Politici Sociale, Sem.

II
Seminar 2 – Ce înţelegem prin politici sociale şi prin statul bunăstării?
Definiţii prezentate de Popescu, L. (2004): Protecţia socială în Uniunea Europeană, Cluj: Presa
Univ. Clujeană, pp. 79-80

Politica socială: „... nu este un termen tehnic cu înţeles exact... se referă la politica guvernelor cu privire la
acţiunea care are un efect direct asupra bunăstării cetăţenilor, prin acordarea de servicii sau de venit. Nucleul
central constă ... din asigurările sociale, asistenţa publică (sau naţională), servicii de sănătate şi bunăstare,
politica în domeniul locuinţelor...” (Marshall, 1965).

„... reprezintă acele modalităţi, modele şi mecanisme care vizează distribuţia resurselor în
acord cu un anumit criteriu al nevoii” (Mishra, 1977).

Statul bunăstării (welfare state, l’etat providence): „este un stat în care puterea este folosită în mod
deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii:
(1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a
proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă
anumitor „contingenţe sociale” (de expl. boală, bătrâneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau
familiale; (3) garantând tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde
existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961).

„esenţa statului bunăstării constă în existenţa unor standarde minime protejate de

guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept
politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1975).

Cetăţenia socială - protejarea de către stat a bunăstării sociale este un drept constituţional al
cetăţenilor unei ţări.
T. H. Marshall (1960) distinge trei dimensiuni ale cetăţeniei:
• civilă (drepturile necesare pentru libertatea individului, de ex. dreptul la judecată, la
proprietate şi la contract, libertatea cuvântului);
• politică (dreptul de a participa în exercitarea puterii deciziile politice, de ex. dreptul de a
vota sau de a fi ales ca reprezentant politic);
• socială (o serie întreagă de drepturi, de la dreptul la bunăstare şi securitate economică
medie până la dreptul de a beneficia de patrimoniul social şi de a trăi o viaţă civilizată în conformitate
cu standardele societăţii în cauză).

Temă pentru seminarul 3:

Pronind de la lectura T.H.Marshall: „Citizenship and social class” scrieţi o scurtă sinteză (1-2p) a principalelor
prevederi privind cetăţenia socială (drepturi sociale şi obligaţii) în România, conform Constituţiei în
vigoare.

Bibliografie pentru curs şi seminarii:

1. Alcock, P., Erskine, A., May, M. (2003): Social Policy. Oxford: Blacwells (la CCRIT)
2. Baldock, J.; Manning, N., Vickerstaff, S. (2003): Social Policy. Oxford: University Press (sala de lectură)
3. Esping-Andersen, G. (1990): The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge: Polity Press (la CCRIT)
4. Pierson, C., Castles, M. (2000): The Welfare State Reader. Cambridge: Polity Press (la CCRIT)
5. Pop, L (coord.) (2002), Dicţionar de politici sociale, Bucureşti: Editura Expert. (sala de lectură)
6. Popescu, L. (2004), Protecţia socială în Uniunea Europeană. Ed. a II a , Cluj: PUC (sala de lectură)
7. Popescu, L. (2004), Politicile sociale est-europene între paternalism de stat şi responsabilitate individuală,
Cluj: PUC (sala de lectură)
8. Zamfir, C. (coord.), Politici sociale în România: 1990-1998, Bucureşti: Editura Expert. (sala de lectură)
9. Stănculescu, M.S., Berevoescu, I. (2004): Sărac lipit, caut altă viaţă, Bucureşti: Nemira (sala de lectură)
10. Teşliuc, C., Pop, L., Teşliuc, E.D. (2001): Sărăcia şi sistemul de protecţie socială, Iaşi: Polirom (sala de l)
Politici sociale – Noţiuni de bază în politica socială: redistribuţie, transfer, prestaţii sociale, agenţi care
asigură bunăstarea socială, reguli privind protecţia socială.
Extrase din Cursul universitar de Polici Sociale al Conf. Dr. Livia Popescu (UBB, 2000)

Protecţia socială (totalitatea politicilor sociale îndreptate spre bunăstarea cetăţenilor) este un sistem de transfer prin
care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi şi grupuri prin intermediul unor unităţi de organizare
socială (familia, biserica, breasla, statul sau grupul corporat) cu respectarea unui set de reguli şi roluri reciproce”
(Livia Popescu, 2000).

Redistribuţie şi transfer
Conform clasificaţiei lui Pryor (1977) sistemul de transfer poate fi analizat din cel puţin două puncte de vedere:
– (1) transfer prin sursă. Priveşte statutul furnizorului şi al beneficiarului. Transferul poate fi
progresiv, regresiv, sau neutru.
– (2) transfer prin centricitate. Priveşte rolul unui centru în realizarea transferului. Transferul poate fi
centric sau noncentric. (vezi Stark, 1995)

Ce tipuri de transfer sunt următoarele?

- Impozitarea persoanelor prospere pentru a acorda prestaţii sociale celor cu venituri mici?
- Impozitarea lucrătorilor cu venituri sub media naţională pentru a finanţa învăţământul superior?
- Impozitarea lucrătorilor cu venituri sub media naţională pentru a acoperi pensiile foştilor lucrători
agricoli din CAP?

Prestaţii sociale
• După tipul prestaţiei:
- (1) în bani: acordate ca sume de bani suplimentare, credite sau scutiri de impozite.
– (2) în natură: agentul de transfer angajează un grup sau dezvoltă o organizaţie pentru a acorda
anumite servicii, sau cumpără aceste servicii de la un furnizor independent.
În funcţie de felul transferului:
- (1) directe: de la agent la beneficiar
- (2) indirecte: agentul angajează un furnizor independent pentru a realiza transferul
Care sunt tipurile de alocaţii de care beneficiază şomerii în România?
Programul “cornul şi laptele” a fost implementat în România ca un program de protecţie a
copilului. Ce tip de alocaţie oferă acest program?

Unitatea de organizare socială

• La realizarea bunăstării sociale contribuie o serie de agenţi individuali şi colectivi. Gilbert, Specht şi Teller (1993)
consideră că există cinci instituţii sociale fundamentale pentru realizarea bunăstării sociale. Acestora le
corespund anumite unităţi de organizare socială:
– Instituţia: - Unitatea de organizare socială
– rudenia - familia
– religia - biserica, parohia
– economia - întreprinderea
– comunitatea - asociaţiile şi grupurile voluntare
 – politicul - statul
Care au fost principalele schimbări privind rolul familiei în asigurarea bunăstării după cel de-al doilea
război mondial?
Care este rolul întreprinderilor în realizarea protecţiei sociale?
Daţi exemple de asociaţii şi grupuri voluntare din România.

Setul de reguli
• Reguli privind statutul beneficiarului: dacă beneficiarul este sau nu membru al instituţiei care oferă
transferul respectiv.
– Ex: O organizaţie confesională poate decide să ofere servicii de îngrijire gratuită doar membrilor
confesiunii respective.
– Ex: Refugiaţii politici şi căutătorii de azil beneficiază de prestaţii sociale deşi nu sunt cetăţenii ţării
respective.
• Reguli privind vulnerabilitatea: definirea unor grupuri sociale drept mai expuse la riscuri sau pericole diferă
de la o societate la alta.
– Ex: Se consideră că minoritatea romă din ţările europene este mai vulnerabilă la riscuri sociale decât
populaţiile majoritare.
• Reguli privind stabilirea categoriilor de populaţie prioritare pentru protecţia socială.
– Ex: După cel de-al doilea război mondial, veteranii de război, văduvele şi orfanii au reprezentat populaţii
prioritare pentru statul bunăstării.
– Ex: După schimbarea de regim politic din 1989, copiii instituţionalizaţi au reprezentat o populaţie
prioritară pentru politica socială din România.
• Reguli privind procesul prin care se stabilesc cei care îndeplinesc rolul de agent de transfer.
- Ex: În România, asistenţii maternali trebuie să urmeze un curs de formare profesională.
• Reguli privind acordarea alocaţiilor: ca drept sau ca un act caritabil, care poate fi suspendat?
- Ex: În SUA, ajutor social se acordă pe o perioadă limitată (max. 2 ani) şi este condiţionat.
- Ex: În România, în perioada 1993-2006, alocaţiile pentru copiii de vârstă şcolară au fost condiţionate de
frecventarea şcolii. Legea a fost modificată, condiţionarea dovedindu-se
MODELE DE POLITICĂ SOCIALĂ – Richard Titmuss (1974)
1. Modelul protecţiei reziduale (residual welfare model)
2. Modelul realizării/performanţei economice (industrial achievement/performance model)
3. Modelul instituţional redistributiv (institutional redistributive model)
(vezi Popescu, Livia: Protecţia Socială în Uniunea Europeană, Presa Universitară Clujeană, 1998, pp. 23-24)

R. Titmuss: Universalism versus Selection (în Pierson, C. , Castles, F.G. The Welfare State Reader, Polity Press,
Cambridge, 2000)

Servicii sociale universale sau selective (bazate pe testarea mijloacelor)

Servicii sociale universale în UK: asigurările de sănătate (National Health Service Act – 1908), dreptul la educaţie
gratuită (Education Act 1944), asigurărire de pensii (National Insurance Act), alocaţii familiale (Family Allowance Act).
Servicii sociale selective: ajutorul social, alocaţii pentru copii din familii sărace, etc.

Titmuss pune în alţi termeni dezbaterea problemei serviciilor sociale universale versus selective.
Welfare State (Statul Bunăstării) trebuie analizat în relaţie cu Diswelfare State (Statul Deserviciilor):
situaţiile de dificultate cu care se confruntă unii indivizi pot fi efectul progresului social spre bunăstare. În
cazul în care efectele negative ale acestui progres se distribuie inegal, este legitimă preocuparea pentru protecţia
socială a celor care sunt într-o mai mare măsură dezvantajaţi. Serviciile (prestaţiile) sociale selective vizează acele
categorii care au fost în mai mare măsură afectaţi de efecte negative identificabile (identifiable disservices).
Serviciile (prestaţiile) sociale universale vizează efecte negative ne-identificabile (unidentifiable
disservices) ale progresului social.