DISPEPSIA FUNCŢIONALĂ (DF)

Dispepsia funcţională (DF) este o boală cronică, cu evoluţie recurentă,

fără complicaţii, dar cu impact asupra calităţii vieţii.

Tulburările (funcţionale) gastroduodenale se clasifică în: dispepsia funcţională,

eructaţia, greaţa şi vărsăturile, ruminaţia (Tabel I).
Tabel I. Clasificarea tulburărilor gastroduodenale
B1. Dispepsia funcţională B1a. Sindromul de distres postprandial
B1b. Sindromul durerii epigastrice
B2. Eructaţia B2a. Eructaţia excesivă supragastrică
B2b. Eructaţia excesivă gastrică
B3. Greaţa şi vărsăturile B3a. Greaţa şi vărsătura cronică
B3b. Vărsătura ciclică
B3c. Vărsătura post-consum canabinoide
B4. Ruminaţia

DF se defineşte pe baza a 3 criterii:

1. Prezenţa simptomelor de etaj abdominal superior (plenitudine postprandială ,
saţietate precoce, durere epigastrică , arsură epigastrică ) după ingestia
de alimente (PDS), dar şi fă ră relaţie cu alimentaţia (EPS).
2. Evoluţie cronică recurentă , cu afectarea calită ţii vieţii. Simptomele
trebuie să fie prezente în ultimele 3 luni şi cu debut de 6 luni. Intensitatea durerii
trebuie să fie suficient de mare încâ t să aibă impact asupra activită ţilor uzuale, iar
plenitudinea postprandială şi saţietatea precoce să nu permită terminarea unui
prâ nz normal.
3. Absenţa leziunilor organice, sistemice sau metabolice, care să explice
simptomele la investigaţiile de rutină (inclusiv endoscopia digestivă superioară ).
Modifică rile existente în aceste afecţiuni „funcţionale” sunt decelabile doar prin
exploră ri speciale (motilitate, testarea senzitivită ţii viscerale, microbiota etc.).
Criteriile diagnostice pentru PDS şi EPS sunt redate în Tabel II. Dispepsia
funcţională se poate asocia cu boala de reflux gastroesofagian sau cu sindromul
de intestin iritabil.

Tabel II scris de mana (MOV)

Pacientul, mai frecvent de sex feminin şi de vâ rstă înaintată , se prezintă

pentru simptome de etaj abdominal superior (plenitudine, saţietate, durere/arsură
epigastrică , greaţă , eructaţii) în relaţie sau nu cu alimentaţia, dar neinfluenţate de
eliminarea scaunului şi gazelor. Simptomele au caracter cronic recurent şi influenţează
calitatea vieţii. Nu există semne clinice de alarmă (hematemeză , melenă ,
inapetenţă , scă dere ponderală , anemie, adenopatii, mase palpabile etc.).
Anamneza trebuie să stabilească debutul şi durata simptomelor: debutul
de 6 luni şi prezenţa de cel puţin 3 ori pe să ptă mâ nă în ultimele 3 luni.
Anamneza are un rol major în caracterizarea durerii ca fiind de tip funcţional.
Durerea este intermitentă , nu este punctiformă , nu iradiază în tot abdomenul
sau în torace. Caracterul durerii este de arsură fă ră iradiere retrosternală ,
intensitatea este moderat-mare. Durerea este în relaţie cu ingestia de alimente
(produsă , ameliorată sau remisă ), dar poate apare şi pe nemâ ncate, nu este calmată
de emisia de scaun sau gaze, nu are caracterul durerii biliare şi nu se însoţeşte de
simptome de alarmă (hematemeză , melenă , inapetenţă , scă dere ponderală , febră ).
Pacientul poate relata distensie/plenitudine postprandială după prâ nzuri de
dimensiuni medii, senzaţia de saţietate precoce care nu permit terminarea unui
prâ nz normal, meteorism postprandial localizat în etajul abdominal superior,
greaţă , eructaţii, simptome apă rute de câ teva ori pe să ptă mâ nă în ultimele 3 luni,
asociate sau nu cu durere epigastrică (sindromul dispeptic postprandial). Intensitatea
simptomelor afectează calitatea vieţii – nu permite efectuarea activită ţilor
zilnice sau terminarea unui prâ nz mediu. Greaţa, eructaţiile pot fi prezente, iar
vă rsă turile nefiind caracteristice pentru DF. Pirozisul poate fi prezent, dar nu face
parte din sindromul dispeptic. DF trebuie încadrată în cele doua subtipuri: PDS şi
EPS. Istoricul medical familial şi personal este important pentru diagnostic şi
conduită : antecedente de cancer gastric, ulcer peptic, diabet zaharat, consumul de
antibiotice, antisecretorii gastrice, eradicarea infecţiei cu H. pylori.

5. Diagnostic diferenţial
DF trebuie diferenţiată de cancerul gastric, gastrita cronică , gastropareza
secundară (diabet, colagenoze, miopatii, paraneoplazică ) şi alte afecţiuni care
evoluează cu durere abdominală (sindromul de intestin iritabil, pancreatita cronică ,
colita ischemică , patologia biliară etc.).
Mă surarea evacuă rii gastrice (echografic, scintigrafic, test respirator cu
C13), barostatul pentru pragul sensibiltă ţii la distensia gastrică , elastografia,
impedanţa gastrică nu sunt accesibile decâ t în centre specializate.

7. Tratament (mediu)
Dispepsia funcţională se tratează igieno-dietetic, medicamentos şi cu terapii
alternative (remedii herbale, acupunctură , psihoterapie, hipnoză etc.).
Tratamentul igieno-dietetic constă în schimbarea stilului de viaţă şi
conştientizarea caracterului benign, dar recurent al afecţiunii. Se recomandă administrarea
de 5 mese pe zi (3 mese principale şi 2 gustă ri), fă ră grabă , după un orar
regulat. Micul dejun este obligatoriu şi reprezintă , ală turi de prâ nz, principalele
mese. Alimentele care produc simptomele (alimentele acide, condimentate, alimentele
cu conţinut crescut de gră simi etc.) trebuie excluse doar pe o perioadă
limitată de timp, pentru a evita dezechilibrele nutriţionale. Regimul dietetic
trebuie să fie individualizat, tranzitoriu şi fă ră restricţii exagerate, pacientul nu
adoptă un regim pe viaţă , ci un stil de viaţă să nă tos. Se recomandă evitarea
antiinflamatoarelor nonsteroidiene, abuzul de cafea, alcool, fumat, mă suri ce nu
au rol pe deplin stabilit.
Tratamentul medicamentos utilizează o serie de agenţi terapeutici ce
acţionează pe verigile patogenice ale DF.
Eradicarea infecţiei cu H. pylori poate determina dispariţia simptomelor
la o proporţie de pacienţi cu DF, fă ră a se putea prezice care dintre aceştia vor
ră spunde. Sindromul dispeptic poate fi atribuit gastritei cu H. pylori (dispepsie
asociată H. pylori) dacă eradicarea infecţiei duce la amendarea susţinută , de peste
6 luni, a simptomelor. Analizele economice arată că eradicarea infecţie H. pylori
este cost-eficientă comparativ cu terapiile patogenice ce trebuie administrate o
perioadă îndelungată .
Clasele de medicamente utilizate în tratamentul DF sunt: antisecretoarele
gastrice (inhibitorii de pompă de proton şi blocanţii receptorilor H2); prokineticele;
medicamentele psihotrope; medicamentele anti-astm, anti-histaminice H1.
Inhibitorii de pompă de protoni (IPP) şi anti-H2 au efect, faţă de placebo,
la 10-15% dintre pacienţii cu DF, conform trialurilor clinice. IPP nu sunt eficienţi
la cei cu DF tip sindrom distres postprandial (PDS), dar sunt de elecţie în sindromul
durerii epigastrice (EPS).
Prokineticele sunt superioare placebo, cu reducerea simptomelor la 33%
din cazuri. Ele sunt eficiente doar la cei cu DF tip PDS, şi nu EPS. Prokineticele
pure, fă ră efect central antiemetic (eritromicina, azitromicina), sunt mai puţin
efieciente decâ t prokineticele cu efect antiemetic central. Itopride este un agent
prokinetic nou din clasa antagoniştilor dopaminergici D2 şi inhibitor de acetilcolinesterază
cu efect cert de îmbună tă ţire a distensiei/plenitudinii postprandiale şi a
saţietă ţii precoce şi cu efecte secundare minime. Acotiamide (Z-338) este un
prokinetic, inhibitor de colinesterază , ce produce relaxarea fundusului gastric şi
stimularea evacuă rii gastrice, aprobat şi testat în trialuri în Japonia. Toxina botulinică
injectată prepiloric nu este superioară placebo în gastropareză şi sindrom
dispeptic. În trialuri restrâ nse, stimularea gastrică electrică reduce vă rsă turile fă ră
a influenţa evacuarea gastrică . Stimularea electrică gastrică prin implantarea de
electrozi în peretele gastric poate fi eficientă la pacienţii cu DF nonresponderi.
Medicamentele psihotrope, în special antidepresivele, se folosesc în DF
ca tratament de linia a 2-a. Studiile demonstrează eficienţa medicaţiei psihotrope
comparativ cu placebo, cu menţiunea unor trialuri mici care au utilizat levosulpiride
care are şi efect prokinetic. Dozele mici de amitriptilină şi-au dovedit
eficacitatea faţă de placebo la cei cu durere epigastrică fă ră PDS şi la cei cu
evacuare gastrică întâ rziată .
Medicamentele anti-astm, anti-histamină H1 sunt utile la subclasele de
pacienţi cu DF şi eozinofilie duodenală . Trialurile sunt reduse, fiind necesare
studii suplimentare.
Terapiile alternative pot fi considerate la pacienţii non-responderi sau
care refuză medicaţia clasică . Pot fi utilizate remediile herbale, terapia cognitivă ,
hipnoza, acupunctura.