Sunteți pe pagina 1din 1

IGSU va monta gratuit 10 mii de detectoare de fum, în sute de localități

din țară, ca parte a unei campanii naționale de prevenire a incendiilor.


Cele 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon vor fi montate, pe baza unor criterii
stabilite de autorități, în județele Alba, Braşov, Caraş Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa,
Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea,
Vaslui, Vrancea. Conform șefului DSU, Raed Arafat, citat de News.ro, în fiecare judeţ,
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu autorităţile publice locale vor alege în 10 şi
15 localităţi: “În cele 10 – 15 localităţi urmează ulterior să se discute cu cetăţenii şi cetăţenii
doritori, nu este obligatoriu, să se instaleze la ei astfel de detectoare, pot obţine un detector de
fum şi eventual de monoxid de carbon, aici depinde de evaluarea nevoilor”, a declarat Raed
Arafat. Detectoarele sunt donate de E.ON și Delgaz Grid.
Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi), au avut loc anul trecut în România. Potrivit
statisticilor IGSU, incendiile au afectat 1.125 de persoane, din care 268 și-au pierdut
viața. Cauzele principale care duc la incendii în locuințe sunt: coșurile de fum defecte sau
necurățate (33%), instalațiile electrice defecte (23%), mijloacele de încălzire (14%), focul deschis
(8%) și alte împrejurări (22%). Astfel, din cauza utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de
încălzire, necurățarea coșurilor de fum sau exploatarea neconformă a instalațiilor electrice, anul
trecut 94 de persoane au decedat în urma intoxicării cu fum și monoxid de carbon.
“Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și
stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales
salvarea de vieți omenești. Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații,
detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident
minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând rol de avertizare, semnalând imediat
apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz. Ele pot avea rol decisiv în limitarea efectelor
unui incendiu”, explică autoritățile.

S-ar putea să vă placă și