Formele educaţiei.

Educaţia
intelectuală

Curs nr. 2

Lect. Dr. Adrian Vicenţiu Labăr

1
 Cuprins
1. Formele educaţiei

2. Componentele educaţiei – prezentare

generală

3. Educaţia intelectuală:
– Definiţii, scopuri ale educaţiei intelectuale
– Teorii asupra inteligenţei
– Detalierea obiectivelor educaţiei intelectuale

2
 1. Formele educaţiei

1. Educaţia formală. Lat. formalis – organizat,

legal

2. Educaţia nonformală. Lat. nonformalis – în

afara formelor oficiale de organizare.

3. Educaţia incidentală sau informală. Lat.

informalis – fără formă, involuntar, inconştient,
neaşteptat.

3
 1. Formele educaţiei: educaţia formală
Educaţia formală se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi
sistematice elaborate în instituţii specializate (şcoală, universitate), pe
bază de planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare şi vizează, în
primul rând, asimilarea unor sisteme de cunoştinţe.

Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei formale sunt:

– Structurarea procesului educaţional pe parcursul a 15-20 de ani de
studiu;
– Sistematizarea conţinuturilor astfel încât elevii să fie iniţiaţi progresiv în
domeniul cunoaşterii, să dobândească deprinderi, să-şi formeze
capacităţi şi atitudini care să permită autonomizarea treptată a
educaţiei;
– Dirijarea (conducerea) procesului educaţional de către specialişti cu
competenţă didactică;
– Evaluarea procesului educaţional, pentru a facilita reuşita elevilor şi,
concomitent, transparenţa acţiunii didactice.
– Selectivitatea informaţiilor – informaţiile primite sunt cu grijă selectate
şi structurate, caracterizându-se prin rigurozitate ştiinţifică.

4
 1. Formele educaţiei: educaţia formală

Limite ale educaţiei formale:

– Experienţa monodisciplinară a profesorilor specializaţi în predarea
diferitelor discipline;
– Preocuparea pentru parcurgerea volumului mare de cunoştinţe
impuse de programă nu mai lasă loc şi timp suficient pentru
imprevizibil, pentru faptele de viaţă, pentru identificarea, analiza şi
interpretarea informaţiei acumulate în afara şcolii;
– Ambiţiile unor profesori de a atrage către propria disciplină o parte
cât mai mare din atenţia şi timpul de studiu individual al elevilor;
– Predispunerea către rutină şi monotonie.

Identificaţi ale limite, precum şi avantaje ale educaţiei

formale.

5
1. Formele educaţiei: educaţia nonformală

Educaţia nonformală se referă la totalitatea activităţilor

educative desfăşurate în afara programului instituţionalizat,
activităţi care au un caracter opţional sau facultativ; în
acelaşi sens se foloseşte expresia de educaţie
extraşcolară.

În pedagogie, termenul nonformal desemnează o realitate

educativă mai puţin formalizată sau neformalizată, însă
întotdeauna cu efecte formative (educative); neformal nu
înseamnă neformativ sau needucativ.

6
1. Formele educaţiei: educaţia nonformală

Unii autori împart educația nonformală în educație

perișcolară și parașcolară.

Educația perișcolară se petrece în mediul sociocultural,

teatre, muzee, biblioteci, cluburi și mass-media și este o
educație de loisir și de promovarea artei și sensibilității
umane.
Educația parașcolară se petrece în mediul socioprofesional
prin activități de perfecționare, reconversie, recalificare
profesională.

7
 1. Formele educaţiei: educaţia nonformală
Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei nonformale sunt:
– Varietatea conţinuturilor;
– Flexibilitate în abordarea acestor conţinuturi (diferenţierea
conţinuturilor şi a tehnicilor de lucru);
– Caracter opţional sau facultativ;
– Implicarea mai profundă a elevului (sau a persoanei educate în
organizarea şi desfăşurarea actului educaţional);
– Răspunde intereselor variate şi motivaţiei intrinseci a elevilor.
Educaţia nonformală vine în întâmpinarea nevoilor de educaţie a
diverselor categorii de oameni: tineri, persoane supradotate, persoane
cu deficienţe de învăţare, persoane cu nevoi speciale, şomeri, specialişti
etc.
Obiective ale educaţiei nonformale:
– Desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă profesie;
– Educaţia pentru sănătate, timpul liber etc.

Identificaţi diferite forme de realizare a educaţiei nonformale.

Identificaţi avantaje şi limite ale educaţiei nonformale.
8
 1. Formele educaţiei: educaţia informală
Educaţia informală se referă la totalitatea ideilor,
deprinderilor, obişnuinţelor pe care elevii le dobândesc în
chip spontan, în afara mediului educaţional
instituţionalizat; este expresia experienţei de viaţă a
elevului.
Educaţia informală include totalitatea informaţiilor
neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase (sub
aspect catitativ) cu care este confruntat individul în viaţa
de zi cu zi şi care nu sunt selectate, organizate, prelucrate
din punct de vedere pedagogic.
Se realizează prin familie, cercul de prieteni, mass-media
etc.

Identificaţi avantaje şi limite ale educaţiei informale.

9
 1. Formele educaţiei - comparaţii

Criteriu de Educaţia formală Educaţia Educaţia informală

comparaţie nonformală
Agenţii educaţiei Instituţii de educaţie Instituţii culturale Familia, grupul de
(actorii care (şcoli, grădiniţe, licee) (teatre, muzee, prieteni, mass-media,
desfăşoară acţiuni de (instituţii a căror biblioteci, case de oricine exercită o
educaţie) principală misiune cultură), ONG-uri, alte influenţă educaţională
este educaţia) instituţii care au ca neintenţionată sau
misiune conexă neorganizată
educaţia şi cultura
Gradul de pregătire Personal didactic Personal calificat în Pregătire didactică
al “educatorului” calificat diferite domenii, absentă sau
uneori având şi sporadică. Pregătirea
pregătire didactică nu este o condiţie a
influenţei
educaţionale.
Finalităţile educaţiei Clar stabilite şi Stabilite pentru Nestabilite
(scopuri şi gradate pe etape de fiecare activitate, fără
obiective) studiu, pe discipline o organizare pe
etc. termen lung

10
 1. Formele educaţiei - comparaţii

Criteriu de Educaţia formală Educaţia Educaţia informală

comparaţie nonformală
Conţinutul Organizat pe ani de Relativ organizat pe Neorganizat,
educaţiei şcolaritate (etape de arii de interes contextual
vârstă), pe profiluri/
filiere profesionale
Modalităţi de Certificate recunoscute Pot exista sau nu: Fără certificare
certificare la nivel naţional şi, certificate de
după caz, internaţional participare, certificate
(diplome de de absolvire a unor
bacalaureat, licenţă, cursuri, adeverinţe,
master etc.), certificate certificate
de absolvire a profesionale sau
învăţământului vocaţionale, care pot
obligatoriu fi recunoscute sau nu
Autonomia celui Redusă Relativ mare Ridicată
care învaţă în
alegerea temelor/
activităţilor

11
 2. Componentele educaţiei
Componentele educaţiei reprezintă
proiecţii ale valorilor majore ale umanităţii:
– Binele: Educaţia morală;
– Adevărul: Educaţia intelectuală;
– Frumosul: Educaţia estetică;
– Sacrul: Educaţia religioasă;
– Sănătatea, vigoarea: Educaţia fizică.

12
 3. Educaţia intelectuală
Definiţie: educaţia intelectuală reprezintă
introducerea sistematică a omului în universul
cunoaşterii adevărului ştiinţific, demonstrat şi
preocuparea pentru sporirea acestui adevăr.
Educaţia intelectuală urmăreşte două mari
scopuri:
1. informarea (cultura materială) şi
2. formarea (cultura formală) a individului.

13
 Perspective asupra inteligenţei – Teoria inteligenţelor
multiple (H. Gardner), Teoria inteligenței emoționale (D.
Goleman) şi Teoria inteligenţei fluide şi cristalizate (R.
Cattell)
Terman defineşte inteligenţa ca fiind capacitatea de a
achiziţiona abilităţi şi de a susţine gândirea abstractă.

Woodrow considera că inteligenţa se manifestă prin

capacitatea de a învăţa sau de a profita din experienţă.

Pintner înţelege inteligenţa ca fiind capacitatea cuiva de a

se adapta la situaţii de viaţă relativ noi.

Gardner defineşte inteligenţa drept capacitatea de a

rezolva probleme ori de a produce bunuri cu o anumită
valoare într-un context cultural sau colectiv determinat.
14
 Teoria inteligenţelor multiple (Gardner)
– 1. Inteligenţa logico-matematică
– Reprezintă abilitatea de a utiliza în mod eficient numere (de exemplu
ca matematician, contabil fiscal, sau statistician), precum şi de a face
raţionamente inductiv-deductive (de exemplu ca om de ştiinţă,
programator sau logician).

– Această inteligenţă presupune capacitatea de a calcula, cuantifica,

evalua şi de a efectua operaţii logice şi matematice complexe,
capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor, sensibilitatea
la modele şi relaţii logice, afirmaţii şi inferenţe logice (dacă-atunci,
cauză-efect), abilitatea de a percepe patternuri logice şi relaţionale,
relaţii de cauzalitate, funcţii şi procese complexe, asociaţii abstracte,
de a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei şi lucruri.

– Tipuri de procese utilizate în inteligenţa logico-matematice includ

categorizarea, clasificarea, deducţia, generalizarea, calculul şi testarea
ipotezelor.

15
 Teoria inteligenţelor multiple
– 2. Inteligenţa lingvistică (verbală)
– Reprezintă capacitatea de a utiliza eficient şi creativ cuvintele, fie
pe cale orală (de exemplu ca povestitor, orator sau politician), fie
în scris (de exemplu ca poet, dramaturg, editor sau jurnalist).

– Această inteligenţă include capacitatea de a manipula sintaxa sau

structura limbii, sonoritatea şi ritmurile limbii, semantica sau
sensurile limbajului.

– Unele dintre aceste utilizări includ retorica (folosirea limbajului

pentru a convinge pe altii), mnemonica (în reactualizarea de
informaţii), explicaţia (folosirea limbajului pentru a informa) şi
metalimbajul (folosirea limbajului pentru a vorbi despre sine).

16
 Teoria inteligenţelor multiple
– 3. Inteligenţa muzicală
– Presupune abilitatea de a percepe (de exemplu ca pasionat de
muzică), discrimina şi analiza (de exemplu în postura de critic
muzical), transforma (de exemplu în postura de compozitor) şi exprima
(de exemplu ca interpret) forme muzicale şi emoţii prin muzică.

– Acest tip de inteligenţă include sensibilitatea la ritm, melodie sau

înălţime, precum şi la timbrul sau tonul dintr-o piesă muzicală;
presupune de asemenea a gândi în sunete, ritmuri, melodii şi rime.

– În general, persoanele cu o astfel de inteligenţă dezvoltată au abilităţi

speciale de a recunoaşte patternuri tonale, ritmuri sau măsuri. Ei sunt
mai sensibili la sunetele din mediul înconjurător, la vocea umană sau
la instrumente muzicale. Pe scurt, ei „au ureche muzicală”.

17
 Teoria inteligenţelor multiple
– 4. Inteligenţa corporal-kinestezică
– Presupune expertiză în utilizarea propriului corp în întregul lui
pentru a exprima idei şi sentimente (de exemplu ca actor, mim,
pantomim, atlet sau dansator), precum şi abilitatea de a utiliza
propriile mâini pentru a manipula obiecte, a crea, produce sau
transforma lucruri (de exemplu ca sculptor, mecanic sau chirurg), a
gândi în mişcări şi a folosi corpul în moduri abile şi complicate.

– Acest tip de inteligenţă include deprinderi fizice specifice precum

capacităţile de coordonare-funcţionare armonioasă a muşchilor,
echilibru, dexteritate-graţie în efectuarea mişcărilor, rezistenţă,
flexibilitate şi viteză.

18
 Teoria inteligenţelor multiple
– 5. Inteligenţa spaţială
– Presupune abilitatea de a interpreta informaţii în două sau trei
dimensiuni, cum ar fi aprecierea artei, construirea graficelor sau
citirea hărţilor, a gândi în imagini, a gândi în trei dimensiuni, a recrea
aspecte ale existenţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei.

– Presupune abilitatea de a percepe cu acurateţe lumea vizuală (de

exemplu, ca vânător, cercetaş sau ghid) precum şi de a efectua
transformări asupra acestor percepţii (de exemplu, ca decorator de
interioare, arhitect, artist sau inventator).

– Implică sensibilitate la culoare, linie, forma, figură, spatiu, precum şi

relaţiile care există între aceste elemente; include de asemenea
capacitatea de a vizualiza, de a reprezenta grafic idei vizuale sau
spaţiale şi orientarea în spațiu.

19
 Teoria inteligenţelor multiple
– 6. Inteligenţa interpersonală
– Reprezintă abilitatea de a face faţă cu situaţii sociale variate, de a citi
indicii sociale şi a produce un comportament social eficient.

– Această inteligenţă include abilitatea de a percepe rapid şi de a face

distincţii în starea de spirit, intenţiile, motivaţiile şi sentimentele altor
persoane; ea poate include de asemenea sensibilitatea la expresii
faciale, vocea, gesturile, capacitatea de a distinge între diferite tipuri
de indicii interpersonale, precum şi abilitatea de a reacţiona eficient la
aceste indicii într-un fel pragmatic (de exemplu, pentru a influenţa un
grup de oameni să urmeze o anumită linie de acţiune).

– Persoanele cu inteligenţă interpersonală ajung să fie conducători, sunt

psihologi sau buni negociatori, vânzători; se pricep la motivare,
manipulare. Ei înţeleg modul de „funcţionare” al oamenilor. Un
profesor bun nu se poate să nu aibă această inteligenţă dezvoltată
mai puternic.

20
 Teoria inteligenţelor multiple
– 7. Inteligenţa intrapersonală
– Presupune cunoaşterea şi conştientizarea forţelor proprii, a punctelor
slabe şi a nevoilor personale, înţelegerea propriilor emoţii şi
capacitatea de a folosi această înţelegere pentru a acţiona adaptativ.

– Acest tip de inteligenţă include atât o imagine exactă cu privire la

sine, gradul de conştientizare a stării interioare, intenţiilor, motivaţiilor,
temperamentelor şi dorinţelor, precum şi capacitatea de auto-
disciplină, auto-înţelegere şi stima de sine.

– E vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza

cunoaşterii propriilor calităţi şi defecte, a planifica eficient atingerea
obiectivelor personale.

– Implică monitorizarea eficientă a gândurilor şi emoţiilor, abilitatea de a

se monitoriza în relaţii interpersonale.

21
 Teoria inteligenţelor multiple
– 8. Inteligenţa naturistă
– Presupune cunoaşterea mediului, conştientizarea acestuia,
sensibilitate la caracteristicile lumii naturale, înţelegerea lumii naturale,
incluzând în acest domeniu interesul pentru plante, animale şi studiile
ştiinţifice.

– Acest tip de inteligenţă include expertiza în recunoaşterea şi

clasificarea a numeroase specii, flora şi fauna mediului unui individ, a
relaţiilor ecologice şi de asemenea, sensibilitatea la alte fenomene
naturale (de exemplu, formaţiuni noroase, munţi etc.).

– Ea include totodată capacitatea de a interacţiona eficient cu creaturi vii

şi a discerne scheme legate de viaţă şi forţele naturii.

– 9. Inteligenţa existenţială, cu toate că nu răspunde acestor criterii

formale de definire, este o modalitate de cunoaştere a lumii care îi
caracterizează pe filosofi, pe cei care pun întrebări despre sensul
fericirii, începuturile universului etc.

22
 Teoria inteligenţei emoţionale (Goleman, 1998)
Compo- Definiţie Elemente distinctive
nente
Conştiin- Abilitatea de a-ţi recunoaşte şi înţelege propriile Încredere în sine;
ţa de sine stări, emoţii şi impulsuri, la fel de bine ca şi Auto-evaluare realistă;
efectele lor asupra altora. Sensul umorului.
Auto- Abilitatea de a-ţi controla sau redirecţiona Încredere şi integritate;
reglarea impulsurile şi stările emoţionale perturbatoare; Toleranţa la ambiguitate;
Predispoziţia de a-ți suspenda judecata – de a Deschidere la schimbare.
gândi înainte de a acţiona.
Motivaţia Pasiunea de a lucra pentru raţiuni care sunt Tendinţă puternică spre realizare
dincolo de bani sau status; Optimism, chiar şi în faţa
Predispoziţia de a-ți urma scopurile cu energie şi eşecului,
persistenţă. Implicare.
Empatia Abilitatea de a înţelege dispoziţiile emoţionale ale Senzitivitate interpersonală;
altor oameni; Senzitivitate interculturală;
Abilitatea în a-i trata pe oameni în acord cu Oferirea serviciului clienţilor şi
reacţiile lor emoţionale. cumpărătorilor.
Abilităţile Competenţă în gestionarea relaţiilor şi Persuasiune;
sociale construirea reţelelor de relaţii; Expertiză în construirea şi
Abilitatea de a găsi terenul comun şi de a conducerea echipelor.
construi un raport relaţional cu ceilalţi. 23
 Teoria inteligenţei fluide şi cristalizate
(R. Cattell)
Conform acestui autor, inteligenţa cognitivă este compusă din 2 factori:
inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată.
Inteligenţa fluidă:
– Se referă la o capacitate înnăscută de a învăţa şi rezolva probleme;
– Reprezintă abilitatea de a recunoaşte relaţii între stimuli, a înţelege
implicaţiile şi a identifica concluzia logică;
– Este utilizată când o sarcină pretinde adaptarea la o situaţie nouă;
– Este într-o mai mare măsură determinată biologic şi genetic, fiind mai
mult nonverbală şi independentă de cultură.
Inteligenţa cristalizată:
– Este utilizată în sarcini care cer răspunsuri sau deprinderi învăţate;
– Măsoară amploarea şi profunzimea cunoştinţelor generale dobândite,
fluenţa verbală şi înţelegerea cuvintelor;
– Se dezvoltă prin aplicarea inteligenţei fluide la un context cultural
specific, fiind mai mult verbală şi dependentă de cultură;
– Este în influenţată de educaţie.

24
25
26
 Exemple de itemi
Linia dreaptă este pentru curbă ceea ce 4x + 3y
= 10 este pentru:
4x + 8 = 12
x2 = 8
3x2 + 12y = 8
(x - y) = 9
y/2 = 4.

Două dintre roţile dinţate se învârt în aceeaşi

direcţie ca şi roata X. Care sunt acestea ?

27
 Exemple de itemi
ASEMĂNĂRI ÎNTRE NOŢIUNI:
1. Aici, Azi, Ieri, Deunăzi, Mâine
2. Vorbăreţ, Sociabil, Tăcut, Prietenos, Vesel

Serii de numere. „Îţi voi spune 4 numere, care fac

parte dintr-o serie. Spune-mi care sunt următoarele
două numere din serie.”
2, 4, 8, 16, __, __
6, 9, 7, 10, __, __
8, 6, 4, 2, __, __

28
 Inteligența cognitivă și inteligență
emoțională

• Pot fi dezvoltate aceste două tipuri de inteligență?

• Performanța la testele de măsurare a celor două tipuri

de inteligență tinde să scadă sau să crească de la o
decadă la alta? [generația anilor 2000 este mai
inteligentă cognitiv/ emoțional decât generația anilor
1960?]

29
 Ingeniozitate I (1 din 3) (Stanford-Binet L-M)
„Să presupunem că te-aş trimite la un râu să aduci exact 2 litri de apă. Iţi dau un
bidon de 5 litri şi un bidon de 3 litri. Arată-mi cum poţi măsura exact 2 litri de
apă, folosind doar cele două bidoane şi fără a ghici cantitatea de apă. Îţi
reamintesc că ai două bidoane, unul de 5 litri şi celălalt de 3 litri, iar tu trebuie să
aduci exact 2 litri de apă.”
„De data aceasta trebuie să aduci înapoi exact 1 litru de apă. Ai un bidon de 3
litri şi unul de 8 litri. Spune-mi cum poţi măsura exact 1 litru de apă, folosind
doar cele două bidoane şi fără a ghici cantitatea de apă. Îţi reamintesc că ai
două bidoane, unul de 3 litri şi celălalt de 8 litri, iar tu trebuie să aduci exact 1
litru de apă.”

Recomandată iniţial
pentru vârsta de 14 ani,
proba coboară la vârsta
de 12 ani.

30
 Raționament
Proba Raţionament II (recomandată iniţial pentru
vârsta de 22 ani, coboară la vârsta de 16 ani)

Am plantat un copăcel care avea o înălţime de 8

cm. La sfârşitul primului an avea 12 cm. La
sfârşitul celui de-al doilea an avea 18 cm, iar la
sfârşitul celui de-al treilea an avea 27 de cm.
Câţi cm avea copăcelul la sfârşitul celui de-al
patrulea an?

31
 Nivele de inteligență – comparativ pentru
diferite teste de inteligență
Nivel de inteligență QI – Raven QI – Raven
standard pentru
avansați
Inteligență extrem de ridicată Peste 140 125-135
Inteligență superioară 120-139 120-124
Inteligență supramedie 110-119 110-119
Inteligență medie 90-109 90-109
Inteligență sub medie 80-89 81-89
Inteligență de limită 70-79 76-80
Deficiență mintală uşoară (debilitate mintală) 50-69 65-75

Deficiență mintală medie (imbecilitate) 20-49

Deficiență mintală gravă (idioțenie) 0-19
32
 Nivele de inteligență – comparativ pentru
diferite teste de inteligență
Nivel de inteligenta QI – Stanford-Binet QI – Weschler

Excepțional 160-169 130 si peste

150-159
140-149
Superior 130-139 120-129
120-129
Peste medie 110-119 110-119
Mediu 90-109 90-109
Sub medie 80-89 80-89
Intelect de limită 70-79 70-79
Retardați mental/ deficiență mintală 30-69 69 si sub

33
 Educaţia intelectuală
Educaţia intelectuală îşi propune:
– maturizarea intelectuală a individului;
– dobândirea unor cunoştinţe de bază şi funcţionale
care să-i permită integrarea în societate;
– dobândirea unor metode de învăţare, care să-i
confere autonomie, putere de adaptare la diferite
contexte de viaţă;
– dezvoltarea capacităţii de a lua decizii importante şi a
determina schimbări pozitive în mediul în care
trăieşte.

34
 Educaţia intelectuală - Obiective
O1. Dotarea omului cu un sistem de informaţii
– Informaţia va consta din:
A)Cultură generală
B)Cultură profesională

A) Cultura generală va cuprinde:

– Cunoştinţe ştiinţifice despre natură şi om;
– Cunoştinţe din istorie şi ştiinţele socioumane, precum şi din
domeniul artei;
– Cunoaşterea limbii materne şi a două limbi de circulaţie
internaţională;
– Cunoştinţe de matematică, tehnică, tehnologie, informatică.

B) Cultura profesională vizează influenţarea omului pentru a-l face apt de

exercitatrea unei profesii. Ea va cuprinde:
– Cunoştinţe de specialitate;
– Deprinderi de specialitate;
– Un anumit ethos profesional, adică o anumită ţinută morală a
profesionistului în raport cu cei pe care-i serveşte.
35
 Educaţia intelectuală - Obiective
O2. Formarea deprinderilor de ordin intelectual
– Deprinderi: componente simple şi relativ automatizate ale
activităţii, formate şi consolidate prin exerciţiu;
– Capacităţi: posibilitatea de a aplica cunoştinţele şi deprinderile în
împrejurări şi contexte variabile.

Tipuri de deprinderi:
a) De nivel elementar: scris, citit, socotit;
b) De nivel mediu, de translare a culturii: întocmirea de fişe,
rezumate, compuneri, sistematizări, tabele, identificarea şi
utilizarea surselor de informaţie, rezolvarea de probleme diverse;
c) De nivel superior – de cercetare ştiinţifică propriu zisă: de a
emite şi testa ipoteze, de a investiga, de a descoperi și
restructura informația, de a manevra metode de cercetare, de a
interpreta informaţia, de a o sintetiza etc.

36
Educaţia intelectuală - Obiective
O3. Exersarea proceselor de cunoaştere:
– Dezvoltarea percepţiei şi a spiritului de observaţie;
– Dezvoltarea atenţiei, memoriei, gândirii, limbajului, imaginaţiei.

O4. Formarea motivaţiei pentru cunoaştere şi învăţare

O5. Formarea concepţiei despre lume: ansamblul de reprezentări,

convingeri, explicaţii, privitoare la o realitate dată – natura, omul şi
societatea.

O6. Formarea deprinderilor de igienă a muncii intelectuale:

organizarea timpului, a condiţiilor fizice, spaţiale de învăţare;
prevenirea surmenajului, întreţinerea energiei intelectuale.

37
 Supradotare şi talent
Supradotarea = abilitate sau potenţial foarte ridicat în orice domeniu de
manifestare a vieţii umane.
„Supradotarea se referă la abilităţi naturale (demonstrate spontan) iar
talentele se referă la abilităţi dezvoltate sistematic” (Guthrie, 2002).
Fr. Gagné distinge între potenţial versus dobândire, aptitudine versus
realizare, promisiune versus împlinire şi consideră aptitudinea o abilitate
naturală într-un domeniu particular şi realizarea ca abilitate dezvoltată
sistematic într-un domeniu special al talentului.
În concepţia lui Gagné (2005):
supradotarea desemnează deţinerea şi utilizarea de abilităţi naturale
deosebite (numite aptitudini sau daruri) în cel puţin un domeniu de
activitate, la un nivel care-l plasează pe individ printre primii 10% dintre
colegii de vârstă;
talentul, în schimb, desemnează dezvoltarea sistematică la un nivel de
măiestrie a abilităţilor deosebite şi cunoaştere în cel puţin un domeniu
de activitate la un nivel care-l plasează pe individ printre cel puţin primii
10% dintre colegii de vârstă care au fost sau sunt activi în acest
domeniu sau domenii.
38
 Supradotare şi talent
Lee nota că Departamentul de Educaţie al Statelor Unite
defineşte elevii dotaţi ca fiind aceia care „demonstrează
performanţe extraordinare sau au potenţialul de a
demonstra performanţe remarcabile în domeniile abilităţilor
intelectuale generale, în domenii academice specifice, arte,
creativitate şi leadership” (Lee, 2005).
Renzulli (1978, 2005) afirmă că supradotarea se manifestă
la intersecţia abilităţilor supra-medii, implicării în sarcină şi
creativităţii într-o arie specifică a eforturilor.
Excepţionalitatea aptitudinală este definită în modelul WICS
de către Sternberg ca excepţionalitate afirmată şi
recunoscută, valorizată social şi profesional (Sternberg,
2004, apud Creţu, 2005).

39
 Supradotare şi talent
Tannenbaum (1983) propune patru categorii ale talentului: talentele rare,
talentele surplusului, talentele normale şi talentele anormale.
Talentele rare sunt cele care apar rar, dar de beneficiile cărora au nevoie
societatea şi toţi oamenii. Talentele rare presupun inovaţii de nivel înalt
care fac lumea mai sigură, sănătoasă, uşoară.
Talentele surplusului sunt acele talente care sunt dorite de societate, dar
nu sunt esenţiale pentru supravieţuirea acesteia. Muzicienii, artiştii,
actorii şi scriitorii intră în această categorie. Contribuţiilor acestora,
totuşi, nu sunt la acelaşi nivel critic precum descoperirile în medicină,
rezolvarea foametei globale sau vindecarea bolilor mentale.
Talentele normale sunt cele între talentele rare şi cele ale surplusului.
Acestea sunt specializate, performanţe la nivel înalt ale deprinderilor
pentru care piaţa este limitată. În performaţa talentului normal, e clar că
individul atinge o performanţă la nivel de top şi nu sunt necesare
descoperiri creative. Fizicienii, profesorii, legiuitorii, inginerii, liderii din
afaceri şi oficialii publici lucrează în arii ale talentului normal.
Talentele anormale sunt priceperile excepţionale care uneori au o
valoare practică dar în alte cazuri provoacă doar amuzament sau
distracţie. Talentele anormale inclus cititorii rapizi, căţărătorii montani,
cântăreţii, maeştrii culinari etc.. (Tannenbaum, 1983, apud Kerr, 2009).

40
 Strategii de cultivare a talentelor
Distingem 3 strategii mari de cultivare a
talentelor în paradigma curriculumului difirenţiat
şi personalizat:
1. Gruparea elevilor;
2. Accelerarea studiilor;
3. Îmbogăţirea – programe curriculare
îmbogăţite, parcurse în grupe omogene.

41
 1. Gruparea
Grupele omogene se pot constitui pe baza unei largi
game de criterii: vârstă intelectuală, maturitate socială,
viteză de învăţare, interese, aptitudini etc.

Formele de grupare:
– Gruparea elevilor în şcoli omogene aptitudinal;
– Gruparea elevilor în clase omogene aptitudinal;
– Gruparea elevilor în grupe omogene aptitudinal în cadrul
aceleiaşi clase.

Pentru care dintre aceste forme aţi opta? Argumente,

avantaje, dezavantaje.

42
 2. Accelerarea studiilor
Presupune reducerea perioadei de educaţie
formală prin asigurarea condiţiilor de progres în
ritm propriu pentru elevii cu aptitudini înalte.

Forme ale accelerării studiilor:

– Admiterea devansată în clasa I;
– Sărirea claselor (integral sau pe discipline);
– Accelerarea studiilor prin întrepătrunderea claselor
(parcurgerea unui ciclu şcolar în timp mai scurt);
– Accelerarea studiilor la o singură disciplină;
– Accelerarea prin parcurgerea unui traseu curricular
individual (schemă de orar individualizat).

43
 3. Îmbogăţirea
Reprezintă o modalitate de suplimentare şi de
aprofundare a pregătirii destinate elevilor cu aptitudini
înalte.
Cu referire la curriculum, îmbogăţirea desemnează fie
activităţi extraşcolare (ed. nonformală), fie curriculum
extins.
Principalul avantaj este dat de adaptarea programului
educaţional la posibilităţile şi interesele elevilor, fără a-i
izola de mediul şcolar obişnuit.
Principalul dezavantaj este dat de riscul supraîncărcării.
Practicarea acestei forme de organizare este condiţionată
de existenţa unei baze materiale avansate şi de calitatea
profesională a cadrelor didactice.

44
 3. Îmbogăţirea

Forme de curriculum îmbogăţit:

– Reducerea la minimum a programelor obligatorii, în
avantajul opţiunilor multiple pentru cursurile ce răspund
intereselor particulare;
– Scutirea de anumite cursuri “obligatorii” a elevilor,
pentru ca aceştia să-şi intensifice eforturile în direcţia
compatibilă înclinaţiilor speciale;
– Organizarea de “ateliere” sau “cercuri” pe discipline;
– “Tabere”, “sesiuni”, “academii” sau “şcoli de vară”
organizate în vacanţele şcolare;
– Audierile regulate de conferinţe, accesul la viaţa
comunităţilor profesionale;
– Studiul individual dirijat;
– Iniţierea unor proiecte de cercetare etc.

45
Vă mulţumesc!

46