SORINA SOESCU

DE LA CELULĂ LA UNIVERS
(DE LA VINDECAREA CELULARĂ LA INTEGRAREA ÎN UNIVERS)

2015
CUPRINS
INTRODUCERE ............................................................................................................3
BIOCHIMIA ȘI CELULA UMANĂ ....................................................................................5
Jocul dintre potasiu (K) și sodiu (Na). ............................................................................. 6
DUALITATEA POTASIU – SODIU ...................................................................................... 6
SODIUL ȘI DINAMICA (ACTIVITATEA) ............................................................................ 10
DESPRE SAREA DE BUCĂTĂRIE (CLORURA DE SODIU) .................................................. 10
GLUTAMATUL – substanță cu efect tip ”drog”? ........................................................... 17
PARAZITAREA – ȘI AGRAVAREA SUFERINȚEI ............................................................. 22
PROCESUL DE DETOXIFIRE ȘI VINDECARE................................................................... 27
DIFICULTĂȚI................................................................................................................... 27
TIMPUL ȘI DETOXIFIEREA. ............................................................................................. 38
CUMPĂTAREA - MODERAȚIA – TEMPERANȚA............................................................. 45
RELAXAREA = CHEIA EVOLUȚIEI DINCOLO DE FRICĂ .................................................... 52
DUALITATEA ANIMALITATE – SPIRIT – dincolo de paradox. ......................................... 56
SĂNĂTATEA ÎNSEAMNĂ FERICIRE ................................................................................. 60
SCURT ÎNDRUMAR DE FOLOSIRE A CORPULUI OMENESC ȘI CONCLUZII: ..................... 64
CUM NE PUTEM FOLOSI CORPUL – RESPECTÂNDU-I SĂNĂTATEA ȘI ENERGIA ............ 65
FOLOSIREA CORPULUI OMENESC: ................................................................................ 66
ASHAVIR TER-HOVANESSIAN (ATHEROV) – Iran ......................................................... 69
Cum am conceput ideea hranei nepreparate termic ................................................... 71
Bolile nutriționale directe și indirecte .......................................................................... 73
Celulele canceroase sunt rezulatul direct al mâncării degenerate .............................. 74
Dependența de mâncarea gătită este cel mai periculos dintre toate viciile ................ 76
Dorința pentru hrană gătită nu este FOAME ................................................................ 76
Hrana umană ar trebui să fie constituită dn celule vii și nu din cadavre de celule
moarte........................................................................................................................... 78
Miopia este cel mai mare defect al științei medicale ................................................... 79
Hrana gătită și terapia medicamentoasă duc rasa umană către anihilarea finală ....... 83
Cum se nasc bolile......................................................................................................... 90
Cea mai mare crimă este să obișnuiești un copil nou-născut cu hrana gătită ............. 94
Practica mâncatului crudivor în familia mea ................................................................ 99
Utilizarea de vitamine și minerale artificiale trebuie oprită ....................................... 102
TRADUCERE LUIGI CORNARO .................................................................................. 105
Primul discurs: despre o viață temperată și sănătoasă .............................................. 105
Al doilea discurs: Ilustrând cea mai sigură metodă de a corecta o constituție
predispusă la boală ..................................................................................................... 114
Al treilea discurs: Metoda prin care să te bucuri din plin de bătrânețe ..................... 118
Al patrulea discurs: O încurajare către o viață chibzuită și ordonată pentru a obține o
viață lungă ................................................................................................................... 121
INTRODUCERE

M-a fascinat mereu teoria fractalilor.

De prima dată când am aflat despre aceste ”mici tipare” care se repetă iar și iar, la
diferite nivele ale vieții noastre – dar și în Natură și în întregul Univers.

Fractalii sunt modele geometrice pe care le regăsim iar și iar, oriunde ne-am uita. De
exemplu - modelul spiralei – îl regăsim în amprentele de pe degetele noastre, în
”vârtejul” din părul nostru – sau în cochilia melcilor ori în dispunerea semințelor în
”pălăria” de floarea soarelui – sau a ”solzilor” pe suprafața ananasului. Dar regăsim
spirala și într-o pâlnie de tornadă, sau în vârtejul dintr-o apă, ori în forma căii Lactee sau
a altor constelații.

Am privit fascinată cum de-a lungul anilor noțiunile de ”fractali” și ”holograme” din fizică
– pătrund și au sens în viața noastră de zi cu zi.
Și am aflat că toți și tot suntem MODELE DE COERENȚĂ LOGICĂ, într-un UNIVERS
HOLOGRAFIC.

Fiecare dintre noi înmănunchiază, în fiecare moment, totalitatea energiilor acumulate în

acel moment: chimice, fizice, emoționale și spirituale.
Și din împletirea lor – apare o TRĂIRE COERENTĂ DE MOMENT PREZENT.
O SUFLARE ȘI TRĂIRE UNICĂ.
UN MOMENT.

Viața noastră este alcătuită dintr-o mulțime de astfel de ”momente” – adunate și

acumulate temporar de COERENȚA numită ”EU”.

Am fost o școlăriță foarte studioasă și mai ales, foarte curioasă. Am citit enorm și am
căutat informații în toate sursele, despre orice fel de subiect.
La început, căutările mele au părut împrăștiate și în toate direcțiile, pentru că urmăreau
fiecare ”potecă” interesantă care se deschidea.

Și ani de zile a durat această senzație de ”DIFUZIE” și împrăștiere – parcă eram un ”BIG-
BANG” din centrul ființei mele – către toate direcțiile posibile.
Această expansiune a continuat până la un moment dat, când am realizat că există
MODELE, TIPARE, ELEMENTE COMUNE ale multora dintre cărările pe care le exploram
(sau le explorasem cândva).

Și din acel moment, a început o mișcare inversă, de CONDENSARE, de REZUMARE, de

SIMPLIFICARE, de întoarcere către esență și puncte comune.
Și am realizat cum refac, la nivelul vieții mele personale, chiar traiectul parcurs de
imensul Univers în care trăiesc.
EXPIR – cu expansiune
și
INSPIR – cu contractare și colectare.

Mișcarea în valuri – inspir/expir – expansiune/contracție este o mișcare tipică VIEȚII

întregului colț al Universului pe care îl locuim noi acum.
Este atât o mișcare a spațiului, cât și una a tuturor moleculelor ce alcătuiesc orice formă
de viață de pe Pământ.

Un matematician celebru, Lawrence Edwards a determinat această mișcare de

expansiune/contracție la nivelul mugurilor arborilor, în perioada toamnă/iarnă
(perioadă în care mișcarea nu putea fi pusă pe seama dinamicii sevei din arbori, pentru
că aceasta este retrasă către rădăcini, pe vremea rece) (The spirit of trees, Fred
Hageneder).

Fiind prinsă în fluxul acestei uriașe RESPIRAȚII COSMICE, am realizat că procesul se

produce la multe nivele.

RESPIR la nivelul celulelor corpului meu (”plămânii” celulelor se numesc mitocondrii,

sunt niște organite microscopice, în care se produc schimburile de gaze – oxigen și
dioxid de carbon).

RESPIR la nivelul organelor numite plămâni (ce primesc din exterior oxigenul de la plante
și arbori și elimină dioxidul de carbon – util tot plantelor/arborilor pentru propriul lor
proces de respirație).

RESPIR la nivelul organizării vieții mele – îmi iau ”oxigenul” = motivația și dorința de
viață, din toate interacțiunile sociale și personale, și trimit ”dioxidul de carbon”
(reziduurile) înapoi către social (pentru că mult timp nu am știut ce să fac cu
experiențele nefericite ale vieții și cu toate energiile negative!).

Și particip în același timp la ”RESPIRAȚIA PLANETARĂ” (Terra – sau Mama Pământ –

planeta pe care locuim – INSPIRĂ oxigen între Echinocțiul de primăvară și cel de toamnă
– infuzând întreaga planetă cu viață și EXPIRĂ reziduurile de la Echinoctiul de toamnă la
cel de primăvară – când se retrage în inactivitate și liniște, pentru a ”procesa” și
transforma ce nu mai are nevoie).

Dar și la ”RESPIRAȚIA UNIVERSULUI” – pe care nu o simt direct, dar undeva, intuitiv știu
că există și mă influențează.

Și REVELAȚIA VIEȚII MELE a fost faptul că indiferent ce nivel studiez, aprofundez și

înțeleg – nivelul celular, al corpului, al vieții mele, al Planetei Pământ sau al Universului –
AFLU ACELEAȘI LUCRURI valabile la toate celelalte nivele.
Așa încât – nu este nevoie să știu tot, să studiez tot, să cunosc tot în detalii.
Este util doar să mă concentrez pe un singur nivel – cât de mic – dar mai ușor de
apreciat în mod direct, prin experiența mea - și voi afla tot ce am nevoie despre TOATE
CELELALTE NIVELE!

ESTE SUFICIENT SĂ-MI STUDIEZ CELULELE – sau să-mi CUNOSC BINE ORGANISMUL – cel
care-mi servește drept vehicul pentru energia care sunt, cât timp își trăiește
experiențele pe Pământ.

Și voi afla tot ce am nevoie să știu despre Planeta pe care mă aflu și despre Universul în
care locuim în acest moment.

De aceea, tot efortul meu de cunoaștere în acest moment (și toate materialele de
”educație” pe care le editez) – se concentrează în special pe organismul omenesc –
funcționarea și legile sale fundamentale – întrucât înțelegând cât mai multe despre
corp, înțelegem enorm de multe despre viața noastră și modul în care este ea o parte
din Natură și din Univers.

BIOCHIMIA ȘI CELULA UMANĂ

Celulele noastre reprezintă cele mai mici părți componente ale corpului. Suntem
alcătuiți din miliarde de celule – care se asociază și funcționează împreună.
Îmi place să numesc corpul nostru ”o împărăție” (un regat) alcătuit din miliarde supuși –
care muncesc conștiincioși și tăcuți și-și îndeplinesc sarcinile ce le sunt ”alocate”.

Am realizat că suntem FOARTE RESPONSABILI de soarta a miliarde de ”mici supuși”, fiind

stăpâni peste multe destine!

Celulele noastre sunt fixate și blocate în locurile lor bine stabilite din economia
organismului - și nu pot să ia decizii de unele singure sau să acționeze independent.
Deși, în laboratoarele de analize, fiecare celulă în parte s-a dovedit a fi o entitate
separată, în stare să stea în viață în mod independent – în corpul nostru celulele ALEG să
acționeze împreună – în colaborări.

Astfel, celulele se organizează în ”țesuturi” și în organe – care compun întreaga

mașinărie biologică – fascinantul corp fizic pe care îl avem.

Sănătatea și bună-starea celulelor noastre ne aparține ÎN TOTALITATE.

SUNTEM RESPONSABILI în fiecare secundă de hrănirea și respirația celulelor noastre –
precum și de “inundarea” lor cu substanțe chimice declanșate de emoții și diferite alte
trăiri (da! Toate gândurile și emoțiile noastre declanșează reacții chimice în organism).
Îmi place un citat din Omraan Mikhail Aivanhov – Gânduri pentru fiecare zi (2015):
”Inteligența omului depinde de starea diferitelor sale organe: ficatul, stomacul,
intestinele……Dacă toate celulele din corpul său nu-și îndeplinesc corect lucrarea,
capacitatea sa de a gândi, de a judeca, va fi afectată: el poate citi și studia oricât, în
toate reflecțiile sale se vor proiecta niște nuanțe întunecate și niște deformări provenind
din proasta funcționare a organelor sale.

Chiar la cei care sunt considerați ca mari gânditori, ca mari filozofi, multe greșeli își au ca
origine starea defectuoasă a celulelor anumitor organe ce le împiedică activitatea
mentală!

Incapacitățile ficatului, ale stomacului, ale intestinelor, ale pancreasului…..creează

undeva în ceier niște obstacole pe care un om, chiar foarte inteligent, nu le poate
depăși.”

Jocul dintre potasiu (K) și sodiu (Na).

Chimia este o știință fascinantă și implicată în tot ce facem, în fiecare zi.

Când gătim mâncare, facem chimie și alchimie, în același timp.
Când mâncăm, sau când punem ceva pe corpul nostru (o substanță chimică, o cremă
etc), când ne îmbrăcăm cu ceva sau când ne spălăm pe mâini cu un săpun – ne ocupăm
de CHIMIE în modul cel mai serios.

Chiar dacă pentru multă lume, aplicarea zilnică a chimiei este inconștientă, iar
”termenul” de chimie este folosit doar pentru orele plictisitoare de școală – totuși este
VITAL să ne reamintim că VIAȚA BIOLOGICĂ SE BAZEAZĂ PE CHIMIE.

Și din întreaga chimie – există o DUALITATE VITALĂ – despre care am aflat până în
prezent că ne ghidează strâns toate procesele din corp.

DUALITATEA POTASIU – SODIU

POTASIUL ȘI RELAXAREA

Potasiul (numit și ”K”) – este un ion implicat în starea de RELAXARE – ce stă la baza
vindecării, a regenerării, a refacerii celulelor.

Dacă vă uitați la PLANTE, la regnul vegetal, în general - și luați în considerare faptul că

procentul de potasiu din plante este MULT mai mare decât cel de sodiu – iar plantele
sunt printre cele mai de succes viețuitoare care SE REGENEREAZĂ, se refac, ”se
întineresc” în fiecare primăvară – atunci veți înțelege mai bine rolul acestui ion în chimia
organismului.

Plantele NU SUNT DINAMICE, precum animalele.

Nu se mișcă prea mult, iar procesele lor de dezvoltare se întâlmplă cu o viteză mult mai
mică – pe care noi nici nu o percepem (doar filmările noastre cu ”slow motion” – si apoi
derulate rapid – ne arată că și plantele dansează, se mișcă, nu doar pasiv datorită
vântului, ci și în mod activ).

Potasiul în cantitate mai mare imprimă o stare interioară de lentoare, de relaxare, de

”încetinire” a activităților ”animalice” tip dinamic.

Pentru că fructele sunt foarte bogate în potasiu – consumul de fructe în cantitate

crescută este cel care aduce energia potasiului în corpurile noastre.

Cei care stau pe dieta de fructe, cel puțin la începutul acesteia (primele luni sau chiar
primii ani) se confruntă cu stări de slăbiciune, de lipsă de putere, de somnolență, de
nevoie de odihnă mai multă și de inabilitatea de a performa activități tip sport,
gimnastică, alergare sau altele.

Intenția dietei cu fructe nu este de a ne menține un tonus fizic crescut.

Fructele sunt introduse în dieta noastră special pentru proprietățile lor de susținere a
procesului de VINDECARE, de REFACERE, de REGENERARE – de re-echilibrare a corpului
fizic (degradat de excesele lumii materiale).

Iar VINDECAREA – REGENERAREA sunt calități /abilități cu care sunt născute toate
celulele și organele corpului nostru - și se pot manifesta doar dacă li se permite să se
manifeste. Cu alte cuvinte, dacă organismul nu-și cheltuiește energia pe alte procese
(mișcare, digestie, adaptare la stresuri etc), va putea să folosească această energie
pentru procesele de eliminare ale toxinelor, de refacere și regenerare ale țesuturilor
degradate și modificate.

VINDECAREA SE POATE PRODUCE NUMAI ÎN STARE DE LINIȘTE, DE RELAXARE, în situații

în care corpul se odihnește, se oprește din consumul de energie inutil cu diferitele
acțiuni.

Când DORINȚELE OMENEȘTI sunt temperate și VOINȚA controlează impulsurile de

LĂCOMIE și de ”MAI MULT” – atunci corpul nostru primește mesaje că i se permite să
înceapă și procesul de refacere / reparare / regenerare.

Avem nevoie să ”încetinim” ritmul amețitor în care am fost împinși o viață întreagă de
către societatea de consum - și să re-intrăm în contact cu NEVOILE REALE ale corpului
nostru.
Să ne ascultăm VOCEA INTERIOARĂ, dar și toate semnalele pe care le primim de la
organe, de la sisteme și de la părțile corpului nostru.

Comunicarea cu propriul corp este VITALĂ pentru a ne putea menține într-o stare de
bine și sănătate.

Iar această comunicare se poate realiza doar în circumstanțe de LINIȘTE, de repaus și de

relaxare.

Foarte mulți oameni se tem ”să se odihnească”, să ”se oprească” din fuga zilnică, pentru
că în momentul în care se relaxează, încep să aibă diferite simptome, dureri, diferite
probleme de sănătate.

Și nu este de mirare că organismul încearcă să comunice ce probleme are, dar pentru că

mereu îl bicium să performeze, ca și cum supraviețuirea lui depinde de asta, își tot
amână momentul în care dorește să ”informeze”, prin dureri și alte disconforturi, ce îl
deranjează.

Dar dacă petreceți puțin timp cu propriul corp, în ciuda disconfortului ințial care s-ar
putea să apară la prima ”oprire” a turației continue a motorului interior – veți descoperi
că el vă poate ghida, pas cu pas – spre rezolvarea și re-echilibrarea tulburărilor apărute.

Corpul uman inteligent vă va ”conduce” delicat, dar ferm – către obținerea propriilor
răspunsuri la toate întrebările.

Inițial, veți căuta ”în afara” voastră – pentru că sunteți învățați să-i întrebați pe alții: ”ce
este în neregulă cu corpul meu?”.

Chiar și o astfel de căutare pare de-a dreptul ridicolă, dacă stați să vă gândiți mai bine și
mai prezent.

CUM POT SĂ ÎNTREB PE ALTCINEVA CE ESTE ÎN NEREGULĂ CU MINE, CU PROPRIUL MEU

CORP?

Ca și cum mi-aș declara cu voce tare NEPUTINȚA și inabilitatea de a-mi găsi propriile
răspunsuri, în comunicarea cu minunatul meu corp.

RĂSPUNSURILE SUNT TOATE ÎNĂUNTRUL VOSTRU.

Dacă îi permiteți organismului să vă ”ghideze” – vă va îndrepta exact unde aveți nevoie
să ajungeți – veți găsi cartea care vă trebuie – vă veți întâlni cu persoana de care aveți
nevoie să vă dea toate răspsunurile.
Și în plus, corpul vă va semnala prin poftele sale, prin nevoiele sale și mai ales – prin
prezența clară a semnalelor de ”bine” sau ”nu este bine” – la fiecare situație /
circumstanță în care alegeți să fiți.

Da, fiecare secundă și fiecare moment al vieții noastre este o suită de ALEGERI.
Putem să alegem SĂ NE VINDECĂM – sau putem să alegem SĂ NE CONTINUĂM
SINUCIDEREA LENTĂ.

Societatea de consum ne învață să murim, în fiecare zi.

Aproape tot ceea ce suntem ”dresați” să aplicăm în social NE OMOARĂ. Lent și treptat –
astfel încât să nu facem legătura – în mod conștient – între aceste comportamente și
procesul evident de degradare, pe care îl numim îmbătrânire.

Mulți autori de cărți inspiraționale ne aduc iar și iar acest mesaj – SUNTEM FĂPTURI
INFINITE, cu posibilități extraordinare, care AM UITAT CINE SUNTEM.
Am uitat de ce este în stare corpul nostru.
Am uitat CINE SUNTEM NOI și CE PUTEM NOI FACE.

Stefano Elio D’Anna - Școala Zeilor (Cărțile Elena Francisc, 2008).

”Hrana, somnul, sexul, boala, bătrânețea și moartea sunt ”obiceiuri mentale rele”. Omul
este dator să le înlăture….
Trupul este câmpul de luptă….Fiecare gest de refuz al mâncării, fiecare clipă de nesomn,
toate vor fi considerate o victorie asupra morții…..moartea fizică este
imorală….nefirească….inutilă”.

”….lipsa de cumpătare în hrană, somn și muncă este cauza principală pentru pierderea
energiei și a vitalității, cea care a făcut posibilul imposibil, pâncă când a intervenit
inevitabilul, moartea fizică. Există foarte puțini oameni în istorie, în toate civilizațiile și
tradițiile religioase, care s-au deșteptat din somnul hipnotic și au încercat să urmeze o
disciplină, să așeze ideea de nemurire fizică în centrul sistemului lor de gândire și să o
considere izvorul prosperității și al longevității.”

Ahavir Ter-Hovanessian din Iran – autorul cărții Hrana nepreparată termic – o lume fără
boli, vicii și otrăvuri (din care aveți fragmente întregi traduse în partea a II-a a acestei
cărți) – ne prezintă modalitatea PRACTICĂ de a crește concentrația de Potasiu în corpul
nostru.

Hrana cu fructe și legume nepreparate termic – reprezintă primul pas către alcalinizarea
corpului, către hidratare și mai ales, către începerea procesului de detoxifiere (de
eliminare a tuturor reziduurilor acide care blochează celulele).
SODIUL ȘI DINAMICA (ACTIVITATEA)

Acumularea de sodiu în celulele corpului nostru – induce o stare de dinamică, de

acțiune, de nevoie de mișcare și de exerciții fizice.

Practic, celula intră într-o stare de „iritare” interioară, odată cu introducerea sodiului în
interior - și toate semnalele solicită corpului SĂ SE MIȘTE – să miște limfa – pentru a
putea intensifica eliminările și re-echilibra celulele.

Majoritatea animalelor care consumă cantități importante de sodiu (în toate vegetalele,
în frunze și mai ales în alimentele tip carne, lactate și ou) – devin foarte DINAMICE, chiar
agitate, au nevoie de multă mișcare.

Oamenii încep să alerge – să elibereze corpul de starea de tensiune pe care o percep în

interior. La fel și animalele, devin neliniștite, agitate și nu mai pot sta locului.

Am să vă prezint în continuare două materiale extrem de importante despre SARE

(CLORURA DE SODIU) și despre MONOGLUTAMATUL DE SODIU – în care vă prezint ce
am aflat eu despre aceste substanțe și influența lor asupra stării corpului nostru.

DESPRE SAREA DE BUCĂTĂRIE (CLORURA DE SODIU)

Sunt multe informații pe Internet despre sare - și discuții multipe – contradictorii – pro
sau contra- folosirii sării în alimentația oamenilor și animalelor.

Specialiștii au date contradictorii – iar restul oamenilor sunt prinși în controverse

”științifice” - și nu mai știu ce să creadă.

Cert este că ”gustul sărat” este atât de obișnuit în alimentația omenească – încât nu se
prea poate concepe absența acestuia.

”Sarea în bucate” a devenit sinonima gustului, a plăcerii mesei. Produsele animale nu

pot fi preparate fără sare. La fel și grânele sau leguminoasele. Pentru că nu mai sunt
”atractive” ca și gust, pe de o parte, și că nu pot fi păstrate mai mult timp, de pe altă
parte.

Sarea este un conservant alimentar important – folosit extensiv în emisfera nordică,

unde lunile reci de iarnă ne conduc la nevoia de a folosi ”conserve” – alimente pregătite
din timpul verii sau toamnei.

Să prezentăm câteva informații interesante despre sare, preluate din cartea ”Prisma” –
The Arcana of Materia Medica Illuminated – Similars and Parallels between substance
and remedy – a lui Frans Vermeulen (2004 – Emryss Publishers).
Acest homeopat a realizat o Materia Medica de o valoare excepțională, în care prezintă
informații detaliate despre substanțele din care sunt pregătite remediile homeopatice.

Și cum din sarea de bucătărie este preparat unul dintre cele mai importante remedii
homeopatice, numit Natrium muriaticum (numele latin al Clorurii de sodiu) – capitolul
dedicat acestei substanțe este deosebit de consistent în carte (pag 958).

Clorura de sodiu (sau sarea de stâncă ori sarea marină) apare în natură sub o formă
minerală, numită halit.

Este obținută prin minerit (din depozitele subterane de sare) și prin evaporare din
depozitele subterane de soluții saline sau din apa de mare.

Cei mai mari producători de sare din lume (țări pe teritoriul cărora se găsesc domuri de
sare sau depozite subterane de sare) sunt SUA (New York, Louisiana și Texas), Germania,
România, Spania și Iran.

Paturile de sare se întind pe kilometri întregi în subteran și în unele locuri au kilometri

grosime.

Minele de sare au o temperatură și umiditate constantă.

Clorura de sodiu este formată din cristale cubice, albe, din granule sau pudră lipsite de
culoare, chiar transparente (sau translucente) când sunt în formațiuni mari.

Sarea se dizolvă în apă, indiferent de temperatura acesteia.

Știm că sodiul, chiar sub formă de clorură de sodiu – este prezent în toate țesuturile, în
special în fluidele corpului, fiind cel mai important mineral din plasma sângelui.

Relația dintre principalii CATIONI din serul sângelui, la om și animale, este constantă:

Ca:K:Na = 5:10:160

Exact în această proporție se găsesc elementele în apa mării, care are în plus doar un
conținut mai crescut de Magneziu, decât sângele omenesc.

Plantele au o structură interioară diferită de cea a animalelor și oamenilor, având un

conținut mai crescut de potasiu (și o capacitate mai mare de refacere, regenerare și de
viață mai îndelungată).

La oameni și animale – sodiul este mai răspândit, aducând un plus de vitalitate, de

mișcare, dinamism – în detrimentul puterii de regenerare și vindecare.

Am aflat până acum că:

K (potasiul) = regenerare, refacere = VINDECARE (= alcalinizare)

Na (sodiul) = mișcare, dinamism, dar și distrugere

Din lucrările dr. Max Gerson - știm despre efectele toxice ale sării – inclusiv efectele
producerii cancerelor în corp. În cartea sa – ”Terapia cancerului și a altor boli grave” –
discută extensiv despre echilibrul sodiu/potasiu în organismele sănătoase - și are un
foarte documentat capitol despre ”Dieta fără sare” (pag 160)

http://adisandu.ro/wp-content/uploads/Max-Gerson-O-TERAPIE-NATURALA-EFICIENTA-
pentru-tratarea-CANCERULUI-si-a-altor-BOLI-GRAVE.pdf

Dr. Gerson nu a înțeles funcționarea sistemului limfatic și multe dintre teoriile sale se
învârt în jurul ”detoxifierii sângelui” (ca la majoritatea autorilor vechi).

Dar a înțeles foarte bine rolul dietei – pentru că a observat direct acțiunea anumitor
substanțe asupra corpului.

Puteți citi în capitolul de mai sus al cărții dr Gerson date fascinante despre consumul de
sare și acțiunea sa asupra diferitelor populații.

În materialul acesta – eu vă voi prezenta câteva date despre propria mea experiență cu
sarea, din ultimii 3 ani.

Dieta Gerson a fost prima dietă de detoxifiere pe care am intrat, cu ani în urmă, când am
realizat cât de intoxicat și slăbit este corpul meu.

Nu înțelegeam mare lucru din ce mi se întâmplă – confuzia mea mentală era maximă,
informațiile pe care le primeam din toate părțile se contraziceau, colegii mei terapeuți,
și în țară și în străinătate, nu mă ajutau deloc.

Eram ”în ceață” complet și plină de suferință.

Atunci am început să țin dieta Gerson – unde scoaterea sării a fost regula nr. 1.

Mi-a fost foarte greu la început – visam la măsline – la alune cu sare sau la floricele de
porumb.

Dar treptat, pas cu pas, continuând consumul de sucuri fresh (am început cu măr cu
morcov, rețeta dr. Gerson) și salate de crudități, crescând proporția de crud în
alimentație (adică potasiu mult!) am observat că îmi este din ce în ce mai ușor să
mănânc fără sare.

Și că alimentele crude au un gust excelent, fără sare.

Parcă mi s-au curățat papilele gustative - și am început să fac diferențieri foarte clare
între fructe și legume de calitate (”cu gust”) și cele apoase și fade.

Și am început să simt intensiv cel mai mic aport de sare existent în orice mâncare.

La început, doar simțeam sarea când era în vreo salată sau mâncare servită.

Apoi, am început să simt cum are efect direct asupra corpului fizic.
Am observat cum mă ”umflu” la propriu – după consumul unui aliment sărat – se umflă
ochii (pleoapele superioare, în special) și cum mi se umflă gleznele și gambele. Am
realizat chiar că la un picior, procesul este mai intens decât la celălalt (cu ocazia aceasta,
am aflat și care rinichi functionează mai prost!).

Am observat dureri articulare (mai ales de genunchi), după consum de sare, uneori și
dureri de umeri (mai ales pe stânga) și ale articulațiilor mici ale degetelor.

Alte reacții fizice au fost mucusul nazal posterior (am avut senzație de nas înfundat,
imediat după consumul sării - și a durat câteva zile, până am simțit iar nasul ”liber”) și au
existat secreții multe, mai ales după expunere la aer rece.

M-am trezit dimineața cu secreții în ochi, m-am trezit cu mai multă ceară în urechi și cu
multe scurgeri (chiar și vaginale).

Și mai ales, am avut probleme de vedere zile întregi – am văzut în ceață la distanță, dar
și la apropiere m-am concentrat greu.

Am observat de fiecare dată ”pierderea vederii” la consumul de sare! – de la începutul

experimentelor mele.

Pielea a fost extrem de uscată, în special pe picioare, dar și pe tot corpul. Buzele au fost
uscate zile întregi, s-au crăpat și chiar au sângerat. De câteva ori, am făcut și crăpături în
colțul gurii (”zăbăluță” – o ciupercuță) și am simțit cum s-a ”reactivat” ciuperca și
Candida cu care ”mă lupt” de ani de zile (ca și cum ceva le-ar fi ”revigorat”).

Am observat stare de confuzie mentală și somnolență, de parcă eram un pic beată,

imediat după consumul a ceva sărat.

Și am observat că încep să UIT mai repede detalii – după mâncarea sărată. Să uit ce am
de făcut, să-mi uit promisiunile, să uit să fac ceea ce mi-am propus.

În plus, după consumul unei mese cu sare, apărea constant o stare de melancolie, de
lipsă de energie și de senzație de ”zădărnicie” a tuturor eforturilor.

Ce rost mai are să lupt?

Ce rost mai are să continui?

Am observat de multe ori aceste relații – până am făcut legăturile foarte clar între
consumul de sare și reacții. Schimbând diferite alimente (să nu cred că reacția este de la
vreun anumit aliment, anume).

Și lăsând intervale lungi între perioadele de ”mâncat sărat” – suficient cât organismul să
se dezobișnuiască de consumul de sare.

Am observat că efectul ”sărăturii” durează în corp 3 zile foarte intens și până la 7 zile,
până dispare mucusul sărat care se acumulează în zona posterioară a nasului.
Pentru mine – sarea are un evident efect de ACIDIFIERE al corpului și blochează procesul
de detoxifiere.

În plus, îmi blochează ”starea de bine” – de optimism și de deschidere – pe care o obțin

de câte ori consum o dietă preponderent cu fructe crude și legume nepreparate termic.

Parcă imediat după consumul de sare ”se închide” poarta către energia și vitalitatea
Universului - și se deschide o stare de durere și suferință.

Care continuă zile întregi, până reușesc să curăț ”starea” (și sarea!) din sistem.

Vă prezint câteva considerente interesante ale dr. Frans Vermeulen cu privire la sare –
care au relevanță cu propriile mele descoperiri.

Sarea include în formula sa două tendințe opuse: CRISTALIZAREA și SOLUBILITATEA.

Un fir de sare pus și topit în apă reprezintă simbolul tantric al reintegrării Ego-ului în
Sinele Universal.

Viceversa – precipitarea sării din apa de mare este simbolul ”apariției minții
individualizate și a personalității din îmbrățisarea maternă a inconștientului colectiv – în
căutarea sa după conștiință și libertate interioară” (Whitmont).

În Egipt – mumiile erau conservate într-o soluție salină numită ”natron” (fluid al nașterii)
– care sugerează legătura dintre ”natron” și ”natus” – ca la nou-născut = neonatal).

Între cei doi poli – naștere și moarte – în care intervine sarea – se menține un flux
datorită schimburilor și dinamicii continue.

DINAMICA este cea care asigură VIAȚA.

Dacă balanța înclină prea mult spre un pol apar dezechilibre(prea multă cristalizare =
fixitate, încăpățânare, blocare, conservare – prea multă solubilitate = neîncredere, lipsă
de voință, influențabilitate).

Oamenii moderni mănâncă în prezent atât de multă sare – care le ”conservă” corpul fizic
– încât la un moment dat, devin ”mumii” ambulante!

Nu este de mirare că excesul modern de sare – duce la conservatorism, fixități mentale,

uitare și frica de nou.

Sarea este asociată cu trecutul, cu ce a fost bun în vremurile de mult apuse, cu nostalgia
și tristețea interioară (că prezentul nu se ridică la înălțimea trecutului).

Este exact tabloul mental/emoțional pentru care este prescris remediul homeopatic
Natrium muriaticum – având ca principale caracteristici hipersensibilitatea,
vulnerabilitate, frica de respingere și dorința de singurătate.
Oamenii NU POT MÂNCA PĂMÂNT.

Oamenii nu pot procesa prin tubul lor digestive săruri minerale direct din Pământ.
Regnul mineral NU POATE FI PROCESAT direct de REGNUL ANIMAL, ci este nevoie să fie
trecut prin REGNUL VEGETAL pentru a fi ”încărcat cu viață” – cu lumină.

Aceasta este sarcina plantelor – care folosesc lumina soarelui – alături de forța apei
Pământului – pentru a-și ”prepara” nutrienții necesar vieții.

Oamenii și animalele nu-și pot prepara singuri hrana (precum plantele) și nici nu pot
folosi substanțele chimice ”brute” (din pământ). Nu există animale care să consume
pământ. Oamenii pot consuma ȘI DIGERA/ABSORBI minerale, substanțe chimice și săruri
DOAR DIN PLANTE.

De aceea, folosirea sării de pământ și chiar a sării marine, care sunt SĂRURI
ANORGANICE INERTE (”NEVII”) este greșită și dăunătoare pentru corpul omenesc.

Au descoperit acest lucru toți medicii preocupați de vindecare.

Am descoperit și eu pe propriul meu corp. Și apoi, prin zeci de experiențe, toți pacienții
mei.

Oamenii au nevoie să consume alimente NATURAL SĂRATE, care conțin săruri și pot
aduce corpului ceea ce dorește acesta.

Uneori, corpul le acceptă cu ușurință și le prelucrează rapid.

Alteori – corpul le respinge cu vehemență.

Alimentele naturale nu conțin cantități mari de sodiu, dar există totuși plante ce aduc
gustul sărat în corpul nostru: țelina, ridichile, mai ales ridichea neagră, hreanul
(rădăcinoasele sunt cele mai bogate în sărurile pământului), plante aromatice precum
mărarul, cimbrul, oregano, rozmarinul, ceapa, usturoiul, prazul, leurda, frunzele de
salată precum rucola, frunzele de kale, de red chard, de brocolli, frunzele de măcriș, de
spanac și multe altele – reprezintă aportul de ”sare naturală” pentru organism.

Dintre alimentele nedorite și dăunătoare, cele mai sărate ”artificial”, în procesul de

prelucrare – sunt lactatele și carnea (mai ales preparatele din carne, tip salamuri sau
mezeluri) – care conțin cantități URIAȘE de sare. Și menționăm în plus murăturile,
produsele de pește (icre, produse afumate sau marinate, saramuri), precum și orice
aliment gătit (care își pierde sărurile naturale prin procesul de prelucrare termic - și
capătă ”gust” doar prin adaos de sare).

Sarea a jucat totdeauna un rol central în istorie - și datorită ei s-au purtat războaie și s-
au făcut crime (s-a întâmplat același lucru și cu zahărul – o altă substanță ”artificială”, tip
”drog”, cu acțiune de toropire asupra corpului omenesc!).

Un cuvânt ”magic” al influenței sării asupra oamenilor rămas în vocabularul nostru este
”salariul” (plata în sare) – care se trage din Imperiul Roman – unde comerțul cu sare a
fost pivotul grandorii, dar și al exceselor împăraților și oamenilor de rând, deopotrivă.

Via Salaria (Drumul sării) care ducea spre Roma – este cea mai cunoscută arteră
circulată de peste 2000 de ani.

Drumul ”silnic” a oamenilor la ”serviciu”, ”la muncă” – a rămas foarte asemănător

muncii ocnașilor în minele de sare.

Ocnașii nu aveau încotro, trebuiau să sape – să muncească – să facă ce li se spunea –

orbi la alte posibilități (vă povesteam de efectul sării asupra ochilor și creierului –
observat și de mine în detoxifiere!). Și ”anecdotic”, se știe că cei care munceau mult
timp în salină orbeau (și oamenii și animalele - caii pe care ii foloseau aceștia!).

Iar oamenii moderni – au fost ”dresați” de mici că ”trebuie să muncească” și ”să-și

câștige existența”.

Și nici ei ”nu au încotro” și trebuie să aibă ”salariu”.

O paradigmă ce este atât de implantată în conștientul colectiv – încât NICI UNUL DINTRE
NOI N-AR CONCEPE CĂ OAMENII NU TREBUIE SĂ MUNCEASCĂ.

MUNCA L-A ANIMALIZAT PE OM.

OMUL ESTE NĂSCUT SĂ FIE CREATOR – IMAGINATIV – SĂ INVENTEZE ȘI SĂ

DESCOPERE.

OMUL ESTE CREATOR.

NU ”muncitor cu cârca”. Sau cu pixul ori cu computerul.

Suntem atât de ”mumificați” pe interior de consumul sării – încât nu vedem dincolo de

ocna în care muncim zilnic.

(Stefano Elio d’Anna spune în cartea ”Școala zeilor”: ”Munca reprezintă răsfrângerea
unei psihologii imature. Rolul pe care un om îl ocupă în lume este cel mai evident
simptom de nedesăvârșire, cea mai simplă cale de întoarcere la miezul tuturor bolilor
lui.

Poți face numai ceea ce ești. Când acest lucru îți este clar și îți intră în sânge, vei ști cum
să descoperi cauza. Să te schimbi înseamnă să intervii în orice clipă în modul tău de a
simți, aducând lumină în viața ta. Cu cât vei fi mai responsabil, cu atât mai puțin vei fi
dependent. Acest lucru îți permite să înlături suferința inerentă din fiecare rol și să
transformi sudoarea minții în vis”. Munca va fi sublimată, până va dispare dintre
activitățile umane.”)

Sarea ne ține într-o stare de prizonierat mental – mai mult decât alte substanțe.
Și cel mai rău ne face dezechilibrul mineralelor din organism, din care Na (sodiul) și K
(potasiul) sunt doar două – dar atât de importante.

Iar acest dezechilibru este produs zilnic de alimentația noastră în contradicție cu legile
Vieții – principala lege ”nescrisă” fiind VIUL se menține cu VIU.
Conform acestei legi – hrana preparată termică nu este doar o erezie, ci o eroare uriașă.

Vom discuta despre alte ”substanțe” inventate de om, în goana după satisfacerea
apetitului infinit al miliardelor de locuitori flămânzi ai Pământului. Ne vom referi la
sărurile acidului glutamic, bine-cunoscute tuturor celor care au devenit (și rămas)
consumatori fideli ai restaurantelor tip fast-food sau restaurantelor chinezești.

GLUTAMATUL – substanță cu efect tip ”drog”?

Acidul glutamic, alături de ionii și sărurile sale, numite GLUTAMAȚI – sunt compuși
potențatori de gust cu furnizează gustul ”umami” (sau tip savoare) alimentelor în care
sunt adăugate.

Acest ”gust” – ca de carne – ca de proteină – sau ”ca de prăjeală”, odată ce ne devine

familiar – ne ”agață” atât de mult și ne produce atâta dependență – încât îl vom căuta
iar și iar – în toate mesele noastre.

Atât de mult – încât ajungem să consumăm cantități din ce în ce mai mari din produsele
”poftite” pentru a ne putea satisface ”cerea interioară” cumplit de puternică.

Acidul glutamic este un constituient natural al multor alimente fermentate sau murate,
precum sosul de soia, sosul de roșii, borșul, pasta de fasole fermentată, brânza sau
lactatele fermentate (iaurt, sana).

Sarea de sodiu a acidului glutamic – MONOGLUTAMATUL DE SODIU (MGS) este un aditiv

folosit în prezent în întreaga industrie alimentară.

Deși apar natural în multe mâncăruri, contribuția la ”accentuarea”gustului de către

acidul glutamic și altor amino-acizi a fost identificată științific doar la începutul secolului
20. Substanța a fost descoperită și identificată în anul 1866 de către chimistul german
Karl Heinrich Ritthausen, iar în 1907 cercetătorul japonez Kikunae Ikeda a identificat
cristalele maronii lăsate după evaporarea unei supe de kombu ca fiind de acid glutamic.

La gustarea acestor cristale, a apărut acea aromă inegalabilă detectată în multe

alimente, în special în algele de mare. Profesorul Ikeda a denumit această aromă
”umami” - și a patentat o metodă de producție în masă a sării cristaline a acidului
glutamic, glutamatul monosodic.
Glutamatul în sine este un amino-acid foarte răspândit.
Este regăsit în mod natural în toate celulele vii, în special în formă legată, ca o parte din
PROTEINE (așadar, îl vom regăsi în carne, pește, fructe de mare, ouă și lactate, mai ales
în brânzeturile fermentate).

Dar îl vom regăsi și în roșii – în produsele de soia fermentate, în extractele de drojdie (și
desigur, în TOATE produsele de panificație), în toate murăturile și produsele lăsate la
marinat / murat / deshidratat (chiar și în fructele deshidratate). În vom regăsi și în
porumb și în toate Solanaceele (cartofi, vinete, ardei).

Așa puteți înțelege ”POFTELE” enorme care apar la majoritatea celor aflați în dieta de
detoxifere – de exact produsele care conțin GLUTAMAȚI.

Și când începeți să-i consumați – după prima masă – NU VĂ MAI PUTEȚI OPRI!
Veți dori să-i consumați IAR ȘI IAR ȘI IAR! (și nu vă puteți opri la o singură gură, la
”gustat” – ci veți dori să mâncați până nu mai puteți!).

Aceasta este acțiunea STIMULATOARE a glutamatului – considerat parțial și o

EXCITOTOXINĂ (neurotoxină) – cu posibil efect neurotoxic (substanța chimică are cu
siguranță acest efect negativ…….dar nu este exclus ca și sursele ”naturale” de glutamați
să aibă același efect – modificând buna funcționare a sensibilului nostru sistem nervos!

Vă prezint un tabel preluat de pe Wikipedia cu conținutul unor alimente în glutamat

liber sau glutamat legat în cadrul proteinelor din structura acestor alimente. Veți
descoperi printre aceste alimente multe dintre favoritele și cele mai căutate produse –
de către cei care mănâncă ”normal” sau chiar de către ”raw vegani”!

Alimentul Glutamat liber (mg/100 g) Glutamat proteic (mg/100 g)

Makombu (kelp) 3190
Rausu kombu (kelp) 2286
Rishiri kombu (kelp) 1985
Hidaka kombu (kelp) 1344
Nori (alge de mare) 1378
Marmite (produs din 1960
drojdia de bere,
englezesc)
Vegemite (produs din 1431
drojdie, australian)
Sos de pește japonez 1383
Brânza Roquefort 1280
Brânza parmezan 1200 9847
Sos de soia coreean 1264
Sos de soia chinezesc 926
Sos de soia japonez 782
Sos de scoici 668
Ceai verde 668
Șuncă (ham) 337
Sardine 280
Suc de struguri 258
Scoici de râu 208
Scoici de mare 159
Calamar 146
Stridii 137
Midii 105
Mazăre 200 5583
Roșii (tomate) 140 238
Porumb 130 1765
Lapte de vacă 2 819
Lapte uman 22 229
Ouă 23 1583
Pui (găină) 44 3309
Rață 69 3636
Vită 33 2846
Porc 23 2325
Somon 20 2216

La începutul anilor 1970 – John Olney a descoperit faptul că nivele crescute de acid
glutamic produce leziuni la nivelul creierului puilor de șoareci. De atunci, oamenii de
știință discută despre această ”agresivitate” – unii dintre ei susținând că la oamenii,
creierul și celula nervoasă sunt și mai susceptibile la neurotoxine (glutamatul,
aspartamul și multe altele!) decât creierul șoarecilor.

Așa cum vă aminteam, monoglutamații ”de sinteză” – chimici – sunt substanțe toxice
pentru sistemul nervos – am aflat că aceste substanțe chimice încarcă sistemul limfatic,
blochează rinichii și ficatul și au efecte evidente de degradare și degenerare asupra
neuronilor (celulelor nervose) și celulelor endocrine.

În aprilie 1968, Robert Ho Man Kwok a scris o scrisoare către jurnalul ”New England
Journal of Medicine” – în care a ”denumit” prima dată ”Sindromul restaurantului
chinezesc”.

În această scrisoare el spune: ”Am experimentat un sindrom ciudat, de câte ori mănânc
la un restaurant chinezesc, mai ales la acelea care servesc mâncare gătită ca în nordul
Chinei. Sindromul, care începe de obicei la 15-20 minute după ce am mâncat primul fel,
durează circa 2 ore și nu are alte urmări. Simptomele cele mai evidente sunt amorțeli la
nivelul cefei, care radiază treptat către ambele brațe și spate, stare generală de
slăbiciune și palpitații….”

Dacă ați citit cărțile noastre ”Sănătate 5D„ sau Pur și simplu….vindecare”, sunteți cu toții
familiarizați de zonele în care se produce STAGNAREA LIMFATICĂ după consumul
alimentelor care BLOCHEAZA RINICHII – capul, ceafa, spatele și brațele.

Oprirea drenajului limfatic prin efectul neurotoxic (și probabil nefrotoxic = toxic asupra
rinichilor) al glutamaților – duce la dezechilibre evidente ale sistemului endocrin –
hipofiză – tiroidă – suprarenale – de aici și palpitațiile, slăbiciunea și probabil și stările de
somnolență, confuzie și dificultăți de atenție/memorie etc.

Am observat personal aceste stări după consumul unor alimente din vechea mea dietă
macrobiotică – după supa miso (din soia fermentată, miso fiind foarte bogat în glutamat,
ca și marmite sau vegemite din Tabelul de mai sus), după orice fel de sushi sau mâncare
japoneză cu sos de soia (shoyu, tamari sau altele), după consumul de fructe de mare și
pește (de orice fel).

Iar în cursul dietei de detoxifiere – am observat această reacție inclusiv la supa de roșii,
uneori la cartofi, la porumb, la vinete (am consumat lasagna raw cu vinete fermentate -
și reacția a fost evidentă)!

Așadar, nu doar sărurile chimice de sinteză de glutamați dau STAGNAREA (BLOCAJ) al

drenajului limfatic – ci și substanțele similare din alimentele bogate în glutamați.

GLUTAMAȚII se găsesc în foarte multe dintre produsele ambalate (îi veți putea întâlni în
lactate, în uleiuri și grăsimi emulsionate, în produși de cacao sau ciocolată și chiar în
sucurile de fructe).

Toate sărurile de glutamați sunt denumite cu litera E.

E620 = acidul glutamic
E621 = glutamatul de potasiu
E622 = diglutamatul de calciu
E623 = glutamatul de amoniu
E624 = diglutamatul de magneziu.

Industria alimentară folosește multe ”trucuri” pe etichete, pentru a ”înșela” cumva

atenția cumpărătorilor.

Se folosește termenul de ”aromă naturală” de câte ori este prezent acidul glutamic (o să
vedeți adesea acest termen în descrierea aromelor ”naturale” de căpșuni sau alte fructe,
în gemuri, prăjituri și multe produse).
Sau se folosește termenul de hidrolizat proteic (în sosurile de soia) sau extract autolizat
de drojdie (ambele conțin foarte mult acid glutamic și săruri de glutamați).

Să aveți grijă că și în bucătăria raw-vegană se folosesc ENORM DE MULTE produse cu

acid glutamic (glutamați) – pentru că aceștia ”dau gust” asemănător produselor tip
carne.

Orice ”burger vegetal”, ”crenvuști vegetal” și ”brânză vegetală” – va avea un conținut

foarte crescut în acid glutamic.

Produsele vegetale obținute prin fermentare, macerare și ”învechire” sunt foarte bogate
în acid glutamic.

La fel este drojdia (și orice produs care conține drojdie activă sau inactivă), la fel este și
borșul, kefir-ul, sosurile marinate de roșii sau orice alte legume.

TOATE PRODUSELE CE CONȚIN GLUTAMAȚI BLOCHEAZĂ DRENAJUL LIMFATIC și OPRESC

DETOXIFIEREA NATURALĂ A ORGANISMULUI!

GLUTAMAȚII dau dependență - și corpul ”poftește” iar și iar acest gust (”receptorii”
pentru glutamați își cer periodic ”dependența” – de aceea toți veți experimenta POFTE
IMENSE, URIAȘE, DE NESTĂPÂNIT – pentru brânzeturi, pentru făinoase – pâine și
produse de patiserie, pentru cartofi prăjiți, pentru sos de roșii (spaghete cu sos de roșii
sau diferite salate cu roșii, ardei și alte plante tip Solanacee) sau pentru pește/fructe de
mare / carne / ouă. Am întâlnit la o persoană POFTĂ IMENSĂ DE ALGE – ar fi mâncat cu
lingurița spirulină sau alge nori!)

NIVELUL DE INTOXICAȚIE CU GLUTAMAȚI al populației este URIAȘ!

Se folosesc milioane de kilograme de glutamați și ”potențatori de gust” în toate fabricile
care produc conserve și produse ambalate (de orice fel).

Intoxicația cu glutamați stă la baza DEPENDENȚELOR de făinos (alături de GLUTEN – o

altă proteină ”adictivă”), de lactate (alături de CAZEINĂ) și de carne/pește/fructe de
mare – precum și la baza dependențelor de gustul ”marinat”/fermentat (băutorii de
bere, mâncătorii de produse de soia, de sucuri acidulate etc) și de gustul ”prăjit” (cartofi
prăjiți și pane-uri = șnițele etc).

GLUTAMAȚII AU EFECT TIP DROG.

Dacă ne oprim din consum o perioadă (zile, săptămâni sau luni, depinde de nivelul
intoxicației fiecărei persoane) – apare o nevoie de consum IMPERIOASĂ, URGENTĂ –
atât de intensă – încât pur și simplu facem ORICE pentru a consuma ceea ce POFTIM!

Cu fiecare pas pe care îl facem în procesul de detoxifiere – descoperim cât de complexă

și înșelătoare este PLASA DEPENDENȚELOR CHIMICE în care suntem prinși cu toții –
suprapusă peste toate DEPENDENȚELE EMOȚIONALE (legate de amintirea confortului
dat de consumul anumitor alimente).

Fiecare informație și ”legătură” conștientă pe care o facem ne va ajuta să găsim

motivația pentru a continua și menține procesul de detoxifiere, în ciuda dificultăților
sale evidente.

PARAZITAREA – ȘI AGRAVAREA SUFERINȚEI

Una dintre problemele cele mai mari ale oamenilor de pe Pământ o reprezintă
PARAZITAREA.

Corpul omenesc – care este o MINUNE biologică, chimică, fizică și energetică – este
foarte ”atractiv” pentru o mulțime de entități ce profită de pe urma sa.
Reziduurile acide din interiorul intestinelor și din spațiile intercelulare ale corpului
omenesc atrag paraziți dintre cei mai diverși – de la fungi (ciuperci) tip Candida sau
Aspergillus și până la protozoare microscopice (Giardia, Blastocystis), de la viermi de
dimensiuni mici (fasciola, oxiuri, trichuris, limbrici) până la cei de dimensiuni
impresionante (tenia).

Aproape că nu există ființă umană care să nu găzduiască în interiorul corpului o ”faună”

întreagă de ”chiriași” nedoriți, care găsesc la ea tot ce au nevoie (hrană și adăpost) și nu
numai că nu ”plătesc” pentru serviciile primite, dar în plus, împovăreaza gazda cu
propriile lor excremente și deșeuri.

Însă parazitarea ființei umane nu se oprește doar la nivel biologic (acesta fiind doar unul
dintre nivele) – ci merge până la nivel energetic.
Ființa umană este o FIINȚĂ DE LUMINĂ.

Are în interiorul său o parte numită de unii cercetători ”SUFLET” – care reprezintă
nucleul DIVIN, NEMURITOR, ETERN și OMNIPOTENT al fiecăruia dintre noi. SUFLETUL
este constituit dintr-o rețea de LUMINĂ – care poate fi trăită la nivel experențial ca
IUBIRE.

Corrado Malanga – este un profesor Italian care are multe teorii extrem de logice, legate
și interesante cu privire la ”parazitările” suferite de ființele umane (puteți viziona multe
dintre prelegerile sale, traduse în limba română, atât pe youtube, cât și pe blog-ul
http://fymaaa.blogspot.ro/ )

Se pare că ”SUFLETUL” omului atrage o mulțime de ”paraziți energetici” – care ar face

orice pentru a-l încătușa și folosi.
De aceea, oamenii sunt ”manipulați” în toate felurile posibile – prin ”dresare” socială și
prin procesul de educație și de integrare în cultura locului în care se află.
Energia oamenilor este folosită continuu și intensiv.
Copiii sunt ”parazitați” de adulții care (teoretic) îi cresc și au grijă de ei. Iar acești adulți
se ”încarcă” inconștient din energia lor inocentă și luminoasă – dându-le la schimb frica,
furia, suferința și alte experiențe pe care le acumulează în trăirea vieților de prizonieri în
care sunt blocați chiar de la venirea pe lume.

Apoi, adulții, la rândul lor, sunt parazitați de toate structurile sociale cărora li se supun
(serviciul, grupul de prieteni, de rude etc) - și cedează din energia și luminozitatea lor –
în schimbul altor deșeuri, a lozincilor și rutinei.

Când o ființă umană trăiește stări de panică, groază, frică, sau furie, amărăciune,
frustrare, sau griji, agitație și nemulțumire, ori planificare, programare, control și
neliniște continuă – are toate simptomele PARAZITĂRII ENERGETICE.

Italianul Corrado Malanga spune la un moment dat: ”Ființele umane NU AU NEVOIE DE

ENERGIE, FIINȚELE UMANE SUNT ENERGIE”.

Oamenii sunt ”manipulați” continuu de structuri sociale abil organizate – să creadă că

trebuie să mănânce mult și multe”pentru a avea energie” (când este ADEVĂRAT opusul
acestei declarații, așa cum au dovedit-o prin experiențe directe toți cei care au ținut post
negru).

Oamenii sunt făcuți să creadă că au nevoie de multe lucruri, că au nevoie să muncească

pentru a obține bani cu care să cumpere lucrurile care sunt făcuți să creadă că le
trebuie.

PARAZITAREA MENTALĂ – cu ajutorul ”programărilor” subliminale, inconștiente – este

una dintre manipulările vechi de când există oameni pe pământ.

Prin intermediul amenințărilor și recompenselor (baza sistemului educațional uman și a

modului în care ne creștem copiii), oamenii sunt învățați să reacționeze în feluri
controlate și determinate la stimuli.

Procesul este asemănător cu cel de dresaj folosit de oameni, pentru animalele de casă.

Majoritatea omenirii reprezintă o ”turmă de animale” dresate și domesticite pentru a

servi drept ”rezervoare” de energie unei minorități de entități ce stăpânesc Planeta.
PARAZITAREA este cu atât mai reușită, cu cât majoritatea oamenilor sunt inconștienți de
faptul că sunt MULTIPLU PARAZITAȚI, dar și mai inconștienți de faptul că pot scăpa într-
o secundă – oricând doresc – de toți paraziții.

OAMENII SUNT CREATORI. OAMENII SUNT DIVINI.

Nu au nevoie de nimic de la nimeni.
Dacii știau acest lucru.
Știau că sunt nemuritori (că au în interiorul corpului lor acea parte nemuritoare), că nu
sunt corpul lor (de aceea puteau să reziste fără probleme la foame, frig sau orice alte
privațiuni), știau că nu au nevoie de nimeni și de nimic pentru a fi fericiți – ci sunt fericiți
pentru că ȘTIU CĂ SUNT ÎNTREGI, CREATORI, PUTERNICI.

Majoritatea oamenilor AU UITAT COMPLET cine sunt și ce sunt în stare.

Cu toții am uitat cât de minunat este corpul nostru și ce putere de refacere, regenerare,
reechilibrare și reîntinerire (vindecare) are în fiecare dintre celulele sale.

Muncim ca niște sclavi pentru zeci și sute de stăpâni – care sunt mult mai proști, idioți și
neputincioși decât noi.
Suntem exact în situația unor zei care au uitat că sunt zei - și trăiesc experiența sclavilor.

Parazitarea fizică, parazitarea energetică, parazitarea mentală – învăluie ființele umane

în rețele de filamente energetice – astfel încât fiecare dintre noi suntem ”legați fedeleș”
și nu facem nici un fel de mișcare indezirabilă pentru paraziți.
Când începe procesul de ”eliberare” din lanțurile parazitării – toți ”stăpânii” noștri
(interiori și exteriori) încep să reacționeze și începe ”lupta”.

Paraziții exteriori au construit societatea umană atât de inteligent – încât ne-au

determinat să ne ”păzim” unii pe alții ca să nu scăpăm de sub ”comenzile” și controlul
continuu.
Astfel, atunci când un om decide să facă experimente personale (să nu mai mănânce, să
nu mai muncească, să acționeze diferit decât ceilalți oameni - să mediteze mai mult, sau
să-și dezvolte anumite însușiri deosebite) – cei care protestează cel mai tare și-l
blochează cel mai mult sunt cei apropiați, cei dragi, familia și prietenii săi.
Cei apropiați ne vor neschimbați, ”la fel” cu ei – pentru că se tem că dacă noi ne vom
schimba și ne va fi mai bine, vor fi nevoiți și ei să o facă.
Și TOATĂ LUMEA SE TEME DE SCHIMBARE.
De fapt – PARAZIȚII DIN NOI SE TEM DE SCHIMBARE. Și ne induc starea lor și temerile lor
- și ne induc nevoile și dorințele lor.

Multe ”pofte” alimentare – sunt ”nevoile” paraziților, nu ale corpului nostru.

Pofta de brânză, de pâine (făinoase) sau de bere – este ”pofta” ciupercilor din
intestinele noastre.

Pofta de ”carne” și de ”dulce” – este pofta viermilor și a protozoarelor microscopice.

Pofta de ”droguri”, alcool, tutun și cafea – este pofta ”paraziților” energetici, care se
hrănesc cu eliminările emoționale pe care le facem în stările modificate de conștiență,
induse de drogurile legale sau ilegale folosite.

Instrumentul principal al corpului nostru în îndepărtarea paraziților este VOINȚA.

VOINȚA este o forță uriașă a omului – pe care unii șamani o percep sub forma unui
mănunchi de filamente luminoase ce emană din plexul solar (din soarele interior al
corpului omenesc).

DACĂ NU VREAU – NU FAC NIMIC.

ACEASTA ESTE PUTEREA FIINȚEI UMANE.
DACĂ NU VREAU – NU PERMIT PARAZITAREA.

Putem spune ”NU” oricând, oricui, în orice circumstanță.

Cele mai multe eforturi în procesul de ”educație” al copiilor se fac pentru ”înfrângerea”
și inhibarea voinței acestora.

Cu toții știți reacțiile copiilor de până la 5-6 ani – atunci când VOR CEVA.
Ei nu se vor lăsa până nu vor obține ceea ce vor.
ACEASTA ESTE PUTEREA NATURALĂ A CORPULUI NOSTRU.

Dacă vrem – ne putem vindeca peste noapte – sau chiar într-o secundă.
CU VOINȚĂ – putem continua cu perseverență drumul de eliberare de toate
PARAZITĂRILE în care suntem ținuți inconștient, fără știința sufletului nostru.

Majoritatea suferințelor și bolilor de care suferă corpul omenesc, dar și celelalte părți
ale noastre, majoritatea emoțiilor negative pe care le experimentăm și toate
circumstanțele nefericite ale vieților noastre – se datoresc PARAZITĂRILOR MASIVE – la
toate nivelele - și încărcării sistemului nostru cu reziduuri în exces.

Corrado Malanga spune că NOI AM ALES SĂ TRĂIM EXPERIENȚA PRIZONIERATULUI – ca

să ne amintim mai bine, mai clar și să trăim complet experiența ELIBERĂRII.
Face parte din jocul CREATORULUI – care pentru a se percepe și trăi pe sine – a ieșit în
afara sa – a creat o alternativă complet opusă la ceea ce este (lumină și viață eternă) și
experimentează variantele suferinței și morții.

Dualitatea nu există decât pentru că noi alegem să o experimentăm ca și joc. În

momentul în care ne vom aminti CINE SUNTEM – că NOI SUNTEM DIVINUL, CĂ NOI
SUNTEM CREATORII JOCULUI și când decidem să trăim – fie și pentru un moment – în
stare INTEGRATĂ – UNITARĂ – de TOT – în acel moment ne vindecăm și noi, și
împrăștiem vindecarea tuturor celor din jur.

Paraziților care trăiesc pe seama noastră – le este frică la maxim să nu avem acest
”moment de iluminare” – în care să realizăm CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.
Pentru că în acel moment – toți devin neputincioși - și toți rămân ”fără hrana” care îi
susține de atâta timp.
Foamea disperată pe care o resimțim cu toții (cei aflați în detoxifiere știu la ce mă refer)
este doar FOAMEA paraziților, care se tem să nu fie descoperiți și să nu le fie luat
”obiectul supraviețuirii” = OMUL.

Nici unul dintre noi nu a fost întrebat dacă dorește sau nu să fie parazitat.
Paraziții ”s-au instalat” pur și simplu în socialul uman - și ne-au cucerit - ținându-ne în
stare de prizonierat ”din interior”.

Mulți oameni aproape că-și iubesc ”călăii” și ”agresorii” – pentru că s-au obișnuit cu ei -
și mai mult, le este milă să-i lase, știind că aceștia vor muri fără ei. Așa încât – permitem
la mulți paraziți să viețuiască, având emoții pozitive față de aceștia – induse și ele în mod
fals de întregul dresaj mental la care am fost supuși din copilărie.

Dacă vă uitați cu un grad de detașare la viața pe care o trăiți – veți descoperi că nu există
minut și moment din trăirea într-o colectivitate umană în care să nu fiți ”agresat” într-un
fel sau în altul de ”paraziți”.

Toate fenomenele sociale pe care le observați (ale oamenilor fără casă, ale cerșetorilor,
ale neputincioșilor ce se agață de voi și vă tot cer ba una, ba alta etc etc) nu sunt decât
oglindiri la diferite nivele ale fenomenului de parazitare.
Și acesta se întâmplă la exterior, pentru că există și la interior.
Regula Universului holografic este valabilă și în acest caz.

În procesul de detoxifiere fizic – sunt indicate ”cure de deparazitare” periodice – dar pe

timp îndelungat, întrucât se știe că paraziții sunt vicleni, încăpățânați și mai ales,
rezistenți.

Alături de aceste cure – se indică ÎNTĂRIREA CONTINUĂ A VOINȚEI – prin PROCESUL DE

DISCIPLINĂ ALIMENTARĂ (dacă reușești să-ți controlezi poftele pântecelor – reușești
mult mai ușor să-ți controlezi dorințele minții).

Continuați să exersați în fiecare zi – cât de bine reușiți – aplicarea disciplinei alimentare

despre care am discutat în toate cărțile.

Consumați alimente VII – preponderent fructe și legume aflate în sezon – nu mâncați

mult, și mai ales, controlați CALITATEA alimentelor (să fie cât mai organice, cât mai
coapte, cât mai proaspete și consumate în circumstanțe cât mai relaxate și plăcute).
Și amintiți-vă în fiecare secundă a vieții să TRĂIȚI ÎN PREZENT, AICI ȘI ACUM. FIȚI
PREZENȚI ACOLO UNDE SUNTEȚI – cu toate simțurile și cu toate gândurile.

Nu permiteți minții să fugă în gânduri de frică sau griji inutile, sau în planificări de viitor
ori retrăiri ale trecutului. Aduceți mintea în prezent, în activitatea pe care o faceți în acel
moment.
Singurul timp al ființei umane de lumina ESTE PREZENTUL.
FIȚI PREZENȚI.
FIȚI CONȘTIENȚI de propriul corp și de tot ceea ce se petrece în interiorul lui și în
interacțiunile exterioare.

Evaluați ”starea de bine” și starea de ”rău” a propriului corp și învațați să găsiți doar
circumstanțe în care să-i fie bine.

Schimbați-vă treptat obiceiurile, relațiile, viața – astfel încât tot ceea ce faceți să fie
benefic și armonic, aducând o stare de bine și sănătate corpului fizic.
VINDECAREA adevărată înseamnă INTEGRAREA celor trei părți ale ființei umane (corp,
spirit și suflet) într-un UNU, în tot.

REAMINTIREA DIVINULUI CARE SUNTEM.

Putem să începem procesul de re-amintire de la orice nivel. Putem să-l începem din
eforturile de echilibrare ale alimentației.

Sau putem să-l începem după ce ascultăm un discurs motivant precum cel al dr. Robert
Morse sau cel al lui Corrado Malanga – sau după ce citim cărți speciale precum cele ale
lui Drunvalo Melchisedec sau Vadim Zeland.

Nu contează de unde începem și nu contează cum parcurgem drumul vindecării.

CALEA VINDECĂRII ESTE O CALE PERSONALĂ.

Fiecare dintre noi va merge SINGUR pe ea, nimeni nu poate să pășească pe cale pentru
altul.

ASUMAREA RESPONSABILITĂȚII pentru propria vindecare este una dintre chei.

Iar regăsirea INTEGRITĂȚII FIINȚEI – reamintirea CONȘTIENTĂ a PUTERII și ENERGIEI
LUMINOASE care suntem – reprezintă ESENȚA procesului de vindecare

PROCESUL DE DETOXIFIRE ȘI VINDECARE

DIFICULTĂȚI

Una dintre cele mai mari dificultăți ale procesului de vindecare este LIPSA DE
COMUNICARE pe care o avem cu propriul nostru corp.

SEPARAREA ESTE CEA MAI MARE SUFERINȚĂ CU CARE SE CONFRUNTĂ FIINȚA UMANĂ.
SEPARAREA – ESTE SUFERINȚA CEA MAI MARE a fiecăruia dintre noi.

Ne simțim separați de SURSA CREATOARE care ne-a făcut - și ne simțim separați în

interiorul nostru – parcă am fi făcuți din bucăți care aparent nu mai au nici o legătură
între ele.

Unul dintre efectele cele mai rele ale parazitării este accentuarea acestei separări –
astfel încât de mult nu mai comunicăm cu părțile noastre componente (mulți nici nu mai
știm că le avem).

Mintea nu mai comunică cu corpul, iar sufletul este undeva pierdut, printre cotloanele
inimii, ascuns într-o cămăruță.

DIVIDE ET IMPERA.
Separă și stăpânește.
În istoria lumii – acest principiu a stat la baza tuturor marilor imperii și a tuturor marilor
dominații umane.

Cel mai rău ne tratăm corpul fizic.

De mult nu-i mai ascultăm sau nu-i mai înțelegem semnalele.
Ne-am obișnuit să-i ”amorțim” semnalele de alarmă cu pastile – și ne-am obișnuit să
luăm ”de bune” tot ce ne-au spus cei din jur că îi trebuie (deși corpul nostru ne
semnalează adesea că nu este chiar așa).

Cel mai dificil pentru majoritatea oamenilor este să înceapă să recomunice cu propriul
corp.

Să re-învețe LIMBAJUL CORPULUI care semnalizează starea de BINE și starea de ”MAI

PUȚIN BINE”.

Altă dificultate importantă este reprezentată de SCHIMBĂRILE FUNDAMENTALE de

paradigmă existente în lumea științifică.

Informațiile contradictorii cu care se confruntă orice persoană determină CONFUZIE și

foarte mare derută.

În epoca Internetului, în care putem accesa în câteva secunde orice fel de informație, pe
orice fel de subiect (și nu doar această informație, ci opiniile a zeci și sute de oameni
despre anumite informații), căutarea ”adevărului” poate reprezenta o solicitare destul
de intensă.

DIVIDE ET IMPERA.
Separă și stăpânește.
Întrucât sunt atât de multe opinii contradictorii – mai ales pe subiectele importante,
încât la un moment dat – mulți se opresc blocați.
Nu mai știu pe cine să asculte.

Și este FOARTE IMPORTANT acest moment – pentru că este exact circumstanța în care
ASCULTAREA CORPULUI și mai ales, a INTUIȚIEI personale – devine o NECESITATE (și se
va dezvolta, ca mecanism de supraviețuire). Când ne re-ascultăm pe noi înșine – când
toate părțile noastre ”se reunesc” – atunci începem să REDEVENIM NOI ÎNȘINE.

Am primit multe întrebări de la persoane și pacienți aflați în procesul de detoxifiere,

care au înțeles ”logica” demersului și au luat la cunoștință (teoretic) de modul de
derulare al său – dar s-au ”izbit” în practică de foarte multe mici (sau mari) obstacole.
Foarte multe persoane și-au făcut analize în primele luni după debutarea procesului de
detoxifiere.

Personal, nu recomand deloc analize de laborator, analize de sânge sau urină – în primul
an de detoxifiere (cu excepția persoanelor care au afecțiuni grave, cronice și care au
nevoie să monitorizeze strict anumiți parametrii din sânge).

Pentru că în primul an de schimbare a dietei și stilului de viață – există atât de multe

eliminări și modificări tranzitorii ale constantelor din sânge – încât analizele sunt
irelevante (și pot speria pe oricine).

Așa am primit solicitări ”speriate” de la persoane care s-au trezit cu colesterolul (sau
trigliceridele) foarte crescute, sau cu acidul uric depășind valorile normale, ori invers, cu
anemie și minerale foarte scăzute (potasiu, fier, calciu sau magneziu).

Toate aceste modificări temporare – sunt absolut ”normale” în cadrul procesului de

detoxifiere – când înțelegi ”eliminarile” de toxine și grăsimi, făcute ”în forță” de un
organism ce i se permite să se detoxifice (și este stimulat să o facă).

Chiar și scăderea potasiului – în ciuda unei diete FOARTE BOGATE în potasiu (fructele
crude conțin toate foarte mult potasiu!) – poate fi înțeleasă prin dezechilibrele mari ce
existau anterior în organism, înainte de începerea procesului de detoxifiere.

Mie îmi place mult ”metafora băncii și a conturilor bancare” (întotdeauna am considerat
”energia banilor” o energie similară și evoluând paralel cu energia vitală a ființelor
umane).

Când avem un cont într-o bancă - și începem să luăm bani din el (luăm ”credit”) și tot
luăm, și tot luăm – la un moment dat putem acumula o datorie imensă.
”Gaura” rămasă este uriașă.

Acesta este momentul când, energetic, în corpul nostru apare boala.

Când DATORIA energetică a corpului devine atât de mare încât pune în pericol
”stabilitatea” băncii (citește – ”viața corpului omenesc”) atunci apar toate semnalele
care NE IMPUN să începem să ne plătim datoria.

Exact așa cum în viața economică, ni se interzice să mai cumpărăm ceva, ni se interzice
să mai cheltuim și să mai luăm bani din cont (banca ia măsuri) și SUNTEM FORȚAȚI să
facem economii și să ne plătim datoria – tot așa, în corpul fizic – procesul de detoxifiere
reprezintă modalitatea de a ne ”acoperi” datoria energetică pe care am făcut-o ani de
zile.

În primele luni (chiar în primii ani) ai procesului de detoxifiere, în ciuda eforturilor uriașe
de schimbare a dietei și a stilului de viață – nu observăm prea multe lucruri pozitive
(dimpotrivă – tot apar ”crize de eliminare” în planul fizic, emoțional și mental) și de
multe ori, ne putem simți ceva mai rău ca înainte. Pot apare stări de slăbiciune, lipsă de
putere, frilozitate (stări de frig intens) etc etc – tot atâtea semnale ale ”lipsei de
energie” și forță vitală.

Și în plan economic, când avem o datorie imensă și NIMENI nu ne mai împrumută sau
ajută – fiind nevoiți efectiv ”să strângem cureaua” pentru a plăti datoria – NU ESTE
DELOC CONFORTABIL.

Mergând înainte, continuând parcursul, acoperim încetul cu încetul datoria – (și

energetică, din corpul fizic, și financiară, din contul bancar) – dar la început, în ciuda
eforturilor mari – nu se vede/simte mai deloc.
”Găurile” sunt prea adânci - și se astupă greu.

Abia după ani de muncă susținută, pe măsură ce ”datoria” s-a acoperit (”găurile” s-au
astupat) începem să ne simțim din ce în ce mai bine, mai relaxați, mai încrezători.
Abia după ce am ajuns ”la nivel” (la punctul zero, când dispare datoria) și continuând
procesul – începem să mergem ”pe plus” – vom simți cu adevărat beneficiile întregului
demers pe care l-am început mult timp în urmă.

Nici datoria (”gaura” energetică) nu a apărut peste noapte, și nici vindecarea nu va

apare peste noapte.

Când avem idee cu ce ne confruntăm – începem să înțelegem dificultățile întâmpinate

pe parcurs.

Carențele de potasiu ce apar la o persoană care mănâncă fructe intensiv de câteva luni –
pot apare întrucât deficitele anterioare consumului erau IMENSE - și chiar dacă o parte
se acoperă în timpul schimbărilor recente, încât rămân foarte multe dezechilibre
importante – care în timp, vor fi rezolvate.
Interpretarea analizelor de laborator de către cineva care nu înțelege procesul de
detoxifiere poate să ducă la confuzia și sperierea persoanelor implicate.

Se recomandă precauție pentru toți cei care doresc să-și monitorizeze analizele în
perioada de detoxifiere - și dacă nu înțeleg foarte bine procesul – să ia legătura cu un
medic sau cadru medical familiar cu procesul de detoxifiere.

FRICA reprezintă cel mai mare inamic în perioada de detoxifiere.

Și așa societatea modernă (civilizația urbană) este construită pe frică.
Orașele s-au născut din FRICA oamenilor față de Natură și față de stările induse de
aceasta (frig, foame, nesiguranța fizică).

Pentru ”confortul” ființelor umane – s-au construit ”închisori” numite blocuri - cu pereți
de derivați petrolieri, îmbibate în câmpuri electromagnetice, separate complet de
Natură și fluxurile sale și ținând ființele umane într-o stare de falsă siguranță.
Cu prețul SUFLETULUI, CONVINGERILOR și LUMINII interioare.

Omul este FORȚAT să nu mai fie om – pentru a ”rezista” în societatea civilizată modernă.
Omul este ÎNFRICOȘAT și speriat continuu (de microbi, de boli, de hoți, de foame, de
lipsuri, de sărăcie, de singurătate etc etc) pentru a fi ținut client veșnic al atâtor industrii
inutile și împovărătoare.

Omului i se amputează latura creatoare din grădiniță.

Copilul creator și inventiv – este ”pus la colț” – copilul care dorește colaborarea – este
stigmatizat drept ”trișor” și așa – omul este transformat într-o făptură TIMIDĂ,
șovăitoare, nesigură și înfricoșată.

Apoi este manipulat cu multă ușurință, cu alimentația preparată termic și chimicalizată,

cu adaos masiv de sare, zahăr, făină albă (cu gluten = în alimental numit ironic ”pâinea
albă cea de toate zilele”), alcool, cafea, tutun și alte droguri - și i se induc stări de
depresie, melancolie, tristețe sau stări de agresivitate, iritabilitate și violență – apoi stări
de vinovăție, rușine și auto-blamare, astfel încât să nu se mai poată controla în nici un
fel .

Cât timp fiecare om este victima emoțiilor sale – poate fi ”jucat” în orice fel de oricare
dintre ”autoritățile” societății civilizate.

Iar emoțiile omenești sunt rezultatul chimiei corpului său – mai mult decât rezultatul
circumstanțelor în care se găsește omul.

Marii paraziți care stăpânesc oamenii știu toate aceste lucruri și se folosesc la maxim de
ele.
Dificultățile procesului de detoxifiere constau tocmai în conștientizarea și percepția
acestor realități ale socialului și în același timp – continuarea trezirii de sine și a re-găsirii
unui loc echilibrat în această lume (așa cum este ea).

Dificultatea cea mai mare constă în a afla ADEVĂRUL (așa cum este el), a-l accepta și a
continua să faci procesul de creștere și evoluție interioară.

Dificultățile procesului constau în a accepta SIMPLITATEA drept ”normal” și a da la o

parte toate aspectele ”complicate” pe care socialul (paraziții) încearcă să le impună
zilnic în viața unei ființe umane.

În același timp, SIMPLITATEA nu înseamnă sacrificarea curiozității naturale a ființei

umane, precum și a nevoii sale de aventură, cunoaștere și evoluție.

De aceea, găsirea echilibrului între menținerea unei simplități a principiilor, dar și a unei
bogății a experiențelor acestei vieți – reprezintă o provocare pentru toți cei aflați pe
calea cunoașterii de sine.

O altă dificultate de neneglijat în procesul de detoxifiere (de fapt, în întregul proces de

evoluție al ființei umane) este EGO-ul și confruntarea EGO-urilor.

EGO-ul personal – al celui aflat în detoxifiere – îl face pe acesta să se ”laude” cu ceea ce

face el (deosebit de restul!) și să-i judece pe cei din jur ca fiind mai puțin valoroși și
importanți decât el (el știe mai bine!).

Toate discuțiile legate de alimentație, dietă, alegeri nutriționale, alegeri de stil de viață
duc la confruntări de opinii – pentru că toate aceste alegeri SUNT INDIVIDUALE. Ele pot
fi doar ÎMPĂRTĂȘITE cu ceilalți, și numai dacă aceștia sunt de acord.

Dar mulți dintre cei aflați în procesul de detoxifiere cad în capcana SUPERIORITĂȚII.
”Ceea ce fac eu este mult mai bine și mai sănătos decât ceea ce faci tu!” – este mesajul
pe care acești oameni îl dau continuu celorlalți, în discuțiile lor în contradictoriu.

Impun de multe ori, printr-o agresivitate inconștientă – mesajul lor celor din jur. Care
ripostează tot agresiv (desigur!) prin contrare și rezistență.

În multe dintre discuțiile dintre persoane, se primesc ”sfaturi necerute”.

Cei mai mulți dintre oameni se plâng de necazurile pe care le au pentru a se descărca,
pentru a se elibera de povara gândurilor și pentru a se exprima în cuvinte (întrucât când
punem în cuvinte, unele trăiri nu mai par atât de amenințătoare ca atunci când le
percepem sub formă de emoții).
Dar în loc să fie ascultători empatici, să-i trateze pe cei cu care discută cu multă
compasiune și doar să fie prezenți – oamenii încep să dea sfaturi și să caute soluții de
rezolvare ale problemelor celorlalți.

Și uite așa se pierde infinit de multă energie – în conflicte ce apar fără măcar să ne dăm
seama.

În discuțiile femei – bărbați se vede cel mai bine acest conflict.

Femeia discută, povestește și se plânge de ziua mizerabilă pe care a avut-o pentru a se
descărca de emoțiile negative trăite. Nu dorește rezolvarea problemelor (va vedea ea ce
va face). În schimb, bărbatul ascultă doar cu soluții în minte. Pentru el, soluțiile sunt cele
mai importante (și evidente) și nu înțelege rostul jelaniilor nesfârșite.

Femeia dorește să fie ascultată, nu dorește să primească soluții (există o carte minunată
a soților Alan și Barbara Pease – De ce bărbații se uită la meci și femeile în oglindă).

EGO-ul – cel care ”știe mai bine” – iese mereu la înaintare.

EGO-ul este cea mai mare dificultate a procesului de detoxifiere.

Lecția smereniei și a umilinței se învață doar după câteva lovituri dure ”peste ochi”, pe
care Universul le aplică fără întârziere tuturor celor care folosesc EGO-ul ca și
instrument de interacțiune.

TĂCEREA, DISCREȚIA și mai ales DETAȘAREA în relațiile cu cei din jur – se învață după ce
se trece de multe ori prin experiențele opuse.

În înfruntarea propriului EGO cu EGO-urile celorlalți apar CONFLICTELE.

Și inevitabil, apare AGRESIVITATEA.
Aproape fiecare discuție devine O LUPTĂ – orice schimb de opinii devine UN DUEL.
Avem nevoie să ieșim ÎNVINGĂTORI din toate aceste încleștări, pentru că poziția de
ÎNVINS ne amintește prea dureros de propria copilărie, în care sufletul ne-a fost
îngenuncheat și încătușat în formalismul ”acceptării sociale”.

NICIODATĂ O LUPTĂ NU A REZOLVAT UN CONFLICT.

ȘI NICIODATĂ LUPTA NU ESTE SOLUȚIA.
Când recurgem la ”luptă” – pierderile sunt inerente. Pierderi de energie, pierderi de
resurse și mai ales, pierderi de timp.
Nu există învingători și învinși.
Când începe ”lupta” – toată lumea pierde.

Mă amuză de multe ori ascultând discuțiile despre ”luptă” în ceea ce privește sănătatea
oamenilor:

”Mă lupt să-mi recapăt sănătatea” spun mulți oameni.

”Luptați-vă cu boala, cu cancerul, cu diabetul” ne spun medicii.
”Lupta împotriva microbilor” – anunță industria farmaceutică.
”Lupta împotriva foamei” – anunță industria alimentară.
”Lupta împotriva sărăciei” – trâmbițează băncile, oferindu-ne ”credite” ademenitoare.
”Lupta împotriva nesiguranței viitorului” – ne îmbie societățile de asigurări.

Unde te uiți în jurul tău – sunt numai ”lupte” și simți doar agresivitate.
Pierderile de energie și de resurse sunt vizibile cu ochiul liber, iar rezultatele se văd clar
când priviți oamenii care merg pe stradă: deformați, stinși, cu privirile în jos, cu ochelari,
bastoane și proteze auditive.

LUPTA nu este o soluție.

Pentru că dacă veți analiza fiecare dintre ”luptele” de mai sus - și veți privi diferitele
nivele la care ele sunt descrise – veți descoperi – că în final – toate aceste ”lupte” au un
singur numitor comun: LUPTA CU SINE.

Vom descoperi cu toții că ADEVĂRATUL DUȘMAN este întotdeauna în interiorul nostru.

Că permanent și întotdeauna ne-am luptat și ne luptăm DOAR CU NOI ÎNȘINE.
Că am fost învățați din copilărie să o facem și ne-am perfecționat această ”artă” prin zeci
de ani de repetiții.

Dificultatea procesului detoxifierii constă în schimbarea paradigmei interioare și re-

învățarea IUBIRII DE SINE și APRECIERII DE SINE.

Ne va lua mult timp să ne IERTĂM și să ne ACCEPTĂM pe noi înșine, așa cum suntem, cu
tot ceea ce am primit și am învățat în descursul vieții noastre.

Nu este greu, dar nici simplu nu este acest proces de IERTARE DE SINE.
Este un proces care se petrece IN INIMA noastră, nu în MINTEA noastră.

Mintea este sediul EGO-ului – ea va rămâne cea care va tot căuta lupta – indiferent de
domeniul vieții în care facem evoluția.

Mintea va continua ”să se lupte” pentru o relație, pentru un loc de muncă sau pentru o
resursă.

Doar INIMA este cea care vine și o temperează cu iubirea și acceptarea.

IUBIREA ȘI ACCEPTAREA DE SINE.

Din care izvorăsc iubirea și acceptarea celorlalți.

Abia atunci când vom discuta cu noi înșine, în mintea noastră, cu compasiune,
înțelegere, blândețe și toleranță – vom putea folosi aceeași energie în relația cu ceilalți.
Și putem să ne păstrăm cu fermitate alegerile și convingerile (de viață, dietetice,
relaționale sau energetice) fără să fim agresivi pentru ceilalți și fără să declanșăm
conflicte în ei.

ASUMAREA RESPONSABILITĂȚII pentru orice suntem și atragem în viața noastră este un

proces dificil de înțeles teoretic, dar și mai dificil de aplicat practic.

Dar odată exersat și pus în practică, începe să devină un ”normal” și poate fi din ce în ce
mai ușor integrat în viața noastră zilnic.

Indiferent ce vi se întâmplă, cu cine vă întâniți, ce experimentați – VOI AȚI ATRAS

EXPERIENȚA RESPECTIVĂ.

Universul o trimite ca o ”lecție” sau ca un prilej de evoluție – veți ști fiecare la momentul
respectiv.

Când ne asumăm RESPONSABILITATEA pentru fiecare dintre celulele noastre (adică

pentru sănătatea corpului) – ne asumăm și responsabilitatea pentru întreaga noastră
viață.

De fapt – ne asumăm responsabilitatea pentru vindecarea întregului Univers.

Așa cum am început prezenta carte – v-am spus că nu contează la ce nivel lucrăm.
Chiar dacă pare o lucrare mică – efectele ei sunt de neneglijat.

Era o zicală despre ”bătaia de aripi a fluturilor din Japonia declanșează furtuni în Africa”
– tocmai pentru a aminti interacțiunea și conexiunea a tot și toate în uriașa rețea
energetică reprezentată de planeta Pământ.

Poate niciodată n-am simțit mai bine DIRECT, personal – toate aceste considerente
teoretice – decât acum când mă aflu în plin proces de detoxifiere.

Am realizat, prin experiența și participarea mea directă – toate dificultățile dar și toate
câștigurile enorme – ce apar în urma procesului de vindecare.

Și am înțeles (și continui să-mi expansionez înțelegerea) toate rezistențele și dorințele

de menținere a ”status-quo”-ului existente în știința oficială.

Am înțeles și respect toate alegerile colegilor mei medici, care preferă să rămână
”doctori de simptome” decât să treacă ei înșiși prin durerosul și laboriosul proces de
vindecare. Respect alegerile lor și mai ales, apreciez definirea poziției oricărei persoane.
Fiecare are nevoie de o anumită experiență în viața sa.
Eu nu mi-o pot asuma și duce la îndeplinire decât pe a mea.
Nici măcar pentru pacienții mei nu-mi pot asuma responsabilitatea, decât parțial – în
ceea ce privește partea de ghidare medicală.
Îi pot doar sfătui ce cred eu că ar putea face.
Dar de fiecare dată, mă surprinde plăcut înțelepciunea și intuiția organismelor
oamenilor – care ALEG mult mai bine decât mine ceea ce le trebuie oamenilor.

Am admirat și continui să susțin oamenii care își ”așează” singuri dieta și tratamentele,
indiferent de ce li se spune.

Chiar dacă eu le indic o anumită doză sau succesiune de remedii – și ei descoperă că

organismul lor nu dorește în acest fel – atunci le permit și chiar îi încurajez mai degrabă
să asculte corpul, decât medicul.
Copiii fac acest lucru instinctiv.

Ei inchid gura și dau la o parte mâncarea pe care corpul nu o dorește.

Doar părinții îi otrăvesc inconștient, ”ascunzând” mâncarea nedorită în alte mâncăruri
dezirabile.

Copiii care nu doresc carne, sau lactate, copiii care nu pun gura pe pâine sau dulciuri –
vă anunță deja răspicat de existența intoleranțelor alimentare înăscute la acele
alimente.

Forțarea consumului acestor alimente – în ciuda opoziției clare și repetate a copiilor –

duce la apariția bolilor și slăbiciunii organelor lor interne (și la CONFUZIA sistemelor
intuitive interne – care nu mai știu dacă au sau nu dreptate).

Procesul de detoxifiere ne re-aduce, fizic, de multe ori – la starea intuitivă a copilăriei - și

vom ”ști” de multe ori fără cuvinte – ce ne face bine și ce ne face rău.

Cunosc pacienți care de multe ori ”uită” să-și ia remediile prescrise, sau sparg sticluta cu
remedii. Eu știu atunci că acest ”mesaj” de la Univers spune că persoana respectivă NU
AVEA NEVOIE în acel moment, de acel remediu.

Chiar dacă EGO-ul meu de doctor poate suferi uneori, atunci când sfaturile medicale nu
sunt respectate, INIMA mea îmi spune totdeauna că oamenii / corpul lor - știu mai bine
ce au nevoie. Și știu mai bine și CÂND au nevoie.

Nu pentru toți sosește momentul vindecării în același timp.

Un mare maestru spiritual al lumii spunea:

”Este nevoie de foarte mult timp pentru a deveni convinși de ideea de schimbare.
Este nevoie de și mai mult timp pentru a începe să ne schimbăm și de timp pentru a
trece prin schimbare”.
De aceea procesul este atât de lent.
Și de aceea se poate face doar treptat.

Corrado Malanga spune că atragem în viața noastră orice fel de experiențe – atragem
”paraziții” care vin să ne folosească energia – pentru că avem nevoie să ÎNVĂȚĂM O
LECȚIE. Și că vom repeta iar și iar acest tip de experiențe, până ne vom plictisi și vom
spune ”GATA! Până aici!”

În momentul în care NU MAI VREI o anumită experiență – SCHIMBI modul în care trăiești
realitatea - și se schimbă complet experiența.

Indiferent despre ce discutăm – despre dieta de detoxifiere – sau despre conflictele

sociale ale civilizației urbane – ne referim tot la lecțiile pe care le-au ales sufletele
noastre să trăiască pe Pământ.

Și până când nu învățăm și integrăm aceste lecții – nu schimbăm energia care să

oprească manifestarea acestor realități în viața noastră.

TOTUL ESTE ÎN INTERIORUL CELULELOR NOASTRE.

Trăim conflicte și trăim ”lupta” dintre bine și rău – pentru că alegem să experimentăm
dualitatea.

Dar se știe deja că DUALITATEA NU EXISTĂ, TIMPUL NU EXISTĂ, REALITATEA NU EXISTĂ.

Totul este CREAT de sufletele care aleg să experimenteze SEPARAREA, pentru a putea
să-și definească mai bine și mai clar UNITATEA CARE SUNT.

”Tehnica oglindirii” se regăsește și în psihologia modernă – dar și în alte nivele ale trăirii
din acest Univers.

Procesul de detoxifiere se va lovi de numeroasele obstacole interioare reprezentate de

paraziți și blocajele emoționale existente, de convingerile mentale și ”setările” din
copilăria mică, de traumele copilului nostru interior, de intoxicările multiple cu miile de
substanțe nocive ale civilizației moderne.

Așadar – obstacole chimice, obstacole fizice, obstacole energetice și mentale – plus

obstacole sociale și familiale.

Într-un fel, este mai bine să nu știi de la început cu ce urmează să te înfrunți, întrucât
cunoașterea ”magnitudinii” parcursului poate descuraja.

Dar ca la orice joc de calculator – procesul de detoxifiere se produce pe mai multe nivele
- și la fiecare nivel gradul de dificultate al provocărilor crește.
Obstacolele vor fi înfruntate unul după celălalt (nu toate odată) și pe măsură ce sunt
depășite – apar multe ”câștiguri” (mai ales, în starea de ”bine” și de ”limpezime
mentală”) încât există multă motivație de a continua.

Cheia întregului proces de detoxifiere este PERSEVERENȚA și continuarea drumului – pas

cu pas – cu răbdare – în direcția vindecării.

Indiferent de rătăcirea temporară a drumului și apucarea pe alte ”căi colaterale”,

indiferent de pașii făcuți înapoi, indiferent de stagnările și blocările temporare –
importantă este PERSEVERENȚA și CONTINUAREA PROCESULUI.

INTENȚIA DE VINDECARE este forța care susține întregul proces de detoxifiere.

Și nevoia de a obține starea de sănătate și de bine – este motivația cea mai importantă
pe drum.

CU RĂBDARE și cu perserverență – asemănătoare izvorului de munte care-și găsește

drumul printre stânci, printre arbori și prin întregul munte – se merge continuu înainte.

VICTORIA este sigură.

Nu există alt deznodământ.
ȘTIM CĂ VOM ÎNVĂȚA LECȚIA.
ȘTIM CĂ NE AMINTIM CINE SUNTEM ȘI DE CE SUNTEM ÎN STARE.

TIMPUL ȘI DETOXIFIEREA.

Vom discuta acum despre una dintre cele mai importante resurse ale Universului și
Vieții noastre, deopotrivă: TIMPUL. Și vom discuta acest aspect din două puncte de
referință:

1) Primul punct este cel al unor oameni spirituali care privesc timpul ”din interiorul”
sistemului nostru.

Din interiorul corpului – sau din interiorul socialului nostru.

Din acest loc de referință, există un singur Adevăr:
Nu mai avem timp.

Nici unul dintre noi nu mai are foarte mult timp la dispoziție.
Timpul este O RESURSĂ importantă, iar societatea de consum are grijă să-și primească
cea mai mare parte din ea.

Dacă vă veți evalua timpul personal (ziua are doar 24 de ore – din care 8-10 ore
petreceți dormind și măcar 2-3 ore – petreceți la bucătărie sau la baie) – veți descoperi
că folosiți ”pentru societate” cea mai mare parte din el.
”Serviciul” sau ”munca” – reprezintă timpul folosit pentru societate - și aceasta durează
6-8 sau mai multe ore pe zi (depinde de alegerile fiecăruia).
Serviciile făcute altora – cel mai adesea membrilor familiei sau prietenilor – vă ocupă
restul de timp.

Pentru voi înșivă – sunt zile întregi în care nu alocați nici măcar un minut.
Uitatul la televizor în stare de paralizie mentală și epuizare, la finalul unei zile obositoare
– NU SE PUNE ca și timp folosit pentru sine. Este tot dăruit societății de consum, care
are grijă să-și plaseze cu grijă toate mesajele ”de înrobire” (ați văzut filme în care
personajele să nu mănânce, bea, fumeze ceva?).

Timpul pe care îl aveți pentru voi înșivă este extrem de limitat.

De aceea una dintre cele mai mari dificultăți ale procesului de detoxifiere va fi TIMPUL.
Schimbările necesită timp. Necesită alocarea de perioade din zi pentru a ne re-aranja
atât casa (bucătăria, baia și garderoba), întrucât noul stil de alimentație presupune noi
modalități de a ne trata pe noi înșine (nou stil de viață) – cât și alt timp pentru noi
înșine.

În detoxifiere – una dintre condițiile esențiale este RELAXAREA / ODIHNA.

Majoritatea celor aflați ”în serviciu” NU SE MAI ODIHNESC / RELAXEAZA de ani de zile - și
nici nu mai știu să o facă.

M-am amuzat când am spus prima dată unei persoane ”trebuie să vă relaxați!” (am
realizat umorul discursului, când încercam să impun cuiva relaxarea cu forța! Ce
paradox! Și atunci am văzut că încerc același lucru cu mine – MĂ FORȚEZ SĂ MĂ
RELAXEZ!).

Avem nevoie de timp să ne putem relaxa.

Una dintre cele mai simple tehnici de relaxare este statul pe jos, întins, cu picioarele
îndoite – timp de 20 de minute (timp necesar coloanei noastre vertebrale să-și relaxeze
spațiile dintre vertebre - și să nu mai fie tasarea obișnuită datorată gravitației).

Am descoperit că atât pentru mine, cât și pentru majoritatea pacienților mei – a sta 20
de minute pe jos, cu ochii închiși și relaxat – reprezintă una dintre provocările vieții!
Mintea este atât de agitată, neliniștită, plină de planuri – are atâtea lucruri ”mai bune de
făcut” încât zgomotul interior este de-a dreptul asurzitor.

Și se aude mult mai bine când ne oprim din ”pedalarea” zilnică.

Nici unul dintre noi nu găsește timp pentru sine.

La început reacționam aproape cu violență când mi se solicita o consultație sau
întrevedere cu următoarele cuvinte: ”Când aveți timp, poate mă primiți și pe mine la o
consultație!” Părul mi se zbârlea instantaneu la aceste cuvinte și ceva din mine ”urla”!
NU AM TIMP. NU AM DESTUL TIMP PENTRU MINE! Mai vrei și din acest puțin timp?
Ulterior, când am reușit, cu greu – să-mi re-organizez viața și activitatea - și am permis
EGO-ului să nu se mai simtă atât de important și să se dea un pas lateral și să mai lase
drumul liber – am descoperit că am putut ”recupera” părți importante de timp din alte
zone ale vieții.

Consumul de fructe și legume crude a reprezentat cea mai mare ”descoperire” în

materie de economie de timp.

În special zilele de monofructe reprezintă ușurința maximă în materie de implicare

culinară (acum sunt în perioada cireșelor - și consumul lor este o adevărată plăcere –
doar le speli și le mănânci - și poți să o faci și în timp ce citești sau scrii la computer –
deși nu este foarte indicat pentru procesul de digestie!)

Iar în zilele de post negru (fără mâncare deloc, doar cu apă, sau uneori și fără apă,
câteva zile la rând) – timpul își schimbă complet trecerea.

Ziua pare FOARTE LUNGĂ - și găsesc FOARTE MULT TIMP pe care să-l pot umple cu
activități pentru mine (deși EGO-ul și mintea mă împing continuu către ”serviciul social”
ce-mi este atât de familiar).

NU MAI AM TIMP.
Și AM TOT TIMPUL DIN LUME.
Aceste două mesaje vin în paralel, în mod continuu.
Obișnuindu-mă cu paradigma dualității lumii în care trăim.

Pot accepta două stări contrarii, în același timp, considerându-le adevărate pe ambele și
fără să mă lupt cu nici una dintre ele (pentru că vom descoperi că percepția lor depinde
de ”sistemul de referință” din care le privesc).

TIMPUL este o resursă extraordinară și reprezintă una dintre motivațiile importante ale
procesului de detoxifiere.

In multe dintre cărțile vechilor maeștri despre dietă, nutriție și longevitate, timpul
reprezintă un factor extrem de important în discuție.

Lucian Boia – în cartea sa extraordinară ”Tinerețe fără bătrânețe” apărută în 2006 la

editura Humanitas – trece în revistă toți autorii antichității care au discutat sau scris
despre longevitate și tentativele eterne ale oamenilor de a-și prelungi viețile.
Aflăm cum mulți oameni considerau ”normalul” vieții trăite pe Pământ perioade de 100
sau 200 de ani, ori chiar mai mult.

(La finalul acestei cărți, aveți ca și surpriză, traducerea unui text al unei persoane citate
în cartea lui Lucian Boia – Luigi Cornaro).
Pentru a putea învăța și înțelege cum funcționează lucrurile în viața noastră AVEM
NEVOIE DE TIMP.

Într-o viață de doar 50 de ani – nici măcar nu apucăm să ”ne trezim” și să realizăm ce ni
se întâmplă (doar dacă avem șansa să ne naștem într-o familie ”luminată”, care deja ”s-a
trezit” - și ne învață de la începutul vieții despre Viață și legile sale).
Cei mai mulți dintre noi, însă, au adesea experiențele contrarii a ceea ce este cu
adevărat viața, în primii 50 de ani de trăire.

Deși secretele vieții sunt SIMPLE – preferăm aventuri mult mai complicate în primii ani ai
vieții.
Ca adolescenți, facem cele mai riscante alegeri cu putință, deși ni se atrage atenția în
mod repetat asupra consecințelor posibile.
Teoria este teorie.

Iar noi avem nevoie de PRACTICĂ.

Așa încât, mulți alegem să umblăm prin PURGATORIU ȘI IAD, înainte de a ne decide să
ne întoarcem în RAI.

Pentru că suntem aventurieri și exploratori și nu putem integra experiențele povestite

de alții. Avem nevoie să le SIMȚIM PE PROPRIA PIELE. Avem nevoie să le trăim cu
propriul corp.

Dar în același timp – AVEM NEVOIE ȘI DE TIMP – să putem ulterior schimba drumul – de
la auto-agresiune și experiențe ”complicate” și consumatoare de energie – la iubirea de
sine și re-echilibrarea și regenerarea energiei.
Așa încât – să putem afla ”la prima mână” și cum să ne distrugem corpul, și cum să-l
reparăm (regenerăm).

În același mod – facem o distrugere a lumii în care trăim, și apoi o reconstrucție a ei –

odată cu fiecare decizie și alegere a noastră.
DIVIZIUNEA - SEPARAREA – sunt experiențe pe care alegem să le trăim personal – în
mod direct – înainte de a trăi RE-UNIREA, RE-CONECTREA și RE-INTEGRAREA în TOT.

Holografia Universului ne indică modul în care intervenim – inconștient sau conștient –

asupra noastră și a tot din jurul nostru.
CONȘTIENȚA vine odată cu RESPONSABILITATEA.
Sau RESPONSABILITATEA vine odată cu CONȘTIENTIZAREA.
Și avem nevoie de MULT TIMP pentru ca și una și alta să devină AUTOMATUL nostru.

Întrucât INCONȘTIENTUL nostru personal, partea cea mai importantă din psihicul nostru
de copiii necopti – domină puternic întregul social uman - și ne trage iar și iar spre
partea animalică din noi.
TIMPUL este cel ce ne permite să ne delimităm partea umană de partea animalică
interioară.
TIMPUL este cel care ne ajută (sau ne împidică) sa ne DEFINIM CA OAMENI.
Să ne definim ca FIINȚE DE LUMINĂ ȘI IUBIRE.

NU MAI AVEM TIMP.

Nici unul dintre noi nu mai are destul timp.
Inconștient, toți ne-am agresat ani de zile. Și pe noi înșine și lumea din jur. Și chiar dacă
începem demersurile de vindecare, ani buni de zile vom tot primi ”înapoi” din partea
Universului toate gândurile / acțiunile și emoțiile de ură, de neînțelegere și agresivitate
– pe care le-am trimis în perioada inconștientă a vieții.
Indiferent cât de ”zen” dorim noi să fim ”peste noapte” – INERȚIA procesului de
schimbare este uriașă.

Viața noastră este precum un tren rapid, care alerga pe șine cu o viteză uluitoare și noi
încercăm să frânăm acest tren, înainte de a ajunge la podul care s-a prăbușit.
Depinde când am început să frănâm.
Putem să mai avem timp.
Sau putem să nu mai avem timp.

Dacă am epuizat tot combustibilul necesar destinului și învățării lecției prezente –

indiferent de toate măsurile de detoxifiere pe care le luăm – INERȚIA își va spune
cuvântul. Trecerea spre cealaltă lume se va produce.

DOAR SPERĂM, fiecare dintre noi, SĂ MAI FIE SUFICIENT TIMP.

Ne purtăm cu toții ca niște copii răsfățați, care ne tot plângem de greutatea procesului,
de trăirile apărute și de toate poftele și tentațiile – care ne pândesc la fiecare colț.
Este suficient să ne gândim la ÎNGERUL MORȚII – care ne însoțește permanent în
procesul de vindecare, pentru a găsi motivația trecerii dincolo de pofte și ispite.

TIMPUL este partenerul etern al ÎNGERULUI MORȚII.

Nu au nimic cu nici unul dintre noi, personal.
SUNT ENERGII IMPERSONALE – care pur și simplu există în acest colț de Univers, la fel
precum gravitația sau sistemul solar.

Noi avem nevoie să ne re-definim poziția în raport cu aceste energii.

Avem nevoie să reînvățăm legile SIMPLITĂȚII – care să ne permită folosirea corpului cu
minim de consum de energie - și fără apariția simptomelor fizice (un corp sănătos este
un corp pe care nu-l simți – nici nu știi că-l ai – pur și simplu zbori și plutești, fără să-i
simți prezența sau greutatea).
Dacă vă simțiți corpul, cât de puțin (spatele amorțit, articulațiile dureroase, umerii
tensionați) – atunci NU ESTE UN CORP SĂNĂTOS - și aveți nevoie să vă continuați
procesul de vindecare.

TIMPUL a fost considerat una dintre cele mai importante resurse de majoritatea
înțelepților lumii, care căutau NEMURIREA, atât în corp fizic, cât și în formă energetică.
NEMURIREA este o caracteristică a Viului – o caracteristică a SUFLETULUI.

Știm că toate celulele corpului nostru sunt nemuritoare. Dacă li se dă mâncarea de care
au nevoie (nutrienții cu care sunt obișnuite) și sunt ajutate să elimine eficient reziduurile
acide pe care le produc – atunci celulele sunt în stare să trăiască infinit.
Știm că putem trăi într-un corp potențial nemuritor.

Dar în același timp, îl distrugem continuu, cu o inconștiență care depășește potențialul

de măreție deținut.

TIMPUL poate fi resursa care să permită ”trezirea” și ”recuperarea” tuturor abilităților

corpului nostru biologic.
Suntem abia la începutul procesului de detoxifiere și toți am aflat ce corp biologic
extraordinar avem, fiecare dintre noi.

Ce mașinărie de o complexitate incredibilă și de o putere uimitoare – deținem cu toții de

la apariția noastră pe Pământ.

Când învățăm să ne tratăm corpul cu blândețe și gentilețe, când începem să-i dăm
combustibilul de care are nevoie și încetăm să-l mai distrugem, descoperim un aliat și o
forță neobișnuită.

TIMPUL este resursa ce ne poate învăța să redevenim ființe umane – dar în același timp,
ne poate ajuta să înțelegem Universul în care trăim - și minunile pe care le putem
descoperi, dacă avem timpul de partea noastră.

2) Mai este un al doilea punct de vedere cu privire la timp, atunci când acesta este privit
”din afara” sistemului nostru de referință.
Din punct de vedere al Sufletului – acea parte NEMURITOARE și ETERNĂ din interiorul
inimilor noastre – TIMPUL NU EXISTĂ.

Nu există trecut, prezent și viitor.

Există doar un moment de ACUM ȘI AICI etern – în care co-există toate celelalte
momente.

Sufletul are abilitatea de a trăi această perspectivă ”detașată” de ”observator” - și este

perspectiva pe care avem nevoie să o conștientizăm integrat ca POSIBILITATEA a
experienței umane.
SUFLETUL DOAR ESTE – el nu are nevoie să facă ceva sau să acționeze.
Partea de lumină din noi ESTE.
SUNTEM LUMINA.
Lumina este atemporală.
Nu există timp.

De aici și senzația noastră, uneori, că ”avem tot timpul din lume”. De fapt, trăim ceea ce
trăiește partea noastră interioară de Suflet – imortalitatea într-un corp muritor –
PARADOXUL SUPREM.

Avem și această posibilitate – alături de cealaltă posibilitate – a vulnerabilității și morții.

Sunt ambele realități și experiențe pe care sufletul alege să le trăiască.

Corrado Malanga spune că DIVINUL – care este ATEMPORAL și NEMURITOR – nu avea

cum să experimenteze experiența ”morții”, a ”sfărșitului” decât prin intermediul unor
entități (precum oamenii) care ”au început” și ”au sfârșit”.
Așadar – ”moartea” este o circumstanță pe care o alege Sufletul – pentru experimentare
directă.

Dar există multiple ”morți” simbolice – o SCHIMBARE fundamentală interioară – un

proces de vindecare adevărat – presupunând ideea unei ”morți” a întregii vieți vechi,
care dusese la apariția dezechilibrului și bolii.

Ca ființe umane, suntem binecuvântați cu toate posibilitățile de a experimenta și trăi

ORICE ALEGEM SĂ TRĂIM, sau mai corect spus, ORICE VIAȚĂ NE CREEĂM SĂ TRĂIM.
Pentru că orice ni se întâmplă, în fiecare secundă și minut, creeăm cu mintea, cu
emoțiile și acțiunile noastre.

Noi suntem și scriitorii, și cititorii cărții pe care o scriem, dar și actorii care intepretează
rolul principal din film.
NOI SUNTEM CREATORII VIEȚILOR NOASTRE.

VISUL NOSTRU ESTE CEL CARE MENȚINE REALITATEA DIN JURUL NOSTRU.
Dacă decidem să creeăm ceva diferit, realitatea se va schimba.
De altfel, se și vede cum de la epocă la epocă, creeăm lucrurile diferite și modificăm
realitatea în care trăim.

Parazitările și dezenergizarea continuă în care trăim ne împiedică să ne reamintim

grandoarea abilităților noastre de creatori – dar procesul de detoxifiere – care este unul
dintre drumurile posibile de vindecare – ajută la recuperarea amintirilor.

TIMPUL devine terenul nostru de joacă.

Și descoperim că putem să începem să ne jucăm cu el.
CUMPĂTAREA - MODERAȚIA – TEMPERANȚA

Una dintre cele mai dificile lecții ale procesului de vindecare / detoxifiere este
DISCIPLINA INTERIOARĂ.

Cumpătarea, moderația fac parte din această DISCIPLINĂ INTERIOARĂ.

După ce ne-am obișnuit cu EXCESELE, LĂCOMIA și RISIPA o viață întreagă (societatea
omenească este bazată pe aceste principii și le ridică la rang de normă și ”Normal”)
avem nevoie de mult timp și energie să integrăm în viața noastră principiile cumpătării și
temperanței.

Pentru multă lume – aceste principii erau domeniul exclusiv al misticilor, asceților,
călugărilor sau înțelepților lumii.

Cum nici unul dintre noi nu are veleități sau dorințe de a aparține acestor categorii, nu
am considerat cumpătarea ca fiind o valoare dezirabilă în experiența noastră umană.
Socialul nu ne spune să fim moderați sau compătați la muncă, la implicare în ”interesul
comun”, la dăruirea din resursele noastre (timp, energie, finanțe).
Dimpotrivă.

Ni se ia din ce în ce mai mult, tot mai mult, până nu mai rămânem cu nimic și facem și
datorii.

Nu suntem cumpătați nici la cumpărături, nici la cheltuială, nici la consum alimentar, nici
la timp petrecut pentru alții.
La mai nimic.

Chiar și atunci când facem ceva pentru noi – o facem tot ”cu exagerare”.
Când mergem la câte o sală de fitness, să facem mișcare, o facem exagerat (să
consumăm într-o singură ședință toate caloriile adunate de săptămâni întregi), până la
acidoză generalizată și dureri tip febră musculară.

Când mergem la o petrecere – stăm ore întregi la masă și consumăm cantități

impresionante de mâncare – că tot sunt puse la îndemână, pe masă.
Când facem o dietă – o ținem exagerat, chiar dacă ne simțim rău cu ea.
Și tot așa.

Excesele și lăcomia devin NORMALUL, regula, obișnuitul.

Porțiile de mâncare XXL – sunt ceva banal – într-un oraș devenit și el XXL, nu altceva
decât un grup imens de oameni, în care nimeni nu se mai cunoaște cu nimeni.
Una dintre problemele mari ale consumul de fructe – mai ales în perioada trecerii
dinspre lăcomia mâncării ”gătite” (care trebuie să fie ”multă” ca să sature!) – este
CONSUMUL DE MULTE FRUCTE.
De fapt, consumul unei cantități mult mai mare de hrană (fructe) decât are nevoie
corpul nostru.

Pornind de la această constatare, pe care am făcut-o în special cu fructele de bună

calitate, cu fructele gustoase – cu cele care îmi plac și din care tind să mănânc până nu
mai pot – am descoperit că linia dintre LĂCOMIE și ABUNDENȚĂ este foarte fină pentru
ființa umană.

Știu că dacii descoperiseră acest lucru - și propovăduiau CUMPĂTAREA – îi învățau pe

oameni, în special pe cei care se decideau pentru un drum spiritual, dar și pe toți ceilalți
– să încerce să trăiască cu cât mai puțină mâncare și apă – cu cât mai puțin somn - și cu
cât mai multă stare de conștiență / prezență. Aceasta asigura ”cuplarea la Natură” - și
furnizarea energiei Pământului – acea energie nutritivă care ne ține pe toți în viață.

Cantitățile de mâncare ingerate pe zi (sau la o masă) reprezintă obiectul unor discuții

infinite în literatura despre NUTRIȚIE.

Când a fost acceptată teoria caloriilor – cantitățile de mâncare ce puteau fi ingerate de o

persoană deveneau impresionante, în cursul unei zile.

Dar chiar și cu refuzarea acestei teorii – starea de acidoză în care se găsesc marea
majoritate a oamenilor (pot să spun că este o stare de HIPERACIDOZĂ și maximă
intoxicație!) – determină apariția unor senzații ciudate în perioadele de nemâncare de
câteva ore (senzații de ”gol în stomac”, de ”râcâitură în stomac”, senzație de slăbiciune
și leșin) pe care oamenii nu știu să o amelioreze altfel decât mâncând.

Chiar și atunci când schimbă alimentația dinspre hrana ”gătită” și cu alimente animale,
spre cea vegană, raw-vegană sau chiar fructariană – oamenii tot ajung să simtă starea de
acidoză, ani buni de zile după schimbare (inerția este mare) - și să aibă tendința să se
supra-alimenteze.

În cărțile ”Floarea vieții” - Drunvalo Melchisedek spune despre semnalul de alarmă tras
de doi cercetători cu privire la distrugerea stratului de ozon, datorită tuturor
substanțelor chimice folosite de omenire, pe întregul glob. Ei spun că și dacă ne-am opri
COMPLET din consumul acestor substanțe – stratul de ozon tot s-ar distruge încă 18-20
de ani, ca urmare a EFECTULUI REZIDUAL al substanțelor, depozitate în scoarța
pământului!

Am discutat cu mai mulți fructarieni și raw-vegani despre cazuri de cancer declanșate și

evoluate la persoane aflate de 5-7 ani pe dietă raw-vegană. La toate aceste persoane,
aciditatea era atât de mare și distrucția atât de avansată, încât chiar și schimbarea de
dietă, făcută ”pe ultima sută de metri” nu a fost suficientă să oprească apariția
proceselor ”deja amorsate” din greșelile trecutului.

Din păcate, fiecare dintre noi, în perioada ”comportamentului inconștient” facem atât
de mult rău corpului fizic și Lumii din jur (cu mâncarea, emoțiile și gândurile noastre!)
încât mulți NU MAI AVEM TIMP FIZIC și RESURSE BIOLOGICE să reparăm răul făcut.
De aceea insist, de multe ori, pe începerea măsurilor de schimbare ACUM!

Pentru că indiferent cât de repede începeți – tot nu veți avea garanția și nu veți știi că
mai aveți suficient timp pentru a repara ce ați stricat!
Dar începând – EXISTĂ TOTDEAUNA O ȘANSĂ – chiar dacă în unele cazuri este doar de
1%!

Întorcându-ne la fructe și consumul de mari cantități de fructe – dr. Morse spune că la

începutul procesului de detoxifiere – este nevoie să stăm cât mai mult timp pe fructe - și
mai ales pe cele zemoase, semi-acide – precum citricele, strugurii și alcaline – precum
pepenii – pentru a începe / amorsa procesul de curățenie / eliminare a toxinelor
acumulate în țesuturile noastre, prin sistemul limfatic – rinichi și intestine (către
exterior).

Eliminările (ieșirile toxinelor) – se însoțesc mereu de simptome extrem de neplăcute (de

parcă suntem iar intoxicați – cu stare proastă, dureri, amorțeli, înțepături, stare de lipsă
de energie, de leșin), plus de stări de mare disconfort la nivelul tuturor organelor de
eliminare (usturimi la pipi, usturimi / dureri la nivelul anusului / rectului, erupții pe piele,
probleme la nivelul gurii (gingiilor, limbii, mucoasei), a ochilor, a urechilor, a nasului
(toate posibilele ”găuri” de eliminare pot fi suprasolicitate, într-un moment sau altul al
detoxifierii).

Și pentru că stările de disconfort din perioada de detoxifiere sunt destul de intense și

prelungite – unul dintre mecanismele de ”reconfortare” și anti-durere – este
MÂNCATUL!

Este un mecanism folosit din copilăria mică! Când copilul se simte anxios, nesigur,
nefericit, trist sau agitat – plânge - și primește lapte / mâncare – după care se simte ”mai
bine”!

Suntem cu toții ”dresați” să ne simțim ”mai bine” după ce mâncăm, mai ales ceva ”bun”
(care ne face plăcere).

Iar gustul ”bun” asociat cu prima parte a vieții este GUSTUL DULCE (laptele de mamă de
om este foarte dulce, este mai dulce decât laptele de vacă sau capră!)

Când mâncăm ceva dulce – ne simțim emoțional ”mai bine!”

De aceea, acest mecanism va fi folosit IAR ȘI IAR – pentru re-confortare în perioade de
nesiguranță și / sau stres (iar în timpul detoxifierii, starea de nesiguranță este aproape
continuă! Schimbăm de la ceva ”cunoscut” la ceva ”necunoscut” – așa că, indiferent de
ghidare și informarea teoretică, experiența practică duce la apariția periodică a stărilor
de nesiguranță).

Când consumăm fructe – gustul dulce ne impinge să repetăm consumul (vreau iar și iar –
din ceea ce este ”bun” și-mi face ”bine”).

Ne putem trezi că mâncăm cantități mari (5-10 banane odată sau 1 kg de curmale odată
sau un pepene roșu odată) - și tot nu ne simțim ”sătui” – deși în burtă nu mai intră nici
un pic!

Am descoperit că pentru echilibrul interior al ființei umane – există multe mecanisme de

compensare.
Dacă se consumă fructe dincolo de nevoile corpului și de capacitatea acestuia de a
digera – mecanismul cel mai ușor este cel al ”nedigerării” a tot ce este în plus și
eliminării sale, în formă nedigerată, prin scaun, în următoarele ore.

Așadar – după consum de ”prea multe fructe” – majoritatea oamenilor vor experimenta
un scaun mai moale sau format – dar cu conținutul din fructele nedigerate.

Dintre toate alimentele posibile, numai fructele beneficiază de acest mecanism rapid de
eliminare. Toate celelalte alimente, chiar dacă nu pot fi digerate – rămân exagerat de
mult în intestine și declanșează procese de fermentație, putrefacție și chiar toxicitate
intestinală, sau fenomene de ”depunere” în țesuturile din jur (în special în țesuturile din
zona abdomenului).

Fructele au acest ”avantaj” imens de a fi ”rapid tranzitate” prin intestine și scoase la

exterior, atunci când sunt ”în exces”.

Desigur, întregul proces se face cu consum de energie – deci suntem tot ”în pierdere” de
energie – atunci când mâncăm prea mult – deși nu atât de multă energie se pierde
atunci când mâncăm multe fructe, comparativ cu consumul altor alimente (chiar și
legume, mai ales gătite, dar în special, produse animale sau patiserie).

Detoxifierea – ca și proces important în strategia de vindecare a corpului – are drept

premiză principală ECONOMISIREA de energie – consumată de corpul nostru cu digestia
- și folosirea ei în procesele de neutralizare a toxinelor, drenaj și eliminare.

CÂND MÂNCĂM MULT – CONSUMĂM ENERGIE – NU ECONOMISIM ENERGIE!

Ce înseamnă ”MULT” și ce înseamnă ”cât are nevoie corpul” – pentru oamenii din
prezent?
Există multe experiențe clinice – verificate de-a lungul secolelor – în tentativele repetate
ale oamenilor ”adormiți” și ”inconștienți” din ultimii 3000 de ani de a încetini procesul
de îmbătrânire și a amorsa procesul de vindecare / regenerare propriu al corpului fizic.

Există și experiențe contemporane, oamenii care trăiesc până către 100 de ani, într-o
stare fizică bună – consumând cantități incredibil de mici de alimente zilnic.

Se discută mereu despre cantități de genul 300-400 de grame pe zi – de mâncare –

(indiferent de care – fructe și/sau orice altă mâncare ce nu face rău corpului –
identificată de fiecare după preferințe și reacție) – grupată în 1-2 mese pe zi – sau în
ciuguleli mărunte de-a lungul zilei (vezi cartea ”Anastasiei” – în seria ”Cedrii sunători ai
Rusiei”).

Am tot citit și am tot meditat asupra acestei versiuni a oamenilor – scrisă în cărți ce au
peste 500 de ani vechime (ca exemplu, aveți traducerea textelor scrise de Luigi Cornaro
la finalul acestei cărți).

Am cântărit fructele din casă și 400 de grame înseamnă 2-3 banane. Sau 3-4 mere. Sau
4-5 piersici. Sau un pumn de cireșe.
Pentru o întreagă zi.
Și atât.

Am avut zile de post – în care am stat cu apă întreaga zi și a fost ”în regulă”.
Dar mental știam că vor fi doar câteva zile - și apoi voi mânca (aveam ”o plasă de
siguranță” mentală – emoțională).

Mintea mea se împacă destul de greu cu ideea celor 400 de grame de hrană, pe zi.
Deși o parte din ea este perfect de acord cu faptul că o persoană sedentară ca mine,
care merge doar de ici până colo – stă mult la calculator și mult în cabinet, pe scaun – nu
are nevoie decât de acele 400 de grame – pentru a avea suficientă energie.
Plus de apa pe care o mai solicită corpul în plus – funcție de fiecare zi în parte.

Am încercat să-mi cântăresc mâncarea zilnică - și mă las păgubașă după ce depășesc 1,5
kg pe zi. Este clar că mănânc mult mai mult decât atât – chiar dacă doar fructe și legume
crude.

Suprasolicitarea rinichilor, a ficatului și a intestinelor este evidentă, aproape în fiecare zi.

Durerile de spate – durerile de genunchi sau alte articulații – cearcănele la ochi –
durerile de ficat – eliminările frecvente de urină și scaun (mai ales eliminările nocturne,
de 2-3 ori – care tulbură și întrerup somnul) – sunt semnele ”suprasolicitării” întregului
organism.

Nu mai fac demult detoxifiere.

Deși iar am avut ”iluzia” în ultimul an că o fac.
(după ce am reușit ”performanța” să rămân doar pe hrană crudă, nepreparată termic,
chiar am avut, o perioadă ”vanitatea” să cred că fac detoxifiere!).

Simptomele fizice prezente continuu (cu mici excepții – zile de ”cumpătare” care sunt
rare – mult mai rare decât mi-aș dori) îmi arată că NU FAC detoxifiere – întrucât
LĂCOMIA este cea care mă împiedică (încă) să pun în practică procesul pe care îl
stăpânesc bine, teoretic.

Am descoperit că limita între LĂCOMIE și ABUNDENȚĂ este foarte delicată. Și se poate

trece foarte rapid și ușor între cele două. (Lăcomia este oare produsul paraziților care
îmi încarcă sistemul - și pe care îi percep și simt din ce în ce mai bine, după o perioadă
de detoxifiere? Parazitarea este evident implicată în această dificultate de ”amorsare” și
folosire a VOINȚEI = forța personală a corpului omenesc).

Abundența apare atunci când ești atât de cumpătat și te obișnuiești să ai nevoie de atât
de puțin (alimente, lucruri, acțiuni) încât orice primești este O ABUNDENȚĂ.
”Abundența” definită de societatea de consum este în stilul ”Romei antice” – o
revărsare exagerată de alimente, bunuri, acțiuni, interacțiuni – care INUNDĂ totul –
inundă oamenii – inundă simțurile – inundă timpul și spațiul.

Senzația pe care o percep, uneori, indiferent de locurile din lume în care mă găsesc –
este cea de INVAZIE – INUNDARE – COPLEȘIRE - și chiar SUFOCARE (o senzație tipic
pentru PARAZITARE – este senzația pe care homeopatia o descrie în tabloul remediilor
din fungi/ciuperci = printre cei mai agresivi și evidenți paraziți ai tuturor corpurilor
omenești, în ultimul timp):

”PREA MULT” – este cuvântul de ordine al prezentului.

Prea mulți stimuli, prea multă excitație, prea multe interacțiuni umane (ni se forțează
”socializarea” sub eticheta ”normalului”), prea multe obiecte, prea multe alimente, prea
mult efort!
Și cu cât este mai mult, cu atât nu este destul – parcă dorești și mai mult, și mai mult!
Știi că ai intrat pe tărâmul lăcomiei, când deja ești nemulțumit de orice obții, de orice ai
și vrei ”și mai mult”!

Se întâmplă acest lucru foarte ușor și în dieta fructariană, raw-vegană sau vegană! Începi
să vrei din ce în ce mai mult și mai divers – te depărtezi de simplitate și te reîntorci la
”diversitate” și ”complicație” (uitați-vă la mișcarea ”raw” – la ce grad de sofisticare și
câteodată ”dogmatică” a ajuns!).

Când am reușit să țin câteva zile doar cu sucuri de fructe - și am consumat primul fruct
(primul măr ”mușcat”) mi s-a părut că am căpătat ceva fantastic – parcă primeam cel
mai frumos cadou al zilei!
Atunci am înțeles cu adevărat sensul ”Abundenței” – faptul că oricum, aș fi putut rezista
”la infinit” doar cu apă și/sau sucuri - și că orice fructe primit era ”un cadou” al Naturii și
simbol al Abundenței în acel moment, în viața mea.

ALIMENTAȚIA este cel mai delicat subiect pe care l-am studiat, despre care am scris și pe
care încerc să-l înțeleg, în ultimii ani ai vieții mele.

De curând, Fernando Pitera, terapeutul Italian care a adus gemoterapia în România – ne

spunea la Conferința Națională ARGH că VIAȚA ESTE RESPIRAȚIE ȘI ALIMENTAȚIE, că
viața este DEPENDENȚĂ și INTER-RELAȚIE – că toate pe acest pământ sunt legate unele
de altele.

De aceea subiectul ”alimentație” este atât de dificil și controversat – pentru că este atât
de intim legat de VIAȚĂ și de tot – încât dacă încerci să schimbi 1% din obiceiurile
alimentare ale unei persoane – schimbi circa 50% din viața sa! (exagerez puțin, dar era
nevoie de un ”efect literar”!).

Vă închipuiți ce ar însemna în viața noastră, a tuturor, introducerea dietei de 400 grame

pe zi - ȘI ATÂT?
Și dacă aceste 400 de grame ar fi doar fructe și legume?
Vor da faliment majoritatea industriilor legate de agricultură, zootehnie, restaurante /
stațiuni și supermarket-uri, piețe – ca să nu mai vorbim de sectoarele ”adiacente”
(medicina, farmacia, laboratoarele etc).

Specialiștii care se ocupau de găurile de ozon din stratul din jurul Pământului spuneau că
nu au nici o soluție ”globală” în problema degradării rapide a ”protecției” planetei
noastre.

Nici noi, terapeuții, nu avem nici o soluție ”globală” în rezolvarea problemei suferințelor
și bolilor.

Adică nu putem vindeca ”populația” în general. Toată măsurile luate la nivel de ”social –
de populație” – au fost măsuri care au dus la îmbolnăvire și agravarea stării tuturor (nu
poți aplica aceleași măsuri pentru toată lumea, în același timp, este IMPOSIBIL, suntem
prea diverși și prea variați!).

Soluția pe care noi toți o întrevedem (dar nu știm dacă mai avem timp să o aplicăm) este
RESPONSABILITATEA PERSONALĂ - și vindecarea completă (interioară și exterioară) a
fiecăruia dintre noi. Când se vindecă un om, se vindecă un pic întreaga omenire. Fiecare
om schimbat, vindecat, ajută mulți alți oameni din jur.

Când fiecare dintre noi ne vindecăm – atât pământul, cât și tot ce este ”legat” de noi –
se vindecă!
Cam asta ar fi diferența dintre ABUNDENȚĂ și LĂCOMIE! – așa cum o percep în prezent,
cu ceea ce înțeleg și trăiesc acum. Personal – putem descoperi și trăi ABUNDENȚA.
Social (sau global) – se poate experimenta DOAR LĂCOMIA.

RELAXAREA = CHEIA EVOLUȚIEI DINCOLO DE FRICĂ

Cea mai mare parte din frica unui om este legată de sentimental de SEPARARE pe care îl
are de tot și de toate.

Din acest sentiment (sau trăire) decurg toate celelalte trăiri de izolare, singurătate,
neputință și nesiguranță.

Cu alte cuvinte – FRICA se naște din SENZAȚIA DE SEPARARE.

Iar această senzație apare pentru că suntem învățați din momentul în care ajungem pe
lume că depindem exclusiv de lumea din jurul nostru.

Că avem nevoie de ceva din exteriorul nostru – pentru supraviețuire, pentru a ne simți
întregi.

Suntem învățați că fără hrană corpul nostru moare sau că fără socializare, relații – sinele
nostru social moare.
Căutăm la Maeștrii din exteriorul nostru răspunsurile la multele întrebări pe care le
avem.

CUM POATE ȘTI CINEVA DIN AFARA MEA CE AM EU NEVOIE?

Mai logic și ”normal” ar fi să căutăm răspunsurile în interiorul nostru. Există o parte de

”Sine Divin” (SUFLETUL) pe care o mai numim INTUIȚIE sau CUNOAȘTERE FĂRĂ CUVINTE
ce poate fi accesată oricând și poate fi folosită nu doar ocazional (cum o facem cu toții)
ci în fiecare moment al vieții noastre.

Această INTUIȚIE poate fi manifestată cât și folosită doar în condițiile în care suntem
”aliniați” cu fluxul energiei lumii.

Când suntem ”acordați” sau ”conectați” la ceea ce se numește ”mersul general al

energiei Universului” – toate se desfășoară ușor, normal, natural, fără mare consum de
energie și în favoarea binelui înalt al tuturor celor implicați.

Cum știm că suntem ”acordați”, ”aliniați”, ”conectați” la mersul Universului?

Care este semnalul cel mai clar că suntem pe drumul corect?
STAREA DE RELAXAREA INTERIOARĂ.
STAREA DE LINIȘTE ȘI DE PACE.
Absența agitației, agresivității, fricii și luptei.

Când facem ceea ce este bine pentru toată lumea – SUNTEM RELAXAȚI.
Nu mai este nici o luptă interioară, nici un conflict, nici o contradicție, nu mai este
încrâncenare și schimb de opinii, dispar vanitatea, mândria, EGO-urile și toate
construcțiile false ce mențin separarea.

RELAXAREA INTERIOARĂ înseamnă acceptare și permiterea Creatorului să conducă toate

”festivitățile”.

Este semnalul interior pe care îl dăm Divinului că ”sunt aici, acum, sunt deschis, mă las în
voia Credinței că tot ce se întâmplă este pentru binele meu înalt”.
Relaxarea deschide poarta CREDINȚEI nestrămutate în Divin și în puterea Iubirii (să ne
reamintim că NOI SUNTEM DIVINUL!).

Separarea este cea care ne împrietenește cu frica.

Iar frica nu este unul dintre prietenii pe care să vi-i doriți în viață.
Puteți să o eliberați și să-i permiteți să se reîntoarcă în depozitul de energie al
Universului, de acolo de unde ați colectat-o.

RELAXAȚI-VĂ.

A fi relaxat nu înseamnă a sta pur și simplu cu ochii pe cer și a aștepta ca lucrurile să se

întâmple (deși contemplarea are și ea o parte de contribuție la echilibrarea interioară).
Puteți fi cât de activi doriți să fiți, dar într-o stare de RELAXARE INTERIOARĂ
Faceți orice mică activitate în care sunteți implicați cu BLÂNDEȚE, CU GRIJĂ și CU
RELAXARE.

Ca și cum ați încerca să mergeți pe o podea presărată cu fulgi de păsări, fără să tulburați
sau să stârniți fulgii.

Pășiți cu DELICATEȚE, fără să deranjați energia lumii.

Și atunci lumea nu vă va mai deranja nici ea.

RELAXAREA INTERIOARĂ poate fi ”ancorată” (re-amintită) în multe feluri.

Noi avem cu totul alte ”amintiri” și ”automatisme” decât relaxarea.
Suntem ”domesticiți” și ”dresați” să reacționăm la pedepse, la agresivitate și mai ales la
amenințări.

La acestea reacționăm cu toții aproape automat (sunt modele pe care toți le avem în
interior din copilărie).

Până re-învățăm să facem din RELAXARE un AUTOMATISM INTERIOR – va fi nevoie să o

exersăm CONȘTIENT, o perioadă suficient de lungă de timp.
Și vom avea perioade și momente când iar și iar vom uita de ea - și ne vom trezi în
mijlocul unei manifestări inconștiente a vechilor reflexe (de luptă contra agresivității =
ce paradoxal sună!).

Putem exersa RELAXAREA cel mai ușor concentrându-ne pe RESPIRAȚIE.

De câte ori ne amintim, să ne focalizăm (adică să ne îndreptăm atenția) către respirație
și să o facem deliberat mai prelungită și mai adâncă.

Majoritatea dintre noi respirăm superficial, iar atunci când suntem grăbiți și agitați,
respirăm des, precum un cățel alergat.

Sau în situații de mare stres avem secunde întregi în care uităm să respirăm și apoi
oftăm adânc, pentru recuperare.

Este foarte util să fim atenți și cât mai conștienți de toate aceste reacții.
La început să le observăm, să fim prezenți când apar și încetul cu încetul să le înlocuim
cu alte modalități de a respira – mai regulat, mai profund și mai ales, CONȘTIENT.

A fi atent la propria respirație este cea mai ușoară metodă de a ne recupla la energia
Universului și la SUFLET – pentru că respirația noastră ESTE respirația Universului.
Iar SUFLETUL nostru este ”SUFLUL VITAL” – cu care începem viața pe pământ.

Alte modalități de a ne ”ancora” relaxarea ar fi CONȘTIENTIZAREA poziției spatelui și

umerilor noștri.

Dacă sunteți un intelectual ce stă mult la calculator, precum sunt eu, veți constata că
umerii vă sunt continuu ridicați către urechi și spatele este aplecat înainte.

Ca și cum sunteți gata să vă avântați cu capul înainte în ceea ce urmează să se întâmple.

Corpul meu stă într-o poziție de parcă ar aștepta să se întâmple ceva și este pregătit de
”luptă sau fugă” – reacția instinctivă a suprarenalelor.

Pentru că suprarenalele mele sunt foarte slăbite – întregul corpul participă la procesul
de ”pregătire” și reacție.

Pe măsură ce procesul de detoxifiere avansează și suprarenalele devin mai puternice,

am observat (discret) o modificarea în starea de tensiune a spatelui și o abilitate a a-mi
conștientiza mai des pozițiile vicioase.

O stare de relaxare interioară presupune menținerea unei posturi verticale a spatelui și

o poziție dreaptă a capului, cu privirea înainte și umerii relaxați.
Nu contează ce ”vine din Univers”.
Ce va veni, va veni – AM ÎNCREDERE ÎN CORPUL MEU CARE VA ȘTII SĂ REACȚIONEZE
CORESPUNZĂTOR ÎN FIECARE SITUAȚIE ÎN CARE VA FI PUS.
Nu mai este nevoie să tot fiu ”pregătit”, să-mi tot iau măsuri de siguranță, să mă tot
”protejez” în avans.

Societățile de asigurare din societatea omenească se bazează tocmai pe aceste concepte

de ”pregătire”, ”măsuri de siguranță”, ”precauție” etc etc.
Mare parte dintre voi știți deja din experiență că lucrurile nu se întâmplă niciodată așa
cum le planifici sau le pregătești. Oricât de minuțios te implici și încerci să prevezi totul,
întotdeauna Universul aduce elementele de surpriză și insolit.

Asta nu înseamnă să lăsăm totul ”în voia sorții” și să nu mai facem nimic.
Ci înseamnă să ne facem partea noastră de pregătire și acționare – dar ÎNTR-O STARE
RELAXATĂ și fără să ne atașăm (sau cramponăm) de rezultatul final – permițând și
Divinului să participe la joc - și acceptând că rezultatul poate fi de zeci de ori mai bun și
mai frumos decât cel dorit de noi.

Cu alte cuvinte – RELAXAREA ÎNSEAMNĂ ACȚIONAREA CU CALM ȘI DETAȘARE; FĂRĂ

ATAȘAREA DE REZULTATELE OBȚINUTE.
Ci pur și simplu, JOCUL DE DRAGUL JOCULUI.

Este exact ce făceați când erați cu toții copiii!

Reamintiți-vă această experiență, memoria ei este undeva în celulele voastre.
JOCUL DE DRAGUL JOCULUI – lăsând Universului loc de intervenție și perfecționare.
Permițând Divinului din voi să interacționeze cu alte Divinități (sau părți ale Divinității)
din alți oameni, animale, obiecte - și să învățați noi reguli de joc împreună.

Partea de SUFLET – acea parte din interiorul nostru care este NEMURITOARE și este o
parte din CREATOR (ce experimentează diferite stări într-un corp muritor) – are exact
vibrația copiilor.
”Copilul interior” despre care auzim și citim în cărțile de psihologie – este SUFLETUL
NOSTRU – care știe că ESTE LUMINĂ, care știe că ESTE CONECTAT LA TOTUL – care ȘTIE
CĂ POATE ORICE - și știe că EL ESTE CREATORUL REALITĂȚII PE CARE O TRĂIEȘTE.
Sufletul nostru știe că realitatea există pentru că EL EXISTĂ.

Jocul Sufletului este de o frumusețe și armonie infinită.

Copilul nostru interior este de multe ori încuiat într-o cameră în întunericul interiorului
corpului – în câte o cămăruță uitată a inimii sau în altă parte a celulelor noastre.
El uită cine este și ce puteri are.
I se spune de atâtea ori că este altcineva și are altceva de făcut – încât își modifică jocul
și UITĂ.
Procesul de detoxifiere ajută la eliberarea blocajelor chimice, a blocajelor energetice și
uneori, și a celor sociale – care permit REAMINTIREA și reconectarea Spiritului, Minții și
Corpului nostru cu ”copilul interior” – cu SUFLETUL nostru.
Și atunci, putem să reîncepem JOCUL CREATORULUI.
Putem să ne re-conectăm la JOCUL UNIVERSULUI.

DUALITATEA ANIMALITATE – SPIRIT – dincolo de paradox.

Suntem și oameni – suntem și animale - și avem nevoie să acceptăm ambele noastre

părți deopotrivă, fără a mai judeca ”bine” sau ”rău”.
Avem nevoie în această viață, în aceste zile ale prezentului – să depășim paradigma
dualități și să acceptăm aplicarea practică a fizicii cuantice în viața noastră – în mod
complet.
SUNTEM LUMINĂ – SUNTEM ȘI PARTICULĂ, ȘI UNDĂ.
SUNTEM ȘI ANIMAL ȘI SPIRIT.
Suntem multiple experiențe în același timp.
SUNTEM UN MULTIVERS – care oglindește MULTIVERSUL din jurul nostru.

Descoperim în fiecare ”joc” și pe fiecare drum spiritual același ”Adevăr” – de fapt –

constatăm LEGĂTURA INTRINSECĂ ÎNTRE TOȚI ȘI TOATE.
ÎNTRE CELULELE CORPULUI NOSTRU ȘI STELELE UNIVERSULUI – nu este nici o deosebire.
SUNTEM STELELE DE PE CER.
Suntem, fiecare dintre noi – CONSTELAȚII DE CELULE – care se mișcă odată cu respirația
Universului – în ritm de EXPANSIUNE și CONTRACȚIE - și cu fiecare experiență își
îmbogățesc trăirile și ”jocul” își menține prospețimea.

Trăim experiențe contradictorii în trecerea noastră pe Pământ, pentru că tocmai din

COMPARAȚII reușim să apreciem fiecare element în parte.
Matt Kahn, misticul modern American, spunea despre starea de calm, pace, liniște
interioară și relaxare – că este percepută de ființele umane obișnuite drept o stare
”plictisitoare”.
Și dacă nu ar exista comparația cu starea de agitație, tensiune, zbucium și epuizare, nici
măcar nu ar fi căutată și valorizată.

În mitologiile tuturor popoarelor, precum și în folclorul românesc tradițional există

povești tip ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
În aceste povești, eroii pleacă în căutarea ”fericirii” și găsesc un tărâm de vis, pururea
verde și plin de flori, arome și femei frumoase, în care timpul se oprește ca și curgere și
totul se derulează LENT, fără grabă și într-un prezent etern.
Aici, eroii noștri poposesc o perioadă de timp, dar invariabil SE PLICTISESC, își amintesc
de dinamica vieții lor anterioare și devin curioși de ce s-a mai întâmplat cu lumea lor
veche.
Și toți eroii părăsesc acest ”tărâm al vieții veșnice”, conștienți că vor îmbătrâni și muri,
dar mânați de o curiozitate și senzație de aventură interioară de nestăpânit.

Într-o încăpere întunecată, doar prezența unei lumânări ne dă o idee despre cât de
întuneric era și despre ce utilă poate fi o lumină.

Descoperim noi și noi detalii, în locul iluminat de o lumânare și dorim să aflăm și mai
multe, așa încât, vom căuta să aprindem și alte lumânări.
Doar în prezența întunericului, aflăm cu adevărat valoarea luminii.

Mulți oameni care își amintesc de povestea sufletului lor relatează despre SURSA
luminoasă, care este originea sufletelor noastre.

În această lumină eternă, într-o stare de plutire și armonie continuă, coexistă mii de
conștiențe.

Multe aleg să trăiască vieți în material, pe diferite planete, doar pentru frumusețea și
aventura experienței în sine.

Sunt conștiențe (energii) care aleg să trăiască UITAREA ce însoțește procesul de

încarnare într-un corp material - pentru a trăi ulterior procesul invers, de REAMINTIRE și
de TREZIRE.

Ca un joc de-a v-ați ascunselea, pe care copiii îl preferă când sunt mici.
Știm că suntem, când nu mai suntem.

Știm că am avut ceva valoros doar atunci când am pierdut.

APRECIEM CU ADEVĂRAT doar ceva ce putem experimenta din două puncte de vedere –
ca fiind / sau nefiind, având sau neavând.

Exact această trăire ”paradoxală” tip materie și undă, descoperită de fizicieni ca fiind
”normalul” luminii – ne caracterizează întreaga existență.
Și așa VALIDĂM faptul că și noi înșine SUNTEM LUMINĂ.

Legile fizicii, aplicabile tuturor particulelor din Univers, se aplică și totalității ființei ce
suntem noi – un mic Univers holografic de celule – în marele Univers (sau Multivers) –
care ne înconjoară.

Și nu contează nivelul la care ne facem ”călătoria” sau aventurile.

Pentru că indiferent de ”nivel” – rezultatele și revelațiile SUNT ACELEAȘI.

Așa încât – este cel mai simplu pentru noi – ca ființe umane – să pornim de la corpul
nostru – sau chiar de la CELULĂ - și să experimentăm întregul proces – de împământare
– distrugere - și regenerare.
Putem experimenta viața și moartea – ÎN ACELAȘI TIMP – într-o singură secundă.
În aceeași zi – consumați două mese diferite.
O masă cu fructe (alimente vii, încărcate cu soare și enzime – alegeți-le pe cele mai
proaspete cu putință, dacă este posibil culegeți-le singuri din proprii arbori!) și o altă
masă, cu ”cadavre” (legume și/sau proteine prelucrate termic) – reprezintă experiențele
DIRECTE ale tuturor oamenilor.

FIȚI MARTORII REACȚIILOR CORPULUI MINUNAT PE CARE ÎL AVEȚI.

Puteți experimenta la prima mână care este ”senzația vieții” (observați cum se simte
corpul după masa cu fructe ”vii”) și care este senzația ”morții” (cum vă simțiți după
masa prelucrată termic).

Observați-vă energia fizică, cea emoțională și mai ales, claritatea mentală.

Și lăsați corpul să vă învețe diferențele.

Și așa – veți descoperi cum se poate trăi PARADOXAL, dar ÎNTREG în fiecare zi.
Întrucât avem nevoie să cunoaștem toate aceste experiențe ”polare” – în lumea
”polară” și duală în care trăim.

Procesul de maturizare presupune trăirea EXPERIENȚELOR și luarea deciziilor pe baza

acestor TRĂIRI.

Cartea ”Floarea Vieții” a lui Drunvalo Melchisedek – vă descrie mai detaliat, cu multe
informații și multe demonstrații – despre ”Masculin” și ”Feminin” – alte două aspecte
”polare” regăsite în lumea în care trăim.

Tot aici, în cartea aceasta, avem o mulțime de indicii cu privire la poveștile cu privire la
”cine suntem noi, cu adevărat”! – cu care puteți să vă simțiți confortabil (să rezonați)
sau puteți să le treceți cu vederea (dacă nu le simțiți ”apropiate” sufletului).
Cercetătorul Italian Corrado Malanga – are o mulțime de informații pe Internet (pe
Youtube), traduse în limba română – despre transcenderea dualității (pornind de la un
alt demers decât al nostru).

Zeci de alți scriitori (mulți publicați la editura For You) discută despre parcursul de ”re-
conectare” și ”re-întregire” al ființelor umane.

Din experiențele mele de terapeut în ultimii circa 25 de ani și din experiențele personale
de vindecare și echilibrare ale corpului fizic – am experimentat continuu paradoxul
corpului fizic – animalic – dar și a energiei Spirituale care îl locuiește. Acestea se pot
manifesta în același timp, dar și separat – iar eu mă pot descoperi atât ca ființă
instinctivă și reactivă (în stare animalică pură), dar și ca ființă de lumină, cu vibrație
asemănătoare Planetei și Cerului senin de vară.
Și acest lucru am descoperit în relația mea cu ceilalți.
Că fiecare om cu care interacționez este în același timp un corp animalic, și o energie de
Spirit. Ca și cum fiecare dintre noi am fi un instrument muzical, în care diferitele scale în
care cântăm ne duc spre experimentarea unui nivel sa a altuia.

Sau parcă am fi un televizor performant, și cu fiecare schimbare a programului –

exprimăm – sau ”arătăm” spre exterior – diferitele nivele de vibrație interioară – care
pot trece prin toate regnurile și speciile existente în jurul nostru!

Privesc cu venerație și admirație cum fiecare om cu care interacționez trăiește zilnic

aceste paradox - și îl manifestă / exprimă în viața sa – mai mult sau mai puțin conștient.
Prea puțini dintre noi realizează cât suntem de extraordinari.

Și ce putere interioară există pentru a ne descurca în trăirea minut de minut a

paradoxurilor vibrațiilor fizice, în structura biologică și chimică limitată, impusă de
structura tridimensională a planului în care trăim.

Dincolo de paradox – există capacitatea de ADAPTARE și flexibilitate impresionantă a

organismului omenesc.

Pe care am apreciat-o când am înțeles cum poate corpul nostru să supraviețuiască zeci
de ani cu o hrană foarte proastă și în condiții de mediu / de viață îngrozitoare.

Am spus adesea faptul că admir enorm corpul omenesc, mai ales când observ cum unii
oameni îl abuzează înfiorător, și cu toate acestea – supraviețuiește!

Unii hrănesc corpul doar cu alcool, tutun, băuturi acidulate și fast-food – alții își țin
corpul în medii zgomotoase, poluate și pline de toxine.

Și trăiesc zeci de ani de zile – până să exprime semne de boală sau disconfort.

Mecanismele de compensare dezvoltate de corpul biologic sunt uimitoare - și nu pot să

nu trăiesc sentimente de venerație față de perfecțiunea mașinăriei care este corpul
nostru de carne.

Dincolo de paradoxul animalitate – Spirit în care trăim cu toții – se află integrarea

noastră într-un Univers uimitor.

Suntem construiți după aceleași reguli după care a fost realizat acest Univers.
Tot ce există pe Planeta noastră și în Sistemul nostru solar – are legătură cu modul în
care a fost alcătuit (structurat) corpul nostru.
Indiferent ce încercăm să înțelegem – biologia sau astronomia – vom descoperi aceleași
legi / reguli de structurare – așa cum bine au realizat Pitagora, Vitruvius, Leonardo da
Vinci, Tesla sau Einstein.

Indiferent de structura biologică sau chimică, ENERGIA colțului de Univers în care ne

aflăm are aceleași LEGI.

Și cel mai simplu este să TRĂIM paradoxurile - și să le înțelegem – pornind de la CORPUL

NOSTRU BIOLOGIC – de la cel cu care trăim împreună din prima secundă a vieții noastre
pe Pământ.

SĂNĂTATEA ÎNSEAMNĂ FERICIRE

Sau
FERICIREA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE

Am citit foarte multe cărți, articole și interviuri despre longevitate și despre ”secretul
sănătății”.
Și așa am descoperit că nu este nici un secret – că toată cunoașterea legată de ”regulile
de trăire” pe Pământ există în noi și cu noi dintotdeauna.

Am aflat că oamenii tuturor culturilor de pe Pământ aveau idee și au știut dintotdeauna

ce au de făcut pentru a trăi în stare de sănătate și a fi fericiți.

Cu alte cuvinte, ”regulile pentru viață” există în toate tiparele culturale omenești.
Dar mai există încă ceva – în toate culturile omenești.

Impulsul – imboldul – de a ”încălca” aceste reguli, de a vedea ce se întâmplă dacă nu le

respectăm (PARAZIȚII își au rolul lor important în agravarea tuturor problemelor
existente deja în om.

Se știe că într-un corp uman echilibrat, nu pot exista paraziți, întrucât sistemul nostru
imunitar este alert și imediat ripostează. În schimb, într-un corp în care există deja
probleme și acumulări de reziduuri – pot apare cu ușurință paraziți, care agravează
problemele deja existente).

Și pentru că organismul omenesc este extrem de rezistent și nu se degradează atât de

ușor și atât de rapid, ființa umană nu observă consecințele imediate ale încălcării legilor.

De exemplu, atunci când se mănâncă hrană prea proteică, prăjită sau prea bogată în
carbohidrați – consecințele nu sunt chiar imediate. Da, a doua zi după o masă
amestecată și bogată (precum cea după o nuntă) ne simțim mai moi și confuzi și nu în
cea mai bună stare energetică. Dar în 2-3 zile ne revenim și nu mai băgăm de seamă
efectul ”toxic” remanent al amestecului de ingrediente.
Tot așa, putem consuma zi după zi alimente greoaie – dar corpul nostru să reziste bine –
cu excepția unor simptome neplăcute (nu totdeauna la nivelul tubului digestiv).
Am observat în corpul meu că apar dureri articulare clare și dureri de cap – după
consumul alimentelor sărate (corpul meu nu suportă nici un fir de sare - și orice
introducere a acestui aliment, chiar și în cantități minuscule – determină reacții imediate
– pe care am învățat să le recunosc).

Așadar – foarte puțină lume ar putea să facă legătura între durerile articulare
(”reumatism” – cum se consolează mulți să le eticheteze) și alimentele pe care le
folosesc în ziua respectivă.
”Încălcările” regulilor de alimentație sunt doar o parte din toate ”abaterile” pe care le
face ființa umană în viața ei.

De la nerespectarea programului de somn și odihnă și până la sedentarism, de la

menținerea corpului în medii toxice (săli fără oxigen, spații cu poluare fonică, cu fum de
țigară, lipsite de lumină naturală = vezi sălile de cluburi, restaurante sau alte spații așa-
zis de ”recreere”) și până la menținut corpul în poziții nenaturale ore întregi (vezi lucrul
la calculator, statul în picioare etc) sau stresul examenelor și termenelor-limită la
serviciu – toate aceste circumstanțe epuizează corpul fizic.

Viața într-o societate civilizată este special proiectată să existe ”încălcări” ale regulilor în
fiecare minut.

Iar ”vinovăția” și ”rușinea” cultivate constant din copilărie în fiecare dintre noi,
accentuează efectul negativ al tuturor obiceiurilor – asupra sistemului endocrin
(glandelor suprarenale, în special) și asupra corpului fizic.

Nefericirea și starea de boală au devenit ”normalul” din copilăria mică.

De la colicile nou-născutului și bebelușului (care indică EVIDENT o încălcare a regulilor
alimentare pentru intestinele delicate ale copilului) și până la neputința, degradarea și
handicapurile bătrânilor – viața ființelor umane (în majoritate) este un lung șir de
suferințe – însoțite de multă nefericire și durere.

Ani de zile am căutat soluția ”fericirii” în toate părțile, în lumea religioasă și lumea
spirituală, în lumea artistică și cea sportivă, în plimbările în Natură și izolare, dar și în
mijlocul maselor de oameni (la evenimente diferite).
Pentru că disconfortul și durerea mi-au fost mereu prietene și însoțitoare – nu am reușit
să găsesc absolut nimic.

După zeci de ani de căutări, am realizată că direcția ”în exterior” nu duce la nimic.

Zecile de cursuri de spiritualitate și meditație – mă făceau să mă simt din ce în ce mai

nefericită.
Nu era de mirare – dacă ținem seamă că majoritatea cursurilor erau ținute în săli
închise, fără ventilație, în grupuri de oameni cu energii de toate felurile, care induceau
stări emoționale uneori greu de controlat. Și mai ales, dacă ținem seama că toate
cursurile se derulau ”intensiv” (că, de….nu avem timp de programe ”pe îndelete” –
înghesuim totul în cateva ore sau zile) - și însemna participare de dimineață, de la 9.00 –
10.00 până la 18.00-19.00 în fiecare zi.

Iar dacă dimineața mai era cum era (energia somnului și ”postul” de dimineață, când nu
prea aveam timp să mănânc, sau luam doar un măr), după masa de prânz și minunata
mâncare consumată atunci – începea coșmarul: somnolență, dificultatea concentrării și
atenției, dureri intestinale, balonări, crampe, cârcei și dureri articulare sau de cap.

De multe ori preferam să nu mănânc la prânz, decât să apară acest disconfort cumplit,
observat DE FIEACARE DATĂ, după FIECARE MASĂ – cu atât mai accentuat și mai intens,
atunci când luam ”mese vorbite, în grup” (că toată lumea vrea să socializeze la masă –
când nici nu mănâncă cum trebuie, nici nu discută cum trebuie).

Dar și nemâncarea avea prețul ei, că apărea starea de slăbiciune, de lipsă de putere și
mai ales, apăreau usturimile și durerile de stomac (pe care mult timp le-am confundat
cu foamea, dar acum știu că sunt semnele acidozei mucoasei stomacului).

Așa încât – oricum aș fi procedat – NEFERICIREA persista și disconfortul mă împiedica să

mă concentrez pe orice aveam de făcut.

Cum poți să meditezi, să te relaxezi, să respiri adânc sau să faci exerciții de Tai-chi sau de
Yoga – atunci când intestinele te dor, ai cârcei și ai atâtea gaze în tine, încât te temi să
nu scapi involuntar zgomote și gaze la fiecare mișcare?

Sau cum poți să fii atent la explicații interesante sau la exerciții de atenție sau memorie,
atunci când ai dureri de cap, ochii se inchid involuntar și tot ce dorește corpul în acele
momente este să se întindă, să se relaxeze și să tragă un pui de somn?

Am încetat de mult să mai merg la cursuri și programe ”de formare” – după ce zeci de
ani ”m-am torturat” și ”chinuit” să o fac.

Pentru mine – un curs util are 1-2 ore - și vorbitorul exprimă concret și la obiect ceea ce
are de spus, în acel interval.

Dincolo de acea perioadă – corpul meu refuză să mai stea în scaune, în poziții care
determină dureri de spate și de fund – iar mintea mea se ”închide” automat și intră pe
poziția ”somn”.
Am aflat ceva în mod clar, pentru mine, personal: fericirea nu se poate învăța într-o sală
de clasă, într-un mediu ”formal” (tip organizat).
Deși Școala multă pe care am făcut-o m-a condiționat să gândesc acest lucru (că pot să
”învăț” orice), am aflat că FERICIREA nu este pe lista obiectivelor ce pot fi atinse pe acest
drum.

După ce am încetat să mai caut ”în afară” – m-am concentrat mai mult pe mine, pe
”înăuntrul” corpului meu – care între timp se degradase considerabil, după zeci de ani
de ”încălcări” ale regulilor sale interioare.

Am încercat zeci de tentative de diete, citind și aplicând (uneori perioade prea scurte de
timp, alteori perioade prea lungi de timp) diferite sfaturi alimentare (ba de la unii
experți, ba de la alții), incapabilă să găsesc ceva care să producă confort corpului meu -
și observându-i neputincioasă continua degradare.

Am realizat că în absența stării de confort și de sănătate a corpului – NU EXISTĂ STARE

DE FERICIRE.

Când mereu te doare ceva, când există disconfort la fiecare respirație sau la fiecare
mișcare, este foarte greu să treci dincolo de aceste semnale și să te simți fericit.
Știu că sunt oameni care au depășit provocarea durerii și au găsit sensul fericirii, chiar și
dincolo de un handicap fizic.

Știu că posibilitățile ființei umane sunt nelimitate.

Personal, am descoperit că SĂNĂTATEA – starea de bine, de lipsă de durere și de

disconfort a corpului fizic – este calea către FERICIRE.

Pentru că atunci când nu există deloc simptome fizice – atunci când îi sunt respectate
toate ”instrucțiunile de folosire” ale corpului omenesc – atunci toate celulele corpului se
simt bine - starea lor de fericire – devine starea de fericire a întregului.

SĂNĂTATEA corpului înseamnă SĂNĂTATEA FIECĂREI CELULE din interiorul său –

funcționarea lor în armonie și colaborarea continuă pentru adaptarea organismului la
mediul exterior în schimbare.

Sănătatea corpului fizic înseamnă flexibilitate și adaptare, precum și integrare în Natură.

Iar această ”integrare” în Natură înseamnă respectarea naturii holografice a Universului
în care trăim – adică respectarea ”regulilor” fiecărui plan de existență.

”CONECTAREA” la matricea energetică a Universului – ne permite să devenim ”canale

permeabile” pentru fluxul de energie care ne ghidează și îndrumă în fiecare secundă a
vieții.
Și acest lucru este posibil doar dacă organismul nostru devine atât de curat – atât de
bine funcțional – încât energia să poată circula nestingherită și să ne poată permite
ajustarea la mediul din jur.

Corpul nostru fizic reprezintă Universul pe care avem nevoie să-l explorăm, să-l
descoperim, să-l înțelegem, să-l respectăm și să-l folosim în călătoria pe Pământ.
El este ”nava cosmică” ce ne permite călătorii nelimitate, în toate Universurile din Multi-
versul accesibil ființelor umane.

Corpul nostru reprezintă comoara ascunsă, cu resurse infinite (da, este un corp
miraculos, cu potențial extraordinar) ce poate fi folosită pentru obținerea a tot ceea ce
căutăm pe Pământ: fericire, întregire, împlinire, evoluție.

Pornind de la celulele corpului nostru, putem cunoaște stelele de pe Cer. Ele sunt intim
legate, și se influențează reciproc. Chiar dacă poate suna ciudat, dar nu există reacție
chimică pe Pământ, care să nu aibă reverberații undeva în Univers.
Responsabilitatea vieților noastre pe Pământ este uriașă.

Și greu de imaginat de majoritatea omenirii, dresată să ducă o viață inconștientă,

rutinieră și programată.

Matt Kahn, misticul american contemporan, spune că oamenii nu vor să se ocupe de

sănătate, pentru că orice ține de ”comportamentul” sănătos CERE PREA MULT TIMP.
Iar acordarea de timp pentru OBICEIURILE SĂNĂTOASE – însemna RELAXARE și oprirea
din activitățile care ne ține în starea de ”acțiune” (de ”cobai” care ne învârtim pe rotițele
sociale create pentru noi!)

Negarea sănătății este REFUZUL DE A TE RELAXA!

Și tocmai despre RELAXARE – CUMPĂTARE – Trăirea PARADOXULUI DUALITĂȚII în corpul

fizic – am discutat mai pe larg în această carte.

RESPIRAȚI ADÂNC.
FIȚI DUALITATEA, dar și UNITATEA și ACCEPTAȚI tot ce sunteți și faceți – drept lecțiile
prin care vă reamintiți minunea care sunteți.
De la celulele corpului vostru – puteți ajunge în inima Universului – într-o bătaie de
pleoape.
Aceasta este puterea din fiecare dintre noi.

SCURT ÎNDRUMAR DE FOLOSIRE A CORPULUI OMENESC ȘI

CONCLUZII:
Citesc și studiez de peste 40 de ani despre corpul omenesc, despre mintea și sufletul
omenesc.
De când am sosit pe Pământ, din chiar copilăria mică, mi-am pus zeci și sute de întrebări,
la care adulții din jurul meu nu au știut niciodată să-mi răspundă.

Așa că mi-am căutat singură răspunsurile, peste tot pe unde am putut.

Am călătorit, străbătând lumea în lung și în lat, în căutarea răspunsurilor.
Internet-ul, dezvoltat în ultimii 10 ani ai vieții mele (la nașterea căruia am avut privilegiul
să iau parte) m-a ajutat imens în eforturile mele de căutare și cercetare.
Am citit biblioteci de cărți (mi-am schimbat de 3 ori conținutul bibliotecii, care de fiecare
dată, a devenit neîncăpătoare).

Am discutat cu zeci de mii de oameni (sunt recunoscătoare că am putut interacționa

direct cu atâta lume și am putut afla, la prima mână, cum percep ființele umane viața,
sănătatea, fericirea și scopul vieții pe Pământ).

Mi-am aflat câteva răspunsuri, pe care corpul meu le-a validat ulterior.
Am învățat ce îmi face bine, ce îmi face rău, ce este ”corect” în toate teoriile învățate
(fiind aplicabil practic și cu rezultate) și ce este incorect.

Prin intermediul scrierilor mele – am încercat să transmit fragmente din cunoașterea

dobândită pentru alți căutători – în dorința de a le ușura propriile căutări.
Nu am pretenția că am descoperit răspunsurile la toate întrebările.

Dar în ceea ce privește funcționarea corpului omenesc, menținerea (sau recăpătarea)

sănătății corpului fizic, am reușit să-mi formez câteva opinii destul de clare.

Poate că și acestea se vor schimba în timp (orice este posibil!).

Cu siguranță că voi învăța mult mai multe – pe măsura derulării firului experiențelor
mele.

CUM NE PUTEM FOLOSI CORPUL – RESPECTÂNDU-I SĂNĂTATEA ȘI

ENERGIA
(scurt rezumat)

COMBUSTIBILUL OPTIM: pentru corpul omenesc – sunt FRUCTELE crude (adică

nepreparate termic), bine coapte (culese la momentul oportun, când au maxim de
nutrienți și pH cât mai alcalin), de calitate, consumate cât mai proaspete și cât mai
organice.

Cu nimic nu se simte corpul meu mai fericit decât după consumul unui fruct de bună
calitate. O sinfonie de senzații de plăcere, de bine, satisfacție, o stare aproape
”organismică” apare la consumul primelor cireșe bune de sezon, a primului pepene
zemos și dulce sau a unei piersici foarte moi și coapte.

Legumele crude – sunt acceptate și ele de corp, dar cu evidenta scădere a energiei, cu
efort mai mare de digestie și de multe ori, cu ceva proteste ale intestinului, care are mai
mult de muncă.

Mâncarea gătită – NU ESTE ACCEPTATĂ de corpul omenesc. Primele reacții la consumul

de mâncare gătită sunt exact precum primele reacții la țigară sau cafea – stări de greață,
de rău, de respingere.

Daca ”se insistă” și se continuă consumul, corpul cedează și acceptă, până la urmă și
mâncarea gătită. Așa apare ”dependența” de mâncare gătită – nu mai poți fără ea (de
fapt, dacă te oprești din consum – apare starea de rău tip ”detox”, iar pentru a o opri –
trebuie iar să mănânci. Este exact principiul menținerii tabagismului, alcoolismului sau
consumului de droguri. Mâncarea gătită este UN DROG și dependența față de ea stă la
baza tuturor celorlalte dependențe).

FOLOSIREA CORPULUI OMENESC:

Corpul fizic adoră mișcarea, adoră exercițiile fizice și gimnastica, mai ales când acestea
sunt făcute în aer liber, într-un cadru cât mai natural (într-un parc, într-o pădure, pe
malul mării etc).

Corpului îi place deplasarea tip plimbare – ocazional chiar și fuga (dar fără excese). Fuga
este un mecanism de apărare și nu reprezintă chiar ”normalul” ființei umane (spre
deosebire de alte mamifere – tip canide sau rumegătoare – care au nevoie de perioade
de alergare).

În schimb mersul, plimbarea, deplasarea de colo-colo, explorarea continuă a Naturii –

reprezintă circumstanțe care îi fac foarte bine omului.

Statul în Natură de dimineața până seara (zi-lumină) reprezintă ”normalul” corpului fizic.
Aerul curat determină apariția unei respirații mai adânci, mai calme, mai liniștite, iar
verdele Naturii induce stare de calm, de liniște și de protecție interioară (pe care o
resimte orice copil la contact cu Mama sa – cu familia sa).

Mama Pământ ne face mereu să ne simțim în siguranță și protejați, atunci când suntem
în contact cu ea.

Corpul omenesc adoră să-și descopere posibilitățile.

Putem fi extrem de flexibili, putem învăța abilități fizice fantastice (să mergem în mâini,
să stăm în cap, să ne agățăm de crengi cu picioarele și să stăm cu capul în jos, etc),
putem să învățăm să mergem pe bicicletă, pe role, pe patine, pe ski-uri, putem învăța să
călărim, să înotăm, să ne cățărăm în arbori, să facem hiking sau parapantă, putem învăța
ORICE DORIM.

Corpul nostru adoră să se antreneze și să dobândească abilități noi.

Există o ”memorie a corpului” – dincolo de memoria creierului nostru - și o punem ”la
muncă” atunci când învățăm o abilitate nouă (cum ar fi să scriem, sau să conducem
mașina). Repetând mișcările de mii de ori, în ani de zile, ele ajung ”automate”, corpul le
îndeplinește fără ca mintea să mai participe la proces.

OXIGENUL și CARBOHIDRAȚII reprezintă cele două componente esențiale pentru

menținerea energiei vieții în corpul fizic.

Cu alte cuvinte – FRUCTELE (carbohidrații) și AERUL CURAT (oxigenul) sunt

circumstanțele ESENȚIALE pentru menținerea sănătății tuturor celulelor corpului (în
fiecare celulă, există niște organite numite mitocondrii, care sunt mici ”carburatoare”.
La nivelul lor, se combină oxigenul cu carbonul și au loc ”arderi” întocmai precum în
carburatoarele unor motoare). Aceste procese de ”ardere” sau ”oxidare” reprezintă
SURSA energiei (dinamicii) corpului fizic.

Cât timp o mașină își primește exact combustibilul de care are nevoie (de cea mai bună
calitate, dacă se poate) și este folosită respectând instrucțiunile de folosire – ea se poate
menține în stare bună o perioadă îndelungată (desigur, cu ”reviziile tehnice” periodice!).

Ființa umană – ENERGIA CARE LOCUIEȘTE corpul fizic – are și alte NEVOI, dincolo de
nevoile ”bazice” ale ”navei cosmice” care este corpul omenesc.

Ființa umană are NEVOIA DE EXPLORARE, are nevoia de CUNOAȘTERE, de aventură și

descoperire a Universului în care trăiește (care face parte din imboldul către EVOLUȚIE =
SCOPUL VIEȚII).

Deși frica de necunoscut reprezintă o posibilă limită în explorarea lumii, ființele umane
au continuat de mii de ani să-și expansioneze granițele cunoscutului și să înglobeze din
ce în ce mai multe părți de necunoscut în el.

În procesul explorării Necunoscutului – puterea și integritatea corpului fizic reprezintă

condiții importante pentru succes.

Toate tradițiile șamanice și toate tradițiile de cunoaștere din societățile umane –

vorbesc despre condiții fizice necesare ”călătoriilor energetice” ale făpturii care
locuiește corpul fizic.

Relaxarea, odihna, menținerea unei respirații profunde și regulate și postul alimentar –

sunt condițiile cel mai adesea menționate ca fiind cheia succesului călătoriilor
energetice (numite de cercetătorii moderni, precum Robert Monroe - și ”călătorii în
afara corpului” – OBE = ”out of body experiences”).

Pentru respectarea integrității corpului fizic, condiția cea mai importantă este
SIMPLITATEA - și ECONOMIA DE ENERGIE.
Această condiție se regăsește și în modul în care ființa umană tratează Natura din jur.
Dacă noi avem nevoie de puțin pentru a ne menține sănătatea și a dobândi fericirea
personală, atunci vom consuma puține resurse și vom permite Naturii să evolueze în
paralel cu noi.

SIMPLITATEA înseamnă o trăire în ”conectare” cu tot și toate și o acceptare a ghidajului

personal – prin ENERGIA care circulă în întregul Universul.

Numim această energie creatoare Dumnezeu - și îi permitem să devină călăuza noastră

atunci când ”vasul” corpului fizic este suficient de curat și de reactiv (de fapt, ne
reamintim că NOI SUNTEM DUMNEZEU - și că NOI AM CREAT VIAȚA și tot ceea ce
trăim).

SIMPLITATEA presupune folosirea mai puțin a MINȚII și mai mult a INIMII – presupune,
cu alte cuvinte, CONȘTIENTIZAREA ADEVĂRULUI SIMPLU: TOTUL EXISTĂ, PENTRU CĂ EU
EXIST.

Când trăim simplu și nevoile sunt puține, aproape că nu mai este nevoie de cuvinte (de
multe ori, cuvintele aduc COMPLICATUL în viață).
Când trăim simplu – este suficient un zâmbet - și poți comunica prin intermediul ochilor
și a inimii.

Foarte mulți oameni, de-a lungul timpului, au descoperit prin experiența vieților lor
validitatea principiilor expuse mai sus.
Imi face o deosebită plăcere să vă pot prezenta, în continuarea ideilor mele – două
traduceri de excepție.

Una dintre ele este traducerea unor fragmente din cartea unui autor Iranian, considerat
”părintele” mișcării ”raw-vegan” din lume (a alimentației cu hrană nepreparată termic).
Acest autodidact își prezintă experiența personală și rezultatul propriilor căutări și
cercetări într-un mod franc, direct și cât de simplu cu putință.

A doua traducere este cea a fragmentelor din scrierile unui Italian din secolul XV – care a
descoperit cheia prelungirii longevității și a stării de bine fizic, emoțional și mental. Iar
simplitatea și claritatea discursului său indică nivelul extensiv de detoxifiere reușit cu o
alimentație extrem de simplă și frugală (chiar și fără a fi ”raw” – adică nepreparată
termic).
Am inserat deliberat cele două fragmente din traduceri, venite din perioade istorice
diferite – pentru a da greutate informațiilor mele personale – conștientizate în propriul
meu proces de vindecare.
Veți descoperi trei oameni care vorbesc despre aceleași principii – din perioade de timp
diferite – cu percepții diferite – din culturi diferite - și ajungând la aceleași concluzii:
CONȘTIENTIZAREA – ASUMAREA RESPONSABILITĂȚII – TRĂIREA ÎN ”AICI” și ”ACUM” -
SIMPLITATEA – ACORDAREA LA NATURĂ – RESPECTAREA CORPULUI FIZIC – reprezintă
cheile STĂRII DE BINE – DE FERICIRE.

FERICIREA, la rândul său – este premiza unei vieți armonioase și echilibrate pe Pământ.
Iar un om fericit – este o LUMINĂ aprinsă – ce menține vibrația Mamei Pământ la
nivelele înalte - și-i permite acesteia propria evoluție în colțul de Univers în care se află
fizic.

Mulțumesc tuturor celor care au ales drumul cunoașterii pornind de la înțelegerea

propriului corp!
Cu iubire,
Sorina Soescu

Partea a II-a

ASHAVIR TER-HOVANESSIAN (ATHEROV) – Iran

Vă prezentăm traducerea unor fragmente foarte interesante dintr-o carte extraordinară.
Mulțumesc Cristelei Gerogescu pentru că mi-a trimis informația și Spiritului/Universului
care îmi trimite la momentul potrivit ceea ce am nevoie pentru creșterea și evoluția mea
continuă.

Mulțumesc și Monicăi Neagu, pentru traducerea unei părți importante din acest
material, astfel încât aceste informații să fie disponibile tuturor celor care au nevoie de
ele. Chiar dacă părți din acest material există și pe site, m-am gândit că varianta tipărită
ar putea să reprezintă o altă modalitate de a ”împrăștia” cunoașterea către cât mai
mulți dintre cei ce caută răspunsuri la întrebările lor.

Ashavir Ter-Hovanessian (Aterhov) – RAW-EATING, A new World Free from Diseases,

Vices and Poisons

Third Edition Revised, Hallelujah Acres, Shelby, North Carolina, USA, 2000

A.T. Hovanessian – Hrana nepreparată termic – o lume fără boli, vicii și otrăvuri
Arshavir Ter-Hovanessian – Profetul uitat

Raw-veganul din Armenia Arshavir Ter-Hovanessian o să fie amintit într-o zi ca fiind nu

doar tatăl mișcării mondiale moderne de raw food (hrană nepreparată termic), ci și în
același timp unul dintre cei mai mari umaniși și ecologiști care au trăit vreodată. Cartea
sa Raw Eating (Hrana nepreparată termic), publicată prima dată în limba armeană în
1960, este considerată nu doar Biblia mișcării raw-food, ci și una dintre cele mai bune
cărți publicate vreodată.

După ”trezirea” sa la consumul de hrană neprelucrată termic, el și-a găsit pasiunea și

misiunea vieții în împărtășirea adevărului pe întreaga planetă. Cu banii săi personali a
tipărit și distribuit gratuit peste 10.000 de exemplare ale cărții sale peste tot în lume. Nu
i s-a părut moral să ia bani pentru o cunoaștere atât de simplă și benefică. Datorită
eforturilor sale, mii și acum milioane de oameni au căpătat o a doua șansă în viață, fără
boli și suferințe.

Nu se știu multe lucruri despre viața sa. Munca sa a fost mult plagiată de alți ”guru ai ai
mișcării naturiste” oportuniști precum Stephen Arlin, David Wolfe, Fouad Dini, R.C. Dini
și Ken Seaney, în cartea lor: Prima Lege a naturii: dieta nepreparată termic. Lui Aterhov
(Aeshavir Ter-Hovanessian) nu i-au fost recunoscute deloc meritele, de către nici unul
dintre acești autori avizi după bani. El a făcut atât de mult pentru omenire și este
important să fie măcar recunoscut, apreciat și onorat pentru munca sa. Aterhov este cu
adevărat unul dintre cei mai subestimați filantropi ai timpurilor noastre și filozofia sa cu
privire la hrana neprelucrată termic a apărut datorită nevoii disperate a omenirii pentru
un mod de viață mai natural și sănătos.

Dieta raw (neprelucrată termic) nu este doar remarcabil de benefică pentru starea de
bine fizică, mentală și spirituală a noastră, ci și pentru întregul mediu înconjurător și
economia tuturor națiunilor pământului. Acest stil de viață este singurul mod în care am
fost proiectați să trăim, iar convertirea unor națiuni întregi la dieta nepreparată termic
ar fi un pas revoluționar, la propriu. Aterhov credea și el că hrana nepreparată termic va
produce ”cea mai mare revoluție a lumii”, așa că să încercăm să nu-l dezamăgim.

Mulțumesc editurii Hallelujah Acres pentru republicarea acestei capodopere în limba

engleză și am făcut această carte electronică disponibilă tuturor, pentru ca fiecare, la
rândul său, să o distribuie oricui consideră de cuviință. Nu lăsați acest mesaj neauzit,
pentru că poate schimba vieți. Are loc o tranziție către o lume nouă, o lume în care
hrana nepreparată termic ne va elibera de toate suferințele și degenerările aduse de
vechea tradiție a hranei gătite, proiectând pentru noi un viitor mai luminos decât ne
putem imagina.

Haik Nazaryan, haik@narazyan.com

11 martie, 2012, Glendale, California

Partea întâi
Cum am conceput ideea hranei nepreparate termic
Mâncarea nepraparată termic ar trebuie să fie singura nutriție a omului. Obișnuința
gătirii mâncării ar trebuie să fie complet abandonată de întreaga lume. Este o cerere de
netăgăduit a naturii. Consumul de hrană gătită este cel mai mare barbarism al istoriei
omenirii, un barbarism de care nimeni nu pare conștient și căruia îi cad cu toții victime
inconștiente. Nu contează cât de ciudată pare această idee pentru mulți oameni, este un
adevăr absolut, pe care nu-l mai putem ocoli.

Adevărul a devenit evident pentru mine după 18 ani de studii și investigații minuțioase,
când am devenit convins de faptul că moartea fiului meu de 10 ani și a fiicei mele de 14
ani au fost provocate de alimentația lor nenaturală. Numărul uriaș de investigații
medicale pe care le-am făcut în Iran, Franța, Germania și Elveția în diferitele încercări de
a descoperi boli specifice ale corpului lor și administrarea a nenumărate medicamente –
au avut și ele un rol considerabil în derularea tragediilor. Copiii mei au murit prin slăbire
treptată și degradare a organismelor provocată de alimentația nenaturală și
medicamentele otrăvitoare.

Am reușit să penetrez secretele științei medicale și să-i observ atât aspectele pozitive,
cât și cele negative mai clar, pentru că nu am fost motivat de dorința de a deveni medic
și de a-mi câștiga existența din aceasta. Stimulentul meu a fost în primul rând dorința de
a face orice cu putință pentru recăpătarea sănătății iubiților mei copiii, iar mai târziu,
dorința arzătoare de a perpetua amintirea lor prin oferirea către umanitate a ceva
folositor.

Un al factor care a contribuit la o realizare și mai deplină a limitărilor științei medicale a

fost întregul sistem pe care l-am dezvoltat în cadrul studiilor mele tip auto-didact, libere
de presiunea programelor academice. N-am devenit niciodată intoxicat de ”sloganele”
progresului proclamate de știința medicală și de poveștile fantasmagorice ale
beneficiilor fabuloase ale medicamentelor. Am studiat toate aceste aspecte cu o minte
deschisă și critică și mereu am văzut limitările și problemelor tuturor. Am luat și în
seamă faptul că în ciuda existenței unui număr impresionant de medici calificați și a unui
număr la fel de mare de câștigători ai premiilor Nobel, oamenii civilizați se îmbolnăvesc
mult mai des decât orice animal, iar boli precum scleroza, diabetul, bolile de inimă și
cancerele au crescut într-o rată alarmantă, amenințând să șteargă omenirea de pe fața
pământului.

Nu mi-am pierdut timpul memorizând simptomele bolilor, numele și dozele

medicamentelor și acelor formule complicate de care rar are cineva nevoie în practică,
pentru că nu am intenționat niciodată să dau examene și să obțin titluri. În schimb, mi-
am dedicat timpul cât de mult cu putință studierii acelor ramuri ale științei și a surselor
de cunoaștere ale lor, de la nivelul principiilor generale și fundamentale, până am reușit
să-mi trag propriile concluzii esențiale și vitale.

Rezultatele a 18 ani de studii și muncă intensivă au fost expus în două volume, primul de
568 de pagini fiind cel publicat în limba armeană în 1960.
Eficiența operațiilor fiecărei uzine depinde de furnizarea uniformă a materiei prime
utile, specificată de inginer

Până la descoperirea focului, omul s-a dezvoltat, laolaltă cu toate animalele, prin
consumarea de alimente naturale, crude, neprelucrate. Dar odată cu descoperirea
focului, fără să se gândească prea mult, oamenii au început să-și ”prepare termic”
mâncare, distrugându-i componentele esențiale, transformând mâncarea în cadavre și
hrănindu-și corpul cu ele. Ca o consecință directă a acestui lucru, au apărut toate bolile
de care suferă astăzi omenirea.

Organismul omenesc este o bijuterie a naturii. Omul este cea mai complicată și perfectă
uzină vie construită prin eforturile continue ale Naturii de-a lungul unei perioade de 1.5
miliarde de ani. Simultan cu construcția acestei ”uzine”, natura noastră a utilizat razele
soarelui pentru a dezvolta materii prime crude ce sunt necesare coordonării miilor de
operații complicate din organismele noastre și asigurarea producției substanțelor
corespunzătoare.

Mai mult, natura a înzestrat aceste materiale crude cu perfecțiunea structurii lor și cu
componente în armonie perfectă – regăsite într-un bob de porumb, într-o sămânță de
rodie, într-un fruct de pădure sau un strugure, ori în frunza unei vegetale. Fiecare
componentă alimentară crudă luată separat conține toți factorii ce sunt necesari pentru
a ține în viață organismele vii ale ființelor precum omul.

În lumea materială – cea mai mică deviere de la detaliile protocoalelor proiectate de

ingineri pentru funcționarea unei fabrici sau orice anomalie în materia primă necesară
pentru asigurarea unei productivități normale determină un eșec în operațiunile din
fabrică.

În același mod, cea mai mică deterioare sau alterare a materialelor crude prescrise de
natură pentru a asigura normalitatea operațiilor proceselor complicate din organismul
omenesc produce tulburări ale funcțiilor biologice normale ale organelor și aceste
tulburări se exprimă sub forma bolilor.

Diferitele metode folosite de oameni pentru distrugerea și degenerarea materialelor

crude complete din natură, necesare ”operării” normale a organismelor – sunt aproape
greu de înțeles cu mintea. Oamenii au inventat fabrici demoniacale, cuptoare și
bucătării. Orice degenerare în calitatea alimentelor naturale este urmată de o
degenerare corespunzătoare a organismului uman. Nutriția naturală asigură operarea
normală a organismului nostru, în timp ce nutriția nenaturală este urmată de o
tulburare a funcțiilor acestuia. Multitudinea bolilor reprezintă rezultatul marii diversități
a degenerării în constituienții hranei naturale.

Atunci când toate nevoile sale sunt satisfăcute în conformitate cu legile naturii,
organismul uman, care este cel mai perfect organism din regnul animal, poate trăi într-o
stare de sănătate excelentă timp de minim 150 de ani până către 200-250 de ani.
Mâncarea gătită forțează organele corpului să lucreze de mai multe ori cât capacitatea
lor normală, obosind astfel prematur și producând diferite boli, scurtând viața omului la
o fracțiune din potențialul ei normal. În era prezentă de avansuri științifice, omul ar
putea să scape complet de toate bolile dacă nu mai consumă hrană gătită și își dedică
energia studiului problemei longevității. Simultan, odată cu nutriția naturală, omul
trebuie să aibă grijă ca și restul nevoilor sale naturale să fie satisfăcute. Acestea sunt
aerul curat, somnul odihnitor (adormirea devreme și trezirea devreme), activitatea
fizică, abținerea de la încălzirea artificială, igiena (curățenia) și altele.

Bolile nutriționale directe și indirecte

Bolile nutriționale sunt împărțile în două mari categorii: boli directe și indirecte. Bolile
nutriționale directe sunt cele produse de super-abundența anumitor constituienți
nutriționali sau deficiența altora. Alimentele preparate termic și alimentele din animale
au ca efect creșterea proteinelor și grăsimilor în dietă, în timp ce se elimină alte
substanțe de înaltă valoare nutritivă (enzime, vitamine). Știința a identificat până în
prezent doar un număr neglijabil de mic al acestor substanțe – denumite vitamine și fără
de care viața nu ar putea exista.

Printre bolile nutriționale directe amintim toate afecțiunile cronice și bolile tip carențe
(deficiențe). Aceste boli se dezvoltă foarte lent și în mare secret. Atât timp cât boala nu
a atins stadiul final și organele s-au oprit din funcționare, persoana se consideră
sănătoasă. În cazul unei deficiențe de vitamine parțiale sau mixte, boala nu apare, dar
simptome specifice unei anumite avitaminoze sunt descrise în cărțile de medicină; de
multe ori, apar suferințe care nu sunt ușor de explicat.

Bolile digestive indirecte sunt bolile infecțioase. În organismul omenesc trăiesc multe
varietăți de microbi care în circumstanțe normale aduc servicii utile organismului și care
sunt controlați de anumite celule specializate (diferențiate) și se supun comenzilor
acestora. Dar datorită nutriției greșite, celulele degenerate și emaciate sunt atât de
slăbite, încât în virtutuea Legii Supraviețuirii microbii și-o ”iau în cap” și se eliberează de
controlul celulelor, se revoltă împotriva stăpânilor și devin patogeni, producând bolile
infecțioase atât de bine-cunoscute.

Uneori, armata invadatoare a microbilor, care ar fi fost confruntată cu o opoziție

irezistibilă într-un organism sănătos și ar fi fost distrusă dintr-o dată, nu întâlnește nicio
opoziție într-un organism slăbit și produce o infecție specifică.

În al doilea volum ar cărții mele în limba armeană, am devotat un spațiu considerabil

problemei bolilor infecțioase, pentru examinarea cărora am analizat anumite porțiuni
din primul volum al tratatului de ”Anatomie Patologică și Patogenezia Bolilor Umane”
scris de eminentul om de știință rus I.V. Davydovsky, publicat în 1956. Prin intermediul a
numeroase fapte, autorul dovedește că nu microbii în sine sunt vinovați de provocarea
bolilor infecțioase, ci proasta condiție a corpului omenesc, declinul puterii sale
imunitare. Dar din nefericire, Davydovsky, ca toți dependenții de mâncare, nu este în
stare să explice cum putem restabili imunitatea corpului, dar și mai bine, cum să
prevenim declinul acesteia.
Frica de microbi a înfricoșat atât de mult oamenii încât pentru a scăpa de ei au recurs la
cele mai periculoase măsuri și cu toate acestea, au obținut rezultate inverse. Gătitul
mâncării pentru evitarea microbilor este una dintre greșelile fatale ale științei medicale.
Nu putem extermina microbii de pe suprafața pământului. Ei sunt găsiți pretutindeni,
vor exista întotdeauna și pot intra în organismele noastre prin diferite canale. În mod
special, prin gătitul mâncării ne slăbim rezistența propriilor celule și apoi distrugem în
hrana noastră exact acele antibiotice naturale destinate de natură în lupta împotriva
microbilor. Chiar și doctorii care sunt dependenți de mâncarea gătită pot confirma
faptul că multe vitamine, distruse de foc, au proprietăți anti-bacteriene. De aceea
animalele care sunt hrănite cu resturi de la oameni sunt atinse de aceleași fel de boli
infecțioase ca și oamenii.

Celulele canceroase sunt rezulatul direct al mâncării degenerate

Mulți dintre consumatorii hranei gătite sunt înclinați să creadă că hrănirea omului cu
mâncare gătită secole la rând a determinat obișnuința acestuia cu ea și că ar putea
suferi dacă începe să mănânce imediat hrana crudă. Cu alte cuvinte, dacă am umplut
motorul mașinii cu gunoaie și benzină de calitate inferioară o perioadă mai lungă de
timp, motorul s-a obișnuit deja cu ea și ar fi pericol de distrugere dacă am înlocui
benzina murdară cu una curată.

Întâi de toate, o perioadă de câteva mii de ani nu se poate compara cu peste 1,5
miliarde de ani în care strămoșii noștri au trăit și s-au dezvoltat exclusiv cu hrană crudă.
Mai mult de asta, omul nu s-a obișnuit cu hrana gătită, fapt dovedit de existența atâtor
boli și suferințe, care dispar atunci când organismele se re-întorc la funcțiile lor normale,
odată ce omul se reîntoarce la hrana nepreparată termic.

Este adevărat că prin legile evoluției organismele noastre încearcă să se adapteze la

alimentele pe care le primesc, dar nu în modul în care oamenii își imaginează. Acei
constituienți nutritivi ai alimentelor care sunt esențiali pentru procesele complicate și
pentru funcțiile majore specializate ale celulelor sunt ușor distruși sub influența focului.
De aceea, alimentele considerate nutritive de către cei care mănâncă gătit nu au
constituienți esențiali, dar aduc în schimb un aport abundent de proteine, grăsimi și
carbohidrați, de câteva ori mai mult în exces față de necesarul celulelor.

Fiind continuu deprivate de constituienții nutritivi esențiali pentru realizarea funcțiilor

lor mai înalte, celulele fie nu-și ating dezvoltarea completă și specializarea, sau după ce
le ating, își pierd aceste abilități de a le îndeplini. După câțiva ani de privațiuni și
rezistență, vine o zi în care una dintre cele câteva miliarde de celule, complet deprivată
de abilitățile sale native, este eliberată de mecanismele ce limitează creșterea celulară.

Și atunci, această celulă se separă de viața comună, devine autonomă și începe să

devoreze în mod avar materialele din care sunt create țesuturile, precum și cele aflate în
fluidul inter-celular în cantități mari, întrucât sunt respinse de celelalte celule, fiind în
mare exces față de nevoile lor – dar care sunt intens lăudate de biologii iubitori de
gastronomie – proteinele (în special proteinele animale), grăsimile și substanțele
azotate. După ce această celulă crește la o viteză alarmantă, fără control și sfidătoare,
celula începe să se multiplice într-o manieră dezordonată pentru a forma o masă
îngrozitoare, o nouă creatură vie, care în cursul creșterii distruge totul în jurul ei și într-o
bună zi, distruge chiar edificiul în care se află, corpul omenesc. Numele acestei noi
creaturi este cancer. Este un adevărat copil al mâncării gătite, o dovadă vie a modului în
care celulele sunt ”adaptate„ la structura alimentelor pe care le consumă.

Când viața a apărut pentru prima oară pe planeta noastră, natura a avut la dispoziție
cele mai elementare materiale de construcție (proteine, grăsimi și carbohidrați) din care
a reușit să creeze cu success primele organisme uni-celulare. Așa cum prin simpla
adăugare a unui cilindru, a unui aparat sau unui mic detaliu un inginer reușește să
adauge o funcție nouă fabricii sale, la fel și natura, prin adăugarea unui nou constituient
la materialele de construcție (corpuri vegetale) a adăugat o nouă funcție unui organ
animal.

Această sarcină migăloasă a ținut natura ocupată timp de 1,5 miliarde de ani, perioadă
în care și-a dezvoltat materialele ”crude” de la bacteriile obișnuite până la fructele pe
care le cunoaștem astăzi, și prin intermediul dezvoltării materialelor vegetale și simultan
cu evoluția lor, s-au dezvoltat și organismele animale uni-celulare care au creat minuni
de perfecțiune precum omul, exact la fel cum omul a dezvoltat propriile unelte, prima
mașină cu aburi și le-a transformat într-un reactor nuclear complicat.

Din nefericire, după descoperirea focului, evoluția naturală a omului s-a oprit, și ceea ce
este mai rău, a regresat în mod uriaș. Focul și alte mijloace ridicole de degenerare
inventate de omul civilizat au distrus toate proprietățile superioare nutritive depozitate
miliarde de ani în alimentele naturale și în consecință, în celulele animale și le-a reîntors
către tipologia lor primitivă, dar cu prerogativul uriaș de a servi drept sursă pentru
materialele de construcție ce servesc la creșterea fără scop a celulelor canceroase.
Celulele canceroase sunt adevărate specimene de celule primitive. Pentru biologii miopi
materialele de construcție pentru corp sunt proteinele, cu alte cuvinte piatra și
cărămizile folosite în structurile obișnuite.

Nu sunt interesați în diferite alte tipuri de ”mortaruri” și alte detalii indispensabile

pentru construcția unei fabrici complicate, și care nu există într-o friptură sau un grătar.

În al doilea volum al cărții mele în limba armeană am devotat aproape 300 de pagini
pentru examinarea problemei originii cancerului. În acest scop am revizuit un tratat
important al unui microbiolog american faimos, E.V Cowdry intitulat ”Celule
canceroase” (1955) considerat cel mai exhaustiv dintre variatele studii asupra
subiectului și în care sunt colectate toate studiile importante, datele, opiniile și
concluziile publicate de numeroși oameni de știință bine-cunoscuți. Pe baza datelor de
cercetare obținute de către microbiologi, am dovedit că celulele canceroase își au
originea în deficiența constituienților nutriționali superiori și a super-abundenței acelor
materiale ”comune” de construcție care încurajează creșterea fără scop a celulelor.
Dependența de mâncarea gătită este cel mai periculos dintre toate viciile
Cititorul se poate întreba în mod natural de ce nici unul dintre cei mai eminenți oameni
de știință și profesori nu observă acest adevăr simplu și de ce nimeni nu ne spune că
obiceiul de a mânca hrană gătită este ne-natural și periculos. Motivul este că întreaga
omenire este dependentă de hrana gătită și hrana gătită a orbit pe toți. Nimeni nu
realizează că mâncatul hranei gătite este un viciu și cu atât mai mult, cel mai groaznic
dintre toate. Nu este vorba despre pofta față de o anumită substanță, ci de suma totală
a tânjelii după mii de substanțe (și ce substanțe ”minunate” și ”dezirabile” sunt toate!).
Mai mult, mâncătorii de hrană gătită miopi văd bogăție și excelență în multitidinea
combinațiilor alimentelor gătite, exact această multitudine dând naștere unei mulțimi la
fel de mari de leziuni, a căror reflexie poate fi regăsită în larga varietate de boli
răspândite în lume.

Omul capătă dependență de acele substanțe care conțin otrăvuri precum ceaiul,
cafeaua, cacaoa, tutunul, alcoolul, opium-ul, cocaine, morfina etc. Pofta intensă pentru
aceste substanțe este stimulată de otrăvurile corespunzătoare acumulate în organismul
omenesc. Mâncarea gătită produce o largă varietate de otrăvuri care, în cursul timpului,
sunt depozitate în diferitele părți ale organismului, precum în pereții venelor și
capilarelor, în articulații, în centrul celulelor adipoase și pretutindeni în corp. Exact
precum pofta de heroină a unui drogat nu apare din nevoia normală, fiziologică a
corpului, la fel și dorința pentru mâncarea gătită, senzația percepută de foame, nu
reprezintă cererea normală a corpului, ci mai degrabă cererea dependenței lui. Este
expresia impulsurilor care sunt stimulate de otrăvurile colectate în organismul uman;
este cererea bolii care s-a cuibărit în corp, cererea celui mai mare dușman al omului.

Acest viciu teribil este introdus în corpul fiecărei ființe umane, chiar de către proprii
părinți, imediat după naștere. De aceea, din momentul în care copilul începe să devină
conștient și să vorbească, dependența de hrana gătită este deja bine instalată și din acel
moment și până la finalul vieții sale el consideră hrana gătită drept dieta sa normală și
are pofte intense pentru ea, considerându-le nevoile sale fiziologice; este ceea ce el
consideră greșit drept ”foame” reală.

Dorința pentru hrană gătită nu este FOAME

Când un mâncător de alimente gătite încearcă să se hrănescă exclusiv cu alimente
naturale, precum mierea, nuci, grâne, fructe și legume crude și nu mai are poftă pentru
nici una dintre aceste alimente crude, înseamnă că nevoile naturale ale corpului său
sunt momentan împlinite și el este plin. Dacă mănâncă hrana gătită, chiar dacă a mâncat
deja de câteva ori mai mult decât avea nevoie din alimente, el se comportă ca și cum n-
ar fi mâncat nimic și simte o poftă intensă pentru un fel de mâncare din carne, bogat și
apetisant. Aceasta nu mai este ”foame”. Este o iritație produsă de otrăvurile care au fost
depozitate în corp și care acum cer noi doze de otravă. Este plângerea demonilor
ascunși în interior, ce solicită noi instrumente pentru a face bucăți corpul omenesc.
Consumatorul de alimente crude cu voință puternică aude această plângere zile întregi –
dar o ignoră cu întregul sufletul și nu face nici cea mai mică concesie.
Mâncarea gătită forțează organele omenești să lucreze la de trei până la patru ori mai
mult din capacitatea lor normală

Toate organele corpului omenesc au niște rezerve naturale de energie tip depozit. În
mod obișnuit, ele lucrează la un sfert din potențialul lor, păstrând restul de energie
pentru folosință în caz de urgență sau la bătrânețe. Astfel, în circumstanțe ”normale”,
inima bate de circa 70-72 ori pe minut (în timp ce la un consumator de alimente
neprocesate termic este de 58-62 pe minut) și doar în circumstanțe excepționale poate
ajunge la 200 de bătăi pe minut. În timpul respirației normale intră și ies 500 centimetri
cubi de aer din plămâni, dar în eforturi respiratorii speciale putem respira până la 3700
cc.

Consumatorul de alimente neprelucrate termic își folosește organele digestive la un

sfert din capacitea lor potențială, iar ca rezultat, aceste organe nu sunt niciodată
supraîncărcate sau obosite. Consumatorul de alimente gătite, pe de altă parte, după
stimularea apetitului prin intermediul reflexelor condiționate, mirodeniilor iritante,
aperitivelor și altor stimulente absurde, își umple stomacul într-o atare manieră încât
organele digestive sunt forțate să-și folosească întreaga capacitate de rezervă
energetică, și chiar așa de multe ori sunt incapabile să facă față solicitărilor la care sunt
supuse. De multe ori persoana este forțață să scoată hrana îngrozitoare pe aceeași parte
pe care a introdus-o sau să o expulzeze din intestine cu purgative. În mod suprinzător,
aceste acte îngrețoșătoare nu sunt considerate neobișnuite de un mâncător de hrană
gătită termic.

La supraîncărcarea organelor digestive multe alte organe încep să lucreze intensiv,

precum inima, ficatul și rinichii. Munca adițională la care sunt acestea supuse le
obosește curând și le scoate din funcție prematur. Nu este o surpriză rezultatul care
constă în scurtarea duratei de viață de câteva ori. Prin hrănirea cu substanțe inutile,
dăunătoare și otrăvitoare, cel dependent de hrana gătită își satisface poftele, în schimb
își paralizează activitatea stomacului și creează pentru sine o iluzie de satisfacție, în timp
ce toate celulele corpului gem de foame, datorită lipsei de nutrienți esențiali. Stomacul
unui consumator de hrană crudă se odihnește mai tot timpul și chiar în cea mai mare
parte a timpului este gol, dar corpul lui se simte plin și satisfăcut în adevăratul sens al
cuvântului.

Când un consumator de hrană gătită se decide să schimbe spre mâncarea nepreparată

termic, la început nu se simte satisfăcut, indiferent de cât de mult mănâncă. De obicei,
în loc să se simtă fericit, dependentul de mâncare gătită se simte nemulțumit de starea
lui. După părerea sa, motivul acestei stări continue de foame ar fi faptul că alimentele
pe care le consumă au o valoare nutrițională mai scăzută și nu sunt ”mâncare”. Există o
neînțelegere cumplită. Din contră, tocmai aceste alimente sunt nutritive și complet
echilibrate. Celulele corpului au suferit ani de zile ca urmare a lipsei lor. Capacitatea
organelor digestive omenești corespunde compoziției alimentelor și aranjamentului
constituienților lor. De aceea stomacul le primește fericit, le înmoaie rapid și le trece în
intestine fără prea mare întârziere, iar celulele la rândul lor, care erau slăbite și emaciate
de foame, la absorb avide și cer din ce în ce mai multe.

Celulele bolnave sunt vindecate, cele emaciate se recuperează, cele inactive își recapătă
vitalitatea. Celulele adipoase, pe de altă parte, încep să se topească (prin înfometare),
acumularea de otrăvuri dispare treptat și apa inutilă din țesuturi este eliminată. Celulele
normale, active, iau locul acelor celule ”puturoase” care erau îngrășate de indolență și
inactivitate. Pierderea rapidă în greutate a corpului este un semn sigur al recâștigării
sănătății și vigorii.

Acest lucru ar trebui să umple inima unei persoane de bucurie și fericire. Pentru că acei
nutrienți se răspândesc imediat în corpul său și îi aduc sănătate, putere, vigoare și
energie. Este prima oară în viața lui în care deși toate organele și glandele obțin o porție
copioasă de nutrienți, ele sunt în stare să lucreze confortabil și cu ușurință. Chiar dacă
într-o zi persoana consumă o cantitate mai mare de hrană crudă decât are nevoie
organismul, sau sunt în stare intestinele și celulele să absoarbă, stomacul nu o va refuza
sau nu-i va produce o senzație de greață, declanșând vărsătură în forță. Ci mâncarea în
exces față de nevoile sale nu va sta în stomac pentru a produce putrefacție; nici nu se va
transforma în otrăvuri și să cauzeze tulburări intestinale. În loc de asta, fără să fie
digerate, ele vor fi trecute din stomac în intestine și apoi vor părăsi corpul prin materiile
fecale în aceeași zi, în timp ce intestinele și sângele se vor încărca de nutrienți bine
echilibrați.

După o perioadă, să încerce numai să mănânce câteva înghițituri de mâncare gătită.

Stomacul va refuza indignat acele substanțe stranii și nedorite. În ciuda plăcerii extreme
pe care o percepe gura, înghițiturile vor stagna în stomac timp îndelungat, apoi vor
acționa ca un blocant al apetitului și vor paraliza cursul normal al activităților digestive.
Dar un mâncător de hrană gătită este foarte mulțumit și fericit cu starea lui, pentru că-și
satisface poftele, își umple stomacul și are senzația de ”plin”. Omul care realizează
valoarea hranei nepreparate termic se îngrozește de situația în care se află. El înțelege
complet că nutrienții din alimentele crude sunt cei care hrănesc corpul, în timp ce
cadavrele care vin de pe foc sunt mai degrabă combustibili și surse de diferite otrăvuri și
boli.

Hrana umană ar trebui să fie constituită dn celule vii și nu din cadavre de

celule moarte.
Alimentele echilibrate conțin celule vii. Corpurile plantelor, după ce părăsesc pământul,
rămân vii pentru perioade lungi de timp. Un boboc de trandafir continuă să înflorească
într-un vas, în timp ce semințele încolțesc atunci când sunt plantate la ani de zile după
ce au fost adunate. Dar celulele animalelor omorâte sau cele din laptele îndepărtat din
corpurile lor mor imediat și încep să se dezintegreze, transformându-se în otravă. Gătitul
le schimbă în ceva cu adevărat îngrozitor. A considera proteinele animale ca fiind
superioare proteinelor vegetale este cea mai nefericită eroare de judecată, o dovadă
manifestă a miopiei biologilor adoratori ai cărnii. Dacă admitem faptul că organismul
animal primește proteinele vegetale și le transformă în nutrienți echilibrați, atunci
carnea animalelor precum vulpile, lupii, câinii, pisicile și tigrii care se hrănesc cu aceste
proteine ”echilibrate” ar trebui să aibă cea mai înaltă valoare nutritivă; în timp ce
caracterul toxic al cărnii acestor animale este atât de evident încât nici cei mai înfocați
carnivori nu îndrăznesc să o consume.

Biologii ce sunt îndemnați de propriile predilecții personale să caute avantaje speciale în

carne, pentru descoperirea așa numiților amino-acizi esențiali, nu au luat în considerare
faptul că acești amino-acizi se formează tocmai din cele mai obișnuite ierburi consumate
de animale. Prin ce reguli ale științei are organismul vacii capacitatea de a fabrica
amino-acizi din cele mai ordinare ierburi și buruieni, și de ce organismul omului nu ar
avea această capacitate, de a prepara aceleași componente din alimentele vegetale de
calitate nutritiv superioară? Cum reușesc milioane de budiști să trăiască în absența
amino-acizilor furnizați de carne?

Miopia este cel mai mare defect al științei medicale

Cea mai mare greșeală a biologilor dependenți de hrana gătită este miopia lor. Ei inchid
ochii acelor rele care le apar neglijabile și nu prevăd consecințe serioase ce rezultă mai
devreme sau mai târziu din cauze aparent minore. Să ne ilustrăm această declarație cu
câteva exemple. Felurile de mâncare gătite, în special cele cu carne, sunt pline de
otrăvuri. Nimeni nu observă otrăvirea cronică ce se produce imperceptibil tot timpul și
chiar atunci când drept rezultat al otrăvirii ficatul, inima sau rinichii sunt afectate
ulterior, disfuncția lor este atribuită unor cauze ”necunoscute”. Când otrăvirea este
severă și este însoțită de diaree și vărsături, este considerată o tulburare digestivă. Prin
”indigestie” sau ”toxi-infecție alimentară” se înțelege doar starea care afectează întregul
organism și amenință victima cu moarte imediată. Câte vieți inocente nu sunt sacrificate
în acest fel!

Oamenii nu văd mizeria ce trece în arterele și venele lor din mâncarea introdusă zilnic, și
cum se depun straturi după straturi pe pereții vaselor, îngustând trecerile și blocând
brusc circulația sângelui, într-o bună zi – circumstanță considerată de cei miopi drept
”neașteptată”.

Oamenii nu observă presiunea uriașă exercitată de apele de la o inundație care apasă

pereții unui baraj. Dar atunci când barajul, care a rezistat și s-a clătinat mult timp sub
impactul apelor cedează, cauza demolării sale este pusă pe seama pietricelei accidental
aruncate de un copilaș. Deja am discutat despre concepția corectă pe care un
consumator de alimente crude o are despre cauza cancerului. Împotriva acesteia, cei
400 de ”agenți carcinogenetici” prezentați nouă de către oamenii de știință, dependenți
de mâncarea gătită, printre aceștia aflându-se și iritațiile mecanice sau fumul de țigară,
nu au un efect mai mare decât acea pietricică aruncată de un copil.

Fiecare organ are milioane de celulele ce colaborează și prin care este îndeplinită funcția
acelui organ. Când nutriția impusă celulelor este lipsită de anumiți constituienți
esențiali, celulele încep să-și piardă vitalitatea și să se îmbolnăvească. Rezervele de
energie intră și ele în acțiune, dar și ele sunt curând epuizate. Atâta timp cât organul își
îndeplinește funcția, într-un fel sau altul, oamenii miopi nu văd becul roșu; dar când
organul nu-și mai poate îndeplini sarcinile, ei spun că acesta este bolnav și recurg la
medicamente. Dar este posibil ca o pastilă sau o doză de otravă să poată înlocui
constituienții nutritivi din alimentele care au fost arse în foc ani de zile și să ajute
celulele bolnave să-și reia capacitatea pentru munca lor specializată?

După ce stau în tractul digestiv zile întregi, cantitățile de carne, ouă, unt și brânzeturi
încep să putrezească și produc inflamația intestinelor, simptomul cel mai obișnuit al
acesteia fiind diareea. Dar când un copil are un episod de diaree, vina este pusă pe coaja
de la fructe descoperită nedigerată în scaune. Nimeni nu se întreabă cum ar putea coaja
fructelor să producă inflamație în intestinele unui copil, în condițiile în care aceasta nu
putrezește și nu se descompune ci părăsește corpul neschimbată în câteva ore după ce a
fost introdusă. Întreaga tragedie rezultă din faptul că oamenii privesc alimentele precum
ouăle, carnea, untul și brânza drept ceva normal și esențial, iar fructele ca pe ceva
secundar, care pot fi mâncate sau nu. Uneori, se consideră chiar că este necesar să se
interzică copiilor consumul de fructe, pentru a ”nu-i deranja la stomac”.

Greutatea unui consumator de mâncare gătită nu poate fi considerată drept un

criteriu de sănătate. Obezitatea este cea mai periculoasă boală.

Atâta timp cât organismul uman este în stare să reziste la dieta nenaturală și să-și
continue lupta împotriva ei, diferite tulburări încep să se manifeste, precum lipsa
apetitului, indigestii, gastrite și alte tulburări gastrice, colite și așa mai departe. Toate
acestea sunt expresia evidentă a luptei organismului de a-și folosi toate mijloacele de
care dispune pentru a neutraliza efectele nocive ale dietei nenaturale și a elimina din
interior substanțele otrăvitoare produse de ea. Pacientul începe să piardă din greutate și
apoi încearcă să se ”întărească” prin introducerea de mese ”nutritive”. Ziua în care
organismul este într-un final învins și își oprește lupta este cea în care fie omul își spune
la revedere de la lumea asta, sau dimpotrivă, apetitul lui crește și el începe să mănânce
fără oprire, să digere bine și să se îngrașe ”pentru a-și recăpăta sănătatea și vigoarea”.
Cu alte cuvinte, ziua în care organismul uman abandonează lupta el ”se adaptează” la
dieta nenaturală și se pune fundația uneia dintre cele mai periculoase boli ale oamenilor
– corpolența nenaturală.

Sub presiunea dietei nenaturale, corpul este forțat să se adapteze și să permită în

interior acumularea a diferite substanțe nocive, produse de această dietă. Se formează
depozite de grăsimi, acid uric și derivații acestuia, de colesterol, de săruri obișnuite,
lichid în exces, calculi, formațiuni sciroase, tumori, celule inactive și parazitare, celule
gigante multinucleate (polikariocite), celule cu nuclei supradimensionați (megakariocite)
etc. Uneori, aceste celule ating de sute de ori mărimea unei celule normale, dar le
lipsește capacitatea de a face orice fel de activitate utilă.

Toate aceste monstruozități se acumulează în corp și îi creează omului iluzia de sănătate

și putere, în timp ce el suferă, în realitate de o emaciere gradată. Mușchii lui devin
subțiri și slăbiți, numărul celulelor sale specializate și active se micșorează, iar organele
sale încep să se degradeze. O persoană ”bine-făcută”, robustă, cu fălci proeminente, cu
brațe uriașe, cu mâini îngroșate și straturi de grăsime care atârnă – și lumea este plină
de astfel de persoane – nu este în realitate decât un schelet acoperit cu piele. Un astfel
de om și-a încărcat mușchii slăbiți și emaciați cu manșoane de grăsimi, pe care le
hrănește continuu și le poartă pretudindeni după el. Dar ciudat vorbind, oamenii aceștia
discută despre cât de sănătoși, viguroși și puternici sunt. Sunt atât de mândrii de cât de
”bine-făcuți” sunt încât de câte ori se aduce discuția despre slăbire, ei bat în lemn sau
spun ”Facă-se Voia Domnului” dar n-ar renunța la un gram din mult-iubita lor grăsime.
Am putea umple zeci de volume cu exemple de atare miopie și lipsă de viziune.

Nici un medicament nu poate înlocui materialele ”crude” distruse de foc

Toate medicamentele folosite sunt simptomatice. Cu alte cuvinte, ele servesc drept
paliative pentru a ușura temporar starea pacientului și a ascunde simptomele bolii. În
nici un caz ele nu pot înlocui nutrienții cruzi distruși în oalele și tigăile de gătit. Mulți
oamenii de știință interzic folosirea medicamentelor. În Anglia, după o cercetare dificilă
și îndelungată de patru ani jumătate, pe un eșantion mare de populație de o condiție
bună, biologii de la Packham au concluzionat că doar 9% dintre oameni se bucurau de o
stare bună de sănătate; toți ceilați 91% erau bolnavi, deși nu mulți erau conștienți de
bolile de care sufereau. După tratamentele clinice indicate, concluziile au fost fără
excepție faptul că toate bolile au răspuns la tratament, dar acestea au fost urmate de o
deteriorare marcată a stării generale de sănătate a persoanelor. Aceasta însemna că
medicamentele au ascuns, mai degrabă, simptomele de boală, în timp ce efectele lor
secundare s-au adăugat organismului deja slăbit, pentru a-i agrava și mai tare situația.
De aceea, oricine dorește să nu se îmbolnăvească, sau dacă deja este bolnav, să-și
recâștige sănătatea, nu trebuie să-și pună speranțele în medicamente; ci mai degrabă
are nevoie să se restrângă în a consuma alimente nenaturale și medicamente și să
trăiască în concordanță cu legile naturale ale consumului de alimente nepreparate
termic.

Aceasta este calea adevărată, sigură și științifică, în timp ce terapia medicamentoasă

este, pentru a-l cita pe Bircher-Benner doar ”decepție și înșelătorie”. În opinia mea,
poate fi numită mai degrabă o iluzie și o auto-înșelare. Nietsche și-a numit
medicamentele ”șfichiurile biciului”. Doctorii se pot convinge ușor de adevărul
declarațiilor mele, împărțind pacienții din spital în două grupe egale, tratând un grup cu
ajutorul medicamentelor și mâncării gătite și celălalt doar cu alimente nepreparate
termic, și apoi să compare rezultatele celor două. Acesta ar fi testul de bază și decisiv,
altminteri, orice argument împotriva hranei crude va continua să fie fără valoare. Să ne
ilustrăm declarațiile cu câteva exemple din terapia medicamentoasă simptomatică.

Durerea este un semnal despre faptul că organismul este în pericol, este un strigăt de
ajutor al organismului. Dar în loc să eliminăm pericolul, noi amorțim nervii care transmit
senzația de pericol către creierul nostru și reducem la tăcere vocea lor cu o doză de
otravă. Între timp, boala își continuă evoluția inevitabilă, agravată și de efectele
secundare ale medicamentului. Și un alt exemplu: când lumenul arterelor noastre se
îngustează în tot corpul, rezultă o creștere a presiunii sângelui. Dar în loc să ne curățăm
vasele de sânge de acele depuneri, folosim otrăvuri pentru a stimula acei nervi care sunt
capabili să lărgească lumenul arterial. Atâta timp cât efectul otrăvii durează, sângele
circulă prin vase, dar acestea sunt din ce în ce mai slăbite, inclusiv de efectul
medicamentelor folosite.

Nu există nici un medicament care să nu aibă un efect nociv asupra organismului

omenesc. Dar numai în ultimul timp câteva mici publicații au început să se preocupe de
acest subiect. Una dintre ele ”Reacții ale terapiei medicamentoase” (1955) de dr. Harry
L. Alexander, profesor emerit de medicină clinică, Washington University Medical
School, ne oferă foarte multe informații utile. Desigur, utilizarea generală a
medicamentelor este responsabilă pentru complicațiile și reacțiile care ucid imediat
victima sau declanșează apariția unor boli serioase. Dar chiar și așa, doar una într-o mie
de astfel de complicații este înregistrată, cele mai multe rămân ascunse sub tăcere.

S-a stăbilit că fiecare dintre cele 350.000 substanțe folosite pentru pregătirea
medicamentelor este capabilă să producă complicații. Dar dintre ele, cele mai
periculoase sunt penicilina, aureomicina, streptomicina, compușii de mercur,
medicamentele din grupul sulfonamidelor, digitalicele, vaccinurile, serurile, vitaminele
sintetice (tiamina, niacina), cortizonul, extractele hepatice, insulina, adrenalina și multe
alte medicamente uzual folosite.

Este important să oferim acestei chestiuni o considerare specială. Vitaminele sintetice și

extractele organice, prin care oamenii își înlocuiesc constituienții nutritivi și produsele
arse în bucătărie, ucid o persoană cu viteza luminii, adesea la 5 minute de la intrarea în
corp. În 1951, 324 milioane și în 1952, 350 milioane de grame de penicilină au fost
injectate în sângele oamenilor pentru a înlocui antibioticele naturale care au fost arse și
distruse în bucătărie.

După introducerea în corpul omenesc, medicamentele omoară mii de oameni, uneori în

primele 5-10 minute, prin anafilaxie, în timp ce alte zeci de mii devin afectați de diferite
boli, dintre care menționăm urticarii, dermatite, eczeme, purpură, astm bronșic,
poliarterită, ciroză hepatică, icter, nefrită, nefroză, anemie aplastică, scabie și alte boli.

Oamenii aleg să fie orbi la responsabilitatea pe care o au medicamentele în producerea

deceselor și bolilor și blamează în schimb super-sensibilitatea organismului. Dar ce
cauzează această super-sensibilitate este ținut complet în tăcere.

Bieții mei copiii erau afectați de astfel de boli și probleme ale pielii de câteva ori pe an.
Întotdeauna am încercat să căutăm cauzele în mâncarea pe care o consumau, în timp ce
medicii care ne dădeau pungi de medicamente nu ne-au spus un cuvânt despre
pericolele substanțelor prescrise. Ca și milioane de alți oameni, am crezut că
medicamentele erau pentru vindecarea oamenilor, nu pentru îmbolnăvirea lor. Odată,
ambii mei copii au dezvoltat icter în aceeași zi. Am fost luați prin suprindere, pentru că
știam că icterul nu era totuși o boală contagioasă care să-i afecteze pe amândoi, în
același timp. Astăzi, nu mai pot face nimic pentru a-mi opri mustrările de conștiință,
decât să-i avertizez și pe alți părinți de pericolele medicamentelor.

În prezent este trist să observăm cum cele mai periculoase medicamente sunt
popularizate cu ajutorul unor cântecele ușurele și imagini atractive, ca și cum ar fi ceva
benefic de consumat în fiecare zi. În anumite țări, medicina și farmaciile s-au
transformat în mari concerne de comercialism și profit.

Mâncarea hranei nepreparate termic va termina imediat utilizarea medicamentelor de

orice fel, pentru că în absența bolilor nu vor mai fi necesare medicamentele. Bolile sunt
produse de către degenerarea alimentelor; bolile pot fi vindecate doar prin corectarea
dietei nostre. Toate încercările de a vindeca boli prin intermediul medicamentelor sunt
foarte periculoase, experimente inutile destinate eșecului. Consecințele lor deplorabile
ne sar în față continuu.

Își fac apariția noi tipuri de boli, suferințele ușoare sunt înlocuite de unele mai serioase.
Ca rezultat, oamenii prepară continuu noi feluri de seruri și vaccinuri, descoperă
antibiotice din ce în ce mai puternice și treptat, se implică într-un labirint de erori,
complicații și dezastre.

O schimbare fundamentală și fără precedent este necesară în domeniul științei

medicale. Toți medicii onești și cu spirit civic au nevoie să se ridice și să devină activi
pentru a preveni distrucția materiei prime crude destinate pentru alimentarea uzinei
corpului omenesc.

În opinia celor miopi, alimentația crudă este o reîntoarcere la o viață primitivă, ca a

omului preistoric. De fapt, nu există o agresiune mai mare la adresa civilizației decât
gătitul și prelucratul alimentelor. Cei care consumă alimente crude scapă de suferințele
produse de așa-numitele boli ale civilizației și refuză să folosească progresul tehnic al
civilizației drept mijloc de distrucție al purității materialelor crude ale oamenilor. Nimeni
nu refuză să vorbească la telefon, să călătorească cu avionul și să-și mențină fructele
proaspete în frigider.

De secole, oamenii au fost atât de orbiți și ignoranți încât au considerat întotdeauna

mâncatul hranei gătite drept ceva natural. Iar acum, când aud pentru prima oară de
mâncarea nepreparată termic, ei o consideră ceva straniu și curios, când în realitate
tocmai degenerarea alimentelor naturale prin gătit este cea ne-naturală, stranie și
ciudată – și va fi înregistrată ca atare în istorie drept cea mai mare prostie comisă de
Homo sapiens.

Hrana gătită și terapia medicamentoasă duc rasa umană către anihilarea

finală
Multe specii de animale uriașe au locuit cândva pământul și au dispărut complet ca
urmare a condițiilor adverse de mediu. Astăzi, omul își creează astfel de condiții adverse
cu propriile sale mâini, și într-o bună zi va dispare de pe fața Pământului. Paralel cu
procesul de degenerare al alimentelor, există o creștere în varietatea și frecvența
diferitelor boli. Înainte de trecerea a mai multe generații, oamenii vor muri de boli
cardio-vasculare sau cancer înainte de a atinge vârsta pubertății și fără a fi avut
oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de procreere. Pe baza vitezei alarmante a
creșterii bolilor în ultimele decenii, este ușor de prevăzut viitorul, dacă oamenii persistă
în nebunia lor.

Oamenii de știință care indică beneficiile mâncatului alimentelor gătite și ale terapiei
medicamentoase sunt precum negustorii care, aflați sub amenințarea falimentului, sunt
fericiți să-și numere bănuții, închizând ochii la milioanele de pierderi care se află în fața
lor. Rezultatul final al oricărei afaceri este vizibil pe bilanțul la final de an. Haideți să
vedem ce beneficii și avantaje a obținut omul civilizat ca urmare a descoperirii gătitului
și medicinei, comparativ cu cele pe care le au miliardele de diferite alte animale. Nici
unul, dacă luăm în seamă faptul că el este cea mai perfectă ființă de pe acest Pământ și
cu toate acestea, este supus mai multor boli decât oricare altă creatură a lui Dumnezeu.

După descoperirea vitaminelor, omul ar fi trebuit să aibă înțelepciunea de a percepe că

prin gătit el distruge în alimentele naturale exact acești constituienți fără de care își
grăbește sfârșitul. Ar fi trebuit să oprească risipa și să păstreze integritatea alimentelor
naturale, nu să le degenereze. Dar farmecul mâncării gătite este atât de mare încât
acoperă orice tentative de reformă. Dependențele cuceresc știința și își revendică plata.
Între timp, încă agățați de hrana gătită, oamenii încearcă să penetreze în secretele
alimentelor, să recunoască ce constituienți sunt distruși prin gătit și procesare și apoi să-
i înlocuiască prin substanțe sintetice. Nu este o nebunie să arzi și să distrugi cu propriile
mâini acele componente esențiale, să te îmbolnăvești, să fii pe marginea gropii și apoi să
faci tentative inutile de a te salva cu mijloace iluzorii? Este important să avem în minte
că acești constituienți nu sunt limitați la cele 40 sau 50 de vitamine recunoscute de
biologie. Sunt mult mai multe și nu ne vom putea forma o imagine reală a proprietăților
lor calitative și cantitative multe mii de ani de acum înainte. Să presupunem că într-o
bună zi oamenii de știință vor reuși să recunoască toate varietățile lor. Apoi, pentru a le
înlocui cu mijloace artificiale să prepare mii de medicamente și preparate necesare
pentru fiecare individ – fără a discuta despre costurile prohibitive implicate.

În cercetările realizate pe varietăți separate de fructe, vegetale și grâne, biologii

dependenți de mâncare gătită au dovedit tot ei că aceste alimente naturale au
proprietăți de a vindeca aproape orice fel de boală. Dar oamenii nu doresc să admită
faptul că organismul omenesc se va elibera de boli dacă este hrănit exclusiv cu alimente
naturale din copilărie, în mod continuu. Chiar de la început – gândul abținerii de la
mâncarea gătită nu le permite să gândească clar și cedează locul dependenței.

Alimentele naturale nu ar trebui utilizate de medici ca mijloace terapeutice

temporare. Ci ar trebui declarate ca fiind unica dietă indicată ființei umane.

Mulți medici progresiști condamnă terapia medicamentoasă. Unii dintre ei sunt atât de
dezamăgiți de rezultatele ineficiente obținute după tratamentul medicamentos că-și
abandonează practica medicală și se dedică studiului problemelor fundamentale ale
profilaxiei. Printre ei se află și celebrul medic elvețian Bircher-Benner, din ale cărui studii
am introdus scurte traduceri în cartea mea în limba armeană. La începutul carierei sale
medicale, Bircher-Benner a devenit atât de deziluzionat de metodele existente de
terapie încât la aflarea datelor despre valoarea nutrițională a alimentelor, a început să-și
vindece pacienții cu ajutorul nutriției naturale, fără nici un fel de medicament. Curând,
un mare număr de pacienți, care fuseseră tratați fără success de diferiți alți medici din
lume s-au îndreptat către sanatoriul său din Zurich și în scurt timp erau complet
vindecați printr-o dietă crudă vegetariană strictă.

Dar Bircher-Benner considera alimentația crudă ca o ”măsură terapeutică”, nu ca fiind

singura dietă potrivită pentru om. Ca și cum un om ar fi fost obligat să se hrănească cu
alimente nenaturale din copilărie și apoi, îmbolnăvindu-se, să fie vindecat de ”dieta
terapeutică” la o vârstă avansată. Dar acest paradox aparent are motivațiile sale
definite. Mai întâi, nu există nimeni în lume, nici măcar cel mai îndepărtat expert în
dieta crudă. Bircher-Benner a realizat că hrana gătită dă dependență și că dorința
resimțită de oameni pentru mâncarea gătită nu este nici foame și nici o cerere biologică
a celulelor.

Ca medic, Bircher-Benner a fost format să vindece bolile care există. Nimeni nu i-ar fi
plătit vreun onorariu și nu l-ar fi luat în serios dacă ar fi susținut public un sistem de
nutriție care ar fi ajutat omenirea să nu se îmbolnăvească.

În momentul de față, există două puncte de vedere opuse cu privire la nutriție. Unul
dintre ele apără dieta crudivoră, celălalt favorizează mâncarea gătită; unul dintre ele
susține vegetarianismul, celălalt preferă dieta cu proteine animale. Știința nu este
politică, totuși. Omul care deține un punct de vedere greșit nu are nici un drept să-și
impună opiniile sale eronate și dăunătoare asupra copiilor inocenți. Apare o nevoie
imperativă în timpurile noastre ca cele două puncte de vedere să fie examinate în
cercurile științifice și culturale internaționale, astfel încât cel greșit să fie condamnat, în
timp ce acela adevărat să fie prezentat publicului și aplicat în practică, în general.

La prima vedere, oamenii simpli care nu doresc să pătrundă în profunzimea problemei

gândesc faptul că idealul alimentației fără foc nu poate fi realizat rapid și că omul nu
este gata să-și abandoneze obiceiurile adânc înrădăcinate. Dar aceasta este vocea
dependenței, nu cea a științei. Știința ar trebui, totuși, să fie separată de dependență.
Este nevoie să recunoască faptul că alimentele crude sunt materiale reale și complete
pentru organismul omenesc, după care cei care doresc să degenereze materialele crude
să fie lăsați să facă ce doresc cu ei și copiii lor.

În primul rând, este nevoie să folosim experiența colectată din consumul alimentelor
crude pentru a ne corecta noțiunile false prevalente în știința nutriției, în conformitate
cu care multe alimente esențiale sunt considerate dăunătoare pentru oameni, în timp ce
acelea cu adevărat dăunătoare sunt recomandate ca fiind complete. Este important să
realizăm că, fără excepție, toate cazurile în care se interzic alimentele crude celor slăbiți,
bolnavi, suferinzilor de afecțiuni ale stomacului sau altor boli, sunt exact cazurile în care
alimentele interzise ar duce la vindecare, susținere și întărirea pacienților.

În aceste cazuri nu mai este o chestiune de a opri un obicei dăunător. Din contră,
pacientul cere fructe și noi refuzăm să-i dăm; se simte rău cu mâncarea gătită, dar îl
convingem să mănânce mai mult; luăm fructele din mâna copiilor și-i forțăm să înghită
mâncare gătită. Cu alte cuvinte, le grăbim finalul forțându-i să mănânce exact acele
alimente care sunt cauza bolilor și incapacității lor. Corectarea doar a acestei
neînțelegeri ar reduce numărul deceselor premature cu 50%.

Pentru a ne convinge de adevărul acestor declarații nu avem altceva de făcut decât să

testăm alimentele nepreparate termic câteva luni și acest experiment ar trebui făcut de
orice persoană de bun-simț. În acest fel se va pune capăt conflictului dintre punctele de
vedere diferite asupra nutriției.

În lumina alimentației nepreparate termic, principiile de bază ale nutriției nu mai rămân
limitate doar universităților și institutelor de ceretare; ci ele devin subiecte de
importanță primordială pentru omenire. Pentru omul de pe stradă, numele științific a
sute de alimente, formulele lor complicate și descrierile lungi și obositoare ale
proprităților nutritive și presupuselor beneficii pot fi rezumate doar în trei cuvinte:
MÂNCARE CRUDĂ VEGETALĂ sau material crud complet pentru fabrica corpului
omenesc.

Astfel, mâncarea fără foc devine un ideal separate de știința medicinei, un ideal care nu
este explicabil printr-o formulă științifică, ci prin logică, dovezile sale fiind legile de
neclintit ale naturii și rezultatele de bază obținute din experiențele tuturor.

Nu ar trebui să modificăm în nici un fel integritatea materialelor ”crude” destinate

corpului uman

Corpul omenesc este fabrica cea mai perfect și în același timp, cea mai complicată din
lume. Sau cel mai bine ar fi să-l considerăm o lume imensă de fabrici și sisteme, dar fiind
că fiecare celulă privită separate este o fabrică complicată în sine, constituită la rândul
său din nenumărate alte fabrici. Până în prezent, oamenii de știință au reușit să
descopere zece mii de părți în fiecare celulă. Fiecare glandă sau organ sunt compuse din
miliarde de astfel de celule și din combinația acestor glande, organe, sisteme se
formează scheletul și pielea corpului omenesc.

Pentru a-și putea îndeplini funcțiile în mod corespunzător, aceste fabrici și sisteme
foarte complicate au nevoie să fie aprovizionate cu ”materii prime” care să conțină zeci
de mii de substanțe diferite, fiecare având o sarcină specială de îndeplinit în organizarea
generală a corpului omenesc. Toate aceste substanțe sunt construite cu ajutorul luminii
solare și sunt concentrate în organele vegetale. De exemplu, o sămânță, o frunză sau un
bob de porumb conțin în sine toți acei constituienți nutritivi esențiali organismului
animal. Acești constituienți pot diferi în variate plante, în ceea ce privește compoziția și
aranjamentul lor, dar nu contează prea mult, pentru că după ce sunt introduse în
organism sunt scindate și re-sintetizate, proces prin care o substanță se schimbă într-o
altă substanță. Astfel, organismul este în stare să schimbe cantitățile variaților
constituienți în concordanță cu nevoile sale, dar în absența anumitor elemente chimice,
nu este în stare să-l înlocuiască cu altul sau să-l sintetizeze în interiorul corpului.

De exemplu, n-au fost descoperite în laborator concentrații mari de calciu, vitamine sau
proteine în trifoi, dar tocmai din trifoi și din alte ierburi banale animalele își iau toate
vitaminele și sărurile minerale, și-și construiesc oasele lor masive, carnea și grăsimea. Cu
alte cuvinte, în loc de lapte, unt, brânză, creier, ficat și carne recomandate de oamenii
miopi drept surse de calciu, fosfor, vitamine și proteine „echilibrate”, ar putea fi
recomandat doar trifoiul, pentru că din el își au originea toate aceste substanțe. De
aceea este fără sens, valoare și chiar dăunător să se pretindă că un anume alimente este
bogat într-o anume vitamină, în timp ce altul abundă într-un anumit mineral, pentru că,
în afară de a duce în eroare și a produce confuzie în oameni, aceste declarații nu servesc
nici unui scop.

Principalele funcții ale constituienților nutritivi în organism sunt în număr de trei. În

primul rând, ei sunt materiale de construcție pentru renovarea și construcția celulelor;
apoi ei produc energia necesară pentru mișcarea acelor celule și producția căldurii în
corp și în ultimul rând, ei furnizează celulelor specializate ”materia primă” necesare
pentru activitățile lor productive.

Este imperativ necesar să avem grijă de organismul nostru în același mod în care un
industriaș are grijă de fabrica sa. De aceea, pentru cele trei categorii de operații și funcții
trebuie să furnizăm corpurilor noastre toți constituienții nutritivi necesari, în mod
integral, așa cum există în Natura care ni-i oferă. Altfel, dacă apar deficiențe în oricare
dintre constituienți, acest fapt va avea un efect advers inevitabil asupra construcției și
activității organismului.

Dar cum își tratează corpul omul civilizat al prezentului? El risipește, arde, ucide și
modifică integritatea materialelor crude și apoi își umple stomacul la întâmplare cu
cadavre și otrăvuri, în care au rămas doar câteva mii de substanțe nutritive. În acest
mod, consumul anumitor constituienți depășește necesarul normal al organismului de
mii de ori, în timp ce va exista un deficit corespunzător al altor constituienți.

Din mâncarea gătită, pâinea albă, macaroane, orez, dulciuri, unt și margarină sunt
produse celule incapabile, parazitice cu structură simplă, sub greutatea cărora se
înconvoaie dependentul de hrană gătită. Oamenii de știință pot dovedi că în urmă cu 50,
100 sau 200 de ani, indispozițiile și bolile oamenilor erau însoțite de stare de pierdere în
greutate. În prezent, omul are o putere mai mare de rezistență iar corpul omenesc a
devenit capabil de a rezista alimentelor nenaturale și de a preveni introducerea unor
cantități excesive a acestora prin pierderea apetitului, diaree, vărsături și alte simptome.
Dar în decursul timpului, organismul uman cedează presiunii hranei degenerate, ”se
adaptează” la ea și permite existența unei dolofăneli exagerate la copii și a unei
rotunjimi a fețetelor. Cei supraponderali sunt primii care prezintă în corp celule simple,
lipsite de valoare și inactive, corespunzător structurii lor. De aceea în prezent nu mai
găsim oameni subțiri și lumea este plină de corpolență și urâțenie nenaturală.

Astăzi, mulți copii se nasc cu o povară îngrozitoare de celule inactive și lipsite de valoare.
Părinții lor, în simplitatea gândirii pe care o au, sunt mândrii de dolofăneala copiilor și
rotunjimea fețelor lor. Dar această suprapondere de dimensiuni enorme îl va îngrozi pe
cel ce-i înțelege adevărata natură. Cu toate acestea, în prostia lor, oamenii pun
reprezentări ale acestei monstruozități pe ambalajele hranei pentru copii, ca fiind o
imagine a sănătății.

Organismul uman face un efort uriaș să țină sub un oarecare control creșterea haotică a
celulelor parazitare și inutile, prin distribuirea lor în toate părțile libere ale corpului, la
nivelul extremităților superioare și inferioare, în jurul bărbiei, sub pielea abdomenului și
pe coapse, și în alte părți. Se întâmplă ca ocazional, unele dintre celule să reușească să
scape de sub control, să se separe de viața comunitară, să devină independente și să
înceapă o existență individuală, multiplicându-se fără limită. Adesea, organismul
reușește să țină grupuri de astfel de celule izolate într-un singur loc, prevenind
răspândirea lor. Rezultatul este o creștere tumorală, numită ”neoplasm benign” sau
”tumoră benignă” și este diferită de creșterea acelor celule consumatoare de proteine
(în special, proteine animale), cunoscută drept ”neoplasm malign” sau pur și simplu,
cancer.

Este necesar să subliniem faptul că nu doar gătitul este unicul factor ce determină
pierderea valorii nutritive a alimentelor. Făina albă și orezul polizat sunt alimente
dăunătoare chiar și atunci când sunt consumate în stare nepreparată termic. Nici chiar
paiele uscate nu reprezintă alimente perfecte, în ciuda faptului că reușesc să mențină o
creatură în viață. Mâncarea perfectă ar fi planta întreagă de grâu, consumată verde în
timpul verii și uscată, iarna. Pentru vacă și oaie doar iarba obișnuită de pe pășune nu
poate fi considerată nutriția perfectă. Aceste animale au evoluat în stare de libertate,
înainte de a fi domesticite, consumând în același timp ierburi, frunze, fructe și legume.
De aceea apar boli frecvente la aceste animale cărora omul, prin intervenția sa, le-a
negat dreptul la alimentația corespunzătoare pe care o solicită celulele corpurilor lor. Cu
toate acestea, organele animalelor hrănite cu ierburile obișnuite nu sunt atât de supra-
solicitate precum cele ale oamenilor; nici microbii nu sunt o teroare pentru ele, la fel de
mare ca pentru noi, din simplul motiv că aceste animale nu au bucătărie. Ar fi posibil să
le oferim celulelor canceroase calitățile înalte posedate de celulele normale și să le
ajutăm să se reîntoarcă la comunitatea organismului – prin consumul de fructe, care
sunt mai sărace în proteine, dar bogate în vitamine și alți constituienți de o înaltă
valoare nutritivă, pe care nici un medicament nu va reuși să-i înlocuiască. Toate
tentativele de a vindeca o boală precum cancerul cu medicamente și operații sunt
absolut inutile și sunt destinate eșecului. Dar un om prudent nu ar suferi vreodată de
cancer dacă nu și-ar modifica integritatea ”materiilor prime” pe care le consumă.

Astfel celulele care sunt produse din pui sau orez, din supă, ficat fiert, pâine sau unt, din
gem sau dulciuri – sunt lipsite de capacitatea de a performa orice muncă utilă. Celulele
active, specializate și complet sănătoase ale corpului omenesc se hrănesc exclusiv cu
fructe și legume crude; cu alte cuvinte cu acea materie primă care introduce în corp mii
de nutrienți diferiți în starea lor naturală și vie, pe care un dependent de hrană gătită le
consumă doar uneori, ca un fel de ”lux” ne-nutritiv. Oricine ar trebui să fie în stare să
realizeze enormitatea crimei comise de părinții care spun copilulului să nu-și strice pofta
de mâncare consumând un fruct înaintea mesei. Este ca și cum i-ai interzice să consume
miile de materii prime esențiale pentru corpul lui, în starea lor naturală și vie, pentru a
aștepta să introducă cadavrele lipsite de viață, sub forma mesei ce urmează să fie
servită.

Mâncătorii de hrană gătită termic sunt fericiți la gândul că masa pe care o vor consuma
este bogată în calorii. Să nu uităm că aceste calorii pot fi utile doar dacă sunt avantajos
folosite de către organism. Când numărul de celule musculare este mic, și chiar și
acestea sunt slăbite, bolnave și lipsite de elasticitate, cea mai mare parte a caloriilor
rămâne nefolosită și după ce produc foarte multe daune în corp, părăsesc organismul
sub formă de căldură nedorită și fără să împlinească nici un scop definit. Când aprindem
un foc în aer liber, energia acelui foc este pierdută inutil, dar dacă aprindem focul într-
un motor sau într-o fabrică, el va servi în întregime unui scop. Prin intermediul
alimentelor gătite, dependentul de hrană gătită introduce în corp un aport de calorii de
trei-patru ori mai mare față de necesitățile funcționale ale corpului său. Caloriile
obținute din hrana nepreparată termic își servesc scopului, întrucât sunt însoțite de toți
factorii necesari pentru utilizarea acelor calorii.

Există foarte multă literatură ce se ocupă de studiul constituienților separați din

alimente, la care au acces nu doar oamenii de știință ci și populația. Dar atenția
exagerată pe care o acordăm constituienților individuali provinde din faptul că am
alterat integritatea alimentelor și am lipsit corpul de o mare parte dintre constituienții
esențiali. Studiile arată cât de la începutul înțelegerii se află omul și că acesta nu
cunoaște nici unul dintr-o mie din secretele naturii. Studiile ar fi trebuit să fie limitate
doar la cercurile științifice iar experiementele pentru testarea nutrienților individuali, în
special a proteinelor animale, vitaminelor sintetice și mineralelor ar trebui făcute doar
pe animale. În starea cunoașterii imperfecte din prezent, este mai periculos să se
experimenteze pe corpul omenesc. Dar în orice caz, nu este nevoie să se recurgă la
constituienți individuali făcuți artificiali, atunci când îi avem la dispoziția noastră, în mod
constant, în mod integral, tot timpul și mai ales când nici o substanță nutritivă nu poate
avea un scop util când este consumată în mod izolat.

Datoria biologilor și medicilor ar fi să sfătuiască oamenii să nu separe constituienții

nutritivi ci să-i consume mereu împreună, în forma lor naturală echilibrată și vie. Nu ar
trebui să discute despre utilitatea constituienților individuali nutritivi, ci să consilieze
faptul că sunt indispensabili. Pentru un avion, combustibilul folosit nu este ceva UTIL, ci
este ceva INDISPENSABIL. Oamenii de știință nu ar trebui să discute despre beneficiiile
unei anumite vitamine, ci ar trebui să sublinieze pericolele afectării integrității
alimentelor ce o conțin și a distrugerii acesteia.

În general vorbind, întreaga știință a nutriției ar putea fi rezumată la două mari idei și
prezentată astfel tuturor oamenilor:

1. Hrana umană ar trebui să fie în totalitate constituită din celule vii. Doar acele alimente
care sunt compuse din celule vii au calitățile necesare pentru a satisface cererile
organismului omanesc. OMUL NU ESTE UN CONSUMATOR DE CADAVRE. El nu
poate fi carnivor, pentru că nu este în stare nici să prindă o muscă din aer și să o
înghită de vie, nici să sfâșie hrana de pe un animal, precum un carnivor,
devorând-o cu toate componentele sale, cu măruntaie, oase și copite.

2. Există variante de vegetale în natură, pe care omul le poate selecta pentru hrana sa.
Cele mai înalt nutritive și perfecte vegetale pentru corpul omenesc sunt fructele,
verdețurile (funzele verzi), cerealele și rădăcinile. Dintre toate animalele, omul a
dezvoltat și atins un grad înalt de perfecțiune, întrucât a reușit să-ți obțină
alimentele prin munca mâinilor sale și și-a dezvoltat fizicul datorită acestor
alimente. De aceea, de câte ori este posibil, omul ar trebui să-și aleagă cei mai
valoroși nutrienți pentru cosum.

Prin consumul de hrană preparată termic, omul își satură pofta cu trei sau patru
varietăți de substanțe degenerate și-și lipsește organismul de mii de alți constituienți
naturali. O dovadă izbitoare a acestei declarații este că printre miile de prescripții
medicale sunt prea puține care să nu conțină vitamine sau alte suplimente, dar nu prea
veți găsi prescripții în care să fie menționate nume de proteine, grăsimi sau carbohidrați.

Pe scurt, omul se află în stare de sănătate perfectă când se hrănește doar cu mâncare
nepreparată termic, se îmbolnăvește atunci când consumă mâncare gătită și moare
repede când trăiește exclusiv doar cu dieta preparată termic.

Cum se nasc bolile

Să luăm exemplul unei glande compuse din câteva miliarde de celule. Aceste celule sunt
diversificate, fiecare având funcții și sarcini diferite de îndeplinit. Astfel, avem celule
musculare, celule epiteliale, celule nervoase și multe alte tipologii. Dar funcția principală
a celulelor oricărei glande o reprezintă secreția de fluide. Glandele unei persoane care
consumă mâncare gătită dețin tot spectrul de celule, poate chiar unele suplimentare,
dar doar un sfert sau o cincime dintre acestea sunt capabile să-și îndeplinească treaba,
sau să o facă în mod adecvat. Proteinele de unele singure, în special proteinele de
origine animală – pe care oamenii cu vederi înguste le privesc drept materialul perfect
de construcție – pot crea doar o structură simplistă a unei celule primitive, fără formă și
fără scop precis. O asemenea structură amintește de cele mai primitive organisme care
au apărut pe pământ, în primele stagii evoluționiste, și care erau construite cu cele mai
rudimentare elemente: proteine, grăsimi și carbohidrați.

Dar în decursul a milioane și milioane de ani care au urmat, aceste organisme primitve
unicelulare au trecut printr-un proces evolutiv cu ajutorul unor substanțe nutritive de
cea mai bună calitate, și anume cu vitaminele și mineralele pe care le cunoaștem azi sau
nu. De-a lungul evoluției, ele s-au perfecționat și au dat naștere unor organisme mult
mai complexe, dintre care omul fiind produsul lor perfect. Putem recunoaște acest
proces istoric, replicat pe scurt, în evoluția embrionului de mamifer, din momentul
fertilizării până la dezvoltarea sa totală. Același proces se petrece și în cazul evoluției
unei singure celule umane.

În oricare dintre glandele omului, o celulă specializată are propriile mecanisme, care
funcționează și se activează cu ajutorul unor anumite substanțe nutritive. Acum, materia
primă exclusivă în baza căreia aceste mecanisme performează este hrana crudă. O
albină nu poate produce mierea folosind nectar preparat termic! Când substanțele
nutritive necesare nu ajung în celule în cantitate suficientă, atunci dezvoltarea și
activitatea lor încetinește sau chiar se oprește. Asta dă ocazia unor celule bolnave și
imperfecte să se dezvolte, cum ar fi celulele adipoase, anaplastice, maligne sau
canceroase, macrofage, megacariocite, policariocite ș.a.m.d. Astfel, nu numai că
majoritatea celulelor glandei nu ajung să aibă posibilitatea să se specializeze
(diferențieze), dar nici acele câteva celule care mai pot produce secreția de fluide
specifică nu sunt hrănite cu combustibilul care să asigure un nivel de producție optim.
Acesta este motivul pentru care glanda se îmbolnăvește. O dezvoltare insuficientă și o
funcționare deficitară a celulelor se poate întâmpla și în cadrul altor organe și sisteme,
având ca efect apariția bolilor specifice.

În unele cazuri, daunele provocate într-o glandă sau organ sunt atât de mari încât
extirparea devine inevitabilă. În loc ca omul să prevină distrugerea lor, adoptând măsuri
cât se poate de naturale, el se supune calvarului unei operații și apoi se simte mândru
de rezultatul miraculos. Pentru un crudivor, este simplu de înțeles că un medicament de
sinteză nu poate reface integritatea unei celule degenerate și nu poate recupera
capacitatea ei optimă de lucru. Consumatorul de hrană crudă nu se teme de microbi,
pentru că el este protejat de forțe naturale. Microbii nu pot afecta celulele bine
dezvoltate și specializate (diferențiate). Ei pot contamina și dăuna doar în cazul celulelor
slăbite și fragile. Realitatea este că un consumator de mâncare gătită își datorează
existența tocmai acelor câtorva ingrediente crude pe care le consumă ocazional de
plăcere, fără să ia în calcul importanța lor majoră. Cu toate că organismul uman își
asigură existența printr-o cantitate incredibil de mică de nutrienți în formă crudă, acea
doză este suficientă doar pentru o perioadă finită de timp.

În ziua de azi, chiar și cei mai renumiți experți în nutriție consideră că putrefacția sau
contaminarea sunt singurele probleme legate de mâncare. În schimb, dacă acea
mâncare este proaspătă, curată și ”bine preparată”, atunci înseamnă că este hrănitoare,
completă și normală. Absența miilor de compuși esențiali nu pare să-i îngrijoreze absolut
deloc. Când li se amintește de ei, aceștia răspund că mănâncă și fructe. Un răspuns lipsit
total de sens. Bolile de care suferă organismul uman apar tocmai din cauza separării
substanțelor nutritive unele de altele și a consumului lor de unul singur, ocazional și
întâmplător.

Valoarea nutritivă a mâncării nu depinde de varietatea felurilor pe care le consumăm, ci

de varietatea nutrienților pe care îi conține. Cea mai banală frunză de salată, de una
singură, are o cantitate mai mare de nutrienți decât toate felurile servite laolaltă la cea
mai somptuoasă petrecere. Acesta e verdictul științei. Există numeroase conferințe pe
marginea prevenției bolilor, unde, după discuții ce durează cu orele, pe tema unor
subiecte secundare, cei mai importanți reprezentanți ai lumii medicale se adună în jurul
meselor frumos amenajate pentru cină. Apoi, în ignoranță totală a dietei perfect
echilibrate cu nutrienți formați în laboratorul Naturii, pentru prevenirea bolilor cu mii de
substanțe vii, aceștia încep să se sature cu mâncăruri ”delicioase” ce conțin cadavre
degenerate din 4-5 feluri preferate. Cu atât mai grav, mulți dintre ei, uitând de
importanța constituenților naturali din dietă, își mai aprind și o țigară și mai beau și o
cafea. Rog medicii să mă scuze pentru această descriere succintă, dar dacă stau o clipă
să analizeze situația, sunt convins că ar fi de acord cu mine că acesta nu este un stil de
alimentație corect și că e timpul să facă o schimbare în sistemul actual de nutriție
profund eronat. La un moment dat, în anumite țări din Asia, criminalii condamnați la
moarte erau hrăniți cu o dietă compusă exclusiv din carne gătită. Aceștia mureau în
aproximativ 28-30 de zile, în timp ce un om căruia nu i se dă absolut nimic de mâncare
poate trăi chiar și 70 de zile. Asta ne arată nu doar că prepararea termică a cărnii o face
o mâncare slabă din punct de vedere nutritiv, ci și că toxinele produse de gătit au efecte
de-a dreptul otrăvitoare într-un timp relativ scurt.

E cunoscut faptul că cei care consumă cantități excesive de orez rafinat sunt afectați de
boala beri beri (n.red. o maladie cauzată de malnutriție), care poate lua viața bolnavului,
supus unor chinuri considerabile. Cel mai cunoscut simptom la beri beri este polinevrita,
dar nu este singurul, ci doar unul dintre ele. Nici deficiența vitaminei B1 nu este singura
sa cauză, așa cum se consideră de obicei. Orezul rafinat nu conține nicio vitamină,
cunoscută sau nu. Pâinea albă, și, în general, orice preparat din făină albă, are aceleași
proprietăți precum orezul rafinat. Același lucru e valabil și cu zahărul artificial sau
grăsimile alterate termic, care reprezintă o parte dintre miile de compuși nutritivi pe
care îi consumăm. Alimentele de mai sus, pe care se bazează dieta standard a
consumatorului de mîncare gătită, sunt principalii factori care cauzează moartea, doar
că ele ucid sub forma bolilor infecțioase, a diareei, reumatismului, gutei, sclerozei,
diabetului, apoplexiei, cancerului ș.a.m.d. Uneori ucid o persoană în primul an de viață,
alteori la vârsta de 10, 50 sau 70 de ani, depinzând de proporția celor două categorii
alimentare consumate (preparate termic sau crude) și de gradul de rezistență ereditară
a individului.

Ca urmare a unei diete deficitare, multe mame în ziua de azi nu mai au lapte să-și
alăpteze copiii, și unele dintre ele își hrănesc pruncii cu lapte praf, biscuiți, pâine albă și
ceai. În consecință, copilul devine slăbit și epuizat – spitalele de pediatrie și orfelinatele
sunt pline de astfel de pacienți. Este suficient să le dai acestor copii două biberoane de
suc de fructe pe zi și ei își pot recăpata sănătatea în decurs de 2 săptămâni. Dar medicii,
consumatori ei înșiși de mâncare gătită, neglijează nevoia de fructe a organsimului și
încep să desfășoare tot felul de experimente pe corpul vlăguit al copilului și după ce îi
iau acestuia și ultima picătură de sânge la analize, încearcă apoi să-l hrănească prin
formule de lapte praf, derivate din carne, vitamine artificiale și diverse medicamente. Cu
alte cuvinte, ignoră echilibrul armonios al substanțelor hrănitoare ce se găsesc la
îndemână în natură, înlocuindu-l cu tot felul de substanțe despre care au aflat noțiuni
disparate prin experimente de laborator. Dacă pruncul nu primește măcar o parte de
hrană naturală, el va muri cu siguranță și astfel de pierderi de viață se întâmplă cu miile.
Și ceea ce este cu atât mai grav e faptul că mulți medici naivi nu permit măcar consumul
de fructe proaspete în rândul copiilor, sub falsa impresie că stomacul lor e prea slăbit să
le digere, sau, cel mult, lasă chestiunea fructelor la latitudinea părinților, privind
aspectul ca un moft fără nicio importanță.

Remarcăm cu toții faptul că în majoritatea spitalelor se găsesc carne, biscuiți, lapte praf,
zahăr, ceai, margarină, orez, pâine albă, vitamine sintetice și medicamente cu carul, dar
nu o să găsim pe nicăieri un storcător de fructe, fructele nefiind considerate obligatorii.
Zeci de cadavre de copii părăsesc aceste spitale și nimeni nu dorește să acuze sistemul
de alimentație ne-natural pentru asta. Fac apel la sentimentele umanitare ale doctorilor
să ia serios în considerare acest aspect. Îi rog pe toți profesorii universitari, pe toate
cadrele responsabile și pe toate ministerele de sănătate ale țărilor acestei lumi, chiar
dacă sunt îngrijorați de nivelul de sănătate și bunăstare al popoarelor lor sau nu.
Afirmațiile pe care le fac aici nu sunt niște ipoteze șubrede, ci dovezi solide pe care nu
le-am cules din experimente pe porcușori de Guineea, ci le-am obținut în baza
experienței mele și a familiei mele. Cel mai eficient mod de a preveni și vindeca boala,
în același timp crescând nivelul de trai, este ca fiecare minister al sănătății să aloce un
buget mic pentru înființarea unor departamente de informare, al căror scop precis să fie
avizarea populației asupra efectelor dezastruoase ale gătitului și ale tuturor alimentelor
fără vitamine, în special a pâinii albe, a orezului, a cărnii, a grăsimilor animale, a
zahărului, ceaiului, cafelei, a băuturilor alcoolice sau răcoritoare. Aceste departamente
ar trebui apoi să educe populația să reducă consumul de mâncare preparată la foc pe
cât posibil și să facă schimbări treptate în obiceiurile alimentare. Desigur, nu toată
lumea va fi receptivă și nu va fi posibil să determini pe oricine să devină crudivor
deodată, dar este esențial ca oamenii să intre în contact cu substanțele crude și
nealterate încă din primii ani de viață, să se poată elibera de prejudecățile periculoase,
să realizeze că nu supa de pui, pilaful, cotletele și ouăle de la micul dejun le dau lor și
copiilor lor forță și sănătate, ci grâul încolțit, morcovii, roșiile, nucile și strugurii. Mă dau
pe mine însumi exemplu, care, după 52 de ani de consum de carne și mâncăruri gătite,
îmi pierdusem toată puterea și nu puteam urca nici măcar un rând de scări fără să-mi
pierd respirația ; iar astăzi, după renunțarea la hrană preparată termic în ultimii 8 ani,
pot să escaladez munți fără nicio problemă.

Nu știu în ce bază științifică, în casele multora și în grădinițe, se găsesc pachete de

biscuiți din care copiii se servesc la discreție, când și cum au chef. Acele pachete pline de
substanțe îngrozitoare ar trebui înlocuite cu coșuri de fructe, morcovi, castraveți și roșii
pe timpul verii, și cu fructe deshidratate pe timpul iernii, din care copiii să fie lăsați liberi
să mănânce ziua întreagă, cât de mult și cât de des. Așa se va putea observa, de către
oricine, că prin legile naturii, copiii se vor orienta mai mult către fructe și mai puțin către
mâncarea procesată, alegând sănătatea cu mîna lor.

Sistemul de alimentație pe bază de crudități ar trebui adoptat în spitale pentru toți

pacienții, iar rezultatele obținute să fie făcute cunoscute. Reforme utile s-ar putea face
și în restaurante, sau în cantinele și rațiile alimentare pentru armată. Fără să lipsești
total consumatorul de hrana procesată termic și de plăcerea de a o mânca, chiar așa
mortală pe cât e, se poate, pentru început, să se consume în proporție de 50%, iar restul
să fie ocupat de salate și ingrediente crude, alături de multitudinea de fructe proaspete,
de sezon. Astfel, nu doar că oamenii își vor diversifica dieta și se vor bucura mai mult de
mâncare, dar și sănătatea lor se va îmbunătăți iar cheltuielile publice sanitare se vor
micșora. Odată ce populația va cunoaște daunele pe care le provoacă hrana preparată
termic, oamenii o vor evita. Un procent semnificativ dintre ei vor închide gura propriei
dependențe și vor urma exemplul alimentației crudivore pentru a-și asigura propria
sănătate și pe cea a familiei lor. Oamenii care și-au pierdut speranța vindecării sau cei
care au ajuns desfigurați de greutatea corporală își vor da seama că, printr-o dietă strict
crudivoră, vor putea obține nivelul de sănătate la care au visat dintotdeauna. Diverși
autori scriu cărți numeroase ca să demonstreze proprietățile terapeutice ale fructelor și
legumelor luate separat, cum ar fi strugurii, curmalele, merele, ceapa sau ridichiile, și
dezvoltând principii speciale de consum, încearcă să dea un aer științific acestei
operațiuni. De fapt, toate varietățile de plante vii comestibile au aceleași calități.
Indiferent de boala de care suferă o persoană, toate satisfac nevoile organismului,
reglează funcțiile organelor și restabilesc sănătatea bolnavului. Comunicarea acestor
adevăruri ar trebui făcută public fără niciun cost, pentru că este inuman să percepi bani
în schimbul acestui gen de informații.

Dieta unui consumator de mâncare gătită este plină de contradicții fatale. În multe
cazuri, anumite alimente sunt recomandate drept benefice, iar altele, esențiale, drept
total dăunătoare și interzise. Acest fapt se explică prin experiența imediată, superficială
și contradictorie a efectelor alimentare, ale căror calcule se fac în laborator. Milioane de
oameni nevinovați pier din cauza acestor calcule eronate.

Cel mai de încredere ghid de alimentație îl constituie principiile fundamentale ale celui
care experimentează hrana vie, în care toate greșelile, contradicțiile și neînțelegerile
științifice, în general, și cele dietetice, în particular, sunt scoase la iveală și corectate
odată pentru totdeauna. Este nevoie să propagăm aceste experiențe cât mai departe și
mai des, pentru ca omenirea să cunoască rezultatele obținute.

Cea mai mare crimă este să obișnuiești un copil nou-născut cu hrana gătită
Când o persoană înțelege clar că mâncarea preparată termic este un obicei nenatural,
care produce toate bolile omenirii și ea reprezintă o dependență cumplită ce agață
oamenii ireversibil, ea este deja o victimă aproape incapabilă să se elibereze singură din
ghiarele acestui viciu. Ce drept are o persoană cu bun-simț să introducă această otravă,
cu propria mână, în organismul nou-născutului? Ce drept are să distrugă organele
copilului printr-o mâncare care este arsă, omorâtă și distrusă prin foc? Nu este asta cea
mai cumplită dintre crime, nu este o pruncucidere brutală? Și eu mi-am ucis în acest fel
cei doi copiii iubiți cu propriile mâini și sunt foarte conștient de enormitatea crimei
înfăptuite.

Privit detașat, toți părinții dependenți de hrana gătită își omoară copiii. În secolul
prezent nimeni nu mai moare de ”moarte naturală”. Toate decesele sunt rezultatul
bolilor produse de hrana gătită, iar oamenii care își învață copiii să mănânce hrană gătită
sunt părinții lor. Părinții mâncători de hrană gătită au nevoie să realizeze
responsabilitatea pe care o dețin pentru fiecare boală și tulburare a copiilor și să și-o
asume complet. Ei au nevoie să cântărească foarte serios acest subiect înainte de a
continua același comportament greșit. Fundația fiecărui cancer, a fiecărui atac cardiac
este pusă cu fiecare înghițitură de mâncare gătită dată unui copil, chiar dacă boala va
apare ulterior la o vârstă avansată.

Se poate argumenta faptul că va fi dificil pentru adulți să fie complet lipsiți de hrana
gătită. Foarte bine atunci, să-i lăsăm să persevereze în obiceiurile lor dăunătoare. Dar de
ce să le dea copiilor aceleași materii prime arse, de ce să le distrugă și să le scoată
constituienții esențiali, pentru a le transforma în substanțe dăunătoare, pe care apoi să
le servească copiilor? Acest comportament inuman cu micuții inocenți – este un
barbarism ce trebuie oprit.

Nu există nici o regulă socială care să oprească un părinte să dea, în loc de pâine albă,
orez polizat sau macaroane – semințe încolțite, sau în loc de zahăr – miere, sau în loc de
lapte praf – sucuri proaspete de morcovi, portocale, struguri sau mere, fructe proaspete
în loc de compoturi; nuci, migdale și boabe germinate de fasole și mazăre, în loc de
carne și grăsimi. Prin consumul de hrană nepreparată termic, copilul se va bucura de
sănătate, de fericire și o viață lungă, în locul alternativei unei vieți pline de boală și o
moarte prematură. Puteți fi liniștiți că orice copil de om va primi hrana nepreparată
termic cu bucurie și în totalitate. Corpul cere ”materia primă” în stare intactă, pentru că
are dreptul la ea. Medicul sau părintele care nu este lipsit de bun simț sau conștiență va
aplica aceste principii naturale fără cea mai mică ezitare.

Când la vârsta de trei sau patru luni, organele copiilor încep să funcționeze neregulat,
medicul ”miop” prescrie două sau trei feluri de vitamine artificiale în locul MIILOR de
substanțe care au fost arse și distruse în foc, sau unii medici recomandă, ca un fel de
medicament, câteva lingurițe de suc de fructe, liniștindu-și astfel conștiința și pe cea a
părinților. De ce ar suferi un copil de deficiențe de vitamine, dacă nu chiar mama sa, cu
mâna ei, nu ar distruge aceste vitamine ce există în mâncarea naturală?

Să închidem ochii câteva momente și să ne imaginăm în totalitate miracolele pe care le

realizează natura. Imediat ce introducem un singur grăunte de grâne în ”fabrica”
corpului uman, prin intermediul gurii, organismul ia acel grăunte, îl descompune și îl
distribuie în întregul corp. Miile de substanțe diferite concentrate în acel bob de grâne
se mișcă în toate direcțiile și fiecare se duce să-și îndeplinească sarcinile specifice. Astfel,
variații constituienți nutritive dintr-un grăunte de grâne realizează mii de sarcini diferite
și coordonează funcții biologice în organism, fără nici cea mai mică eroare sau sincopă.

Dar ce se întâmplă atunci când introducem în stomac o înghițitură de pâine albă? Ea va

pune stomacul la muncă fără nici un scop, este arsă și transformată în căldură sau în cel
mai bun caz, va mai adăuga câteva ”cărămizi” unor celule indolente și lipsite de valoare.
Inima unui om care se hrănește cu cereale integrale este fermă și puternică (precum un
bob de porumb), în timp ce inima unei persoane care consumă făină albă este slabă și
moale, precum pâinea pe care o consumă. Uitați-vă în jur la numărul crescător de
insuficiențe cardiace.

Dacă printr-un miracol, toți oamenii din lume s-ar trezi și ar începe să mănânce hrană
nepreparată termic, cu excepția unor cazuri de boală și degenerare prea avansată, nu ar
mai exista decese premature în următoarele trei sau patru decenii, și vârstnicii ar ajunge
la vârste considerabile. În prezent, decesele cauzate de mâncarea gătită depășesc de
mai multe ori pe cele induse de cele mai mari războaie.

În numele tuturor copiilor neajutorați, fac apel la toți oamenii de știință, la învățați și
liderii națiunilor, la miniștrii sănătății, la părinți și toți oamenii cu inima bună din lume –
să se oprească din a-și mai ucide copiii. În fiecare zi, plătim prețul a mii de vieți inocente.
Oamenii adulți sunt liberi să-și sacrifice viețile pentru plăcerea fatală a hranei gătite și să
se sinucidă în fiecare moment, dar cine le dă totuși dreptul să-și masacreze și copiii, în
special cu acele mâncăruri care nu numai că nu fac plăcere copiilor, dar îi și umplu de
dezgust? Este inutil să argumentați faptul că atunci când un copil crește și-i vede pe
ceilalți mâncând, va simți și el dorința să mănânce. Mai întâi de toate, un barbarism
precum consumul hranei gătite nu va mai dura mult și sunt foarte încrezător în victoria
hranei ”crude”, nepreparate termic. Apoi, există milioane de oameni care observă
depedențele de alcool și droguri din ceilalți și reușesc să nu cadă în patima acestora.
Copilul meu are 6 ani și poate înțelege deja orice; când îi vede pe ceilalți consumând
hrana gătită, ea o detestă cu întregul suflet. Ce dependent de droguri își învață copilul
din leagăn să depindă de același viciu? Ce bun simț impinge un om să-și sacrifice copilul
pentru a-l transforma într-un companion alături de care să perpetueze viciul căruia i-a
căzut pradă? Haideți să învățăm părinții să crească copiii sănătoși, în concordanță cu
legile naturii și după ce aceștia cresc, să-i lăsăm să-și exercite liberul arbitru în toate
alegerile, la fel cum fac toți cu toate viciile existente.

După citirea celor de mai sus, nici un părinte cu bun simț nu va mai găsit justificări în
sfaturile diferite citite sau auzite în alte părți. Dacă părintele va ignora în continuare
vocea adevărului, atunci va trebui să-și asume responsabilitatea afectării sănătății
copilului și a subminării viitorului său. O persoană trebuie să fie lipsită de cea mai
elementară judecată pentru a înlocui 10.000 de subtanțe naturale cu două suplimente,
pentru a înlocui celulele vii cu cele moarte, pentru a substitui materialele naturale
echilibrate cu cele degenerate, pentru a înlocui nutrienții naturali cu cei nenaturali,
grânele încolțite cu pânea albă, mazărea verde cu carnea gătită și fructele proaspete cu
gem.
Biologii care proslăvesc plăcerea mâncării trebuie să dovedească cum de Natura a
făcut greșeala de a nu ne oferi alimente gătite

Fac apel public la toți oamenii de știință să îmi confirme viziunea și să declare acest
lucru, sau să dovedească faptul că, atunci când alimentele naturale sunt puse pe foc, nu
își pierd proprietățile și energia nutrițională; că celulele vegetale vii nu mor și că nu
apare nicio modificare în componența atomilor. Apoi să demonstreze cum Creatorul
nostru a omis să ne dea o parte dintre nutrienții necesari organismului, proveniți din
alimentele “purificate” prin prepararea și arderea la foc, că operațiunile desfășurate în
fabrici și bucătării sunt măsuri științifice luate pentru a corecta erorile Creatorului și că
vitaminele sintetice, fabricate de om, au o valoare superioară celor ce se găsesc în
natură. Dacă nu reușesc să explice toate astea, atunci ar trebui să-și recunoască
tragicele greșeli săvârșite până acum și să termine, odată pentru totdeauna, cu mesele
preparate la foc; să se subordoneze înțelepicunii Creatorului și să înceteze să schimbe
compoziția alimentelor create de EL. Să-i lăsăm pe cei care se consideră carnivori să-și
mănânce carnea vie și proaspătă, dacă vor, exact așa cum fac animalele sălbatice
carnivore, fără să îi distrugă și modifice structura.

Nu avem niciun drept să schimbăm integritatea structurală a materiei vii create de

natură în folosul organismului uman atâta vreme cât, cu toate mijloacele științifice pe
care le avem la dispoziție, nu reușim să creăm nici cel mai mic organism unicelular; atâta
vreme cât, cu ajutorul tuturor substanțelor nutritive pe care le cunoaștem, nu reușim să
hrănim artificial un organism și să-l facem să supraviețuiască un timp mai îndelungat;
sau atâta vreme cât de-abia reușim să distingem a mia parte componentă dintr-un bob
de porumb. E adevărat că s-au făcut multe cercetări și progres în identificarea diverșilor
nutirenți și s-au înregistrat multe descoperiri importante asupra substanțelor nutritive,
dar toate aceste noutăți nu depășesc, ca importanță, descoperirea sateliților artificiali.

Diferența dintre vitaminele artificiale și elementele naturale constitutive ale unui bob de
porumb e cam aceeași ca cea dintre un satelit artificial, realizat de om, și corpurile
celeste care compun sistemul nostru galactic. Doar că oamenii de știință care elaborează
un satelit, totuși, nu-și propun să distrugă galaxia existentă și s-o înlocuiască cu corpuri
astrologice nou create de ei.

Cea mai bună cale de urmat pentru noi este să studiem amănunțit legile naturale ale
evoluției animale și vegetale, și apoi să sprijinim munca naturii prin orice mijloace care
să-i grăbească evoluția. Dar, în niciun caz, să nu încercăm să sabotăm misiunea naturii și
să preluăm din sarcina sa cu ajutorul jalnicelor extracte din glande și vitamine
artificiale. Când punem un cartof sau un dovlecel într-o tigaie cu unt și începem să le
prăjim, chiar atunci declanșăm procesul de distrugere. Imediat acestea încep să sfârîie,
să se zbârcească, să devină maronii și să se usuce, și, dacă nu oprim operațiunea, se ard
și devin pur și simplu scrum. Mirosul acela îmbietor care ne gâdilă nările este aroma
celor mai valoroase substanțe nutritive care ne râd în nas pe măsură ce se evaporă.
Termenii “a găti “ și “a coace“ nu ar trebui folosiți în sensul de a prepara, crea și
îmbunătăți, ci, mai degrabă, în sensul de a dezintegra, distruge, arde, omorî și anihila,
pentru că, prin aceste două operațiuni, noi eliminăm cele mai prețioase substanțe vitale
pentru organism, și deci comitem o crimă oribilă în rândul umanității.

Copiii mici detestă gustul de mâncare gătită, ce pare apetisant doar pentru un
dependent de preparate la foc, așa cum opiumul este îmbietor pentru un dependent
de droguri

Oamenii simpli la minte ar putea să creadă că este o cruzime să lipsești copilul mic de
plăcerea provenită din gustul mâncării gătite. Astfel de persoane ar trebui să realizeze
că, în fapt, hrana preparată la foc nici măcar nu e gustoasă; ea pare așa doar
consumatorului de mâncăre gătită, la fel cum opiumul pare bun consumatorului de
droguri. Până acum nimeni nu a pronunțat acest simplu adevăr, pentru că, din timpuri
imemoriale, nimeni nu a mâncat altcumva decât gătit la foc. Organele unui nou-născut
sunt însă exclusiv adaptate alimentelor vii. Puiului de om îi plac foarte mult fructele și
legumele în stare naturală și mănâncă, cu cea mai mare satisfacție, cereale, cartofi,
fasole, vinete, mazăre și linte crude, care i se par gustoase, spre deosebire de cum le
percepe un consumator de hrană la foc. Copilul mic nu simte nicio plăcere când gustă
un fel de mâncare gătit ; îi e scârbă și fuge de el din tot sufletul și doar cu mare efort
poate să înghită acel aliment nenatural. Dar bietul părinte cu gândire simplistă nu
înțelege, pentru că o mamă se ia după propria dependență și, din grija de a-și hrăni
copilul corespunzător, continuă să-i îndese pe gât mâncarea nesănătoasă până îl
transformă și pe el în dependentul perfect, distrugându-i sănătatea și fericirea. În primii
ani de viață, copilul duce o luptă grea cu mâncarea nenaturală. Acest aspect este
evident dacă luăm în calcul toate afecțiunile și problemele la stomac din perioada
copilăriei, precum și rata mortalității infantile. Puiul de om este nou-construit precum o
fabrică perfectă și nu se va îmbolnăvi dacă îi asigurăm nutrienți naturali corespunzători
activităților naturale ale organelor sale.

Adoptarea universală a alimentației crudivore este singura cale de a elibera omenirea de

blestemul bolilor. Propagarea ar trebui să înceapă cu cei bolnavi, cu cei nou-născuți, cu
persoanele excepționale înzestrate cu voință și înțelepciune și cu părinții grijulii care se
vor obliga să excludă din casele lor orice urmă de hrană alterată, pentru a nu oferi
tentații copiilor. Această perioadă inițială de abținere voluntară de la mâncare gătită va
dura până în ziua când autoritățile o să revină la realitate și vor declara alimentația fără
foc obligatorie, exercitând forța preventivă a naturii asupra maselor ignorante și
neștiutoare. Va veni o vreme când hrana vie va lua lumea în stăpânire. În acele zile
binecuvântate, degenerarea materiilor prime vii, necesare fabricii care este corpul
uman, va fi considerată una dintre cele mai atroce crime și va fi aspru pedepsită. Așa-
zisa imposibilitate de a renunța la obiceiul consumului de mâncare gătită nu ar trebui să
servească drept scuză, negând faptul că ne dăunează. Nimeni nu încearcă să justifice
hoția, jaful și crima doar pentru că societatea nu a reușit să scape de ele. Aspectul
esențial aici este ca oamenii de știință să fie de acord în teorie și să declare către public
că operațiunea preparării hranei la foc este greșită, nenaturală și periculoasă, fiind cauza
directă a bolilor. Al doilea aspect, cel al implementării obiceiul alimentației naturale în
practică, se va desfășura apoi de la sine. Gătitul mâncării a dat naștere adicțiilor
alimentare, maladiilor, științei medicale și farmacologiei. Scopul principal al științei
medicale este să repare și să refacă organele umane degenerate și îmbolnăvite. În loc de
asta, cel ce consumă alimente în stare crudă are propria știință și viziune despre
sănătate, cu scopul de a preveni degenerările menționate mai sus și de a-și asigura o
viață lungă, fericită și sănătoasăă pentru el și generațiile care îi vor urma. Toate bolile
sunt cauzate de violarea legilor naturii. Hrana crudă constrânge omul să asculte de acele
legi.

Practica mâncatului crudivor în familia mea

Faptul că pot scrie aceste rânduri la vârsta de 60 de ani se datorează hranei crude. Acum
7-8 ani, inima mea era într-o stare atât de precară încât un atac de cord părea inevitabil.
Îmi pierdeam suflul urcând doar câteva trepte; n-aveam suficientă putere nici să ridic o
găleată cu apă. Constipația, indigestia, arsurile de stomac, insomnia, durerile de cap,
hemoroizii, guta, inflamația, hipertensiunea, tahicardia, bronșita cronică și răcelile
frecvente m-au însoțit mult timp pe drumul vieții. Datorită alimentației crudivore am
scăpat însă de toate aceste afecțiuni. Tensiunea mea a scăzut permanent de la valoarea
de 18-20 la 13, și pulsul de la 80-90 la 58-60. Pot să străbat pe jos distanța până la
Tajrish (n. red: suburbie din Teheran, capitala Iranului, orașul unde autorul a locuit
alături de familia sa), adică 24 de kilometri în 4 ore, să mă cațăr pe munte ca o capră, să
car ditamai valizele pe scări și, atunci când am timp, să fac plimbări de 12 kilometri ca
rutină zilnică. Eu, care am suferit de bronșită cronică și cădeam răpus la pat de câteva
ori pe an în mod uzual, n-am mai avut niciun fel de răceală în ultimii ani deși am dormit,
fără frică de microbi sau de frig, în aer liber, și vara și iarna.

Demult, am avut un atac de gută atât de grav încât nici nu-mi putea atinge articulațiile
de la degetul mare de la picior; astăzi, pot să le mișc fără cel mai mic disconfort. Când
vreodată s-au obținut rezultate asemănătoare ca ajutorul analgezicelor tip Atophan,
hormonilor tip ACTH, medicamentelor de inimă tip Digitalis, a bromurilor, iodurilor,
aspirinelor, antibioticelor și a altor mii de pastile ? O inimă care pulsează cu 58 de bătăi
pe minut poate fi considerată ca va funcționa perfect pentru mulți ani, fără să fie în
pericolul de a suferi un infarct. Cât timp cineva consumă hrană preparată termic, o astfel
de scădere a ritmului cardiac indică o inimă slăbită, dar, în cazul meu, e o consecință
naturală a activității normale a organelor digestive. E extrem de important de remarcat
că, atunci când încep să-mi încarc stomacul cu mai multă mâncare decât capacitatea lui
normală, alimentele nu petrec prea mult timp în stomac, ci trec rapid în intestine și sunt
eliminate din corp în câteva ore, fără să înceapă procesul de descompunere și fără să am
nici cea mai mică neplăcere digestivă. În aceste condiții, ritmul cardiac crește cu cel mult
4-5 bătăi pe minut, în timp ce atunci când încerc să-mi „satisfac” corpul cu mâncare
gătită, ca „un om obișnuit”, ritmul sare direct la 85-90 și trebuie să treacă câteva zile
până când stomacul revine la starea sa normală de lejeritate.

Alături de mine, pe cel de-al treilea copil al meu l-am crescut crudivor. A împlinit deja
aproape 7 ani și nu a pus vreodată gura pe vreo fărâmă de mâncare gătită. Starea sa de
sănătate este pur și simplu perfectă. Acum pot să observ ce diferență uriașă este între
un copil crudivor și unul care consumă hrană la foc. E mai simplu să crești o sută de copii
crudivori decât unul singur mâncător de hrană gătită. Nu mai există motive să te
îngrijorezi de afecțiuni precum febra și răcelile, diareea și constipația, dacă copilul
mănâncă prea mult sau prea puțin. Fetița mea e veselă precum o ciocârlie și, oricând
dorește, se duce la masă și se servește singură cu orice poftește să mănânce. Se joacă,
cântă și dansează cât e ziua de lungă, fără toane și capricii, fără plânsete, fără să facă
probleme celor din jur. Merge la culcare la ora 8 fix serile, și, după ce-și cântă ei înseși
timp de câteva minute, închide ochii și doarme buștean până la 6 dimineața. Mai mult,
ce e ramarcabil este că, după primele luni de viață, ne amintim doar 3-4 dăți în care s-a
trezit în timpul nopții. Somnul ei este atât de profund și sigur încât niciun zgomot sau
mișcare n-o deranjează. Când ceilalți copii de la grădiniță se așează la masă pentru micul
dejun, și mănâncă pâine cu brânză, pâine cu unt sau produse de patiserie, ea își scoate
pachețelul cu fructe de acasă și îl savureză liniștită. Când mergem în vizită la prieteni, e
complet indiferentă la mesele încărcate cu foieteje și dulciuri, la care oamenii se așează
să se ”delecteze”. Adesea, ia prăjiturele de pe masă și umple cu ele farfuriuțele din setul
său de jucărie, pentru o ”partidă de ceai cu gustări gătite”, pe care o pune în scenă cu
păpușile sau prietenii de joacă. Niciodată n-a schițat vreo dorință, sau măcar curiozitate,
de a gusta din ele. Așa ar trebui să să crească toți copiii noștri crudivori.

Soția mea, pe care nu am constrâns-o în niciun fel, a început treptat să-și schimbe stilul
alimentar, de dragul sănătății copilului și al ei înseși, și a devenit complet crudivoră, cu o
stare de bine ce o mulțumește deplin. Mai întâi, a renunțat total la carne și a redus
felurile de mâncare gătită vegetariană la 1-2 dăți pe săptămână. Pe măsură ce fetița a
mai crescut, aceste mese au fost înlocuite cu câțiva cartofi fierți consumați ocazional. În
final, a renunțat și la ei după ce copilul a întrebat-o într-o zi “Ce miroase așa urât, mami
? “. După acest episod, singurul lucru preparat termic pe care l-a mai mâncat a fost câte
o felie de pâine cu miere și alune de pădure, ascunsă de privirile copilului. (Nota
autorului: la acea vreme, viziunea mea despre alimentația crudivoră era încă în formare;
acum știu foarte clar că regula generală este abstinența totală de la mâncare gătită încă
din prima zi, mai ales pentru cei care suferă de o boală). Astăzi, soția mea are experiența
efectelor minunate ale alimentației fără foc pe propriul corp, așa că nu e deloc
surprinzător că, din acest motiv, nu mai consumă nimic preparat termic. Și a reușit să
facă asta fără mare chin, odată ce decizia a fost făcută cu toată sinceritatea. Când nu
mai există miros de mâncare gătită în casă, să mânânci crudivor devine o chestie simplă.
Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmeze toți părinții care își iubesc copiii și țin la
sănătatea lor.

Toate obiceiurile rele și înclinațiile animalice ale omului sunt consecința mâncării
preparate la foc

Odată cu alimentația crudivoră, omul scapă de vicii precum alcoolul, țigările, drogurile și
lăcomia. Aceste adicții nu pot sta în compania alimentelor crude cum niciun diavol nu se
poate alia cu un înger. Viciile sus-numite sunt sateliții mâncării gătite. Prin victoria
alimentației fără foc, se va instala pacea mondială și va apărea cooperarea între națiuni.
Toate crimele, ura, dușmănia, aroganța, gelozia și, în general, toate obiceiurile rele și
înclinațiile animalice ale omului sunt rezultatul consumului de mâncare gătită. Prin
abolirea ei, toate patimile omenești se vor potoli, mințile umane se vor înnobila și viața
va deveni atât de simplă încât nimeni nu va mai fi constrâns să sară la beregata nimănui
sau să-și vândă sufletul pentru un bol de mâncare caldă.

Preocuparea pentru dietă ar trebui să se limiteze strict la înlocuirea hranei nenaturale

cu metoda alimentației naturale

Alimentația complet crudivoră este singura cale prin care omenirea va scăpa de boală.
Jumătățile de măsură nu au dat și nu vor da niciodată vreun rezultat. În condițiile în care
se consumă hrană gătită, niciun calcul despre valoarea nutritivă a alimentelor nu are
vreun sens. Indiferent de natura bolii, când ne referim la dieta potrivită, singurul lucru
pe care trebuie să-l luăm în considerare e crud versus gătit, natural versus nenatural,
pur versus alterat. Recomandările zilnice de la radio, din ziar și așa mai departe, despre
diverse vitamine, minerale și proteine și valoarea lor calorică, sunt de-a dreptul
nepractice, obscure și periculoase, mai ales când produsele sunt obținute prin
manipulare farmaceutică sau sunt de origine animală. Când luăm în considerare
proprietățile specifice ale substanțelor nutritive, nu ar trebui să ne batem capul cu ce
vitamine sau ce compuși există într-un aliment. Ci doar prezența propriu-zisă a
nutrienților în fiecare dumicat pe care îl înghițim e cea care contează. Trebuie, deci, să
ne asigurăm că ei nu lipsesc din hrana pe care o consumăm. Nutrienții sunt prezenți într-
o dietă crudivoră pe bază de plante, dar lipsesc cu miile din dieta preparată
termic. Secole la rând, mii de specialiși au studiat dietetica (n. red: studiul alimentației).

Dar pentru că s-au concentrat pe probleme secundare și nu au luat în calcul daunele

produse de focul din bucătărie, constatările lor nu au produs rezultatul dorit și, ce-i mai
rău, din cauza numeroaselor contradicții apărute, au fost dezastruoase pentru omenire.
Chiar și vegetarienii, considerați o categorie progresistă, nu doar că au tolerat
stricăciunile produse de foc, dar au consimțit uzul de pâine albă și zahăr, care sunt
complet golite de orice valoare nutritivă. Cu toate astea, trebuie să recunoaștem că în
lupta împotriva dependențelor alimentare, vegetarienii au trecut de ce-i mai greu. Cel
mai dificil pas este renunțarea la carne, după care substituirea celorlalte alimente cu
produse crude reprezintă un hop mai mic, deși tocmai acest hop mic este esențial în
atingerea obiectivului final. De aceea, mă aștept ca vegetarienii, indiferent de principiile
individuale, să accepte ideea de alimentație crudivoră și să se adune cu toții sub aceeași
umbrelă, pentru a pune bazele unei vieți fericite, așa cum omenirea a visat
dintotdeauna.

Ca expert în dietetică, G. Hauser a câștigat o reputație remarcabilă în America. Dar chiar

și Hauser, progresist cum e, în comparație cu alți dieteticieni, nu a luat în calcul efectul
produs de gătitul mâncării și, în consecință, încearcă să repare răul cauzat în bucătărie
cu ajutorul rețetelor medicale. Haideți să ne imaginăm, pentru o clipă, că sfaturile sale
servesc unui scop util. Dar unde va găsi muncitorul, fermierul și omul de rând de pe
stradă o mie de dolari ca să-l consulte și să obțină informații despre câtă melasă neagră
să ia dimineața, câta drojdie seara și câte mii de unități dintr-o anumită vitamină să
înghită zilnic? Nu aceasta este abordarea cea mai potrivită. Este necesar să familiarizăm
pe toată lumea, cât mai îndeaproape, cu ideea combustibilului crud integral pentru
organismul uman, să schimbăm în mod radical obiceiurile alimentare actuale și să
încetăm cu toate recomandările unei anumite diete sau vitamine.

Oamenii de știință știu prea bine că o persoană care mănâncă exclusiv pâine albă, orez
rafinat sau carne nu poate spera la o viață lungă. Dar omul de rând nu știe. După el,
aceste alimente îi oferă o nutriție excelentă. Cum putem garanta că, silit de împrejurări
sau sub presiunea lipsei de bani, acea persoană și familia lui nu o să recurgă, fără
discernământ, la aceste produse și n-o să-și distrugă, astfel, sănătatea? Chiar și unui om
de știință eminent, cunoscător al acestor aspecte, îi este poate imposibil să reziste
impusurilor lăcomiei și consumă toate acele substanțe păcătoase care îl omoară încet
dar sigur, comițând practic sinuciderea prin cancer sau infarct. Nu e îndeajuns, așadar,
să propagăm aceste idei cu ajutorul cărților; este necesar să mobilizăm organele avizate
ale statului să introducă schimbări esențiale, bine gândite, legate de obiceiurile
alimentare ale populației. Trebuie luat măsuri active care să limiteze treptat risipa
masivă de substanțe nutritive din mâncare și care să încurajeze consumul de alimente
crude și nealterate. Obiectivul de bază al fiecărei diete este consumul de hrană crudă, în
timp ce termenul de „dietă” își pierde sensul și este înlocuit de expresia ALIMENTAȚIE
NATURALĂ sau MATERIALE INTEGRALE CRUDE PENTRU FABRICA OMENEASCĂ.

Utilizarea de vitamine și minerale artificiale trebuie oprită

Cantitatea relativă de substanțe nutritive din alimentele naturale variază destul de mult,
în sensul în care la un miligram dintr-o substanță poate corespunde o miime de miligram
dintr-o a doua substanță și una la million dintr-a treia. Dar acea infimă parte este la fel
de importantă, pentru fabrica umană, precum un miligram. Acum, în timpul procesului
de preparare termică, tocmai acele mici fărâme de nutrienți sunt distruse într-o primă
fază. Ne-am putea întreba de ce, cu un deficit atât de mare de materie brută, uzina care
este corpul uman nu se oprește pur și simplu, așa cum ar face o fabrică obișnuită, și cum
de își continuă operațiunile pe termen lung, făcându-ne, astfel, să tragem concluzia
greșită că orice ne satisface apetitul este o mâncare hrănitoare. În realitate, corpul
omenesc nu este, însă, o fabrică obișnuită. Este o lume cu miliarde de locuitori,
neînumărate uzine, diverse organizații, sisteme, magazii, rezerve și așa mai departe.
Chiar dacă nu mai primește hrană, reușește să se auto-susțină chiar și până la 70 de zile,
apelând la stocurile din rezervă. După ce intră în organism, substanțele nutritive sunt
distribuite, prin intermediul sângelui, în funcție de nevoile speciale ale fiecărei celule
specializate. Dar celulele care compun glandele și organele nu primesc nimic din cele
câteva substanțe hrănitoare degenerate din mâncare gătită, atât de puține încât poți să
le numeri pe degetele de la o mână. Ele rămân în așteptare, înfometate și oropsite, până
ce stăpânul lor se îndură să întindă mâna după o legumă verde sau un fruct. Omul nu
resimte foamea celulelor individuale întrucât, în ciuda glandelor și organelor sale
flămânde, stomacul îi e plin, dependența satisfăcută, el însuși mulțumit. Dar și mai
mulțumite sunt celulele neînsemnate, pasive și letargice, care devorează cu lăcomie
„materialele brute perfect-echilibrate” care se potrivesc de minune structurii lor, și care
„întăresc și fortifică” organismul prin masa lor crescătoare.

Acesta este motivul pentru care, cu o masă de 50-60 de kilograme de celule ineficiente
și inutile, o persoană aparent sănătoasă, rezistentă și viguroasă, nu dispune nici măcar
de câteva sute de grame de celulele specializate active, cu care un organ sau altul să
poată funcționa normal și să-și îndeplinească sarcinile fără cusur. Atâta vreme cât
glandele și organele nu sunt lipsite de ultima urmă de celule active, omul e capabil în
continuare să-și ducă existența, dar când acestea sunt epuizate, atunci moartea este
inevitabilă. Atunci, omul „sătul”, „rezistent” și „viguros” moare din cauza glandelor și
organelor pe care le-a înfometat. De exemplu, celulele cardiace își pierd puterea și
elasticitatea de a realiza contracții normale. Inima încearcă, ulterior, să salveze situația,
multiplicând numărul de celule, și ajunge să-și crească masa cu celule noi, formate din
proteine animale și pâine albă. Dar asta nu folosește la nimic, pentru că acele entități nu
au capacitatea de a-și îndeplini sarcinile necesare și inima se oprește din bătut nu după
mult timp.

Nu știm, cu exactitate, câte substanțe intră în alcătuirea unui bob de grâu sau a altui
corp vegetal. Să presupunem, în mod ipotetic, că acel număr ar fi 10.000. Urmând cele
mai elementare legi ale naturii, putem deduce de aici că fabrica umană are nevoie de
10.000 de substanțe brute diferite pentru a funcționa și că trebuie să ne îngrijim ca
niciuna dintre ele să nu ne lipsească. Aceasta este cea mai naturală măsură ca să
asigurăm buna desfășurare din cadrul fabricii umane.

Acum să privim cam cât de cu-susul-în-jos este sistemul alimentar în epoca mâncării
preparate termic. Oamenii distrug în masă substanțele esențiale din alimente și își
hrănesc corpurile cu doar câteva varietăți ce rămân din ele. După ani grei petrecuți în
cercetare, biologii au descoperit că există doar 1.015 tipuri de nutrienți în brânză, unt,
ficat sau creier. În mod normal, ne-am fi putut aștepta să comunice, ca urmare a muncii
lor îndelungate, faptul că un cutare sau cutare aliment conține doar 10-15 tipologii de
compuși alterați, dezechilibrați, toxici, degenerați și morți, iar că din cei ce compun
natural un produs crud, 9.990 lipsesc cu totul, transformând acele alimente în produse
incomplete, dăunătoare și periculoase, ce nu sunt recomandate nimănui pentru
comsum. În schimb, ei specifică, pe rând, numele substanțelor pe care au reușit să le
identifice în conținut, care sunt utilizările lor nutritive și, enumerând proprietățile
acestora, le recomandă drept „benefice”. Niciun cuvânt despre absența celorlalte mii de
compuși nutritivi, despre rolul lor în alimentație și despre consecințele dezastruoase
care decurg, invariabil, din lipsa lor. Cu toate astea, aceste aspecte sunt esențiale în
discuție.

Trebuie avut în vedere că, atât de diversificate sunt rolurile hranei crude în cadrul
organismului încât, și dacă am ajunge să le cunoaștem, printr-un miracol, pe toate, tot
n-ar fi suficient timp, într-o viața de om, să le descriem pe hârtie. Trebuie să înțelegem,
ca regulă de bază în nutriție, faptul că nicio substanță nutritivă nu își mai îndeplinește
rolul atunci când este consumată separat, când e scoasă din întreg.
Dacă cineva remarcă, în fața celui mai mare om de știință, că pâinea albă nu are nicio
urmă de vitamine în ea, acesta o să răspundă, fără ezitare, că el consumă și alte
alimente care chiar conțin vitamine. E ca și cum un zidar își așează cărămizile toată ziua,
înălțând un zid fără mortar, pentru ca apoi să spună că, uneori, folosește și mortarul.
Atât de mare este miopia cauzată de dependența de mâncare.

Ce altceva este pâinea albă dacă nu amidon, zahăr, grăsimi, proteine și câteva săruri
moarte – cu alte cuvinte, cenușa fără viață a câtorva dintre cei 10.000 de compuși
existenți în produsele crude? Ce este zahărul rafinat dacă nu doar una din 10.000 de
substanțe ? Ce altceva e carnea dacă nu o masă de proteine contaminate și câteva urme
de substanțe nutritive degenerate ? Cu toate acestea, omul își îndeasă până la refuz
stomacul cu aceste câteva categorii de substanțe și își lipsește organele de celelalte mii
de elemente esențiale. Cât despre bolile ce rezultă ulterior în corp, omul și le explică
vizitând spitalele sau analizând ilustrațiile din cărțile de specialitate. Cum altcumva să
apară acele degenerări, bube și ulcerații dacă nu prin absența nutrienților de calitate
superioară ?

Deși oamenii de știință n-au descoperit decât 40-50 de elemente dintre miile care
compun nutrienții, o mare parte din literatura medicală de specialitate este concentrată
pe descrierea efectelor acelor substanțe, ele ocupând, de asemenea, și o mare parte din
activitatea medicală curentă. În plus, o întreagă rețea de instituții s-a răspândit în lungul
și latul lumii, cu scopul de a fabrica și distribui acele substanțe. Să ne gândim un pic ce s-
ar întâmpla dacă, în loc de aceste 40-50 de substanțe, cercetătorii ar reuși să descopere
400 sau 500, sau chiar 4000 sau 5000. Omul contemporan pare să-și fi pierdut complet
perspectiva asupra integralității alimentelor crude ce sunt, cu adevărat, necesare
corpului; fie nu le găsește la îndemână, fie i se pare imposibil să le obțină. Așa că le
caută prin tot felul de locuri obscure ca să-și satisfacă nevoile organsimului.

Cercetătării au impresia că doar substanțele cu formule pe care ei le cunosc și apar în

cărți sunt științific valabile. Întrucât nu cunosc formula completă a elementelor ce
compun un bob de grâu, nu consideră că există știință și acolo. Au impresia că e ceva
„banal”, ușor de găsit, care există peste tot și e cunoscut de toată lumea. Dar lucrurile se
schimbă atunci când reușesc să mai descopere vreo substanță nouă și să-i descifreze
formula. Atunci ea devine știință; aflarea ei este întâmpinată ca o mare victorie a
medicinei și, mai mult, stârnește interesul și avântul în fabrici, farmacii și spitale. Toate
astea din cauză că omul nu vrea să renunțe la pâinea sa albă.

Fie ce-o fi, oamenii trebuie să recunoască, pâna la urmă, că singura modalitate de a
scăpa de boli este ca mai întâi să limiteze strict, apoi să interzică total, distrugerea în
masă a nutrienților din alimente. În acest scop, autorități specializate trebuie să facă
cunoscută realitatea și să ia măsuri active împotriva degradării alimentelor. Acestea
trebuie să obțină noi varietăți de feluri de mâncare, din mixuri diferite de produse
crude, și să le recomande publicului, ale cărui obiceiuri alimentare se vor adapta
gradual. Ca rezultat, bolile ce lovesc acum omenirea vor dispărea treptat și costurile
noastre de viață vor cunoaște economii semnificative. Până ca eu și familia mea să
devenim crudivori, împreună consumam un kilogram de pâine pe zi, pe când acum, un
kilogram de grâu ne ajunge 8 sau chiar 10 zile. Dacă aș fi continuat să mânânc pâine
albă, pâna acum aș fi fost mort de mult, dar datorită grâului crud dătător de viață, sunt
încă viu și simt că așa voi rămâne 40-50 de ani de-acum înainte.

TRADUCERE LUIGI CORNARO

Mulțumesc încă o dată celor două doamne minunate, Monica Neagu și Raluca Basuc,
care m-au ajutat cu traducerea acestor materiale speciale (o adevărată bogăție pentru
”căutătorul de informație” cu privire la ”secretele sănătății și alimentației ”corecte”).
Acest material prezentat în ultima parte a cărții este cu atât mai extraordinar, cu cât a
fost scris în anii 1500 – în perioada în care în Moldova, Ștefan cel Mare era departe de a
fi un model de temperanță, cumpătare și viață echilibrată!
Prea puțini oameni de pe teritoriul țării noastre aveau atunci timpul și energia pentru
probleme precum ”alimentația” și ”stilul de viață” – de aceea, durată de viață și
sănătatatea oamenilor în România a fost totdeauna problematică – sute de ani de zile.

Pentru cititorul modern, scrierile nonagenarului Cornaro Luigi sunt o briză de aer
proaspăt – întrucât este uimitor să citești ceva atât de coerent, simplu și logic – scris în
urmă cu circa 400 de ani!

Cum să trăiești 100 de ani (sau Discursuri despre o viață cumpătată)

Din scrierile personale ale lui Luigi Cornaro (1464 – 1566 a.d.)

Primul discurs: despre o viață temperată și sănătoasă

Este un consens universal că obișnuințele unei persoane devin, în timp, a doua sa

natură, forțând-o să folosească ceea ce știe de mult timp, indiferent dacă este bun sau
rău pentru sine; vom vedea cum în multe situații, obișnuința devine mai importantă
decât rațiunea. Este atât adevăr în aceasta încât oameni virtuoși, care stau în compania
altora viciați, cad și ei în același colț vicios al vieții. Văzând și luând în considerare aceste
lucruri, am decis să scris despre viciul lipsei de temperanță la mâncare și băutură.

Toată lumea este de acord că lipsa cumpătării este părintele lăcomiei, iar viața
cumpătată este produsul temperanței; dar, datorită puterii obișnuințelor, ultima este
considerată o virtute, iar prima, răutăcioasă și avară; dar mulți oameni sunt orbiți și
amăgiți într-o atare măsură încât ajung la vârsta de 40 sau 50 de ani încărcați cu
infirmități ciudate și dureroase, care îi fac neputincioși și inutili; în schimb, dacă ar fi trăit
mai temperat și cumpătat, ar fi fost probabil mult mai sănătoși și vioi și la vârsta de 80
de ani sau mai mult. Pentru a remedia această stare de fapt, este nevoie ca oamenii să
trăiască în baza legilor simplității naturii, care ne învață să ne mulțumim cu puțin, și să
ne obișnuim să nu mâncăm mai mult decât este absolut necesar pentru a ne menține în
viață, amintindu-ne că toate excesele produc boli și duc la moarte. Câți dintre prietenii
mei, oameni cu o înțelegere fină și temperament blând, n-am văzut dispărând în floarea
bărbăției lor, ca urmare a exceselor și supra-alimentației, iar dacă ar fi fost temperați, ar
mai trăi și acum, împodobind societatea noastră; m-aș fi bucurat de compania lor cu
atâta plăcere, în măsura tristeții ce mă încearcă în lipsa lor.

Pentru a spune stop acestui rău imens, voi încerca în scurtul meu discurs să demonstrez
că lipsa temperanței este un abuz ce poate fi îndepărtat, și că o viață cumpătată o poate
înlocui cu mult succes; și acest lucru îl voi face cu atât mai mult cu cât atâția tineri
inteligenți mi-au cerut asta, întrucât mulți dintre părinții lor au murit la mijlocul vieții, în
timp ce eu continui să fiu sănătos și vioi la vârsta de 81 de ani. Acești tineri și-au
exprimat dorința de a atinge aceeași vârstă, pentru că natura nu ne împiedică să dorim
longevitatea; vârsta înaintată este, de fapt, acea perioadă din viață în care se poate
exersa cel mai bine prudența precum și fructele celorlalte virtuți – fără cea mai mică
opoziție, pentru că simțurile sunt deja cucerite și omul poate folosi la maxim rațiunea. Ei
mi-au cerut să le împărtășesc metoda pe care am folosit-o pentru atingerea longevității;
și pentru că intenția lor mi se pare lăudabilă, am apelat la o metodă care să le fie utilă
nu doar lor, ci și tuturor celor dornici să folosească acest discurs.

De aceea, vă voi prezenta motivele mele pentru renunțarea la intemperanță (abuzuri) și

adoptarea unui stil de viață cumpătat, declarând liber metoda urmată de mine în acest
scop, cu indicarea efectului benefic asupra mea; din aceasta veți vedea cât este de ușor
să îndepărtezi abuzurile unei existențe libertine. Voi concluziona, arătând multe dintre
binecuvântările și binefacerile unei vieți cumpătate.

Voi spune, de aceea, că sacul greoi al infirmităților care și-a făcut drum prin constituția
mea a reprezentat motivul meu pentru renunțarea la abuzuri, cu precădere mâncatul și
băutul la discreție, față de care eram dependent, astfel încât stomacul meu devenise
atât de tulburat și sufeream de dureri, de colici, de gută, fiind afectat de o febră aproape
continuă, un stomac tulburat și o sete continuă. Din acest discurs, cel mai bun rezultat la
care puteam spera era moartea.

Aflându-mă undeva între 35 și 40 de ani în atare circumstanțe nefericite și încercând tot

la ce m-aș fi putut gândi pentru a mă ajuta, dar fără nici un rezultat, medicii mi-au spus
că mai era o singură metodă pentru îmbunătățirea problemelor mele de sănătate, dacă
aș reuși să o folosesc și să perseverez cu ea, răbdător. Această metodă era aplicarea
unei vieți foarte cumpătate și regulate, care ar avea cea mai mare eficacitate; și de acest
lucru m-aș fi putut convinge și eu singur, dar în acel moment eram un infirm, datorită
bolilor de care sufeream. Medicii au adăugat faptul că dacă nu adopt imediat acest stil
strict de viață, n-aș mai beneficia de nimic în câteva luni, în care singura soluție ar fi fost
resemnarea așteptării morții.
Această argumentația m-a impresionat, așa încât, mortificat cum eram, atât de gândul
morții în floarea vieții, cât și în același timp torturat permanent de diferitele boli de care
sufeream, mi-am propus imediat, pentru a evita atât bolile, cât și moartea, să mă dedic
unui stil de viață regulat. Întrebându-i ce reguli să urmez, mi-au spus să folosesc doar
hrană, solidă sau lichidă, prescrisă în general pentru persoanele bolnave; dar și aceasta,
în cantități foarte mici. Aceste indicații, pentru a spune adevărul, mi-au fost date și
înainte, dar n-am avut niciodată răbdare cu respectarea restricțiilor și am mâncat și băut
cât am dorit din ceea ce am dorit. Dar în momentul în care am decis să trăiesc cumpătat,
și în concordanță cu propria rațiune, simțind că este datoria mea ca bărbat să fac acest
lucru, am început cu atâta determinare acest nou curs al vieții, încât nimic nu m-a mai
putut devia de la această decizie, de atunci. Consecința imediată a fost că în câteva zile
am început să percep faptul că un astfel de stil de viață îmi pria; și prin urmare, m-am
trezit că în mai puțin de un an de zile (unii oameni, poate nu mă vor crede) complet fără
nici una dintre problemele mele de sănătate.

Recuperându-mi astfel sănătatea, am început să iau în seamă foarte serios puterea

cumpătării (a temperanței): dacă eficacitatea sa a fost atât de mare încât să-mi vindece
tulburări atât de dureroase ca ale mele, atunci înseamnă că avea puterea să-mi conserve
starea de sănătate și să-mi întărească proasta constituție cu care m-am născut. De aceea
am început să descopăr, răbdător, care dintre mâncăruri îmi făceau mai bine.

Dar mai întâi am încercat să văd dacă alimentele al căror gust îmi făcea plăcere, erau
agreabile și stomacului meu, pentru a putea evalua adevărul acestei ziceri universale:
”Ceea ce face plăcere gurii, trebuie să fie agreabil și stomacului sau orice este palatabil
trebuie să fie integral și hrănitor”. Eu am descoperit că este fals, așa cum am descoperit
că multe dintre alimentele care îi plăceau gurii, nu erau agreate de stomac. Așa încât,
convingându-mă de falsitatea proverbului respectiv, am renunțat la consumul cărnurilor
și vinurilor care nu-mi făceau bine, și le-am păstrat doar pe cele pe care le-am
experimentat că îmi priesc, consumând doar atât de mult cât puteam digera cu ușurință,
fiind foarte atent atât la cantitate, cât și la calitate; și am decis să nu-mi încarc niciodată
stomacul cu mâncare și băutură, de aceea m-am ridicat de la masă întotdeauna cu
senzația că aș mai fi băut sau mâncat mai mult. Și așa m-am conformat altei zicale, care
spune că un om, pentru a-și îmbunătăți sănătatea, trebuie să-și controleze apetitul.
Reușind să cuceresc intemperanța (abuzurile) am trăit continuu o viață regulată și
cumpătată, iar acest mod de trăire m-a afectat așa cum v-am menționat mai înainte,
astfel că în mai puțin de un an de zile, scăpasem de toate durerile și suferințele ce mă
afectaseră, ce păruseră inițial incurabile. A mai avut și un alt efect bun, faptul că n-am
mai experimentat crizele anuale de boală, de care sufeream atunci când mâncam și
beam la discreție. Am devenit foarte sănătos, și de atunci am rămas așa până în prezent;
și nici un motiv de atunci nu m-a convins să încalc regulile regularității și strictei
moderații.

În consecință, aplicând aceste metode, m-am bucurat și Slavă Domnului, mă bucur încă
de cea mai bună sănătate. Este adevărat, că alături de aceste două reguli importante cu
privire la mâncare și băutură, pe care le-am respectat foarte scrupulous (cu alte cuvinte,
nu am consumat mai mult decât stomacul meu putea digera cu ușurință, și nu am folosit
decât ceea ce mi-a priit și făcut bine), am evitat cât de mult cu putință toate extremele
de căldură, de frig, de oboseală extremă, întreruperea orelor mele de odihnă și
petrecerea de timp îndelungat în aer viciat. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să evit
toate aceste rele, pe care nu le putem îndepărta chiar ușor: melancolia, ura și alte
pasiuni violente, care par a avea o influență atât de mare asupra corpurilor noastre. N-
am reușit să mă protejez atât de bine împotriva acestor tulburări, încât să nu sufăr de pe
urma lor și să nu fiu afectat de ele. Dar am descoperit că toate aceste pasiuni nu au prea
mare influență asupra corpurilor guvernate de aceste două reguli ale mâncatului și
băuturii. Galen, care a fost un medic eminent, a spus că atât timp cât a urmat aceste
două reguli, el nu a prea suferit din aceste motive, care nu i-au afectat nici o zi din viață.
Ceea ce spune el este adevărat, eu fiind un martor viu și sunt mulți alții care mă știu și
m-au văzut, cât de des am fost expus la arșiță și frig, la schimbări de vreme dezagreabile
– fără să pățesc nimic și nici nu m-au văzut tulburat mental (datorită multor nenorociri
care mi s-au întâmplat, nu odată); toate acestea nu m-au afectat foarte tare, în timp ce
alți membrii ai familiei mele, care nu urmau modul meu de viață, au fost extrem de
afectați; cu alte cuvinte, grijile și neliniștea lor au fost atât de mari, când m-au văzut
implicat într-un proces costisitor, început împotriva mea de oameni puternici, încât
temându-se că voi fi ruinat, au fost afectați de melancolie și tristețe – ce abundă în
corpurile abuzate (tratate cu intemperanță) - și au plecat din lume înainte să le vină
timpul; eu n-am suferit de nicio astfel de stare în acea ocazie. Nu, pentru a-mi menține
tonusul spiritului m-am gândit că Dumnezeu a permis acest proces împotriva mea,
pentru a mă face mai sensibil la puterile corpului și ale minții; și că ar trebui să obțin ce
pot mai bine din acesta, cu onoare și avantajos, așa cum și s-a întâmplat, într-un final;
pentru că am obținut un verdict extrem de favorabil pentru averea și caracterul meu.

Dar voi face un pas și mai departe și să vă arăt cât de favorabilă pentru recuperare este
o viață temperată, în caz de accident. La vârsta de 70 de ani, călătoream, cum se
întâmpla adesea, într-o trăsură, care s-a stricat și a fost tractată în această stare o
porțiune considerabilă, înainte ca să poată fi opriți caii. Am primit atât de multe șocuri
și vânătăi, de parcă aș fi fost bătut pe corp și cap, având în plus și un picior și un braț
dislocat. Când medicii m-au văzut într-o atare stare, au spus că voi muri în circa trei zile,
dar totuși vor încerca să-mi facă sângerări și purgație, pentru a preveni inflamația și
febra. Dar eu, știind din contră că datorită vieții cumpătate pe care am dus-o atâția ani,
aveam sângele într-o condiție foarte bună și pură, am refuzat atât purgația, cât și
sângerarea. Am permis doar să-mi fie repuse brațul și piciorul și le-am permis să mă
frecționeze cu niște uleiuri care spuneau că sunt utile pentru ce s-a întâmplat. Și fără a
folosi nici un alt remediu, mi-am revenit, așa cum știam că pot să o fac, fără cea mai
mică afectare a mea sau alte efecte neplăcute de la accident; pentru medici, ceea ce s-a
întâmplat a părut nu mai puțin decât un miracol. Dar aici aș putea să vă adaug faptul că,
cel care trăiește o viață cumpătată și regulată, fără a comite excese în dieta sa, poate
suferi prea puțin de tulburări mentale sau accidente externe. Dimpotrivă, aș conchide,
ca urmare a tuturor încercărilor făcute, pot să vă spun că excesele în mâncare și băutură
sunt adesea fatale.
În urmă cu patru ani, am consimțit să-mi cresc cantitatea de mâncare cu două uncii, așa
cum m-au împins de ceva timp să o fac toate rudele și toți prietenii, considerând că eu
consum o cantitate prea mică pentru o persoană atât de vârstnică; din nou, le-am spus
că natura era mulțumită cu puțin, și că această mică cantitate mi-a permis să mă mențin
sănătos și în activitate, iar eu cred că odată cu trecerea timpului, stomacul slăbește și de
aceea are nevoie de mai puțină mâncare, nu de mai multă.

Le-am mai amintit și de două proverbe, care spun: cel care dorește să mănânce mult, va
mânca foarte puțin; mâncând puțin, își prelungește viața, iar trăind mai mult timp, va
mânca mai mult; iar celălalt proverb era: ce lăsăm în farfurie după o masă copioasă, ne
face mult mai bine decât ceea ce am mâncat.
Dar argumentele mele și proverbele nu i-a oprit să nu mă ironizeze continuu cu privire la
acest subiect; de aceea, pentru a nu părea încăpățânat, sau încrezut că știu mai multe
decât medicii, dar mai ales pentru a face pe placul familiei mele, am consimțit să-mi
cresc cantitatea de mâncare; așa încât, dacă anterior cu pâinea, carnea, gălbenușul de
ou și supa mâncam circa 12 uncii (aprox. 340 grame), nici mai mult, nici mai puțin, acum
am crescut la 14 uncii (aprox 400 grame) ; și de unde până atunci consumam doar 14
uncii de vin (400 ml), am crescut cantitatea la 16 uncii (450 ml). Această creștere a avut
un astfel de efect asupra mea, încât după 8 zile, din persoana veselă și plăcută, am
început să devin țâfnos și melancolic și nimic nu mă mai putea mulțumi. În a 12-a zi, am
început să sufăr de o durere violentă pe laterală, care a durat 22 de ore și a fost urmată
de febră, ce a continuat 35 de zile fără oprire, în așa măsură încât toți credeau că
urmează să mor; dar Dumnezeu fie slăvit, mi-am revenit și sunt sigur că toată
cumpătarea din ani a fost cea care m-a salvat din ghiarele morții.

Viața ordonată este, fără îndoială, o cauză aproape sigură și fundația sănătății și vieții
îndelungate; pot spune cu siguranță că este singurul remediu și oricine cântărește bine
problema, va ajunge la aceeași concluzie.
Știm că atunci când medicul vine să vadă un pacient, primul lucru pe care îl prescrie este
o viață regulată și desigur, evitarea exceselor.
Dacă pacientul, după recuperare, continuă să trăiască cumpătat, nu se va mai îmbolnăvi
niciodată și dacă o cantitate foarte mică de mâncare este suficientă pentru a-i restabili
sănătatea, nu este nevoie de mai mult pentru continuarea vieții; așa încât, pe viitor el nu
va mai avea nevoie nici de medic sau de alt terapeut. Dimpotrivă, prin aplicarea a ceea
ce am spus el va deveni propriul lui medic, fiind cel mai bun cu putință, pentru că fiecare
ar trebuie să-și fie cel mai bun medic lui însuși. Motivul este faptul că prin încercări
repetate, fiecare om poate să capete o cunoaștere perfectă a propriei constituții, să
descopere ce alimente și băuturi îi priesc și-i fac cel mai bine. Aceste încercări repetate
sunt necesare, pentru că există o varietate mare a naturii și stomacelor persoanelor. Am
descoperit că vinul vechi nu-mi priește, dar că vinul mai tânăr da; după o practică
îndelungată, am descoperit multe lucruri, care poate ar fi bune pentru alții, dar nu erau
bune pentru mine. Să-mi spuneți, unde este acel medic care m-ar fi putut informa ce să
consum și ce să evit, atâta timp cât abia eu singur am reușit, prin observații îndelungate,
să descopăr toate aceste lucruri.

Rezultatul este faptul că este imposibil să fie un medic bun pentru ceilalți. Un om nu
poate avea un ghid mai bun decât pe sine însuși, nici un alt profesor mai bun decât o
viață cumpătată. Nu vreau să spun că pentru cunoașterea și vindecarea tulburărilor
acelora care duc o viață neregulată – nu există ocazia intervenției medicului și nevoia
serviciilor sale; atare persoane trebuie să cheme neapărat un medic, atunci când se
îmbolnăvesc. Dar pentru scopul de a ne menține într-o stare de bună sănătate, opinia
mea este că ar trebui să considerăm această viață cumpătată drept medicul nostru,
întrucât îi ajută să se mențină sănătoși, chiar și pe cei cu o constituție mai slabă; îi ajută
să trăiască sănătoși și vioi, până la vârste de 100 de ani și peste, prevenind moartea
datorată bolilor sau prin otrăvirea umorilor, ci doar datorită degradării naturale de care
într-un final vom suferi cu toții. Toate aceste lucruri sunt descoperite, dar puțini oameni
le iau în considerare, pentru că cea mai mare parte sunt senzuali și abuzivi (intemperați)
și iubesc satisfacerea apetitului, comițând orice fel de exces; ca și scuză, ei spun că
preferă vieți scurte și pline de plăcere, decât vieți lungi și ascetice, fără să descopere că
oamenii cu adevărat fericiți au fost cei care și-au controlat apetitul. Acest lucru l-am
aflat și eu și prefer să trăiesc cumpătat, altfel n-aș fi scris aceste rânduri, care gândesc cu
plăcere că vor fi utile și altora. Oamenii senzuali afirmă că nimeni nu poate trăi o viață
cumpătată. Lor le răspund că și Galen, care a fost un mare medic, a dus o astfel de viață,
alegând-o ca pe ”cel mai bun medic” al său. La fel au făcut-o și Platon, Cicero, Socrates și
mulți alți oameni măreți din timpurile de altădată, pe care nu-I mai menționez pentru a
nu obosi cititorul; în zilele noastre, papa Paul Farnese și cardinalul Bembo – au fost cei
care au trăit atât de mult, datorită cumpătării. Prin urmare, întrucât mulți au dus astfel
de vieți, și mulți le duc încă, toți vă pot confirma că nu este greu să fie realizată. Platon,
spunea că deși el ducea o viață regulată, mulți alți oameni în Republică nu o puteau
duce, pentru că erau obligați să se expună la diferite greutăți și schimbări, care sunt
incompatibile cu o viață regulată. Eu le răspund că cei care trebuie să facă față
greutăților le-ar suporta mai bine tocmai fiind mai cumpătați în problema mâncării și
băuturii.

Aici s-ar putea obiecta că cel care duce o viață strictă și cumpătată, consumând constant
mâncare simplă, folosită pentru cei bolnavi, și în cantități foarte mici, dacă s-ar
îmbolnăvi n-ar mai reuși să folosească altceva. Eu răspund că cel care duce o viață
cumpătată nu se va mai îmbolnăvi, sau o va face foarte rar. Printr-o viață cumpătată
înțeleg faptul că fiecare om ar trebui să descopere pentru sine cât de mică este necesar
să fie cantitatea de mâncare și băutură zilnică, pentru a prii corpului său, iar după ce a
făcut aceasta, să afle ce tipuri de alimente și băuturi sunt mai potrivite constituției sale,
iar după ce-și face planul, să adere strict la acesta și principiile sale, fără a fi atent odată
și prea indulgent altădată, pentru că în acest fel nu va avea prea multe beneficii; dar
îngrijindu-se să evite excesele, ceea ce oricine poate în orice moment și în orice
circumstanțe, dacă este foarte hotărât să o facă. Pot spune că cel care trăiește așa nu
poate fi bolnav, sau rar se îmbolnăvește și doar scurt timp, și astfel, prin îndepărtarea
cauzei, se previn efectele; așa încât cel care urmează o viață regulată și strictă nu
trebuie să se teamă de boală, întrucât sângele său a devenit atât de pur și fără nici un fel
de fluide vicioase, încât nu se mai poate îmbolnăvi.

De vreme ce o viață regulată este atât profitabilă, cât și virtuoasă, ar trebui să fie
universal urmată, întrucât nu contravine nici unor alte sarcini și este ușoară pentru
oricine. Nici nu ar fi necesar să se mănânce atât de puțin ca mine – 12 uncii (340 grame)
- și nu atât de puține alimente, pe care le-am ales eu, din cauza slăbiciunii stomacului.
Celor cărora le priesc și alte alimente, le pot consuma, dar să nu consume cantități mai
mari, chiar și din acele mâncăruri care le priesc, mai mult decât poate stomacul să digere
cu ușurință. La fel și în cazul băuturilor. Singura regulă de urmat și de observat de fiecare
la mâncare și băutură este cantitatea, mai degrabă decât calitatea; pentru aceia care, ca
și mine, au o constituție slabă, precauția nu va fi doar la cantitate, ci și la calitate,
folosind doar acele alimente simple și ușor de digerat.

Să nu-mi spună nimeni că sunt numeroși cei care, deși trăiesc neregulat, ajung la o
vârstă înaintată în stare de sănătate. Acest argument este bazat pe incertitudine și
hazard, iar astfel de cazuri sunt rare. Datorită excepției acestor cazuri, oamenii nu ar
trebui să fie convinși de neregularități și indulgențe. Dar cel care se bazează pe puterea
constituției sale și neglijează aceste observații, se poate aștepta să sufere făcând asta și
să trăiască în pericol constant de a se îmbolnăvi sau muri. De aceea eu afirm că un om,
chiar și cu o constituție slăbită, care trăiește o viață cumpătată și regulată, va fi mai sigur
de o durată lungă a vieții, decât unul cu cea mai bună constituție care trăiește neglijent
și nechibzuit. Dacă oamenii ar dori să trăiască mult și sănătoși, și să moară fără să fie
bolnavi la trup sau minte, ci doar prin îmbătrânire, ei ar trebui să respecte o viață
cumpătată și ordonată, pentru că doar o astfel de viață meține sângele pur și curat. Nu
vor exista deloc vapori care să se ridice dinspre stomac spre creier; astfel încât,
creierului celui care trăiește astfel va fi mereu într-o stare de serenitate; el poate trece
peste grijile și neajunsurile vieții, trecând la contemplarea frumosului și a cerurilor, întru
marea sa satisfacție și marele său confort. Doar atunci el va discerne cu adevărat
brutalitatea exceselor în care cad oamenii, ce le produc nefericire aici și mai târziu; în
timp ce el poate privi cu confort spre o viață îndelungată, conștient că prin mila
Domnului, a abandonat căile viciului și intemperanței și nu le va mai parcurge vreodată;
și prin meritele Salvatorului Iisus Hristos, va trăi veșnic. De aceea nu se va mai simți
oprimat de gândurile legate de moarte, știind că aceasta nu-l va ataca violent sau prin
surprindere, cu dureri ascuțite sau senzații febrile, ci se va apropia de el cu blândețe și
ușor; ca o lampă căreia i se termină uleiul, el va trece dincolo blând, fără boală,
schimbând viața sa terestră și muritoare, cu o viață celestă și eternă.

Unele persoane care nu gândesc prea clar afirmă că o viață lungă nu este o mare
binecuvântare și că starea unui om care a trecut de cel de-al 75-lea an nu poate fi
numită cu adevărat viață; dar este greșit, așa cum vă voi dovedi pe deplin; și este
dorința mea sinceră ca toți oamenii care năzuiesc să atingă vârsta mea să se bucure de
această parte a vieții, dorind-o tuturor.
De aceea, vă voi povesti despre cum mă recreez eu și plăcerile pe care le găsesc în
această parte a vieții mele. Sunt mulți cei care pot mărturisi despre fericirea vieții mele.
În primul rând, ei observă cu uimire starea de sănătate a corpului meu fizic și a spiritului
meu; cum mă urc pe cal fără ajutor, cum pot nu doar să urc cu agilitate scările, dar mă
cațăr și pe un deal cu cea mai mare ușurință. Apoi, cât de vesel și bine-dispus sunt; cum
mintea mea este netulburată, mereu în stare de bucurie și pace. Mai mult, ei știu în ce
mod îmi petrec timpul, pentru a nu găsi viața plictisitoare: petrec ore întregi cu mare
plăcere și deliciu în conversații cu oameni de bun simț și intelectuali; sau atunci când nu
mă pot bucura de compania lor, mă ocup de lectura câte unei cărți bune. După ce am
citit după pofta inimii, mă apuc de scris; făcând acest lucru, ca și în multe altele, doresc
să fiu de folos și altora; toate aceste lucruri le fac cu mare ușurință, trăind într-o casă
frumoasă, din cel mai frumos cartier al nobilului oraș al Padovei. Pe lângă casă am
grădinile, pe care se află râuri plăcute și în care găsesc mereu ceva de făcut să mă
amuze. Toate ocaziile mele de recreere nu sunt diminuate de scăderea vreunuia dintre
simțurile mele, pentru că ele sunt cu toatele, mulțumesc lui Dumnezeu, perfecte, în
special gustul ce îmi este mult mai fin cu hrana simplă, decât a fost cu mâncărurile
delicatese când duceam o viață nechibzuită. Nici schimbarea patului nu-mi afectează
somnul: pot dormi oriunde profund și liniștit, iar visele îmi sunt plăcute și încântătoare.
Într-o la fel de mare măsură am avut succes în realizarea unor lucrări importante pentru
statul nostru; adică prin drenajul și îmbunătățirea calității unor terenuri necultivate,
acțiune începută cu mult timp în urmă, pe care nu credeam să o văd vreodată finalizată;
dar totuși am văzut-o terminată, și chiar am asistat la lucrări personal, timp de două luni
la rând, în zonele mlăștinoase, în căldura verii, fără să mă simt obosit sau fără să sufăr
alte inconveniențe; atât de eficientă este viața chibzuită pe care am dus-o fără încetare,
oriunde am fost. Acestea sunt activitățile de recreere și ceea ce fac la vâsta mea
înaintată, mai degrabă valorizate nu de cei vârstnici, ci chiar de cei tineri; fiind eliberat
de perturbările minții și infirmitățile corpului, prin grația Domnului, nu mai simt acele
emoții contradictorii suferite de un număr mare de tineri și de mulți vârstnici, apărute ca
urmare a vieții lor neglijente și obiceiurilor nechibzuite - și lipsiți de sănătate, putere și
de orice savurare adevărată a vieții.

Și pentru a putea compara nimicuri cu lucruri adevărat importante, mă voi aventura să

vă spun că efectele unei vieți cumpătate m-au ajutat ca la vârsta prezentă de 83 de ani
să fiu în stare să scriu o comedie distractivă, care abundă în replici inocente și glume
plăcute.

Mai am un alt confort, pe care îl voi menționa; acela al căutării unui fel de nemurire în
succesiunea descendenților; pentru că de câte ori mă întorc acasă, nu găsesc doar unul
sau doi, ci 11 nepoți, cel mai mare dintre ei având 18 ani, toți progeniturile unui tată și a
unei mame, și toți binecuvântați cu o sănătate bună. Mă joc cu unii dintre cei mai mici;
țin companie celor mai mari; și pentru că natura i-a înzestrat cu voci plăcute, mă amuz
ascultându-i cum cântă din voce sau la diferite instrumente. Și desigur, cânt și eu cu ei,
pentru că am o voce mai bună acum, mai clară și mai puternică, decât în orice altă
perioadă a vieții mele. Acestea sunt activitățile mele recreaționale, la vârsta înaintată pe
care o am.

Din ce ați văzut, viața mea nu este plictisitoare, ci plină de veselie, și nu mi-aș schimba
modul de a trăi și părul meu cărunt nici măcar cu un bărbat tânăr, cu cea mai bună
constituție, care se lasă în voia apetitului său; știind, așa cum știu acum, că deschide
astfel porțile miilor de boli și morții. Îmi amintesc și eu de propriul comportament la
începutul vieții mele, și știu cât de prostește se comportă tinerii; cât de ușor presupun că
sunt puternici și pe baza puținei lor experiențe au așteptări exagerate. De aceea, se
expun cu ușurință la orice fel de pericol și sfidând rațiunea, își îndeasă pe gât de toate,
își satisfac orice fel de pofte, fără să-și dea seama, așa proști cum sunt, că astfel grăbesc
aproprierea a ceea ce ar dori să evite – îmbolnăvirea și moartea.

Și acestea sunt două mari rele ale tuturor celor care trăiesc o viață libertină; bolile sunt
dureroase și dificile, iar moartea este înfricoșătoare și insuportabilă, în special când se
reflectă la erorile făcute în viața muritoare și la răzbunarea pe care justiția Divină o va
oferi păcătoșilor. În timp ce eu, la vârsta mea înaintată, îl slăvesc pe Atotputernic, fiind
scutit de aceste torturi; de boli, pentru că nu mă pot îmbolnăvi, îndepărtând toate
cauzele bolilor prin cumpătare și moderație; de moarte, pentru că experiența atâtor ani
m-a învățat să mă supun rațiunii; în timp ce și eu consider că este o mare nebunie să te
temi de ceva inevitabil, dar în același timp mă aștept la multă consolarea din partea
grației lui Iisus Hristos, când voi ajunge acolo.

Dar deși știu că va trebui să ajung în acel loc, ca toți ceilalți, mi se pare acum la o
distanță atât de mare, încât nu-l pot încă concepe, pentru că știu că nu voi muri decât de
bătrânețe, închizând prin viața mea ordonată toate celelalte căi către moarte, prevenind
ca fluidele corpului meu să aibă vreo altă acțiune asupra mea, cu excepția celei la care
mă aștept în funcționarea corpului meu muritor. Nu sunt atât de naiv încât să nu știu
asta, pentru că m-am născut, la fel va trebui să mor; dar moartea naturală de care
vorbesc nu apare decât după mulți ani; și chiar și atunci, nu mă aștept la durere sau
agonia ce-i afectează pe mulți când mor. Eu, prin binecuvântarea Divină, socotesc că mai
am încâ mult timp de trăit în stare de sănătate și spirit, să mă bucur de această lume
frumoasă, ce este, cu adevărat frumoasă pentru cei care știu cum să o facă astfel, dar
frumusețea ei poate fi observată doar de cei care, prin rațiunea cumpătării și a virtuții,
se bucură de sănătatea corpului și a minții.

Acum, dacă această manieră sobră și moderată de a trăi aduce atâta fericire; dacă
binecuvântările primite sunt atât de stabile și permanente, atunci îndemn pe fiecare om
cu judecată sănătoasă să primească această comoară de preț, o viață lungă și sănătoasă,
o comoară care depășește orice alte binecuvântări lumești; pentru că ce reprezintă
bogăția și abundența pentru un om care are un corp slăbit și bolnăvicios? Sobrietea
divină, agreată de Dumnezeu, este prietena naturii, fiica rațiunii, sora tuturor virtuților,
companioana vieții cumpătate, modestă, mulțumită cu puțin, ordonată și stăpâna
perfectă a tuturor activităților. Din ea, precum dintr-o rădăcină adevărată, apare viața,
sănătatea, bucuria, eficiența, învățătura și toate acele acțiuni și angajamente demne de
minți nobile și generoase. Legile Divine sunt toate în favoarea sa. Lăcomia, excesele,
lipsa temperanței, fluidele viciate, bolile, febrele, durerile și pericolele morții se topesc
toate în prezența sa, preacum ceața înainte de soare. Aplicabilitatea sa devine evidentă
tuturor minților. Influența sa este atât de sigură, încât pot să vă promit tuturor o viață
lungă și agreabilă. Și nu în cele din urmă, ea promite să fie un gardian blând și plăcut al
vieții, învățându-vă cum să vă protejați de atacurile morții. Sobrietatea strictă a
consumului de mâncare și băutură face simțurile și înțelegerea clare, memoria tenace,
corpul vital și puternic, mișcările ușoare și flexibile; iar sufletul, simțind atât de puțin din
povara pământească, își experimentează mai mult libertatea sa naturală. Astfel, omul se
bucură de o armonie plăcută și agreabilă, nefiind nimic în sistemul său care să-l tulbure;
pentru că sângele său este pur și curge liber prin vase, iar căldura corpului este blândă și
temperată.

Al doilea discurs: Ilustrând cea mai sigură metodă de a corecta o constituție

predispusă la boală

Tratatul meu despre o viață chibzuită a răspuns dorinței de a deservi multe persoane cu
o constituție fragilă înnăscută, sau care, din cauza unui stil de viață libertin, s-au
îmbolnăvit pe parcurs și care, atunci când comit cel mai mic exces, se trezesc cu
neplăceri majore. M-aș bucura la fel de mult să le fie de ajutor și acelora care s-au
născut cu o constituție robustă dar care, din pricina unei vieți dezordonate, descoperă
că la vârsta de 50-60 de ani sunt loviți de durere și boală, cum ar fi guta, afecțiuni ale
sciaticii, ficatului sau stomacului, și care nu ar pătimi dacă ar fi trăit o viață strict
moderată, ce le-ar fi crescut durata existenței și starea de bine; i-ar fi făcut mai puțin
irascibili, mai puțin predispuși la supărări, neplăcere și enervare. Am trecut și eu prin
aceasta dispoziție nervoasă, astfel încât uneori nu se putea trăi cu mine. Acum se
împlinesc mulți ani de când sunt liniștit, și pot să realizez că o persoană condusă de
temperamentul său nu e departe, sau chiar deloc diferită, de manifestările unui om
nebun în momentele de criză.

Acela care are o constituție slabă, poate, pe calea rațiunii, a unei vieți ordonate și
chibzuite, să trăiască până la o vârstă înaintată și cu o stare bună de sănătate, întocmai
ca mine, care m-am născut cu un corp atât de sensibil încât părea imposibil să trăiesc
peste 40 de ani, iar acum mă găsesc bine și sănătos la vârsta de 86 ; cu 46 de ani în plus
față de ce mă așteptasem ; și pe toată durata acestei amânări, toate simțurile mele m-
au servit perfect, chiar și dinții, vocea, memoria și inima. Dar ce e peste așteptări este
creierul meu, care este mai limpede ca niciodată. Și nici nu mi-am pierdut vreo putere cu
cât am înaintat în viață, pentru că, pe măsură ce îmbătrânesc, am scăzut cantitatea de
hrană solidă pe care o mănânc. Această reducere este necesară, întrucât e imposibil ca
un om să trăiască veșnic, și atunci când se apropie de sfârșitul vieții, are un metabolism
atât de scăzut, încât nu poate înghiți prea multă mâncare, nu mai mult decât gălbenușul
unui ou sau câteva linguri de lapte cu pâine pe durata a 24 de ore; o cantitate mai mare
i-ar produce cel mai probabil dureri și i-ar scurta existența. În cazul meu, mă aștept să
mor fără durere sau boală, ceea ce e o mare binecuvântare; iar cei care trăiesc o viață
chibzuită să se aștepte și ei la același lucru, indiferent de-s săraci sau bogați. Și, din
moment ce oricine ar trebuie să se bucure de o viață lungă și sănătoasă, atunci
concluzionez că toți oamenii ar trebui să își impună să o câștige; însă această
binecuvântare nu se obține decât prin conduită strictă și chibzuință.

Dar unii susțin că, fără să fi trăit chibzuit, mulți oameni au apucat 100 de ani cu sănătate,
deși au mâncat pe rupte, consumând fără grijă tot felul de mâncăruri sofisticate și vin, și
atunci se consolează că și ei vor avea același noroc. Dar acești oameni comit două erori:
prima e că nici măcar un om din 50.000 nu se bucură de această șansă; a doua e că,
trăind astfel, omul va contacta, la un moment dat, o boală ce îl va împovăra și nu e
garantat că va muri de moarte bună. Așa că cel mai sigur mod să obții o viață lungă și
sănătoasă este să adopți cumpătarea și să ții un regim strict al cantităților. Ceea ce nu
este un act atât de dificil. În istorie au fost mulți care au trăit în cea mai mare
cumpătare; iar prezentul ne furnizează multe alte exemple, eu fiind unul dintre ele, să
ne arate că toți suntem ființe umane înzestrate cu rațiune, deci ar trebui să ne putem
controla acțiunile.

Această cumpătare se reduce la două aspecte, calitate și cantitate. Prima constă în

evitarea alimentelor și băuturilor care nu sunt agreate de stomac. A doua, în evitarea
mâncatului mai mult decât ce poate digera stomacul cu ușurință, și orice om ajuns la 40
de ani ar trebui să știe cât înseamnă asta. Oricine respectă aceste două reguli poate
spune că trăiește o viață ordonată și chibzuită. Iar frumusețea și eficacitatea vieții sunt
de așa natură făcute încât compoziția fluidelor din corp devine echilibrată și perfectă și
nu mai poate fi schimbată și dezechilibrată de niciun factor, cum ar fi frigul sau căldura
în exces, prea multă oboseală, nevoia de odihnă și altele similare. Un om care trăiește la
modul descris de mine poate trece fără nicio suferință peste toate schimbările; de
aceea, dat fiind că fluidele unei persoane care respectă cele două reguli ale mâncatului
și băutului nu pot fi contaminate și puse în pericol de boli acute (cauza deceselor
timpurii), e de datoria fiecărei persoane să le respecte, întrucât cine nu o face și trăiește
o viață dezordonată și nu una lineară, se expune constant la boală și pericol de moarte.
Este la fel de adevărat că și cei care urmează cele două principii în dieta lor, însemnând
că duc o viață constantă, ar putea fi afectați de alte anormalități, cum ar fi căldura,
frigul, oboseala în exces, etc, și să se simtă puțin rău timp de o zi-două, dar nu au niciun
motiv să se teamă de ceva mai grav.

Există și persoane care, deși năpăstuite de boli de multe ori de-a lungul vieții, sunt foarte
libertine cu stilul lor de viață, susținând că nici cantitatea și nici calitatea a ceea ce
mănâncă au vreun efect asupra lor, de aceea consumă multă mâncare, fără
discernământ, și se scaldă, de asemenea, în multă băutură; astfel de oameni sunt
ignoranți în ce privește nevoile adevărate ale corpului lor, sau sunt posedați de lăcomie;
și afirm despre ei că nu se bucură de o sănătate bună, în general fiind bolnavi, irascibili și
plini de suferințe. Mai există o categorie de persoane care susțin că este necesar să
mănânce și să bea pe săturate pentru a-și susține temperature normală a corpului, care
le scade constant pe măsură ce avansează în vârstă; și că e de datoria lor să mănânce
după pofta inimii acele lucruri care le gâdilă papilele, în timp ce moderația strictă, în
cazul lor, le-ar scurta viața. Acesta este, desigur, pretextul sau scuza a mii de oameni.
Dar lor le-aș răspunde că nu fac decât să se amăgească, și vorbesc din proprie
experiență și din tot ce am observat până acum. Adevărul este că mari cantități de
mâncare nu pot fi digerate de un stomac bătrân; pe măsură ce omul îmbătrănește,
corpul lui devine mai slăbit, eliminările se fac mai încet, temperatura scade în mod
firesc. Dar nici toată mâncarea din lume n-o s-o crească la loc, cu excepția cazurilor de
febră sau altor afecțiuni supărătoare; cu alte cuvinte, să nu se teamă nimeni că va muri
mai repede mâncând mai puțin. Eu sunt puternic și energic, plin de bună dispoziție, nu
mă doare sau deranjează nimic, deși sunt foarte bătrân și supraviețuiesc cu foarte puțin;
și, în ce privește hrana, ce e valabil pentru cineva, e valabil pentru toată lumea. Când un
om se îmbolnăvește, nu mai mănâncă aproape deloc. Pe baza acestui raționament, dacă
atunci când oamenii scad cantitatea consumată se eliberează din ghearele morții, cum
se pot ei îndoi că atunci când se însănătoșesc n-ar trebui să urmeze aceleași legi ale
naturii, doar crescând foarte puțin consumul ? Mai întâi să fie dispuși să încerce această
variantă câteva săptămâni, și vor vedea că rezultatele vor fi unanim și pe deplin
satisfăcătoare.

Alții spun că mai bine suferă de 3-4 ori pe an din pricina gutei, sciaticii sau a oricărei alte
afecțiuni, decât să se chinuiască tot anul nemâncând și nebând pe măsura apetitului lor,
din moment ce printr-un regim de numai câteva zile își vor reveni la loc. Iar acestora le
răspund că metabolismul omului scade tot mai mult pe an ce trece și că abstinența de
scurtă durată nu are puterea să învingă maladia de care suferă, în general provocată de
sațietate, și că vor muri într-un final răpuși de una dintre aceste afecțiuni periodice;
pentru că suferințele scurtează viața în aceeași proporție în care moderația și sănătatea
o prelungesc.

Unii susțin că e mai bine să trăiești o viață mai scurtă dar îndestulată decât una lungă cu
renunțări; dar, în mod sigur, longevitatea e un lucru de valoare și este prețuită ca atare
de oamenii înțelepți; cât despre cei care nu apreciază cu adevărat măreția darului lui
Dumnezeu, aceia reprezintă cu siguranță o rușine a umanității, a căror moarte înseamnă
mai degrabă un serviciu public decât o pierdere. Și, desigur, mai sunt cei care, deși
conștienți că organismul le este mai slăbit de la an la an, totuși nu reușesc să restrângă
cantitatea de mâncare pe care o consumă, ci chiar o măresc, și pentru că se confruntă
cu problema stomacului ce nu poate digera tot volumul impresionant cu care e umplut
de 2-3 ori într-o zi, atunci recurg la mâncatul din abundență o singură dată pe zi. Dar
această metodă e evident inutilă; pentru că stomacul este în continuare mult îngreunat,
mâncarea nedigerată transformă interiorul corpului și otrăvește sângele, astfel că omul
se sinucide înainte să moară de o moarte naturală.
Nu am întâlnit niciodată un bătrân care să fie sănătos mâncând în acest fel. Dar toți
oamenii de care am amintit mai sus ar putea să trăiască mult și bine dacă, odată cu
înaintarea în vârstă, ar micșora cantitatea pe care o mănâncă și ar îndesi mesele,
întrucât stomacul unui bătrân nu poate prelucra multă mâncare; un om în vârstă
redevine un copil, care mănâncă puțin și des pe durata unei zile.

Slăvită fii tu sfântă cumpătare, atât de vrednică și slujitoare pentru om! Prelungește-i tu
zilele, astfel ca el să devină înțelept, și cu această înțelepciune să evite fructele acre ale
dezmățului, care e dușmanul rațiunii. Mai păzește-l și de gândurile înspăimântătoare de
moarte. Cât de mult îți suntem ție îndatorați, când prin tine ne putem bucura de darurile
acestei lumi minunate, care este cu adevărat frumoasă pentru toți cei ale căror simțuri
nu au fost anihilate de sațietate și ale căror minți nu au fost corupte de desfrâu! Nu am
știut niciodată, până acum, la bătrânețe, cât de frumoasă e lumea aceasta; căci la anii
tinereții am fost și eu sedus de excese și nu m-am putut bucura și vedea toate
frumusețile sale pe care le văd acum. Slăvită fie viața fericită, care, pe lângă toate
favorurile pe care mi le-a făcut, mi-a întărit și perfecționat corpul astfel ca eu să mă
bucur acum de o bucată de pâine goală mai mult decât m-am bucurat vreodată de cele
mai ispititoare bunătăți! Cu adevărat, am o așa bucurie când o mănânc – datorită
apetitului meu sănătos – că aș putea să mă tem să nu comit un păcat împotriva
moderației dacă n-aș sti cât este aceasta de necesară, mai ales știind că pâinea integrală
este, mai presus de orice, cea mai bună hrană pentru om, care, atâta timp cât trăiește în
moderație, nu are nevoie de altceva mai mult decât un apetit pentru lucruri naturale; în
plus, am descoperit că în loc să mai mănânc de 2 ori pe zi ca altădată, acum, la
bătrânețe, e mai bine pentru mine să mănânc de 4 ori și să scad tot mai mult cantitățile
pe an ce trece. Asta este ce am făcut eu, ghidat de propria experiență; astfel, simțurile
nefiindu-mi astupate de prea multă mâncare, sunt mereu ascuțite; mai ales imediat
după masă, când îmi face mare plăcere să cânt ceva, înainte să mă așez la masa de scris.
Nu mi se întâmplă să n-am dispoziție să scriu imediat după ce am servit masa; mintea
mea nu e nicicând mai limpede; nu sunt nicidecum amețit, căci porția pe care o mănânc
e atât de mică încât efectul ei nu are cum să se urce la creier. O, cât este de avantajos
pentru un om bătrân să se hrănească cu puțin! De aceea, mănânc doar cât să
supraviețuiesc, iar tot ceea ce consum sunt următoarele: pâine simplă, pâine înmuiată în
apă, gălbenuș de ou și supă. Dintre cărnuri, mănânc țap și oaie. Dintre păsări, orice tip;
la fel, și orice pește de mare sau râu. Unii oameni sunt prea săraci să-și permită să
cumpere carne, dar se pot descurca la fel de bine doar cu pâine (preparată din grâu
integral, ce conține mult mai mulți nutrienți decât făina albă), pâine înmuiată în apă,
ouă, lapte și legume. În timp ce n-ar trebui să consume niciun alt aliment, omul n-ar
trebui, de asemenea, să mănânce nici mai mult decât poate stomacul său digera cu
ușurință, pentru că nu trebuie să uite că surplusul îi dăunează chiar mai mult decât
natura alimentului propriu-zis. Și din nou o s-o spun: cel care nu se abate de la regula
cantității și calității nu o să piară decât de moarte naturală, cu excepția cazurilor acelora
cu o boală înnăscută; dar astfel de cazuri sunt relativ rare, și chiar și în acest context, o
dietă strictă și chibzuită va fi de mare ajutor.
O, câtă diferență între o viață ordonată și moderată și una dezordonată și extremă! Una
oferă sănătate și longevitate, cealaltă produce boală și moarte prematură.

Câte cunoștințe și prieteni dragi n-am pierdut din cauza vieții lor libertine, căci dacă mi-
ar fi dat ascultare, poate erau și acum vii și plini de viață. De aceea sunt hotărât mai
mult ca niciodată să-mi folosesc la maxim priceperea și să fac cunoscute beneficiile vieții
pe care o duc. Iată-mă aici, la bătrânețe, plin de viață și bucurie, mai fericit decât am
fost vreodată până acum, înconjurat de multe lucruri bune; nu în ultimul rând, de cei 11
nepoți pe care îi am, toți copii isteți și prietenoși, cu niște personalități frumoase și cu
dorință de a învăța; pe ei, de asemenea, sper să-i pot forma să-mi moștenească
obiceiurile și să trăiască aceeași viață ca mine.

Uneori nu pot înțelege de ce oameni înțelepți, din medii cultivate, odată ajunși la
jumătatea vieții și loviți de boală și suferință, nu adoptă o viață ordonată constantă.
Oare le lipsesc cunoștințele pe marginea acestui subiect important? Să fie sclavii
poftelor în așa măsură încât le este imposibil să înceapă un regim strict și ordonat? În
ce-i privește pe tineri, nu mă surprinde deloc refuzul lor de a trăi în acest fel, pentru că
ei se ghidează după pasiuni de moment și nici n-au prea multă experiență. Dar pentru
un om care ajunge la vârsta de 40-50 de ani ar trebui să predomine rațiunea, care să-l
învețe că satisfacția poftelor burții și a papilelor gustative nu este un lucru bun și
natural, așa cum afirmă unii, ci chiar cauza bolii și a morții premature. Măcar dacă
plăcerea gustului ar fi de lungă durată, atunci ar putea fi o scuză; dar ea este de
moment, în comparație cu durata afecțiunilor pe care le provoacă excesul. În schimb,
este o mare ușurare pentru un om să se gândească că ceea ce mănâncă îl ține sănătos și
nu îi provoacă vreo boală sau dizabilitate.

Al treilea discurs: Metoda prin care să te bucuri din plin de bătrânețe

Dumnezeul meu,

Scriindu-ți Măriei Tale, voi aminti de câteva lucruri de care am mai discutat în eseurile
mele, dar sunt sigur că Măria Ta nu se va plictisi de repetiție.
Doamne, pentru început trebuie să-ți spun că acum, la vârsta de 91 de ani, sunt mai bine
și mai vivace ca niciodată, spre surprinderea tuturor celor care mă cunosc. Eu, prin
propriul exemplu, pot dovedi că omul se poate bucura de paradisul pe pământ după
vârsta de 80 de ani; dar acest lucru e posibil doar practicând o strictă cumpătare la
mâncare și băutură, virtuți acceptate de Dumnezeu și de prieteni cu înțelegere.

În orice caz, voi continua prin a-ți spune că în ultimile zile am fost vizitat de mulți doctori
de la universitate, precum și medici și filozofi care auziseră de vârsta, viața și obiceiurile
mele și că am fost puternic, plin de entuziasm și vitalitate, cu simțurile intacte, cu voce,
dinți, memorie și judecată perfecte. În plus, toți știau că în fiecare zi lucrez, timp de 8
ore, la scrierea tratatelor despre subiecte importante pentru omenire cu propria mea
mână, precum și că mă plimb și cânt. O, Doamne, ce melodioasă a devenit vocea mea !
Dacă m-ai auzi cântând rugăciunile, acompaniat de lira mea, după exemplul lui David,
sunt convins că ți-ar plăcea atât de mult vocea mea muzicală.

Să-ți spun drept, acești doctori și filozofi mi-au spus că e aproape un miracol faptul că, la
vârsta mea, sunt capabil să scriu despre subiecte care necesită o judecată limpede și
energie, și au adăugat că nu mă pot privi ca pe o persoană mult înaintată în vârstă, din
moment ce preocupările mele sunt atât de tinerești, nici într-un caz ca ale unei persoane
trecute de 70-80 de ani, care este ținta diverselor afecțiuni și boli ce îi fac viața grea; și
chiar și atunci când, întâmplător, acea persoană nu este în suferință, totuși simțurile îi
sunt afectate, văzul, auzul sau memoria defectuoase, și facultățile mentale mult
erodate; nu e nici așa de în putere, nici la fel de binedispusă pe cât mă simt eu. Și, mai
mult decât atât, toți acești oameni mă priveau ca și cum am primit o mare
binecuvântare divină și au spus multe alte lucruri frumoase și elocvente încercînd să-și
explice situația mea, pe care, oricum, n-au putut s-o lămurească, întrucât argumentele
lor nu se bazau pe motivele reale, ci doar pe niște presupuneri. De aceea mi-am propus
să-i lămuresc și să le arăt adevărul, să-i conving că fericirea de care mă bucur nu se
limitează doar la persoana mea, ci ar putea fi accesibilă tuturor, pentru că și eu sunt un
muritor de rând, cu atât mai mult cu cât m-am născut mai vulnerabil decât alții și nu am
avut deloc o constituție puternică.

Omul, însă, la anii tinereții, este înclinat să se lase purtat în lumea tentațiilor și nu în cea
a rațiunii; cu toate astea, când ajunge la 40 de ani, sau chiar mai devreme, ar trebui să-și
amintească că a ajuns în vîrful muntelui și că e vremea să coboare, cârând cu el
greutatea anilor săi; că maturitatea este opusul tinereții, la fel cum ordinea e opusul
dezordinii; de aceea, este necesar ca el să-și modifice stilul de viață în ce privește
calitatea și cantitatea mâncării și băuturii. Pentru că, prin natura lucrurilor, este
imposibil ca cel care cade pradă poftelor stomacului să rămână sănătos și liber de
suferințe fizice. Așa că eu, ocolind viciile și consecințele lor nefaste, am îmbrățișat o
viață ordonată și chibzuită.

Neîndoielnic, la început am întâmpinat și eu dificultăți, dar, ca să le depășesc, l-am

căutat pe Atotputernic să-mi dăruiască virtutea cumpătării în toate, știind prea bine că
El îmi va auzi rugămintea. Apoi, având în vedere că atunci când cineva e pe cale de a
săvârși ceva important, pe care îl poate duce până la capăt, chiar și cu dificultate, e mai
simplu pentru el să rămână neclintit în decizia lui, am mers pe acest drum: m-am
preocupat să renunț treptat la viața dezordonată, și să mă supun unor reguli stricte; și
după o vreme, acest stil chibzuit și moderat de viață nu mi s-a mai părut atât de greu,
deși, din cauza constituției mele bolnăvicioase, mi-am impus reguli destul de severe
legate de cantitatea și calitatea a ceea ce mănânc și beau.
Alții, care au fost poate binecuvântați cu o constituție robustă, ar putea consuma o
varietate mai bogată de alimente, sau chiar o cantitate un pic mai mare, pentru că
fiecare persoană își este propriul ghid, consultându-și propria judecată și rațiune, mai
degrabă decât propriul capriciu sau poftă, ascultând de regulile sale personale, de care
poate beneficia din plin dacă nu se abate și cade, ocazional, în patima exceselor.

Auzind argumentele mele și analizând fundamentele de la care am pornit, doctorii și

filozofii au căzut de acord că tot ce spun este adevărat. Unul dintre cei mai tineri dintre
ei a zis că am o grație aparte în a fi renunțat, cu ușurință, la un stil de viață pentru a
îmbrățișa unul nou, un lucru de care știa că e posibil doar în teorie, pentru că pe cât de
greu i se păruse lui, pe atât de ușor îmi fusese mie. Iar eu i-am răspuns că om sunt și eu,
căruia nu i-a fost chiar atât de simplu, dar unei ființe umane nu-i stă bine să se ferească
din calea unei îndatoriri mărețe și practice, pe motiv că e dificil de împlinit; căci cu cât
mai mare e obstacolul, cu atât mai importantă e onoarea și beneficiul.
Bunul nostru Creator este dornic ca viața pe care ne-a dat-o să fie una lungă și ca toți să
ne bucurăm de avantajele intențiilor Sale, știind că un om trecut de 70 de ani este scutit
de lupta cu ispitele și se ghidează cu totul după ce îi dictează rațiunea. Viciul și desfrâul îl
părăsesc la această vârstă, iar Dumnezeu dorește ca el să își poată trăi toate zilele, iar
aceia care ajung la capătul vieții să nu moară în suferință, ci prin simpla disoluție
naturală; roata vieții oprindu-se ușor, cu omul părăsind liniștit această lume și intrând în
nemurire, așa cum o să mi se întâmple mie; căci sunt sigur că așa voi muri eu, probabil în
timp ce-mi spun rugăciunile. Gândurile morții nici nu-mi dau bătăi de cap; sau alte idei
legate de moarte, cum ar fi frica de pedeapsă de care se tem oamenii răi, pentru că e
credința mea creștină că voi fi salvat prin sacrificiul sângelui lui Isus Hristos, vărsat în
virtutea tuturor celor care cred în El. Deci ce viață frumoasă am! Și ce sfârșit fericit! La
toate astea, tânărul doctor n-a mai spus nimic decât că-mi va urma exemplul.

Marea mea dorință, Dumnezeul meu, să pot vorbi cu tine de la distanță m-a făcut să mă
lungesc și m-a împins să continui până aici. Sunt unii hedoniști, Doamne, care spun că
mi-am pierdut timpul și energia scriind un tratat pe tema vieții cumpătate și alte
discursuri pe același subiect; susținând că este imposibil să le respecți, căci tratatul meu
n-are mai mult rost decât cel al lui Platon, care s-a strofocat să scrie ceva ce nu poate fi
pus în practică despre Guvern.

Asta mă surprinde foarte tare, căci ei știu că am trăit o viață chibzuită mulți ani înainte
să mă apuc să scriu și nu aș fi făcut-o dacă nu aș fi fost convins că asta e viața pe care
trebuie s-o ducem; că o viață plină de virtuți e de mare ajutor omului și că este obligația
mea s-o prezint tuturor în lumina ei adevărată. În sfârșit, am satisfacția că numeroase
persoane au îmbrățișat un stil de viață cumpătat după ce au citit tratatul meu. Așa încât
comentariile potrivnice despre Guvernul lui Platon nu au nicio putere asupra mea, căci
un hedonist este inamicul rațiunii și sclavul propriilor pofte.
Al patrulea discurs: O încurajare către o viață chibzuită și ordonată pentru a
obține o viață lungă

Ca să nu uit de datoria mea, și să nu pierd satisfacția de a mă face util altora, încep din
nou să scriu pentru cei care nu au apucat să cunoască și să vadă ceea ce toți apropiații
mei cunosc și văd. Și cum multe lucruri pot părea greu de crezut, deși sunt adevărate, nu
o să încetez să le povestesc pentru binele tuturor. Acum, vă spun, că am ajuns în al 95-
lea an de viață, Dumnezeu fie binecuvântat, că mă găsesc bine și sănătos, vesel și
mulțumit și nu mă pot opri din a-i mulțumi Stăpânului Divin pentru o așa binecuvântare,
având în vedere starea obișnuită în care se găsesc cei bătrâni.

Oamenii de-abia ating vârsta de 70 de ani fără să-și piardă sănătatea și bunadispoziție, și
atunci devin triști și irascibili. Mai mult, când îmi amintesc cât de slăbit și bolnăvicios am
fost între 30 și 40 de ani, și cum, din născare, n-am avut ceea ce se cheamă o constituție
puternică, ei bine, când iau în considerare toate aceste lucruri, îmi dau seama că am
multe motive de recunoștință, și, chiar dacă știu că nu o să mai pot trăi prea mulți ani,
gândul că voi muri nu mă neliniștește absolut deloc. De fapt, chiar cred că voi ajunge să
trăiesc până la 100 de ani.

Dar, ca să fac această dizertație cât mai elocventă, o să o iau cu omul de la început, din
momentul nașterii, și o să trec apoi prin fiecare stagiu de viață, până la moarte. O să
spun că unii se nasc în această lume cu rădăcina vieții atât de fragilă încât nu trăiesc mai
mult decât câteva zile, sau luni sau ani, și nu se poate ști exact motivul pentru care au o
existență atât de scurtă. Alții se nasc bine mersi dar, cu toate astea, au o constituție
slabă, vulnerabilă; dintre aceștia, unii trăiesc 10 sau 20 de ani, alții 30 sau 40, însă
niciunii nu apucă bătrânețea. Unii oameni, în schimb, apar pe pământ cu un organism
perfect și trăiesc până la adânci bătrâneți, dar, în general, după cum am mai spus, ajung
să cunoască boala și tristețea, pentru care nu se pot face decât ei înșiși vinovați, pentru
că au luat de bună constituția lor robustă; ei nu s-au putut în nici un fel schimba pe
măsură ce au înaintat în vârstă, ajustând stilul de trai din tinerețe, și au trăit la fel de
dezordonat și când au trecut de jumătatea vieții, la fel cum au făcut-o până atunci. N-au
luat în calcul că stomacul lor și-a pierdut din metabolism și putere, și că, în consecință,
ar fi trebuit să aibă mai multă grijă la ce și cât mănâncă și beau; astfel că, în loc să
reducă cantitățile, mulți dintre ei le cresc, susținând că pe măsură ce li se împuținează
tonusul și vitalitatea, ei trebuie să aibă grijă să substituie pierderea printr-o abundență
de mâncare, căci cu cât furnizează mai mult combustibil, cu atât își păstrează mai bine
sănătatea.

Dar tocmai aici comit cea mai mare greșeală, pentru că, atunci când forța naturală și
temperatura scad din pricina vârstei, omul trebuie să împuțineze cantitatea de alimente
și lichide, întrucât mai puțin e ceea ce e firesc. Căci dacă o cantitate sporită ar fi
normalul, atunci majoritatea oamenilor ar trăi mai mult și fără boală. Dar asta este ce
vedem în jur ? Dimpotrivă, aceste cazuri aproape că nu există; în vreme ce stilul și
durata mea de viață s-au dovedit corecte, judecând după rezultate. Dar, deși ceilalți au
toate motivele să constate că aceasta e realitatea, totuși, din cauza lipsei de voință și din
dorința de a se simți plini, oamenii continuă să-și ducă viața în mod greșit. Dacă și-ar
forma însă, la timpul potrivit, obiceiul de a fi moderați, atunci nu s-ar mai îmbolnăvi la
vremea bătrâneții și ar putea trăi frumos și sănătos precum fac eu, până la vârsta de
100, poate și 120 de ani. Așa s-a întâmplat cu unii despre care citim, oameni care s-au
născut cu o constituție robustă și care au trăit în moderație și abstinență; și dacă m-aș fi
născut la fel de puternic ca ei, nu mă îndoiesc că aș putea trăi atât. Dar eu am venit în
această lume fragil și bolnăvicios, de aceea mă tem că n-o să trăiesc mai mult de 100 de
ani; dacă cei care s-au născut vulnerabili ca și mine ar îmbrățișa stilul meu de viață, ar
putea să trăiască și ei până la 100, precum în cazul meu.

Această certitudine de a putea trăi până la adânci bătrâneți este, în opinia mea, un
avantaj extraordinar (aici nu includ, bineînțeles, accidentele care se pot întâmpla și care
țin în special de Creatorul nostru) și un lucru prețios; însă niciun om nu se poate bucura
de el dacă nu aderă la regulile vieții chibzuite. Siguranța vieții se construiește pe principii
cu adevărat naturale și sănătoase, care nu dau greș; e imposibil ca acela care duce o
viață ordonată și cumpătată să dezvolte o boală care să-l omoare prematur. Nu o să
moară mai devreme din cauza unei slabe sănătăți, căci stilul său de viață moderat
împiedică instalarea vreunei boli, ce nu apare fără o cauză; dacă acea cauză este
eliminată, atunci și îmbolnăvirea dispare, iar moartea grea și timpurie sunt prevenite.

Nu e niciun dubiu că mâncatul și băutul cu chibziunță, consumate doar atât cât corpul
are în mod natural nevoie, deci coordonate de conștiință, în loc de poftă, au puterea de
a înlătura cauzele bolilor. Pentru că așa cum sănătatea și boala, viața și moartea, toate
depind de starea în care se află sângele omului și calitatea fluidelor din corpul său, tot
așa viața de care vorbesc purifică lichidul sanguin și corectează alte dezechilibre fluide,
făcându-le perfecte și armonioase. E adevărat, și nu se poate nega, faptul că omul va
muri într-o zi, indiferent cât de multă grijă a avut de el însuși, dar, afirm din nou, asta se
va întâmpla fără boală și durere teribilă. În cazul meu, mă aștept să trec liniștit și ușor în
neființă, iar starea mea actuală îmi indică acest lucru, având în vedere că la câți ani am
acum, sunt plin de viață și satisfăcut, mănânc cu poftă și dorm foarte bine. În plus,
simțurile mele sunt la fel de fidele ca întotdeauna, judecata mea e clară și limpede,
memoria de fier, dispoziția bună, iar vocea (una dintre abilitățile pe care le pierdem la
un moment dat) mi-a devenit atât de puternică și sonoră încât nu mă pot abține să nu-
mi recit rugăciunile cu glas tare, dimineața și seara, în loc să le șoptesc și să le mormăi
pentru mine, așa cum obișnuiam să fac mai demult.

O, slăvită fie viața mea, plină de toate bucuriile pe care le poate avea un om care se
apropie de moarte! O viață complet ferită de brutalitatea desfrâului, pe care
maturitatea vârstei m-a ajutat să-l abandonez; astfel, nu mă mai consum cu plăcerile,
mintea mea e liniștită și eliberată de bruiaje sau preocupări îndoielnice. Nici chiar gândul
că voi muri nu-mi mai trece prin cap, cel puțin nu într-un fel care să mă deranjeze. Iar
toate astea le-am căpătat, cu voia lui Dumnezeu, prin felul meu cumpătat de a trăi. Ce
diferență față de viețile altor bătrâni, pline de dureri și suferință și apăsări, atâta vreme
cât a mea este plină de plăcere, fiecare zi fiind o perpetuă sursă de bunădispoziție, așa
cum vă voi prezenta în continuare.

Mai întâi, simt că sunt în slujba țării mele și asta mă face fericit. Sunt implicat în diverse
îmbunătățiri, legate de estuarul și portul din oraș iar asta mă umple de încântare; căci
deși Veneția noastră, această Regină a Mării, este atât de frumoasă, am descoperit
metode de a o face încă și mai frumoasă și prosperă, căci prin mijloacele pe care le-am
arătat poate deveni și mai plină de resurse, consolidând porțiuni mari de uscat,
începând cultivarea terenurilor mlăștinoase și nisipoase.

Apoi, mai am o mare bucurie în viața mea. Acum ceva vreme, am pierdut o mare parte
din bani, de care nepoții mei nu se vor mai putea bucura. Dar, prin puterea gândirii, am
găsit o metodă bună și infailibilă de a recupera pierderea, prin folosirea înțeleaptă a
uneia dintre cele mai prestigioase preocupări, agricultura. O altă mulțumire este să știu
că tratatul pe care l-am scris despre cumpătare e cu adevărat folositor, după cum mulți
m-au asigurat, prin viu grai sau prin scrisori, spunând că sunt recunoscători Cerului și că
mie îmi datorează viața lor. Mă bucur și că sunt capabil să scriu, făcându-mă util mie
însumi și altora, iar satisfacția pe care o am atunci când conversez cu oameni cu abilități
și cunoștințe superioare este imensă, pentru că învăț și aflu lucruri noi. Ce mare ușurare,
ca, la vârsta mea atât de înaintată, să fiu capabil, fără să îmi suprasolicit mintea și
corpul, să fiu complet prezent și să pot studia cele mai importante, dificile și elevate
subiecte.

Trebuie să mai adaug că, la anii mei, beneficiez se pare de două vieți: una terestră, cea
pe care o trăiesc în realitate, și una celestă, pe care o trăiesc în gând; această idee ne dă
motive în plus de bucurie, atunci când se bazează pe lucrurile în care credem cu
adevărat, iar eu, prin mila și generozitatea infinită a Domnului, sunt sigur că există viață
eternă. Astfel, mă bucur de viața de pe pământ trăită cu ordine și cumpătare, aceste
virtuți care se împacă de minune cu Divinitatea, și de viața spirituală, cu binecuvântarea
lui Dumnezeu, pe care El mă ajută s-o anticipez în mintea mea; un gând atât de viu care
îmi stăruie în cap și ale cărui roade mi-au adus certitudinea deplină. Mențin credința, în
continuare, că a muri în felul în care mă aștept să mor eu, nu e de fapt o moarte, ci o
trecere a sufletului din această lume terestră într-o lume celestă, nemuritoare, și într-o
existență infinit de perfectă. Nici nu ar putea fi altfel; iar acest gând îmi dă atâta plăcere
și beatitudine, încât lucrurile mici și lumești – cum ar fi moartea corpului meu omenesc -
nici nu mă mai apasă, fiind cuprins cu totul de fericirea de a trăi o existență eternă și
divină. Așa cum se vede, am două vieți; iar gândul că aceasta, de pe pământ, se va
termina, nu mă îngrijorează, căci știu că mă așteaptă o viață minunată și veșnică.

Ce vreau să spun este că ar fi posibil ca oricine să trăiască mult și bine traiul liniștit și
binecuvântat de care mă bucur eu, și pe care marea majoritate l-ar putea obține dacă ar
îmbrățișa stilul meu de viață, un exemplu pe care fiecare persoană e în stare să-l
urmeze. Căci eu nu sunt un sfânt, ci un muritor de rând, un slujitor al Domnului care s-a
împăcat cu un trai cumpătat.

Există oameni care au îmbrățișat o viață spirituală și contemplativă, ceea ce e un lucru

sfânt și admirabil, principala lor preocupare fiind să să-l servească pe Dumnezeu și să-i
învețe și pe alții să o facă. Dar, dacă acești oameni care s-au refugiat în acest stil de viață
ar adopta și măsurile cumpătării și abstinenței la mâncare, cât de bine ar fi pentru
Dumnezeu și pentru semenii lor. Ce mare onoare și exemplu ar fi pentru lumea întreagă!
S-ar putea la fel de mult bucura de sănătate permanentă și fericire, ar ajunge la vârste
memorabile, ar fi atât de înțelepți și s-ar face atât de utili; în vreme ce, acum, sunt mai
mult bolnavi, irascibili și nemulțumiți, și cred că diversele încercări și suferințe la care
sunt supuși sunt trimise către ei de Atotputernicul nostru Dumnezeu, cu intenția de a-i
mântui; că îndură aceste pedepse în această viață din cauza unor greșeli din trecut. Nu
pot decât să spun că, în opinia mea, aceștia se înșală amarnic; eu nu pot să cred că
Divinitatea dorește ca omul, creația sa preferată, să fie bolnav și trist, că nu ar vrea ca el
să aibă o sănătate bună și să fie fericit. Omul, în schimb, își atrage singur boala și
suferința prin ceea ce face, fie din ignoranță sau din decizia plăcerii deliberate. Dar, dacă
cei care au devenit învățătorii noștri spirituali ar da ei înșiși un exemplu, învățându-i pe
ceilalți cum să-și păstreze corpul sănătos, ar ajuta enorm oamenii să-și facă drumul către
Rai mai ușor: omenirea trebuie să afle că abstinența și cumpătarea strictă e calea către
un corp și o minte sănătoase, iar cei care trăiesc așa văd mai clar decât ceilalți care este
misiunea lor divină întru spiritul lui Isus Cristos, care a venit pe pământ să-și verse
sângele ca să ne elibereze pe noi de tirania Răului, în imensa Sa bunătate și iubire
pentru oameni.

Iar acum, ca să închei acest discurs, afirm că, din moment ce o viață lungă este plină de
atâtea favoruri și binecuvântări, pe care eu, nu doar prin teorie, ci prin propria mea
experiență le pot confirma – vă asigur pe toți că mă bucur de viață mai mult ca niciodată
și că nu am alt motiv să scriu toate astea decât ca să demonstrez marile avantaje care
vin odată cu longevitatea, căci aceasta e viața pe care am trăit-o – mi-ar plăcea să
conving oamenii să observe efectele acestor reguli excelente de chibzuință la mâncare și
băutură, de aceea nu o să mă opresc din a-mi ridica vocea și a striga către toți, prieteni,
că și voi puteți trăi ca mine.

Articole, prezentări și multe materiale interesante găsiți urmărindu-ne pe site.

Mulțumim de susținere și că sunteți alături de noi!
FUNDAȚIA DE HOMEOPATIE ”SIMILE” CONSTANȚA
CENTRUL DE SĂNĂTATE ”NATURA”
STR. Fulgerului 79, Constanța, 900371, România
Tel/fax: 0040-41-543358
www.centrulnatura.ro

Se pot face în Contul Fundației ”SIMILE” Constanța

RO65 BTRL 0140 1205 6951 94XX
Banca Transilvania Constanta, agenția Tomis Nord
Cod fiscal: 10720602