FRACTURILE

STUDENT : Neagoe Alina SPECIALIZARE : Biologie

ANUL 2

Fracturile sunt leziuni traumatice ale oaselor, soldate cu intreruperea continuitatii acestora. Teoretic, fracturile pot interesa orice os, dar cele mai frecvente sunt fracturile membrelor.

Cum se poate pune diagnosticul de fractura?

Diagnosticul de fractura se pune pe seama a doua categorii de semne: Semnele de probabilitate care, daca exista, ridica suspiciunea unei fracturi sunt: 1. Durerea spontana, localizata intr-un punct fix, care creste in intensitate la palparea zonei sau la incercarea de a misca membrul presupus fracturat. 2. Impotenta functionala, care se manifesta prin incapacitatea de a efectua miscari cu membrul traumatizat. 3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele a capetelor osoase fracturate. Echimozele coloratia violacee a pielii contuzionate de deasupra focarului de fractura, ca urmare a leziunii concomitente si a unor vase de sange. .Tumefierea regiunii si cresterea temperaturii locale.

1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la incercarea de palpare, osul se misca in zona respectiva. 2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul sau proximal (de dincoace de fractura). In acest caz, capatul proximal se ridica, dar capatul distal (de dincolo de fractura) ramane cazut. 3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica depresiune.

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

durere vie ce se intensifica la orice miscare sau fortare dereglarea functiei strambarea formei si lungimii edem hematom mobilitate patologica crepitatie osoasa.

1. Fracturile oaselor craniului des sint insotite de traume cerebrale si a SNC. Sinistratul adeseori este fara cunostinta, deaceea este necesar de a fi foarte precauti. Pacientul se culca cu fata in jos, sub cap ce aplica un colac din vata si tifon sau orice alt colac moale improvizat.

2. La afectarea maxilei sau mandibulei, se aplica fixarea cu pansament prastie. Daca dintii nu se apropie, se aplica o bucata de scandurica intre dinti si apoi se fixeaza. Pentru evitarea decaderii limbii, capul se da pe o parte sau limba se fixeaza.

. In caz de fractura a claviculei, pe umeri se aplica 2 inele din vata si tifon, si se unesc intre ele la spate. Pacientul trebuie transportat in pozitie sezinda, putin lasat pe spate. Nu se recomanda aplecarea inainte (la asezarea in transport) deoarece aceasta poate duce la deplasarea fragmentelor osoase.

In caz de fractura a antebratului, atela se fixeaza de la degete pina la articulatia cotului.

Fracturile costale nu se imobilizeaza. Toracele trebuie sa ramana liber pentru a respira cat mai eficient si pentru ca eventuala tuse asociata sa fie eficienta (sa elimine secretiile bronsice). Fracturile de coloana vertebrala (sau doar suspiciunea acestora) trebuie tratate cu o precautie extrema din cauza riscului mare de complicatii: leziuni ale maduvei spinarii cu paralizii consecutive. Accidentatul va fi asezat pe un plan dur (targa tare, tablia unei usi etc.), orice mobilizare facandu-se prin mentinerea coloanei in acelasi plan. Pentru imobilizarea fracturii de coloana cervicala, ideala este utilizarea unui guler din burete sau fixarea capului intre 2 suluri (2 paturi rulate)

Primul scop al tratamentului este acela de a pune osul intr-o pozitie buna printr-o manevra numita reducere, manuala sau chirurgicala. Este vorba de reasezarea extremitatilor osoase in contact unele cu altele, intr-o aliniere perfecta, cu scopul ca fractura sa se consolideze intr-o pozitie buna, restituind osului forma sa initiala. Dupa reducere, controlata radiologic, osul este imobilizat: aceasta contentie poate fi ortopedica, prin gips sau tractiune, sau chirurgicala, cu ajutorul unui material extern (fixator extern) sau intern (surub, placa cu suruburi, cui, sercla Dupa trecerea perioadei normale de consolidare, se evalueaza soliditatea osului fracturat dupa aspectul radiologic. Cu exceptia copilului, la care este de cele mai multe ori inutila, atunci incepe reeducarea: reluarea miscarilor, refacerea musculaturii, ajutarea pentru reluarea sprijinului complet.

Glezna este ilustrat n dou planuri, deoarece configuraia anatomic a articulaiei presupune c fracturile pot s devin vizibile numai pe una din incidene.

Leziunea scafoidului sa produs cu aproximativ ase luni nainte de efectuarea acestei radiografii. Textura osoas n ambele pri ale scafoidului este normal i nu exist dovada unei necroze vasculare.

Imaginea de mai sus arat existena unei fracturi cu deplasare posterioar a cotului. Deplasarea este descris n raport cu micarea fragmentului osos distal.