zTema: Boli a aparatului digestiv. Hepatite cronice de origine exogenă.

Plan:

1. Boli a aparatului digestiv. Etiologia şi semnele clinice.

2. Alimentaţia neraţională ca factor de risc.
3. Boala ulceroasă. Factorii predispozanţi la dezvoltarea ulcerului gastric sau duodenal.
4. Recomandări pentru prevenirea dezvoltării ulcerului gastro – duodenal
5. Hepatita toxică şi hepatita indusă de medicamente, manifestările clinice, factorii cauzali..
6. Măsuri de profilaxie a hepatitelor cronice de origine exogenă.

1. Boli a aparatului digestiv. Etiologia şi semnele clinice.

Tractul gastrointestinal este format dintr-un tub muscular care incepe la nivelul cavitatii bucale
si se continua cu faringele, esofagul, stomacul, intestinul, rectul si anusul.
In sistemul digestiv sunt cuprinse o serie de organe auxiliare pentru ca acesta sa isi poate indeplini
activitatile zilnice; astfel, glandele salivare, ficatul, pancreasul si vezica biliara detin functii
importante in desfasurarea digestiei.
Principala activitate a tractului gastrointestinal este transformarea alimentelor in nutrienti, care
pot fi absorbiti de catre organism pentru a produce energie - atat de necesara in fiecare zi. Digestia
propriu zisa a alimentelor are loc in stomac si in intestinul subtire, unde proteinele, grasimile si
carbohidratii sunt transformate chimic in molecule, care sunt absorbite prin epiteliul intestinului
subtire si intra in circulatie. Intestinul gros joaca un rol important in reabsorbtia excesului de apa.
In cele din urma, materiile nedigerate si reziduurile sunt transformate in materii fecale si sunt
eliminate din organism.
In cazul unei afectiuni gastrointestinale, aceste activitati nu mai sunt indeplinite corespunzator
iar pacientii pot prezenta simptome precum: greturi, stari de voma, diaree, constipatie sau ocluzie
intestinala. Afectiunile gastrointestinale sunt din cele mai frecvente si este imposibil ca o persoana
sa nu sufere de o asemenea afectiune macar o data in viata.
Bolile digestive sunt boli de largă răspândire în populaţie, ocupând un loc important în
morbiditatea generală. Ponderea mare pe care o au aceste boli în patologia generală, potenţialul
mare invalidant al unora din ele, interacţiunile lor cu factorii de mediu şi de alimentaţie, fac
necesară cunoaşterea lor în stadiile cât mai incipiente, pentru tratarea şi prevenirea complicaţiilor
lor. Jucind un rol important in nutritia organismului, aparatul digestiv este cunoscut traditional
prin bolile acute infectioase si mai putin prin bolile sale cronice. Dintre acestea din urma maladia
ulceroasa- la care pot fi alaturate gastritele si duadenitele, eteropatiile si hepatopatiile cronice, se
detaseaza azi prin particularitatile de frecventa si etiologie in populatii si prin multiple consecinte
personale, familiale si social-economice. Fiind declansate direct de factori cauzai sau de
consecinte ale unor boli generale ori locale, maladiile digestive cronice (cu exceptia tumorilor)
debuteaza si se manifesta la virstele tinere si adulte. Sub aceasta forma cu incidente medii , iar
numarul bolnavilor cronici este constant in crestere, severitatea formelor de boala determina
spitalizari repetate, iar unele din acestea necesita interventii chirurgicale. Caracterul lor creste
invalidant, genereaza un volum important de concedii medicale, si pensionari la virstele cele mai
productive, pentru care aspecte sunt cunoscute ca o patologie dominanta a virstelor active. Dau
pierderi pramature de vieti omenesti, iar morbiditatea intregului aparat digestiv constituie a IV- a
cauza in tabloul mortalitatii. Aceste boli nu beneficiaza de mijloace preventive specifice si nu au
inca terapii eficiente. Utilizarea metodelor si tehnicilor de diagnostic ambulatoriu poate degreva

1
spitalele de un costisitor consum medical. Multiplele implicatii economice fac din aceste boli o
importanta problema de sanatate. Conform datelor statistice prezentate de catre Biroul National
de statistica, morbiditatea populatiei peprincipalele clase de boli in 2007 a costituit 2375,5mii de
cazuri, dintre care cu boli digestive a constituit 288, 6, bolnavi inregistrati, iar cu diagnosticul
stabilit pentru prima data a constituit 69,9 din totalul de 1164,mii de cazuri. Nivelul anual al
incidentei tuturor bolilor aparatului digestiv la adulti in Republica Moldova (2000) este de 49.197
cazuri noi la 100 mii locuitori sau 14.9 % din totalul bolilor, reprezentind a III-a clasa in tabloul
incidentei.
In cadrul bolilor digestive nivelul cel mai înalt il au gastritele, si duodenitele, enteritele si
colitele neinfectioase, litiaza biliara si colecistitele, boala ulceroasa si ciroza hepatica, cu frecvente
mai mari la genul feminin pentru litiaza biliara si ciroza hepatica. Litiaza biliara si colecistitele,
gastroduodenitele, maladia ulceroasa, enterocolitele neinfectioase(mai frecvent in prima parte a
vietii active) si ciroza hiepatica (mai frecvent in a doua parte a vietii active) acupa ponderea cea
mai mare de spitalizare. La personalul din productie indicii morbiditatii ci incapacitatea temporara
de munca cauzata de bolile aparatului digestiv au constituit 46, 3 la 100 de lucratori, numarul de
zile 293 la 100 lucratori durata medie a unui caz 18, 6 zile. In structura incapacitatii temporare de
munca, bolile aparatului digestiv reprezinta a V-a cauza dupa bolie organelor respiratorii, unele
afectiuni ale sistemului ostiomuscular, traumatisme si bolie cardiovasculare. Aproape 2/3 din
absenteismul bolilor digestive este dat de bolile cronice: 32%- de boala ulceroasa si gastrite, 19%-
litiaza biliara si colecistitele, 8% hepatita cronica si ciroza ficatului(cu tendina de crestere)si 6%-
de enterocolitele cronice.invaliditatea din bolile aparatului digestiv ocupa in prezent locul IV in
tabloul morbiditatii mai ales dupa hepatopatiile si bolile ulceroase operate. Anual in in urma
bolilor aparatului digestiv in Moldova decedeaza aproximativ 3800 oameni. In anul 2000
mortalitatea populatiei in republica din cauza afectiunilor organelor digestive a fost 103,9 la 100
mii locuitori, inclusiv cerozele hepatice-83,3 la 100 mii locuitori. In cadrul acestei mortalitati
ulcerul gastric si duodenal participa cu o pondere mai redusa.
Etiologia
Predispozitia genetica
Factorii genetici pot predispune la aparitia de boli functionale la nivelul aparatului digestiv asa
cum se intampla in sindroamele de tip colon iritabil si durerea abdominala de cauza functionala.
Determinismul genetic pentru producerea IL-10 (o citokina implicata în procesele antiinflamatorii)
sau polimorfismul proteinei G (implicata în relatia SNC-tub divestiv) ar fi mecanisme care intra în
discutie la acest capitol.
Factori psihosociali
Stresul psihosocial, abuzurile fizice si sexuale sunt implicate in determinismul aparitiei de
sindroame functionale ale aparatului digestiv. Sunt dovedite legaturile SNC cu plexurile
intramurale. De asemenea au fost amplu observate efectele starilor de stres asupra unor fenomene
digestive, probabil tot pin modificarea pragului de perceptie al durerii.
Tulburari ale secretiei acide
Hipersecretia acida ar putea fi implicata dar aceasta nu a fost dovedita suficient. Nu este exclus
ca acidul gastric sa joace un rol; in unele cazuri anti H2 si omeprazolul amelioreaza simptomele.
Tulburari de motilitate, inclusiv cresterea reactivitatii motorii
Unii pacienti au tulburari ale motilitatii gastrice (unde se constata o evacuare gastrica
intarziata). Constatarile sunt vechi si au fost realizate prin tehnici cu radionuclizi si manometrie
antroduodenala. Cea mai importanta tulburare a fost hipomotilitatea antrala postprandiala.

2
 Scaderea pragului de perceptie al durerii (hipersenzitivitatea viscerala)
Acestea au fost dovedite prin aprecierea intensitatii durerii la distensia gastrica indusa de un
balon umflat cu aer. Scaderea pragului de perceptie al durerii, cu alte cuvinte aparitia unei stari
hipersenzitive poate explica multe din afectiunile de tip functional. Stimuli diversi, minori (unii
fiziologici) sunt perceputi de individ in mod hiperbolizat, la nivel patologic. Aceast lucru se aplica
atat dispepsiilor functionale cu dominanta durerii epigastrice dar si pentru acelea in care
plenitudinea postprandiala, „balonarea” sunt dominante. Ideea este si mai bine conturata de faptul
ca morfologia gastrica sau continutul aeric la acesti pacienti este absolut normal – excesul aeric
reclamat de pacient neputand fi obiectivat.

2. Alimentaţia neraţională ca factor de risc.

Pentru un organism sanatos, alimentatia trebuie sa fie normocalorica, chiar cu restrictii
calorice bine echilibrate, cu conditia sa contina numai atatea calorii cat sunt necesare
organismului, in functie de ritmul de consum pentru fiecare varsta, de efortul fizic si intelectual
depus. S-a demonstrat ca persoanele care au un aport caloric mai redus si un consum minim de
grasimi sunt mai putin expuse la imbolnaviri de cancere si de afectiuni cardiovasculare.
Mesele copioase, cu carnuri, slanine, afumaturi, mezeluri, conserve, alcooluri tari, cafele si
tutun dau multa satisfactie pe moment, dar, dupa varsta de 40-50 de ani, incep sa deregleze serios
ritmul digestiei si sa favorizeze aparitia obezitatii, cu consecinte grave asupra activitatii inimii.
Prin modificarea tolerantei digestive si prin reducerea treptata a functiilor enzimatice, mancarurile
greu digerabile nu sunt metabolizate normal, raman mult timp in stomac (circa 8 ore) si in
intestine (peste 20 de ore), se altereaza si produc acizi toxici, care declanseaza boli digestive
(gastrite, ulcere, colite, balonari, constipatii, cancer de colon). In unele cazuri, maresc continutul
de colesterol si lipide din sange, care se depun pe peretii vaselor sangvine, favorizand aparitia
unor boli grave, ca ateroscleroza, arterite, flebite, tromboze, ulcere varicoase. De asemenea,
consumul in exces de dulciuri concentrate solicita prea mult pancresul si duce, uneori, la diabet
zaharat.
De asemenea, stilul de alimentatie in graba, cu produse „fast food“, incarcate cu grasimi,
carnuri si zaharuri, predispune la dependenta prin declansarea in creier a unor reactii care conduc
la supraalimentatie, urmata de celulita si obezitate.
Ritmul neregulat in alimentatie, nerespecatea igienei alimentare, precum si nerespectarea
regulilor de pregatire a hranei, produsele alimentare netolerate,care provoaca tulburari pentru ca
nu pot fi scandate sau absorbite, cele care produc alergii, condimentele, trecerea brusca de la un tip
de hrana la altul, alterarea proportiei uzuale dintre produsele alimentare, conservantii si produsi
iritanti din alimente, excesul de bauturi alcoolice, fumatul, reprezinta factori ce conditioneaza
aparitia sau intretinerea gastritelor si duodenitelor cronice, a bolii ulceroase, a enterocolitelor,
hepatitelor cronice, litiazei biliare.

3. Boala ulceroasă. Factorii predispozanţi la dezvoltarea ulcerului gastric sau duodenal.

Boala ulceroasă este o afecţiune digestivă care se caracterizează din punct de vedere anatomic
printr-o ulceraţie a mucoasei stomacului sau duodenului, mai rar – mucoasa esofagului.
Ulcerul gastroduodenal
Morbiditatea determinată de boală ulceroasă se situează pe primul loc între bolile digestive,
iar posibilitatea decurgerii nefavorabile şi apariţia complicaţiilor grave prezintă, la moment, o
problemă actuală de sănătate publică. În municipiul Chişinău în anul 2010 au fost înregistrate 454
de cazuri de ulcer gastroduodenal. Boala în general este mai frecventă la persoanele cu vârstele
între 20-50 ani. Ulcerul gastroduodenal se dezvoltă în urma acţiunii sucului gastric asupra
mucoasei gastrice sau duodenale şi, în prezenţa factorilor predispozanţi, poate provoca
dezvoltarea ulcerelor recidivante.
3
 La omul sănătos, mucoasa gastrică şi duodenală are nivelul normal de rezistenţă, iar sucul
gastric se elimină în cantităţi optime pentru digerarea hrănii. La dereglarea procesului de digestie,
se sporeşte secreţia sucului gastric şi se diminuează rezistenţa mucoasei. Ca urmare, se dezvoltă
procesul de autodigestie a mucoasei şi ulterior apare ulceraţia.
Simptomele ulcerului gastric sunt diverse şi, ca regulă, depind de particularităţile de vârstă,
starea generală a organismului, durata bolii şi necesită adresarea urgentă la medic. Durerile,
aciditatea mărită, arsurile stomacale, greţurile, voma cu suc gastric după luarea mesei, apariţia
sângelui în masele fecale şi vomitive sunt simptome, care se manifestă mai pronunţat în perioada
de acutizare a bolii. Aici este necesar de menţionat, că în unele cazuri ulcerul gastric (sau
duodenal) se dezvoltă asimptomatic şi numai în perioada de acutizare pacientul se adresează la
medicul gastroenterolog.
Factori predispozanţi la dezvoltarea ulcerului gastric sau duodenal:
 Stresul, conflictele, surmenajul psiho-emoţional.
 Factorul ereditar: în 40% de cazuri boala ulceroasă apare la rudele apropiate.
 Alimentaţia incorectă, neechilibrată; consumul produselor alimentare cu exces de
condimente sau glucide uşor digerabile.
 Maladiile tractului digestiv însoţite de aciditatea gastrică crescută şi scăderea
rezistenţei mucoasei (gastrită cronică, duodenită).
 Deprinderile dăunătoare: fumatul, abuzul de alcool.
 Întrebuinţarea medicamentelor fără a consulta medicul.
Aceşti factori influenţează negativ asupra funcţiei reglatoare a sistemului nervos şi umoral al
organismului, ce coordonează secreţia, circulaţia sanguină şi activitatea stomacului şi duodenului,
şi provoacă dezvoltarea ulcerelor.
De asemenea, acţiunea patogenă provoacă şi boli concomitente ale tractului digestiv:
apendicită cronică, litiază biliară, colecistită cronică, precum şi dereglarea activităţii normale a
glandelor endocrine. De aceea rolul principal în prevenirea ulcerului gastric nu se limitează numai
la corecţia regimului de alimentaţie şi a modului de viaţă, dar şi la diagnosticarea şi tratamentul
precoce al maladiilor oportune.
Astfel, la apariţia simptomelor de discomfort sau dureri, este foarte important ca bolnavul
să se adreseze imediat la medicul de familie sau la medicul gastroenterolog calificat pentru
examinare şi investigaţii speciale. Pentru tratament eficient este necesar de stabilit durata şi
caracterul maladiei.
Diagnosticul se stabileşte în baza examinului gastroduodenoscopic sau, la necesitate,
rentghenologic cu substanţe de contrast. Investigaţia endoscopică permite depistarea precoce şi
altor stări morbide sau malformaţii (inclusiv şi a cancerului) a organelor sistemului digestiv.
În lipsa atenţiei corespunzătoare la problemele tractului digestiv şi susţinerii examenului
medical periodic la medicul de familie, ulcerul poate fi cauza complicaţiilor grave: hemoragii
(hematemeză sau melenă), perforaţii în alte organe (ulcer perforant), malignizarea (cancerizarea)
ulcerului.
4. Recomandări pentru prevenirea dezvoltării ulcerului gastro – duodenal
Măsuri de profilaxie primară în ulcerul gastric şi duodenal:
 Informarea populaţiei referitor la factorii de risc pentru ulcer gastric şi duodenal.
 Informarea populaţiei referitor la măsurile de prevenire a infectării cu Helicobacter Pylori.
 Evitarea medicamentelor cu potenţial gastrotoxic (Aspirina, AINS, etc.).
 Promovarea modului sănătos de viaţă.
4
  Consilierea privind: alimentaţia raţională, combaterea tabagismului pasiv şi active,
renunţarea la fumat, reducerea consumului de alcool pentru bărbaţi < 30 ml/zi, pentru femei
< 15 ml/zi (recalculat la etanol pur), micşorarea expunerii la stresuri, managementul
stresului, reducerea consumului de alcool pentru bărbaţi < 30 ml/zi, pentru femei < 15 ml/zi
(recalculat la etanol pur).
Profilaxia secundară în ulcerul gastric şi duodenal:
Preîntîmpinarea factorilor ce pot condiţiona recurenţele:
 Eradicarea eficientă a infecţiei cu HP la pacienţii cu gastrită cronică HP+, UG şi UD.
 Pentru utilizatorii naivi de AINS, eradicarea HP este sigur benefică şi este obligatorie.
 Eradicarea obligatorie a infecţiei cu HP înainte de iniţierea tratamentului cu aspirină, AINS
la pacienţii cu antecedente de ulcer gastric şi duodenal.
 Deoarece numai eradicarea HP nu reduce incidenţa ulcerului gastric şi duodenal la pacienţii
care primesc deja tratament pe termen lung cu AINS, acest contingent necesită continuarea
tratamentului cu IPP după tratamentul de eradicare.
 Depistarea precoce a UG/UD la persoane aparent sănătoase.
 Preântâmpinarea factorilor ce pot provoca acutizările.
 Evitarea medicamentelor cu potential gastrotoxic (aspirina, AINS), înlocuirea AINS
neselective cu inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2), cu paracetamol.
 Manipulare corectă a mijloacelor farmacologice disponibile, în deosebi la vârstnici şi senili.
 Profilaxia tabagismuui, abandonarea fumatului, alcoolului;
 Micşorarea expunerii la stresuri.
5. Hepatita toxică şi hepatita indusă de medicamente, manifestările clinice, factorii
cauzali.
Hepatita toxică reprezintă o înflamaţie a ficatului. Aceasta apare cand ficatul este afectat de
substanţe toxice, sau unele ciuperci otravitoare în urma ingerării sau a expunerii la ele. În unele
cazuri, hepatita toxică apare la câteva ore sau zile de la expunerea la toxic. În alte cazuri, poate
dura cateva luni de folosire regulată a toxicului inainte de apariţia simptomelor hepatitei toxice.
Deseori, simptomele hepatitei toxice dispar când expunerea la respectiva substantâ toxică a
încetat. Dar hepatita toxică poate produce leziuni hepatice permanente, ducând la apariţia unor
cicatricii fibroase ale ţesutului hepatic (ciroza) si in unele cazuri la insuficienţa hepatică.
Formele usoare de hepatită toxică pot să nu determine apariţia unor probleme observabile si
pot fi detectate doar prin teste de sânge. Cand semnele si simptomele apar, ele sunt similare cu
cele ale altor forme de hepatită:
 îngălbenirea pielii si a sclerelor (icter);
 oboseală;
 pierderea apetitului;
 greţuri şi vome;
 scădere ponderală;
 urină de culoare închisă.
Ficatul realizează sute de functii vitale, printre care procesarea nutrienţilor, reglarea coagulării
sângelui şi producerea bilei, un lichid care ajută la digestia grasimilor. De asemenea, îndepărtează
majoritatea medicamentelor si a altor substanţe chimice din sânge, desfăcându-le in componente
care pot fi mai usor eliminate din organism.

5
 Dacă conversia acestor substanţe duce la apariţia unor produşi de metabolism care pot fi
foarte dăunători pentru ficat. Deşi ficatul are o mare capacitate de regenerare, expunerea constantă
la substanţe toxice poate determina leziuni serioase, uneori ireversibile.
Substanţele toxice care pot determina leziuni hepatice se impart in doua grupe:
1. Substenţe toxice care produc întotdeauna leziuni hapatice (toxice directe). Unele toxine
determină întotdeauna leziuni hepatice. Solvenţii pentru curăţarea hainelor si substanţele
prezente in ciuperca amanita fac parte din acest grup. Acestea conţin otrăvuri care
depăşesc capacitatea ficatului de a le procesa, iar produşii de metabolism distrug celulele
hepatice. Daca sunt distruse prea multe celule hepatice, ficatul nu mai poate functiona
(insuficienţă hepatică).
2. Substanţe toxice care pot determina leziuni hepatice (toxine idiosincrazice). Unele toxice
determină leziuni hepatice doar la un numar mic de persoane, care sunt predispuse. Nu este
clar de ce unele substanţe detemină hepatita toxică doar la unele persoane.
Din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, s-a constatat că unele forme de hepatită sunt induse
de administrarea de medicamente, fie printr-un abuz de medicamente, fie din cauza automedicaţiei
sau a ingerării unor doze prea mari de medicamente
Frecvenţa reală a hepatitei induse de consumul de medicamente este greu de stabilit,
deoarece efectul hepatotoxic poate fi descoperit după luni sau ani de utilizare. Deşi ficatul are o
mare capacitate de regenerare, consumul constant din unele medicamente poate determina leziuni
serioase, care pot fi uneori ireversibile. S-a constatat că la adulţii de peste 50 de ani cu afecţiuni
hepatice cauza afectării hepatice o constituie consumul de medicamente la aproximativ 40% dintre
cazuri. Pe măsură ce o persoană îmbătrâneşte, scade capacitatea ficatului de a metaboliza
medicamentele, deci acestea vor rămâne mai mult timp în organism, ceea ce creşte riscul de
apariţie a efectelor toxice.
Dintre medicamentele cel mai frecvent incriminate în apariţia hepatitelor medicamentoase
sunt analgezicele care se eliberează fără reţetă, cum sunt Aspirina, Ibuprofen (cu denumiri
comerciale de Nurofen, Modafen, Marcofen, Paduden, Brufen, Motrin, Iblagin, Advil), Naproxen,
Acetaminofen (cu denumirea comercială, cea mai cunoscută, de Paracetamol). Aceste
medicamente pot determina leziuni hepatice, în special dacă sunt administrate frecvent sau dacă
sunt administrate concomitent cu alcoolul.
Prezenţa concomitentă a unei hepatite virale sau a unei afecţiuni hepatice severe (cum ar fi
ciroza sau steatoza hepatică), consumul de alcool în cantităţi crescute (mai mult de două pahare de
vin pe zi), existenţa unor defecte genetice la nivelul enzimelor hepatice care metabolizează
medicamentele pot face ca pacientul sa fie mult mai sensibil la apariţia unei hepatite induse de
administrarea de medicamente. Astfel, o persoană care are hepatită virală poate dezvolta
manifestări de hepatotoxicitate chiar şi la doze normale de Acetaminofen. Consumatorii cronici de
alcool care iau Acetaminofen în doze normale, au un risc foarte mare de a face insuficienţă
hepatică.
Diagnosticul de hepatită indusă de administrarea de medicamente este dificil, deoarece
majoritatea pacienţilor sunt asimptomatici, deşi pot prezenta valori crescute ale transaminazelor.
Chiar şi atunci când devin simptomatici, diagnosticul este dificil de pus, deoarece lipsesc
elementele de specificitate.

6
 Înainte de a incrimina un medicament în apariţia hepatitei, trebuie excluse alte cauze, cum
ar fi consumul de alcool, virusurile hepatitice A, B, C, D sau E, virusul varicelo-zosterian,
colestaza intrahepatică.
În cazul unei hepatite induse de consumul de medicamente este important de stabilit, în
primul rând, intervalul de timp între începerea tratamentului şi apariţia afectării hepatice. Uneori,
acest interval poate fi de câteva zile, alteori, de câteva luni sau ani. La persoanele de peste 50 de
ani, riscul de apariţie a hepatitei medicamentoase este mai mare din cauza consumului cronic de
medicamente pentru diferite afecţiuni.
Caracteristic pentru hepatita indusă de medicamente este regresia simptomatologiei după
întreruperea tratamentului. Uneori, simptomele se ameliorează în câteva zile, dar simptomatologia
poate să reapară la readministrarea medicamentului.
Manifestarile clinice ale hepatitei medicamentoase sunt inconstante si de o intensitate
variabila. Unele sunt comune tuturor hepatitelor: icterul, urina inchisa la culoare, scaunele
decolorate, greturile, ficatul sensibil la palpare. Altele sunt functie de cauza: sindromul
pseudogripal in caz de hepatita virala (oboseala intensa, dureri de cap, curbaturi si dureri
articulare); ficatul tare si marit, cu semne de impregnare alcoolica (piele fragilizata, dureri ale
membrelor inferioare, tremuraturi etc.) in caz de hepatita alcoolica.
6. Măsuri de profilaxie a hepatitelor cronice de origine exogenă.
Intrucât nu poate fi prevăzut modul in care o persoană reactionează la un medicament,
hepatita toxică nu poate fi prevenită intotdeauna.
Dar există câţiva paşi pentru reducerea riscului:
1. Limitarea medicamentelor
E bine ca medicamentele cu sau fără prescripţie medicală să fie administrate doar când este
absolută nevoie. E bine să fie luate in considerare opţiunile nemedicamentoase pentru afectiuni
comune cum sunt hipertensiunea arterială, colesterolul crescut si durerea artritică;
2. Medicamentelor conform indicaţiilor medicale
Este bine ca pacienţii să folosească orice medicament aşa cum a fost prescris de către medic. Să nu
depăşească doza recomandată , chiar dacă simptomele nu par să se amelioreze. Deoarece deseori
efectul analgezicelor eliberate fără prescripţie medicală dispare repede, este usor să se ajungă la
supradozare. Majoritatea acestor medicamente au „efect de plafon”, cînd cresterea dozei nu
determină rezultate mai bune;
3. Luarea de precauţii la contactul cu substanţele toxice
Persoanele care muncesc in mediu toxic trebuie sa-si ia toate măsurile de precauţie pentru a se
proteja de expunere. Dacă vine totuşi în contact cu o substanţă periculoasă, trebuie să urmeze
instrucţiunile de la locul de muncă sau să sune la serviciul de urgenţă, ori la centrul de control
pentru intoxicatii.
4. Atentie la plante si suplimentele nutritionale
Cel mai bine este sa nu se presupuna ca un produs natural nu poate face rau. Insuficienta hepatica
acuta la copii poate apare si dupa ingestia a cateva suplimente cu fier destinate adultilor. Inainte de
folosirea unor suplimente pe baza de plante este bine ca pacientul sa se informeze despre ele din
surse demne de incredere;
5. Atentie la amestecul alcoolului cu medicamentele
Alcoolul si medicamentele sunt o combinatie periculoasa. Daca o persoana ia acetaminofen, e bine
sa nu consume alcool. Se recomanda ca pacientii sa intrebe medicul sau farmacistul despre

7
interactiunile dintre alcool si medicamentele pe care acesta le ia, indiferent daca sunt cu prescriptie
medicala sau nu;
6. Luarea de precautii la contactul cu substantele toxice
Persoanele care muncesc in mediu toxic trebuie sa-si ia toate masurile de precautie pentru a se
proteja de expunere. Daca vine totusi in contact cu o substanta periculoasa, trebuie sa urmeze
instructiunile de la locul de munca sau sa sune la serviciul de urgenta sau la centrul de control
pentru intoxicatii;
7. Protejarea copiilor
Medicamentele si suplimentele vitaminice trebuie tinute la distanta de copii, in ambalaje pe care
cei mici sa nu le poate deschide. Medicamentele destinate adultilor care sunt in mod particular
periculoase pentru copii includ pastilele de slabit, antidepresivele, antihipertensivele
si suplimentele cu fier.