Un diagnostic funcţional al

tulburărilor depresive
- articol Psihiatru + ro, Anul XII, Nr. 46, 3/2016,
Autori: Dragoş Cîrneci, Stanca Pleş, Gabriela
Călău

Masteranzi: Vadim Tudor Lidia, Stroescu (Varabief) Marina,

Ioniţă (Pecingine) Lucia, Anul 1
 Aprofundarea diagnosticului tulburărilor psihice cu ajutorul
unor metode și instrumente obiective de evaluare (EEG,
RMN, analize de laborator) este din ce în ce mai discutată în
mediul academic .

 Accentul se mută, astfel, pe identificarea zonelor cerebrale

afectate și a funcțiilor cognitive corespunzătoare acestora,
identificare realizată într-o manieră cuantificabilă obiectiv.
 Prevalența

 Conform DSM V, tulburările depresive afectează aproximativ

7% populație, îndeosebi oamenii tineri. Ele influențează în mod
negativ viața socială, academică și profesională, fiind o
amenințare chiar pentru viața în sine a individului.
 Amit Etkin, psihiatru la Universitatea Stanford, a tras un semnal de
alarmă asupra greșelilor frecvente comise de psihiatri ce tratau bolile
psihice exclusiv pe baza simptomelor pacienţilor. Acesta consideră că
același simptom poate fi întâlnit în mai multe boli.

 Un exemplu concludent este Tulburarea de personalitate Borderline,

considerată a fi un tip de depresie, și, totuşi, o entitate distinctă
(Cîrneci, 2005).
 Cercetările efectuate de-a lungul timpului în neuroștiinte au aratat că există
în creier circuite care determină anumite tipuri de comportamente și
anumite tipuri de gânduri și emoții.

 Anomalii ale unor zone ale creierului precum cortexul prefrontal, cortexul
cingulat anterior, hipocampul și amigdala au fost asociate cu depresia
(Davidson, Pizzagalli, Nitschke si Putnam, 2002).
 În 2013, cercetătorii au evidențiat existența unui model cauzal

privind anormalitățile în tulburările de stres:

 disfuncții ale cingulatului dorsal și amigdalei reprezintă un factor

predispozant în faza premergătoare bolii.

 interacțiunile disfuncționale dintre ventromedianul prefrontal și
hipocamp devin evidente după apariția boli.
 Biomarkeri implicați în tratarea depresiei

 În ultima perioadă au fost identificați o serie de biomarkeri capabili să

prezică răspunsul pacienților la antidepresive .
• Spre exemplu, hiperactivitatea în ariile 24 și 32 ale creierului este
asociată cu răspunsul mai bun la nortriptilină, în timp ce activarea mai
mare în emisfera stangă la femeile angrenate în sarcinile de percepție
auditivă este asociată cu raspunsul mai bun la fluoxetină.
• Pacienții diagnosticați cu depresie unipolară ce prezintă
hipometabolism al zonelor 24a si 24b ale creierului nu răspund la
tratament, în timp ce pacienții care prezintă hipermetabolism au un
răspuns pozitiv la tratament.
 Conexiunile dintre cortexul prefrontal și hipocamp, implicate în
consolidarea informațiilor noi, sunt afectate în cazul în care
pacientul prezintă stres cronic.
 Conform studiilor, este suficientă o expunere de o săptamană la
stres, pentru diminuarea terminațiilor nervoase ale neuronilor în
ariile 24 si 25 (Arnsten, 2009).
 De exemplu:
• Un nivel de stres mai puternic în primul an de viață al fetelor,
prezice un nivel crescut de cortizol la vârsta de 4-5 ani, ce duce
la o slabă conectivitate în stare de repaus între amigdală și zona
ventro-mediană prefrontală la 18 ani. Aceasta corelează pozitiv
cu stările de depresie apărute la maturitate.
 Stresul sever afectează hipocampul, dar faciliteaza LTP
(Long Term Potentiation) în amigdală și formarea memoriilor
implicite, ceea ce duce la un raspuns al amigdalei privind
informația relaționată cu trauma. Lipsa conștientizării sursei
spațio-temporale a memoriei duce la starea de panică
nejustificată, specifică Tulburării de Stres Posttraumatic.
 Indivizii diagnosticați cu Tulburare Depresivă Majoră și
Tulburare Bipolară prezintă un volum diminuat al hipocampului
, îndeosebi al substanței cenușii.
 Depresia – diagnostic funcțional

 Un studiu recent, realizat în colaborare cu Clinica de imagistică

Neuromed din Timișoara, pe un numar de 3 pacienți cu depresie
unipolară a avut ca scop investigarea existenței unor corelații între
datele diagnostice obținute prin instrumente precum interviul clinic și
scale de depresie și cele obținute prin imagistică funcţională
efectuată în timpul unor sarcini cognitive (n-back, Proba Task
Induced de-Activations - de identificare a retelei Default Mode si
Proba Emotional Re-appraisal).
 Rezultate:

• Stresorii timpurii pot fi un factor predispozant spre depresie,

cauzând disfuncții în dezvoltarea rețelei Default Mode și
impactând factorii neurotrofici.

• La pacienții cu depresie majoră rețeaua este supraactivată în

cazul în care privesc stimulii cu valoare emoțională negativă.

• Activitatea cortexului cingulat subgenual (aria 25), parte a

reţelei Default Mode, ce procesează valoarea asignată Eului,
este alterată la pacienții cu depresie.
 Instabilitatea rețelei Default Mode, generată de supraactivare, este asociată cu
agitație psihomotorie, gânduri ruminative/obsesionale, emoționalitate accentuată, o
stimulare permanentă a scenariilor de viitor și o atenție excesivă acordată mediului
social din jur.

 Zona cingulatului subgenual (aria 25) este subactivată, fapt asociat cu

simptomele de pesimism, anhedonie, inutilitate, vinovăție și lipsa de speranță.
Acestea sunt asociate cu simptomele de încordare şi agitaţie evaluate cu scalele
BDI si SCL. (Ples, Cirneci si Catau, 2013)
Studiile imagistice au relevat următoarele:

• Severitatea simptomelor pacienților cu depresie rezistentă la tratament

corelează cu atrofierea circuitului fronto-striatal drept.

• Depresia este o boală degenerativă care afectează capacitatea de

adaptare la nou, întrucât stresul cronic și depresia au un efect negativ
asupra mecanismelor de învatare non-emoționale, răspunzatoare de
explorare și învățarea lucrurilor noi (Cirneci, 2014).

• Pacienții cu tulburare depresivă majoră prezintă un profil al disfuncțiilor

cognitive, atribuit unui deficit în componența centrală-executivă a memoriei
de lucru (studiată prin intermediul sarcinii de lucru n-back).

• Este fiabilă ipoteza conform căreia există două tipuri diferite de răspuns al
creierului la acest gen de sarcină, hipoactivare sau hiperactivare, ceea ce
poate conduce la ideea că există două tipuri de depresie.
 Proba Emoțional Re-appraisal se utilizează pentru evaluarea
capacității indivizilor de a-şi controla emoțiile.

 Activarea ariilor 9, 10 , 47 și a cortexului cingulat anterior se
observă atunci când se dorește suprimarea tristeții și are loc simultan
cu inactivarea amigdalei, a cortexului insular stâng și a cingulatului
anterior ventral care sunt activate în starea de tristeţe.

 Când se face reevaluarea unor informații emoționale se activează
ariile 10/46, 32 și 40.

 Zona laterală prefrontală acționează asupra amigdalei prin inter-

mediul zonelor VMF (ariile 11,12)
 și SG (aria 25) - zone implicate
 în extinţia fobiilor.
 Studiul a arătat o diferență semnificativă între grupele de subiecți
privind activarea zonei frontale drepte și dorsomediane prefron-
tale, rezultand de aici manifestarea incapacității de blocare a
emoțiilor negative.

 Totodată s-a constatat o activare bazală mai mare a cortexului
cingulat anterior rostral care se asociază cu furia/ iritabilitatea,
simptome care au fost evaluate şi cu ajutorul scalelor BDI şi
SCL.
 Concluzii
 În ultimii ani s-a pus în discuție din ce în ce mai mult stabilirea

diagnosticelor tulburărilor psihice cu ajutorul analizelor para-

clinice (EEG, RMN, etc).
 Astfel se pot obține informații cu privire la răspunsul pacientului

la medicamente și optimizarea tratamentului prin antrenarea

unor funcții cognitive (memorie, atenție sau re-învățarea
afectivă).
Vă mulţumim!