Solubilitatea

O soluţie se numeşte saturată atunci când conţine cantitatea maximă de

substanţă dizolvată la o anumită temperatură dată, uneori şi la o presiune dată.

Definiţie. Prin solubilitate sau grad de solubilitate se înţelege cantitatea

maximă de substanţă care, la o anumită temperatură, se poate dizolva într-o
anumită cantitate de dizolvant.

Exemplu: O soluţie de NaCl care la 200C conţine 35,8 g NaCl în 100 g apă
are solubilitatea de 35,8 g NaCl/100 g apă. O soluţie care conţine o cantitate mai
mică de substanţă la aceeaşi temperatură se numeşte nesaturată.

Solubilitatea variază în funcţie de natura substanţelor dizolvate.

Substanţele au solubilităţi diferite. Se consideră ca solubile substanţele care la
200C au solubilitatea mai mare de 1 g / 100 g solvent şi insolubile cele cu
solubilitatea mai mică de 0,1 g / 100 g solvent. Substanţele cu solubilităţi
cuprinse între aceste limite sunt considerate greu solubile.
Solubilitatea substanţelor solide variază cu temperatura, la unele substanţe
în limite largi, la altele nesemnificativ.
 Reguli de solubilitate

 Sărurile metalelor alcaline şi sărurile de amoniu sunt în general

solubile. Excepţie fac unii percloraţi mai puţin solubili (KClO4 - greu solubil
în apă rece) şi unele combinaţii complexe (K2[PtCl6] , (NH4)2[PtCl6] ).
 Toţi nitraţii (NO3-), cloraţii (ClO3-) şi acetaţii (CH3COO-) sunt solubili.
 Clorurile (Cl-) sunt solubile exceptând CuCl, AgCl, Hg2Cl2, TiCl2 şi
PbCl2. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru ioduri (I-) şi bromuri (Br-) , dar
HgBr2, HgI2 şi BiI3 sunt insolubile.
 Toate fluorurile (F-) sunt solubile cu excepţia celor ale elementelor din
grupele IIa, IIb şi FeF3, PbF2.
 Toţi sulfaţii (SO42-) sunt solubili cu excepţia celor ai metalelor grupei IIa,
ca şi sulfaţii de Hg2+, Pb2+, Ag+ şi Hg+.
  Toţi carbonaţii (CO32-) sunt insolubili în afara celor ai metalelor
alcaline şi amoniului care sunt solubili. Aceeaşi regulă se aplică fosfaţilor
(PO43-), dar Li3PO4 este insolubil. Mulţi dicarbonaţi (ex. Ca(HCO3)2 ) sau fosfaţi
acizi (Ca(H2PO4)2 ) sunt solubili.
 Toţi oxalaţii (C2O42-) şi cianurile (CN-) sunt insolubile. Excepţie fac
compuşii metalelor alcaline şi ai amoniului.
 Hidroxizii (OH-) sunt insolubili. Excepţie fac cei ai metalelor alcaline.
Hidroxizii de Ca2+, Sr2+, Ba2+, în această ordine, sunt din ce în ce mai solubili.
 Toate sulfurile sunt insolubile în afara celor ale ionilor cu structură
de gaz inert: Na+, Mg2+, Al3+, în special cele din primele trei grupe principale
şi ale amoniului.
 Toţi oxizii sunt insolubili cu excepţia oxizilor metalelor alcaline şi
alcalino-pământoase care sunt solubili ca urmare a unor reacţii cu apa.
 Solubilitatea substanţelor lichide
Apa dizolvă nu numai substanţe solide, ci şi lichide. De exemplu, alcoolul
se dizolvă în apă, dar şi apa se dizolvă bine în alcool. Cele două lichide pot
funcţiona şi ca dizolvat şi ca solvent.
După solubilitatea reciprocă, se deosebesc mai multe sisteme lichid-lichid:
 lichide nemiscibile (exemplu: apa şi mercurul);
 lichide parţial miscibile (exemplu: apa şi eterul);
 lichide complet miscibile (exemplu: apa şi alcoolul).

Solubilitatea substanţelor gazoase

Solubilitatea unui gaz în lichid este proporţională cu presiunea sa parţială,
conform legii lui Henry:
xa = A · pa
unde xa = fracţia molară a gazului, pa = presiunea parţială a gazului
deasupra soluţiei şi A = constanta lui Henry.
O altă mărime care exprimă solubilitatea gazelor în lichide este
coeficientul de absorbţie (sau de solubilitate) , ce reprezintă cantitatea de
gaz (la 00C şi 1 atm) care se dizolvă în condiţii date într-un litru de lichid.
Dintre componentele aerului, oxigenul se dizolvă în cantitatea cea mai
mare în apă. Drept rezultat, apa conţine mai mult oxigen decât aerul (32,81%
faţă de 20,96% ) fapt care are o mare importanţă biologică pentru viaţa
animalelor marine.
CAPITOL 6
ELEMENTE ŞI COMBINAŢII
 Structura elementelor

Elementele chimice cunoscute până în prezent se clasifică, după

proprietăţile lor chimice, în perioade şi grupe, care împreună alcătuiesc sistemul
periodic al elementelor.
La temperaturi foarte ridicate ( 5800 0C) în fotosferă, pătura externă solară,
toate elementele sunt în stare de atomi liberi. La temperaturi şi mai ridicate, în
pătura soarelui numită corona, atomii pierd electroni transformându-se în ioni
pozitivi.
În condiţii standard (250C şi 1 atm), atomii tuturor elementelor, cu excepţia
gazelor rare, există combinaţi, fie cu atomi de acelaşi fel, fie cu atomii altor
elemente.
Elementele grupelor Ia şi IIa există sub formă de reţele metalice, elementele
grupelor IIIa – VIa există ca reţele covalente Xn şi elementele grupei VIIa, ca
reţele moleculare de tipul X2.
 Distribuţia elementelor în natură

Elementele sunt răspândite foarte diferit în natură. Scoarţa pământului este

compusă în proporţie de 91 % din cinci elemente : O, Si, Al, Fe şi Ca.
Compoziţia elementară a scoarţei pământului, în procente de masă, este
următoarea:

Element O Si Al Fe Ca Na K Mg H Ti Cl P
% 49 26 7,5 4,7 3,4 2,6 2,4 1,9 0,9 0,6 0,2 0,1

Atmosfera . Gazele care se găsesc în partea inferioară a atmosferei se

clasifică, în procente de volum, astfel:

Gaze comune (% volum) Gaze rare (% volum)

N2 O2 Ar CO2 H2 He Ne Kr Xe
78,01 20,96 0,93 0,03 5∙10-5 5,2∙10-5 1,8∙10-3 1,1∙10-4 9∙10-6

Vaporii de apă din atmosferă au concentraţie variabilă. Straturile superioare

ale atmosferei conţin ioni gazoşi, compoziţia lor variind cu altitudinea, ora şi
activitatea solară.
 Tipuri de combinaţii chimice
În principiu, orice element se poate combina cu altul, în diferite proporţii
simple. Se pot forma combinaţii binare (2 elemente), ternare (trei elemente) sau
combinaţii la care participă mai multe specii de atomi.

Combinaţii binare

Definiţie. Hidrurile sunt combinaţiile atomului de hidrogen cu alte elemente

ale sistemului periodic.

Enumerăm hidrurile carbonului (hidrocarburi), hidrura oxigenului (apa),

hidrurile halogenilor (hidracizii) etc.

Definiţie. Halogenurile sunt combinaţiile halogenilor cu toate elementele ,

exceptând primele trei gaze rare: He, Ne şi Ar.

Halogenurile metalelor sunt combinaţii ionice iar cele ale nemetalelor sunt
combinaţii covalente.
 Definiţie. Oxizii sunt combinaţiile oxigenului cu metalele şi nemetalele.

Oxigenul este, după fluor, al doilea element în scara electronegativităţii.

Oxizii metalelor au structură ionică şi în reacţie cu apa formează hidroxizi, iar
cei ai nemetalelor au structură covalentă şi sunt anhidridele acizilor oxigenaţi
(oxiacizilor).

Definiţie. Sulfurile sunt combinaţii ale sulfului cu metalele şi cu unele

nemetale.

Sulfurile metalelor sunt importante prin apariţia lor frecventă în natură,

constituind materia primă pentru obţinerea metalelor respective.
 Combinaţii ternare

Hidroxizii şi oxiacizii sunt combinaţii care conţin oxigen, hidrogen şi metal,

respectiv nemetal.
Hidroxizii metalelor din grupele Ia şi IIa sunt baze puternice. Formulele brute
ale combinaţiilor ternare din perioada a III-a sunt prezentate în continuare:

NaOH ; Mg(OH)2 ; Al(OH)3 ; Si(OH)4 ; H3PO4 ; H2SO4 ; HClO4

baze oxiacizi

Prin cedare de protoni, oxiacizii formează oxianioni, de exemplu:

SiO44- (ortosilicat), PO43- (fosfat sau ortofosfat), SO42- (sulfat), ClO4-

(perclorat)

Oxianionii nu pot exista decât alături de cationi, cu care formează săruri.

 Combinaţii complexe sau coordinative

Combinaţiile complexe se formează prin reacţia unor molecule cu

alte molecule sau ioni. De exemplu, ionii de halogen dau ioni complecşi
cu multe halogenuri covalente:

BF3 + KF → K+[BF4]- fluoroborat de potasiu

AlF3 + 3 NaF → 3 Na+[AlF6]3- fluoroaluminat de sodiu

În acelaşi mod se obţin complecşi din halogenuri cu molecule ca

apa sau amoniacul:

BF3 + NH3 → BF3←NH3

AlCl3 + 6 H2O ⇆ [Al(H2O)6]3+ + 3 Cl-
CaCl2 + 6 NH3 → [Ca(NH3)6]2+ + 2 Cl-
 Combinaţii chimice ale metalelor şi nemetalelor

Oxizii
Elementele din grupele principale formează oxizi în starea maximă de oxidare
(egală cu numărul grupei din sistemul periodic). Formula generală a acestor oxizi
este:

M2+O2- ; M2+O2- ; M23+O32- ; M4+O22- ; M25+O52- ; M6+O32- ; M27+O72-

structuri ionice structuri covalent-ionice structuri covalente

Oxizii metalelor din grupele Ia şi IIa reacţionează cu apa formând baze puternice,
cu excepţia Li2O şi MgO care reacţionează mult mai încet:

(2 Na+ + O2-) + H2O  2 (Na+OH-). Reacţia este puternic exotermă.

Oxizii nemetalelor reacţionează şi ei cu apa formând oxiacizi, iar cu hidroxizii
alcalini formează săruri:

CO2 + H2O  H2CO3 ; CO2 + Na+OH-  Na+HCO3-

N2O5 + H2O  2 HNO3
SO3 + H2O  H2SO4
 Hidroxizii elementelor din grupele principale

Ionul hidroxil (OH-) se formează prin pierderea unui proton din

molecula de apă. În apă, ionul hidroxil se află în cantitate foarte mică.
Soluţiile alcaline ale bazelor conţin ioni OH- în funcţie de tăria lor:

H2O + B  HO- + BH+

H2O + :NH3  HO- + NH4+
Ionul HO- este baza cea mai puternică existentă în soluţie apoasă.
Definiţie. Hidroxizii sunt compuşi care conţin gruparea HO- legată
de atomul unui element.
După structură şi proprietăţi, hidroxizii pot fi grupaţi în: bazici,
amfoteri şi oxiacizi.
Cei bazici se obţin prin reacţia metalelor alcaline şi alcalino-
pământoase sau a oxizilor lor cu apa.
Cei amfoteri se obţin din sărurile metalelor grupei IIIa cu hidroxizi
alcalini sau amoniac.
Oxiacizii provin din reacţia oxizilor nemetalici cu apa.
 Definiţie. Sunt compuşi chimici proveniţi din reacţia unui acid cu o
bază.

Acizii di- şi poliprotici pot forma săruri acide şi neutre prin

înlocuirea succesivă a protonilor cu alţi cationi, de exemplu:

H2CO3 → HCO3- →
CO32-
(acid carbonic) (dicarbonat, carbonat acid) (carbonat
neutru)

H 2S → HS- → S2-
(hidrogen sulfurat) (sulfură acidă) (sulfură
neutră)

H2SO4 → HSO4- → SO42-

(acid sulfuric) (sulfat acid) (sulfat neutru)

H3PO4 → H2PO4- → HPO42- →

PO43-
(acid fosforic) (fosfat primar) (fosfat secundar) (fosfat
 Sărurile acide se pot prepara prin neutralizarea incompletă a
acidului, sau prin tratarea sării neutre cu acidul:

Na2S + H2S  2 NaHS (în soluţie)

Na2SO4 + H2SO4  2 NaHSO4 (în topitură)
sau:
H3PO4 + NaOH  NaH2PO4 + H2O
(fosfat monosodic, fosfat primar de sodiu)
H3PO4 + 2 NaOH  Na2HPO4 + 2 H2O
(fosfat disodic, fosfat secundar de sodiu)
H3PO4 + 3 NaOH  Na3PO4 + 3 H2O
(fosfat trisodic, fosfat terţiar de sodiu)
 În stare solidă cristalizată, anionii sărurilor acide sunt uniţi prin
legături de hidrogen, formând asociaţii moleculare. La încălzire pierd o
moleculă de apă şi dau pirosăruri:

Sărurile acide ale oxiacizilor slabi sunt instabile, de exemplu:

 Caracterizarea generală a elementelor din grupele principale
ale sistemului periodic

Grupa Ia a sistemului periodic (metale alcaline)

Elementele din grupa metalelor alcaline sunt prezentate în tabel.

Număr Învelişul de Număr de

Element Simbol
atomic electroni oxidare
Litiu Li 3 He 2s1 +1
Sodiu Na 11 Ne 3s1 +1
Potasiu K 19 Ar 4s1 +1
Rubidiu Rb 37 Kr 5s1 +1
Cesiu Cs 55 Xe 6s1 +1
Franciu Fr 87 Rn 7s1 +1

Metalele alcaline sunt componente importante ale silicaţilor naturali,

insolubili. Prin degradarea acestora, metalele alcaline trec sub formă de săruri
solubile în apă.
 Ionii de potasiu rămân în cea mai mare parte adsorbiţi de componentele
coloidale ale solului, unde joacă un rol extrem de important pentru viaţa
solului.
Sodiul este adsorbit mai slab de sol, trece în apele râurilor şi se
acumulează în mări şi oceane. Aşa se explică faptul că apa de mare conţine
ioni de sodiu în proporţie mult mai mare decât ioni de potasiu (în raport de
30:1).

Stare naturală:

Li – spodumen LiAl(SiO3)2
Na – halit (NaCl tehnic)
- salpetru de Chile (NaNO3 natural)
K – silvină (KCl natural)
- silvinită (KCl + NaCl)
- shönit (K2SO4MgSO46 H2O)
Cs şi Rb se găsesc foarte rar, iar Fr se obţine din 22789Ac prin dezintegrare
.

Se obţin în general prin electroliza topiturilor clorurilor lor.

Spodumen Halit

Silvina Silvinita
 Rubidiu

Cesiu
 Proprietăţi fizice

Metalele alcaline au consistenţă moale, pot fi tăiate cu cuţitul. În

tăietură proaspătă au luciu alb-argintiu, care dispare după scurtă
vreme din cauza oxidării.
Densitatea este variabilă, crescând cu numărul atomic; sodiul şi
potasiul plutesc pe apă, iar litiul pe petrol.
Se dizolvă în amoniac lichid formând soluţii de culoare albastră.
 Proprietăţi chimice

Formează hidruri, halogenuri, diferiţi oxizi, hidroxizi şi combinaţii

complexe.
Reacţii chimice Observaţii
2 M + X2  2 MX X2 – halogeni (Cl2, Br2, I2)
4 Li + O2  2 Li2O
2 Na + O2  Na2O2 Exces de oxigen
12 M + P4  4 M3P Formează fosfuri
2 M + H2  2 MH Hidruri ionice (:H-)
2 M + 2 H2O  2 MOH + H2
M + 2 H+  2 M+ + H2 Reacţia cu acizii este foarte violentă
M + ROH  RO-M+ + ½ H2 ROH – alcool; RO-M+ - alcoxizi

Din cauza marii reactivităţi, metalele alcaline se păstrează în vase

complet închise, sub un strat de petrol cu ale cărui componente nu se
combină.
 Importanţă

Sodiul şi potasiul sunt elemente indispensabile organismelor vii;

sodiul este necesar animalelor şi potasiul plantelor. Sodiul este
asimilat de plante numai atunci când se află în exces în mediul
înconjurător, cum este cazul la plantele marine.
Litiul joacă un rol important în creierul uman; carbonatul de litiu
se foloseşte în tratamentul stărilor maniaco-depresive.
Ionul K+ joacă un rol foarte important în fiziologia vegetală. Este
indispensabil în dezvoltarea normală a plantelor. Se aplică în sol sub
formă de săruri de potasiu ca îngrăşăminte chimice, alături de
combinaţiile cu azot şi fosfor.
Sărurile de sodiu sunt folosite în industria fabricării produselor
cloro-sodice.
 1. O soluție care mai poate dizolva o
substanță, la o temperatură dată, se
numește:

a) saturată;

b) suprasaturată;

c) nesaturată;

d) solvent.
 2. Numiți, dintre variantele de mai jos,
pe cea care conține doar combinații în
general solubile:

a) sulfați, oxalați, hidroxizi;

b) cloruri, oxizi, cianuri;

c) sulfuri, fosfați, carbonați;

d) azotați, fluoruri, acetați.

 3. Oxizii nemetalici sunt numiți și
anhidridele unora dintre următoarele
categorii:

a) oxiacizi;

b) hidroxizi;

c) săruri;

d) hidracizi.
 4. Alegeți combinațiile ternare dintre
următoarele:

a) sulfuri;

b) oxizi;

c) hidruri;

d) hidroxizi.
 5. Dintre metalele alcaline (grupa I a ),
singurul care plutește pe petrol este:

a) litiul;

b) sodiul;

c) potasiul;

d) cesiul.