ISTORIA BIZANŢULUI

(ŞI A LUMII BIZANTINE)

8. Creştinismul răsăritean. Biserica Ortodoxă.
Ortodoxia. Biserică şi stat. Marile dispute religioase.
Iconoclasmul. Conciliile ecumenice. Marea schismă.
Cruciadele. Unirea de la Ferrara-Florenţa. Monahismul.
Sentimentul religios. Patriarhia de la Constantinopol. Exportul
creştinismului
IDEOLOGIA IMPERIALĂ
Imperiul Bizantin = superioritate + Imperiu universal + Imperiu Roman +
autocrație + Imperiu creştin + sacralitate + monarhie teocratică de
tip oriental

Sistemul politic are în centrul său figura împăratului.

• Împ = alesul lui Dzeu şi locţiitorul său pe pământ, dreptcredincios şi
protector al dreptei credinţe
• Împ = al întregii lumi creştine
• Împ = şeful [laic] al Bisericii
Dualitate: * cine se supune Împ = în comunitatea ortodoxă
* cine este de credinţă ortodoxă = se supune
împăratului
• Creştinismul s-a născut în durata lungă pe ruinele unei lumi păgâne
extrem de solide. Chiar şi după legalizare şi după ce devine religie
unică, creştinismul continuă să se cristalizeze.
• doctrina creştină se cristalizează greu  numeroase crize cu
implicaţii religioase, morale, culturale, politice, militare + 7 concilii
ecumenice + alte concilii şi sinoade + numeroase schisme, erezii +
iconoclasmul ...
+ încorporarea a numeroase elemente de tradiţie iudaică + păgâne

• Lupta pentru dreapta credinţă.

Dar ce este dreapta credinţă?
Relaţia împărat - Biserică
• Biserica este cea mai importantă instituţie din Imp Bizantin, după
instituţia imperială
= tandem care a guvernat cu succes Bizanţul timp de multe sute de ani
(cezaro-papism).
• Principiul symphoniei, acordul dintre puterea politică şi puterea spirituală

• în Imp Bizantin, biserica f vulnerabilă în faţa împăraţilor şi a eventualelor

abateri de la dreapta credinţă. De multe ori, împ au reuşit să facă din Bis
un puternic şi eficient instrument politic, ceea ce nu este cazul Romei
• situaţie excepţională sec. XIV-XV: când împăraţii sunt dispuşi să
accepte Unirea cu Roma pentru salvarea fizică a Imperiului, Bis se
opune! Bis consideră mai importantă conservarea independenţei şi a
purităţii doctrinare decât chiar supravieţuirea Imp! Ideea că papei de la
Roma îi este de preferat sultanul otoman
– conştiinţa apartenenţei la Ortodoxie prevalează asupra conştiinţei
apartenenţei la Imperiu
De făcut distincţie între două corpuri distincte ale Bisericii
Ortodoxe:
corpul ecleziastic: clerul înalt, cercurile patriarhale, metropolitane,
începând cu patriarhii, mai aproape de spiritul politic, mai dispuşi
spre obedienţă
corpul monastic = cercurile monastice, călugării de la Athos şi de
la marile mănăstiri, asceţii, călugării pe care îi urmează masele,
intransigenţi şi redutabili, de care împăraţii se temeau adesea
• Relaţia autoritate politică – Biserică: diferenţele între Orient şi
Occident
= două concepții diametral opuse:
• Orient: împăratul = patron și protector al Bisericii, se amestecă în
problemele de dogmă. Prin Teodosie I religie de stat. Conciliul de
la Calcedon pune Orientul sub ascultarea Patr Cpol
• Occ: Ambrozie ep. Milano sec IV proclamă independența puterii
spirituale (Papa) în fața celei temporane (monarhul, Împărații Sf Imp
Roman de Națiune Germană)
= divergență care se va amplifica de-a lungul timpului
Subiectele marilor disputele religioase de la Cpol
= determină dinamica creștinismului din întregul Răsărit.
Creștinismul (răsăritean) se identifică cu Cpolul și cu
Imperiul de Răsărit
• două mari probleme de doctrină
– Sf Treime = divinitate în trei persoane: Tatăl, Fiul, Sf
Spirit
– Cele două naturi ale lui Hristos: natura divină vs
natura umană  raportul dintre ele
• Nestorianismul
• Monofizismul etc.
+ reprezentarea imaginilor sfinte - iconoclasmul
Istoria Bisericii Răsăritului (Bizantine)
• Constantin împărat păgân, dar încurajează creștinismul din calcul politic.
• Marile tradiţii hagiografice cu care este asociat Constantin (In hoc signo
vinces, edictul de la Mediolanum, botezul pe patul de moarte nu sunt
susținute de surse
• Conciliul de la Niceea 325 (no 1) - Conciliul adoptă Simbolul de la Niceea
(Crezul)
• Condamnarea lui Arie şi a doctrinei sale
= prima intervenție majoră a unui împ în treburile Bisericii. Împ = executor
al deciziilor majore ale Bis ((Cezaro-papism))
• Decăderea păgânismului. Reviriment sub Iulian Apostatul
• Teodosie I accentuează intervenția statului în problemele bisericii. 392
edict de interzicere a ceremoniilor păgâne
• Creștinismul devine religie de stat
• Problema arianismului. Teodosie promulgă un edict în 380: niceenii =
ortodocși, restul (arienii) = eretici
• 381: Conciliul de la Constantinopol (no 2)
– se stabilește rangul ep. Cpol: al doilea după Roma. În detrimentul ep.
Orient (Antiohia, Alexandria) f nemulțumiți
– respinge arianismul
• Teodosie = fundamental pentru istoria creștinismului. Dacă la
Constantin = toleranță religioasă, la Teodosie creștinismul = obligatoriu, =
doctrină de stat, în care împ are un cuvânt greu de spus = cezaro-papism
• Nestorianismul și conciliul de la Efes
• Nestorie patr Cpol, originar din Antiohia, de unde provine Nestorie. Reacție
puternică antiNestorie în Alexandria, care are un mare prestigiu în Egipt și
concurentă a Antiohiei. Ambele nemulțumite de supremația patr Cpol (după
Roma)
– succes în Orient, zona Antiochia şi până azi supravieţuire în regiunile
fostului Imp Persan
• Teodosie II organizează conciliul de la Efes 431 (no 3)
– triumful ep Chiril al Alexandriei + depunerea Patr Nestorie + reafirmarea
crezului de la Niceea
• Monofizismul și conciliul de la Calcedon
• Doctrina lui Chiril al Alexandriei = monofizism
• Teodosie II convoacă al doilea conciliu de la Efes 449 (no. 3a), care
ratifică monofizismul  gravă criză în Imp, ptr că se opunea și Cpolul și
Roma
• Împ Marcian convoacă conciliul de la Calcedon 451 (no 4) (la Calcedon
pentru că la Cpol risc de explozii sociale)
• denunțarea conciliului Efes și condamnarea monofizismului + reabilitează
Crezul de la Niceea = restaurarea ”ortodoxiei” = întemeierea doctrinei
ortodoxe
• primatul absolut al Romei + primatul Patr Cpol în Răsărit (= protestele
Romei) + ep Ierusalim și Cpol aduse la rang de patriarhii
Egiptul + Siria + parte a Asiei Mici = monofizite. F puternic în zona rurală.
Revolta Antiohiei și a Alexandriei contra Cpolului
Împ Zenon (474-491) încearcă să concilieze monofizismul + ortodoxia =
respins de Patr Cpol + Roma. Papa excomunică pe patr Cpol, acesta
șterge numele papei din rugăciunile bis Cpol = prima schismă (până în
518)

Justinian
• Evlavios, protector al ortodoxiei și dornic să controleze Biserica, dar
Teodora protectoare a monofizismului
• Restaurator al Imp Roman, dornic de împăcare cu episcopul de Roma.
Măsuri contra ereticilor și păgânilor
• Dezvoltarea monahismului = în Cpol sau în alte mari orașe, în mediul
rural = uriașe averi cvasi-indep care se sustrag impozitării și care pot
constitui forțe de presiune asupra împ + numeroși potențiali recruți care
se sustrag serviciului militar
• Politica de evanghelizare a barbarilor = parte a diplomației lui J
• 553: Al doilea Conciliu de la Constantinopol (5), confirmă decretele de
condamnare a nestorianismului. J încearcă să-i concilieze pe „ortodocşi”
cu monofiziţii
• Crizele interne cauzate de religie + invaziile + conflictele slăbesc
provinciile și coeziunea lor cu Capitala. Provinciile bogate din SE (Siria,
Egipt) înclinate spre monofizism și dezamăgite de presiunea religioasă pe
care o pun împărații + administrația imperială.
Heraklius
în ciuda încercărilor acestuia de împăcare cu monofiziții, invaziile arabe duc
la pierderea Siriei, Palestinei, Egiptului, Africii byz (provincii f dezamăgite
de Imp, au preferat pe cuceritorii arabi
campania lui Heraklius 622-629 = război religios, sub protecția unor
simboluri creștine f puternice
• Creștinismul = armă politică și … militară. Cpolul rezistă asediilor
datorită protecției oferite de Fecioara Maria, Salonicul – Sf. Dimitrie
• Figura-cheie a patr Serghie I
• Încearcă să găsească o cale comună cu monofiziţii  doctrinele
„intermediare” ale monoenergismului şi monothelismului
= condamnate de Cel de-al treilea Conciliu Ecumenic de la
Constantinopol 680-681 (6)
• Pierderea Jerusalimului și a Locurilor Sf din Palestina = șoc
psihologic pentru BYZ (și pentru restul Creștinătății)
• Patr Cpol scapă de concurența incomodă a patr. Jerusalim, Alexandria și
Antiohia. Supremația incontestabilă a Patr Cpol în Creștinătatea
răsăriteană
= una din transformările majore pe care le traversează Imp BYZ sec VII
Sub arabi creştinii monofiziţi au câştigat o libertate religioasă pe care
sub Biz nu au avut-o
Iconoclasmul
= cel mai important eveniment al sec. VIII, cu impact uriaş asupra societăţii şi
a vieţii interne, dar şi cu efecte pe plan extern. Dpdv al apărării = moment
de mare slăbiciune a Imp Biz. = 1 secol şi jumătate de instabilitate politică
= reacţie contra adorării şi cultului imaginilor sfinte (Isus, Fecioara, sfinţii) şi
contra superstiţiilor (lumânări, tămâie, moaşte)
• Porunca II: Să nu-ţi faci chip cioplit. Interpretat de rigorişti ad litteram.
• dar reprezentarea imaginilor sfinte = fundamentală pentru buna dezvoltare
a creştinismului, pentru înţelegerea mesajului religios de către omul de rând
– cf Părinţilor Bis = nu e nici o problemă...
– reprezentările (mai ales Icoanele) devin din intermediari între Dzeu şi
oameni - obiecte materiale înzestrate cu puteri divine
– icoanele = atotprezente şi atotputernice în societatea biz
= iniţiat de Leon III printr-o serie de edicte imperiale 726-729, prin care ia
măsuri dure, contra cărora la Cpol au avut loc reacţii f violente. Convoacă
un sinod care condamnă imaginile
• Motivaţii... DAR poporul foarte devotat icoanelor
Constantin IV şi mai dur decât Leon III – condamnă cultul Fecioarei + sfinţilor
+ măsuri contra călugărilor + secularizări
• dimensiunea non-teologică: economică, autoritatea imperială? Formă de
luptă pentru controlul Bisericii
• Convoacă într-o periferie a Cpolului Conciliul de la Hieria (754), care face
din iconoclasm doctrina oficială a Imp
Irina (împ consoartă şi regentă 775-780, 780-797, domneşte singură 797-
802) restaurează cultul imaginilor şi vrea să convoace Conciliul
ecumenic VII la Cpol 786, dar nu poate (opoziţia armatei şi a pop) –
Conciliul ecumenic de la Niceea 787 (7), cu sprijinul papei
+ restaurarea privilegiilor mănăstirilor
= adorată în lumea răsăriteană ca restauratoare a icoanelor
843 Împ Teodora, mama regentă a lui Mihail III, restabileşte definitiv
cultul imaginilor printr-un sinod organizat în 843, cu ajutorul patr.
Methodie. Canonizată, sf. patroană a ortodoxiei.
• Icoana = expresie artistică specific bizantină
• imaginea = esenţială pentru identitatea ortodoxă

Consecinţe pentru legăturile cu Occidentul:

• emigraţia a numeroşi călugări iconoduli în S Italiei
• Papa, cu ajutorul lui Pepin cel Scurt, pune mâna pe posesiunile BIZ din
Italia (Roma, Ravenna)
= moment de despărţire între Occ şi Orient. Roma nu mai are încredere
în BIZ şi se orientează spre Franci: încoronarea lui CM în 800 la Roma
= foarte contestată de Biz
+ Reforma gregoriană în Occident care adânceşte diferenţa de principiu
între
Biserica sub patr. Photios
• imp cuceriri: 863 misiunea C + M în Moravia, 864 convertirea lui Boris
(botez la Cpol)
• schisma lui Photios. Nouă ruptură de Occ
Cea de-a doua schismă 1054 = aprox două secole mai târziu, porneşte de la
una din numeroasele stări de tensiune specifice relaţiilor dintre Biserica
Apuseană şi Răsăriteană din această epocă.
• Dar stare de tensiune şi din motive de jurisdicţie ecleziastică şi dogmatică
+ lupta pentru autoritate în Italia
• patr Cpol Mihail Kerularios închide bisericile latine din Cpol
• legatul papal Humbertus vine 1054 la Cpol şi, printre altele, aduce
refuzul papei de a-i recunoaşte patriarhului titlul de patriarh ecumenic şi
solicitarea de a recunoaşte întâietatea Romei + solicitare de ajutor biz
împotriva NORM care ameninţau S Italiei.
• Kerularios refuză  Humbertus îl excomunică  este excomunicat la
rândul său de Patr
= marea schismă
Consecinţe:
• îndepărtarea Biz de Occident  care va „pedepsi” Bizanţul schismatic la
1204 şi nu-l va ajuta contra TR
• victorie pentru Biz, a cărui Patriarhie îşi consolidează poziţia şi autoritatea
în Răsărit + patronaj în lumea ortodoxă
• Roma pierde întâietatea asupra lumii creştine în general, întâietate
câştigată prin calitatea apostolului Petru de prim episcop al Romei
Cruciadele
= consecinţa ocupării Locurilor Sfinte de necredincioşi: arabii, apoi turcii
• visul Creştinătăţii de eliberare a Locurilor Sfinte
• perspectiva bizantină diferă considerabil de cea apuseană. Imp
ameninţat direct de arabi, care îi presează frontierele răsăritene şi sudice.
La modul ideal, şi Biz vor eliberarea Locurilor Sfinte, dar problema
apărării frontierelor lor este mai importantă  Biz ar avea nevoie de ajutor
de la Occ altundeva decât la Locurile Sfinte
– Biz deja f suspicios faţă de Occ + nu ştie cum să evite contactul cu
cruciaţii
• Biz nu înţelege de ce sunt conduse cruciadele de papi? Cruciadele =
expediţii militare pe care împăratul ar trebui să le conducă.
• ideea de Cruciadă compromisă definitiv în ochii Biz = 1204
– şocul psihologic: nu numai cucerirea Cpolului, ci şi atacarea şi jefuirea
lăcaşelor de cult creştine
• Biserica Ortodoxă a avut de suferit de pe urma anului 1204. Structurile
ecleziastice s-au destrămat şi fiecare dintre statele succesorale au
întemeiat structuri ecleziastice paralele. Oarecare întâietate a Imp Niceea,
unde s-a stabilit patriarhia de la Cpol. La 1261 revine la Cpol
Marile controverse cu privire la Unirea Bisericilor
• tabăra zeloţilor – arseniţii, adepţii patr. Arsenie (patr. exil Niceea 1255–1260, la Cpol
1261–1267) = adept al ascezei, al mănăstirilor, împotriva unirii, pentru păstrarea
purităţii credinţei, oricând gata de revoltă contra împ.
Conciliul Ecumenic al Bisericii Romane (Conciliul de la Basel) începe 1431. Unul din
aspectele discutate = pericolul TR şi Unirea cu Biserica Răsăriteană
• presiunile făcute de împ. Ioan VIII Paleolog, presat de TR + negocieri cu papa Eugen
IV şi cu participanţii la conciliul de la Basel (conciliariştii).
• conciliul este mutat la Ferrara 1437-1438: împ biz acceptă propunerea papală de unire
• sesiunea din 9 Aprilie 1438 = împ Biz, Iosif II Patr Constantinopol, Bessarion
mitropolitul Niceei, reprezentanţii patr. Antiochia, Alexandria şi Jerusalim + papa Eugen
IV. Până în oct. se discută aspectele teologice, mai ales Filioque
• cele 4 puncte [florentine]: primatul papal, împărtășirea cu azimă, existența purgatorului
și adaosul Filioque).
• ian. 1439 conciliul se mută la Florenţa (de teama ciumei)
6 iunie 1439 proclamaţia de unire a Bisericilor este semnată de patr. Iosif II al Cpolului
şi de restul episcopilor, dar nu şi de Marcu din Efes = scuză pentru clerul biz să nu mai
recunoască actul de unire
• mari proteste şi revolte la Cpol şi în alte oraşe biz
• ţările creştine din Commonwealth = SB, BG, chiar dacă recunosc autoritatea absolută a
Patr Cpol în lumea ortodoxă, se ridică împotriva semnării Unirii de la Florenţa
Unirea (oricum Latinii din Orient + Roma au abordat-o greşit) ar fi avut şanse dacă
Cruciada de la Varna ar fi avut succes: ar fi dat o şansă de revigorare Bizanţului şi ar fi
făcut ca bizantinii să fie mai încrezători în Latini. Dar dezastrul de la Varna 
consolidează poziţiile TR şi slăbesc pe cele ale Biz
sf. sec XIV Imperiul nu mai era decât o ficţiune,
* forţa şi autoritatea sa au fost preluate şi conservate de Biserică DAR aceasta ţine la
autoritatea imperială
Doctrina isihastă şi polemicile din jurul ei. Doctrină care vine dinspre
practica pustnicilor din deşerturile Egiptului şi care devine populară în
lumea bizantină pe la jumătatea sec. XIV.
* teologul Grigore Palamas (arhiepiscop al Salonicului), dispute cu
Varlaam de Calabria, un monah ortodox greco-italian din Calabria
 sinodul ţinut la Cpol 1351 adoptă doctrina isihastă (palamistă)
 victoria călugărilor şi a misticismului oriental asupra moderaţilor şi a
partizanilor unirii
Epoca de aur a mănăstirilor de la Muntele Athos: prosperitate, mari
teologi, mulţi călugări athoniţi devin patr. Cpol

Paradoxal, Bis Ort a prosperat sub stăpânire otomană, când stabilitatea

politică i-a permis o dezvoltare normală, chiar şi în condiţiile date. Sultanul
Mehmed II l-a desemnat în 1454 pe Gennadios II Scholarios patriarh şi
lider spiritual al tuturor credincioşilor ortodocşi din Imp TR (ethnarch /
milletbasi): bg, sb, alb, gr, sub jurisdicţia patr Cpol (spirituală,
administrativă, fiscală, culturală, juridică).
Organizarea bisericească
• Evoluţie interesantă, consecinţă a începuturilor clandestine şi a organizării
admin a Imp Rom.
 creştinismul se dezvoltă în lumea urbană  se acomodează la structura
municipală (principiul acomodării = calchierea cadrelor admin romane)
 la origine, fiecare oraș/cetate = un episcop
+ episcopiile grupate în provincii ecleziastice (= identice cu provinciile civile)
•  episcopii metropolelor provinciale = episcopi metropolitani =
mitropoliți, ceilalți episcopi din provincie = episcopi sufragani
• episcopul metropolitan convoacă episcopiile sufragane în sinodul
provincial
• Episcopul = ales din clerul bisericii catedrale şi de principalii cetăţeni
creştini ai cetăţii, adeseori din rândul aristocraţiei municipale. Declinul
magistraturilor municipale  episcopul tot mai important în viaţa cetăţii
(relaţia cu puterea civilă, organizarea carităţii)
• recrutarea clerului: familii patricieni urbani, fam aristocratice, mănăstiri
Sec IV: cele mai importante cetăţi din Imp: Roma, Antiohia, Alexandria
dobândesc o importanţă specială pe criteriul fondării episcopiilor lor
de către un apostol = întâietate confirmată de Conciliul de la Calcedon
451 = patriarhii
• canonul 28: rolul special al ep. Roma + locul II = Cpolul = oraşul imperial
• Jerusalimul = patriarhie în virtutea calităţii sale christice
 Cinci patriarhii: Roma, Cpol, Antiohia, Alexandria, Ierusalim
• = principiul pentarhiei, afirmat de Justinian sec VI
Patriarhia Constantinopolului
• La origine, Cpolul = episcopie sufragană a Heracleei Traciei, metropola de
atunci a prov. Europa. Apoi devine capitală și nu reușește să se impună în
fața episcopilor cu prestigiu (Roma, Alexandria, Jerusalim, Antiohia)
DAR se impune ca şi capitală a Imperiului + proximitatea cu împăratul
• Cf. Conciliului de la Calcedon 451, Cpolul = patriarhie.
• Patriarhul = piesă importantă în conducerea Imperiului, dependent de
împărat
• Principiu fundamental: împ = locotenentul lui Dzeu pe pământ. Cine se
supune împ = se supune patriarhului. Cine este credincios de rit
răsăritean, se supune automat împăratului
• dar după 1204 patr câştigă în independenţă faţă de împ...
Alegerea patriarhului = ficţiune. Ales de împărat dintre trei candidaţi propuşi
de sinodul permanent din Cpol
• patr nu poate să fi fost episcop ; de multe ori nici nu e cleric ; poate fi monah
• destituirea patr oricând posibilă
• Autoritatea împ în organizarea bisericească, în întemeierea sau
suprimarea de episcopii. Episcopii aleși de popor și cler, dar unii episcopi
+ mitropoliţii + unele dregătorii ecleziastice înalte = împăratul
+ influenţă în alegerea patr Antiohia, Alexandria, Ierusalim
autoritate morală în lumea răsăriteană. Chiar atunci când Biz în stare de
război cu o ţară din propria sferă de influenţă, ex. SB sau BG, patr Cpol are
un mare prestigiu, chiar dacă ţara respectivă şi-a dezvoltat o proprie ierarhie
ecleziastică
Monahismul
• Creştinismul este o religie a mântuirii, care se dobândeşte depăşindu-ţi
condiţia umană, detaşându-te de ea prin asceză şi meditaţie şi apropiindu-
te de Dzeu, fiind una cu El (monah cf monos, gr. = unul)
= imitarea lui Hristos
 părăsirea celor lumeşti + renunţarea la avere + retragerea în pustietate
pentru o viaţă de meditaţie şi asceză
a) Anahoreza = retragerea în singurătate. Locul cel mai potrivit = locul unde
s-a dus Isus  în deşert (eremos, gr.)  eremiţi
• Modelul instituit în sec IV de egipt. [sf.] Antonie [cel Mare]  Vita sa
devine bestseller în toată lumea creştină
b) Traiul în pustietate şi singurătate nu e apreciat de toată lumea  fondarea
primelor comunităţi monastice, în care laicii se pun sub conducerea
spirituală a unui învăţător
= sf. Pahomie (Egipt), sec IV
• Viaţa în comun = koinos bios, gr. = cenobitism
• Răspândirea fulgerătoare a cenobitismului din Egipt  Asia Mică, Siria,
m.a. Palestina, aproape de Ierusalim
= monahii laici în afara Bisericii
• Tot sf sec IV sf Vasile cel Mare din Cezareea încearcă să organizeze
viaţa monastică în nişte cadre ecleziastice. Redactează o serie de
precepte. Proclamă superioritatea vieţii monahale.
c) apariţia în deşertul Iudeei a lavrei = viaţă monahală colectivă în izolare.
Fiecare într-o chilie, grotă, reunirea în anumite momente cu ceilalţi.
d) monahismul urban. Oraşul = uriaşe oportunităţi. Adeseori călugări care
instigă + factori de tulburare a ordinii publice. Predicatori care pot ridica
masele
• Marile mănăstiri din Cpol = putere economică, influenţă politică: Stoudios
 după anul 800, Teodor Studitul
e) retragerea în munţi
• Munţii = aproape de cer
• Asceţii care se retrag pe munte, fiind urmaţi de discipoli  mănăstiri
• Muntele Olymp din Bithinia
• Muntele Athos se dezvoltă în sec XI. Mănăstirile. Excelent administrate 
uriaş patrimoniu = venituri uriaşe
• Typikoane - lucrări şi tratate cu privire la organizarea şi administrarea
mănăstirilor
• moda întemeierii de mănăstiri
• Athos = referinţa absolută în materie de monahism
• relaţia cu TR
• cucerirea otomană în Asia Mică  lovitură gravă monahismului ortodox
(declin + distrugeri)  mănăstirile de la Muntele Athos devin mai importante
decât oricând + atrag cler (+ donaţii) din SB, BG, RU, Georgia + ţările
succesoare ale Imp Bizantin
• La Athos se naşte mişcarea isihastă
Sfinţenia
• În primele secole, nereglementată. Sfinţenia = comportamentul exemplar al unor
indivizi – laici, monahi, practicanţi ai unor tehnici ascetice
• La originile creştinismului, mântuirea se obţinea prin botez + probabilul martiriu
• Ulterior, toată lumea este botezată DAR nelinişti cu privire la soarta fiecăruia la
Judecata de Apoi. Laicii se întreabă dacă vor fi mântuiţi?
 în preajma persoanelor cu comportament exemplar, care sunt cultivate, întrebate
 unii viitori sfinţi
• Personajele exemplare: Simion Stâlpnicul
• până în sec XIII nu există proceduri oficiale de recunoaştere a sfinţeniei. Este
sfânt cel pe care zvonul popular / tradiţia în consideră sfânt.
Biserica încearcă să controleze şi să asume „sfinţenia sălbatică”
 recunoaşterea de către Biserică, uneori şi de către împărat, a sfinţeniei câte unui
personaj
+ redactarea de Vitae oficială
• posteritatea sfântului: atribuirea unei sărbători în calendar, includerea în literatura
bisericească
• miracolele săvârşite în timpul vieţii + după moarte (= moaştele)
• lupta pentru moaşte – importante pentru orice alt fundaţional...
Într-un fel, Biserica depăşită de propriul succes
• La origine, biserica = instituţie urbană, adaptată structurilor municipale
• comunităţile solicită şi alte biserici + lăcaşe de cult solicitate în mediul rural
• nu există noţiunea de parohie
• se ridică biserici în mediul rural, deservite de cler trimis de episcopul din regiune
• Mănăstirile din mediul rural = concurenţă Bisericii din oraşe. Aici apar oameni
sfinţi, moaşte. Se nasc culturi locale.
Exportul creştinismului
• Creştinismul este o religie misionară, iar răspândirea ei + opera de
apostolat + evanghelizare + martiriul pentru credinţă = componente
importante ale tradiţiei creştine
• diplomaţie + evanghelizare
• Răspândire prin negustori + mercenari + prizonieri + exilaţi + preoţi misionari
+ călugări care întemeiază mănăstiri
Creştinismul este unul dintre principalele elemente vizuale şi de
ceremonial de care se serveşte Imperiul Bizantin pentru a-şi
impresiona vizitatorii
 începând cu sec VI: împăraţii (incl. Justinian) botează diferite căpetenii
barbare
• germanice, hune, din Abhazia, Caucaz, sciţii, hunii, turcii şi ungurii din nordul
Mării Negre (Cherson), chazarii din N Mării Negre
• Etiopia, la arabi, pe Nil în sus = Sudan (misiuni monofizite, dinspre patr
monof Alexandria), berberii din deşertul Libiei,
• Slavii pătrunşi în provinciile din Balcani: sec VIII primesc învăţători creştini
+ se îngrijeşte de creştinarea triburilor barbare aşezate în Imp. Construirea de
biserici care să impresioneze
• de multe ori, creştinismul respins pentru că este asociat cu hegemonia
bizantină
 martiri
problema discursului misionarului:
ideologia politică bizantină = universalistă şi intolerantă
 practicarea ei de către misionari a cauzat multe probleme misiunilor
de evanghelizare (ptr că porneau de la premisa inferiorităţii absolute
a celor cărora li se adresa)
Sec IX moment special: figura excepţională a patr Photios (858–67,
877–86), exagerată de istoriografie
• Misiunile de evanghelizare sunt în realitate misiuni politice
(ambasade). Raportate de sursele bizantine ca şi opere de
evanghelizare
• misiuni la arabi
• misiuni în spaţiul nord-pontic: teritoriu uriaş raportat de misiunile şi
hagiografiile biz
• misiunea lui Constantin la chazari
• misiunea lui Constantin şi Metodie în Marea Moravie (863)
*** element identitar fundamental pentru unele popoare slave (mai ales
slovaci, cehi)
– împ pune pe Constantin să creeze alfabetul pentru slavi  alfabetul
glagolitic
– Misiunea bizantină este mai mult politică decât de evanghelizare,
pentru că moravii erau deja creştini!
• cea mai puţin de evanghelizare dintre toate misiunile bizantine
– În mod ciudat, Biz nu s-a mai interesat de misiunea C+M după
plecarea lor, şi mai ales când lucrurile au luat o întorsătură negativă
pentru C+M
– consecinţe imp pentru creştinarea BG şi RU Cf. Ihor Ševčenko (istoric
ucrainean): misiunea lui C+M este un paradox. A fost un succes după
eşecul ei, discipolii lui Metodie fiind alungaţi şi refugiindu-se în
Bulgaria, unde au fost bine primiţi de ţarul Boris  dezvoltarea culturii
slavone (crearea alfabetului chirilic, dezvoltarea literaturii slavone,
liturghie în limba slavă)
• interesul Mihail III şi a urmaşului său Vasile I Macedoneanul pentru
creştinarea slavilor (= act politic)
– ideologia biz: apostolii văzuţi ca misionari  sub Vasile I, împăraţii
încep să fie reprezentaţi ca apostoli = au calitate de misionari, de
patroni ai misiunilor de evanghelizare
* Interesul pentru Bulgaria (= slavii şi bulgarii vechi)
• Încep sec X: Alania + popoarele de dincolo de Caucaz
– Misionarii biz învaţă o lecţie importantă: adaptarea la realităţile din
societăţile cărora li se adresează
• Misiuni la maghiari
• Jumătatea sec X: informaţii privind convertirea unor căpetenii maghiare în rit
răsăritean: ex. Bulcsu convertit de Constantin VII Porfirogenetul, apoi Gyula,
care duce cu sine pe călugărul Hierotheu, hirotonit de patriarhul Teofilact
drept episcop al Turciei [Ungariei].
• Urme ale creştinismului biz puternice în sudul H, se conservă până în sec
XII-XIII

Creştinarea bulgarilor
• Începe prin sec IX, prin prezenţa în teritoriile ocupate de slavi şi bulgari a
unor puternice comunităţi creştine de grecofoni (= bizantini)
• Mitologia (tradiţia) despre convertirea lui Boris: sora sa de la Cpol +
călugărul grec prizonier Teodor Kupharas
= imp succes al diplomaţiei biz, dar nu a pacificat raporturile cu BG. Le-a
nuanţat
DAR opera de evanghelizare în concurenţă cu Roma
• alternanţă a influenţei biz / romane la curtea hanilor, cf echilibrului de forţe
politice
• BG asociază creştinismul bizantin cu hegemonia politică a BIZ
• Primirea de către Boris a discipolilor lui Metodie, alungaţi din MM = soluţie
salvatoare pentru găsirea echilibrului cu Biz: liturghia slavă
Creştinarea lui Vladimir şi a Rusiei
= mare succes diplomatic sub Vasile II (988/989)
cneazul Vladimir se căsătoreşte cu prinţesa Ana Porfirogeneta (fiica împ
Romanos II şi sora lui Vasile II) şi se converteşte la creştinism în rit răsăritean
• istoria RU acordă o atenţie deosebită acestui moment fundaţional
• antecendente neconvingătoare în RU: 867 patr Photios anunţă convertirea RU
(neconfirmat de surse), apoi botezul singular al prinţesei kievene Olga la Cpol
(945 sau 957), avându-l naş de botez pe Constantin VII. Dar fiul ei Sviatoslav în
continuare păgân. Abia după câteva decenii se converteşte Vladimir...
• circumstanţele creştinării lui Vladimir: împ. Vasile II ameninţat de generalul
Bardas Phocas care se proclamase împ la 987 şi Vasile II avea nevoie de ajutor
militar contra insurecţiei: îl cere RU. Între timp Vladimir ocupă cetatea
Chersonului, posesiune biz şi apoi o eliberează, în semn de bunăvoinţă. Vladimir
cere prinţesă biz: o primeşte pe sora împăratului şi împreună cu aceasta vine şi
convertirea la creştinism
– hagiografia, cf. Nestor: Vladimir interoghează pe arabi, chazari, latini şi greci pentru a
alege cea mai bună religie pentru poporul său. + episodul de la Cherson, insuficient
clarificat
• Sec XI: misiuni biz de convertire a Pecenegilor din stepele nord-pontice
• Jumătatea sec XIII: există un episcop bizantin de Sarai, pe teritoriul Hoardei de
Aur
• Sunt atestate misiuni la Lituanieni sau în teritoriile ocupate de arabi (Siria,
Antiohia)
Chiar şi fără implicarea diplomaţiei bizantine, în preajma Imp Biz se manifestă
două (trei) forţe creştine redutabile, şi care refuză să adere la Biserica
Universală de la Cpol
– Biserica Armeană – armenii s-au creştinat cf tradiţiei în anul 401 şi au
constituit o biserică independentă condusă de un catholicos, care este
de rit răsăritean, dar nu s-a supus Patr Cpol. DAR contact permanent cu
Imp Biz
– Luptele dogmatice din Imp Biz au dus la fuga din Imp a unor puternice
comunităţi „eretice”, care s-au refugiat mai ales în Imp Persan
(monofiziţii şi nestorienii), care au fost tolerate şi au făcut la rândul lor
prozeliţi. La rândul lor, misiuni în Asia Centrală şi China

+ bisericile “naţionale” de rit răsăritean: Bulgaria, Serbia, Rusia kieveană,

Ţările Române  într-un permanent efort de ieşire din sfera de influenţă
ecleziastică a Patr Cpol, căreia i se subordonau  constituirea de
patriarhii autocefale (Ohrida, Peć)
Ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă şi mai ales cu Patriahia de la
Constantinopol după 1453?
 cf. Steven Runciman, Marea Biserică în captivitate...
– cf Runciman, Patr se închide în sine, se izolează. Încetează orice fel
de dezbateri doctrinare. Singurele provocări = din partea Romei, care
face în continuare eforturi de unire a Răsăritului

• Convieţuirea cu Imperiul Otoman

– Dpdv otoman: toleranţă, calcul politic
– Dpdv al clerului ortodox (Patr.): supravieţuire, colaborare
• Dialoguri dogmatice cu Occidentul. Veşnicele dispute cu Biserica
Romano-Catolică
• Apariţia Reformei  se cristalizează o anumită simpatie reciprocă între
protestantism şi ortodoxie

• dialoguri culturale foarte interesante, chiar şi în spaţiul românesc, sec XVI-

XVIII