CEL MAI MARE

POET ROMÂN

MIHAI
EMINESCU
 “Rege el
însuşi al
cugetării
omeneşti,
care alt Rege
ar fi putut să-l
distingă ?”
Titu Maiorescu
 M. Eminescu s-a
născut la Ipoteşti,
judeţul Botoşani la 15
ianuarie 1850, ca
al 7-lea copil din cei
11 ai căminarului Gh.
Eminovici şi ai
Ralucăi Juraşcu.
 “Era o frumuseţe !
O figură clasică încadrată de nişte
plete mari negre; o frunte înaltă şi
senină; nişte ochi mari – la aceste
ferestre ale sufletului se vedea că
cineva este înăuntru; un zâmbet
blând şi adânc melancolic.
Avea aerul unui sfânt tânăr
coborât dintr-o veche icoană, un
copil predestinat durerii, pe chipul
căruia se vedea scrisul unor
chinuri viitoare” .
( I.L.Caragiale, In Nirvana )
 Mihail Pascali –actor, vara - director de teatru în provincie:
“Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie
nemţeşte şi are mare talent: face poezii (…) Si-mi povesti cum găsise într-un
otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi
citind Schiller. In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca
băiatului – plin cu carţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea
nici un viţiu”;
 Ipoteşti
Casa memorială Mihai Eminescu
 Brătescu-Voineşti explica
“Luceafărul”, referindu-se la viaţa poetului:
• Luceafărul este Eminescu,
• Fata de împărat este Veronica Micle,
• Cătălin este Caragiale, iar
• Demiurgul este Titu Maiorescu .
 ”Niciodată nu s'ar fi gândit măcar să o publice
( poezia ): publicarea îi era indiferentă, unul sau altul
din noi trebuia să-i ia manuscrisul din mână şi să-l
dea la Convorbiri Literare !” ( Titu Maiorescu )
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari, împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
-“Ce-ti pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,
Ci eu in lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”.
 “este o aşa de
covărşitoare
inteligenţă,
ajutată de o
memorie, căreia
nimic din cele
ce-şi întipărise
vreodată nu-i mai
scăpa”
( Titu Maiorescu )
 “Eminescu era
omul cel mai
silitor, veşnic
cetind, meditând,
scriind”
Titu Maiorescu
Teiul lui
Eminescu

Aflat în mijlocul grădinii Copou, Teiul lui Eminescu a devenit

simbolul vegetal al Iaşului, fiind un adevărat loc de pelerinaj pentru
romantici.
Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin prezenţa "Teiului lui
Eminescu", ce "capătă valoarea unui monument viu, cel mai preţios”
poate, din câte s-au închinat marelui şi nefericitului poet.
 " Teiul uriaş, bătrân de 100 ani îşi deschide florile în
fiecare primăvară, semn că romantismul şi poezia nu au
murit încă.
 Ani la rând a pândit în parc perechea de îndrăgostiţi
Eminescu, Veronica Micle, rămânând şi astăzi mărturie
nescrisă a iubirii lor.
 Despre Teiul lui
Eminescu se spune că
era aşa de frumos încât
în momentul când a
fost amenajată
grădina publică, teiul a
fost lăsat în picioare,
deşi nu se înscria pe
axa centrală a parcului.

 De zeci de ani Teiul lui

Eminescu este un
simbol al Iaşului şi
în acelaşi timp un loc
de pelerinaj pentru
îndrăgostiţi.
 In anii '80, Teiul a fost la un pas de a se usca din cauza unei plombe de
beton turnată în trunchiul său lovit de trăsnete şi rupt de furtuni.
 Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborât
rădăcini, pe lângă plomba de beton, care s-au înfipt în pământ.
“Viaţa lui era neregulată; abuz de tutun şi de cafea,
nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi
petrecute fără mâncare, şi apoi deodată la vreme
neobişnuită, după miezul nopţii, mâncări şi băuturi
fără alegere şi fără măsură; aşa era viaţa lui
Eminescu”.
( Titu Maiorescu )
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toti-
Tu nu m-ai cunoscut.
 Mormântul lui Mihai Eminescu
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din
cimitirul Bellu.
 Aleea cu tei
Iaşi

“Astfel se stinse în al 8-lea lustru

de viaţă, cel mai mare poet pe
care l-a ivit şi-l va ivi vreodată,
poate, pământul românesc.
Ape vor seca în albie şi peste
locul îngropării sale va răsări
pădure sau cetate, şi câte o stea
va vesteji pe cer în depărtări,
până când acest pământ să-şi
strângă toate sevele şi să le
ridice în ţeava subţire a altui crin
de tăria parfumurilor sale.”

( G. Calinescu )
 “Pe cât se poate
omeneşte prevedea,
literatura poetică
română va începe
secolul al 20-lea sub
auspiciile geniului lui,
şi forma limbii
naţionale, care şi-a
găsit în poetul
Eminescu cea mai
frumoasă înfăptuire
până astăzi, va fi
punctul de plecare
pentru toată
dezvoltarea viitoare a
vestmântului cugetării
româneşti”.
Titu Maiorescu