1.3.

Conţinutul lucrărilor topografice în timpul execuţiei

Aplicarea pe teren a proiectelor, în vederea execuţiei obiectivelor de investiţii, necesită
efectuarea unor lucrări topografice de birou şi în teren.
Lucrările de birou constau în pregătirea topografică a proiectului în vederea aplicării pe
teren a acestuia. Lucrările în teren sunt formate din lucrările de trasare a axelor construcţiilor, de
trasare în detaliu a acestora şi de trasare a axelor de montaj a utilajului tehnologic.
Pregătirea topografică a proiectului constă din :
– stabilirea metodelor de legare a proiectului de punctele reţelei de sprijin ce au
servit la ridicarea topografică, pe baza căreia s-a proiectat;
– îndesirea reţelei de sprijin printr-o reţea topografică de construcţie care să permită,
trasarea rapidă şi sigură a obiectivelor de investiţii;
– alegerea metodelor de trasare corespunzătoare care să satisfacă precizia necesară ;
– determinarea tuturor elementelor necesare trasării: unghiuri, lungimi, diferenţe de
nivel, pante ;
– întocmirea unui proiect de organizare a lucrărilor topografice care să prevadă
ordinea de execuţie a lucrărilor de trasare, instrumentele necesare, metodele de
aplicare pe teren şi în subteran a unghiurilor, a distanţelor, a cotelor punctelor,
axelor principale cât şi modul de marcare a punctelor trasării;
– măsuri legate de protecţia muncii operatorului şi a ajutoarelor sale în timpul
trasării.
Din pregătirea topografică a proiectului rezultă planul general de trasare cu lista
coordonatelor punctelor reţelei de sprijin şi planurile de trasare pentru fiecare obiect cu ajutorul
cărora se face transpunerea pe teren a punctelor caracteristice ale construcţiei.
Datele trasării se pot obţine grafic pentru construcţii de importanţă mai mică, analitic
pentru construcţii ce necesită o trasare mai precisă şi grafo-analitic pentru construcţii complexe.
Transpunerea pe teren a proiectelor reprezintă problema topografică inversă. Pentru
aceasta se determină din proiect coordonatele plane şi cotele unei serii de puncte ale
construcţiilor care trebuie materializate pe teren.
Elementele topografice (unghiuri, lungimi, cote, diferenţe de nivel pante) , care
condiţionează poziţia justă a punctelor de pe teren, pe planul topografic, sau invers de pe planul
proiectului, pe teren, sunt aceleaşi, atât în ridicările topografice cât şi în trasări, dar se obţin
diferit.
În ridicările topografice se măsoară unghiurile orizontale, adică se dau două aliniamente
pe teren şi se cere să se măsoare unghiurile orizontale dintre ele.
În trasări, se aplică unghiurile pe teren faţă de un aliniament materializat în teren şi se
cere fixarea celui de al doilea aliniament care să facă cu primul aliniament unghiul determinat
prin proiect.
Lungimile liniilor în ridicările topografice se măsoară, dându-se pe teren două puncte. În
trasări ţinând seama de înclinarea terenului se aplică pe teren lungimea înclinată a liniei
corespunzătoare lungimii orizontale cunoscută din proiect.
Pornind de la altitudinea cunoscută a unui punct pe teren, în ridicările topografice se
măsoară o diferenţă de nivel şi se determină altitudinea (cota) unui alt punct.
În trasări se cere aplicarea pe teren a cotei unui punct, cunoscută din proiect. Aceasta se
realizează prin transpunerea pe teren a diferenţei de nivel dintre cota din proiect a punctului
construcţiei şi cota cunoscută a unui alt punct determinată în prealabil.
Trasarea pe teren a obiectivelor de investiţii comportă în general trei etape.
În prima etapă se trasează pe teren axele principale ale construcţiilor obiectivelor
proiectate de la punctele reţelei topografice de sprijin.
A doua etapă constă din trasarea în detaliu a construcţiei, faţă de axele principale,
operaţie ce stabileşte poziţia reciprocă a elementelor de construcţie, fapt ce necesită o precizie
mult mai ridicată decât trasarea axelor principale.
Etapa a treia comportă trasarea şi poziţionarea axelor de montaj şi montarea în poziţia
proiectată a utilajului tehnologic. Această etapă necesită precizia cea mai ridicată a
măsurătorilor şi este executată numai de topografi.
Trasarea altimetrică a obiectivelor de investiţii se efectuează în două etape. Într-o primă
etapă se fixează reperele de nivelment şi se determină cotele acestora. A doua etapă constă în
amplasarea părţilor şi a elementelor construcţiei la o anumită înălţime proiectată.
Lucrările de trasare şi de execuţie sunt în dependenţă reciprocă motiv pentru care
organizarea şi planificarea lucrărilor de trasare se efectuează potrivit planurilor calendaristice de
execuţie.
Scopul lucrărilor topografice de execuţie este acela de a asigura prin măsurători de
verificare, recepţia construcţiei în întregime precum şi pe părţi. De asemenea, permite
întocmirea planului general cu elementele noi realizate pe teren, după terminarea construcţiei,
necesar atât recepţiei cât şi exploatării construcţiei terminate (plan general, inventar) .
Prin recepţia lucrărilor de construcţie şi de trasare se verifică volumul lucrărilor
executate cât şi corespondenţa dintre dimensiunile reale ale construcţiei cu cele proiectate.
Din punct de vedere nivelitic la recepţia lucrărilor de trasare se verifică legarea
altimetrică, a axelor şi a punctelor construcţiei de punctele de sprijin, preciziile realizate,
controlul stabilităţii reperilor de nivelment folosite etc.

1.3.1. Precizia lucrărilor topografice de trasare

Lucrările de trasare trebuie să asigure respectarea formei şi dimensiunilor proiectate ale
construcţiei, inclusiv poziţia reciprocă în raport cu alte construcţii. Stabilirea corectă a preciziei
necesare în trasarea construcţiilor este foarte importantă, deoarece o precizie insuficientă a
trasării duce la o execuţie necorespunzătoare, iar o precizie exagerată a lucrărilor de trasare
provoacă inutilitatea uzurii aparaturii precise, o pierdere nejustificată de timp şi prelungeşte
termenul de execuţie a construcţiei.
Pentru creşterea preciziei de trasare a elementelor topografice se procedează astfel: se
începe cu trasarea provizorie a valorilor date în proiect, se continuă cu efectuarea mai multor
observaţii asupra elementelor topografice trasate provizoriu şi se încheie cu trasarea definitivă,
prin aplicarea pe teren a corecţiilor, deduse din compararea valorilor proiectate cu cele
măsurate.
În caz general, precizia executării construcţiilor depinde de precizia măsurătorilor
topografice la trasare - montare, de precizia la elaborarea proiectului şi de precizia efectuării
lucrărilor de construcţii - montaj.
Admiţând că aceşti factori influenţează independent, mărimea medie pătratică a abaterii
punctului construcţiei , faţă de poziţia teoretică, se poate scrie:

m =  mT2 + m2P + mC2 (1.11)

unde:
mT - eroarea medie pătratică totală a influenţei măsurătorilor topografice (erorile
de unghiuri, lungime şi cotă);
mP - eroarea medie totală la elaborarea proiectului construcţiei;
mC - eroarea medie totală a lucrărilor de construcţii - montaj, inclusiv la
executarea elementelor prefabricate, confecţii metalice etc.
Între mărimile erorilor componente din expresia (1.11.) trebuie să se determine o astfel de
corelaţie încât influenţa lor totală să nu depăşească valoarea toleranţei (  ) , având în vedere
atât posibilitatea tehnică de realizare a preciziei celor trei procese separate (proiectare - trasare
topografică - execuţie ) cât şi eficienţa economică totală la rezolvarea execuţiei construcţiei.
Toleranţa reprezintă mărimea abaterii admise faţă de dimensiunile proiectate.
La baza calculului preciziei necesare lucrărilor de trasare stă principiul influenţei egale a
surselor independente de erori şi principiul influenţei diferenţiate a surselor separate de erori.
Principiul influenţei egale a surselor independente de erori porneşte de la faptul că în
funcţia generală de erori:

m2 = m12 + m22 +_ _ _+m2n (1.12.)

Se consideră că există o egalitate între mărimile surselor de erori, astfel:
m1   m2   m3 _ _   mn =  mi (1.13)
în care:
m1,m2...mn sunt erori medii pătratice componente.
Se cere ca influenţa fiecăreia din sursele de erori să nu depăşească valoarea:


mi =  m / n  (1.14.)
unde:
n -numărul surselor de erori.
Cunoscând valoarea mi, se calculează precizia măsurătorilor (unghiulare, liniare,
nivelitice etc.), se elaborează procedeul de măsurare, se aleg instrumentele necesare şi modul de
marcare şi semnalizare a punctelor.
Principiul influenţei diferenţiate a erorilor componente impune ca la proiectarea lucrărilor
topografice în unele procese separate mǎsurǎtorile să se efectueze mult mai precis decât reiese
din calcule, astfel încât influenţa lor asupra erorii totale să poată fi neglijată.
Spre exemplu în relaţia:
m2 = m12 + m22 (1.15.)
Se calculează cât de mică trebuie să fie valoarea erorii m1 faţă de eroarea m2, încât practic
să se poată admite ca :m = m2.
Astfel, se consideră că 1/k reprezintă coeficientul de neglijare a influenţei erorii m1, sau că
valoarea k este coeficientul de creştere a preciziei măsurătorilor. În acest caz, m1 = m2/k
Pentru ca influenţa sursei de erori m2 să nu depăşească valoarea erorii medii pătratice
totale m , va trebui ca:
1 mm
= 2 (1.16.)
k m
unde:
mm - este precizia de determinare a valorii erorii medii totale m,după (1.15.).
Dacă 1/k = 0,5, atunci valoarea erorilor componente va fi mai mică decât jumătate din
eroarea totală şi în acest caz se poate neglija influenţa surselor de erori asupra erorii totale a
măsurătorilor.
Se poate considera că erorile lucrărilor de trasare mT produc o influenţă neglijabilă asupra
erorii totale m, dacă este satisfăcută relaţia:
mT = m / 2 (1.17.)
iar eroarea maximă:
T =   / 2 (1.18.)
 unde:
T - eroarea totală maximă a lucrărilor topografice de trasare;
 - abaterea admisă a construcţiei faţă de proiect din cauza condiţiilor tehnice
(la proiectare şi la construcţii - montaj).
Pentru probabilitatea P = 0,9973 se acceptă un coeficient de trecere de la eroarea medie
pătratică la eroarea maximă egal cu 3.
mT = T / 3 (1.19.)
şi ţinând seama de (1.18.):
mT =   / 6  (1.20.)
Pentru construcţii complexe şi importante se admite separat pentru lucrările de trasare în
detaliu o eroare totală medie pătratică:
mT =   / 10 (1.21.)
ceea ce satisface cerinţele tehnice impuse unor astfel de construcţii.

1.4. Conţinutul lucrărilor topografice în timpul exploatării

În perioada exploatării, construcţiile industriale şi civile se urmăresc pentru a se cunoaşte
variaţia comportării materialelor întrebuinţate la execuţie şi în acelaşi timp, pentru a se cunoaşte
deformaţiile lucrărilor în ansamblul lor.
Cercetările şi observaţiile de control încep o dată cu construcţia şi se continuă şi în timpul
exploatării până când lucrările capătă un anumit echilibru, se stabilizează, iar variaţiile
deformaţiilor se reduc.
Observaţiile executate asupra construcţiilor sunt de natură geometrică şi fizico-chimică.
Observaţiile de natură fizico-chimică au în vedere măsurarea unor mărimi şi fenomene
precum: temperatura construcţiilor, dilatarea şi contractarea materialelor de construcţii,
cantitatea şi compoziţia chimică a apei de infiltraţie, proprietăţile fizico-mecanice ale solului
etc.
Observaţiile de natură geometrică se realizează prin metode topografice, cu aparate
amplasate în puncte de sprijin stabile şi constau din determinarea coordonatelor (x, y, z) unor
mărci de urmărire amplasate pe construcţiile luate în studiu.
Măsurătorile se realizează periodic, iar prin diferenţa dintre valorile coordonatelor
obţinute la măsurătoarea zero (de bază) şi măsurătoarea curentă, rezultă deplasările pe
orizontală şi verticală ale construcţiilor urmărite.
Observaţiile de natură geometrică se mai pot realiza cu ajutorul unor aparate sau
instrumente de măsurat , aplicate direct pe construcţii (clinometre pentru determinarea abaterilor
de la verticală a barajelor), repere de adâncime amplasate în diguri sau baraje, aparate sensibile
plasate în rosturi de dilatare (mărci tensiometrice) etc.
Realizarea observaţiilor topografice pe parcursul exploatării se efectuează prin metoda
triangulaţiei, intersecţiilor unghiulare, traseelor poligonale, metoda aliniamentului etc.