Modelul liberal de securitate

socială în Statele Unite ale

Americii

Masterand: Ursanu Alexandru-Gabriel

Coordonator: Irina Bilan
Specializarea: Finanțe – Asigurări

Iași 2019
 Cuprins

Capitolul 1: Prezentarea generică a conceptului ............................................................................. 3

1.1. Definirea securității sociale .............................................................................................. 3

1.2. Modele ale statului bunăstării .......................................................................................... 4

Capitolul 2: Modelul liberal american ............................................................................................ 7

2.1. Scurt istoric în evoluția modelului american........................................................................ 7

2.2. Sistemul american de asigurări sociale și de asistență socială ............................................. 9

2.1.1. Asigurările sociale ....................................................................................................... 10

2.1.2.Asistența socială ........................................................................................................... 13

Concluzii ....................................................................................................................................... 15

Bibliografie ................................................................................................................................... 16

2
 Capitolul 1: Prezentarea generică a conceptului

1.1. Definirea securității sociale

Deși termenul de securitate socială a fost utilizat pentru prima dată în istorie în anul 1935,
în Statele Unite ale Americii, acesta a fost confirmat ca realitate juridică prin Declarația Universală
a Drepturilor Omului abia în 1948 (articolul 22). În acel moment s-a reglementat faptul că oricare
individ, ca și membru al societății, are dreptul la securitate socială.

Acest concept se referă un ansamblu de dispoziții publice menite să protejeze cetățenii (să
prevină și să soluționeze) în situațiile în care veniturile acestora se diminuează sau cheltuielile
cresc, în momentul manifestării unor anumite evenimente cu caracter negativ. Organizația
Internațională a Muncii a adoptat Convenția nr. 102/1952 care enumră situațiile în care salariații
sunt împiedicați să subvenționeze nevoile familiei sau prin care sunt supuși să efectueze cheltuieli
mai mari decât de obicei: îngrijirile medicale, șomajul, incapacitatea de muncă, bătrânețea,
accidentele de muncă, maternitatea, întreținerea copiilor, invaliditatea, decesul unor membri din
familie care aduc venituri etc. Astfel, securitatea socială se raportează la anumite riscuri, denumite
generic riscuri sociale. Acestea pot fi de ordin fizic (atunci când capacitatea de muncă este afectată
– exemplu: o boală) și de ordin economic (atunci când capacitatea de muncă nu este alterată, dar
este imposibil de exercitat – exemplu: somajul).

Termenul poate face referință la anumite programe prin care să se susțină veniturile
cetățenilor. Astfel, în Statele Unite ale Americii conceptul se referă doar la sistemul de pensii, pe
când în Europa la toate indemnizațiile în numerar.

În trecut, protecția sau securitatea socială era un domeniu care cădea în sarcina
cetățeanului, a familiei sau a bisericii și comunităților locale. Cu timpul, însă, s-au dezvoltat
organisme care aveau scopul de a susține securitatea economică. Așadar, putem spune că
bunăstarea se poate realiza prin mai multe metode, sursele de finanțare a acesteia fiind: familia,
piața, societatea civilă și statul (figura nr. 1).

3
Figura nr. 1: Sursele de finanțare ale bunăstării

Piața Societatea
civilă

Bunăstare

Familia Statul

Sursa: Prelucrare proprie după C. Cace, “Asigurările sociale”, Ed, Expert, Bucureşti, 2004

Astfel, putem spune că bunăstarea poate veni din partea familiei (odată cu ajutorul sau
susținerea din partea altor membri din familie a indivizilor – intra și inter generații), din partea
pieții (prin salariile obținute de indivizi, profituri, chirii, etc), din partea societatății civile (prin
intermediul ONG-urilor, bisericii, comunității) și din partea statului prin politicile sociale pe care
acesta le poate adopta la un moment dat.

1.2. Modele ale statului bunăstării

Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de securitate socială, este necesară descrierea ideii
de stat al bunăstării. Acesta din urmă este un concept de guvernare caracterizat prin rolul cheie pe
care îl are statul în promovarea și protejarea bunăstării economice dar și sociale a locuitorilor
statului respectiv.

De-a lungul timpului au fost dezvoltate mai multe modele ale statului bunăstării. Astfel, în
formele sale incipiente conceptul este amintit încă din secolul al III-lea Î.Hr. când împăratul Indiei
Așoka a introdus un o politică de egalitate între membrii societății, a renunțat la război și a interzis

4
multe forme de violență; de asemenea a creat centre medicale pentru populație și a interzis unele
adunări care aduceau indisciplină și risipă.

Revenind la trecutul recent, în secolele XIX și XX se pot distinge două modele importante.
Primul dintre acestea este modelul cancelarului german Bismarck în anii 1880. Atunci a fost
introdus modelul asigurărilor sociale pentru cazuri de accidentări, boli și pensii. Acesta a fost
momentul în care statul modern s-a implicat pentru prima dată în protecția socială a cetățenilor pe
baze contributorii, perticiparea acestora fiind obligatorie. În anul 1927 a fost introdus deja șomajul
și sprijinirea financiară a celor care și-au pierdut temporar locul de muncă. De partea celaltă,
modelul liberal englez are la bază politicile Partidului Liberal de la sfârșitul secolului XIX când s-
a introdus ideea de șanse egale pentru toți cetățenii; aici s-a pus accent pe încurajarea soluțiilor din
domeniul privat astfel încât bugetul public să fie folosit cât mai eficient.

Mulți specialiști au realizat clasificări ale statelor bunăstării în ideea de a diferenția

politicile utilizate de fiecare categorie în parte. De pildă, sociologul Göran Therborn clasifică
statele bunăstării astfel:

A) State puternic intervenționiste: orientarea către ocuparea forței de muncă este foarte
accentuată; exemple: Suedia, Norvegia.
B) State ușor compensatoare: drepturile sociale sunt generoase, orientarea către ocuparea
forței de muncă nu este atât de crescută; exemple: Belgia, Danemarca, Olanda.
C) State orientate cu precădere în ocuparea forței de muncă, dar protecție socială redusă;
exemplu: Elveția.
D) State orientate spre piață: interesul pentru ocuparea forței de muncă este scăzut și
drepturile sociale sunt limitate; exemplu: Marea Britanie.

Pe de altă parte, o clasificare realizată în anul 1990 de către sociologul danez Gøsta Esping-
Andersen ne arată trei tipuri de regimuri, după cum reiese din figura următoare.

5
Figura nr.2: Clasificarea regimurilor statelor bunăstării după Esping-Andersen

Liberal Conservator Social-democrat

• Statele Unite ale • Austria • Suedia

Americii • Germania • Norvegia
• Canada • Franța
• Australia
Sursa: prelucrare proprie după C. Cace, “Asigurările sociale”, Ed, Expert, Bucureşti, 2004

În cadrul modelului liberal fac parte mai multe țări, printre care Statele Unite ale Americii,
Canada sau Australia. Particularitățile acestui regim sunt prestațiile destul de modeste, statele
urmând ca protecția socială să nu descurajeze motivația pentru muncă. De asemenea, politicile
sociale încurajează participarea mediului privat (de exemplu: prin asigurări private). Contribuțiile
angajaților asigură fondul asigurărilor sociale și nu bugetul de stat; în același timp se asigură o
legătură direct proporțională între beneficiile primite și veniturile obținute prin muncă.

Statele care intră în modelul conservator sunt state care de obicei au utilizat regimuri
autoritare sau pre-democratice (exemplul modelului lui Bismarck din Germania), biserica având o
influență semnificativă, iar implicarea statului fiind necesară acolo unde formele de protecție
socială nu pot fi acordate de către biserică.

Regimul social-democrat este caracterizat de concepția despre stat ca fiind principalul actor
care protează drepturile sociale ale tuturor indivizilor. Astfel este încurajată participația la sistemul
de asigurări universale prin gradarea prestațiilor sociale în funcție de câstiguri obținute.

6
 Capitolul 2: Modelul liberal american

Sistemul securității sociale din Statele Unite ale Americii a fost încadrat în tipul regimurilor
liberale din mai multe motive. Astfel, se observă transferuri reduse și programe sociale modeste,
fiind încurajată mai mult participația agenților privați.

2.1. Scurt istoric în evoluția modelului american

Având în vedere rezistența americanilor pentru intervențiile statului, aceasta a condus la o
întârziere în elaborarea și implementarea politicilor sociale de către stat, comparativ cu țările
europene. Astfel, până în anii ’30 au fost utilizate, ca forme de ajutorare pentru cei aflați în situația
de a înfrunta efectele riscurilor sociale, resurse puse la dispoziția acestor persoane de către biserici,
persoane generoase, asociații fraternale sau comunități etnice. Acestea din urmă funcționau ca
niște societăți care, în schimbul unor contribuții din partea membrilor grupurilor etnice, se obligau
să ofere sprijin material celor aflați în anumite situații, dar și să promoveze un stil de viață organizat
și diferite activități culturale. Beneficiarii acestor ajutoare erau de obicei indivizi care erau săraci
sau incapabili de muncă (în special orfanii și văduvele).

În contextul Marii crize economice din 1929-1933, când milioane de oameni (în special
bătrâni) aveau probleme în a-și procura până și hrana de zi cu zi, mai multe state din SUA au
adoptat programe prin care să îi protejeze. Însă, la acea vreme, programele respective nu au dat
roade din lipsa finanțării sau a interesului politicienilor.

Lucrurile s-au schimbat radical atunci când președintele Franklin D. Roosevelt a creat
Comisia pentru Securitate Economică (CES), în anul 1934, fiind însărcinată cu crearea unui proiect
de lege de securitate economică. În 1935 președintele a semnat propunerea comisiei – Legea
Securității Sociale (Social Security Act). Aceasta cuprindea:

 Un program de pensii pentru limită de vârstă;

 O asigurare de șomaj;
 O asigurare de sănătate petnru personele aflate în dificultate financiară;

7
  Un program de asistență financiară pentru văduvele care au copii;
 Un program de asistență financiară pentru persoanele cu dizabilități.

După multe dezbateri, Congresul a adoptat Legea privind securitatea socială pentru a oferi
pensii cetățenilor în drept pe baza istoriei câștigului lor, iar pe 14 august 1935, Roosevelt a semnat-
o ca lege.

Între anii 1960-1970 au fost lansate mai multe programe care aveau ca scop combaterea
sărăciei. Dintre acestea amintim:

 Un program care viza persoanele care și-au pierdut locul de muncă și care venea în
sprijinul acestora în a-și găsi un nou loc de muncă pentru a depăși situația dificilă din
punct de vedere financiar în care se află;
 Food stamps: un program non-contributoriu care viza familiile sărace și care oferea
tichete ce puteau fi schimbate în alimente; a devenit unul dintre programele cu cei mai
mulți beneficiari;
 Medicare: un program contrubutoriu destinat persoanelor peste 65 de ani;
 Medicaid: un program non-contributoriu destinat persoanelor sărace.

Odată cu anul 1977 sistemul de securitate socială a fost într-un real pericol financiar.
Administrația de pe vremea aceea în frunte cu președintele Ronald Reagan a crescut gradual vârsta
de pensionare până la 67 de ani și a tăiat din prestațiile de securitate socială.

Mai târziu, după 2001, administrația George W. Bush a extins prestațiile de invaliditate și
tichetele pentru alimente pentru imigranți și copiii lor, a eliminat creditele salariale pentru militari
și a extins acoperirea programului Medicare cu prescripție medicală.

În timpul președintelui Barack Obama a fost redusă taxa pentru securitate sociala de la
6,2% la 4,2% în 2012. Această mișcare a ajutat la ușurarea eforturilor financiare asupra
muncitorilor americani, dar a făcut ca securitatea socială să fie supusă și mai mult riscului de a fi
în deficit.

8
2.2. Sistemul american de asigurări sociale și de asistență socială
În cazul modelului american este de subliniat caracterul bifurcat al sistemului ca o trăsătură
de foarte mare importanță. Astfel, există ramura asigurărilor sociale este organizată pe principii
contributorii fiind adresată clasei de mijloc a populației; de cealaltă parte există ramura asistenței
sociale care este destinată populației cu venituri mai reduse și care este organizată pe principii non-
contributorii, fiind finanțată de către sistemul general de taxe și impozite. În altă ordine de idei,
putem spune că scopul asigurărilor este acela de a preveni sărăcia cauzată de manifestarea unor
evenimente cu caracter negativ asupra individului, iar asistența socială vine în ajutorul atenuării
stării de sărăcie deja existentă la nivelul unor indivizi.

Un alt aspect important al sistemului Statelor Unite ale Americii este reprezentat de lipsa
alocațiilor pentru familii, fiind singura țară care nu a implementat astfel de program. Echivalentul
acestuia este dat de susținerea financiară acordată doar familiilor nevoiașe, în anumite condiții
stabilite de lege.

Făcând referire la ponderea acestor programe în totalul cheltuielilor federale este destul de
mare, după cum reiese din figura următoare:

Figura nr. 3: Cheltuielile aferente bugetului federal al SUA în anul 2018

Sursa: https://www.cbo.gov

9
 După cum se poate observa, cheltuielile cu aceste programe ajung la nu mai puțin de 1.953
de miliarde de dolari, însemnând 46,34% din totalul cheltuielilor din bugetul federal.

2.1.1. Asigurările sociale

Sistemul asigurărilor sociale este, în principal, format din următoarele:

 Programul Old-Age, Survivors, and Disability Insurance (OASDI);

 Asigurarea de sănătate;
 Asigurarea de șomaj.

Programul Old-Age, Survivors, and Disability Insurance (OASDI):

Asigurarea bătrânilor, urmașilor și a invalizilor este administrată de către Administrația

Securității Sociale (SSA). Aceasta este o agenție independentă cu o rețea extinsă de birouri și care
urmărește obținerea unei eficiențe crescânde în ceea ce privește accesarea acestui program.
Impozitul OASDI din salariul uni muncitor au scopul de a finanța acest program care oferă
beneficii pensionarilor, persoanelor cu dizabilități și urmașilor lor. Scopul programului este
înlocuirea parțială a veniturilor care se pierd din cauza bătrâneții, a decesului unui soț sau a unui
handicap.

Pentru plățile celor în vârstă, banii sunt dați persoanelor care se califică începând de la
vârsta de 65. Vârsta completă de pensionare depinde de data nașterii și este de 67 de ani pentru
toți cei născuți în 1960 sau mai târziu. Persoanele care așteaptă până la vârsta de 70 de ani (dar nu
mai târziu) pentru a începe colectarea pensiilor, pot colecta sume de bani mai mari datorită
creditelor de pensionare întârziate. Plățile se calculează de asemenea și în funcție de salariile
câștigate pe perioada vârstei de muncă. Pe de altă parte, pentru a beneficia de prestații pentru limită
de vârstă, muncitorul trebuie să fie complet asigurat. Un lucrător poate deveni complet asigurat
prin acumularea de credite de acoperire. Creditele sunt acumulate pe baza salariilor dintr-o o
anumită perioadă. În 2019, credit de acoperire este acordat unui muncitor pentru fiecare 1.360 de
dolari câștigați. Un muncitor poate câștiga până la patru acoperire pe an și 40 de credite sunt
necesare pentru a beneficia de beneficiile programului.

10
 Programul a crescut masiv de-a lungul anilor, odată cu populația și economia din SUA. În
1940 aproximativ 222.000 de persoane primeau un beneficiu mediu lunar de 22,60 dolari.
Comparativ, în 2019 acest număr a ajuns la aproape 64 de milioane de persoane, care obțin un
beneficiu mediu lunar de 1.461 de dolari.

Asigurarea de sănătate

În această categorie intră programele Medicare (destinat celor din clasa de mijloc cu vârsta
de peste 65 de ani) și Medicaid (destinat persoanelor cu venituri foarte mici). Aproximativ 21%
dintre americani beneficiază de aceste programe, pe când cei mai mulți (64%) alegând să încheie
o poliță de asigurare din domeniul privat, iar 15% din populație nu deține niciun fel de asigurare
de sănătate.

Eligibilitatea pentru Medicaid este stabilită de fiecare stat federat in parte. Programul își
propune să ajute oamenii din gospodăriile cu venituri mici, dar există și alte cerințe de eligibilitate.
Acestea se referă la vârstă, starea de sarcină, starea de dizabilitate sau cetățenia. Guvernul federal
consideră, de asemenea, unele alte grupuri ca fiind „categoric nevoiașe”. Oamenii din aceste
grupuri trebuie să fie eligibili pentru Medicaid.

Medicare este alcătuit din: 2 părți principale pentru spital (partea A și partea B) și 2 părți
adiționale care oferă medicamente cu prescripție medicală (partea C și partea D). Partea A plătește
pentru șederile în spital (hrana, analize, o cameră semi-privată, fizio-terapie, logopedie etc). Partea
B mai este denumită și Asigurarea Medicală Suplimentarp și include: vizite medicale necesare
medicului, vizite ambulatorii la spital, costuri de asistență medicală la domiciliu, alte servicii
pentru persoanele în vârstă și cele cu dizabilități, servicii de îngrijire preventivă. Partea C,
cunoscută și sub numele de Medicare Advantage Plans sau Medicare + Choice, permite
utilizatorilor să proiecteze un plan personalizat care să se potrivească nevoilor lor medicale mai
îndeaproape. Planurile din partea C oferă totul din partea A și partea B, dar pot oferi, de asemenea,
servicii suplimentare, precum dentare, vedere sau auz. Acest plan de medicamente cu rețetă a fost
adăugat ulterior în 2006. Mai multe companii de asigurări private administrează partea D. Aceste
companii oferă planuri care variază în costuri și acoperă diferite liste de medicamente.

11
 De asemenea, dacă o persoană se califică în a fi eligibilă pentru ambele programe, aceasta
poate alege sa beneficieze de pe urma amândurora.

În figura următoare se poate observa dinamica populației muncitoare din 10 în 10 ani, din
1970 și până astăzi și procentul de cetățeni care aveau și asigurare medicală. Astfel se obervă o
creștere în rândul angajaților care au beneficiat de asigurare medicală de sănătate.

Figura nr. 4: Dinamica populației muncitoare și procentul asiguraților între 1970-2018

An Milioane oameni % asigurați
1970 135,0 50
1980 161,8 53
1990 185,9 63
2000 206,9 68
2010 230,7 68
2018 249,3 70
Sursa: Prelucrare proprie după raportul https://www.ssa.gov/

Asigurarea de șomaj

Aceasta are în vedere protejarea veniturilor cetățenilor care și-au pierdut locul de muncă.
Pentru contribuția la fondul de asigurare este implicat angajatorul care trebuie să plătească ca taxă
federală 0,8% din căștigul realizat de către salariați. Compensația de șomaj este de obicei 50% din
salariul cetățeanului, pe o perioadă de până la 26 de săptămâni, în funcție de nivelul șomajului din
fiecare stat in parte.

Așa după cum reiese din figura următoare, rata șomajului în Statele Unite ale Americii a
scăzut constant în ultimii ani, fiind apoape 10% în anul 2010, dar ajungând la sub 4% în anii trecuți.
Acest lucru arată faptul că s-a pus o presiune tot mai mică asupra acestui program, tot mai puțini
oameni fiind nevoiți să aplice pentru acesta.

12
Figura nr. 5: Evoluția ratei șomajului în SUA între 2010 și 2018

Sursa: https://tradingeconomics.com/united-states/unemployment-rate

2.1.2.Asistența socială

În practică s-a observat că de-a lungul timpului măsurile luate împotriva sărăciei au făcut
uneori ca, dotarită unor factori de ordin moral, să accentueze starea de sărăcie din cadrul anumitor
categorii de populație. Astfel, în 1935 se dorea renunțarea la programul pentru asistența socială a
copiilor minori, însă nu s-a putut dat fiind numărul crescut de beneficiari.

În ziua de astăzi, sistemul de asistență socială din SUA, deși uneori subestimat deoarece se
ajută doar persoanele cu venituri foarte mici, susține un număr însemnat de cetățeni care se bucură
de unele dintre următoarele programe:

 Ajutorul pentru Familiile cu Copii Minori (Aid to Families with Dependent

Children – AFDC) de care a benficiat 5,1 milioane de persoane din 1935 și până
1996; atunci programul a fost înlocuit cu Programul de Asistență pentru Familiile
Nevoiașe (Temporary Assistance for Needy Families - TANF);
 Un program pentru persoanele lipsite de locuință care vine în ajutorul acestora; în
momentul de față sunt aproximativ 600.000 cetățeni fără o locuință;
 Food Stamps – tichetele pentru achiziționarea de alimente, introdus în 1964;
 Programul pentru servirea mesei în interiorul școlilor;

13
  Medicaid;
 Asistența financiară suplimentară acordată bătrânilor, invalizilor, orbilor;
 Programe care au ca scop instruirea pentru angajare și care sprijină perfecționarea
profesională a cetățenilor rămași fără un loc de muncă.

Toate aceste programe au fost gândite și implementate pe baze non-contributorii, fiind

finanțate din sistemul general de taxe, resursele fiind procurate atât la nivel federal, dar și la nivel
de stat.

14
 Concluzii

În concluzie, există numeroase sisteme de securitate socială menite să ajute în asigurarea

bunăstării indivizilor atunci când, din diferite motive, aceștia nu își pot procura (cel puțin pentru o
perioadă de timp) veniturile necesare traiului zilnic.

În altă ordine de idei, putem afirma că sistemul de securitate socială din Statele Unite ale
Americii este organizat pe un model liberal. În cadrul acestuia este încurajată mai mult inițiativa
privată în detrimentul intervențiilor din partea statului, deși sunt numeroase programe concepute
și puse în practică de către stat.

În ciuda faptului că a fost adoptat un sistem mai târziu decât în țările europene, s-a dovedit
de-a lungul timpului că acest regim adoptat de SUA a fost de o eficiență crescută și, deși a trecut
prin momente critice, deciziile luate de către administrațiile respective au făcut ca sistemul să
rămână unul dintre cele mai bune din întreaga lume.

15
 Bibliografie

1. C. Cace, “Asigurările sociale”, Ed, Expert, Bucureşti, 2004

2. https://www.cbo.gov

3. https://www.medicareinteractive.org

4. https://www.researchgate.net

5. https://www.ssa.gov/

6. https://tradingeconomics.com/

7. https://www.thebalance.com

8. https://www.usa.gov/

16