Era, odată, o tainică grădină

Era, odată, o tainică grădină,

În care Domnul Se ruga plângând,
Și fața Lui cea plină de lumină
Era-ntristată până la pământ.

De câte ori pe față El căzut-a

Și Se ruga, cu lacrimi de nespus,
Să treacă, lumea să nu-I dea paharul,
Paharul suferinței lui Iisus.

O, Ghetsimani, grădina suferinței,

Tu ai văzut durerea lui Iisus,
Și Iuda când L-o sărutat, odată,
Pe Domnul strălucirilor de Sus.

O, Ghetsimani, grădină neuitată,

În tine plâns-a Domnul cu amar
Și El Se-mbracă-n haina suferinței
Și-și pregătește drumul spre calvar.

O, Ghetsimani, aș vrea să fiu în tine,

Să văd și locul unde Domnu-a plâns,
Să plâng și eu, cu lacrimi și suspine,
Să plâng că pentru mine El a plâns.