RADIAŢIILE X

Elev: Dragnea Eveline

Clasa: a-VIII-a B
Profesor: Cristina Paval
 RADIAŢIILE X

 Natura razelor x
 Tubul röntgen - producerea radiaţiilor x
 Proprietăţile fundamentale ale radiaţiilor x
 Particularităţile imaginii radiologice
 Condiţii pentru o imagine radiologică bună
 NATURA RAZELOR X
Razele X sunt radiaţii de natură electromagnetică (ca şi razele
luminoase, ultraviolete, razele gamma) a căror energie este
definită prin relaţia: E = h υ
 unde: E = energia cuantei fotonului
h = constanta lui Planck
υ= frecvenţa undei electromagnetice

Tipurile de radiaţii se deosebesc între ele prin frecvenţă, lungime

de undă şi perioadă

Lungimea de undă ( λ ) este distanţa minimă între două puncte

consecutive situate pe direcţia de propagare a undei
 Razele X au λ = 8 - 0,06 A
 Razele ultraviolete au λ = 3900 – 136 A
 Razele gamma au λ = 6,06 – 0,001 A ( 1 A = 1mm/10 )

Deosebirea între diferitele tipuri de radiaţii constă în locul de

origine a fiecărui tip (radiaţiile X sunt emise la nivelul învelişului
electronic; radiaţiile gamma sunt emise la nivelul nucleului)
TUBUL RÖNTGEN - PRODUCEREA RADIAŢIILOR X

În drumul său un electron incident acţionând asupra unui alt electron, îl

pune în mişcare, transferându-i o anumită cantitate de energie; în urma
interacţiunii dinre cei doi electroni se produc radiaţiile X, ca urmare a
transferului de energie

În röntgendiagnostic, radiaţiile X iau naştere în urma interacţiunii dintre

electronii plecaţi de la nivelul catodului, care au viteze mari şi cei de la
nivelul anodului.

Componentele unui aparat de radiodiagnostic convenţional

 Tubul Röntgen
 Generatorul de tensiune
 Dispozitive de comandă şi control
 Accesorii
 Tubul Röntgen
 Constituie partea principală a unei instalaţii de radiodiagnostic, unde
energia electrică de mare tensiune se transformă în radiaţii X

 Componentele tubului Röntgen

 Tubul de sticlă

 Catodul

 Anodul

 Sistemul de răcire a tubului

 Învelişul tubului (cupola)

 PROPRIETĂŢILE RADIAŢIILOR X
 Divergenţa – are implicaţii în alegerea tehnicilor de examinare, în protecţia
faţă de radiaţii precum şi în înţelegerea formării imaginii
radiologice

 Penetrabilitatea - este direct proporţională cu Kv fasciculului radiant; pentru a

modifica penetrabilitatea în scopul propus pentru o examinare, fasciculul de
radiaţii trebuie filtrat, având ca scop îndepărtarea din fascicul a fotonilor cu
energie joasă

 Atenuarea – este principalul fenomen fizic prin care materia diminuă sau
atenuează intensitatea unei radiaţii, absorbţia razelor X în ţesuturile examinate
este determinată de o serie de factori care ţin de regiunea examinată.
 Numărul atomic al structurilor exmainate

 Densitatea structurilor examinate

 Graosimea structurilor anatomice examinate

 Calitatea fasciculului de raze X

 Luminiscenţa - fluorescenţa, fosforescenţa

 Efecte chimice – impresionează emulsia fotografică a filmelor radiologice

 Efecte biologice
 PARTICULARITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE
Efectul de penumbră
 cu cât distanţa Ob - ecran este mai mare cu atât imaginea este de
dimensiuni mai mari şi contur mai şters (efect de penumbră)
 cu cât distanţa film – Ob e mai mare cu atât dimensiunile imaginii sunt
mai mici
• cu cât focarul este mai mic cu atât imaginea este mai clară, conturul este
mai net iar penumbra dispare
paralaxa – fenomenul prin care se pot disocia două formaţiuni care se suprapun
stabilindu-se distanţa la care sunt situate faţă de film pentru că obiectele situate
aproape de film se deplasează mai puţin iar cele la distanţă mare se deplasează
mai mult
 Legea incidenţelor tangenţiale – când raza este tangentă la suprafaţa unui
corp opac conturul rezultat este net
 Fenomenul de sumaţie – pe imaginea radiologică se sumează formaţiunile
traversate rezultând o imagine unică. Când peste o opacitate se sumează o
transparenţă scade intensitatea opacităţii prin substracţie motiv pentru care se
folosesc radiografii în incidenţe perpendiculare

 CONDIŢII PENTRU O IMAGINE RADIOLOGICĂ DE BUNĂ

CALITATE

 Razele X să fie produse de un focar cît mai mic

 Distanţa tub- obiect să fie cât mai mare
 Raza centrală să fie perpendiculară pe film şi să treacă prin mijlocul
regiunii explorate
 Planul obiectului să fie paralel cu filmul
 Eliminarea radiaţiilor secundare
IMAGINEA RADIOLOGICĂ este reprezentarea bidimensională a unui obiect
tridimensional fiind un complex de opacităţi şi transparenţe care tind să
redea situaţia, forma, dimensiunile, structura şi uneori funcţiile
componentelor anatomice.

OPACITATEA este rezultatul trecerii razelor X printr-un corp absorbant

(cu număr atomic mare- osul)

TRANSPARENŢA este rezultatul trecerii razelor X printr-un mediu

neabsorbant , aerul.

ASPECTE TEHNICO-RADIOLOGICE ALE INVESTIGAŢIEI

DENTO-ALVEOLARE

Executarea corectă a unei radiografii dentare sau de maxilar constituie

condiţia esenţială pentru punerea unui diagnostic corect si pentru
aplicare aunui tratament adecvat
METODELE PRINCIPALE DE RADIOGRAFIERE DENTO ALVEOLARĂ

 Metode de radiografiere intraorală

Radiografii periapicale (dentoalveolare glogale, totale)
cu film retroalveolar (Dieck)
cu film ocluzal (Belot, Simpson)
Radiografii cu film „bite-wing”
 Metode de radiografiere extraorală

 INCIDENŢA ENDOBUCALĂ, RETROALVEOLARĂ, IZOMETRICĂ ŞI

ORTORADIALĂ – DIECK

 1907- Cieszyinschi – Dieck

 este considerată ca fiind incidenţa capabilă să furnizeze cele mai numeroase

şi mai complete date despre dinţi, crestele alveolare şi formaţiunile
anatomice vecine
 RETROALVEOLARĂ

 aşezarea filmului se face endobucal în

spatele alveolelor unui grup de 2-3
dinţi vecini, marginea filmului trebuie
să depăşească cu 2 mm. planul
cuspidian – examinarea dinţilor este
completă;se utilizează filme de ¾ cm. o Back
Cu un strat de gelatinobromură de Ag.
mai dens
U
 filmele au o „faţă” si un „dos” – filmul
se aşează totdeauna cu „faţa” spre
fasciculul de radiaţii X

 pe dosul filmelor există un semn,punct

sau incizură unde se practică
perforaţia şi care trebuie identificată
pentru prinderea filmelor, poziţionarea
corectă şi recunoaşterea dinţilor
IZOMETRIA - totalitatea manevrelor indicate pentru a obţine pe film o
imagine de aceeaşi dimensiune cu cea reală a dintelui. Pentru a obţine o imagine
izometrică fasciculul de radiaţii trebuie să fie perpendicular pe bisectoarea
unghiului dat de axa film-dinte
examinarea completă a întregii dentiţii necesită folosirea a :
11-14 filme la adult
6 filme la copil
 deoarece în practică este destul de greu de realizat principiul
izometriei introdus de Cieszyinschi, Dieck a introdus un sistem
standard de realizare a acestei incidenţe:
 planul ocluzal al maxilarului respectiv mandibulei trebuie să fie
orizontale (pentru arcada superioară capul va fi poziţionat în uşoară
flexie, iar pentru arcada inferioară în uşoară extensie
 pe tegument vârful conului localizator va fi aplicat în dreptul apexului
– linia de proiecţie a apexurilor
 pe maxilar aripa nasului – tragus

 pe mandibulă – de la menton la lobul urechii cu 1 cm. deasupra

liniei bazilare
ORTORADIAL

 reprezintă localizarea în spaţiu a centrării în plan orizontal

 în secţiune maxilarele au formă asemănătoare cu o potcoavă; în
interiorul acesteia se înscrie un cerc imaginar
 principiul ortoradialităţii cere ca fasciculul de radiaţii să fie orientat în
plan orizontal astfel încât raza centrală să prelungească razele cercului
imaginar
Avantajele radiografiei periapicale Dieck
 rapidă

 nu necesită manevre laborioase

 centrarea nu crează probleme deosebite

Dezavantajele radiografiei periapicale Dieck

 abordarea oblică a filmului şi structurilor alveolare

 abordarea excentrică

 lipsa de paralelism dinte-film

Tipuri particulare de radiografi periapicale

 tehnica bisectoarei cu susţinere manuală a filmului de către pacient
 tehnica modernizată a bisectoarei cu susţinere retroalveolară printr-un
suport
TEHNICA PARALELISMULUI – caracteristici

 paralelismul dintre dinte şi film

 centrarea pe mijlocul dintelui şi filmului
 centrarea perpendiculară pe axul longitudinal al dintelui şi filmului
Avantajele tehnicii paralelismului
• fidelitatea imaginii
• limitarea erorilor de centrare
• este o metodă curentă în tratatele moderne de
radiologie stomatologică

Dezavantajele tehnicii paralelismului

• dotarea tehnică
• introducerea filmului
INCIDENŢA INTERPROXIMALĂ CU FILME CU ARIPIOARE-
„BITE-WING” ( TEHNICA RAPER)
 prin această tehnică se pun în evidenţă
dinţii aparţinând ambelor arcade (dinţii
antagonişti în ocluzie)
 coroanele în întregime

 coletul

 rebordul alveolar

 partea ocluzală a septului

interdentar
 jumătatea coronară a rădăcinii

 parodonţiul segmentului

dentoalveolar
Indicaţii
 decelarea precoce a cariilor coronare, de colet, localizate subgingival, sub
coroanele de înveliş
 modificări de contur ale camerei pulpare
 procese de calcificare ale pulpei
 decelarea leziunilor osoase în parodontopatiile marginale
 fisurile smalţului
 fracturi coronoradiculare
 RADIOGRAFIA PANORAMICĂ A ÎNTREGII DENTIŢII
(ORTOPANTOMOGRAFIA)

 reprezintă obţinerea pe un film a imaginii desfăşurate a întregii dentiţii

• tipuri de aparate
aparate la care sursa de radiaţii este introdusă în gura pacientului în centrul
cercului imaginar înscris în potcoava maxilarului; din acest punct se emit
radiaţiile X de-a lungul razelor cercului venind dinăuntru în afară şi
impresionează un film extraoral aplicat pe tegumentul labiojugal d-a lungul
arcadei de radiografiat; pe film sunt proiectate elementele anatomice întâlnite
de radiaţii, mărite de volum şi uşor deformate.
 Ortopantomograful – are la bază deplasarea simultană şi
antagonică a tubului de radiaţii situat în spatele capului
pacientului şi a unui film de 15/30 într-o casetă semicirculară
situat în faţa pacientuluimişcarea fiind astfel reglată încât să se
realizeze o măturare a întregii dentiţii – expunerea durează în
medie 15 secunde iar pe film se proiecteazăarticulaţiile
temporomandibulare, întreaga dentiţie, sinusurile maxilare, fosele
nazale şi mandibula în întregime – flow-ul de mişcare scade
netitatea elementelor de structură osoasă