ROLUL EDUCATIV AL

FAMILIILOR ROMÂNEŞTI
MODERNE
(~1821-~1918)
 Perioada modernă
(sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XX-lea)
◦ Transformări socio-economice
◦ Transformări socio-politice: dezvoltarea sistemului şcolar

◦ 3 etape în evoluţia sistemului şcolar:

1. Dezvoltarea ideologiei şcolare

Reprezentanţii Şcolii Ardelene şi ai mişcării revoluţionare (1848) – fără un sistem şcolar naţional, organizat şi
controlat de stat, care să permită instruirea tuturor  unitatea naţională şi progresul societăţii - utopii
Accesul copiiilor din mediul rural, copiiilor săraci şi fetelor la învăţătură începe să fie considerat de intelectuali ca
fiind o necesitate.
Încercări de introducere a învăţământului general şi obligatoriu şi controlul de stat în şcoală
Secolul al XIX-lea - creşte numărul şcolilor săteşti, şcolilor de fete dar şi şcoli de arte şi meserii
 2.Legea instrucţiunii publice 1864
Unificarea pe cale juridică a eforturilor de dezvoltare a sistemului şcolar naţional
Decret privind unificarea învăţământului şi al şcolilor de pe întregul teritoriu românesc 1919

3. ultimele decenii ale secolului al XIX-lea – jumătatea secolului al XX-lea

Evoluţii rapide ale practicilor şcolare:
- pregătirea cadrelor didactice
- frecventarea şcolii de către copii
- interesul părinţilor faţă de şcolarizarea copiiilor
- interes faţă de construcţia de şcoli
- calitatea prestaţiilor didactice
 Copilul şi educaţia sa în familie
◦ Copilul „obiect al mîndriei” (Mironescu, 1915)
◦ Părinţii aveau un ansamblu de datorii: îngrijirea, protecţia şi educaţia copilului
◦ Imaginea adultului era dată de modul în care se manifestă ca părinte
◦ Ideologia familiei centrate pe copil „sacrificiul parental”
◦ Titu Maiorescu – învăţătura este o avere, moştenire lăsată de părinţi copiiilor
◦ „Averea materială e supusă la varii schimbăciuni; numai învăţătura e nepieritoare.” (Cioculescu, 1973:81)
◦ Principalul scop al părinţilor este educaţia copiiilor

Ideologia „luministă” a Şcolii Ardelene şi a revoluţionarilor secolului al XIX-lea

◦ Copilul – „viitorul agent al construirii societăţii româneşti moderne”
◦ Creşterea şi educaţia copilului  principii ale realizării unităţii şi independenţei naţionale, progres
◦ La început  educaţia = „învăţătură” - instruire realizată conştient organizat şi sistematic în şcoală
◦ Importanţa creşterii  modul în care familia influenţează dezvoltarea fizică şi moral-civică condiţioneză
întregul comportament social
◦ Influenţa familiei este nelimitată în primii ani de viaţă ai copilului
◦ Primii ani fiind caracterizaţi prin plasticitate şi obedienţă cvasi-totală

◦ Scoala – sarcini instructive

◦ Familia – responsabilă de educarea copiiilor şi de dezvoltarea abilităţilor sociale ale acestuia
◦ Impactul familiei asupra copilului este foarte puternic
◦ Părinţii  „cea mai influentă categorie de Alţii semnificativi”
„educatori naturali” (Dimitrescu-Iaşi, 1892)
◦ Creşterea copiiilor trebuie realizată de către părinţi, nu de către doici sau guvernante
Rolul matern

◦ Educaţia morală
- a-i inspira copilului pietate
- a-i dezvolta simţul binelui, al frumosului
- a-i întări voinţa
◦ Mama  blândă şi duioasă
◦ Acţionează în universul domestic

◦ Rolul patern

◦ Prin exemplul personal, tatăl transmite ideea adevărului, a datoriei şi a regulilor

◦ Tatăl  raţiunea copilului
◦ Sever şi constant
◦ Acţionează în spaţiul public
 Critici asupra practicilor educative ale familiei
◦ Hrănirea copilului fără a ţine cont de echilibrul ◦ Înclinaţia spre excese alimentare
elimentaţiei ◦ Consumul de alcool
◦ Deprinderea treptată a copilului cu alcoolul ◦ Frică
◦ Igiena precară ◦ Agresivitate
◦ Lipsa de odihnă
◦ Minciună
◦ Violenţa verbală, fizică, psihică ◦ Dorinţă de răzbunare
◦ Inconsecvenţa atitudinală a părinţilor ◦ Furt, vanitate
◦ „abandonul” copiiilor în grija slugilor, ◦ Dispreţ pentru ceea ce este românesc
guvernantelor, profesorilor
◦ Preferinţă pentru ceea ce este străin
◦ Familia românească îşi îndeplineşte datoria în cazuri excepţionale
◦ Absenţa strategiilor educative  mizeriei şi ignoranţă (familiile populare)
incultura pedagogică (poziţii superioare)
Meseria de părinte nu se învaţă nicăieri.

Educaţia părinţilor ca educatori: - temă a literaturii teoretice

- argument pentru şcolarizarea fetelor
- obiectiv al unor acţiuni culturale
 „Sentimentul” copilăriei şi al familiei
Viaţa cotidiană este organizată în jurul celor 3 tipuri de raporturi:
- raporturi între soţi
- raporturi între părinţi şi copii
- raporturi între fraţi
Limitele simbolice ale familiei sunt trasate pe baza a 3 condiţii:
1. Legătura de sânge
2. consfinţită religios (căsătoria părinţilor, botezul copiiilor)
3. în faţa comunităţii

Căsătoria presupune intrarea „în rînd cu lumea” (Creangă, 1956), abilitatea de a ţine un soţ/soţie, de a creşte un copil.
Prezenţa copiiilor normalizează poziţia socială a adulţilor.
Familia este centrată pe copil  „bucuria casei”
Copiii – semnificaţie instrumentală: supravegherea fraţilor mai mici, ajutor în gospodărie, ajutor economic mai târziu
- mijloace de expresie a identităţii / distincţiei sociale (in familiile înstărite)
 Particularităţi ale vârstelor preadulte
1. Naşterea - normalizarea situaţiei părinţilor
- Generează sentimente de datorie, protecţie,
îngrijire
- Neştiutor, inocent, asexuat, o anexă a adultului
(mamei)
- Vârstă a neştiinţei şi a neputinţei
2. Dupa 4-5 ani – experineţa grupurilor de
vârstă/sex
- Începe ajutorul în gospodărie (familiile rurale)
- Prelungire a copilăriei mici
3. Vârsta şcolară
- Dependent/protejat material de familie
- Reprezintă familia în relaţiile sociale
Şcoala separă viaţa cotidiană de aceea a familiei.
Experienţa şcolarului: - grupuri de corezidenţi
(gazdă, internat), grupuri de co-discipoli, contacte
cu cadrele didactice
4. Pubertatea / adoleşcenţa
- Autonomie faţă de lumea adultă de care erau
dependenţi
- Primele trăiri intime
 Agenţi, conţinuturi şi mecanisme ale educaţiei în familia
românească modernă
◦ Socializarea implică procese simultane de ◦ Indiferent de durata contactului direct cu familia,
indentificare şi de diferenţiere părinţii şi fraţii sunt prezenţe foarte importante
pentru copil.
◦ Identificarea nu este totală, este limitată şi este
întărită de un proces de diferenţiere ◦ Părinţii  primele repere semnificative ale
procesului de autoidentificare/autodiferenţiere a
◦ Un caz de rezilienţă: reuşita socială în ciuda originii
sinelui
sociale umile
◦ Mecanismele reuşitei:
- Apariţia unui sentiment de frustrare
- Realizarea posibilităţii de a depăşi situaţia actuală
- Găsirea mijlocului (ştiinţa de carte) pentru depăşirea
condiţiei
- Selecţia elementelor mediului
- Redobândirea resurselor psihologice prin contact cu
mediul de origine
Resurse materne de identificare/diferenţiere

- Resurse expresive: duioşie, blândeţe, înţelegere,

complicitate, milă, generozitate, voioşie, umor Rolul educativ al fratriei

- Resurse instrumentale: ingenuozitate, curaj, putere - Important agend educativ familial

simbolică, ordine, energie, hotărâre, perseverenţă,
echilibru, înţelepciune
Resurse paterne de identificare/diferenţiere
- Rolul solidarităţii fraterne
Relaţiile cu fraţii întăresc atât unele trăsături
cultivate din relaţia cu tatăl cât şi din relaţia cu
mama.

Îndatoririle paterne:
- Veniturile şi prestigiul pe care le asigură familiei
- Organizarea şcolarităţii copiiilor
Tatăl distant şi autoritar nu reprezintă o regulă.
 Stiluri educative parentale. Exerciţiul
autorităţii.
◦ Educaţia relaţional-contextuală, nu normativă: dacă copilul se comportă bine, cum trebuie, familia îşi exercită
influenţa doar când apar tulburări
◦ Părinţii intervin în manieră practică, nu normativă
◦ Societăţile tradiţionale: modelul familiei organizate conform unui principiu patriarhal al autorităţii
cvasi-absolute a tatălui ca model
◦ Presiunile făcute de membrii familiei asupra copilului  componentă afectivă
◦ Familiile de ţărani  dragostea – tandreţe şi violeţă
 Bunicii
◦ Zaharia Stancu (1982) creşterea copiiilor revine exclusiv celor care i-au născut
◦ Creangă (1956)
Bunicul – Oferă înformaţii şi orientează cuplul
- Diminuează conflictele de autoritate
- Oferă orientare şcolară
- Reprezintă un suport al şcolarităţii copilului
Bunica - Întreţine sentimentul micii copilării (chiar şi atunci când vârsta este depăşită)

◦ Rolul bunicilor – asociat / suplinitor / concurent al părintelui

◦ Nu au rol autonom
 Grupurile de similitudine

◦ Tovarăşi de joacă, de muncă

◦ Grupuri ocazionale
◦ Gazdele şcolare
◦ Colegii de clasă  co-discipoli
◦ Amplasarea locuinţei decide reţelele de vecinătate.
 Reţele de rudenie şi de vecinătate
◦ „comunitate”
◦ Oferă resurse expresive – comunicare emoţional- rituală, sentiment al identităţii
◦ Creează/ întreţin reţelele de socializare
◦ Permit confidenţe
◦ Oferă suport financiar
◦ Control direct asupra conduitei

◦ Observarea şi informarea părinţilor

◦ Dreptul şi obligaţia de a modela conduita copiiilor revine asupra părinţilor
 Şcoala
◦ Familiile mijlocii  scolarizarea - resurse instrumentale
◦ Familiile sărace  rezervate şi ezitante datorită: - costurilor materiale: pierderea unui ajutor în gospodărie, haine,
încălţăminte, gazdă
- costurilor psihologice: separarea de copil, îndepărtare culturală,
înstrăinarea religioasă, naţională, „vânzarea” copilului într-o şcoală de o altă credinţă sau limbă
◦ Familiile înstărite  ierarhiile şcolare întăresc ierarhiile sociale
şcoala - fabrică de diplome pentru a obţine poziţii asemănătoare cu cele ale părinţilor
munca fizică este evitată
interesul părinţilor pentru şcoală – idealul funcţionarismului – leafa
Dascălii  puţini Alţii semnificativi
Trăirea activităţii didactice – negativă
◦ Importanţa şcolii - realizarea grupurilor de similitudine
◦ Contact cu o serie de Alţii semnificativi altfel inaccesibili: contact cu folosofi, oameni de stiinţă, scriitori
◦ Părinţii – primii furnizori importanţi de resurse de identificare
◦ Alţii semnificativi
◦ Realitatea mediată de membrii familiei nu este singura lume posibilă
◦ Copilul poate opune rezistenţă în faţa proiectelor familiale
◦ Procesul de construire a sinelui poate scăpa controlului parental

◦ Datoriile familiei: învăţătură + creşterea copilului

◦ Părinţi buni (responsabili)
◦ Părinţi care nu îşi fac datoria
 Critici aduse educaţiei familiale
1. proces liniar şi mecanic de transmitere/identificare intergeneraţională
2. model cultural (model normativ)
Principalele moduri de transmitere intergeneraţională prin care se defineşte calitatea membrului în societate:
- munca
- credinţa
- limbajul
- petrecerile
- consumul de alcool
3.Mecanismele familiale
a. Mecanisme normative
b. Mecanisme care impun co-prezenţa membrilor
Dacă părinţii nu sunt cu ochii pe copii  nu îndeplinesc un rol educativ specific
◦ Elisabeta Stănsiulescu „Sociologia educaţiei familiale” Volumul II
1998