Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LP 4 10.03.2015 Diagnosticul-Imagistic-Al-Aparatului-Cardiovascular
LP 4 10.03.2015 Diagnosticul-Imagistic-Al-Aparatului-Cardiovascular
APARATULUI CARDIOVASCULAR
Metode şi tehnici de examinare
Examenul radioscopic
Cu toate că oferă o imagine mărită a cordului, permite o
reprezentare spaţială a acestuia în ansamblu, în urma
posibilităţii de examinare într-un număr nelimitat de
planuri.
Teleradiografia
Reprezintă în primul rând, un document obiectiv care
permite urmărirea în timp a unui aspect patologic şi
compararea cu altele asemănătoare.
Ecocardiografia
Aplicarea ultrasunetelor în diagnosticul cardiologic se
face prin ecocardiografia unidimensională (în modul M)
bidimensională (ecotomocardică) şi ecocadiografia cu efect
Doppler (aprecieri semnificative asupra fluxului sanguin)
Scintigrafia
Lipsa contraindicaţiilor (cu excepţia sarcinii) a făcut
posibilă aplicarea ei în diagnosticul pozitiv a numeroase
afecţiuni, unde s-a stabilit substratul etiologic (ex.
cardiopatii congenitale cu şunt), aprecierea performanţei
ventricolului stâng (ex. accidentele acute coronariere),
precum şi aprecierea unor rezultate terapeutice, o dată cu
urmărirea evoluţiei bolii.
Computertomografia helicoidală
Este o metodă imagistică de mare randament, permite
efectuarea unor examinări native şi cu contrast, cu timp de
achiziţionare a datelor extremi de scurţi şi cu posibilitatea unor
reconstrucţii tridimensionale a procesului patologic în cauză.
Explorarea prin IRM
Reprezintă o altă metodă imagistică din cele mai
perfecţionate care evidenţiază procesul patologic în baza
unor secţiuni multiple, efectuate în cele trei planuri, nativ şi
după administrarea unor medii de contrast reprezentate de
agenţii paramagnetici. Aparatul cardiovascular este unul
din marii beneficiari ai acestei metode de investigaţie.
Manevre şi tehnici speciale de
examinare asociate
Esofagul baritat:
Date fiind raporturile de
vecinătate cu aorta şi AS,
contrastul pune în evidenţă
eventuala modificare a
raporturilor anatomice
normale(precum şi o serie
de anomalii de mărime şi
poziţie ale aortei, hernii
hiatale).
Explorarea cu substanţe de contrast a cavităţilor
inimii şi a lumenului vaselor mari
Angiocardiografia constă în injectarea unei substanţe de contrast iodate
hidrosolubile pe cale a unei vene periferice, urmărindu-se apoi opacifierea
cavităţilor cordului. Imediat după injectarea substanţei de contrast se
execută o serie de radiografii la intervale de fracţiuni de secundă, timp de
6-9 secunde. Se urmăreşte opacifierea succesivă a cavităţilor cordului şi
lumenului vaselor mari.
Vasografiile
Aortografia constă în
opacifierea lumenului
aortei în totalitate, inclusiv
ramurile ei, sau numai pe
anumite porţiuni, în urma
injectării substanţei de
contrast prin cateter,
puncţie sau printr-o arteră
brahială, retrograd.
Arteriografii , în funcţie de obiectivul
propus şi zona examinată se pot face
arteriografii pulmonare, coronariene,
cerebrale ş.a.
Flebografia examinarea cu ajutorul
substanţelor de contrast injectabile, iodate
hidrosolubile, a lumenului formaţiunilor
venoase. Tehnicile sunt multiple, fiind în
funcţie de scopul urmărit şi subiectul căruia i
se face explorarea.
Imaginea radiologică normală a
cordului şi vaselor mari
Imaginea radiologică a cordului şi a vaselor
mari în ortostatism şi în incidenţa postero –
anterioară
În această incidenţă, opacitatea mediastinală
este situată median, între cele două câmpuri
pulmonare radiotransparente. La formarea acestei
opacităţi participă organele mediastinale, coloana
vertebrală şi sternul. Dintre organele mediastinale,
cordul şi vasele mari contribuie în cea mai mare
măsură la formarea ei şi implicit la realizarea celor
două contururi.
Imaginea radiologică a cordului şi
a vaselor mari în funcţie de vârstă
– La sugar şi la copilul mic
Datorită condiţiilor spaţiale
specifice toracice, diametrul
antero-posterior şi transversal mai
mari ca cel longitudinal, a poziţiei
înalte a diafragmului în urma
aeroenterocolitei fiziologice
generalizate, a elasticităţii crescute
a structurilor cardiace, cât şi
datorită volumului crescut al
ventriculului drept comparativ cu
cel stâng, imaginea radiologică va
fi cea de „cord mare”, orizontalizat
cu o slabă reprezentare
segmentară a arcurilor cordului.
Diagnostic imagistic al plămânului
cardiac
Oligohemia
defineşte volumul
redus al circulaţiei
pulmonare, atât în
segmentul ei arterial,
cât şi în cel venos.
Radiologic, imaginile
hilurilor au dimensiuni
mici, iar opacităţile
vasculare sunt
înguste, reduse
numeric şi pot fi
evidenţiate numai în
regiunile perihilare.
Hiperemia traduce starea
hemodinamică dominată de
sporirea fluxului arterial
pulmonar. Este proprie
afecţiunilor congenitale ale
cordului în care se creează un
scurt-circuit arterio-venos
(defectul de sept atrial sau
ventricular, persistenţa
canalului arterial); mai poate fi
observată în unele cazuri de
emfizem avansat cu hipoxemie
şi de tirectoxiceză gravă. Se
caracterizează radiologic prin
prezenţa unor hiluri şi imagini
vasculare ce păstrează toate
trăsăturile normale, cu
particularitatea că au
dimensiuni mai mari, sunt
numeroase şi pot fi vizibile
până la periferia câmpurilor
Hipertensiunea arterială
pulmonară este urmarea creşterii
rezistenţei în segmentul
corespunzător al micii circulaţii;
recunoaşte, din punct de vedere
etiopatogenic, mai multe tipuri.
Tipul activ este consecinţa
proceselor pulmonare cronice
(fibroze întinse, emfizem etc.)
care se soldează cu reducerea
ireversibilă a patului circulator.
Tipul pasiv sau secundar
reprezintă starea spastică a
arterelor pulmonare determinată
de staza venoasă pronunţată;
Tipul hipercinetic este întâlnit în
unele forme de hiperemie; se
instalează pe aceeaşi cale reflex-
spastică şi are ca rezultat, de
asemenea, reducerea circulaţiei
arteriale
supraalveolare. Radiologic,
aspectul hipertensiunii pulmonare
este destul de caracteristic:
arterele pulmonare proximale
(hiluri şi ramuri lobare) sunt
lărgite, în timp ce arterele
periferice suferă o reducere
bruscă de calibru, realizând
aspectul de „amputare”.
Staza pulmonară
Poate însoţi decompensările ventriculului stâng
sau obstacolele în calea golirii venelor pulmonare
în atriul stâng, produse de leziunile organice ale
orificiului mitral (stenoza mitrală). Iniţial, hilurile şi
imaginile vasculare apar crescute în intensitate şi
calibru; apariţia unui transudat interstiţial produce
apoi ştergerea contururilor acestora. Infiltraţia
interstiţiului peribronho-vascular distal şi
perilobular duce la vizibilizarea lui şi la apariţia
unui desen în reţea la periferia câmpurilor
pulmonare. În formele avansate apar transudate
alveolare,exprimate prin opacităţi micronodulare,
cu aspect bronhopneumonic, localizată perihilar şi
mai ales la baze.
Edemul pulmonar acut
Se datorează creşterii
bruşte a presiunii de filtrare
prin membrana alveolară (în
cazul insuficienţei
ventriculare stângi sau
stenozei mitrale) sau
creşterii permeabilităţii
capilare (în edemul renal,
alergic sau toxic).
Transvazarea conţinutului
vascular în alveole se
exprimă radiologic prin
opacităţi difuze, de
intensitate slabă,
confluente, dispuse pe
teritorii variabile în
vecinătatea hilurilor sau la
baze.
Infarctul pulmonar
este starea patologică creată prin obstrucţia bruscă a unei
ramuri arteriale pulmonare, de dimensiuni variabile. Se
datorează emboliei sau trombozei arterei respective ,
urmată de instalarea unui tablou clinic deosebit de
pregnant, uneori dramatic.
Aspectul radiologic al infarctului pulmonar depinde de
dimensiunile şi localizarea acestuia. Atunci când ocupă o
porţiune importantă dintr-un segment, apare ca o opacitate
segmentară, de intensitate medie, cu structură omogenă,
asemănătoare cu un proces pneumonic. Dacă teritoriul
afectat este de dimensiuni mai mici, se poate traduce
printr-o opacitate neregulat rotundă sau ovalară. Prezenţa
simultană de infarcte multiple, de mici dimensiuni, este
posibilă, iar imaginea nu poate fi diferenţiată de cea a unei
bronhopneumonii
Modificările radiologice ale cordului şi
vaselor mari în stări patologice
Evaluarea radiologică a
stării cordului trebuie să
înceapă întotdeauna cu
aprecierea dimensiunilor sale
globale. Acestea pot fi reduse,
de regulă, însă în procesele
patologice de cea mai variată
natură, sunt crescute în raport
cu normalul. În acest caz, este
necesar să se precizeze
sensul predominat al acestei
creşteri (longitudinal,
transversal, spre stânga sau
spre dreapta).
Modificările radiologice ale cordului şi vaselor
mari în stări patologice