ORGANIZAREA INFORMAŢIONALĂ A ADN:

GENELE
I. STRUCTURA ŞI LOCALIZAREA GENELOR

A. CONCEPŢIA CLASICĂ DESPRE STRUCTURA GENEI

1. Gena - unitatea de structură a materialului genetic

Gena = un segment de pe cromozom precis delimitat, continuu, care determină
un anumit caracter fenotipic.
- ocupă în cromozom o poziţie fixă, întotdeauna aceeaşi = locus:
- pe cromozomi somatici / cromozomii sexuali;

- acelaşi pe cromozomii omologi pentru fiecare tip de genă.

- o genă se poate găsi în forma „ancestrală” sau „sălbatică”:
● mutaţie → o formă alternativă a genei = genă alelă (ocupă
acelaşi locus şi influenţează acelaşi caracter).
● mai multe mutaţii diferite → variante alelice = alele multiple:
- efectele fenotipice diferite, dar limitate la acelaşi caracter;
- ex. clasic - alelele multiple A1, A2, B şi O pentru locusul
grupului sanguin ABO(H).
- Genele alele care ocupă loci omologi pot fi:
B B B 0
- identice = homozigot
- diferite = heterozigot.

- hemizigot = situaţia (≠ de homo- şi heterozigot): la bărbaţii XY o genă de pe

cromozomul X nu are echivalent pe cromozomul Y (există o singură genă pentru
un caracter).
- în meioză:
B B B 0
- homozigoţii → un singur tip de gameţi = homogametici
- heterozigoţii → două tipuri de gameţi = heterogametici
(← segregarea genelor alele)

La heterozigoţi, alelele diferite se pot manifesta fenotipic diferit:

- alela mai puternică, se manifestă fenotipic → B 0

gena şi caracterul care se manifestă la

heterozigoţi = dominante.

- gena care nu se manifestă fenotipic la heterozigoţi, 0 0

ci se exprimă numai în stare homozigotă
= recesivă.
2. Înlănţuirea genică şi încrucişarea cromozomială (crossing-over)
Fiecare cromozom - alcătuit din mai multe gene nealele:
- ocupă fiecare un locus distinct;
- au o dispoziţie liniară în cromozom, una după alta → înlănţuirea fizică a
locilor aflaţi pe acelaşi cromozom = sintenie.
- genele situate pe acelaşi cromozom - tendinţa de a se transmite grupat de la părinţi
la descendenţi, prin gameţi → înlănţuire genică (linkage) = fenomenul în care genel
nealele situate aproape una de alta pe acelaşi cromozom nu segregă în meioză şi au
tendinţa de a se transmite împreună în succesiunea generaţiilor (loci, nu alele).
Genele dintr-o regiune cromozomială transmise împreună = grup de înlănţuire
(linkage group) sau haplotip.
- genele situate foarte aproape una de alta - transmise totdeauna împreună,
înlănţuite: ex. genele C, D şi E → grupul sanguin Rh (1q)
- genele situate mai la distanţă una de alta pe acelaşi cromozom - separate prin
crossing-over: în profaza meiozei I, împerecherea (sinapsa) cromozomilor omologi
pe întreaga lor lungime → tetrade (excepţie cromozomii sexuali X şi Y- alăturaţi
prin capetele braţelor p); la locul de contact (chiasma) dintre cromatidele dispuse
central ale unei tetrade → fenomene de crossing-over = schimburi reciproce
(încrucişate) şi egale de gene.
= recombinare genetică: o genă trece de pe un cromozom pe omologul său →
schimbarea poziţiei genelor parentale
- probabilitatea producerii crossing-over-ului între două gene - direct proporţională
cu distanţa fizică dintre ele: mai apropiate → şansă mai mică şi invers.

Distanţa dintre două gene de pe acelaşi crz. - centiMorgan (1cM = 1Mb = 106 pb)
Cromatida 1
Cromatida 2

Cromatida 3
Cromatida 4

Chiasmata

Recombinare
Recombinare genetică
prin crossing-over
B. CONCEPŢIA ACTUALĂ DESPRE STRUCTURA GENEI
Gena = complex liniar de secvenţe nucleotidice care produc un polipeptid / o
moleculă de ARN funcţional.
- secvenţe codante, necodante, reglatoare
→ gena = unitate de transcripţie.
- cele ~ 25.000 de gene umane conţin numai o mică parte (25%) din ADN nuclear
- clasificate în funcţie de produsul codificat şi de ARN-polimeraza care realizează
transcrierea:
● gene ribozomale (gene de clasă I) - ARN-polimeraza I; codifică molecule de
ARNr 28 S, 18 S şi 5,8 S;
● gene care codifică proteine (gene de clasă II) - ARN-polimeraza II;
● gene care codifică ARN t şi alte molecule mici de ARN (ARNsn, ARNsno) (gene
de clasăIII) - ARN-polimeraza III.
- densitate gene nucleare umane = 1/45 Kb ADN (1/0,45 în ADN mitocondrial);
- distanţa medie dintre gene este de 25-35 Kb.
Kb
1. STRUCTURA GENELOR CARE CODIFICĂ PROTEINE
Majoritatea genelor umane - structură discontinuă: secvenţe codante şi necodante.
- alcătuite dintr-un cadru de citire (reading frame), flancat de secvenţe de reglare a
genei.

1. Cadrul de citire
= regiunea transcrisă în ARN mesager precursor (ARN-polimeraza II);
- aflat în regiunea centrală a genei;
- alcătuit din secvenţe codante - exoni - şi secvenţe necodante - introni.
► Exonii:
= secvenţele codante ale genei: codifică anumite regiuni ale proteinei = domenii;
- orice genă are n exoni şi n-1 introni
- număr - variabil de la o genă la alta (2 ÷ câteva zeci)
- există gene mici cu un singur exon (ADNmt, histone, interferoni,SRY);
- lungime - variabilă (150 pb) (ex. g. insulinei –150 pb, g. distrofinei – 180 pb).
► Intronii:
= secvenţe care nu codifică nici un produs specific;
- transcrise iniţial în ARNm precursor, dar nu se regăsesc în ARNm matur;
- număr - variabil (2 la genele insulinei ÷ 79 la genele distrofinei);
- 0 – g. interferonului, g. histonelor;
- lungime - variabilă (medie = 1.000 pb), mult mai mare ca a exonilor.
- majoritatea: - încep cu 5'GT (situs donor) şi se termină cu 3'AG (situs
acceptor);
- aceste secvenţe → decupare corectă a intronilor în timpul matisării (splicing)
- rol: încă neelucidat: - iniţial - separare a exonilor;
- mai recent - autoclivare ARN, reglarea expresiei genelor,
chiar funcţii codificatoare.
 Situs Situs
iniţiere terminare
transcripţie transcripţie

Codon Codon
START STOP
Secvenţe (ATG) (TAA)
octamerice
Activator Situs
poliA

E1 E2 E3

5’ UTR 3’ UTR
5’
3’
boxa boxa boxa
RE
CG CAAT TATA

Cadrul de citire:
- începe cu situsul de iniţiere (start) al transcrierii (SIT);
- urmează regiunea netradusă 5'UTR (untranslated region) care conţine:
● o secvenţă consens (prezentă la toate genele)
● codonul start ATG = locul iniţiere translaţie (coresp. primului aminoacid);
- urmează primul exon (E1);
- după ultimul exon - secvenţa netradusă 3'UTR:
- începe cu un codon stop (TGA, TAG, TAA) (= semnal oprire translaţie);
- se continuă cu secvenţa AATAAA = situsul de terminare transcripţie.
 Situs Situs
iniţiere terminare
transcripţie transcripţie

Elem. expr. Codon Codon

specific START STOP
tisulară (ATG) (TAA)
Activator Situs
poliA
E1 E2 E3

5’ UTR 3’ UTR
5’
3’
boxa boxa boxa
RE
CG CAAT TATA

La ~ 20 de nucleotide în aval de situsul terminator - situsul de poliadenilare:

- la ARNm se adaugă ~ 200 de nucleotide cu adenozină (A);
- desprinderea ARN-polimerazei şi eliberarea moleculei ARN sintetizate.

2. Secvenţele de reglare a genei = secvenţe netranscrise, dispuse de o parte şi de alta

a
cadrului de citire (majoritatea la capătul 5’)
a) Promotorul
= succesiune secvenţe situate în amonte de cadrul de citire (pe o distanţă de ~ 150 pb
faţă de SIT)
- conţine mai multe secvenţe nucleotidice scurte, pe care se fixează proteine
reglatoare = factori de transcripţie (TF II – “transcription factors”):
 Situs Situs
iniţiere terminare
transcripţie transcripţie

Elem. expr. Codon Codon

specific START STOP
tisulară (ATG) (TAA)
Activator Situs
poliA
E1 E2 E3

5’ UTR 3’ UTR
5’
3’
boxa boxa boxa
RE
CG CAAT TATA

- leagă ARN-polimeraza II a.î. transcripţia să înceapă exact la SIT - cu primul nucleotid,

- activează enzima (ARN-polimeraza nu poate recunoaşte direct promotorul şi nu poate
iniţia singură transcripţia).
- cuprinde mai multe secvenţe scurte:
(1) Boxa (cutia) TATA (Hogness)
= secvenţa TATAAA, situată la 25-35 pb în amonte faţă de SIT;
- reprezintă locul la care se fixează ARN-polimeraza II (prin intermediul TFIID);
- necesară pentru iniţierea corectă a procesului de transcriere (în punctul de start);
- asigură expresia genei la un nivel bazal;
 Situs Situs
iniţiere terminare
transcripţie transcripţie
Elem. expr. Codon Codon
specific START STOP
tisulară (ATG) (TAA)
Activator Situs
poliA
E1 E2 E3

5’ UTR 3’ UTR
5’
3’
RE boxa boxa boxa
CG CAAT TATA

- mutaţie → posibilă iniţierea transcripţiei, dar deplasarea punctului de start faţă de

normal;
- prezentă la majoritatea genelor specifice unui anumit tip de ţesut (specific tisulare);
- la genele comune („housekeeping genes”) - secvenţa GC (insule GC).

(2) Boxa CAAT

= secvenţa GGCCAATCT, situată în amonte de boxa TATA, la ~ 70-80 pb faţă de SIT
(3) Boxa GC
= secvenţa GGGCGG, situată în amonte de boxa TATA, la ~ 90 pb faţă de SIT
- de (2) şi (3) se fixează alţi TF (cresc eficienţa transcrierii).
 Situs Situs
iniţiere terminare
transcripţie transcripţie
Elem. expr. Codon Codon
specific START STOP
Activator tisulară (ATG) (TAA) Situs
poliA
E1 E2 E3

5’ UTR 3’ UTR
5’ 3’
RE boxa boxa boxa
CG CAAT TATA

În regiunea proximală a promotorului - secvenţe ADN care (după fixarea anumitor

TF) stimulează intens / blochează transcripţia → specificitatea expresiei unei gene:
(3) Secvenţele octamerice (ATTTGCAT)
= secvenţe care determină expresia specifică a anumitor gene în funcţie de tipul
de celulă / stadiul dezvoltării ontogenetice.
(4) Secvenţele (elemente) de răspuns (“response elements” - RE)
= secvenţe care reglează transcripţia unei gene în funcţie de anumite semnale
extracelulare (t°, C% unor ioni, substanţe nutritive, hormoni, morfogeni) →
activarea anumitor FT → fixare pe RE ale anumitor gene → transcripţia
temporară.
b) Intensificatorii (activatori, amplificatori) (enhancers)
= secvenţe ADN care cresc nivelul bazal al transcripţiei ← amplifică activitatea
promotorului (zeci-mii x);
- situaţi în amonte faţă de promotor (la sute / mii de pb faţă de SIT);
- unii funcţionează predominant sau exclusiv în anumite ţesuturi → sugerează
rolul în diferenţierea celulară;

c) Atenuatorii (silencers)
= secvenţe ADN situate în amonte de promotor;
- reduc / reprimă (blochează) transcripţia unor gene.
2. CLASIFICAREA GENELOR CARE CODIFICĂ PROTEINE
Genele care codifică proteine - gene comune şi gene specifice.
(1) Genele comune
= gene care se exprimă în toate celulele;
= gene menajere (housekeeping genes);
- codifică proteine indispensabile funcţiilor celulare
(metabolisme intermediare, sinteză de proteine, etc.);
- reprezintă: > 90% din genele exprimate în orice tip celular;
- se află în regiunile de eucromatină bogate în GC;
- transcrierea lor este în general permanentă, dar la un nivel
scăzut.
(2) Genele specifice
= genele a căror expresie este limitată în timp sau în spaţiu.
Limitare temporală = expresia genelor în anumite stadii ale
dezvoltării, diferenţierii sau ciclului celular.
Limitare spaţială = exprimarea specifică a genelor în anumite:
- ţesuturi (ex. muscular, nervos, etc),
- linii celulare (ex. celulele derivate din creasta neurală),
- tipuri celulare (ex. celulele liniei eritrocitare),
- celule individuale (ex. neuroni olfactivi, limfocite B).
- acest tip de expresie stă la baza diferenţierii celulare.
a) Majoritatea genelor - unice (două copii în genomul diploid)
- unele gene - duplicate în cursul evoluţiei →
► pot fi aproape identice şi folosite alternativ în transcripţie
(genele α1 şi α2 pentru α-globină);
► pot suferi modificări minime care nu le alterează funcţia
→ se exprimă:
- în diferite perioade ontogenetice (genele α, β, ε şi γ pentru
globină) sau
- în ţesuturi sau organe diferite (genele pentru amilaza
salivară / pancreatică).
► pot fi nefuncţionale = pseudogene (ψ)
b. În genom pot fi prezente un număr mai mare/mai mic de secvenţe similare unor
gene funcţionale. Genele care au structură asemănătoare = familii de gene:
(1) Familii clasice de gene
- ex. fam. genelor ARNr, fam. genelor histonelor, fam. genelor β-globinei;
- au ? origine comună ← duplicaţia unei gene ancestrale;
- fiecare genă dintr-o familie poate codifica proteine aseamănătoare structural şi
funcţional;
- unele dintre genele familiei pot fi nefuncţionale → pseudogene.
(2) Familii de gene care codifică factori de transcripţie
- ex. familiile genelor HOX, PAX, SOX, etc. - intervin în embriogeneză;
- genele acestor familii au în comun o secvenţă care codifică un domeniu identic
al proteinei, prin care aceasta se fixează pe ADN-ul genei ţintă
- ex. domeniul homeobox pentru genele HOX.
 (3) Superfamilii de gene
- conţin un număr mare de copii ale unei gene ← duplicaţia excesivă a unei gene
ancestrale;
- au structură şi funcţie diferită.
- ex.: ▪ superfamilia genelor imunităţii (genele pentru Ig, genele pentru R
limfocitelor T, genele HLA)
▪ superfamilia genelor care codifică R nucleari pentru hormoni.

3. ELEMENTE GENETICE MOBILE

- unele secvenţe ADN se pot deplasa dintr-o poziţie cromozomială în alta =
transpoziţie; secvenţele = elemente transpozabile / transpozoni.
În funcţie de mecanismele realizării transpoziţiei - transpozoni şi retrotranspozoni.
(1) Transpozonii
= elemente care se deplasează ca atare (sub formă de secvenţe ADN);
- conţin în structura lor şi genele care codifică enzimele necesare exciziei şi
inserţiei lor – transpozaze;
- elementul transpozabil de origine îşi păstrează de obicei poziţia neschimbată →
doar copiile acestuia (← replicare) se deplasează şi se integrează în altă poziţie
din genom;
- la om – încă discutabil.
(2) Retrotranspozonii
- denumirea ← mecanismele transpoziţiei ~ deplasării retrovirusurilor;
- migrarea se realizează prin intermediul transcriptelor ARN;
- cea mai importantă etapă = copierea ARN (reverstranscriptază) într-o moleculă
de ADN → integrată, la întâmplare, într-o altă regiune a genomului.
- au originea în elemente retrovirale, care se integrează în genomul celulelor
germinale → transmise în stare latentă în succesiunea generaţiilor.
- reprezintă marea majoritate a elementelor transpozabile la om → ocupă circa
10% din genom; reprezentate de 2 familii:
- LINEs = produşii transcripţiei ARN-polimerazei II
- SINEs = produşii transcripţiei ARN-polimerazei III.

Existenţa elementelor genetice mobile → plasticitate genom