Evolutia dreptului scris in Transilvania a fost marcata, pe de o parte de tendinta factorilor locali de a consolida autonomia voievodatului iar pe de alta

parte, de politica centralizatoare promovata de catre Ungaria.In acest context, romanii din Transilvania si-au aparat traditiile si institutiile juridice consacrate de ius valachicum, in cele mai variate forme, inclusiv prin codificari ale vechilor obiceiuri, realizate sub presiunea populara si recunoscute oficial. Alaturi de dreptul romanilor, de stravechea traditie, in Transilvania a fost impus, incepand din secolul XV, de catre varfurile celor 3 natiuni dominante, si de catre sfatul maghiar, un sistem juridic discriminatoriu.Acest sistem juridic nu a fost niciodata asimilat sau recunoscut de catre populatia majoritara romana. Autoritatea regala a incercat sa impuna si in Transilvania unele reglementari scrise, privind organizarea de stat sau statutul juridic al diferitelor clase si categorii sociale.Nobilimea locala,insa, nu era dispusa sa renunte la privilegiile sale, asa incat in intreaga epoca a voievodatului, decretele regale au ocupat un loc secundar in sistemul de drept al Transilvaniei.Mentionam in acest sens decretul regelui Andrei al II-lea din 1222 cu privire la privilegiile nobilimii, confirmat de catre urmasii sai, decretul lui Carol Robert referitor la organizarea financiara sau decretul lui Ludovic I din 1351 prin care s-a infaptuit reorganizarea armatei si s-au fixat obligatiile iobagilor. In cadrul politicii de centralizare pe care o promovau, regii Ungariei, au procedat la unele incercari de codificare a dreptului nescris si scris asa cum au fost cazul lui Matei Corvin (decretul maius din 1486).La randul sau, Vladislav al III-lea, i-a incredintat juristul lui Stefan Werboczi, sarcina de a intocmi o colectie de drept, prin valorificarea izvoarelor nescrise si scrise existente.Aparuta in 1517, colectia lui Werboczi nu a fost publicata oficial, dar s-a aplicat in practica instantelor, inclusiv a celor din Transilvania, pana in 1848.De altfel, in 1691, prin Diploma leopoldina, s-a confirmat utilizarea acestei calificari.Ea cuprinde dispozitii privind drepturile nobilimii, procedura de judecata, conditia juridica a iobagilor, statutul oraselor libere si reglementarea juridica din teritoriile aflate in dependenta fata de Ungaria.Intrucat lucrarea cunoaste o sistematizare in 3 parti, este cunoscuta sub denumirea de Tripartitul lui Werboczi(decretum tripartitum).Codul lui Werboczi consacra relatiile de tip feudal,inclusiv legarea iobagilor de pamant.

Nobilimea celor 3 natiuni dominante a adoptat, deasemenea, in adunarile sale, unele hotarari vizand inasprirea exploatarii sociale si nationale in Transilvania.Cea mai importanta hotarare prin consecintele sale sociale si politice a fost cea adoptata in statutul de la Capalna din septembrie 1437, cu care ocazie s-a constituit,fara consultarea romanilor si impotriva lor, Unio trium nationum.Potrivit acestei hotarari, puterea politica in stat urma sa fie exercitata de catre nobilimea maghiara, patriciatul sasesc si mica nobilime secuiasca.Pe viitor, nobilimea celor trei natiuni minoritare urma sa actioneze unita impotriva majoritatii romanilor, pe care o numea cu cinism dusmanul razvratitilor din tara. Toate aceste izvoare de drept scris, cuprind dispozitii privind materia contractelor, familia, succesiunile, dreptul penal si procedura de judecata. Principalele contracte reglementate in dreptul scris al Transilvaniei voievodale, sunt: vanzarea, schimbul, donatia, imprumutul, inchirierea, locatiunea de servici. Relatiile de familie ( casatoria, adoptiunea, tutela, curatela) se aflau sub incidenta dreptului canonic al bisericii catolice. In domeniul dreptului succesoral, s-a introdus un sistem care functiona in raport cu pozitia sociala a partilor si cu provenienta bunurilor.Astfel, bunurile donative ale nobililor se transmiteau numai baietilor.Pamanturile taranilor aserviti, care nu aveau succesori, treceau initial in proprietatea regelui, iar mai tarziu, in proprietatea nobililor.Bunurile mostenite treceau asupra rudelor, iar cele cumparate puteau reveni si altor persoane, conform dispozitiilor testamentare. Institutiile dreptului penal si procesual prezinta o serie de asemanari cu cele din Tara Romaneasca si Moldova, infractiunile si pedepsele fiind in linii generale,aceleasi. STATUTELE TARII FAGARASULUI.Romanii din Tara Fagarasului, ca si cei din alte regiuni ale Transilvaniei, si-au aparat cu strasnicie vechile institutii, traditiile si normele de conduita proprie.Repetatele incercari ale regilor Ungariei si ale nobilimii natiunilor privilegiate de a impune o reglementare juridica straina de obiceiurile si moravurile romanilor,au determinat intensificarea luptei populatiei majoritare pentru dreptate sociala si nationala.Acest fenomen este ilustrat intr-o forma deosebit de graitoare in Tara Fagarasului, unde romanii au reusit sa impuna autoritatilor codificarea principalelor institutii juridice consacrate de legea tarii ( ius valachicum). Tara Fagarasului, numita la origine Terra Vlachorum, s-a bucurat de o larga autonimie, pana catre sfarsitul secolului al XV-lea, cand a fost trecuta sub administrarea teritoriilor sasesti (universitas Saxonum).Aceasta incalcare a drepturilor stravechi s-a lovit de o viguroasa rezistenta a romanilor, culminand cu rascoalele din anii 1503 si 1508.Intre revendicarile formulate de catre romani, a figurat si aceea a recunoasterii si codificarii vechilor lor obiceiuri juridice.Aceasta revendicare a fost satisfacuta chiar in anul 1508.

In cuprinsul statutelor Tarii Fagarasului se arata in mod expres ca ele au fost elaborate la propunerea romanilor.Totodata se precizeaza ca normele cuprinse in aceasta codificare sunt vechi obiceiuri juridice romanesti. Statutele au fost redactate in limba latina.Textul scris reda normele obiceiurilor juridice intr-o forma fidela,dar concentrata, pornindu-se de la ideea ca ele sunt cunoscute foarte bine de populatia romana, care le aplica din generatie in generatie.Potrivit stadiului de evolutie a ideilor si a institutiilor juridice la acea epoca, normele de drept nu sunt grupate potrivit unui sistem clar, asa incat dispozitiile de drept penal sau de procedura sunt intercalate intre cele de drept civil. Statutele consacra stratificarea sociala prin utilizarea unei terminologii similare cu cea din Tara Romaneasca.Astfel nobilii romani sunt desemnati prin termenul de boyarones(boieri) iar taranii sunt denumiti rustici walachi.Unitatea termilogica se explica prin faptul ca Tara Fagarasului a pastrat in permanenta relatii stranse cu Tara Romaneasca.Aceste relatii s-au mentinut chiar si dupa ce Tara Fagarasului impreuna cu Tara Amlasului au incetat sa se afle in dependenta, cu regim de feude (1452), fata de Tara Romaneasca. Numeroase dispozitii reglementeaza relatiile de familie: casatoria, divortul, regimul bunurilor dotale.In vederea incheierii casatoriei,era necesar consimtamantul parintilor, in lipsa caruia casatoria se putea contracta cu fuga (printr-un simulacru de rapire urmat de plata unei amenzi simbolice).Zestrea viitoarei sotii trebuia sa fie constituita de catre parinti, iar dupa moartea acestora, obligatia de inzestrare trecea asupra fratilor, ca si in Tara Romaneasca.Casatoria putea fi desfacuta prin repudiere, iar bunurile dotate ramaneau in stapanirea sotului care a respectat obligatiile casatoriei.Si aceasta reglementare este proprie romanilor din toate cele trei state feudale. Cercetarea textelor din Statutele Tarii Fagarasului, ne ofera prilejul sa tragem concluzii cu adanci semnificatii pentru evolutia dreptului romanesc.In primul rand, obiceiul romanesc se caracterizeaza printr-o vadita unitate de continut si in al doilea rand, el a fost aplicat de catre toti romanii din toate cele trei tari, in ciuda vicisitudinilor istoriei.Aceste obiceiuri juridice s-au pastrat intro forma nealterata, pana in momentul redactarii Statutelor, cand mai ramasesera doar trei decenii pana la incetarea dependentei Transilvaniei fata de Ungaria.

TUDORACHE IOANA-GABRIELA Facultatea de Drept Anul I,Invatamant la zi