Politici sociale

Repere istorice ale dezvoltării statului

bunăstării
 Definiţia Statului Bunăstării
• Statul bunăstării (Welfare State) - se referă la un
mod de organizare a statului care urmăreşte bunăstarea
cetăţenilor săi.
• “Statul bunăstării „este un stat în care puterea este
folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în
efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin
trei direcţii:
– (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor,
independent de valoarea de piaţă a muncii sau a
proprietăţii lor;
– (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi
familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale”
(de ex. boală, bătrâneţe, şomaj) care altfel ar conduce la
crize personale sau familiale;
– (3) garantând tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status
şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei
game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961)
 Rolul statului

• Legislativ, de reglementare şi control

• Administrativ
• Finanţator
• Furnizor de prestaţii şi servicii sociale
 Protecția socială în evul mediu
Juan Luis Vives (1492-1540): On Assistance to the Poor
1 Our Obligations to the Poor
Wherever you turn, you encounter poverty and want, always along with those who are
obliged to hold out their hands for a dole...
2 Regard Another’s Distress as One’s Own
Someone may ask me: "How do you propose to relieve such numbers?" If true charity
dwelt in us, if it were truly a law (though compulsion is not necessary for one who
loves), it would hold all things in common...
3 Institutions for the Poor are State Responsibilities
Some of the poor live in places usually called "hospitals"—the Greek word is
Ptochotrophia, but I will use the more familiar word—and others beg in public; still
others endure their afflictions as best they can in their own places. I define a hospital
as any place where the sick are fed and nursed, where a given number of indigent
persons are supported, boys and girls educated, abandoned infants nourished, the
insane confined, and the blind allowed to spend their days. Rulers of states must
understand that these institutions are part of their responsibilities.
4 We Must Make an Survey of the Poor
... They should write a full account of its condition, of the number of inmates, their names,
who supports them there, and the reason for each person's being there.
5 Provide Work for the Able Poor
None among the poor should be idle, provided, of course, that he is fit for work by his age
and health...
6 The Poor Should have a Trade
Should the native-born poor be asked whether they have
learned a trade? Yes, and those who have not—if they
are of suitable age—should be taught the one to which
they are most strongly attracted, provided that it is
practical; or else a similar or related occupation...
7 Even the Dissipated Should be Given Food
Even those who have dissipated their fortunes in dissolute
living—through gaming, harlots, excessive luxury,
gluttony, and gambling—should be given food, for no
one should die of hunger. However, smaller rations and
more irksome tasks should be assigned to them so that
they may be an example to others. . .They must not die
of hunger, but they must feel its pangs.
8 Craftsmen Should be Trained to Run Workshops ...
9 Ensure Existing Institutions are not Corrupt
10 Care of the Insane
11 Prevent Misuse of Funds for the Poor
12 Advantages Of Relieving Poverty
• One: Tremendous honor adheres in the state in which no beggar is seen, for a great
multitude of paupers argues malice and apathy in the citizenry and neglect of the
public good by the magistrates.
• Two: Fewer thefts, acts of violence, robberies, murders, and capital offenses will be
committed. Pandering and sorcery will be less frequent. This follows because the
poverty will be mitigated which drives men first into vices and bad habits and then
encourages and provokes crimes like the above.
• Three: Greater peace will prevail where everyone is provided for.
• Four: Greater concord will prevail. The poor will not envy the wealthy, but will esteem
them as benefactors; the rich will not turn away from the destitute in suspicion, but
will esteem them as the reason for their bounty and the objects of their rightful
charity. Nature demands that we love those to whom we give support; thus, love
begets love.
• Five: It will be safer, healthier, and pleasanter to attend churches and to dwell in the
city. The hideousness of ulcers and diseases will no longer be imposed on the
general viewing, eliminating a spectacle revolting to nature and even to the most
humane and compassionate mind. Those of small means will not be forced to give
alms through pressure. If a man is inclined to give, he will not be deterred either by
the great multitude of beggars or by the fear of giving to someone unworthy.
• Six: The state will gain enormously. More citizens will become more virtuous, more
law-abiding, and more useful to the nation. Everyone will hold the state dearer in
which—or by means of which—they are sustained.

13 Act Humanly to the Poor 14 The Nature of Wisdom 15 Necessities are Few
16 Love All Men 17 On Education
 Repere istorice în organizarea protecţiei
sociale
• Protecţie socială selectivă, ţintită către persoanele nevoiaşe pe baza
testării mijloacelor: Legea Săracului în Anglia Elisabetană (1601)
– “plasa de siguranţă” oferită de stat celor ce nu fac faţă pieţei
economice
– Urmăresc amelioarea situaţiei de criză şi satisfacerea nevoilor
de bază la un anumit nivel, stabilit în mod convenţional
– Prestaţii şi servicii sociale non-contributive

• Protecţia socială pe baza asigurărilor, îndreptată către protejarea

indivizilor faţă de riscuri inerentele vieţii: Asigurările sociale
introduse de Bismarck (1889)
– “Centură de siguranţă” în situaţii de risc
– Urmăresc menţinerea standardului de viaţă anterior
– Prestaţii şi servicii sociale contributive

• Protecţie socială pe baza principiului universalităţii:

- “umbrela” care îi protejează pe toţi
- au un scop preventiv şi de promovare a integrării sociale
 Legea săracului în Anglia Elisabetană: 1601
(trad. Cristina Raț)

• „Se implementează prin autoritatea actualului Parlament că

Churchwardens (diaconii însărcinaţi cu supravegherea administrării
parohiilor – n. t.) fiecărei parohii (Parish) şi patru, trei, sau doi dintre
gospodarii cei mai prosperi aparţinând parohiei, în funcţie de
mărimea parohiei respective comparativ cu celelalte parohii,
nominalizaţi anual în săptămâna Paştelui sau cel mult cu o lună după
Paşti, sub mâna şi sigiliul a doi sau mai mulţi judecători de pace
(Justices of Peace) din acelaşi judeţ, dintre care unul să fie din
Quorum (adunare) şi care locuiesc pe teritoriul sau aproape de
teritoriul parohiei respective, sau pe un lot ce aparţine de parohia
respectivă, să fie numiţi Supraveghetori ai Săracilor (Overseers of the
Poor) din parohia respectivă. Şi aceştia, sau cea mai mare parte
dintre ei, cu consimţământul a doi sau mai mulţi judecători de pace,
precum s-a menţionat anterior, să ia acţiune periodic pentru a pune
la muncă toţi acei copii ai căror părinţi sunt consideraţi de
administratorii parohiilor, supraveghetorii săracilor sau cea mai mare
parte dintre ei drept incapabili de a-şi ţine şi întreţine copiii.
• De asemenea, de a pune la muncă toate acele
persoane, căsătorite sau necăsotorite, care nu au
mijloacele necesare pentru a se întreţine, şi care nu
folosesc comerţul obişnuit de zi cu zi pentru a-şi asigura
subzistenţa. De asemenea, de a obţine săptămânal sau
periodic (prin impozitarea fiecărui locuitor, preot, vicar
sau alt cleric, respectiv a fiecărui ocupant de pământuri,
case … cu o sumă sau sume de bani considerate
corespunzătoare) un stoc de in, cânepă, lână, aţă, fier şi
toate celelalte necesare pentru îmbrăcăminte şi alte
lucruri (de bază – n.t.) pentru a pune la muncă săracii.
De asemenea, sume de bani adecvate pentru alocaţiile
necesare şchiopilor, invalizilor, bătrânilor, orbilor, şi
celorlaltor săraci incapabili să muncească, cât şi pentru
a face din copiii lor ucenici, sume care să fie adunate din
partea aceloraşi parohii, în funcţie de capacităţile
fiecăreia…”
V. … este legitim pentru Churchwardens şi supraveghetorii
săracilor (Overseers of the Poor), sau pentru majoritatea
lor, prin consimţământul a doi sau mai mulţi judecători de
pace, să oblige aceşti copii, precum a fost menţionat
anterior, să fie ucenici până la vârsta de 24 de ani la
băieţi şi de 21 de ani la fete, sau până la căsătoria lor,
dacă consideră covenabil aşa. (…) De asemenea,
(trebuie pusă în aplicare – n.t.) intenţia de a asigura
locuri pentru habitatul săracilor incapabili să muncească,
… de a construi în locuiri convenabile şi potrivite locuirii
clădiri ce servesc drept casă săracilor incapabili să
muncească, unde să locuiască mai multe persoane sau
familii.
VII. Tatăl sau bunicul, sau mama sau bunica, sau copii
persoanelor sărace, bătrâne, oarbe, şchioape, invalide
sau ale altor persoane sărace incapabile să muncească,
dacă ei au capacităţi suficiente pentru a munci, trebuie
să plătească alocaţii necesare pentru traiul persoanele
care locuiesc în aceste case pentru săraci respectiv
pentru întreţinerea acestor case … 20 de shillingi pentru
fiecare lună.”
• Legea săracului a fost modificată de mai multe ori, cea
mai însemnată modificare fiind cea din 1834 prin The
Poor Law Amendment Act, în timpul domniei lui
George al IV-lea.
• Noua lege prevedea înfiinţarea unui bord format din trei
comisionari pentru problema sărăciei sub subordinea
cărora intrau supraveghetorii săracilor (Overseers of the
Poor sau Guardians of the Poor) şi implicit „casele de
lucru” (Workhouses) pentru săraci.
• Legea a păstrat accentul pe descurajarea ne-muncii şi
apelului la “caritate”
• Beneficiarii nu aveau drept de vot
• ”Less eligibility” (condițiile din casele de lucru trebuie să
fie mai rele decât cele mai rele condiții din exterior) +
”workhouse test” (ajutor doar pentru cei din casele de
lucru)
Casa Săracilor “Marylebone” (Workhouse) – Londra, Sec. XIX
Masa la cantina din Marylebone Workhouse – Londra, Sec. XIX
The Victorian Workhouse:
1850: peste 200 000 de persoane
”pedeapsă pentru cei ce sunt săraci”

http://www.youtube.com/watch?v=blyYxpNb
geU
Ligia LIVADĂ-CADESCHI: Săracii din Ţările
Române la începuturile timpurilor moderne
Mihaela LAMBRU, Asistenţa socială în
România. Două secole de evoluţie
instituţională

În: Livadă-Cadeschi (Ed.) Sărăcie și

asistență socială în spațiul românesc (sec.
XVIII-XX), NEC
 Asigurările sociale – Otto von Bismarck (1862-1890),
cancelarul Germaniei Unificate
Asigurările sociale introduse de Bismarck
1878: legile anti-socialiste
17 Nov 1881: discurs in Reichstag despre nevoia de protecție socială: “creștinism practic”

1. Legea Asigurărilor de Boală pentru Muncitori (1883): introducerea asigurării obligatorii pentru
muncitorii manuali şi funcţionarii în industrie care au venituri sub 2,000 de mărci. Asigurarea a fost
ulterior extinsă şi pentru sectorul transportului şi lucrătorii agricoli şi forestieri. În 1892 întregul set
de provizii a fost reînnoit prin Actul Asigurărilor de Sănătate.

Finanţarea asigurării a fost acoperită parţial de angajat, parţial de angajator şi parţial de stat: regăsim
aici principiul tripartitismului.

2. Asigurările pentru Accidentele de Muncă – 1884.

3. Asigurările de invaliditate şi bătrâneţe – 1889. Acestea nu erau condiţionate de nivelul venitului

şi se aplicau în cazul muncitorilor, lucrătorilor din transporturi şi ucenicilor.

4. Asigurările de şomaj introduse (mult) mai târziu – 1927

(Cea mai veche lege a asigurarilor sociale: New Zealand Accidents Act 1882)

Motivații:
1. Dezvoltare economică prin stimularea securității muncitorilor
2. Lupta politică împotriva socialiștilor
 Introducerea asigurărilor sociale:
Accidente Sănătate Pensii Şomaj Alocaţii
de familiale
muncă

Belgia 1903 1894 1900 1920 1930

Olanda 1901 1929 1913 1916 1940
Franţa 1898 1898 1895 1905 1932
Germania 1884 1883 1889 1927 1954
Marea Britanie 1897 1911 1908 1911 1945
Danemarca 1898 1892 1891 1907 1952
Suedia 1901 1891 1913 1934 1947
SUA 1930 - 1935 1935 -
Asigurare Socială şi Servicii Aliate
Raportul lui Sir William Beveridge
Prezentat Parlamentului la Ordinea Majestăţii Sale
Noiembrie 1942

Trei Principii de Bază ale Recomandărilor:

• Primul principiu constă în faptul că orice propunere din viitor, în timp ce trebuie
să folosească întreaga experienţă din trecut, nu trebuie să fie constrânsă
de interese sectoriale atunci când încearcă să obţină această experienţă.
Acum, când războiul înlătură graniţele de orice fel, există oportunitatea de a
utiliza experienţa pe un teren curat. Într-un moment revoluţionar din istoria lumii
este timpul de a face revoluţii, nu de a cârpi lucrurile.

• Al doilea principiu constă în tratarea organizării asigurărilor sociale doar ca una

din componentele unei politici integrale (comprehensive) a progresului social.
Dezvoltat în întregime, asigurarea socială este un atac asupra Nevoii (Want).
Dar Nevoia este doar unul din cei cinci giganţi întâlniţi în calea reconstrucţiei şi
într-un fel poate cel mai uşor de atacat. Ceilalţi sunt Boala (Disease),
Ignoranţa (Ignorance), Mizeria şi insalubritatea (Squalor) şi Lenea
(Idleness).

• Al treilea principiu afirmă că securitatea socială trebuie realizată prin

colaborarea dintre stat şi individ. Statul trebuie să asigure securitate pentru
servicii şi contribuţii. În organizarea securităţii, statul nu trebuie să descurajeze
iniţiativa, opportunitatea, responsibilitatea; atunci când stabileşte minimul
naţional, trebuie să lase loc şi să incurajeze acţiunea voluntară a fiecărui individ
în scopul de a asigura mai mult decât acel minim atât pentru sine cât şi pentru
familia sa.
Planul Marshall (1947)
(traducere: Cristina Rat)

• In Iunie 1947, Secretarul de Stat George C. Marshall a ţinut o prelegere la

Universitatea Harvard în care a conturat ceea ce urma să devină Planul Marshall.
Europe, devastată de război, tocmai a trecut printr-una din iernile cele mai dificile din
istoria sa. Naţiunile Europei se confruntau cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-
democrate se opuneau adaptării măsurilor draconice de redresare economică
sugerate de economiştii liberalismului clasic. Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni
umanitare cât şi în vederea stopării răspândirii ideilor comuniste.
• Statele Unite au oferit un ajutor de până la 20 bilioane USD cu condiţia ca naţiunile
europene să se organizeze pentru a redacta un plan raţional privind utilizarea acestei
sume. Pentru prima data, acestea trebuiau să acţioneze ca o singură unitate
economică, să colaboreze. Marshall a oferit de asemenea un ajutor Uniunii Sovietice
şi statelor socialiste din Europa de Est, dar Stalin a etichetat programul drept un truc
şi a refuzat să participe. Foarte probabil, acest refuz al lui Stalin a făcut posibilă
acceptarea planului de către Congresul American.
• Trebuie menţionat că planul Marshall a fost şi în beneficiul economiei americane.
Banii urmau să fie folosiţi pentru a cumpăra bunuri din Statele Unite, care erau
transportate peste Atlantic cu vase comerciale americane. Dar planul a funcţionat.
Până în 1953 SUA a transferat cca 13 miliarde, iar Europa stătea din nou pe picioare.
Mai mult, planul a inclus şi Germania de Vest, care a fost astfel reintegrată în
comunitatea ţărilor europene.
• În afară de contribuţia sa la refacerea Europei, planul Marshall a condus la
redactarea planului Schuman, care la rândul său a generat Euratom, apoi
Comunitatea Cărbunelui şi a Fierului şi Piaţa Comună, trasând direcţia pentru ceea
ce urma să devină Uniunea Europeană. Sub multe aspecte, planul Marshall a
satisfăcut şi pe cei care doreau a politică externă a SUA generoasă şi idealistă, şi pe
cei care promovau un realpolitik (o politică externă realistă).
• (traducere din The Marshall Plan:
http://usinfo.state.gov/usa/infousa/facts/democrac/57.htm)