Teoria obligațiilor – Cursul 4 – 13.03.

2023
- sinteză –

EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

Introducere. Temei juridic: reciprocitatea și interdependența obligațiilor (art. 1171

C. civ. – contractele sinalagmatice).
I. Ecepția de neexecutare – exceptio non adimpleti contractus
1. Reglementare.
Art. 1556. Excepţia de neexecutare. (1) Atunci când obligaţiile născute dintr-un
contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea
obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei
obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă
parte este obligată să execute mai întâi.
(2) Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de
mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe.
2. Noțiune. Mijloc de apărare aflat la îndemâna părții unui contract sinalagmatic în
cazul în care i se cere de cealaltă parte executarea obligației, fără ca această parte să își
execute ea însăși propria obligație.
3. Temei juridic. Reciprocitatea și interdependența obligațiilor, din care rezultă
simultaneitatea executării.
Art. 1555. Ordinea executării obligaţiilor. (1) Dacă din convenţia părţilor sau din
împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan,
părţile sunt ţinute să le execute în acest fel.

Jurisprudență
Curtea de Apel Iași, Secția Civilă, Decizia Civilă nr. 254/2011, în V. Terzea, Noul Cod civil
adnotat cu doctrină și jurisprudență. Vol. II (art. 1.164 – 2.664), ed. a II-a, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p. 595, pct. 1:
 „Temeiul juridic al excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența
obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic (s.n.), împrejurarea că fiecare dintre
aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative. (...).”

1
 4. Condiții.
Jurisprudență
Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, Decizia Civilă nr. 2115/2007, în V. Terzea, Noul
Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență. Vol. II (art. 1.164 – 2.664), ed. a II-a, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p. 597, pct. 3:
 „(...) Promitentul-vânzător nu poate invoca în favoarea sa împrejurarea că promitentul-
cumpărător nu a achitat prețul stabilit în antecontractul de vânzare-cumpărare, la data
stipulată, întrucât această neîndeplinire îi este imputabilă chiar promitentului-vânzător,
ce nu și-a îndeplinit obligația de a obține toate certificatele necesare pentru demararea
formalităților de vânzare, până la data stabilită în antecontract, plata prețului fiind
subordonată acestei formalități.”

5. Efecte
Jurisprudență
1. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, Decizia Civilă nr. 3865/2005, în V. Terzea,
Noul Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență. Vol. II (art. 1.164 – 2.664), ed. a II-a, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p. 598, pct. 6:
 „(...) prin invocarea acestei excepții (de neexecutare a contractului – n.n.), partea care o
invocă obține numai o suspendare a propriilor obligații, până în momentul în care
cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin. Ca atare, de îndată ce aceste obligații
vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.”

2. Judecătoria Sectorului 3 București, Sentința Civilă nr. 9024/22.06.2015 1 (nepublicată):

„Excepția de neexecutare a contractului, invocată de către pârât nu are ca efect exonerarea
de plată, ci conduce numai la suspendarea executării obligației de către cel care o invocă până la data
la care cealată parte își va îndeplini obligația a cărei neexecutare este invocată și este însă admisibilă
numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: obligațiile reciproce să-și aibă temeiul în
același contract iar partea care o invocă să învedereze o neexecutare a obligației de către cealaltă
parte, neexecutarea invocată trebuie să fie suficient de importantă și să nu se datoreze vreunei fapte
săvârșite de partea care invocă excepția, iar obligația părții căreia i se opune excepția să devină
exigibilă înainte ori, cel târziu, la aceeași dată cu obligația asumată de partea care invocă excepția”.

3. Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, Decizia Civilă nr. 2321/2006, în V. Terzea, Noul
Cod civil adnotat cu doctrină și jurisprudență. Vol. II (art. 1.164 – 2.664), ed. a II-a, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p. 596, pct. 2.3:
 „Excepția de neexecutare nu reprezintă o excepție absolută și dirimantă, care ar putea fi
invocată și din oficiu de către instanță, în orice fază a pricinii, ci constituie un mijloc de
apărare aflat la dispoziția unei dintre părțile contractului sinalagmatic, mijloc de apărare
care trebuie invocat prin întâmpinare (s.n.). Cum această excepție nu a fost invocată în
fața instanțelor de fond, ea nu poate constitui un motiv de recurs și, cu atât mai puțin,
1
Sentința Civilă nr. 9024/22.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr.
67555/301/2014 a rămas definitivă prin Decizia Civilă nr. 2580/07.07.2016 pronunțată de Tribunalul București,
Secția a VI-a Civilă în Dosarul nr. 67555/301/0214*, ca urmare a respingerii apelului formulat (nepublicată).
2
 motiv de recurs de ordine publică, care să poată fi invocat după împlinirea termenului de
motivare a recursului.”

4. Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, Decizia Civilă nr. 119/2011, în V. Terzea, Noul Cod
civil adnotat cu doctrină și jurisprudență. Vol. II (art. 1.164 – 2.664), ed. a II-a, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p. 598, pct. 8:
 „(...) Instanța constată că cererea de a se constata că reclamantul nu și-a îndeplinit
propriile obligații reprezintă o veritabilă exceptio non adimpleti contractus, pe care
pârâții o pot susține în apărare față de pretențiile formulate de reclamant, fără a fi
necesară formularea unei acțiuni separate pentru rezoluțiunea contractului. (...)
Neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței
obligațiilor contractuale, nu este nici o excepție de procedură propriu-zisă și nici o
excepție de fond, în sensul legii, ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă,
pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia instanța se pronunță în baza probelor
administrate în cauză. Invocarea pe calea unei cereri principale (cum este și cererea
reconvențională) a excepției de neexecutare contractului nu este admisibilă, deoarece
pârâții au posibilitatea să solicite instanței pe cale de apărare să verifice dacă
reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, urmând ca în raport de
rezultatul acestei verificări să dea sa nu eficiență acestei apărări.”

II. Rezoluțiunea și rezilierea contractelor

1. Reglementare. Art. 1549-1554 C. civ.
2. Noțiune. Sancțiunea care intervine în cazul neexecutării nejustificate a unui contract
sinalgmatic de către una dintre părți și care constă în desființarea retroactivă a unui contract
cu executare dintr-o dată – uno ictu (rezoluțiune) sau încetarea pentru viitor a unui contract cu
executare succesivă (reziliere).
Temei juridic: Reciprocitatea și interdependența obligațiilor: dacă una dintre părți nu
își execută obligația, nu există temei pentru executarea obligației de către partea cealaltă și,
dacă nici una din obligații nu se execută, nu se mai justifică existența contractului, care poate
fi desființat (rezoluțiune) sau poate înceta pentru viitor (reziliere).
3. Opțiunea creditorului.
Art. 1549. Dreptul la rezoluţiune sau reziliere. (1) Dacă nu cere executarea silită a
obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea
contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin.
4. Clasificare.
4.1. După cum afectează contractul: parțială sau integrală
1549 (2) Rezoluţiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când
executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea
de către una dintre părţi a obligaţiei nu atrage rezoluţiunea contractului faţă de celelalte
3
părţi, cu excepţia cazului în care prestaţia neexecutată trebuia, după circumstanţe, să fie
considerată esenţială.
4.2. După cum operează: judiciară, declarată unilateral, de plin drept (în temeiul
legii sau al unui pact comisoriu – convențională).
Art. 1550. Modul de operare. (1) Rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere,
sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.
(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit
astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept.
4.2.1. Condiții comune.
Art. 1551. Reducerea prestaţiilor. (1) Creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci
când neexecutarea este de mică însemnătate. În cazul contractelor cu executare succesivă,
creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are
un caracter repetat. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă.
(2) El are însă dreptul la reducerea proporţională a prestaţiei sale dacă, după
împrejurări, aceasta este posibilă.
(3) Dacă reducerea prestaţiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la
daune-interese.
Art. 1516. Drepturile creditorului. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea
integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.
(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în
întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i
se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea
contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru
realizarea dreptului său.
Art. 1510. Cazuri de punere în întârziere a creditorului. Creditorul poate fi pus în
întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când
refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu îşi poate executa
obligaţia.
Art. 1521. Moduri. Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la
cererea creditorului.

4
 Art. 1522. Punerea în întârziere de către creditor. (1) Debitorul poate fi pus în
întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie
prin cererea de chemare în judecată.
(2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică
debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada
comunicării.
(3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând
seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea
termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua
comunicării notificării.
(4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda
executarea propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte
drepturi prevăzute la art. 1516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita
aceste drepturi dacă debitorul îl informează că nu va executa obligaţiile în termenul stabilit
sau dacă, la expirarea termenului, obligaţia nu a fost executată.
(5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul
să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen
rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată
în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
Art. 1523. Întârzierea de drept în executarea obligaţiei. (1) Debitorul se află de drept
în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru
executare produce un asemenea efect.
(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute
de lege, precum şi atunci când:
a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care
debitorul I-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă;
b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau
când a încălcat o obligaţie de a nu face;
c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu
executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori
neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat;
d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul
activităţii unei întreprinderi;

5
 e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă obligaţia devine scadentă după
decesul debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile
de la data la care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului
desemnat în condiţiile art. 1136.
(4) Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de
creditor. Orice declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă.
4.2.2. Rezoluțiunea judiciară.
Art. 1522 alin. (5): Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca
anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa
obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă
obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina
creditorului.

Jurisprudență
Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, Decizia Civilă nr. 615/03.04.2019 2, publicată pe
rolii.ro, disponibilă (integral) la: http://rolii.ro/hotarari/5d005a80e49009b00e000049 (accesat
ultima dată la 07.03.2021):
 „Analizând (...) temeinicia criticilor ce privesc soluția asupra capătului principal al cererii
de chemare în judecată, Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect
neîndeplinirea cerințelor pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a contractelor de
vânzare cumpărare încheiate între părți, nefiind dovedită neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare, în mod culpabil, a obligațiilor ce reveneau intimatei pârâte.”

4.2.3. Rezoluțiunea unilaterală.

Art. 1552. Rezoluţiunea unilaterală. (1) Rezoluţiunea sau rezilierea contractului
poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel,
când debitorul se află de drept în întârziere (art. 1523 NCC) ori când acesta nu a executat
obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere (făcută potrivit art. 1522 NCC).
(2) Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie
prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora.

2
Decizia Civilă nr. 615/03.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în Dosarul nr.
13346/3/2017 este supus recursului, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a
II-a Civilă, cu termen de judecată la 09.03.2021: https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery
%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=300000000755505 (accesat ultima data la 07.03.2021).
6
 (3) În toate cazurile, declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere se înscrie în cartea
funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terţilor.
(4) Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor
sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).
4.2.4. Rezoluțiunea de drept (art. 1550 alin. 2 C. civ)
Art. 1553. Pactul comisoriu. (1) Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în
mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a
contractului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluţiunea sau rezilierea este subordonată punerii
în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul
fapt al neexecutării.
(3) Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condiţiile
în care pactul comisoriu operează.

Jurisprudență
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, Sentința Civilă nr. 630/23.03.2018 3 publicată pe
rolii.ro, disponibilă (integral) la: http://www.rolii.ro/hotarari/5c81d84ee49009641b00003b
(accesat ultima dată la 07.03.2021):
 „Din interpretarea coordonată a alin.1-3 ale art.1553 din Noul Cod civil rezultă că există
două grade de pact comisoriu (corespunzătoare gradelor tradiționale III-IV, cu
observarea faptului că pactele cunoscute a fi de grad I-II au rămas fără suport legal).
Astfel, potrivit noii reglementări, diferențierea pactelor comisorii se face în funcție de
necesitatea formalității punerii în întârziere a debitorului: un prim grad de pact
comisoriu este reprezentat de cel care presupune formalitatea punerii în întârziere, iar
cel de-al doilea grad de pact comisoriu este reprezentat de cel în care părțile au stabilit
că nu este necesară punerea în întârziere a debitorului; în acest ultim caz, rezoluțiunea
operează în momentul în care creditorul notifică în scris debitorului declarația de
invocare a pactului comisoriu.”

5. Efecte.

3
Sentința Civilă nr. 630/23.03.2018 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în Dosarul nr.
31629/3/2015 a fost menținută prin Decizia Civilă nr. 964/20.08.2020, prin care, Curtea de Apel București –
Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat apelul promovat împotriva acesteia:
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000659936&id_inst=2 (accesat ultima dată la
07.03.2021). Decizia Civilă nr. 964/20.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă este
supusă recursului.
7
 Art. 1554. Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii. (1) Contractul desfiinţat prin
rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat (efecte retroactive – ex tunc). Dacă
prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte
părţi prestaţiile primite (restitutio in integrum).
(2) Rezoluţiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluţionarea
diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluţiune
(3) Contractul reziliat încetează doar pentru viitor.

Jurisprudență
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Comercială, Decizia Civilă nr. 1548/12.04.2011,
publicată (integral) în Buletinul Casației nr. 12/2011, p. 22 - 24:
 „În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de plin drept pentru
neexecutarea obligațiilor cumpărătorului, iar, ulterior rezilierii, cumpărătorul în culpă
adjudecă marfa rămasă disponibilă urmare rezilierii contractului, pe care vânzătorul
încearcă să o valorifice la Bursa Română de Marfuri, oferind un preț mult mai mic decât
cel convenit inițial prin contractul reziliat, vânzătorul este îndreptățit să solicite daune-
interese pentru diferența de preț.”

6. Prescripție
Art. 2517. Termenul general de 3 ani. Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea
nu prevede un alt termen.
Art. 2525. Dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor. Prescripţia dreptului la
acţiune în restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desfiinţat pentru
rezoluţiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a
hotărârii prin care s-a desfiinţat actul ori, după caz, de la data la care declaraţia de
rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă.
7. Drept tranzitoriu: art. 102 LPA – legea de la data încheierii contractului

III. Riscul contractului

1. Premise. Imposibilitatea fortuită de executare:
Art. 1634. Noţiune. Condiţii. (1) Debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu
mai poate fi executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte
evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când
creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligaţiei din cauza

8
împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul
producerii acestora.
(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligaţiei se suspendă
pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a
provocat imposibilitatea de executare.
(4) Dovada imposibilităţii de executare revine debitorului.
(5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existenţa evenimentului care provoacă
imposibilitatea de executare a obligaţiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un
termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască
imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta,
creditorului.
(6) Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca
imposibilitatea fortuită de executare.

Jurisprudență
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, Decizia Civilă nr. 834/10.02.2005,
disponibilă pe scj.ro la: https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery
%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=21251 (accesat ultima dată la 08.03.2021):
 „Una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ se referă la împrejurarea ca
neexecutarea totală sau parțială a unei obligații contractuale să fie imputabilă
debitorului obligației respective. Este de reținut în acest sens, în contextul raportului
dintre conduită culpabilă și sancțiune ca principiu general de drept, că neexecutarea
neculpabilă nu poate duce la rezoluțiunea sau rezilierea contractului, după caz, ci la
încetarea acestuia pentru imposibilitate fortuită de executare, moment în care se pune
și problema suportării riscurilor (s.n.). Or, probatoriul administrat în cauză nu a dovedit
culpa pârâtei. Astfel, nici nu a rezultat o determinare corespunzătoare a prestației
neefectuate și nici refuzul culpabil al pârâtei de a presta un serviciu datorat potrivit
contractului. Ca atare, în mod judicios instanțele au stabilit că nu se constată
neexecutarea din culpă a unei obligații contractuale, sancționată cu rezilierea sau
rezoluțiunea și, în consecință, au respins acțiunea reclamantei, respectiv apelul declarat
împotriva hotărârii primei instanțe”.

2. Consecințe.
Art. 1557. Imposibilitatea de executare. (1) Atunci când imposibilitatea de executare
este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este
desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului
fortuit. Dispoziţiile art. 1274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.

9
 (2) Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate
suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest
din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.
3. Problema. Cine suportă riscul imposibilității fortuite de executare a obligației,
indiferent de natura acesteia?
- locațiune:
Art. 1818. Imposibilitatea folosirii bunului. (1) Dacă bunul este distrus în întregime
sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei stabilite, locaţiunea încetează de drept.
(2) Dacă imposibilitatea folosirii bunului este numai parţială, locatarul poate, după
împrejurări, să ceară fie rezilierea locaţiunii, fie reducerea proporţională a chiriei.
(3) Atunci când bunul este doar deteriorat, locaţiunea continuă, fiind aplicabile
dispoziţiile art. 1788.
(4) În toate cazurile în care imposibilitatea totală sau parţială de folosire a bunului
este fortuită, locatarul nu are drept la daune-interese.
- antrepriză:
Art. 1860. Pieirea lucrării înainte de recepţie. (1) Dacă anterior recepţiei lucrarea
piere ori se deteriorează din cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a
procurat materialul este dator să o refacă pe cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi
termenelor iniţiale, ţinând seama, dacă este cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a
executării obligaţiei.
4. Soluția. Riscul contractului este suportat de către debitorul obligației imposibil de
executat (res perit debitori).
Art. 1511. Efectele punerii în întârziere a creditorului. (1) Creditorul pus în
întârziere preia riscul imposibilităţii de executare a obligaţiei, iar debitorul nu este ţinut să
restituie fructele culese după punerea în întârziere.

5. Riscul în contractele translative de proprietate.

Art. 1274. Riscul în contractul translativ de proprietate. (1) În lipsă de stipulaţie
contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului
obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul
pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar
dacă a primit-o, este obligat să o restituie.

10
 (2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului.
El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar
fi fost executată la timp.
Drept tranzitoriu. Art. 108 LPA: Dispoziţiile art. 1274 din Codul civil privitoare la
transferul riscurilor în contractele translative de proprietate se aplică numai contractelor
încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.
6. Distincție față de riscul bunului. Acesta este reglementat de art. 558 NCC:
Art. 558. Riscul pieirii bunului. Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă
acesta n-a fost asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.

IV. Încetarea contractului

7. Cauze.
Art. 1321. Cauzele de încetare. Contractul încetează, în condiţiile legii, prin
executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului,
îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare,
precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.
8. Efecte.
Art. 1322. Efectele încetării. La încetarea contractului părţile sunt liberate de
obligaţiile asumate. Ele pot fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la
restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii
contractului.
Art. 1323. Restituirea prestaţiilor. Restituirea prestaţiilor primite se face potrivit
dispoziţiilor art. 1635–1649.
V. Drept tranzitoriu cu privire la contracte
- regula generală:
Art. 3 LPA. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse
înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele
prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
- regula specială:

Art. 102 LPA. (1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a
fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea
sa.

11
 (2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de
legea în vigoare la data modificării. În privinţa elementelor ce nu fac obiectul modificării,
sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1).

ACTUL JURIDIC UNILATERAL CA IZVOR DE OBLIGAȚII

I. Reguli generale
Reglementare: Capitolul II (art. 1324-1329 NCC) din Titlul II – Izvoarele
obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații.
9. Definiție.
Art. 1324. Noţiune. Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea
de voinţă a autorului său.
10. Reguli aplicabile.
Art. 1325. Regimul juridic. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale
privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
11. Clasificare.
11.1. Criteriul comunicării.
11.1.1. Acte unilaterale supuse comunicării.
Art. 1326. Actele unilaterale supuse comunicării. (1) Actul unilateral este supus
comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de
câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate
adecvată, după împrejurări.
(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la
destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt
imputabile.
11.1.2. Acte nesupuse comunicării. Acestea produc efecte fără a fi comunicate
destinatarului.
II. Reguli speciale
12. Promisiunea unilaterală.
Art. 1327. Promisiunea unilaterală. (1) Promisiunea unilaterală făcută cu intenţia de
a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor.

12
 (2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.
(3) Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră
făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaţiei şi cu împrejurările în care a fost
asumată.
13. Promisiunea publică de recompensă.
Art. 1328. Promisiunea publică de recompensă. (1) Cel care promite în mod public o
recompensă în schimbul executării unei prestaţii este obligat să facă plata, chiar dacă
prestaţia a fost executată fără a se cunoaşte promisiunea.
(2) Dacă prestaţia a fost executată de mai multe persoane împreună, recompensa se
împarte între ele, potrivit contribuţiei fiecăreia la obţinerea rezultatului, iar dacă aceasta nu
se poate stabili, recompensa se împarte în mod egal.
(3) Atunci când prestaţia a fost executată separat de mai multe persoane, recompensa
se cuvine aceleia care a comunicat cea dintâi rezultatul.
Art. 1329. Revocarea promisiunii publice de recompensă. (1) Promisiunea poate fi
revocată în aceeaşi formă în care a fost făcută publică sau într-o formă echivalentă.
(2) Revocarea nu produce efecte faţă de cel care, mai înainte de publicarea ei, a
executat prestaţia.
(3) Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează o
despăgubire echitabilă, care nu va putea depăşi recompensa promisă, celor care înainte de
publicarea revocării au făcut cheltuieli în vederea executării prestaţiei. Cu toate acestea,
promitentul nu datorează despăgubiri, dacă dovedeşte că rezultatul cerut nu putea fi obţinut.
(4) Dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de un an de la data
publicării revocării.
14. Drept tranzitoriu
Art. 3 LPA. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse
înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele
prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

13