ALEGEREA ŞI AMPLASAREA PORTALTOILOR

ŞI A SOIURILOR DE VIŢĂ RODITOARE

•Alegerea şi amplasarea portaltoilor şi a soiurilor de
viţă roditoare se va face în funcţie de cerinţele acestora
faţă de factorii climatici şi pedologici şi de resursele
ecologice ale zonei în care se va înfiinţa plantaţia
viticolă, precum şi de rezistenţa biologică a lor.
•Portaltoii se vor alege pe baza “Catalogului oficial al
soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România”,
care se publică şi se reactualizează în fiecare an şi pe
baza particularităţilor agrobiologice ale acestora.
•Alegerea şi amplasarea soiurilor nobile se va face în
funcţie de direcţia de producţie (struguri pentru masă,
pentru vinuri albe, pentru vinuri roşii), ţinând cont de
“Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din
România”, de resursele heliotemice ale podgoriei şi de
lucrările de zonare a soiurilor nobile admise în cultură.
• Orientativ, la baza pantelor, pe soluri mai
fertile se vor amplasa soiurile pentru masă
şi cele pentru vinuri de masă, iar pe pantele
cu expoziţie favorabilă şi pe soluri mai
puţin fertile se vor amplasa soiurile pentru
vinuri de calitate.
• Distanţele de plantare sunt de obicei cele
obişnuite (2-2,2 m/1-1,2 m), asigurând o
densitate de 3787-5000 butuci/ha.
• Ca forme de conducere se recomandă
folosirea formelor semiînalte şi înalte de
cultură, cu valorificarea cît mai mare a
potenţialului heliotermic al zonei, putându-
se folosi şi conducerea sub formă de liră,
cortină dublă geneveză, cordoane etajate,
palmeta, cordoane spiralate etc.
• Forma de conducere în liră
• Cordon bilateral semiînalt
• Cortina dubla geneveză
• Palmetă etajată
 SISTEME DE CULTURĂ A VIŢEI DE VIE
Sistemul de cultură a viţei de vie se stabileşte în funcţie de
factorii de mediu, de soi, de formele de conducere
practicate şi de lucrările de întreţinere care se aplică în
plantaţie.
Sistemul de cultură neprotejată se Sistemul de cultură semiprotejată
practică în acele zone climatice în este practicat în acele zone
care temperaturile minime din climatice în care frecvenţa
timpul iernii care afectează cultura temperaturilor nocive pentru viţa
viţei de vie au o frecvenţă foarte de vie este 2-4 ani din 10. În aceste
redusă apărând în 1-2 ani din 10. cazuri pierderile de muguri sunt
Se consideră temperaturi de mai mari (40-60%) şi nu mai pot fi
referinţă cele de –180C pentru compensate în totalitate prin
soiurile de masă şi de –200C în tăieri. La acest sistem de cultură se
cazul soiurilor pentru vin. folosesc soiuri rezistente la ger,
butucii se conduc în forme
semiînalte şi înalte, dar se lasă la
baza tulpinii 1-2 cepi de siguranţă.
Coardele care cresc de pe aceşti
cepi se conduc toamna pe direcţia
rândului şi se protejează peste
iarnă prin acoperire cu pământ.
Sistemul de cultură protejată este
practicat în zonele în care
temperaturile minime din timpul
iernii periclitează cultura viţei de
vie cu o frecvenţă mare, de peste 4
ani din 10. În aceste zone
temperaturile minime pot afecta şi
elementele multianuale ale
butucilor. Acest sistem de cultură
utilizează forma joasă de
conducere a butucilor astfel încât
aceştia să poată fi acoperiţi total
cu pământ peste iarnă. Este un
sistem de cultură care necesită
cheltuieli mari şi multă forţă de
muncă astfel încât în prezent el
este puţin răspândit.
 TIPURI DE PLANTAŢII VITICOLE
Tipurile de plantaţii sunt determinate de panta terenului,
densităţile de plantare, forma de conducere , gama de maşini
existentă în dotare, fertilitatea terenului şi soiurile din cultură.
Plantaţii viticole Plantaţii viticole cu Plantaţii viticole pe Plantaţiile viticole pe Plantaţii viticole de tip
distanţe mari se terase se întâlnesc pe nisipuri au un familial se înfiinţează
obişnuite, se pe suprafeţe reduse de
întâlnesc pe înfiinţează pe terenuri terenuri cu pante mai caracter zonal
relativ plane pe soluri mari de 12%, care au întâlnindu-se pe teren, de regulă în jurul
terenuri cu pante cu fertilitate ridicată fost terasate şi care nisipurile din sudul locuinţei, pentru
reduse şi soluri cu satisfacerea consumului
şi sunt recomandate au soluri cu o Olteniei, nord-vestul
fertilitate mijlocie. propriu. Distanţele de
pentru soiurile fertilitate mai Transilvaniei şi în plantare sunt mici, de
Distanţele de viguroase cum sunt scăzută. Distanţele de Banat la Teremia. 1,4-1,8 m între rânduri
plantare utilizate soiurile pentru masă plantare utilizate sunt Plantaţiile se şi 1-1,2 m între butuci
sunt de 2-2,2 m şi cele pentru vinuri de 2 m între rânduri şi caracterizează prin pe rând. Se cultivă atât
între rânduri şi 1- de masă. Distanţele 1 m între butuci pe distanţe mari de soiuri pentru masă cât
de plantare utilizate rând. Astfel de plantare de 2,5 m şi soiuri pentru vin. De
1,4 m pe rând. sunt de 3-3,6 m între plantaţii se înfiinţează între rânduri şi 1-1,4 regulă aceste plantaţii
Sunt plantaţiile rânduri şi 1,2-1,4 m cu soiuri pentru vinuri m între butuci pe se lucrează manual, dar
cele mai pe rând. În acest caz de calitate. rând. Se cultivă soiuri se pot lucra şi
răspândite, în care investiţia este mai de struguri pentru mecanizat cu ajutorul
mică şi necesarul de vinuri de masă şi motocultoarelor.
se cultivă atât
soiuri de struguri forţă de muncă mai soiuri de struguri
pentru masă cât şi scăzut. pentru masă.
soiuri pentru vin.
ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIEI
VITICOLE ÎN SISTEM ECOLOGIC
• Plantarea viţei de vie se face în mod obişnuit, nefiind necesare
măsuri speciale pentru plantaţiile ecologice. Condiţia este ca
materialul biologic folosit să fie perfect sănătos, să nu fie virozat
sau să prezinte urme de atac de boli, astfel încât să se asigure
premiza înfiinţării unei plantaţii viticole uniforme care să poată fi
exploatată conform sistemului ecologic.
• În primii ani de la plantare, pe lângă lucrările de întreţinere a
viţelor specifice (copcitul, tăierea de formare, plivitul şi legatul
lăstarilor) o atenţie deosebită trebuie acordată completării
golurilor care se face primăvara, în cazul în care lucrarea nu a
putut fi executată în primul an.
• Se folosesc în acest scop viţe STAS viguroase. În cazul în care şi
în acest an mai apar goluri, acestea pot fi completate în luna
august de viţe fortificate la ghivece sau toamna după căderea
frunzelor cu viţe STAS, perfect sănătoase şi din aceeaşi
combinaţie soi vinifera / portaltoi.
 Plantarea viţei de vie

Mocirlirea
viţelor
Fasonarea Parafinarea
viţelor viţelor

Plantarea Plantarea
Perioada
viţei de efectivă a
plantării
vie viţelor
• Plantarea viţei de vie este o lucrare complexă, de
maximă importanţă pentru realizarea prinderii şi
ulterior a vigorii, productivităţii şi longevităţii
butucilor.
• Perioada de plantare diferă in funcţie de condiţiile
pedo-climatice. La noi în ţară este generalizată
plantarea de primăvară, perioada optimă fiind în
lunile martie – aprilie, când temperatura solului în
zona de plasare a rădăcinilor este de 8-10°C. Pe
solurile grele cu exces de umiditate, care se
încălzesc mai greu, plantarea viţei de vie se face
mai târziu (aprilie, mai). În zonele sudice, mai
secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea
viţelor se poate face din toamnă (noiembrie) şi
trebuie încheiată până la venirea îngheţului.
• Plantarea de toamnă, deşi este mai avantajoasă
deoarece până în primăvară se cicatrizează rănile
şi viţele pornesc mai repede în vegetaţie, este
puţin practicată întrucât viţele se scot târziu din
şcoală.
• Mocirlirea viţelor se face imediat după fasonare prin
introducerea rădăcinilor şi a bazei butaşului într-un
amestec format din dejecţii proaspete de bovine 1/3,
pământ galben lutos 2/3 şi apă. Se amestecă bine
până ce pasta respectivă aderă pe rădăcinile viţelor.
Mocirlirea este obligatorie şi se face cu scopul de a
realiza cât mai rapid contactul dintre rădăcinile viţei
cu solul.
• Parafinarea viţelor este obligatorie în situaţia în care
plantarea se face fără muşuroi şi constă în
cufundarea cordiţei şi a unei treimi din portaltoi într-
un amestec topit la 70-72°C, alcătuit din: parafină
94%, bitum 3%, sacâz 3%. Cufundarea viţelor în acest
amestec trebuie să se facă foarte rapid (fracţiuni de
secundă).
• Pregătirea viţelor în vederea plantării trebuie făcută
concomitent cu lucrarea de plantat. În cazul în care
intervalul dintre pregătirea viţelor şi plantare este mai
mare (max.1-2 ore), viţele se păstrează cu rădăcinile
în mocirlă şi se acoperă cu prelate.
• Plantarea efectivă a
viţelor. Plantarea viţelor
este o lucrare complexă şi
cuprinde mai multe
operaţii:
– săparea gropilor,
– repartizarea viţelor în gropi,
– fixarea viţelor in gropi,
– fertilizarea,
– udarea,
– tasarea,
– muşuroirea.
Plantarea semimecanizată, cu hidroburul, sau burghiul
Plantarea mecanizată cu ajutorul masinilor de plantat
 Tehnologia de întreţinere a
plantaţiilor tinere de viţă de vie
• Lucrările solului au rolul de a menţine solul afânat şi
curat de buruieni. Imediat după plantare, datorită
tasării solului cu ocazia plantării se execută o
lucrare de afânare a solului la 15-16 cm adâncime.
• În perioada de vegetaţie sunt necesare 3-4 praşile
mecanice între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe
rând.
• Toamna după căderea frunzelor se execută arătura
de toamnă, cu răsturnarea brazdei spre rândul de
viţe formându-se în lungul rândului un bilon care va
uşura astfel lucrarea de muşuroire.
• O ultimă lucrare a solului prin care se asigură şi
protejarea viţelor împotriva gerurilor din timpul iernii
este muşuroirea care constă în formarea cu sapa a
unui muşuroi de jur împrejurul viţelor care să
protejeze baza coardelor sau a cordiţelor.
• A. Controlul apariţiei lăstarilor se execută periodic în lunile
mai şi iunie pentru a urmări pornirea lăstarilor. Dacă lăstarii
întârzie să apară se desface cu atenţie muşuroiul pentru a
constata cauza întârzierii. În cazul în care apariţia lăstarilor
este împiedicată de bulgări sau de o grosime prea mare a
muşuroiului, se înlătură aceste cauze după care se reface
muşuroiul.
• B. Copcitul se execută pentru a evita separarea altoiului de
portaltoi şi de a favoriza dezvoltarea sistemului radicular în
profunzimea solului, pentru a fi ferit de secetă şi îngheţ.
Lucrarea constă în efectuarea unei copci cu sapa până sub
punctul de altoire, după care cu ajutorul briceagului se
îndepărtează rădăcinile pornite din altoi şi de la nodul
superior al portaltoiului şi eventualii lăstari porniţi din
portaltoi. În acest an este necesar ca aceasta lucrare sa fie
executata de două ori.
• Primul copcit se execută în luna iunie şi în urma acestuia se
reface muşuroiul pentru a evita necrozarea lăstarilor nou
porniţi. Al doilea copcit se execută după mijlocul lunii august,
ocazie cu care nu se mai reface muşuroiul, lăstarii rămânând
expuşi la lumină pentru a favoriza maturarea ţesuturilor.
Copcitul Folosirea tuburilor de
protecţie tip “Tubex”
• C. Legatul lăstarilor se execută de 1-3 ori în
funcţie de intensitatea creşterii. Primul legat se
face când lăstarii au 30-40 cm şi constă în legarea
acestora în poziţie cât mai verticală de pichet sau
tutore. Lucrarea este necesară deoarece lăstarii
au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, nu se pot
autosusţine şi se întind la suprafaţa solului
împiedicând executarea lucrărilor de întreţinere şi
sunt expuşi la atacul de mană.
• Lucrarea se repetă când lăstarii ating lungimea
de 80 cm. Pentru legat se folosesc rafia sintetică,
liberul de tei sau deşeurile textile, iar legăturile
trebuie să fie lejere pentru a evita ştrangularea
lăstarilor.
• D. Plivitul lăstarilor se face începând cu anul al
doilea, când aceştia au 8-10 cm lungime,
îndepărtându-i pe cei de prisos şi reţinând pe
fiecare butuc între 2 şi 4 lăstari.
• E. Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o
verigă tehnologică foarte importantă,
deoarece viţele tinere sunt foarte sensibile
la atacurile bolilor şi dăunătorilor (în special
la mană şi făinare).
• Împotriva manei tratamentele se execută
săptămânal sau mai rar, în funcţie de
condiţiile climatice, începând din a doua
jumătate a lunii mai şi până la sfârşitul lunii
august. Se recomandă să se facă
tratamentele cu produse cuprice (zeamă
bordeleză –0,5-0,7% sau Turdacupral 0,4%),
care au şi efect pozitiv asupra maturării
ţesuturilor lăstarilor.
• Făinarea se combate prin produse pe
bază de sulf (sulf muiabil 0,3-0,4%).
• F. Irigarea şi fertilizarea sunt lucrări necesare nu atât datorită
consumului viţelor tinere, cât mai ales sistemului radicular în
formare. Se recomandă ca în perioadele de secetă să se
aplice o udare locală cu 10-15 l apă pentru fiecare viţă.
• În ceea ce priveşte fertilizarea, pentru a evita pierderile inutile
de îngrăşăminte, în primul an se recomandă fertilizarea
locală, la groapă, odată cu plantarea, prin folosirea mraniţei.
În cazul apariţiei unor carenţe se poate interveni cu o
fertilizare foliară.
• G. Completarea golurilor are drept scop obţinerea unor
plantaţii fără goluri şi este o lucrare care trebuie făcută
obligatoriu încă din primul an. În acest scop odată cu
plantarea se asigură o rezervă de viţe de 4 - 6% din totalul
viţelor plantate, care vor fi fortificate la ghivece şi vor servi
pentru completarea golurilor în luna august. Din anul al
doilea lucrarea se face primăvara, în cazul în care lucrarea nu
a putut fi executată în primul an. Se folosesc în acest scop
viţe STAS viguroase. În cazul în care şi în acest an mai apar
goluri, acestea pot fi completate în luna august de viţe
fortificate la ghivece sau toamna după căderea frunzelor cu
viţe STAS.
• H. Instalarea mijloacelor de susţinere este o lucrare foarte
importantă care de regulă se execută în primăvara anului doi.
• Spalierul are durată de viaţă mare, permite atribuirea unor
încărcături mari de rod, expunerea foarte bună la soare a
frunzişului şi implicit îmbunătăţirea calităţii strugurilor şi facilitează
efectuarea lucrărilor de întreţinere din timpul vegetaţiei.
• În funcţie de forma de conducere, tipul de tăiere practicat şi
numărul de sârme, în practică se întâlnesc mai multe tipuri de
spaliere.
• În cazul viţelor conduse în formă semiînaltă primul rând de sârme
(sârma portantă) se fixează la 0,75 m faţă de sol, al doilea la 1,1 m
iar al treilea la 1,6 m.
• La viţele conduse în formă înaltă sârma portantă se amplasează la
1,0 m faţă de sol, al doilea rând de sârme la 1,3 m, iar al treilea la
1,6 m.
• Instalarea mijlocului de susţinere cuprinde următoarele operaţii:
– pichetatul,
– executarea gropilor,
– transportul şi distribuirea stâlpilor la gropi,
– fixarea ancorelor sau a contraforţelor,
– fixarea bridelor pe stâlpi,
– întinderea şi fixarea sârmelor.
• Sistemul de susţinere ales trebuie să ţină cont de forma
de conducere şi tipul de tăiere, astfel încât plantaţia să
beneficieze la maximum de aportul resurselor heliotermice al
zonei, pentru a se evita umbrirea butucilor şi diminua atacul
de boli.
• Prin conducerea şi legarea coardelor în diverse forme şi
poziţii se urmăreşte:
• - reglarea creşterii şi fructificării, dirijând coardele astfel
încât să existe condiţii prielnice pentru pornirea şi creşterea
lăstarilor de pe toată lungimea coardei sau numai de pe o
anumită porţiune a acesteia;
• -asigurarea condiţiilor favorabile pentru aerisire şi
utilizarea eficientă a luminii;
• - uşurarea aplicării celorlalte verigi tehnologice.
• Efectuarea lucrărilor de conducere şi legare a coardelor
se execută ţinând cont de:
• - direcţia în care se conduc coardele faţă de rândul de
viţe;
• - înălţimea la care sunt conduse coardele faţă de sol;
• - direcţia în raport cu verticala şi figura geometrică
formată de coarde la legarea de mijlocul de susţinere.
• Pentru instalarea spalierului sunt necesare
următoarele materiale:
– stâlpi (bulamaci) care pot să fie din beton precomprimat,
din lemn sau metal. Cei mai utilizaţi sunt stâlpii din beton
care au 2,4 m lungime, 35 kg greutate, secţiunea la bază de
10,3/7 cm, iar la vârf de 7/6,3 cm;
– sârme galvanizate cu diametrul cuprins între 2,3 şi 3 mm;
– bride (coliere) confecţionate din sârmă şi prevăzute cu
ochiuri prin care se trec sârmele orizontale;
– ancore (contraforţe) pentru asigurarea stabilităţii stâlpilor
fruntaşi.
• Prin pichetat se marchează locul pe care trebuie să-l ocupe
fiecare stâlp.
•Prima dată se fixează stâlpii fruntaşi care se amplasează la
jumătatea distanţei dintre primii doi butuci de la capetele
rândurilor în cazul spalierului cu ancore şi la 40 cm în afara
butucilor marginali în cazul folosirii contraforţelor.
•După ce au fost fixaţi stâlpii fruntaşi, se vor fixa stâlpii
mijlocaşi la 6-9 m unul de altul, la jumătatea distanţei dintre doi
butuci. În continuare se fixează şi se întind sârmele.
Stâlpi tip “profil Alsace”
Fire (sârme) portante tip “Deltex”
• I. Tăierea de formare (anul II) este o tăiere care se face în mod
diferit în funcţie de tipul de tăiere ales.
• Dacă s-au ales tipuri de tăiere în care butucii se conduc în forme
joase, cu ocazia tăierii în uscat se lasă la fiecare viţă 1-2 cepi a 2-3
muguri.
• În cazul tipurilor de tăiere care impun conducerea viţelor în forme
semiînalte şi înalte se lasă la fiecare viţă o cordiţă de 5-6 ochi sau o
coardă în cazul viţelor care prezintă creşteri viguroase, care se va
conduce cât mai vertical şi se va lega de tutore.
• Lucrarea se execută după dezmuşuroit şi trebuie încheiată înainte
de declanşarea plânsului.
• Taierea de formare (anul III). La butucii conduşi în forme joase în
acest an se pot lăsa, în funcţie de vigoare 1-2 verigi de rod,
alcătuite din coarde de 8-10 ochi şi cepi de 2-3 ochi.
• La viţele conduse în forme semiînalte sau înalte, în anul trei se
formează în mod obligatoriu trunchiul sau dacă vigoarea butucului
o permite se pot forma şi cordoanele.
• Pentru formarea trunchiului se alege coarda cea mai dreaptă şi mai
viguroasă, se conduce vertical pe lângă tutore sub sârma portantă
a spalierului.
• Dacă această coardă are o grosime de minim 8 mm în diametru pe
o lungime mai mare, se poate orizontaliza pe sârma portantă
putându-se forma încă din acest an şi o parte a cordonului.
• J. Protejarea viţelor în timpul iernii.
Deoarece viţele tinere manifestă o
sensibilitate sporită faţă de temperaturile
scăzute din timpul iernii, atât în zona de
cultură protejată, cât şi în cea neprotejată
este necesară asigurarea protecţiei
împotriva gerurilor prin muşuroire, având
grijă să se acopere cu pământ porţiunea
bazală a cordiţelor (5-6 ochi).
• Lucrarea se execută manual cu sapa,
după căderea frunzelor şi efectuarea
arăturii de toamnă, folosind pământul
mobilizat prin arătura “în părţi”.
• K. Întreţinerea lucrărilor antierozionale. Este
necesară întreţinerea acestora, mai ales în
plantaţii situate pe pantă.
• Taluzurile teraselor se cosesc, se distrug
eventuali arbuşti, iar porţiunile degradate
datorită ploilor torenţiale se repară imediat
după apariţie. La nevoie taluzurile surpate
se vor consolida cu gărduleţe şi se vor
menţine bine înierbate.
• Se recomadă totodată reînsămânţarea
porţiunilor de taluz cu covorul vegetal rărit.
Canalele se decolmatează şi se repară
pentru a nu fi afectată funcţionalitatea lor.
plantaţii viticole în terase