SEMIOLOGIA SPLINEI

 Splina, considerată "ganglionul numărul 1 al corpului", este cel mai mare organ
limfatic, ce prezintă o structură sinusoidală complexă, cu multiple funcţii, încă
insuficient precizate.

 În sinusoide, eritrocitele îmbătrânite, incluziile intra-celulare şi anomaliile membranare

vor fi corectate de macrofagele splenice.

 Splina realizează răspunsul specific imun umoral şi captarea din circulaţie a bacteriilor
încapsulate (Streptococcus pneumoniae, Haemophilus Influenzae, Neisseria
meningitidis).
• Topografic, splina este situată în hipocondrul stâng, în loja anatomică descrisă clasic
de Constantinescu, axul ei lung fiind proiectat pe coasta a X-a, limita superioară la
coasta a IX-a şi inferioară la coasta a XI-a pe linia medioaxilară.
• Splina normală nu determină modificări ale hipocondrului stâng la inspecţie şi
palpare.
• La percuţie se poate delimita o zonă de matitate, între axilara medie şi axilara
posterioară, ce corespunde superior coastei a IX-a şi inferior coastei a XI-a, al cărei ax
vertical poate fi de 8-9 cm.

splină in situ splină in situ

Numai splina mărită de volum poate fi palpabilă. Palparea splinei se poate realiza prin
metode monomanuale şi bimanuale.

Metodele monomanuale, simplă şi prin acroşare

• Bolnavul este poziţionat în decubit lateral drept,
cu braţul stâng deasupra capului şi umărul stâng
coborât în faţă, membrele inferioare cu fiexia
gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin.
• Examinatorul, situat în spatele bolnavului,
acroşează cu mâna stângă rebordul costal şi invită
bolnavul să inspire profund. în aceste condiţii, o
splină mărită va fi accesibilă palpării prin polul său
inferior.
Polul superior al splinei nu
este accesibil palpării. In
splenomegaliile de grad 2-5,
splina este uşor accesibilă
palpării şi în situaţia în care
aceasta din urmă se practică
cu bolnavul în decubit
dorsal.

palpare splină megalică

• Metoda Middleton de palpare a splinei se realizează pe bolnavul în decubit dorsal, cu
coapsele în semiflexie pe bazin şi genunchii îndepărtaţi, cu braţul stâng al bolnavului
flectat şi introdus sub hipocondrul stâng.
• Examinatorul, situat de partea stângă a bolnavului, palpează prin acroşare mono sau
bimanuală polul inferior al splinei, invitând bolnavul să inspire profund.

palpare splină în decubit dorsal splina nu depăşeşte rebordul costal

Clasificarea Hackett, acceptată de OMS,
descrie 6 grade de splenomegalie:
• gradul 0 - absenţa splenomegaliei;
• gradul I - splenomegalie palpabilă Ia
rebord;
• gradul II - splenomegalie ce atinge
orizontala trecută la jumătatea distanţei
dintre ombilic şi rebordul costal;
• gradul III - splenomegalie ce depăşeşte
limita de mai sus, ajungând la orizontala
ce trece prin ombilic;
• gradul IV - splenomgalie ce ajunge la o
linie orizontală ce trece la jumătatea
distanţei dintre ombilic şi simfiza pubiană;
• gradul V - splina depăşeşte linia
orizontală ce trece la jumătatea distanţei
dintre ombilic şi simfiza pubiană.
Percuţia splinei
• Prezenţa splinei evidenţiază la indivizii sănătoşi o zonă de matitate cu contur oval,
situată între coasta a IX-a şi a XI-a pe linia axilara medie.
• Adeseori, sonoritatea gastrică şi a unghiului stâng al colonului estompează matitatea
splenică.
• Perceperea unei matităţi splenice crescute se asociază unei splenomegalii evidente la
palpare.

Ascultaţia splinei
• Ascultaţia directă sau indirectă, cu ajutorul stetoscopului plasat pe aria de proiecţie a
splinei la nivel toracic şi abdominal poate releva:
• frecături peritoneale-infarcte splenice
• propagarea unui suflu sistolic - stenoza, anevrismul sau compresiunea arterei
splenice
• fistulele arterio-venoase splenice determină perceperea unor sufluri cu caracter
continuu, ce pot fi ascultate în hipocondrul stâng, cu propagare largă la baza
hemitoracelui stâng.
 Simptomatologia sindromului splenomegalic

• Simptomatologia este predominent tributară afecţiunii care generează

splenomegalia.
• Splenomegaliile au ca simptomatologie comună:
• senzaţia de greutate în hipocondrul stâng şi de saţietate precoce datorită
compresiunii stomacului
• dureri în hipocondrul stâng instalate brusc ce sugerează infarctul splenic.
Anemia, infecţia şi sângerările mucoaselor pot apare izolate sau asociate, fiind
produse de pancitopenie.
 Cauzele splenomegaliei
Boli inflamatorii:
- boli ale ţesutului conjunctiv:
• lupusul eritematos diseminat
• sindromul Felty
• artrita reumatoidă
• poliarterita nodoasă
• sarcoidoza, amiloidoza.
Boli infecţioase acute şi
cronice:
• hepatitele virale acute;
• mononucleoza infecţioasă;
• endocarditele infecţioase;
• febra tifoidă;
• septicemiile;
• bruceloza, tuberculoza
miliară, luesul;
• malaria, kala-azar,
schistosomiaza.
Boli limfoproliferative:
• boala Hodgkin;
• limfoamele;
• leucemia limfatică acută şi cronică.
Boli mieloproliferative
• leucemiile mieloide acute şi cronice;
• policitemia vera;
• metaplazia mieloidă cu mielofibroză;
• trombocitemia esenţială.
Anemii hemolitice:
• prin defect de membrană a
eritrocitului: sferocitoza şi eliptocitoza
ereditară;
• prin defecte calitative şi cantitative în
sinteza hemoglobinei, enzimopatii
ereditare: talasemia, siclemia, deficitul
în glucoza 6 fosfat dehidrogenază şi
piruvatkinază
Splenomegalii congestive: Acromegalia
• tromboza sau compresiunea venei porte sau
splenice;
• sindromul Budd Chiari;
• boala veno-ocluzivă hepatică; Splenomegalia enormă este
• ciroza hepatică; caracteristică pentru:
• pericardita constrictivă;
• insuficienţa cardiacă cronică congestivă. • malaria cronică
• kala-azar
Tezaurismoze:
• leucemia mieloidă cronică
• glicogenoze şi mucopolizaharidoze;
• boala Gaucher, Niemann Pick şi Hand • metaplazia mieloidă cu
Schuller Christian; mielofibroză
• boala Letterer Sive.
• boala Gaucher.
Splenomegalia tumorală:
• chist parazitar (chistul hidatic) şi neparazitar;
• splina metastatică (rar);
• sarcomul splenic;
• hematomul splenic cu evoluţie în 2 sau 3
timpi.
Investigaţia diagnostică

• Ecografia abdominală şi computer tomografia simplă şi cu substanţă de

contrast dau informaţii asupra dimensiunilor exacte ale splinei, structurii acesteia
(chişti, tumori, infarcte, abcese).
• Rezonanţa magnetică nucleară este de utilitate maximă în diagnosticul
trombozei splenice şi portale.

Studiul frotiului periferic de sânge

• leucocitoză - infecţiile bacteriene, leucemia mieloidă
• limfocitoză - leucemia limfatică cronică
• aspecte particulare ale hematiilor - sferocitoza, siclemie, talasemie metaplazia
mieloidă cu mieloscleroză.

Splenomegalia congestivă se însoţeşte adesea de hipersplenism mono, bi sau

pancitopeniant.
Studiul sângelui medular evidenţiază:
• hiperplazia seriei mielocitare în sindroamele mieloproliferative;
• hiperplazia seriei limfocitare în sindroamele limfoproliferative;
• abundenţa de celule blastice în leucemia acută;
• măduva hiperplazică pe una sau mai multe linii, în contrast cu celelalte, în
citopenia periferică;
• fibroză în metaplazia mieloidă cu mieloscleroză;
• mase PAS pozitive în amiloidoză;
• macrofage încărcate cu lipide în boala Gaucher şi dislipidoze.

Explorarea izotopică cu technetiu 99 este utilă în obţinerea scintigramei splenice, iar

studiul cu eritrocite marcate cu crom 57 şi a duratei de viaţă a plachetelor evidenţiază
sechestraţia exagerată a acestor elemente în splină.
Markeri biochimici ai afecţiunilor splenice:
• FAL (fosfataza alcalină leucocitară) este crescută în sindroamele mieloproliferative,
cu excepţia leucemiei mieloide cronice;
• creşterea fosfatazei alcaline serice este sugestivă pentru infiltraţia ficatului
în sindroamele limfoproliferativej mieloproliferative şi metastaze;
• vitaminemia B12 este crescută în sindroamele mieloproliferative, în special
în leucemia mieloidă cronică şi policitemia vera;
• electroforeza proteinelor serice arată hipergamaglobulinemie în splenomegaliile
infecţioase (malaria, kala-azar, bruceloza, sarcoidoza, boli de colagen, ciroza hepatică;
• acidul uric are valoare crescută în sindroamele limfo şi mieloproliferative.
Exagerarea funcţiei splenice
(hipersplenismul)
• în hipersplenism, combinaţii
variate ale anemiei, leucopeniei şi
trombocitopeniei coexistă cu
celularitatea crescută a măduvei
osoase.
• De obicei, anemia este moderată,
cu hemoglobina între 9 şi 11 g/dl,
trombocitopenia între 90 000 şi
30000/mm3 şi leucopenie de
3000/mm3.
• Absenţa modificării globulelor
roşii după splenectomie sugerează
prezenţa splinelor accesorii.
• Plachetele, globulele şi
reticulocitele cresc până la un
maximum între a 5-a şi a 14-a zi
postoperator, pentru ca ulterior să se
menţină la valorile maxime ale
normalului.
Scăderea funcţiei splenice (hiposplenismul sau
asplenia)
Cauze:
• absenţa congenitală;
• splenectomia;
• anemia cu celule falciforme ce determină
autosplenectomie prin infarcte splenice repetate;
• boala celiacă, colita ulceroasă;
• boala Crohn (30% din cazuri);
• iradiere;
• boala grefei contra gazdei.
Elemente caracteristice:
• corpii Howell Jolly, corpii Heinz;
• scăderea fragilităţii osmotice;
• risc crescut de infecţii prin bacterii încapsulate
(50% Streptococcus pneumoniae);
- riscul maxim de infecţie este prezent la copiii sub
2 ani şi în primii doi ani de la splenectomie.