La fel ca alte crime ale

regimului totalitar din fosta

URSS, foametea din 1946-1947
nu a fost condamnată la nivel
oficial în Republica Moldova,
aşa cum s-a făcut în Ucraina.
 Începând cu anul 1946, pe fondul unei
secete care a lovit nu doar spaţiul dintre
Prut şi Nistru, ci şi Moldova istorică,
sovieticii au conceput un diabolic plan de
înfometare a populaţiei basarabene.
Scopul final: distrugerea conştiinţei
naţionale, instaurarea fricii şi netezirea
drumului către colectivizare.
 Afirmaţiile martorilor
– „Au murit sate întregi. La
sudul Basarabiei, într-o căruţă
cu o iapă sură se duceau şi
strângeau cadavrele morţilor,
care nu dovedeau să se ducă
acasă, mureau de foame. Eu ţin
minte aceasta.”
 Afirmaţiile martorilor
– „Mama spunea aşa: „Mergeam şi ba acolo
sub gard un mort, ba acolo. Am venit în sat,
acasă, i-am dat nişte grăuncioare, ce mai aveam.
Erau mulţi flămânzi, le-au mâncat la fuga şi s-au
umflat şi mureau. Alţii mâncau ierburi”. Într-un
cuvânt, au avut podurile pline cu grâne, cu
păpuşoi. Au venit, le-au măturat, le-au luat tot. Şi
eu, care m-am născut în ’46, am rămas în viaţă,
fiindcă văcuţa pe care o aveau, luau beţe de
răsărită, măcinau mijlocul şi cu lapte... Şi aşa am
rezistat şi acum am 70 de ani.”
 Documentele arată că în 1946
deşi în sate se înregistrau mii de
morţi din cauza foamei, Republica
Socialistă Sovietică Moldovenească
(RSSM) depăşise - ironia sorţii -
planul anual la fabricarea untului, a
uleiului, a cărnii sau a conservelor.
 Acte de canibalism
Documentele din Arhivele de Stat de la
Chişinău, desecretizate după anii 1990, arată că
actele de canibalism nu au fost cazuri izolate, ci au
constituit un fenomen de amploare. O dramă cu
profunde implicaţii, ce a produs dezumanizare şi
frică. “În sud totul era ca în palmă. Acolo s-au
înregistrat şi acte de canibalism. Iar lucrurile
acestea sunt autentice, au fost relatate în presă.
Vreau să vă spun că şi în Chişinău, nu departe de
gara feroviară, după război s-a descoperit o secţie
de producere a mezelurilor din carne de om.
Şocant!”, spune conf. univ. dr. Vitalie Ojovan.
 Urmările foametei

Din cauza lipsei hranei sau a

alimentaţiei necorespunzătoare (consumul
de frunze, troscot, ştir etc.) numărul
cazurilor de distrofie a explodat. În
decembrie 1947 în multe raioane
basarabene, spun documentele, distroficii
alcătuiau de la un sfert până la 30% din
populaţie
 Statisticile oficiale arată că peste
300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din
cauza foametei în Basarabia, într-un singur
an. Cifrele neoficiale situează numărul
victimelor undeva la 400.000. Din
documente, cruntul an 1946-1947 oferă o
imagine de o cruzime înfiorătoare şi de un
dramatism copleşitor. Prin sate, omenii
mureau pe capete, câte 10-15 într-o
singură zi. În cimitire nu mai exista loc de
îngropăciune.