1. Dumnezeu nu este nicieri pentru cei ce privesc trupeste, cci e nevzut.

Dar pentru cei ce inteleg duhov-niceste este pretutindeni ; cci e de fat, fiind in toate si in afar de toate. El este in toate si aproape de cei ce se tem de El (Ps. LXXXIV, 10), dar mintuirea Lui e departe de cei pctosi (Ps. CXVIII, 155). 2. Amintirea lui Hristos lumineaz mintea si alung dracii. Lumina Sfintei Treimi, strlucind in inima curat, o desparte pe aceasta de lume si pe cel prtas de ea il face s se umple inc de aici, pe cit e cu putint credinciosului, de slava viitoare, ca pe unul ce se afl sub lucrarea harului, desi este inc ascuns sub acopermintul trupului. 3. Dac, dup trecerea celor vzute, nu mai este nimic altceva decit numai Dumnezeu, Care este si va fi, fr indoial, cei ce se imprtsesc cu imbelsugare de harul Lui in lumea aceasta, chiar dac sint inc pe p-mint, sau unit in cea mai mare msur cu veacul viitor, mcar c suspin inc impovrati de umbra si de greutatea lor. 4. Domnul nu fericeste pe cei ce invat numai, ci pe cei ce s-au invrednicit mai intii, prin lucrarea poruncilor, s vad si privesc in ei insisi lumina Duhului ce lumineaz si scinteiaz. Cci datorit ei cunosc, prin vederea ei adevrat, prin cunoasterea si lucrarea ei, cele despre care vorbesc si asa invat pe altii. E de trebuint, asadar, ca cei ce vor s invete pe altii s fie

ridicati mai intii ei insisi, cum s-a spus, ca nu cumva vorbind despre cele ce nu le cunosc, s piard, prin rtcire, pe cei ce se incred in ei si pe ei insisi. 5. Cel ce nu se teme de Domnul nu crede c exist Dumnezeu (Ps. XIII, 1). Dar cel ce crede c exist se teme de El si pzeste poruncile Lui. Iar cel ce zice c se teme de Dumnezeu, dar poruncile Lui nu le pzeste, mincinos este (1 Ioan II, 4) si frica de Dumnezeu nu este intr-insul. Cci unde este frica de Dumnezeu, e si pzirea poruncilor (Ps. CXI, 1, 4). Iar nefiind aceasta intru noi, si nici pzirea poruncilor, nu ne deosebim intru nimic de pgini si de necredinciosi. 6. Credinta si frica de Dumnezeu si pzirea poruncilor Lui ne rspltesc pe msura curtirii noastre. Cci in msura in care ne curtim, ne ridicm de la frica de Dumnezeu la dragostea de El si inaintind ne mutm, asa-zicind, de la fric la iubirea lui Dumnezeu. Si atunci auzim cuvintul Lui : "Cel ce are poruncile Mele si le pzeste pe ele, acela este cel ce M iubeste" (Ioan XIV, 21). Si asa adugm nevointe peste nevointe pentru a ne arta iubirea prin fapte. Iar intimplindu-se aceasta, El insusi ne iubeste, precum a fgduit. Iar iubindu-ne, ne iubeste si Tatl Su la fel, venind inainte Duhul, Care impodobeste casa noastr, ca prin intilnirea ipostasurilor in noi, s ne facem locas al Tatlui si al Fiului si al Sfin-tului Duh 18.

7. Slsluirea, intru curtie cunoscut si simtit, a Dumnezirii celei in trei Ipostasuri in cei desvirsiti nu e. implinirea dorintei, ci mai degrab inceput si cauz a unei dorinte mai puternice 19. Cci din acel moment, ea nu mai las pe cel ce a primit-o s se potoleasc, ci tinindu-1 aprins pururea ca de un foc, il impinge s se ridice spre flacra unei dorinte si mai dumnezeiesti. Cci neputind mintea s afle o margine si un sfirsit al Celui dorit, nu poate pune nici dorintei si iubirii sale vreo margine, ci silindu-se s ating si s dobindeasc captul fr sfirsit, poart in sine pururea dorinta nesfirsit si iubirea nesturat20. 8. Cel ce a ajuns la acest capt nu socoteste c a aflat inceputul dorintei sau al iubirii lui Dumnezeu in sine, ci socoteste c nu iubeste inc pe Dumnezeu, in-trucit n-a putut ajunge s cuprind plintatea iubirii. De aceea, socotindu-se pe sine cel din urm dintre toti cei ce se tem de Dumnezeu, se socoteste din tot sufletul nevrednic chiar si de mintuirea impreun cu ceilalti credinciosi21. 9. "Toate sint cu putint celui ce crede" (Marcu IX, 23). Cci Credinta se socoteste in loc de dreptate (Rom. IV, 9). "C sfirsitul legii este Hristos" (Rom. X, 4). Iar credinta in El indrepteaz si desvirseste pe cel ce crede. Cci credinta in Hristos, socotindu-se in locul faptelor legii si fiind intrit si artindu-se prin

poruncile Evangheliei, face pe cei credinciosi prtasi de viata cea vesnic in Hristos insusi22. 10. Credinta23 este puterea care ne face s murim pentru Hristos de dragul poruncii Lui si s credem c moartea aceasta este pricina vietii. Ea ne face s socotim srcia ca bogtie, neinsemntatea si umilirea, ca slav si cinste adevrat ; iar cind nu avem nimic, s credem c stpinim toate (2 Cor. VI, 10), mai bine-zis c am dobindit bogtia cunostintei lui Hristos cea neptruns (Efes. III, 8). Ea ne face s privim toate cele ce se vd, ca trin si fum. 11. Credinta in Hristos ne d puterea nu numai s dispretuim plcerile vietii, ci si s suportm si s rbdm toat ispita care vine asupra noastr prin intristri, necazuri si nenorociri, pin va vrea si ne va cerceta pe noi Dumnezeu. "Cci rbdind, zice, am asteptat pe Domnul, si a luat aminte la mine" (Ps. XXXIX, 1). 12. Cei ce-si pun printii, in vreo privint, mai presus de porunca lui Dumnezeu, nu au dobindit credinta in Hristos. Ei, desigur, sint judecati si de constiinta lor, dac au o constiint vie a necredintei lor24. Cci e propriu credinciosilor s nu calce in nici o privint porunca Marelui Dumnezeu si Mintuitorului nostru Iisus Hristos.

13. Credinta in Hristos, Adevratul Dumnezeu, naste dorinta dup cele bune si frica de chinuri. Iar dorinta celor mai inalte si frica de chinuri, aduce pzirea intocmai a poruncilor. Pzirea intocmai a poruncilor invat pe crestini s-si cunoasc neputinta lor. Iar cunoasterea neputintei noastre adevrate naste aducerea aminte de moarte. Cel ce si-a fcut-o pe aceasta insotitoare de viat va cuta cu osteneal s afle ce soart va avea dup iesirea si plecarea din viata aceasta. Iar cel ce se strduieste s cunoasc cele viitoare e dator, intii de toate, s se lipseasc de cele de acum. Cci cel ce e stpinit de im-ptimirea fat de acestea, pin la cel mai neinsemnat lucru, nu poate dobindi cunostinta desvirsit a acelora. Iar dac prin bunvointa lui Dumnezeu va gusta putin din ea, de nu va prsi degrab cele de care si in care este tinut prin imptimire si nu se va preda in intregime acestei cunostinte, nemaiprimind s cugete de bunvoie la nimic altceva afar de ea, se va lua de la el si aceast cunostint pe care socoteste c o are (Luca XIX, 26). 14. Lepdarea de lume si retragerea desvirsit, insotit de instrinarea de toate mijloacele, obisnuintele, socotintele si de persoanele din viat, si lepdarea de trup si de voie se fac pricin de mare folos celui ce s-a lepdat in scurt vreme asa de fierbinte.

15. Dac fugi de lume, ia seama s nu dai sufletului mingiieri la inceput si s o cercetezi pe aceasta, chiar dac te silesc s faci aceasta toate rudeniile si toti prietenii. Cci pe ei ii indeamn la aceasta demonii pentru a stinge cldura inimii tale. Chiar dac nu-ti vor putea impiedica cu desvirsire hotrirea, ei o vor face cu sigurant mai moale si mai slab. 16. Cind te vei afla fat de toate dulcetile vietii cu suflet brbtesc si neinduplecat, demonii induioseaz rudeniile si le fac s pling si s se jeleasc in fata ta pentru tine. C acesta este adevrul, vei cunoaste dac tu vei rminea neclintit si in fata acestei ispite. Cci ii vei vedea pe aceia aprinzindu-se deodat de minie si de ur impotriva ta si deprtindu-se de tine ca de un dusman, nemaivrind s te vad. 17. Vzind suprarea ce s-a iscat pentru tine in printi, frati si prieteni, s rizi de dracul care a pus la cale s se fac acestea impotriva ta ; si cu fric si sirguint mult,retrage-te si roag pe Dumnezeu cu struint ca s ajungi degrab la limanul Bunului Printe, la Care ajungind sufletul tu ostenit si impovrat, El il va odihni. Cci multe pricini de primejdii si de ultim pierzanie cuprinde marea vietii. 18. Cel ce vrea s urasc ispitele lumii e dator s iubeasc pe Dumnezeu din tot sufletul si s-si aduc pururea aminte de El. Cci nimic altceva nu ajut, ca

acestea, s prsesti toate cu bucurie si s te intorci de la ele ca de la niste gunoaie. 19. Nu vrei s mai rmii in lume pentru pricini binecuvintate sau neintemeiate, ci indat ce ai fost chemat, ascult degrab. Cci de nimic altceva nu se veseleste Dumnezeu asa de mult ca de repeziciunea noastr25. Fiindc mai mare este ascultarea imediat cu srcie, decit intirzierea cu multime de bunuri26. 20. Dac lumea si cele din lume trec toate, iar Dumnezeu este singur nestriccios si nemuritor, bucurati-v toti citi ati prsit pentru El cele striccioase. Iar striccioase sint nu numai bogtia si banii, ci si toat plcerea si bucuria de pcat este stricciune. Numai poruncile lui Dumnezeu sint lumin si viat. De toti sint numite asa. 21. Dac ai primit, frate, flacra si alergind ai ajuns din pricina ei la chinovie, sau la un printe duhovnicesc, de vei fi indemnat de el, sau de fratii care se nevoiesc impreun cu tine, s te folosesti de bi sau de mincruri, sau de alte mingiieri pentru intrire, s primesti acestea. Dar fii totdeauna pregtit pentru post, pentru ptimire, pentru infrinarea cea mai deplin. C de vei fi indemnat de printele tu intru Domnul s te imprtsesti de mingiieri, s te afli asculttor aceluia, ca voia ta s nu o faci nici in aceasta. Iar de nu, rabd cu bucurie cele ce ai vrut s le faci de bunvoie,

folosindu-te sufleteste. Cci pzind aceasta, vei fi pururea intru toate postind si infrinindu-te si ca unul ce te-ai lepdat cu voia intru totul. Ba nu numai atit, ci vei pstra nestins si flacra afltoare in inima ta, care te sileste s dispre-tuiesti toate. 22. Cind dracii vor face toate din partea lor si nu ne vor putea clinti sau impiedica de la tinta noastr cea dup Dumnezeu, se vor furisa in cei ce ftresc evlavia si vor incerca s impiedice prin aceia pe cei ce se nevoiesc. Mai intii miscati, chipurile, de dragoste si de comptimire, acestia ii vor indemna pe cei ce se nevoiesc, s se odihneasc spre a nu slbi trupul si a cdea in lince-zeal. Pe urm ii atrag la intilniri fr folos, fcindu-i s-si piard zilele in ele. De va asculta vreunul dintre cei ce se nevoiesc si se va potrivi lor, se vor intoarce si vor ride de pierderea lui. Iar de nu va asculta de cuvintele lor, ci se va pzi pe sine strin de toate, cu mintea adunat si infrinat in toate, se vor aprinde de pizm si vor face totul pin ce il vor alunga si din obste. Cci nu sufer slava desart cea necinstit s vad in fata ei smerenia, ludat. 23. Iubitorul de slav desart sufere cind vede pe cel smerit la cuget vrsind lacrimi si folosindu-se indoit, ca unul ce-si face pe Dumnezeu milostiv prin ele si ii sileste pe oameni s-1 laude fr voie.

24. Odat ce te-ai predat pe tine intreg printelui tu duhovnicesc, s stii c esti ca un strin fat de toate care te atrag in afar : oameni, lucruri si bani. Fr de el nimic s nu voiesti s faci ori s implinesti in privinta acestora. Dar nici s nu ceri de la el vreun lucru mic sau mare, dac nu-ti va porunci el insusi, din propria socotint, s iei ceva, sau nu-ti va da el cu miinile sale. 25. S nu dai milostenie fr voia printelui tu dup Dumnezeu, din bunurile ce i-ai adus. Dar nici prin mijlocitor s nu voiesti s iei ceva din ele, fr voia lui. Cci e mai bine s fii srac si strin si s asculti, decit s risipesti bani si s dai celor lipsiti, cind te afli inceptor. Pred toate cu credint nestirbit hotririi printelui duhovnicesc, ca in mina lui Dumnezeu. 26. S nu ceri si s nu iei nici un pahar cu ap, chiar de s-ar intimpla s arzi, pin ce nu te va indemna, miscat de la sine, printele tu duhovnicesc. Stringe-te pe tine si constringe-te in toate, incredintindu-te si zi-cind in gind : "Dac Dumnezeu vrea si esti vrednic s bei, va descoperi printelui tu, si acesta iti va zice tie : bea". Si atunci bea cu constiinta curat, chiar de e la vreme nepotrivit. 27. Cel ce a cercat folosul duhovnicesc si a dobindit credint nemincinoas, luind pe Dumnezeu ca martor al adevrului, si-a zis : "Mi-am pus in mine gindul s nu

cer printelui meu nici s mninc, nici s beau, sau s m imprtsesc de ceva fr el, pin ce nu-i va da de stire Dumnezeu si imi va porunci mie. Si fcind asa, niciodat, zice, n-am fost impiedicat de la scopul meu". 28. Cel ce a dobindit credint neindoielnic fat de printele su dup Dumnezeu, privindu-1 pe el, socoteste c priveste pe Hristos insusi ; si fiind cu el sau urmind lui, crede cu trie, c este cu Hristos sau urmeaz Lui. Unul ca acesta nu va pofti niciodat s vorbeasc cu altcineva. Nu va pune vreunul din lucrurile lumii mai presus de amintirea si de dragostea lui. Cci ce este mai mare si mai de folos in viata de fat si in cea viitoare decit a fi cu Hristos ? Si ce este mai frumos si mai dulce ca vederea Lui ? Iar dac se invredniceste si de grirea Lui, scoate din aceasta, cu sirguint, viat vesnic. 29. Cel ce iubeste din simtire luntric pe cei ca-re-1 vorbesc de ru, sau il nedrepttesc, sau il ursc si-1 pgubesc, si se roag pentru ei (Matei V, 44), ajunge in scurt vreme la o mare sporire. Cci fcind aceasta intru simtirea inimii, isi coboar socotinta in adinc de smerenie si in izvoare de lacrimi, in care se scufund cele trei prti ale sufletului27. Acela urc mintea in cerul neptimirii si o face vztoare si, prin gustarea bunttii de acolo, ajunge de socoteste toate ale vietii

de aici, gunoaie. Si inssi mincarea si hrana n-o mai primeste cu plcere si des. 30. Credint28 neindoielnic dovedeste cel ce cinsteste cu evlavie ca sfint pin si locul in care vietuieste cluzitorul si printele su. El ia praful de pe picioarele aceluia cu dragoste fierbinte in miini s-1 pun pe capul su si unge cu el pieptul su, ca si cu un leac curtitor al patimilor si al pcatelor sale. Iar de el nu indrzneste s se apropie, nici s ating vreo hain sau vreun acoper-mint al lui fr voia sa ; dar atingind ceva din ceea ce-i apartine aceluia, o face aceasta cu fric si cu respect, so-eotindu-se pe sine nevrednic nu numai de vederea si de slujirea lui, ci si de intrarea in chilia lui. 31. Se leapd multi de viata aceasta si de lucru rile vietii, dar putini se leapd si de voile lor. Bine spune despre acestia si cuvintul dumnezeiesc : -"Multi chemati, dar putini alesi" (Matei XX, 14). 32. Cind sezi la mas cu toat obstea si toate ti se inftiseaz ochilor mintii ca o umbr si nu mai simti dulceata mincrurilor, ci sufletul intreg iti este uimit si plin de lacrimi, cunoaste c harul lui Dumnezeu ti le arat acestea astfel, pentru multa ta smerenie din fric, ca vzind fpturile lui Dumnezeu si cunoscind slbiciu nea celor supuse simturilor, s-ti aduni frica ta spre iubirea celor cunoscute cu mintea. Aceasta este cunos

tinta duhovniceasc, de care auzi vorbindu-se, care se afl la mijloc intre fric si iubire si trage pe om pe ne simtite si fr primejdie de la cea dintii la cea de a doua29. 33. Nu poate dobindi cineva altfel iubirea desvir- sit si neclintit de Dumnezeu decit pe msura cunos tintei duhovnicesti30. Iar aceasta creste cite putin prin nevointa de fiecare zi cu fapta sufletului. Aceasta stiind-o apostolul a spus : "Din mretia si frumusetea zi dirilor se cunoaste, prin asemnare, Fctorul"31. 34. Nimeni nu poate cunoaste cum se cuvine, cu ochii sensibili, mrimea cerului si ltimea pmintului si ratiunile tuturor celorlalte. Cci cum va putea cineva intelege cu ochii trupului cele ce intrec mintea si intelegerea ? Numai mintea curtit de ginduri32 si eliberat de prejudecti si luminat de mintea si de harul lui Dumnezeu va putea incerca cum se cuvine, dup msura luminrii primite, s contemple fpturile. 35. Precum noaptea nu vedem cu ochii sensibili de- cit in locul acela unde aprindem lumina unui sfesnic, iar toat lumea cealalt rmine pentru noi o noapte intune coas, la fel celor ce dorm in noaptea pcatelor, Bunul Stpin li se face o lumin mic, mcar c, Dumnezeu fi ind, rmine tuturor necuprins, crutind neputinta noas tr. Si atunci deschizindu-si omul ochii mintii si privind firea celor ce sint, cum n-a mai privit niciodat,

se um ple de uimire si-1 podidesc, fr s vrea si fr durere, lacrimile, prin care se curteste cu al doilea botezS3, cu botezul acela de care zice Domnul in Evanghelie : "De nu se va naste cineva din ap si din Duh, nu va intra in imprtia cerurilor" (Ioan III, 5) ; si iarsi : "De nu se va naste cineva de sus"- (Ioan III, 7). Spunind "de sus"-, a dat s se inteleag nasterea din Duh. 36. Primul Botez are apa care preinchipuieste lacri mile, are mirul ungerii care e semnul premergtor al mirului spiritual al Duhului, iar al doilea botez nu mai este chip al adevrului, ci este insusi adevrulS4. 37. Nevoitorul35 trebuie s se sirguiasc s fie liber. El trebuie s se deprteze nu numai de faptele rele, ci si de ginduri si de intelesuri contrare si s petreac pu rurea in cugetri folositoare de suflet si duhovnicesti, ca astfel s rmin fr griji pentru cele ale vietii pmintesti. 38. Cel ce si-a dezbrcat intreg trupul su, dac-si are ochii acoperiti cu vreun vl si nu vrea s-1 ridice si s1 lepede, nu poate vedea lumina numai cu cealalt parte dezvelit a trupului. Asa si cel ce a dispretuit toa te celelalte lucruri si avutii si s-a izbvit de patimile in sesi, de nu-si va elibera ochiul sufletului de aducerile aminte lumesti si de intelesurile cele rele, nu va vedea

vreodat lumina intelegerii, pe Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. 39. Precum este acopermintul asezat peste ochi, asa sint gindurile lumesti si amintirile vietii asezate pe minte sau pe ochiul sufletului. Cit vreme deci vor fi lsate acolo, nu vom vedea. Dar cind vor fi ridicate prin aducerea aminte de moarte, vom vedea limpede lumina cea adevrat "care lumineaz pe tot omul ce vine in lume" (Ioan I, 9). 40. Cel ce e orb din nastere nu va cunoaste, nici nu va crede puterea celor din Scriptur ; dar cel ce s-a in vrednicit vreodat s vad va mrturisi c cele zise sint adevrate. 41. Cel ce vede cu ochii trupesti stie cind e noapte si cind e zi. Dar orbul nu stie de nici una. Asemenea si cel ce vede duhovniceste si priveste cu ochii mintii, da c, dup ce a vzut lumina cea adevrat si neapropiat, se intoarce din nepsare la orbirea de mai inainte si se va lipsi de lumin, simte cu bun simtire lipsa aceleia, sisi d seama din ce cauz i s-a intimplat aceasta. Dar cel ce este orb din nastere nu stie nimic despre acestea, nici din experient, nici din lucrarea de fat, dac nu prinde ceva prin auz, aflind astfel despre cele ce nu le-a vzut niciodat. El va povesti altora despre cele ce a auzit, fr s stie nici el, nici auzitorii, despre ce lucru griesc intre ei. 42. Este cu neputint s umpli si trupul cu min-

cruri pe nesturate, dar s te indulcesti si duhovniceste de buntatea cea cunoscut cu mintea si dumnezeiasc. Cci pe cit isi va sluji cineva mai mult pintecele, pe atita se va lipsi pe sine mai mult de acea buntate. Si pe cit isi va asupri mai mult trupul, pe atita se va umplea mai mult de hrana si de mingiierea duhovniceasc. 43. S prsim toate cele de pe pmint, nu numai bogtia si aurul si celelalte mijloace ale acestei vieti, ci si pofta fat de ele s o alungm cu desvirsire din sufle tele noastre. S urim nu numai plcerile trupului, ci si miscrile nerationale (animalice) ale lui, si s ne sirguim s-1 mortificm prin osteneli. Cci prin el se lucreaz cele ale poftei si sint aduse la fapt. Cit vreme este viu acesta, sufletul nostru va fi numaidecit mort si greu de urnit, sau cu totul de neurnit spre oricare porunc dumnezeiascS6. 44. Precum flacra focului se ridic neincetat spre inltime, mai ales dac intorci materia care intretine fo cul, asa si inima celui iubitor de slav desart nu se poate smeri, ci cind ii spui cele de folos pentru el, se inalt si mai mult. Cci mustrat sau sftuit, el se impo triveste cu minie, iar ludat si lingusit, se inalt in chip pctos. 45. Omul care este obisnuit s se impotriveasc isi este siesi o sabie cu dou tisuri, ucigindu-si sufletul fr s stie si instrinindu-1 de viata vesnic.

46. Cel ce se impotriveste in cuvint, este asemenea celui ce se pred pe sine cu voia dusmanilor impratului. Cci contrazicerea este o curs si are ca momeal ap rarea, prin care fiind amgiti, inghitim undita pcatului. Prin aceasta e prins de obicei nenorocitul suflet, fiind apucat de limb si de gitlej de ctre duhurile ruttii, care aci il ridic la culmea mindriei, aci il prvlesc in prpastia pcatului, ca s fie apoi dus la judecat cu cei czuti din cer. 47. Cel ce e dispretuit si batjocorit si sufere din cau za aceasta mult in inima sa, s cunoasc din aceasta c poart la sin sarpele cel vechi. De va rbda deci in t cere, sau va rspunde cu mult smerenie, 1-a fcut pe acesta neputincios si i-a slbit strinsoarea. Iar de va rs punde impotriv cu acreal, sau va gri cu semetie, a dat putere sarpelui s-si verse veninul in inima sa si s-i road cu cruzime cele dinluntru ale sale. Prin aceasta il va face de fiecare dat mai puternic, dindu-i spre min- care, indreptarea sa spre cele bune si puterea nenoroci tului su suflet. Aceasta il va face s triasc de aci ina inte in pcat, si s fie mort cu totul pentru dreptate. 48. De voiesti s te lepezi de toate si s te deprinzi cu vietuirea evanghelic, s nu te dai in seama unui in vttor neincercat sau ptimas, ca nu cumva in loc de petrecerea evanghelic, s o inveti pe cea drceasc.

Fiindc invtturile bune sint de la invttorii buni ; iar cele rele, de la cei ri. Cci, desigur, din seminte rele, ies roade rele. 49. Induplec pe Dumnezeu cu rugciuni si cu la crimi, ca s-ti trimit un cluzitor neptimas si sfint. Dar cerceteaz si tu dumnezeiestile Scripturi si mai ales scrierile cu invtturi despre lucrare ale sfintilor p rinti, ca punindu-le alturea de cele invtate si fptuite de invttorul si inaintestttorul tu, s le poti vedea si intelege pe acestea ca intr-o oglind, si pe cele ce conglsuiesc cu Scripturile s le iei in inim si s le stpinesti cu cugetarea, iar pe cele mincinoase si strine s le dai la o parte si s le lepezi, ca s nu rtcesti. Cci s stii c in zilele acestea multi s-au fcut dascli mincinosi si inseltori. 50. Tot cel ce nu vede, dar se incumet s cluzeas c pe altii, e un inseltor si duce pe cei ce-1 urmeaz in prpastia pierzaniei, dup cuvintul Domnului : -"Orbul de va cluzi pe orb, amindoi vor cdea in groap" (Ma tei XV, 14). 51. Orbul, fat de Cel Unul, e orb in intregime fat de toate. Iar cel ce vede pe Unul are vederea tuturor. El se retine de la vederea tuturor, dar are vederea tuturor, fiind in afar de cele vzute. Fiind astfel in Unul, le vede pe toate. Si fiind in toate, nu vede nimic din toate37.

52. Cel ce vede pe Unul, prin Unul se vede si pe sine si pe toti si pe toate. Dar fiind ascuns in toate, nu priveste la nimic din toate38. 53. Cel ce nu a imbrcat chipul Domnului nostru Iisus Hristos, al Omului ceresc si Dumnezeu, peste omul rational si mintal, cu bun simtire si intru cunostint, e inc numai singe si carne. El nu poate primi simtirea slavei duhovnicesti prin cuvint (ratiune), precum nici cei orbi din nastere nu pot cunoaste numai prin cuvint (ra tiune) lumina soarelui39. 54. Cel ce aude, vede si simte astfel, cunoaste pu terea celor zise, ca unul ce poart chipul celui ceresc (1 Cor. XV, 49)40, si a urcat la brbatul desvirsit, al plinttii lui Hristos (Efes. IV, 13). Si fiind asa, poate s si cluzeasc bine, in calea poruncilor lui Dumnezeu, turma lui Dumnezeu. Dar cel ce nu cunoaste astfel si e altfel, e vdit c nu are nici simturile sufletului deschise si sntoase41. Acestuia mai bine ii va fi s fie cluzit, decit s cluzeasc cu primejdie. 55. Cel ce priveste la invttorul si povtuitorul su, ca la Dumnezeu, nu poate s-1 contrazic. Iar dac isi inchipuie si zice c le poate impca pe amindou aces tea, s stie c s-a rtcit. Cci nu stie ce simtmint au cei ai lui Dumnezeu fat de Dumnezeu.

56. Cel ce crede c viata si moartea sa este in mina pstorului su, nu-1 va contrazice niciodat. Iar necu noasterea acestui lucru naste contrazicerea, care pricinu- ieste moartea spiritual si vesnic. 57. inainte ca cel osindit s primeasc sentinta, i se d putinta de aprare, ca s spun judectorului despre cele ce a fcut. Dar dup artarea celor fcute si dup sentinta judectorului, nu mai poate contrazice in nici un lucru mic sau mare pe cei rinduiti s aplice osinda. 58. inainte de a se inftisa monahul la aceast jude cat si de a descoperi cele din luntrul su, poate ii mai este ingduit s ridice contraziceri in unele lucruri, pen tru c nu sint cunoscute, iar in altele cu inchipuirea c le poate ascunde. Dar dup descoperirea gindurilor si dup artarea vdit a lor, nu-i mai este ingduit s contrazic pe judectorul si stpinitorul su dup Dumnezeu, pin la moarte. Cci monahul, inftisinduse la inceput la aceast judecat si dezvluindu-si cele ascunse ale inimii sale, s-a convins de la inceput, dac a do-bindit oarecare cunostint, c e vrednic de nenumrate morti; dar crede c prin ascultarea si smerenia sa, se va izbvi de toate pedepsele si chinurile, dac cunoaste cu adevrat puterea tainei. 59. Cel ce pzeste acestea nesterse in cugetul su nu se va impotrivi niciodat in inima sa cind va fi cer tat, sau sftuit, sau mustrat. Fiindc cel ce cade in ase menea

rele, adic in contrazicere si necredint fat de printele si invttorul su duhovnicesc, se rostogoleste jalnic in fundul si in prpastia iadului (Prov. IX, 18), inc trind; si se face cas satanei si a intregii lui puteri necurate, ca un fiu al neascultrii si al pierzaniei (Efes. II, 2 ; Ioan XVII, 12). 60. Te indemn pe tine, care esti fiu al ascultrii, ca s intorci aceste indemnuri necontenit in cugetul tu si s lupti cu toat sirguinta, ca s nu te cobori in relele amintite ale iadului, ci s te rogi fierbinte, in fiecare zi, lui Dumnezeu : "Dumnezeule si Doamne al tuturor, Cel ce ai stpinirea peste toat suflarea si tot sufletul ; Cel ce singur m poti tmdui, ascult rugciunea mea, a nevrednicului, si rpune pe dracul ce se afl cuibrit in mine, omorindu-1 prin venirea Preasfintului Tu Duh42; si pe mine, cel ce sint srac si gol de toat virtutea, in- vredniceste-m s cad cu lacrimi la picioarele sfintului meu printe. Si atrage sufletul lui sfint la milostivirea fat de mine, ca s m miluiasc. Druieste, Doamne, smerenie inimii mele, si ginduri cuvioase, pctosului, care-ti fgduieste s se pociasc. Nu prsi pin la sfir- sit sufletul meu care Ti s-a supus odat si Ti s-a mr turisit si Te-a ales pe Tine, in locul intregii lumi. Cci .stii, Doamne, c vreau s m mintuiesc, mcar c deprinderea mea cea rea imi st piedic. Dar toate cite sint oamenilor cu neputint, Tie iti sint cu putint, Doamne"-43.

61. Cei ce au pus temelie bun, cu fric si cu cutre mur, credintei si ndejdii, in curtea evlaviei, si si-au re zemat cu neclintire picioarele pe piatra ascultrii de p rintii duhovnicesti, socotind cele poruncite de ei, ca iesite din gura lui Dumnezeu, si zidindu-le pe acestea fr so vire pe temelia aceasta a ascultrii intru smerenia sufle tului, izbutesc indat s implineasc aceast mare si prim fapt : s se lepede de ei insisi. Cci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infptuieste nu numai lepdarea de sufletul su, ci si rstignirea fat de toat lumea44. 62. Cel ce contrazice pe printele su, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pin la moarte, se mi nuneaz ingerii45. Cci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemnindu-se Fiului lui Dum nezeu, Care a implinit ascultarea de Printele Su pin la moarte, iar moartea, pe cruce (Filip. II, 4-11). 63. Frmintarea mult si la vreme nepotrivit intu nec si tulbur cugetarea si scoate din suflet rugciu nea curat si cinta. Pe de alt parte, aduce oboseal in inim si prin aceasta, insprire si invirtosare. Iar prin acestea caut dracii s duc la dezndejde pe cei du hovnicesti. 64. Ti se poate intimpla uneori, monahule, s afli rivn si dor mare de desvirsire in sufletul tu, incit s doresti s implinesti toat porunca lui Dumnezeu si s

nu cazi nici mcar in pcatul unui cuvint desert (Matei XII, 37), ca s nu rmii in urma niciunuia din sfintii de odinioar in fapt, in cunostint si vedere. Dar te vezi totodat impiedicat de cel ce seamn neghina descurajrii si nu te las s ajungi la o asemenea inltime a sfinteniei, prin aceea e-ti strecoar astfel de ganduri si-ti zice : "iti este cu neputint s te mintuiesti in mijlocul lumii si s pzesti fr stirbire toate poruncile lui Dumnezeu". Atunci aseaz-te singur intrun colt, strange-te in tine insuti si adun-ti gandul tu si d un sfat bun sufletului tu si zi-i : "De ce esti intristat suflete al meu si de ce m tulburi ? Ndjduieste in Dumnezeu, c m voi mrturisi Lui. Cci mintuirea persoanei mele nu sint faptele mele, ci Dumnezeul meu. "Cci cine se va indrepta din faptele legii (Gal. II, 16) ? Nu se va indrepta inaintea Ta nici un vietuitor" (Ps. CXLI, 2). Ci ndjduiesc s m mintuiesc in dar, din credinta Dumnezeului meu, prin mila Sa negrit. Mergi inapoia mea satano ! Domnului Dumnezeului meu m inchin (Matei IV, 10) si Lui ii slujesc din tineretile mele, Celui ce poate s m mintuiasc numai cu mila Sa. Deprteaz-te deci de la mine ! Dumnezeu, Cel ce m-a fcut pe mine dup chipul si asemnarea Sa, te va zdrobi pe tine". 65. Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decit numai s nu pctuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslbit a chipului si a cinstei noastre de sus.

Stind in acestea potrivit cu firea, si purtind haina strlucit a Duhului, rminem in Dumnezeu si Dumnezeu in noi, fiind dumnezei si fii ai lui Dumnezeu prin infiere, insemnati cu lumina cunostintei de Dumnezeu46. 66. Trindvia si greutatea trupului, nscute in suflet din lene si negrij, ne deprteaz de la canonul obisnuit si aduc in cugetare intuneric si descurajare47. Prin aceas ta se ivesc in inim ginduri de fric si de hulire, incit cel ispitit de dracul trindviei nu mai poate nici mcar s mai intre in locul obisnuit al rugciunii *8, ci ii este lene si preget si gindeste lucruri nebunesti impotriva Fc torului a toate49. Cunoscind deci pricina si izvorul de unde ti-au venit acestea, intr cu sirguint in locul obis nuit al rugciunii tale si czind la iubitorul de oameni Dumnezeu, roag-te din inim cu suspine, intru durere si lacrimi, cerind izbvirea de povara trindviei si a gin- durilor rele ; si ti se va da degrab tie, celui ce bati si struiesti cu osteneal, izbvirea de acestea. 67. Cel ce a dobindit inima curat, a biruit frica5e. Iar cel ce se curteste inc, aci o biruie, aci e biruit de ea. Dar cel ce nu lupt nicidecum, sau nu simte deloc c e prieten al patimilor si al dracilor si deci mai adaug la boala slavei desarte si boala inchipuirii de sine, soco tind c este ceva fr s fie nimic, sau e robul si prada fricii, tremurind ca un prunc cu cugetul si avind fric

acolo unde nu este fric pentru cei ce se tem de Domnul51. 68. Cel ce se teme de Domnul nu are fric de asal tul dracilor, nici de neputincioasele lor atacuri, dar nici de amenintrile oamenilor ri. Fiind in intregime ca o flacr sau ca un foc arztor, ce strbate zi si noapte de jur-imprejur locurile ascunse si intunecoase, pune dracii pe fug. Cci fug mai degrab aceia de el decit el de aceia, ca s nu fie arsi de flacra invpiat a focului dumnezeiesc ce tisneste din el52. 69. Cel ce umbl in frica de Dumnezeu, chiar dac petrece in mijlocul oamenilor ri, nu se teme. El are in luntrul su frica de Dumnezeu si poart arma nebiruit a credintei, cu care poate s le implineasc pe toate, chiar si pe cele ce par grele si cu neputint celor multi. El petrece ca un urias in mijlocul piticilor, sau ca un leu mugind in mijlocul dinilor si al vulpilor, increzindu-se in Domnul. Cu tria cugetului su ii loveste pe ei si inspimint inimile lor, invirtind cuvintul intelepciunii, ca pe un toiag de fier5S. 70. S nu te miri dac, stpinit de fric, tremuri temindu-te de toate. Cci esti inc nedesvirsit si lipsit de trie si te temi ca un prunc de mormoloci. Cci frica este o boal copilreasc si vrednic de ris a sufletului iubi tor de slava desart. Fat de acest drac s nu cauti s te folosesti de cuvinte si de contraziceri. Cci

cuvintele nu folosesc nimic sufletului care tremur si se clatin. Lsindu-le pe acestea, smereste cu toat puterea gindi-rea ta si vei vedea cum dispare frica54. 71. Odat, cuprins fiind cineva de trindvie, avea mintea slbit si intunecat si sufletul molesit, incit putin mai trebuia ca s fie lipsit de intristarea inimii si s sting in el flacra duhului si s se umple toat casa tru pului su de fum55. Ba mai mult, se ivi in el o amorteal a tuturor mdularelor, care-1 ducea, din cauza moleselii, la un somn fr msur, incit era silit s lipseasc si de la slujbele obisnuite. El incerc s se impotriveasc aces tora prin infrinare si veghere. Dar biruind somnul, inima lui se inspri din mindrie si lipsindu-i de aici inainte in tristarea, se strecur in el frica. Cind o simti pe aceasta in sine, iesi din chilia sa la vreme nepotrivit si plecind la un loc retras si intunecat, sttu acolo si ridic miinile si se insemn cu semnul crucii, iar ochiul sufletului si-1 inlt spre Dumnezeu. Umilindu-si astfel putin gindirea, indat dracul fricii se deprta putin de la el. Dar dracul cumplit al slavei desarte, mai puternic decit el, ii fur gindul, vrind s-1 atrag si s-1 predea iarsi dracului fricii. intelegind el aceasta, se mir si rug fierbinte pe Dumnezeu s izbveasc sufletul lui din asemenea curse ale diavolului.

72. Mare si anevoie de inteles socotesc c este pen tru toti aceast impreun-lucrare, rutate si uneltire a dracilor. Cci am cunoscut pe dracul fricii insotindu-se si lucrind impreun cu dracul trindviei si pe acesta din urm ajutindu-1 pe cel dintii si intrind lucrarea lui ; de asemenea, pe cel dintii sdind in suflet frica impreunat cu invirtosarea, iar pe al doilea intrind intunecarea, moleseala, invirtosarea si dezndejdea sufletului si a mintii. Trindvia le este nevoitorilor o incercare menit s le pricinuiasc smerenie. 73. Dracul trandviei obisnuieste s rzboiasc, de cele mai multe ori, mai ales pe cei ce au inaintat in ru gciune, sau pe cei ce se sirguiesc cu ea. Cci nici un altul dintre ceilalti draci nu are putere impotriva aces tora. Acesta isi are puterea fie dintr-o ingduint de sus cu bun rost, fie, cum socotesc mai degrab, isi ia pute rea impotriva noastr din niscai stri necuvenite ale tru pului 56. Iar ceea ce vreau s spun este aceasta : mincind mult si incrcindu-mi stomacul si adormind astfel prea stul, aceast patim a pus stpinire pe mine si am fost biruit ; apoi infrinindu-m iarsi peste msur, mi-am fcut mintea intunecat si anevoie de miscat si iarsi am czut in aceeasi patim57. Citeodat se intimpl ins aceasta celor ce se nevoiesc si din amestecarea aerului, despre care nu stiu s spun ceva sigur, sau din grosimea vintului de miazzi.

74. Trindvia este moartea sufletului si a mintii58. Dac Dumnezeu i-ar ingdui s lucreze impotriva noas tr dup puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mintui vreodat. Datoria noastr este s i ne impotrivim cu toat puterea ce ne este dat, dar st in puterea lui Dumnezeu sa ne trezeasc in chip tainic si s ne arate in chip vdit biruitori ai ei. Cci e cu neputint ca, mu rind cineva, s invie fr ajutorul Celui ce s-a inviat pe Sine din morti. 75. Cind mintea e furat de mindrie si se infund in ea inssi si-si inchipuie c este ceva p;rin sine inssi fiindc se nevoieste, harul care o lumineaz in chip nevzut se deprteaz de la ea si, lsind-o indat goal, ea isi d seama repede de neputinta ei. Cci patimile nvlesc asupra ei ca niste ciini turbati si caut s o sfisie. Atunci nestiind ce s fac si neavind unde s alerge ca s se izbveasc, alearg, prin smerenie, la Domnul care poate s o mintuiasc59. 76. Cel ce a iesit deplin din lume se socoteste pe sine ca fiind intr-un pustiu neumblat (Ps. LXI, 1) si plin de fiare. De aceea, cuprins de o fric negrit si de un cutremur de nedescris, strig ctre Dumnezeu, ca Iona din chit si din marea vietii ; ca Daniil din groapa leilor si a patimilor furioase ; ca cei trei tineri din cuptorul focului luntric al poftei arztoare ; ca Manase din sta tuia de aram a trupului acesta pmintesc si muritor. Iar

Domnul auzindu-1 il izbveste pe el din prpastia nestiintei si a dragostei de lume, ca pe proorocul din chit, pentru ca s nu le mai doreasc pe acestea ; il izbveste din groapa gindurilor rele ale poftei, care rpesc si rod sufletele oamenilor, ca pe Daniil ; din atacurile ptimase ale focului care-i arde si ii slbeste sufletul si1 impinge cu sila spre fapte necuvenite, rcorindu-i sufletul cu rou Sfintului Duh, ca pe israelitii aceia ; si de trupul acesta pmintesc si greu si preaptimas, pstrindu-1 ne injosit si nedoborit si fcindu-1 fiu al luminii si al zilei (1 Tes. V, 5) si invrednicindu-1 s guste invierea inc de aici60. 77. Sufletul care struie in alipirea la starea injo sit a trupului si iubeste plcerile lui si tine la slava de la oameni, sau chiar dac nu le caut pe acestea, e simtitor la adierea poftei, rmine cu totul nemiscat si greoi spre orice virtute si porunc a lui Dumnezeu, ca unul ce e ingreuiat si inlntuit cu putere de relele amintite. Dar cind, trezit de ostenelile nevointelor si de lacrimile pocintei, scutur de la sine greutatea trupului si topeste in siroaiele lacrimilor cugetul trupesc si s-a ridicat mai presus de micimea celor vzute, se imprtseste de lumina curat si se elibereaz de patimile care il tiranizeaz. Atunci strig si el indat ca proorocul, ctre Dumnezeu: "Rupt-ai sacul meu si m-ai incins cu veselie, ca s cunosc slava Ta si s nu m mihnesc" (Ps. XXIX, 12-13).

78. Sfinta Scriptur ne d s intelegem c sint trei locuri in care obisnuieste mintea s petreac 61. Iar eu socotesc, mai degrab, c sint dou. Prin aceasta nu invt ceva contrar Scripturii - s nu fie - ci pentru c nu numr intre inceput si sfirsit, mijlocul. De pild, cel ce se mut dintr-un oras in altul si dintr-o tar in alta, nu va numi, pe drumul strbtut, celelalte orase si tri, chiar dac ar vedea in cursul drumului multe si minunate lucruri. Poporul care se mut din Egipt in pmin-tul fgduintei, si se asaz in acesta, isi aminteste toate cele de pe drumul dintre ele si le descrie pe acestea tuturor, dar nu spune c s-a mutat de la prima cetate la a doua si de la a doua la a treia cetate sau tar, ci c s-a mutat de la robie la libertate, de la intuneric la lumin si din prinsoare a revenit in tara proprie. Tot asa mintea noastr, a oamenilor, obisnuieste s se mute de la impti-mire la neptimire, de la robia patimilor la libertatea duhului si de la inchipuirea contrar firii, pe care legea o numeste prinsoare, la inltarea mai presus de fire62, de la marea agitat a vietii la starea senin cea din afara lumii, de la amrciunea grijilor si suprrilor vietii la dulceata negrit si la lipsa de grij in privinta oricrui lucru pmintesc ; de la pofta, de la frmintarea si de la tulburarea cu privire la multe, la alipirea deplin si la dragostea fat de Cel Unul.

79. Mutarea mintii de la cele vzute la cele nev zute si de la cele ce cad sub simturi la cele mai presus de simturi pricinuieste uitarea tuturor celor lsate in urm. Pe aceasta ei o numesc cu dreptate locul linistii, invrednicindu-se mintea s se inalte la el, nu va mai cobori iarsi de acolo, ca Moise dup cele 40 de zile si nopti petrecute pe munte, ci incredintindu-se c e bine acolo nu se va mai intoarce nicidecum spre cele de jos M. Ajuns inc de aici casa Treimii si el insusi in Treime, ca unul ce este in ea, se va slslui in imprtia cerurilor. Cci iubirea il va tine si nu-1 va lsa s cad64. 80. Nu numai cel ce se linisteste singur (sihastrul) M, sau cel ce se afl sub ascultare (in obste), ci si egumenul si intiistttorul celor multi si chiar cel ce slujeste, tre buie s fie numaidecit fr griji, sau liberi de toate lucru rile vietii. Cci dac ne predm grijilor, clcm porunca lui Dumnezeu care zice : -"Nu v ingrijiti de sufletul vostru, ce veti minca sau ce veti bea si cu ce v veti imbrca. Cci toate acestea le caut paginii" (Matei VI, 25) ; si iarsi : -"Vedeti s nu se ingreuneze inimile voastre de mult mincare si de betie si de grijile vietii" (Luca XXI, 34). 81. Cel ce are gindirea ingrijorat de lucrurile vie tii nu este liber. Cci e stpinit si robit de grija acestora, fie c se ingrijeste de acestea pentru sine, fie pentru altii.

Iar cel liber de acestea nu se ingrijeste in chip lumesc nici pentru sine si nu se va ingriji nici pentru altii, fie c e episcop, fie c e egumen, fie diacon. Cu toate aces tea, nu va sta niciodat fr lucru si nu va dispretui nici pe cei mai umiliti si mai mici, ci fcind toate in chip bineplcut lui Dumnezeu, va rmine in toate neingrijo rat, toat viata66. 82. Exist o grij nefptuitoare si o fptuire fr grij, ca si dimpotriv : o negri] fptuitoare si o lene plin de griji67. Acestea le-a artat si Domnul. Cci spunind : -"Tatl Meu pin acum lucreaz, si Eu lucrez" (Ioan V, 17), si iarsi : "Lucrati nu pentru mincarea pieritoare, ci pentru cea care rmine spre viata vesnic" (Ioan VI, 27), n-a desfiintat activitatea, ci ne-a recoman dat activitatea fr grij 6\ Apoi spunind iarsi : "Cine, ingrijindu-se, poate s adauge mcar un cot la statura sa ?" (Matei VI, 27), a desfiintat grija nefptuitoare. Iar despre grija intrupat in fapte, zice : "Iar despre imbrcminte si mincare, ce v ingrijiti ? Nu vedeti crinii cimpului si psrile cerului, pe cei dintii cum cresc si pe cele din urm cum sint hrnite ?" (Matei VI, 28). Astfel, aprobind pe una si dezaprobind pe cealalt, Domnul ne invat cum s lucrm cu grij neingrijorindu-ne si cum, liberi de griji, s ocolim o activitate necuvenit69.

83. Nu drima casa ta, voind s o zidesti pe a veci nului. S stii c lucrul acesta e obositor si greu. Ia sea ma ca nu cumva hotrindu-te la aceasta, s o drimi si pe a ta si s nu poti s o zidesti nici pe a aceluia70. 84. Dac n-ai dobindit o desvirsit neptimire fat de lucruri si de bunurile vietii, s nu primesti s. te ocupi cu chivernisirea lucrurilor, ca s nu te prinzi in ele si, in loc s iei plata slujirii, s suferi osinda pentru hotie si fur de cele sfinte. Iar de esti silit la acestea, de intiistttorul, s fii ca cel ce umbl cu focul care arde si s opresti momeala gindului prin mrturisire si poc int, ca s te pstrezi neatins prin rugciunea intiistttorului71. 85. Cel ce n-a ajuns neptimitor, nu stie ce este neptimirea, ba nici nu poate crede ca este cineva astfel pe pmint. Cci cel ce nu s-a lepdat mai intii de sine (Ma tei XVI, 24) si nu si-a golit cu bucurie singele su pentru aceast viat cu adevrat fericit, cum va bnui c a fcut cineva acestea ca s dobindeasc neptimirea ? La fel si cel ce-si inchipuie c are Duhul Sfint neavind nimic, auzind de lucrrile Duhului slsluite in cei ce au de fapt pe Duhul Sfint, nu va crede c exist cineva in generatia de azi lucrat si miscat de Duhul dumnezeiesc sau ajuns la vederea Lui in chip constient si simtit, asemenea apostolilor lui Hristos si sfintilor de altdat. Cci fiecare judec din starea ce o are el, si pe

cele ale aproapelui, fie c e vorba de virtute, fie de pcate. 86. Altceva este neptimirea sufletului si altceva neptimirea trupului ; cea dintii sfinteste si trupul prin strlucirea ei si prin revrsarea de lumin a Duhului ; iar cea de a doua singur nu poate s foloseasc prin sine intru nimic pe cel ce o are72. 87. Altceva este nemiscarea mdularelor sufletesti si trupesti si altceva dobindirea virtutilor. Cea dintii apartine firii, cea de a doua pune rinduial in miscrile naturale73. 88. A nu pofti ceva din plcerile si dulceturile lumii nu este egal cu a dori bunttile vesnice si ceresti. Alt ceva este aceasta si altceva e aceea. Cele dintii le dispre tuiesc multi. De cele de al doilea, putini oameni s-au in- grijit74. 89. A ocoli si a nu cuta slava de la oameni nu este tot una cu a dori slava de la Dumnezeu. Cci e mult deosebire intre aceste dou lucruri. Cea dintii au res pins-o multi si dintre cei stpiniti de patimi ; pe cea de a doua, putini s-au invrednicit s o primeasc si cu mul t osteneal75. 90. Nu e tot una a te multumi cu o hain modest si a nu dori un vesmint strlucitor, cu a te imbrca in lumina lui Dumnezeu. Acesta este un lucru si acela

altul. Atrasi de mii de pofte, unii dispretuiesc cu usu rint poftirea unui vesmint ; dar in lumina lui Dumne zeu se imbrac acei care o caut neobositi prin toate nevointele si se fac fiii luminii si ai zilei in implinirea poruncilor 76. 91. Altceva este vorbirea smerit si altceva cugeta rea smerit ; altceva este smerenia si altceva este floa rea smereniei ; altceva este rodul acesteia si altceva dulceata frumusetii lui, si altceva decit acestea, urm rile ce decurg din el. Dintre acestea, unele atirn de noi, altele nu atirn de noi. Cele ce atirn de noi sint : s cugetm toate, s tinem seama de toate, s spunem si s facem toate cite ne duc la smerenie ; dar sfinta sme renie si celelalte insusiri ale ei, harismele si lucrrile ei, sint darul lui Dumnezeu si nu atirn de noi. Dar de ele nu se va invrednici nimeni, dac nu a semnat toate semintele care atirn de el77. 92. Altceva este a nu ne revolta fat de necinstiri, de batjocuri, de incercri si necazuri, si altceva a ne ar ta multumiti de ele si a ne ruga pentru cei ce ne fac acestea. Altceva este a iubi din suflet pe acestia si alt ceva a intipri, pe ling aceasta, in mintea noastr fata fiecruia din ei si a-i imbrtisa fr patim ca pe niste prieteni adevrati, cu lacrimi de iubire sincer, fr s se afle in acea clip nici o urm a vreunei suprri in noi. Iar lucrul mai mare decit cele spuse este ca in

timpul insusi al ispitelor s aib cineva, in chip neschim bat, aceeasi bun simtire egal pentru cei ce-1 batjoco resc in fat, il calomniaz, il judec, il osindesc, il injur si-1 scuip in fat, si pentru cei ce iau in afar inftisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fr s se poat ins ascunde de fapt. Dar neasemnat mai mare lucru decit toate acestea, socotesc c este ca cineva s uite cu desvirsire cele ce le-a suferit si s nu-si aduc aminte de ceva din ceea ce i s-a intimplat, fie c lipsesc, fie c sint de fat cei ce lau suprat, ci s-i primeasc si pe acestia la fel ca pe prieteni, in convorbiri si la ma s, fr nici o gindire la cele intimplate78. 93. Nu e acelasi lucru a-ti aduce aminte de Dum nezeu si a-L iubi pe Dumnezeu. Nici a te teme de Dum nezeu si a pzi poruncile Lui79. Altceva sint acestea si altceva acelea. Dar amindou sint proprii celor desvirsiti si neptimitori. 94. Altceva este nepctuirea si altceva lucrarea po runcilor80. Cea din urm este proprie celor ce se nevoiesc si vietuiesc dup Evanghelie, iar cea dintii este pro prie celor ce au dobindit prima neptimire. 95. Linistea nu e, desigur, una cu nelucrarea81. Nici tcerea nu e una cu linistea82. Altceva e fiecare din aces tea. Nelucrarea este proprie celor ce nu voiesc s cu noasc imprtsirea de bunttile lui Dumnezeu,

nici s implineasc ceva din cele bune. Lucrarea poruncilor este proprie celor ce se ocup neincetat cu cunostinta lui Dumnezeu si struiesc in intelegerea cuvintului intelep ciunii lui Dumnezeu si cerceteaz adincurile Duhului si sint introdusi in tainele minunate ale lui Dumnezeu. Iar linistea este proprie celor ce svirsesc lucrarea mintii cu luarea aminte a unei cugetri pline de atentie la ginduri. 96. Nu este acelasi lucru retragerea (din lume), ca mutarea dintr-un loc in alt loc si adevrata instrinare83; ci altceva si altceva. Cea dintii este a celor ce lupt si a celor ce, din cauza lenii, sint purtati de o cugetare nesta tornic, sau din cauza unui prisos de cldur doresc lupte si mai mari. Iar a doua este a celor ce s-au rstig nit lumii (1 Cor. II, 10) si lucrurilor lumii si doresc s fie pururea numai cu Dumnezeu si cu ingerii si nu se intorc deloc spre cele omenesti. 97. Altceva este a te impotrivi vrjmasilor si a lupta impotriva lor si altceva a-i birui si a-i supune si a-i omori cu desvirsire. Primul lucru e propriu lupttori lor si vitejilor in cele ale nevointei ; al doilea e propriu celor neptimitori si desvirsiti 8\ 98. Toate acestea sint fapte ale sfintilor ce umbl in lumina neptimirii. Dar cei ce inteleg c sint in afara lor, s nu se lase amgiti, nici s-si amgeasc sufletele

lor, ci s stie c ei umbl zadarnic, ca intr-un intuneric85. 99. Multi s-au supus acestor nevointe, unul pentru un motiv, altul pentru alt motiv. Dar foarte putini sint cei ce au svirsit osteneala lor cu fric si cu dragoste fi reasc de Dumnezeu. Singuri acestia, ajutati de har, iz butesc in scurt vreme in lucrarea virtutii si se intind spre cele spuse. Ceilalti sint lsati, cum s-a spus, "s rtceasc in loc neumblat si nu pe cale* (Ps. CVI, 40)86, potrivit cuvintului: "Si i-am trimis pe ei dup uneltirile inimilor lor, merge-vor intru mestesugirile lor" (Ps. LXXX, II)87. 100. Cel ce a dobindit experienta acestora prin sirguinta cea mai bun va cunoaste puterea (intelesul) ce lor spuse. Iar cel ce e altfel, va cunoaste intelesul din afar al celor spuse, dar despre intelesul lor duhovnicesc, care se cunoaste cu intelegerea, nu va avea decit idei teoretice, sau mai bine zis va plsmui in cugetarea lui chipuri mincinoase, fiind foarte departe de ele, ca un om ce se amgeste. 101. Cind te-ai ridicat, prin multe osteneli si sudori deasupra micimii trupului si te-ai dezbrcat de trebuin tele lui, il vei purta usor si duhovniceste, ca pe unul ce nu va simti nici foame nici sete. Atunci vei privi mai bine, ca prin oglind (1 Cor. XIII, 12)88, pe Cel mai pre sus de minte si cu ochii ti splati de lacrimi vei

vedea pe Cel pe Care nimeni nu L-a vzut vreodat (Ioan I, 18)89. Si avind sufletul rnit de iubirea Lui, vei infiripa un cintec amestecat cu lacrimi90. Atunci s-ti aduci aminte de mine si s te rogi pentru smerenia mea, ca unul ce esti unit cu Dumnezeu si ai o indrznire neinfruntat fat de El.

Ale aceluiasi, 25 de alte capete ale cunostintei si ale cuvintrii de Dumnezeu (gnostice si teologice) 1. Nici celui ce teologhiseste nu i se potriveste poc inta, nici celui ce se pocieste, teologia. Cci pe cit sint de departe rsriturile de apusuri (Ps. Cil, 12), pe atita e mai inalt teologia decit pocinta91. Cci precum se vait un om aflat in boal si neputinte, sau precum strig un cersetor imbrcat in zdrente, asa face cel ce se afl in pocint si svirseste cu adevrat faptele pocintei. Iar cel ce teologhiseste este asemenea celui ce petrece in curtile imprtesti imbrcat in strlucirea vestmintului imprtesc si vorbeste neincetat cu impratul ca un in tim al lui si aude de la el in fiecare moment poruncile si voile lui92. 2. Sporirea in cunostinta de Dumnezeu se face pri lej si pricin a necunoasterii tuturor celorlalte, ba chiar si a lui Dumnezeu. Si mrimea luminii Lui e o nevedere

desvirsit ; iar simtirea supradesvirsit a luminii Lui mai presus de simtire, e o nesimtire a tuturor celor ce sint in afara ei93. Cci simtirea care nu cunoaste, nu afl si nu intelege deloc ce sint, de unde, unde, care si cum sint cele in care se afl, neavind putere s stie acestea, cum va fi simtire ? Cum nu vor fi acestea mai degrab mai presus de simtire ? Iar mintea care-si simte neputinta ei, cum nu va fi nesimtitoare fat de cele mai presus de simtire ? -"Cci cele ce ochiul nu le-a vzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9)94, cum vor fi supuse simtirii ? 3. Domnul care ne druieste nou cele mai presus de simtire ne d si o alt simtire mai presus de simtire prin Duhul Su, ca s simtim in chip mai presus de fire darurile si harismele Lui mai presus de simtire, prin toa te simturile, in chip clar si curat95. 4. Tot cel ce e nesimtitor fat de Unul, e nesimtitor fat de toate, precum cel ce are simtire fat de Unul le simte pe toate si este in afar de simtirea tuturor. El le simte pe toate si nu e stpinit de simtirea lor96. 5. Cel surd fat de cuvintul lui Dumnezeu e surd fat de orice glas, precum cel ce aude cuvintul lui Dum nezeu le aude pe toate97. Acesta este surd, pe de alt parte, fat de orice glas. El le aude pe toate si nu aude pe nici una, decit pe acelea care isi spun cuvintele in Cu-

vintul98, si nici pe acestea, ci numai Cuvintul care grieste fr glas, in glasuri". 6. Cel ce aude, vede si simte astfel, cunoaste pute rea (intelesul) celor spuse. Iar cel ce nu o cunoaste, este vdit c nu-si are simturile sufletului clare si sntoase. Si fiind asa, inc n-a cunoscut c a fost zidit ca vz tor al zidirii vzute si pentru a fi introdus in cea cunos cut cu mintea 10, ci, "fiind asezat intr-o astfel de cinste, sa alturat si s-a asemnat cu animalele fr minte si purttoare de povar" (Ps. XLVIII, 13). Si asemnat cu ele, rmine astfel, neintors, nerechemat, sau neridicat la prima cinste, dup darul iconomiei Domnului nostru Iisus Hristos (Efeseni III, 2-7), Fiul lui Dumnezeu iei. 7. Fiind jos, nu cerceta cele de sus ; iar inainte de a ajunge sus, nu te ocupa prea mult cu cele de jos, ca nu cumva lunecind s cazi din amindou, mai bine-zis s te pierzi cu cele de jos. 8. Cel ce a fost ridicat de imprat din cea mai de jos srcie la bogtie si a fost imbrcat cu o mare cinste si impodobit cu o hain strlucitoare si i s-a poruncit s stea in fata lui, priveste pe impratul cu mare dor si il iubeste ca pe binefctorul lui, iar haina cu care a fost imbrcat o cinsteste cum se cuvine, si demnitatea si-o cunoaste. Iar de bogtia dat lui isi d seama. Asa si monahul care s-a retras cu adevrat din lume si de la lucrurile din ea si a venit la Hristos, chemat printr-o

bun simtire, si a fost ridicat la inltimea vederii duhovnicesti prin lucrarea poruncilor, cunoaste fr rtcire pe Dumnezeu si intelege limpede schimbarea svirsit cu el. Cci vede pururea harul Duhului care lumineaz de jur-imprejur, care poate fi numit hain si purpur imprteasc, sau mai bine-zis e Hristos insusi, dac cei ce cred in El s-au imbrcat in El (Rom. XIII, 14)102. 9. Cel ce s-a imbogtit cu bogtia cereasc, adic cu prezenta si slsluirea Celui ce a zis : -"Eu si Tatl vom veni si locas ne vom face intru el" (Ioan XIV, 23), stie in cunostinta sufletului de ce mare har s-a imprtsit si ce mare comoar poart in inima lui. Cci vorbind cu Dumnezeu ca si cu un prieten, st cu indrznire in fata "Celui ce locuieste in lumina cea neapropiat" (1 Tim. VI, 16)103. 10. Fericit este cel ce crede acestora ! De trei ori fericit este ins cel ce se strduieste s dobindeasc cu nostinta celor spuse prin fptuire si prin sfintite nevointe ! Dar este un inger, ca s nu spun mai mult, cel ce se ridic prin contemplare si cunostint la inltimea acestei stri si aproape de Dumnezeu, ajuns ca un fiu al lui Dumnezeu. 11. Cel ce st la trmurile mrii vede noianul nesfirsit de ap, dar marginea lui nu o poate vedea, ci numai o parte oarecare. La fel cel ce s-a invrednicit s priveasc

oceanul nesfirsit al slavei lui Dumnezeu si s-1 vad in ehip intelegtor, il vede nu atita cit este, ci cit e cu putint ochilor intelegtori ai sufletului su 10\ 12. Cel ce st ling mare, nu o priveste numai pe aceasta, ci si intr atita cit voieste in apele ei. Asa si cei ce voiesc, dintre cei duhovnicesti, pot s se imprt seasc si s contemple, prin cunostint, lumina dumne zeiasc, pe msura dorintei de care sint purtati105. 13. Cel ce st la trmurile mrii, atit timp cit se afl in afara apelor, le vede pe toate si priveste peste noianul apelor, dar cind incepe s intre in ap si s se scufunde in ea, pe msur ce se afund, prseste vederea celor din afar. Asa si cei ce au ajuns la imprtsirea de lumi na dumnezeiasc : pe msur ce inainteaz in cunos tinta dumnezeiasc, se scufund tot mai mult in nesti int 106. 14. Cel ce a coborit in apa mrii pin la genunchi, sau pin la briu, vede toate cele din afara apei in chip clar ; dar cind se coboar in adinc si a ajuns intreg sub ap, nu mai poate vedea ceva din cele de afar, decit numai atita c e intreg in adincul mrii107. Asa li se in- timpl si celor ce cresc prin sporire duhovniceasc si urc in desvirsirea cunostintei si a contemplatiei. 15. Cind cei ce inainteaz spre desvirsirea duhov niceasc sint luminati in parte, adic primesc o lumin

numai in minte, atunci ei oglindesc slava Domnului in chip intelegtor si sint introdusi in cunostinta intelegerii si in taina descoperirii, fiind ridicati de la contemplarea celor ce sint la Cel ce e mai presus de cele ce sint (de fpturi). 16. Cei ce se apropie de desvirsire si nu o vd inc decit in parte sint inspimintati intelegind nesfirsirea si necuprinderea celor ce le vd. Cci, pe msur ce ptrund in lumina cunostintei, primesc cunostinta nestiintei lor. Dar cind realitatea spiritual le apare inc in chip ne clar si li se arat ca intr-o oglind si e luminat numai in parte, ea va binevoi s se fac vzut si mai mult si s se uneasc prin imprtsire cu subiectul iluminat, luindu-1 intreg in sine, cind acest subiect va fi scufun dat intreg in adincul Duhului ca in sinul unui abis de ne- sfirsite ape luminoase ; atunci el urc in chip negrit la desvirsita nestiint, ca unul ce a ajuns mai presus de toat cunostinta 108. 17. Cind mintea e simpl, sau goal de orice inteles si intr intreag in lumina dumnezeiasc, simpl 109, fiind acoperit de ea, nu mai are s afle altceva in afar de lumina in care este, ca s fie miscat spre intelegerea acelui altceva, ci rmine in abisul luminii dumnezeiesti, nemaiingduindu-i-se s priveasc nicidecum in afar n0. Aceasta este ceea ce s-a spus : "Dumnezeu este lumin" (1 Ioan I, 5) si lumina

suprem si odihna de orice vedere pentru cei ce au ajuns in ea. 18. Mintea pururea in miscare devine nemiscat si cu totul fr ginduri cind e acoperit intreag de intu nericul dumnezeiesc si de lumina dumnezeiasc ul. Dar e in stare de contemplatie si de simtire si de gustare a bunttilor in care se afl "2. Cci adincul Sfintului Duh nu e ca adincul apelor mrii, ci e adincul apei vii a vietii vesnice (Ioan IV, 10) m. Toate cele in care mintea ajunge, dup ce strbate cele vzute si cugetate, sint de neinteles, de netilcuit si de necuprins. Ea se misc si se intoarce numai in ele in chip nemiscat "*, vietuind in viata mai presus de viat, fiind lumin in lumin si nu lumin de sine. Cci nu se priveste atunci pe sine, ci pe Cel mai presus de sine si slava de acolo fcind-o strin de cunoasterea sa, se are pe sine inssi intreag ne stiut "5. 19. Cel ce a ajuns la msurile desvirsirii, este mort fr a fi mort, vietuind in Dumnezeu in Care se afl si nevietuind luisi (Rom. XIV, 7). E orb ca cel ce nu vede din fire. El a ajuns ins mai presus de orice vedere natural, ca unul ce a primit ochi noi si nease mnat mai buni si mai presus de cei ai firii. El e nelu crtor si nemiscat, ca unul ce a implinit toat lucrarea sa. E fr ginduri, ca unul ce s-a ridicat la unirea mai presus de intelegere si se odihneste acolo unde nu mai e vreo

lucrare a mintii, sau vreo miscare de aducere aminte, spre vreun gind sau spre vreun inteles. Cci neputind intelege sau cunoaste cele neintelese si cu neputint de cuprins, se odihneste, asa zicind, in ele. Iar odihna aceea e nemiscarea ne-simtirii fericite, care e totodat desftarea in simtirea neindoielnic si fr strduint a bunttilor negrite 116. 20. Cel ce nu s-a invrednicit s ajung la o astfel de msur a desvirsirii si in posesiunea unor astfel de bunuri s se invinovteasc numai pe sine si s nu spun, pentru a se dezvinovti, c lucrul acesta este cu neputint, sau c desvirsirea se dobindeste, dar in chip nestiut. Ci s cunoasc, incredintat de dumnezeiestile Scripturi, c lucrul e cu putint si adevrat, infptuindu-se prin lucrare si implinindu-se in chip constient. Cci fiecare se lipseste pe sine de aceste buntti pe msura neimplinirii si nelucrrii poruncilor 117. 21. Multi citesc Sfintele Scripturi, iar unii, citin- du-le, le si aud 118. Dar putini dintre cei ce le citesc pot cunoaste drept puterea si intelesul celor citite. Acestia de clar uneori c cele spuse de Sfintele Scripturi sint cu neputint, alteori le socotesc cu totul de necrezut, sau le iau ca alegorii in sens ru. Pe cele spuse pentru timpul de fat le socotesc ca avind s se implineasc in viitor, iar pe cele spuse despre cele viitoare, le iau ca deja in- timplate si ca intimplindu-se in fiecare zi. Si

astfel nu e o judecat dreapt in ei, nici o ptrundere adevrat a lucrurilor dumnezeiesti si omenesti. 22. Dumnezeu a fcut de la inceput dou lumi : una vzut si alta nevzut. Dar e un singur imprat al lu crurilor vzute care poart in el trsturile celor dou lumi, in latura cea vzut si cugetat "9. Potrivit cu aceste dou lumi, strlucesc doi sori, cel vzut cu simturile si cel cugetat. Si ceea ce e soarele acesta in cele vzute si supuse simturilor, aceea este Dumnezeu in cele nevzute si neintelese cu mintea. Cci El este si se numeste Soarele drepttii (Maleahi IV, 2 ; III, 20). Iat deci doi sori, unul cunoscut cu simturile si unul cugetat cu mintea, precum sint si dou lumi, asa cum sa spus. Si dintre cele dou lumi, una, adic lumea supus simturilor cu toate cele din ea, este luminat de soarele acesta cunoscut cu simturile si vzut, iar cealalt lume, adic cea cunoscut cu mintea si cele din ea, primeste lumina si strlucirea de la Soarele cugetat al drepttii. Deci cele supuse simturilor si cele cunoscute cu mintea sint luminate in chip desprtit : cele dintii de soarele cunoscut cu simturile, iar cele din urm de Soarele cunoscut cu mintea. Cele din urm nu au nici o unire sau cunostint sau comuniune cu cele supuse simturilor. 23. Singur omul din toate cele vzute si cugetate a fost zidit de Dumnezeu ca o fiint indoit, avind trup

alctuit din patru elemente : din simtire si suflare, prin care particip la aceste elemente si trieste in ele, si din suflet intelegtor si nematerial si necorporal, unit in chip negrit si neinteles cu acestea si amestecat cu ele in chip neamestecat si neconfundat120. Iar acestea sint omul cel unul, animal muritor si nemuritor, vzut si nevzut, sensibil si inteligibil, vztor al zidirii vzute, cunosctor al celei cugetate. Precum cei doi sori isi implinesc in chip desprtit lucrrile in cele dou lumi, asa si in omul cel unul : unul lumineaz trupul, Cellalt sufletul si fiecare soare comunic lumina sa, prin participare, prtii luminate de el, dup puterea de primire a ei, fie in chip mai bogat, fie in chip mai srac m. 24. Soarele supus simturilor e vzut, dar nu vede. Soarele cunoscut cu mintea e si vzut de cei vrednici, dar si vede pe toti si mai ales pe cei ce-L vd pe El. Cel cunoscut cu simturile nu vorbeste, nici nu d cuiva pu tere s vorbeasc. Cel cunoscut cu mintea vorbeste prie tenilor Lui si druieste tuturor puterea s vorbeasc 122. Cel supus simturilor, strlucind in grdina supus sim turilor, usuc numai umezeala pmintului cu cldura razelor lui, dar nu si ingras plantele si semintele. Cel cunoscut cu mintea, artindu-se in suflet, implineste lu crurile urmtoare : usuc umezeala patimilor si curt murdria produs de ele si d

grsime pmintului sufle tului, din care se hrnesc plantele virtutilor imbibate de rou. 25. Soarele supus simturilor rsare si lumineaz lu mea cunoscut cu simturile si toate cele din ea, pe oa meni, fiarele, animalele si orice altceva, peste care-si intinde in chip egal lumina sa. Apoi apune si las in in tuneric locul pe care 1-a luminat. Cel cunoscut cu mintea strluceste pururea si a strlucit, incpind intreg in toate in chip neincput. Dar e deosebit de cele create de El si e intreg desprtit in chip nedistantat de acestea, fiind intreg in toate si nicieri ; intreg in creaturile vzute intregi si intreg in afar de ele ; intreg in cele vzute si intreg in cele nevzute ; e prezent intreg pretutindeni si nu e intreg nicieri si nicidecum 123. Ale aceluiasi, una sut capete de Dumnezeu cuvinttoare si fptuitoare (teologice si practice) 1. Hristos este inceputul (1 Cor. XV, 13), mijlocul si sfirsitul124. Cci e in toate : in cele dintii (Col. I, 18) si in cele mijlocii si in cele din urm ca in cele dintii. Pentru c nu este in El vreo deosebire oarecare intre acestea, precum nu este nici barbar, nici scit, nici elin, nici iudeu, ci toate si in toate este Hristos (Col. III, 11). 2. Sfinta Treime, strbtind prin toate de la cele dintii si pin la cele din urm, ca de la capul unui trup pin la

picioare, le stringe pe toate, le lipeste, le uneste si le leag de sine si, unindu-le astfel, le face tari si de ne desfcut 125. Ea se face cunoscut in fiecare dintre ele, Una si Aceeasi, Care este Dumnezeu, in Care si cei din urm sint cei dintii si cei dintii sint cei din urm (Matei XX, 16)126. 3. Pe toti credinciosii, noi credinciosii trebuie s-i vedem ca pe unul si in fiecare din ei trebuie s vedem pe Hristos si s avem atita dragoste fat de el, incit s fim gata s ne punem sufletul propriu pentru el127. Nu trebuie s numim sau s socotim pe vreunul ru, ci pe toti s-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dac ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, s nu ursti pe fratele, ci patimile care il rzboiesc. Iar dac il vezi tira nizat de pofte si de ginduri gresite, s ai si mai mult mil de el, ca nu cumva s fii si tu ispitit (Col. VI, 1), ca unul ce te afli supus schimbrilor materiei nestatornice128. 4. Precum cetele intelegtoare ale puterilor de sus sint luminate de Dumnezeu dup treptele lor, de la cea dintii la a doua si de la aceasta la alta si asa mai departe, revrsarea luminii dumnezeiesti trecind la toate, asa si sfintii, fiind luminati de dumnezeiestii ingeri si legati si uniti prin legtura Duhului, se fac de aceeasi cinste cu ingerii si se intrec cu ei129. Cci ei vin din neam in neam (Isaia IX, 27), prin sfintii ce i-au

precedat, lipindu-se de aceia prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, prin care sint luminati ase menea acelora, primind harul lui Dumnezeu prin par ticipare. Astfel alctuiesc ca un fel de lant de aur, fie care din ei fiind ca un inel ce se leag de cellalt prin credint, prin fapte si prin iubire, incit alctuiesc in Dumnezeu cel Unul un sir ce nu se poate rupe usor 13. 5. Dac cineva e fals prin ftrnicie, sau ptat prin fapte, sau rnit usor prin vreo patim, sau are vreo mic lips din negrij, nu se numr cu cei intregi, ci se leapd ca nefolositor si lipsit de trie. Aceasta, pen tru ca nu cumva in vremea intinderii s fac legtura lantului s se rup si s introduc o distant intre cei nedistantati si o intristare in amindou prtile, cei dina inte suferind pentru cei de dup ei, iar acestia, pentru desprtirea de cei dinainte 131. 6. Cel ce nu nzuieste cu iubire si cu dorint puter nic s se uneasc prin smerita cugetare cu cel din ur m dintre sfinti, ci pstreaz o mic neincredere in el, nu se va uni niciodat deloc nici cu el, nici cu sfintii dintii care au precedat, chiar dac ar socoti c are toat credinta si toat iubirea fat de Dumnezeu si fat de toti sfintii1S2. 7. Plinsului dup Dumnezeu ii premerge smerenia si ii urmeaz o bucurie si o veselie negrit. Iar din sme renie dup Dumnezeu rsare ndejdea mintuirii. Cci

cu cit se socoteste cineva pe sine din suflet mai pctos decit toti oamenii, cu atit creste, impreun cu smerenia si ndejdea care infloreste in inima lui, incredintindu-1 c prin ea se va mintui. 8. Cu cit coboar cineva mai mult in adincul sme reniei si se recunoaste ca nevrednic de mintuire, cu atita se intristeaz mai mult si vars siroaie de lacrimi. Iar pe msura acestora, tisneste in inima lui bucuria, iar impreun cu ea izvorste si creste ndejdea, care face incredintarea despre mintuire mai puternic133. 9. Fiecare trebuie s se cerceteze pe sine si s se cunoasc, pentru a nu se increde nici numai in ndejdea singur fr plinsul si smerenia duhovniceasc, nici in smerita cugetare si in lacrimi, fr ndejdea si bucuria ce urmeaz acelora 13\ 10. Exist o prut smerenie din lene, din negli jent si dintr-o lips de ndejde a constiintei, pe care cei ce o au o socotesc pricinuitoare de mintuire. Dar nu este, cci nu are plinsul pricinuitor de bucurie, inso tit cu ea. 11. Exist un plins fr smerenie duhovniceasc si acesta e socotit de cei ce pling astfel ca un plins curtitor de pcate. Dar inchipuindu-si aceasta, se amgesc in zadar. Cci sint lipsiti de dulceata Duhului, ivit in chip tainic in cmara intelegtoare a sufletului (Ps. XXXIII, 9). De aceea unii ca acestia se si aprind repede de pofta fat de lume si nu pot s dispretuiasc in chip

desvirsit lumea si cele din lume. Iar cel ce nu poate dispretui acestea in chip desvirsit si n-a dobindit o des- lipire din suflet fat de ele nu poate dobindi nici ndej dea sigur si neindoielnic a mintuirii sale. E purtat de indoial, neincetat, ici si colo, nepunind temelia de piatr (Luca VI, 48). 12. Plinsul este indoit in lucrrile lui. Unul este ca apa, care stinge prin lacrimi vpaia patimilor si cur- teste sufletul de intinciunea pricinuit de ele ; altul ca focul, care face viu, prin prezenta Sfintului Duh si reaprinde si inclzeste si face infocat inima si o infl creaz de dragostea si de dorul lui Dumnezeu. 13. Observ si cunoaste lucrrile ce se ivesc in tine din smerenie si din plins si cerceteaz folosul ce ti se adaug din ele la vreme potrivit. Pentru cei inceptori aceasta inseamn lepdarea a toat grija pminteasc, dezlipirea si renuntarea la printi si la prieteni, pr sirea grijii si dispretuirea tuturor lucrurilor si bunu rilor, nu numai pin la un ac, ci si pin la trupul insusi. 14. Precum cel ce pune pmint pe o flacr ce arde in cuptor o stinge pe aceasta, la fel grijile vietii si imptimirea de cel mai neinsemnat si mai mic lucru sting cldura aprins la inceput in suflet1S5. 15. Cel ce s-a lepdat cu bucurie si intr-o deplin simtire a inimii de lucrurile din afar si de oameni si de toate cele ale vietii si a uitat de ele a srit peste imp-

timire ca peste un zid si e ca un strin fat de lume si fat de toate cele din ea. El isi adun mintea sa si-si concentreaz gindul si cugetarea numai la pomenirea mortii. De aceea se gindeste la judecat si la rsplat si e cu totul stpinit de acestea, ptruns de o fric ne grit din pricina acestor ginduri si a cugetrii la ele. 16. Cel ce poart in sinul su frica de judecat e ca un osindit legat in lanturi pe scena acestei vieti. De aceea, arat ca unul ce e tirit de fric ca de un clu, si dus pe drumul spre moarte, negindind la altceva decit la chinul su si la durerea pe care va avea s o sufere din pedeapsa vesnic. Purtind in inim acest gind, frica ce e intretinut de el nu-1 las s se ingrijeasc de nici un lucru din cele omenesti. Aflindu-se astfel neincetat ca un pironit pe lemn, si stpinit fiind de dureri puternice, nu-si poate indrepta ochii spre fata cuiva si nu face nici un caz de cinstea sau de necinstea de la oameni. Cci socotindu-se vrednic de toat necinstirea si dispretuirea, nu-1 intereseaz batjocurile ce vin asupra lui. 17. Cel ce poart in sine frica mortii are sil de toat mincarea, butura si podoaba hainelor. El nu m- ninc piinea si nu bea apa cu plcere, ci implineste tre buinta trupului atita numai cit ajunge pentru a tri136. Acela va lepda toat voia sa si se va face rob tuturor, nedeosebind intre cele poruncite 1S7.

18. Cel ce s-a dat pe sine, de frica chinurilor, rob printilor dup Dumnezeu, nu va alege poruncile care usureaz durerea inimii lui, nici pe cele care dezleag legtura fricii lui. Nu va asculta nici de cei ce-1 indeam n spre acestea cu prietenie, sau cu lingusire, sau cu porunc, ci va alege mai degrab pe cele ce-i sporesc frica si va vrea pe cele ce-i string legtura si va iubi pe cele ce-i dau putere clului (fricii). El va strui in acestea, neasteptind s ia dintr-odat slobozire din ele 138. Dar ndejdea izbvirii face osteneala mai usoar, ceea ce este mai folositor celui ce se cieste fierbinte 139. 19. Tuturor celor ce incep s vietuiasc dup Dum nezeu, le este folositoare frica chinurilor si durerea ce se naste din ea. Iar cel ce-si inchipuie c poate pune in ceput fr durere si fr lanturi si fr clu (fric), nu numai c-si asaz temelia faptelor sale pe nisip, ci isi inchipuie chiar c-si poate face casa in aer, fr temelie, ceea ce este intru totul cu neputint. Cci durerea aceasta naste toat bucuria si lantul acesta rupe toate lanturile pcatelor si ale poftelor si clul acesta nu pricinuieste moarte, ci viat vesnic 140. 20. Cel ce nu va vrea s scape si s fug de dure rea nscuta din frica de chinurile vesnice, ci se va lipi cu toat hotrirea inimii de ea si-si va stringe si mai mult legturile ei, pe msura acestei hotriri va inainta mai

repede si se va inftisa inaintea fetei impratului imp ratilor. Iar intimplindu-se aceasta, indat ce va privi ca printr-o ceat spre slava Aceluia, i se vor dezlega lanturile, iar clul lui, sau frica, va fugi departe de la el, si durerea din inima lui se va intoarce in bucurie si se va face izvor care izvorste la vedere neincetat si roaie de lacrimi, iar in minte, liniste, blindete si dulceat de negrit. Ba ii va da si brbtie si-1 va face s alerge slobod si neimpiedicat spre toat ascultarea poruncilor o lui Dumnezeu (Ps. CXVIII, 32). Acestea sint cu neputint celor inceptori, dar le sint proprii celor ce au ajuns, prin inaintare, spre mijloc. Iar celor desvarsiti, izvorul acesta li se face lumin, inima schimbindu-li-se si prefcindu-li-se fr de veste U1. 21. Cel ce are in luntrul lui lumina Duhului Sfint, cade cu fata la pmint neputind s o priveasc si stri g cu spaim si cu fric mult, ca unul ce a vzut si a ptimit un lucru mai presus de fire, de cuvint si de in telegere, El este asemenea unui om cruia i s-au aprins de undeva mdularele de un foc, in care arzind si ne-, putind rbda cldura vpii (Ieremia XX, 9), se poart ca unul ce a iesit din sine 142. Neizbutind nicidecum s devin iarsi al su si coplesit neincetat de lacrimi si rcorit de ele, el aprinde focul dorului si mai tare. Ca urmare, vars si mai multe lacrimi si, splindu-se in multimea lor, fulger de tot mai mare strlucire "3. Iar cind s-a aprins in intregime si s-a fcut ca o lumin

144, se implineste ceea ce s-a spus : "Dumnezeu unit cu dumnezeii si cunoscut de ei"-, si anume atit de mult cit s-a unit cu cei cu care s-a unit si s-a descoperit celor ce-L cunosc 145. 22. Pe cit voieste Dumnezeu s se fac cunoscut de noi, pe atita se si descoper. Si pe cit se descoper, pe atita e vzut si cunoscut de cei vrednici. Dar nu e cu putint s ptimeasc cineva si s vad asa ceva, dac nu s-a unit mai intii cu Preasfmtul Duh, dup ce a do- bindit prin dureri si sudori o inim smerit, curat, simpl si zdrobit. 23. inainte de plins si de lacrimi, nimeni s nu ne amgeasc cu vorbe desarte (Efeseni V, 6), nici s nu ne amgim pe noi insine. Cci inc nu este in noi poc int, nici adevrat prere de ru, nici fric de Dumne zeu in inimile noastre, nici nu ne-am invinovtit pe noi insine, nici n-a ajuns sufletul nostru la simtirea jude ctii viitoare si a chinurilor vesnice. Cci dac ne-am fi invinovtit pe noi insine si am fi dobindit acestea si am fi ajuns la ele, indat am fi vrsat si lacrimi. Iar fr de acestea, nici invirtosarea inimii noastre nu se va putea inmuia vreodat, nici sufletul nostru nu va dobindi smerenie, nici nu vom izbuti s ne facem smeriti. Iar cel ce nu s-a fcut astfel, nu se poate uni cu Duhul cel Sfint148. Si cel ce nu s-a unit cu Duhul acesta prin curtie, nu poate s ajung la vederea si cunostinta lui

Dumnezeu si nu e vrednic s se invete tainic virtutile smereniei147. 24. Cel ce voieste s-1 invete mestesugul vorbirii si filozofia pe cel ce abia a invtat s silabiseasc literele nu numai c nu-i va folosi intru nimic, ci il va face mai degrab s se descurajeze si s se dezguste, din pricina neputintei mintii lui de a cuprinde intelesul celor spuse. Tot asa cel ce spune inceptorilor despre cele ale desvirsirii si mai ales celor mai greoi, nu numai c nu-i va folosi cu nimic, ci ii va si face s se intoarc la cele din urm. Cci privind la inltimea virtutii si intelegind cit de departe este de culmea ei si socotind c lui ii este cu neputint s urce spre virful ei, va dispretui si incepu turile fcute de el, ca nefolositoare, si se va scufunda in dezndejde. 25. Cind cei tinuti si stpiniti inc de patimi vor auzi c cel desvirsit dup Dumnezeu se socoteste pe sine mai lipsit de curtie decit orice om si decit orice animal si orice fiar si c atunci cind e batjocorit se bucur, cind e birfit bine cuvinteaz, cind e prigonit rabd si se roag pentru dusmanii lui cu lacrimi si in tru durerea inimii, rugindu-se lui Dumnezeu pentru ei, la inceput nu cred c sint lucruri asa de mari si in cearc s se fac pe ei deopotriv cu acela. Pe urm, dati pe fat de Sfintele Scripturi si coplesiti de sfintii care le-au dovedit acestea cu fapta, mrturisesc c nu pot s

ajung la ele. Iar cind aud c fr implinirea acestora este cu neputint s se mintuiasc, atunci, ne- vrind s inceteze cu totul s fac rul si s se pociasc de pcatele lor, ii prinde dezndejdea. 26. Cei mai multi cinstesc ca neptimitori si ca sfinti, pe cei ce ftresc virtutea si altceva arat in pielea obrazului si altceva sint dup omul din luntru, si anume plini de toat nedreptatea, pizma, viclenia si rul miros al plcerilor. Ei socotesc asa, pentru c nu au ochiul sufletului curtit, nici nu sint in stare s-i cunoasc pe aceia din roadele lor. Iar pe cei ce petrec in evlavie si virtute si in nerutatea inimii, care sint sfinti cu adevrat, ii socotesc, in chip gresit, ca pe oamenii de rind, si trec pe ling ei dispretuindu-i si ii tin de nimic 148. 27. Unii ca acestia cinstesc ca invttor si ca om duhovnicesc mai degrab pe cel guraliv si artos. Iar pe cel tcut si cu grij la cuvinte il tin de prost si mut149. 28. Cei trufasi la cuget si bolnavi de mindria dia volului se intorc de la cel ce vorbeste in Duhul Sfint, socotindu-1 trufas la cuget si mindru. Cci cuvintele lui mai degrab ii pleznesc decit ii strpung 15. Dar pe cel ce boscorodeste din burt si din fituici si ii minte cu privire la mintuirea lor, il laud si il primesc. Astfel, nu este nimeni intre unii ca acestia care s poat deosebi si vedea lucrul bine si asa cum este 151.

29. -"Fericiti, zice Dumnezeu, cei curati cu inima, c aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei V, 8). Dar inima curat nu o poate infptui nici o virtute, nici dou, nici zece, ci toate impreun fiind, asa zicind, ca una singur si dus pin la captul din urm 152. Dar nici acestea nu pot face singure inima curat, fr venirea si lucrarea Duhului. Cci precum fierarul isi poate arta mestesugul prin uneltele sale, dar fr lucrarea focului nu poate isprvi nimic, asa si omul toate le face si se foloseste de virtuti ca de niste unelte, dar fr venirea focului dumnezeiesc, ele rmin fr rod si fr folos, neizbutind s curteasc pata si intinciunea sufletului 153. 30. Acolo unde este smerenia adinc, acolo sint si lacrimi imbelsugate. Iar acolo unde sint acestea, acolo e si prezenta Duhului cel inchinat. Iar acolo unde e Acesta, acolo se iveste toat curtia si sfintenia in cel ce se afl sub lucrarea Duhului si acestuia i se face v zut Dumnezeu si Dumnezeu priveste la el. "Cci la cine voi privi, zice, decit la cel blind si linistit si temtor de cuvintele Mele ?"154. 31. Omul poate lupta impotriva patimilor sale, dar nu le va putea dezrdcina nicidecum. Si a primit pute rea de a nu face rul, dar nu si puterea de a nu. se gindi la el155. Dar evlavia const nu in a face numai binele, ci si in a nu gindi cele rele. Deci cel ce gindeste cele rele

nu poate dobindi inim curat. Si cum ar putea ? Cci e intinat de gindul ru, ca o oglind de noroi156. 32. Eu am inteles c inima curat const nu numai in a nu fi tulburat cineva de vreo patim, ci si in a nu cugeta vreun ru sau ceva al vietii, atunci cind vrea, ci a avea in sine numai amintirea lui Dumnezeu printr-o iubire neinfrinat. Cci numai in lumina curat vede ochiul in chip curat, neasezindu-se in calea privirii nimic 157. 33. Neptimirea spun c const nu numai in a fi in afar de lucrarea patimilor, ci si in instrinarea de amin tirea lor. Si nici numai in aceasta, ci si in a ne goli min tea noastr de inchipuirea lor, in asa fel, ca atunci cind voim, s ne ridicm mai presus de ceruri, ajungind in afar de toate cele vzute si supuse simturilor. Atunci e ca si cind simturile noastre ar fi incuiate si mintea noas tr ar fi ptruns la cele mai presus de simturi, ducind prin puterea ei cu sine simturile, ca un vultur aripile sale. 34. Mintea fr simturi nu-si arat nicidecum lu crrile sale si nici simturile pe ale lor fr minte 158. 35. Inim curat este si se zice aceea care nu afl in sine nici o inchipuire sau gind lumesc, care e atit de druit lui Dumnezeu si de unit cu El, c n-are nici o amintire, nici a lucrurilor suprtoare ale vietii, nici a celor pricinuitoare de bucurie, ci petrece in contem

platie ca in al treilea cer, si e rpit in rai (2 Cor. XII, 2-4), si vede arvuna bunttilor fgduite sfinti- lor si se face martorul bunurilor vesnice, pe cit e cu putint firii omenesti. Acesta e semnul adevrat al inimii curate si dovada sigur prin care cunoaste cineva si msurile curtiei si se vede pe sine insusi ca intr-o oglind 159. 36. Precum cel ce se afl in afara casei nu vede pe cei afltori inuntrul ei, asa nici cel rstignit lumii (Gal. VI, 14), sau mort ei, nu mai are vreo simtire a lucrurilor din lume. 37. Precum trupul mort nu are nici o simtire, nici a trupurilor vii, nici a celor ce zac moarte impreun cu el, asa nici cel ce a ajuns in afara lumii, in Duh, si e impreun cu Dumnezeu, nu poate avea vreo simtire a lumii sau vreo imptimire de lucrurile ei, mcar c e supus trebuintelor trupului. 38. Exist o moarte inainte de moarte si o inviere a sufletelor inainte de invierea trupurilor, prin lucrare, prin putere, prin experient si prin adevr. Cind cugetul muritor a fost desfiintat de mintea nemuritoare si starea de moarte, alungat de viat, sufletul se vede pe sine in chip vdit ca inviat din morti, precum se vd pe ei insisi cei ce se scoal din somn. Si recunoaste pe Dumnezeu care 1-a inviat. Iar cunoscindu-L pe El si multumindu-I, se ridic mai presus de simturi si de

toat lumea, plin de o plcere negrit, si face s se odihneasc in sine toat miscarea cugettoare 16. 39. Unele stri sint pricinuite de noi, altele ni se dau de Dumnezeu. In msura in care ne curtim, prin osteneli si sfintite sudori, sintem luminati prin lumina lacrimilor de pocint. Si in msura in care ne luminm, ne curtim prin lacrimi. Lucrul din urm (curtirea prin lacrimi) il aducem noi de la noi insine ; cel dintii (luminarea) ni se d si-1 primim de sus. 40. Multi aducind cele ale lor nu au primit cele ce vin de obicei de la Dumnezeu. Aceasta se vede din cele ce au fcut si au ptit Cain si Esau. Cci dac cine va nu aduce ale sale intr-o stare de suflet evlavioas, cu credint fierbinte si cu mult smerit cugetare, Dum nezeu nu va cuta la el si nu va primi cele aduse. Iar dac nu sint implinite acestea, nici El nu va da in schimb ale Sale celui ce a adus ale lui astfel. 41. Lumea e moart pentru sfinti si cei din ea la fel pentru ei. De aceea vzind, nu vd faptele lor cele bune si auzind, nu pot intelege (Matei XIII, 13) cuvintele lor dumnezeiesti grite in Duhul Sfint. Dar nici cei du hovnicesti nu pot primi in ei faptele cele rele sau cu vintele ptimase ale oamenilor lumesti sau ri, ci v zind si ei cele din lume, nu le vd si auzind cele ale oa menilor lumesti, rmin cu simtirea ca si cind nu le-ar auzi. Si astfel nu se infptuieste nici o prtsie a aces

tora cu aceia, sau a acelora cu acestia161. 42. Desprtirea intre lumin si intuneric e clar si un amestec intre ele este cu neputint. -"Cci ce prt- sie are lumina cu intunericul, zice, sau ce parte are cre dinciosul cu necredinciosul ?" (2 Cor. VI, 15). Tot asa e de mare deprtarea si desprtirea intre cei ce se afl in Duhul Sfint si cei ce nu se afl in El. Cei dintii au pe trecerea in cer (Filip. III, 20), cci au ajuns, inc de aici, din oameni, ingeri. Iar cei din urm sed inc in intune ricul mostenit si in umbra mortii (Ps. CVI, 10 s.u.), piro niti de pmint si de lucrurile de pe pmint. Cei dintii sint in lumina intelegtoare si neinserat ; ceilalti sint luminati numai de lumina supus simturilor; cei dintii se vd pe ei insisi si vd si pe cei apropiati; ceilalti, v- zindu-se pe ei insisi si vzind si pe cei apropiati murind in fiecare zi, nu stiu c sint oameni si c mor ca oa menii (Ps. LXXXI, 7) ; iar nestiind, nu cred c va fi o judecat si o inviere si o rspltire pentru cele svirsite de fiecare in viata de aici. 43. Dac Duhul Sfint este in tine, fr indoial vei cunoaste, din lucrrile Lui ce se svirsesc in tine, cele ce spune despre El apostolul. Cci zice : "Unde e Duhul Domnului, acolo este libertatea"- (2 Cor. III, 17) ; si : -"Trupul e mort pentru pcat, iar Duhul viaz pentru dreptate"- (Rom. VIII, 10) ; si : "Cei ce sint ai lui Hristos viata si-au rstignit impreun cu patimile si

cu pof tele ei" (Gal. V, 29). Cci citi in Hristos s-au botezat, sint in Duhul Sfint (Ioan VII, 33), ca unii ce au imbr cat pe Hristos intreg (Gal. III, 27) si s-au fcut fii ai lu minii (Luca XVI, 8)) si umbl in lumina neinserat (1 Ioan I, 7). Si vzind lumea, nu o vd si auzind ale lu mii, nu aud (Matei XIII, 13). Cci precum s-a scris des pre oamenii trupesti c vzind, nu vd si auzind despre lucrurile dumnezeiesti, nu inteleg, nici nu pot primi cele ale Duhului, cci nebunie sint pentru ei acestea (1 Cor. II, 14), asa s intelegi si despre cei ce au in ei pe Duhul Sfint : trup au, dar nu sint in trup. "Cci voi, zice, nu sinteti in trup, ci in duh, dac Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi" (Rom. VIII, 9). Ei sint morti lumii, si lumea, lor. "Cci mie, zice, lumea s-a rstignit si eu lumii"- (Gal. VI, 14). 44. Cel ce cunoaste aceste semne si stri minunate lucrindu-se in sine este cu adevrat purttor de Dum nezeu si de semne, avind pe Dumnezeu, sau pe insusi Duhul cel Preasfint locuind in el, vorbind si lucrind in el cele spuse de Pavel. Iar cel ce nu a cunoscut inc acestea in sine, s nu se amgeasc, cci este inc trup si singe, adic acoperit de intunericul poftelor trupu lui 162. Iar trupul si singele nu vor mosteni imprtia lui Dumnezeu, care este Duhul Sfint (1 Cor. XV, 20). 45. De la dumnezeiescul Botez primim iertarea p catelor svirsite si ne eliberm de vechiul blestem si ne

sfintim prin venirea Sfintului Duh. Dar harul desvirsit, dup cuvintul : "Voi locui si voi umbla intru ei" (2 Cor. VI, 16), nu-1 primim atunci. Aceasta e a celor ce s-au intrit in credint si arat acest har prin fapte. Cci dup ce ne-am botezat, abtindu-ne spre fapte re le si de rusine, lepdm cu totul si sfintirea inssi. Dar prin pocint si mrturisire si lacrimi primim pe msu ra lor, mai intii iertarea pcatelor svirsite si, prin aceasta, sfintirea si harul de sus 16S. 46. De la pocint ne vine splarea intinciunii fap telor rusinoase. Dup ea primim imprtsirea de Duhul Sfint. Dar nu in chip simplu, ci dup credinta, simtirea si smerenia celor ce s-au pocit din tot sufletul. Ins numai dup iertarea deplin a pcatelor de mai inainte, primit de la printele care ne-a luat asupra sa. De aceea bine este s ne pocim in fiecare zi, pentru porunca ce s-a dat. Cci indemnul : -"Pociti-v, c s-a apropiat imprtia cerurilor" (Matei III, 2), ne arat lucrarea aceasta ca fiind fr hotar lM. 47. Harul Preasfintului Duh s-a dat sufletelor logo dite cu Hristos, ca o arvun. Si precum fr arvun, femeia nu are asigurare c se va infptui vreodat uni rea ei cu brbatul, asa nici sufletul nu primeste incre dintare sigur c va fi impreun cu Stpinul si cu Dum nezeul su in veci, sau se va uni cu El tainic si de ne grit si se va bucura de frumusetea neapropiat a Lui, dac nu

primeste arvuna harului Lui si nu-1 dobindeste in sine intru cunostint 165. 48. Precum scrisorile de invoial, dac nu primesc iscliturile unor martori vrednici de crezare nu fac si gur arvuna, tot asa, inainte de implinirea poruncilor si de dobindirea virtutilor, nu e sigur iluminarea harului. Cci ceea ce sint martorii pentru invoieli, aceea este lu crarea poruncilor si virtutile pentru arvuna Duhului. Datorit acestora primeste fiecare prin arvun incre dintarea mintuirii viitoare 166. 49. intii invoielile se scriu, asa zicind, prin lucra rea poruncilor, apoi se pecetluiesc si se isclesc de ctre virtuti. Abia atunci isi d mirele Hristos, sufletului mi reas, inelul, adic arvuna Duhului167. 50. Precum mireasa inainte de nunt primeste de la mire numai arvuna, iar zestrea convenit si darurile fgduite, asteapt s le primeasc dup nunt, asa si mireasa, care e Biserica credinciosilor si sufletul fiec ruia dintre noi, primeste intii de la mirele Hristos nu mai arvuna Duhului, iar bunttile vesnice si impr tia cerurilor asteapt s le primeasc numai dup ple carea de aici. Dar prin arvun are incredintarea c va primi bunttile convenite in invoial in chip nemincinos168. 51. Se intampl uneori c mirele intirzie in vreo cltorie, sau e ocupat cu alte treburi, si de aceea hot

rste s amine nunta. Dac mireasa se va minia si, dispretuind dragostea lui, va sterge sau va rupe hirtia de invoial, va cdea indat din ndejdile ce le are in mire. Asa se intimpl si cu sufletul. De va zice cineva dintre cei ce se nevoiesc : pin cind sint dator s m ostenesc ? Si drept urmare va slbi din ostenelile nevo- intei si, prin neglijarea poruncilor si prin prsirea po cintei neincetate, va sterge si va rupe, asa zicind, invo ielile, va cdea indat cu totul si din arvuna si din n dejdea in Dumnezeu169. 52. Dac mireasa isi intoarce ctre altul dragostea de la mirele cu care s-a invoit, si se impreun cu acela, pe fat sau in ascuns, nu numai c nu mai poate spera s primeasc de la mire nimic din cele fgduite ei, ci are s astepte cu dreptate si pedeapsa si ocara prevzut de lege. Tot asa se intimpl si cu noi. Dac-si intoarce careva dragostea datorat mirelui Hristos, spre pofta vreunui alt lucru, pe fat sau in ascuns, si inima lui e tinut de acel lucru, se face urit mirelui si ne- vrednic de unirea cu El170. Cci a zis : -"ii iubesc pe cei ce M iubesc* (Prov. VIII, 17) m. 53. Arvuna este, pentru cei ce au dobindit-o, negrit, inteleas in chip neinteles, tinut fr s fie stpinit 172,vzut in chip nevzut, vie si gritoare, in miscare si miscind pe cel ce a dobindit-o, zburind din chivotul in care se afl pecetluit si aflindu-se iarsi in chip

neasteptat in luntrul lui17S. in felul acesta face pe cel ce a dobindit-o s nu socoteasc nici prezenta ei sigur, nici plecarea ei fr intoarcere. Si asa neavind-o, este ca cel ce o are, si avind-o, cel ce a dobindit-o se simte ca cel ce nu o are 174. 54. Se intimpl ca cineva stind noaptea in cas cu toate usile inchise, dac va deschide o mic fereastr si va fi luminat deodat de un fulger strlucitor, nesupor- tind ochii aceast strlucire, se apr, inchizind indat ochii si se retrage in sine. Tot asa cind sufletul e inchis in cele supuse simturilor, de se va apleca (Cint. Cint. II, 9) vreodat cu mintea spre cele din afar de acestea ca printr-o fereastr, luminindu-se de fulgerul arvunii din ele, adic al Duhului Sfint, si nesuportind raza luminii neacoperite, simte o spaim in minte si se adun intreg in sine, refugiindu-se ca intr-o cas in cele cunoscute cu simturile si omenesti. 55. Din aceste semne trebuie s cunoasc fiecare dac a primit arvuna Duhului de la mirele si stpinul Hristos. Si dac a primit-o, s se sirguiasc s o tin175. Iar dac nu s-a invrednicit inc s o primeasc, s se sirguiasc s o primeasc prin fapte bune si prin pocinta cea mai fierbinte si s o pzeasc prin lucrarea poruncilor si prin dobindirea virtutilor m. 56. Acoperisul fiecrei case se tine prin temelii si prin cealalt parte a cldirii ; iar temeliile se asaz, ca

trebuincioase si folositoare, pentru a purta acoperisul. Astfel nici acoperisul nu poate sta fr temelii si nici temeliile nu-s de vreo treab sau de vreun folos, fr acoperis. Asa si harul lui Dumnezeu se pstreaz prin lucrarea poruncilor, iar faptele poruncilor se pun ca te melii pentru harul lui Dumnezeu ; si nici harul Duhu lui nu poate rminea in noi fr lucrarea poruncilor, nici lucrarea poruncilor fr harul lui Dumnezeu nu e de vreo trebuint sau de vreun folos 177. 57. Precum casa fr acoperis, lsat asa din ne- grija zidarului, nu numai c nu e de nici o treab, ci face si zidarul de ris, asa si cel ce pune temeliile lucr rii poruncilor si ridic zidurile virtutilor inalte, de nu va primi si harul Duhului Sfint intru vederea si cunos tinta sufletului, este nedesvirsit si comptimit de cei desvirsiti. El s-a lipsit de har pentru una din aceste dou pricini : sau pentru c n-a avut grij de pocint, sau pentru c nefiind iscusit la adunarea poruncilor, care e un material nesfirsit, a lsat ceva afar din cele ce ne par nou neinsemnate, dar sint de trebuint la cl direa casei virtutilor. Astfel fr ele, n-a putut s-si acopere casa prin harul Duhului178. 58. Dac Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu s-a coborit pe pmint ca s ne impace prin Sine pe noi cei ce eram dusmani ai Printelui Su (Rom. V, 10), si s ne uneasc in chip constient cu Sine prin Duhul Su cel Sfint si de o fiint, cel ce cade din acest har, de care altul va avea parte ?

Cu sigurant acesta nici n-a fost impcat cu Dumnezeu, nici n-a dobindit unirea cu El prin imprtsirea Duhului179. 59. -"Va pune cineva foc in sin, zice inteleptul, si nu-si va arde hainele ?" (Prov. VI, 27). Iar eu zic : Cine nu va arde si nu se va umplea de strlucire si nu va rspindi si el fulgerele dumnezeirii, pe msura curtirii si a imprtsirii de foc, dac va primi in inim focul ceresc neacoperit ? Cci imprtsirea urmeaz curtirii, iar curtirea urmeaz imprtsirii. 60. Cel ce se imprtseste de Duhul dumnezeiesc se izbveste de poftele si de plcerile ptimase, dar de trebuintele trupesti ale firii nu se desparte 18. Ca unul ce e slobozit de legturile poftei ptimase si e unit cu slava si cu dulceata nemuritoare, se sileste neincetat s fie sus si s petreac cu Dumnezeu ; si s nu se depr teze nici pentru o clip de vederea Aceluia si de desf tarea de care nu se mai satur. Dar ca unul ce e inchis in trup si in stricciune, e tras si purtat si el de acestea si se intoarce spre cele pmintesti. Ins atunci atita in tristare are din pricina acestora, cit are sufletul pc tosului cind se desparte de trup 181. 61. Precum pentru iubitorul de trup si de viat, de plceri si de lume, desprtirea de acestea este moarte, asa pentru iubitorul de curtie si de Dumnezeu, de cele netrupesti si de virtute, moarte cu adevrat este

desprtirea cea mai mic a cugetrii de acestea. Cel ce priveste lumina supus simturilor, dac va inchide putin ochii, sau i se vor acoperi de altcineva, se necjeste si se intristeaz si nu poate peste tot, s rabde aceasta, mai ales dac privea la anumite lucruri de trebuint sau interesante. Dar cu cit mai virtos nu se va intrista si nu se va necji cel ce e luminat de Duhul Sfint si priveste cu trezvie si cu intelegere, fie c privegheaz, fie c doarme, bunttile acelea "pe care ochiul nu le-a vzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9), la care doresc si ingerii s priveasc (1 Petru I, 12), de va fi smuls de cineva de la vederea lor ? Cci el socoteste aceasta, pe drept cuvint, moarte si instrinare de viata vesnic182. 62. Omul fiind indoit, adic avind alctuirea din su flet si trup, lumea a fost creat pentru el de asemenea ca vzut si nevzut. Si fiecreia din aceste prti i s-a rinduit in chip potrivit ei unele din faptele si din grijile noastre. Dar am inteles c lucrul acesta este adevrat si cu privire la vederi si la vise. Cele ce ocup sufletul, sau cele in care petrece el in stare de veghe, acelea re tin inchipuirea si cugetarea lui si in somn. De se ingri jeste de lucruri omenesti, e preocupat de ele si in in chipuirile viselor. Iar de cuget la cele dumnezeiesti si ceresti, se va afla si in vis cu gindirea in acestea, dup spusa proorocului : "Si tinerii vor avea vedenii" (Ioil III, 1). Dar fiind in acestea, sufletul nu va fi inselat, ci

va vedea lucruri adevrate si i se vor incredinta des coperiri 18S. 63. Cind partea poftitoare a sufletului e impins spre patimile desftrilor si spre plcerile vietii, tot pe acestea le vede sufletul si in vis. Iar cind iutimea sau minia sufletului e infuriat impotriva semenilor, viseaz atacuri, rzboaie si lupte intre serpi si certuri ca la judecat cu dusmanii. Cind, in sfirsit, ratiunea lui se inalt prin trufie si mindrie, isi inchipuie rpiri inaripate in aer, sederi si domnii pe tronuri inalte, psiri inaintea poporului in fruntea unora care lupt. 64. Numai vederile acelea sint adevrate, care nici n-ar trebui s se numeasc visuri, ci vederi. Ele sint proprii acelora a cror minte a devenit simpl, prin slsluirea Duhului, si liber de toat suprarea si robia patimilor ; a cror cugetare se misc in jurul celor dum nezeiesti si se gindeste la rspltirile viitoare ; a cror viat mai presus de viata celor vii este fr griji, netul burat, linistit, curat, plin de mil, de intelepciune, de cunostinta cereasc si de roadele bune cultivate de Duhul. Ale celor ce nu sint asa, sint mincinoase si incurcate si totul e o inseltorie vdit 184. 65. Multi au fericit viata pustniceasc, altii pe cea de obste, sau in chinovie. Altii doresc s stea in fruntea poporului, s indemne, s invete si s ridice biserici, hrnindu-se din acestea in chip felurit trupeste si sufle

teste. Eu nu as socoti pe nici una din acestea mai bun decit pe alta. Nici n-as spune c una e vrednic de laud, iar alta de ocar. Ci in toat privinta si in toate lucru rile si faptele, cu totul fericit este viata cea pentru Dumnezeu si dup Dumnezeu 185. 66. Viata oamenilor se alctuieste din felurite stiin te si mestesuguri ; unul indeletnicindu-se cu una, altul cu alta, fiecare aduce partea sa si astfel oamenii isi dau si primesc intre ei, in timpul vietii, implinind trebuin- tele trupesti ale firii. Asa se poate vedea si intre oamenii duhovnicesti : unul se indeletniceste cu o virtute, altul cu alta, toti alergind din diferite prti spre aceeasi tint 186. 67. Tinta tuturor celor ce se nevoiesc dup Dum nezeu este s plac lui Hristos, Dumnezeului nostru, si s primeasc impcarea cu Tatl prin imprtsirea de Duhul si s dobindeasc mintuirea prin aceasta. Cci in aceasta st mintuirea fiecrui suflet si a fiecrui om. Neimplinindu-se aceasta, desart e osteneala si lucra rea noastr si fr rost e toat calea care nu duce la aceasta pe cel ce alearg pe ea 187. 68. Cel ce a prsit toat lumea si s-a retras in munte, pentru linistire, dar de acolo scrie celor din lume, pentru a atrage atentia, pe unii fericindu-i, iar pe altii lingusindu-i si ludindu-i, este asemenea celui ce s-a desprtit de femeia desfrinat, ispititor imbr cat si

foarte rea, si s-a dus in tar deprtat, ca s scape pin si de amintirea ei, dar pe urm uitind de tinta pentru care a venit acolo, doreste s scrie celor ce petrec si se murdresc cu desfrinat aceea, fericindu-i. Prin aceasta arat c, dac nu cu trupul, cel putin cu inima si cu mintea se imprtseste de bunvoie de pa tima lor, incuviintind amestecarea lor cu ea 188. 69. Pe cit sint de vrednici de laud si de fericiti cei ce petrec in lume, dar isi curtesc simtirile si ini mile de toat pofta cea rea, pe atita sint de vrednici de ocar si de osind cei ce petrec in munti si in pesteri, dar isi doresc laudele si fericirile de la oameni189. Acestia vor fi ca niste preacurvari inaintea lui Dumnezeu, Care cerceteaz inimile noastre. Cci cel ce pofteste s se aud in lume despre viata, despre numele si despre petrecerea lui, desfrineaz fat de Dumnezeu, ca poporul de odinioar al iudeilor, cum zice David (Ps. CV, 39) 19\ 70. Cel ce s-a lepdat fr sovieli de lume si de cele din ea, din credinta in Dumnezeu, crede c Domnul e milostiv si indurat si primeste pe cei ce vin cu poc int la El. Iar stiind c prin necinstire cinsteste pe ro bii si, prin srcia cea mai de pe urm ii imbogteste si prin ocri si dispretuiri ii slveste, iar prin moarte ii face prtasi si mostenitori ai vietii vesnice, se gr beste prin acestea ca un cerb insetat (Ps. XLI, 2) spre iz vorul cel

nemuritor. El urc prin acestea in sus ca pe o scar, pe care urc si coboar ingerii (Fac. XXVIII, 12), care vin in ajutorul celor ce urc. Iar la captul de sus al scrii st Dumnezeu, asteptind hotrirea si sirgu- inta noastr dup putere 191, nu pentru c se desfat s ne vad ostenind, ci fiindc Iubitorul de oameni voieste s ne dea plata Sa ca pe o datorie m. 71. Pe cei ce vin fr sovire la El, Domnul nu-i las nicidecum s cad, ci, vzindu-i slbiti in putere, conlucreaz cu ei, ii ajut, intinzindu-le mina puterii Sale de sus si-i aduce iarsi la Sine. ii sprijineste pe fat si in ascuns, in chip stiut si nestiut. Aceasta, pin ce urc toat scara si se apropie de El si se unesc intregi cu El intreg si uit de toate cele pmintesti, fiind cu El acolo sus, dac in trup sau afar de trup (2 Cor. XII, 2), nu stiu, si petrecind impreun cu El si bucurindu-se de bunttile tainice 19\ 72. E cu dreptate, ca intii s ne punem grumajii nostri sub jugul poruncilor lui Hristos si s nu ne infu- riem, nici s ne tragem indrt. Ci s psim drept si cu rivn pin la moarte sub ele, si s ne innoim pe noi in sine, raiul cel cu adevrat nou al lui Dumnezeu, pin ce Fiul va veni impreun cu Tatl, prin Duhul Sfint, si se va slslui in noi. Iar atunci, cind il vom dobindi in treg, slsluit in noi ca invttor, oricruia dintre noi i-ar porunci si orice slujb i-ar incredinta, s o ia asu pra sa

si s o implineasc cu bucurie, dup voia Lui. Dar nu se cade s o cerem inainte de vreme, nici s primim a o lua cind e dat de oameni, ci s struim in poruncile Stpinului si Dumnezeului nostru si s astep tm hotrirea lui Dumnezeu 194. 73. Dup ce am primit o slujb in lucrurile dum nezeiesti si ne-am cistigat cinste in ea, de vom fi in demnati de Duhul s trecem la alt slujb sau lucrare sau fptuire, s nu ne impotrivim. Cci Dumnezeu nu vrea s fim lenesi, nici s rminem in una si aceeasi lu crare in care am inceput, pin la sfirsit, ci s inaintm si s ne miscm continuu spre izbindirea in cele mai mari, potrivindu-ne voii lui Dumnezeu si nu voii noastre 193. 74. Cel ce si-a fcut moart voia sa e cu totul fr voie. Dar nici una dintre cele ce sint si vietuiesc si se misc nu e fr voie, afar de cele nesimtitoare si ne miscate. Plantele, mcar c se misc si cresc, nu spu nem c-si fac miscarea si cresterea printr-o voie natu ral, cci sint neinsufletite. Dar tot ce e insufletit are si o voie natural. Deci cel ce si-a omorit prin nevoint si sirguint voia sa si s-a fcut cu totul fr voie a iesit din firea sa si, prin faptul c nu mai voieste nimic, nu mai poate lucra nimic, nici bine nici ru. 75. Cel ce se sirguieste s-si omoare voia sa e da tor s fac voia lui Dumnezeu ; si in loc de voia sa, s aseze in sine pe cea a lui Dumnezeu ; pe aceasta s o s

deasc si s o altoiasc in inima sa198. Pe urm s ia seama cu grij dac cele sdite si altoite incoltesc din rdcinile lor din adinc si dac cele lipite si unite s-au fcut un singur pom ; apoi dac au crescut, au inflorit si au fcut rod frumos si dulce. intimplindu-se aceasta, nici el insusi nu mai deosebeste pmintul care a primit sminta si rdcina, de mldita aceea neinteleas, ne grit si de viat purttoare care a fost altoit in ea197. 76. Celui ce-si taie voia sa pentru frica lui Dum nezeu ii druieste Dumnezeu voia Lui, intr-un chip asa de tainic, incit nici el nu stie. Si o pstreaz nestears in inima sa si-si deschide ochii intelegerii ca s o cu noasc pe ea si primeste putere ca s o implineasc. Iar acestea le lucreaz harul Sfintului Duh. Cci fr El nu se face nimic 198. 77. Cind vom implini cu toat tria, rivna, hotri- rea si pornirea neretinut cele ce ne-a invtat si porun cit Dumnezeu in chip tainic si nestiut, fr s nesoco tim nimic, atunci ni se va descoperi in chip artat ca unor credinciosi asculttori, ca unor ucenici si prieteni adevrati, cum s-a descoperit odinioar sfintilor Si ucenici si apostoli si tuturor celor ce au crezut prin ei in numele Lui. Si atunci vom deveni fii ai lui Dumnezeu dup har, cum zice Pavel : "Citi sint povtuiti de Duhul lui Dumnezeu, sint fii ai lui Dumnezeu ; iar de sint fii,

sint si mostenitori ai lui Dumnezeu si impreunmostenitori cu Hristos" (Rom. VIII, 14, 17). 78. Nici unul din cei ce s-au invrednicit s fie cu Dumnezeu, in unitatea Duhului, si s guste bunttile Lui tainice, nu mai iubeste slava dat lui de oameni, dar nici aurul sau imbrcmintea sau pietrele socotite pre tioase de cei fr de minte ; nu se mai lipeste cu inima de bogtia trectoare, nu mai vrea s fie cunoscut de imprati si de stpinitori care nu stpinesc, ci sint stpiniti de multe ; nu mai vede in acestea ceva mare si inalt, nici nu le mai socoteste pricinuitoare de mai mare slav celor ce se apropie de ele ; nu va mai pretui nimic altceva din cele ludate si strlucitoare pentru oameni. Ba nu va mai socoti ceva ru nici cderea cuiva din bo gtie in srcie si de la stpinirea si puterea cea mai mare si de la demnitatea cea mai vestit, la ultima lips de slav si de cinstire. 79. Dac ai primit iertarea pcatelor tale, fie prin mrturisire, fie prin imbrcarea schimei sfinte si inge resti, cit dragoste, multumire si smerenie nu trebuie s-ti pricinuiasc aceasta ? C fiind vrednic de nenum rate pedepse, nu numai c te-ai izbvit de ele, ci te-ai invrednicit si de infiere, de slav si de imprtia ceru rilor. Acestea depnindu-le in cuget si amintindu-ti-le pururea, fii gata si pregteste-te s nu necinstesti pe Cel ce te-a cinstit si ti-a iertat nenumrate greseli. Ci

slveste-L si cinsteste-L prin toate lucrurile tale, ca si El s te slveasc in schimb si mai mult pe tine, pe care te-a cinstit mai mult decit toat zidirea vzut si te va numi prieten adevrat al lui Dumnezeu 199. 80. Cu cit este mai de pret sufletul decit trupul, cu atit e mai inalt omul rational decit lumea. Nu lua sea- ma la mrimea fpturilor din ea, ca s le socotesti, omule, pentru aceasta, pe ele mai de pret ca tine. Ci cutind la harul ce ti s-a dat si cunoscind demnitatea sufletului tu mintal si rational, laud pe Dumnezeu, Care te-a cinstit mai presus decit toate cele vzute299. 81. S lum aminte cum slvim pe Dumnezeu. Cci nu se slveste alt fel de ctre noi de cum a fost slvit de ctre Fiul2W. Fiindc prin acelea prin care a slvit Fiul pe Tatl Su, prin acelea a fost slvit si Fiul de ctre Tatl. Si aceleasi trebuie s le facem si noi cu sirguint, ca prin aceleasi s slvim pe Cel ce primeste s se numeasc Tatl nostru cel din ceruri si s fim sl viti de El cu slava Fiului in Care a fest inainte de a fi lumea prin El (Ioan XVII, 5)202. Iar acestea sint : cru cea, sau mortificarea lumii intregi, necazurile, ispitele si orice altceva din ptimirile lui Hristos. Purtindu-le pe acestea intru rbdare mult, urmm lui Hristos in patimile Sale si slvim prin ele pe Tatl nostru si Dum nezeu, ca fii ai Lui prin har si ca impreun-mostenitori cu Hristos *o".

82. Sufletul care nu s-a izbvit cu desvirsire si cu bun simtire de alipirea si de imptimirea de cele v zute nu poate purta fr intristare pricinile de intris tare204 si uneltirile venite lui de la draci si de la oa meni. Ci fiind legat prin imptimire de lucrurile ome- nesti e muscat de pagubele de bani si se supr de pierderile unor lucruri si-1 dor cumplit durerile venite in trupul su205. 83. Dac si-a dezlegat cineva sufletul de dorirea si de poftele lucrurilor supuse simturilor si 1-a legat de Dumnezeu, nu numai c va dispretui banul si lucrurile din jurul lui si, pgubit de ele, se va arta fr intris tare, ca fat de niste lucruri strine, ci si durerile venite asupra trupului su le va rbda cu bucurie si cu mul tumirea cuvenit. Cci el vede pururea, ca dumneze iescul apostol, c "omul din afar se stric, iar cel din luntru se innoieste zi de zi" (1 Cor. IV, 10). Altfel nu se pot purta cu bucurie necazurile cele dup voia lui Dum nezeu. Cci e de trebuint, in acestea, de cunostint de- svirsit si de intelepciune duhovniceasc. Iar cel lipsit de acestea umbl in intunericul dezndejdii si al nesti- intei, neputind s vad citusi de putin lumina rbdrii si a mingiierii206. 84. Tot cel ce se socoteste invtat in stiinta mate maticii nu se va invrednici vreodat s priveasc si s cunoasc tainele lui Dumnezeu, pin ce nu va voi mai

intii s se smereasc si s se fac nebun (1 Cor. I, 20), lepdind, odat cu prerea de sine, si cunostinta pe care a adunat-o207. Cci cel ce face aceasta si urmeaz, cu credint neindoielnic, inteleptilor in cele dumneze iesti, si e povtuit de acestia, va intra impreun cu ei in cetatea Dumnezeului celui viu. Si cluzit si luminat de Duhul dumnezeiesc, vede si invat cele ce nici unul din- tre ceilalti oameni nu le-a vzut si nu le poate vedea si afla vreodat. Atunci ajunge s fie invtat de Dumnezeu 208. 85. Ucenicii oamenilor ii socotesc nebuni pe cei in vtati de Dumnezeu. Cci acestia, fiind afar de lu mina dumnezeiasc si neputind vedea minunile din ea, pe cei ce slsluiesc in lumin si vd si invat cele din ea ii socotesc rtciti, cit vreme ei insisi sint departe si neprtasi de bunttile tainice ale lui Dumnezeu209. 86. Cei ce sint plini de harul lui Dumnezeu si desvirsiti intru cunostinta si intelepciunea de sus numai de ea vor s se apropie si s vad pe cei din lume, ca s le pricinuiasc vreo rspltire prin aducere amin te de poruncile lui Dumnezeu si prin facerea de bine, socotind c poate vor auzi, vor intelege si se vor indu pleca209". Fiindc cei ce nu sint purtati de Duhul lui Dumnezeu (Rom. VIII, 14) umbl intru intuneric si nu cunosc nici unde merg (Ioan XII, 35), nici in ce porunci se poticnesc. Poate, ridicindu-se din inchipuirea de sine

care ii stpineste, vor primi invttura adevrat a Du hului Sfint. Si auzind fr stirbire si nestrimbat voia lui Dumnezeu, se vor poci si, implinind-o, vor primi vreun dar duhovnicesc. Iar dac nu pot s li se fac acelora pricinuitori ai vreunui astfel de folos, plingind invirtosarea inimii lor, se intorc la chiliile proprii, rugindu-se zi si noapte pentru ei210. Cci pentru altceva nu ar fi in stare s se intristeze niciodat cei ce sint neincetat impreun cu Dumnezeu, si sint mai mult decit plini de tot binele2U. 87. Sint si acum oameni neptimitori, sfinti si plini de lumina dumnezeiasc, ce petrec in mijlocul nostru si siau omorit asa de mult mdularele lor de pe pmint (Colos. III, 5), dinspre toat necurtia si pofta ptimas, incit nu numai c nu cuget sau nu pornesc s fac de la ei vreun ru, dar nici indemnati de altii nu rabd vreo schimbare a strii de neptimire pe care au dobin- dito212. I-ar sti pe acestia, dac ar cunoaste cuvintele dumnezeiesti citite si cintate de ei, cei ce se flesc cu nepsarea fat de acestea si nu cred celor ce invat intru intelepciunea Duhului, despre lucrurile dumneze iesti. Cci, dac s-ar afla in cunostinta desvarsit a Sfin tei Scripturi, ar crede in bunttile grite si druite nou de Dumnezeu. Dar nefiind prtasi ai acestor bu ntti, din inchipuirea de sine si din nepsare, ii cleve tesc, fr s cread, pe cei ce s-au imprtsit si invat despre ele213.

88. Care este scopul iconomiei. intruprii lui Dumnezeu-Cuvintul, vestit in toat dumnezeiasca Scriptur si citit de noi, dar neptruns ? Nu e decit acela ca, imprtsindu-se de ale noastre, s ne fac pe noi prtasi de ale Sale. Cci Fiul lui Dumnezeu de aceea s-a fcut Fiu al omului, ca s ne fac pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu, ridicind dup har neamul nostru la ceea ce este El dup fire, nscindu-ne de sus in Duhul Sfint si introducindu-ne indat in imprtia cerurilor ; mai bi ne zis, druindu-se s o avem pe aceasta inluntrul nos tru (Luca XVII, 21)214, ca s nu avem numai ndejdea de a intra in ea, ci avind-o inc de acum, s strigm : "Viata noastr e ascuns cu Hristos in Dumnezeu" (Colos. III, 3) 21\ 89. Botezul nu ia de la noi libertatea vointei si puterea de a ne hotri prin noi insine, ci abia el ne d ruieste libertatea, ca s nu mai fim stpiniti silnic si fr s vrem, de diavolul. De aceea, dup Botez, atirn de noi, fie s struim de bun voie in poruncile lui Hristos, Stpinul nostru, in Care ne-am botezat, si s umblm pe calea celor poruncite de El, fie s ne aba tem de la aceast cale dreapt, intorcindu-ne prin fap tele rele la protivnicul si vrjmasul nostru, diavolul216. 90. Cei ce se supun dup Sfintul Botez, voii celui ru, si implinesc cele voite de el, se instrineaz de sfintul sin al Botezului, dup cuvintul lui David (Ps. LVII, 4).

Cci nu ne schimbm, nici nu ne mutm din firea in care am fost ziditi, ci fiind ziditi buni de Dum nezeu (cci Dumnezeu nu a fcut rul), si rminind ne schimbati prin firea si prin natura in care am fost zi diti, cele ce le alegem si le voim prin socotinta de bun voie, pe acelea le si facem, fie bune, fie rele. Cci pre cum cutitul nu-si schimb firea sa, fie c e folosit de cineva spre ru, fie spre bine, ci rmine fier, asa si omul lucreaz si face, precum s-a zis, cele ce le vrea, dar nu iese din firea sa21T. 91. Nu ne mintuim miluind pe unul, dar ne trimite in foc dispretuirea unuia. Cci cuvintele : "am flmin- zit si am insetat" (Matei XXV, 35), nu s-au spus pentru o singur dat, nici pentru o singur zi, ci pentru intreaga viat. Domnul si Dumnezeul nostru a mrturisit c primeste s fie hrnit, adpat si imbrcat si celelalte, nu o dat, ci totdeauna si in toti, de ctre slugile Sale218. 92. Cum l-ar putea inchide unii pe Cel ce se im parte neimprtit si Care este in acelasi timp Dumnezeu intreg in fiecare dintre cei sraci ? Presupune deci c sint o sut de sraci ca un singur Hristos. Cci nu s-a imprtit nicidecum Hristos (1 Cor. I, 13). Deci cel ce a dat la 99 cite un obol, iar pe unul 1-a injurat, sau 1-a lovit, sau 1a deprtat cu mina goal, cui a fcut oare aceasta, dac nu Celui ce a zis si zice pururea si va zice : "Intrucit ati

fcut unuia din acesti preamici, Mie Mi-ati fcut" (Matei XXV, 40)219. 93. Cel ce a dat milostenie la o sut, dar putea s dea si altora, si putea s adape si s hrneasc inc pe multi care l-au rugat si au strigat ctre el, ins i-a ne socotit, va fi judecat de ctre Hristos, ca unul ce nu L-a hrnit pe El insusi ; fiindc cel hrnit de noi, in fiecare dintre cei mici, este si in aceia in toti22*. 94. Cel ce d astzi tuturor toate cele spre trebu inta trupului, dar miine, putind face aceasta, va neso coti pe niscai frati, si-i va lsa s piar de foame, de sete si de frig, L-a lsat s moar si L-a dispretuit pe Acela care a zis : "intrucit ati fcut unuia din acesti preamici, Mie ati fcut"221. 95. Din acestea se poate cunoaste un lucru : cum isi insuseste Domnul toate ale sracilor si fratilor nostri, zicind celor drepti : "Mie Mi-ati fcut", iar celor de-a stinga : -"Mie nu Mi-ati fcut". El nu vede numai pe cei miluiti de noi, nici numai pe cei nedrepttiti sau asupriti, sau supusi la mii de alte rele, ci si pe cei tre cuti cu vederea. Cci si aceasta ajunge spre osinda noastr. Cci nu pe aceia, ci pe El il trecem cu vederea, pe Iisus Hristos, Care si-a fcut toate ale Sale ale acelora.

96. El a primit s ia asupra Sa fata fiecrui om lipsit si s se uneasc pe Sine cu fiecare, ca nici unul dintre cei ce cred in El s nu se inalte impotriva frate lui, ci fiecare, vzind pe fratele si pe aproapele su, ca pe Dumnezeul su, s se socoteasc pe sine atotpreamic fat de frate, ca fat de Fctorul su ; si s-1 primeasc si s-1 cinsteasc intocmai ca pe Acela, si s-si deserte toate averile spre slujirea lui, precum si Hristos si-a vrsat singele Su pentru mintuirea noastr222. 97. Cel ce a primit porunca, s-1 aibe pe aproapele ca pe sine insusi, e dator, desigur, s-1 aib asa nu nu mai intr-o zi, ci toat viata. Si cel cruia i s-a poruncit s dea fiecruia care cere, i se porunceste aceasta pentru toat viata sa. Si cel ce vrea ca altii s-i fac lui lucrurile bune pe care le voieste, acestea i se cer si lui s le fac altora223. 98. Cel ce-1 are deci pe aproapele ca pe sine insusi nu rabd s aib nimic mai mult ca aproapele. Iar dac are si nu d cu inim larg pin ce se face si el srac si asemenea cu aproapele, nu e implinitor al poruncii Stpanului ; la fel nu e nici cel ce, vrind s dea tuturor celor ce cer, va respinge pe cineva din cei ce cer, pin mai are un obol, sau o bucat de piine224 ; nici cel ce nu face aproapelui cite vrea ca altul s i le fac lui (Matei VII, 12). De asemenea, cel ce a hrnit, a adpat,

a imbrcat si a fcut toate celelalte fiecrui srac si fiecrui frate preamic, dar a nesocotit pe unul singur si 1-a trecut cu vederea, se va socoti si el ca cel ce 1-a trecut cu vederea pe Hristos-Dumnezeu cind f lminzea si inseta225. 99. Poate acestea vor prea tuturor greu de purtat. De aceea vor socoti intemeiat s zic intru ei : dar cine ie poate face acestea toate, ca s ajute si s hrneasc pe toti si s nu treac cu vederea nicidecum pe vreunul dintre ei ? Dar s asculte pe Pavel, care strig lmurit : "Dragostea lui Dumnezeu ne stringe pe noi, care jude cm aceasta ; c dac unul a murit pentru toti, asadar toti au murit* (2 Cor. V, 14)226. 100. Precum poruncile cuprinztoare au in ele pe toate celelalte mai restrinse, asa si virtutile cuprinz toare imbrtiseaz in ele pe cele retetrinse. Cci cel ce a vindut averile sale si le-a imprtit sracilor si s-a f cut dintr-odat srac a implinit deodat printr-una toa te poruncile restrinse. Fiindc nu mai are trebuint s dea celui ce cere, sau s intoarc fata de la cel ce vrea s se imprumute de la el (Matei V, 42)227. La fel si cel ce se roag neincetat ; a cuprins toate in aceasta, si nu mai trebuie s laude de sapte ori in zi pe Domnul (Ps. CXVIII, 64), sau seara, dimineata si la amiaz, ca unul ce implineste toate rugciunile si cintrile, cite trebuie s le facem dup rinduial la vremea si ceasurile hot-

rite. Asemenea si cel ce a dobindit in sine, in chip constient, pe Dumnezeu cel ce d cunostint oamenilor (Ps. XCIII, 10), a strbtut toat Sfinta Scriptur si a cules tot folosul din citire si nu va mai avea trebuint de citirea crtilor ei. Cci cum ar mai avea o astfel de trebuint, cel ce L-a dobindit ca impreun-gritor228 pe Cel care a insuflat dumnezeiestile Scripturi celor ce le-au scris si a fost invtat de Acela tainele de negrit ale celor ascunse ? Acesta va fi el insusi altora o carte insuflat de Dumnezeu, purtind scrise in el, de degetul lui Dumnezeu, taine noi si vechi (Matei XIII, 52), ca unul ce a implinit toate si s-a odihnit in Dumnezeu de toate lucrurile sale, ajuns la desvirsirea originar229