Curs nr.

Grupul
școlar
 Caracteristicile grupurilor mici:
o unitate de timp şi spaţiu, un „aici şi acum” ceea ce presupune o
anumită proximitate, o distanţă interindividuală minimală;
• o semnificaţie: o raţiune de a fi şi de a rămâne împreună, fără a se
impune obiective identice sau experienţe comune;
o soartă relativ comună: împărtăşirea în comun a evenimentelor sau a
experienţelor;
• posibilitatea perceperii şi a reprezentării fiecărui membru decătre
ceilalţi;
• un caracter rezonabil de „entitate de grup", perceput de către
membri şi de persoane exterioare grupului;
• posibilitatea de instaurare a unui proces interactiv efectiv ceea ce
presupune ca membrii să poată comunica între ei şi să se
influenţeze reciproc;
• o durată suficientă pentru a permite un proces de instituţionalizare
(structuri de relaţii, funcţii, roluri, norme, procese).
Fiecare dintre noi aparţinem unuia sau mai multor grupuri: familie,
clasă de elevi, grupul de prieteni, colectivul de muncă, echipa
sportivă.
Categorii de grupuri umane(după Anzieu și J.Y. Martin)

 (a) Mulţimea, caracterizată printr-un grad de organizare foarte scăzut, un

număr mare de participanţi care se reunesc mai mult sau mai puţin
întâmplător cu ocazia unui eveniment comun (spectacole, demonstraţii,
manifestări sportive);

 (b) Banda se caracterizează printr-un grad de organizare scăzut, număr

mic de participanţi care au preocupări asemănătoare şi care se reunesc în
mod voluntar pentru plăcerea de a fi împreună;

 (c) Gruparea este o reuniune de persoane cu un număr variabil, care se

întâlnesc din când în când şi manifestă o relativă permanenţă a
scopurilor. Gradul de organizare este mediu, iar relaţiile umane sunt
superficiale;

 (d) Grupul primar se caracterizează printr-un grad de organizare ridicat,

număr mic de membri, scopurile sunt asumate de toţi membrii, iar relaţiile
afective sunt foarte strânse. În acest sens, grupul primar este echivalent
cu grupul mic sau restrâns;

 (e) Grupul secundar este un grup social mare, instituţionalizat,

caracterizat printr-un grad de organizare foarte ridicat, prin scopuri şi
acţiuni bine definite şi planificate. Predominantă este organizarea formală
şi mai puţin cea afectivă. Ex: grupurile scolare, colectivele de munca
Grup de apartenență/grup de referință

 Grupul de apartenenţă este grupul primar căruia îi aparţine

unui individ în prezent (familia, clasa de elevi, echipa de
muncă) şi la viaţa căruia participă.

 Grupul de referinţă este grupul de unde îşi împrumută valorile

şi care întruchipează aspiraţiile individului respectiv. Cu acest
grup individul se identifică sau doreşte să se identifice, îl ia
drept model, îi adoptă opiniile, valorile, comportamentele.

 Atunci când grupul de referinţă coincide cu grupul de

apartenenţă este o dovadă de integrare a individului în cadrul
grupului. Dar există şi situaţii în care grupul de referinţă nu
coincide cu grupul de apartenenţă. Acest fapt poate genera
conflicte şi respingerea individului de către grupul de
apartenenţă. El va fi cu atât mai izolat şi conflictul va fi cu atât
mai puternic cu cât grupul de referinţă este inaccesibil
individului.
Grupul formal/grupul informal

Grupul formal este un ansamblu de persoane care are o organizare

explicită, instituţionalizată, iar relaţiile dintre membri sunt relaţii
oficiale, formale, reglementate prin norme, legi, ordine, decizii. Are
o structură formală reflectată în organizarea ierarhică şi
funcţională a grupului.
Grupul informal este un grup constituit spontan, fără o organizare
explicită, iar relaţiile dintre membri exprimă modul de distribuţie a
simpatiei şi antipatiei în grup. Are o structură informală care
evidenţiază poziţia membrilor populari şi a celor respinşi, polii de
atracţie şi de conflict dincolo de structura oficială.

Un grup funcţionează eficient când structura sa formală nu este pusă

în pericol de către organizarea informală.
Clasa de elevi
Clasa de elevi este un grup de
muncă specific, compus dintr-un
număr de membri egali între ei
(elevii) şi dintr-un animator
(profesorul), ale căror raporturi
sunt reglementate oficial de tipul
sarcinii şi de normele de
funcţionare.
 Clasa de elevi
 Caracteristica fundamentală a grupului primar, deci
şi a clasei şcolare, este interacţiunea directă,
nemijlocită, faţă în faţă a membrilor.
 Interacţiunea ia forma comunicării, a relaţiilor
ierarhice şi a relaţiilor preferenţiale. Prin
interacţiune se modifică comportamentele
persoanelor care intră în contact o perioadă mai
lungă de timp. În cadrul clasei şcolare, interacţiunile
se realizează la niveluri diferite (profesor-elev, elev-
elev, elev-grup, grup-grup) şi se diferenţiază între
ele prin gradul diferit de determinare, felul
interacţiunii dintre membri şi mijloacele de realizare.
Clasa de elevi

O altă caracteristică a grupului clasă este

prezenţa scopurilor şi a motivelor care susţin
acţiunea de realizare a acestora.
 Prezenţa scopurilor este condiţia existenţei şi
progresului grupului. Fiind un grup formal,
scopurile clasei şcolare sunt prescrise de
persoane exterioare grupului şi ele vizează
procesul de instrucţie şi educaţie.
Clasa de elevi
Ca urmare a interacţiunii dintre membrii grupului clasă în
vederea realizării unui scop comun, se crează o anumită
structură a grupului. Structura grupului reprezintă reţeaua de
statusuri şi roluri ale indivizilor în grup.
Statusul defineşte locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem
la un moment dat, poziţia sa socială într-o ierarhie dată.
Rolul este aspectul dinamic al statusului, totalitatea conduitelor
realizate din perspectiva deţinerii unui status.
Clasa de elevi
Fiind un grup formal, clasa de elevi are o structură organizată şi
impusă, care se concretizează în investirea membrilor
grupului cu diferite roluri (funcţii, responsabilităţi) pentru a
permite utilizarea cât mai bună a resurselor elevilor în
rezolvarea sarcinilor şcolare şi atingerea obiectivelor
propuse.
În urma acestei investiri cu roluri vor apare în mod firesc liderii
formali (oficiali), care au un rol important în reglarea relaţiilor
din interiorul colectivului de elevi ca şi în stabilirea relaţiilor
profesor-elevi.
Clasa de elevi
Alături de structura formală, în clasa de elevi se dezvoltă şi o
structură informală (neoficială, liber consimţită), care este
rezultatul relaţiilor intersubiective ce se stabilesc între
membrii grupului.
Este structura ce are un caracter predominant afectiv, bazată
pe legături de simpatie, antipatie şi indiferenţă. Aceste relaţii
pot influenţa coeziunea şi productivitatea grupului şcolar sau
pot acţiona pentru a proteja membrii grupului contra
practicilor autoritare ale liderilor formali.
Ca urmare a distribuţiei şi structurării relaţiilor preferenţiale din
colectiv, apar liderii informali (persoane preferate). Din punct
de vedere pedagogic este important să cunoaştem natura
calităţilor personale prin care se impun liderii informali şi, de
asemenea, dacă influenţele exercitate de cele două categorii
de lideri au un sens convergent sau divergent. Uneori, liderul
informal poate exercita o influenţă negativă asupra celorlalţi
membri ai grupului.
Clasa de elevi
 Existenţa unui sistem de norme constituie o caracteristică
importantă a oricărui grup social, deci şi a grupului-clasă.
Normele servesc drept criterii de evaluare a comportamentelor
individuale şi de grup. Comportamentele dezirabile din punct de
vedere social sunt promovate în timp ce comportamentele
indezirabile, deviante sunt respinse şi sancţionate. Grupul
exercită presiuni asupra membrilor pentru respectarea normelor.
În felul acesta, se ajunge la o standardizare şi uniformitate a
comportamentelor. Normele au rol de reglator al grupului,
determinând unitatea şi coeziunea acestuia.
 10/8/13

Sistemul normativ al grupului şcolar cuprinde două

categorii de norme: norme explicite, care
reglementează activitatea de învăţare a elevilor,
decurg din specificul instituţiilor şcolare ca instituţii
de instruire şi educaţie şi norme implicite – care iau
naştere din interacţiunea membrilor, sunt o
emanaţie a grupului, un fel de rezumat al
experienţelor colective ale elevilor şi sunt destul de
flexibile. Uneori, normele implicite nu sunt
convergente cu normele explicite. Acest fapt
poate produce conflicte normative, respectiv o
deteriorare a climatului din grup, apariţia unor
fenomene de agresivitate ori de devianţă
normativă.
 Clasa de elevi
Grupul şcolar se defineşte şi printr-un anumit grad de coeziune. Leon
Festinger a definit coeziunea drept rezultatul tuturor forţelor care îi
determină pe indivizi să rămână în grup. Coeziunea exprimă gradul
de unitate şi de integrare a grupului, rezistenţa sa la destructurare.
Grupurile cu un nivel de coeziune foarte scăzut pot fi cu ndulgenţă
numite grupuri. Opusă coeziunii ar fi disocierea grupului.
Sursele coeziunii grupului sunt:
atracţia interpersonală,
măsura în care membrii se simpatizează unii pe alţii,
climatul de încredere mutuală,
consensul cognitiv şi afectiv al membrilor,
succesul în activitatea comună
satisfacţiile generate de viaţa în grup,
prestigiul grupului de apartenenţă,
măsura în care grupul satisface aspiraţiile membrilor,
cooperarea în cadrul activităţilor grupului.
Toţi aceşti factori trebuie cunoscuţi de profesor, astfel ca el să acţioneze
în direcţia creării condiţiilor pentru creşterea coeziunii grupului şcolar.
Activitatea în grup: virtuţi şi limite
 Stimularea individului datorită prezenţei altuia. Cercetările asupra facilitării
sociale au pus în evidenţă faptul că lucrul în prezenţa altor persoane
favorizează performanţa unei sarcini. Publicul şi co-acţiunea îmbunătăţesc
acele reacţii care sunt bine fixate, dar învăţarea unor elemente noi este
stânjenită.

 (b) Resursele acumulate. Grupul dispune de resurse mai bune decât un

singur individ deoarece în grup se combină aptitudinile, se însumează
contribuţiile, se vehiculează un volum mult mai mare de informaţii. Teoretic
intervine, ca efect statistic, o creştere ipotetică a resurselor: mai multe minţi
reuşesc să facă mai mult şi mai bine decâtuna singură. Practic însă nu
toate resursele globale ale grupului se pot folosi. Grupul nu utilizează deplin
capacităţile membrilor săi deoarece pot interveni dificultăţi de comunicare,
de organizare, de compoziţie.

 (c) Grupul oferă şansa de a avea pretestul ideilor/ soluţiilor avansate, ceea
ce are ca efect reducerea numărului de erori şi, implicit, exactităţii soluţiei.
Prin întărire şi feed-back reciproc, răspunsurile bune se fixează iar cele
greşite se elimină, triajul soluţiilor fiind, astfel, mult mai eficace.
Dezavantajul este acela că, deşi proporţia de răspunsuri corecte date de
grup este mai mare, timpul necesar pentru a ajunge la aceste soluţii creşte.
 Activitatea în grup: virtuţi şi limite
(d) Stimularea rezultată din interacţiunea cumulativă. Discuţiile în grup
pot produce o stimulare spre idei noi deoarece fiecare membru
poate dezvolta ideile celuilalt. Este favorizat fluxul asociaţiilor, se
dezvăluie aspecte, laturi diferite ale aceluiaşi fenomen. Are loc
efectul de compensare a competenţelor. În consecinţă, din
interacţiune şi combinare se naşte un rezultat inedit. Uneori însă
grupurile îi pot determina pe indivizi să se conformeze şi pot inhiba
manifestarea iniţiativelor individuale, a ideilor originale.
(e) “Petele oarbe” sunt corectate. Este mai uşor să recunoşti greşelile
altora decât pe cele proprii. Astfel, în grup, critica socială va dezvălui
lipsa de corectitudine a unor idei pe care, lucrând separat, indivizii
le-ar putea lua drept bune. Grupul dezvoltă capacitatea de a critica,
apetenţa individului de a se lupta cu ideile celuilalt, efortul pentru a
apăra ideile criticate.
Competiție/cooperare
Competiţia reprezintă rivalitatea mutuală sau o “luptă“ între două
sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil
.Competiţia este o formă motivaţională a afirmării de sine în
care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei
situaţii sociale sau a superiorităţii iar cooperarea este o
activitate orientată social, în cadrul căreia individul
colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun
(Ausubel, Robinson, 1981, p. 491).
Studii recente arată că mediul şcolar cunoaşte, în general, o
organizare competitivă şi că elevii lucrează în condiţii de
cooperare numai 4,6 % din timpul pe care îl petrec în clasă.
Efectele competiției
 Competiţia are efecte, în primul rând, în plan motivaţional. Subiecţii
depun eforturi mai mari, lucrează cu mai multă tragere de inimă, îşi
fixează aspiraţii mai înalte, sunt învăţaţi să lupte, să persevereze pentru
atingerea scopurilor şi să fie pregătiţi pentru a face faţă condiţiilor unei
societăţi organizată pe principiile competiţiei.

 De asemenea, competiţia face mai atractive sarcinile şcolare, elevii îşi

pot aprecia mai realist propriile capacităţi comparându-le cu ale altora şi
îşi dezvoltă spiritul critic şi autocritic.

 În acelaşi timp, competiţia are şi o serie de efecte negative, care nu sunt

deloc neglijabile. În grupurile competitive s-a constatat o creştere a
numărului comportamentelor agresive, ostile, a conflictelor şi a
atitudinilor de opoziţie şi suspiciune. Competiţia exagerată generează
frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranţă şi de neputinţă la copiii
mai puţin dotaţi care sunt tentaţi să abandoneze lucrul. De aceea, este
mai recomandabilă competiţia între copiii cu niveluri cognitive relativ
apropiate.
 Efectele cooperării
 Înseamnă un câştig în planul interacţiunii dintre elevi, al comunicării, al
atitudinilor reciproce şi al coeziunii grupului. Procesul de cooperare se
caracterizează prin comunicarea onestă şi deschisă între parteneri,
fiecare fiind interesat să transmită informaţiile semnificative şi cele mai
relevante.

 Relaţiile de cooperare dezvoltă sentimente mutuale de simpatie şi

prietenie, de încredere, de disponibilitate la solicitările celuilalt.

 Cooperarea dă naştere unui climat mai destins, lipsit de tensiuni, în care

fiecare poate să lucreze potrivit propriilor capacităţi. Chiar şi elevii slabi
au posibilitatea să contribuie la obţinerea unor rezultate bune de către
grup. Acest fapt generează creşterea stimei de sine, a încrederii în forţele
proprii, dar şi a valorizării competenţelor celorlalţi.

 Apartenenţa la grupurile “cooperative” oferă membrilor satisfacţie,

echilibru şi condiţii optime de dezvoltare a personalităţii.

 Ceea ce s-a reproşat însă structurării cooperatiste a grupurilor este

posibilitatea pierderii motivaţiei individuale şi a reducerii efortului în
condiţiile îndeplinirii de către grup a unei sarcini colective.