Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă.
[...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: -
Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş
trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise
spânul - căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";

• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în
înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.";

• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de
cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i,
ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap";

• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se
ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi se duce de
se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în
dreptul uşii, se opresc puţin."

• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de
alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";

• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să
ascultaţi";

• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu...";
"Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca
săgeata pe lângă ceilalţi";

• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba
unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier
ce m-a găsit";

• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase
roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea
Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea Dumnezeu
omului, cât poate el suferi".

• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr
primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de
Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La
plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la
drum!".

• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii" (m-ai
îngrozit -n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la
păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se
chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.);
"arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);

• Umorul în proza lui Creangă este dat de starea permanentă de bună dispoziţie a
autorului, de jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti pentru a stârni veselia
"ascultătorilor". Absenţa satirei deosebeşte, in principal, umorul lui Creangă de comicul
lui Caragiale, povestitorul având o atitudine de înţelegere faţă de păcatele omeneşti, ba
chiar făcând haz de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a
defectelor umane ("Râzi tu, râzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, fără de mine n-ai să poţi
face nimica")

Modalităţi de realizarea umorului:

• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te

amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă
mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las
dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe
luminarea sa, că dacă are de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească
mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i
împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi
milostivirea lui cea neauzită.";

• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi
de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia să-i
faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";

• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş este "o zgâtie
de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi";
"care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după
dânşii";

• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";

• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un păcat de

povestariu,/ Fără bani în buzunariu."

• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine; şi decât să
încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici, căci mila domnului: lac de-ar
fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de
găini, că de câini nu mă tem.";

• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a vărsa
sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este blând, vesel
şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";

• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;

• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa
împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea
acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală,
de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";

• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin din cel
hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru "nişte buzoaie
groase şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă de trei ori cu
buzişoarele sale cele iscusite...";