GASTRITELE CRONICE

1. Definiție
Gastritele cronice sunt afecțiuni inflamatorii cronice difuze sau focale ale
mucoasei stomacului.. Clinic, gastrita cronică sepoate manifesta prin sindrom dispeptic, endoscopia
pune în evidență modificari macroscopice patologice ale mucosei gastrice, iar histopatologia
confirmă diagnosticul de gastrită prin prezența inflamației.
Importanța gastritelor cronice rezidă din asocierea acestora cu alte patologii (ulcer peptic, polipi
gastrici hiperplastici) și în special datorită încadră rii unor forme de gastrită cronică în așa numitele
„condiții premaligne” cu risc de transformare neoplazică .

3. Etiologie și patogeneză
3.1. Etiologie. Clasificare
Factorii etiologici cei mai frecvenți ai gastritelor cronice sunt urmatorii:
infecția cronică cu H. pylori, refluxul biliar, antiinflamatoarele nesteroide (AINS),
factorii autoimuni, alergenii.
Gastritele cronice sunt clasificate în funcție de factorul etiologic, de aspectul
endoscopic sau de încadrarea histologică .
a. Gastrite non-infecțioase:
- G. autoimune
- G. de reflux biliar
- G. datorate consumului de AINS, Aspirină
- G. uremice
- G. granulomatoase asociate cu boala Crohn, sarcoidoza, granulomatoza Wegener
- G. limfocitare asociate cu enteropatia glutenică (gastrita colagenoasă )
- G. eozinofilică
- G. ischemică
- G. postradioterapie
b. Gastrite cronice infecțioase:
- G. cauzate de infecția cu H. pylori –cea mai frecventă cauză
- G. granulomatoase secundare infecției cu Mycobacterium, sifilis etc.
- G. cauzate de infecții virale: cytomegalovirus, herpes virus
- G. cauzate de infecții parazitare: specii de Strongyloides, Schistosoma, Diphyllobothrium latum

3.2. Fiziopatologie – patogeneză

Gastrita cronică este un proces secvențial și progresiv.
Gastrita acută datorată infecției cu H. pylori, dobandită frecvent la vâ rste
tinere, în lipsa terapiei corespunză toare, va progresa lent (ani, decade) la stadiul
de gastrită cronică atrofică , caracterizată prin pierderea progresivă a structurilor
glandulare antrale, ale corpului gastric sau extinse la mucoasa întregului stomac.
Ca ră spuns al inflamației extinse secretia acidă scade secundar inhibiției celulelor
parietale, determinâ nd apariția atrofiei gastrice. Inflamația antrală produce dezechilibru
în secreția de gastrină și somatostatină prin afectarea funcției celulelor G
secretoare de gastrină , respectiv a celulelor D secretoare de somatostatină .
Conform localiză rii (antrale sau extinse), gastrita cronică asociata infecției
H. pylori este clasificată în urmatoarele tipuri topografice, cu consecințe clinice
și evolutive diferite: gastrita antrală – în care procesul inflamator și ulterior
atrofia este limitată la nivelul antrului, cu patern evolutiv favorabil; gastrita
atrofică multifocală – considerată leziune gastrică premalignă datorită progresiei,
în timp, spre metaplazie intestinală și/sau displazie; pacienții care dezvoltă ulcer
gastric, limfom MALT sau carcinom gastric prezintă acest patern clinico-evolutiv.
Chiar dacă relația dintre neoplazie și infecția cu H. pylori este bine
demonstrată , doar o mică proporție dintre pacienții cu gastrită cronică H. pylori
pozitivă dezvoltă cancer gastric. Factori ce țin de virulența bacteriei și factori ce
țin de gazdă ar putea explica evoluția diferită .

4. Diagnostic
4.1. Diagnostic clinic
Gastrita cronică H. pylori pozitivă poate să fie asimptomatică sau să
determine acuze dispeptice: durere epigastrică , meteorism abdominal, senzație de
sațietate precoce, grețuri și vă rsă turi.
Diagnosticul clinic al complicaților gastritei cronice – ulcerul gastric, adenocarcinomul
gastric și limfomul MALT – poate asocia dispepsiei așa-numitele
„semne de alarmă ”: scă dere ponderală , anemie, hemoragie digestivă superioară .
Semnele clinice cele mai importante ale gastritei autoimune sunt legate
de anemia megaloblastică care însoțește acest tip de gastrită : adinamie, parestezii,
ataxie, tulbură ri de memorie.
4.2. Diagnostic paraclinic
Teste de laborator
Gastrita atrofică: raport PGI/PGII seric scă zut.
Determinarea pepsinogenului 1 (PGI) și a pepsinogenului 2 (PGII), câ t și
raportul acestora este important în screeningul gastritei atrofice și adenocarcinomului
în zone cu prevalență crescută (cu sensibilitate și specificitate modestă :
84,6%, respectiv 73,5%).
Gastrita autoimună. Urmă toarele teste de laborator sunt sugestive pentru
acest tip de gastrită : prezența în serul pacienților a Ac. anti-parietali și anti-factor
intrinsec; aclorhidrie bazală și stimulată ; hipergastrinemie; nivel seric scă zut al
vitaminei B12 (sub 100 pg/ml).
Endoscopia digestivă superioară (EDS)
EDS convențională sau noile tehnici de diagnostic endoscopic: autofluorescența,
endoscopia cu magnificație și endoscopia în bandă îngustă (NBI) este
esențială pentru diagnosticul gastritei cronice, deoarece permite vizualizarea
directă a mucoasei gastrice și a modifică rilor patologice: atrofie, metaplazie
intestinală , leziuni protruzive, tumori carcinoide și permite recoltarea de biopsii.
Deoarece examenul histologic reprezintă gold-standard pentru diagnosticul
gastritelor cronice, se recomandă prelevarea de 5 fragmente bioptice – 2 antru,
2 corp gastric, 1 unghi gastric (recomandă ri ale protocolului Societă ții Europene
de Endoscopie [ESGE] și al Societații Americane de Endoscopie [ASGE]).
Examinarea endoscopică în bandă îngustă (NBI) aduce informații suplimentare
prin evidențierea paternului mucosal și vascular al epiteliului gastric.
Examenul histopatologic
Gastrita cronică H. pylori pozitivă. Examenul histologic pune în evidență
infecția cu H. pylori, infiltrarea laminei propria și a epiteliului foveolar cu
neutrofile polimorfonucleare (PMN) și a agregatelor limfoide.
Într-un stadiu mai avansat al infecției H. pylori apare atrofia/dispariția
glandelor gastrice și înlocuirea epiteliului gastric normal cu epiteliu de tip intestinal
– metaplazia intestinală .
Gastrita autoimună. Modifică rile histologice variază în funcție de
stadiul de severitate al bolii.
În concluzie, diagnosticul pozitiv al gastritelor cronice se bazează pe
urmă toarele criterii: histologic – gold-standard diagnostic; endoscopic – cu
prelevare de biopsii; de laborator.
Stabilirea etiologiei gastritei cronice trebuie efectuată la fiecare pacient.
5. Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial al gastritelor cronice se face cu afecțiuni care se
pot manifesta clinic prin sindrom dispeptic, cu alte boli care pot evolua cu anemie
megaloblastică și cu afecțiuni infecțioase.