Abordarea Experienţială clasică

Carl Rogers
Terapia centrată pe client
Concepte fundamentale

• TENDINŢA LA ACTUALIZARE A EULUI

Eul: o structură perceptuală, adică un ansamblu organizat şi schimbător

al percepţiilor raportându-se la însuşi subiectul. Este vorba despre
caracteristicile, atributele, calităţile şi defectele, capacităţile şi
limitele, valorile şi relaţile pe care subiectul le recunoaşte ca
descriptive ale lui însuşi şi pe care le percepe ca dându-i identitatea.

Această structură perceptuală înglobează toate experienţele

subiectului din fiecare moment al existenţei sale, restructurându-se în
felul acesta.

Conjugarea acestor doi factori -tendinţa la actualizare şi noţiunea

eului-
determină comportamentul. Prima reprezintă factorul dinamic, a doua
factorul reglator; una furnizează energia, cealaltă direcţia.
Concepte fundamentale

• LIBERTATEA EXPERIENŢIALĂ

Este capacitatea fiinţei umane de a-şi da seama de experienţa sa şi de

a o transforma, valorifica astfel încât să fie în folosul său.

Dacă individul îşi dă seama de datele experienţei sale, el va putea să le

supună unui proces - implicit sau explicit - de evaluare, de verificare şi,
la nevoie, de corecţie. Atunci, ţinând cont de varietatea nevoilor sale, el
va încerca să le satisfacă pe toate, armonizând cât mai bine posibil
experienţa sa cu comportamentul său; va rezulta de aici, deci, un anumit
echilibru.
Scopul terapiei

Autodeterminare
Actualizare de sine
Creştere personală
Dezvoltare personală
Metoda

NONDIRECTIVITATEA/ CENTRAREA PE CLIENT

- absenţa judecăţii evaluante a clientului la terapeut;

- procesul terapeutic se efectuează în funcţie de experienţa

clientului, nu în funcţie de teoriile şi principiile străine acestei
experienţe;

- terapeutul eficient adoptă, vis-a-vis de clientul său, o atitudine

empatică; se străduieşte să se cufunde cu clientul, în lumea
subiectivă a acestuia.

Concluzie:
terapeutul este “martor” al procesului transformativ al clientului
 Tehnici de lucru

1.CLARIFICAREA SENTIMENTELOR CLIENTULUI:

se face prin reflecţie, meditaţie şi afirmaţie. Accentul este pus pe
sentimentele prezente.

2. REFORMULAREA CONŢINUTULUI AFIRMAŢIILOR CLIENTULUI:

se folosesc alte cuvinte decât cele folosite de către client pentru a
revărsa mai multă lumină asupra problemelor cu care acesta se
confruntă, pentru a elimina confuziile.

3. ACCEPTAREA NECONDIŢIONATĂ:
sintetic redată, presupune comunicarea empatică, autentică,
acceptare pozitivă verbală şi nonverbală (mimică şi pantomimică de tip
comprehensiv).
Atributele terapeutului de formre
rogersiană

• Capacitate empatică;
• Autenticitate sau acord intern;
• Concepţia pozitivă şi liberală despre om şi relaţiile umane;
• Maturitate emoţională;
• Înţelegerea de sine – “deschidere constantă la experienţă”
Tehnici de dialog

1. Ascultarea activă: Terapeutul susţine şi încurajează nonverbal

(prin postură, privire, mimică, mişcări ale capului, sunete
aprobative) ceea ce spune subiectul.

2. Tehnici de deschidere
 Deschiderea: Când subiectul pare că se blochează, dialogul este
susţinut, redeschis prin formulări neutre de tipul: „Şi….”,
„Deci…..”, „Aşadar….” ş.a. m.d.
3. Tehnici de reflectare:

 Reflectarea / Repetiţia ecou: Terapeutul reia, ca un ecou, o parte din ceea

ce spune subiectul.

Se păstrează limbajul subiectului şi se accentuează acea parte din mesajul

transmis de către client care este semnificativă pentru problema cu care acesta
se confruntă (cuvintele, expresiile cheie, cu semnificaţie mare), punându-se
accent pe trăirea, expresia emoţională a mesajului, cu scopul de a-l centra pe
client pe momentul prezent, aici şi acum, pe ceea ce simte în raport cu situaţia
relatată. Rolul acestei tehnici este: clientul se simte acceptat, încurajat să
comunice, apar şi sunt conştientizate sensuri noi ale situaţiei prezentate, sunt
mult diluate blocajele, rezistenţele şi, de asemenea, nu există riscul introducerii
unor mesaje distorsionate faţă de cele transmise de către client, nuanţele
diferite care ar putea să apară putând fi corectate şi reinterpretate,
clarificate chiar de către client. Un alt rol important al acestei tehnici este că îl
focalizează pe client asupra găsirii unei noi perspective, a unei soluţii la
problema cu care se confruntă şi în cazul în care totuşi apar rezistenţe, tehnica
oferă posibilitatea lucrului cu rezistenţele într-o manieră non-intruzivă şi
extrem de delicată pentru sensibilitatea clientului.
 Repetiţia pe alt ton / cu o nuanţă de umor:
Terapeutul reia o parte din ceea ce spune subiectul, dar pe alt ton, cu o nuanţă
de umor. Rol : schimbarea perspectivei asupra evenimentului. Atenţie la tipul de
umor ! Se recomandă umorul neagresiv, blând, se râde împreună cu clientul de o
anumită situaţie, nu se face niciodată haz pe seama clientului.

 Amplificarea: Se foloseşte pentru a scoate în evidenţă un aspect pozitiv/faţa

pozitivă, constructivă a situaţiei sau atunci când urmărim obţinerea unui efect
paradoxal: prin amplificarea suplimentară introdusă de terapeut, subiectul
ajunge să vadă situaţia la dimensiunile ei reale.

Atât „repetiţia pe alt ton” cât şi „amplificarea” pot fi însoţite de o nuanţare sau
o susţinere, exprimare corporală din partea terapeutului, dar ceea ce este cel
mai important în această manieră de comunicare nu este a se face din dialog o
comunicare caricaturală, teatrală, ci a simţi ceea ce clientul transmite şi a-l
însoţi în demersul său lăuntric, uneori foarte dureros şi anevoios într-o manieră
totală, autentică, plină de afecţiune şi sensibilitate.
4. Tehnici de reformulare:
 Reformularea prin inversiunea raportului figură-fond: Se obţine o nouă viziune
asupra ansamblului, fără a se adăuga sau omite ceva din detaliile oferite de
subiect. Se poate folosi atunci când subiectul este nemulţumit de modul cum a
(re)acţionat într-o anumită situaţie. Privit dintr-o altă perspectivă,
comportamentul său se poate dovedi pozitiv. Se urmăreşte un efect de şoc, cu
consecinţe în planul imaginii de sine, pozitivarea imaginii de sine.

 Reformularea sinteză:
Reformularea în cuvinte cheie, reliefându-se ceea ce este esenţial pentru
subiect, accentul fiind pus pe trăirile, emoţiile, patternurile interpretative
greşite, distorsionate ale subiectului; se folosesc doar cuvintele clientului şi nu
se fac nici un fel de interpretări asupra celor relatate. Această tehnică este un
fel de reflectare într-o formă mai extinsă.

 Reformularea clarificatoare:
Terapeutul formulează ceea ce subiectul a simţit, dar nu poate exprima. Nu se
fac sugestii şi întotdeauna se verifică dacă ceea ce a fost reformulat coincide
cu trăirea clientului
Alte condiţii ale dialogului:

Terapeutul nu judecă ceea ce-i spune subiectul, nu evaluează, nu-şi

impune propriile sale valori şi standarde, nu sugerează soluţii.
Terapeutul doar ascultă, acceptă necondiţionat, clarifică. Formulările
sunt de tipul: „Tu eşti supărat pe…”, „Ţi se pare că…”, „Tu crezi că eşti
rău pentru că…”, „Tu simţi că…”. Rol: aceste formulări pun în evidenţă
faptul că doar aprecierea clientului în legătură cu situaţia contează cu
adevărat. Subiectul nu va mai percepe sistemele de valori ca fiind
imuabile, exterioare, ameninţătoare, ci personale, bazate pe propria
experienţă şi restucturabile, în armonie cu trăirea sa.

Comunicarea aici şi acum: Chiar atunci când sunt relatate fapte

petrecute în trecut, comunicarea se menţine focalizată pe ceea ce se
petrece aici şi acum. Situaţia trecută este adusă în prezent.
Formulările sunt de tipul: „Ce simţi acum?”, „Ce simţi/crezi în legătură
cu asta?”, „De ce anume eşti conştient acum?” etc.