intre în grupuri de copii şi să se joace cu ei.

Copilul cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani:

 copilul începe să joace anumite roluri, imitând situații din viața reală;
 înțelege semnificația cuvintelor și emoțiile exprimate prin diferite tonuri ale vocii;

130
  devine interesat să stabilească relații de prietenie;
 se compară cu ceilalți și e interesat de diferențele dintre sexe;
 începe să înțeleagă judecățile morale (de exemplu, Tudor s-a comportat urât, Ioana a mințit);
 devine tot mai independent: face alegeri și ia decizii, se descurcă singur în multe situații.

Recomandări:
- oferă-i cât mai mult ocazia de a se întâlni cu adulţi, de a comunica cu aceştia, de a face lucruri
împreună;
- discută cu el zilnic despre ce i s-a întâmplat, cum se înţelege cu ceilalţi, ce probleme are
(discutaţi soluţii), ce i-a plăcut/ce nu i-a plăcut peste zi, cine şi cu ce l-a deranjat sau supărat;
- nu-l întrerupe când îţi spune ceva, ascultă-l cu atenţie şi ţine seama de trăirile lui; problemele
copilului sunt foarte importante. Nu îi zice: Asta nu-i problemă.... Acesta nu-i necaz....o să vezi tu
când creşti...;
- arată-ţi respectul şi încrederea, nu-l minţi, implică-l în activităţi şi dă-i sarcini;
- învaţă-l să fie politicos, jucându-te cu el. Laudă-l când este politicos cu copiii sau cu adulţii;
- mergi cu el în locuri diferite şi explică-i care sunt regulile și cum trebuie respectate în fiecare
dintre acestea.

3. Printre ceilalți – sfaturi practice

Oferă-i mereu posibilitatea de a intra și a se adapta într-un grup nou/context nou

 joacă-te cu el în așa fel încât să îl înveți tu cum se procedează cu persoanele din jur; inventează
jocuri în care salută păpuși, se prezintă, discută, împarte lucruri cu ele. Fii atentă cum vorbesc
personajele și cum rezolvă copilul conflictele;
 vizionați filme și desene animate sau citește-i povești cu copii, apoi discută cu el despre relația
dintre aceștia, învățându-l cum să comunice, rămânând atent la nevoile și emoțiile celorlalți;
 mergeți cât mai mult împreună, în preajma copiilor, priviți la început cum se joacă, jucați-vă
lângă ei, apoi împreună cu ei (învață-l cum să se integreze într-un grup de copii: Salut, eu sunt
Ștefan…pot să mă joc cu voi/să iau lopata?…);
 încurajează mereu copilul să relaționeze cu alți copii (Ce zici, îl chemăm și pe Mihai să
construiască un castel cu voi? Cred că Ilinca ar fi încântată să decoreze grădina castelului…)
 îndrumă-l să intre în relație atât cu fete, cât și cu băieți, ajutându-l să-și găsească jocuri în
comun;
 arată-i că nu e bine să încerce să domine jocul, să ia jucăriile celorlalți copii fără să ceară voie,
deoarece e posibil să fie respins de aceștia (iar dacă va fi respins, va suferi iar mai târziu poate
deveni tot mai timid și tot mai retras față de ceilalți);
 pregătește-l pentru noi etape (grădiniță, școală) și diverse contexte de viață (în oraș, în parc, cu
mijloacele de transport, la magazin, la cinematograf, la spectacole, la medic, în vizite).
Povestește-i dinainte ce presupune noua situație, punând accent pe posibilele avantaje pentru

131
 copil. (De exemplu, La grădiniță o să găsești multe jucării, o să întâlnești mulți copii cu care poți
să te joci și o educatoare drăguță care o să te ajute să înveți lucruri noi).

Ajută-l dacă vezi că ceilalţi copii îl resping sau că nu se integrează în grupul lor.
Dacă un copil gândește că ceilalți copii nu o să îl placă niciodată, atunci va simți teamă (emoție) că
aceștia îl vor respinge și va evita să vorbească în prezența lor (comportament). Prin urmare, ca să
modifici acest comportament de evitare, trebuie să îl ajuți pe copil să nu mai gândească așa.
Un copil nu este primit într-un joc sau într-un grup deoarece:
a) Are un comportament agresiv.
În acest caz, ajută-l să-și modifice comportamentul.
Ai grijă de faptul că același comportament poate fi interpretat în mod diferit și, în funcție de această
interpretare, o să ai o anumită reacție față de cel mic. Încearcă să descoperi care e motivul real pentru
care el reacționează într-un anume mod și nu ezita să discuți cu el despre aceasta, atunci când e posibil.

De exemplu:
 Luca, un copil de 2 ani, aruncă mașinuțele în perete după ce s-a jucat 10 minute cu ele.

132
 b) Este timid.
Copilul timid vorbeşte puţin folosind cuvinte cât mai simple, preferă să se joace singur sau cu copii mai
mici, se dezlipeşte foarte greu de adulţii familiari, mai ales în contexte şi faţă de persoane noi. E neliniştit
când nu e printre apropiaţi, manifestă ticuri (frecatul mâinilor, rosul unghiilor, legănatul), are dificultăţi
în începerea unei discuţii şi integrarea într-un grup de copii pe care nu-i cunoaşte, poate prezenta
tulburări de somn sau e mai speriat decât alţi copii în anumite situaţii (furtună, prezența animalelor,
întuneric, concursuri).
Dacă copilul pe care-l îngrijeşti e timid:
 fii alături de el, dar nu îl proteja exagerat. Ajută-l să înțeleagă că tot timpul se poate baza pe
tine, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată vei putea interveni, când îi e teamă sau nu se
descurcă;

133
  prezintă-l unor persoane și lasă-l să se descurce singur, rămânând în preajma lui. Nu saluta și nu
răspunde la întrebări în locul lui;
 prezintă-i dinainte situațiile care urmează. Mergem în parc, acolo vor veni Oana și Marian. Dacă
vrei, poți sta cu ei (am înțeles că își iau bicicletele), dacă nu, ne plimbăm…Tu alegi dacă vrei să te
plimbi tot cu mine sau preferi ca, de data asta, să te plimbi cu bicicleta alături de ei...
 implică-l în discuții dacă vezi că e atent, încurajându-l să-și spună părerea. Atrage și ceilalți copii
în discuții, dirijându-le spre teme cunoscute/de interes pentru cel timid;
 laudă-l mereu când se descurcă în relația cu ceilalți. Ajută-l să aibă încredere în el;
 încurajează-l să participe la activitățile și jocurile grupului, să propună jocuri noi, să ofere soluții,
să povestească întâmplări copiilor (inițial poți propune și organiza tu grupul, apoi te poți retrage
treptat);
 pregătește-l și pentru eșecurile sociale (poate fi mințit, batjocorit, trădat, părăsit), explicându-i
de ce se pot întâmpla astfel de lucruri (prin discuții pe marginea poveștilor, desenelor animate,
filmelor, analize de situații și întâmplări din jurul lui). Trebuie să îi explici că oamenii sunt diferiţi,
că nu toată lumea trebuie să îl placă, așa cum probabil nici lui nu îi vor plăcea toți ceilalți etc;
 exersează cu el roluri și situații (Eu sunt șoferul…Mâine mergem în excursie. Hai să urcăm în
mașină… Eu sunt educatoarea. Mâine e serbarea. Urcă pe scenă și…. Eu sunt Mihai...Te chem la
joacă…. Mâine e ziua ta. Va veni…. E ora… Copiii sună la ușă…), având grijă să inversezi rolurile
(pentru a-i arăta cum să procedeze și să simtă și rolul celor din jurul său);
 nu-i repeta că e timid și retras, mai ales în fața altora, deoarece poate folosi asta drept scuză și
nu va lupta să-și învingă timiditatea sau se va comporta în continuare așa, simțindu-se rușinat
sau crezând că e parte din personalitatea lui care nu poate fi schimbată;
 laudă-l pentru fiecare inițiativă și pentru orice progres, cât de mic;
 încadrează-l în grupuri mici (de 1-2 copii), apoi treptat, introdu-l în grupuri mai mari.

c) Dacă copilul pe care îl îngrijești este diferit de ceilalți prin etnie, religie etc.
 observă care sunt regulile, atitudinile și comportamentul celor pe care îi întâlnește. Discută cu el
despre acestea și află-i părerea;
 ajută-l să înțeleagă că oamenii sunt diferiți și au stiluri, credințe, obiceiuri și tradiții diferite.
Arată-i albume, creează scenarii pentru roluri diferite și joacă-le cu el, prezintă-i regulile ce se
respectă în zonă, ceea ce se prețuiește aici;
 ajută-l să-și adapteze treptat valorile și regulile în care a fost crescut la noul context. Nu-l forța,
asistă-l. Explică-i când nu înțelege sau e derutat și, dacă este cazul, discută și pune-te în acord cu
educația oferită de părinți, referitor la aceste aspecte, pentru a nu produce confuzii copilului.

Învață-l să își împartă lucrurile

 învață-l acest lucru pornind de la relația voastră. Realizați activități împreună și creați nevoia de
a împărți lucruri (de exemplu, creioane colorate). Cere-i obiecte și laudă-l (Dă-mi și mie, te rog
culoarea galbenă! Mulțumesc! Ce frumos desenăm! Dă-mi te rog farfuria de lângă tine să pun
mâncarea pentru păpușă! Mulțumesc! Pregătești tu masa?);

134
  explică-i copilului importanța de a împărți, pune la comun lucruri (Ne simțim bine, suntem
bucuroși, ne putem juca împreună, putem da și altora…);
 încurajează-l să explice cum se simte când un copil refuză să împartă jucării cu el, pentru a-și da
seama de ceea ce pot simți alți copii când el nu vrea să împartă jucăriile cu ei.

Învață-l să comunice
 învață-l să comunice ținând cont de nevoile și sentimentele celorlați. De exemplu, e important în
acest sens să-l înveți să nu întrerupă o convorbire. Pentru aceasta oferă-i modelul tău,
ascultându-l când vorbește până ce termină ceea ce are de spus. Dacă copilul e mai mare (are
peste 5 ani) îl poți ajuta să înțeleagă, întrerupându-l când vorbește pentru a-l face să-și dea
seama cum se simte cineva când el procedează așa;
 obișnuiește-l să privească pe cel cu care vorbește. Începe cu tine. Așează-te în fața și la nivelul lui
când îi vorbești - pune-te în locul lui de fiecare dată când comunici cu el, încercând să-ți dai
seama cât și cum înțelege. Întreabă-l dacă pricepe ce-i spui și cum se simte. Obișnuiește-l să
procedeze la fel când comunică cu copiii din jurul lui. Pentru asta observă-l, joacă-te cu el,
inventează povești, discută și explică-i că e foarte important să-i asculte şi să-i înţeleagă pe cei
din jur;
 obișnuiește-l pe copil să renunțe la critică, la pâră, la porecle și la a-i necăji pe ceilalți. Aceste
comportamente pot determina excluderea și marginalizarea lui, va fi respins și va suferi;
 ajută-l să răspundă și să reacționeze dacă el este poreclit, criticat sau necăjit. Atitudinea
potrivită în asemenea situații este:
 ignorarea (neobținând rezultatul urmărit, e posibil ca cel care o face să înceteze);
 răspunsul cu umor, în glumă (este atitudinea prin care i se demonstrează celuilalt că faci
față situației);
 exprimarea emoțiilor (dacă îi spui celui care te necăjește cum te face să te simți remarca
lui, este posibil să înceteze, să-și ceară scuze).
Sarcina ta în această situaţie este de a-l învăța pe copil să descopere când și față de cine să adopte una
dintre aceste soluții, urmărind reacția celuilalt.

Învață-l să ofere și să primească complimente

 explică-i cum complimentarea cuiva face ca această persoană să se simtă bine și să se bucure că
ne are în preajmă, dar și faptul că o minciună spusă pentru a fi acceptați sau primiți într-un grup
nu este un compliment;
 copilul învață să facă aprecieri pozitive față de ceilalți dacă observă în jurul lui acest lucru.
Așadar, laudă copilul pe care-l îngrijești și obișnuiește-l și pe el cu acest lucru. Poți face asta când
finalizează ceva ce a lucrat: Ai desenat foarte frumos floarea. Îmi plac culorile folosite. Ai stat cu
spatele drept în timp ce colorai. Foarte bine, o să crești frumos ca un brăduț; Te-ai gândit bine
când ți-ai pregătit hainele pentru grădiniță. Ai ales bluza care se potrivește cu fustița. Vei arăta
bine; Îți place mâncarea pregătită de mine? Ce îți place la ea?).

Învață-l să coopereze și să ajute

135
  a coopera înseamnă a împărți lucruri, a face ceea ce ți se cere, a participa pentru atingerea
scopului propus, a accepta ideile celorlalți, a negocia cu aceștia. Îl poți învăța pe copil aceste
comportamente prin:
 formularea clară a scopului activității comune (Haideți să adunăm hârtiile din părculeț
pentru ca acesta să fie curat și să vă puteți juca; Haideți să pregătim o surpriză pentru
mama Dianei fiindcă e ziua ei și se va bucura că ne-am gândit la ea);
 evitarea refuzului copiilor de a participa, făcând activitatea interesantă și introducând
informații noi (în loc de Adunați creioanele împrăștiate, spune Voi sunteți albinuțe și
adunați în coșulețe culorile de pe jos. Zicem că e polen și îl ducem în stup);
 evitarea competiției (în loc de Hai să vedem cine construiește primul o casă pentru a
realiza satul bunicilor e de preferat Fiecare construiește o casă, având grijă să nu se
dărâme. Dacă cineva termină mai repede, poate ajuta alt copil);
 învață copilul să ceară ajutor, fără ca acesta să se simtă neputincios în realizarea unei sarcini. Fii
atentă ca cel care-i oferă ajutorul să nu realizeze toată sarcina. Poți exersa tu cu copilul, ferindu-
te să-i creezi iluzia că el singur a dus-o la bun sfârșit. Încurajează-l că în viitor va reuși singur;
 asigură-te că, învățand să ceară ajutor la nevoie, va ști cum să răspundă și el la cerința altora de
a primi ajutor;
 apreciază activitatea și contribuția fiecărui copil, insistând în a găsi ceva bun pentru fiecare și
evită să faci diferențe de calitate și cantitate în activitatea copiilor. Fă o apreciere pentru întreg
grupul, apoi remarcă contribuția fiecărui copil, evitând să subliniezi în fața grupului ce a greșit
fiecare.

Învață-l să-și rezolve problemele împreună cu ceilalți

 în relațiile copilului cu cei din jur pot apărea diverse probleme. Ai fi de mare ajutor dacă ai
observa aceste situații și ai reuși să-l faci pe copil să înțeleagă că problemele se pot rezolva.
Aceasta presupune să identifici exact problema, ce nevoi și temeri au el și ceilalți, cum se simte
fiecare, care sunt soluțiile posibile și care dintre ele e mai potrivită pentru toți;
 plimbă-te cu copilul în locuri noi și explică-i care sunt regulile de respectat acolo unde mergeți.
Folosește diferite mijloace de transport, prezentându-i cum trebuie să se comporte în fiecare,
mergeți la magazine diferite, caută diverse locuri de joacă și petrecere a timpului liber, mergi cu
el în vizite, interesează-te de acțiunile și evenimentele cu/pentru copii organizate în zona în care
muncești și implică copilul pe care-l îngrijești în astfel de acțiuni. Îl vei ajuta astfel să se adapteze
la comunitatea în care trăiește și să se descurce în situații diferite.
 stilul copilului de a rezolva o problemă se formează prin imitare și prin exersare. Aici tu ești
model și îndrumător pentru copil.
De exemplu: 3 copii (Mihai, Andrei și Mioara) se jucau cu mingea în fața blocului și au spart din greșeală
geamul vecinului. Deoarece Mihai se află în grija ta și tu erai în preajma lor, e de datoria ta să-i asiști în
rezolvarea problemei. Poţi respecta următorii paşi:
1. Abordează problema (permite fiecărui copil să se exprime, ascultă fără a judeca, repetă pentru a
te asigura că l-ai înțeles pe fiecare, rămâi neutră – nu da dreptate nimănui). Pune întrebări clare:

136
 Ce s-a întâmplat? Când s-a întâmplat? Cum s-a întâmplat? Care este problema? Cum propuneți să
rezolvăm problema?
2. Dirijează căutarea de soluții - Ce puteți face acum? Altceva? Altă soluție?
3. Analizează emoțiile copiilor (Cum vă simțiți? Poate fi vorba de emoții diferite: Mihai - frică – îl
vor pedepsi părinții și nu va mai ieși afară mult timp, Mioara – vină și rușine – vecinul e prietenul
părinților săi și se va supăra pe întreaga lor familie, Andrei – spaimă – s-a stricat și altceva în casa
vecinului datorită cioburilor, plus că i s-a spart și mingea).
4. Ajută-i să decidă ce soluție adoptă (Ce crezi că s-ar întâmpla dacă….? Ce ar fi bine? Ce n-ar fi
bine/potrivit în acest caz? Cu ce te-ar ajuta pe tine asta? Dar pe ceilalţi copii?)
5. Lasă-i să aplice soluţia și discută cu ei despre ce a funcționat și ce nu a mers așa cum se
așteptau (Cum a fost când i-ai spus mamei ce s-a întâmplat? Ce a zis vecinul după ce ți-ai cerut
scuze? Cum te simţi acum?)

Învață-l despre toleranță și nondiscriminare

Discriminarea presupune:
 tratamentul diferit al persoanelor în situaţii similare;
 atitudinea şi comportamentul prin care anumite persoane sunt excluse sau marginalizate;
 atitudinea și comportamentul prin care unele persoane nu au acces egal la anumite resurse şi nu
li se respectă aceleaşi drepturi ca şi celorlalţi în situaţii similare.

Se manifestă direct (refuzul de a fi primit la grădiniţă, nu ne jucăm cu Mihai pentru că este ţigan),
indirect (motivări incorecte, minciuni), prin hărţuire (repetarea unui comportament agresiv şi jignitor),
victimizare (tratament invers ca răspuns la încercarea celui discriminat de a-şi face dreptate).
Discriminarea se realizează de obicei pe baza unui criteriu (rasă, etnie, persoane cu nevoi speciale, nivel
de educaţie, poziţie socială etc) şi reprezintă un abuz care poate conduce la marginalizare, dezapreciere,
neintegrare socială, probleme emoţionale, afectarea stimei de sine, agresivitate şi violenţă. Efectele
discriminării sunt foarte neplăcute, pot fi chiar dramatice, mai ales pentru copii.
Ca baby sitteră trebuie să reacţionezi dacă observi atitudini şi comportamente discriminatorii în preajma
copilului. Dacă acesta discriminează alţi copii, discuţi cu el prezentându-i consecinţele
comportamentului său asupra celuilalt iar dacă e discriminat, discuți despre drepturile sale atât cu el, cât
şi cu copiii, evitând să-l protejezi exagerat, încercând să-l ajuţi să-şi exprime părerile.
Dacă copilul pe care-l îngrijeşti întâlneşte copii diferiţi ca etnie, religie, cultură:
- ajută-l să înțeleagă că oamenii sunt diferiți și au stiluri, credințe, obiceiuri și tradiții diferite. Arată-i
albume, creează scenarii pentru roluri diferite și joacă-le cu el, prezintă-i regulile pe care le respectă
ceilalţi, credinţele şi valorile lor;
- ajută-l pe copil să înţeleagă şi să respecte drepturile celor diferiţi şi să-i sprijine în adaptare şi
integrare; prietenia cu un copil diferit poate fi un prilej de învăţare

Codul bunelor maniere

Politețea și respectarea unor reguli de comportament sunt deprinderi care se formează în copilărie și de
care ești răspunzătoare în mare măsură și tu ca baby sitter deoarece eşti alături de copil în cei șapte ani

137
de acasă ai săi. Poți învăța copilul aceste reguli de conduită, în primul rând respectându-le tu însăţi, fiind
un model pentru el şi transmițându-i-le (prin joc, sub formă de poveste, jucând roluri sau prezentându-le
și explicându-i la ce folosesc) și arătându-i ce beneficii poate obține sau ce părere pot avea ceilalți
văzând cum se comportă. De exemplu, o fetiță va adora să servești masa alături de păpușile ei, aceasta
fiind pentru tine o ocazie să îi demonstrezi cum să ajute la aranjarea mesei, cum să aștepte să fie servită,
cum să stea dreaptă la masă, ținându-și coatele lipite de corp, să nu vorbească cu gura plină, să nu se
joace la masă, să mestece cu gura închisă (fără a plescăi), să mulțumească pentru masă și să ajute la
adunatul tacâmurilor. Regulile se introduc treptat și fiecare achiziție a copilului trebuie apreciată.

“Cuvintele magice” (bună ziua, te rog, mulțumesc, la revedere, îmi pare rău, iartă-mă) folosite de copil
fac ca el să fie apreciat și respectat de cei din jur, îl ajută să fie primit cu bucurie alături de ceilalți și îi
conferă o stare de confort și împlinire de sine. Dacă tu nu uiți să saluți când intri sau ieşi de undeva, dacă
rogi atunci când ceri ceva și mulțumești de fiecare dată, ai făcut un pas important în formarea
comportamentului politicos la copil. E mai interesant dacă te joci cu cel mic De-a magazinul, Cu trenul,
Cu autobuzul, La film - și aici personajele se salută, roagă când cer și mulțumesc când primesc. Bucuria
va fi mare și atunci când va fi apreciat de ceilalți și i se va răspunde în același mod. Beneficii? Dacă te
imită răspunde-i la salut, oferă-i ceea ce-și dorește imediat, zâmbind politicos, apreciază modul în care
ți-a vorbit, arată-i încântarea de pe fața celorlalți și... l-ai motivat. Sancțiuni? E posibil “să nu auzi prea
bine” atunci când vrea ceva și uită să te roage, sau “să nu observi” că e lângă tine (dacă nu te-a salutat).

Învață-l să-i pese de cei din jur. Nu aduna după el dacă poate să te ajute și nu-i permite să plece lăsând
mizerie și dezordine. Arată-i că în acest caz nu îți mai rămîne timp pentru activități îndrăgite de el și nu
te simți confortabil. Dă-i sarcini realizabile, fără a-l încărca și ajută-l să înțeleagă că muncind împreună
terminați treaba mai repede și câștigați timp. Nu e greu să pună hainele murdare în coșul de rufe când
se dezbracă, ar fi drăguț să ajute la strânsul mesei, iar jucăriile ar fi încântate să doarmă la locul lor.

Urmărește-l în concursuri și competiții. Copiilor li se cultivă de multe ori, de mici, dorința de a fi cel mai,
cea mai, primul, de la cele mai nesemnificative situații (Mie îmi dă primul jucăria, Eu sunt primul la
baie...) până la concursuri și competiții. Pentru a corespunde așteptărilor adulților, cel mic poate fi
tentat să trișeze, să mintă, să batjocorească sau să denigreze câștigătorul. Amabilitatea, recunoașterea și
respectul față de cel victorios sunt alte atitudini ce se învață de mic. Așadar nu-l lăsa să câștige de fiecare
dată când te joci cu el pentru a se simți bine, discută cu el când pierde și încurajează-l, laudă-l când
câștigă, dar ai grijă să nu umilească „învinșii”, pe scurt, ajută-l să accepte cu demnitate fiecare situație.

Respectarea promisiunilor și punctualitatea copilului vor face ca cei din jurul său să aibă încredere în el,
îl vor ajuta să-și facă prieteni, iar mai târziu să se încadreze în programul și cerințele de școală și muncă.
Așadar nu ceda toanelor și micilor santaje ale celui mic care amână, încalcă promisiuni sau le
nesocotește. E foarte important ca tu însăți să nu faci promisiuni pe care nu le poți îndeplini sau să-l
minți. Dacă ți se întâmplă, după ce îți ceri scuze și găsești cea mai bună soluție de îndreptare a lucrurilor,
folosește acea situație pentru a-i arăta cum se simte cineva căruia i-ai promis ceva, iar promisiunea nu a
mai fost respectată.

138
Acceptarea și respectarea celor diferiți (ca etnie, religie, stil de viață, stare materială, cultură,
deficiențe) este o nouă formă a respectului, cultivată foarte bine tot prin oferirea de modele. Împreună
cu copilul puteți discuta, studia și învăța despre viața celor care sunt altfel, încurajându-l să pună
întrebări.

La intrarea sau ieșirea dint-o clădire sau încăpere copilul trebuie învățat să acorde întâietate adulților.
Dacă nu e foarte mic și poate ceda locul unui adult sau bătrân într-un mijloc de transport, va fi un gest
frumos de politețe. Îl poți învăța aceste reguli și e de dorit să-l apreciezi pentru respectarea lor.

Ajută-l să aibă răbdare și să nu întrerupă conversația cuiva, având grijă să nu-l lași să se simtă neglijat
(pentru aceasta privește-l, ține-l de mână, fă-i un semn). De asemenea așteptându-și rândul la magazin,
la cumpărarea biletelor, la intrarea în sala de spectacol, la cinematograf, la expoziții, muzee sau spații de
joacă, copilul va contribui la întreținerea unei atmosfere civilizate, va evita provocarea disconfortului
celorlalți și va fi apreciat şi respectat la rândul lui. Deși nu este ușor de explicat, încearcă să-l faci să
înțeleagă că uneori câștigurile pe termen lung sunt mult mai importante decât beneficiile imediate.
Susține-i comportamentul politicos și bunele maniere dobândite, prin recompense, laudă și evidenţiere.

Observă-l și discută permanent cu el și părinții

 în munca ta de baby sitter, este extrem de important să observi în permanență copilul și să
discuți cu părinții despre cum comunică, cum gândește, cum relaționează cu ceilalți, ce face, ce
preferințe are, unde întâmpină dificultăți, ce probleme au apărut în viața lui, cum îl văd ceilalți.
Te-ar ajuta să-ți notezi aceste observații pentru a nu scăpa din vedere ceva important și a
întârzia astfel corectarea unui comportament sau sprijinirea copilului în depășirea unor
probleme;
 atunci când dorești să verifici dacă copilul a învățat un comportament sau îți propui să modifici
un comportament nedorit, este important să observi situațiile în care se manifestă acel
comportament la copil, cât de des se întâmplă, cine este în preajma lui atunci, cum se simte cel
mic.

Personalitatea copilului se construiește prin relaționarea cu alte persoane întreaga viață, cel mic
învățând mereu ce are de făcut, modificându-și și adaptându-și continuu comportamentul, în funcție de
experiențele trăite și de interacțiunea cu cei din jur. Acest proces de învățare continuă de a trăi printre
ceilalți, de înțelegere și acceptare a normelor și regulilor de conviețuire cu ceilalți se numește
socializare.
Socializarea este necesară datorită:
 nevoii copilului de comunicare cu ceilalți și de includere în grupuri;
 nevoii copilului de control, care îi dă siguranța că se va putea descurca singur în mediul său de
viață;
 nevoii copilului de a atașament și afecțiune.
Dacă un copil nu reușește să se integreze în diferite grupuri (grupul colegilor de joacă din parc, al
colegilor de grădiniță și școală, al colegilor de antrenament sportiv etc) și nu se bucură de faptul că

139
trăiește alături de alții, este posibil ca acesta să aibă în viitor probleme de comportament și să rămână
neadaptat și nefericit oriunde trăiește.

140
CAPITOLUL 7. CUM VORBIM CU COPII DESPRE SEX

Să crești și să educi copii este una dintre cele mai pline de satisfacții meserii, însă și una dintre cele mai
dificile. Câteodată poate fi amuzant și câteodată poți rămâne fără răspuns în fața întrebărilor copiilor.

Una dintre aceste situații este discuția despre sex. De cele mai multe ori, copiii vor discuta cu părinții lor
despre acest subiect. Nu răsufla ușurată... poți fi oricând întrebată dacă tu faci sex, dacă ai copii, dacă da,
cum i-ai făcut și multe alte lucruri despre care copiii aud vorbindu-se în jurul lor.

Recomandarea noastră este să fii sinceră!

Copiii apreciază un adult care le oferă răspunsuri, nu unul care le refuză o discuție. Pentru copii este un
subiect ca oricare altul. Ei nu sunt rușinați sau jenați de subiect așa cum pot fi unii adulți. Copiii nu au
învățat încă. Ei nu știu nimic și sunt curioși, de aceea te și întreabă. Te întreabă pentru că au încredere în
tine și pentru că te apreciază și vor să-i înveți așa cum i-ai învățat să se joace sau să deseneze, așa cum i-
ai învățat să își controleze emoțiile și să vorbească despre ele. Nu fi jenată, nu te arăta încurcată, pentru
că un copil poate înțelege de aici că este ceva greșit să întrebi despre sex. Copilul trebuie să ştie că nu are
motive să se ruşineze sau să se simtă vinovat pentru că vorbeşte despre sex. Fii pregătită să repeți
răspunsurile, pentru că, la fel ca în multe alte situații de învățare, copiii nu vor înțelege sau vor uita ce le-
ai spus și vor reveni cu întrebări.

Atunci când ți se pune o întrebare legată de sex și nu știi să răspunzi, spune-i copilului că trebuie să te
gândeşti și îi vei oferi un răspuns mâine. Înainte de toate, discută cu părinții, află ce anume au discutat cu
copilul despre educaţia sexuală și respectă indicaţiile date de aceștia pentru a putea oferi copilului
răspunsuri asemănătoare.

O discuție cu copiii despre sex și sexualitate nu este un lucru rușinos. Copiii au nevoie de
răspunsuri la întrebările legate de sex în aceeaşi măsură în care au nevoie de răspunsuri la orice
alte întrebări.

Educaţia sexuală nu înseamnă a învăţa copiii să facă sex şi nici nu îi forţează să-şi înceapă viaţa sexuală,
ci îi ajută să-și cunoască mai bine corpul și să învețe cum să aibă grijă de el. Sănătatea sexuală nu este
mai prejos de alte aspecte ale sănătăţii corpului.

Să discutăm cu copilul despre sex este primul pas în protecția lui împotriva abuzurilor sexuale. Copiii
care nu au informații despre sex și sexualitate pot fi mai uşor victime ale persoanelor care abuzează
copii. Este util să duci la final toate discuţiile legate de sex și să răspunzi la toate întrebările copiilor.

Pentru a fi informată, citește articole sau cărți despre cum devin copiii interesați de acest subiect. Nu te
îngrijora că ar putea exista întrebări ale căror răspunsuri nu le cunoști. Copiii vor fi mulţumiţi de faptul că

141
nu eşti doar un alt adult care îi trimite la plimbare sau evită să le răspundă la întrebări.

Încă de la începutul vieții, copiii primesc informaţii legate de corpul lor și de senzații: din modul în care îi
ținem în brațe, din modul în care îi schimbăm, îi masăm, îi legănăm. Ei au nevoie de informații legate de
sex deoarece îi ajută să înțeleagă ce se întâmplă cu corpul lor și cum să reacționeze la diferite emoții
legate de propria sexualitate, îi ajută să se descurce și să-și gestioneze emoțiile și relațiile în viața de
adult.
Mai târziu, ca adolescenți și adulți, vor putea să se adapteze la schimbările hormonale și vor ști să
întrețină relații armonioase cu partenerii lor, fără a se simți jenați sau rușinați. Copiii și adolescenții care
au avut parte de educație sexuală nu devin neapărat mai activi sexual, cum se tem uneori adulții, ci
devin mai siguri pe ei, mai fericiți în relațiile sentimentale.

Între 0 – 3 ani, copilul:

o Manifestă curiozitate legată de propriul corp: își atinge corpul, inclusiv zonele intime.
o Manifestă curiozitate legată de corpul adulților
o Este interesat de activitățile din baie, dorește să discute despre baie sau să privească corpul
adulților, cercetează corpul celorlalți copii și se uită la ei când merge la toaletă.
o De când este bebeluș, copilul este învățat cu atingerea și de cele mai multe ori atingerea îl
liniștește (cum ar fi masajul pentru diminuarea durerilor provocate de colici). Odată ce începe
să-și exploreze corpul și să învețe cum funcționează, va descoperi că atingerea organelor
genitale oferă o senzație plăcută și, din moment ce este plăcut, de ce să nu continue să o facă?
Este complet normal, biologic vorbind, să se simtă bine atingându-și organele genitale, deoarece
în acea zonă sunt foarte multe puncte sensibile, mult mai sensibile decât în alte părți ale
corpului.

Recomandări:
o Denumește organele genitale externe cu denumirea lor științifică (penis și vulvă). Este important
să folosești terminologia științifică, corectă și să uiți de porecle și diminutive.
Exemplu: folosește jocul “de-a întrebarea” atunci când discuți cu copiii în timp ce îi îmbraci:
Unde este nasul tău?, Unde sunt urechile tale? Nu sări peste părțile intime și întreabă Unde
este penisul tău?
o Nu pedepsi curiozitatea și activitățile de explorare a corpului. Este foarte important să le permiți
copiilor să-și exploreze corpul. De cele mai multe ori, aceste comportamente de atingere sau
mângâiere sunt doar simple gesturi de liniștire. Nu există dovezi științifice care să ateste
faptul că autostimularea sexuală este dăunătoare în vreun fel, indiferent de vârstă. Este foarte
important să nu-l cerți. Această atingere nu are neapărat legătură cu sexul, ci cu faptul că se
simte bine făcând asta, tot așa cum copilului îi place să primească un biberon cu lapte când îi
este foame.

Între 3 – 6 ani, copilul:

o Începe să fie preocupat de venirea pe lume a bebelușilor. La vârsta aceasta apare gândirea
magică: dacă nu primește explicații despre un anumit lucru, începe să inventeze povești pentru

142
 a-și explica singur sau preia diferite povești despre copii aduși de barză și lăsați pe prag, copii
înghițiți de mame sau copii care se află în burtica mămicilor. Alți copii își închipuie că mămica
merge la spital și își alege un copil pe care-l aduce acasă. Dacă noi, ca adulți le spunem astfel de
povești copiilor, este ca și cum dăm și noi dovadă de același tip de gândire magică și nu ne-am
maturizat suficient încât să le spunem copiilor adevărul.
o Sunt frecvente jocurile de-a doctorul, de-a mama și de-a tata sau altele în care copiii pot explora
în joacă părți intime ale celorlalți.
o Pune multe întrebări legate de sex.
o Este interesat de diferențele între femei și bărbați și te poți folosi de multe exemple din jur,
menționând că atunci când vor fi mari, fetele vor deveni femei iar băieții vor deveni bărbați.
o Învaţă cuvinte cu conotație sexuală și îi face plăcere să le utilizeze pentru a vedea reacția
adulților, mai ales dacă aceștia râd sau zâmbesc la auzul lor.
o În unele cazuri, copilul îşi atinge și îşi mângâie zonele intime pentru că începe să le asocieze cu
plăcerea.

Recomandări:
o Oferă explicații adaptate vârstei, însă cât mai apropiate de adevăr: este nevoie de o femeie
(mămică) și un bărbat (tătic) pentru ca un bebeluș să vină pe lume și el nu se poate “alege de
la spital, dintr-o cameră plină cu bebeluși” cum poate crede un copil a cărui mamă îi comunică
Mami merge la spital să-ți aducă un frățior. Evită să folosești cuvântul burtică pentru a nu
risca o asociere cu mâncarea, alege cuvântul uter. Ceea ce văd ei și pricep este faptul că
mămicilor li se modifică corpul, li se mărește abdomenul și vor să știe de ce. La fel de bizare
sunt și propriile lor explicații despre cum ar putea să iasă copilul – bebelușul iese dacă apeși pe
buric ca pe un buton, bebelușul iese când mama face treaba mică sau treaba mare.
o Fii directă și sinceră și spune copilului că penisul intră în vagin ca să ducă spermatozoizii la ovul
pentru ca aceștia să se unească și să formeze o nouă celulă. Din ea, începe să crească un
bebeluș care atunci când va fi pregătit va ieși din uter și se va naște prin vagin. Explică-le
copiilor că așa s-a întâmplat și cu nașterea lor; și nu te feri să le oferi explicații științifice, ci
ajută-i să se familiarizeze de mici cu varianta corectă.
o Până la 3-4 ani copiii primesc informațiile despre corpul uman la fel de firesc cum primesc
informații despre absolut orice, așa că este recomandat să le oferi răspunsuri sincere de
fiecare dată când ți se pun întrebări sau când există ocazii potrivite. Vei avea surpriza ca ei să
le primească cu naturalețe și fără să-ți pună întrebări suplimentare.
o Reamintește-le constant reguli legate de atingeri și mângâieri în zonele intime: Suntem atenți și
nu permitem străinilor să ne atingă părțile intime.
o Nu pedepsi copiii care se masturbează. Este un comportament normal la această vârstă. Deja la
această vârstă îi poți recomanda, dacă nu se poate abține să se atingă, să meargă în camera
lui. Rolul tău nu este de a-l mustra pentru comportamentul lui, ci doar de a îi reaminti că,
atunci când i se întâmplă, nu e potrivit să lase alte persoane să asiste la intimitatea lui. În cazul
în care acest comportament devine frecvent, este recomandabil să discuți cu părinții. Dacă
observi că nu există reguli legate de intimitate, poți propune părinților să sugereze câteva:

143
 batem la ușă când vrem să intrăm în camera părinților și intrăm dacă ni se răspunde că se
poate, nu dăm buzna la baie etc.
o Recomandă și părinților să respecte aceleași reguli pentru asigurarea intimității copilului.

Între 6 – 12/14 ani, copilul:

o Începe să discute cu alții copii și să schimbe informații legate de conceperea și nașterea
bebelușilor.
o Crește interesul față de sexul opus și este interesat de diferențele între sexe.
o Este interesat de aspectele practice ale actului sexual.
o Începe să se rușineze față de sexul opus.
o Are tot mai multă nevoie de intimitate pentru că este preocupat de modificările corporale
specifice pubertății.
o Își explorează corpul din ce în ce mai puțin.
o Poate înțelege faptul că bebelușii provin din două semințe.
o Apare interesul pentru poze/imagini/filme cu nuditate.
o De cele mai multe ori, după vârsta de 9 ani, corpul copilului începe să se modifice, fetelor încep
să le crească sânii, se lărgesc șoldurile, apar primele fire ale părului pubian. Băieților încep să li
se dezvolte testiculele și penisul, iau în greutate, li se îngroașă vocea.
o Apare prima menstruație, modificare hormonală sănătoasă, prin care corpul fetelor se
pregătește pentru adolescență și maturitate.
o Apar poluțiile nocturne sau ejaculările nocturne care sunt pierderi involuntare de spermă.
Acestea sunt funcții normale și sănătoase prin care corpul băieților se antrenează pentru
maturitate.
Recomandări:
o Înainte de toate, nu te enerva sau nu te arăta jenată atunci când copiii pun diferite întrebări
despre sex. Este firesc să fie curioși. Tot ceea ce ai de făcut este să tratezi cu seriozitate aceste
întrebări și să le răspunzi în funcție de vârstă și de capacitatea lor de a înțelege. Dacă te simți cu
adevărat încurcată de o întrebare sau nu cunoști răspunsul, poți să îl întrebi Dar tu ce crezi? Ce
știi despre asta? Ce părere ai despre ce m-ai întrebat? Din acest punct, în care copilul își exprimă
opinia, se poate continua discuția mult mai relaxat, fie completându-i informațiile, fie
corectându-le pe cele existente.
o Discută diferențele care apar la nivelul corpului între fete și băieți, folosindu-te de exemple din
jurul lui, din colectivitatea în care învață, se joacă.
o Respectă intimitatea copilului – pe măsură ce cresc, copiii cărora până nu demult le-ai schimbat
scutecul sau i-ai învățat despre oliță, vor simți nevoia de intimitate, nu vor mai vrea să facă baie
în prezența ta sau a fraților mai mici. Apariția acestei dorințe la copil este un lucru firesc, o etapă
în conștientizarea diferenţelor între sexe.
o Vorbeşte copilului despre intimitate atunci când observi că își atinge zonele genitale. Spune-i că
este în regulă să se atingă, însă nu atunci când în jurul său sunt și alte persoane.
o Subliniază că a te uita pe furiș la corpul dezbrăcat al altor persoane ar putea încălca intimitatea
acestora și cu siguranță nici lui nu i-ar plăcea să fie privit pe furiș când face baie.

144
 o Abordează aspecte legate de igiena intimă și sistemul reproductiv. Când ajung la perioada
pubertății și trec prin tot felul de transformări, copiii au nevoie să învețe mai multe despre
igienă. Ca urmare a transformărilor din corp, vor transpira ceva mai mult și riscă să fie afectați
din punctul de vedere al relațiilor sociale, dacă nu respectă reguli minime de igienă. Explică-le că
deși transpirația care iese prin pori este curată, când intră în contact cu praful din aer și cu
bacteriile invizibile care există pe suprafața corpului nostru poate apărea un miros neplăcut. Nu
ajută doar să dea cu deodorant, au nevoie să se spele zilnic. De asemenea, trebuie întreținută
igiena organelor genitale.
o La băieți pot să apară uneori sentimente de rușine din cauza așa ziselor vise umede sau ejaculări
nocturne. Dacă îți solicită sfatul sau este preocupat, poți să-l liniștești spunându-i că este ceva
normal, corpul lui începe să facă antrenamente pentru viața de adult. Explică-i că sperma este
curată și că ejaculările nocturne sunt sănătoase.
o Fetele te pot întreba despre menstruație. În această perioadă, fetele vor avea nevoie de măsuri
suplimentare de igienă a vulvei. Învață-le să nu le fie teamă de transformările din corpul lor,
susține ideea că propriul lor corp știe ce este sănătos pentru el.
o Discută deschis despre prezervative, explică-le rolul lor și atrage-le atenția că eficiența
prezervativelor depinde foarte mult de modul în care sunt folosite. Învață copiii mai mici să nu
pună mâna pe prezervativele aruncate (în grupul sanitar al școlii, de exemplu).
o Informează-te pentru a ști să răspunzi întrebărilor despre sex:
Sistemul reproductiv feminin include: vulvă, vagin, uter și ovarele care produc ovule.
Sistemul reproductiv masculin include penis, scrot și testiculele care produc spermatozoizi.
Sarcina apare atunci când un spermatozoid întâlnește un ovul și îl fecundează.
o Răspunde întrebărilor legate de modul în care oamenii fac sex, de apariția sarcinii și apoi de
nașterea bebelușilor. La vârsta aceasta sunt preocupați de condiţiile în care apare o sarcină.
Uneori vei primi întrebări de genul: Dacă te sărută un băiat poți rămâne gravidă? Faci copii dacă
dormi cu cineva? Dar dacă te îmbrățișează un băiat? Elimină confuzia și explică-i că, pentru a
rămâne însărcinată, sperma trebuie neapărat să ajungă în vagin, cu alte cuvinte penisul care
transportă spermatozoizii trebuie să ajungă în vagin.

Demontarea unor mituri despre sexualitate

o Băieții se masturbează mai mult ca fetele.
Fals – este o activitate naturală atât pentru băieți, cât și pentru fete.
o Dacă un copil se masturbează prea mult, viața lui sexuală ca adult va fi afectată.
Fals – masturbarea nu afectează viața sexuală, dimpotrivă, uneori crește calitatea
acesteia.
o E bine să te masturbezi numai după ce te căsătorești.
Fals – masturbarea apare de la vârste mici, este un fenomen natural și nu este legată de
momentul căsătoriei.
o Copiii care se masturbează prea mult sunt obosiți și nervoși mai mereu.
Fals – oboseala sau iritabilitatea nu sunt influențate de masturbare și frecvența acesteia.
o Masturbarea duce la apariția coșurilor și a problemelor legate de ten.
Fals – apariția coșurilor sau alte probleme de sănătate a tenului au o cauză hormonală și

145
 uneori depind de menținerea unei igiene corecte.
o Poluțiile nocturne sunt un semn de boală.
Fals – poluțiile nocturne sunt un fenomen natural și sănătos, nu sunt semn de boală.
o Cei ce se masturbează pot înnebuni sau își pot pierde vederea.
Fals – problemele mentale sau cele de vedere nu sunt determinate de masturbare.
o Băieții ce au poluții nocture, au gânduri necurate.
Fals – este normal ca aceste poluții să apară noaptea, uneori și ziua pe timpul somnului
de zi și nu sunt într-o legătură directă cu felul în care gândesc băieții.
o Dacă penisul este mic ca mărime atunci băiatul/bărbatul nu va putea face sex.
Fals – mărimea penisului nu are legătură cu posibilitatea de a face sex sau nu.
o Dacă te masturbezi prea mult ți se va curba penisul.
Fals – forma penisurilor nu depinde de masturbare.
o Educația sexuală dă idei copiilor să facă sex.
Fals - Educaţia sexuală nu înseamnă a învăţa copiii să facă sex şi nici nu îi forţează să-şi
înceapă viaţa sexuală, ci îi ajută să-și cunoască mai bine corpul și îi învață cum să aibă
grijă de el. Sănătatea sexuală nu este mai prejos de alte aspecte ale sănătăţii corpului.
o Nu e bine să discuți despre sex cu copiii până ajung la pubertate.
Fals – educația sexuală înseamnă informare și prevenție împotriva eventualelor abuzuri
sexuale.

Multe dintre informaţiile legate de sex și exprimarea sexualității le vor oferi părinții, însă este bine să știi
ce să răspunzi dacă copiii te întreabă pe tine despre provocările la care sunt supuși în perioada de
creștere.
Atitudinea și comportamentele corect învățate în copilărie - privitoare la anatomia și fiziologia corpului
uman (adică modul lui de funcționare ), la intimitate și sexualitate - cântăresc mult și vor influența în cea
mai mare măsură sexualitatea, sănătatea sexuală și relațiile interumane din viața de adult.
Nu uita!
Informează-te și instruiește-te înainte de a le vorbi copiilor despre sexualitate.
Tratează fiecare întrebare cu respect și profită de fiecare ocazie pentru a oferi copiilor informații
utile și corecte.
Nu-i aștepta să te întrebe; sunt copii care n-o vor face niciodată și trebuie să-i ajuți să nu mai
considere rușinoasă o discuție despre sex.
Vorbește-le sincer și fii deschisă, informațiile tale îi pot ajuta să nu mai fie inhibați, să nu se simtă
vinovați pentru ceea ce simt, să aibă încredere în ei înșiși. Destinde-te și folosește-te și de umor când
vorbiți despre maturizarea sexuală. Astfel, vor percepe subiectul ca normal, așa cum este.
S-a constatat statistic că în țările în care se face educație sexuală timpuriu (2-3 ani) există mult mai
puține cazuri de abuz și exploatare sexuală, de avort, sinucidere, graviditate la adolescente și boli cu
transmitere sexuală.

146
CAPITOLUL 8. COMPORTAMENTUL

1. Ce ştim despre comportamentul copiilor?

Copiii învață cum să se comporte din interacțiunea cu cei din jurul lor: adulți sau copii. Copilul mic
este precum plastilina, se va modela în funcție de acțiunile noastre, ale adulților. În cazul în care
dorim să schimbăm ceva în comportamentul copilului, schimbarea va implica înainte de toate o
schimbare în comportamentul adulților din jurul acestuia.

De ce sunt importante pentru baby sitter aspecte legate de comportamentul copiilor?

Uneori pot să apară situații în care comportamentul copiilor să te pună în dificultate, să crească
riscul de accidente, să tensioneze relația cu copilul sau familia și, nu în ultimul rând, să te facă să nu
te simți bine în diferite situații. De aceea, este important să înţelegi comportamentul copilului,
pentru a-l putea corecta atunci când este cazul.

Vom discuta câteva strategii pe care adulții le folosesc când încearcă să schimbe comportamentul
copiilor, strategii care NU funcționează în interacțiunea cu copiii sau funcționează doar pentru un
timp foarte scurt:
 Să pui prea multe întrebări. Uneori, obosiți și frustrați, adulții care îngrijesc copiii se
gândesc că dacă le pun multe întrebări le vor schimba comportamentul: Ce s-a întâmplat?
De ce ai făcut asta? De ce ai lovit? Și când tu ai lovit, celălalt ce a zis? Și doamna educatoare
ce a zis? Ce mă fac eu cu tine? De ce nu mă asculți când îți spun ce să faci? De câte ori să îți
spun să strângi jucăriile? Întrebările te ajută în cazul copiilor de vârste mai mari și doar
pentru a afla motivele care au provocat comportamentul copilului, nu şi pentru a schimba
acel comportament. Peste câteva zile, comportamentul se poate repeta.
 Rugăminți și implorări. Uneori, adulții se simt depășiți de situații în care copiii încep să facă
diferite boacăne și apelează la rugăminți de genul: Te rog eu fii cuminte, nu-l mai lovi pe
Bogdan sau pe tati! Promite-mi că nu mai pui mâna pe bibelou sau pe jos! Câți copiii se
opresc? Sau, dacă se opresc, câți nu încep să facă alte boacăne?
 Să atragi atenția în mod repetat. Adulții care au grijă de copii cred uneori că, dacă îi spun
copilului ce a greşit, acesta își va schimba comportamentul. Evită să-i spui: Nu ai învățat să
te închei corect, Nu ai strâns jucăriile, Încă nu mă asculți cum trebuie, Nu ești atent la ce îți
spun. Poate crezi că atunci când copilul înţelege că a greşit, îşi va schimba comportamentul,
însă chiar dacă înțelege, nu este obligatoriu să și-l schimbe. Și adulții știu că tutunul poate
dăuna sănătății însă, chiar dacă au această informaţie, nu toți fumătorii renunță la fumat. În
plus, atunci când îi atragem atenția, copilul învață doar ce nu a făcut bine, nu învață și ce
trebuie să facă pentru a se comporta bine. Mai mult decât atât, uneori copilul vrea să atragă
atenţia, deci va repeta comportamentul nepotrivit dacă acesta a atras atenţia adultului.
 Discuții lungi, pline de sfaturi. Uneori, după ce ai epuizat alte metode, este posibil să îţi vină
ideea de a discuta și de a aduce argumente în fața copiilor în speranța că aceștia îţi vor

147
 înțelege punctul de vedere. Nu funcționează întotdeauna; chiar dacă se simte vinovat,
copilul poate să nu îşi schimbe comportamentul. Când copilul este de vârstă mică, se
plictisește repede de discuție pentru că nu poate să fie atent şi nu reţine foarte multe din
ceea ce îi spui. Când mai crește, este posibil să se plictisească deoarece informația se repetă
sau să se enerveze și să îți reproșeze că nu ai niciun drept să îi dai sfaturi.
 Răspunsuri ostile sau agresive. Se poate întâmpla ca, în momentele în care te vei simți
depășită de situație, să cerţi copilul. Chiar dacă el încetează pe moment să se comporte
nepotrivit, o va face mai mult pentru că este speriat sau supărat și nicidecum pentru că
înțelege și respectă atitudinea ta.
 Bătăița sau celebra palmă la fund. Probabil că expresii ca ”o palmă la fund nu a omorât pe
nimeni” sau ”unde dă mama, crește” le-ai auzit de multe ori ca argument suprem atunci
când adulții sunt depășiți de comportamentul copiilor. Aceasta nu este o soluție, deoarece
copiii se opresc din teamă și nu vor învăța din această experiență decât că cel ce se impune
(într-un mod abuziv) câștigă. În acest fel, va învăța un model agresiv de a relaționa cu
ceilalți.
Atentie: Nu lovi niciodată copilul!

Și atunci se pune întrebarea: Ce facem atunci când trebuie să lucrăm cu comportamentele copiilor? La
această întrebare vom încerca să răspundem pe parcursul acestui capitol.

Comportamentul reprezintă modul în care acţionează copilul, ceea ce face el, reacţiile lui,
acestea fiind influențate de ceea ce a învăţat şi a trăit până atunci.

De ce se comportă copiii într-un anumit fel?

Copiii învaţă încă de când sunt mici ce trebuie să facă pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi cum pot
controla acţiunile celorlalţi. Ei observă ce se întâmplă dacă se poartă într-un anumit fel:
 dacă plâng, vine cineva şi mă ia în braţe,
 dacă lovesc o jucărie, aceasta se deplasează,
 dacă zâmbesc, mama zâmbește și ea.

Prin urmare, orice comportament al copilului are un scop; copilul nu se comportă într-un anumit fel
degeaba, ci este motivat să facă asta (vrea să obțină, să evite sau să comunice ceva). Acest lucru se
întâmplă deoarece învăţăm să facem lucruri doar dacă ele ne aduc un beneficiu sau dacă, prin acele
comportamente, putem evita anumite efecte neplăcute.

Copilul alege să se comporte într-un anumit fel

 pentru a obține ceva,

 pentru a evita ceva sau
 pentru a comunica ceva.

148
Uneori, modul în care se comportă copiii nu e tocmai potrivit pentru că nu au învățat cum să reacţioneze
în diferite situaţii (de exemplu, cum să-și exprime corect furia, supărarea sau frica). Este foarte
important să poți răspunde la întrebarea De ce se comportă copilul astfel? Comportamentele copilului
nu apar din senin, ele sunt favorizate de mediul în care trăiește și sunt menținute sau susținute de
reacțiile celor din jur.
Ce urmăreşte copilul prin comportament?
 să obțină atenție din partea adulților sau din partea altor copii;
 să nu-l observe ceilalți;
 să obțină o jucărie care-i place sau să i se permită să participe la un anumit joc;
 să evite activități la care nu dorește să participe;
 să obțină ajutor din partea celor din jur, atunci când nu știe ce să facă într-o situație nouă pentru
el.
De multe ori, cu același comportament, copilul poate obţine mai multe lucruri. De exemplu, un copil
poate plânge pentru că:
 Este supărat că s-a lovit;
 Vrea ca cineva să oprească durerea;
 Vrea să fie consolat și mângâiat.

Regula după care copiii învaţă comportamente este:

“Dacă fac asta, obţin ceea ce îmi doresc sau nu?
Dacă da, atunci îl repet, dacă nu, atunci găsesc alt comportament.”

Dacă rezultatul obţinut este plăcut pentru copil, el va repeta comportamentul chiar dacă acel
comportament este neplăcut pentru adult. Pentru a învăţa copilul care comportament este de dorit şi
care nu, trebuie ca mesajul pe care îl transmitem copilului să fie unul clar şi pe înţelesul lui.

Situație: să presupunem că un copil mic repetă o înjurătură pe care nu o poate înțelege. Ca răspuns la
acest comportament, adultul râde (probabil pentru că exprimarea este haioasă) în timp ce îi spune că nu
este frumos și îi cere să nu mai repete acele cuvinte. Adultul nu procedează corect, deoarece râde în
timp ce îi spune că nu este frumos ce face. Copilul nu va respecta indicația adultului deoarece reține mai
degrabă faptul că adultul râde. El va învăța să repete înjurătura pentru că în acest fel va atrage atenţia
adultului şi îl va face să râdă.

2. Cum învață copiii comportamente?

Copiii pot învăța comportamente prin observarea și imitarea adulților sau copiilor din jur, prin
îndrumarea și ghidarea adulților, din modelele oferite de ceilalți sau înțelegând care sunt rezultatele
acțiunilor lor.

A. Învățarea prin observare și imitare a comportamentelor altor persoane.

Copiii încep să învețe cum să se comporte observând și imitând persoanele de lângă ei.

149
De cele mai multe ori, această învățare se face în mod involuntar. Așa se explică situații în care un copil
nervos începe să țipe sau să trântească lucruri doar pentru că a văzut în jurul lui persoane care procedau
așa sau asta a văzut la televizor. Imitarea este neintenționată și poate deveni periculoasă, atunci când
sunt imitate modele agresive pe care copiii le văd în filme și desene animate, sau la adulţii din jurul lor.
Copiii nu imită orice comportament, ci doar pe acelea despre care ei cred că sunt de succes (pentru
îndeplinirea unei nevoi).

Exemplu: dacă Cosmin l-a văzut pe Andrei că se simte bine atunci când se caţără pe sfoară, a decis să
facă şi el la fel; dacă Andrei ar fi căzut sau s-ar fi lovit, Cosmin nu ar fi imitat comportamentul lui Andrei.

Nu întotdeauna copilul imită imediat un comportament pe care l-a observat. Uneori un comportament
observat în copilărie poate să fie imitat abia în viaţa de adult. Să luăm exemplul unui copil ai cărui părinți
îl bat. Chiar dacă acel copil nu e agresiv, există posibilitatea ca, la vârsta adultă, să devină agresiv cu
copiii lui pentru că așa a învățat el modelul de la părinţii lui.

Nevoia de a imita comportamentele apare mai ales în situații de nesiguranță, în situații noi. Aminteşte-ţi
cum te-ai comportat prima dată când a trebuit să plăteşti o taxă. Nu ai simțit nevoia să-i privești mai
atent pe cei din jur și să încerci să copiezi comportamentele lor (să observi ce fac ceilalți, să ceri
îndrumare, să imiţi)? Același lucru se întâmplă și cu copilul mic, atunci când nu știe la ce să se aștepte.

 Atunci când vrei ca un copil să imite comportamente noi, asigură-te că e atent la

comportamentul pe care vrei să îl imite. Cu cât copilul care observă este mai atent, cu atât
crește posibilitatea de a învăța mai repede ce are de făcut. Este posibil ca atenția lui să fie
distrasă de un televizor deschis așa că este mai bine să-l închizi pe perioada cât exersezi cu el
ceea ce vrei să învețe să facă.
 Atunci când vrem să atragem atenţia copiilor asupra unui comportament pe care am dori să-l
imite, e important să o facem cu entuziasm şi să subliniem avantajele acelui comportament. Ex:
Ce frumos vă jucaţi voi doi împreună şi împărţiţi jucăriile! Îmi place mult cum vă jucaţi! Copilul
este mai dispus să imite un comportament pentru care modelul (ex: un părinte sau alt copil) îşi
exprimă satisfacţia, decât dacă acesta e indiferent sau nemulţumit.
 Foloseşte recompense. Învățarea prin imitare a unui comportament se realizează mai rapid dacă
există o consecință pozitivă (o îmbrățișare, o laudă) – dacă observi că a învățat în mod involuntar
un comportament, recompensează copilul, pentru a crește șansele de a repeta acel
comportament.

B. Învățarea prin îndrumare

Pentru a ajuta un copil să înveţe un comportament, trebuie să parcurgi următorii paşi:
1. Defineşte clar comportamentul pe care trebuie să-l învețe copilul.
De exemplu
 să învețe să se spele pe mâini înainte de masă;
 să învețe să se spele pe dinți;

150
  să învețe să îşi lege şireturile la pantofi.
2. Descompune în pași mici acel comportament. Uneori comportamentul care trebuie învățat este
ceva mai complex și este utilă împărțirea lui în paşi mai mici, neapărat într-o succesiune logică.
De exemplu, să învețe să se spele pe mâini înainte de masă presupune să învețe pe rând: să
ridice mânecile, să deschidă robinetul, să se ude pe mâini, să folosească săpunul, să frece
mâinile între ele, să se clătească, să se șteargă pe mâini, să își coboare mânecile.
3. Foloseşte îndrumarea sau ghidarea – adică ajută copilul pe parcursul învăţării
comportamentului.
 îndrumarea verbală:
o în timp ce îi arăți ce trebuie să facă, descrie verbal acțiunile: acum ridicăm
mânecile, acum deschidem apa, acum ne udăm etc.;
o vorbeşte-i direct copilului și uită-te la el;
o vorbeşte în propoziții scurte, în cuvinte simple, pentru a fi sigură că înțelege;
o spune-i ce trebuie să facă, nu ce nu trebuie să facă.
 îndrumarea fizică:
o ia mâinile copilului și arată-i ce mișcări trebuie să facă
o acordă ajutor, ținând cont de nevoile copilului la acea vârstă (de exemplu, unii
copii nu ajung la chiuvetă și au nevoie de un scăunel)
o condu copilul de mână pentru a-i da o direcție și pentru a te asigura că înțelege
ce are de făcut
o demonstrează în fața copilului cum anume să facă, oprește-l atunci când nu se
îndreaptă în direcția dorită
 îndrumarea afectivă - copilul învață un comportament nou, cu ajutorul emoțiilor:
o spune-i copilului cu sinceritate ce simți când el se comportă într-un anumit fel
(de ex: m-a supărat faptul că l-ai lovit pe Ionuţ, mă bucur că ai reuşit să
mănânci fără să te murdăreşti pe haine)
o oferă mereu atenție copilului. Dacă eşti indiferentă, copilul se va comporta
nepotrivit pentru a-ţi atrage atenţia (va țipa, va plânge, va lovi)
o învaţă-l pe copil că, atunci când face ceva, el sau alții pot simți diferite emoții.
De ex: am văzut că te-ai bucurat când ai reuşit să îţi legi şireturile la pantofi sau
Ionuţ s-a supărat pe tine pentru că i-ai luat jucăria.
Este recomandată folosirea concomitentă a celor 3 tipuri de îndrumare.
4. Laudă orice mic succes al copilului în direcția comportamentului dorit. Este important să
recompensezi orice comportament ce se apropie de comportamentul cerut. De exemplu, laudă
copilul chiar dacă doar pune mâinile în prosop, fără a reuși efectiv să se șteargă.
5. Retrage treptat îndrumarea ta. În momentul în care observi că se descurcă, evită să-i mai spui
pas cu pas ce să facă, nu mai sta lângă el, doar supraveghează-l.

C. Învățarea comportamentelor prin oferirea de modele

 Dă copiilor exemple cu copii: povești în care personajul principal este, după caz, fetiță sau băiat,
situații în care protagonistul este un copil (hai să vedem împreună cum se joacă ceilalți copii). Cu

151
 cât modelul seamănă mai mult copiilor, cu atât copilul va tinde să repete comportamentele
acestuia, deoarece noi imităm persoane asemănătoare nouă.
 Alege situații în care există deja drept model o autoritate recunoscută de copil, dacă aceasta are
un comportament pozitiv: părinte, educator, învățător, frate mai mare.
 Foloseşte un limbaj simplu. Dacă modelul este prezentat simplu și clar, atunci copilul îl va
înțelege și va putea să îl imite.

Foloseşte exemple potrivite pentru ceea ce vrei să înveţi copilul. Cu cât activitatea seamănă cu ce avem
de învățat, cu atât va fi mai simplu pentru copil să învețe un comportament nou. De exemplu, dacă
dorim să-l învățăm să fie mai puțin timid, putem folosi o poveste despre un băiețel timid care reușește
să-și facă prieteni.

Atenţie la modelele oferite la televizor! În fiecare zi, copiii văd la televizor modele despre jucăriile cu
care trebuie să se joace, ce înseamnă să fii bărbat puternic (de exemplu să nu-ţi exprimi emoţiile, să nu
plângi). Multe dintre aceste modele nu sunt potrivite pentru ei, de aceea noi, adulții, trebuie să
supraveghem emisiunile urmărite de copii, timpul petrecut în fața televizorului sau a calculatorului.

Învățarea unui comportament ținând cont de urmările lui

Pentru a învăţa un comportament, copilul trebuie ajutat să înțeleagă legătura între acțiunile sale și
rezultatul propriilor comportamente. În acest scop, uneori este suficient să lăsăm copilul să înveţe din
greşelile proprii, fără să intervenim. De exemplu, copilul lasă îngheţata la soare, iar aceasta se topeşte.
Din această situaţie, copilul va învăţa singur să nu mai lase îngheţata la soare.

În situaţiile în care este periculos să lăsăm copilul să înveţe din propriile greşeli, nu îl lăsăm să
experimenteze singur, ci îi explicăm noi ce se întâmplă dacă greşeşte. De exemplu, nu lăsăm copilul să se
joace pe stradă, ci îi explicăm că este periculos deoarece există riscul să fie lovit de o maşină.

Cum analizăm comportamentele copiilor

Când un adult analizează comportamentul copiilor este ca un detectiv. Pentru a înţelege corect un
comportament, nu e suficient să analizăm doar comportamentul respectiv, ci şi ce s-a întâmplat înainte,
contextul în care a apărut comportamentul şi ce s-a întâmplat după realizarea acelui comportament.

Antecedent (ce se întâmplă înainte, toţi factorii care influenţează comportamentul)→

Comportament → Consecinţă (ce se întâmplă după)

Antecendent - ceea ce s-a întâmplat înainte să apară un anumit comportament și poate să ne ajute să
înțelegem mai bine ce a determinat apariția comportamentului.
Consecință – ceea ce se întâmplă după comportamentul copilului.

152
 Antecedent
Sergiu și Mihai sunt împreună
în birou și își fac temele. Afară
este vreme frumoasă şi se aud
copiii care au ieşit la joacă.
Comportament Consecință
Sergiu lovește ritmic cu pixul de Mihai se enervează, ia penarul
birou. lui Sergiu si-l aruncă pe jos.

Dacă ne uităm doar la comportament și la consecință (Sergiu lovește cu pixul de birou, iar Mihai îi
aruncă penarul pe jos) există posibilitatea să nu înțelegem de ce Sergiu și Mihai s-au comportat așa.
Uitându-ne la ce s-a întâmplat înainte ca Sergiu să lovească cu pixul de birou, putem să presupunem că
el se plictisește și ar dori să fie cu ceilalți copii la joacă.

Adultul observă comportamentul copilului și îl interpretează pentru a ști ce are de făcut. Nu întotdeauna
interpretarea este corectă, de aceea trebuie să observăm întotdeauna ce a provocat comportamentul şi
ce s-a întâmplat după. Dacă interpretăm greşit comportamentul copilului, cu siguranţă şi reacţia noastră
va fi una greşită.

În exemplele de mai jos vedeți cum adultul poate să răspundă în mod diferit, în funcție de cum
interpretează ceea ce face copilul:
a. Andrei (3 ani) se joacă cu cuburile lego. La un moment dat, începe să le arunce pe jos.
Mama se uită la el și îi spune să înceteze, să nu le mai arunce pe jos.
Andrei continuă să le arunce iar mama interpretează în felul următor: Face asta intenționat,
copilul ăsta nu înțelege, vrea să mă enerveze.
Mama se înfurie.
Se duce spre el și ridică tonul în timp ce strânge cuburile.
Andrei începe să plângă.
Mama se simte vinovată.
În această situaţie, interpretarea mamei este greşită pentru că nu a luat în considerare decât
comportamentul copilului (aruncarea cuburilor) şi nu s-a gândit la motivele pe care le-ar putea avea
Andrei pentru a arunca cuburile.

b. Andrei (3 ani) se joacă cu cuburile lego. La un moment dat, începe să le arunce pe jos.
Mama vede cuburile și îi spune să înceteze, să nu le mai arunce pe jos.
Andrei continuă să le arunce și în acel moment mama începe să se gândească: se joacă deja de
jumătate de oră şi s-a jucat şi ieri cu acelaşi lego. Interpretarea ei este: Andrei s-a plictisit și este
posibil să-i fie și foame.
Mama îi înțelege frustrarea, se duce spre el, pune cuburile deoparte, îl întreabă ce vrea să facă
și-l îndeamnă să folosească și alte jucării. Andrei alege să plimbe o mașinuță.
Mama se simte mulțumită că a rezolvat situația.
În această situaţie, mama a procedat corect pentru că s-a gândit la cauzele care ar putea determina
comportamentul lui Andrei: poate s-a plictisit, poate îi e foame. De asemenea, mama a procedat corect
pentru că nu s-a enervat pe Andrei, nu a ţipat la el, ci i-a oferit alte jucării.

153
Cum învață copilul în funcție de consecințele comportamentului lui?
Copilul este ajutat să înțeleagă legătura între acțiunile sale și rezultatul propriilor comportamente
nepotrivite.
 consecințe naturale – sunt acele rezultate sau consecințe care apar ca urmare a
comportamentului copilului, fără ca adultul să intervină. Propria experiență devine profesorul
copilului. După ce copilul învaţă rezultatul comportamentului său, este recomandat ca adultul să
nu facă niciun comentariu de genul Ți-am spus eu deoarece riscă să intervină în procesul de
învățare naturală și atunci copilul să prefere ca adultul să-i spună ce să facă. Este la fel de
important ca, în situaţia în care comportamentul copilului e periculos, să nu îl lăsăm să
experimenteze consecinţele comportamentului său, ci să îi explicăm ce se poate întâmpla. De
exemplu, nu lăsăm copilul să se joace pe stradă, ci îi explicăm că este periculos şi poate fi călcat
de maşină.
 consecințe stabilite în mod logic de către adult. Aceste efecte sau consecințe logice sunt
stabilite de către adult pentru a putea să-l învețe pe copil cum să se disciplineze, cum să nu
repete comportamente problematice.

3. Cum disciplinăm copiii?

Să disciplinezi înseamnă să înveţi copiii comportamente adecvate sau să modifice comportamente

nepotrivite.

Atenție! – Disciplinarea pozitivă NU e acelaşi lucru cu pedeapsa.

Să disciplinez înseamnă să ajut copilul să învețe un comportament sau să intervin pentru a-l corecta
arătându-i şi explicându-i motivele pentru care trebuie să se comporte într-un anumit fel. Disciplina
pozitivă presupune că toți copiii vor să se comporte corespunzător însă au nevoie de ajutor pentru a
înţelege cum trebuie să facă acest lucru. Copiii învaţă mai mult prin cooperare şi recompensare decât
prin certuri, conflicte şi pedepse. Atunci când copiii au o stare de bine, au tendinţa să se comporte
corespunzător, iar atunci când nu se simt bine au tendinţa să se comporte nepotrivit.

Principii ale disciplinării pozitive

 Dezvoltă-i copilului încrederea în sine. Pentru a învăţa copilul un comportament nou, este
foarte important modul în care comunici cu el şi mesajele pe care i le transmiţi. Concentrează-te
pe lucrurile pozitive pe care le face copilul şi spune-i şi lui ce face bine. Exemplu: Bravo, ai reuși
să te închei la primii nasturi de la pijama, îmi place cum ai colorat prima parte a desenului, ai
fost creativ.
o Nu îl compara cu alţi copii și nu îl pune în competiție cu alți copii.
 Cere-i copilului lucruri realiste pentru vârsta lui. Exemplu: nu te poți aștepta de la un copil de 2
ani să mănânce întodeauna liniștit, să vină singur la masă, să nu încerce să se joace cu mâncarea.

154
 Vorbeşte despre comportament și nu despre persoană.
 Cea mai frecventă greșeală a adultului este să-i spună copilului când face ceva greșit că este rău.
Dacă tu uiţi să dai medicamentele unui copil într-o zi, înseamnă că ești o persoană rea? Nu
înseamnă doar că te-ai comportat greșit, de aceea nu acuzăm și nu jignim persoana, chiar dacă
s-a comportat greșit.
Exemplu: În loc să spui:
 ești rău...încearcă să descrii ce te-a deranjat: m-a deranjat că l-ai lovit pe Andrei.
 ești obraznic...încercă să afli ce anume l-a deranjat pe copil și de ce a folosit anumite
cuvinte: nu mi-a plăcut cum mi-ai vorbit mai devreme.
 ești dezordonat... încearcă să-i arăţi ce să facă, să pună de exemplu hainele într-un
anumit loc (hăinuțele stau în dulap și jucăriile pe raft).
 niciodată nu faci cum trebuie... încercă mereu să-i reaminteşti care este ordinea
activităţilor, că întâi îţi face temele și apoi te poţi juca la calculator.
 Ajută copilul să învețe comportamente. Pentru a-l învăța comportamente, aplică metodele
învățate la începutul acestui capitol: observare și imitare, îndrumare și ghidaj, oferirea de
modele și observarea consecințelor. Disciplinarea este o ocazie de învățare.
 Acționează ferm, însă cu blândețe. Asigură-te că atunci când îi explici sau îi ceri ceva copilului,
foloseşti un ton adecvat, moderat și ferm (folosește un ton calm, descrie ce are de făcut și
stabilește niște limite clare, fără să cedezi la rugăminți).
 Exemplu: Ionuț, este timpul să mergi în casă.
Dar mai am...mai am să mă joc...te roooggg. Îmi place afară cu copiii.
Te înțeleg, este frumos afară însă programul de joacă s-a încheiat, vom merge acasă
pentru că acum este ora mesei.
Dar nu vreau....nu vreauuuu!
Și mie îmi pare rău să plecăm pentru că este foarte frumos în parc. De aceea ne vom
întoarce și mâine în timpul programului de joacă. Hai să ne gândim pentru mâine ce
jucării îți poți aduce cu tine ca să te distrezi la fel de bine ca și astăzi.
 Stabilește reguli de comportament și sancțiuni ce se aplică odată cu încălcarea lor.
 Fii consecventă. Dacă ai stabilit niște reguli, aplică-le cu regularitate.
 Exemplu: dacă există regula nu cumpărăm bomboane când mergem la magazin – atunci
respectă întocmai regula, nu ceda insistențelor copilului, chiar dacă face o criză de furie.
Dacă cedezi o dată, îți va fi foarte greu data viitoare să aplici această regulă, iar lui îi va fi
ușor s-o ignore.
 Retrage copilul dintr-un conflict pentru a se liniști și a putea discuta calm cu el despre
comportamentul problematic. Când copilul este furios, devine dificil să comunici cu el, să-i
transmiți ce are de făcut, de aceea trebuie să îl îndepărtezi de locul conflictului.
 Exemplu: Dacă s-a certat cu copiii în parc, mergi împreună cu el pe o bancă, ceva mai
departe de locul de joacă, ajută-l să se liniștească și apoi discutați despre ce s-a
întâmplat. Pentru el este important să se simtă ascultat iar pentru tine este o bună
ocazie să afli cauzele care au provocat cearta, ca să poți interveni adecvat.
 Este foarte util să folosești mici povești și trucuri:

155
  Exemplu: Uite, am să-ți spun o poveste despre o broscuță furioasă și cum a învățat ea să
se liniștească singură. Broscuța despre care îți voi povesti era specială, purta cu ea o
carapace ca o căsuță unde se retrăgea atunci când voia să doarmă. Trăia pe un lac și
avea prieteni, broscuțe ca și ea, rățuște, pești și păsări. Numai că broscuța noastră
atunci când se juca cu prietenii ei se cam infuria și începea să-i lovească sau să țipe la ei.
În timp, rămăsese cu foarte puțini prieteni și într-o zi rățoiul se hotărî să-i spună că
trebuie să facă ceva cu furia ei deoarece va îndepărta toți prietenii. Astfel ajutată de
rățoi, broscuța a învățat să se retragă în carapacea ei atunci când era furioasă și să stea
acolo până ce simte că este mai liniștită și nu îi mai vine să își lovească prietenii.
 Distrage atenția copilului (în special la copiii de vârste mai mici). Când copilul se comportă într-
un mod nepotrivit, distrage-i atenția, deoarece el nu a învățat încă să fie atent mai mult timp.
 Exemplu: Dacă observi că vrea să scrie pe masă, este mai simplu să-i distragi atenția
către un joc.
 Ignoră comportamentele nepotrivite. Un comportament care nu primește atenție se va repeta
tot mai rar până când copilul va renunţa la el. Excepție fac comportamentele care, prin efectele
lor, pun în pericol siguranța copilului sau a persoanelor din jur (ignorăm dacă copilul lovește cu
piciorul în jucării pentru că este furios, însă intervenim dacă observăm că lovește cu piciorul alți
copii). Atenție! Ignoră comportamentul, nu copilul.
 Explică-i copilului consecinţele comportamentului lui. Ajută pe copil să înțeleagă legătura între
acțiunile sale și rezultatul acestora.

Cum se formulează REGULILE atunci când dorim să disciplinăm copilul?

 Foloseşte reguli simple și scurte pentru a fi reținute de copii.

În funcție de vârsta copilului și adaptat la situații particulare, este bine să ai un set de reguli pentru casă,
set de reguli pentru joacă, set de reguli pentru când mergem la magazin etc.
 Nu folosi prea multe reguli în același timp, deoarece scad șansele de a fi respectate
 Foloseşte afirmaţii, care să le spună copiilor ce să facă:
o În interior vorbim mai încet, în loc de: NU țipați în casă!
o Mergeți încet, în loc de: NU alergați!
o Termină de mestecat, în loc de: NU vorbi cu gura plină!
 Recompensează copilul pentru respectarea regulilor.
 Pentru orice regulă, stabileşte de la început ce se va întâmpla dacă regula nu e respectată.
Regulile pentru casă trebuie respectate de fiecare membru al casei: părinți, copii, bunici, inclusiv
baby sitter. O regulă încălcată de un adult și nesancționată este o regulă care îşi pierde valoarea.
Sancţiunile trebuie stabilite în legătură directă cu regula încălcată şi trebuie prezentate copilului
drept consecinţe logice ale încălcării regulii. De exemplu, dacă regula este nu ne jucăm pe stradă, iar
copilul a încălcat regula, sancţiunea va fi să nu permitem copilului să se joace afară o perioadă.
Copilul trebuie să ştie că de fiecare dată când încalcă această regulă, sancţiunea va fi aceeaşi. În
acest fel, copilului îi va fi mai uşor să înţeleagă sancţiunea şi să o accepte.
 Implică copiii atunci când stabileşti regulile, copiii vor fi mai tentați să le respecte dacă au
participat la stabilirea lor.

156
În nicio situaţie nu este permis să loveşti copilul sau să ţipi la el pentru a-i corecta un comportament.
Aceste metode nu te ajută să disciplinezi copilul, dimpotrivă îi vor face rău și îți vor afecta relația cu el:
 Copilul poate dezvolta probleme la nivel emoțional și comportamental. De exemplu, poate să își
piardă încrederea în ceea ce poate să facă, poate deveni retras, temător și nesigur.
 Copilul învață să fie şi el agresiv, iar în viaţa de adult poate să ajungă să îşi bată copiii.
 Copilul începe să creadă că bătaia este un mod de a-şi rezolva problemele cu ceilalţi. Prin
urmare, va răspunde agresiv în conflictele cu alţi copii.
 Copilul va învăța, în timp, cum să evite pedeapsa și nu cum să se comporte în mod adecvat.
 Pe măsură ce copilul va crește și se va apropia de pubertate și adolescență, se poate accentua
conflictul copil-adult.
 De cele mai multe ori, adulții se simt vinovați după ce pedepsesc copilul și regretă. După astfel
de situații în care au aplicat pedepse, dintr-un sentiment de vinovăție, vor fi exagerat de
îngăduitori și toleranţi cu copilul și vor încălca niște reguli anterior propuse. Toate acestea vor
avea ca rezultate derutarea copilului și acesta nu va mai ști exact când are voie şi când nu are
voie să facă ceva și accentuarea neliniștii în ceea ce privește reacțiile adultului.

Metodele de disciplinare pozitivă sunt suficiente pentru a învăţa copiii comportamentele potrivite. În
nicio situaţie nu se justifică să baţi copilul sau să ţipi la el pentru a-l învăţa un comportament. Dacă îți
susții argumentele cu palma, este foarte probabil să primești din partea copilului același răspuns agresiv,
mai ales în situațiile în care îți cere să îi acorzi atenție.

Cum menţinem un comportament nou învăţat?

A. Folosim recompensa
B. Controlăm mediul

A. După ce copilul învață comportamentul dorit, trebuie să ne asigurăm că îl repetă și că acel

comportament va rezista în timp. În cazul în care dorim ca acel comportament să apară mai des,
recomandabil este să utilizăm recompense pentru a motiva copilul. În acest caz, copilul vede
recompensa ca pe o consecință a comportamentului și îl va repeta.

Ce fel de recompense putem folosi?

 recompense verbale precum: lauda, încurajarea, aprecierea;
 recompense materiale: obiecte (jucării, creioane), numai cu acordul părinților;
 recompense simbolice: premii, buline colorate, steluţe, fețe zâmbitoare lipite pe un
panou, abțibilduri (în special la vârste mai mici), gesturi de afecțiune (îmbrățișare,
mângâiere);
 activități preferate: plimbare cu bicicleta, joc pe calculator, desene, vizionarea unui
film preferat, timp petrecut împreună în parc, citit împreună.

157
 Atenție! – O recompensă poate să fie potrivită pentru o persoană, într-o anumită situație,
dar poate să nu mai funcţioneze, ca recompensă, într-o altă situaţie sau pentru o altă
persoană.

Exemple:
 lauda adultului poate să funcționeze ca recompensă pentru copil atunci când primeşte o notă
bună, dar poate să nu funcționeze atunci când trebuie să facă ordine în dulapul lui deoarece
este o recompensă prea mică pentru efortul lui.
 ai grijă de doi copii, unul de 3 ani și unul de 7 ani și pentru a-i determina să facă ordine la jucării
le oferi ca recompensă posibilitatea să se uite 30 de minute la desene animate. În acest caz, este
posibil ca cel mic să fie de acord și să se apuce de strâns jucăriile, dar cel mare să refuze,
deoarece este mai interesat de calculator decât de cele 30 de minute de desene animate.
Aşadar, recompensa este valabilă doar dacă duce la comportamentul dorit. Dacă observăm că
nu funcționează, este de preferat să o schimbăm.

Cum poţi afla care lucruri sau situaţii reprezintă recompense pentru copilul de care ai grijă?
Prin întrebări directe: Ce îţi place mai mult?, Ce obiecte/jucării te atrag?, Ce ţi-ai dori?
Prin observarea atentă a copilului: ce face mai des, ce jucărie sau activitate alege în mod
frecvent.

Trucuri privind folosirea recompensei:

 Variază recompensele astfel încât copilul să nu se plictisească sau să
considere că recompensa este insuficientă.
 Treci treptat de la recompensele în obiecte (ex: jucării) la laude, timp
petrecut împreună.
 Utilizează ce ai la îndemână și pare atractiv pentru copil (ex: jucării,
jocuri, activități preferate).
 Ține cont de vârsta și preferințele copilului atunci când stabilești o
recompensă.
 Atunci când dai recompensa, numeşte și comportamentul pentru care
este oferită (ai făcut curat la jucării, bravo).
 Spune cât mai des care este legătura dintre comportament și
recompensă, pentru că repetarea frecventă favorizează învățarea. (Dacă
vei curăța plastilina de pe masă, te poți juca apoi cu mașinuța).

B. Controlăm mediul copilului astfel încât să favorizeze menţinerea unui comportament deja
învățat.
Mediul în care trăim influenţează modul de manifestare a comportamentului. Poate că ai observat că un
comportament al copilului apare doar într-un anumit context sau în prezenţa anumitor persoane.

158
Cum putem controla mediul?
 dacă în camera copilului se află o bibliotecă, este foarte probabil ca, la un moment dat, copilul
să ia cărţi din bibliotecă şi să citească sau să se uite la poze. Prin urmare, dacă vrem să învăţăm
copilul să citească, îi aducem cărţi în cameră.
 dacă în camera copilului se află un televizor, este foarte probabil ca la un moment dat copilul să
fie tentat să deschidă televizorul şi să se uite la el. Dacă vrem să limităm accesul copilului la
televizor, vom muta televizorul în altă cameră.

Mic ghid despre ce facem în cazul unor comportamente nedorite

Ce facem atunci când copilul e agresiv? La copilul mic, unele comportamente agresive sunt normale,
deoarece el nu ştie încă cum să interacţioneze cu ceilalți. Agresivitatea devine o problemă dacă apare
des, dacă ajută la rezolvarea unor probleme pe care copilul nu știe cum să le rezolve altfel, de exemplu,
obținerea unor jucării de la alți copii. De asemenea, devine un comportament problematic dacă
agresivitatea este îndreptată asupra animalelor.
Se consideră că un copil are un comportament agresiv atunci când:
 țipă, amenință, înjură;
 bate, împinge, lovește cu piciorul, mușcă, scuipă;
 distruge bunuri ale celorlalți: jucării, caiete, creioane, penare, îmbrăcăminte;
 nu respectă regulile.

Atenție: comportamentul agresiv este direct influențat de nivelul de dezvoltare a gândirii şi de modul în
care copilul a învăţat să îşi exprime emoţiile. Dacă nu şi-a dezvoltat suficient gândirea, va avea dificultăți
în găsirea unor variante mai bune de a se descurca într-un conflict sau de a înțelege faptul că celălalt
copil a greșit. Dacă nu reușește să își descarce furia și nervozitatea spunând cum se simte sau încercând
să se controleze, iarăși va fi atras în conflict.

Să luăm o situație în care, din joacă, un copil îl lovește pe celălalt. Se scuză că a greșit și îi explică celuilalt
copil de ce l-a lovit. Explicația poate fi acceptată sau nu în funcție de modul în care e interpretată.
Această interpretare depinde de dezvoltarea copilului și de ceea ce a învățat din relațiile sale cu părinții
sau copiii.

Cum procedăm?
 Verifică situația în care a apărut comportamentul – dacă este un joc agresiv, este foarte
probabil ca apariția agresivității să fie favorizată de acel joc.
 Spune copilului, pe un ton ferm, să înceteze comportamentul, să respecte niște reguli. Dacă nu
le respectă, foloseşte sancțiunile stabilite.
 Află dacă copilul s-a comportat agresiv din greșeală.
 Ajută copilul să identifice care sunt consecințele comportamentului lui agresiv.
 Dacă copilul este furios, lasă-i un timp pentru liniștire într-un loc mai retras.
 Oferă copilului șansa de a repara greșeala și de a se purta adecvat.

159
Ce facem atunci când copilul face o criză de furie?
Copiii preșcolari se înfurie frecvent și acest comportament este o etapă în dezvoltarea lor emoțională și
cognitivă. Crizele de furie apar, de regulă, deoarece copilul nu își dă seama că este furios și nu înțelege
de ce nu se simte bine. De asemenea, nici nu știe ce să facă pentru a se simţi mai bine. De multe ori,
copilul de vârstă mică și preșcolară nu știe cum să recunoască emoții, cum să le trăiască și atunci este
posibil să acţioneze nepotrivit.

Să luăm un exemplu: un copil de 2 ani care se joacă cu cuburile lego și, la un moment dat, nu reușește să
le monteze. De cele mai multe ori, este posibil să se înfurie și să arunce cuburile, să înceapă să plângă
sau să refuze să se mai joace pentru moment cu ele.
Nu te speria, furia este o emoție firească, iar copilul trebuie doar să înveţe cum să o exprime în mod
corect, fără să-și facă rău lui sau altora.

Crizele de furie devin o problemă atunci când apar des sau în situațiile în care sunt folosite de copil
pentru a obține ceva (de ex: în magazin, pentru că nu primește înghețată sau bomboane).

Cum procedăm?
 Rămâi calmă! Știm că o criză de furie în public te poate jena, însă tu eşti adult şi te poţi descurca
în această situaţie.
 Dacă furia apare pentru că nu obține ceva, poţi ignora comportamentul, mai ales dacă există
reguli stabilite în acest sens. Exemplu: avem o listă de la mami și vom cumpăra doar ce ne-a
rugat sau avem înghețată și acasă.
 Dacă furia apare pentru că a pierdut ceva, nu este o soluție să ignori furia pentru că ar putea să
înțeleagă că-i ignori și supărarea. Ia copilul în brațe sau îmbrățișează-l și vorbeşte cu el pentru a
se calma (te înțeleg că ești supărat, hai să vedem cum putem să ne liniștim amândoi, îți mai
aduci aminte de povestea broscuței furioase și cum făcea ea să se liniștească? Hai să încercăm!
sau Poate mașinuța pierdută de tine va fi găsită de alt copil care nu are cu ce să se joace).
 Vorbeşte cu copilul, asta va ajuta foarte mult la calmarea situației. Păstrează un ton calm și ceva
mai scăzut chiar dacă el țipă, pentru că tonul tău îl va face la un moment dat să coboare și el
tonul.
 Dacă copilul îţi spune ești cea mai rea din lume, nu discuta în contradictoriu cu el, spune-i că îi
înțelegi supărarea, roagă-l să-ți explice de ce spune că ești rea și discutați despre asta, însă nu
ceda dacă te jignește pentru a obține ceva. Ignoră orice tentativă de șantaj emoțional.
 Laudă copilul când vine și îţi spune că este supărat sau furios și arată-i ce mândră eşti că a venit
să-ți spună ceea ce simte. De aici până la a reuşi să-l calmezi este un drum foarte scurt.
 Învaţă copilul să se retragă din locul în care a făcut criza de furie pentru a se liniști, să discute
despre ce simte și să exprime clar emoția; laudă orice mică tentativă de a se liniști. Alege un loc
plăcut pentru a se liniști (nu o cameră întunecoasă sau mică) și spune-i clar: acum stăm aici
câteva minute pentru a ne liniști.
 Ajută copilul să înţeleagă consecinţele crizelor de furie (de ex: dacă, din cauza furiei, refuză să se
mai joace cu ceilalți copii, rezultatul va fi că se va juca singur, deoarece aceștia nu vor mai dori să
se joace cu el).

160
Ce facem atunci când copilul de vârstă mică mușcă frecvent?
Mușcatul la copii este un comportament agresiv și nu este recomandat să-l tolerezi. Copiii descoperă
acest comportament atunci când le apare dantura, cam în jurul vârstei de 1 an. Cei mai mulţi copii învață
să muște atunci când se joacă cu părinții sau cu frații și îi mușcă în joacă, după care comportamentul
crește în frecvență și în intensitate.

Copilul va accepta greu că nu îi permiţi să muște, de aceea este necesar să justifici și să explici foarte clar
consecințele acestui comportament: doare și îi răneşte pe cei din jur, aceştia pot deveni triști, se pot
supăra, pot plânge.

Cum procedăm?
Încercă să îţi dai seama care sunt motivele pentru care copilul mușcă:
 Dacă copilul are între 0 și 2 ani și este la vârsta când explorează, se poate ca acest
comportament să aibă rol de învățare și de explorare a mediului: această jucărie e moale,
aceasta este tare, aici mă doare.
 Dacă este la vârsta la care îi place să mestece aproape orice (perioada de creștere a dinților),
oferă-i jucării speciale pentru dințișori, pe care va putea să le ronțăie. Nu trebuie să îi spui că nu
are voie să muște absolut nimic, ci doar că nu are voie să muște persoane.
Atenție! – nu trebuie să permiţi copilului să te muște nici măcar în joacă. Poate că pare haios și
drăguț și te gândeşti că nu te doare. În timp, acest comportament poate deveni problematic,
mai ales dacă vor începe să muște alți copii. După un timp, mușcatul poate deveni un
comportament de atragere a atenției.
 Dacă copilul este furios, nervos sau supărat înainte de a mușca și pe măsură ce mușcă începe să
se liniștească este foarte probabil că muşcă pentru a se calma. Discută cu el despre ce poate
face pentru a-i trece furia și supărarea, distrage-i atenția de la motivul supărării sale.

Ce facem atunci când copilul NU VREA?

Este firesc ca uneori copilul să nu vrea să facă tot ceea ce îi ceri. Câteodată și noi adulții avem situații în
care nu dorim să facem ceva și mai ales, ceea ce ni se spune să facem. Refuzul de a face ceva devine
problematic atunci când se întâmplă frecvent și devine o obișnuință pentru copil. Motivele pentru care
copilul refuză pot fi: este obosit sau nervos, nu înțelege ce-i cere adultul, vrea să scape de sarcinile pe
care le are sau pentru că adultul nu îi cere părerea când ia hotărâri pentru el sau când îi trasează sarcini.

Atenție! nu trebuie ca decizia să fie luată de copil, ci să fie implicat în stabilirea sarcinilor pe care le are
de făcut, să fie consultat.

Cum procedăm?
 Discută cu copilul pe un ton calm, așează-te la nivelul lui și priveşte-l în ochi pentru a-i capta
atenția.
 Explică-i foarte clar și calm ce are de făcut, subliniind aspectele pozitive: camera ta va fi cea mai
ordonată, după ce strângi toate jucăriile, trenulețul va avea mai mult spațiu pentru a circula.

161
 Atenție, explică fiecare pas: nu îi spui fă curat în cameră, ci explică-i împărțind pe pași mai mici
pentru a înțelege (pune jucăriile în cutiile lor, pune creioanele în suportul lor, așează cărțile de
colorat pe raft).
 Formulează cereri ușor de rezolvat de către copil. Nu cere ceva ce implică un efort mult prea
mare sau depășește posibilitățile lui de realizare.
 Acordă-i timp, mai ales dacă îl întrerupi din altă activitate, poate mai plăcută pentru el.
 Laudă copilul dacă vezi că răspunde cererilor tale.
 Dacă este cazul, repetă de multe ori, copiii de vârste mai mici nu pot fi atenți mult timp și nu
rețin exact ce au de făcut.

Reține! De foarte multe ori, dacă ai procedat corect anterior, copilul e deja obişnuit și știe ce are de
făcut, astfel că se va întâmpla foarte rar să refuze să facă ce îi ceri.

Ce faci când copilul refuză să împartă cu altcineva jucării/spațiul/atenția cuiva?

Atunci când învaţă să împartă jucăriile cu alt copil, el învață faptul că lucrurile date se întorc, că nu le
pierde definitv. Unui copil care nu a împlinit 4 ani îi este greu să împartă jucăriile cu altcineva deoarece
are impresia că astfel le pierde definitiv. De aceea, poate fi mai posesiv cu lucrurile lui.

Cum procedăm?
Pentru a preveni refuzul, oferă un exemplu personal și desfășoară împreună cu el și alți copii activități ce
presupun împărțirea materialelor (desen, pictură, puzzle).
Când copilul se joacă cu copii mai mari, nu le spune acestora dă-i lui jucăria că este mai mic pentru că,
din asta, copilul va pricepe că mereu trebuie să primească jucăria pentru că el e mai mic. În acest caz,
învață copilul cum să formuleze corect cererea – te rog să mă lași și pe mine să mă joc cu jucăria ta.

Nu-l obliga pe copil să dea din lucrurile sale. Procedând astfel, este posibil să-l faci să împartă cu ceilalţi,
dar nu îl va face pe copil mai dispus să împartă și în ocaziile următoare. De exemplu, este posibil ca Alice
să renunţe la păpușa sa preferată, dar se va înfuria pentru că trebuie să facă acest lucru și este posibil ca
data viitoare să își ascundă jucăriile, astfel încât să nu mai fie obligată să le dea.

Sunt cazuri în care învățarea unui comportament nu dă întotdeauna rezultatele dorite, deși adulții din
jur procedează corect sau cazuri în care frați educați în același mod au comportamente diferite.
În afară de educație și de mediul în care crește copilul, un rol îl are și moștenirea genetică de la părinți:
așa cum acceptăm că un copil e mai înalt sau mai slab, tot așa trebuie să acceptăm că un copil e mai
activ decât altul, mai timid sau mai sociabil.
Diferențele sunt date de temperamentul copilului, temperament ce este moștenit de la părinți și face
diferența de la un individ la altul.
Ceea ce trebuie să reții legat de acest aspect este că uneori comportamentul este influențat de felul de a
fi al copilului, adică de temperament. Ceea ce înseamnă că şi dispoziţia copilului este influenţată de
temperament şi genetică.

162
Ce facem atunci când copilul este hiperactiv?

Îți sună cunoscut următorul exemplu?

Mihai este elev în clasa I. Imediat după începerea școlii, doamna învățătoare și părinții observă că lui
Mihai îi este greu să se concentreze la activitățile din clasă și la tema de acasă, ocupându-se cu:
cotrobăirea în ghiozdan, cățărarea pe mobilier etc. Orice lucru, chiar și cel mai neînsemnat, îi distrage
atenţia, astfel că nu este de mirare că el își termină foarte rar sarcinile școlare. Uneori, în timpul lecţiei
se plictisește și încearcă să atragă atenția colegilor. Când nu primește răspuns se înfurie. Și în pauze,
neavând răbdare să își aștepte rândul la joacă, se enervează sau se înfurie și începe să îmbrâncească sau
să lovească colegii. Când aceștia nu-l mai bagă în seamă sau îl resping, furia lui crește și încearcă să le
strice jocul sau începe să dărâme cărți și caiete de pe birouri, uneori chiar și scaune. Când vine acasă, de
cele mai multe ori, nu știe ce teme are de făcut. Rezolvarea acestor teme durează întotdeauna o
veșnicie. Temele care ar putea fi rezolvate în mod normal în 20-30 de minute sunt rezolvate în mai bine
de o oră şi asta doar dacă cineva stă lânga el; fără ajutorul mamei sau al altui adult, nu sunt terminate
niciodată. După rezolvarea temelor, atât adultul cât și Mihai sunt complet epuizați.
Unii copii sunt mult mai activi decât alţii. Ei au nevoie de mai multe ocazii de a alerga, de a se căţăra, de
a sări și de a ţopăi. Acești copii sunt adesea caracterizaţi drept „neastâmpăraţi”şi le este imposibil să
stea liniștiţi pe un scaun mai mult timp.

În meseria ta, te vei întâlni cu astfel de cazuri în care răbdarea îți va fi pusă la încercare. Astfel de copii
sunt hiperactivi, adică se mișcă și se agită mai mult decât alți copii de vârsta lor și, de cele mai multe ori,
asta îi împiedică să fie atenți, să rețină ce le-ai spus sau să facă ce le ceri. În plus, e posibil ca un astfel de
copil să intre rapid și frecvent în conflicte cu ceilalți copii.

Cum procedăm?

Pentru a-l ajuta pe copilul hiperactiv să se concentreze, poţi face mici exerciţii acasă. Timpul de
concentrare a atenţiei creşte progresiv, de la 5 minute în prima zi, la 10 minute, 15 minute, până se
ajunge la durata de 45 de minute în care copilul poate rămâne atent. Îi poţi cere copilului să sublinieze o
cifră dintr-un set de mai multe cifre, aflate în mai multe direcţii pe o foaie sau să încercuiască o literă
dintr-un text de ziar, de carte sau scris de mână. Se fac mai multe seturi de exerciţii pe zi (câte 5 minute
iniţial, apoi 10, apoi 15, până se ajunge la 45 de minute). Alternează exerciţiile de concentrare a atenţiei
cu pauze de joacă, pentru o mică gustare sau pentru mişcare! Dacă ignoră detaliile, poţi cere copilului să
identifice diferenţele dintre două imagini care par identice. De asemenea, îl poţi ruga să descrie imagini,
obiecte.
La finalul exercițiilor, poţi oferi copilului ca recompense buline albe sau ceva ce copilul îşi doreşte pentru
situaţiile în care este atent şi îi poţi da buline negre, mici sancţiuni pentru situaţiile în care nu este atent.
Dacă are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile sau este uituc în activităţile cotidiene,
realizează o listă a sarcinilor pe care le are de îndeplinit copilul. Pune un exemplar în ghiozdanul copilului
şi altul în camera acestuia. Temele şcolare se pot organiza mai bine punând etichete colorate diferit pe
cărţi, caiete, dosare, în funcţie de subiect. Creează o rutină pentru efectuarea temelor. De exemplu, de
îndată ce copilul a terminat o temă, aceasta va fi introdusă într-un dosar amplasat lângă uşa de ieşire a

163
locuinţei. Nu lăsa copilul să amâne. Copilul va avea nevoie, probabil, de ajutorul tău pentru a începe o
sarcină şi de supraveghere frecventă pentru a o duce până la capăt.
Învaţă copilul să urmeze regulile sociale: să observe dacă ceilalţi copii îl ascultă cu adevărat, dacă ceilalţi
râd în mod nepotrivit, dacă par stânjeniţi. Remarcând reacţiile celorlalţi, copiii îşi pot controla propriile
cuvinte.
Copilul hiperactiv întrerupe adesea interlocutorul deoarece se teme că îşi va pierde ideea. Învață-l să îşi
scrie propriile gânduri, astfel încât şi le va putea aminti atunci când va fi momentul să vorbească. De
asemenea, este important să se simtă ascultat şi luat în seamă, deoarece principala lui nevoie este de a i
se acorda atenţie. Învață-l să asculte, oferindu-i mai întâi propriul exemplu! Dacă, de regulă, evită efortul
intelectual susţinut, încurajează-l, oferă-i laude şi recompense pentru micile sale succese pentru a-l ajuta
să continue.
Dacă pierde lucruri de care are nevoie, joacă-te cu el diferite jocuri de căutare a obiectelor pierdute,
ajută-l să fie mai conştient de ceea ce face, pune-l să spună cu voce tare ce face atunci când realizează
anumite sarcini.
Dacă are probleme în a-şi aştepta rândul, jucaţi diferite jocuri până când copilul îşi formează
deprinderea de a aştepta.

Este bine să reții că:

 Copilului hiperactiv îi vor plăcea exercițiile și activitățile ce presupun mișcare.
 Timpul somnului de după-amiază este de obicei foarte neplăcut pentru copiii foarte activi. Îi poţi
ajuta să se liniștească dacă înlături, pe cât posibil, toţi acei factori care le-ar putea distrage
atenţia. Ai putea să-i dai copilului o carte, pe care să se uite până ce va adormi; să nu te aștepţi
ca el să se odihnească la fel de mult ca alţi copii. Pe lângă somnul obișnuit, de după-amiază,
copiii mici, care sunt foarte activi, s-ar putea să aibă nevoie de scurte perioade de odihnă și pe
parcursul zilei.
 Supraveghează și restricţionează muzica dată prea tare și programele de televiziune care
prezintă violenţă sau imoralitate. Evită culorile și luminile fosforescente. Îndepărtează jucăriile
inutile și păstrează spațiul cât mai ordonat.
 Reamintește-i frecvent regulile.
 Dă-i de făcut diverse activități pentru a-i satisface nevoia de mișcare.
 Repetă solicitările către el cu calm, nu te enerva dacă uită sau nu e atent.
 Este important să comunici cu copilul hiperactiv, să îl înţelegi, să îl încurajezi şi să nu îl critici.
 Hiperactivitatea este o situaţie care poate fi controlată și îndrumată (copiii pot fi înscriși la
diferite cluburi de educație fizică, astfel energia lor inepuizabilă le va aduce beneficii, dacă este
corect canalizată).
 Învăţă-l pe copil să îşi spună:
o „Pot să fac faţă la asta“;
o „Respiră adânc şi rămâi calm“;
o „Simt că mă enervez. N-am să-l las să mă supere“;
o „Pot să îmi controlez sentimentele“;
o „Nu vreau să-mi pierd calmul“;

164
 o „Am putut altă dată, pot şi acum“.
 Este foarte importantă motivarea pozitivă a copilului. De aceea atunci când observi că a făcut
ceva bun, că a avut un comportament de care ești mândră, spune-i acest lucru. Apreciază-l şi
laudă-l atunci când este cazul!

4. Rutinele

Rutinele sunt acele obiceiuri comportamentale ce ajută la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a

copilului. Cele mai frecvente rutine sunt: rutina de somn (de zi sau de noapte), rutina de masă, rutina de
folosire a oliței. Rutinele sunt situații care ne reamintesc ce avem de făcut și, în timp, devin niște
obiceiuri comportamentale.

De ce avem nevoie de rutine?

 Copilul are nevoie de rutine pentru că îl fac să simtă că are control asupra mediului și că este
în siguranță. În plus, aceste rutine vor ușura foarte mult viața copilului odată cu intrarea la
grădiniță sau la școală și vor face adaptarea mai ușoară. Copilul va reuși să mănânce, să
doarmă într-un loc nou, să folosească olița sau toaleta şi, în acest fel, se va simţi bine şi în
siguranţă. Rutinele sunt utile copiilor și din punct de vedere emoțional pentru că îi liniștesc,
nu aduc surprize neplăcute, copiii știu ce urmează să se întâmple și astfel evită apariția
frustrărilor, temerilor, furiei.
 Părinții și adulții care îngrijesc copii au nevoie de rutine pentru a-și ușura munca și pentru a
putea să susțină adaptarea copiilor la medii noi. În momentul în care copilul a învățat
anumite rutine, le va face singur. În acest caz, adultul își poate îndrepta atenția către alte
nevoi ale copilului.

În munca ta de baby sitter, vor fi situații în care părinții vor stabili programul de somn, masă, toaletă și
vor vrea să îl obişnuiască pe copil cu acest program. În acest caz, responsabilitățile tale se vor limita la a
respecta și păstra niște rutine stabilite. În alte cazuri, părinții sunt extrem de ocupați și timpul nu le
permite să se ocupe de aceste rutine și atunci va trebui să te ocupi doar tu de obișnuirea copiilor cu
acestea. Responsabilităţile tale vor include şi introducerea treptată a acestor obiceiuri comportamentale
în viața copilului.
Urmăreşte situațiile de mai jos:
 Ionuț începe să-și strângă jucăriile și se îndreaptă spre bucătărie înainte ca adultul să-i
spună că este ora mesei.
 După baia de seară, Sara își ia ursulețul de pluș și se îndreaptă spre dormitor înainte ca
adultul să o anunțe că este timpul să doarmă.
Acești copii și-au însușit o rutină legată de masă și de somn. Nu se împotrivesc, nu plâng. De ce?
Răspunsul este simplu: au acest program zilnic, nu există schimbări și, cel mai probabil, vor păstra acest
program și la schimbarea contextului (de exemplu în vacanță), atât timp cât adultul le reamintește
rutina.

Cele mai importante rutine

165
 Programul Nevoile de somn ale copilului sunt diferite: unii copii pot avea
de somn nevoie de o perioadă de somn ceva mai lungă, alții de o perioadă
mai scurtă.
De multe ori, mersul la culcare nu ridică probleme, copilul fiind obosit. Există totuşi şi situații în care
acesta începe să plângă sau devine furios. În acest caz, rutina de somn nu a fost exersată.
De cele mai multe ori, copilul merge la culcare în prezența părinților. Pot fi însă situații în care va trebui
să te ocupi singură de aceasta. O parte din rutina somnului de seară o poţi prelua și adapta pentru
somnul de zi.

Cum pregătim copilul pentru programul de somn?

 Înainte de toate, află de la părinți, bunici, toate informațiile de care ai nevoie, discută cu părinții
asupra modului în care copilul a învățat să meargă la somn și ce reguli are de respectat, în cazul
în care părinții au stabilit deja reguli pentru această rutină.
În cazul în care părinții nu respectă ei înșiși programul, explică-le consecinţele pe termen lung:
amintește-le cât de utilă va fi rutina de somn când copilul va trebui să doarmă la grădiniță sau în
cazul primului an de școală cât de util va fi ca programul de somn să fie învățat și copilul să nu
aibă probleme în a se trezi la 7 dimineața. Dacă observi că părinții nu acceptă propunerile,
adaptează-te situației; părinții sunt cei care decid pentru copiii lor (aceştia se pot răzgândi şi pe
parcursul încercărilor tale).
 Stabileşte o oră de începere a ritualului de culcare, care să fie aceeași în fiecare zi.
 Implică-te împreună cu copilul în pregătirea acestuia pentru somn. De exemplu: aranjaţi pătuţul
împreună.
 Anunţă copilul când se apropie ora de somn, cam cu 30 de minute înainte (este prânz, este seară
– vom merge la somn). În acest fel, copilul începe deja să se gândească că va trebui să meargă la
somn. Este bine să îi reaminteşti programul, pentru că nu întotdeauna copiii țin minte ce s-a
întâmplat cu o seară înainte și trebuie să își aducă aminte că la o anumită oră trebuie să meargă
la baie, să se spele pe dinți, să își ia pijamaua, să se urce în pat. Un alt motiv este faptul că, la
această vârstă, copilul nu își dă seama că s-a făcut seară și trebuie să meargă la somn.
 Anunță-l că se apropie efectiv momentul culcării.
 Oferă copilului situații în care să aleagă (vrei pijamaua roşie sau pe cea cu ursuleți?).
 La vârste mici, foloseşte jucării de pluș care să meargă împreună cu copilul la somn.
 La momentul în care copilul este în pat, petrece un minim de 10 minute de discuție cu copilul.
 Asigură-te că încăperea în care doarme copilul este bine aerisită, temperatura este optimă.
 În cazul în care camera este mai întunecoasă, poţi folosi o veioză, la care poți renunța pe măsură
ce copilul crește.
 Aminteşte copilului ce trebuie să facă pentru a-l ajuta să învețe: să se spele pe dinți, să-și
schimbe hainele cu pijamaua, să mergă la toaletă etc.
 Reaminteşte copilului care sunt regulile, mai ales dacă eşti la începutul procesului de învăţare a
programului de somn.
 În momentul în care copilul se află în pat şi rutina s-a încheiat, copilul poate să nu vrea să
doarmă şi îţi va cere să rămâi în cameră cu el. Nu ceda insistenţelor sale, deoarece copilul

166
 testează limitele - tu ai impus o regulă nouă și copilul o testează, pentru a vedea ce se întâmplă
dacă încalcă regula. Dacă tu cedezi insistențelor lui, el poate să înțeleagă că este o regulă ce
poate fi încălcată.
 Dacă copilul coboară din pat, pune-l la loc și reaminteşte-i regula. Copilul trebuie să învețe că
odată ce a mers la culcare, trebuie să stea în pat. Uneori nu va dormi, mai ales pe timpul zilei. Nu
îi permite să coboare mai devreme din pat pentru că data viitoare va face la fel. Nu te lăsa
tentată să stai în pat cu el mai mult decât ai stabilit. Te poţi aşeza cel mult încă 5-10 minute pe
un scaun lângă pat, după care, treptat, renunță să faci asta pe măsură ce copilul învață ce are de
făcut.
 Fii pregătită să faci față nemulţumirii copilului, este firesc să fie nemulţumit. Reaminteşte-ţi că
acest demers este spre binele copilului.
 Respectă și tu regulile, altfel copilul va profita de nehotărârea ta și îţi va fi greu să refaci
programul de somn.
 Recompensează respectarea ritualului de culcare (poți să-l lauzi sau să-l îmbrățișezi).
 Nu da copilului dulciuri sau sucuri cu cel putin 1-2 ore înainte de somn.

Programul Programul de masă este foarte important, iar respectarea lui

de masă depinde foarte mult de cum a fost stabilit și exersat în primii 3 ani
de viață ai copilului.

Cum stabilim programul de masă?

 Stabileşte un program clar de servire a mesei în cazul în care copilul nu are unul. Discută cu
părinții despre preferințele copilului, ore de masă, alimente recomandate, alimente interzise,
care pot provoca alergii etc.
 Învață care este necesarul de hrană pe zi în funcție de vârsta copiilor. Fii precaută şi nu face
excese cu alimentarea copilului, pentru a evita apariția în timp a obezității.
 Discută cu copilul despre ce înseamnă să se sature. Întreabă copilul când simte că s-a săturat şi
ce înseamnă pentru el asta. Uneori copiii nu ştiu ce înseamnă să le fie foame şi nu
conştientizează nici când s-au săturat.
 Învață copilul să ia masa în bucătărie sau în sufragerie, nu alergând prin casă. Nu schimba
camerele în care se serveşte masa. Rişti ca, din dorința de a-l face să mănânce, să creezi o
problemă mai mare pentru că nu va înțege de ce astăzi poate să ia masa în dormitor și mâine nu.
Discută cu familia și stabilește clar care sunt locurile din casă unde se mănâncă (de regulă acolo
unde ia masa toată familia, unde este stabilit deja locul de luat masa). Dacă nu există un loc clar
stabilit va fi ceva mai greu să impui tu un singur loc în care se mănâncă.
 Strânge farfuriile de pe masă dacă copilul începe să arunce cu mâncare și explică, fără să te
enervezi, că este momentul mesei şi cere-i să înceteze să arunce mâncarea. Dacă refuză, mai
degrabă renunţi la o masă.
 Mănâncă împreună cu copilul, această metodă îl obișnuiește pe copil să mănânce împreună cu
cineva, contribuind la socializarea lui și îi menține interesul pentru mâncare.

167
  Pe cât posibil, învață copilul să mănânce singur, fără ajutorul tău, alege alimente ușor de mâncat
cu mâna sau cu lingura.
 Fii realistă, stabilește așteptări specifice pentru vârsta copilului. Preșcolarii sunt în faza în care
încearcă să facă singuri unele lucruri şi e posibil să-și murdărească hainele. La acest moment,
este mai important să-i încurajezi să înveţe să mănânce singuri, decât să le faci observație că și-
au murdărit hăinuțele.
 Limitează timpul de luat masa la 30 de minute. Dacă copilul nu mănâncă în 30 de minute, cel
mai probabil nu îi este foame și e mai bine să încerci mai târziu.
 Separă momentul de joacă de cel de luat masa. Permite maxim o jucărie la masă în cazul în care
doreşti să te folosești de jucărie pentru a-l învăța să mănânce sau pentru a-l calma dacă este
iritat sau nervos.
 Evită să lauzi copilul că mestecă sau înghite, consideră mestecatul și înghițitul ca pe ceva firesc.
Poţi recompensa comportamentul pe ansamblu, astfel încât copilul să înțeleagă importanța
mesei (bravo, ai mâncat tot și ai reușit singur, ai fost cuminte pe parcursul mesei).
 Închide televizorul pe perioada mesei, altfel rişti ca asocierea mesei cu privitul la televizor să
devină o rutină.
 Este bine ca programul de masă să fie respectat și de tine și de părinți. Dacă tu procedezi într-un
fel şi părinţii în altul, copilul nu va învăța cum trebuie să facă.

Folosirea Această rutină este foarte importantă și, de multe ori, faptul că
oliței vine perioada grădiniței poate pune o presiune pe umerii părinților
pentru a învăţa copilul să folosească oliţa. Nu uita că folosirea
oliţei este un comportament ca oricare altul și, până la această
oră, ai deja destule cunoștințe despre cum învăță un copil un comportament nou. Ca și în cazul celorlalte
rutine, este posibil ca părinții să fi început deja să îl înveţe pe copil să folosească oliţa.

Atenție! Evită ca, pentru această rutină, să oferi propriul model. Pentru primele etape ale rutinei, te poţi
aşeza îmbrăcată pe vasul de toaletă și să te opreşti aici cu exemplul pe care îl dai copilului. Dacă părinții
nu l-au învăţat pe copil să folosească oliţa, sugerează-le ce trebuie să facă. Dacă există un frate sau o
soră mai mare și diferența de vârstă nu depășește 2 ani, îi poţi folosi pe aceștia ca model.

Cum îți dai seama dacă un copil a învăţat să folosească olița? Simplu: copilul trebuie, fără ca adultul să-i
reamintească, să meargă la oliță, să-și dea jos hainuțele de la brâu în jos sau să ridice fustița, să dea jos
lenjeria, să facă treaba mică sau treaba mare, să se steargă (sau să încerce să facă asta, deoarece în
primii ani nu reușeşte de fiecare dată) și să-și pună la loc lenjeria și hăinuțele. Și, ce este mai important,
să nu asocieze folositul oliței și al toaletei cu ceva rușinos și să rețină că este un comportament care se
petrece în intimitate, nu în prezența altor persoane.

Cum îl învățăm să folosească oliţa?

 Cei mai mulți copii sunt gata pentru folosirea oliței în jurul vârstei de 2 ani. Pentru început, copiii
vor învăţa să folosească oliţa pe parcursul zilei și abia mai târziu vor învăța să renunțe la scutece

168
 pe timpul nopții, deoarece pe o perioada mai lungă și în timpul somnului le este mai greu să se
controleze.
 Folosirea oliței nu începe brusc, de aceea trebuie să-i arăţi întâi copilului oliţa, să-i explici la ce
foloseşte, să-l aşezi pe ea, la început îmbrăcat, pentru a se obişnui. Dacă nu faci aceste lucruri
progresiv, folosirea oliţei îl poate speria pe copil, îl poate face să asocieze momentul oliței cu
ceva neplăcut și stresant.
 După ce copilul a împlinit 18 luni, poţi începe să ai discuţii cu el în care să foloseşti cuvinte ca:
treaba mică/treaba mare, oliță, scutec. Nu este recomandabil să dai diferite denumiri pentru
treaba mică și treaba mare. Dacă nu te simiţi confortabil, poţi utiliza și diminutive, însă acest
lucru poate fi confuz pentru copil, care nu poate face încă asocierea dintre mai multe cuvinte
care denumesc acelaşi lucru.
 Începe să-i schimbi scutecele mai des, astfel încât copilul să perceapă şi să-i placă senzația de
uscat. Discută cu copilul diferența dintre ud și uscat (ex: îţi place când eşti uscat? Te-ai udat? Ai
nevoie să te schimb? Imediat îl schimbăm pe copilaş, să se simtă bine şi să fie curat!) și
încurajează-l să te anunțe de câte ori este ud.
 Când schimbi scutecele, foloseşte un limbaj pozitiv și laudă copilul (bravo, ai reușit, în curând vei
putea să faci la oliţă).
 Când copilul se apropie de vârsta de 2 ani, cere părinților să cumpere o oliță şi oferă ocazia
copilului să se împrietenească cu ea, să o plimbe prin cameră, să vorbească cu ea, să se joace
stând pe ea (îmbrăcat).
 De foarte multe ori, dacă vasul de toaletă este destul de scund, sunt copii care doresc să înceapă
direct așa, pentru ca așa au vazut la adulții din familie. Nu este imposibil de realizat, însă cu
sigurață este ceva mai dificil.
 Dacă la început refuză să se așeze pe oliță, poţi folosi diferite povești sau cărți cu copii. Poţi
pretinde că înveţi o păpușă să folosească olița. Poţi permite copilului să se joace cu tubul cu
baloane de săpun cât stă pe oliţă și astfel, activitatea devine mai plăcută și mai distractivă.
 Recompensează copilul separat pentru cooperare și separat pentru succes, în cazul în care
reușește să elimine în oliță.
 Foloseşte fișe de monitorizare pentru această rutină, care te ajută să urmăreşti mai bine
progresele copiilor. Poţi lipi această fişă de monitorizare pe un panou, unde are acces și copilul,
și să-l implici în desenarea sau lipirea unor steluțe atunci când a respectat pași din rutină.

Exemplu fișă
monitorizare L Ma Mi J V S D
Își dă jos
hainele
corect
Stă pe oliță
Face treaba
mică în oliță
Face treaba

169
mare în oliță
Își pune la
loc hainele
pe el
Se spală pe
mâini
La 5 comportamente corecte primește o steluță.
Când a adunat 5 steluțe este recompensat cu o activitate care îi face plăcere (joc, desene, citit
povești, plimbare).

 Dacă copilul nu a învăţat să folosească oliţa sau toaleta până la vârsta de 4-5 ani, sfătuiește
părinții să discute cu un medic sau un psiholog, pentru e evita eventuale probleme legate de
enurezis (situația în care copilul nu dobândește control în eliberarea fluidelor din corp și udă
frecvent lenjeria, în special noaptea).

Pregătirea ghiozdanului:
În primul an de şcoală, este de preferat să pregăteşti ghiozdanul împreună cu copilul, deoarece la
6-7 ani copilul încă nu poate să se organizeze și să-și planifice activitatea în mod eficient.
 În felul acesta va învăța și el care sunt caietelele de care are nevoie, cărticelele și alte materiale
didactice. Până va învăța orarul pe de rost, în aşa fel încât să-și poată face singur ghiozdanul,
poate dura câțiva ani.
 Roagă-l pe copil să facă întotdeauna ghiozdanul seara, înainte de a merge la culcare:
o Să golească ghiozdanul de cărți și caiete din ziua anterioară;
o Să verifice orarul;
o Să aibă toate caietele și cărţile conform orarului;
o Să aibă stiloul încarcat, creioane, gumă, culori, carioci;
o Să aibă rigla, blocul de desen, dacă este cazul;
o Să aibă echipamentul de schimb, dacă are ore de educatie fizică.

170
CAPITOLUL 9. HAI LA JOACĂ!

1. Jocul, activitatea de bază a copilăriei

Activitatea de bază a copilului, indiferent de vârstă, este jocul. În mod obişnuit, jocul este pentru copil o
modalitate de a-şi consuma energia, de a se distra, un mod plăcut de a petrece timpul liber, dar şi o
ocazie de a învăţa.

Când un copil recită poezioare scurte, numărători vesele în timp ce se joacă de-a prinselea sau alte
jocuri, își dezvoltă capacitatea de exprimare. Când așează cuburile unul peste altul, când îmbină piesele
unui puzzle, când respectă instrucțiunile unui joc, când pune în scenă povești ori se costumează, i se
dezvoltă gândirea și creativitatea. La fel se întâmplă și când cântă la un instrument (chiar improvizat) ori
pictează, coase sau are alte îndeletniciri.

Prin joc, copiii învață să interacționeze unii cu alții, să se împrietenească. Când se joacă cu alți copii, în
parc, la nisip, copilul învaţă un sistem de reguli sociale, învață cum să se controleze și să suporte
dezamăgirile atunci când se află în compania altora.

Interesul copilului pentru joc este o dovadă a dezvoltării sale psihice normale. Dacă cel mic nu se joacă și
poate fi implicat greu în activitățile pe care i le propui, este bine să le comunici asta părinților.
Câteodată, acestea pot fi semne care indică prezența unei boli.

Toţi copiii au nevoie să se joace: de la micuţul de câteva luni care aruncă ursulețul de pluș pe jos,
aşteptând ca tu să i-l ridici pentru a-l arunca din nou, la cel de trei ani care se joacă la nisip, umple
găletușa, o varsă, o umple din nou și iar o răstoarnă, la copilul de cinci ani care îşi ia păpușa în brațe, o
hrănește, o schimbă, o culcă, la şcolarul de zece ani care îşi pune o pălărie de paie şi cizmele de cauciuc
şi se crede Motanul încălțat.

În activitatea de baby sitter, poți întâlni părinţi care nu consideră că trebuie să se joace cu copiii lor, se
tem că devin ridicoli şi că pierd timp preţios. Mulţi nici nu ştiu cum să se joace, se simt stângaci, se
plictisesc, nu li se pare interesant şi lasă această activitate doar în seama copiilor. Este bine ca tu să
încerci să te implici în jocul copilului, chiar să te joci cu el, pentru ca astfel să vă cunoașteți mai bine, să
vă împrieteniți, să îi satisfaci nevoia de atenţie, să îl faci să se simtă iubit. Jucându-te cu el îl ajuţi să se
dezvolte sănătos, armonios, îi faci copilăria mai frumoasă, mai bogată în cunoştinţe, impresii, trăiri,
experienţe.
Un alt rol important al jocului, care are reguli şi unde există un învins şi un câştigător, este acela că-l
învaţă pe copil ce înseamnă spiritul de competiţie şi corectitudinea, dar şi cum este să fii în postura de
învingător sau învins. Este bine să îl înveţi pe copil să accepte înfrângerile şi să înveţe tot ce poate din ele
încă din primii ani ai copilăriei.

La vârsta de 4-5 ani, copiii sunt capabili să respecte reguli simple ale unor jocuri. Ei nu sunt însă capabili
să modifice regulile în favoarea lor, ci le respectă pur şi simplu. Abia pe la vârsta de 7-8 ani copiii sunt
pregătiţi să urmeze reguli mai complexe şi să născocească mici strategii pentru a influenţa rezultatul
jocului în favoarea lor. Important este să menţii atmosfera destinsă şi să faci din joc o distracţie pentru a
nu pierde răbdarea şi interesul copilului.

171
Copiii adoră să câştige fiecare competiţie/joc. Dacă nu îl laşi să şi câştige din când în când, nu va mai fi
stimulat să joace şi altă dată. Este la fel de important să îl ajuţi să înveţe să şi piardă. Dacă va câştiga
întotdeauna când joacă cu tine, va avea dificultăţi în a se adapta la jocul cu tovarăşii de joacă din parc,
de la grădiniţă sau de la şcoală.

Cum îl înveţi să accepte înfrângerea? Prin felul în care reacţionezi tu, în momentul în care pierzi. Dacă
accepţi înfrângerea fără să te superi sau să te enervezi, copilul va şti că nu e nimic rău în a pierde. În
schimb, dacă te enervezi, copilul va trage concluzia că este îngrozitor să pierzi şi că aşa trebuie să
reacţionezi în astfel de situaţii.

Jucându-te cu copilul pe care-l ai în grijă, devii prietenul lui, îi capeţi încrederea şi el va fi mai atent la
cerinţele tale.

Jocurile copiilor pot fi de mai multe feluri:

Jocurile senzoriale (jocurile pentru dezvoltarea simțurilor)
Jocurile pentru dezvoltarea simțurilor, numite și jocuri senzoriale, îi dau copilului ocazia de a explora și
cunoaște realitatea prin toate simţuril: văz, auz, miros, gust, pipăit. Copilul îşi foloseşte toate simţurile -
nu doar văzul şi auzul - într-o mai mare măsură decât adulţii. De aici apare necesitatea de a le oferi
copiilor jocuri cât mai variate care să le stimuleze toate simțurile.

Începând cu vârsta de 4 - 5 ani, copiii devin interesați de obiecte şi de însuşirile lor. La această vârstă,
sunt cele mai potrivite jocurile pentru dezvoltarea simțurilor.

Prin intermediul acestor jocuri, copiii își lărgesc orizontul de cunoaștere, fac descoperiri privind mărimile
şi formele, noţiunile de jos şi sus, tare şi moale, acru și dulce etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică,
ordonează şi măsoară. În astfel de jocuri, copiii își antrenează toate simțurile:
- vederea în jocuri ca: Spune ce culoare are?, Cu cine seamănă? etc., copilul identifică culori,
forme, animale.
Exemplu: Arată-i imagini din cărți de povești sau de colorat, cartonașe desenate și cere-i să
caute obiecte care au aceeași culoare/formă etc.
- mirosul în jocuri ca: Spune ce ai mirosit? Ghicește ce e? Pregătește-i masa jucându-vă.
Exemplu: Cere-i să închidă ochii și dă-i să miroasă câteva alimente. Copilul le va identifica ușor și
le va consuma cu mai mare plăcere.
- gustul în jocuri precum: Spune ce ai gustat? Poți ghici? Ce simți?
Exemplu: Te poți juca cu copilul, legându-l la ochi și dându-i să guste diferite alimente. Vei fi
uimită ce ușor recunoaște fructe, legume sau alte alimente ca zahărul, ceaiul, laptele etc;
- pipăitul în jocuri precum: Ghicește ce ai pipăit!, Caută obiectul rotund.
Exemplu: Pune într-un săculeț diferite obiecte sau fructe, legume, jucării și cere-i copilului să
pipăie și să ghicească ce este fiecare;
- auzul în jocuri precum: Ghicește de unde se aude zgomotul.
Exemplu: Unde ești Chimiță? (jocul este adaptat pentru a fi desfășurat în doi). Copilul își alege
un loc în casă, unde să se ascundă. Adultul întreabă Unde ești Chimiţă? Copilul, din ascunzătoare
răspunde: Aici, aici! Atunci, adultul îl caută prin casă, repetând eventual de mai multe ori
întrebarea. Când copilul este găsit, rolurile se schimbă.

Jocurile de creație/cu rol. Acestea pot fi de două feluri: 1. Cu subiecte din viața reală, adică din viața
adulților cu care vin în contact și 2. Jocuri cu subiecte din povești și basme.

172
Jocul de rol cu subiecte din viața reală îl pregăteşte pe copil pentru viaţă, dar într-o manieră specifică. În
jocurile copiilor se regăsesc multe din activitățile de zi cu zi ale adulților din apropierea lor. Copiii se pot
juca de-a şcoala, de-a spitalul, de-a magazinul, interpretând roluri de profesori, infirmiere, vânzătoare
etc.

Jocul de rol cu subiecte din povești și basme: Prin intermediul acestui tip de joc, copilul învaţă să
aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte, să se comporte ca eroii preferați din povești, să învețe mai
mult despre forme, culori şi materiale (din cărțile ilustrate). De asemenea, copilul, cu ajutorul adultului,
își poate înfrânge fricile cele mai profunde (de vrăjitoare, de fantome, de animale sălbatice etc.). În
jocurile cu subiecte din povești și basme, el își poate închipui că este Făt-frumos, Împăratul, Scufița
Roșie, Albă ca Zăpada sau cine știe ce alt personaj din povești, care înfruntă aceste creaturi și care
întotdeauna iese învingător.

Jocul de construcție este de asemenea preferat de copii. Înălţând şi dărâmând, se familiarizează cu

caracteristicile lucrurilor şi învață despre greutate, volum, înălţime şi textură. Astfel de jocuri pot fi
desfășurate în casă (folosind lego, forme geometrice din plastic sau lemn, mozaic, cuburi, roto disc) sau
afară (la nisip, folosind lopățele și găletușe de plastic, forme pentru nisip din plastic etc).

Jocul de mișcare este o activitate obișnuită pentru orice copil. Acest tip de joc îi oferă copilului multe
ocazii de a învăța și de a se dezvolta pe toate planurile: fizic, intelectual și social.
Dacă ne-am închipui că joaca reprezintă munca unui copil, atunci jucăriile ar fi uneltele, iar o unealtă
adecvată îl poate ajuta pe copil să-și îndeplinească bine munca. Cu ajutorul jocurilor şi jucăriilor, copilul
se dezvoltă și, implicit, învață.
Când împinge o mașină de jucărie, copilul își dezvoltă capacitatea de a merge şi îşi antrenează mişcările
grosiere/largi ale muşchilor;
Când sare coarda sau şotronul își îmbunătățește capacitatea de coordonare a mișcărilor;
Când joacă un joc care implică anumite reguli, cum ar fi Ursul doarme, Am pierdut o batistuță, Podul de
piatră etc, copilul dobândește precizie în mișcări;
Când participă alături de prieteni la un concurs (de role, biciclete, trotinete etc.) își antrenează
stabilitatea mişcărilor, echilibrul şi îşi dezvoltă spiritul de competiție;
Când stă într-un picior pregătindu-se să lovească o minge sau când merge pe bicicletă, învață să-și
păstreze echilibrul.

Prin intermediul jocurilor didactice, copilul își dezvoltă inteligența. Aceste jocuri urmăresc dezvoltarea
limbajului copiilor, le îmbogățesc cunoștințele în anumite domenii (mediul înconjurător, matematică,
muzică etc).
Jocurile pentru dezvoltarea limbajului. Acestea se pot desfășura cu copiii începând cu vârsta de 3 ani,
când încep să pronunțe din ce în ce mai bine cuvintele.
Ele pot fi :
- Jocuri care presupun alcătuirea de propoziții simple sau dezvoltate. De exemplu, jocul se poate
intitula - Ce face….?. Cu ajutorul jucăriilor copilului sau a unor cărți de povești, poți cere copilului
să denumească acțiuni simple ale personajelor.
Exemplu: urmărește cu copilul imaginile cărții ”Ursul păcălit de vulpe”. Te poți opri pe prima
pagină și întreba copilul: Ce face vulpea? Răspunsul copilului poate fi: Vulpea doarme, Vulpea
mănâncă pește…..
- Jocuri pentru a vorbi corect. Este normal ca un copil să pronunțe greșit anumite litere, cuvinte
sau să facă dezacorduri între cuvintele din propoziție, până la o anumită vârstă. Cu ajutorul
acestor jocuri, se pot corecta eventualele greșeli. Bineînțeles că tu nu esti logoped (specialist

173
 care se ocupă cu dezvoltarea şi corectarea limbajului), dar și tu, ca baby sitter, îl poți ajuta în
acest sens.
Exemplu: poți învăța un copil cu vârsta peste 3 ani singularul și pluralul cuvintelor, folosind jocul
Eu spun una, tu spui multe. Spui copilului măr, el trebuie să spună mere, copil-copii, păpușă-
păpuși, mașină-mașini etc.
- jocuri gramaticale. Poți desfășura cu copiii peste 5 ani (dacă copilul este la grădiniță, este deja
familiarizat cu ele), jocuri precum: Câte cuvinte am spus? (numărând cu copilul cuvintele dintr-o
propoziție, scurtă la început, apoi mai dezvoltată), Jocul silabelor (desparte în silabe cuvinte și
numără cu copilul silabele: ma-ma, măr, pi-si-că etc), Jocul sunetelor (de exemplu, să îi ceri
copilului să spună cu ce sunet începe cuvântul apă, apoi încercați împreună să găsiți alte cuvinte
care încep cu sunetul A – avion, aragaz, acru, albastru, ananas etc).
- jocuri pentru dezvoltarea vorbirii coerente, fluente, corecte, expresive, în dialog. Aceste jocuri
pot fi jucate cu copii peste 6 ani.
Exemplu: Telefonul. Poartă o discuţie ca şi cum tu şi copilul aţi vorbi la telefon (tu poți fi
prietenul lui, colegul lui, mama etc.). Astfel, copilul învață să vorbească fluent, să povestească
anumite întâmplări etc.
Jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător:
a) jocuri care dezvoltă cunoștințele despre natură. Prin intermediul acestora, copiii pot să-și fixeze
anumite cunoștințe referitoare la: animale (de exemplu prin jocul Animalele și hrana lor, cu ajutorul
unor imagini ale animalelor cunoscute de copii, li se cere să numească: Ce mănâncă pisica? Arată-mi
șoricelul!, Dar cățelul? etc). Alte jocuri pot fi: Știi unde trăieşte?, Caută mama sau puiul, Cine face, cum
face? etc.
b) jocuri referitoare la mediul ambiant apropiat: Copiii învață despre obiectele de uz personal,
tacâmuri, veselă și folosirea lor (Cu ce mă spăl? Să servim păpușa, Să aranjăm masa pentru petrecere
etc.), depre jucării (Cu ce mă joc? Unde este locul ursulețului?), mobilier (Să facem ordine în camera
păpușii), îmbrăcăminte (Să îmbrăcăm păpușa, Cu ce mă îmbrac iarna-vara?).
c) jocuri referitoare la om și activitatea sa, cum ar fi:
- corpul omenesc: Cum arată păpușa?, Pe unde respirăm?, Care este nasul?, Dar urechea? Pe unde
auzim? etc.
- activitatea oamenilor: Unde lucrează mama?, Ce face ea/cu ce se ocupă/ce ştie să facă?, Cu ce lucrează
ea? Scrie – foloseşte stiloul, desenează – foloseşte creioane-hârtie, vorbeşte – foloseşte microfon,
calculator, construieşte - foloseşte lemn etc.? (unelte și produsul muncii).
- meserii sau meseriași: Cine a trimis scrisoarea?, Cine face pâinea?
d) jocuri pentru cunoașterea și precizarea însușirilor obiectelor lumii înconjurătoare:
- culoare: Să așezăm flori în vază (exemplu de sarcină: așează în vază florile galbene/albe/roșii),
Fluturii vin la flori (se folosesc niște cartonașe decupate în formă de flori și fluturi, colorați la fel, câte
doi. Copilul trebuie să împerecheze fiecare floare cu fluturele care are aceeași culoare sau nuanță. De
exemplu – fluturele roșu cu floarea roșie, fluturele roz cu floarea roz etc).
- mărime: Găsește obiectul potrivit!, de exemplu, la jocurile puzzle, lego sau jocurile cu cuburi
ilustrate, în care copilul trebuie să găsească cubul cu imaginea lipsă.
- forme: Cine are aceeași figură? Se pot alege forme geometrice din plastic sau din carton, ca:
pătrat, triunghi, cerc, dreptunghi. Arătându-i copilului una câte una, îi ceri acestuia să asocieze forma
respectivă cu elemente din natură. De exemplu: cercul – poate fi asociat cu soarele, mingea, mărul etc.;
pătratul – poate fi asociat cu biscuitele, batista, perna, masa etc.
e) jocuri pentru a cunoaşte poziția obiectelor în spațiu:
Cum ar fi: Spune unde stă?, Unde sunt jucăriile? (sus, jos, deasupra, în, lângă etc.), Arată-mi jucăria de pe
dulap/de sub masă…, Hai să facem ordine (în momentul în care așezați jucăriile împreună, cere-i
copilului să spună locul fiecărei jucării: în cutie, lângă pat, pe noptieră….).

174
 f) jocuri despre timp: Când vei merge la piesa de teatru/ plimbarea în parc împreună cu mami?.
Variante de răspuns: Zi-noapte, peste X zile, în timpul zilei, dimineaţa, după-amiaza etc.

3) Jocuri pentru activitățile matematice:

- „Spune ce sunt?” (copiii să spună formele geometrice: pătrat, cerc, triunghi, dreptunghi)
- „Mare sau mic?”
- „Al câtelea obiect lipsește?” (al doilea, al cincilea….)

Sugestii prin intermediul cărora copiii învață numerele:

Profită de dorința lui de a-și explora propriul corp și începe prin a-i număra ochii, gura, nasul, urechile,
degetele de la mâini etc: Unde este gurița? Hai să numărăm...1. Unde sunt ochișorii? Câți sunt? Unu, doi.
Pentru că joaca este activitatea lui de bază, profită și pune-i în mână diferite jucării numărându-le, apoi
vorbește-i despre cantități și dimensiuni, deoarece și acestea au un rol foarte important în formarea
conceptului de număr: Uite ce mulți ursuleți sunt în patul tău și ce puțini sunt pe masă! Câte lingurițe
sunt pe masa păpușii? Care este mai mare? Lingura sau ligurița?
Cântă-i cântecele cu numere și citește-i/recită-i poezii care să conțină cifre.

Poezie pentru numărat

Am un nas, pe obraz: UNU
Am doi ochi, ca și voi: UNU, DOI
Am trei nasturi la hăinuță, Ilenuță: UNU, DOI, TREI
Am și patru buzunare
Mi-a cusut mama și-o floare: UNU, DOI, TREI, PATRU
Și mai am cinci degetele
Parc-ar fi lumânarele: UNU, DOI, TREI PATRU, CINCI

Folosește obiectele din jurul tău: ceasul, arătându-i cifrele, calendarul, arătându-i zilele săptămânii,
lunile anului, data etc;
Atunci când strângeți jucăriile, numărați-le, comparați-le (care e mai mare-mică, unde sunt mai multe-
puține, care sunt sus-jos etc);
Copiii peste 4 ani pot învăța să scrie cifrele (cu cretă pe tăbliță, cu creioane colorate, cu degețetul pe
nisip etc).

4) Jocuri pentru învăţarea culorilor

Există multe modalități prin care poți învăța copilul culorile. Unele pot fi amuzante pentru copil, altele îl
pot plictisi. Dacă vei incerca să înveți copilul culorile prin joacă, îi vei menține interesul o perioadă mai
îndelungată și îi vei arată că multe lucruri pot fi învățate într-un mod plăcut. Uite câteva exemple:
Folosește cărțile specifice vârstei copilului. E bine să conțină multe fotografii/poze, simple, colorate în
culori atractive.
Poți folosi cartonașe colorate care conțin o imagine a unui obiect reprezentativ pentru culoarea
respectivă (de exemplu: un soare pentru galben sau o inimă pentru roșu).
Copiii pot învăța culorile și cu ajutorul alimentelor. În special fructele și legumele pot avea culori foarte
frumoase și variate. Atunci când copilul cere să mănânce un fruct, de exemplu o banană, spune-i ce
culoare are fructul respectiv - banana este galbenă. Unele tipuri de alimente, cum ar fi merele sau
ardeiul gras, pot avea culori diferite, așa că micuțul va învăța și că un obiect poate avea culori diferite.
Poți folosi desenul sau pictura. Ori îi dai câte un creion colorat, spunându-i ce culoare are și apoi
cerându-i copilului să coloreze cu el ori lăsându-l să-și înmoaie degețelul în tempera/acuarele și apoi să

175
lase urme colorate pe o coală de hârtie albă. Acesta este un mod nu numai de a învăța copilul culorile, ci
și de a-i dezvolta imaginația și creativitatea. Dacă pictezi, ai grijă ca vopseaua pe care o folosești să nu fie
toxică pentru copil și să se spele ușor.
Când ieși la plimbare cu copilul și treceți pe lângă mașini, case, garduri, copaci, flori, arată-i și numește
culorile. Dacă ai ocazia să întâlnești aceleași culori de mai multe ori, repetă-i copilului culorile până când
o va recunoaște;
Arată-i tot timpul culorile - le va reține mult mai repede dacă îi vei spune mereu ce culoare are tricoul
lui, ciorăpeii, ghetuțele, jucăriile preferate, obiectele din cameră. Cu cât îi arăți mai des o culoare, cu atât
îi va fi mai ușor copilului să o rețină.

Regulile jocului

Prin intermediul jocului, copiii învață ce sunt regulile. În organizarea unui joc, elementul de bază îl
constituie regulile clare care ghidează comportamentul de grup al copiilor. De obicei, jocurile implică cel
puțin doi participanți, precum și spirit de competiție și criterii de stabilire a învingătorului. Jocurile sunt
pentru copii ocazii de a învăţa, dar şi de a-şi face prieteni. De exemplu, alegând de partea cui să fie poate
fi o dovadă de prietenie.

Sunt anumite tipuri de joc, precum cele de creație, în care copiii negociază reguli pentru a crea jocul pe
care doresc să îl joace. De exemplu, în jocurile gen: ”de-a mama”, ”de-a tata”, copiii își împart rolurile
(eu sunt mama, tu ești tata, Ilinca este copilul etc.) și-și stabilesc singuri regulile de joc (eu sunt mama și
mă duc la bucătărie să fac ceva de mâncare, tu, tata o iei pe Ilinca și vă plimbați până termin eu de făcut
mâncarea, da?).

În jocurile de construcție, copiii trebuie să respecte reguli esențiale pentru a obține ceea ce și-au propus.
Ca să obții un cozonac din nisip, trebuie întâi să umpli găletușa cu nisip etc.

În jurul vârstei de 5 - 6 ani, copilul descoperă jocul cu reguli și învață să creeze legături cu ceilalţi copii și
să se supună regulilor. Prin joc, copilul învață despre parteneriat, munca în echipă, învață să-și aștepte
rândul, să fie disciplinat, răbdător, ordonat. Ce s-ar întâmpla dacă în jocul cu mingea, de exemplu, ar
alerga toți odată să o lovească? Regulile jocului precizează exact pașii pe care trebuie să-i urmeze copiii
pentru a se juca frumos, ordonat. Interesant este faptul că, deși în general mediul familial presupune
reguli flexibile, în cadrul jocului abaterile nu sunt acceptate și sunt aspru penalizate de către partenerii
de joc prin excludere, marginalizare, refuz de a-l mai avea ca partener de joacă pe acela care a încălcat
regulile. Din aceste interacțiuni copilul învață să identifice calitățile și defectele celorlalți.

Un copil care se supără pentru că nu a câștigat, își bate joc de copiii mai mici, părăsește jocul atunci când
nu câștigă nu a învățat încă să facă față eșecurilor. Când copilul pe care îl ai în îngrijire are un astfel de
comportament, este bine să îi explici că, indiferent dacă pierde sau câștigă, trebuie să îi respecte pe
ceilalți participanți la joc.

Un alt beneficiu pe care-l aduc regulile jocului este acela că, încercând să le țină minte, copiii își
antrenează memoria. Totodată, își formează însușirile voinței: răbdarea, perseverența, stăpânirea de
sine. Tot în joc sunt modelate și trăsăturile de personalitate: respectul față de alții, responsabilitatea,
cinstea, curajul, corectitudinea sau, poate, opusul lor.

Jocul,,De-a v-ați ascunselea’’, atât de răspândit la vârsta copilăriei, este sugestiv în acest sens. Copilul
mic, de 1-3 ani, nu participă întotdeauna la toate etapele jocului; el nu reține toate regulile, ci doar una

176
sau două; nu știe să se ascundă (de obicei își ascunde numai capul), fuge spre locul de,,bătaie’’,
indiferent de etapa jocului; la o reluare a jocului se ascunde în același loc. Copilul de 4-5 ani se ascunde
în locuri depărtate de locul de,,bătaie’’, caută mult ascunzătoarea; face gălăgie în jur, se supără pe,,cei
mici’’ care ,,încurcă jocul’’. Cu cât înaintează în vârstă, peste 6 ani, copilul caută locuri cât mai apropiate
de locul de,,bătaie’’, contează pe factorul surpriză, stă ascuns până observă că locul de ”bătaie” este
liber.

În cadrul jocurilor apar și conflicte a căror motivație diferă în funcție de vârstă. Dacă la copiii mici
conflictul apare din dorința acestora de a se juca cu aceeași jucărie în același timp sau din dorința de a
juca un rol preferat, la cei mari conflictul apare în urma încălcării regulilor jocului, ceea ce evidențiază
maturizarea intelectuală și afectivă a copiilor, iar cel care le încalcă riscă să fie înlăturat și evitat de
partenerii de joacă.

Jocuri pentru relaxare și timp liber

Şi activitățile de relaxare a copilului se desfăşoară tot prin joc. Rolul acestora este de a crea copiilor
momente de destindere și, în același timp, de a contribui la educarea lor intelectuală, estetică și morală.
Ele se pot desfășura în casă, în centre special amenajate sau în aer liber.

Pentru recreerea copilului sau petrecerea timpului liber în casă, poţi să alegi următoarele activităţi:
- Implică copilul, chiar dacă este foarte mic (după vârsta de 2 ani), în activitatea de pregătire a
mesei sau în activităţi de gătit: Facem prăjituri/salate/tartine. Copilului îi place foarte mult să îşi plimbe
degetul prin făină, vrând şi el să facă prăjiturile lui. Dă-i boţul lui de aluat pe care să îl întindă, să-l
împletească, să-l taie, iar să-l întindă, să îl tăvălească prin făină (cu riscul de a face mizerie). Vei vedea că
te va imita în ceea ce faci, exersând şi el până când îşi face propria prăjitură.
- Poţi face experimente simple cu apa (de exemplu – “pluteşte/se scufundă”). În momentul în care
copilul se spală pe mâini (după folosirea oliţei/toaletei sau înainte de masă sau după ce a folosit
plastilina ori tempera etc), ajută-l să se săpunească. Spuma îl amuză, la fel şi apa, copilul face spumă
frecându-şi mânuţele, apoi se clăteşte sub jetul de apă, iar apucă săpunul, iar se clăteşte, se amuză şi
repetă mişcările. Umple atunci chiuveta cu apă şi vedeţi împreună ce pluteşte (hârtie de scris) și ce se
scufundă (săpunul). În acelaşi timp, copilul îşi face toaleta şi totodată învaţă jucându-se, despre
caracteristicile diferitelor obiecte (uşor-greu).
- Poți să-i citești diferite povești, poezii, sau să vă uitați împreună pe reviste, atlase
botanice/zoologice. Acest lucru este plăcut pentru copii pentru că află lucruri noi despre lumea care îl
înconjoară, dar și despre personaje din povești, pe care apoi le vor folosi în jocul de rol, când se vor
costuma și se vor juca de-a Scufița Roșie, de-a Prințul etc. Este o modalitate bună prin care îl ajuţi să-şi
dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea logică, abstractă, să-şi dezvolte simţul observaţiei, vorbirea,
memoria, motricitatea, simţurile.
- Televizorul. Dacă urmăreşte zilnic desenul animat preferat sau programul preferat, dacă se uită
la un film cât tu pregăteşti masa, nu este grav. Însă privitul la televizor ore în şir este cât se poate de
dăunător pentru sănătatea fizică a copilului, pentru dezvoltarea sa intelectuală şi emoţională. Privitul la
televizor, ore în şir, înţepeneşte întreaga musculatură, copilul stă rigid, într-un repaus nefiresc de lung,
ceea ce îl face să devină ameţit, agresiv, capricios, chiar dacă programele urmărite au fost adecvate
vârstei! Când conţinutul filmelor de la televizor promovează agresivitatea şi violenţa, efectul nociv
creşte. Deci, verifică programele preferate ale copiilor cu care lucrezi. Poți petrece câteva minute alături
de ei în fața televizorului, pentru a vedea dacă limbajul folosit de personaje este unul adecvat vârstei
copilului (fără cuvinte vulgare, exprimări violente, înjurături etc), iar conținutul filmului/desenului
animat nu promovează violența.

177
 - Computerul şi internetul. Mulţi părinţi îşi închipuie că micuţul lor are nevoie să se familiarizeze
cu computerul de la vârsta de trei ani, ceea ce nu este adevărat. Computerul nu este decât un
instrument, nu educaţie în sine, iar internetul, o sursă de informare, nu întotdeauna şi cea mai bună. În
timp ce computerul este ceva mai interactiv decât televizorul şi lipsit de reclame, internetul şi chat-ul
duc la izolarea copilului, mai întâi de familie, apoi, treptat, de restul societăţii.
Jocul la computer presupune ceva mai multă mişcare decât privitul la televizor, însă grupe importante
de muşchi nu sunt puse deloc în mişcare, în timp ce altele sunt prea intens activate. Apar probleme ale
coloanei, dureri de ceafă, de spate, probleme oculare. Există la librării sau la centrele de ziare multe
reviste pentru copii care conțin și CD-uri educaționale. Acestea pot cuprinde povești, cântece pentru
copii sau jocuri special create, care să le dezvolte acestora creativitatea, îndemânarea, limbajul etc. Pe
aceste CD-uri este întotdeauna specificată și vârsta copilului care poate să-l utilizeze.
De aceea, când lași copilul să se joace la computer, să vizioneze filme pentru vârsta lui, să joace diferite
jocuri educative, este bine să-i stabilești un timp anume, să-i dai chiar repere orare: Te joci 10 minute,
apoi facem temele. Cât pregătesc masa poți să joci jocul tău la calculator.

Activități recreative desfășurate în aer liber:

- Activități practic-gospodărești în grădină ca plantarea unor flori/legume, îngrijirea lor
- Plimbări în parc, jocuri în nisip, la leagăne
- Vizite la expoziții, muzee, Grădina Botanică, Grădina Zoologică
- Vizionări de spectacole de teatru pentru copii
- Observări spontane în natură (plante, mici viețuitoare, insecte etc)
- Diferite sporturi împreună cu adultul: role, biciclete, volei, fotbal, patinaj etc.

1. Jucăria și rolul ei în dezvoltarea copilului

Jocul și jucăria însoțesc pretutindeni copilăria. Jucăria este un obiect pe care copiii îl folosesc la joacă.
Copiii sunt foarte creativi și inventivi când vine vorba de a-și alege o jucărie. Astfel, un simplu băț poate
deveni un căluț, sau o banală eșarfă se poate transforma într-o mantie de împărat. Asta te ajută pe tine
ca baby sitter să ştii că dacă vei lucra pentru o familie care nu-şi permite să cumpere multe jucării, asta
nu afectează posibilitatea de a te juca cu copilul şi de a-l face să se simtă foarte bine. Trebuie să încerci
mereu să improvizezi, plecând de la obiectele pe care le găseşti la potenţialul loc de muncă.

De multe ori, copilul poate să prefere nişte obiecte simple, nu jucării scumpe. Așa se explică discuțiile
dintre mămicile care se minunează cum de copilul lor nu este foarte încântat sau se plictisește foarte
repede de adevăratele jucării, comerciale, dar se joacă ore în șir cu sticle de plastic, chei, capace de la
cratiță și alte obiecte din mediul apropiat, creându-și o lume a sa.

Nu știe nimeni să spună cu exactitate când a apărut prima jucărie, dar, întrucât e în firea omului să caute
modalități de a se distra, se presupune că jucăriile sunt la fel de vechi ca și omul.

Cum alegi jucăria potrivită?

O jucărie poate fi considerată bună, atunci când:

178
  Este potrivită pentru capacitățile fizice și intelectuale ale copilului, fără să fie periculoasă. De
exemplu, unui bebeluş nu îi vei da o jucărie mică, ce să-i încapă în gură şi să o înghită sau unui
școlar nu îi vei da un puzzle cu piese puține și mari cu un nivel scăzut de dificultate.
 Este bine realizată și durabilă, deoarece copiii au tendința să demonteze totul.
 Este atrăgătoare și suficient de interesantă ca să-i capteze atenția copilului. De exemplu, pentru
toţi copiii culorile sunt ceva distractiv, însă jucăriile şi obiectele cu multe culori le pot distrage
atenția sau îi pot deruta.
 Stimulează creativitatea și imaginația copilului. De exemplu, îi solicită atenția sau îndemânarea
(jucării care implică asamblarea mai multor părți pentru a putea obține diverse lucruri, în funcție
de imaginația fiecărui copil).

Ce trebuie să faci pentru a preîntâmpina accidentele sau plictiseala:

 Nu lăsa la îndemâna copiilor mici jucăriile celor mari şi nici nu oferi copiilor mai mari jucăriile
celor mai mici (de exemplu, o suzetă cu o zornăitoare) pentru că aceştia se vor plictisi;
 Sfătuiește părinții să citească cu atenție toate etichetele privind siguranța jucăriilor și
instrucțiunile de folosire, dacă e posibil, împreună cu copilul, atunci când cumpără jucării noi;
 Învață-l pe copil și pe tovarășii lui de joacă să folosească și să păstreze jucăriile în mod
corespunzător, explicându-le faptul că, dacă vor să le păstreze pentru mai mult timp, nu trebuie
să le arunce sau să le trântească;
 Nu lăsa copilul să se joace cu jucării prea zgomotoase care îi pot afecta auzul;
 Chiar dacă nu este obligația ta, verifică din când în când jucăriile și sfătuiește părinții copilului să
ia măsura care se potrivește: s-o repare sau să o arunce;
 Schimbă jucăriile între ele. Dacă are multe, sigur nu se poate juca cu toate în fiecare zi (cu unele
nu se mai joacă săptămâni şi luni de zile), ci ajunge să se plictisească de ele şi să vrea mereu
altele;
 Nu lăsa la îndemâna copiilor mici jucării ce ar putea fi periculoase, cum sunt cele ce presupun
trasul la țintă, unelte cu margini ascuțite sau jucării electrice. Acestea sunt indicate copiilor mai
mari și numai sub supravegherea unui adult;
 Ai grijă să nu lași la îndemâna copiilor jucării cu componente mici care pot fi înghițite sau
introduse în nas, ureche.

De ce poate fi periculoasă o jucărie necorespunzătoare?

 Poate răni pielea copilului prin tăiere, dacă are muchii sau vârfuri ascuțite.
 Poate să producă sufocare copiilor mici, dacă are piese mici în componența ei şi sunt înghițite de
copil.
 Poate produce strangulare, dacă are șnururi elastice;
 Jucăriile cu proiectile (puști, pistoale) și cele cu săgeți pot duce la orbire sau alte accidente
grave.
 Poate provoca arsuri, în cazul în care este confecționată din textile inflamabile.

Cum înveți copilul să fie ordonat?

179
Nu este atât de ușor pe cât pare să educi un copil să fie ordonat. De aceea, este bine să îl obișnuiești încă
de mic să învețe să aibă respect față de propriile lucruri, precum și față de lucrurile celor din jurul lui.
Prin felul în care folosesc lucrurile, copiii își exprimă creativitatea și, la fel ca și adulții, unii sunt mai
ordonați și alții mai dezordonați.

Trebuie să ai în vedere faptul că cei mici sunt ordonați prin natura lor: ei se simt în siguranță să știe unde
se află lucrurile și să le găsească în același loc, mai ales atunci când au nevoie de ele.
Încearcă să dai ocazia copilului pe care îl ai în grijă să demonstreze că este ordonat. Ține cont însă că
abia în jurul vârstei de 1 an el descoperă că obiectele nu dispar dacă cineva le ascunde din raza sa vizuală
și le caută pentru a le recupera (de obicei într-un singur loc), iar în jur de 2 ani e capabil să le caute în
mai multe locuri pentru a le găsi.

E recomandat ca, în jurul vârstei de 2-3 ani, să începi treptat să îl încurajezi să își țină în ordine jucăriile,
pentru ca apoi să îl înveţi să ţină în ordine hainele, camera şi celelalte spaţii ale casei. Lasă-l să aranjeze
pantofii, să pună lucrurile murdare în coșul de rufe etc. În acest scop, este bine să existe spații de
depozitare accesibile copilului, în care acesta să își poată ordona cu ușurință lucrurile.

Faptul că își aduce propria contribuție la aranjatul jucăriilor, ștersul prafului, așezatul mesei, îl face să se
simtă folositor. Sarcinile pe care le dai copilului trebuie să fie adecvate vârstei și capacităților sale.

Explică-i copilului la ce folosește ordinea și de ce fiecare lucru are locul lui, în așa fel încât el să încerce să
ințeleagă de ce nu este bine să lăsăm lucrurile aruncate la întâmplare: altfel nu am mai avea unde să
dormim, unde să mâncăm, unde să ne jucăm sau să facem lecții.

Apreciază-l și încurajează-l întotdeauna pentru eforturile pe care le face, în special dacă pune în ordine
lucrurile în mod spontan. Nu reface lucrul pe care el tocmai l-a încheiat, chiar dacă vezi că nu este exact
așa cum ar trebui. Altfel îi comunici că nu îți convine ceea ce face el, îl vei descuraja să nu mai încerce
altă dată să facă ceva.

Cum înveți copiii să citească cu plăcere?

Să-i învățăm pe copii să citească cu plăcere este foarte important în dezvoltarea intelectuală a acestora.
Am să vă dau câteva sfaturi care vă vor ajuta să obișnuiți copilul, cât ar fi de mic, să citescă cu plăcere.
Copiii mici învața prin imitație. Atât baby-sittera cât și părinții trebuie să fie un exemplu pentru copil.

Cum împrietenim copilul cu lumea cărţilor?

- ține în permanență o carte la îndemână, din care să citești atunci când copilul se joacă sau
privește un film de desene animate la televizor. Poţi citi şi din cartea de bucate atunci când
pregătești împreună cu copilul o prăjitură nouă.
- vorbește-i copilului despre cărți de aventuri, cum ar fi Alice în țara minunilor, sau uitați-vă
împreună la Frumoasa și Bestia, unde Belle iubea cărțile și mergea tot timpul la bibliotecă să le
împrumute.

180
 - vorbește cu părinții să-ți dea bani pentru a-i cumpăra copilului cărți. Ai grijă însă ca toate cărțile
să fie adecvate vârstei copilului. Stabilește apoi un loc în camera copilului sau în casă unde să-i
faci biblioteca și așează-i cărțile. Copilul le va deschide cu siguranță, măcar din pură curiozitate;
- dacă copilul este mai mare și știe să citească, vorbește-i înainte despre o carte pe care îi
recomanzi s-o citească, povestindu-i câteva părți interesante, sau chiar citește-i tu într-o
perioadă de relaxare, primul capitol;
- îi poți amenaja copilului un loc de citit, un colțișor cu perne și pături, dotat cu veioză, care să îi
inspire confortul și plăcerea lecturii;
- învață-l cum să aibă grijă de o carte și cum să o aprecieze: povestește-i cum hârtia se fabrică
tăind copaci, cum se ilustrează ea în tipografie, învață-l să nu rupă paginile cărților, să nu le
șifoneze, să nu deseneze pe paginile cărților, decât dacă aceasta este o carte de colorat și, în
general, să le prețuiască, pentru că între coperțile lor se ascund lucruri interesante și folositoare.

Cum învață copilul culorile?

 folosește cărțile specifice vârstei copilului. E bine să conțină multe fotografii, poze, simple,
colorate în culori atractive.
 poți folosi cartonașe colorate care conțin o imagine a unui obiect reprezentativ pentru culoarea
respectivă (de exemplu: un soare pentru galben sau o inimă pentru roșu).
 copiii pot învăța culorile și cu ajutorul alimentelor. În special fructele și legumele pot avea culori
foarte frumoase și variate. Atunci când copilul cere să mănânce un fruct, de exemplu o banană,
spune-i ce culoare are fructul respectiv - banana este galbenă. Unele tipuri de alimente, cum ar
fi merele sau ardeiul gras, pot avea culori diferite, așa că micuțul va învăța și că un obiect poate
avea culori diferite.
 poți folosi desenul sau pictura ori îi dai câte un creion colorat, spunându-i ce culoare are și apoi
cerându-i copilului să coloreze cu el, ori lăsându-l să-și înmoaie degețelul în tempera/acuarele și
apoi să lase urme colorate pe o coală de hârtie albă. Acesta este un mod nu numai de a învăța
culorile, ci și de a-i dezvolta copilului imaginația și creativitatea. Dacă pictezi, ai grijă ca vopseaua
pe care o folosești să nu fie toxică pentru copil și să se spele ușor. Copiilor le face mare plăcere
să se murdărească în acest fel.
 când ieși la plimbare cu copilul și treceți pe lângă mașini, case, garduri, copaci, flori, arată-i și
numește culorile. Dacă ai ocazia să întâlnești aceleași culori de mai multe ori, repetă-i copilului
culorile până când le va recunoaște.
 arată-i tot timpul culorile - le va reține mult mai repede dacă îi vei spune mereu ce culoare are
tricoul lui, ciorăpeii, ghetuțele, jucăriile preferate, obiectele din cameră. Cu cât îi arăți mai des o
culoare, cu atât îi va fi mai ușor copilului să o rețină.

2. Să ne amintim de jocurile copilăriei!

Jocurile copilăriei noastre, indiferent dacă am copilărit la țară sau la oraș, le vom purta mereu în suflet și
ne vor aminti mereu de copilărie. Haideți să încercăm să uităm puțin de grijile vieții de adult și să ne
aducem aminte împreună câteva dintre jocurile care ne-au adus în fața părinților cu genunchii juliți sau

181
cu hainele pline de praf, însă fericiți și mândri de isprăvile noastre.

Batistuța
Se joacă în cel puțin cinci copii. Recuzita: o batistuță.
Regulile jocului: Copiii stau în cerc, iar unul dintre ei, în afara cercului, merge prin spatele copiilor,
fluturând batista, în timp ce aceștia cântă:
Am pierdut o batistuță
Mă bate mămica
Cine are să mi-o dea
Îi sărut gurița.
Batista-i parfumată
Se află la o fată
La o fată frumoasă
Pe care o iubesc.
Când cântecelul ajunge la final, copiii închid ochii, iar cel care stătea în afara cercului, pune batistuța în
spatele unui copil și strigă: ”gata”. Apoi ceilalți copii deschid ochii și fiecare se uită în spate. Cel care are
batistuța trebuie să îl sărute pe obraz pe cel din afara cercului și fac schimb de locuri. Și tot așa până se
termină jocul...

Măgărușul
Se poate juca în trei copii. Doi dintre ei aruncă o minge de la unul la celălalt, iar al treilea este măgărușul
și încercă să prindă sau să atingă mingea (în funcție de regulile stabilite de comun acord). Când reușește
să facă acest lucru, scapă de titulatura de măgăruș, iar cel care tocmai aruncase mingea, îi ia locul.

Leapșa
Sunt mai multe variante: pe culori, pe țări etc. Se joacă în mai mult de 4 copii pentru că este mai
interesant. Printr-o numărătoare hazlie, gen: ”Din Oceanul Pacific/ A ieșit un pește mic/ Și pe coada lui
scria/ Ieși afară dumneata” (vezi Anexa) se elimină câte un jucător, iar ultimul rămas este cel care va
începe jocul, adică va alerga după ceilalți jucători să-i prindă (vânătorul). Fiecare copil își alege o culoare
și jocul poate să înceapă. Când vânătorul se apropie de un copil, acela trebuie să strige repede culoarea
lui, de exemplu roșu și să rămână nemișcat. După ce pericolul trece, te poate debloca un alt coleg printr-
o atingere cu mâna.

Țările
Tot ce-ți trebuie să joci Țările este puțină cretă, o minge și câțiva copii (cel puțin 4-5). Se desenează un
cerc mai mare iar în mijlocul lui se desenează alt cerc mai mic. Partea dintre cele două cercuri se împarte
în mod egal între copiii care participă și fiecare copil își scrie numele țării alese: România, Argentina,
Spania etc. Fiecare jucător se așează în dreptul țării sale; mingea se aruncă în sus de către o țară care
strigă numele altei țări. Țara strigată trebuie să prindă rapid mingea. În timpul acesta, ceilalți copii
aleargă și se opresc numai când țara prinde mingea, ajunge cu ea în cercul micuț și strigă: STOP. Se uită
apoi în jur, alege un copil și aruncă mingea spre acesta pentru a-l atinge. Dacă reușește să-l atingă va

182
câștiga o bucată din țara celui atins, dacă nu jocul continuă, strigându-se o altă țară. Și tot așa.... până
toate țările sunt cucerite și rămâne un singur câştigător.

Șotron
Se desenează pe asfalt omulețul format din pătrățele, pe care sunt sigură că nu-l poate uita nimeni.
Fiecare pătrățică se numerotează de la 1 la 6, iar 7 va fi scris în cercul care reprezintă capul.
Cum se poate juca "Şotron":
1. Varianta în care sari pe rând cu două picioare din pătrat în pătrat, de la 1 la 7 și apoi te întorci, tot în
săritură.
2. Varianta în care fiecare jucător are câte o piatră pe care o aruncă din pătrat în pătrat, direct la număr
(de la 1 la 7), se parcurge şotronul sărind, iar la întoarcere se apleacă ia pietricica în mână ca să poată
termina cursa complet.
3. Varianta în care fiecare jucător are câte o piatră pe care o aruncă în primul pătrat, apoi într-un picior,
sărind, trebuie să mute piatra în următorul pătrat. Și tot așa până ajunge de unde a plecat.
Regulile jocului :
- Dacă piatra aruncată cade pe linie se repetă aruncarea;
- Dacă piatra aruncată sare afară sau nu ajunge la numărul la care trebuie, sare următorul jucător.
- Dacă piatra trece în alt pătrat decât cel corespunzător, sare următorul jucător;
- Dacă jucătorul îşi pierde echilibrul şi atinge cu celălalt picior pământul, sare următorul jucător.

Mațele încurcate
Un participant la joc, ales prin ce metodă vreți, se duce mai departe de grupul de jucători și se așează cu
spatele, să nu vadă nimic. Restul jucătorilor se vor așeza în cerc, în picioare, ținându-vă de mâini. Toți
jucătorii vor începe să se încurce... mână peste picior, picioare peste picioare, mână pe umăr, mână pe
sub celelalte mâini, capul unde s-o nimeri... Nu vă dați drumul la mâini, dar încurcați-vă cât mai bine.
Dacă vă pierdeți echilibrul și vă prăbușiți...o luați de la capăt. Apoi este chemat copilul care a stat cu
spatele. Sarcina lui este aceea de a vă descurca, fără să rupă cercul. Voi trebuie să vă țineți în
permanență de mâini! Poate fi extrem de amuzant!

Împărate luminate, cât e ceasul?

Împăratul stă de regulă cu spatele la un perete. Restul copiilor stau la o distanță mai mare. Pe rând ei
strigă: ”Împărate luminate, cât e ceasul?. Împăratul răspunde fiecăruia în mod diferit, încercând să dea
porunci care să le încetinească ajungerea în apropierea lui: 10 pași de furnică (copilul trebuie să facă 10
pași mici spre împărat), o mămăligă trebuie să se învârtă o dată), doi pași de uriaș (doi pași foarte mari),
trei sărituri de iepuraș și așa mai departe. Cel care se apropie cel mai repede de împărat îi ia locul și jocul
pornește de la început.

1, 2, 3 la perete stop!
Seamănă puțin cu jocul pe care tocmai ți l-am prezentat. Un copil stă cu fața la perete, de data aceasta.
Restul copiilor stau la o distanță destul de mare, la linia de start (stabilită de jucători). Când
conducătorul jocului se întoarce cu fața la perete numără: 1,2,3 la perete stai! La porunca stai, jucătorii
trebuie să rămână nemișcați iar conducătorul jocului se întoarce foarte repede cu fața la ei. Cel care este

183
prins în mișcare, este eliminat o tură din joc. Dacă unul dintre jucători este iute de picior și pe
numărătoare reușește să ajungă lângă conducător, aceștia fac schimb de locuri. Ca să dureze mai mult
jocul, după fiecare numărătoare toți jucătorii se întorc la linia de start.

Fazan
Jocul începe când unul din copii spune în gând alfabetul. Apoi, când un alt jucător spune „stop”, litera la
care a ajuns cel care spunea alfabetul va fi cea cu care trebuie să înceapă primul cuvânt. Primul copil
spune un cuvânt format din cel puțin 3 sunete. Următorul copil trebuie să formeze un alt cuvânt care
începe cu ultimele două litere ale celuilalt și tot așa. De exemplu: N – nas – ascuțit- Italia – iapa –
pantof.... În momentul în care un jucător nu mai ştie ori nu mai poate construi vreun cuvânt cu silaba
primită, el primeşte un „F”. Astfel, fiecare jucător va avea dreptul la cinci greşeli, penalizate, pe rând, cu
„F”, „A”, „Z”, „A”, „N”, după care va fi exclus din joc. În acest joc nu se repetă niciodată cuvintele!

Flori, fete, filme sau băieți

Se aleg două persoane care se duc mai departe de restul lumii, unde se pun de acord asupra unui
număr. Se întorc la grup și participanții spun la rând câte un număr până când cineva ghicește
respectivul număr. Atunci cei doi întreabă: Flori, fete, filme sau băieți? Cel care a ghicit își alege un
domeniu, de exemplu flori. Perechea se retrage și-și alege fiecare câte un nume de floare. Unul dintre ei
decide să fie trandafir, celălalt lalea. Se întorc și-l întreabă pe cel care-a ghicit ce preferă între trandafir și
lalea, acela plecând apoi într-un colț indicat la începerea jocului. Și jocul continuă până se termină copiii
din grup. Câștigă cel care a reușit să adune în colțul său cei mai mulți copii.

Ţară, ţară vrem ostaşi!

La acest joc pot participa cât mai mulţi copii. Copiii se împart în două tabere. Membrii fiecărei tabere
trebuie să se ţină de mâini foarte strâns. Copiii din primul grup vor striga: „Ţară, ţară vrem ostaşi!” Iar
jucătorii din cel de-al doilea grup le vor răspunde: „Pe cine?”. Unul dintre copiii din primul grup va numi
un copil din grupul combatant: „Îl vrem pe... ”. Astfel, din al doilea grup va fi ales un copil menit să
„spargă zidul” făcut de adversari, pentru a putea rămâne în grupa lui. Dacă nu va reuşi să găsească
veriga slabă din tabăra adversă, va rămâne acolo, în echipa opusă. În final, echipa care rămâne cu un
singur copil este cea care a pierdut.

Omul negru
Se face un cerc. Se alege un copil care să fie "Omul negru", care-și alege la rândul său un sfătuitor. Omul
negru și sfătuitorul aleg împreună ora la care să-și facă apariția omul negru (de exemplu ora 4).
Sfătuitorul ține secretă ora, se așează în cercul celorlalți copii și începe să cânte: ”Ora unu a sosit,/Omul
Negru n-a venit; Ora două a sosit /Omul Negru n-a venit; Ora trei a sosit /Omul Negru n-a venit; Ora
patru a sosit /Omul Negru a venit!” Cand sfătuitorul striga "Omul negru a venit", toți copiii își dau
drumul la mâini și fug să nu fie prinși de Omul negru. Cine este prins ia locul omului negru.

Telefonul fără fir

Regula e simplă: toți copiii stau înșirați, primul îi spune repede următorului un cuvant la ureche, el
înțelege ce poate, spune mai departe ce-a priceput ș.a.m.d, iar la final se spune cu voce tare ce-a ieșit.

184
Cu cât seamănă mai puțin cu cuvântul inițial, cu atât mai bine pentru că e mai distractiv. Apoi primul
copil se mută la sfârșitul rândului și tot așa....

Podul de piatră
Grupul de copii își alege doi căpitani. Aceștia, la rândul lor, își aleg fiecare, neauziți de ceilalți, denumirea
echipei (De exemplu: cireașă și vișină, cană și pahar etc.), apoi se apucă de mâini, le ridică făcându-le să
arate ca un pod pe sub care copii trebuie să treacă. Se cântă următoarele versuri:

Podul de piatră s-a dărâmat.

A venit o apă și l-a luat.
Vom face altul pe râu în jos
Altul mai trainic și mai frumos.

Ceilalți copii trec pe sub „pod”, unul în spatele celuilalt. Acel copil care nimerește la cuvîntul „frumos”
sub mâinile căpitanilor este prins și întrebat (fără să audă ceilalți copii): „Ce vrei: vișină sau cireașă?”
Copilul alege vișină/ cireașă, apoi trece în spatele copilului pe care l-a ales. Astfel se formează două
echipe, nu întotdeauna formate din același număr de copii. Echipele se așează față în față, se trasează o
linie între cei doi conducători de joc, căpitanii se apucă de mâini iar membrii echipelor se trag până când
unul dintre căpitani dă drumul la mâini sau echipa lui este trasă peste linie. Câștigă echipa care reușește
să-și tragă adversarii peste linie.

De-a v-aţi ascunselea

Se joacă cu cel puţin 5 copii. Se alege o numărătoare gen „Un’, doi, trei, alege pe cine vrei” (vezi Anexa).
Copiii se aşează în cerc, în timp ce unul dintre ei începe să numere. Participanţii vor fi eliminaţi pe rând
de către cel care numără. Copilul care rămâne ultimul e cel care „se va pune” Îşi alege un loc stabilit de
comun acord cu ceilalţi participanţi (de obicei cu fața spre un perete, zid, copac etc), îşi acoperă ochii şi
începe să numere din 10 în 10 până la 100. Între timp, ceilalţi copii se ascund.

După ce numărătoarea a încetat, cel care „s-a pus” trebuie să-i găsească pe rând pe toţi copiii. Primul
care a fost găsit va fi cel care „se va pune” în tura următoare. Poate fi scăpat de ultimul jucător care va
ajunge prin alergare la locul de “punere” înaintea număratorului pentru “a scuipa” strigând ”urma scapă
turma”.

185
ANEXĂ

Numărători vesele din folclorul copiilor

o Pe capetele noastre trece un tramvai…

La ce stație se oprește oare-acest tramvai?
Sau: În ce direcție merge acest tramvai?
Cel la care se oprește numărătoarea trebuie să zică un oraș, de exemplu Pitești și se numără, spunând pe
litere orașul ales: P-I-T-E-Ș-T-I (copilul la care se termină cuvântul iese din joc).

o Stan si Bran
Cântă la pian
Gheorghe si Ion
Cântă la acordeon.
Uu, iuu, iuu,
Ieși afară tu!

o An-tan-tichitan
Sever-căpitan,
Andalache-bumbalache
Glonț!

o 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
Un pahar cu apă rece,
Și-o cafea amară
Ieși pe ușă afară!

o An-tan-tichi-tan
Urechilă căpitan,
Lupu tremură pe scară,
Iar tu ieși afară!

o Ala-bala, portocala
Ieși, bădiță, la portiță
Că te-așteaptă Talion
Talion, fecior de domn,
Cu căruța satului,
Cu caii împăratului,
Cu biciul cumnatului.
Clanț, zbanț, dorobanț,
Cioc, boc, treci la loc.

186
 o Pe vârful Mitropoliei
Stă un măgăruș și scrie:
A, E, I, O, U
Ieși afară, tu!

o Ini-mini-mani-mor,
Ține-un pește de picior!
Dacă peștele oftează,
Ieși afară și dansează!

o Unu, doi,
Stai cu noi,
Trei, patru,
Hai la teatru,
Cinci, șase, șapte,
Hai să bem cafea cu lapte!
Opt, nouă, zece
El/ea să plece!

o Într-o călimară,
Plină cu cerneală
Ce culoare are
Călimara ta?
Copilul la care s-a oprit ultimul cuvânt spune o culoare și apoi se numără pe literele acelei culori ( v-e-r-
d-e), iar copilul la care se termină numărătoarea iese din joc.

o Două rațe pe gunoi,

Numără din doi în doi,
2, 4, 6, 8, 10
Ieși afară măi cumetre!

o Chiți-chiți treci la tablă!

- Nu știu lecția, doamnă dragă…
- Da’ de ce n-ai învățat?
- Fiindcă-am fost la bal mascat!
- Bal mascat îți trebuie ție?
Cu un 3 la geografie,
Și un 4 la chimie,
Ieși afară măi copile!

o Ieși papucule de sub pat,

Ieși papucule ieși,

187
 Să mănânci și tu cireși,
Ieși papucule, ieși!

o Am plecat la căutare
După mic și după mare;
Doi, patru, pitulata
Pân' la zece să fii gata!

188
CAPITOLUL 10. CUM ÎNVAȚĂ MAI BINE COPILUL

1. Mergem la gradiniță

Mersul la grădiniță reprezintă o schimbare importantă în viața copilului, acesta fiind momentul în care
cel mic învaţă să fie independent. E posibil ca la început să fie speriat, neliniștit sau trist, din cauza
faptului că trebuie să rămână acolo fără persoanele cunoscute, dragi. De obicei, în primele zile sau
săptămâni plânge la plecarea persoanei care îl duce la grădiniţă, protestând de multe ori încă de acasă. E
de dorit să ajuți părinții și educatoarea să nu cedeze lacrimilor și să-i respecte programul, deoarece, în
timp, copilul va începe să se obișnuiască și să meargă chiar cu plăcere la grădiniță.
Cum este bine să procedezi, mai ales dacă tu, ca baby sitter, va trebui să-l duci și să-l aduci de la
grădiniță?
 Cu câteva săptămâni înainte să înceapă grădinița este bine să mergi cu copilul la grădiniță în
vizită, să-i prezinți educatoarea, curtea, copiii care se joacă acolo, jucăriile, eventual să-l duci și
în viitoarea lui clasă;
 Te poți juca cu copilul înainte ’’de-a grădinița’’, ajutându-l astfel să înțeleagă ce se întâmplă
acolo;
 Educatoarea știe foarte bine cum să ajute copilul în primele zile. Ai încredere în ea, respectă-i
sfaturile deoarece are experiență, știe ce să facă. Obișnuiește copilul cu noul program: cu două
săptămâni înainte de începerea grădiniței, trezește-l mai devreme cu o oră. Deoarece un copil
de 3 ani are nevoie de cel puțin 11 ore de somn, roagă părinții să fixeze ora de culcare în funcție
de nevoile sale și de ora de trezire;
 Dacă, odată ajuns la grădiniţă, plânge, nu te îngrijora: e normal. Asigură-l că de fiecare dată vei
veni tu (sau părinții) după el și nu vei întârzia. Propune-i să ia o jucărie de acasă sau o carte
pentru a avea alături de el ceva familiar, drag lui;
 Intră cu el în sală și arată-i jucării sau jocuri care știi că-i plac sau trezește-i curiozitatea cu altele
noi pentru el;
 Lasă-l lângă un copil, dacă îl cunoaște deja, vecin de bloc sau prieten de joacă din parc.
Vei vedea că, odată obișnuit cu grădinița, copilul va înregistra progrese uimitoare. Grădiniţa reprezintă
pentru copilul preşcolar un spaţiu care-i conferă siguranţă. Atmosfera în care preşcolarul se simte
protejat este dată, în primul rând, de programul stabil, modul de organizare a zilei petrecute în
grădiniţă, de relația cu educatoarea și colegii. La finalul grădiniței, se va integra mult mai ușor în
următoarea etapă a vieții lui - viața de școlar!

2. Mergem la școală

Un copil care a frecventat grădiniţa se va adapta mult mai uşor la şcoală, deoarece are deja deprinderea
de a fi atent la activităţi, de a sta cuminte, de a finaliza o sarcină, de a se integra în grupuri, de a respecta
reguli. Dacă copilul nu a mers la grădiniţă sau a frecventat-o mai puţin, poate să întâmpine dificultăţi în

189
adaptarea şcolară.

Cum îl poţi ajuta să se adapteze la viaţa de şcolar?

 Discută cu copilul despre şcoală şi despre lucrurile interesante pe care le va învăţa şi le va face
acolo;
 Obişnuieşte-l pe copil să accepte responsabilităţi (să execute sarcini simple în casă) şi să fie
independent (să se îmbrace şi să se dezbrace singur, să îşi lege şireturile, să-şi pregătescă lucruri,
să-şi adune jucăriile);
 Obişnuieşte-l să-şi recunoască lucrurile (ghiozdan, haine, echipament sportiv, caiete, penar etc);
 Încurajează copilul să pună întrebări, să răspundă la întrebări;
 Asigură-i copilului şansa de a interacţiona cu alţi copii de vârsta lui şi de a se integra în grupuri
de joacă;
 Obişnuieşte-l să respecte un program zilnic, care să presupună şi timp pentru odihnă şi recreere;
 Obişnuieşte-l să lucreze independent (de exemplu să coloreze singur o carte);
 Obişnuieşte-l să şi piardă atunci când se joacă, nu îl proteja exagerat şi nu îi cultiva senzaţia că
nu greşeşte niciodată;
 Vizitează şcoala împreună cu copilul, familiarizează-l cu spaţiul, arată-i sala de clasă, sala de
sport, toaleta, lasă-l să discute cu învăţătoarea, să se plimbe printre bănci, să se aşeze în bancă,
să scrie la tablă.

Din viața de școlar

Perioada şcolară este o etapă provocatoare pentru copil, cu responsabilităţi diferite de cele trăite până
atunci. I se cere să depună efort intelectual susţinut, aşadar e nevoie de tine în primul rând să-l ajuți să
se organizeze pentru a putea face faţă cu succes noilor cerinţe. Stabileşte programul şcolarului mic
împreună cu părinţii, având grijă ca acesta să doarmă 10-11 ore, respectând rutina de somn (orele de
culcare și trezire), oferă-i timp să se relaxeze o oră și jumătate înainte de efectuarea temelor (de
preferat în aer liber, în niciun caz la televizor sau calculator). Ajută-l să se obişnuiască să-şi citească
orarul pentru a doua zi, să-şi pregătească materialele necesare înainte de a trece la efectuarea temelor.

Urmăreşte cât timp îi ia învăţarea şi efectuarea temelor şi, dacă îl vezi copleşit şi obosit în mod constant,
discută despre starea copilului cu părinţii, care să vorbească cu învăţătoarea; asigură-te că, la terminarea
lecţiilor, copilul şi-a pregătit ghiozdanul pentru a doua zi şi materialele de care are nevoie, recitind din
nou orarul. Ai grijă să nu fie deranjat în timp ce învaţă, să nu aibă prin preajmă lucruri care să-i distragă
atenţia (telefon, televizor, computer), să-l îndrumi să-şi păstreze lucrurile în ordine, să aibă acces la
rechizitele şi materialele şcolare, să-i fie aerisită camera sistematic, să adopte poziţia corectă la scris.

Ca baby sitteră, e bine să arăți că ești gata oricând să-l ajuţi pe copil la efectuarea temelor, fără a te
implica prea mult, deoarece, în mod normal, ar trebui să se descurce singur. Pe de altă parte, e posibil să
nu ştii să-l ajuţi sau să ai alt stil de a-i prezenta ceea ce are de învățat față de învățătoare şi, astfel, să îl
derutezi. În acest caz, ar fi bine să te limitezi la supravegherea copilului şi încurajarea lui în activitatea de
învăţare şcolară. Învățarea și temele pentru acasă îl ajută pe cel mic să devină independent și
responsabil. Şcolarul învaţă mult mai bine experimentând, încercând să găsească soluţii, greşind. Îl ajuți

190
mult mai mult dacă îl încurajezi când greșește sau îl lauzi când reușește, decât să stai în spatele lui tot
timpul păzindu-l la fiecare pas, sau, mai rău, preluându-i sarcinile. Un calificativ mai slab poate fi o
dezamăgire, însă și un impuls. Copilul descoperă unde are de corectat ceva, ce mai are de învățat, își
consolidează încrederea în sine și se adaptează la cerințe și reguli.

Cum poți să-l sprijini?

- asigură-te că a înțeles cerințele temei și verifică ce a lucrat;
- urmărește cât timp îi ia învățatul și temele și dacă se încadrează în program;
- nu deveni elev în locul lui – lasă-l să corecteze și să găsească soluții singur;
- oferă-i exemplul personal și citește;
- discută cu el despre temele învățate, despre colegi și învățătoare. Află cât de bine se simte la școală și
dacă are probleme de adaptare sau de învăţare;
- descoperă ce teme îl pasionează, pune-i la dispoziție materiale noi și discută despre acestea cu el;
- nu-i corecta temele – e treaba dascălului;
- nu-i rupe foile, nu-l pune să refacă tema; dorința părinţilor sau a ta de a avea alături un elev perfect
poate fi o mare sursă de stres pentru copil. Dacă observi această așteptare la părinți, găsește momentul
potrivit și discută posibilele consecințe pentru copil: să nu mai dorească să meargă la şcoală, să îi fie
teamă de evaluare etc.
- stârnește-i curiozitatea, îmbogățește-i cunoștințele și continuă să-l înveți lucruri noi prin joc. Nu face
școală acasă.

Când învață, nu toți copiii o fac în același mod. Unii folosesc mai mult imaginile, ceea ce văd, culorile,
schemele, alții învață cu voce tare, îi ajută sunetele; mai sunt unii care preferă să experimenteze, să
miște obiectele pentru a înțelege. Unii citesc întregul text, își fac o părere, apoi își vor nota idei din el,
alții îl împart în bucăți și scriu ideile esențiale din fiecare parte, refăcând întregul la final.

Ca baby sitteră, poți ajuta școlarul de care ai grijă prin descoperirea stilului său de învățare, observându-l
cum procedează de obicei și discutând cu el despre cum îi este mai ușor să învețe.

Copilul care învață mai mult din ceea ce vede:

- preferă să vadă lucrurile și fenomenele pentru a le înțelege;
- când învață, folosește imagini, hărți, ilustrații, albume, fotografii;
- este foarte important pentru el să vadă textul scris, de multe ori îl rescrie, îl colorează;
- își decorează spațiul personal, își aranjează într-un anumit mod lucrurile când învață pentru a se simți
confortabil.

Poți sprijini copilul care învață astfel încurajându-l să-și noteze pe cartonașe ceea ce are de făcut și să le
afișeze, să ia notițe, să privească persoana care îi explică, să aibă un loc de învățare liniștit (dacă e posibil
să fie singur în cameră), să utilizeze culori, să aibă planșe, hărți, filme, postere.

Copilul care învață mai bine ascultând:

- învață vorbind și ascultând, citind cu voce tare;

191
- învață foarte bine din explicații;
- se simte bine când discută, își manifestă entuziasmul verbal;
- nu are nevoie de liniște perfectă când învață;
- se simte bine cu muzică, cu sunete.

Poți ajuta copilul cu acest stil de învățare punându-l să noteze pe cartonașe ceea ce are de făcut și să
repete cu voce tare, discutând cu acesta despre materialul învățat, punându-l să înregistreze și să
asculte ceea ce a citit, lăsându-l să citească și să calculeze cu voce tare.

Copilul care învață jucându-se cu obiecte:

- are nevoie să atingă, să desfacă, să combine;
- învață foarte bine din experimente, dacă i se demonstrează ce se întâmplă;
- se mișcă mult, sare, pare neastâmpărat.

Îndeamnă copilul cu acest stil de învățare să-şi noteze ceea ce are de făcut și să repete în timp ce se
plimbă prin cameră, obișnuiește-l să facă pauze în care să facă mișcare, ajută-l să înțeleagă
demonstrându-i cum se întâmplă procesele și fenomenele, pe cât posibil, şi oferă-i posibilitatea de a
mânui instrumente şi obiecte pentru a înţelege cum funcţionează.

Nimeni nu are un stil de învăţare pur, fiecare foloseşte procedee ale tuturor stilurilor, dar unul dintre
acestea i se potriveşte cel mai bine. E bine să fie identificat pentru ca activitatea de învăţare să fie cât
mai plăcută, confortabilă şi cu randament maxim.

Frica de evaluare
Există şcolari cărora le este frică de faptul că vor fi ascultați la şcoală, vor primi calificative sau vor fi
verificați prin lucrări de control. Dacă copilul de care ai grijă trăieşte asemenea tip de emoţii îţi vei da
seama deoarece, în mod special în zilele în care este verificat şi evaluat la şcoală:
- îl doare capul, are stări de vomă, diaree, creşterea temperaturii, transpiră, are stări de leşin, se
sufocă;
- e speriat, se gândeşte şi spune că: nu se poate concentra, nu-şi va aminti nimic, nu reuşeşte să
se organizeze, se află într-o situaţie fără scăpare...
- e agitat, mănâncă prea mult sau prea puţin, se izolează;
- e înfricoşat, dezamăgit, speriat, neajutorat, furios, nervos.

Cum îl poţi ajuta în această situaţie?

- discută cu el, află ce gândeşte şi ţine minte ceea ce spune;
- ajută-l să-şi modifice gândurile rele, dându-i contraexemple din viaţa lui (nu o să-mi amintesc
nimic → îţi aminteşti ce a spus mami, îţi aminteşti ce teme ai de făcut, îţi aminteşti unde ţi-ai pus
lucrurile... aşadar memoria ta funcţionează);
- ajută-l să se relaxeze (să respire adânc, să-şi imagineze scene plăcute, să facă sport);
- ajută-l să-şi planifice mai bine învăţarea, să se concentreze pe sarcinile şcolare;
- sprijină-l în procesul de învăţare, arătându-ţi disponibilitatea de a-l ajuta;

192
 - joacă-te cu el „de-a şcoala” ascultându-l, dându-i teste, verificându-l, pentru a-l ajuta să aibă
încredere în sine;
- încurajează-l când face progrese şi atrage-i atenţia la reuşite şi victorii din viaţa lui;
- discută cu părinţii şi cu învăţătoarea şi stabiliţi împreună atitudinea comună pe care s-o
adoptaţi faţă de copil.

193
CAPITOLUL 11. CE FAC ASTĂZI?

1. Planificarea activității zilnice

După ce ai parcurs celelalte capitole prezentate până acum, ai văzut că, pentru a fi baby sitter, trebuie să
cunoști copilul (dezvoltarea lui fizică și psihică pe nivele de vârstă), trebuie să fii persoana care știe ce
trebuie făcut, când și cum.

De ce-ți spun toate acestea? Pentru că tu eşti responsabilă de îngrijirea şi educarea copilului cât timp
părinţii lui nu sunt acasă. Asta înseamnă că vei avea mai multe roluri şi responsabilităţi, pe care le-ar
avea şi părinţii, cum ar fi: să tratezi copilul cu dragoste și să-i oferi înțelegere, să-l hrănești și să ai grijă să
fie curat îmbrăcat, să-l supraveghezi la joacă, la lecții, să-i acorzi primul ajutor în caz de accidentare
minoră etc.

Pentru că vei face multe activităţi într-o singură zi, îţi va fi de folos să afli ce este acela programul zilei.
Programul zilnic al copilului ne spune timpul, modul şi ordinea în care se desfăşoară momentele principale
ale vieţii şi activităţii acestuia.

După cum ai văzut în capitolele precedente, rutina și organizarea îl ajută pe copil să ducă o viață
ordonată, armonioasă și îi inspiră siguranță și încredere.

Programul zilnic include activități care se repetă de la o zi la alta, dar pot să difere în funcție de locație
sau orele de desfășurare. De exemplu, dacă într-o zi copilul ia masa la 12, în altă zi poate să ia masa la
orele 14, pentru că la 12 se duce la lecții de dans sau teatru.

Programul îl vei stabili împreună cu părinții copilului (e posibil ca programul să fie deja stabilit dinainte
de părinţi şi să fie deja o rutină pentru copil), respectând nevoile copilului (de educație, creștere, îngrijire
etc.)

Pentru a-ți organiza timpul cât mai util cu putință, atât pentru tine cât și pentru copil, trebuie să
stabilești niște ore pentru fiecare activitate în parte, respectând particularitățile de vârstă ale copilului.
Sunt cazuri când trebuie să stabilești ore fixe pentru anumite activități (rutine), cum ar fi ora de trezire și
plecare la grădiniță/școală, masa, somnul, iar pentru altele să adaptezi timpul liber în funcție de
preferințele copilului și de timpul său liber, cum ar fi timpul pentru joc și alte activități de învățare ale
copilului, acasă sau în aer liber etc.
Pentru a stabili programul zilnic, trebuie să ții cont de vârsta copilului, de activităţile în care e implicat
(şcoală/grădiniţă, cursuri suplimentare etc) și de numărul de ore pe care-l petreci tu alături de acesta.
Poți fi angajată să supraveghezi un bebeluș, dar tot la fel de bine poți avea în grijă un copil de grădiniță

194
sau un școlar. În funcție de aceste aspecte, tu trebuie să-i organizezi activitatea copilului astfel încât
acesta să și doarmă, să și mănânce, să se și joace sau să desfășoare alte activități specifice vârstei lui.
Este puțin probabil să fii angajată ca baby sitter pentru un copil cu vârsta sub un an, dar nu imposibil. În
cazul acesta, este bine să ții cont de faptul că bebelușul doarme între 14-15 ore pe zi, în timp ce un copil
de 1 an doarme în jur de 13-14 ore pe zi (incluzând și somnul de noapte), că mănâncă de 5-6 ori pe zi, că
se joacă cu jucării care produc zgomote și este foarte bine pentru copil să fie scos afară, atunci când
vremea permite, în cărucior. Dacă ai grijă de un bebeluş, nu-ți va fi greu să-ți stabilești un program zilnic.
Respectă orele de somn și de masă ale copilului, nu uita că trebuie să-i faci toaleta intimă și să-i schimbi
scutecul ori de câte ori este nevoie și, atunci când este treaz, să-i vorbești, să te joci cu el sau să-i pui
muzică.
Dacă lucrezi cu un copil care are între 1 și 3 ani, stabilește ore pentru somnul de prânz (2-3 ore), pentru
masă (trei mese și două gustări), pentru ieșit afară la plimbare sau la joacă. Nu trebuie să forțezi un copil
de 2 sau 3 ani să doarmă pe timpul zilei, mai ales dacă nu devine morocănos sau nu prezintă semne de
oboseală.
În funcție de numărul de ore stabilit de tine cu părinții copilului, programul zilei poate cuprinde
următoarele activități:
 Trezirea copilului;
 Înviorare, igienă – spălatul şi toaleta;
 Micul dejun;
 Program de joacă în casă;
 Servirea gustării;
 Plimbare în aer liber;
 Igienă – spălatul şi toaleta;
 Masa de prânz;
 Somnul/perioada de relaxare de după-amiază;
 Igienă – spălatul şi toaleta;
 Servirea gustării;
 Joc sau alte activități recreative;
 Plimbare în aer liber/joacă la nisip;
 Igienă – spălatul şi toaleta;
 Masa de seară;
 Joc sau alte activități recreative;
 Baie/duș;
 Pregătirea copilului pentru somnul de noapte.

Copilul cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani poate merge la grădiniță. Dacă îngrijeşti un copil care merge la
grădiniţă, planifică programul zilei pentru perioada de timp pe care o petreci cu copilul după ce îl iei de
la grădiniță. Copilul preșcolar doarme în jur de 10-12 ore noaptea. Dacă un copil în vârstă de 5 ani se
odihnește suficient de mult noaptea, nu este necesar să fie culcat și în timpul zilei.

195
În aceste situaţii, este bine ca somnul să fie înlocuit cu un program de relaxare. Nu poți decide singură
acest lucru, ci doar împreună cu părinții copiilor care, poate, până la vârsta respectivă, au învățat copiii
cu un anumit program și doresc ca el să fie respectat și în continuare. La fel și cu orele stabilite pentru
servirea meselor și a cantității de mâncare pe care trebuie să o dai copilului (dacă la 3 ani, masa de prânz
poate consta doar într-un singur fel de mâncare - supă sau piure de legume cu sau fără carne, la 5 ani
copilul poate servi două feluri de mâncare și un desert. Este bine ca și la această vârstă copilul să
beneficieze de 5 mese pe zi - 3 mese principale și două gustări). De asemenea, pe lângă joc, copilul de
peste 5 ani are în program şi activități de învățare, pe care le poate desfășura la grădiniță sau acasă.

Programul zilnic al unui copil care-și petrece 4 ore pe zi la grădiniță poate fi:
 Trezirea copilului;
 Înviorare, igiena corporală;
 Îmbrăcatul;
 Servirea micului dejun;
 Plecarea la grădiniță;
 Luarea copilului de la grădiniță;
 Spălatul pe mâini, schimbarea vestimentaţiei, servirea mesei de prânz;
 Program de odihnă/relaxare, aproximativ 2 ore;
 Servirea unei gustări;
 Activităţi la alegere (joc, vizionare de programe TV, calculator, program în aer liber);
 Cina;
 Igiena corporală de seară;
 Odihna de noapte, începând cu ora 2100.

Programul unui şcolar presupune mai puţin timp pentru joacă, pentru a avea timp şi de pregătirea
lecţiilor.

De ce este necesară respectarea unui regim de muncă şi odihnă?

Pentru că numai astfel copilul poate să obțină rezultate bune la învățătură.
Așa va avea timp și pentru lecții și pentru joacă și, totodată, își va păstra
sănătatea și va fi pregătit pentru viață.

Activitatea elevului trebuie riguros organizată, supravegheată şi controlată. Copilul care nu are un astfel
de program nu-şi pregăteşte temele la timp, nu-şi formează deprinderi de muncă ordonată şi
sistematică. Din aceste cauze, el întâmpină tot mai mari greutăţi în îndeplinirea sarcinilor şcolare, pe
care caută să le evite. Programul zilnic al școlarului ar putea arată cam așa:
 Trezirea la ora 700;
 Înviorarea, igiena corporală;
 Îmbrăcatul şi verificarea ghiozdanului;
 Servirea micului dejun;

196
  Plecarea la şcoală;
 Programul şcolar: 4-5 ore de cursuri;
 Întoarcerea acasă;
 Spălatul pe mâini, schimbarea vestimentaţiei, servirea mesei de prânz;
 Program de odihnă/relaxare - 2 ore;
 Pregătirea lecţiilor - până la ora 1700;
 Activităţi la alegere (lectură, vizionare de programe TV, joc în aer liber);
 Servirea cinei – ora 1900;
 Pregătirea ghiozdanului;
 Igiena corporală de seară;
 Lectură/Citit – cel puţin un sfert de oră;
 Odihna de noapte, începând cu ora 2100.

Pe parcursul zilei vei întâlni copii care după câteva minute de desenat, colorat sau scris, se vor opri și vor
începe să se plângă: Am obosit. Nu mai vreau să desenez/scriu! Lasă-mă să mă joc puțin și apoi termin
de scris/desenat. Învață-l că trebuie să termine ce a început și abia apoi să treacă la o altă activitate.
Tocmai acesta este rostul programului zilei. Să-l învețe cu ordinea, nu cu dezordinea: acum desenez 2
minute apoi pot să mă joc cu păpușa, pe urmă mă mai uit și la televizor câteva minute și abia pe seară
îmi aduc aminte, sau nu, că nu mi-am facut tema pentru a doua zi la școală... Pentru momentele de
pauză sunt indicate câteva mișcări de relaxare a mușchilor mici ai mâinii, de genul: mișcarea degetelor,
strângerea-deschiderea pumnilor, rotirea palmelor sau scuturarea lor etc.

Este bine de ştiut că programul zilnic al unui copil, indiferent de vârsta acestuia, este stabilit în mare
măsură de către părinți. Asta nu înseamnă că tu, prin faptul că petreci o bună parte din timp cu copilul,
nu ai nimic de zis. Poți să te sfătuiești cu părinții și chiar cu copiii cu vârsta peste 8 ani, pentru a găsi timp
suficient în programul zilei pentru toate activitățile care ajută copilul să se dezvolte și să-şi formeze
deprinderi de igienă personală, deprinderi de a se comporta adecvat în funcţie de situaţie, dezvoltare
fizică armonioasă etc. Mai dificil va fi în cazul în care familia care te angajează are doi sau mai mulți
copii, cu vârste diferite. În această situaţie, trebuie să-ți organizezi în așa fel timpul încât să respecţi
programul copiilor, în funcţie de vârsta fiecăruia.

Pentru copii, repetiţia este elementul de bază prin care își îmbogăţesc cunostinţele. Cum înveți micuţul
să se spele pe dinţi? Prin repetarea acestui obicei până când îl deprinde singur. De ce se uită mereu la un
anumit desen animat? Pentru că îl captivează foarte mult și, la un moment dat, te poţi trezi că, în afară
de faptul că îl știe pe dinafară, îţi oferă și unele explicaţii.

Atunci când un copil nu depinde de program, este haotic și dezordonat. Când vorbim despre un
program, putem vorbi și despre niște reguli pe care copilul ar trebui să le respecte. Este bine să stabiliţi
împreună câteva reguli, pentru ca el să le poată reţine și să le aplice în fiecare zi. De exemplu, stabiliţi
împreună ora mesei, ora la care copilul îşi face temele, timpul pe care să îl petreacă la joacă etc. Puteţi
crea împreună un desen cu programul zilnic, pe care să îl afişaţi în camera copilului.

Pentru ca rezultatele educaţiei copilului să fie maxime, programul lui zilnic trebuie să fie în același timp
flexibil. Programul zilnic sau rutina nu exclude flexibilitatea. Nu trebuie să fie ceva “bătut în cuie”, așa
cum cred unii părinţi care sunt disperaţi dacă copilul lor nu vrea într-o zi să facă ceea ce face de obicei.

197
Nu trebuie să te uiţi la ceas și să te îngrijorezi dacă micuţul întârzie să se culce. Dacă este prins într-un
joc constructiv, nu-l sili să se oprească la o oră fixă pentru că trebuie musai să mănânce. Lasă-l să
termine jocul, mai ales dacă este captivat de acel joc. După ce îşi termină treaba, va cere singur să
mănânce. Nu este nicio problemă dacă programul este întârziat cu o jumătate de oră sau uneori chiar
mai mult, cu condiţia să realizaţi activităţile importante din programul copilului (odihnă, lecţii, plimbare
în aer liber). Aceste decalaje nu trebuie să devină însă o obișnuință.

Idei utile pentru activități plăcute:

- Vara, când este cald afară, organizează cu copiii bătăi cu baloane umplute cu apă;
- Plimbați-vă prin parcuri;
- Seara, când se lasă întunericul, poți crea mici spectacole de lumini, cu ajutorul lanternelor;
- Organizează mici concursuri și întreceri pe teme diferite, la care să participe copiii din
vecinătate: întreceri cu rolele, cu tricicletele, cu bicicletele;
- Alege o zi în care, împreună cu copilul și alți copii din împrejurimi, faceți curat în jurul
casei/blocului, mici activități de grădinărit care pot fi distractive;
- Pune în scenă, cu ajutorul copiilor din vecinătate, mici spectacole de teatru la care să invitați
adulții (părinți, bunici);
- Vizitaţi grădina zoologică;
- Dacă spațiul permite, puteți să ridicați un cort unde să se joace sau puteți construi o căsuță
pentru păsări, pe care să o vopsiți și apoi agățaţi în copac;
- Confecționaţi clopoței pentru vânt sau ghirlande decorative pe care să le agățați pe balcon sau
terasă;
- Gătiți prăjituri împreună cu copilul și prietenii/vecinii acestuia sau alți membri ai familiei;
- Dacă spațiul o permite și părinții sunt de acord, pictați un perete din camera copilului;
- Organizați o petrecere tematică, cu costume, la care să invitați copiii din vecini.

198
CAPITOLUL 12. TEHNICI DE SUPRAVIEȚUIRE CA BABY SITTER

1. Stabileşte o relație bună cu părinții

Construirea și menținerea unor relații bune cu părinții copilului de care ai grijă poate uneori să fie destul
de dificilă. Sunt legături ce cunosc multe suișuri și coborâșuri și depind de cât de bine te vei adapta la
regulile și valorile familiei.
Aici vei găsi niște sfaturi care să te ajute să menții o relaţie bună cu părinţii copilului.
 Arată-le că îți face plăcere să lucrezi cu copilul lor și că problemele care apar nu influențează
relația ta cu copilul. Nu discuta doar despre probleme sau situațiile dificile, ci și despre
realizările copilului; părinților care lucrează și stau departe de copii pe timpul zilei le face
plăcere să audă ce au mai făcut copiii pe parcursul zilei.
 Nu te lăsa afectată de situațiile în care părinții sunt supărați sau nervoși, dacă nu au legătură
cu tine sau acțiunile tale. Sunt oameni care petrec mult timp la serviciu, e posibil să fi avut o
zi proastă, să fie supăraţi din alte motive. În situația aceasta, îndeplinește-ți sarcinile ca de
obicei și, dacă observi că îți reproșează nejustificat anumite aspecte ale muncii tale, explică-
le cu calm motivele deciziilor tale.
 Nu lua decizii în locul părinţilor, nu le da sfaturi referitor la cum ar trebui să arate casa, cum
ar trebui să aranjeze camera copilului etc. Poţi însă să-i ajuţi atunci când o cere situaţia (de
exemplu, dacă li se întâmplă o dată să nu ajungă să ia copilul de la activităţile culturale de
după şcoală şi te roagă pe tine, chiar dacă programul tău s-a terminat).
 Informează-te asupra valorilor, principiilor și stilului de viață din familia unde te vei angaja
ca baby sitter. Încearcă să faci aceasta cât mai aproape de momentul angajării, pentru că
este posibil ca aceste informaţii să intervină în educarea şi îngrijirea copilului. Atunci când
alegi să lucrezi pentru o familie, alegi să respecţi valorile și principiile lor.
 Nu uita că părinții sunt experții în creșterea și educarea propriului copil chiar dacă, în unele
cazuri, nu aveți aceeași părere. În situația în care nu ești de acord cu modul în care aceștia
aleg să îți educe copiii, e bine să îți exprimi părerea şi să o argumentezi, conform
cunoștințelor acumulate pe parcursul formării tale profesionale. Totuși, nu uita că decizia e
luată de părinți și trebuie să respecți această decizie (mai puțin cazul în care se încalcă
drepturile copilului). Acceptă sugestiile lor de creștere a copiilor și nu intra în competiție cu
ei.
 Chiar dacă uneori te vei împrieteni cu părinții și vei avea o relație bună cu ei, există o relație
contractuală de tip angajat-angajator, așa că trebuie să respecți limitele impuse de contract.
 Dacă părinții îți fac sugestii despre cum îți poți îmbunătăți munca, nu interpreta că ești
criticată. Cel mai util este să vezi dacă au dreptate și dacă ar fi în beneficiul copilului să faci
ceea ce ți s-a recomandat.
 Arată-le părinților că apreciezi când te implică în luarea deciziilor importante pentru copil și
când au încredere în tine pentru rezolvarea unor situații dificile.

199
  În discuţiile cu părinţii, atunci când nu ştii ce să răspunzi, cere timp de gândire, spune-le
lăsaţi-mă să mă gândesc la asta, nu este util să te grăbești. Acordă-ți timp pentru a
răspunde în situațiile importante, nu alege să dai orice răspuns doar pentru a scăpa de stres.
 Dacă nu ești părinte, imaginează-ți că ai fi și îți dorești ce este mai bine pentru copilul tău.
Încearcă să te pui în locul părinţilor pentru a înţelege mai bine cerinţele pe care le au de la
tine.

2. Împrieteneşte-te cu copilul

În meseria ta, cheia succesului este stabilirea unei relații pozitive cu copilul. De această relație depinde
practic munca ta. Atunci când ești nemulţumită de cererile sau comportamentul copiilor, încearcă să
înțelegi de ce reacționează așa, ținând cont de vârsta și nevoile lor.

Pentru a crea o relaţie bazată pe afecţiune şi empatie cu copilul:

 Acceptă felul de a fi al copilului, consideră totdeauna că este o persoană valoroasă, indiferent de
modul în care se comportă. Este bine să faci diferența între a accepta copilul și a accepta
comportamentul acestuia, care uneori poate fi nepotrivit. Arătând copilului că e o persoană
valoroasă, îl vei ajuta să se dezvolte, să fie creativ.
 Poartă-te întotdeauna frumos cu copilul, nu îl amenința, nu ţipa la el, nu îl critica şi nu îl bate.
Ţipetele, ameninţările şi bătaia fac mult rău copilului, îi pot afecta toată viaţa. Dacă îi vobeşti
frumos, îi explici ce a greşit şi ce are de făcut, vei obţine mult mai uşor rezultatele dorite.
 Încurajează mereu copilul în tot ceea ce face, arată-i că ai încredere în el. Laudă copilul cât poți
de des.

Expresii utile atunci când lauzi sau încurajezi:

Bravo! * Ce treabă bună ai făcut! * Ce idee bună! * Ești atât de creativ! * Așa este corect. * Ai idei
bune. * Sunt mândră de tine. * Ești un bun ascultător. * Știam că poți să faci ce ți-am cerut. * Cât de
isteț ești! * Sunt încântată. * Bravo, ce idee minunată! * Perfect. * Ai avut o idee foarte bună. * Ești
așa un băiat/o fetiţă mare! * Chiar asta îmi doream să faci.

 Când discuţi cu copilul, încearcă să pui întrebări directe şi evită discuţiile lungi. Copilul nu se
poate concentra pe perioade lungi de timp, aşa că este foarte posibil să uite o mare parte din
discuţie.
 Asigură-te că atunci când îi explici o regulă sau urmarea nerespectării ei, foloseşti un ton
moderat și ferm (nu ţipi la copil, vorbeşti rar, clar şi pe înţelesul lui).
 Joacă-te cu copilul, răspunde-i la întrebări, ascultă-l când îţi povesteşte problemele pe care le
are şi ajută-l să le rezolve (de exemplu, dacă se ceartă cu un alt copil).
 Acordă întotdeauna atenţie copilului, indiferent cât de ocupată ai fi.

Următoarele gesturi și atitudini sunt INTERZISE:

 Să ameninţi copilul.

200
  Să critici copilul („ai greşit”, „nu te pricepi la nimic”, „eşti rău”).

 Să ţipi sau să strigi la copil.

 Să îl bați.

 Să-i aplici „tratamentul tăcerii”

 Să jigneşti copilul („eşti prost”, „eşti prea gras”)

Copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat și îmbrăţișat, să se simtă aproape de cei din jurul său, să i se
ofere căldură și confort emoţional, să se simtă dorit şi înţeles. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană și
de îngrijire, nu este suficient.

În relația cu copilul, nu uita că o îmbrățișare face cât 1000 de cuvinte.

3. Ai grijă şi de tine!

În activitatea ta de îngrijire, creștere și educare a copiilor este foarte important să te simți bine cu
propria ta persoană și, pentru asta, îți recomandăm să respecți niște reguli:
 Identifică ceea ce te stresează: în cazul profesiei tale, cele mai frecvente motive de stres
sunt legate de relația cu familia și de activitățile pe care le ai de desfășurat cu copilul. Dacă
analizezi în detaliu situația, este posibil să îți schimbi perspectiva și, ceea ce ți se părea la un
moment dat stresant, să nu mai pară atât de dificil.

 Exprimă-ți opinia, chiar dacă este diferită de ale celorlalți. Nu vorbi numai tu atunci când
discuţi cu părinţii, nu folosi un limbaj agresiv, nu ţipa, respectă opiniile și drepturile celor din
jur. Dacă îţi spui părerea, vei putea să rezolvi eventualele conflicte mai uşor. Vei observa că
vei avea din ce în ce mai puţine conflicte și vei elimina astfel o sursă majoră de stres din
viața ta.

 Fii cât mai organizată: mulți dintre noi se simt mai bine atunci când aduc în viața lor ordine
și structură.

 Nu te compara cu alte baby sittere și nu te aștepta să ai ai în îngrijire un copil perfect. Este

mult mai important să te simți bine lucrând și să îl faci pe copilul cu care lucrezi să se simtă
în siguranță în prezența ta.

 Relaxează-te și menține-ți condiția fizică: este important să ai momente în care te poți

relaxa. Și condiția fizică este obligatorie atunci când ai grijă de copii, care de regulă au un
nivel crescut de energie.

 Este paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Învață să vezi partea bună a lucrurilor și
păstrează o atitudine optimistă. Concentrează-te pe lucrurile care îți ies bine, treci peste

201
 lucrurile mai puțin plăcute. Dacă te simți frustrată, nemulţumită, întreabă-te ce este cu
adevarat important pentru tine.

 Află ce anume te-a deranjat, atunci când ai o problemă sau treci printr-o situație dificilă,
cântărește atent și, dacă ține de tine, încearcă să nu mai repeți greşeala.

 Ai dreptul la concediu, aşa că, atunci când te simţi obosită, poţi vorbi cu părinţii şi poţi
solicita o perioadă de concediu.

 Fii asertivă și exprimă ceea ce dorești, exprimă-ți opinia chiar dacă ea este diferită de a
părinţilor. Exprimarea opiniilor personale te va face să te simți bine și eficientă.

În multe situații, în interacțiunea cu copilul sau părinții acestuia vei fi nevoită să spui NU și este de
preferat să înveți cum să refuzi astfel încât să respecți drepurile copilului și ale familiei lui, să îți respecți
obligațiile contractuale iar relațiile tale de muncă să nu aibă de suferit.
Exprimarea refuzului este direct legată de comunicarea asertivă sau altfel spus de comunicarea a ceea ce
ai de spus într-o manieră cât mai pozitivă dar fermă.
Comunicarea asertivă este fundamental diferită de comunicarea agresivă sau comunicarea pasivă.

Comunicarea agresivă – caracteristici:

 Problema este atacată direct;
 Drepturie tale sunt mai importante decât ale celorlalți și sunt susținute fără a ține cont de
drepturile celorlalți;
 Iei decizii și pentru ceilalți;
 Blamezi, acuzi, critici;
 Nu accepți alte opinii și idei;
 Utilizezi un ton agresiv.

Comunicarea pasivă – caracteristici:

 Problema este evitată;
 Drepturile tale sunt ignorate de către ceilalți și vezi drepturile celorlalți ca fiind mai importante;
 Îi lași pe ceilalți să ia decizii în locul tău și în defavoarea ta;
 Consideri că ideile și opiniile tale sunt neimportante;
 Te simți frustrată și nemultumită.

Pentru a ști să refuzi trebuie:

 Să spui NU simplu și clar;
 Să nu te justifici și să nu te scuzi;
 Să știi și să crezi că ai dreptul să spui NU;
 Să schimbi subiectul sau să pleci de lângă interlocutor dacă crezi că te-ar putea influența reacția
sa;
 Să conștientizezi că spui NU unei cereri și nu respingi persoana, doar solicitarea sa;

202
  Dacă ești nesigură sau nu ai suficient timp pentru a lua o decizie, mai bine amână decât să spui
DA unei cereri pe care nu dorești să o îndeplinești sau ți-ar provoca remușcări după;
 Să îți asumi responsabilitatea refuzului fără să-i blamezi pe ceilalți pentru decizia ta și să accepți
consecințele refuzului tău.
 Să oferi o alternativă mai bună, reciproc acceptabilă.
Fii asertivă și exprimă ceea ce dorești, exprimă-ți opinia chiar dacă ea este diferită de a părinţilor.
Exprimarea opiniilor personale te va face să te simți bine și eficientă.
A comunica asertiv înseamnă a comunica opiniile personale, a-ţi susţine punctul de vedere, formulat în
mod adecvat, în fața altor persoane.
Asertivitatea este abilitatea de a-ți exprima sentimentele și de a-ți cere drepturile, respectând
sentimentele și drepturile celorlalți. A învăța să fii asertivă te va ajuta să spui ceea ce ai de spus într-o
manieră sănătoasă și constructivă. Vei observa chiar că vei avea din ce în ce mai puține conflicte și vei
elimina astfel o sursa majoră de stres din viața ta.
Un comportament asertiv implică anumite caracteristici: autoacceptare, autovalorizare, comunicare,
respect.
 autoacceptare – să ai aşteptări realiste de la tine, să nu consideri că trebuie să fii perfect
pentru a avea un loc în lume.
 autovalorizare – să nu îți fie rușine de tine şi de dorinţele tale.
 capacitatea de a comunica, de a împărtăși propriile experiențe cu ceilalți mai degrabă decât
a păstra totul în tine.
 respectarea drepturilor şi a nevoilor celorlalţi.
 sentimente confortabile în legatură cu propria persoană, cu nevoile și acțiunile personale.

203
Bibliografie:

Bacus, A. (2010). Copilul de la 1 an la 3 ani. Editura Teora: Bucureşti.

Bacus, A. (2004). Copilul de la 3 la 6 ani. Editura Teora: Bucureşti.
Băban, A. (2011). Consiliere educaţională. Imprimeria Ardealul: Cluj Napoca.
Botiş, A., Mihalca, L.(2007). Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi
băieţi, cu vârsta până la 7 ani. UNICEF şi Centrul Parteneriat pentru Educaţie.
Brazelton, T.B. (2001). The Children's Hospital Guide to Your Child's Health and Development. Children's
Hospital Boston. Perseus Publishing.
Căpraru, E, Căpraru, H. (2011). Mama şi copilul. Ediţia VI (revizuită). Editura Medicală: Bucureşti.
Ciofu, E.P. (2001). Tratat de pediatrie. Ediţia I. Editura Medicală: Bucureşti.
Gardner, H.(2004). Mintea disciplinată – Educaţia pe care o merită orice copil, dincolo de informaţii şi
teste standardizate. Editura Sigma: Bucureşti.
Găişteanu, M. Psihologia copilului. www.savethechildren.net
Geormaneanu, M. (1990). Cum să ne alimentăm corect copilul. Editura Medicală: Bucureşti.
Gherghina, D. și colaboratorii. (2005). Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul
preprimar, Editura Didactica Nova: Craiova
Glava, A. (2009). Educația timpurie – ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar. Editura
Paralela 45: Bucureşti
Golu, F.(2009). Pregătirea psihologică a copilului pentru şcoală. Editura Polirom: Iaşi.
Haslam, D. (2005). Cȃnd se ȋmbolnăveşte copilul. Ghid de simptome şi ȋngrijiri. Editura Humanitas:
Bucureşti.
Ionescu, M. (coord.). (2010). Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la
naştere la 7 ani. UNICEF
Iordăchescu, F. (1998). Pediatrie. Vol. 2. Editura Naţional: Bucureşti.
Laniado, N.(2007). Cum să stimulaţi zilnic inteligenţa copiilor voştri – Faimoasa metodă Feuerstein.
Editura House of Guides: Bucuresti.
Laniado, N. (2007). În loc de televizor – activităţile extraşcolare potrivite. Editura House of Guides:
Bucureşti.
Lemeni, G., Miclea, M.(2009). Consiliere şi orientare. Editura ASCR: Cluj Napoca.
Mateiaş, A. (2003). Pedagogie pentru învăţământul preprimar. Editura Didactică şi Pedagogică:
Bucureşti.
Muntean, A. (2006). Psihologia dezvoltării umane. Editura Polirom: Iasi.
Muntean, I. (2007). Vademecum de pediatrie. Editura Medicală: Bucureşti.
Naouri, A. (2009). Cum să ne educăm copii. Editura Trei: Bucuresti.
Needlman, R. (2009). Dr. Spock. Esenţial pentru bebeluşul tău. Editura All: Bucureşti.
Nolte, D.L., Harris, R. (2006). Copiii învaţă ceea ce trăiesc – Educaţia care insuflă valori. Editura
Humanitas: Bucureşti.
Pernoud, L. (1997). Cum ȋmi cresc copilul. Editura Gemma Pres: Bucureşti.
Petrovai, D., Petrică S., Abilităţile sociale şi emoţionale, baza abilităţilor de viaţă ale copiilor.
www.fcn.org.ro
Schiopu, U., Verza, E. (1981). Psihologia vârstelor – ciclurile vieţii. Editura didactică şi pedagogică:
Bucureşti.
Spock, B., Needlman, R. (2005). Dr. Spock. Ȋngrijirea sugarului şi a copilului. Editura All: Bucureşti.

Consiliere psihologică, curs postuniversitar, UBB, Catedra de psihologie, centrul Expert, Cluj Napoca

204
Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani, MECT, 2008
Educaţia viitorilor părinţi, Ghidul elevului. UNICEF, MECT, Asociaţia Română pentru Educaţie şi
Dezvoltare. Bucureşti.
Ghid informativ privind creşterea armonioasă a copilului – www.elite-jobs.ro
Program de formare în practica asistenţei sociale – Proiectul PHARE 2001 - „Construcţia instituţională a
serviciilor sociale în România” (2005). Bucuresti.
Standarde de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de 5-7 ani, UNICEF/Ministerul Educaţiei şi Tineretului
din Republica Moldova.
Educaţia timpurie-standarde şi bune practici în creşe - servicii pentru educația copiilor sub vârsta de 3
ani, PROIECT, 2006.
Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani. (2010)
Editura Vanemonde.
Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008
Proiectul pentru reforma educaţiei timpurii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului- Unitatea de
Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, 2008
Metodica jocurilor și a programului distractive în grădinița de copii – manual pentru liceele pedagogice
de educatoare.(1977). Editura Didactică și Pedagogică: București.

www.afladespre.manager.ro/jocurile-copilariei-464.htm
www.asociatia-profesorilor.ro/programul-zilnic-al-elevului.html
www.gradinite.com/site/articole/detalii/1046-invata-ti-copilul-sa-fie-ordonat-educatie.html
www.lumeapiticilor.ro/?aid=1595&caption=cum_sa_ii_invatam_culorile?
www.scritube.com/gradinita/copii/pasi-pentru-al-invata-pe-copii105157231.php
www.romedic.ro
www.nou-nascuti.ro
www.copilasul.com
www.mmuncii.ro

O parte din ilustraţiile utilizate în acest manual au fost oferite prin amabilitatea Dreamstime -
http://www.dreamstime.com.

205