 agenți patogeni virali ai plantelor

 v. mozaicului tutunului (Ivanovski, 1892;

Beijerinck, 1899)
 agenți patogeni virali ai animalelor
 v. aftos (Löeffler si Frosch, 1897)
 agenți patogeni virali la om
 v. amaril (Reed si Caroll, 1901)
 Descoperirea v. sarcomului aviar (Rous,
1911) potențial oncogen – premiul Nobel în
1966
 Elementul esențial observat – Infecțiozitatea
unor preparate filtrate
 Agenți infecțiosi de dimensiuni reduse care trec
prin filtrele sterilizante
 Posibilități de vizualizare inexistente
pentru particule mici
 infecțiozitatea atribuită unui principiu
denumit
 contagium vivum et fluidum (Beijerinck)
 contagium fluidum et inanimatum (Bauer)
 virusurile trec prin filtrele bacteriologice
 pot fi cristalizate
 cea mai simplă organizare a materiei vii
 capacitate de multiplicare intracelulară
 descoperirea agenților subvirali
 viroizii
 prionii
 diferă de patogeneza altori boli microbiene
 paraziți la nivel genetic
 descoperirea reverstranscriptazei
 transcrierea informației genetice de la ARN la
ADN – retrovirusuri
 intergrarea genomului viral în genomul
celular
 interacțiunea virusurilor cu structuri
autonome de acid nucleic din celule
 virusurile au derivat din gene celulare, care au
evoluat independent
 forme involuate, degenerate de celule vii
 apariția moleculelor vii primordiale cu
proprietăți autoreplicative
 Consecință firească a evoluției virusurilor
 Apariția de noi specii virale
 Reapariția unor specii cunoscute cu o
dinamică modificată
 Mecanisme:
 Drift antigenic
 Shift antigenic
 Depăşirea barierei de specie – transmiterea unor
tulpini la populații neadaptate, receptive
 Factori comportamentali dependenți de gazdă –
răspândirea virusurilor cu transmitere
parenterală
 Factori sociali
 Creşterea contactelor umane la scară globală
 Factori ecologici – modificarea ecosistemelor
 Factori legați de industrializare şi de tehnologiile
moderne
 Medicină – intervenții invazive
 Retroviridae – HIV
 Orthomyxoviridae – Virus gripal A
 Filoviridae – Ebola
 Arenaviridae – Lassa
 Flaviviridae – Virusul Dengue, VHC
 Hepadnaviridae – VHB
 Pe baza conținutului de acid nucleic:
 Virusuri ADN
 Virusuri ARN
 Pe baza morfologiei virionilor şi a structurii
fizico-chimice
 Familii
 Structură antigenică, citotropism, locul
replicării în celulă, locul asamblării
particulelor virale, conținutul de enzime
 familia:
 -viridae (Picornaviridae)
 subfamilia:
 -virinae (Alphaherpesvirinae)
 genus:
 -virus (Enterovirus)
 specia:
 -grupuri de tulpini/izolate virale
 cvasispecie
 -derivați dintr-un genom parental inițial, acumulând
numeroase mutații
 56 familii  112 familii  134 familii
 223 genuri  610 genuri  804 genuri
 1550 specii  3704 specii  4853 specii

Anul 2000 Anul 2015 Anul 2018

 Virusuri de importanță medicală:
 Virusuri ADN: 6 familii
 Virusuri ARN: 13 familii
 Virusuri ADN  Virusuri ARN
 Adenoviridae  Arenaviridae
 Hepadnaviridae  Bunyaviridae
 Herpesviridae  Caliciviridae
 Papovaviridae  Coronaviridae
 Parvoviridae  Filoviridae
 Poxviridae  Flaviviridae
 Orthomyxoviridae
 Paramyxoviridae
 Picornaviridae
 Reoviridae
 Retroviridae
 Rhabdoviridae
 Togaviridae
 Caracterele virionului
 Dimensiuni
 Formă
 prezența învelisului
 Structură
 simetrie
 Caracterele genomului
 tipul de acid nucleic (ADN sau ARN)
 nr. de catene
 structura liniară sau circulară
 sensul catenelor (pozitv, negativ, ambisens)
 nr. de segmente
 dimensiunea genomului etc.
 Modalități de replicare
 strategia de replicare
 caracterele transcrierii
 caracterele translației
 locul de asamblare
 locul de maturare etc.
 Caracterele proteinelor virale
 nr. proteinelor
 secvențe de aminoacizi
 funcțiile proteinelor virale
▪ transcriptaze, reverstranscriptaze, hemaglutinine, neuraminidaze
 Comportament față de agenți fizici si chimici
 stabilitatea la pH, temperatură, solvenți, detergenți, radiații etc.
 Caractere biologice
 relații serologice
 spectrul gazdelor naturale
 spectrul gazdelor experimentale
 transmitere prin vectori
 Patogenitate
 Receptori celulari – tropism tisular
 V. neurotrope (v.rabic, v.encefalitelor)
 V. dermatotrope (poxvirusuri)
 V. limfotrope (HTLV I, HTLV II)
 V. enterotrope (enterovirusuri)
 Distribuție geografică
 encefalite de taiga
 febra hemoragică boliviană
 encefalitele West Nile
 Criterii filogenetice
 aceeasi organizare genomică
 secvențe genice similare
 secvențe ancestrale comune
 În produse patologice
 În țesuturi și celule infectate
 Suspensii de virus
 Cultivarea virusurilor în laborator
 Prelucrarea produselor infectate
 Ultracentrifugare
 Diferențială – se face în trepte (turații joase,
înalte) – purificarea virusului este îngreunată de
depunerea altor particule cu aceași coeficient de
sedimentare
 În gradient de densitate – se pot selecta populații
virale mixte, diferențieri fine între particule virale
Supernatant cu virus

Iodixanol 17%

Iodixanol 25%

Iodixanol 40%

Iodixanol 60%

Ultracentrifugare
50.000 rpm
90’, 16C
Virus
 Spalare cu PBS
 Centrifugare 4000
rpm, 30’, 4°C în
Millipore Amicon
100K filter
columns
 Spălare cu HBSS
 Congelare (liquid
N2)
 Păstrare la-80°C
 Cromatografia
 Prin filtrare în gel (bile de dextran sau agaroză)
 Prin schimbări de ioni (trecerea pe coloane de
polimeri schimbători de ioni, cu porozitate
definită și încărcătură anionică sau cationică
 De afinitate (separarea și purificarea de particule,
interrelație specifică cu ligandul)
 Ultrafiltrarea (membrane filtrante)
 Combinarea mai multor metode de purificare
 Concentrare (deshidratare, precipitare, ultrafiltrare
 Tehica de colorație negativă – detalii ale morfologiei
(săruri de metale grele)
 Imunoelectronmicroscopia (R ag-ac)
 Criomicroscopia electronică congelare în azot lichid,
fascicule cu denditate mică de electroni (detalii fine
tridimensionale)
 Difracție în raze X (preparate concentrate și purificate)
 Tehnica secțiunilor ultrafine – avantaj – permite
studierea virusului în interrelația cu celula gazdă.
 Virion = virus = corpuscul elementar = corpuscul viral

unitatea virală, morfofuncţională, completă, intactă, infecţioasă,
cu diametrul cuprins între 18-400 nm, capabil să infecteze
bacterii, plante, animale, omul
 Dimensiuni extrem de mici
 de ordinul nanometrilor (20-500 nm)
 Nu pot fi văzute la microscopul optic
 Se evidențiază la microscopul electronic
 Trec prin filtrele bacteriologice
 Au un singur tip de acid nucleic
 ARN (ribovirusuri) sau
 ADN (dezoxiribovirusuri)
 Au structură extrem de simplă
 Nu au enzime proprii
 Dependență de enzimele şi maşinăria replicativă
a gazdei
 Se multiplică doar în interiorul unei celule vii
 Virusurile pot exista sub formă de:
 VIRUS VEGETATIV – particula virală aflată în celulă,
deficitară în unele aspecte ale replicării
 PROVIRUS – genom viral integrat în cromozomul
celulei gazdă, multiplicându-se sincron cu acesta
 sferic
 v.gripal, v.herpetic, adenovirus, v. polio
 cilindric, bastonaş
 v. mozaicului tutunului, fagi
 paralelipiped
 v. variolic, v. vaccinia
 cartuş
 v. rabic
 filamentos
 v. Ebola
 sferic cu coadă
 bacteriofag
 I. genom viral
 II. capsida
 III. înveliş viral
 este alcătuit dintr-o moleculă de acid nucleic viral
 ARN  RIBOVIRUSURI
sau
 ADN  DEZOXIRIBOVIRUSURI

 poartă informația genetică necesară replicării

 Conține informație genetică limitată
 determină capacitatea infectivă a virusului.
 conține întreaga informație genetică virală
 asigură infectivitatea virală
 este capabil de autoreplicare în absența
celorlalți constituenți virali
 complex de structuri proteice care îmbracă acidul
nucleic viral
 alcătuită din capsomere – unități morfologice
 Capsida şi acidul nucleic = nucleocapsida.

 are arhitectură şi compoziție specifice fiecărui tip

viral
 cubică – icosaedrică

 helicoidală

 binară, helicoidal-icosaedrică
 Capsomerele se leagă de acidul nucleic şi formează
nucleocapsida
 Unitățile morfologice sunt dispuse de-a lungul unei
spirale
 Formă liniară: tobacco mosaic virus, virusul lyssa
 Formă sferică:
 Orthomyxovirus
 Paramyxovirus

 La clasificare este important diametrul nucleocapsidei

Influenza virus
influenzavirus

parainfluenzavirus

v. rabic
 Capsomerele sunt alcătuite din 5 sau 6 unități
structurale – pentamer, hexamer

 Simetrie icosaedrică

 Numărul capsomerelor este caracteristic

pentru diferite familii (12 pentamere, nr
variabil de hexamere)
12 pentamere
(varfuri)

Hexamere
(suprafata)
 adenovirus herpesvirus
HPV

poliovirus

enterovirus
 Bacteriofag
 protejează genomul de acțiunea factorilor
externi
 asigură forma virionului
 fixează virionii de receptorii celulari specifici
 subunitățile structurale ale capsidei sunt
antigene care induc formarea şi reacționează
cu anticorpii neutralizanți.
 = anvelopă virală = Peplos
 derivă din membranele celulei gazdă:
 din membrana plasmatică
▪ v. gripal,
▪ v. paragripal,
▪ retrovirusuri
 din membrana nucleară
▪ herpesvirus
 protejează nucleocapsida
 intervine în inițierea ciclului infectant
 prin recunoaşterea şi ataşarea de receptorii celulari
 intervine în procesul de asamblare a noilor
particule virale
 intervine în activități specific virale
 hemaglutinare, hemadsorbție, hemoliză, fuziunea
membranelor celulare
 Enzimele virale
 Sunt proteine
▪ Structurale
▪ rol – interrelație cu celula gazdă
▪ Nestructurale
▪ rol
 replicarea genomului viral
 sinteza de proteine virale
 Acid nucleic (ADN sau ARN)
 Proteine, enzime
 Lipide
 Glucide
 ADN sau ARN
 7-400 gene
 Infectivitate (mai scăzută, dar spectrul de gazde mai
extins )
 Genom
 monocatenar (ss) / dublu catenar (ds)
 linear / circular
 segmentat / nesegmentat
 divizat / nedivizat
 polaritate pozitivă / negativă
 Compoziția şi secvența de baza este caracteristică
 2-30 proteine diferite
 Proteine de capsidă
 Rezistență față de enzime proteolitice, protecția
genomului
 Afinitate față de receptorii de pe suprafața celulelor,
ataşarea de celulele
 Determină simetria
 Proprietăți antigenice
 Activitate specifică (virusul gripal)
 Proteine core
 Legate de acidul nucleic
 Enzimele specifice virale
 Proteine timpurii – nu sunt elemente
structurale
 Polimeraze produse în faza timpurie a replicării
 Reglarea transcripției
 Influențarea ciclului celular
 Proteine precursor – intră în compoziția
particulelor virale
 Proteine târzii – elemente structurale
 Esențiale pentru replicare
 Transcriptaze (polimeraze)
 Nucleaze
 Ligaze
 Neesențiale pentru replicare
 Kinaze
 Dehidrogenaze
 Fosfataze
 Neuraminidaze
 Lizozim
 În peplos
 Provin din membrane celulare
 Fosfo- şi glicolipide specifice pentru celula
gazdă
 Virusurile cu înveliş lipidic sunt sensibile față
de acțiunea eterului şi a solvenților organici,
îşi pierd infectivitatea
 Învelişul conține şi glicoproteine
 Specifce pentru virus
 Rol:
 Legarea de receptori
 Antigene virale
 Anticorpii neutralizanți se leagă de glicoproteine
 numai în interiorul unei celule vii

 infecție productivă = metabolismul celulei

gazdă deviat spre sinteza în exclusivitate a
constituenților virali sub influența informației
specifice din genomul viral
1. Adsorbția
2. Penetrarea
3. Decapsidarea
4. Eclipsa
5. Maturarea
6. Eliberarea
 interacţiune între proteinele specifice de pe
suprafaţa virusului şi receptorii specifici de virus de
pe suprafaţa celulei

 legarea particulei virale de celula gazdă

prin:
 structuri proprii virusului
 structuri proprii celulei
 Translocare
 apare rar, virusul trece prin structurile membranei celulare
 Atașare de receptori
 inversarea poziției receptorului cu translocarea și eliberarea nucleocapsidei în
citoplasmă

 Endocitoză, pinocitoză
 Sistem „cal troian”
 înglobarea virionului în vezicule îmbrăcate cu proteine contractile
 scăderea pH-ului în endozom – fuziunea membranelor
 eliberarea nucleocapsidei în citoplasmă

 Fuziunea membranei citoplasmatice cu anvelopa virală

 La virusuri învelite: HIV, Herpes virus

 Injectare genomică
 Pătrunderea în citoplasmă doar a materialului genetic viral
 Ex: bacteriofagi
 eliberarea genomului viral din învelişurile
proteice în citoplasma celulei gazdă

 mecanisme:
 virusuri cu peplos
▪ decapsidarea efectuată de enzimele celulei-gazdă
 virusuri cu înveliş complex
▪ decapsidarea efectuată de o enzimă specifică virusului
 biosinteza constituenților virali
 are 5 etape succesive
 transcrierea informației genetice codificate în genomul viral la ARN-
mesager (transcriptaze)
 transmiterea informației "transcrise" la ribozomii celulei-gazdă  "proteine
timpurii" (polimeraze ale acizilor nucleici; represoare ale metabolismului
celular)
 replicarea genomului viral (polimeraze)  copii identice ale acidului nucleic
parental
 "transcrierea" informației genetice codificate în acidul nucleic parental la
ARNm, apoi la ribozomi
 la nivelul ribozomilor informația este "tradusă" în lanțuri polipeptidice 
“proteine tardive” - de structură, capsidale
 Asamblarea, morfogeneza particulei virale,
formată din:
 genomurile nou formate
 polipeptidele de capsidă

 Asamblarea are loc

 în citoplasmă nucleocapsida
 În nucleul celulei-gazdă

 restul constituenților virali

 încorporați în virion în apropierea membranei celulare
 rapid
 Apoptoza celulei infectate
▪ ruperea membranei celulare – liza celulei
▪ Alterarea genomului celular
 apare la virusuri nude, excepție: HIV

 lent
 Exocitoză
▪ Apare la virusuri neînvelite, excepție: Herpes virus
▪ Fuziunea membranei virale cu cea celulară
▪ Exteriorizarea particulei virale
 Înmugurire
▪ Apare la virusuri învelite
▪ Inserarea proteinelor virale în peretele celular
▪ preluarea învelișului în momentul exteriorizării
 Înmugurire
Translocație

Endocitoză

Fuziunea membranelor