RECUNOASTEREA STATELOR (studiu de caz Kosvo)

RECUNOASTEREA STATELOR
Definitie. Recunoasterea unui stat poate fi definita ca un act unilateral, prin care unul sau mai multe state admit, explicit sau tacit, ca ele considera o noua entitate juridica ca stat si ca, in consecinta, ii recunosc aceasta personalitate juridica internationala, respectiv capacitatea de a obtine drepturi si de a contracta obligatii internationale. Actul recunoasterii reprezinta un act de suveranitate al statelor, de aici si asa-zis-ul caracter discretionar al recunoasterii, in dreptul international neexistand nici o obligatie, respectiv interdictie, a recunoasterii. Statele pot astfel sa se abtina de a avea o comportare activa fata de noul stat. O asemenea activitate consta in stabilirea de relatii juridice, manifestate, de pilda, prin schimb de ambasadori, incheierea de tratate sau organizarea cooperarii in diferite domenii si echivaland cu recunoasterea noului stat. Dei dreptul de a recunoate un stat este discreionar, refuzul recunoaterii nu se poate face dect pe baza unor principii i norme general acceptate de comunitatea internaional. Nerecunoaterea unui stat poate fi considerat, n lipsa unei motivri temeinice, ca neamical, crend dificulti n calea normalizrii relaiilor dintre state i favoriznd factorii care se opun evoluiilor noi n societatea internaional. In dreptul international contemporan, caracterul total discretionar al recunoasterii este insa pus sub semnul intrebarii. Aceasta avand in vedere, in principal, faptul ca principiul interzicerii recurgerii la forta pe plan international, prevazut in articolul 2 paragraful 4 din Carta ONU, implica respingerea opozabilitatii internationale a unor situatii teritoriale obtinute prin folosirea fortei. In acest sens, Declaratia cu privire la relatiile prietenesti si cooperarea dintre state in conformitate cu Carta ONU Rezolutia Adunarii generale nr. 2625 (XXV) stipuleaza ca teritoriul unui stat nu poate face obiectul unei ocupatii militare sau al unei achizitii teritoriale. Ca urmare, nici o achizitie teritoriala obtinuta prin folosirea fortei sau amenintarii cu forta nu va fi recunoscuta ca legala. Dupa cum arata practica statelor, recunoasterea apare ca un act cu dubla semnificatie: declarativ-rezulta din caracterul obiectiv al conditiilor de formare a statului(teritoriu, populatie si guvern) si constitutiv-numai prin recunoasterea altor state,noul stat se poate manifesta efectiv ca subiect de drept international. Recunoasterea poate fi expresa, atunci cnd recunoasterea se face printr-un act scris, oficial care este comunicat statului vizat; poate fi tacita, atunci cnd din comportamentul statului rezulta intentia sa de a recunoaste un alt stat ( de exemplu, ncheie un tratat cu acesta), de facto-are un caracter limitat si provizoriu,in raport cu recunoasterea de iure care este deplina si definitiva, si recunoastere individuala sau colectiva. Recunoaterea statelor nu privete statele deja existente, ci doar apariia unui nou stat n legtur cu care se pune problema acceptrii lui ca subiect de drept internaional de ctre celelalte state. Apariia unor state este un proces nc actual, putnd fi rezultatul unor mprejurri cum ar fi:

dizolvarea sau dezmembrarea unui stat, separarea unor pri dintr-un stat prin secesiune sau regruparea unor state ntr-o nou entitate statal. Practica internaional a dovedit c recunoaterea poate s joace un rol important n relaiile dintre state. In ceea ce priveste Kosovo, aceasta este o regiune disputata din Balcani care de-a lungul istoriei a cunoscut mai multe perioade.Semnificativa pentru noi sunt cele de dupa 1990. n secolul XX a fost partajat n Regatul Serbiei i Regatul Muntenegrului, iar n cele din urm statului succesor, Regatul Iugoslaviei. Dup sfritul Rzboiului din Kosovo i ncetarea bombardamentului Iugoslaviei de NATO, teritoriul a intrat sub administraie interimar a Organizaiei Naiunilor Unite (UNMIK).Perioada Provinciei autonome srbe Kosovo i Metohia din 1990 pn n 1999 a fost nfiinat de revoluia anti-birocraie din guvernul lui Slobodan Miloevici i reducerea puterilor suplimentare din provincia socialist autonom Kosovo n 1990, avnd un efectiv de ntoarcere la statutul de dinaintea anului 1971, cnd Kosovo nu a dobndit autonomie. n 1990 a fost o parte autonom a Republicii Socialiste Serbia n cadrul marii Republici Socialiste Federative Iugoslavia, iar n 1992 situaia se schimbase, cnd rmsese o parte autonom a noii Republici Serbia n mrunta Republic Federal Iugoslavia. ncepnd cu anul 1999, Serbia a nu mai deinut de facto controlul asupra teritoriului, i n 2008, regiunea fost proclamat Republica Kosovo. Cu toate acestea, Republica Serbia nu recunoate Kosovo ca stat independent, i pstreaz un aparat administrativ pentru provincia autonom . Kosovo i-a proclamat independena pe data de 17 februarie 2008 la Pritina in urma unui referendum, prin rostirea Declaraiei de independen de ctre Jakup Krasniqi, preedintele Adunrii Naionale a Kosovo, fiind al aptelea stat care se desprinde din fosta Iugoslavie. Aceasta a fost cea de-a doua declaraie de independen a majoritii instituiilor politice albaneze din provincia Kosovo, prima fiind proclamat pe 7 septembrie 1990 Pe 8 octombrie 2008, Adunarea General a ONU a adoptat o rezoluie care solicit Curii Internaionale de Justiie, un aviz consultativ cu privire la problema declaraiei independenei provinciei Kosovo.Cele dou mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii i srbii au avut ostilitate unii fa de ceilali de-a lungul istoriei pn n prezent, fiecare grup susinnd c regiunea le aparine. Liderii srbi au respins constituia autoproclamatei republici independente Kosovo, subliniind c documentul este lipsit de valoare juridic i c regiunea rmne n continuare provincie srb. Mai mult, potrivit Serbiei, Constituia nu se va aplica regiunii de nord a Kosovo, dominat de srbi. De altfel, ca rspuns la sfidarea autoritilor de la Pritina, ministrul srb pentru Kosovo, Slobodan Samardzici, va anuna la Mitrovia stabilirea unui nou Parlament n Kosovo, format din reprezentani srbi alei n scrutinul din mai. Constituia proclam Kosovo drept republic parlamentar independent, suveran, democratic i unitar. Totodat, este subliniat caracterul multinaional al statului, n care este prezent majoritatea albanez, dar nu se permite lezarea drepturilor populaiei pe motive etnice. Drept limbi de stat sunt proclamate albaneza i srba. Turca, bosniaca i rromani au primit statutul de limb de comunicare. Adunarea legislativ a Kosovo este format din 120 de deputai i este aleas pentru 4 ani. Douzeci de locuri sunt garantate reprezentanilor

minoritilor naionale, dintre care 10 srbilor kosovari. De asemenea, populaia ne-albanez a Kosovo trebuie s propun i doi minitri, dintre care unul neaprat srb. n afar de formarea guvernului, parlamentul alege i preedintele, al crui mandat este de 5 ani, pentru maxim dou mandate consecutiv. Cteva aspecte deosebesc Constituia Kosovo de Legile de baz ale altor state independente. Astfel, documentul oblig autoritile regiunii s coopereze n mod strns cu misiunile i organismele internaionale prezente n teritoriu, organisme care, pn la expirarea mandatului lor, au putere absolut n Kosovo. Liberalismul Constituiei Kosovo const n proclamarea a o serie de liberti nespecifice unei ari musulmane. n istoria conflictului din Kosovo au fost implicai numeroi actori, att la nivel de sistem international ct i la nivel subsistemic statal. La nivel de sistem este de notat interaciunea ce a existat ntre organizaiile internaionale att europene ct i mondiale. n conflict s-a implicat Organizaia Naiunilor Unite cu trei rezoluii ale Consiliului de Securitate criticate de Guvernul de la Belgrad ca fiind amestec n afacerile interne. NATO i-a pus la dispoziie tehnica militar n scopul impunerii rezoluiilor Consiliului de Securitate, caz care aduce foarte bine aminte de intervenia americano-britanic din Irak (Vulpea Desertului), sau de operaiunea "Furtuna in Desert". Uniunea European s-a manifestat prin impunerea de sanciuni Iugoslaviei, politic care ns s-a oprit la un anumit punct. Important este, de asemenea intervenia Organizaiei pentru Securitate i Cooperare n Europa, care a participat cu un numr mare de observatori aparinnd rilor membre. Chiar i Consiliul Europei i-a declarat de curnd interesul de a se implica n rezolvarea problemei, mai ales avnd n vedere problematica grav a nclcrilor drepturilor omului. La nivel de actori internaioali statali, demne de amintit sunt aciunile Statelor Unite i ale Rusiei. De asemenea o important implicare n conflict o are Albania, al crei legislativ a recunoscut Kosovo drept stat independent. Serbia impreuna cu alte state au protestat impotriva recunoasterii Kosovo ca un stat suveran si independent din 17 februarie 2008.Adunarea generala a Natiunilor Unite a aprobat cererea Serbiei de a intreba Instanta Natiunilor Unite daca secesiunea regiunii Kosovo a fost legala ,o miscare de care multe state occidentale se tem ca va incetini integrarea provinciei in comunitatea mondiala. 48 de state din care fac parte si Statele Unite ale Americii si majoritatea statelor membre U.E. au recunoscut statul Kosovo inca din momentul in care majoritatea etnica albaneza si-a declarat independenta fata de Serbia pe 17 februarie,dar in ciuda acestui fapt Serbia si aliatul sau Rusia se opun fata de aceasta recunostere. Curtea Internationala de Justitie de la Haga isi va elobora opinia proprie asupra acestei probleme intr-un an sau doi.Belgradul afirma ca aceasta dorinta a sa de a primi un sfat judiciar neutru va detensiona aceasta regiune dar reprezentatii Kosovo spun ca aceasta dorinta nu va face altceva decat sa incetineasca integrarea internationala a Pristinei si va incuraja statele sa-si intarzie decizia in privinta recunosterii Kosovo. Au fost 77 de voturi in favoare,6 voturi impotriva si 74 de abtineri.Dupa vot ,ministrul de externe al Serbiei Vuk Jeremic a multumit adunarii pentru suportul acordat.Desi rezolutia Serbiei a fost aprobata de majoritate,majoritatea celor 27 de state membre U.E. s-au abtinut de la vot.Statele Unite ca si Albania s-au opus.Emisarul U.E. Rosemary DiCarlo a comunicat Adunarii ca cererea Serbiei nu a fost necesara si nici de ajutor,adaugand faptul ca independenta Kosovo este ireversibila.Ambasadorul Angliei la Natiunile a reiterat sustinerea Londrei pentru Curtea Internationala de Justitie dar a adaugat ca acest lucru nu inseamna ca e

de acord cu rezolutia Belgradului,Marea Britanie abtinandu-se de la vot.A spus ca cererea Serbiei a avut mai intai motive politice,si apoi legale si a fost conceputa ca sa incetineasca aparitia Kosovo ca o natiune independenta si recunoscuta. Desi majotritatea statelor membre U.E. s-au abtinut de la vot ,Cipru,Slovacia,Romania ,Grecia si Spania au votat cu Serbia.Diplomatii occidentali din New York care sustin independenta Kosovo sunt increzatori ca decizia Curtii Internationale De Justie va spune ca secesiunea de Serbia a fost legala.Dar unii sunt ingrijorati ca enclavele separatiste din lume isi vor sustine propriile dorinte in privinta secesiunii. Statele Unite si multe state ale Uniunii Europene accepta faptul ca provincial Kosovo nu mai face parte oficial, din Serbia. Asa ca vor recunoaste o forma limitata a independentei Kosovo, asa cum a fost recomandat in raportul conceput pentru Organizatia Natiunilor Unite, de fostul presedinte finlandez Martti Ahtisaari. Serbia, sustinuta de Rusia, respinge independeta Kosovo. Cele doua state argumenteaza ca nu exista nici o aprobare a Consiliului de Securitate, pentru acest act, si ca partile ar trebui sa negocieze, pana la ajungerea la un acord. Serbia a oferit Kosovo autonomie, dar nu independenta. Serbia a pierdut controlul asupra Kosovo in 1999, cand NATO a lansat atacurile aeriene pentru a pune capat atrocitatilor comise de fortele sarbe in luptele cu gherilele albaneze.

Argumente in favoarea recunoasterii Kosovo

Dupa razboiul din Kosovo, din 1999, Consiliul de Securitate ONU a preluat controlul. In rezolutia 1244 din iunie 1999, i se cerea Republicii Federale Iugoslavia (asa cum se numea atunci) sa isi retraga fortele din Kosovo, si sa predea provincia Natiunilor Unite. Problema este ca desi rezolutia cerea ''o solutie politica la criza din Kosovo'', nu se specifica ce solutie ar trebui sa existe. Apoi, nu au mai existat alte rezolutii ale Consiliului de Securitate ONU, care sa mandateze independenta Kosovo. Multe guverne occidentale au argumentat insa ca, in conditiile in care rezolutia 1244 se refera la principii generale, cu care ministrii de Externe G8 au fost de acord inaintea rezolutiei, acestea ar trebui folosite ca baza pentru acceptarea independentei. Aceste principii includ desfasurarea in Kosovo a unei ''prezente internationale, civile si de securitate'', si ''facilitarea unui process politic, de natura sa determine viitorul statut al Kosovo''.

Argumente impotriva recunoastrii Kosovo

Contraargumentele Serbiei si Rusiei sunt simple. Serbia, statul suveran, nu este de acord cu independenta Kosovo, atat timp cat nu exista o rezolutie a Consiliului de Securitate care sa autorizeze desprinderea Kosovo de Serbia. Prin urmare, independenta este ilegala.Serbia si Rusia considera ca rezolutia 1244 in sine nu autorizeaza independenta. Cele doua state puncteaza articolul 10 din rezolutia 1244, care autorizeaza o autonomie substantiala

pentru Kosovo, in cadrul Republicii Federale Iugoslavia. In opinia lor, rezolutia 1244 blocheaza independenta. In plus, cele doua state argumenteaza ca rezolutia 1244 vorbeste despre organizatii internationale care trebuie desafasurate in Kosovo sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite, ceea ce nu face legitima misiunea UE.

Opiniile juridice ale Uniunii Europene

Uniunea Europeana a trasat, asa cum i se cere de catre procedurile UE, un document in care sa justifice propria misiune in Kosovo. Argumentele desfasurarii sunt aceleasi folosite pentru a justifica recunoasterea. Documentul argumenteaza ca independenta Kosovo este in spiritul rezolutiei 1244, chiar daca nu este formulata ca atare. In pus, da aprobare unei recunoasteri internationale: ''In general, o data ce o entitate s-a transformat intr-un stat, in sensul legii internationale, trebuie luata o decizie politica , pentru a fi recunoscut.'' In ce priveste legalitatea misiunii UE, se argumenteaza ca nu se poate opri cu nimic preluarea controlului de la ONU de catre UE, pentru ca rezolutia 1244 se refera doar la ''prezente internationale civile si de securitate''. Cu alte cuvinte, Kosovo ar putea invita Uniunea Europeana sa isi asume acest rol. UE, confruntata cu refuzul Serbiei si al multor alte tari de a recunoaste Kosovo, nu a reusit, de la proclamarea independentei teritoriului, sa isi atinga obiectivul de a-l unifica si stabiliza, chiar daca scenariul unui razboi civil intre sarbi si albanezi a fost evitat.

Presedintele Romaniei a declarat, dupa intalnirea cu liderii partidelor politice de la Cotroceni, ca Romania nu va recunoaste independenta Kosovo. Acesta a mai anuntat ca Romania isi va retrage si reprezentanta diplomatica de la Pristina, capitala auto-proclamatei republici Kosovo. In ceea ce priveste contingentul de jandarmi romani care fac parte din fortele de ordine deplasate de ONU in Kosovo, a declarat ca acestia vor ramane in Kosovo. Declararea unilaterala a independentei Kosovo este un act pe care Romania il considera "ilegal",avand in vedere ca s-a refuzat si recunosterea drepturilor minoritatilor din Kosovo.Parlamentul Romaniei,prin Declaratia din 20 decembrie 2007 isi exprima regretul pentru esuarea negocierilor pentru o solutie in spiritul echitatii si al normelor dreptului international in privinta statutului provinciei Kosovo,insa Parlamentul Romaniei nu recunoaste declararea unilaterala a independentei provinciei Kosovo,considerand ca nu sunt indeplinite conditiile pentru recunoastea noii entitati. Pentru Romania, pozitia in problema Kosovo este una cu dubla miza.

In primul rand, Bucurestiul se opune recunoasterii independentei unilaterale a Kosovo si cere aplicarea cadrului legal, pentru a evita riscul ca precedentul Kosovo sa alimenteze miscarile separatiste. Desi nu a fost mentionata niciodata public, din motive de strategie politica, situatia din Kosovo poate aminti de situatia maghiarilor din Harghita si Covasna. Presedintele Romaniei are si un alt argument pentru respingerea recunoasterii Kosovo: "Eu nu vreau ca Romania sa creeze precedentul, in Kosovo, pentru Transnistria". De altfel, presedintele rus Vladimir Putin avertiza anul trecut ca precedentul Kosovo poate sa alimenteze si alte miscari de secesiune din zone de pe continent. In Spania, problema basca, in Belgia, cea flamanda, dar si potentiala problema a maghiarilor si bulgarilor din Romania au fost mentionate de Putin.

Romania, in cautarea influentei in Balcani

O a doua miza pentru Romania este relatia cu Serbia si recuperarea influentei politice pe care a avut-o in zona Balcanilor. In octombrie 1998, Parlamenul de la Bucuresti aproba decizia Guvernului de a permite fortelor NATO accesul limitat "pentru situatii de urgenta si neprevazute" in spatiul aerian al tarii, in cazul unei interventii militare a aliantei in Iugoslavia. In 1999, in perioada conflictului din Kosovo, Romania era in plina proces de calificari pentru statutul de membru NATO. La summitul din aprilie 1999, de la Washington, liderii Aliantei nu ofereau insa Romaniei semnalul asteptat. Presedintele de atunci, Emil Constantinescu, a acuzat deschis, la trei luni dupa summit, atat NATO cat si UE, pentru impunerea de standarde duble, si pentru tratarea incorecta a Romaniei, in perioada in care Bucurestiul a oferit sprijin in perioada crizei din Kosovo, si a suportat costurile economice, ca rezultat al embargoului la vanzarile de petrol catre Serbia. Desi s-a comportat cu un membru NATO, Romania nu a primit garantii de securitate, si nici rascumpararea pierderilor de pe urma embargoului. Sarbii nu uita insa nici acum ca Romania a permis Aliatei survolarea spatiului lor aerian. De altfel, candidatul Partidului Radical Sarb, Tomislav Nikolic, invins in alegerile din Serbia, a acuzat deschis Romania ca a colaborat cu NATO in timpul bombardarii tarii sale din 1999. Acum insa, Romania e membru NATO si UE, si isi apara interesele nationale, chiar daca o face dupa o perioada de ezitari in privinta Kosovo. Premierul Tariceanu declara ca sustine planul Ahtisaari, de independenta sub stricta supraveghere, presedintele respingea categoric ideea independentei unilaterale, fara o rezolutie ONU.

In cele din urma, s-a ajuns la o pozitie coturata, iar Romania a inceput sa conteze pentru UE, o data cu afirmarea clara a opozitiei de a recunoaste Kosovo altfel decat in cadru legal, si dupa ce a sustinut trimiterea unei forte de juristi si politisti UE in actuala provinciei sarba. Decizia autoritatilor de la Pristina ,ca si eventuala recunoastere a independentei unilateral declarate de catre alte state nu pot fi interpretate ca un precedent pentru alte zone si nici drept recunoasterea sau garantarea drepturilor colective pentru minoritatile nationale. Evenimentele din Kosovo creeaza un precedent care ar putea afecta si Romania in privinta Transilvaniei. Recunoasterea independentei Kosovo de catre orice stat este legala, orice stat are dreptul sa recunoasca alt stat (sau guvern) sau nu (recunoasterea guvernelor, mai ales in Africa, e o problema destul de raspindita). Recunoasterea altor state este un drept suveran , dar recunoasterea unilaterala a unor state nu este ilegala, ci tine de preferinte politice. Deci tehnic recunoasterea Kosovo nu este un act ilegal, de exemplu bombardarea Serbiei in 1999 nu a fost legala, pentru ca carta ONU prevede ca actiunile de acest tip trebuie aprobate de catre consiliul de securitate a ONU. Recunoasterea Kosovo este ilegala conform actului final de la Helsinki. Problema insa tine de faptul ca Serbia a incalcat prima prevederile acestui act atunci cand a recurs la epurari etnice in Kosovo. Din 9 martie 2009, independena este recunoscut de 60 de state membre ONU i Republica Chinez (Taiwan),toate celelalte naiuni o consider ca aprinnd de jure Serbiei. Pe 8 octombrie 2008, Adunarea General a ONU a adoptat o rezoluie care solicit Curii Internaionale de Justiie, un aviz consultativ cu privire la problema declaraiei independenei provinciei Kosovo. Cele dou mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii i srbii au avut ostilitate unii fa de ceilali de-a lungul istoriei pn n prezent, fiecare grup susinnd c regiunea le aparine. In ciuda progreselor obtinute in Kosovo, autoritatile sarbe au ramas pe pozitie si nu au recunoscut inca independenta acestei tari, cu atat mai mult cu cat Serbia isi pune multe sperante in opinia Curtii Internationale de Justitie (CIJ) unde a contestat legalitatea proclamarii independentei de catre Pristina. Pentru Belgrad, Kosovo ramane provincia sa din sud. Serbia a ales sa trateze cu un dispret fatis prima aniversare a proclamarii independentei Kosovo, la 17 februarie 2008, iar atitudinea de nerecunoastere a autoritatilor de la Pristina e putin probabil sa se schimbe intr-un viitor apropiat.