Curs 4. Succesiuni 14.03.

2012 CONDITIILE DE VALIDITATAE ALE LIBERALITATILOR Conditiile de fond: pentru ca vom avea in vedere ca in privinta formei exista diferente intre donatii, pe de o parte si legate pe de alta parte, prin urmare ne referim la conditiile de fond atat in privinta donatiilor cat si in privinta legatelor pentru ca exista un fond comun de reguli care guverneaza cele doua categorii de liberalitati. CONSIMTAMANTUL - una dintre conditiile de validitate pentru orice act juridic este consimtamantul - si in NCC, ca si in Codul civil anterior conditiile de validitate sunt enumerate in contextul reglementarii referitoare la contracte, dar stim ca si sub regimul Codului civil anterior cat si sub regimul NCC ceea ce este valabil in materie de contracte este valabil si in privinta oricarui act juridic (donatia este chiar un contract dar, legatul sau testamentul nu: este un act unilateral, dar i se aplica si lui regulile respective) - Codul civil anterior reglementa doar cerinta ca acesta sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta - in NCC lucrurile stau putin diferit in sensul ca se prevede in mod expres la art. 1204 Consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauzaavem astfel, un element nou care nu exista in Codul civil anterior, dar trebuie sa ne amintim ca si sub regimul reglementarii anterioare, consimtamantul trebuia sa fie dat tot in cunostinta de cauza pentru ca stim ca s-a construit pe cale pretoriana acea obligatie de informare. In privinta liberalitatilor, sigur ca se aplica aceleasi reguli, in ceea ce priveste obligatia de informare aici nu subzista asa cum exista in materie contractuala, in materie de contracte oneroase, dar se aplica dispozitiile disp art. 1205 din NCC unde se spune Este anulabil contractul incheiat de o persoana care la momentul incheierii actului se afla, fie si numai vremelnic, intr-o stare care o punea in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale(aici reglementarea este noua, difera de ceea ce reglementa Codul civil anterior). In Codul civil francez, cel de la 1804, dispozitia rspectiva este si la ora actuala in vigoare si anume art. 901 si in acest Cod civil, unde se spunea si

se spune Pentru a face o donatie intre vii sau un testament, dispunatorul trebuie sa fie sanatos la minte. Sigur ca sub regimul Codului de la 1864 s-a pus problema daca legiuitorul nostru a inteles sa reglementeze altfel decat in Codul francez. Concluzia a fost ca nu, chiar daca nu a existat o dispozitie similara art. 901, deci o dispozitie expresa, doctrina si practica judiciara au considerat ca si in dreptul nostru dispunatorul/donatorul/testatorul trebuie sa fie sanatos la minte, insemnand ca este vorba despre o persoana care are capacitate de exercitiu deplina; (nu discutam despre persoanele lipsite de capacitate), care are dreptul de a incheia acte juridice in nume personal, dar care dintr-un motiv sau altul (boala, consumul unor substante sau din alte motive), in momentul cand incheie actul este lipsita de discernamant - aici nu se pot aplica regulile de la incapacitate pentru ca incapacitatea nu poate fi decat legala, deci nu exista incapacitati implicite pentru ca incapacitatile sunt exceptii care restrang intr-o anumita proportie drepturile celui care este in stare de incapacitate, iar din acest motiv ele trebuie sa fie exprese. Dar si in dreptul nostru anterior, chiar in lipsa unui text expres, corespunzator art. 901 al Codului civil francez s-a considerat in doctrina clasica ca in ipoteza examinata actul juridic (donatia sau testamentul), erau anulabile pentru ceea ce doctrina dupa modelul francez numea insanitatea de spirit, (ex: daca dintr-un motiv sau altul dispunatorul nu avea discernamant in momentul incheierii actului se putea cere anularea acestuia pe motiv de insanitate de spirit). - acum avem aceste dispozitii exprese ale art. 1205 de unde rezulta indubitabil aceeasi regula - in dreptul nostru anterior, in doctrina, la un moment dat s-a afirmat ca in ipoteza examinata ar fi vorba despre o incapacitate naturala - Chirica - sintagma nefericita pentru ca incapacitatile nu pot fi decat legale, or, cand discutam despre lipsa discernamantului dispunatorului in momentul incheierii actului, ceea ce discutam nu este capacitatea acestuia ci consimtamantul sau, discernamanatul mai bine spus, ceea ce este o chestiune de fapt, deci nu putem apela la dispozitiile care se refereau la incapacitate. Sigur ca in esenta sanctiunea este aceeasi - NULITATEA RELATIVA - incapacitatile de protectie sunt sanctionate cu nulitatea relativa (ex: minorul care incheie un act de dispozitie fara incuviintarea ocrotitorilor legali si a Instantei de Tutela, incheie un act anulabil). Si in cazul in care o persoana lipsita de discernamant care este majora, incheie un astfel de act fara sa fie pusa sub interdictie sanctiunea este tot anularea actului, numai ca aici exista o diferenta fata de nulitatea relativa de protectie care nu poate fi invocata decat de cel protejat, deci in exemplul dat de catre minor sau de catre repezentantii lui legali sau mostenitorii universali sau

cu titlu universal. In privinta instanitatii de spirit nulitatea relativa poate fi invocata nu numai de catre aceste persoane, ci in unele situatii, chiar de catre alte persoane care ar putea justifica un interes (ex: in favoarea unei anumite persoane se face un legat care are ca obiect un imobil, un apartament si ulterior dispunatorul in stare de insanitate de spirit face un alt legat care este conjunctiv cu primul dand dreptul unei alte persoane la acelasi bun - legatul conjunctiv inseamna in esenta un legat prin care dispunatorul confera vocatie la 2 sau mai multe persoane la un anumit bun in intregul lui, in exemplul dat la intregul apartament). S-ar fi putut testa: las 1/2 lui A si las 1/2 lui B, aceasta nefiind legat conjunctiv pentru ca nu confera vocatie la intregul bun - in exemplul initial vocatia a fost data si lui A printr-un testament incheiat in buna regula si si lui B printr-un testament incheiat in insanitate de spirit, iar in aceasta ipoteza A, primul gratificat care a fost gratificat in conditii perfect legale poate invoca insanitatea de spirit pentru a solicita anularea actului - el justificand un interes pentru ca daca cel de-al doilea legat este valabil si produce efecte drepturile lui vor fi comprimate, nu primeste decat 1/2 din bun, nu intregul bun. Deci are un interes, deci poate sa justifice dreptul de a solicita anularea. Retinem ca in privinta consimtamantului la ora actuala subzista aceasta cerinta care este formulata, de altfel in mod expres, la art. 1205 din NCC. Ceea ce trebuie sa retinem este ca nu se confunda insanitatea de spirit cu vicierea consimtamantului - in cazul vicierii consimtamantului avem de-a face cu o persoana care are discernamant, dar se afla in una din situatiile care constituie vicii de consimtamant - eroare esentiala, dol, violenta sau leziune (mai nou) iar cand este vorba despre o insanitate de spirit, discernamantul lipseste cu desavarsire, deci cu alte cuvinte lipseste consimtamantul. Daca am fi foarte rigizi am spune ca in aceasta situatie ar trebui ca actul sa fie nul absolut dar, avand in vedere interesele care sunt in joc, in esenta interesul celui care a dispus intr-o astfel de situatie si similitudinea cu incapacitatile de protectie, atunci s-a ajuns la concluzia ca sanctiunea cea mai potrivita este nulitatea relativa. Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca nu se poate pune problema anularii unuia si aceluiasi act - donatie sau legat - si pentru insanitate de spirit care presupune lipsa discernamantului cat si pentru vicii de consimtamant de pilda eroare asupra substantei. Lucrul acesta nu se poate obtine concomitent, deci in acelasi timp, dar se poate formula si este chiar recomandabil, in practica, ca atunci cand cineva formuleaza o actiune, nu stie exact care v-a fi probatiunea, nu stie exact daca vor fi dovedite conditiile insanitatii de spirit sau ale unui anumit

viciu de consimtamant si atunci este recomandabil sa se formuleze un petit alternativ, in principal, sa se ceara anularea pentru insanitate de spirit si in subsidiar, in cazul in care nu se dovedeste acest motiv de anulare sa fie anulat actul pentru viciul de consimtamant cutare. Dar, in mod concomitent nu poate judecatorul sa spuna ca anuleaza actul si pentru insanitate de spirit si pentru vicierea consimtamantului. Cand este lipsa de discernamant nu poate fi vorba despre consimtamant viciat pentru ca acolo practic lipseste discernamantul, deci lipseste consimtamantul. Si sub regimul Codului civil anterior si si sub regimul NCC, liberalitatile in privinta consimtamantului trebuie sa fie facute fara ca acesta sa fie viciat, deci si in cazul liberalitatilor se pun aceleasi probleme care se pun in materie de contracte in privinta erorii esentiale ca viciu de consimtamant, in privinta dolului, in privinta violentei. In privinta leziunii, noul viciu de consimtamant care este reglementat in NCC - poate fi vorba in cazul liberalitatilor? - aici este act cu titlu gratuit, este liberalitate, aici nu se poate pune problma din capul locului, prin natura actelor respective acestea nu au nimic de a face cu leziunea. Deci se pot pune numai probleme de eroare esentiala, de dol sau de violenta. In privinta dolului exista in mod traditional in materie liberalitati dolul sub forma captatiei si a sugestiei. In dreptul roman cele 2 notiuni erau considerate a fi diferite. Sugestia - canalizare prin diferite acte dolosive in sensul de a gratifica pe x. Captatia - nu este suficient sa faca acte exterioare de afectiune, ci trebuie sa existe manevre dolosive. Simplul fapt ca manifesti grija fata de o persoana in varsta, care stii ca are o anumita avere si speri sa iti faca o liberalitate, nu inseamna ca i-ai viciat consimtamantul, trebuie sa se demonstreze un avantaj si ca l-ai influentat, l-ai izolat de rude, nu ai mai lasat rudele sa i-a legatura cu el sa mai discute, sa-l mai lumineze, i-ai creeat impresia ca doar tu tii la el si ca ceilalti l-au abandonat. Deci trebuie sa existe acte specifice inducerii in eroare, numai daca te prefaci ca tii la el si ca il ingrijesti aceasta nu inseamna dol. Dolul trebuie sa subziste in conditiile in care subzista si in materie contractuala: trebuie sa se dovedeasca anumite fapte, anumite acte de abtinere, dar in orice caz trebuie sa se dovedeasca o legatura de cauzalitate intre acele acte si abtineri si luarea deciziei de a consimti la incheierea unui anumit act - asa stau lucrurile si in materie de liberalitati. Poate fi viciat consimtamantul si prin eroare esentiala, aici de regula poate fi vorba despre eroare

asupra persoanei (ex: dispunatorul crede ca cel gratificat este copilul sau care este nascut inafara casatoriei, dar in realitate sa nu fie vorba despre asa ceva) - poate fi vorba despre violenta, care poate fi fizica sau psihica, morala. Se aplica dreptul comun, ceea ce se stie in materie de contracte se aplica si in materie de liberalitati. In ceea ce priveste capacitatea de a dispune si de a primi prin liberalitati, atunci cand discutam despre capacitate trebuie sa avem pe de o parte: capacitatea de a dispune, deci de a face liberalitati, iar pe de alta parte: capacitatea de a primi. Capacitatea este aptitudinea unei anumite persoane de a avea anumite drepturi si a-si asuma anumite obligatii, sau de a incheia in nume propriu anumite acte juridice. Capacitatea poate sa fie una de folosinta cand este vorba despre aptitudinea de a incheia anumite acte, sau poate fi vorba despre una de exercitiu care se refera la aptitudinea de a incheia singur, deci neasistat, un anumit act. - si in Codul civil anterior si in NCC, regula este aceea a capacitatii, adica acolo unde legea nu restrange capacitatea inseamna ca exista aptitudinea de a incheia acte juridice, de a dobandi anumite drepturi, deci capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. - exista incapacitati care sunt absolute, care se aplica in privinta oricarei persoane sau poate sa fie vorba despre incapacitati relative, care se aplica doar in privinta anumitor persoane (ex: incapacitatea medicilor si farmacistilor de a primi liberalitati de la cei pe care ii trateaza)

INCAPACITATILE DE A DISPUNE PRIN LIBERALITATI 2 categorii: absolute si relative. INCAPACITATI ABSOLUTE: se includ incapacitatea minorilor si incapacitatea interzisilor judecatoresti - FOST SUBIECT DE EXAMEN !!! - In privinta minorilor incapacitatea de a incheia liberalitati este una de folosinta, deci NU este una de exercitiu, cum am invatat noi. Argumentele lu Chirica:

- in cazul minorilor, in Codul civil anterior se prevedea ca minorii sub 18 ani nu pot face donatii, nici persoanal, nici prin reprezentatii lor legali. In materie de testamente Codul civil prevedea ca minorii sub 16 ani nu pot face testament si ca cei intre 16-18 ani pot dispune de 1/2 din ceea ce ar putea dispune ca majori. - in NCC - art. 987 - Capacitatea de folosinta alin. (1) Orice persoana poate face si primi liberalitati, cu respectarea regulilor privind capacitatea iar la alin. (2) Conditia capacitatii de a dispune prin liberalitati trebuie indeplinita la data la care dispunatorul isi exprima consimtamantul - atat in materie de donatii cat si in materie de legate in privinta capacitatii de a dispune trebuie sa avem in vedere momentul cand se incheie actul respectiv; si donatia si testamentul. La alin. (3) se spune Conditia capacitatii de a primi o donatie trebuie indeplinita la data la care donatarul accepta donatia - textul se refera numai la donatie si este firesc sa fie asa pentru ca fiind contract nu poate produce efecte pana cand oferta de donatie nu este acceptata. In privinta testamentelor sau a legatelor la alin. (4) se prevede Conditia capacitatii de a primi un legat trebuie indeplinita la data deschiderii mostenirii testatorului - se poate intampla ca la momentul cand se incheie testamentul, legatarul sa nu aiba capacitate, sa nu poata primi dintr-un motiv sau altul, exista un text care il impiedica sa primeasca liberalitatea, dar daca pana la momentul la care se deschide mostenirea lucurile se schimba in privinta legatului, se i-a in considerare momentul deschiderii mostenirii, pentru ca este vorba despre un act mortis causa care prin esenta lui produce efecte doar la DDM, nu inainte - diferenta fata de donatie - art. 988 NCC - Lipsa capacitatii depline de exercitiu a dispunatorului - alin. (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate dispune de bunurile sale prin liberalitati, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Aici este vorba despre o incapacitate de folosinta sau despre una de exercitiu? - inca o data nu suntem tinuti de denumirile marginale - denumirea este chiar gresita aici? - aici putem fi indusi in eroare de cuvinte - se spune despre lipsa capacitatii depline de exercitiu si putem fi tentati sa spunem ca este reglementata o incapacitate de exercitiu. Dar, in esenta cand citim alin. (1) ne dam seama ca este vorba despre o incapacitate de folosinta. Textul este legat de cel anterior si reglementeaza incapacitatea de folosinta a minorilor de a incheia liberalitati - si in NCC minorii nu pot incheia liberalitati.

Dar oare de ce aceasta diferenta de opinii? Opinia celor 2 profesori: Reghini + Vasilescu care au spus ca incapacitatea minorilor este una de exercitiu este una singulara. Nici in dreptul francez, nici intr-un alt sistem de drept nu se sustine acest lucru. Pot exista opinii singulare care sa fie perfect valabile, numai ca, sa vedem daca in cazul acesta lucrurile stau asa sau altfel. Daca citim cu atentie nici ei intre ei nu sunt de acord. Unul spune ca atunci cand definim capacitatea de exercitiu avem in vedere in esenta aptitudinea de a dobandi anumite drepturi si de a incheia anumite acte - Chirica -definitie gresita - poate fi vorba despre capacitatea juridica in general care are 2 componente: capacitatea de folosinta care se refera la aptitudinea de a dobandi drepturi si capacitatea de exercitiu care se refera la aptitudinea de a incheia in nume personal. Una este aptitudinea de a dobandi anumite drepturi si alta este aptitudinea de a incheia in nume propriu actul, deci sa nu ai nevoie de altcineva. Acest autor confunda capacitatea de exercitiu cu capacitatea juridica in general. Celalalt autor face o alta confuzie pentru ca el confunda personalitatea juridica cu capacitatea juridica - Vasilescu spune; capacitatea de folosinta nu ar fi nici mai mult nici mai putin decat sinonimul fiintei juridice a omului, fiinta care exista de la nastere pana la moarte/ capacitatea de folosinta este o categorie juridica care depaseste cu mult analiza actului juridic civil. Un profesor din Franta: - aceasta personalitate juridica cuprinde atat capacitatea de a dobandi drepturi politice, cat si capacitatea de a dobandi drepturi juridice. Sigur ca atunci cand spui cutare subiect de drept este lipsit de personalitate; inseamna ca nu are niciun drept, ori in dreptul actual nu exista subiecte de drept care sa poata fi puse intr-o astfel de situatie, dar exista posibilitatea ca din anumite motive, fie categoria drepturilor politice, de ex: in cazul unei persoane condamnate penal, nu poate ocupa anumite functii, nu poate participa la vot, este vorba despre o restrangere a capacitatii sale politice, dar nu putem spune ca nu este subiect de drept, el valoreaza, dar mai putin decat valoreaza ceilalti - are toate drepturile inafara de acestea. In privinta drepturilor civile, cum este in cazul minorilor din considerente care sunt lesne de inteles, minorii nu sunt copti la minte, legiuitorul vrea sa ii protejeze, liberalitatile sunt acte exceptionale, deci exista mai multe ratiuni, legiuitorul vine si spune ca ei nu pot face liberalitati, dar aceasta nu inseamna ca nu sunt subiecte de drept(e o aberatie) - sunt subiecte de drept, dar nu pot incheia actele respective, deci inseamna ca le este restransa capacitatea de folosinta - deci NU au aptitudinea de a dispune prin liberalitati - aceste drepturi lor le lipsesc din considerentele

enumerate - aceasta tine de capacitatea de folosinta NU de exercitiu. !!! Cel putin in materie testamentara nu se poate pune problema ca un minor sa consimta la incheierea actului cu acordul parintilor si sa spunem, prin absurd, cu acordul Instantei de Tutela - un astfel de lucru este cu totul exclus !!!. M. Grimaldi - in privinta minorului legiuitorul avea 2 posibilitati: 1. fie sa ii lase sa faca acte juridice singuri, testamentul fiind un act esentialmente pesonal, nu poti incheia niciodata un testament prin mandatar, 2. fie o limitare a aptitudinii de a face asemenea acte (opinia agreeata). - in privinta minorilor acestia sunt lipsiti complet de aptitudinea de a face liberalitati - NU pot face nici donatii, nici legate Spre deosebire de codul civil anterior care permitea minorilor intre 16-18 ani sa faca testament - sa dispuna de 1/2 din ceea ce ar fi putut dispune ca majori; aceasta posibilitate a disparut! Sanctiunea - Nulitatea relativa care poate fi invocata de catre cel ocrotit (minor) sau de catre reprezentantii lui legali. - art. 40 NCC - Instanta de judecata poate conferi minorilor peste 16 ani o capacitate de exercitiu deplina anticipata. Intrebarea este daca minorii carora instanta le-a conferit in temeiul acestui text, capacitatea de exercitiu anticipata au sau nu capacitatea de folosinta de a face liberalitati? art. 988 - cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate incheia, ori in conditiile in care potrivit art. 40 minorul a primit capacitatea de exercitiu deplina, concluzia este ca a dobandit si capacitatea de folosinta. Aici exista o diferenta fata de reglementarea anterioara - sigur ca reglementarea anterioara era criticabila - pentru ca intradevar daca se spunea ca minorul de la 16 ani in sus care se casatorea dobandea capacitatea deplina de exercitiu, atunci normal ar fi fost sa se fi spus ca o dobandeste si pe cea de folosinta. In NCC in conditiile in care incapacitatea de folosinta a minorilor de a incheia liberalitati este legata direct de existenta sau inexistenta capacitatii de exercitiu, nu putem sa ajungem la o alta concluzie decat ca primind capacitatea de exercitiu anticipata in temeiul articolului 40, automat dobandeste capacitatea de folosinta de a face asemenea acte. Solutia este rationala, pentru ca acea capacitate de exercitiu anticipata se da numai dupa verificari si daca instanta constata ca acel minor este destul de copt, deci ca poate fi pus pe picior de egalitate cu persoanele majore. art. 988 NCC -

denumirea marginala nu este chiar atat de gresita. DE RETINUT CA INCAPACITATEA MINORILOR DE A FACE LIBERALITATI ESTE UNA DE FOLOSINTA. Aceleasi reguli care sunt valabile in cazul minorilor, se aplica mutatis mutandis si interzisilor judecatoresti, deci persoanele majore care au fost puse sub interdictie; sunt si ele in situatia minorilor pentru ca fiind puse sub interdictie sunt lipsite de capacitatea de exercitiu astfel incat intra sub incidenta art. 988 NCC. Existau si incapacitati relative de a dispune si anume a minorilor intre 16-18 ani de a dispune in favoarea tutorilor si era reglementata la art. 809 la alin. (1),(2) - Mai functioneaza aceasta incapacitate relativa? Nu mai functioneaza pentru ca acum este absoluta - minorii nu mai pot pana la 18 ani. Nu mai exista aceasta diferenta intre minorii intre 16-18 ani si minorii sub 16 ani, deci intra sub incidenta incapacitatii. Prin exceptie chiar si atunci cand au implinit varsta de 18 ani, fostii minori, pentru ca deja au varsta de 18 ani care nu pot face liberalitati in favoarea tutorilor pana la momentul cand se predau socotelile tutelei, dar si aici exista o exceptie si anume: inafara situatie in care este vorba despre un ascendent referindu-se la majori deja, nu la minori. Majorii care au fost sub tutela pana la 18 ani devin majori pana la momentul cand se predau socotelile tutelei de catre tutori, nu pot face liberalitati in favoarea acestora; poate fi vorba despre o captatie si atunci legiuitorul interzice acest lucru. INCAPACITATILE DE A PRIMI PRIN LIBERALITATI - si aici trebuie sa existe dispozitii legale din care trebuie sa rezulte asemenea incapacitati. Avand in vedere faptul ca asa cum rezulta din dispozitiile NCC si cum rezulta si din dispozitiile Codului civil anterior, nu au capacitatea de a primi prin liberalitati decat persoanele care sunt cel putin concepute la data actului de donatie sau la DDM - atunci putem trage concluzia, per a contrario, ca persoanele care nu sunt cel putin concepute, fie la data donatiei, fie la DDM nu pot primi liberalitati. - art. 989 alin. (2) NCC Persoana care nu exista la data intocmirii liberalitatii poate beneficia de o liberalitate daca aceasta este facuta in favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urma de a transmite beneficiarului obiectul liberalitatii indata ce va fi posibil - Nu este contrazisa regula potrivit careia nu pot fi gratificate persoanele care nu sunt cel putin concepute? Aici nu este substitutie fideicomisara. La substitutia fideicomisara este vorba despre

o dubla transmisiune la doua persoane in mod succesiv, dar ambele persoane dobandesc de la dispunator, NU intai dobandeste instituitul si cand moare, din patrimoniul lui bunul trece in patrimoniul substituitului ci AMBII si instituitul, deci primul gratificat si al doilea gratificat dobandesc direct de la dispunator. Ex: daca substituitul nu este cel putin conceput la DDM nu este valabila substitutia. Chiar daca dispunatorul spune: las bunul cutare fiului meu cu obligatia pentru acesta de a-l pastra si a-l remite fiului sau care se va naste in viitor. In aceasta situatie, daca nepotul dispunatorului, fiul celui gratificat nu este cel putin conceput DDM - ce se intampla cu liberalitatea? e pura si simpla si produce efecte numai in privinta instituitului, aceasta nemaifiind grevat de sarcinile de a pastra si a remite obiectul pentru ca nu poate primi, cel care nu este cel putin conceput la DDM. In acest art. 989 alin. (2) nu este vorba despre o substitutie fideicomisara ci este un fideicomis simplu. Chiar fara reglementre, in Codul civil anterior nu exista o astfel de reglementare, practica judiciara si doctrina au admis posibilitatea unor astfel de liberalitati. Ex: Cand unul din fratii C. in preajma decesului a facut un testament prin care a imputernicit pe 2 amici - ei scriitori, sa preia patrimoniul si sa constituie o fundatie care sa aiba ca obiect principal atribuirea anuala a acelui celebru premiu literar francez. Intre momentul deschiderii mostenirii si momentul formarii fundatiei - fundatia nu putea fi creeata decat dupa DDM, deci a existat un interval de timp in care liberalitatea respectiva/patrimoniul respectiv ar fi ramas fara stapan. Cel gratificat era fundatia pentru ca in favoarea ei a fost facuta liberalitatea, cei 2 amici care au fost imputerniciti sa preia legatul si sa il transmita fundatiei cand aceasta va lua nastere, au dobandit proprietatea patrimoniului respectiv in temeiul acestui fideicomis simplu cu sarcina pe care si-au executat-o de a transmite obiectul legatului fundatiei respective. Exista situatii in care adevaratul gratificat dintr-un motiv sau altul nu poate primi; la fel si in cazul in care un copil nu este conceput la data la care se face actul de liberalitate dar poate fi gratificat un tert cu sarcina de a transmite (aici nu mai este sarcina de a pastra si de a remite la data decesului, ci cu sarcina de a transmite imediat ce este posibil obiectul legatului). Aici nu avem de-a face cu o substitutie fideicomisara pentru ca transmisiunea nu opereaza direct din patrimoniul dispunatorului in favoarea gratificatului (de ce? pentru ca acesta nu intruneste conditia de a avea capacitate de a dobandi), trece prin patrimoniul celui gratificat cu sarcina, si de acolo atunci cand este posibil trece in patrimoniul adevarului gratificat. Aici nu se incalca acest principiu si anume ca nu pot fi

gratificate decat persoanele care exista la data deschiderii mostenirii. Nu au capacitatea de a dobandi prin liberalitati persoanele care nu au fost concepute, atunci cand ne referim la persoane fizice sau persoanele juridice care nu au existenta legala la DDM. Sigur ca aici ar putea sa apara intrebarea cum se poate discuta despre incapacitatea unei persoane care nu exista? - pare a fi o incongruenta logica, pentru ca este normal ca o persoana care nu exista sa nu aiba capacitate - aici totusi terminologia este corecta avand in vedere faptul ca in vechiul drept francez puteau fi gratificate persoanele care nu erau concepute la DDM si atunci Codul civil Napoleon din 1804, ca sa marcheze ruptura fata de reglementarea anterioara vorbind in mod expres de o incapacitate a celui neconceput. Deci nu este o greseala, ci este o chestiune intentionata care isi are explicatia in istoria institutiei. De asemenea liberalitatile nu pot fi facute in mod valabil in favoarea persoanelor care nu sunt determinate intr-o forma sau alta la data actului de dispozitie sau la DDM, de ex: un legat in favoarea unei universitati, cum putem sti care a fost universitatea care a fost gratificata? - deci trebuie sa existe un indiciu din care sa rezulte, fie si implicit despre cine este vorba si anume cine este cel gratificat. Sigur ca exista si situatii mai aparte cum exista de ex: liberalitatile facute in favoarea saracilor - astfel de legate in mod traditional au fost considerate ca fiind valabile (existau texte in Codul civil anterior), nu mai exista in codul actual, dar regulile raman aceleasi daca de ex: o persoana lasa un legat prin care dispune de averea sa in favoarea saracilor - care sunt saracii care vor primi legatul respectiv? Sigur ca daca am merge pana la am absurd am spune ca luam 4 milioane de saraci din Romania si impartim in 4 milioane - nu aceasta este solutia. Se considera ca intr-o astfel de situatie sunt gratificati saracii din ultima localitate/domiciliu al defunctului si intr-o forma sau alta beneficiaza de legatul respectiv, deci se poate determina cine este persoana gratificata in astfel de situatii existand ratiuni suficiente ca sa consideram ca astfel de legate sa fie valabile. In privinta persoanelor juridice functioneaza acel principiu al specialitatii capacitatii de folosinta si se spunea in art. 34 din Decretul 31/1954; in prezent fiind abrogat; ca persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului prevazut de lege, actul de infiintare sau statut , iar atunci s-a sustinut in literatura de specialitate ca persoanele juridice nu ar putea dobandi decat legate care sa aiba legatura cu obiectul lor de activitate. Ex: obiectul legatului este un imobil - am putea spune ca in privinta anumitor persoane juridice bunul respectiv nu

corespunde scopului in vederea careia a fost infiintata? Chirica - este exagerat sa sustinem acest lucru pentru ca ar putea fi vorba despre legate cu anumite sarcini de ex: las legat imobilul cutare in favoarea universitatii Babes B. cu sarcina de a face propaganda fumatului - in aceasta situatie ceea ce este ilicita este sarcina, aceasta trebuind sa fie sanctionata. Principiul a fost, de altfel, reformulat in art. 206 din NCC unde se spune la alin. (1) Persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, afara de acelea care prin natura lor sau potrivit legii nu pot apartine decat persoanelor fizice - Chirica- parca suna mai bine si mai logic. In pivinta persoanelor juridice fara scop scop lucrativ, asa cum rezulta din dispozitiile alin. (2) ale aceluiasi articol se spune acestea pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut - aici suna ca si in reglementarea anterioara, dar cand se pune problema practic, putem stabili daca are sau nu capacitate de a primi si trebuie rationat in maniera in care ni s-a spus. In privinta medicilor si farmacistilor - art. 810 din reglementarea anterioara si reglementarea actuala in art. 990, functiona si functioneaza o incapacitate care in esenta spune asa sunt anulabile liberalitatile facute medicilor, farmacistilor sau altor persoane in perioada in care in mod direct sau indirect ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului - conditia ca sa functioneze aceasta incapacitate este sa fie vorba despre un medic sau un farmacist care l-a tratat pe defunct de ultima boala de care acesta a decedat iar in aceasta situatie se presupune ca respectivii au profitat de slabiciunea acelei persoane. Sunt exceptate anumite persoane care chiar daca sunt medici sau farmacisti si primesc liberalitati in aceasta situatie (ipoteza de la alin. (1)) se considera ca liberalitatile sunt valabile, fiind vorba despre persoane precum sotul, rudele in linie dreapta, rude apropiate ale defunctului care chiar fiind medici sau farmacisti exista alte ratiuni care pot sta la baza unei gratificari facute in conditii legale. Aceste dispozitii legale se aplica si in privinta preotilor care asista religios pe o anumita persoana si aceasta decedeaza apoi in scurt timp de la data actului de liberalitate, ratiunile fiind identice. La alin. (5) al aceluiasi articol - dispozitie interesanta In cazul in care dispunatorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar actiunea in anularea donatiei poate fi introdusa in termen de 3 ani de la data la care dispunatorul s-a restabilit - aici este o dispozitie noua pe care nu o regasim nici in alte coduri si atunci vrem sa vedem daca este rationala sau nu! In privinta legatului, dispozitia ca

legatul devine valabil poate fi rationala, pentru ca legatul poti sa il revoci fara sa ai niciun motiv si daca nu il revoca se presupune ca a vrut sa gratifice. Aici exista ratiune, dar in privinta donatiei actiunea in anularea donatiei poate fi introdusa in termen de 3 ani de la data la care dispunatorul s-a restabilit - aceasta inseamna ca a existat incapacitatea, dar potrivit dispozitiilor de la alin. (1) nefericitul trebuie sa fi murit pentru ca daca nu a murit nu suntem in situatia incapacitatii - atunci cum functioneaza aceasta incapacitate? are logica? Chirica - nu prea are logica - ar putea fi anulat actul doar in conditiile dreptului comun, NU pentru incapacitatea respectiva; pentru ca una dintre conditii (una dintre cele 2 conditii) este sa fie medic, farmacist, preot si sa fi decedat in urma tratamentului pe care medicul, farmacistul, preotul l-a aplicat. Daca nu sunt intrunite ambele conditii atunci nu ne aflam in situatia incapacitatii, deci dispozitia din alin. (5) in privinta donatiei este una absurda care nu are nicio justificare. In Codul civil anterior exista o incapacitate similara in privinta ofiterilor de marina - a fost suprimata. Exista si incapacitati de exercitiu in privinta actelor de acceptare a liberalitatilor si anume: donatiile facute minorilor si interzisilor care nu pot fi acceptate de acestia persoanal; fiind intr-o situatie de incapacitate de exercitiu, ei nu isi pot exercita actele decat prin intermediul reprezentantilor legali. - art. 811 din Codul civil anterior - liberalitatile facute in favoarea persoanelor juridice nu puteau fi valabile decat daca erau acceptate printr-un act al autoritatilor publice, un decret regal sau un jurnal al Consiliului de Ministrii - deci, aceea reticenta a legiuitorului fata de persoanele juridice se manifesta in aceasta maniera fiind vorba despre o incapacitate de exercitiu, deci nu puteau fi gratificate, de ex: o unitate administrativ teritoriala fara sa fi primit aceasta autorizatie. Si in privinta fundatiilor functionau astfel de restrictii - de ce? pentru ca s-ar putea intampla si lucrul acesta se poate intampla si la ora actuala; ca fundatiile sa aiba un scop de ex: de colectare a fondurilor pentru reprimarea demonstratiilor din Siria, sau alte acte teroriste si in aceasta situatie sar justifica ca autoritatile sa poata verifica daca liberalitatile sunt normale sau sunt unele care pot duce la consecinte imprevizibile; daca o astfel de fundatie acumuleaza averi incredibile; sau chiar si cultele religioase pot sa acumuleze astfel de averi, acumuland averi, acumuleaza si putere si pot la un moment dat sa contravina autoritatilor statale, legiuitorul nostru a abrogat fara nuanta, fara nicio problema cu toate ca exista aceste restrictii, ele pot fi moderate - poate fi vorba despre

controlul de la anumite valori in sus. - despre cauza se aplica dreptul comun - despre obiect vom discuta cand vom vorbi despre legate INTERDICTIA SUBSTITUTIILOR FIDEICOMISARE - in esenta, substitutia fideicomisara este o institutie in temeiul careia dispunatorul face un act de liberalitate - donatie sau legat - in favoarea unei anumite persoane, numite instituit sau grevat cu obligatia pentru aceasta de a pastra obiectul liberalitatii pe toata durata vietii dupa care sa o transmita unui al doilea gratificat desemnat tot de dispunator, persoana care se numeste substituit sau apelat. - in dreptul anterior, Codului civil de la 1804 din Franta, astfel de substitutii puteau sa fie chiar perpetue; de ex: un nobil spunea palatul cutare, domeniul nu stiu care care era domeniul principal al ducelui nu stiu care sa se transmita din generatie in generatie primului nascut, iar aceasta substitutie poate sa opereze pana la infinit; nobilii aveau interesele lor - puterea le decurgea din faptul ca aveau domeniile respective. Revolutia franceza, tocmai pentru a submina pozitia nobililor a interzis cu desavarsire substitutiile fideicomisare - din ratiuni in principal politice, dar si din ratiuni economice pentru ca se intampla sa exista situatia de bunuri de mana moarta care nu circulau, ori burghezia, capitalismul nu accepta astfel de lucruri pentru ca din punct de vedere economic este indezirabil asa ceva. Pe de alta parte si din punctul de vedere al legislatiei, s-a dorit ca o persoana sa nu aiba dreptul de a dispune in privinta generatiilor urmatoare la nesfarsit. Prin urmare s-a introdus principiul interzicerii substitutiilor fideicomisare, principiu care a fost reluat in dreptul nostru fara nicio nuanta; art. 803 din Codul civil anterior a interzis cu desavarsire substitutiile fideicomisare, in dreptul francez lucrurile au fost mai nuantate - principiul era acelasi dar, prin exceptie a fost ingaduita substitutia, dar nu mai mult de 2 transmisiuni, deci instituitul si substituitul si atat, nu mai departe, in privinta descendentilor de ex: parintele putea gratifica pe fiul lui care era prodig, cheltuitor - care zicea: cu obligatia de a pastra si a remite obiectul legatului nepotilor. De asemenea a mai fost permisa substitutia in ipoteza dispunatorilor care neavand copii, dispuneau in favoarea fratilor si surorilor cu obligatia de a pastra si remite obiectul liberalitatii nepotilor de

frate sau de sora, In dreptul nostru, principiul a fost acela al interdictiei sub sanctiunea nulitatii absolute a substitutiilor fideicomisare Nu trebuia si nu trebuie confundata substitutia fideicomisara cu substitutia vulgara sau obisnuita care insemna in esenta - Las bunul cutare lui A si daca dintr-un motiv sau altul nu accepta sau este incapabil de a primi atunci obiectul legatului sa revina lui B - in aceasta ipoteza nu era vorba despre o transmisiune succesiva ci de una singura - fie in favoarea lui A, fie in favoarea lui B. In NCC, senzatia e ca substituia fideicomisara este interzisa. - art. 993, dupa care urmeaza art. 994 unde sub titlul marginal, care iarasi nu trebuie sa-l luam in considerare pentru ca vom avea probleme: O liberalitate poate fi grevata de o sarcina, care consta in obligatia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalitatii si de a le transmite la decesul sau substituitului desemnat de dispunator. - reprodus textul art. 1048 din Codul civil francez. In Codul francez s-a pastrat art. 896 care a introdus principiul interdictiei substitutiei fideicomisare, dar in Codul civil francez exista 2 sectiuni - una la care i se spune Substitutia graduala in care este reglementat ceea ce la art. 944 este numita substitutie fideicomisara, deci in dreptul francez unde pana in 2006 substitutia era permisa in cazul dispozitiilor in favoarea descendentilor sau a fratilor si surorilor cu obligatia de a pastra si remite nepotilor. Prin art. 1048 s-a liberalizat substitutia fideicomisara, cu alte cuvinte s-a conferit posibilitatea de a se face astfel de liberalitati in favoarea oricui, nu numai in favoarea descendentilor sau in favoarea fratilor, de a pastra si de a remite nepotilor. Autorii NCC nu au mai facut clasificarea care este in Codul civil francez - nu au mai dat aparenta logica care acolo exista ci dupa ce au enuntat principiul ca sunt interzise la articolul urmator vine si spune exact contrariul si anume ca sunt permise. Principiul enuntat la art. 993 este o chestiune fara nicio consecinta pentru ca in realitate principiul valabil este cel de la art. 994 - deci substitutiile fideicomisare la ora actuala sunt permise in dreptul nostru in favoarea oricui - sigur ca este ilogica formularea. Si in perioada anterioara, cand si in dreptul nostru si in dreptul francez substitutia fideicomisara era in principiu prohibita - au existat anumite discutii in legatura cu anumite constructii jurisprudentiale daca constituie sau nu substitutii fideicomisare, sanctiunea fiind nulitatea absoluta iar aceasta afecta ambele liberalitati, deci si cea facuta in favoarea instituitului si cea facuta in favoarea substituitului. Si sub reglementarea anterioara si si sub reglementarea actuala daca s-a

facut un act care in esenta lui este o substitutie fideicomisara, daca dintr-un motiv sau altul unul dintre cei 2 gratificati, fie instituitul fie substituitul nu putea primi liberalitatea, daca era in stare de incapacitate sau nu accepta liberalitatea. In aceasta situatie liberalitatea in favoarea celuilalt ramanea valabila, fie a instituitului, fie a substituitului nemaifiind vorba despre nulitate, desi actul initial a fost conceput ca o substitutie, daca aceasta dintr-un motiv sau altul nu se mai putea realiza practic atunci era valabila liberalitatea in favoarea unuia sau altuia dintre cei 2 gratificati. Sub reglementarea anterioara si in dreptul nostru si in dreptul francez au existat anumite combinatii create in practica judiciara prin care s-a incercat intr-o forma sau alta sa se ocoleasca dispozitiile legale care prohibeau substitutiile fideicomisare. Una dintre aceasta a fost aceea a asa numitului legat/liberalitati dublu-conditionale in care se dispunea de pilda de obiectul legatului de ex: un imobil in favoarea lui A cu conditia ca acesta sa traiasca mai mult de 20 de ani, sa implineasca cel putin varsta de 20 de ani. In ipoteza in care deceda inaintea implinirii acestei varste, obiectul legatului sa revina lui B, deci unei alte persoane. Dupa ce initial o astfel de constructie a fost considerata ca este una care contrazice prohibitia substitutiilor fideicomisare s-a ajuns la concluzia ca nu este vorba despre o astfel de substitutie pentru ca prin esenta ei substitutia presupune o dubla dispozitie facuta de una si aceeasi persoana care are acelasi obiect cu obligatia pentru primul gratificat de a pastra si de a remite la data decesului lui celui de al doilea gratificat obiectul liberalitatii. In ipoteza examinata, deci a legatului dublu-conditional aveam de a face in esenta; de la DDM despre un legat pur si simplu (fosta speta la examen; si multi au spus: de la momentul deschiderii mosternirii si pana la data la care el implineste 20 de ani bunul nu apartine nimanui - acest lucru nu este acceptabil din punct de vedere juridic). In exemplul dat primul gratificat dobandeste pur si simplu obiectul legatului, devine proprietarul obiectului legatului, dar el are un legat sub conditie rezolutorie pentru ca daca decedeaza la 19 ani, liberalitatea facuta in favoarea lui se rezolutioneaza cu efecte de la DDM, daca este vorba despre un testament sau de la data donatiei. Poate fi vorba sau de donatie, sau de legat - discutam despre legat ca sa fie mai simplu, dar putem intelege si donatie. Deci in exemplul dat daca a decedat la 19 ani, adica inainte de implinirea varstei de 20 de ani care era stipulata, ca fiind conditie rezolutorie, legatul se desfiinta in privinta lui, el pierdea proprietatea si cu efecte retroactive al doilea gratificat care a dobandit obiectul legatului, dar sub conditie contrara, adica suspensiva care nu produce efecte decat de la data implinirii conditiei, dar cu efecte DDM si devenea proprietar. Intr-o astfel de situatie aveam de-a face in final cu o singura transmisiune, desi in fapt bunul era preluat intai de

primul gratificat care il folosea nu stiu cat il folosea, pana la 19 ani, dupa care din punct de vedere juridic dreptul lui fiind aneantizat cu efecte retroactive, de la DDM se considera ca el nu a avut niciodata niciun drept si celalat dobandea drepturi cu efecte de la DDM, deci nu era vorba despre o substitutie fideicomisara. In dreptul nostru trebuie sa stim insa ca din ratiuni ideologice, ca in exemplul dat este vorba despre o substitutie fideicomisara. Era o constructie a jurisprudentei burgheze. Chirica - din punct de vedere juridic nu se contravenea interdictiei referitoare la substitutiile fideicomisare. Legatul ramasitei/de reziduo - in esenta era vorba despre o liberalitate facuta in favoarea lui A care avea obligatia doar de a remite celui de al 2-lea gratificat ceea ce ramanea la data decesului, daca ramanea ceva. Ex: se transmitea un patrimoniu intreg, tot felul de elemente precum autoturisme, imobile, actiuni si in timpul vietii sa presupunem ca primul gratificat instraina 2 imobile, 3 masini, dar mai ramaneau 5 masini si alte imobile. In aceasta situatie ceea ce ramanea se putea transmite la al 2-lea gratificat si nici in aceasta situatie nu erau intrunite conditiile substitutiei fideicomisare pentru ca instituitul, sau primul gratificat nu mai avea obligatia de a imobiliza bunurile respective in patrimoniul sau asa cum se intampla in cazul substitutiei adevarate, avand dreptul ca prin acte cu titlu oneros sa instraineze tot ce vrea sau poate, chiar sa fie indreptatit sa faca instrainari si prin donatii. Astfel incat avea libertate deplina sa nu lase nimic daca nu voia, dar ceea ce ramanea se transmitea la al 2-lea gratificat si in aceasta situatie era de fapt vorba despre un legat conditional pentru ca cel de al 2-lea gratificat nu dobandea decat daca ramanea ceva fara sa se contravina dispozitiilor substitutiilor fideicomisare. In NCC urmandu-se modelul Codului civil francez principiul este acela al libertatii substitutiilor fideicomisare, s-a reglementat tot aici la acest capitol referitor la Substitutia fideicomisara, dar intro alta sectiune liberalitatile reziduale, deci ceea ce ni s-a spus si anume legatul ramasitei sau de reziduo. - la ora actuala in dreptul nostru substitutia fideicomisara este permisa. Ni se atrage atentia asupra art. 994 alin. (1) din NCC care reglementeaza principiul valabilitatii substitutiei fideicomisare in dreptul nostru unde se spune Instituitul are obligatia de a administra bunurile - e corect? Instituitul dobandeste proprietatea bunurilor - el are chiar dreptul de a instraina bunul, nu este administrator, nici mandatar. Atunci contravine sarcinii de a pastra si de a remite si

atunci pot sa intervina sanctiunile, dar nu putem spune ca din punct de vedere legal el este doar administrator. Aici autorii NCC, atunci cand au reglementat fiducia in forma initiala vorbeau tot despre un drept de administrare in favoarea fiduciarului, asta pentru ca au gasit sintagma similara in Codul civil Quebec, iar acolo fiduciarul este chiar un administrator, pentru ca acolo proprietatea nu apartine nici fiduciantului si nici fiduciarului si nici beneficiarului, ci este o proprietate fara stapan care este administrata de fiduciar, dar in dreptul nostru dupa modelul francez la fiducie s-a inlaturat cuvantul drept de administrare si s-a recunoscut un drept de proprietate in favoarea fiduciarului, dar aici au uitat sa indrepte. Desi textul la care am facut referire vorbeste despre un drept de administrare, in realitate instituitul este proprietar, sigur ca este un proprietar ca si fiduciarul pentru ca si fiduciarul este proprietar, dar are obligatia de a directiona activitatea lui intrun anumit sens, dar este proprietar din punct de vedere juridic. Ce se intampla in ipoteza in care instituitul incalca obligatia de a pastra bunul si anume instraineaza bunul sau unul dintre bunuri? primind un intreg patrimoniu instraineaza unul dintre aceste bunuri? - Instituitul are obligatia de a transmite proprietatea? El nu transmitea proprietatea pentru ca nu transmitea deplin patrimoniul lui, desi in dreptul nostru anterior unii au spus ca substituitul ar dobandi proprietatea de la instituit. Acuma avem reglementare speciala la art. 996 NCC Substituitul dobandeste bunurile care constituie obiectul liberalitatii ca efect al vointei dispunatorului - textul francez este formulat putin diferit in sensul ca precizeaza direct din patrimoniul dispunatorului - si sensul textului nostru trebuie interpretat la fel ca in dreptul francez. Deci ideea este ca dobandeste direct de la dispunator, si atunci se poate vorbi despre obligatia de a transmite proprietatea? Si atunci nu am putea apela la inalienabilitate, nu exista obligatie de inalienabilitate? Cel putin 49 de ani exista aceasta inalienabilitate? nu exista obligatie de inalienabilitate aici? Chirica - codul nu reglementeaza ce se intampla in cazul in care se incalca obligatia de a pastra si de a remite, dar crede ca se pot aplica dispozitiile de la inalienabilitate mai exact dispozitiile art. 629 NCC care prevede Instrainatorul poate sa ceara rezolutiunea contractului in cazul incalcarii clauzei de inalienabilitate de catre dobanditor - Si aici unde se reglementeaza substitutia fideicomisara la art. 995 alin. (3) Daca liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalitatilor de publicitate sarcina trebuie sa respecte aceleasi formalitati, in cazul imobilelor sarcina este supusa notarii in CF - in conditiile in care substitutia/ sau mai bine zis sarcina care decurge din substitutia fideicomisara este adusa la cunostinta tertilor in conditiile legii (ex: daca este vorba despre un imobil, el trebuie sa fie inscris in CF si atunci se poate cere

anularea actului pentru ca este opozabil actul fata de tertul care a dobandit cu incalcarea prohibitiei de instrainare si acest lucru il poate solicita si substituitul, pentru el este o masura de conservare, substituitul poate lua masuri de conservare pe durata pe care instituitul este proprietar altfel nu i se pot da drepturi si nu putem sa facem efectiv dreptul lui de a dobandi obiectul liberalitatii - deci trebuie sa ne referim la reglementarile referitoare la clauza de inalienabilitate - care chiar daca legea nu prevede in mod expres, se aplica prin asemanare. Sigur ca daca obiectul legatului il constituie un bun mobil, in privinta caruia nu exista o forma de publicitate (ex: un autoturism care nu s-a adus la cunostinta tertilor si in aceasta situatie, tertul care a dobandit bunul nu mai poate fi atacat, fata de el nu se mai poate cere nici anulare, nici rezolutiune, nimic pentru ca fata de el clauza este inopozabila, dar ce se intampla intr-o astfel de situatie? bun mobil, vandut de instituit unui tert de buna-credinta care este proprietar; in aceasta situatie poate fi obligat la daune-interese, o executare prin echivalent poate sa i se ceara) Substituitul dobandind dreptul direct din patrimoniul dispunatorului nu pot veni mostenitorii instituitului sa invoce dispozitiile legale referitoare la rezerva succesorala. Dar in ipoteza in care sarcina incalca limitele maxime ale cotitatii disponibile? Rezerva trebuie transmisa mostenitorilor rezervatari libera de orice sarcini. Poate cere instituitul reductiunea? adica inlaturarea sarcinii in limitele rezervei - daca liberalitatea este facuta prin donatie, deci mostenirea dispunatorului nefiind deschisa. Atunci poate cere reductiunea? Reductiunea nu poate fi ceruta decat dupa deschiderea mostenirii. Pentru ca vom vedea ca nu ai cum sa stii daca s-a incalcat rezerva sau cotitatea disponibila pentru ca trebuie sa ne referim la situatia patrimoniului din momentul decesului, dar daca substitutia este facuta printr-un legat/o mostenire deschisa in acea situatie instituitul poate cere reductiunea, dar nu pot veni mostenitorii instituitului fata de substituit sa spuna ca li s-a incalcat rezerva pentru ca ceea ce trebuie sa transmita instituitul la substituit nu face parte din mostenirea lui fiind direct o dispozitie din patrimoniul dispunatorului direct in favoarea substituitului. La ora actuala substitutia fideicomisara este permisa, ceea ce practica judiciara si doctrina, pe cale pretoriana, recunosteau ca valabil legatul ramasitei care a fost reglementat acum la art. 1001 NCC.