Unirea Principatelor Române

(1859)
 Art. 22. Țările române și Moldova se vor bucura și pe viitor, sub suzeranitatea
Înaltei Porți și sub chezășia puterilor tocmitoare, de drepturile și scutelile ce au.
Art. 23. Înalta Poartă se îndatorează a păstra ziselor țări (...) deplina libertate de
religie, legi și negoț.
Spre a se întocmi o deplină înțelegere asupra acestei schimbări, se va întocmi o
comisie care se va aduna la București cu un comisar al Înaltei Porți (...) Însărcinarea
acestei comisii va fi de a cerceta și a afla starea de astăzi a țărilor numite și de a arăta
temeiurile viitoarei lor întocmiri.
Art. 24. Sultanul făgăduiește că va chema îndată, în fiecare din aceste două țări, o
adunarea într-adins pentru aceasta (ad-hoc) alcătuită din înfățișătorii tuturor
intereselor și tuturor stărilor de oameni ale neamului.

Tratatul de Pace de la Paris (1856)

 „II. Unirea țărilor române și
moldave într-un singur stat și sub un
singur guvern.
Unirea Principatelor aduce cu sine
puterea națională, adică chezășuirea
materială pozitivă a drepturilor noastre
politice.
III. Prinț străin cu moștenirea
tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare
d-ale Europei, ai cărui moștenitori
născuți în țară am dori să fie crescuți în
religiunea țărei.
Proiectul Comitetului Central al Unirii
din București (30 martie 1857)
Adunarea ad-hoc a Moldovei (...)
declară că cele mai mari (...) dorințe
naționale ale țării sunt:
2. Unirea Principatelor într-un
singur stat sub numele de România.
3. Prinț străin cu moștenirea
tronului, ales dintr-o dinastie
domnitoare a Europei și ai cărui
moștenitori să fie crescuți în religia
țării.”
Proiectul de rezoluție al Adunării ad-
hoc a Moldovei (7 octombrie 1857)
 „Convenția încheiată între Austria, Franța, Marea Britanie, Prusia, Rusia,
Sardinia și Turcia pentru organizarea Principatelor (...)
Art. 1 – Principatele Moldovei și Valahiei, constituite de acum înainte sub
denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, rămân sub
suzeranitatea M. S. Sultanul.
Art. 3 – Puterile publice vor fi încredințate în fiecare principat unui domn și unei
adunări elective acționând (...) cu concursul unei comisii centrale celor două
principate.

Convenția de la Paris (7 august 1858)

 Cerințele Adunărilor Ad-hoc
(1857):
- Unirea într-un singur stat cu
numele de România
- Instituții comune
- Un singur conducător venit
dintr-o familie domnitoare a
Europei
Convenția de la Paris (1858):
- Unirea celor două state sub numele de
„Principatele Unite ale Moldovei și
Valahiei”
- Instituții diferite, cu excepția Comisiei
Centrale și a Înaltei Curți de Justiție și
Casație, ambele având sediul la
Focșani
- Existența a doi domnitori, câte unul
pentru fiecare Principat
Mișu Popp - Portretul lui Alexandru Ioan Cuza
 Congresul de pace de la Paris

Organizarea Adunărilor Ad-hoc

Conferința de la Paris
5 ianuarie: alegerea 24 ianuarie:
lui A. I. Cuza ca alegerea lui A. I.
domn al Moldovei Cuza ca domn al
Țării Românești

Războiul Crimeii

1853 1856 1857 1858 1859