POLITICA UE ÎN DOMENIUL

MIGRAȚIEI

Std. Sg. Maj. Predescu Ionuț

M-114
Ce este politica de migrație a UE?
 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) consideră migraţia drept o
mişcare a unei persoane
sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internaţională, fie în interiorul unui
stat. Migraţia este
o formă de mobilitate a populaţiei şi include orice fel de deplasare a populaţiei, indiferent de
durata,
scopul sau forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migraţia refugiaţilor,
migraţia economică,
precum şi migraţia persoanelor care se deplasează pentru alte scopuri sau sub influenţa
altor factori,
cum ar fi reîntregirea familiei.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul ca fiind o persoană care a
domiciliat într-o
țară străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la
baza schimbării
domiciliului și de mijloacele folosite pentru a migra. Sub o astfel de definiție, cei care
călătoresc pentru
perioade mai scurte, ca turişti sau oameni de afaceri, nu sunt consideraţi migranți. Cu toate
acestea,
în utilizarea curentă, termenul de migrant include anumite categorii de persoane care-şi
schimbă
domiciliul pe termen scurt, precum lucrătorii sezonieri din agricultură, care călătoresc
pentru perioade
scurte de timp pentru a lucra la însămânţarea sau recoltarea de produse agricole.
 Tipuri de migrație

În funcţie de anumite criterii, se disting următoarele tipuri

de migraţie:
• după aspectul teritorial: migraţie internă, atunci
când deplasarea se face în interiorul graniţelor,
sau migraţie internaţională, care presupune trecerea
frontierei;
• după factorul de timp: migraţie permanentă sau
migraţie temporară;
• după motivaţie: migraţie voluntară, pentru muncă
sau din motive economice, sau migraţie forţată
de calamităţi naturale, de persecuţii politice, religioase, sau
de războaie;
• după mijloacele folosite: migraţie reglementată sau
ilegală.
De ce avem nevoie de migrație?
 Fenomenul migraţiei face parte din coexistenţa numeroaselor
societăţi pe glob. În ultimii ani, pe teritoriul UE, fluxurile migratorii au
crescut atât sub aspectul numărului cât şi a intensităţii. Pentru o
gestionare eficientă a acestui fenomen, Uniunea Europeană urmăreşte
elaborarea unei politici comune în domeniul migraţiei.
UE are în vedere elaborarea unor politici comune pentru:
• reglementarea şi controlul fluxurilor migratorii;
• combaterea migraţiei ilegale;
• integrarea imigranţilor;
• cooperare internaţională în domeniul migraţiei;
• realizarea unui sistem european pentru azil.
Programele de măsuri europene urmăresc asigurarea unui cadru
favorabil atragerii de forţă de muncă.
Din perspectiva UE, migraţia forţei de muncă contribuie la:
• completarea deficitului de forţă de muncă din ţările dezvoltate;
• atenuarea efectelor îmbătrânirii demografice, în condiţiile în care
migranţii sunt de regulă persoane cu vârste cuprinse între 18 - 40 de
ani;
• o creştere economică durabilă şi echilibrată pentru ţara gazdă;
• acumularea de experienţe şi cunoştinţe noi în domeniul profesional.
Factorii care influențează migrația
forței de muncă
 Motivaţia principală care stă la baza deciziei de
a părăsi ţara de origine este, de regulă,
fundamentată pe motive de ordin economic. La
acestea, se mai adaugă şi alţi factori precum:
• lipsa unor perspective viabile pentru tineri după
terminarea ciclului educaţional;
• declinul unor sectoare industriale;
• dorinţa de afirmare profesională;
• dorinţa generală de îmbunătăţire a nivelului de trai
şi de asigurare a unui viitor mai bun pentru
familie sau copii.
Avantajele şi dezavantajele migraţiei forţei de
muncă
 Pentru ţara gazdă, efectele migraţiei sunt favorabile
pe piaţa muncii prin reducerea deficitului de forţă de muncă şi
creşterea competiţiei pe piaţa muncii.
Pentru ţara de origine, implicaţiile pot fi deopotrivă pozitive şi
negative. Între beneficii, sunt recunoscute următoarele:
• câştiguri în planul profesional şi în cel al culturii
muncii;
• obţinerea unor venituri substanţiale, din care o
parte sunt repatriate;
• sporirea capacităţii de investiţii, prin lansarea unor afaceri,
achiziţionarea de maşini, electrocasnice sau construirea de
case.
Între aspectele negative sau dezavantajele migraţiei forţei de
muncă pentru ţara de origine, cercetătorii evidenţiază pierderea
de investiţii în capital uman, prin migraţia forţei de muncă înalt
calificate, formarea unui deficit de forţă de muncă în unele
domenii şi posibila stagnare a economiei.
Ce este spațiul Schengen?
Spaţiul Schengen este o zonă de liberă circulaţie a persoanelor ce se
întemeiază pe Acordul Schengen.
Acesta a fost semnat la 14 iunie 1985 şi viza eliminarea controalelor la
frontierele comune. Primele state semnatare au fost Germania, Franţa,
Belgia, Luxemburg şi Olanda. Cinci ani mai târziu a fost elaborată şi
semnată Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen.
Aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale Spaţiului
Schengen şi a creat o singură frontieră externă, unde controalele de
Imigrare pentru spaţiul Schengen se efectuează potrivit normelor
comune ale statelor membre.
În prezent, Acordul Schengen numără 26 state europene cu drepturi
depline. Dintre acestea, 22 de state sunt membre ale UE, iar celelalte
patru sunt: Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Marea Britanie
şi Irlanda au ales să nu aplice în totalitate acquis-ul Schengen, dar
colaborează cu statele semnatare în anumite domenii. România,
Bulgaria şi Cipru se află în curs de negociere şi efectuează pregătiri pentru
aderarea la Spaţiul Schengen.
Obiectivele Acordului Schengen vizează:
• libera circulaţie a persoanelor;
• eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
• elaborarea unor reguli comune care se aplică persoanelor care trec
frontierele externe ale statelor
membre UE;
• armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele;
• o mai bună cooperarea poliţienească;
• instituirea unui sistem european comun de azil (SECA)3;
• cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi
transfer ale executării
hotărârilor penale;
• dezvoltarea unui Sistem de Informaţii Schengen (SIS).
Printre principalele facilităţi se numără:
• reducerea aglomeraţiei în aeroporturi, la frontierele maritime
sau la cele terestre;
• libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen;
• efectuarea unor controale minime pentru cetăţenii Uniunii
care trec frontierele externe.
Prin eliminarea controalelor interne, cetăţenii UE, membrii
familiilor acestora şi resortisanţii se bucură
de dreptul la libera circulaţie a persoanelor în interiorul spaţiului
Schengen. Cetăţenii străini rezidenţi
în spaţiul Schengen pot circula liber, fără a avea nevoie de viză,
pe perioada de valabilitate a permisului
lor de şedere.
Facilități pentru migranți
Dreptul la libera circulație a persoanelor este un drept fundamental al
Uniunii Europene consacrat prin Tratatele UE. Acesta este asigurat prin
intermediul spațiului de libertate, securitate și justiție fără granițe
interne. Astfel, din dreptul la libera circulație a persoanelor pe care îl
au cetățenii Uniunii Europene decurge o serie de alte drepturi:
• să își caute un loc de muncă într-o altă țară din UE;
• să lucreze în țara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de
muncă;
• să locuiască în țara respectivă;
• să rămână acolo după expirarea perioadei de angajare;
• să beneficieze de același tratament ca și cetățenii țării respective în
ceea ce privește accesul pe piața muncii, condițiile de muncă şi toate
celelalte avantaje sociale și fiscale.
Dreptul de a locui într-o altă țară membră a Uniunii Europene
permite cetățenilor români să rămână pe teritoriul oricărui
dintre aceste state, bucurându-se în același timp de egalitate
de tratament față de cetățenii statului gazdă.
Aspecte ale fluxurilor migratorii în
UE
 În anul 2008, UE a înregistrat aproximativ 2 milioane de
cetățeni europeni care au migrat din statul de reședință într-un alt stat
membru UE, iar în 2011 alte 1,3 milioane.
Printre aceştia, românii prezintă cea mai înaltă rată de mobilitate, fiind
urmați de polonezi şi germani. Astfel, până în anul 2008 statele
membre UE au fost gazdă a circa 384 000 de cetățeni români, iar în
2012 acest număr a crescut până la 2,4 milioane.
În anul 2011, mai mult de jumătate dintre statele membre UE
au avut mai mulți imigranți decât emigranți, cu excepția Bulgariei,
Cehiei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Poloniei, României și a celor trei
state baltice, în care numărul emigranților a fost mai mare decât cel al
imigranților. Marea Britanie, Germania, Spania și Italia sunt statele
membre UE care au înregistrat cea mai mare rată a imigranților.
Aceste state au fost gazdă a 60% din totalul imigranților în anul 2011.
 Numărul total al bărbaților migranți a fost mai mare decât cel
al femeilor, atât în anul 2008, cât și în 2011. Între 2008 și 2011,
procentajul migranţilor de sex masculin s-a menținut în jurul a 52%,
iar a celor de sex feminin în jurul a 48%. Situația este diferită pentru
Cipru, Italia, Spania, Franța și Irlanda, unde au fost înregistrate mai
multe femei decât bărbați. În cazul românilor din Italia, numărul
persoanelor de sex feminin a fost mai mare comparativ cu cel al
bărbaților români aflați acolo. Printre imigranții veniți în Italia se
numără și persoane din Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia și
Rusia.
În cadrul Uniunii Europene, 82 000 de cetățeni ai unui stat
membru au primit cetățenia altui stat membru, aceasta reprezentând
10% din totalul de cetățenii acordate în UE în anul 2011. Principalele
grupuri de cetățeni europeni care au primit cetățenia unui alt stat
membru UE au fost românii, care au obținut cetățenia Ungariei, în
număr de aproximativ 16 000 și respectiv a Italiei, în număr de
aproximativ 4 000. Polonezii sunt următorii în această categorie. Ei au
optat pentru cetățenia statului german, în număr de circa 4 400
persoane și respectiv a statului portughez, în număr de circa 4 000
persoane.
Aspecte ale pieței muncii în UE
 UE este singura regiune din lume unde rata șomajului nu este în scădere. În
luna mai 2013 rata șomajului în întreaga Uniune a fost de 11%, comparativ cu 10,4%, în
mai 2012. În zona euro este înregistrată cea mai înaltă rată a șomajului, de la constituirea
Uniunii Economice și Monetare. Astfel, în mai 2013, rata șomajului a fost de 12,2%,
comparativ cu 11,3%, în mai 2012. Numărul locurilor de muncă pierdute în UE după
declanșarea crizei din 2008 a fost de 5 milioane. Dintre acestea, 3 milioane erau numai în
zona euro. În România, rata șomajului în luna mai 2013 a fost de 7,5%, comparativ cu
7,2%, în mai 2012.
În luna mai 2013, topul primelor cinci locuri de muncă vacante11 în statele
membre UE, arăta astfel:
1) Finanțe, vânzări și posturi conexe: 31 120 în Marea Britanie, 24 980 în Germania, 4 840
în Franța;
2) Arhitecți, ingineri și alți profesioniști din domenii conexe: 29 170 în Marea Britanie, 17
660 în Franța, 2 020 în Belgia;
3) Servicii de menaj și lucrători pentru servicii în restaurante: 14 700 în Germania, 9 970 în
Austria, 7840 în Franța;
4) Îngrijire persoane și posturi conexe: 15 950 în Suedia, 11 970 în Germania, 11 700 în
Marea Britanie;
5) Profesioniști în domeniul calculatoarelor: 27 290 în Marea Britanie, 11 300 în Germania,
2 500 în Belgia.
La sfârșitul anului 2012, pe piața muncii din Uniunea Europeană cele mai importante trei
domenii de activitate pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani au fost:
industrial, al comerțului și reparației de autovehicule și motociclete și al construcțiilor. În
domeniul industrial, au fost angajate circa 34 milioane persoane, în domeniul comerțului și
al reparației de autovehicule și motociclete, peste 30 milioane, iar în domeniul construcției,
peste 15 milioane de persoane cu vârsta între 15 și 74 de ani.
Principalele destinații ale
muncitorilor români
 În anul 2011, principala destinație a emigranților români a
fost Germania, cu peste 97 000 de persoane, urmată de Italia cu circa
90 000 de emigranți români, Spania cu circa 70 000, Austria cu
aproape 14 000 și Belgia, în jur de 11 000 de români.
Comunitățile de români cele mai numeroase sunt în Italia, cu
un număr de peste 960 000 și în Spania, cu un număr de aproximativ
900 000 persoane. În Belgia, după valul din 2011, sunt circa 40 000
de români. În anul 2011, comunitatea românilor din Austria a fost de
aproximativ 71 000, în condițiile în care numărul persoanelor de
naționalitate română era de aproape 49 000. Marea Britanie a fost în
anul 2011 gazdă a circa 94 000 de emigranți români, atât tineri
plecați la studii, cât și muncitori și persoane care își căutau un loc de
muncă.
În anul 2009, românii care s-au stabilit în Statele Unite ale
Americii erau în număr de peste 500 000. În anul 2011, persoanele
care au plecat din România spre SUA au fost de 3 000.
 Ce trebuie să știe cetățenii
români
care pleacă la muncă în UE?
 Drepturi
Cetățenii europeni au dreptul să își caute un loc de muncă și să
lucreze în orice altă țară din Uniune, atât în sectorul privat cât și în cel public.
Să aveți în vedere faptul că statele membre pot limita anumite locuri de muncă
pentru cetățenii străini doar în cazul în care posturile respective presupun
exercitarea autorității publice și apărarea intereselor statului (serviciu
diplomatic, armată, autorități judiciare și fiscale, poliție și forțe de securitate).
Cetățenii români au dreptul de a fi tratați ca și cetățenii statelor
gazdă, membre UE. Aceasta înseamnă că încă din prima zi de lucru beneficiați
de aceleași prestații ca și lucrătorii din acea țară. În baza faptului că lucrați (ca
angajat sau lucrător independent), locuiți și aveți statutul de lucrător pe
teritoriul unui stat membru din UE, aveți dreptul la aceleași prestații ca cele
acordate cetățenilor statului gazdă (spre exemplu: dreptul de a fi însoțit de
partener, fără să fiți căsătoriți, reduceri la prețul deplasărilor cu trenul pentru
familiile numeroase, subvenții pentru renovarea locuinței).
În calitate de cetățean european care lucrează, ca angajat sau
lucrător independent, pe teritoriul unui stat membru UE, aveți dreptul la
asigurare socială în cadrul țării gazdă. Drepturile la securitate socială variază de
la stat la stat, în dependență de legislația fiecărui stat în parte (spre exemplu:
concediu de maternitate sau paternitate, concediu medical, pensii, asigurarea
pentru accidente de muncă și boli profesionale, ajutoare de deces, indemnizații
de șomaj, prestații familiale). Pentru a evita orice neînțelegere, trebuie să
verificați care sunt drepturile de securitate socială18 din țara în care vă stabiliți
 Obligații
În calitate de cetățean european, în momentul în care sunteți pe teritoriul altui stat
membru UE trebuie să respectați, ca și în statul dumneavoastră de origine, regulile de
ordine și de securitate publică. În caz contrat puteți fi expulzat, dacă autoritățile din țara
respectivă pot dovedi că reprezentați o amenințare serioasă. Decizia de expulzare trebuie
să vă fie adresată în scris.
Cei care doresc să plece la muncă pentru o perioadă mai scurtă de 3 luni,
trebuie să aibă în vedere faptul că unele state membre ale UE le cer să se înregistreze pe
lângă autoritățile lor naționale. De aceea, trebuie să verifice termenele limită și condițiile
privind semnalarea prezenței la autoritățile naționale ale statului în care intenționează să
meargă. Sunt necesare cartea de identitate sau pașaportul pentru a semnaliza prezența.
Procedura este gratuită. În cazul în care nu se respectă această regulă se poate primi o
amendă, însă trebuie avut în vedere faptul că nu puteți fi expulzat din țară doar din acest
motiv.
Următoarele acte sunt necesare pentru a obține certificatul de înregistrare:
• Pentru lucrători detașați în străinătate: carte de identitate sau pașaport valabile,
adeverință de
salariu sau confirmare de încadrare în muncă din partea angajatorului;
• Pentru lucrători independenți: carte de identitate sau pașaport valabile, dovadă că sunteți
lucrător
independent.
• Pentru pensionari: carte de identitate sau pașaport valabile, dovadă că aveți asigurare
medicală de
sănătate completă, dovadă că vă puteți întreține singur, fără a fi nevoit să solicitați sprijin
financiar.
Vă multumesc pentru atenție!
ÎNTREBĂRI?