Moara cu noroc – Temă și viziune

Unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, Ioan Slavici, deschide
în proza noastră drumul analizei psihologice și sociale. Nuvela ”Moara cu noroc”
este publicată în 1881, în volumul său de debut ”Novele din popor”, reprezentativ
pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Astfel, întâlnim elemente specifice
clasicismului, romantismului și realismului, ce conferă lucrării complexitate.
Înainte de toate, ”Moara cu noroc” este însă o nuvelă realist-psihologică.
Definitorii pentru specie sunt construirea universului epic în jurul unui singur fir
narativ și cronotopul bine determinat. Caracterul psihologic al nuvelei este dat de
analiza minuțioasă a stărilor interioare ale protagonistului.
Un prim argument în favoarea realismului operei este surprinderea
procesului de dezumanizare al lui Ghiță, care își zdruncină tihna sufletească și își
încalcă principiile morale în goana sa după avere. De asemenea, naratorul
urmărește alterarea relației dintre el și Ana, transformarea treptată a iubirii în
bănuială și teamă.
Un alt element realist este verosimilitatea faptelor și a personajelor, acestea
fiind surprinse în stil sobru, concis, anticalofil. De asemenea, de factură realistă
sunt și coordonatele spațio-temporale, bine determinate, precum și perspectiva
narativă heterodiegetică, relatarea făcându-se la persoana a III-a.
Tema centrală a nuvelei ”Moara cu noroc” este, înainte de toate, cea a
degradării umane sub influența nefastă a banului. Aceasta se dezvoltă în relație cu
tema romantică a destinului implacabil. Iubirea și familia, prezente și ele, sunt
aspecte adiacente ce joacă un rol semnificativ în construcția protagonistului.
Prăbușirea sa etică și socială este anticipată de jefuirea arendașului și de
uciderea femeii în negru și a copilului. Lică Sămădăul este șeful porcarilor și al
turmelor de porci in împrejurimi, cu care Ghiță se întovărășește în încercarea sa de
a se îmbogăți, chiar dacă prin mijloace necinstite. El înțelege amploarea relației cu
dânsul abia în scena de la tribunal, când depune mărturie mincinoasă pentru a-l
acoperi pe porcar, lamentându-se apoi Anei pentru păcatul săvârșit, a cărei reacție
este neiertătoare – ”sărmanilor copii, tatăl vostru este un ticălos”.
O a două scenă ilustrativă pentru temă este întâlnită în finalul nuvelei, când
Ghiță pleacă de la han, împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele
Sămădăului. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, întrucât el
e ”om”, pe când Ghiță nu e decât "muiere îmbrăcată în haine bărbătești".
Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pentru a o pedepsi
pentru adulter. Deznodământul lui său este tragic, însă cu rol moralizator: vina și
degradarea sa treptată îi fac moartea iminentă.
Titlul reprezintă o antifrază, creând din partea lectorului un orizont fals de
așteptare. ”Moara cu noroc” este numele hanului așezat la răscruce de drumuri,
pentru care Ghiță și familia sa renunță la ”liniștea colibei” lor. Aflați în căutarea
norocului, însă deturnați în lupta pentru înavuțire, ei vor descoperi în schimb
nefericire, zbucium, însingurare, trădare și moarte.
Universul narativ se construiește pe două planuri epice principale. Unul este
cel exterior, obiectiv, care vizează existența socială. Acesta este dinamizat de
conflicte exterioare, precum cel economic, născut din dorința de câștig a lui Ghiță
și a lui Lică, și din interesele opuse ale acestora. În egală măsură, identificăm aici și
un conflict moral între viziunea bătrânei, care prețuiește valorile tradiționale
precum familia, cinstea, și cea a lui Ghiță și a Anei, care își doresc să prospere
financiar. Planul cel mai important rămâne, însă, cel interior, care urmărește
trăirile interioare și procesele de conștiință ale protagonistului și care surprinde
conflictul intens între obsesia sa pentru bani și dorința de a rămâne un om cinstit.
Incapabil de a-și învinge propriile slăbiciuni și de a i se opune lui Lică, acesta se
dezumanizează treptat, fapt ce conduce la destinul său tragic.
Circularitatea romanului este susținută de relația dintre incipit și final.
Fixând o serie de coordonate spațio-temporale bine determinate, incipitul are rol
anticipativ. Astfel, elemente din descrierea cadrului, precum cele cinci cruci și
faptul că hanul se afla la o răscruce de drumuri sunt menite să anunțe
desfășurarea ulterioară a evenimentelor și evoluția personajelor. Vorbele bătrânei
din primul capitol intră în relație cu finalul nuvelei, care se termină tot cu vorbele
dânsei, de data aceasta cu scop conclusiv și moralizator.
Coordonatele spațio-temporale sunt de factură realistă, printre toponime
numărându-se Fundureni, Ineu, Oradea, însă spațiul de desfășurare al acțiunii
rămâne, în esență, satul ardeleam din zona Aradului. Durata acțiunii este de
aproximativ un an, fiind marcată de sărbători religioase. Astfel, evenimentele
încep și se termină în prejma Paștelui, sărbătoare a renașterii și a iluminării.
Remarcă așadar componenta simbolică a coordonatelor, textul propunând, înainte
de toate, un topos literar – moara, loc damnat aflat a răscruce de drumuri - și un
timp ce redă viziunea profund religioasă a țăranului român.
Din punctul meu de vedere, privind nuvela în ansamblul ei, putem constata
că finalul acesteia ilustrează în mod concludent adevărul conținut de teza morală
care stă la baza ei, precum și viziunea realist moralizatoare a lui Slavici. Această
viziune asupra lumii nuvelei este pusă în lumină atât prin faptele relatate, cât
și prin evoluția protagonistului și a relațiilor sale cu celelalte personaje.
În primul rând, prin dezumanizarea treptată a lui Ghiță, Slavici nu caută să
dezaprobe câștigul prin muncă cinstită, ca bază a bunăstării, ci goana nebunească
după un câștig obținut pe orice cale, cu orice preț, renunțând chiar la ceea ce este
omenesc și moral.
În al doilea rând, prin relația antagonică cu Lică Sămădăul, autorul pune în
lumină firea slabă a omului, pe măsură ce Ghiță devine pe parcursul romanului
epitomul lașității, precum și influența nefastă pe care banul o poate avea asupra
sa.
În concluzie, în ”Moara cu noroc”, socialul și eticul se prelungesc metafizic
pentru a contura viziunea realistă a lui Slavici despre lume, victoria finală
aparținând nu unui individ, ci unor principii morale.