PORTOFOLIU BIOCHIMIE

CSIKI CRISTINA ANUL I

PROTEINELE
Proteinele sunt componente de baza ale tuturor celulelor vii, alaturi de lipide, zaharide, vitamine, enzime, apa si saruri anorganice, formand impreuna un sistem complex in cadrul caruia se petrec o serie de reactii chimice care asigura reproducerea, dezvoltarea si functionarea normala a fiintelor vii. Sunt componente ale structurilor celulare si au functii biologice fundamentale : enzimatice, hormonale , imunologice. Sunt proteine unele substante cu puternica activitate biologica ale celulelor ca: enzimele, pigmentii respiratori, multi hormoni si anticorpii. Substanta contractila din fibrele musculare, din cilii si din flagelele organismelor inferioare, care poseda proprietatea de a transforma energia chimica in energie mecanica, este de asemenea o proteina. Ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Ca aspect , la microscop , proteinele sunt subtiri , ca niste bastonase gelatinoase. In organele animale apar sub forma de muschi , piele ,par . Ele se gasesc si in plante , in cantitati mai mici . Toate sunt amestecuri de compusi complecsi , continand carbon , hidrogen , azot , oxigen , uneori si fosfor , fier , iar de multe ori sulf . Proteinele sunt principali constituenti ai corpului animalelor . Indeplinind o mare varietate de functii , se descopera o diversificare deosebita in alcatuirea lor . S-a demonstrat ca proteinele constituie partea cea mai insemnata din substanta uscata a celulelor . In corpul omenesc , 15 % din greutate se datoreaza proteinelor. Analiza lor elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes Mulder ( 1802 - 1882 ) , extragandu-le din tesuturi animale si vegetale . Acesta le-a dat , in anul 1838 , la sugestia fostului sau profesor J.J. Berzelius , numele de proteine , de la grecescul 'protos' , care inseamna primul , in prima linie . Mulder publica aceasta denumire in 1840 ( in unele tratate apare anul 1843 ) , in limba olandeza , tradusa apoi si in limba franceza . Caracteristica cea mai importanta a proteinelor este specificitatea: proteinele diferitelor specii vegetale si animale se deosebesc intre ele, existand deosebiri chiar si intre proteinele indivizilor din aceeasi specie. Se apreciaza ca intr-un organism animal exista circa 100.000 de proteinele specifice. Fiecare macromolecula de proteina este alcatuita din 50 pana la 10.000 de unitati de aminoacizi, unite prin legaturi peptidice. COMPOZITIA PROTEINELOR Toate proteinele contin elementele: C, H, O, N si S; in unele proteine se mai gasesc, in cantitati mici: P, Fe, Cu, I, Cl, si Br. Continutul procentual al elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S 0,5-2 %, N 15-18 %. Prin hidroliza, proteinele se transforma in aminoacizi. Hidroliza proteinelor se poate efectua cu acizi, cu baze sau cu enzime. Hidroliza acida se face prin fierbere indelungata (12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau mai bine cu acid formic continand HCl (2 ore). Hidroliza cu hidroxizi alcalini sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin hidroliza se obtine un amestec care

poate sa contina circa 20 L-aminoacizi. Se formeaza si amoniac prin hidroliza grupelor CONH2 ale asparaginei si glutaminei. ASIMILATIA SI SINTEZA PROTEINELOR Se gasesc proteine in fiecare celula vie. Pentru sinteza lor, respectiv a aminoacizilor care le compun, plantele se folosesc de combinatii anorganice ale azotului, amoniac si azotati, pe care le extrag din sol. Unele vietuitoare inferioare, bacteriile de sol, pot folosi chiar azotul molecular. Animalele nu au proprietatea de a asimila combinatiile anorganice ale azotului, ci sunt nevoite sa utilizeze proteinele de origine animala sau vegetala, continute in hrana lor. Proteinele nu pot fi intrebuintate ca atare, ci sunt hidrolizate in timpul digestiei, pana la aminoacizi. Acestia difuzeaza prin peretele intestinului in sange si servesc apoi celulelor pentru sinteza proteinelor proprii ale organismului. Numai datorita acestui mecanism, fiecare celula isi poate construi proteina ei specifica. Organismul animal nu poate sintetiza decat anumiti aminoacizi; altii provin din proteinele hranei. De aceea, nu este suficient ca hrana animalelor sa contina o anumita cantitate de proteine, ci acestea trebuie sa cuprinda o cant. suficienta din fiecare aminoacid esential. Proteinele din lapte, carne, peste, oua, creier, serum, fibrina, soia si din embrionul de grau contin aminoacizii esentiali in proportie adecvata. In schimb, hemoglobina, gelatina si multe proteine din vegetale sunt deficiente in unul sau altul din aminoacizii esentiali. Folosirea exclusiva in alimentatie a acestor proteine duce la tulburari grave. Lipsa aminoacizilor esentiali din proteinele hranei se manifesta la animalele tinere a caror crestere inceteaza sau este incetinita. Simptomele de deficienta dispar daca se completeaza dieta cu lapte. ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN: 1. Plastic. 2. Functional (realizeaza presiunea oncotica; participa la echilibrul acido-bazic; participa la constituirea enzimelor; hormonilor; constituie receptori membranari, intra in constitutia altor substante active etc.). 3. Aparare (refacerea tesuturilor lovite, anticorpi; troficitate a celulelor sistemelor de aparare specific si nespecific; creste rezistenta fata de actiunea nociva a unor substante toxice: Pb, Hg, Cd, Cr, Se, As, benzen, toluen, amine, nitrobenzen, cloroform, CCl4, pesticide organoclorurate, sulfamide, antibiotice toxice tetraciclina, saruri de Au s.a.).

4. Energetic - prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet dand nastere unor substante toxice (amine toxice: indol, triptamina, histamina) care cer un efort hepatic suplimentar. NECESARUL DE PROTEINE Depinde de necesitatile organismului: 1.Cantitativ: Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h 7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24 h 12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h Adulti: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg 85-105 g proteine/zi) Gravide si mame care alapteaza: 2 g/kgc/zi Sportivi, mucitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi SURSE DE PROTEINE - Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20% proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua. - Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%). - Cereale : paine (8%). - Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci, legume, fructe (ultimele 2 mai putin).

GLUCIDE

Glucidele reprezinta categoria de biomolecule cu cea mai mare raspandire in natura. Energia solara captata de plantele verzi in procesul de fotosinteza este convertita in energie chimica si stocata sub forma de glucide. In plante, proportia de glucide este de 85-95% .Glucidele de origine vegetala constituie componente de baza in hrana omului si a animalelor si totodata importante surse de energie [1]. In organismul animal, glucidele se gasesc in cantitati mici reprezentand 2-3% din masa corporala .Ele pot exista ca oze libere (glucoza), ca diglucide (lactoza), precum si sub forma de macromolecule (glicogenul). Glucidele exista in organismul animal si sub forma de glicoconjugate - componente structurale ale membranelor celulare si ale unor structuri extracelulare. Prin degradarea glucidelor este furnizata 50-70% din energia necesara existentei organismului animal. Ca structura chimica, glucidele sunt polihidroxialdehide,

polihidroxicetone sau produsi de condensare ai acestora. Denumirea stiintifica este de glucide, respectiv zaharuri. Termenul "hidrati de carbon", atribuit uneori glucidelor este considerat impropriu nefiind justificat stiintific. 1.1. CLASIFICARE In functie de comportarea la hidroliza, glucidele se impart in trei clase: oze, oligoglucide si poliglucide. . Ozele reprezinta cele mai simple glucide, continand un numar relativ mic de atomi de carbon care, prin hidroliza, nu mai pot scindate in molecule cu proprietati de glucide. . Oligoglucidele rezulta prin condesarea unui numar mic de oze (2-10), identice sau diferite. . Poliglucidele reprezinta macromolecule formate prin condensarea unui numar foarte mare (sute, chiar mii) de oze. 1.2. OZE 1.2.1. Structura chimica Ozele sunt cele mai simple glucide. Ele contin in molecula un numar mic de atomi de carbon. Mai importante sunt ozele cu trei pana la sapte atomi de carbon: trioze, tetroze, pentoze, hexoze, etc. Ozele pot fi definite ca hidroxialdehide care contin in molecula o grupare functionala aldehida sau ca hidroxicetone care contin in molecula o grupare functionala cetona. Ozele care contin gruparea aldehida se numesc aldoze, iar cele care contin gruparea cetona se numesc cetoze [2]. Modul de aranjare a atomilor si a gruparilor de atomi in molecula ozelor poate fi exprimat prin formule aciclice (lineare) sau ciclice (in plan sau spatiu). a) Formulele lineare aciclice redau structura ozelor presupunand ca toti atomii din molecula se gasesc in acelasi plan. S-a convenit ca atomul de carbon din gruparea aldehida a ozei sa fie notat cu cifra 1 iar cel din gruparea cetona cu cifra 2. Formulele lineare aciclice nu explica anumite reactii in care gruparea carbonil apare mascata si ozele se comporta ca pseudoaldehide sau pseudocetone. b) Formulele lineare ciclice in plan (formule de proiectie Fischer) presupun un proces de ciclizare intramoleculara bazat pe reactia de formare a acetalilor, respectiv a cetalilor. Ca urmare a acestor reactii apare un atom de carbon asimetric pe care se gaseste grefata o grupare hidroxil numita hidroxil semiacetalic sau semicetalic. De asemenea, gruparea carbonil este mascata. Ozele care au ciclurile formate din 5 atomi de carbon si un atom de oxigen sunt de tipul piranoza asemanator cu heterociclul piran, iar cele care au cicluri formate din 4 atomi de carbon si un atom de oxigen sunt de tipul furanoza prin analogie cu heterociclul furan. Prin ciclizarea ozelor se formeaza o grupare -OH grefata la atomul de carbon carbonilic care poarta denumirea de hidroxil glicozidic (semiacetalic sau cetalic) si prezinta o reactivitate chimica deosebita [3].

Hidroxilul glicozidic care rezulta prin ciclizare poate fi orientat de aceeasi parte cu atomul de oxigen aflat in punte reprezentand o . sau de partea opusa reprezentand o configuratie configuratie Formule ciclice de perspectiva (formule de proiectie in spatiu sau formule de perspectiva Haworth). Aceste formule reprezinta configuratii spatiale, adica structuri ale ozelor in care atomii sau gruparile de atomi sunt plasati in planuri diferite. Conform reprezentarii spatiale, este orientat sub planul ciclului, hidroxilul glicozidic in pozitia este orientat deasupra planulului iar hidroxilul glicozidic in pozitia sunt stereoizomeri. si ciclului. Anomerii In natura glucoza se gaseste predominant in forma piranozica, iar fructoza in forma furanozica. , forma aciclica a unor oze, se si In solutie apoasa, intre anomerii stabileste un echilibru dinamic, forma lineara aciclica reprezentand mai putin de 1% din amestecul de structuri. Astfel, intr-o solutie apoasa si de glucoza poate exista un triplu echilibru intre formele izomere , forma ciclica si forma aciclica, forma piranoza si forma furanoza. Pentru ca formulele de proiectie Haworth sa reflecte corect atat valorile legaturilor de valenta, cat si valorile unghiurilor dintre valentele atomilor de carbon din ciclu si ale substituentilor a fost admisa existenta unor conformatii. Spre exemplu, analiza structurii hexozelor a evidentiat pentru ciclul piranozic existenta a 2 structuri preferentiale; scaun si barca. In aceste structuri, substituentii sunt plasati axial, adica legati de valente orientate paralel cu un ax care strabate planul ciclului sau ecuatorial, adica aproximativ coplanar cu planul ciclului. Seriile D si L ale ozelor au fost stabilite conventional fata de o substanta de referinta este aldehida glicerica, iar in cazul cetozelor, dihidroxiacetona. Aceste doua oze apartin seriei D sau L in functie de orientarea hidroxilului alcoolic preterminal (C2). Toate ozele care prezinta configuratia la carbonul preterminal similara aldehidei D-glicerice apartin seriei D; ozele care prezinta o configuratie a carbonului preterminal similara aldehidei L-glicerice apartin seriei L. Ozele care se intalnesc in organismul animal apartin in marea majoritate seriei D. Apartenenta ozelor la seriile D sau L indica anumite relatii spatiale stabilite conventional si nu are nici o legatura cu activitatea lor optica care depinde de intreaga structura a moleculei

Lipidele
Lipidele contribuie la calitile nutriionale i cele senzoriale ale alimentelor. Rolul lipidelor n organism: rol plastic (sau structural) deoarece intr n structura tuturor celulelor; Lipidele sunt concentrate la nivelul membranelor, conferindu-le fluiditate, sau alctuiesc esutul adipos ori protejeaz unele organe interne (rinichi,

ficat etc.), cu rol de substane de rezerv; esutul adipos intervine i n reglarea temperaturii corpului; sunt puncte de plecare n sinteza, n organism, a unor importante substane biologic active, precum vitamine liposolubile, acizi grai polinesaturai, fosfatide, steroli, prostaglandine (compui cu aciune hormonal); sunt implicate n solubilizarea, vehicularea i absorbia, n organism, a vitaminelor liposolubile; sunt foarte bune furnizoare de energie (1 g L = 9,3 kcal). Importana nutriional a Lipidelor

n nutriie, Lipidele provin din alimente de origine animal i vegetal, dar calitile nutriionale ale Lipidelor vegetale difer mult de cele ale Lipidelor animale. Prin aport de lipide se nelege aportul de gliceride (lipide simple), acizi grai saturai, mono-nesaturai i polinesaturai (AGPN), fosfatide, steride. Importana nutriional a lipidelor este conferit de coninutul lor n compui biologic activi, precum AGPN, fosfatide, steride, vitamine liposolubile.

NECESARUL DE LIPIDE ntr-o alimentaie normal, raia de lipide nu trebuie s depeasc 35 30% din ENERGIA TOTAL sau 1-2 g/kilocorp i zi din care 1/3 saturate, 1/3 mononesaturate, 1/3 polinesaturate. Ele sunt reprezentate att de lipidele vizibile ( ulei, unt, margarin) ct i de cele invizibile (din carne i preparate din carne, lactate, ou, nuci, alune, snacksuri etc). Necesarul de lipide depinde ns de vrst, activitatea profesional, sex, particulariti naionale, climaterice etc. Pentru tineri i aduli cu vrst medie raportul recomandat P: L = 1:1. Pentru adulii n vrst, raportul recomandat P:L = 1:0,7 (chiar 1:0.5) Necesarul de lipide in g/kg greutate corporala: Categoria de consumatori: Tineri si adulti cu varsta medie : barbati(1,5-2) , femei (1,2-1,5) Adulti cu varsta inaintata :barbati(0,7-1,2) , femei (0,5-0,7) SURSE ALIMENTARE DE LIPIDE Surse alimentare bogate n lipide: uleiurile vegetale (de floarea soarelui, de soia) i grsimile animale (unt, untur de porc i de pasre).

Carnea, petele i produsele derivate conin cantiti variate de lipide. Brnzeturile, cu excepia celor obinute din lapte degresat conin cantiti apreciabile de lipide. n ou, lipidele se gsesc numai n glbenu. Produsele alimentare obinute prin utilizare de grsimi (cartofi prjii, chips-uri, snacksuri, prjituri, maionez etc.) sunt surse alimentare bogate n lipide. CONSECINELE APORTULUI NEADECVAT DE LIPIDE Pentru asigurarea unui aport optim de AGPN, lecitine, fitosteroli, raportul dintre grsimile animale i cele vegetale trebuie s fie de 1/3:2/3. EXCESUL: Un consum prea mare de L, care sunt nutrienii cu aportul energetic cel mai mare, conduce la un surplus caloric, ce are drept consecin creterea greutii corporale obezitate. O alimentaie bogat n colesterol dar srac n AGPN conduce la hipercolesterolemie i, implicit la BCV (ateroscleroz). Lipsa fosfatidelor alturi de colesterol favorizeaz depunerea colesterolului pe artere i precipitarea lui n colescist, sub form de calculi. Acizii grai saturai (grsimile saturate) grbesc coagularea sngelui (favorizeaz formarea trombilor). DEFICITUL: O alimentaie fr L sau cu aport insuficient scade dramatic imunitatea i induce ncetinirea creterii, chiar moartea. O diet lipsit de L reduce colesterolemia dar favorizeaz acumularea colesterolului n ficat. Glicoliza In organismul se produce un proces asemanator fermentatiilor monohazaridelor, si anume fermentatia monozaharidelor pana la acid lactic. Acest proces este cunoscut sub numele, de glicoliza. Spre deosebire de fermentatia alcoolica, la care punctul de plecare este glucoza, in cazul glicolizei, glicogenul, o polizaharida continuta in muschiul animal, este transformat in eteri fosforici printr-o reactie de tipul: glicogen + H3 PO4 fosfat de glucoza Transformarea glicogenului in acid lactic este un proces exoterm; el da energia necesara producerii travaliului muscular. Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizeaza din nou glicogenul, proces care este endoterm. Reformarea glicogenului se face in muschi, dar mai ales in ficat, unde acidul lactic este adus de sange. In glicoliza, glucoza este descompusa cu ajutorul enzimelor si altor molecule ce se afla in citoplasma. Enzimele unesc doua grupuri fosfat la glucoza pentru a-I mari reactivitatea. Un grup fosfat are formula P04. O alta enzima

imparte glucoza in doua pentru a forma doua grupuri de trei atomi de carbon, fiecare cu cate o molecula de fosfat. In urmatorul pas, o enzima indeparteaza un atom de hidrogen si doi electronidin fiecare molecula. Atomii sunt transformati in ioni de hidrogen. Un ion si doi electroni sunt transferati la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+) pentru a forma doua molecule de NADH. In fazele finale ale glicolizei, doi atomi de hidrogen sunt inlaturati din fiecare grup cu trei atomi de carbon si se leaga de atomii de Oxigen liber din citoplasma, rezultand apa. La urmatorul pas al respiratie celulare, sub actiunea unei enzime, grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon si se combina cu o molecula de ADP. Asadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon si restul a doua grupuri fosfat. Prin adaugarea unui al treilea grup fosfat se obtine ATP. Aici se obtin doua molecule ATP. In momentul in care consumul de energie al moleculei creste, o alta enzima inlatura al treilea grup fosfat, eliberand energie ce alimenteaza celula. Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou in respiratia celulara pentru a produce mai mult ATP. Cand cele doua grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat, sunt transformate in doua molecule piruvat C3O3H3 . La incheierea glicolizei au aparut produse necesare in etapele ulterioare ale respiratiei celulare: doua molecule de NADH si doua molecule de piruvat. Cele doua molecule de ATP aparute in cursul glicolizei sunt folosite pentru reactii celulare ce necesita energie. Faza de tranzitie Moleculele de piruvat se muta din citoplasma in structuri specializate ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiratiei celulare. Fiecare mitocondrie este acoperita cu o membrana care este infasurata de multe ori. Aceasta membrana intinsa este acoperita cu sute de mii de enzime care dirijeaza respratia celulara. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de ATP sa fie podusa simultan intr-o mitocondrie. Faza de tranzitie reprezinta un scurt pasaj biochimic intre glicoliza si ciclul Krebs. In aceasta scurta faza enzimele transfera ioni de hidrogen si electroni din cele doua molecule de piruvat la doua molecule NAD+ pentru a forma inca doua molecule NADH. O alta enzima inlatura CO2 din fiecare molecula de piruvat. Acest dioxid de carbon, un prim deseu al respiratiei celulare, este difuzat in afara celulei. In urma acestor reactii, fiecare molecula de piruvat se transforma intr-un grup acetil. Cele doua molecule acetil impreuna cu doua molecule de coenzima A intra in asa numitul ciclu al lui Krebs. Ciclul Krebs Serie de reactii chimice produse in celule al caror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrana in energie, apa si dioxid de carbon. Se manifesta la toate animalele, la plantele superioare si in cele mai multe bacterii.

In organismele ale caror celule au nucleu, ciclul are loc in mitocondrii, structura deseori numita uzina energetica a celulei. Inainte ca hrana sa intre in ciclul acidului citric, ea este sfaramata in grupuri acetil CH3CO. La initierea ciclului, fiecare grup acetil se combina cu o molecula de oxaloacetat, rezultand acid citric C3H4OH. In celelalte faze ale ciclului, molecula de acid citric pierde doi dintre atomii sai de carbon, eliminati sub forma de CO2. Se elibereaza de asemenea patru electroni, care circula in celula de-a lungul unei serii de molecule purtatoare, aparand o molecula bogata in energie numita adenosintrifosforic (ATP), inainte de a se combina cu oxigenul si a forma apa. Un alt produs al ciclului este o alta molecula purtatoare de energie, numita guanosintrifosfat (GTP). Moleculele de ATP si GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei. O alta molecula energizata, creatinfosfatul, este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare si nervoase. La incheierea ciclului, molecula de oxaloacetat este regenerata. Aceasta molecula se poate combina cu un alt grup acetil pentru a initia inca un ciclu de reactii care produce mai multa energie pentru acoperirea nevoilor organismului. In ciclul lui Krebs se consuma apa si se elimina CO2 si H. Dioxidul de carbon format se elimina la respiratie, hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces insotit de eliberarea unei cantitati mari de energie. Intre ciclul acidului citric si metabolismul proteinelor exista o interdependenta. De asemenea, exista o stransa legatura intre ciclul Krebs si ciclul acizilor grasi. Prin urmare, ciclul acidului citric are o deosebita importanta pentru sinteza si degradarea hidratilor de carbon, a grasimilor si proteinelor din organism