Vitamina A Vitamina A, o vitamina liposolubila, exista in cateva structuri chimice inrudide cum sunt forma alcoolica (retinol), forma

aldehidica (retinal), forma de acid (acid retinoic) si forma alcoolica dehidratata (dehidroretinol). Cea mai importanta si raspandita forma este cea de retinol. Structura de baza a vitaminelor A, consta dintr-un ciclu -iononic la un capat al unei catene laterale formata din 9 atomi de carbon si o grupare polara la celalalt capat. Aceasta structura contine 5 duble legaturi si 5 radicali metil si este esentiala pentru activitatea vitaminei A. In alimentele de origine animala forma de vitamina A este un ester, cel mai adesea retinil-palmitat, care este hidrolizat la retinol in intestinul subtire. Precursorii vitaminei A din plante sunt -, - si -carotenoizii. Dintre acestia cel mai activ este -carotenul care este oxidat in intestin la dubla legatura centrala prin intermediul caroten-dehidrogenazei:

Se formeaza doua molecule active de retinal. Prin scindarea - si -carotenoizilor se obtine doar cate o molecula de vitamina A. Sistemul conjugat de duble legaturi alternative din lantul polienic este responsabil de culoarea retionidelor de la galben la portocaliu si rosu. Descoperirea vitaminei A isi are originea in 1906 cand s-a aratat ca pentru pastrarea sanatatii vitelor este necesara in hrana acestora prezenta unor factori esentiali. Prin 1917 unul din acesti factori a fost descoperit simultan de catre Elmer McCollum (Universitatea Wisconsin-Madison), Lafayette Mendel si Thomas

Osborne (Universitatea Yale). Deoarece tocmai fusese descoperit factorul B solubil in apa cercetatorii au dat factorului nou descoperit factor A liposolubil (vitamina A). Prima vitamina A sintetizata a fost obtinuta in 1947 de catre doi chimisti olandezi David Adriaan van Dorp si Jozef Ferdinand Arens. Vitamina A se gaseste in multe alimente. Printre cele mai bogate surse animale de viatmina A putem numi: oua, ficat, unt, lapte si pesti ca ton, sardine sau heringi. Dintre sursele vegetale bogate in viatmina A se numara legumele si fructele verdeinchis, portocalii si galbene cum sunt spanacul, morcovii si portocalele. Cerealele sunt surse sarace de vitamina A. Absorbtia vitaminei A din vegetale este mai scazuta decat din surse animale si mai mica decat cantitatea de vitamina gasita prin analize in diferitele alimente. In plus conversia carotenului la retinol, variaza de la o persoana la alta, iar biodisponibilitatea carotenului variaza cu alimentele. Multi ani pentru a se compara carotenoidele alimentare cu o cantitate specifica de retinol se utiliza unitatea internationala (IU) care era egala cu 0,3 g de retinol, 0,6 g -caroten sau 1,2 g alte carotenoide provitamine A. Ulterior a fost introdusa unitatea numita Activitate Retinol Echivalent (RAE) care se foloseste si in prezent. Un g RAE corespunde la 1 g retinol, 1,2 g -caroten in ulei, 12 g -caroten alimentar sau 24 g alte caroenoide dietare provitamine-A. Absorbtia si asimilarea de provitamine depinde in mare masura de lipidele ingerate o data cu acestea. De aceea cele mai noi cercetari arata ca fructele si legumele nu sunt foarte convenabile pentru asimilarea de vitamina A. Acest lucru este foarte important pentru vegetarieni si tarile unde carnea este putin disponibila. In aceste cazuri nictalopia este o boala foarte frecventa (tulburare de adaptare a vederii la intuneric). Vitamina A joaca un rol important intr-o varietate de functii in corpul uman: vedere, transcriptia genetica, functie imuna, dezvoltare embrionara si reproductie, metabolismul osos, hematopoeza, sanatatea pielii, reduce riscul de cancer si boli de inima, activitate antioxidanta. De exemplu in procesul de vedere, vitamina A este o componenta importanta a structurii partii senzitive a ochilor. In interiorul ochiului uman si la animalele vertebrate se gasesc celule fotoreceptoare bastonase, implicate in vederea crepusculara, nocturna, a culorilor alb si negru si conuri implicate in vederea

diurna si diferentierea culorilor. In aceste bastonase se gaseste o substanta fotosensibila, rodopsina formata din 11-cisretinal legat de opsina. In conuri se afla iodopsina formata din retinol si iodopsina. La intrarea luminii in ochi, 11-cisretinalul se izomerizeaza in forma trans. Toate formele trans-retinal se disociaza de opsina (proteina). Aceasta izomerizare induce un semnal nervos prin nervul optic la centrul vizual din creier . Dupa incheierea acestui ciclu, toate formele trans sunt convertite inapoi in formele 11-cis-retinal printr-o serie de reactii enzimatice si legarea finala a acestora de opsina pentru a forma rodopsina. Forma de acid retinoic a vitaminei A participa la transcriptia genetica. Vitamina A este importanta in reglarea dezvoltarii a diferite tesuturi cum sunt pielea si tesuturile interioare ale sistemelor respiratorii, intestinale si urinare. Astfel vitamina A participa la mentinerea sanatatii pielii, desi inca nu se stie exact mecanisul de actiune, retinoidele sunt pe larg folosite pentru tratamentul a diferite boli de piele. Deficienta de vitamina A Deficienta de vitamina A afecteaza milioane de copii din lumea intreaga. Cea mai mare prevalenta a deficientei de vitamina A este in Asia de sud-est si Africa. Efectele deficientei de vitamina A sunt: nictalopia, xeroftalmia (orbul gainilor), conjuctivite, keratomalacia (distrugerea corneii) urmata de orbirea totala, scaderea imunitatii, hipokeratoza, scuamarea pielii, afectarea captuselii sistemelor respiratorii si urinare urmata de infectia acestora, deficiente dentare. Alimentarea cu cantitati adecvate de vitamina A este deosebit de importanta in perioada de graviditate si alaptare pentru copil deoarece lipsa de vitamina A nu poate fi compensata postnatal.

Toxicitatea vitaminei A Excesul de vitamina A este mult mai perisculos decat cel de vitamina C sau B. Acesta poate condce la greata, stari de voma, ameteli, iritabilitate, anorexie, vedere tulbure, dureri muschiulare si abdominale, slabiciune, somnolenta si stare mentala alterata. In cazurile cronice, pierderea parului, uscarea membranelor, febra, insomnia, oboseala, pierderea de greutate, fracturi ale oaselor, anemia, diarea sunt simptomele vizibile ale intoxicarii pe langa simptome mai putin vizibile. Ingestia cronica de superdoze de vitamina A produce sindromul pseudotumoare cerebrala asociata cu cresterea presiunii intracraniana.

S-a observat ca in special in tarile dezvoltate circa 75 % din populatie consuma mai multa vitamina A decat este necesar. Acest fenomen a condus la cresterea starilor de osteoporoza si fracturi de sold. De asemenea efectul toxic al excesului de vitamina A a fost observat si in dezvoltarea neadecvata a fetusilor. Vitamina D Vitaminele D sunt un grup de substante care deriva din steroli. Se gasesc in natura atat in stare libera cat si sub forma de provitamine. Dupa structura lor se cunosc mai multe vitamine D, numerotate de la 1 la 7 si dintre care predominante sunt vitamina D2 sau ergocalciferol si vitamina D3 sau colecalciferol. Impreuna aceste doua vitamine sunt cunoscute ca si calciferol.

Vitamina D2 ergocalciferol

Vitamina D3 colecalciferol

Din punct de vedere chimic vitaminele D sunt steroizi in care o legatura din ciclul sterolic este rupta. Diferenta dintre vitaminele D2 si D3 este in lanturile lor laterale. Lantul lateral al vitaminei D2 contine in plus fata de vitamina D3 o dubla legatura intre atomii de carbon 22 si 23 si o grupare metil la carbon 24. Vitamina D2 deriva din ergosterol si este produsa de nevertebrate, fungi si plante sub radiatiilor ultraviolete dar nu este produsa de vertebrate. Se cunoaste foarte putin despre rolul biologic al acestei vitamine la nevertebrate. Deoarece ergosterolul poate absorbi in mod eficient radiatiile uv care pot afecta ADN-ul, ARN-ul si proteinele, a fost sugerat ca ergosterolul serveste ca un sistem de evaluare a radiatiilor solare in vederea protejarii organismelor de radiatiile uv distrugatoare. Vitamina D3 provine din 7-dehidrosterol in piele sub influenta radiatiilor luminii uv la lungimi de unda intre 270 300 nm, sinteza pe piele avand loc intre 295 297 nm. Aceste radiatii au loc zilnic la tropice, zilnic din primavara pana toamna in

zonele temperate si practic niciodata in cercurile polare. Cantitati suficiente de vitamina D3 se realizeaza in piele dupa numai 10 -15 minute de expunere la soare de cel putin 2 ori pe saptamana a fetei, bratelor sau spatelui. La o expunere mai lunga la soare, se realizeaza un echilibru la nivelul pielii si vitamina se degradeaza la fel de repede cum este generata. Pe langa expunerea la soare este necesar in multe cazuri ca vitamina D sa fe obtinuta prin dieta, mai ales pentru persoanele cu posibilitati limitate de expunere la soare, pentru oameni in varsta si oamenii cu pielea inchisa astfel incat sa se mentina o concentratie adecvata de vitamina D in sange. Sursa alimentara majora de vitamina D este reprezentata, ca si in cazul vitaminei A, de surse de origine animala cum sunt: uleiul de peste, pesti (hering, pestele pisica, somon, mackerel, sardine, ton, cod, tipar), ou intreg sau ficat de animale. Vitamina D este cuantificata ca Uniati Internationale (IU). O Unitate Internationala este egala cu 0,025 g de colecalciferol si este egala cu o Unitate Standard Britanica sau 1,3 unitati ale AOAC USA (Asociatia Oficiala a Chimistilor Analisti). Functia biologica. Vitamina D joaca un rol esential in metabolismul calciului si fosforului la animale. In mod particular, vitamina D3, colecalciferolul, este necesara pentru absorbtia calciului din tractul gastro-intestinal si pentru calcifierea tesutului osos in dezvoltare. Inainte de a-si desfasura aceste functii metabolice, colecalciferolul este convertit in ficat la hidroxicalciferol (25-HCC) care apoi este convertit in rinichi in forma fiziologic activa 1,25-dihidroxicalciferol (1,25- DHCC). Aceasta este forma sub care actioneaza in tesuturile tinta si este responsabila pentru sinteza proteinei care leaga calciul in celulele epiteliale intestinale.

Functii suplimentare care au fost asociate cu 1,25-DHCC includ: conversia in oase a fosforului organic la fosfor anorganic, resorbtia fosfatului si aminoacizilor din tubulii renali, mentinerea nivelului de calciu in sange, depunerea si oxidarea citratului in oase. In absenta vitaminei K sau in prezenta unor medicamente care interfera cu metabolismul vitaminei K, vitamina D poate ajuta la calcifierea tesutului moale. Inhiba secretia hormonului paratiroidian de catre glanda paratiroida. Influenteaza sistemul imun prin sustinerea fagocitozei, activitatii anti-tumorale si functiilor imunomodulatorii. Contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare. Deficienta de vitamina D Deficienta de vitamina D poate fi rezultatul a unui numar de factori cum sunt lipsa expunerii la soare, dereglari in procesul de absorbtie din tractul gastrointestinal, factori care tulbura procesul de transformare a vitaminei D in forma activa in ficat sau rinichi, deficiente corporale ca de exemplu culoarea pielii sau obezitatea. Foarte rar apare din cauza unor boli ereditare. Deficienta de vitamina D conduce la diferite boli, deregleri de dezvoltare cum sunt:

Rahitismul o boala a copilariei caracterizata prin impiedicarea cresterii si deformarea oaselor lungi. Rolul dietei in prevenirea rahitismului a fost determinat de catre Edward Mellanby intre 1918 -1920 si Elmer McCollum care a aratat in 1921, ca anumite substante gasite in unele grasimi pot preveni aceasta boala. Inainte de aceste descoperiri rahitismul a fost o problema publica major. Prin fortifierea laptelui cu vitamina D, din 1930 numarul de cazuri de rahitism a scazut foarte mult. Osteomalacia o boala ce se manifesta prin subtierea oaselor si este caracterizata prin fragilitatea oaselor si slabirea muschilor de langa oase. Apare exclusiv la adulti. Osteoproza o stare caracterizata prin reducrea densitatii minerale a oaselor si cresterea fragilitatii oaselor. Deficienta de vitamina D poate fi de asemenea legata de cresterea susceptibilitatii fata de unele boli cronice cum sunt: hipertensiunea, tuberculoza, cancer, scleroza multipla, dureri cronice, dereglari sezoniere, cardiopatii ischemice, peridontoza, probleme cognitive ca pierderi de memorie sau confuzii, cateva boli autoimune ca diabetul de tip 1 si exista asocieri intre nivelul scazut de vitamina D si boala lui Parkinson. Toxicitatea vitaminei D Vitamina D depozitata in organism ca 25-hidroxicolecalciferol are un larg volum de distributie si o perioada de injumatatire de 20 29 zile. In mod obisnuit sinteza vitaminei D este foarte bine reglata si s-a presupus ca toxicitatea vitaminei D apare numai daca se iau doze excesive. La indivizi sanatosi nivelul de vitamina D in sange este in mod normal intre 32 si 70 ng/mL, cantitati de 15 ori mai mari apar in cazuri de toxicitate. Doza zilnica exacta care nu afecteaza individul nu se stie cu precizie dar de exemplu se considera ca doze de 250 g/zi la adulti sanatosi este adecvata si o doza de 2500 g/zi poate produce toxicitate in cateva luni. La copii doza optima este de 25 g/zi si concentratii de 1000 g/zi produc toxicitate in interiorul unei perioade de 1 si 4 luni. Supradoza de vitamina D conduce la hipercalcemie, cresterea tensiunii arteriale, anorexie, ameteli, stari de voma, poliurie, polidipsie (sete crescuta), slabiciune, nervozitate, prurit, insuficienta renala, etc.

Expunerea la soare timp indelungat nu cauzeaza in mod obisnuit toxicitate cu vitamina D deoarece expunerea la raze uv timp de 20 de minute bronzeaza individul si se ajunge la echilibru astfel incat orice vitamina D este produsa este degradata cu aceiasi viteza. Maximum de productie cu expunerea intrgului corp la soare este de 250 g/zi. Vitamina E Vitamina E este un termen generic care se aplica unui grup de compusi organici formati din diferiti fenoli metilati cunoscuti sub numele general de tocoferoli si tocotrieoli. In 1922 Herbert McLean Evans arata ca pe langa vitaminele B si C exista o vitamina necunoscuta care determina fertilitatea la cobai daca acestia sunt alimentati si cu germeni de grau. Abia peste cativa ani (1936) acest compus cu formula C29H50O2 si proprietati de alcool a fost izolat din germeni de grau. Tinand cont de proprietatile compusului izolat, Evans ii da numele de tocoferol, vitamine de reproducere sau antisterilitate, din greaca tokos = nastere, ferro = a purta si sufixul ol semnificand alcool. Ulterior, in 1938 a fost elucidata si structura -tocoferolului (Fernholz). Tocoferolii si tocotrienolii sunt formati dintr-o structura aromatica (benzopiran sau croman) la care sunt atasate grupari metilice si hidroxil si o catena laterala saturata la tocoferoli si nesaturata la tocotrienoli. In general, sunt recunoscute, in grupul ce defineste vitamina E, opt forme de baza: patru tocoferoli (-, -, - si -) si patru tocotrienoli (-, -, - si -).

-tocoferol: R1=R2=R3= CH3 -tocotrienol: R1=R2=R3= CH3 -tocoferol : R1= R3= CH3, R2= H -tocotrienol: R1= R3= CH3, R2= H -tocoferol: R1=R2= CH3, R3= H -tocotrienol: R1=R2= CH3, R3= H -tocoferol: R1=R2=R3= H -tocotrienol: R1=R2=R3= H

Dintre toti tocoferolii si tocotrienolii, -tocoferolul este compusul cu cea mai mare biodisponibilitate si cel mai important pentru procesele metabolice, din acest motiv este cel mai studiat si a fost realizat sintetic pentru a fi utilizat ca supliment alimentar.

-tocoferol

-tocotrienol

Functia biologica Absorbtia vitaminelor E are loc in intestinul subtire prin simpla difuzie. Apoi vitaminele sunt transportate pe cale limfatica in sange si complexate cu lipoproteinele din sange, organe si tesuturi. In celulele organelor si tesuturilor tocoferolii se concentreaza in membrane. Cea mai mare cantitate de tocoferoli se depoziteaza in organism in tesutul adipos, ficat si muschi. Tocoferoliii care nu au fost absorbiti sunt eliminati prin fecale, iar produsii metabolizati prin urina. Tocoferolii controleaza reactiile producatoare de radicali liberi din celulele vii inhiband oxidarea peroxidica a lipidelor nesaturate din membrane, contribuind astfel la protectia organismului fata de boli cum sunt cancerul sau cardiovasculare. Tocoferolii sunt antioxidanti biologici care asigura stabilitatea membranelor celulare. Refacerea formei active se realizeaza prin reducerea altor antioxidanti cum sunt acidul ascorbic, retinolul sau ubiquinolul. In ultimul timp a fost confirmata stransa relatie dintre tocoferoli si seleniu in controlul oxidarii peroxidice deoarece seleniul actioneaza ca si cofactor pentru glutation peroxidaza care inactiveaza hidroperoxizii lipidici. De asemenea vitamina E poate bloca formarea nitrozaminelor care sunt cancerigene si se formeaza in stomac din nitriti ce pot fi prezenti in alimente si apa. Tocoferolii cresc activitatea biologica a vitaminei A prin protejarea lanturilor nesaturate ale acestei vitamine fata de oxidarea peroxidica.

Probabil tocoferolii sunt implicati si in alte procese metabolice care asteapta sa fie descoperite. Cele mai bogate surse de vitamina E sunt: uleiul din germeni de grau, uleiul de floarea soarelui, uleiul de migdale, alune, nuci, arahide, uleiul de masline, porumb, asparagus, ovaz, castane, cocos, tomate, morcovi si lapte de capra. O Unitate Internationala de vitamina E este definita in diferite moduri: este biologic echivalenta cu circa 0,667 miligrame de -tocoferol, sau 1mg a unui amestec de cantitati moleculare egale a celor 8 stereoizomeri sau 1 UI de amestec racemic este egala cu 0,45 mg de -tocoferol. Deficienta de vitamina E Deficienta de vitamina E este foarte rara si apare in special la persoane care sufera de boli ce impiedica absorbtia lipidelor si nutrientilor solubili in lipide. Deficienta de vitamina E determina probleme neurologice datorita slabei transmisii nervoase. Aceasta duce la probleme de sanatate cum sunt: moartea embrionilor la femeile insarcinate, distrofii musculare, anemii, necroza hepatica, encefalomalacie, cerebelomalacie, etc. Toxicitatea vitaminei E Megadoze de vitamina E pot conduce la cresterea riscului de sangerare. De altfel a fost observat ca excesul de vitamina E care depaseste doze de 150 unitati per zi, creste riscul de imbolnavire

Vitamina K Vitamina K a fost descoperita in 1929 si studiata ulterior de catre Henrik Dam (danez) si Edward Adelbert Doisy (american) care pentru studiile lor privind structura si chimia acestei vitamine au primit in 1943 premiul Nobel. Denumirea sa provine din denumirea germana Koagulations Vitamin care arata, ca acest grup de vitamine, lipofilice si hidrofobice, sunt necesare pentru modificarea post-translationala a unor proteine, implicate in principal in coagularea sangelui. Din punct de vedere chimic aceste vitamine sunt derivati ai 1,4naftochinonei. Se cunosc 5 vitamine K. Vitaminele K1 (filochinona sau fitomenadiona) si K2 (menachinona) sunt naturale in timp ce vitaminele K3, K4 si K5 au fost obtinute

prin sinteze. Vitamina K1 este larg raspandita in legume spanac, varza, urzici, mazare, tomate, gulii, conopida, broccoli, varza de Brussels, pastarnac dar si in fructe avocado, fragi, macese, kiwi. De asemenea uleiurile vegetale contin vitamina K, in special cel de soia. Vitamina K2 este produsa in mod normal de bacteriile din intestine. Toate vitaminele K au substituite la C-3 al naftochinonei o grupare metilica si la C-2 o catena laterala. Diferenta intre ele este data de diferentele in catena laterala.

Vitamina K1 - filochinona

Vitamina K2 - menachinona

Dupa cum se vede in formula de mai sus, catena laterala a vitaminei K1 este derivata din fitol in timp ce la vitamina K2 catena laterala este formata dintr-un numar variabil de resturi izoprenoidice. Functia biologica Vitamina K este implicata in carboxilarea unor resturi de glutamat din proteine, pentru a forma gama-carboxilglutamati (abreviat Gla-resturi). Aceste resturi modificate sunt situate uneori in domenii specifice din proteine numite domenii-Gla. Aceste domenii sunt implicate in principal la legarea calciului si sunt esentiale pentru activitatea acestor proteine. Pana acum au fost descoperite 14 proteine umane care au domenii-Gla si care ocupa pozitii cheie in trei procese fiziologice: Coagularea sangelui (protrombina-factor II, factor VII, factor IX, factor X, proteina C, proteina S si proteina Z); Metabolismul oaselor: osteocalcina denumita si proteina Gla a oaselor (BGP), si proteina Gla matrice (MGP); Biologia vasculara. De asemenea au un rol important in procesele de fosforilare oxidativa. La plante joaca un rol important in procesele de fosforilare, oxido-reducere si in respiratia tisulara. Cantitatea zilnica necesara pentru adulti ste de 70 140 g/zi. Deficienta de vitamina K

Deficienta de vitamina K este extrem de rara deoarece necesarul este asigurat printr-o dieta zilnica obisnuita. Deficienta poate aparea la adulti, in cazul in care intestinele sunt deteriorate si nu pot absorbi moleculele sau datorita scaderii productiei de catre flora normala care a fost afectata de utilizarea indelungata de antibiotice. Risc crescut de deficienta prezinta nou nascutii, persoanele care au probleme cu ficatul (alcoolici), fibroza cistica, boli intestinale, operatii abdominale recente, bulimicii, cei care iau anti-coagulante. Printre medicamentele care pot fi asociate cu deficienta de vitamina K putem enumera salicilatii, barbituricele, cefamandolele. Simptome care arata deficienta de viatmina K sunt anemiile, sangerarea gingiilor, sangerare din nas si la femeii excesiva sangerare menstruala. Toxicitatea vitaminei K Desi sunt posibile reactii alergice, nu se cunosc pana acum fenomene de toxicitate asociate cu doze inalte de vitamine K naturale. Totusi se pare ca vitamina K3 (sintetica) s-a dovedit a fi toxica peste anumite nivele determinand reactii alergice, anemie hemolitica si citotoxicitatea celulelor ficatului. Vitamina F Acizii grasi esentiali AGE (EFA) nu pot fi in nici un fel sintetizati de organismul uman si trebuie obtinuti prin dieta. Acest termen se refera doar la acizii grasi implicati in procese biologice nu si la cei care joaca doar rol de sursa energetica. Exista doua familii de acizi grasi esentiali: -3 (sau n-3) si -6 (sau n-6). Acestia nu pot fi sintetizati de organismul uman dar acesta poate converti un omega-3 in alt omega-3 dar nu poate converti un omega-3 in omega-6 sau acizi grasi saturati. Datorita proprietatilor lor, dupa ce au fost descoperiti ca fiind esentiali, acestia au fost desemnati, in 1923, ca fiind vitamina F. In 1930 s-a considerat ca sunt mai bine inclusi la lipide decat la vitamine. Totusi AGE, sunt si astazi considerati in grup ca vitamina F. Fiind acizi grasi vitaminele F au structura chimica a acizilor grasi. Deoarece au lungimi diferite ultima pozitie este notata cu ultima litera a alfabetului grecesc. Proprietatile fiziologice ale acizilor grasi nesaturati, depind de pozitia primei duble legaturi fata de capatul non carboxilat, pozitie care se noteaza prin -n. Deci -3 semnifica faptul ca prima dubla legatura se afla la cea de-a treia legatura caboncarbon de la capatul CH3 () al lantului alifatic. De asemenea se noteaza si

numarul de duble legaturi precum si numarul total de atomi de carbon. De exemplu pentru acidul stearidonic se noteaza: -3/18:4 sau 18:4/-3 sau 18:4/n-3 ceea ce arata ca este vorba de un lant cu 18 atomi de carbon cu 4 duble legaturi si prima dubla legatura de la capatul CH3 se afla in pozitia 3. Deci formula structurala a acestui acid este:

Cu rosu sunt notati in mod conventional atomii de carbon importanti din punct de vedere fiziologic si cu albastru conventia din punct de vedere chimic. Unele din cele mai bogate surse de vitamina F sunt: pestele, crustaceele, lintea, u;eiul de soia, uleiul de rapita, semintele de mac, semintele de floarea soarelui, nucile, legumele frunzoase etc. Functia biologica Vitaminele F sunt absorbite din intestinal subtire. In tesuturi acestea sunt folosite pentru producerea unor lipide importante care fac parte din biomembrane si prezinta o activitate de reglare metabolica. Vitamina F actioneaza pentru mentinerea rezervei de vitamina A si faciliteaza activitatea vitaminei A in tesuturi. De asemenea reduce continutul colesterolului in sange si joaca un important rol in viata si moartea celulelor cardiace. O serie de aspecte privind functia biologica a vitaminelor F este inca destul de neclara. Se presupune de exemplu ca sunt implicate in producerea de prostaglandine care controleaza metabolismul. Deficienta de vitamina F Acizii grasi esentiali sunt implicati in numeroase procese metabolice si nu exista dovezi ale deficientelor de acizi grasi sau de balanta dezechilibrata privind acizii grasi esentiali, dar lipsa lor poate fi cauza a diferite boli inclusiv osteoporoza si determina simptome ca pierderea parului, eczeme, probleme la rinichi, inima si ficat. De asemenea pot aparea tulburari de comportament , sistemul imun este mai putin eficient crescand susceptibilitatea la infectii, glandele lacrimogene devin uscate, pot creste tensiunea arteriala si nivelul de colesterol in sange si in plus se pot forma mult mai usor cheaguri in sange.

Corpul uman, mai ales in cazul vegetarienilor, poate converti acidul -linolenic in acid eicosanpentanoic si apoi in acid docosanhexanoic, ce fac parte dintre acizii grasi esentiali. Aceasta conversie necesita insa multa activitate metabolica ceea ce face ca sursele animale sa fie mult mai convenabile decat cele vegetale. Toxicitatea vitaminei F Toxicitatea vitaminei F nu a fost determinata. Se pare ca aceasta nu este o problema dar este bine ca inainte de a se lua suplimente de vitamina F sa fie consultat medicul