BUNELE MANIERE PENTRU CEI MICI

Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine

rolul decisiv în educarea şi instruirea copiilor preşcolari. Ea se străduieşte să
creeze condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe toate planurile
(dezvoltare fizică, intelectuală, şi a personalităţii).

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care

trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în
colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să adauge,
printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.
Există, desigur, reguli generale de educaţie, care trebuie respectate
în toate cazurile, deoarece copilul reprezintă o individualitate ce trebuie
educat în conformitate cu particularităţile sale psihice. Educaţia îi
favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ
trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa
de dezvoltare în care se află el, fără a-i depăşi capacitatea de înţelegere.
Vârsta preşcolară, atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii,
solicită din partea educatoarelor înţelegere şi tact.
Grădiniţa reprezintă pentru mulţi copilaşi posibilitatea de a socializa, de a-
şi dezvolta personalitatea şi creativitatea, de a face faţă următoarei etape din
viaţa lor şcolară.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată,

abilitatea de a îndeplini diferite sarcini, de a respecta anumite reguli de
comportare în grup şi astfel sunt ajutaţi să colaboreze mai bine cu cei din jur
şi să aibă iniţiativă. Celor mici li se îmbogăţeşte vocabularul, li se dezvoltă
gândirea, puterea de concentrare, memoria, dorinţa de cunoaştere şi atenţia.
Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice,
psihice, artistice.

Copiii din grădiniţă sunt provocaţi prin intermediul jocului să

participe la diferite activităţi din domenii diferite: pictură, sculptură,
matematică, dezvoltarea limbajului, să facă mici experimente în domeniul
ştiinţei.
Continuând procesul de socializare început în familie, grădiniţa oferă
preşcolarului cadrul de valorificare a potenţialului psiho–social . La intrarea
în grădiniţă , copilul se află în perioada celor mai bogate acumulări
cantitative şi calitative . În această instituţie educatoarea îndrumă copiii să
diferenţieze binele de rău, ceea ce este permis de ceea ce nu este permis.
Făcând saltul de la mediul familial la cel instituţionalizat, copilul este
orientat spre ceea ce trebuie să facă şi să devină într-un context social,
relaţional. Se adaugă treptat conturarea sentimentului de apartenenţă la acest
spaţiu geografic, familiarizarea cu fapte şi evenimente deosebite din istoria
poporului român.
Necesitatea de a începe educarea cât mai de timpuriu este justificată
şi de faptul că la vârsta preşcolară se formează cu cea mai mare uşurinţă
automatismele ce stau la baza deprinderilor de comportare. Printr-o muncă
educativă constantă şi susţinută, aceste componente se transformă treptat în
trăsături relativ stabile ale personalităţii sale. De pildă, deprinderea de a
mulţumi ori de câte ori primeşte ceva, cea de a saluta, de a asculta pe ceilalţi
când vorbesc, fără a-i întrerupe, sau de a îndeplini cerinţele adultilor fără
comentarii inutile, au ca şi consecinţă apariţia unei atitudini constante de
politeţe şi respect faţă de cei din jur.
Educarea caracterului copiilor preşcolari presupune realizarea a trei
sarcini fundamentale, care trebuie să constituie pentru educatoare puncte de
plecare pentru întreaga muncă educativă. Aceste sarcini sunt: educarea
trăsăturilor pozitive de caracter (dragostea pentru adevăr, sinceritatea,
cinstea, curajul, modestia, optimismul şi încrederea în forţele proprii,
sociabilitatea, independenţa, spiritul critic şi autocritic, generozitatea,
blândeţea, politeţea, respectul, bunul simţ, ordinea, disciplina, devotamentul,
recunoştinţa, punctualitatea, conştiinciozitatea, discreţia, umanismul,
delicateţea, principialitatea, colectivismul, prietenia, hărnicia, sentimentul
datoriei, al mândriei patriotice, puritatea morală etc.); educarea însuşirilor
voliţionale şi înlăturarea defectelor de voinţă şi de caracter, lupta împotriva
lor.
Trăsăturile manifestate de copii nu au stabilitate. Prin intermediul muncii
educative, cele pozitive pot fi accentuate, iar cele negative diminuate şi
treptat, înlăturate.
Pornind de la aceste consideraţii şi de la faptul că educaţia unui copil
nu se limitează doar la acumularea de informaţii, ci şi la învăţarea felului în
care trebuie să se comporte cu ceilalţi, am iniţiat la nivel de unitate
desfăşurarea acestor tipuri de activităţi în cadrul activităţilor opţionale.
Activităţile au avut un ecou deosebit în rândul copiilor, şi al părinţilor. De
aceea ne-am gândit să desfăşurăm un proiect educaţional în parteneriat pe
această temă.
Obiectivele de referinta al acestui proiect sunt urmatoarele:
 Să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa
socială, precum şi reguli de securitate personală;
 Să-şi adapteze comportamentul propriu la cerinţele grupului în care
trăieşte (familie, grădiniţă, grupul de joacă);
 Să aprecieze în situaţii concrete unele comportamente şi atitudini în
raport cu normele codului bunelor maniere;
 Să trăiască în relaţiile cu cei din jur stări afective pozitive, să
manifeste prietenie, toleranţă, armonie, concomitent cu învăţarea
autocontrolului;
 Să aplice norme de comportare specifice asigurării sănătăţii şi
protecţiei omului;
 Să capete abilitatea de a intra în relaţie cu cei din jur, respectând
norme de comportament corect şi util celorlalţi.
Activitătile desfăşurate în anul trecut şcolar au avut un impact pozitiv
asupra comprtamentului copiilor ,au aflat cum să se comporte în diferite
situaţii, au căpătat încredere in fortele proprii , au manifestat comportamente
pozitive în relaţiile de grup, au conştientizat consecinţele pozitive şi negative
ale actelor lor asupra celor din jur.
Rudolf Steiner spunea: ,,Două cuvinte magice indică natura
raporturilor copilului cu mediul său fizic înconjurător. Acestea sunt: imitaţie
şi exemplu.” Pentru copii, omul matur este persoana care ştie totul, care are
experienţă multă, care nu greşeşte. De aceea, imitarea lui îl încântă, le dă
încredere, siguranţa că nu greşesc.
 Exemplul are o mare putere de influenţă asupra copiilor datorită
caracterului său intuitiv. El se adresează în mod nemijlocit simţurilor
copilului, îl ajută să perceapă realitatea vie, concretă. De multe ori sute de
cuvinte nu reuşesc să facă înţeles ceea ce un exemplu concret convinge
într-o clipă.
Educatoarea este cel mai important actor de pe scena vieţii
preşcolarului. Personalitatea acesteia, atitudinile, modul de a gândi şi de a
acţiona influenţează hotărâtor atmosfera şi mediul în care se formează
copilul.
Să ne imaginăm aşadar o persoană prietenoasă, înţelegătoare, calmă,
cu o fire deschisă, veselă, cu simţul umorului, iubindu-şi profesia şi lumea
atât de imprevizibilă a copilăriei. O persoană echilibrată, capabilă să-şi
evalueze cu obiectivitate posibilităţile şi capacităţile, aptă să comunice
eficient cu copiii, în aşa fel încât aceştia să-şi însuşească cu uşurinţă
cunoştinţele, priceperile şi deprinderile fireşti vârstei lor.

Intocmit,edcatoare,MARIA FRATILA
G. P. N.nr.8 SEBES,jud. ALBA